Experiena lui Fizeau ( metoda roii dinate)

n anul 1849 Armand Hyppolite Louis Fizeau (1819-1896), un fizician francez, a msurat pentru prima dat viteza luminii pe o cale neastronomic, obinnd valoarea de 3,15x108 m/s.n figura alturat este prezentat montajul experimental folosit de ctre Fizeau n experiena sa.

Schema dispozitivului experimental al lui Fizeau. L: sursa de lumin, S1: oglind semitransparent, Z: roata dinat, S2: oglind reflecttoare i B: observatorul. Prin s este notat distana dintre planul roii dinate (Z) i planul oglinzii reflecttoare (S2) Cu ajutorul unei lentile convergente (nefigurat n imagine) lumina provenit de la sursa L era strns i trimis pe oglinda semitransparent S1 care o reflecta i care fcea ca n planul roii dinate s se formeze o imagine a sursei.Oglinda S1 era o aa-numit oglind semiargintat; stratul reflector al ei era att de subire nct numai aproximativ jumtate din lumina incident era reflectat, cealalt jumtate fiind transmis.n spatele roii dinate se afla o alt lentil astfel ca imaginea din planul roii dinate s dea un fascicul paralel de lumin; dup aceasta fasciculul trecea printr-o lentil care focaliza lumina pe oglinda S2. n experiena lui Fizeau distana s dintre oglinda S2 i roata dinat Z era de 8633 m.Cnd lumina ntlnea din nou oglinda S1, o parte din ea era transmis observatorului B printr-o lentil.Observatorul vedea imaginea sursei L dup ce lumina a parcurs drumul 2s, dus i ntors.Pentru a determina timpul necesar luminii s parcurg aceast distan era nevoie ca ea s fie marcat ntr-un fel.Acest lucru sa realizat prin ntreruperea fasciculului de lumin cu ajutorul roii dinate Z. Timpul necesar parcurgerii distanei 2s era de 2s/c, timp n care roata dinat s-a rotit doar cu att ct era necesar ca trenul de und luminoas care a scpat printre doi dini ai roii s ajung napoi n planul roii astfel ca s fie obturat de un dinte.Lumina fiind obturat de dintele roii, ea nu mai ajungea la ochiul observatorului.Viteza de rotaie a roii dinate era reglabil, asfel nct pentru o anumit turaie (vitez unghiular), observatorul nu mai vedea licririle luminii ntrerupte de roata dinat.Procedeul a constat n mrirea treptat a vitezei unghiulare a roii dinate pn la dispariia imaginii sursei L.Dac se noteaz cu unghiul la centru dintre o adncitur i un dinte al roii, timpul de rotaie necesar pentru ca roata s fac unghiul este 2s/c, sau pus n ecuaie:/=2s/c, relaie din care rezult valoarea vitezei luminii: c=2s/.

Metoda lui Essen

n 1950 fizicianul britanic Louis Essen a calculat viteza luminii prin masurarea exacta a frecventei de rezonanta a unei cavitati metalice. Cunoscnd dimensiunile cavitatii, el a putut determina si lungimea de unda. Din aceste doua masuratori a putut calcula viteza luminii folosindu-se de ecuatia c=f, unde f este frecventa luminii si este lungimea de unda. Metoda lui Essen masoara de fapt viteza undelor radio, dar viteza tuturor undelor electromagnetice n vid este aceeasi, astfel nct ea poate fi folosita si pentru determinarea vitezei luminii. Mai mult, din moment ce undele radio au o lungime de unda de ordinul metrilor, acestea sunt mai usor de masurat dect lungimea de unda a luminii, care este de 5 10-7 m.

Metoda lui Michelson

Experimentul din 1882 al lui Albert Michelson este probabil cea mai cunoscuta metoda de masurare a vitezei luminii, reprezentnd de fapt o mbunatatire a metodelor folosite de Fizeau si Foucault. n acest experiment (reprezantat n diagrama) Michelson a folosit un aparat alcatuit dintr-o prisma care se putea roti, o lentila convexa si o oglinda concava. O raza de lumina de la o sursa S cade pe o prisma care se roteste foarte repede cnd aceasta se afla n pozitia AB. Lumina este focalizata de o lentila convexa L pe suprafata unei oglinzi concave M, al carei centru de curbura se afla n centrul lentilei. Raza este reflectata si se ntoarce la prisma aflata acum n pozitia CD. Aici este reflectata si formeaza o imagine ntr-un punct S'. n experimentul lui Michelson din 1882 distanta LM era de circa 610 m iar prisma era rotita de o turbina la o frecventa de 256 rotatii pe secunda. Prin masurarea distantei SS' el a dedus viteza luminii din toate celelalte date. n 1931 Michelson a realizat ultima sa masuratoare n California. El a montat oglinda fixa la Mount San Antonio si prisma la circa

