Sunteți pe pagina 1din 32

I.

R A P O RT N A R AT I V

1. Obiectivele stabilite in planul managerial pentru anul


şcolar 2007 - 2008.
Pentru stabilirea obiectivelor strategice prioritare in domeniul dezvoltării profesionale
a cadrelor didactice din judeţul Ilfov in anul curent, s-au avut in vedere:
 Analiza SWOT privind activitatea de formare continuă din judeţul Ilfov;
 Direcţiile strategice ale M.Ed.C.T. până in anul 2010;
 Particularităţile sistemului de invăţămnt ilfovean;
 Eforturile depuse pentru furnizarea unor servicii de formare continuă bazate pe
calitate şi creşterea prestanţei profesionale;
 Dezvoltarea imaginii instituţiei .
Proiectarea managerială a direcţiilor strategice ale C.C.D. Ilfov au fost axate pe
următoarele obiective :
a) Monitorizarea tuturor activităţilor desfăşurate prin C.C.D. din punct de vedere
calitativ şi nu cantitativ.
b) Proiectarea unui complex de activităţi care să faciliteze creşterea capacităţii
instituţionale de a elabora şi gestiona programe/proiecte educaţionale, in perspectiva
refacerii infrastructurii şcolare, granturi şcolare, parteneriate europene, dezvoltare
profesională etc.
c) Amplificarea preocupărilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de
perfecţionare, formare/dezvoltare profesională a managerilor şcolari, a personalului
didactic şi didactic auxiliar din judeţul Ilfov.
d) Diversificarea şi amplificarea strategiilor canalizate pe promovarea unei imagini
instituţionale cât mai favorabile.
e) Stimularea tuturor preocupărilor formativ-didactice pentru cunoaşterea şi
respectarea legislaţiei şcolare in vigoare şi valorificarea concretă, la nivel judeţean şi
local, a reglementărilor elaborate de M.Ed.C.T.
f) Valorificarea superioară a tuturor resurselor generate de parteneriatul dintre
C.C.D. Ilfov şi unităţile de invăţământ, pe de o parte şi alte instituţii naţionale ori din
U.E. şi O.N.G - uri, care manifestă interese şi preocupări in interiorul perimetrului
educaţional, pe de altă parte.
g) Concentrarea unei mari părţi din preocupările noastre pe formarea cadrelor
didactice in scopul rezolvării unor probleme complexe care vizează imbunătăţirea
accesului la o educaţie de calitate pentru elevii din mediul rural precum şi
punerea in practică a unor programe de recuperare şcolară in unităţile de
invăţământ cu populaţie majoritară rromă.
h) Valorificarea superioară a ofertei şi activităţilor axate pe asimilarea şi
aprofundarea limbajului informatic, utilizarea tehnicilor informaţionale compute -
rizate şi a softurilor educaţionale in direcţia imbunătăţirii prestaţiei profesionale a
cadrelor didactice din judeţul Ilfov in activitatea cu elevii.

1
i) Monitorizarea strategiilor direcţionate pe oportunităţile generate de aderarea
României la grupul ţărilor din Uniunea Europeană.
j) Dirijarea unora dintre preocupările noastre pe fluxul stimulării participării
cadrelor didactice la activităţile destinate petrecerii timpului liber intr-un mod cât mai
plăcut şi cu evidente valenţe formative.

2. Concordanţa cu obiectivele strategice ale I.S.J. in


domeniul dezvoltării resurselor umane
Proiectarea activităţilor derulate prin C.C.D. Ilfov s-a bazat pe studiul şi realizarea
practică a obiectivelor strategice ale I.S.J. din domeniul dezvoltării resurselor umane.
La proiectarea obiectivelor strategice ale I.S.J. s-au format echipe mixte de lucru de la
I.S.J., unităţi şcolare şi reprezentanţi ai C.C.D. Ilfov.
Principalele aspecte care reliefează acest lucru sunt:
a. Studiul şi analiza documentelor:
- Incadrarea propunerilor privind oferta de programe de formare continuă a C.C.D. Ilfov
pe directivele proiectate in planul managerial al I.S.J. Ilfov
- Analiza planului managerial al C.C.D. Ilfov de către insp. general al I.S.J. Ilfov
- Consiliul de administraţie al I.S.J. are in componenţă pe directorul C.C.D. iar din
Consiliul de administraţie al C.C.D. face parte inspectorul general adjunct al I.S.J.
b. Organizarea şi derularea unor activităţi in parteneriat:
- participarea reprezentanţilor C.C.D. la consfătuirile anuale ale cadrelor
didactice ;
- schimburi de experienţă şi activităţi metodice demonstrative;
- participarea reprezentanţilor C.C.D. la inspecţiile şcolare R.O.D.I.S.
- participarea reprezentanţilor I.S.J. la acţiuni organizate de C.C.D. Ilfov:
programe de formare continuă, simpozioane, colocvii, sesiuni de comunicări
ştiinţifice, activităţi de petrecere a timpului liber.
c. Pentru indeplinirea obiectivelor din planul managerial al I.S.J. sunt numiţi şi
reprezentanţi ai C.C.D. Ilfov
d. Preocuparea comună a reprezentanţilor I.S.J. şi ai C.C.D. pentru buna pregătire
a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar, a elevilor acestora şi pentru
realizarea unei educaţii de calitate in judeţul Ilfov.

3. Autoevaluarea gradului de realizare a obiectivelor


stabilite. Argumente / comentarii
Pentru proiectarea şi redactarea Programului managerial al C.C.D. Ilfov, in vederea
organizării şi desfăşurării activităţilor in timpul anului şcolar 2007-2008, au fost stabilite
unele principii generale direcţionate pe realizarea unor acţiuni specifice, cu valenţe formative
cât mai evidente.
Am avut in atenţie mai ales, următoarele direcţii orientative:
- Calitatea superioară a fiecărei activităţi;
- Creşterea gradului de responsabilitate al tuturor persoanelor implicate in organizarea
şi desfăşurarea activităţilor specifice C.C.D.

2
- Continuitatea unor manifestări formative de la o perioadă la alta;
- Flexibilitatea şi adaptabilitatea la condiţii diverse privind resursele umane, spaţiul şi
timpul;
- Varietatea acţiunilor;
- Accesibilitatea ofertei noastre;
- Claritatea, concretizarea şi realismul acţiunilor organizate şi desfăşurate;
- Deschidere şi transparenţă;
- Previzionarea unor eventuale disfuncţii şi modalităţile de rezolvare a acestora;
- Urmărirea feedback-ului primit de la beneficiarii seviciilor noastre şi mularea ofertei
pe solicitările participanţilor;
- Intensificarea preocupărilor pentru diseminarea ofertei şi preocupărilor noastre atât
in cadrul colectivităţilor didactice ilfovene cât şi in rândurile partenerilor
educaţionali.
Având in vedere atât obiectivele proiectate cât şi direcţiile orientative stabilite, am
urmărit să creem o mare diversitate de oportunităţi pentru ca fluxul de informaţii distribuite in
teritoriu să se regăsească in pregătirea şi prestaţia profesională, la un nivel superior, a tuturor
cadrelor didactice ilfovene. Iar aceasta să se evidenţieze in mai buna pregătire a elevilor din
şcolile judeţului Ilfov.
Gradul de realizare a obiectivelor stabilite in planul managerial până in prezent a atins in
majoritatea cazurilor cotele cele mai inalte:
a. s-a urmărit in principal dezvoltarea activităţilor formativ-didactice centrate pe
beneficiari prin asigurarea resurselor didactico-materiale şi a condiţiilor pentru o
educaţie de calitate.
b. oferta de formare continuă pentru cadrele didactice ilfovene a fost adaptată
conform cerinţelor şi intereselor acestora. In acest sens s-au organizat, derulat şi
evaluat următoarele programe:
- Managementul proiectelor: program acreditat de C.N.F.P., 60 ore, pentru 15 credite
transferabile;
- Educaţie interculturală: program acreditat de fundaţia Pheonix, desfăşurat in
parteneriat cu C.C.D. Ilfov;
- Managementul proiectelor de cooperare europeană – program de formare continuă
propus de I.S.J. Ilfov – compartimentul integrare europeană - programe comunitare.
c. dezvoltarea profesională s-a desfăşurat in principal după următoarele criterii:
- propunerile şi recomandările inspecţiei şcolare;
- doleanţele şi solicitările cadrelor didactice;
- timpul şi disponibilitatea formatorilor
- echipa organizatoric-administrativă a C.C.D. Ilfov;
- resursele materiale şi financiare disponibile;
d. in cadrul strategiilor canalizate pe promovarea unei imagini instituţionale cât mai
favorabile am avut in vedere:
- calitatea şi diversitatea ofertei de programe de formare continuă cuprinsă
in portofoliul ,,Casa Ilfoveană”;
- prestanţa profesională şi competenţa salariaţilor C.C.D. Ilfov;
- performanţele obţinute de cadrele didactice formabile prin programe de
formare continuă derulate prin C.C.D. , in activitatea cu elevii;
- feed-back-ul obţinut din teritoriu;

