Sunteți pe pagina 1din 20

1.

principiile de organizare a justitiei Principiile organizrii judectoreti Doctrina nu este unanim n ceea ce privete determinarea principiilor de organizare a sistemului judiciar. Exist unele principii ce se afl ntr-o legtur indisolubil cu organizarea sistemului judiciar dar care vizeaz mai degrab funcionarea acestuia i nsi democratismul i umanismul sistemului procesual, fie el cel civil sau penal. Printre aceste principii, care sunt importante pentru studiul organizrii judectoreti, menionm: accesul liber la justiie, independena judectorilor, inamovibilitatea, egalitatea n faa justiiei i gratuitatea justiiei. A. Justiia constituie monopolul de stat B. Autonomia instanelor judectoreti C. Principiul independenei judectorilor D. Principiul inamovibilitii judectorilor E. Permanea i caracterul sedentar al organelor judiciare F. Colegialitatea organelor judiciare G. Principiul dublului grad de jurisdicie J. Specializarea instanelor judectoreti I. Constituirea instanelor judectoreti ntr-un sistem ierarhic K. Accesul liber la justiie L. Egalitatea n faa justiiei M. Gratuitatea justiiei 2. sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate judecatorilor sau procurorilor Sanctiunile disciplinare care se pot aplica judecatorilor si procurorilor , proportional cu gravitatea abaterilor sunt: a) Avertismentul b) diminuarea indemnizaiei de ncadrare lunare brute cu pn la 15% pe o perioad de la o lun la 3 luni c) mutarea disciplinar pentru o perioad de la o lun la 3 luni la o instan sau la un parchet, situate n circumscripia aceleiai curi de apel ori n circumscripia aceluiai parchet de pe lng acesta d) revocarea din funcia de conducere ocupat e) excluderea din magistratur.

3. componenta CSM Constituia din anul 1991 a creat un nou organism-Consiliul Superior al Magitraturii-cu importante atribuii privitoare la organizarea i activitatea instanelor judectoreti, precum i cu privire la statutul magistrailor. Potrivit art.133 alin.2 dinj Constituie, C.S.M. este alctuit din 19 membri din care: a. alei n adunrile generale ale magistrailor i validat desenat, acetia fac parte din dou secii, una pentru judectori i alta pentru procurori, prima secia este compus din 9 judectori, iar cea de-a doua din 5 procurori b. 2 reprezentani ai societii civile, specialiti n domeniul dreptului care se bucur de nalt reputaie profesional i moral, alei de Senat, acetia particip numai la lucrrile n plen c. minstrul justiiei, preedintele naltei Curi de Casaie i Justiie i procurorul general al Parchetului de pe lng Curtea de Casaie i Justiie. Legea nr.317/2004 determin modul de alctuire a celor dou secii ale C.S.M,astfel secia pentru judectori-n numr de 9 este alctuit din: - 2 judectori de la nalta Curte de Casaie i Justiie - 4 judectori de la curile de apel - 2 judectori de la tribunale - un judector de la judectorii. Secia pentru procurori-n numr de 5-a C.S.M. este alctuit din: a. un procuror de la Parchetul de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie b. un procuror de la Parchetul Naional Anticorupie c. un procuror de la parchetele de pe lng curile de apel d. un procuror de la parchetele de pe lng tribunale e. un procuror de la parchetele d epe lng judectorii. Membrii C.S.M. se aleg din rndul judectorilor i procurorilor numii de Preedintele Romniei i care au o vechime de cel puin 6 ani n funcia de magistrat. C.S.M. este condus de un preedinte ajutat de un vicepreedinte, alei pentru un mandat de un an

