Francis Fukuyama (n.

27 octombrie 1952, Chicago) a urmat studii clasice la Universitatea Cornell si a obtinut doctoratul in stiinte politice la Universitatea Harvard cu o teza despre politica externa a Uniunii Sovietice in Orientul Mijlociu (1981). In anii 1979-1980, 1983-1989 si 1995-1996 a fost membru al Departamentului de Stiinte Politice al Corporatiei RAND, iar n anii 1981-1982 si 1989 a lucrat drept consilier politic la Departamentul de Stat al SUA, dar si specialist n problematica Rzboiului Rece i director adjunct al planificrii politice n administraia Bush.

Sfarsitul istoriei si ultimul om (1991) este cartea care i-a adus notorietate internationala. A publicat numeroase studii si articole despre democratizare si politica economica internationala. In ultimii ani s-a concentrat asupra rolului culturii si al capitalului social in viata economica moderna si in tranzitia catre societatea informatizata.

Carti publicate: The End of History and the Last Man (1991) Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity, (1995) The Great Disruption: Human Nature and the Reconstitution of Social Order, (1999) Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology Revolution (2002)

n luna august a anului 1989, revista american ,,The National Interest gzduia n paginile sale articolul lui Francis Fukuyama ,,The end of history?, articol ce a dat natere subiectul unor tratat polemici n acest globale, studiu

genernd numeroase controverse. nsi opera sa din ultimii ani este centrat pe dezvoltarea tezelor enunate n acel eseu, astfel ca n 1992, trei ani mai trziu, a aprut ,,The end of history and the last man, lucrare mai ampl ce reia subiectul articolului, dezvoltnd ideea sfritului istoriei i prezentnd-o n cadrul ,,statului omogen universal.

Cartea este structrata in cinci parti, fiecare parte cuprinzand o serie de capitole. Prima parte, intitulata O intrebare care revine, are ca prim capitol Pesimismul nostru in care autorul arata, prin experientele istorice, de ce lumea, in ansamblul ei, are o viziune pesimista asupra viitorului, desi, individual, suntem optimisti. Acest lucru este demonstrat prin antiteza cu secolul trecut, perioada caracterizata de un puternic optimism generat de progresul stiintei si de autoguvernarea rationala, prin democratie liberala. Astfel, experienta secolului XIX, in care optimismul a fost naruit de cele doua razboaie mondiale, dar si de aparitia regimurilor totalitare, sunt argumente folosite de autor in explicarea pesimismului actual. Capitolul se incheie intr-o nota optimista, prin prezentarea esecului regimurilor totalitare, idee continuata

in cel de-al doilea capitol, Slabiciunea statelor totalitare I, in care autorul demonstreaza de ce acest gen de guvernare nu este unul viabil. In opinia lui Fukuyama, cel mai mare impediment al regimurilor autoritare, fie ele de dreapta, fie de stanga, il reprezinta lipsa de legitimitate, in sensul unei crize la nivelul ideilor si al coeziunii elitelor implicate intr-un astfel de regim. Al treilea capitol, Slabiciunea statelor autoritare II sau Mancand ananas pe Luna se concentreaza asupra regimurilor de stanga, bazate pe o viziune atotcuprinzatoare asupra vietii omului si pe incercarea de a controla si a distruge societatea. Autorul trece in revista principalele evenimente care au dus la caderea comunismului, concluzionand ca slabiciunea acestui tip de regim era de natura economica. Cel de-al patrulea capitol, Revolutia liberala mondiala, concluzioneaza ca cele doua crize, cea a autoritarismului si cea a totalitarismului comunist au deschis calea catre o singura ideologie : democratia liberala Partea a doua a cartii lui Francis Fukuyama, intitulata Batranetea omenirii, este deschisa de capitolul O idee pentru o istorie universala, analizand cronologic diferitele concepte legate de istoria omenirii. Plecand de la Platon si Aristotel, care credeau in ciclicitatea procesului istoric, Fukuyama ajunge la primele istorii cu adevarat universale in opinia sa, si anume cele crestine, care au introdus ideea de istorie finita in timp. Urmatoarea etapa o constituie Renasterea, ce a introdus ideea de batranete a omenirii, idee ce presupune progresul prin dobandire cumulativa a cunoasterii. O alta etapa o reprezinta abordarea filosofului german Immanuel Kant, ce vede istoria ca avand un scop final, si anume libertatea umana. Proiectul initiat de Kant este continuat de Hegel, care defineste istoria ca fiind progresul uman catre niveluri superioare de rationalitate si libertate, cu finalitate in dobandirea constiintei absolute. Conceptul hegelian despre istorie este combatut de Karl Marx care credea ca statul liberal nu reprezinta universalizarea libertatii, ci era de parere ca prin definitivarea utopiei comuniste se vor rezolva toate contradictiile anterioare. Capitolul sase,