3
- relaţiile de parteneriat incheiate cu alţi parteneri educaţionali şi cu
influenţă pozitivă asupra activităţii C.C.D. Ilfov;
- Promovarea activităţilor organizate de C.C.D. Ilfov in mass-media şi pe
Internet (presa, TV) şi comunitatea locală.
d. preocupările formativ-didactice pentru cunoaşterea şi respectarea legislaţiei
şcolare
şi a reglementărilor elaborate de M.Ed.C.T. s-au realizat prin:
- desfăşurarea activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creativitate
didactică;
- dezbateri pe tema legii invăţământului şi statutul personalului didactic;
- derularea unor programe de formare continuă .
f. parteneriatul dintre C.C.D. Ilfov şi unităţile de invăţământ, pe de o parte şi alte
instituţii şi O.N.G-uri, care manifestă interese şi preocupări in interiorul perimetrului
educaţional, iar pe de altă parte s-a amplificat şi diversificat in acest an şcolar,
raportat la anii precedenţi.
Principalii parteneri ai C.C.D. Ilfov au fost : I.S.J. Ilfov, I.S.E., Siveco România S.A., C.J.A.P.
Ilfov, C.J.R.A.E., Prefectura Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Direcţia Cultură, Culte şi
Patrimoniu Naţional a Judeţului Ilfov, Asociaţia Ecologie – Sport – Turism, Poliţia locală şi
judeţeană, Societatea pentru Invăţătura Poporului Român, Unicef România, Universitatea
Politehnică din Bucureşti, Universitatea Ecologică, Universitatea Bucureşti, Fundaţia Phoenix,
Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca, Fundaţia E.O.S. din Timişoara,
Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, Insp. Şcolar al Regiunii Ruse din (Bulgaria) - Grădiniţa
Snejanka Ruse, Fundaţia „Tineri pentru tineri”, Casa Corp. Didactic Sibiu, Muzeul Naţional al
Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Asociaţia Culturală Bulgară „Sedeanka” din Brăneşti.
g. dintre preocupările noastre privind formarea cadrelor didactice in scopul rezolvării
unor probleme complexe care vizează imbunătăţirea accesului la o educaţie de
calitate pentru elevii din mediul rural precum şi punerea in practică a unor programe
de recuperare şcolară in unităţile de invăţământ cu populaţie majoritară rromă
exemplificăm:
In cadrul proiectului ,,Accesul la educaţie, pentru grupuri dezavantajate”, in judeţul
Ilfov au fost identificate 10 şcoli pilot care au fost monitorizate de viitori formatori in
acest domeniu, sub indrumarea echipei Phare venită din Finlanda, pentru unitatea de
implementare a proiectului. Cele zece cadre didactice din judeţul Ilfov au participat la
ultimul stagiu de formare continuă organizat de M.Ed.C.T. in septembrie anul şcolar
trecut, la Poiana Braşov. In luna iulie a aceluiaşi an, a fost depus la C.N.F.P. pentru
acreditare programul „Educaţie Interculturală”, in care C.C.D. Ilfov este in parteneriat
cu UNICEF, incluzând Fundaţia Phoenix şi in luna decembrie 2007, programul a fost
acreditat, derulându-se deja primele cursuri de formare la care s-au inscris 139 de cadre
didactice, finalizând programul 93 de cursanţi.
In luna iulie a acestui an Casa Corpului Didactic Ilfov a obţinut şi acreditarea
programului „Educaţie incluzivă” care se va desfăşura incepând cu anul şcolar curent.
h. in cadrul activităţilor axate pe iniţierea, asimilarea şi aprofundarea limbajului
informatic, utilizarea tehnicilor informaţionale computerizate noi şi a softurilor
educaţionale, in direcţia imbunătăţirii prestaţiei profesionale a cadrelor didactice din
judeţul Ilfov, in activitatea la clasă, cu elevii C.C.D. Ilfov a desfăşurat următoarele
programe :
- Şcoala Mileniului III - ,,Tehnologia Informaţiei Computerizate - program acreditat: 90
ore, 30 credite - in luna iulie a acestui an a fost reacreditat acest program având ca
4
locaţii sediul C.C.D. şi filialele sale, venind astfel şi la intâmpinarea solicitărilor
formabililor din apropiere, privind derularea acestui curs cerut de cadrele didactice.
- Iniţiere IT şi Utilizare AeL - program acreditat de SIVECO România S.A.
pentru C.C.D.-uri: 46 ore, 12 credite
- Intel-teach – Instruirea in societatea cunoaşterii – program acreditat de SIVECO
România S.A. pentru C.C.D. - uri: 89 ore, 25 credite
i. Strategiile direcţionate pe oportunităţile generate de aderarea României la grupul
ţărilor din Uniunea Europeană au vizat o serie de activităţi in care s-au evidenţiat
aspectele pozitive ale invăţământului european, asemănări şi deosebiri intre sistemul
educativ european şi cel românesc. Dintre aceste activităţi menţionăm expoziţia ,,Casa
noastră Europa” desfăşurată pe 9 mai.
j. Dintre preocupările noastre care au vizat stimularea participării cadrelor didactice
la activităţile destinate petrecerii timpului liber intr-un mod cât mai plăcut şi cu
evidente valenţe formative enumerăm:
- Excursia cadrelor didactice de trei zile la Balcik şi in Delta Dunării ;
- Concursul cultural-artistic de interpretare vocală şi instrumentală al cadrelor
didactice „Colegii la catedră - artişti pe scenă”;
- Concursul judeţean de tenis de masă şi şah „Mingea de celuloid” şi „Isteţime
şi răbdare”;
- Concursul interjudeţean „Trofeul multisport” : cu intreceri sportive ale cadrelor
didac- tice din judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Călăraşi şi Ilfov
- Concursul judeţean „Revista şcolară ilfoveană 2008”
- Organizarea simpozionului interjudeţean ,,Folclor fără frontiere”cu
participarea unor invitaţi din judeţul Călăraşi şi participarea la „parada
măştilor”.
- Organizarea unor reprezentaţii pe scena C.C.D.- ului a trupei de teatru
„Valah” din oraşul Giurgiu.
- Sărbătorirea unor evenimente deosebite din viaţa salariaţilor C.C.D.
- Organizarea unor activităţi cultural-artistice de către cadrele didactice
ilfovene cu elevii, in sediul C.C.D. Ilfov, cu prilejul sărbătoririi unor zile
festive.
In cadrul procesului complex de analiză şi evaluare a activităţii C.C.D. Ilfov, pentru
activitatea organizată şi desfăşurată pe parcursul anului şcolar 2007-2008, urmărită prin filtrul
exigent al obiectivelor stabilite şi al gradului de realizare a acţiunilor proiectate, am avut in
atenţie următorii parametri:
- modul cum a fost evaluată, apreciată şi cuantificată activitatea instituţiei noastre de
către I.S.J. Ilfov;
- rezultatele controlului tematic desfăşurat de reprezentanţii M.Ed.C.T. in cadrul
C.C.D. Ilfov (31 iulie 2007);
- evaluarea prestaţiei profesionale a directorului C.C.D. efectuată la nivelul I.S.J. şi
M.Ed.C.T.
- feed-back–ul primit din unităţile şcolare ilfovene şi de la diverşi parteneri
educaţionali;
- aprecierile, evaluările şi calificativele anuale ale salariaţilor C.C.D.
In mai multe rânduri, atât in cadrul şedinţelor de lucru, dar, mai ales in cadrul
Consiliilor de Administraţie am analizat şi apreciat gradul de indeplinire a măsurilor stabilite
in programele manageriale (anuale, semestriale, pe compartimente).

5
Cu aceste ocazii au fost evidenţiate succesele deosebite obţinute printr-o strategie bine
articulată şi au fost stabilite sarcini concrete pentru imbunătăţirea unor activităţi in
concordanţă cu solicitările acestor perioade.
Aşa s-a ajuns la concluzia că in finalul perioadei analizate să putem evidenţia
performanţele superioare, in comparaţie cu etapele precedente şi să putem susţine că am
obţinut rezultate care să permită acordarea unor calificative superioare pentru intreaga
activitate din C.C.D. Ilfov pe perioada anului şcolar 2007 - 2008.

4. Măsuri pentru ameliorarea activităţii specifice, in


C.C.D. Ilfov
Considerăm că, in cadrul activităţilor desfăşurate până in prezent, am atins o serie de
parametri, in concordanţă cu resursele de care dispunem şi cu solicitările etapei actuale de
dezvoltare a invăţământului in domeniul perfecţionării şi al formării continue al cadrelor
didactice. Dar acestea au reprezentat doar o succesiune de etape in cadrul procesului de o
mare complexitate a evoluţiei educaţiei româneşti. De aceea, ne propunem să abordăm
problematica formării continue a cadrelor didactice din judeţul Ilfov prin prisma unor noi
standarde pentru realizarea unor activităţi cu caracter permanent, in anul şcolar 2008 - 2009.
In acest context programatic ne vom direcţiona strategiile pe următoarele coordonate
manageriale:
a). Activităţi administrativ-gospodăreşti
- Realizarea reparaţiilor curente de strictă necesitate;
- Imbunătăţirea dotării cu materiale, echipamente, aparatură şi cărţi.
b). Gestionarea, cu maximă eficienţă a resurselor financiare;
c). Perfecţionarea profesională a salariaţilor C.C.D. Ilfov.
d). Elaborarea ofertei de programe de formare continuă, avându-se in vedere:
- evoluţia invăţământului românesc;
- recomandările inspecţiei şcolare;
- solicitările cadrelor didactice;
- resursele umane, materiale şi financiare de care dispunem.
Această direcţie va reprezenta domeniul prioritar al intregii activităţi a C.C.D. Ilfov.
Programele şi stagiile de formare continuă vor fi grupate astfel:
d.1. Programe acreditate de C.N.F.P;
- cele care continuă;
- depunere spre acreditare;
d.2. Programe avizate de M.Ed.C.T.
e. Diversificarea activităţii de loisir;
f. Creşterea valorii imaginii instituţionale.
Notă :
Toate măsurile proiectate in sinteză in cadrul acestui segment al raportului de
activitate constituie doar unele jaloane orientative pentru activitatea viitoare. Acestea vor fi
dezvoltate, aprofundate şi concretizate in Programele manageriale ce vor fi elaborate pentru
activitatea de formare continuă din anul şcolar 2008 - 2009.

