MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

din Chișinău

Centrul de Formare Continuă

Catedra: Istorie și Geografie
Program de studiu: Recalificare profesională Istorie

Dopira Cristina
CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI ÎN
MANUALELE ȘCOLARE

TEZĂ DE RE(CALIFICARE) PROFESIPNALĂ

Conducător științific:
Bolduma Viorel, le. univ.

Chișinău 2020
 FORMULARUL
EVALUĂRII TEZEI DE CĂTRE CONDUCĂTORUL
ȘTIINȚIFIC
(după criteriile elaborate de Comisia de Atestare a cadrelor științifice și
științifico-didactice a CNAA, Anexa 1, nr. AT 06/2-1 din
05.11.2009)
a cursantei Dopira Cristina program de studiu denumirea tezei re(calificare) (cum
a fost aprobată)
Constituirea statelor medievale românești în manualele școlare

Conducător științific Viorel Bolduma, lector universitar

Nr. Criterii de evaluare 5 4 3 2

1. Corespunderea conținutului tezei specialității solicitate ✓
2. Corelarea cadrului conceptual și a conținutului cu tema tezei ✓
3. Corelarea temei tezei cu direcțiile prioritare de cercetare- ✓
dezvoltare în plan național și internațional
4. Completitudinea surselor cu referințe actuale și corectitudinea ✓
scrierii bibliografiei
5. Prezentarea echilibrată a materialului în capitole ✓
6. Corespunderea metodologiei cercetării cerințelor regulamentului ✓
și conținutului lucrării
7. Aprecierea gradului de realizare a etapelor experimentului în ✓
procente: constatare, recomandări
8. Procesarea și analiza teoretică, implicarea critică, interpretativă a ✓
autorului
9. Corelația recomandărilor cu esența lucrării ✓
10. Expunerea argumentată a concluziilor ✓
11. Corectitudinea stilistică și gramaticală a textului tezei ✓
re(calificare)
12. Corectitudinea perfectării aspectului grafic al tezei (aranjarea în ✓
pagină, denumiri de tabele și figuri, comprehensivitatea schemelor)
Totaluri 60
Barem de evaluare:
Punctaj Decizia Nota
51 – 60 Teza se apreciază ca bună și se recomandă spre definitivare și susținere la 9 – 10
comisia de re(calificare)
31 – 50 Teza se apreciază ca bună, necesită unele modificări, după efectuarea cărora 7–8
șe verificarea de către conducător științific se recomandă spre definitivare și
susținere la comisia de re(calificare)
21 – 30 Teza se apreciază la nivel suficient, necesită modificări substanțiale, după 5–6
care urmează reexaminarea la ședința repetată a catedrei
11 – 20 Teza este executată sub limita de jos a cerințelor și necesită refacere totală 1–4
Conducătorul științific Viorel Bolduma

Cursant, semnătura:
Dopira Cristina

2
 UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU

CENTRUL FORMARE CONTINUĂ

Program de studii: ISTORIA

AVIZ
la teza de (re)calificare profesională suplimentară:
elaborată de Dopira Cristina pe tema: Constituirea statelor medievale românești în
manualele școlare
Aprecierea cu privirea la corespunderea conținutului tezei cu structura acesteia:
Conținutul tezei corespunde totalmente cu structura acesteia.
Evaluarea nivelului de analiză şi sinteză a materialului teoretic: în lucrarea menționată
analiza și sinteza materialului teoretic sunt făcute de autor la un nivel foarte bun, fiind aduse
argumente reușite în favoarea actualității și importanței studiului efectuat pe tematica
respectivă.
Aprecierea gradului de relevanță a concluziilor formulate: concluziile formulate de către
absolventă în lucrare au un grad înalt de relevanță.
Respectarea regulilor de structurare şi redactare a lucrării conform Ghidului: elaborarea
lucrării a fost efectuată în conformitate cu prevederile Ghidului, respectându-se toate regulile
de structurare şi redactare a tezei.
Aprecierea atitudinii autorului faţă de cercetare: pe parcursul perioadei de elaborare a
lucrării de licență a cursantei Dopira Cristina a dat dovadă de multă sârguință, inspirație și
interes deosebit față de procesul de cercetare.
Se propune admiterea tezei de licență a cursantei Dopira Cristina pentru a fi prezentată în
fața Comisiei pentru examinarea tezelor de calificare profesionala suplimentara.
Nota propusă de conducătorul științific: Propun ca lucrarea de licență a cursantei Dopira
Cristina să fie apreciată cu nota 10 (zece).
Data: 10.06.2020
Conducătorul științific Bolduma Viorel, lector universitar
prenumele, numele, titlul, grad științific, semnătura

3
PLAN CALENDARISTIC DE REALIZARE A TEZEI DE RE(CALIFICARE)
1. Tema tezei de re(calificare)
Constituirea statelor medievale românești în manualele școlare
2. Termenul limită de prezentare a tezei la catedră 05.06.2020
Cursant (a) Dopira (Busuioc) Cristina
3. Etapele elaborării tezei:
Nr. Etapele Termenul de Viza de
Crt. realizare executare a
coordonatorului
1. Stabilirea obiectivelor şi aprobarea 07.02.2020
planului provizoriu al tezei de
re(calificare)
2. Studierea surselor bibliografice 02.03.2020
3. Aprobarea planului tezei 05.03.2020
4. Elaborarea şi prezentarea 23.03.2020
capitolului 1
5. Elaborarea materialelor practice- 30.03.2020
experimentale
6. Realizarea experimentului de
constatare
7. Prelucrarea cantitativă și calitativă
a datelor experimentale
8. Elaborarea şi prezentarea 15.05.2020
capitolului 2
9. Elaborarea de concluzii și 22.05.2020
recomandări etc.
10. Prezentarea conducătorului științic 01.06.2020
a primei variante integre a tezei de
re(calificare) pentru susținerea
prealabilă
11. Redactarea variantei finale a tezei 10.06.2020
de re(calificare)
12. Prezentarea tezei copertată la 20.06.2020
catedră șiconducătorului științific
pentru avizare
13. Susţinerea publică a tezei
re(calificare)

4
 DECLARAŢIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul(a) Dopira Cristina cursant al Centrului de Formare
Continuă, al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău,
program de studii: Recalificare profesională istorie , declar pe propria răspundere
că teza de re(calificare) profesională cu tema: „Constituirea statelor medievale
românești în manualele școlare”, a fost elaborată de mine şi nu a mai fost
prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învățământ superior
din ţară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet,
sunt indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
- fragmentele de text sunt reproduse întocmai şi sunt scrise în ghilimele, deţinând
referinţa precisă a sursei;
- redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conţine referinţa
precisă;
- rezumarea ideilor altor autori conţine referinţa precisă a originalului.

Numele/Prenumele: Dopira Cristina Semnătura:

Dopira

5
 CUPRINS
INTRODUCERE.................................................................................................6
1. REPERE TEORETICE PRIVIND COSTITUIREA ȘI FORMAREA
STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI.................................................................10
1.1. Premisele constituirii statelor medievale românești............................10
1.2. Etapele constituirii................................................................................13
1.3. Formarea statului medieval Țara Românească......................................17
1.4. Formarea statului medieval Țara Moldovei............................................22
2. CONSTITUIREA ȘI FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI DIN
PERSPECTIVĂ DIDACTICĂ……......................................................................................38
2.1. Analiza manualului de istorie privind conținutul subiectului constituirea
statelor medievale românești.......................................................................38
2.2. Analiza manualul de istorie din perspectiva dezvoltării competențelor
generale și specifice......................................................................................47
CONCLUZII......................................................................................................54
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................56
ANEXE..............................................................................................................59

6
 INTRODUCERE
Actualitatea temei. Problema destinelor istorice ale populaţiei daco-
romane, problema etnogenezei poporului român, a continuităţii sale în vatra
vechii Dacii în perioada „mileniului întunecat”, apoi problemele legate de
raporturile autohtonilor cu semenţiile migratoare nomade, a înfiripării unor
nuclee prestatale sub formă de „ţări” şi „voievodate” timpurii, a genezei şi
constituirii statelor medievale româneşti, între care şi Ţara Moldovei, i-au
frământat de secole pe marii noştri înaintaşi, faimoşi cronicari şi istorici din sec.
XVII-XVIII. Aceeaş problemă a rămas în prim planul intereselor ştiinţifice ale
generaţiilor de istorici şi arheologi români şi străini din sec. XIX-XX, fiind
abordate prin investigaţii arheologice şi istorice concrete.
Cercetarea istorică a constituirii şi formării statelor medievale românești
este actuală şi reprezintă o valoare evidentă a interesului constant pentru
cunoaşterea acesteia de către noile generaţii, proces care are o mare importanţă
pentru completarea tezaurului cultural românesc. Atât pentru România, ţară-
membră a Uniunii Europene, cât și pentru Republica Moldova, în contextul
proceselor integraţioniste actuale, cunoașterea istoriei naționale constituie şi o
problemă pedagogică, reclamând crearea unor noi modele și metode educative,
a unor noi abordări pentru ca să se integreze plenar în efortul educaţional
general.
Retrospectiva istorică a problemei abordate, întreprinsă în prezenta lucrare,
în spirit de obiectivitate ştiinţifică reliefează, pe baza unor probe documentare,
că în țara noastră valorile fundamentale ale formării şi consolidării statelor
medivale românești ocupă un loc distinct. Acest fenomen constă în faptul,
incontestabil, că fără a cunoaşte întregul tezaur ştiinţific, istoric şi pedagogic,
depozitat în analele civilizaţiei, fără sistematizarea şi prelucrarea acestuia sub
toate aspectele, este imposibil progresul în general. Oportunitatea investigării
problemei abordate, este determinată în primul rând de potenţialul său cognitiv.