Mecanismul dorintei, se concentreaza asupra gasirii unui raspuns la intrebarea daca istoria este directionala si daca poate exista o evolutie catre democratia liberala. In incercarea de a raspunde la intrebare, Fukuyama, identifica motorul directionarii istoriei ca fiind cunoasterea universala, un rol important jucand insa cunoasterea stiintifica moderna, prin caile sale militare si economice. Capitolul se incheie tot printr-o intrebare, ce decurge din rationamentele folosite de autor, si anume este directionalitatea istoriei ireversibila?. Acest lucru este analizat in urmatorul capitol, Nici un barbar la portile noastre, prin ipotezele respingerii stiintei moderne si a pierderii involuntare datorita unei catastrofe globale. Ambele ipoteze sunt demontate prin argumentul potrivit caruia stiinta moderna este atat de puternica incat disparitia ei ar fi posibila doar odata cu disparitia rasei umane. In concluzie, autorul este de parere ca atat timp cat stiinta moderna este ireversibila, atunci si istoria este directionala. Capitolul opt, Acumularea fara sfarsit, ridica doua noi probleme, legate de directionalitatea istoriei: daca stiinta conduce la capitalism, in plan economic, sau la democratia liberala, in plan politic. Acest capitol, cat si capitolul noua, Victoria video-casetofoanelor, sunt dedicate argumentarii ideii ca stiinta conduce catre capitalism prin contabilizarea esecurilor inregistrate de planificarea centrala a economiei si diviziunea muncii. Astfel, mecanismul economiei liberale, bazat pe tehnologie avansata si organizarea rationala a muncii, este, dupa parerea autorului, singura cale catre modernitatea economica. Cea de-a doua problema este analizata in capitolul zece, In patria culturii, in care Fukuyama demonstreaza ca, desi dezvoltarea economica este strans legata de democratie, acestea doua nu sunt inseparabile, astfel autorul aduce atat argumente in favoarea legaturii dintre cele doua, cat si contraargumente, concluzionand ca stiinta moderna nu duce in mod inevitabil catre democratia liberala. El este de parere ca intelegerea crizei totalitarismului si ascensiunea doctrinei liberale trebuie cautate in alt plan decat cel economic.

Raspunsul la intrebarea lui Kant constituie capitolul unsprezece, capitol in care autorul rememoreaza argumentele prezentate pana in momentul de fata, pentru a gasi un raspuns afirmativ la intrebarea filozofului Kant, si anume daca se poate scrie o istorie universala dintr-un punct de vedere cosmopolit. Al doisprezecelea capitol, Nu exista democratie fara democrati, revine catre tema celei de-a doua parti, si are in centrul ei conceptia lui Hegel despre istoria umana, si anume ca aceasta este dirijata de lupta pentru recunoastere ce completeaza mecanismul descris in aceasta parte, concluzionand ca o abordare serioasa a sfarsitului istoriei trebuie sa cuprinda inevitabil si o analiza a naturii. Partea a treia, Lupta pentru recunoastere, se deschide cu capitolul treisprezece, La inceput, o lupta pe viata si pe moarte de dragul prestigiului, prin care Fukuyama incearca sa descrie lupta pentru recunoastere prin reintoarcerea catre conceptiie lui Hegel privind natura umana si primul om. Astfel aceasta lupta este descrisa ca fiind lupta omului in stare naturala pentru supravietuire si recunoasterea lui ca om. Aceste doua idei sunt preluate si dezvoltate in capitolul urmator, Primul om, prin viziunile lui Hobbes, care sustine ca statul liberal modern este fundamentat pe frica de moarte, iar singura modalitate de a o evita este guvernarea pe baza unui contract social. Capitolul cincisprezece, O vacanta in Bulgaria, analizeaza dorinta de recunoastere, prin conceptul platonian de thymos, sursa emotiilor personalitatii umane. Thymosul este ceea ce acorda lucrurilor valoare, iar dorinta de recunoastere este rezultatul acestuia. Ideea este continuata in capitolul saisprezece, Fiara cu obrajii rumeni, in care se face distinctie intre thymos si dorinta, aceasta din urma find motivul pentru care oamenii cauta bogatia si evita saracia. Prin acestea doua, Fukuyama cauta sa explice desfasurarea evenimentelor ce au dus la caderea comunismului, vazute din perspectiva populatiei dominate. Capitolul urmator, Grandoarea si decaderea thymosului, analizeaza acest concept din perspectiva conducatorilor, punand pe seama thymosului aparitia regimurilor autoritare si