6
II. DATE / INFORMAŢII PRIVIND INSTI –
TUŢIA ŞI ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ :
1. PREZENTAREA INSTITUŢIONALĂ
a. Date de identificare:
ADRESA: Str. Slt. Petre Ionel, nr. 2, Com. Brăneşti, Jud. Ilfov, Cod poştal: 077030
Telefon/Fax: 021/350.14.02
E-mail: ccdilfov@gmail.com (instituţie)
udrescuvictor@gmail.com (director)
cdilfov@gmail.com (C.D.I. propriu)
Site: www ccdilfov.net
Instituţia funcţionează in sediul propriu la adresa menţionată mai sus.
b. Resurse umane:
 Gradul de acoperire a posturilor, aprobate prin statul de funcţii:
• PERSONAL DIDACTIC:
DIRECTOR: Victor Udrescu
PROFESORI METODIŞTI:
1. Sebe Ovidiu – Marius (normă intreagă, numit prin concurs)
2. Vangu Mirela (normă intreagă, numită prin detaşare)
• PERSONAL DIDACTIC AUXILIAR:
BIBLIOTECAR: Boterez Horiana Arghira
INFORMATICIAN: Zănescu Valeriu - Alexandru
SECRETARĂ: Drumea Elisabeta
ADMINISTRATOR FINANCIAR ŞI DE PATRIMONIU: Florea Maria
• PERSONAL NEDIDACTIC:
CONDUCĂTOR AUTO: Ghiţă Marian
INGRIJIRE: Mărgărit Eugenia şi Nicola Elena
PAZĂ: Stancu Petre
c. Filiale ale C.C.D. Ilfov:

PROFESOR METODIST
UNITATEA ŞCOLARĂ / LOCALITATEA
RESPONSABIL

Grupul Şcolar „Dumitru Dumitrescu” Buftea SEBE MARIUS-OVIDIU

Liceul Teoretic cu cl. I-XII „Horia Hulubei” VANGU MIRELA


Măgurele

7
d. Centre de documentare şi informare:
Pe lângă cele 12 Centre de Documentare şi Informare infiinţate in judeţ prin
alocarea unor fonduri substanţiale, in urma implementării proiectului bilateral româno-
francez, se adaugă in acest an incă 8 Centre de Documentare şi Informare aflate in curs
de infiinţare, ca urmare a extinderii proiectului „Educaţie pentru informaţie, in mediul
rural defavorizat”. Centrele de informare şi documentare funcţionale infiinţate, ca
rezultat al derulării proiectului bilateral româno-francez „Educaţie pentru informaţie
in mediul rural defavorizat”, regăsindu-se in cuprinsul tabelului următor.

Nr. Unitatea şcolară / Responsabil Statutul


crt
Studii
/ Localitatea CDI responsab. CDI
1 Şcoala cu clasele MARINCOVICI profesor Cursuri amenajarea
I-VIII NR. 1AFUMAŢI CRISTINA C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
2 Şcoala cu clasele ASANACHE bibliotecar Cursuri amenajarea
I-VIII BALOTEŞTI ELENA C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
3 Şcoala cu clasele POPA CRISTINA bibliotecar Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
BERCENI
4 C. C. D. ILFOV - BOTEREZ bibliotecar Studii postuniversitare
BRĂNEŞTI HORIANA de profesor
documentarist
5 Şcoala cu clasele RADU MIHAELA profesor Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
CLINCENI
6 Şcoala cu clasele CURCIU invăţător Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 PAULINA privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
DĂRĂŞTI – ILFOV
7 Şcoala cu clasele POPESCU profesor Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 CONSTANTIN privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
GRUIU
8 Şcoala cu clasele NIŢĂ MARIA bibliotecar Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
MOARA VLĂSIEI
9 Şcoala cu clasele DUMITRU invăţător Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 VASILICA privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
PERIŞ
10 Liceul Teoretic MURESANU profesor Cursuri de formare
„M. Kogălniceanu” CAMELIA privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
SNAGOV
11. Şcoala cu clasele TUDOR bibliotecar Cursuri de formare
I-VIII NR. 1 VASILICA privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
BRAGADIRU
12. Grupul Şcolar PIEPTEA GINA bibliotecar Cursuri de formare
„Vintilă Brătianu” privind amenajarea
C.D.I / 48 ore (C.C.D.)
DRAGOMIREŞTI-
VALE

e. Centre de informare şi documentare susţinute financiar de către M.Ed.CT,


infiinţate in judeţ, conform: O.M. 4961/28.08.2006, O.M. 330/13.02.2007 şi O.M.
3354/03.03.2008:
8
Nr. Unitatea şcolară /
Stadiul CDI OBS.
crt / Localitatea
Şcoala cu clasele I-VIII
1 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 AFUMAŢI
Şcoala cu clasele I-VIII
2 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 BALOTEŞTI
Şcoala cu clasele I-VIII
3 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 BERCENI
CASA CORP. DIDACTIC
4 finalizat OM 330/13.02.2007
ILFOV - BRĂNEŞTI
Şcoala cu clasele I-VIII
5 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 CLINCENI
Şcoala cu clasele I-VIII
6 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 DĂRĂŞTI – ILFOV
Şcoala cu clasele I-VIII
7 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 GRUIU
Şcoala cu clasele I-VIII
8 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 MOARA VLĂSIEI
Şcoala cu clasele I-VIII
9 finalizat OM 330/13.02.2007
NR. 1 PERIŞ
Liceul Teoretic
10 finalizat OM 330/13.02.2007
„M. Kogălniceanu” SNAGOV
Şcoala cu clasele I-VIII
11. finalizat OM 4961/28.08.2006
NR. 1 BRAGADIRU
Gr. Şc.„Vintilă Brătianu”
12. finalizat OM 4961/28.08.2006
DRAGOMIREŞTI-VALE
Liceul teoretic cu clasele I-XII in curs de
13. OM 3354/03.03.2008
„Alexandru Rosetti” VIDRA amenajare
Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 in curs de
14. ŞTEFĂNEŞTII DE JOS
OM 3354/03.03.2008
amenajare
Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 in curs de
15. OM 3354/03.03.2008
JILAVA amenajare
Colegiul Silvic in curs de
16. „Theodor Pietraru” BRĂNEŞTI
OM 3354/03.03.2008
amenajare
Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 in curs de
17. OM 3354/03.03.2008
GĂNEASA amenajare
Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 in curs de
18. DOMNEŞTI
OM 3354/03.03.2008
amenajare
Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 in curs de
19. OM 3354/03.03.2008
CERNICA amenajare
Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 in curs de
20. TUNARI amenajare OM 3354/03.03.2008

f. Dotarea cu echipamente a instituţiei (achiziţionate in anul şcolar 2007 – 2008)

9
TV / VIDEO-
CALCU - PROIECTOR/ LAMI- SOFT FOND
CAMERĂ COPIATOR ALTE
LATOR / NATOR EDUCA - DE
VIDEO (nr. bucăţi) ECHIPAMENTE
LAPTOP (nr. bucăţi) ŢIONAL CARTE
(nr. bucăţi)
- 2 imprimante
1-videoproiect. color
1- camera 13.962 - 1 DVD Player
3 video digitală 1 2 3 volume - 1 aparat foto
1- TV LCD digital
- 2 perforatoare

Instituţia şi-a inoit parcul auto cu un autoturism Dacia SuperNova


producţie 2004, achiziţionat prin transfer de la Curtea de Conturi, a judeţului
Ilfov in anul 2008. Vechiul autoturism Dacia fabricaţie 1987 a fost donat prin
transfer la o altă unitate şcolară.

2. PROGRAME DE FORMARE CONTINUĂ PENTRU PERSONALUL


DIN INVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

a. Programe de formare ale Casei Corpului Didactic, acreditate de Centrul


Naţional de Formare a Personalului din Invăţământul Preuniversitar:

Nr. deciziei Nr. Finanţare


Denumirea Public Nr. alocată (RON)
de Partici
programului ţintă credite (buget,
acreditare -panţi autofinanţare)
Şcoala 32 7/18.02. Cadre didactice
Mileniului III - din
2004. 30 42 5.678
,,Management şi invăţământul
comunicare” preuniversitar
Şcoala 82/19.12.03 Cadre didactice
Mileniului III -
reacreditat din
„Tehnologia 30 20 2.832
prin decizia invăţământul
Informaţiei
109/07.07.08 preuniversitar
Computerizate”
Managementul Cadre didactice
proiectelor din
54/30.06.2006 15 71 6.833
invăţământul
preuniversitar
Manager Şcolar Cadre didactice
Ilfovean 32/23.03.2005
cu funcţii de 30 23 4.826
conducere
Educaţie Cadre didactice
incluzivă 103/07.07. din
invăţământul 25 - -
2008.
preuniversitar

10
b. Programe de formare ale altor instituţii, acreditate de C.N.F.P. şi derulate
prin C.C.D.
Nr.
Denumirea decizi- Nr. Nr. Finanţare
Public
Furnizorul programului ei de cre- partici- alocată (RON)
ţintă
programului acredi- dite panţi (buget,
tare autofinanţare)

Cadre
didactice
122/
SIVECO Iniţiere IT şi din invăţă-
15.11. 13 23 3438
România S.A. AEL mântul
2005.
preuniver-
sitar
Cadre
Intel - Teach. didactice
132/
SIVECO Instruirea in din invăţă-
07.11. 25 61 4347
România S.A. societatea mântul
2007.
cunoaşterii preuniver-
sitar
Cadre
didactice
195/ din invăţă-
FUNDAŢIA Educaţie
18.12. mântul 25 139 autofinanţare
PHOENIX Inter - culturală
2007. preuniver-
sitar

c. Programe de formare continuă datorate reformei, propuse de direcţiile şi


instituţiile afiliate M.Ed.C.T. organizate prin Casa Corpului Didactic Ilfov

Nr. Tema Nr. adresei Nr.


Grup ţintă Durata
crt. programului M.Ed.C.T. cursanţi

Educaţie pentru
informaţie in Directori şi
1. mediul rural 28088/10.03.2008 profesori 48 ore 16
defavorizat- documentarişti
C.D.I.
Cadre
didactice
Rromanipen nerrome care
2. 24003/14.05.2008 16 ore 60
educaţional lucrează cu
rromi

11
d. Programe de formare continuă din oferta de programe a C.C.D., avizată de
M.Ed.C.T.