7
 În procesul de predare a temei “Constituirea și formarea statelor medievale
românești” manualul de istorie reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid,
de orientare a activităţii didactice. Un profesor de istorie va desfășura eficient
procesul de învățare dacă va cunoaște conținutul și posibilitățile manualului de
istorie, în acelaș timp, pentru elevi, manualul constituie un instrument de lucru
important, cu ajutorul căruia ei se informează și își formează un ansamblu de
cunoștințe referitor la subiectul „Constituirii și formării statelor medievale
românești. Însa, în funcţie de nivelul de şcolaritate la care este utilizat, manualul
solicită într-o măsură mai mare sau mai mică intervenţia cadrului didactic. In
actualul context curricular, s-a trecut de la o succesiune fixă a conținuturilor
existente în manualele unice, la autentice practici didactice flexibile și
alternative, prezentate în cadrul manualelor școalre alternative elaborate pentru
un anumit obiect de studiu. Astfel, pentru subiectul “Constituirii și funcționării
statelor medievale românești”, pot exista mai multe manuale școalare
alternative. Ele se bazează pe modalități diferite de abordare și tratarea
conținuturilor acestui subiect, care contribuie la atingerea obiectivelor cadru și
de referență cuprinse în programele școlare. Firește existența mai multor
manuale alternative pentru o disciplină de studiu și pentru predarea unei anumite
teme solicită din partea cadrului didactic competențe psihopedagogice speciale
pentru alegerea acelor manuale care se adaptează cel mai mult caracteristicilor
psihologice și de învățare ale elevului, valorifică potențialul acestuia, precum și
propriile aptitudini și stiluri didactice.
Drept repere epistemologice ale cercetării au servit lucrările fundamentale
din domeniul pedagogiei istorice, istoriei universale, istoria popoarelor
românești, culturologiei, didactica disciplinelor istorice. Problema genezei şi
constituirii statelor medievale româneşti, a fost studiată pe îndelete de către
Grigore Ureche, Miron Costin1, Dimitie Cantemir2. Aceluiaș subiect au fost
consacrate diverse publicaţii cu caracter istorico pedagogic semnate de istoricii:

1
Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău 1991.p.90.
2
Cantemir D., Descrierea Moldovei, Chișinău 1991.p.86.

8
Nicolae Iorga3; Constantin C. Giurescu; Dinu C. Giurescu4; Gorovei Șt.5.
Problema identificării posibilităților de aplicare a manualelor de istorie în
procesul de studiu a fost cercetată de către Sergiu Musteață “Analiza
manualelor școlare”6 etc.
Problema: Problema de cercetare rezidă în necesitatea determinării aspectelor
teoretice și a celor praxiologice privind întemeierea și funcționarea statelor
statelor medievale românești reflectate în manualele școlare de istorie
Scopul cercetării: Constă în determinarea bazelor teoretico aplicative de
studiere a constituirii și întemeierii statelor medievale românești, inclusiv
abordarea aspectului vizat în manualele școlare.
Obiectul cercetării: Constă în determinarea procesului de costituire și formare
a statelor medievale românești în manualele școlare.
Obiectivele cercetării:
1. Stabilirea premiselor constituirii și formarii statelor medievale românești
2. Determinarea etapelor constituirii și formării statelor medievale
românești.
3. Identificarea teoriilor privind constituirea statelor medievale românești.
4. Studiul/Analiza manualelor școlare de istorie din perspectiva determinării
constituirii și funcționării statelor medievale românești.
5. Studiul/Analiza curriculumului aferent studiului istoriei.
6. Elaborarea și fundamentarea strategiilor de valorificare a manualelor
școlare în procesul studierii constituirii și formării statelor medievale românești.
Ipoteza: Studierea întemeierii și funcționării statelor medievale românești va fi
abordată eficient în procesul de învățământ dacă vom:

1. Studia și valorifica reperele teoretice privind subiectul constituirii și

formării statelor medievale românești

3
Iorga N. Istoria Românilor. Vol. III. București 1937.p.87.
4
Giurescu C., Istoria Românilor. Vol. I., București, 1984.p.76.
5
Gorovei Şt., Întemeierea Moldovei. Probleme controversate. Iaşi 1997.
6
Musteaţă S. Cum să elaborăm şi analizăm manualele şcolare. Ed. Cartdidact. Chişinău 2006.

9
 2. Identifica mențiunile despre subiectul dat în cronicile timpului.
3. Cunoaște conținutul și posibilitățile manualelor școlare de istorie.
4. Sabili strategii pedagogice eficiente de predare a acestui subiect

Cuvinte cheie: Istorie, stat medieval românesc, manual școlar, curriculum

aferent studiului istoriei, proces de învățare.
Metodologia cercetării: Reperele teoretice sunt reprezentate de idei, concepții
și viziuni din domeniul: istoriei universale, istoria poporului românesc și
pedagogiei istorice ( Miron Costin,Dimitrie Cantemir, Grigorie Ureche).
Metodologia cercetării include îmbinarea unui complex de metode teoretice și
practice care au permis investigarea istoriei constituirii și funcționării statelor
medievale românești. S-au utiliza metodele teoretice:
Istorică în scopul determinării perioadelor de manifestare a procesului
constituirii și evoluției statelor medievale românești în context istoric.
Cronologică utilizată în scopul analizei și prezentării consecutivității
evenimentelor și faptelor istorice în succesiunea lor atât în timp cât și în spațiu.
Comparativă este metoda științifică prin care se evaluează comparativ
fenomene, concepții și activități. Sistematizarea, Documentarea Științifică,
Analiza Istoriografică.
Metode practice: Observația științifică, Experimentul pedagogic, Ancheta
Noutatea și originalitatea științifică: Se reflectă în următoarele poziții:
1. Au fost evidențiate particularitățile constituirii și funcționării statelor
medievale românești în manualele școlare.
2. Au fost determinate rădăcinile și geneza constituirii și formării statelor
medievale românești.
3. S-a analizat abordarea în procesul de învățare a constituirii și funcționării
statelor medievale românești în manualele școlare.
4. Au fost determinate bazele teoretice, aspectele praziologice și au fost
elaborate recomandări științifico-practice privind studierea constituirii
statelor medievale românești cu ajutorul manualelor școlare.

10
Valoarea aplicativă Conținutul tezei și rezultatele elucidate în lucrare vor putea
fi volorificate în practica realizării procesului de predare/învățare a subiectului
“constituirii și funcționării statelor medievale românești”. Totodată datorită
analizei subiectului dat din perspectiva mai multor manule alternative vom
identifica posibilității de diversificare a procesului de studiu. De asemenea
rezultatele cercetării pot fi aplicate pentru completarea manualelor și auxiliarelor
didactice de istorie.

11
 I. REPERE TEORETICE PRIVIND COSTITUIREA ȘI
FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
1.1. Premisele constituirii statelor medievale românești
Apariţia statelor medievale este un eveniment de răscruce în istoria
universală. Statul a dirijat dezvoltarea de mai departe a vieţii politice, sociale,
economice şi culturale pe teritoriul care l-a controlat, a organizat sistemul lui de
apărare, a stabilit relaţii cu alte ţări. Formarea statelor medievale în general şi,
implicit, a celor românești, este rezultatul unui proces de unificare a
formaţiunilor prestatale preexistente pe măsura dezvoltării societăţii din punct
de vedere social-economic şi politic. În spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic
constituirea formaţiunilor statale a cuprins câteva secole (IX-XIII), care au urmat
după încheierea procesului de etnogeneză a populaţiei româneşti. Această
perioadă a coincis cu un nou val de invazii ale popoarelor migratoare (pecinezi,
cumani, uzi, mongoli) care a condus la stagnarea
procesului de unificare a formaţiunilor prestatale7.
Odată cu desăvârșirea procesului de formare a poporului român și a limbii
române (secolele VIII-IX) în istoria ce se scrie în spațiul Carpato-Danubian-
Pontic începe o nouă etapă: constituirea statelor medievale românești.
Constituirea statelor medievale românești apare ca un proces istoric care își are
începutul în secolul al VIII-lea și sfârșitul în secolul al XIV-lea, prin care
nobilimea din țările medievale române se debarasează treptat de stăpânirea
regatelor vecine, și care are ca finalitate, întemeierea voievodatelor istorice
românești: Țara Românească și Moldova8. Referindu-se la premisele constituirii
statelor independente româneşti din epoca medievală, istoriciii prezintă acest
proces ca rezultat a acțiunlor mai multor factori interni și externi. Factorii
interni care au dus la formarea statelor medievale :
- Sporul demografic, în pofida îndelungatei perioade de migraţii în perioada
secolelor IX-XIII, a sporit considerabil numărul populaţiei autohtone