totalitare. Astfel, thymosul se transforma in megalothymie, dorinta de a fi recunoscut drept superior. Capitolul se incheie prin reintoarcerea la Hegel si la dorinta de recunoastere, ce totodata deschide si urmatorul capitol, Dominatie si sclavie. Aici este pus in centrul evolutiei istoriei si al stiintei moderne sclavul, care in lupta sa pentru recunoastere a trebuit sa fie inventiv, iar dorinta de libertate l-a facut constient de faptul ca el controla natura si o modela in functie de ideile sale. Un rol important in dobandirea libertatii l-a jucat crestinismul, care ii conferea sclavului un model ideologic de libertate umana. Statul universal si omogen este capitolul care incheie partea a treia si concluzioneaza ca dorinta de recunoastere reprezinta veriga lipsa dintre economia liberala si politica liberala si ca aceasta poate lua diferite forme irationale, dupa cum autorul a demonstrat in capitolele anterioare. A patra parte a cartii este numita Sarind peste colosul din Rodos, si este deschisa de capitolul Cel mai nesimtitor dintre nesimtitorii monstrii. Autorul demonstreaza aici faptul ca democratia liberala nu este universala datorita thymosului, care a dat nastere unor pasiuni extrem de puternice: religia si nationalismul. Acestea doua se combina in singura alternativa a lumii moderne la democratia liberala, si anume islamismul. Capitolul douazeci si unu, Originile thymotice ale muncii, aduce in primplanul sustinerii democratiei dezvoltarea economica a popoarelor, bazata pe forta de lucru. In acest domeniu, thymosul se traduce prin mandria practicarii unei anumite profesii si mentinerea calitatii muncii la nivel individual, iar la nivel de grup, prin dorinta recunoasterii de catre alte grupuri sau a colaborarii. Urmatorul capitol, Imperii ale resentimentului, imperii ale respecului, aduce in discutie aparitia unor noi alternative la democratia liberala prezenta ce va forma, din punct de vedere economic, doua grupuri de popoare distincte, unul ce se confrunta cu un esec economic continuu iar celalalt, care face capitalismul sa functioneze. Un punct de interes pentru Fukuyama este evolutia relatiilor si ordinii internationale in urma noilor state aparute. Capitolul douazeci si trei, Lipsa de

realitate a realismului, tratand modul in care se realizeaza politicile internationale actuale. Teoria de la care acestea pornesc este cea realista, ce atribuie ordinii internationale o nesiguranta permanenta. Fukuyama concluzioneaza ca realismul a devenit un mod de abordare perimat, ce nu se mai potriveste lumii actuale, si propune o viziune a relatiilor internationale bazata pe reintoarcerea la origini. Aceasta viziune este expusa mai pe larg in capitolul urmator, Puterea celor care nu detin puterea, descoperind in originea conflictelor internationale elemente legate de politica interna a unui stat, reducandu-l pe acesta la un individ thymotic ce cauta confirmarea valorii, prin considerente religioase, nationaliste sau ideologice. Fukuyama considera nationalismul ca fiind daunator pentru pacea Europei postcomuniste si de aceea ii dedica urmatorul capitol, intitulat, Interesele nationale. El concluzioneaza ca desi nationalismul are o putere deosebita, acesta se aseamana religiei si cunoaste aceeasi evolutie, de la aparitie, continuand cu intensificarea si devenind ulterior tolerant, insa acest lucru se va intampla doar in timp. Capitolul douazeci si sase, Catre o uniune pasnica, avanseaza ideea crearii a doua lumi diferite, una postistorica, industrializata, cealalta blocata in istorie si predispusa conflictului. In aceasta noua realitate, cele doua lumi vor interactiona doar in anumite probleme legate de ordinea globala. Uniunea pasnica se va realiza in lumea postistorica, unde recunoasterea universala si rationala a inlocuit lupta pentru dominatie. Partea a cincea a cartii, Ultimul om, incearca sa gaseasca un raspuns la intrebarea ridicata de finalul partii precedente si anume daca vor mai exista contradictii in oranduirea liberala dupa ce liberalismul va deveni singura cale. Capitolul douazeci si sapte, Pe taramul libertatii, pune in discutie principiile libertatii si egalitatii democratiei liberale, principii ce vor fi tot timpul atacate de ideologia socialista, tocmai datorita faptului ca duce la recunoasterea egala a oamenilor inegali. Urmatorul capitol, Oameni fara inimi, reliefeaza conditia omului aparut la sfarsitul istoriei care va fi satisfacut din punct de vedere material, insa,