Cost Cost
Nr. Durata Nr. Ora /
TEMA total
Crt. (nr. ore) cursanţi / cursant

1. Didactica Specialităţii 40 16 1.416 25,29


disciplinelor tehnice
2. Consiliere şi orientare şcolară 24 360 15.983 41,62
3. Istoria evreilor. 24 15 962 24,67
Holocaustul
4. Managementul proiectelor 40 44 1.026 12,21
de cooperare europeană
5. Abilitare curriculară 24 60 1.146 13,64
pentru ciclul primar

e. Programe /Activităţi specifice desfăşurate in mediul rural

Durata
Titlul cursului Nr.
Localitate Grupul ţintă Obs.
programului participanţi
(nr. ore)

Brăneşti Managementul Cadre didactice 60 47


din invăţământul
proiectelor preuniversitar

Brăneşti Educaţie pentru Cadre didactice 48 16


Moara informaţie in cu funcţii de
Vlăsiei mediul rural conducere,
defavorizat - C.D.I. bibliotecari

Brăneşti Istoria evreilor - Cadre didactice 40 15


de specialitate
Holocaustul istorie

Brăneşti Abilitare Cadre didactice 24 60


curriculară pentru din invăţământul
ciclul primar primar

12
Unităţi Consiliere şi Cadre didactice 24 248
şcolare din orientare şcolară din invăţământul
preuniversitar
mediul
rural
Brăneşti Şcoala Mileniului Cadre didactice 90 42
III- Management şi din invăţământul
preuniversitar
comunicare

Brăneşti Iniţiere IT-AeL Cadre didactice 90 23


din invăţământul
preuniversitar

Brăneşti Şcoala Mileniului Cadre didactice 90 20


III- Tehnologia din invăţământul
preuniversitar
Informaţiei
Computerizate

Brăneşti Manager Şcolar Cadre didactice 90 23


Ilfovean cu funcţii de
conducere

Brăneşti Educaţie Cadre didactice 60 139


interculturală din invăţământul
preuniversitar

Brăneşti Didactica Cadre didactice 40 16


Specialităţii de specialitate
Disciplinelor
Tehnice

3. SITUAŢII STATISTICE PRIVIND BENEFICIARII PROGRAME


LOR DE FORMARE ŞI MEDIUL LOR DE PROVENIENŢĂ

13
CATEGORIA DE PERSONAL NUMĂRUL NUMĂRUL PERSONALULUI
PERSONALULUI PARTICIPANT LA ACŢIUNI
EXISTENT IN DE FORMARE
JUDEŢ DESFĂŞURATE IN ANUL
ŞCOLAR 2007- 2008

PROGRAME ALTE
DE FORMARE ACTIVITĂŢI DE
FORMARE
CONTINUA
CONTINUA

a. educatori 323 42 85

PERSONAL b. invăţători/institutori 656 308 456


DIDACTIC
c. profesori 1.540 480 600
d. personal didactic cu 145 (au fost trecuti 45 120
funcţii de conducere, şi metodiştii C.C.D.
indrumare şi controL şi personalul CJAP)
PERSONAL DIDACTIC AUXILIAR 215 15 52
PERSONAL NEDIDACTIC 605 -

TOTAL 3.484 890 1.313

Notă: La unele activităţi de formare continuă desfăşurate in aceeaşi zi, numărul de


cadre didactice participante la activităţi, s-au luat o singură dată in calcul.

– După mediul de provenienţă

Mediul Nr. programe derulate Nr. participanţi

a) urban 5 282
b) rural 11 608
Total 16 890

Notă: Apar mai multe programe de formare continuă decât cele menţionate deoarece
programul de formare continuă acreditat ,,Managementul proiectelor” s-a desfăşurat in
două locaţii: in oraşul Buftea şi in localitatea Brăneşti iar programul „Intel-teach.
Instruirea in societatea cunoaşterii” s-a desfăşurat in trei locaţii: in oraşele Buftea şi
Măgurele precum şi in localitatea Brăneşti.
Stagiul de formare continuă ,,Consiliere şi orientare şcolară” s-a desfăşurat in
oraşele : Voluntari, Otopeni, Măgurele şi Buftea şi in 7 localităţi rurale dar a fost luat in
calcul, câte o singură dată pentru ambele medii, cel urban şi rural.

14
4. ACŢIUNI IN DOMENIUL INFORMĂRII, DOCUMENTĂRII ŞI
CONSULTANŢEI

Acţiunile in domeniul informării, documentării şi consultanţei au fost in atenţia


noastră incă de la inceputul anului şcolar 2007-2008, debutând la consfătuirile anuale
ale cadrelor didactice din jud. Ilfov, la deschiderea festivă a anului şcolar 2007 – 2008
continuând pe parcursul intregului an şcolar.
La consfătuirile cadrelor didactice, reprezentanţii C.C.D. au prezentat oferta
activităţilor de formare continuă pentru anul şcolar 2007 – 2008 din portofoliul „Casa
Ilfoveană”.
La deschiderea anului şcolar reprezentanţii C.C.D. Ilfov au făcut parte din
delegaţia care a deschis oficial anul şcolar 2007 – 2008 in diferite unităţi şcolare ale
judeţului Ilfov.
In deplasările din teren ale reprezentanţilor C.C.D. precum şi la sediul C.C.D.
Ilfov , au avut loc consilieri individuale şi de grup ale cadrelor didactice in domeniul
formării continue. Se menţionează aici in mod expres activitatea „Caravana Formării
Continue”, in care reprezentanţii C.C.D. Ilfov s-au deplasat la sediul unor unităţi
şcolare din judeţ şi au prezentat principalele activităţi de formare continuă desfăşurate
precum şi cele programate pe parcursul anului şcolar in curs. Au avut loc discuţii
individuale şi de grup cu cadrele didactice pe aceste teme.
Cadrele didactice debutante au fost informate şi invitate să consulte
bibliorafturile de la sediul C.C.D. Ilfov care conţin programele şcolare, planificările
anuale, unităţile de invăţare şi proiecte didactice de la toate disciplinele de invăţământ.
In semestrul I şi II al anului şcolar 2007 - 2008, la C.C.D. Ilfov, s-a organizat
intâlnirile semestriale cu responsabilii comisiilor de dezvoltare profesională, din
unităţile şcolare ale judeţului Ilfov. Obiectivele acestei intâlniri au fost:
 participarea cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar la programele
de formare continuă acreditate şi avizate de M.Ed.C.T.
 derularea activităţilor de cercetare, creaţie şi comunicare didactico-ştiinţifică;
 prezentarea activităţilor de formare continuă din C.D.I.;
 organizarea activităţilor de petrecere a timpului liber: spectacole cu elevii,
expoziţii, excursii cu cadrele didactice, concurs cultural - artistic, concursuri
sportive, activitatea dedicată cadrelor didactice pensionare, s.a.
In cadrul şedinţelor cu directorii unităţilor şcolare din judeţul Ilfov, au fost
făcute informări despre activităţile de formare continuă organizate şi derulate prin
C.C.D. Ilfov.
Casa Corpului Didactic Ilfov a răspuns solicitării I.S.J. Ilfov prin care a realizat
un album ce reflectă realizările in domeniul dotării materiale, şi a investiţiilor in
infrastructură. Acest obiectiv a fost atins prin:
 realizarea unor materiale cu conţinut informativ cum ar fi:
• portofoliul „Casa Ilfoveană”
• revista „Univers Didactic Ilfovean”(in lucru nr. 13 – 14)
• Regulamentul Intern al C.C.D. Ilfov

15
•buletinul informativ „Trecut şi prezent in şcoala ilfoveană”
•pliante intitulate „C.C.D. Ilfov se prezintă” şi „Dor de ducă” cu ocazia
excursiei cadrelor didactice organizată de C.C.D. Ilfov.
Afişele realizate: Şanse egale pentru toţi, Copiii au drepturi, Dualismul şcoală –
– muzeu, Flori pentru bunici, Săptămâna C.C.D. Ilfov, Bătrâneţi liniştite, Sănă
-tatea pământului – Sănătatea noastră, Folclor fără frontiere etc.
 programele de formare continuă şi alte activităţi derulate pentru şi prin C.D.I.-
urile infiinţate in judeţul Ilfov
 inaugurarea noului site al C.C.D. Ilfov unde sunt postate programele şi
activităţile de formare continuă ale C.C.D. Ilfov
 articolele din presă despre activităţile C.C.D. Ilfov: Ziarul Săptămânal de Ilfov,
Ultima Oră, Semnal şi interviuri la postul local de televiziune IF TV .
 prezenţa reprezentanţilor C.C.D. Ilfov in echipele R.O.D.I.S. ale I.S.J. Ilfov.
 Derularea de C.C.D. Ilfov la nivel judeţean a unor concursuri naţionale
organizate de :
- I.R.D.O. şi C.C.D. Galaţi – concurs de creativitate in domeniul materialelor
auxiliare privind educaţia pentru Drepturile Omului, C.C.D. Ilfov numărându-
se printre cele 21 de case ale corpului didactic implicate in desfăşurarea
acestui concurs naţional.
- C.C.D. Brăila şi I.S.J. Brăila – concurs interjudeţean „Materiale
didactice – – 2008”, unde materialul didactic al judeţului Ilfov, filmul
didactic „Noul venit” autor d-na profesoară Negoiţă Florica de la Liceul
Teoretic „Ioan Petruş” Otopeni a obţinut premiul intâi.
- C.C.D. Alba Iulia – concursul naţional de creaţie „Laudă seminţelor,
celor de faţă şi-n veci tuturor” – din cadrul Festivalului Naţional (2008) –
„Lucian Blaga”, unde lucrarea profesoarei Mihaela Boeru de la Liceul
Teoretic „Traian Lalescu” – Brăneşti, a obţinut premiul intâi la secţiunea arte
plastice, iar dl. prof. Marin Iancu de la Şcoala nr. 1 din localitatea Voluntari, a
obţinut menţiune la secţiunea eseu / critică şi istorie literară.