7
Eremia Ion. Istoria romanilor epoca medievală. Note de Curs. Chișinău 2018.
8
Parasca, P. Constituirea statelor medievale româneşti. 1996. Chișinău 1996

12
 româneşti, care a fost în stare să asimileze rămăşiţele migratorilor. Nu
poate fi neglijat nici procesul migraţiei românilor din interiorul arcului
carpatic, migraţie care a avut un caracter lent, îndelungat, şi nu el a fost
factorul cel mai important în sporul demografic extracarpatic. Sporul
demografic a determinat
- dezvoltarea economică a regiunilor date, lărgirea suprafeţelor de teren
lucrate, mărirea volumului producţiei agricole, apariţia şi dezvoltarea
oraşelor, care au devenit centre meşteşugăreşti şi comerciale.
- Nivelul politic destul de avansat. Către sfârşitul secolului al IX-lea,
românii au fost organizaţi în formaţiuni statale incipiente, care şi-au
continuat existenţa până în secolul al XIV-lea. Aşadar, trăsătura
distinctivă a societăţii locale a fost pluralitatea formaţiunilor statale
incipiente.
- Ierarhizarea feudală tot mai pronunţată, apariţia şi cristalizarea unor noi
clase şi pături sociale, de asemenea, a constituit o premisă internă
importantă a procesului de formare a statelor medievale româneşti.
- necesitatea protejăriii averii acumulate de diferitele pături sociale, a
reglementării relațiilor dintre aceste pături, a apărării căilor comericiale
internaționale care străbăteau spațiul românesc și a centrelor de comerț
intern (iarmaroace, așezări orășănești), a valorificării economice a noilor
terenuri etc.
Premisele interne au fost favorizate în mare măsură de anumite împrejurări
externe. Astfel, în perioada care a urmat după învazia tătarilor a fost lichidată
pentru o vreme hegemonia regatului maghiar la sud și est de Carpați, ceea ce a
permis formațiunilor statale românești din zonă să evolueze spre întărirea
propriei organizări interne și extinderea lor teritorială. Iată și alte conjuncturi
exterrne favorabile9:

9
Stoicescu Nicolae. Constituirea statelor feudale românești. Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1980.

13
 - Diminuarea puterii militaro-politice a Regatului Maghiar a constituit
principala trăsătură a cadrului extern în care s-au constituit cele două state
româneşti carpatice. Lupta împotriva tătarilor a secătuit forţele Ungariei
şi ea nu a putut face faţă mişcărilor îndreptate spre înlăturarea dominaţiei
maghiare10.
- Diminuarea hegemoniei tătarilor, mai întâi între Carpaţi şi Dunăre, apoi
între Carpaţi şi Nistru, a fost un alt factor extern. Luptele permanente
dintre tătari şi unguri au dus la formarea unui „vacuum” de putere. În
condiţiile când nici ungurii, nici tătarii nu exercitau aici un control efectiv,
a apărut posibilitatea reală de a se constitui statele independente,
posibilitate care nu a fost ratată11.
- Interesele politice ale Poloniei erau îndreptate spre alte regiuni vitale
pentru existenţa ei, Polonia se afla în stare de tensiune cu Ordinul Teutonic,
acesta la 1308 a tăiat Poloniei calea spre Marea Baltică. Odată cu venirea la
tronul polonez a lui Vladislav Lokotek (1320), începe renaşterea naţională a
Poloniei care atinge punctul culminant în timpul lui Cazimir cel Mare (1333-
1370). Marele Ducat al Lituaniei era ocupat cu problema alipirii teritoriilor
vechilor cnezate ruseşti. Desigur, apare și întrebarea, de ce s-au constituit două
state românești în spațiul extracarpatic? N. Iorga şi P. Panaitescu explicau
aceasta prin „fărâmițarea feudală” a Regatului Maghiar. Ţara Românească şi
Moldova s-ar fi desprins de monarhia ungară şi s-au constituit ca state
independente ca rezultat al fărâmiţării politice a Ungariei. Stelian Brezeanu
explica acest fenomen prin configuraţia geografică. Orientarea neconvergentă a
cursului principalelor râuri, în opinia sa, a constituit cauza esenţială a apariţiei a
două state româneşti separate. Victor Spinei se referă la împrejurările de ordin
politic, şi anume: presiunea intensă a triburilor nomade de stepă din sudul
Moldovei şi estul Munteniei, iar mai târziu, prelungirea influenţei maghiare în
zona curburii Carpaţilor, ceea ce a diminuat temporar contactele dintre cele două

10
Ibidem, p 31
11
Papacostea Șerban. Geneza statului în evul mediu românesc: studii critice. Corint, 1999.

14
regiuni; nucleele teritoriale în jurul cărora s-a realizat unirea formaţiunilor
politice din cele două regiuni româneşti erau despărţite de o distanţă apreciabilă;
direcţiile prioritare ale legăturilor celor două regiuni, comerciale şi confesionale,
nu aveau orientare identică; decalajul cronologic dintre înfiinţarea statelor de la
sud şi est de Carpaţi se datorează menţinerii mai îndelungate a stăpânirii
mongole în Moldova12.
Apariţia unor formaţiuni statale mai avansate n-a fost uniformă pe întreg
spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Mai întâi acestea au fost menţionate pe
teritoriul intracarpatic, apoi în spaţiul extracarpatic, care era mai profund
afectat de invaziile migratorilor. După invazia mongolă (1241-1242), evoluţia
formaţiunilor statale de pe teritoriul de la sud de Carpaţi a continuat în condiţiile
instaurării unor relaţii tributare cu Hoarda de Aur. Pe teritoriul de la răsărit de
Carpaţi acest proces era posibil doar în partea de nord-vest a acestui spaţiu,
deoarece zonele sudice şi sud-estice inclusiv dintre Prut şi Nistru se aflau sub
dominaţia directă a Hoardei de Aur13.
1.2 Etapele constituirii
Constituirea și formarea statelor medievale românești s-a produs pe
parcursul câtorva etape: unificarea teritorială a statelor, formarea structurilor
sociale și a instituțiilor ale de guvernare și recunoașterea independenței statelor
de către țările din vecinătate. Majoritatea istoricilor acceptă formula privind
procesul de formare a statelor românești în evoluția societății românești de la
sat la stat. Această formulă explică esența procesului care a avut la bază
consolidarea obștei sătești (în frunte cu juzi sau cnezi) ca formă inițială de
organizare socială și autoadministrare în perioada de după retragerea legiunilor
romane din Dacia.
Interesele comune de apărare și de valorificare a terenurilor agricole
serveau drept bază pentru unirea mai multor obști în uniuni de obști cu o

12
Parasca Pavel. În problema izvoarelor tradiției medievale a întemeierii Moldovei. Revistă de Istorie și
Politică, 2011, nr. 2 , p. 62-85.
13
Dimitre Onciul. Dragoș și Bogdan fundatorii Principatului Moldovenesc. Editura Științifică. București 1968.

15
căpetenie unică în frunte, numită voievod, cneaz, ban. Uniunile de obște se
numeau "țări" (din latinescul-terra). Marele istoric român Nicolae lorga a numit
aceste „țări”- „Românii populare”, în izvoarele istorice străine ele se mai numeau
„Vlahii”, adică țări ale românilor, deoarece străinii, după cum am demonstrat
deja îi numeau pe români „vlahi”, cu diferite derivate ale acestei denumiri.
Istoricii au atestat circa 20 de asemenea „țări”, care acopereau întreg spațiul
locuit de români. Româniile populare erau, astfel, formațiuni teritorial-politice
incipiente și prezentau o formă de organizare teritorial-administrativă autonomă
în condițiile lipsei unui stat unitar14. Necesitățile de apărare în fața incursiunilor
războinice ale migratorilor au dus la apariția unei forme mai avansate în
comparație cu uniunile de obști. Acestea erau voievodatele, cnezatele și banatele,
formațiuni, ce întruneau câteva uniuni de obști, având în frunte un cneaz,
voievod (din slavă-conducător de oaste), un ban etc. Faptul că aceste formațiuni
erau preponderent numite în termeni slavi, permite de a conchide că constituirea
lor s-a produs în perioada asimilării elementului slav la nord de Dunăre în
secolele VII-VIII. Anume procesul de unificare a micilor voievodate în
formaţiuni teritoriale mai mari şi mai viabile a pus începutul constituirii statului
medieval15.
Etapele formării Tării Românești. Formarea statului medieval Țara
Românească este un proces care s-a desfășurat de-a lungul unei perioade istorice
îndelungate, cunoscând mai multe etape. Mai întâi a pornit din dreapta Oltului,
din nordul Olteniei, în forma unificării cnezatelor într-un voievodat. Litovoi, ce
stăpânea un cnezat „Țara cnezatului lui Litovoi voievodul”, și-a întins puterea și
asupra altora. La o distanta de aproape trei decenii, în 1272-1275, un urmaș al
lui Litovoi, purtând acelaș nume, face un pas mai departe, refuzând suzeranitatea
magiară și opunându-se cu forța regalității. In 1277 are loc o lupta care se
sfârșește cu moartea lui Litovoi și cu căderea în prizonierat a lui Barbat. În

14
Andreescu Mihail. Instituţii medievale în spaţiul românesc. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2003.
15
Ibidim. p 45.