fericirea nu va fi atinsa deoarece vom fi nemultumiti de noi insine, lucru ce va duce la o revenire la istoria conflictuala. Capitolul douazeci si noua, Liberi si inegali, vine in continuarea capitolului douazeci si sapte si abordeaza tema inegalitatii, avansand teoria conform careia democratia liberala ar putea fi rasturnata fie de megalothymie, fie de izothymie. In penultimul capitol al acestei carti Drepturi perfecte si indatoriri imperfecte, Fukuyama arata ca drepturile cetateanului se exercita prin institutii de mediere, asociatii aflate in centrul civic al statului modern liberal, insa indivizii nu sunt intodeauna dispusi sa cedeze la unele drepturi in favoarea comunitatii, fapt ce duce la dezechilibrarea sistemului liberal. Ultimul capitol, Imense razboaie ale spiritului demonstreaza ca declinul vietii comunitare duce catre conturarea unui om egocentric lipsit de impulsul thymotic de a se dedica unor scopuri inalte, definind astfel sfarsitul istoriei ca finalul evolutiei ideologice a omenirii, iar universalizarea democratiei liberale ca fiind forma finala de guvernare. Fukuyama isi incheie lucrarea intr-o nota contradictorie afirmand ca epoca de dupa sfarsitul istoriei va fi una monotona, dar insasi aceste secole de plictiseala ce vor urma vor face istoria sa renasca inca o data.

Articolul ,,The end of history centreaz ideea ca liberalismul ctig net confruntarea cu celelalte ideologii ale secolului al XX-lea, fascismul respectiv comunismul, astfel istoria ajungnd la captul ei. El consider c omenirea i-a mplinit destinul prin universalizarea democraiei liberale care, din punctul lui de vedere, reprezint forma perfect de guvernare. Chiar dac triumful liberalismului n

planul ideilor i al contiinelor nu s-a concretizat ca form de organizare politic n ntreaga lume, Fukuyama are motive ntemeiate s cread c acesta este destinul politic al ntregii umaniti. Pentru a-i argumenta punctul de vedere, el apeleaz la Georg Wilhelm Friederich Hegel, teoreticianul german care a fost propagatorul noiunii de sfrit al istoriei i totodat cel care a impus pentru prima dat aceast idee. Filosoful german proclama sfritul istoriei n anul 1806; la acea vreme, Hegel vedea n victoria lui Napoleon Bonaparte asupra monarhiei prusace, triumful idealurilor Revoluiei franceze - libertate, egalitate, fraternitate - asupra principiilor monarhiei absolutiste ntrupate n statul prusac. Fukuyama, a insistat asupra faptului c n esen Hegel a avut dreptate, ntruct ,,avangarda umanitii a preluat principiile Revoluiei franceze, acestea devenind principii de baz al statului democrat liberal actual. Autorul pune accentul n acest studiu pe confruntarea dintre gndirea liberal i celelalte dou ideologii care au marcat secolul al XX-lea, fascismul i comunismul. Primul a considerat c slbiciunea politic i lipsa de unitate a Occidentului erau carenele fundamentale ale societii liberale ce puteau fi rezolvate numai de un stat puternic care s creeze ,,oameni noi. Fascismul a fost distrus de cel de-al Doilea Rzboi Mondial att din punct de vedere material ct i ideologic, ruinele Reich-ului, ca i bombele asupra oraelor Hiroshima i Nagasaki, ucignd aceast ideologie. Ameninarea ideologic a celeilalte mari alternative a liberalismului, comunismul, a fost mult mai serioas. Acuzaia principal la adresa liberalismului a fost cea a anomaliei dintre capital i munc, dar a avut ctig de cauz, astzi atracia pentru comunism fiind mai sczut ca oricnd. Fukuyama vorbete i despre necesitatea dezvoltrii economice a tuturor statelor iar pentru asta este vital ca acestea s mbrieze modelul liberal. Aadar piaa liber, cultura de consum universal, economia postindustrial sunt premisele unei societi prospere bazate pe o democraie liberal. n susinerea acestei idei Fukuyama vine cu

