Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Viata Si Opera Lui Marcus Tullius Cicero
Viata Si Opera Lui Marcus Tullius Cicero
Viaţa lui Cicero este bine cunoscută, datorită numeroaselor date biografice, de
felurită provenienţă. Supranumele (cognomen) avea o semnificaţie precisă, deoarece
cicer însemna în latină "bob", chiar "legumă" în general. Marcus Tullius Cicero s-a
născut la 3 ianuarie 106 îe.n., într-o familie de cavaleri şi notabili municipali din
Arpinum, aşezare din teritoriul volscilor, cândva aprigi duşmani ai romanilor. Se
înrudea, după cât se pare, cu Marius, un alt arpinat celebru. Cicero şi-a iubit toată
viaţa "mica patrie", aflată la 120 kilometri sud-est de Roma. Dar la Arpinum
prinseseră puternice rădăcini vechi tradiţii italice şi republicane, de care Cicero nu se
va despărţi niciodată. Iar la Roma el nu se va simţi vreodată înstrăinat, căci legăturile
profunde cu Arpinum nu au exclus, ci dimpotrivă au potenţat, în sufletul lui,
structurile mentale tradiţionale ale Romei .
După ce urmase cursurile şcolare obişnuite la Arpinum, Cicero este dus la
Roma, de tatăl său, pe când avea şaptesprezece ani, iar în 88 î.e.n. ascultă expunerile
lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii şi elev al lui Carneade. A debutat
ca orator şi avocat în 81 î.e.n. Primele sale discursuri l-au compromis în cercurile din
jurul dictatorului Sulla. Din prudenţă şi pentru a-şi desăvârşi formaţia, Cicero
călătoreşte în Grecia continentală şi în insule, mai ales în Rodos. La Atena audiază
prelegerile filosofilor, iar în Rodos devine elevul lui Molon, care îi va bloca
tendinţele de a practica oratoria de tip asianic. Ceea ce va avea efecte salutare asupra
sănătăţii lui Cicero, destul de şubredă de altfel, întrucît îşi va limita efortul vocal şi
gesticulaţia exagerată, caracteristice asianismului. întors la Roma, probabil în 77
î.e.n., el se căsătoreşte cu Terenţia, care dispunea de o zestre bogată. Va divorţa de ea
la bătrâneţe, dar mult după ce Terenţia îi dăruise doi copii. Tullia, pe care o va iubi
foarte mult, şi Marcus. După ce, în 5l-50 î.e.n., fuaese proconsul în Cilicia, Cicero a
încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar şi pe Pompei, aflaţi acum în plin
conflict. în cele din urmă, trece de partea lui Pompei şi a optimaţilor republicani, însă,
după înfrângerea acestora, se află printre primii care se reîntorc în Italia şi obţin
iertarea de la Caesar. în 47 î.e.n., Cicero se află din nou la Roma, unde divorţează de
Terenţia, pentru a se căsători cu tânăra sa pupilă, Publilia, pe care însă o repudiază
după moartea Tulliei (45 î.e.n.). El pregăteşte - pe plan ideologic - omorârea lui
Caesar, de la 15 martie 44 î.e.n. Cicero n-a participat la complot, însă a asistat
probabil la scena asasinării lui Caesar în senat, când Brutus a agitat pumnalul
însîngerat şi a strigat numele marelui orator Cicero a devenit de altfel repede şeful
republicanilor şi a sperat într-o adevărată restaurare a republicii, care însă era
imposibilă. A încercat, fără succes pe termen lung, să-l manipuleze pe tânărul
Octavian împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios
duşman al republicii. însă, la 7 decembrie 43 î.e.n., asasinii trimişi de Antonius care
se înţelesese în prealabil cu Octavian, suprind pe ţărmul campanian pe Cicero. Marele
orator a zărit pe centurionul Herennius, pe care îl apărase cândva de acuzaţia de
paricid; a cerut sclavilor să oprească lectica, a scos capul dintre perdele şi şi-a privit
fix asasinul. Herennius l-a ucis pe cel ce, după cutuma romană, îi devenise tată .
Filosofia
In tot cursul existenţei sale, Cicero a fost preocupat de filosofie. Şi-a propus de
fapt realizarea unei sinteze între şcolile socratice, stoicism, aristotelism şi mai ales
platonism, sub egida Noii Academii. în diverse opere, inclusiv în discursuri, Cicero a
afirmat categoric opţiunea sa în favoarea Noii Academii.
Arpinatul s-a refugiat în redactarea unor opere pur filosofice mai ales în ultimii ani ai
vieţii, adică după bătălia de la Pharsaius. El n-a fost un copist stângaci, un
conştiincios plagiator, un eclectic mediocru şi, după opinia noastră, nici măcar un
electic pur şi simplu. Adevărat filosof, original în felul său, Cicero a creat proza
filosofică romană, după cum Lucreţiu - pe care, reamintim, arpinatul îl editase
-făurise poezia filosofică latină. Cicero a meditat profund şi relativ original asupra
condiţiei umane, a creat nu numai limbajul filosofiei romane, aparatul ei conceptual,
ci şi "sistemul" ei propriu de gândire. îndeobşte cercetătorii au confundat opţiunea
ciceroniană pentru Noua Academie probabilistă şi antidogmatică cu eclectismul.
Cicero se considera un discipol al lui Platon, cum subliniază el însuşi în De
republica, dar mai ales al corifeilor Noii Academii, Arcesilas şi Carneade, care nu
puneau accentul pe teoria ideilor, ci pe alte elemente: adevărul există, însă în lumea
sensibilă lumina lui orbeşte pe oamenii care nu suportă decât semiobscuritatea
aparenţelor. Filosofia nu se poate apropia de adevăr decât treptat, slujindu-se de
verosimilitate şi de plauzabilitate, de probabilitate. Ea caută "ceea ce este plauzibil
din viaţă", probabile ex uita. Nici un sistem filosofic nu se înderează ca absolut
adevărat, dar dialogul dintre sectele filosofice este posibil, ca să ajungem ia
probabilităţi.
Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate: De republica
(Despre stat) - dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare și a
calităților conducătorului ideal; De legibus (Despre legi) - tot un dialog politic pe
tema legislației și a tipului ideal de constituție; De natura deorum (Despre natura
zeilor) - scriere pe tema existenței și esenței divinității; De divinatione (Despre
divinație) - abordând tema divinației ca har și artă a prezicerii viitorului; și în sfârșit
De fato (Despre destin) - o expunere asupra problemei destinului.
Concluzii generale
BIBLIOGRAFIE