4. cazurile in care inceteaza calitatea CSM la expirarea mandatului prin demisie prin revocarea din functie prin nerezolvarea starii de incompatibilitate in termen de 15 zile de la data alegerii ca membru al CSM - ca urmare a nerespectarii dispozitiilor art 7 din Legea nr.3003/ 2004 care se refera la interdictia ca judecatorii , procurorii , magistratii-asistenti , personalul de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor sa fie lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii. 5. structura organizatorica a Inaltei Curti de Casatie si Justitie Inalta Curte de Casatie si Justitie este singura instanta din Romania si are sediul in capitala tarii. Ea are personalitate juridica si functioneaza potrivit dispozitiilor cuprinse in noua lege de organizare judiciara. Potrivit acestei legi, instanta suprema este organizata in 4 sectii : - sectia civila si de proprietate intelectuala - sectia penala - sectia comerciala - sectia de contencios administrativ si fiscal Instana suprem se compune dintr-un preedinte, un vicepreedinte, 4 preedini de secii i judectori. nalta Curte de Casaie i Justiie i desfoar activitatea n condiiile determinate de lege, i n cadrul Seciilor Unite i ale unui complet format din 9 judectori, fiecare avnd competen proprie. Instana suprem mai cuprinde n structura sa: cancelaria direcii, servicii i birouri, cu personal stabilit prin statul de funcii. 6. conditiile legale pentru dobandirea calitatii de notar : a) sa aiba numai cetatenia romana si domiciliul in Romania si are capacitate de exercitiu al drepturilor civile. b) Este licentiat in drept stiinte juridice- doctor in drept c) Nu are antecedente penale d) Se bucura de o buna reputatie

e) Cunoaste limba romana f) Este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei g) A indeplinit timp de 2 ani functia de notar stagiar si a promovat examenul de notar public, judecator , procuror , avocat , sau alte functii de specialitate juridica si dovedeste cunostintele necesare functiei de notar public , prin promovarea unui concurs organizat , potrivit regulamentului de aplicare a legii , de Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici. 7. conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un magistrat pentru a fi membru CSM. pot fi alesi ca membri CSM reprezentanti ai societatii civile care indeplinesc urmatoarele conditii: - sunt specialisti in domeniul dreptului , cu o vechime de cel putin 7 ani in activitatea juridica; - se bucura de inalta reputatie profesionala si morala ; - nu au facut parte din serviciile de informatii inainte de 1990, si nu au colaborat cu acestea si nu au un interes personal care influenteaza sau ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege; - nu au calitatea de membrii al unui partid politic si nu au indeplinit in ultimii 5 ani functii de demnitate publica. 8. sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate avocatilor Sanciunile deisciplinare ce pot fi aplicate avocailor, potrivit art.73 alin.1 din legea nr.51/1995, sunt: - mustrarea - avertismentul - amenda de la 500.000 lei la 5000.000 lei, care se face venit la bugetul baroului - interdicia de a exercita profesia pe o perioad de la o lun la un an - excluderea din profesie. n caz de abatere evident i grav, instana disciplinar poate lua msura suspendrii avocatului din exerciiul profesiei pn la judecarea definitiv a cauzei. Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstan agravant, care va fi luat n consideraie la aplicarea sanciunii.

9. structura organizatorica a Ministerului Public Modul de organizare a M.P. este prevzut n legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar. Acest act normativ determin principiile ce stau la baza constituirii M.P. Parchetul constituie structura organizatoric de baz a M.P. El este alctuit din totalitatea magistrailor (procurorilor) care exercit funciile specifice M.P. pe lng o anumit instan de judecat. 10. cazurile in care judecatorii si procurorii sunt eliberati din functie. Judecatorii si procurorii sunt eliberati din functie in urmatoarele cazuri: - demisie - pensionare , potrivit legii - transfer intr-o alta functie, in conditiile legii - incapacitate profesionala ca sanctiune disciplinara - condamnarea definitiva a judecatorului sau procurorului pentru o infractiune - daca au devenit lucratori operativi , inclusiv acoperiti , informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii - nepromovarea examenului prevazut la art. 33 alin 14 - neindeplinirea conditilor referitoare la cetatenia romana si la starea de sanatate. 11. atributile Ministerului Public Atribuiile M.P.pot fi grupate, n mod convenional, n dou categorii: judiciare i extrajudiciare. ntre atribuiile judiciare menion: - sesizarea instanelor judectoreti pentru judecarea cauzelor penale; - exercitarea aciunii civile n cazurile prevzute de lege; - participarea, n condiiile legii, la soluionarea cauzelor penale sau civile; - exercitarea cilor de atac mpotriva hotrrilor judectoreti, n condiiile prevzute de lege. Printre atribuiile extrajudiciare amintim: studierea cauzelor care genereaz sau favorizeaz criminalitatea, elaborarea de propuneri n vederea eliminrii ecestora, precum i pentru perfecionarea legislaiei n domeniu. Exist ns i atribuii ale M.P. ce au un caracter judiciar i deopotriv administrativ, ca: - efectuarea urmririi penale i, dup caz, supravegherea acesteia,

