Sunteți pe pagina 1din 1

In atentia membrilor Consiliului de Administratie,

Va reamintesc ca am solicitat, in nenumarate randuri, clarificarea unor aspecte patrimoniale. Revin cu solicitarea de a rezolva cu celeritate urmatoarele aspecte: a) Transferul patrimonial la schimbarea structurii managementului ( mai precis, inexistenta unui proces verbal de predare-primire intre subsemnatul si noua conducere a scolii de la momentul respectiv) b) Clarificarea indeplinirii protocolului din programul cu AJOFM in care se specifica cu claritate procedurile de urmat la incheierea proiectului c) Clarificarea unor probleme de patrimoniu precum: baza materiala de la ateliere, scaunele si mesele din scoala, alte dotari din internatul scolii a caror diminuare va afecta grav viitoarea dezvoltare a scolii. Solicit toate acestea in temeiul art 112 din Legea Invatamantului si nu numai: Art 112 (2) Terenurile i cldirile unitilor de educaie timpurie, de nvmnt precolar, colilor primare, gimnaziale i liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de nvmnt din cadrul acestora, nfiinate de stat, fac parte din domeniul public local i sunt administrate de ctre consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora i sunt administrate de ctre consiliile de administraie, conform legislaiei n vigoare. Avand in vedere situatia creata si chemarea mea, in nenumarate randuri, la institutiile statului pentru a da diverse declaratii, ma vad obligat, in situatia in care nu se vor produce clarificari, respectandu-se legislatia privind inventarierea, sa ma adresez organelor abilitate (OLAF pentru proiectul cu AJOFM).

26.06.2012

Cu respect, Rusu C. Silviu

S-ar putea să vă placă și