16
schimbul unei sume mari de bani, el este răscumpărat și, datorită puterii pe care
o reprezentă voievodatul, păstrează stăpânirea acestuia16.
Cea dea doua etapă a avut loc la începutul sec. al XIV-lea. Pornește din
stânga Oltului, de la formațiunea prestatală a lui Seneslau. Săpăturile arheologice
de la Argeș au dezvăluit existența unui centru politic a cărui dată de la începutul
sec. al XIII-lea, corespunde perioadei domniei lui Seneslau. In regiunea
Campulung Argeș existau din vechime mai multe așezări comerciale, în care se
desfășura o intensă activitate economica. La începutul sec. al XIV-lea, izvoarele
menționează ca stat organizat Valahia la nord de Dunăre și numele
conducatorului „mare voievod” și „domn”17. La scurt timp, izvoarele amintesc
pe Basarab (ful lui Tihomir) în fruntea unei formațiuni politice care participă la
confruntările militare ale vremii. Izvoarele istorice sun destul de sărace în
informații privind modul în care a avut loc unifcarea formațiunilor politice, ceea
ce cunoaștem cu siguranță este faptul că , la începutul deceniului al III-lea, sec.
al XIV-lea, exista a statul „Țara Românească”. Basarab a fost cel care a unifcat
cnezatele și voievodatele, a cuprins și voievodatul lui Litovoi din sudul
Moldovei și părți din Banatul de Severin. Capitala noului stat, centrul său politic
și ecleziastic, era la Argeș. Basarab a izbutit să confere statului muntean un rol
în sud- estul Europei, prin alianțele politice stabilite cu bulgarii împotriva
Bizantului. Situația politică a noului stat, precum și încercarea de a-și desăvârși
formarea prin unirea Banatului de Severin, l-au condus pe Basarab la un conflict
cu Ungaria. Acțiunile politice ale domnitorului român constituiau manifestări
evidente spre independență. Pretențiilor de suzeranitate ale regelui maghiar
asupra teritoriilor Țării Românești li s-au opus politica marelui voievod care a
modifcat, prin intemeierea statului, raportul de forțe din această zonă. Acestea
au fost motivele care l-au determinat pe regele Ungariei, Carol Robert, împreună
cu marii feudali maghiari din Transilvania, să pornească războiul împotriva Țării

16
Stoicescu, Nicolae Constituirea statelor feudale românești. Editura Academiei Republicii Socialiste România,
1980.
17
.Xenopol A.D. Istoria Românilor din Dacia Traiană. Ediția a IV-a. Vol.II. De la întemeiereaȚărilor Române
până la moartea lui Petru Rareș. Editura Științifică. București 1986.

17
Românești. Odată pornită această campanie, oștile regelui se îndreaptă spre
capitala Țării Romînești, Argeșul, în pofida propunerilor de pace intreprinse de
Basarab. Astfel oștile române îi întâlnesc într-un loc bine pregătit, numit
„posada” obținând o victorie (9-12 noiembrie 1330). Victoria românilor în
această luptă de la Posada a însemnat câștigarea independenței și încheierea
procesului de formare a statului medieval Țara Românescă18.
Etapele formării Țării Moldovei. Istoricii sunt de părerea că Țara Moldova
s-a format prin două „descălecări”: prima când are loc formarea Țării Moldova
și cea de a doua când se obține independența. Regele maghiarilor Ludovic cel
Mare, profitând de slăbiciunea Hoardei de Aur organizează o expediție la est de
Carpați, armata română din Maramureș condusă de Dragoș, obține o victorie în
această luptă19. Această incursiune militară a fost organizată de către regele
Ludovic cu scopul de a respinge noile năvăliri ale tătarilor. Structurile militare
s-au suprapus structurilor politice locale, consolidându-se astlel un voievodat.
Acest voievodat primește denumirea de Moldova, datorită râului care poartă
aceeași nume, cu reședința la Baia, aceasta este consideră de istorici prima
descălecare. În anul 1354 moare voievodul Dragoș „descălecătorul”, îl urmează
Bogdan „întemeietorul”. Acesta fiind constrâns în ținuturile Maramureșului,
organizează câteva operațiuni militare care se încununează cu succes și, în anul
1359 proclamă independența față de regatul Ungariei, el fiind constrâns să
recunoască independența. Această independență a favorizat integrarea statului în
vechile sale hotare istorice, asigurând dezvoltărea social-economică și politică
mai departe. Aceasta se consideră cea de a doua descălecare a Țării Moldovei.
Deci, se poate afirma cum că statul medieval Țara Moldovei a cunoscut două
etape în formarea sa: primul descălecat, al lui Dragoș în 1352 care întemeiază în
nordul Moldovei o marcă de apărare împotriva tătarilor, sub suzeranitatea

18
Onciul Dimitre. Originile Principatelor Române. Scrieri istorice, vol. I, p. 700.
19
Dragnev Demir. Formarea statului medieval Ţara Moldovei: contribuţii istoriografice. Revista de Ştiinţă,
Inovare, Cultură şi Artă „Akademos”. Chișinău 2009.

18
Ungariei și al doilea descălecat, al lui Bogdan, 1359-1364, care îndepărtează
urmașiii lui Dragoș întemeind un stat independent Țara Moldovei20.
În anii ce urmază descălecatului și întemeierii, acest stat și-a consolidat
pozițiile prin întărirea forțelor militare și îmbunătățire relațiilor cu țările vecine.
Astfel în 1387, Petru I Mușat, bazânduse pe sprijinul polonezilor, organizează
câteva campanii militare prin care reușește să „alunge” pentru totdeauna tătarii
din spțiul Carpato-Nistrean. În acelaș timt, sa consolidat și politica internă, a
bătut primele monede ceea ce a favorizat dezvoltarea economiei, a fortificat și
construit mai multe cetăți și a transferat capitala Moldovei la Suceava. Petru I
Mușat a intreprins o politică de centralizare a instituților statului și a creat
mitropolia ortodoxă a Sucevei, nerecunoscută însă de Patriarhia
Constantinopolului. Această recunoaștere se va produce abia în anul 1401, în
timpul domniei lui Alexandru cel Bun21
1.3. Formarea statului medieval Țara Românească
Statul medieval Țara Românească sau Rumânească, cunoscută istoric și ca
Ungro-Vlahia în actele slavone Zemli Ungrovlahiskoi iar în limbile străine
Valahia este un stat apărut în Evul Mediu, al cărui teritoriu a fost inițial limitat
în nord de Munții Carpați și de o linie pornind din Munții Vrancei până la răsărit
de cetatea Chilia inclusiv, în sud de Dunăre de la Turnu-Severin până la Silistra,
iar la est de Marea Neagră (mai târziu de Dunăre și de limitele raialei Ibrahilei
sau Proilavonului, adică Brăilei). Locuitorii săi foloseau endonimul de „rumâni”,
exonimele uzuale utilizate până în epoca modernă fiind „vlahi” sau mai savant
și recent „valahi”22.
Țara Românească a existat între secolele al XIV-lea și secolul al XIX-lea
timp de mai bine de 500 de ani, ea începându-și existența ca stat independent
odată cu Bătălia de la Posada în jur de 10 noiembrie 1330, și încheindu-și

20
Televca Tatiana. Problema constituirii Ţării Moldovei în istoriografia românească. Analele ştiinţifice ale
USM. Științe socioumanistice. 2014.
21
Andea, Susana. Din relaţiile Transilvaniei cu Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII- lea. Cluj-
Napoca, 1997.
22
Onciul Dimitre. Originile Principatelor Române. Scrieri istorice. vol. I.