o serie de exemple cum ar fi Coreea de Sud sau Japonia, care la scurt timp dup adoptarea modelului economic liberal, au cunoscut un veritabil progres economic. Potrivit sociologului american, chiar dac liberalismul nu a gsit pmnt fertil n China sau Uniunea Sovietic, din moment ce acesta a dat roade n lumea occidental succesul e garantat, prin urmare la sfritul istoriei nu este obligatoriu ca toate societile s devin societi liberale de succes, ci doar ca ele s nceteze s mai aib pretenii ideologice divergente i s recunoasc supremaia ideologiei liberale. Dac ameninrile fasciste i comuniste la adresa liberalismului au disprut, Fukuyama identific i potenialii agresori: religia i naionalismul. Religia, deoarece n ultimii ani s-a putut observa o intensificare a fundamentalismului religios, iar societile cu un astfel de fundament s-au dovedit n general a fi neputincioase n asigurarea unei minime stabiliti economice i politice. Naionalismul i alte forme de contiin rasial i etnic reprezint, n viziunea lui Fukuyama, cellalt posibil agresor al liberalismului, majoritatea conflictelor din secolul al XX-lea, printre care trebuie s amintim cele dou rzboaie mondiale, i-au avut originile n naionalism. O alt problem pe care Fukuyama o dezbate n studiul su este cea legat de implicaiile sfritului istoriei n relaiile internaionale. Acesta susine c cea mai mare parte a Lumii a Treia va fi un izvor nesecat de conflicte i c ,,va rmne adnc mpotmolit n istorie. Despre Rusia i China crede c acestea nu se vor putea altura, n viitorul apropiat, naiunilor dezvoltate ale Occidentului ca societi liberale. El critic tendina expansionist a Rusiei comuniste precum i vnzarea de ctre China a tehnologiei rachetelor balistice ctre Orientul Mijlociu sau sponsorizarea khmerilor roii mpotriva Vietnamului. n ceea ce privete Uniunea Sovietic, cercettorul american susine ideea c aceasta a ajuns la o rscruce unde are posibilitatea s aleag ori drumul marcat de Europa Occidental, drum urmat de cea mai mare parte a Asiei, sau ,,realizndu-i propria unicitate i astfel s rmn mpotmolit n istorie.

Fukuyama este convins de faptul c un conflict la nivel nalt precum cele dou rzboaie mondiale nu va mai exista, ns admite faptul c e posibil s mai existe conflicte ntre statele aflate nc n istorie i cele care deja au ieit. Sociologul american prevede sfritul istoriei ca fiind o epoc foarte trist. Din memoria colectiv a oamenilor va disprea ideea de lupt pentru recunoatere, lupta ideologic care a pus n valoare curajul, imaginaia i idealismul. Toate acestea vor fi nlocuite de calculul economic, de preocupri legate de mediu i de satisfacerea cererilor consumatorilor. Fukuyama este de prere c in perioada postistoric nu va mai exista art sau filozofie ci doar o ngrijire permanent a muzeului istoriei umane. Meritul principal al ntrebrii lui Fukuyama, care reprezint de altfel i titlul eseului, este acela de a-i fi provocat pe contemporanii si la reflecie i chiar la polemic. Replicile publicate alturi de eseul su au fost doar nceputul. Au existat chiar i preri tioase la adresa lucrrii lui Fukuyama, asta dovedind impactul problemelor ridicate de cercettorul american. Francis Fukuyama a strnit reacii extrem de interesante i diverse att n Vestul postistoric ct i n Estul istoric care nc nu era pregtit s accead n sistemul preconizat de el. La ntrebarea sa ns cei mai muli au ajuns la concluzia c nu poate exista nici un rspuns. Secolele anterioare celui de-al XX-lea au fost dominate de imaginea omului sub istorie i a efectelor ce decurg din acest fenomen: libertate redus, egalitate inexistent, stat absolutist. Francis Fukuyama aduce o perspectiv foarte tentant i foarte optimist asupra finalului secolului XX i ncepul de secol XXI, afirmnd supremaia democraiei liberale ca unic soluie a unui stat contemporan. Perspectiva autorului asupra istoriei din articolul premergtor crii a fost cea care a suscitat multe discuii, perspectiv ce nu a fost receptat conform ateptrilor lui Fukuyama, astfel c ulterior a publicat aceast carte, adugnd articolului i latura omului contemporan.