- controlul activitii altor organe de cercetare penal; - aprarea drepturilor i interesele minorilor, ale persoanelor puse sub interdicie, ale dispruilor i ale altor persoane, n condiiile legii. Cele mai importante atribuii ale M.P. se exercit de ctre procurori n cadrul procesului civil i penal. 12. structura organizatorica a Uniuni Nationale a Barourilor din Romania . Uniunea Naional a Barourilor din Romania este format din toate barourile din Romania i are sediul n capitala rii. Uniunea este persoan juridic de interes public, are patrimoniu i buget propriu. U.N.B.R. are urmtoarele organe de conducere: 1. Congresul avocailor 2. Consiliul U.N.B.R. 3. Comisia permanent a U.N.B.R. 4. Preedintele U.N.B.R. 13. structura de conducere a departamentului National Anticoruptie este specializat in combaterea infractiunilor de coruptie, potrivit legii, isi exercita atributiile pe intreg teritoriul Romaniei si functioneaza pe langa I.C.C.J. D.N.A. se organizeaza ca structura autonoma in cadrul Ministerului Public si este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. Este condus de un procuror general , asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. ajutat de 2 adjuncti si de 2 consilieri. Consiliul de conducere este constituit din procurorul general , unul dintre adjunctii acestuia si 5 procurori alesi in adunarea generala a procurorilor. 14. cazurile in care judecatorii si procurorii au fost suspendati din functie. - Cand sufera de o boala psihica , care il impiedica sa-si exercite functia in mod corespunzator - Cand a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa prin ordonanta sau rechizitoriu.

15. conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a dobandi calitatea de avocat. Potrivit prevederilor art.11 alin.1 din legea nr.51/1995, poate fi membru al barourilor din Romania cel care ndeplinete urmtoarele condiii: a. este cetean roman i are exerciiul drepturilor civile i politice b. este liceniat al unei faciliti de drept sau doctor n drept c. nu se gsete n vreunul dintre cazurile de nedeterminate prevzute de legea nr.51/1995 d. este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Poate fi primit n profesie, cu scutire de examen, la cerere: a. titularul diplomei de doctor n drept b. cel care pn la data primirii n profesia de avocat a ndeplinit funcia de judector, procuror, norat public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puin 10 ani i dac nu i-a ncetat activitatea din motive disciplinare care l fac pentru profesia de avocat. Sunt exceptate persoanele care au deinut funcia de judector la nalta Curte de Casaie i Justiie. Pentru nscrierea la examen candidatul va depune dosarul de nscriere la baroul n circumscripia cruia dorete s i exercite activitatea. Cererile de primire n profesia de avocat se adreseaz decanului baroului respectiv. Dosarul va fi depus cu cel puin 25 zile nainte de datat examenului. El este obligat s depun o tax de participare la examen, stabilit de consiliul baroului. Separat se va achita taxa de participare cuvenit U.N.B.R. 16. enuntati situatile de incompatibilitate in cazul notarilor. Exercitarea profesiei de notar public este incompatibila cu: a) desfasurarea unei activitati salarizate , cu exceptia : activitati didactice universitare, activitati literare si publicistice , calitatii de deputat sau senator , ori a celei de consilier in consiliile judetene sau locale , pe durata mandatului b) desfasurarea unor activitati comerciale. Direct sau prin persoane interpuse c) calitatea de asociat intr-o societate in nume colectiv, asociat comanditat in societatile de comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu raspundere limitata, presedinte al

