DESPRE FRICĂ ...

A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti

viaţa.

Paulo Coelho, Al cincilea munte

De când eram mică mi-e frică de apă. Nu puteam să respir când apa îmi acoperea faţa, nu
puteam intra în mare vara şi mai ales nu-mi plăcea să mă scald. Nici acum nu mă înnebunesc
aceste activităţi... Mai bine mă uit la ceilalţi.

Încercând să aflu ce poate fi şi mai ales dacă e o problemă gravă, am aflat de acvafobie,
mai exact frica de apă, ca stare negativă, reacţie care împiedică omul să-şi însuşească o tehnică
de înot sau să intre benevol într-o masă mare de apă (bazine, lacuri, mări, oceane, râuri).

Ce este o fobie? O frică intensă faţă de un obiect, o fiinţă, o situaţie anume, complet
iraţională şi, practic, imposibil de controlat în momentul în care se declanşează. Există persoane
care intră în panică în faţa unui brad. Sau care transpiră şi tremură din toate mădularele când
trebuie să vorbească în public. Sau care leşină în lift. Sau care, mai degrabă se închid în casă cu
anii, decât să facă o amărâtă de vizită într-un supermarket, din cauză că nu suportă să vadă mulţi
oameni la un loc. Şi lista poate continua...

Ei bine, pe mine nu mă poţi convinge să intru într-o piscină, să mă bucur de mare, să

învăţ să înot, măcar din necesitate.

1
 Unii sunt de părere că frica nu este altceva decât convingerea noastră că suntem lipsiţi de
răspunsuri eficace la o anumită problemă, o anumită situaţie de care încă nu ne-am lovit.
Zi de zi ne confruntăm cu tot felul de “frici”: Dacă mi se întâmplă ceva rău? Dacă îi spun asta şi
se va supăra? Dacă voi avea de suferit? Dacă mă îmbolnăvesc? Dacă voi rămâne singur? Dacă
mă vor da afară de la job? Dacă vor râde de mine? Dacă voi fi refuzată?
De fapt cred că pentru mine frica de apă este o teamă de necunoscut, o teamă de ceva ce
nu cunosc, sau nu am experimentat într-un mediu sigur. Şi poate că de aceea nici nu vreau să mă
supun acestei experienţe.
Se spune că femeile sunt mai fricoase decât bărbaţii, dar tot ele sunt mai deschise să
vorbească despre temeri şi să le depăşească.

Psihologii spun că există doar două frici naturale: frica de a nu cădea de la înălţime şi
frica de zgomote puternice bruşte. Aş spune că şi frica de moarte e naturală. Să-ţi fie frică să te
arunci de pe un zgârie-nori e foarte sănătos. La fel şi să-ţi joci toţi banii pe un zar asupra căruia
nu ai niciun control. Există multe lucruri care generează frici legitime, cele care ne fac să
devenim prudenţi în situaţii în care chiar este bine să fim aşa.
Frica şi principiul prudenţei stau la baza campaniilor de informare şi de prevenire a unor
pericole. Îmi amintesc spotul publicitar din campania pentru prevenirea accidentelor rutiere...un
copil aruncat prin parbrizul maşinii pentru că nu avea centură de siguranţă. Impactul vizual şi
emoţia creată de acest spot este foarte mare şi cred că această emoţie şi teama de a nu ţi se
întâmpla te fac să fii mai atent. Probleme apar atunci când nu te urci în maşină sau când nu mai
conduci maşina de frică.
Dar revin la teama mea de apă. Nu am văzut campanii publicitare impresionante, nu am
avut experienţe marcante cu persoane înnecate sau accidente. În afară de ceea ce vedem la ştiri.
Şi totuşi...intru cu greu în apă. Nu reuşesc să-mi depăşesc această teamă.

2
 Poate dacă încerc un exerciţiu în care frica nu mai este o emoţie negativă, ci chiar o stare
benefică, utilă. Iar după ce mă „împrietenesc” cu această stare poate trec mai uşor peste ea. Şi
poate nici nu trebuie să trec peste frică. Ci doar să mă obişnuiesc cu ea. Da...mi-e frică să intru în
apă, mi-e teamă să merg la mare sau să învăţ să înot. Mă apropii de marginea unei piscine şi
palmele îmi transpiră, ameţesc, picioarele nu mai sunt ale mele. Dar ale cui? Poate chiar ale
fricii...colega mea care îmi ia locul în preajma apei.
Deci frica îmi ia locul şi îmi controlează mintea şi apoi trupul. Încet, încet... Atunci pot să
mă întreb şi mai ales să observ atent ce face frica din corpul meu. Cum se descurcă cu el în starea
aceea? În primul rând observ că îl aşează atent pe marginea apei, câteodată cât mai departe. Evită
privitul spre apă, îl concentrează spre orice altceva din apropierea apei. Copaci, alte persoane,
joaca de copii, maşini, case, drum, păsări. Ceea ce e interesant că după un timp de stat pe
marginea unei piscine sau pe plajă la mare frica obişnuieşte trupul cu starea şi cu situaţia şi îl
mişcă. Trupul meu face câte o încercare de apropiere de apă, poate tot privind în altă parte, dar
apropiindu-se, privind şi spre apă de data aceasta, chiar implicându-se în mici activităţi pe lângă
apă – construieşte castele de nisip alături de copii, intră şi înmoaie picioarele uşor, culege scoici,
ajută copilul să intre şi să iasă din piscină, vorbeşte cu instructorul de înot.
Da, poate că frica nu e un duşman al omului care numai îl blochează şi îl reţine de la
anumite experienţe, poate că frica este şi un prieten, o calitate de a te comporta potrivit indiferent
de situaţia în care eşti. Poate chiar e de admirat atunci când o persoană nu-şi arată fricile şi le
gestionează eficient, integrându-se alături de ceilalţi în activităţile cotidiene.
De aceea şi motto-ul ales – A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti viaţa – care nu a fost uşor de
găsit într-o mare de afirmaţii şi mesaje negative despre frică. Şi poate că celor care le e frică...în
orice situaţie le-ar fi de ajutor un mesaj pozitiv şi înţelegere din partea celor apropiaţi şi a
publicului larg. Nimic nu e mai neplăcut atunci când toţi din jurul tău îţi spun „Nu ai de ce să-ţi
fie teamă!”.
Oricum, frica de apă va fi prietena mea deocamdată şi dacă nu va trece, o să încerc să
găsesc cele mai bune metode să merg mai departe împreună cu ea.
O voi gestiona pozitiv!