19
existența ca stat (devenit autonom dar tributar Imperiului Otoman) la data de 24
ianuarie 5 februarie 1862, când, după trei ani de uniune personală cu Moldova,
s-a unit cu această țară pentru a forma bazele României moderne23.
Tradiţia fixată de cronografia munteană ne-a transmis următoarea legendă
despre
formarea Ţării Româneşti: „Iar când au fost la cursul anilor 1290, fiind în Ţara
Ungurească un voievod ce l-au chemat Radul Negru voievod, mare herţeg pre
Amlaş şi pre Făgăraşi, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de
noroade: rumâni, papistaşi, saşi, de tot felul de oameni, pogorându-se pe apa
Dâmboviţei, început-au a face ţară nouă. Întăi au făcut oraşul ce-i zic Câmpul-
Lung. Acolo au făcut o biserică mare şi frumoasă şi înaltă. De acolo au descălecat
la Argeş şi iar au făcut oraş mare şi şi-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de
piatră şi case domneşti şi o biserică mare şi frumoasă. Iar noroadele ce pogorâse
cu dânsul, unii s-au dat pe supt podgorie, ajungând până la apa Siretului şi până
la Brăilă, iar alţii s-au tins în jos, preste tot locul de au făcut oraşă şi sate până în
marginea Dunării şi până în Olt”24.
Aşadar, conform sursei date, această „ţară nouă”, iniţial, constituirea ei s-a
produs între Carpaţi, Siret, Brăila, Dunăre şi Olt. Relatarea cronicii continuă cu
următoarele: „Atunce şi Basarabeştii cu toată boierimea ce era mai înainte preste
Olt s-au sculat cu toţii de au venit la Radu Vodă, închinându-se să fie sub porunca
lui şi numai el să fie preste toţi. De atuncea s-au numit de-i zic Ţara Românească,
iar tituluşul domnului ... Io Radul voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn a toată
Ţara Românescă dintru Ungurie descălecat şi de Amlaş şi Făgăraş herţeg ..Şi-au
domnit până la moarte, îngropându-l la biserica lui din Argeş. Şi au domnit ani
24”, adică domnia lui s-a încheiat în anul 1314. Aşadar, la apus de Olt, era o altă
ţară, unde domneau Basarabeştii. În condiţiiile în care la est de Olt s-a mai format
o ţară, Basarabeştii au recunoscut supremaţia noului voievod, al lui Radul vodă,
şi i s-au închinat lui. Drept consecinţă al acestei închinări, adică al unirii celor

23
Iorga N. Istoria Românilor. Vol. III. București, 1937.
24
Giurescu Constantin . Istoria Românilor. Vol. I, p. 372

20
două ţări, s-a format un nou stat-Ţara Românească. Nu se știe exact cum au
evoluat evenimentele ulterior, dar cert este faptul că Basarabeştii preiau puterea
politică în noul stat. Oricum, anume Basarab I va apăra ţara de unguri la anul
133025.
Conform unor opinii exprimate în istoriografia românească, tradiţia despre
„întemeierea” Ţării Româneşti conţine câteva realităţi istorice sigure. Lichidarea
statutului de autonomie a Ţării Făgăraşului. Actul a fost săvârşit de regele
Ungariei Andrei al III-lea (1290-1301) în anul 129126. Cronica munteană, după
cum s-a văzut, indică anul 1290 şi asociază acest an de trecerea lui Negru-vodă,
a cărui identitate reală nu este cunoscută. Conform unor opinii, prin acţiunea sa
de la Câmpulung, Negru-Vodă a înlăturat dominaţia maghiară asupra acestui
oraş, unde era şi o comunitate catolică, a desprins teritoriile de la sud de Carpaţi
de coroana maghiară. Câmpulungul devine prima reşedinţă a domniei Ţării
Româneşti. Voievodul din Câmpulung începe procesul de lărgire a posesiunilor
sale, prin unificarea formaţiunilor statale incipiente existente aici. La un anumit
timp după „descălecatul” de la Câmpulung, reşedinţa domnilor români, trece la
Argeş, care devine al doilea „scaun” al domniei. Pe de altă parte, în istoriografia
românească se apreciază că ţara voievodului Seneslau, amintită în sursele
documentare ungare la 1241 şi 1247, îşi avea reşedinţa la Argeş. Ţara lui ar fi
rezistat invaziei mongole, argumentându-se prin aceea că arheologic nu s-au
sesizat urme de distrugere la Argeş. Pe la sfârşitul sec. al XIII-lea, în fruntea
voievodatului de la Argeş s-ar fi aflat Tihomir ( 1290-1310). Aşadar, în timpul
acestuia, la Argeş ar fi venit faimosul Negru-vodă. În istoriografia românească
s-a enunţat şi ipoteza că o primă tentativă de unificare a spaţiului românesc ar fi
întreprins-o Litovoi, amintit în actul din 1247, care stăpânea la apus de Olt. Pe
la 1273 el s-a răsculat împotriva suzeranităţii regelui maghiar, a refuzat plata
tributului şi a ocupat o parte din teritoriile considerate în stăpânirea directă a

25
Pascu ȘT. Contribuții documentare la istoria românilor în sec. XIII și XIV. Universitatea Cluj-Sibiu.
Biblioteca Institutului de Istorie Națională”. XIX, Sibiu, 1944.
26
Cronica munteană

21
regelui maghiar. N. Stoicescu şi Fl. Tucă considerau că anume cu ocazia
răscoalei, Litovoi „ar fi cuprins o parte din fostul voievodat al lui Seneslau, prin
acest pas, să fi făcut prima încercare de unificare a celor două voievodate”. Dar
încercarea lui Litovoi nu reuşi: el piere în urma luptelor cu ungurii, fratele său
Bărbat este luat prizonier şi eliberat ulterior pentru o mare sumă de bani27.
Istoriografia românească nu este unanimă în aprecierea că unificarea Ţării
Româneşti sub un singur voievod, într-un stat unic, a fost rezultatul acţiunilor
voievodului de la Argeş şi că anume lui i s-au supus ceilalţi voievozi, inclusiv
cel de la apus de Olt, dar nu se neagă faptul că cel de la Apus de Olt s-a supus
celui de la răsărit de Olt. Aşadar, o altă realitate istorică transmisă de tradiţia
munteană, privind „întemeierea” Ţării Româneşti, este închinarea
conducătorului politic oltean şi a boierilor săi, faţă de voievodul muntean de la
răsărit de Olt, care ar fi fost cu centrul la Câmpulung: a fost o „închinare” a
căpeteniilor voievodatului lui Litovoi faţă de mai puternicul voievod din stânga
Oltului (Istoria României, 1998)28. Actul de „închinare” a voievodului din
dreapta Oltului este interpretat drept „integrarea în Ţara Românească a unei
puternice autonomii teritoriale, autonomie cvasi-statală, care a caracterizat timp
de secole statutul Olteniei”. Este vorba de menţinerea autonomiei Olteniei,
manifestată prin introducerea instituţiei băniei. Banul era ca un al doilea domn:
el putea dărui şi confisca moşii, condamna la moarte, emitea diverse porunci,
fără a se consulta cu domnul din stânga Oltului29. Cea mai timpurie relatare scrisă
externă despre „descălecatul” lui Negru-Vodă, de „naţiune ungară”, în Valahia,
aparţine raguzanului Giacomo di Pietro Luccari (1551-1615), care datează
evenimentul cu anul 1310. S-a presupus că anume acesta este anul când şi-a
început domnia Basarab. Oricum, este recunoscut faptul că, la un anumit
moment, în fruntea noului stat, Ţara Românească, vine Basarab (?-1352), care a

27
Moga I. Voievodatul Transilvaniei. Universitatea Cluj-Sibiu. Biblioteca Institutului de Istorie Națională”.
Sibiu 1944,
28
Istoria României. Vol.II. București. Editura Academiei. 1962.
29
Eremia I. Statutul juridic internaţional al Ţării Moldovei (de la origini până la începutul secolului al XV-lea).
Chişinău 2010.