unui consiliu de administratie , membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societati pe actiuni, administrator al unei societati civile. 17. sanctiunile ce pot fi aplicate notarilor. - observatie scrisa - amenda de la 50.000 lei la 200.000 lei, care se face venit la bugetul Camerei Notarilor Publici. Neachitarea in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii, atrage suspendarea de drept a notarului public pana la achitarea sumei - suspendarea din functie pe o durata de maximum 6 luni - excluderea din profesie 18. care sunt abaterile disciplinare in cazul judecatorilor si procurorilor. - incalcarea prevederilor legale referitoare la declaratiile de avere, declaratiile de interese , incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii - interventiile pentru solutionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvarii intereselor personale sau ale membrilor familiei , ori ale altor persoane , astfel decat in limita cadrului legal reglementat pentru toti cetatenii, precum si imixtiunea (amestecul) in activitatea altui judecator sau procuror - desfasurarea de activitati publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice in exercitarea atributiilor de serviciu - nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter - nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale referitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor - refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile , memoriile sau actele depuse de partile din proces - refuzul nejustificat de indeplini o indatorire de serviciu - exercitarea functiei cu rea-credinta , sau grava neglijenta , daca fapta nu constituie infractiune - efectuarea cu intarziere a lucrarilor, din motive imputabile - absentele nemotivate de la serviciu , in mod regulat

- atitudinea nedemna in timpul exerictarii atributiilor de serviciu fata de colegi , avocati , experti , martori sau justitiabili - participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal , jocuri de noroc , sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor in conditiile legii. 19. structura organizatorica a Institutului National al Magistraturii I.N.M. are sediul n Bucureti, condus de un consiliu tiinific format din 13 membri, dintre care: - un judector al .C.C.J - un procuror de la Parchetul de pe lng .C.C.J - un judector al Curii de Apel Bucureti - un procuror de la Parchetul de pe lng Curtea de Apel Bucureti - 3 profesori universitari recomandai de facultatea de drept a Universitii Bucureti, facultatea de drept a Universitii Babe-Bolyai din Cluj - 4 reprezentan alei ai personalului de instruire din cadrul Institutului - un reprezentant al auditorilor de justiie - directorul I.N.M., care face parte din Consiliu i l prezideaz. Directorul I.N.M. i cei doi adjunci ai acestuia sunt numii de C.N.M., din rndul personalului de instruire de specialitate juridic al magistrailor sau al cadrelor didactice din nvmntul superior juridic acreditat potrivit legii. Durata mandatului membrilor consiliului tiinific este de 3 ani i poate fi rennoit, cu excepia mandatului reprezentantului auditorilor de justiie, care este ales pentru un an. 20. atributile plenului C.S.M. procurorilor cu privire la cariera judecatorilor si

Referitor la cariera judecatorilor si procurorilor , plenul C.S.M. are urmatoarele atributii: propune presedintelui Romaniei numirea in functie si eliberarea din functie a judecatorilor si procurorilor , cu exceptia celor stagiari numeste judecatorii stagiari si procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire a I.N.M dispune promovarea judecatorilor si a procurorilor elibereaza din functie judecatorii stagiari si procurorii stagiari

propune presedintelui Romaniei conferirea de distinctii pentru judecatori si procurori, in conditiile legii indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege sau regulament 21. structura de conducere a Ministerului Public Modul de organizare a M.P. este prevzut n legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar. Acest act normativ determin principiile ce stau la baza constituirii M.P. Parchetul constituie structura organizatoric de baz a M.P. El este alctuit din totalitatea magistrailor (procurorilor) care exercit funciile specifice M.P. pe lng o anumit instan de judecat. Parchetul de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie, ca i parchetele de pe lng Curile de apel i tribunale, au n structura lor secii conduse de procurori efi, care pot fi ajutai de adjunci. Pachetul de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie coordoneaz activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridic i gestioneaz bugetul M.P. El este condus de un procuror general, ajutat de un prim adjunct, un adjunct i 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetul de pe lng .C.C.J., prim adjunctul acestuia, precum i procurorul general al Parchetului Naional Anticorupie sunt numii n funcie de Preedintele Romaniei, la propunerea C.S.M., cu recomandarea ministrului justiiei, dintre procurorii care au o vechime minim de 18 ani n funcia de judector sau procuror, pe o perioad de 5 ani, fr posibilitatea reinvestirii. 22. categoria de personal care isi desfasoara activitatea in cadrul I.N.M a) b) c) d) judecatori si procurori personal de specialitate juridica asimilat magistratilor functionari publici personal contractual cadre didactice din invatamantul superior , acreditat conform legii.

