Sunteți pe pagina 1din 1

Cauzele lordozei Lordoza sau hiperlordoza reprezinta curbura accentuata a coloanei vertebrale, cu convexitatea anteriora si concavitatea posterioara.

Cel mai des este intalnita la nivelul coloanei vertebrale lombare. Lordoza poate fi determinata de suprapondere, sarcina, defecte prezente din nastere si altele. O cauza destul de frecventa si usor de abordat terapeutic, este reprezentata de pozitia sezanda mentinuta timp indelungat – slujbele de birou, statul pe fotoliu la televizor sau mersul cu masina. Organismul uman trebuie sa se adapteze la toate aceste pozitii. Aceasta adaptare presupune ca unii muschi sa sufere contractura si sa se scurteze iar altii sa devina mai slabiti (mai putin folositi) si se alungesc. Apare astfel un dezechilibru de forte si de tonus la nivelul musculaturii spatelui si se instaleaza lordoza. Flexorii soldului (in special muschiul iliopsoas) si extensorii trunchiului (erector spinae si quadratus lumborum) sunt principalii muschi care sufera contractura si scurtare. Acestia sunt muschii care au nevoie de exercitii de stretching in scopul corectarii lordozei. Muschii slabiti si alungiti sunt cei ai abdomenului (dreptul abdominal, oblicul intern si oblicul extern) si extensorii soldului (gluteul mare sau fesierul mare si muschii posteriori ai coapsei). Ei vor avea nevoie de exercitii cu rezistenta pentru dezvoltarea fortei musculare. Datorita acestui dezechilibru muscular, diametrul superior al pelvisului devine inclinat spre anterior astfel incat bazinul proemina spre posterior. In consecinta, lordoza reprezinta urmarea unui dezechilibru muscular. Ceea ce am descris mai sus este in concordanta cu lordoza numita posturala. Exista si alte tipuri de lordoza care apar de exemplu in unele boli neuromusculare, afectiuni congenitale (acondroplazia), deformari vertebrale congenitale sau afectiuni ale soldurilor. Lordoza mai apare si ca o forma de compensare a unei alte curburi patologice – cifoza dorsala. In aceasta situatia apare deoarece coloana vertebrala trebuie sa fie intr-un echilibru perfect pentru a ne asigura postura si deplasarea. Cifoza dorsala, cu convexitatea orientata spre posterior dezechilibreaza coloana si astfel trebuie sa existe o curbura cu convexitatea posterioara care sa o compenseze pe prima. Aceasta este o situatie deosebita, in care nu se poate incepe corectarea cifozei fara corectarea prealabila a lordozei compensatorii.

S-ar putea să vă placă și