22
primit titlul de mare voievod, fixat de inscripţia pe lespedea funerară, care atestă
decesul lui la 135230.
Primul document care atestă existenţa Ţării Româneşti (Transalpinum) este
datat cu 26 iulie 1324, Basarab este numit de rege „Bazarab, woyvodam nostrum
Transalpinum”, ceea ce atestă raporturi de vasalitate dintre Basarab şi regele
Carol. Textul indică la serviciul diplomatic al unui mare demnitar ungur, ceea ce
a permis unor istorici să aprecieze că negocierile dintre domn şi rege „s-au
încheiat cu un acord (1324), care recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub
conducerea lui Basarab şi achiziţiile ei teritoriale, în schimbul recunoaşterii
suzeranităţii regelui şi a încadrării ţării în aria spiritualităţii catolice”(Istoria
României, 1998).
Un act papal din anul 1327 îl consideră pe Basarab printre supuşii regelui
Ungariei şi, în această calitate, papa solicita domnului român apărarea
dominicanilor trimişi pe teritoriile supuse Ungariei în calitate de inchizitori
împotriva „ereticilor”.Cu toate acestea, câţiva ani mai târziu, regele Carol
întreprinde o campanie împotriva Ţării Româneşti. Cauzele acestei expediţii nu
sunt încă pe deplin lămurite31.
Unele acte ale regelui Carol îl acuză pe Basarab că stăpâneşte ilegal „ţara
noastră Transalpină”. Cronica pictată de la Viena informează că expediţia
maghiară a fost întreprinsă la îndemnul voievodului ardelean Thoma şi a
demnitarului Dionisie, în pofida faptului că „voievodul plătise întotdeauna cu
credinţă darea cuvenită Maiestăţii sale regelui”. O cronică ungară din secolul al
XVI-lea afirmă că expediţia din 1330 a fost cauzată de dragostea unui secui
pentru frumoasa soţie a lui Basarab32. Examinând problema dată, istoricii au mai
adăugat următoarele cauze care ar fi provocat expediţia: regele Ungariei ar fi
hotărât să-l pedepsească pe Basarab pentru sprijinul acordat anterior voievodului
Ladislau Kan al II-lea (1294-1315), care dorea autonomia deplină a Transilvaniei

30
Documenta Romaniar Historica, D. Vol.I. p.82.
31
Ibid p. 128.
32
Cronicile slavo-române, p. 153-154

23
(I. Lupaş); nemulţumirea unor conducători locali olteni de supremaţia lui
Basarab, care, pentru a-şi atinge scopurile ar fi apelat la sprijinul regelui Carol
(N. Iorga); Ţara lui Basarab ar fi constituit un obstacol în calea comerţului ungar
spre Dunăre. Acordul încheiat de rege cu Basarab la 1324 ar fi provocat
nemulţumirea nobilimii ungare. Mai târziu, „impus de aceste forţe”, Carol a
întreprins expediţia împotriva lui Basarab „pentru a restaura dominaţia regatului
său la sud de Carpaţi Expediţia ungară începe în septembrie 1330. Regele
reuşeşte să ocupe cetatea Severin pe care o acordă demnitarului Dionisie, amintit
mai sus, precum şi titlul de ban. În aceste condiţii, Basarab trimite la rege o solie,
care propune regelui să încheie pace o sumă de 7 000 de mărci fiindcă regele s-
a „ostenit cu strângerea oştirii”; tribut anual; un fiu ostatic la curtea regelui. În
acelaşi timp, regele a fost avertizat: „dacă veniţi şi mai mult înlăuntrul ţării, nu
veţi putea nicidecum să înconjuraţi primejdia” (Istoria României, 1998). Regele
a refuzat să primească propunerea de pace şi a continuat să înainteze în adâncul
Ţării Româneşti. Oastea ungară a fost lipsită de posibilitatea de aprovizionare şi,
în aceste condiţii, regele a „ordonat o împăcare” cu Basarab, care ar fi promis
regelui securitatea întoarcerii lui acasă. Dar, în locul numit Posada, „mulţimea
nenumărată a românilor” a atacat oastea ungară. Lupta a durat între 9-12
noiembrie 1330. Oastea ungară a fost complet zdrobită, regele abia reuşi să scape
cu viaţă33.
Consecinţele bătăliei de la Posada au fost multiple: înfrângerea oştii ungare
a însemnat eşecul încercărilor Ungariei de a-şi restabili controlul asupra regiunii
dintre Carpaţi şi Dunăre; s-au pus capăt tendinţelor regalităţii de a lichida Ţara
Românească; statul românesc de la sud de Carpaţi şi-a obţinut independenţa,
documentele ulterioare numindu-l pe Basarab „schismaticul”, „necredinciosul
nostru român”, care s-a împotrivit „stăpânului său firesc”, ceea ce, în
mentalitatea ungară, însemna şi împotrivirea „făţiş rânduielilor dumnezeieşti”.
Evident, obţinerea independenţei Ţării Româneşti nicidecum nu o putem califica

33
Istoria României. Vol.II. București. Editura Academiei. 1998.

24
drept împotrivire „rânduielilor dumnezeieşti”34. În sursele timpului, ţara de la
sud de Carpaţi apare cu mai mulde denumiri:„Terra Bazarab”, „Terra
Transalpina” în sursele ungureşti de limbă latină „Basarabinu” „Zemliju” în
sursele sârbeşti, „Ungrovlahia” în sursele Patriarhiei de la Constantinopol
„Walahia”, „Wlahia” în documentele papale. Băştinaşii, fără îndoială, i-au zis
întotdeauna Ţara Românească, termen fixat chiar în primul act cunoscut în limba
română, faimoasa scrisoare din 1521 a orăşeanului Neacşu din Câmpulung35.
1.4. Formarea statului medieval Țara Moldovei
Începuturile statului pe teritoriile est-carpatice, care de la un anumit
moment al evoluţiei societăţii de aici a fost cucerit de unguri şi a început să se
numească de către regii Ungariei „terre nostre Moldauane”, este mult anterioară
instaurării stăpânirii efective maghiare şi a decurs sub suzeranitatea nominală a
migratorilor. Dominaţia maghiară, realizată prin „Drăgoşeşti”, cu toată
presiunea exercitată asupra societăţii locale, a creat condiţii noi pentru evoluţia
organizării politice, a adus o experienţă politică mai avansată, a impulsionat
dezvoltarea relaţiilor social-economice, a adus elemente noi în procesul de
organizare militară, administrativă, fiscală etc36. De toate acestea regalitatea
maghiară avea nevoie pentru a exploata mai eficient noile teritorii cucerite. Însă
nu există niciun temei să se creadă că regele Ungariei, prin intermediul lui
Dragoş, ori Dragoş de sine stătător a creat statul Moldova şi s-a proclamat
voievod sau domn. La un moment dat al dominaţiei maghiare în spaţiul est-
carpatic, când stăpânirea era efectuată printr-un alt locţiitor regal, Sas (1354-
1363), care, doar în temeiul cronicilor interne, se crede că era fiul lui Dragoş
„descălecătorul” (Rezachevici, 2001), dar nu există nicio certitudine în acest
sens, în „ţara” Moldovei a izbucnit o răscoală antimaghiară, considerată drept
„prima mişcare pentru independenţa Moldovei” (Gorovei, 1973), despre care
aflăm din diploma regelui Ludovic I din 20 martie 1360. Răscoala din Moldova

34
Cronicile slavo-române, p. 164-169.
35
Brătianu Gh. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor medievale româneşti. Bucureşti 1980. (Chişinău
1991).
36
Gorovei Ştefan. Întemeierea Moldovei. Probleme controversate. Iaşi, 1997.

25
a fost înfrântă de trupele conduse de Dragoş din Giuleşti, apreciat de rege
„credinciosul nostru român din Maramureş”. Pentru această ispravă el, fiii săi şi
urmaşii acestora au fost răsplătiţi de rege cu sate din Maramureş, subliniindu-se
că dania respectivă este făcută „fără vătămarea drepturilor altora”, şi, de
asemenea, alte privilegii37. Precizarea atestă că în răscoala antimaghiară din
Moldova nu a fost implicat factorul maramureşean, ci doar cel local, în acest caz,
persoanele din Maramureş implicate ar fi trebuit să-şi piardă bunurile funciare,
lucru care însă nu s-a întâmplat, Dragoş fiind răsplătit cu sate, care făceau parte
din domeniul regal, actul regelui subliniind că satele donate sunt „ale noastre”.
Actul din 20 martie 1360 apare semnificativ din mai multe puncte de
vedere. În primul rând, pentru prima dată este atestat numele „ţara noastră a
Moldovei”, cu indicaţia clară că ea aparţine regelui maghiar. În documentul
respectiv nu apare nici titlul şi nici numele celui ce se afla în acel moment în
fruntea „ţării”, o administra în numele regelui, dar nici numele conducătorului
răscoalei38.
De o importanţă deosebită pentru elucidarea subiectului privind „ţara”
Moldovei în timpul „Drăgoşeştilor” este opera lui Ioan de Târnave, cronicar
oficial al regelui Ludovic I (1342-1382), care şi-a redactat lucrarea la puţin timp
după moartea regelui. El utilizează sintagma „terram Moldaviae”, dar nu pentru
a desemna statul condus de Bogdan I, ci pentru a ne informa că ea, „terram
Moldaviae”, era supusă Ungariei, „Bogdan, voievodul românilor din
Maramureş, adunând pe românii acestui district, a trecut în taină în ţara
Moldovei, supusă Coroanei Regatului Ungariei”39. În continuare, cronicarul
aduce la cunoştinţă că după trecerea lui Bogdan în Moldova „crescând mult
numărul românilor din acea ţară „terram”, ea s-a constituit în stat „regnum”. În
aşa mod, Ioan de Târnave utilizează două noţiuni pentru a desemna organizarea

37
Grigoraș Nicolae. Țara Românească a Moldovei de la întemeierea statului până la Stefan Cel Mare. Iași
1978.
38
Brezeanu Stelian. Identităţi şi solidarităţi medievale. Controverse istorice. Bucureşti 2002.
39
Cronica Moldovei de la Cracovia. Secolul XIII–începutul secolului XVII, ediţie de Constantin Rezachevici.
Bucureşti 2006.