23. structura organizatorica a Curtii Constitutionale Curtea Constituional se compune din 9 judectori numii pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau nnoit. (2) Trei judectori sunt numii de Camera Deputailor, trei de Senat i trei de Preedintele Romniei. (3) Curtea Constituional se nnoiete cu o treime din numrul judectorilor

din 3 n 3 ani. (4) Fiecare Camer a Parlamentului numete, cu votul majoritii membrilor si, la propunerea Biroului permanent i pe baza recomandrii Comisiei juridice, n calitate de judector, persoana care a ntrunit numrul cel mai mare de voturi. (5) Candidaturile se pot depune la Comisia juridic de grupurile parlamentare, de deputai i de senatori. Fiecare candidat va depune curriculum vitae i actele doveditoare c ndeplinete condiiile prevzute de Constituie. Candidaii vor fi audiai de comisie i de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toi candidaii. Art.6. - Curtea Constituional i desfoar activitatea n plen, n condiiile prezentei legi i ale Regulamentului de organizare i funcionare a Curii Constituionale, iar actele Curii se adopt cu votul majoritii judectorilor, dac prin prezenta lege nu se prevede altfel. Art.7. - (1) Curtea Constituional are un preedinte ales prin vot secret, pentru o perioad de 3 ani, cu majoritatea voturilor judectorilor, n termen de 5 zile de la nnoirea Curii. (2) Mandatul preedintelui poate fi rennoit. (3) Pentru alegerea preedintelui, fiecare grup de judectori numii de Camera Deputailor, de Senat i de Preedintele Romniei poate propune o singur candidatur. Dac la primul tur de scrutin nici un candidat nu ntrunete majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin ntre primii doi clasai sau trai la sori, dac toi candidaii obin acelai numr de voturi. Operaiunile de alegere a preedintelui sunt conduse de judectorul cel mai n vrst. (4) Preedintele numete un judector care i va ine locul n timpul absenei. Art.8. - (1) n caz de vacan a funciei, se alege un preedinte pn la ncheierea perioadei de 3 ani prevzute la art.7 alin.(1). (2) Alegerea are loc n termen de 5 zile de la constatarea vacanei, potrivit procedurii prevzute la art.7 alin.(2). Curtea Constituional asigur controlul constituionalitii legilor, a tratatelor internaionale, a regulamentelor Parlamentului i a ordonanelor Guvernului.

24. cazurile de nedemnitate privind profesia de avocat Constituie abateri disciplinare grave: 1. fapta svrit de avocat, prin care se ncalc dispoziiile legii, ale statutului profesiei, hotrrile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului n care avocatul este nscris sau n care i are sediul secundar i care este de natur s prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocai; 2. nerespectarea secretului profesional referitor la orice spect al cauzei. Aceast obligaie este absolut i nelimitat n timp. Avocatul nu poate fi obligat n nici o circumstan i de ctre nicio persoan fizic sau juridic s divulge secretul profesional, cu excepiile prevzute de lege; 3. angajarea unui nou client, dac prin aceasta sunt dezvluite secretele aflate de la un lat client, cu efecte prejudiciabile pentru acesta; 4. nceperea activitii prin oricare dintre formele de executare a profesiei, naintea obinerii aprobrilor din partea consiliului baroului; 5. nerespectarea la Consiliul baroului a hotrrilor judectoreti prin care au fost condamnai, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdiciei de a exercita profesia, prin care au fost declarai falii frauduloi sau prin care au fost condamnai definitiv pentru fapte svrite n legtur cu exercitarea profesiei; 6. exercitarea profesiei de ctre avocatul al crui drept de exercitare a profesiei este suspendat potrivit prevederilor art.49 din statut, n perioada msurii suspendrii, constituie abatere disciplinar grav. Avocatul este dator s ncunotineze de ndat consiliul baroului despre orice situaie care ar putea duce la suspendarea exerciiului dreptului de a profesa, 7. eliberarea a mai mult de dou recomandri, indiferent dac recomandarea se refer la ndrumarea efectiv a avocatului stagiar sau dac sprijin cererea acestuia pentru primirea n profesie ca avocat stagiar; 8. nendeplinirea obligaiilor de ndrumare profesional i de a nu asigura venitul minim lunar garantat al avocatului stagiar; 9. nclcarea obligaiei fotilor magistrai de anu pune concluzii la instanele la care au funcionat, timp de 2 ani de la ncetarea funciei deinute;