Istoria, n viziunea sa, nu reprezint cumularea cronologic a evenimentelor, ci un fenomen coerent, evolutiv, care conine valoarea intrinsec a progresului, deci celebra sintagm sfritul istoriei nu semnific stoparea evenimentelor istorice, ci o form suprem evolutiv, o form ultim a procesului de transformare a societii umane, care s satisfac perfect i total nevoile omului. Coerena istoriei este determinat de tiina modern, datorit efectului su uniformizant, produs asupra societilor care au parcurs-o. tiina aduce beneficii remarcabile societilor angajate n acest proces, fapt rezultat din analiza economic ce relev un orizont uniform al posibilitilor produciei economice. Ceea ce afirm Fukuyama este necesitatea dezvoltrii economice a tuturor statelor, care s ridice societile tradiionaliste de la nivelul de trib, sect sau familie, la cel de form raional bazat pe eficien i funciune. Piaa liber, cultura de consum universal, economia postindustrial sunt premisele unei societi bazate pe o democraie liberal, n care globalizarea este liantul necesar pentru obinerea aceleiai identiti naionale, n care diferenele s coexiste armonios cu valorile i principiile acestui nou sat planetar (termen introdus de Marshall Mc Luhan). Un alt argument pentru susinerea teoriei sale, l constituie ideea lui Hegel (filozof idealist de altfel), conform creia personalitatea uman se bazeaz pe dorina de recunoatere sau thymos (termen mprumutat de la Platon), latura fundamental care l deosebete pe om de regnul animal i factorul ce face diferena ntre un regim totalitar i democraia liberal. Dac dorina i raiunea sunt suficiente pentru crearea procesului industrializrii, thymosul aduce valoarea de democratic, cei doi termeni aflndu-se ntr-o relaie de interdependen - dorina de recunoatere se poate manifesta doar ntr-o societate democratic, existnd cadrul legislativ pentru acest fapt, iar democraia nu poate exista dect prin thymos: libertate i egalitate. Aceast ultim component este rspunztoare de cele mai multe evenimente istorice, de exemplu revoluia din 1989 din Romnia.

ns thymosul poate fi duplicitar: n doze exagerate genereaz megalothymia, devenind agresiv i antisocial (exemple din istorie sunt destule Hitler, Lenin, Stalin, Mao Tze Dun, Ceauescu. Statul democratic reprezint astzi dizolvarea forelor thymotice iraionale, rmnnd doar perspectiva omului deasupra istoriei, FIINA UMAN. Concluzia lui Fukuyama este c istoria a luat practic sfrit o dat cu nfrngerea de ctre democraiile liberale a tuturor celorlalte tipuri de state : monarhic, aristocratic, fascist, comunist, nfrngere efectiv sau doar teoretic, prin aspiraia lor ctre acest ideal. Recent, a aprut n Statele Unite a doua ediie a acestei cri, interesant mai ales pentru c se deschide cu o prefa n care autorul reacioneaz la criticile adresate, n ultimii 16 ani, viziunii sale. Pe bun dreptate, Fukuyama refuz s rspund celor care cred c aceast carte vrea s spun c istoria s-a oprit i nimic nu se mai ntmpl. Acestor critici, autorul le recomand singurul lucru care le poate fi recomandat: pur i simplu s citeasc cartea. Criticile serioase, cum ar fi cele venite din partea fostului su profesor, sociologul Samuel Huntington, ntr-o nu mai puin celebr carte, Ciocnirea civilizaiilor i refacerea ordinii lumii, snt primite n parte. Aici, Huntington demonstreaz inexactitatea teoriei anterioare prin afirmarea teoriei fragmentaritii lumii contemporane n apte sau opt blocuri civilizaionale. Ce este un asemenea bloc civilizaional? Este un ansamblu uman structurat pe aceeai cultur i pe aceeai religie, existnd astfel blocul occidental, lumea chinez, lumea islamic, lumea indian, sau blocul balcanic, ca s le enumerm doar pe cele mai importante. De asemenea, Huntington contracareaz ideea de sat planetar, de globalizare i de uniformizare prin argumentul final c rspndirea tehnologic i a bunurilor occidentale nu impun automat i valorile occidentale. Dimpotriv, n anumite ri, aceast proliferare informaional i ncercarea de occidentalizare au euat, producnd o reacie de re-indigenizare, adic o rentoarcere la tradiie, la baza caracteristic a acelor naiuni.