26
politică a Moldovei: „terram„ pentru perioada cât Moldova a fost supusă
Ungariei şi „regnum” pentru perioada de după înlăturarea dominaţiei maghiare.
În legătură cu aceasta, este de observat faptul că termenul latin „terrae”, pe lângă
multiplele înţelesuri pe care le are, nu are şi înţelesul de stat. În acelaşi timp,
termenul „regnum”, iarăşi, pe lângă multiplele înţelesuri pe care le conţine, are
şi semnificaţia de stat.
Desigur, apare întrebarea, cum s-a numit această „ţară”, dacă ea avea o
denumire, situată în zona râului Moldova, până a deveni „ţara noastră a
Moldovei”? Sursele cunoscute nu oferă nicio informaţie în acest sens. În schimb,
este cunoscut cum se numea o altă „ţară” cu centrul la Siret, unde, conform unor
aprecieri, trec deja „Drăgoşeştii” cu Sas, „Valachia et civitate Sereth”. În acest
oraş, pe la 1340 sau 1349 au fost martirizaţi fraţii ordinului franciscan Blasius şi
Marco. Veridicitatea acestei informaţii este însă contestată de V. Spinei. El
consideră că lucrările utilizate de mai mulţi autori care redau evenimentul dat
„au reprodus în mod eronat atât anul, cât şi locul evenimentului” şi că
„informaţiile cele mai demne de crezare privind data martirului de la Siret a doi
franciscani le oferă Bartolomeo de Pisa40. Contestarea este pusă sub semnul
întrebării de Laurenţiu Rădvan. Oricum, într-o scrisoare din anul 1377, semnată
de papa Grigore al XI-lea adresată mamei lui Petru Muşat în care ea era numită
„Margarita de Cereth, domina Walachie minoris”, atestă că denumirea cea mai
veche, cel puţin a „ţării” cu centrul la Siret, era „Valahia”, numită ulterior şi
„Valahia Minoris”. Ulterior, pentru desemnarea Ţării Moldovei, termenul
„Valahia Minoris” este fixat în câteva scrisori ale regelui Sigismund al Ungariei
şi într-o scrisoare a judelui şi juraţilor oraşului Braşov, toate de după 1395.
Regele Sigismund relata despre campania împotriva lui Ştefan, care era
voievodul „Minoris Walachye seu terre nostre Molduana”. Judele şi juraţii
oraşului Braşov, în ianuarie 1396 amintesc de campania regelui Sigismund

40
Burac Constantin. Ţinuturile Ţării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Bucureşti, 2002.

27
„contra Stephanum minoris Olachie”, fără a mai aminti şi numele de Moldova41.
Aşadar, documentele citate oferă denumirea „ţării” de la răsărit de munţii
Carpaţi, care era până la devenirea ei „ţara noastră a Moldovei”, or, este
imposibilă apariţia denumirii de Walachye, Olachie pentru a desemna Moldova,
abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Apelativul minoris era adăugat
pentru a o deosebi de Ţara Românească, care era Walachia maior. Oricum,
termenul Walachye, de origine străină, atestă unitatea teritoriului românesc
extracarpatic de până la cucerirea maghiară a regiunilor de la răsărit de Carpaţi.
Pentru a rupe această unitate şi pentru a împiedica Ţara Românească „să se
întindă în limitele extracarpatice fireşti”, cancelaria lui Ludovic I a dat, dar mai
probabil, a acceptat denumirea dată de coloniştii saşi locului unde ei s-au stabilit
iniţial Moldova întregii regiuni cucerite de ei „terre Moldauane”, termenul
Moldova, de asemenea, este de sorginte străină. Înţeleptul cronicar Miron Costin
era absolut conştient de această realitate şi în a sa veritabilă operă „De neamul
moldovenilor” scria: „Aşa şi neamul acesta, de carele scriem, al ţărâlor acestora,
numele vechiu şi mai direptu iaste rumân, adecă râmlean, de la Roma”. Şi
continua cronicarul: „Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţării
Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum
toţi aceiia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu cu
graiul Ţara Românească”.
În al doilea rând, actul regelui Ungariei din 1360 indică clar că în
Maramureş şi în Ţara Moldovei locuia aceeaşi populaţie, care se numea în actele
oficiale ale cancelariei maghiare cu termenul olahos, adică români.42 Alte surse,
de asemenea, indică unitatea etnică a locuitorilor din spaţiul extracarpatic.
Genovezii din Caffa, pentru a-i deosebi pe locuitorii celor două state româneşti
extracarpatice, îi numeau pe cei din Ţara Românească „valahi ungureni”
(Valachus sive Ungarus), iar pe cei din Moldova „valahi poloni” (Vallacus

41
Rezachevici Constantin. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova. Se. XIV–XVI.
Editura Enciclopedică. Bucureşti 2001.
42
Ştefănescu Şt.. Întemeierea Moldovei în istoriografia românească. Studii, revistă de istorie 1959. nr. 6.

28
Pollanus). În al treilea rând, actul din 1360 atestă că mişcarea românilor din
Moldova a fost o răscoală antimaghiară, ceea ce fixează dorinţa lor de a înlătura
dominaţia străină care se manifesta pe plan politic, religios, economic şi social.
Pentru reprimarea ei, regele a fost nevoit să trimită trupe suplimentare în frunte
cu Dragoş din Giuleşti43. În al patrulea rând, actul atestă reinstaurarea dominaţiei
ungare în Moldova prin Dragoş din Giuleşti, dar, precizează Ștefan S. Gorovei,
„în favoarea voievodului Sas”. Oricum, actul din 20 martie 1360 consideră şi
Ioan-Aurel Pop „pune în lumină un eveniment opus celui de întemeiere”.
Şerban Papacostea acorda o importanţă deosebită anului 1359, care, conform
aprecierilor sale, era anul înăbuşirii de către unguri a răscoalei din Moldova44.
Autorul consideră că în acest an regele Ludovic I ar fi adoptat o nouă soluţie
politică pentru Moldova, instituind aici, un voievodat în frunte cu nobilul Dragoş
care acceptă dominaţia ungară. Acest voievodat al lui Dragoş, numit în actul
regelui din 20 martie 1360 „ţara noastră a Moldovei”, era, în aprecierea aceluiaşi
autor, „la nivelul voievodatelor de strictă subordonare”.
Examinând manuscrisul Cronicii sârbo-moldoveneşti, Valentina Pelin
menţiona că autorul ei „introduce ştirea despre întemeierea Moldovei în 1359”,
„după sursele documentare cunoscute de autor”. Supoziţiile autorului duc, în
cele din urmă, la concluzia forţată că „ştirile din istoria internă, deşi doar patru
la număr, sunt în măsură să profileze în linii mari schimbările social-politice ce
au avut loc în Ţara Moldovei de la consolidarea ei statală în 1359”45. Aşadar,
autorul ajunge într-un mod destul de superficial de la o simplă ştire, introdusă de
autor în cronica examinată după nişte bănuite „surse documentare”, pe care le-
ar fi cunoscut, la consolidarea statală a Ţării Moldovei la 1359. Această ştire a
fost introdusă în cronografia moldovenească mult mai înainte, în aşa-numitul
„Letopiseţ anonim” al Moldovei sau „Letopiseţul de la Bistriţa”, începutul
scrierii căruia, conform unei opinii, a fost pus încă în timpul lui Alexandru cel

43
Gorovei Ştefan. Întemeierea Moldovei. Probleme controversate. Iaşi 1997.
44
Papacostea Şerban. Românii în secolul XIII. București 1993.
45
Parasca P. Moldovlahica Studii. Chişinău Balacron 2009.