35 km departare la Observatorul Mount Wilson. Aceasta crestere enorma a "drumului" luminii a fost realizata prin proiectarea unei oglinzi octogonale perfecte, astfel nct imaginea era mult mai luminoasa dect la folosirea unei singure oglinzi. Prin reglarea vitezei de rotatie, Michelson a reusit ca lumina emisa pe drumul sau de 70 km de pe o fata a prismei sa fie captata la ntoarcere pe fata urmatoare, aflata exact n aceeasi pozitie cu cea precedenta. n acest fel imaginea S' coincide cu punctul S si inconvenientul masurarii distantei a fost eliminat. Acest experiment a dus la aflarea valorii de 299.796 km s-1, dar nesiguranta cu privire la conditiile atmosferice limiteaza precizia acestei masuratori.

Metoda lui Fizeau Omul de stiinta francez Armand Fizeau a masurat o viteza a luminii de 3,13 10 8 m s-1. n 1842 el a realizat primele masuratori n conditii de laborator. Caracteristica metodei sale consta n nregistrarea automata a momentelor emisiei si ntoarcerii semnalului, realizata cu ajutorul unei ntreruperi regulate a fluxului luminos (folosirea unei roti dintate). Lumina provenita din S se propaga printre dintii unei roti W pusa n miscare, spre oglinda M, si reflectndu-se, trebuie sa treaca din nou printre acestia, nspre observator. Pentru comoditate, ocularul E, care serveste pentru observatie, se asaza n fata lui a, iar lumina provenita din S se trimite spre W cu ajutorul unei oglinzi semitransparente N. Daca roata se nvrteste, si anume, cu o astfel de viteza unghiulara nct n timpul de propagare a luminii de la a la M si napoi n dreptul dintilor vor fi spatii goale si invers, atunci lumina reflectata nu va patrunde pna la ocular si observatorul nu o va vedea (prima ncercare). Daca viteza unghiulara va creste, atunci lumina va trece partial nspre observator. n cazul unei viteze duble vom avea un maxim de lumina, n cazul unei viteze triple, o a doua ntunecare. Cunoscnd distanta aM=D, numarul dintilor z, viteza de rotatie (numarul de ture pe secunda ), putem calcula viteza luminii. Conditia primei ntunecari: lumina, care a trecut prin spatiul gol dintre doi dinti, la ntoarcere ntlneste dintele cel mai apropiat. Pentru aceasta e necesar ca n decursul timpului t=2D/c roata sa se roteasca cu un unghi 2/2z, adica unghiul care separa centrul intervalului dintre doi dinti vecini de centrul primului dinte. Daca observarea primei ncercari are loc pentru un numar de ture pe secunda, atunci conditia de mai sus se va exprima cu ajutorul relatiei: 2D/c=1/2z, sau c=4Dz. O a doua ncercare va avea loc n cazul unei viteze unghiulare triple, adica atunci cnd lumina reflectata va fi oprita de dintele urmator etc.

Fizicianul francez Jean-Bernard Foucault a utilizat o versiune mbunatatita a acestui dispozitiv pentru a determina viteza luminii cu o eroare de pna la 1% din valoarea folosita la ora actuala.

Metoda lui Rmer Primele masuratori reusite ale vitezei luminii au fost de natura astronomica. n 1676 astronomul danez Ole (sau Olaus) Christensen Rmer (1644-1710) a observat o ntrziere a eclipsei unei luni a lui Jupiter cnd aceasta era vazuta de pe partea ndepartata a orbitei pamntului n comparatie cu observarea ei de pe partea apropiata. Presupunnd ca ntrzierea reprezenta timpul n care lumina parcurgea orbita pamntului si cunoscnd cu aproximatie dimensiunea orbitei din unele observatii precedente, el a facut raportul distanta-timp pentru a estima viteza si a ajunge la rezultatul de 286.000 kms-1, cu o eroare de circa 5% din valoarea cunoscuta n zilele noastre. Fizicianul englez James Bradley a realizat o masuratoare mai buna n anul 1729. Bradley a descoperit ca era nevoie sa modifice permanent nclinatia telescopului sau pentru a putea capta lumina stelelor pe masura ce pamntul se rotea n jurul soarelui. A ajuns astfel la concluzia ca miscarea pamntului deplasa telescopul n lateral fata de lumina care cobora asupra acestuia. Unghiul de nclinatie, numit aberatie stelara, este aproximativ egal cu raportul dintre viteza orbitala a pamntului si viteza luminii. (Aceasta reprezinta si una dintre metodele prin care oamenii de stiinta au aflat ca pamntul se misca n jurul soarelui si nu vice versa.)