DON JUAN

De Marin Sorescu

După ce le-a mâncat tone de ruj,

Femeile,
Înşelate în aşteptările lor cele mai sfinte,
Au găsit mijlocul să se răzbune
Pe Don Juan.

În fiecare dimineaţă,
În faţa oglinzii,
După ce îşi creionează sprâncenele,
Îşi fac buzele
Cu şoricioaică,
Pun şoricioaică în păr,
Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,
Pe sâni,
Şi aşteaptă.

Ies albe în balcoane,

Îl caută prin parcuri,
Dar Don Juan, cuprins parcă de-o presimţire,
S-a făcut şoarece de bibliotecă.

Nu mai mângâie decât ediţii rare,

Cel mult broaşte,
Nici una legată în piele,
Decât parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele îl aşteaptă.

Otrăvite-n cele cinci simţuri - aşteaptă,
Şi dacă Don Juan şi-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
Cum zilnic este înmormântat câte un soţ iubitor,
Mort la datorie,
În timp ce-şi săruta soţia
Din greşeală.

* ...
O femeie
Se urcă-ntr-un pom
Şi bărbatul îi ţine cu amândouă mâinile
Scara.

O pasăre zboară
Pe cer
Şi un copil îi ţine
Aerul.

O stea răsare
Pe cer
Şi pământul
Îi ţine cerul.

DON JUAN

Cand o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reusit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost inteleapta

Creand mai multe femei
Decat barbati,
Pentru ca ne putem desavarsi
Sentimentul,
Folosind un mare numar
De ciorne.