10.nclcarea obligaiei fotilor procurori de cadre de poliie de a nu acorda asisten juridic la nici un organ de urmrire penal din localitatea unde au funcionat timp de 2 ani anteriori primirii n profesie; 11.nerespectarea interdiciei privind exercitarea la instana de judecat sau la parchetul unde soul avocatului sau ruda ori afinul su pn la gradul al treilea inclusiv ndeplinete funcia de magistrat; 12.folosirea de ctre avocat de procedee incompatibile cu demnitatea profesiei n scopul dobndirii clientelei, n mod nemijlocit sau prin persoane interpuse; 13.folosirea mijloacelor de publicitate a formelor de exercitare a profesiei ca reclam cu scopul dobndirii de clientel, n alte condiii dect cele permise de lege; 14.refuzul avocatului de a-i declina calitatea i identitatea n faa autoritilor i a altor avocai cu care intr n contact, cu prilejul ndeplinirii actelor specifice profesiei; 15.neplata contribuiilor lunare n cuantumul i la termenele stabilite; 16.nerespectarea obligaiei de a se abine de la exercitarea oricrei activiti profesionale n cazul n care exist sau survine un conflict de interese; 17.nerespectarea, de ctre avocat, a obligaiei privind inerea la zi a evidenelor stabilite de lege i statut. 25. conditiile prevazute de lege pt profesia de consilier juridic Potrivit prevederilor art.8 din legea nr.514/2003, poate fi cosilier juridic cel care ndeplinete urmtoarele condiii: a. b. c. d. este cetean roman i are domiciliul n Romania; are exerciiul drepturilor civile i politice; este liceniat al unei daciliti de drept; este apt din punct de vedere mediacl pentru exercitarea profesiei; aceast condiie se dovedete cu certificat medical eliberat n condiiile legii; e. nu se afl n vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevzute de lege.

26. avantajele procedurii arbitrare fata de procedura de drept comun a) confidentialitatea . Principiul confidentialitatii in procedura arbitrajului, asigura solutionarea cu discretie a neintelegerilor care pot sa apara intre participantii la raporturile juridice de drept civil si in special in pricinile comerciale in care subiectii raportului juridic nu sunt intresati sa fie publicate neintelegeri dintre ele b) eficienta. Arbitrajul este o procedura eficienta care asigura solutionarea cu celeritate a litigiilor , fara posibilitatea partii intresate de a obstructiona solutionarea litigiului si fara sistemul greoi al cailor de atac de drept comun c) reglementarea este dominata de principiul libertatii de vointa a partilor. Aceasta fiind ingradita numai de necesitatea respectarii ordinii publice sau bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii. 27. obligatiile judecatorilor Curtii Constitutionale judecatorii Curtii Constitutionale au urmatoarele obligatii: a) sa-si indeplineasca functia incredintata cu impartialitate si in respectul Constitutiei b) sa pastreze secretul deliberarilor si a voturilor si sa nu ia pozitie publica sau sa dea consultatii in probleme de competenta Curtii Constitutionale c) in adoptarea actelor Curtii Constitutionale, sa-si exprime votul afirmativ sau negativ , abtinerea de la vot nefiind permisa. d) Sa comunice presedintelui Curtii Constitutionale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care il exercita e) Sa nu permita folosirea functiei pe care o indeplinesc in scop de reclama comerciala sau propaganda de orice fel f) Sa se abtina de la orice activitate sau manifestari contrare independentei si demnitatii functiei lor. 28. atributiile sectiei penale a I.C.C.J secia penal a instanei supreme are att o competen de fond, ct i competen de recurs. Potrivit art.20 din Legea nr.304/2004, secia penal a instanei supreme judec:

a. n prim instan, procesele i cererile date prin lege n competena de prim instan a naltei Curi de Casaie i Justiie; b. recursurile, n condiiile prevzute delege. Seciile naltei Curi mai au i competena de a soluiona: - cererile de strmutare, pentru motivele prevzute de codurile de procedur; - conflictele de competen, n cazurile prevzute de lege; - orice alte cereri prevzute de lege. 29. cazurile in care se suspenda exercitiul functiei de notar public in caz de incompatibilitate in caz de sanctiune disciplinara in cazul in care impotriva notarului public s-a luat masura arestarii preventive in caz de neachitare a obligatiilor banesti profesionale , dupa 6 luni de la scadenta acestora, pana la achitarea debitului in caz de incapacitate temporara de munca 30. structura organizatorica a I.C.C.J. nalta Curte de Casaie i Justiie este singura instan din Romnia i are sedil n capitala rii. Ea are personalitate juridic i funcioneaz potrivit dispoziiilor cuprinse n noua lege de organizare judiciar. Potrivit acestei legi, instana suprem este organizat n patru secii: 1. 2. 3. 4. secia civil i de proprietate intelectual secia penal secia comercial secia de conteincios administrativ i fiscal.

Instana suprem se compune dintr-un preedinte, un vicepreedinte, 4 preedini de secii i judectori. nalta Curte de Casaie i Justiie i desfoar activitatea n condiiile determinate de lege, i n cadrul Seciilor Unite i ale unui complet format din 9 judectori, fiecare avnd competen proprie.

Instana suprem mai cuprinde n structura sa: cancelaria direcii, servicii i birouri, cu personal stabilit prin statul de funcii. 31. atributiile Curtii Constitutionale potrivit prevederilor art. 146 din Constitutie, atributiile Curtii Constitutionale sunt: a. se pronunta asupra constitutionalitatii legilor , inainte de promulgarea acestora , la sesizarea presedintelui Romaniei a unuia dintre presedintii celor doua Camere , a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie , a Avocatului Poporului , unui numar de cel putin 50 de deputati, sau de cel putin 25 de senatori , precum si , din oficiu , asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei b. se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale , la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere , a unui numar de cel putin 50 de deputati , sau cel putin 25 de senatori c. se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere , a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori d. hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele , ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului e. solutioneaza onflicetele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea presedintelui Romaniei , a unuia dintre presedintii celor doua Camere , a prim-ministrului, sau a presedintelui C.S.M. f. vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului g. constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de presedinte al Romaniei si comunica cele constate Parlamentului si Guvernului h. da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei i. vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului, si confirma rezultatele acestuia j. verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni k. hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic

l. indeplineste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii 32. principiul gratuitatii justitiei nfptuirea justiiei implic unele cheltuieli importante din partea statului, dar i dn partea justiiabililor. Statul este obligat s organizeze serviciul public destinat a nfptui justiia, ceea ce nseamn asigurarea unor condiii de munc corespunztoare necesare pentru organele de justiie (sedii pentru instane, mijloace materiale necesare pentru desfurarea judecilor n materie civil i penal etc.) i remunerarea adecvat a judectorilor i a funcionarilor judectoreti (grefieri, aprozi, arhivari etc.). Un rol important n asigurarea acestui principiu i revine asistenei judiciare, care este organizat n cele mai multe state democratice i care nu este de dat foarte recent. Asistena judiciar cuprinde dou componente principale: ajutorul pentru accesul la serviciul public al justiiei i ajutorul privind accesul la drept. Accesul la drept cuprinde, la randul su, servicii de informare i de consultan n cadrul procedurilor nejurisdicionale. Asistena judiciar mai cuprine i alte componente secundare cum ar fi: acordarea de scutiri, reduceri sau amnri pentru plata taxelor judiciare de timbru i a timbrului judiciar, asistena gratuit printr-un avocat. Dispoziiile procedurale privitoare la acordarea asistenei judiciare sunt de natur s asigure i n dreptul nostru o aprare adecvat a persoanelor lipsite de resurse materiale. n perspectiva unei viitoare reglementri n materie ar trebui reflectat i la posibilitatea unui sistem de asigurare dup modelul legislaiei din alte ri democratice. 33. Egalitatea n faa justiiei Principiul egalitii prilor n faa justiiei are o consacrare internaional implicit. Egalitatea prilor n faa justiiei implic respectarea urmtoarelor exigene procedurale: a. judecarea proceselor pentru toi cetenii trebuie s se realizeze de aceleai organe i n conformitate cu aceleai reguli de drept procesual. b. Aceleai drepturi procedurale trebuie acordate tuturor prilor, fr nicio deosebire. Lgislaile procesuale moderne nu instituie i nici nu pot institui restricii sau privilegii fa de unele dintre prile din proces.