5. ACTIVITĂŢI ŞTIINŢIFICE, METODICE ŞI CULTURALE

DENUMIREA Tipul activităţii: Locul desfăşurării Nr. Cost Cost


total ora/
ACTIVITĂŢII simpozioane/sesiuni/ activităţii(C.C.D., parti - /par -
schimburi de filiale, CDI, unităţi de
cipanţi tici
experienţă invăţământ ) -pant
1. „Flori Program artistic C.C.D. 65 325 5
pentru organizat cu ocazia Zilei
bunici” internaţionale a persoa -
nelor vârstnice
2. „Bătrâneţi Dezbatere privind C.C.D. 25 100 4
liniştite” pensiile private
obligatorii

16
3. „Şanse Simpozion in C.C.D. 60 300 5
egale cadrul Festivalului
pentru Internaţional
toţi”
al Şanselor Tale
4. „Copiii au Simpozion cu ocazia C.C.D. 55 165 3
drepturi” Zilei Internaţionale a
Drepturilor Copilului
5. „Dualismul Colocviu C.C.D. 38 190 5
educaţional
Şcoala -
- Muzeu
6. Alcoolul nu Caravana (invitat C.C.D. 70 140 2
te face mare dr. Cristian Andrei)
7. Târgul de Activitate de C.C.D. 60 240 4
lansare a diseminare
firmelor de
şi informare
exerciţiu
din judeţ
8. Biblioteca – Activitate C.C.D. 50 500 10
Centru de metodică
documentare cu bibliotecarii
şi informare
9. Folclor fără Simpozion Brăneşti 100 300 3
Frontiere
10. Trecut şi Simpozion C.C.D. 30 150 5
prezent in
şcoala
ilfoveană
11. Revistele Schimb de experienţă C.C.D. Ilfov 35 175 5
şcolare şi
rolul lor in
afirmarea
şcolii ilf.

17
12. Imagini Expoziţie C.C.D. opt – –
didactice unităţi
ilfovene şcol.
13. Săptămâna a. LUNI C.C.D. 45 135 3
C.C.D. Ilfov -Parteneri şi parteneriat
educaţional
(ed. a VI-a) - dezbatere
b. MARŢI C.C.D. 20 100 5
-Evenimente şi
Personalităţile anului
(ed. a IV-a) - simpozion
c. MIERCURI Mănăstirea Pasărea 43 215 5
- Ilfov-cununa cu diamante
(ed. a IX-a) - simpozion
d. JOI C.C.D. 25 250 10
- Cercetare ştiinţifică şi
creativitate didactică
(ed. a VI-a)- sesiune de
comunicări ştiinţifice
e. VINERI C.C.D. 40 – –
- Trofeul Multisport (ed. (din
a I-a)- concurs interjud. de 4 jud.)
activităţi sportive
f. SÂMBĂTĂ C.C.D. 82 410 5
- Finala concursurilor
judeţene de şah şi tenis de
masă: concurs sportiv
(edi'ia a V-a)
- Stelele scenei: concurs
artistic al cadrelor didactice
14. Confluenţe Şedinţele cenaclului Mogoşoaia 42 – –
literar
15. Sănătatea Simpozion (ed. a VI- a) C.C.D. 43 129 3
pământului- cu ocazia zilei
sănătatea internaţionale a
noastră mediului
16. Ingenio Expoziţie pe tema C.C.D. 42 126 3
-zitate creaţiei did.- ştiinţifice
didactică
17. Când Expoziţie pe teme C.C.D. 35 105 3
natura e ecologice
curată florile-
nfloresc
18. Casa Expoziţie dedicată zilei C.C.D. 35 175 5
noastră Europei
Europa

18
19. Cărtea - Activitate metodică a Baloteşti 51 – –
izvor de bibliotecarilor şcolari
educaţie
20. Un zâmbet, Sărbătorirea unor C.C.D. 12 – –
o floare evenimente deosebite
din viaţa şi activitatea
salariaţilor
21. Stelele Spectacol in cadrul C.C.D. 50 100 2
scenei C.C.D. oferit de Teatrul
Valah din Giurgiu

 Scurtă informare privind activităţile ştiinţifice, metodice şi culturale derulate.


Activităţile de formare continuă desfăşurate prin Casa Corpului Didactic Ilfov,
in anul şcolar 2007 – 2008, s-au adresat atât cadrelor didactice din invăţământul pre
-universitar ilfovean, cât şi personalului didactic auxiliar. Acestea au cuprins o gamă
cât mai variată incercând să acopere domenii vaste dar şi aşteptările, doleanţele şi
preocupările cadrelor didactice. La acest fel activităţi au fost prezenţi, de fiecare dată
fotoreporteri din presa locală şi naţională, care au prezentat in editorialele lor articole
despre modul de desfăşurare al acestora.
Activităţile din cadrul „Săptămânii C.C.D. Ilfov” şi de această dată au fost
incununate de succes. Acest succes nu s-a datorat numai participării masive a cadrelor
didactice ilfovene, ci şi prezentării unor lucrări bine documentate, originale in ton cu
activităţile desfăşurate. Cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice Casa
Corpului Didactic Ilfov in parteneriat cu Grădiniţa „Riţa Gărgăriţa” din Brăneşti a
organizat un program artistic dedicat persoanelor vârstice care s-a bucurat de
aprecierea tuturor participanţilor.In cadrul dezbaterii intitulate „Bătrâneţi liniştite” au
fost discutate prevederile legii privind pensiile private obligatorii. Au fost prezenţi
reprezentanţi ai unor Societăţi de Asigurare. Simozionul „Folclor fără frontiere”,
organizat cu ocazia sărbătorii folclorice tradiţionale cunoscută sub denumirea de „Ziua
Cucilor”, s-a dorit o masă rotundă şi un schimb de experienţă util intre cadre didactice
şi membrii comunităţilor din localităţi ilfovene şi din judeţul Călăraşi unde se atestă
obiceiuri folclorice similare.
Activitatea a debutat cu o sesiune de comunicări pe teme folclorice locale şi ale
minorităţilor conlocuitoare continuând cu o paradă a măştilor in localitatea Brăneşti.
La această manifestare au participat repezentanţi ai comunităţii bulgare, comunităţii
rrome ilfovene, ai comunităţii locale din Brăneşti precum şi două grupuri folclorice
din judeţul Călăraşi. Ulterior reprezentanţi ai C.C.D.-ului au insoţit grupul folcloric al
cucilor, la festivalul primăverii organizat la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie
Gusti” din Bucureşti.
Scopul simpozionului „Ziua pământului-sărbătoarea mondială a naturiil” a fost
de a dezvolta atitudini şi comportamente ecologice şi de a diversifica posibilităţile de
protejare a mediului natural in orizontul local.

19
Au participat cadre didactice de la toate disciplinele de invăţământ şi au fost
puse in discuţie problemele ecologice la nivelul mediului natural din judeţul Ilfov,
amplificarea oportunităţilor de educaţie ecologică din şcolile ilfovene şi iniţierea unor
schimburi de experienţă privind formarea conştiinţei ecologice in şcolile ilfovene.
Colocviul ,,Dualismul educaţional şcoală – muzeu”, s-a bucurat de prezenţa unor
personalităţi de seamă din domeniu. Au fost prezentate exponatele adăpostite de
muzeul didactic ilfovean, precum şi contribuţia donatorilor la dezvoltarea
patrimoniului şi s-a inaintat ideea ca muzeul invăţământului românesc să aibă sediul in
judeţul Ilfov la C.C.D. Rolul unităţilor conexe ale I.S.J. in contextul realizării
calităţii in educaţie, a fost un colocviu dedicat parteneriatului dintre unităţile conexe.
Parteneriatul I.S.J. Ilfov – C.C.D. Ilfov – C.J.R.A.E. Ilfov s-a concretizat in acest
an şcolar, ca de altfel şi in anii şcolari precedenţi prin derularea a numeroase activităţi
de formare continuă: simpozioane, expoziţii, colocvii, sesiuni de comunicări ştiinţifice,
concursurii etc. La activităţile desfăşurate de C.C.D. Ilfov au participat atât
reprezentanţii I.S.J. Ilfov cât şi reprezentanţii C.J.R.A.E. Ilfov. Dintre acestea putem
enumera următoarele:
- intâlnirea responsabililor cu dezvoltarea profesională din şcoli, la care a
participat şi inspectorul cu perfecţionarea şi formarea continuă Apostol
Veronica
- Biblioteca - centru de documentare şi informare, la care au participat şi
inspectorii de specialitate: Ciobanu Anişoara şi Doban Elena
- la dezbaterea Rolul revistelor şcolare in afirmarea şcolii au participat
inspectorii de specialitate Apostol Veronica şi Pop Luminiţa iar la concursul
Revista şcolară ilfoveană – 2008, preşedintele juriului a fost d-na inspector
Doban Elena.
- la activităţile de evaluare finală a formabililor inscrişi la programele de
formare continuă acreditate participă şi un reprezentant al I.S.J. Ilfov
- Cursurile programului acreditat „Educaţie interculturală” are ca principali
iniţiatori–formatori inspectori de specialitate I.S.J. iar in cadrul programelor
depuse spre acreditare de C.C.D. Ilfov la CNFP, au fost angrenaţi ca formatori
şi alţi inspectori şcolari de specialitate de la I.S.J. Ilfov.
Expoziţia „Casa noastră Europa” a fost dedicată zilei Europei şi a fost
organizată in scopul compatibilizării sistemului de invăţământ din judeţul Ilfov, cu
sistemul european de educaţie şi formare profesională.
Aceasta s-a bucurat, de o participare numeroasă din partea cadrelor didactice.
In cadrul dezbaterii „Parteneriat educaţional”, din cadrul complexului de
activităţi desfăşurate in Săptămâna C.C.D. Ilfov au participat reprezentanţi de la:
- I.S.J. Ilfov şi I.S.E.;
- Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Ilfov;
- Universitatea Ecologică şi Universitatea Bucureşti;
- Universitatea Tehnică de Construcţii;
- Universitata Politehnică Bucureşti;
- C.J.R.A.E. Ilfov şi F.S.L.I. – S.I.P. Ilfov;
- Unităţi şcolare din judeţ.