La o prim analiz, trebuie remarcat urmtoarea distincie: dac Fukuyama opereaz cu noiuni ca stat, naiune, societate, Huntington o trateaz pe aceea de civilizaie, termeni neechivaleni, demonstrnd un demers diferit: primul este un filozof al istoriei, iar al doilea un istoric al modernitii. Huntington, bazndu-se pe date demografice, preconizeaz c n secolul XXI vor domina populaiile islamiste, iar n ceea ce privete forma statal, modernitatea va ncepe s nu mai fie echivalent cu lumea occidental, care astzi nu mai ocup dect 10% din suprafaa globului, exercitndu-i autoritatea numai asupra propriilor populaii, iar democraia s nu mai fie sinonim cu liberalismul. Inegalitatea, astfel, sub toate formele ei i la toate nivelurile, ncepe sp ia locul egalitii. De asemenea, Huntington, nu vede ca soluie dect un conflict armat ntre blocurile civilizaionale mai importante : un occident pe cale de dispariie i un islam modernizat i superior numeric. Secolul XXI s-a deschis printr-un nou rzboi, care a infirmat toate teoriile sociologilor ce preziseser sfritul istoriei. Rzboiul din Irak a demonstrat cumva c nevoile oamenilor liberi, democratici, nu au fost satisfcute? Sau c nevoile, termen sinonimic cu cel de interese, ale S.U.A. trebuie satisfcute? n timpul acestui rzboi, un fenomen foarte interesant a avut loc: ri cu tradiie n ceea ce privete democraia liberal ca Frana, Italia, Grecia i Germania au refuzat s-i dea acordul pentru invadarea Irakului, ceea ce a produs o scindare a blocului occidental ntre S.U.A. i Europa. Omul contemporan triete astzi ntr-un sistem de libertate supravegheat, mai puin brutal dect al cenzurii directe, dar mult mai eficient, ntr-o societate mai transparent, ce trebuie vzut n contextul mai larg al unui sistem foarte bine pus la punct de splare a creierelor. Imaginile pe care le privete la televizor omul contemporan sunt realizate dup un model greu de perceput, imaginile dominante fiind extrem de penetrante, iar avantajul de a le transmite la televizor const n nvestirea lor cu valoarea realitii, cu veridicitatea faptului ntmplat. Oricine ar da

drept contraargument pluralitatea mediilor de informare ar ignora faptul c toate mediile au aceeai surs, ceea ce face ca scenariul s fie identic: aceleai evenimente dup aceeai ierarhie. Ca o alternativ, omul evadeaz n virtual, o virtualitate produs cu ajutorul drogurilor sau cu cel al televizorului sau al internetului omul actual triete n imaginar, ntr-un spatiu virtual; realitatea nu-l mai satisface, ficiunea fiind mai adevrat, mai real dect realitatea. Opiumul de astzi este spectacolul politica devine spectacol, viaa fabricat devine spectacol (reality showuri de genul Big Brother); filmul este mai veridic dect viaa. De sub toate aceste stimulente, omul de azi iese tulburat, virtualizat, singura soluie fiind pstrarea unui spaiu intim, profund personal, reprezentat de o moralitate elementar, dar i prin pstrarea thymosului pentru a rmne ntotdeauna propriul su stpn.