c. Instana de judecat are obligaia de a asigura un echilibru n situaia procesual a prilor. Ea este obligat s ntiineze prile despre termenele de judecat, s comunice actele de procedur prevzute de lege, s lmureasc prile asupra drepturilor lor, s dea ndrumri prilor cu privire la drepturile i obligaiile ce le revin n proces, atunci cand nu sunt reprezentate de avocat sau de mandatari i s struie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greeal privind aflarea adevrului n cauz, pe baza stabilirii faptelor cauzei i prin aplicarea corect a legii. ntr-un stat de drept i social atoritile publice trebuie s depun eforturi pentru ca egalitatea n faa justiiei s fie efectiv i nu formal. 34. atributiile sectilor unite ale I.C.C.J. Atribuiile Seciilor Unite sunt statuate n art.23 din Legea 304/2004. potrivit acestui text, instana suprem se constituie n secii unite pentru: a. judecarea recursurilor n interesul legii b. soluionarea, n condiiile legii, a sesizrilor privind schimbarea jurisprudenei naltei Curi de Casaie i Justiie c. sesizarea Curii Constituionale pentru controlul constituionalitii legilor nainte de promulgare. 35. structura de conducere a D.N.A este specializat in combaterea infractiunilor de coruptie, potrivit legii, isi exercita atributiile pe intreg teritoriul Romaniei si functioneaza pe langa I.C.C.J. D.N.A. se organizeaza ca structura autonoma in cadrul Ministerului Public si este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. Este condus de un procuror general , asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. ajutat de 2 adjuncti si de 2 consilieri. Consiliul de conducere este constituit din procurorul general , unul dintre adjunctii acestuia si 5 procurori alesi in adunarea generala a procurorilor. 36. atributiile procurorului general
Conduce si coordoneaza activitatea parchetelor din subordine;

Este ordonator principal de credite; reprezinta Ministerul Public in relatiile cu celelalte autoritati publice si cu orice persoane juridice sau fizice din tara sau din strainatate; exercita direct sau prin procurori inspectori controlul asupra tuturor parchetelor; participa la sedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie in sectii unite si la orice complet al acesteia cand considera necesar; desemneaza dintre procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pe procurorii care participa la sedintele Curtii Constitutionale; emite ordine cu caracter intern; convoaca Adunarea Generala a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; convoaca si prezideaza sedintele Colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; repartizeaza procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pe sectii, servicii si birouri; coordoneaza Parchetul National Anticoruptie de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; confirma rechizitoriile emise de procurorii sefi de sectie in cadrul activitatii de urmarire penala si rezolva plangerile impotriva solutiilor dispuse de catre acestia; solutioneaza conflictele de competenta potrivit legii; promoveaza caile de atac in conditiile legii; conduce politia judiciara; dispune delegarea procurorilor in interesul serviciului, potrivit legii; incadreaza personalul auxiliar de specialitate, economic si administrativ; acorda premii personalului din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;

exercita atributii de coordonare si control al administrarii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; analizeaza annual volumul de activitate al parchetelor si, in functie de rezultatele analizei, ia masuri pentru suplimentarea sau reducerea numarului de posturi, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii; propune Ministrului Justitiei aprobarea Regulamentului de ordine interioara al parchetelor, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii; conduce Compartimentul de informare si relatii publice; propune Consiliului Superior al Magistraturii mentinerea in functie a procurorilor care au implinit varsta de pensionare, cu avizul consultativ al colegiului de conducere; indeplineste orice alte atributii prevazute de lege.

37. care sunt garantiile prevazute de lege pt realizarea dreptului la aparare Dreptul la aparare este garantat. In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Accesul liber la justitie (1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege. Prile au dreptul la un proces echitabil i la soluionarea cauzelor ntr-un termen rezonabil.

S-ar putea să vă placă și