20
Cadrele didactice participante la simpozionul „Evenimente şi personalităţile
anului” au prezentat lucrări ştiinţifice despre evenimente istorice, personalităţi
marcante din artă, literatură, evenimente internaţionale şi locale care au fost sărbătorite
in decursul acestui an şcolar.
Simpozionul de geografie ilfoveană „Ilfov – cununa cu diamante” organizat in
parteneriat cu S.G.R. Ilfov, a ajuns la ediţia a IX-a. Anul acesta activitatea s-a desfăşurat
la Mănăstirea Pasărea unde au fost prezentate comunicări ştiintifice deosebit de
interesante şi actuale pe teme geografice, istorice şi folclorice ale judeţului ilfov.
In cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice: „Cercetare ştiinţifică şi creativitate
didactică”, ajunsă la ediţia a VI - a, au fost prezentate comunicării ştiinţifice despre
preocupări in domeniul creativităţii didactice ilfovene, studii şi cercetări efectuate la
diferite discipline de studiu din invăţământul preuniversitar.
Una din lucrările prezentate cu această ocazie a obţinut premiul intâi la concursul
naţional de „Materiale didactice – 2008”, organizat de Casa Corpului Didactic din
judeţul Brăila.
Concursul cultural-artistic de interpretare vocal-instrumentală „Colegii de la
catedră – artişti pe scenă”, desfăşurat in parteneriat cu Direcţia de Cultură, Culte şi
Patrimoniu Ilfov şi Sindicat Invăţământ Ilfov a desemnat câştigători de interpretare
instrumentală şi vocală. Eforturile acestora au fost răsplătite cu trofee şi premii in bani
oferiţi de sponsorii activităţii: Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Ilfov, unul
dintre partenerii de seamă ai C.i C.i D. Ilfov şi Sindicat Invăţământ - Ilfov.
In ultima zi a Săptămânii C.C.D. Ilfov, s-a desfăşurat finala concursurilor judeţene
la şah şi tenis de masă. Activitatea a fost sponsorizată de F.S.L.I. Ilfov.
In luna februarie a acestui an Casa Corpului Didactic Ilfov a organizat o masă
rotundă a coordonatorilor de reviste şcolare din judeţ, având ca scop promovarea
imaginii şcolilor şi a invăţământului ilfovean prin intermediul revistelor şcolare.
Obiectivele urmărite au fost: cunoaşterea preocupărilor de realizare a revistelor
şcolare in judeţul Ilfov, un schimb de experienţă privind modul de concepere şi
realizare a unei reviste şcolare, promovarea spiritului creativ al elevilor şi al cadrelor
didactice din judeţul Ilfov, realizarea unei expoziţii şi desemnarea revistei şcolare
ilfovene a anului. Cu această ocazie a fost organizată şi prima ediţie a concursului
intitulat „Trofeul – Revista Şcolară Ilfoveană 2008” .
La expoziţie respectiv concurs s-au inscris un număr de 24 de reviste din douăzeci
de şcoli. Coordonatorii şi-au prezentat revistele şi au impărtaşit din experinţa proprie
rezultând un schimb de experienţă util, unanim recunoscut şi apreciat de către toţi
participanţii.
Simpozionul pe teme ecologice „Sănătatea Pământului – Sănătatea Noastră”, a
avut loc in data de 5 iunie de Ziua Internaţională a Mediului Inconjurător, ajungând la
ediţia a VI-a.
Cu această ocazie s-a organizat şi o expoziţie cu lucrări din materiale
refolosibile având ca temă educaţia ecologică in şcoală pentru un mediu natural
durabil. Compartimentul Bibliotecă, a desfăşurat numeroase activităţi in domeniul
metodic, expoziţional şi a promovării autorilor ilfoveni de carte.

21
6. ELABORAREA, EDITAREA ŞI DIFUZAREA DE CARTE ŞI PUBLICAŢII

Reviste, Buletine Culegeri, Alte publicaţii


periodice informative, ghiduri manuale (denumire, nr.
(denumire, nr. metodologice (denumire, exemplare,
exemplare, (denumire, nr. nr. ex., elaborate/editate/
elaborate/editate exemplare, elaborate/edita /difuzate)
/ elaborate/editate/ te/difuzate)
/difuzate) /difuzate)
1. Revista: 1. Trecut şi prezent in – difuzare: Pliante:
„UNIVERS şcoala ilfoveană – – lucrarea ● „Dor de ducă” (50 buc.)
DIDACTIC ● „Sănatatea pământului –
buletin informativ - „Calitatea sănătatea noastră” (60 buc.)
ILFOVEAN” 50 buc. educaţiei” ● C.C.D. Ilfov se prezintă
(nr. 13-14 in autor Şerban (100 buc.)
lucru) Iosifescu ●Folclor fără frontiere
(100 buc.)
(20 ex.) ● Orizonturi ilfovene
--volumul (50 buc.)

2. Portofoliul „Şcoala de Afişe:


vară-Curtea ● Expoziţii:
„CASA -Ingeniozitate didactică (10
ILFOVEANĂ” de Argeş, - buc.)
(110 buc.) -2007”- in - Educaţia pentru egalitatea
15 exemplare de şanse
-Când natura e curată florile-
nfloresc (10 buc.)
- Imagini didactice ilfovene
(10 buc)
● Simpozioane:
- Şanse egale pentru toţii (10
buc.)
-Sănătatea pământului –
sănătatea noastră (10 buc.)
- Cartea: izvor de educaţie
(10 buc.)
- Dualismul
educaţional:şcoală - muzeu
didactic. (10 buc.)

Aceste activităţi au avut loc la Snagov, Otopeni, Baloteşti şi Brăneşti, unde au


fost invitate cadre didactice şi personalităţi ale vieţii culturale.
Dintre aceste activităţi menţionăm: Biblioteca – centru de documentare şi
informare, Cartea – izvor de educaţie, Cărţile colegilor noştri. Şedinţele cenaclului
literar ,,Confluenţe” s-au desfăşurat in acest an şcolar in localitatea Mogoşoaia şi ca de
fiecare dată cu participanţi de marcă, cum ar fi poetul basarabean dl. Grigore Vieru.
In organizarea, derularea şi evaluarea activităţilor de formare continuă, compor -
tamentul reprezentanţilor C. C. D. Ilfov a fost caracterizat de transparenţă şi flexibi -
litate, răspunzând de fiecare dată cu mare deschidere cererilor şi doleanţelor cadrelor
didactice din judeţul Ilfov.

22
7. ACTIVITĂŢI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER PENTRU
PERSONALUL DIN INVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Excursii:
- „Itinerarii româneşti de primăvară” ediţia a VI-a, excursie organizată in
Dobrogea şi Delta Dunării pe durata a 3 zile in „Săptămâna Luminată” având ca
itinerar: Bucureşti – Călăraşi – Mănăstirea Dervent – Peşterea Sf. Andrei – Balcik –
Mangalia – Mănăstirea Techirghiol – Tulcea – Delta Dunării - Bucureşti, care s-a
bucurat anul acesta de un real succes.
- „Pe cărări ilfovene”- drumeţii organizate cu grupuri restrânse de cadre
didactice, in zilele de week-end.
Cu această ocazie au fost vizitate următoarele obiective de atracţie turistică din
judeţ: Mănăstirea Pasărea, Popasul turistic Pustnicul.

Activităţi culturale:
- Concursul cultural artistic „Colegii de la catedră-artişti pe scenă”, desfăşurat
in parteneriat cu Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu a Judeţului Ilfov şi F.S.L.I.
Ilfov, destinat cadrelor didactice cu reale calităţi artistice. Concursul s-a desfăşurat pe
mai multe secţiuni: interpretare vocală şi instrumentală, dansuri şi pentru prima dată a
existat şi o secţiune de teatru câştigătorii fiind recompensaţi cu trofee şi premii
substanţiale in bani.
- „Randez-vous cultural” intâlnire a cadrelor didactice din judeţ la Muzeul
comunităţii evreieşti din România şi Templul Coral din Bucureşti. Au participat
cadrele didactice care au urmat cursurile programului de formare continuă „Istoria
evreilor.Holocaustul”.
- Manifestări culturale legate de Sărbătoarea folclorică tradiţională „Ziua
cucilor” din Brăneşti organizate in parteneriat cu Asociaţia culturală ACB
SEDEANKA. Manifestările au debutat cu un simpozion intitulat „Folclor fără
frontiere” cu participarea unor grupuri folclorice din judeţul Călăraşi şi au continuat
apoi cu o defilare a măştilor tradiţionale. Ulterior un grup folcloric al cucilor din
Brăneşti insoţit şi de reprezentantul C.C.D. Ilfov a participat pe scena Muzeului Satului
„Dimitrie Gusti”din Bucureşti in cadrul unui festival al primăverii.
Deasemeni scena Casei Corpului Didactic a găzduit serbări şi programe artistice
organizate de grădiniţele, şcolile şi liceele din Brăneşti cu diverse ocazii: Sărbătoarea
Crăciunului, Sfintele Paşti, Sărbătoarea Dragobetelui, 1 Iunie ş.a

Vernisajele expoziţiilor:
• Educaţia pentru egalitatea de şanse
• Cărţile colegilor noştri
• Când natura e curată florile-nfloresc
• Copiii au drepturi
• Imagini didactice ilfovene

23
• Reviste şcolare ilfovene
• Expoziţia permanentă: Armoniile culorilor
Spectacole de teatru - sala de festivităţi a C.C.D. a găzduit mai multe reprezentaţii
artistice ale trupei de teatru Valah din Giurgiu adresate atât cadrelor didactice cât şi
elevilor.
Activităţi sportive
- Concursuri de tenis de masă şi şah s-au desfăşurat periodic pe tot parcursul
anului in cadrul clubului sportiv al C.C.D. Ilfov, la aceste activităţi participând atât
cadre didactice cât şi membrii ai comunităţii locale. In luna mai a fost organizată
finalele judeţene la tenis de masă „Mingea de celuloid” ediţia a VI a.
- Concursul interjudeţean „Trofeul Multisport” constând in intreceri sportive ale
cadrelor didactice din judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Călăraşi şi Ilfov aflat la
prima ediţie, desfăşurându-se timp de trei zile, în care participanţii s-au intrecut
la următoarele jocuri sportive: şah, tenis de masă şi volei.

8. PARTENERIATE

Nr. Denumirea Parteneri Forma de


Crt programului Din ţară Internaţionali finalizare
1. „Alcoolul nu te Asociaţia „Berarii Caravana cu doctorul
face mare” României” Cristian Andrei
2. „Educaţie şi Direcţia de Sponsorizarea
cultură” Cultură, Culte şi concursului artistic al
cadrelor didactice
Patrimoniu a
„Colegii de la
Judeţului Ilfov catedră-artişti pe
scenă”
3. Trofeul Fundaţia Română Organizarea unui
„Multisport” „Sportul pentru turneu interjudeţean de
intreceri sportive a
toţi”
cadrelor didactice
4. Târgul de Grupul Şcolar Organizarea etapei
lansare a Agricol „Cezar judeţene a concursului
de prezentare a
firmelor de Nicolau” Brăneşti
firmelor de exerciţiu
exerciţiu din
judeţul Ilfov

5. Impreună ISJ Ilfov, Primăria Primăria oraşului Schimb de experienţă,


pentru o Oraşului Buftea Ruse,Inspectoratu vizite reciproce
l Şcolar al
Europă mai
Regiunii Ruse
bună
6. Formarea şi Colegiul Naţional Cursuri de formare a
mediatorilor şcolari

24
calificarea Pedagogic „Ghe.
mediatorilor Lazăr” Cluj
şcolari -Napoca
7. Aventură in Asociaţia Ecologie Organizarea unor
natura Sport-Turism programe ecoturistice
şi sportive

9. MARKETING EDUCAŢIONAL

a) Activităţi de mediatizare şi promovare a ofertei de programe


Casa Corpului Didactic Ilfov a realizat, pentru intreg anul şcolar 2007 – 2008
portofoliul „Casa Ilfoveană” conţinând oferta de programe de formare continuă pentru
cadrele didactice din invăţământul preuniversitar. Aceasta prezintă programe de
formare continuă acreditate prin C.N.F.P., programe de formare continuă datorate
reformei, propuse de direcţiile şi instituţiile afiliate M.Ed.C.T. organizate prin Casa
Corpului Didactic Ilfov, programe de formare continuă avizate de M.Ed.C.T.,
propuneri de activităţi metodico – ştiinţifice, sesiuni de comunicări, colocvii, simpo
-zioane, activităţi cultural-artistice şi sportive şi de petrecere a timpului liber.
Oferta de programe de formare continuă a Casei Corpului Didactic Ilfov a fost
prezentată la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice.
De asemenea, pentru o mai bună comunicare şi diseminare a informaţiei in
teritoriu ne-am creat un nou site modern şi funcţional prin care ne dorim să inlăturăm
orice barieră de comunicare.Pe acest site sunt postate informaţii cu privire la
activităţile de formare continuă conform graficului stabilit in oferta de programe de
formare continuă şi deasemeni imagini şi informaţii despre activităţile desfăşurate.
In timpul anului şcolar au fost organizate două intâlniri cu responsabilii cu
dezvoltarea profesională din unităţile şcolare ale judeţului Ilfov.
La şedinţele organizate cu directorii unităţilor şcolare au fost făcute comunicări
şi informări cu privire la modul de desfăşurare al activităţilor C.C.D. Ilfov.
Pentru majoritatea activităţilor au fost realizate pliante şi afişe care au prezentat
scopul şi obiectivele activităţii, grupul ţintă, data şi locul desfăşurării acesteia.
b) Materiale informative şi activităţi desfăşurate pentru promovarea imaginii
instituţiei
In anul şcolar 2007 - 2008, Casa Corpului Didactic Ilfov, şi-a diversificat şi
amplificat strategiile pe promovarea unei imagini instituţionale cât mai favorabile.
Toate preocupările şi activităţile desfăşurate prin C.C.D. Ilfov au fost incadrate
in jurul acestui obiectiv.
Principalele componente pentru promovarea imaginii instituţiei au fost:
- calitatea şi varietatea activităţii de formare continuă
- prestaţia profesională, comportamentul şi competenţele profesionale ale
reprezentanţilor C.C.D. Ilfov
- activitatea desfăşurată cu elevii de către cadrele didactice care au
participat la activităţile desfăşurate prin C.C.D. Ilfov
25
- feed-back-ul recepţionat din teritoriu
- relaţiile de parteneriat dintre C.C.D. Ilfov şi diferite instituţii care au
preocupări similare.
- intocmirea calendarului lunar informativ cu privire la activităţile
desfăşurate prin C.C.D. Ilfov
- realizarea unei hărţi cu localizarea filialei C.C.D. Ilfov şi a C.D.I.-
urilor.
- realizarea pliantului de prezentare a C.C.D. distribuit in judeţ şi a unor
calendare personalizate
- realizarea unor medalii şi trofee personalizate cu sigla C.C.D. Ilfov.
Activitatea C.C.D. Ilfov a fost oglindită in presa locală şi mass-media:
Săptămânal de Ilfov, Semnal, IF TV.
Materialele informative realizate prin C.C.D. Ilfov au contribuit la promovarea
imaginii instituţiei:
- portofoliul „Casa Ilfoveană”
- revista „Univers Didactic Ilfovean”
- site-ul C.C.D. Ilfov
- publicaţiile apărute prin prelucrarea digitală, in C.C.D.
Activităţile desfăşurate prin C.C.D. Ilfov, organizate in parteneriat cu diverşi
parteneri educaţionali, au contribuit de asemenea la promovarea imaginii instituţiei.

10. DOMENIUL DEZVOLTĂRII PROFESIONALE PROPRII


Prin ţinută şi prestanţă, reprezentanţii C.C.D. Ilfov au conştientizat necesitatea
perfecţionării profesionale şi a desfăşurării unei activităţi de calitate, astfel incât ei
inşişi să fie modele de urmat pentru cadrele didactice care participă la programele şi
activităţile C.C.D.Ilfov.
Domeniul dezvoltării profesionale proprii este realizat şi regăsit in activitatea
C.C.D, in studiul individual şi participarea la activităţi de perfecţionare şi formare
continuă.
-a) STUDIUL INDIVIDUAL
Membrii compartimentelor din cadrul C.C.D. Ilfov studiază, prezintă şi aplică
noutăţile din domeniul coordonat. In şedinţele de lucru sau ale Consiliului de
Administraţie, compartimentul contabilitate-secretariat face informări periodice asupra
problemelor de actualitate din domeniul legislativ. Aceste noutăţi sunt urmărite şi de
către celelalte compartimente prin intermediul reţelei internet, accesând diverse adrese,
consultând site-ul inspectoratului şcolar sau cel al M.Ed.C.T.
Tot in şedinţele Consiliului de Administraţie fiecare compartiment este analizat
şi verificat asupra modului de aplicare in practică a noutăţilor din domeniu.

-b) PARTICIPAREA REPREZENTANŢILOR C.C.D. LA ACTIVITĂŢI


DE PERFECŢIONARE ŞI FORMARE CONTINUĂ
Din studiul activităţii fiecărui salariat in parte, din prezentarea rapoartelor de
activitate lunare sau săptămânale, s-a constatat că participarea reprezentanţilor C.C.D.

26
la activităţi de perfecţionare şi formare continuă reprezintă o preocupare care stă la
baza evoluţiei personale şi desfăşurării unei activităţi performante.
Reprezentanţii C.C.D. au participat la activităţi de perfecţionare şi formare continuă
pentru clarificarea unor noţiuni noi, dar şi la activităţi de probare a cunoştinţelor
dobândite.
Conform pregătirii profesionale de specialitate şi a compartimentului din care fac
parte, reprezentanţii C.C.D. au participat la activităţi de perfecţionare şi formare
continuă astfel:

a) DIRECTORUL INSTITUŢIEI
1. Domnul VICTOR UDRESCU a susţinut următoarele activităţi:
-a1) ca formabil:
- stagiul de formare organizat de Siveco România S.A. la Timişoara
- participare la programul de formare „Noua perioadă de programare
2007-2013: elemente de proiectare europeană” , Bucureşti
- participare la stagiul de formare „Educaţiea pentru drepturile omului-
direcţie prioritară a formării continue”, Sighişoara 2008
- membrul in echipa judeţeană a proiectului: „Accesul la educaţie pentru
grupuri dezavantajate”
- masterand „Management educaţional”-Universitatea Bucureşti
- participant cu lucrarea „Ghid de bune practici pentru accesul la
educaţie al grupurilor dezavantajate” la simpozionul naţional
„Perspective ale educaţiei in şcoala mileniului III”,
-a2 ) ca formator:
- persoană de sprijin in cadrul programului „Manager Şcolar Ilfovean”
- formator in domeniul „Educaţiei incluzive”
-a3 )ca organizator:
- dezbaterea: Parteneriatul educaţional din cadrul Săptămânii C.C.D.
- simpozioanele organizate in cadrul C.C.D. Ilfov
- simpozionul naţional „Perspective ale educaţiei in şcoala mileniului
III”, moderator – Chitila 2008
- dezbatere pe marginea propunerilor proiectelor de lege: Legea
invăţământului şi Statutul personalului didactic
- colocvii: Creşterea rolului Comisiilor de Dezvoltare Profesională din
şcoli; Rolul unităţilor conexe ale I.S.J. Ilfov in contextul realizării
calităţii in educaţie.
- consfătuiri ale cadrelor didactice de diferite specialităţi
- consilieri individuale şi de grup ale cadrelor didactice din invăţământul
preuniversitar
- organizarea şi monitorizarea activităţilor din C.D.I.-uri
- şedinţele cenaclului literar Confluenţe
-a4 ) in domeniul activităţii editoriale:
- elaborarea şi editarea unor lucrări cu caracter managerial
- directorul şi conducătorul activităţilor de culegere şi editare a revistei
„Univers Didactic Ilfovean” (revista invăţământului preuniv. din Ilfov)
27
-a5) schimburi de impresii şi idei: ca preşedinte in comisiile de evaluare a
cursanţilor care au participat la programele de perfecţionare şi formare continuă
organizate prin C.C.D. Ilfov
-a8 ) ca membru şi vicepreşedinte in comisiile de capacitate şi bacalaureat, a studiat
metodologia specifică destinată acestora
-a9 ) ca membru in Consiliul de Administraţie al I.S.J. Ilfov, consult permanent
legislaţia specifică şi noutăţile apărute in domeniul educaţiei
-a10 ) coordonatorul tuturor activităţilor de perfecţionare şi formare continuă derulate
prin C.C.D. Ilfov

b) PERSONALUL INSTITUŢIEI. COMPARTIMENTUL PROFESORI


METODIŞTI
1. Prof. metodist Vangu Mirela a susţinut următoarele activităţi:
-b1 ) ca formabil
- participarea la programul de formare „Manager Şcolar Ilfovean”
- participarea la programul de formare „Iniţiere IT şi utilizare AEL”
- participarea la programul de formare continuă „Intel-teach.Instruirea in
societatea cunoaşterii”
- participarea la programul de formare continuă „Managementul
proiectelor de cooperare europeană”
- participarea la programul de formare continuă „Educaţie interculturală”
- susţinerea a numeroase referate şi lucrări in cadrul activităţilor derulate
prin C.C.D. Ilfov
-b3 ) ca organizator
- dezbateri: „Copiii au drepturi”,
- simpozioane: „Evenimente şi personalităţi ale anului”, „Ziua Pământului - sărbătoa-
rea mondială a naturii”, „Şanse egale pentru toţi”
- expoziţii: Imagini didactice ilfovene, Ziua Pământului, Casa noastră Europa
- activităţi sportive: concursul interjudeţean Trofeul „Multisport”
- activităţi de diseminare a informaţiei: informări pe site-ul CCD
- Târgul de lansare a firmelor de exerciţiu din judeţul Ilfov
- cenaclul literar „Confluenţe” organizat la Şcoala nr. 1 Mogoşoaia
- programe de formare continuă coordonate:
• Şcoala Mileniului III- Modulul „Management şi comunicare”
• Managementul proiectelor
• Iniţiere I.T. şi utilizare AeL
• Accesul la educaţie pentru grupuri dezavantajate
• Managementul proiectelor de cooperare europeană
• Didactica specialităţii disciplinelor tehnice
• Educaţie interculturală
-b4) in domeniul editării şi difuzării de carte
• Săptămâna C.C.D. Ilfov – buletin informativ
28
• Casa Ilfoveană - portofoliul conţinând oferta de programe de formare continuă a
Casei Corpului Didactic Ilfov
-b5) profesor evaluator in cadrul comisiilor de evaluare a tezelor unice şi
bacalaureat
-b7) membru in comisiile de evaluare a cursanţilor care au participat la
programele de perfecţionare şi formare continuă organizate prin C.C.D. Ilfov
2. Prof. metodist Sebe Marius Ovidiu a susţinut următoarele activităţi:
-b1 ) ca formabil
- participarea la programul PHARE de implementare a programului
Educaţie incluzivă - Poiana Braşov
- participarea la programul de formare a formatorilor privind formarea
competenţelor de evaluare DeCeE organizat de C.N.E.C.I.P. şi C.C.D.
Bucureşti.
- participarea la programul de formare continuă „Intel-teach.Instruirea in
societatea cunoaşterii”
- participarea la programul de formare continuă „Managementul
proiectelor”
- participarea la formarea potenţialilor formatori judeţeni pentru
programul „Character First”, Târgu Mureş
- susţinerea a numeroase referate şi lucrări in cadrul activităţilor derulate
prin C.C.D. Ilfov
- participare cu referate la simpozioane locale şi judeţene: „Ilfov-cununa
cu diamante”, „Folclor fără frontiere” , „Trecut şi prezent in şcoala
ilfoveană”, ş.a.
-b2) ca organizator
- dezbateri: „Bătrâneţi liniştite”, „Revistele şcolare şi rolul lor in
afirmarea şcolii”,
- simpozioane: „Folclor fără frontiere”, „Ilfov - cununa cu diamante”,
„Sănătatea Pământului, sănătatea noastră”, „Trecut şi prezent in
şcoala ilfoveană”
- expoziţii: „Când natura e curată, florile-nfloresc”
- schimb de experienţă: „Iniţiative in şcoli ilfovene”, „Cercetare,
creativitate şi inovaţie didactică”
- concursuri: „Trofeul revista şcolară ilfoveană 2008”, „Colegii de la
catedră, artişti pe scenă”.
- excursii: „Dor de ducă” (Balcik şi Delta Dunării)
- activităţi de diseminare a informaţiei: referate şi informări pe site-ul
CCD-ului.
- programe de formare continuă coordonate:
• Manager Şcolar Ilfovean
• Şcoala Mileniului III -
- „Tehnologia Informaţiei Computerizate”
• Intel-teach. Instruirea in societatea cunoaşterii

29
• Abilitare curriculară pentru ciclul primar
• Consiliere şi orientare şcolară
• Istoria evreilor. Holocaustul
• Educaţie incluzivă
-b3 ) in domeniul editării şi difuzării de carte
- Casa Ilfoveană - portofoliul conţinând oferta de programe de formare
continuă a Casei Corpului Didactic Ilfov
- Săptămâna C.C.D. Ilfov – buletin informativ
- Trecut şi prezent in şcoala ilfoveană- portofoliu
- Articole in revista „Univers Didactic Ilfovean” şi presa locală
„Săptămânal de Ilfov”
- Autorul subiectelor de geografie in cadrul concursurilor naţionale
„Winners”
-b4 ) profesor evaluator in cadrul comisiilor de evaluare a tezelor unice,
bacalaureat şi a concursului judeţean de geografie organizat la Chitila.
-b5) membru in comisiile I.S.J. de R.O.D.I.S. , comisia judeţeană de simulare a
tezelor unice şi comisiile de evaluare a cursanţilor care au participat la
programele de perfecţionare şi formare continuă organizate prin C.C.D. Ilfov

c. COMPARTIMENTUL BIBLIOTECA
1. Boterez Horiana
-b1 ) ca formabil
- participarea la Conferinţele Naţionale ale bibliotecarilor de la C.C.D. Gorj (luna nov.
2007) şi C.C.D. Bucureşti (iun. 2008) cu următoarele teme:
 „Noi tendinţe in bibliotecile şcolare” şi
 „Valorile tradiţiei şi vârstele lecturii in contextul globalizării”.
- participarea la programul de formare din cadrul proiectului Phare in domeniul
educaţiei incluzive de la Poiana Braşov
- participarea la programul de formare continuă Şcoala Mileniului III - Modulul:
„Management şi Comunicare”
- participarea la programul de formare continuă „Managementul proiectelor”
- participarea la stagiul de formare continuă „Accesul la educaţie pentru grupuri
dezavantajate”
- participarea la cursurile programului „Educaţie in mediul rural defavorizat – CDI”
- participarea cu referate la simpozioane locale, judeţene şi naţionale de biblio-
teconomie
- susţinerea a numeroase referate şi lucrări in cadrul activităţilor desfăşurate prin
C.C.D. Ilfov şi alte C.C.D.-uri din ţară
- participarea la şedinţele cenacului literar „Confluenţe”
-b2) ca organizator
- expoziţii itinerante: „Cărţile colegilor noştri”

30
- activităţi metodice semestriale cu bibliotecarii: „Biblioteca – centru de
documentare şi informare”la CCD Ilfov şi Şcoala nr. 1 Baloteşti
- dezbatere: Cartea – izvor de educaţie organizat la Şcoala nr. 1 Baloteşti
- programul: Organizarea şi administrarea bibliotecilor şcolare
- activităţi de iniţiere in biblioteconomie
-b3) în domeniul editării şi difuzării de carte
- Casa Ilfoveană- portofoliul conţinând oferta de programe de
formare continuă a Casei Corpului Didactic Ilfov
- Articole publicate in revista C.C.D. Ilfov „Univers Didactic
Ilfovean”, revista I.S.J. „Noi”.

d. COMPARTIMENTUL INFORMATICĂ
1. Zănescu Valeriu Alexandru
-b1 ) ca formabil
o a participat la cursul de utilizatori ai sistemului de operare Linux SuSe v.4
-b2 ) ca formator
o susţine ca formator cursurile programului acreditat prin C.N.F.P. : Şcoala
Mileniului III- Modulul „Tehnologia Informaţiei Computerizate”
o activităţi de diseminare a informaţiei :
- programe demonstrative cu softuri educaţionale, de interes general
sau pentru anumite discipline, intreţinerea şi actualizarea site-ului
C.C.D.;
- activitate de tehnoredactare finală şi corectare-printare a revistei
„Univers Didactic Ilfovean”;
- participarea la manifestări precum „Săptămâna C.C.D.” sau
„Târgul de oferte educaţionale al liceelor”, simpozioane şi alte
activităţi festive.

e. COMPARTIMENTUL CONTABILITATE
1. Florea Maria
- s-a documentat in vederea bunei gestionări a fondurilor externe nerambursabile in
cadrul parteneriatului incheiat intre C.C.D. Ilfov, UNICEF şi Fudaţia Phoenix, pentru
derularea programului de formare continuă ,,Educaţie Interculturală”
- a prezentat periodic in cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al C.C.D. Ilfov,
informări din domeniul legislativ in privinţa domeniului educativ.

f. COMPARTIMENTUL SECRETARIAT
1. Drumea Elisabeta
- a prezentat noutăţile din domeniu legislaţiei şcolare in cadrul unor
şedinţe ale Consiliului de Administraţie al C.C.D.
- s-a documentat in domeniul arhivării documentelor C.C.D. Ilfov

31
- a participat la şediţele de instruire organizate de I.S.J. Ilfov in acest
domeniu de activitate

c. PERSONALUL NEDIDACTIC
– CONDUCĂTORUL AUTO
1. Ghiţă Marian
- a studiat individual noua legislaţie rutieră
- a fost evaluat cu privire la noutăţile in domeniu in cadrul şedinţelor
de Consiliului de Administraţie

11. ACTIVITĂŢI / SERVICII PRESTATE PENTRU OBŢINEREA DE


VENITURI EXTRABUGETARE

Tipul activităţii / serviciului Suma incasată


a) proiecte/parteneriate 1.000
b) inchirieri spaţii 5.600
c) multiplicări materiale 1.500
d) editare carte/reviste -
e) alte servicii 1.500
(laminare, printare,
tehnoredactare, legătorie)
f) cursuri cu plată 500
(Iniţiere in limba engleză,
Initiere in utilizarea
calculatoarelor,
Manager Şcolar Ilfovean)
TOTAL 9.200

32

S-ar putea să vă placă și