29
Bun, conform alteia, „cronica a fost redactată, probabil în mai multe părţi, în
vremea lui Ştefan cel Mare”. Referitor la sursele ei, se consideră că „ştirile
dinainte de domnia lui sunt luate probabil din letopiseţele generale, în care erau
intercalate ştiri sporadice din istoria Moldovei, plus amintirile păstrate de cei
bătrâni”. Cât priveşte Cronica sârbo-moldovenească, ea a fost scrisă mai
târziu,după 1512. În afară de aceste două cronici menţionate, informaţia referitor
la faptul că Ţara Moldovei s-ar fi „început” la 1359 o conţin şi Cronicile Putna
nr.1 şi nr.2, redactate în timpul lui Ştefăniţă (1517-1527)46.
În legătură cu informaţiile cronicilor noastre, mai este de menţionat faptul
că aşa-numita Cronică moldo-rusă, redactată în timpul domniei lui Ştefăniţă şi
adusă apoi în Rusia, de asemenea conţine informaţia că Ţara Moldovei „s-a
început” în anul 1359, dar susţine că Dragoş a cerut învoire de a trece la răsărit
de Carpaţi de la regele Vladislav, informaţii care sunt contradictorii, fiindcă la
1359 rege în Ungaria era Ludovic I. În sfârşit, este de amintit şi Cronica moldo-
polonă, scrisă pe la 1564-1565 în Moldova, prelucrată şi finalizată de un autor
polon, în anul 1566, şi care neinformează că Dragoş „a venit” în Moldova în anul
1352. Letopiseţele menţionate, care sunt unicele surse ce indică „întemeierea”
Moldovei, în virtutea ambiguităţii informaţiilor şi a contradicţiilor care le conţin,
nu pot fi considerate surse demne de încredere, ce ar oferi date autentice privind
data constituirii statului Ţara Moldovei47.
Asupra anului 1359 s-a pronunţat Pavel Parasca, el consideră că
„evenimentul (venirea lui Bogdan în Moldova ) ar fi avut loc, aşadar, ceva mai
înainte de această dată (2 februarie 1365 ), poate chiar, de ce nu, în 1359”.
Răspunsul a fost dat de Ştefan S. Gorovei care formula întrebarea: „De ce nu se
poate admite, însă, anul 1359 nici pentru venirea lui Bogdan I în Moldova?”.
Istoricul ieşean, examinând textele documentelor din 14 mai 1453; 24 iunie 1360
şi 2 februarie 1365 demonstrează că „la 24 iunie 1360, Bogdan era încă stăpânul

46
Eşanu Andrei şi Valentina. Întemeierea Ţării Moldovei. Voievozi din sec. al XIV-lea (abordări şi interpretări
noi). Revista Limba Română. nr.9-10. 200932.
47
Papacostea Şerban. Evul mediu românesc. Realităţi politice şi curente spirituale. Bucureşti 2001.

30
unei părţi din moşia Cuhea”, ceea ce ar fi fost imposibil, dacă Bogdan ar fi trecut
la 1359 în Moldova, stăpânirea „Drăgoşeştilor” prin Sas, continuând până pe la
1363. Niciun istoric, care admite într-un fel sau altul trecerea lui Bogdan la est
de Carpaţi în 1359, nu a încercat să demonstreze şubrezenia argumentelor
invocate de Ştefan S. Gorovei, ci, pur şi simplu, din anumite motive neafişate, le
ignoră, ceea ce, demonstrează valabilitatea lor48.
Examinând sursele documentare din Maramureş de la mijlocul secolului al
XIV-lea, Ovidiu Pecican conchide că este „aproape sigur” că trecerea lui Bogdan
de Cuhea în Moldova s-a produs în intervalul 1361-septembrie 1363, precizând
ceva mai jos că totuşi este vorba de anii 1362-1363. Informaţii preţioase privind
esenţa şi semnificaţia acţiunii lui Bogdan în Moldova oferă actul lui Ludovic I
de Anjou din 2 februarie 1365, act care fixează câteva momente fundamentale
pentru înţelegerea subiectului în discuţie. Conform actului menţionat, Bogdan şi
fiii săi, prin acţiunea lor antimaghiară, au săvârşit o „vină de necredinţă” faţă de
rege, „plecând pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în suspomenita
noastră ţară moldovenească, uneltesc să o păstreze spre paguba maiestăţii
noastre”. Aşadar, în aceste cuvinte sunt clar exprimate „necredinţa” şi tendinţele
de independenţă ale lui Bogdan şi, evident, a clasei politice, atât cea venită cu el,
cât şi cea băştinaşă, din Moldova, care îl susţinea, ceea ce era mult mai grav
pentru dominaţia maghiară49.
Între timp, în Ţara Românească se produsese un eveniment care, de
asemenea, era „spre paguba” regelui Ludovic I, care se considera „stăpân” şi în
statul de la sud de Carpaţi, unde, „cu învoirea trădătoare şi tainica înţelegere a
românilor şi a locuitorilor acelei ţări”, în noiembrie 1364 la domnie, fără a se
consulta cu regele, a fost ales în scaun Vlaicu (Vladislav I, 1364-1376), act care
a fost apreciat la Curtea maghiară drept o încălcare a „drepturilor” regelui asupra
Ţării Româneşti. În aşa fel, aceste două evenimente: trecerea lui Bogdan în

48
Grigoraş Nicolae. Instituţii feudale din Moldova. Organizarea de stat până la mijlocul secolului al XVIII-lea.
vol I Bucureşti, 1971.
49
Giurescu C. Probleme controversate în istoriografia românească. Bucureşti 1977.

31
Moldova şi alegerea lui Vladislav I domn al Ţării Româneşti, ambele considerate
drept încălcări flagrante ale „drepturilor” regelui maghiar în regiunile
extracarpatice, au pus Curtea de la Buda în faţa dilemei „ce-i de făcut”? În acel
timp, Ungaria nu dispunea de forţa militară necesară pentru a interveni şi la sud,
şi la est de Carpaţi Într-o conjunctură atât de complicată şi nefavorabilă, regele
se hotărăşte la o intervenţie militară în Ţara Românească. La 5 ianuarie 1365,
Ludovic I porunceşte demnitarilor săi din comitatul Ung să se prezinte la 24
februarie la Timişoara pentru a participa la campania împotriva Ţării Româneşti,
campanie desfăşurată ulterior împotriva Bulgariei, ceea ce a ţinut un timp
îndelungat forţele ungare mobilizate pentru realizarea direcţiei sudice a politicii
externe a Curţii de la Buda50.
Cât priveşte Moldova, Curtea de la Buda a promovat altă politică. Actul din
2 februarie 1365 surprinde acest moment şi informează foarte limpede că regele
„cu buna învoire şi încuviinţare a prealuminatei principese, doamna Elisabeta,
regina Ungariei, mama noastră preaiubită, şi după îndelungată sfătuire cu prelaţii
şi baronii noştri”, a hotărât să confişte moşia Cuhea, care aparţinuse lui Bogdan,
pentru a o dona fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir şi Ştefan. Aşadar, regele a
considerat prioritară direcţia sudică a politicii sale externe, a preferat să lupte
pentru interesele sale în Ţara Românească şi mai departe la sud de Dunăre, şi,
prin aceasta, oficial a recunoscut înfrângerea militară în Ţara Moldovei, s-a dezis
de ideea de a continua acţiunile împotriva lui Bogdan şi a făcut doar aceea ce a
putut să facă împotriva lui, i-a confiscat moşiile din Maramureş. În acest context,
ocuparea Moldovei de către Bogdan, în lumina actului din 2 februarie 1365, nu
mai este privită de Curtea de la Buda ca „o problemă internă a regatului
maghiar”, ca „un conflict cu un supus, care trebuie readus sub obedienţă”.
Bogdan nu mai era supus regelui şi problema aducerii lui sub ascultare nici nu
s-a pus. Diploma regală nu exprima, chiar şi într-o formă voalată, gândul Curţii
de la Buda de a mai reveni în Moldova, confiscarea urmărind doar stoparea unor

50
Eremia Ion, Statutul juridic internaţional al Ţării Moldovei (de la origini până la începutul secolului al XVI-
lea). Editura Pontos. Chișinău 2010.

32
asemenea acţiuni în alte regiuni ale regatului, „pentru ca nebunia lor să nu fie
cumva pildă altora51”. Abordând subiectul în discuţie, Veniamin Ciobanu
considera că Diploma din 2 februarie 1365 „consfinţea independenţa de drept şi
de fapt faţă de Ungaria” (Ciobanu, 1984). Ştefan S. Gorovei, apreciază că prin
Diploma din 2 februarie 1365 Ludovic, „recunoaşte independenţa Moldovei”
(Gorovei,1979), documentul respectiv este evaluat de numitul autor drept „un
veritabil act de recunoaştere a naşterii statului moldovenesc de sinestătător”
(Gorovei, 1973), actul „consemnează ieşirea Moldovei de sub suzeranitatea
Coroanei Sfântului Ştefan”, iar regele „recunoştea independenţa Moldovei”
(Gorovei, 1997). Totuşi, Ştefan S. Gorovei atenţionează şi asupra faptului că „de
iure, domnii Moldovei puteau fi priviţi în continuare ca vasali ai Ungariei, iar
regele acesteia ca „dominus naturalis” al lor. aceasta era, fără îndoială, optica
regelui de la Buda, dar ea nu avea un corespondent „de facto”. Această situaţie,
în opinia autorului, a fost depăşită abia prin depunerea de către Petru Muşat a
jurământului de la Liov faţă de regele Poloniei în anul 138752.
În concluzie la aprecierea actului regal invocat supra, am putea afirma că
„de facto” dominaţia ungară în Ţara Moldovei a fost înlăturată în momentul
pătrunderii lui Bogdan în Moldova şi alungării lui Balc (1363-1364), „de iure”
independenţa ţării a fost recunoscută de Ungaria prin Diploma din 2 februarie
1365. Este de subliniat, în mod deosebit, faptul că independenţa Moldovei a fost
obţinută ca rezultat al înfrângerii puterii militare maghiare de aici care era
condusă de „sluga credincioasă” a regelui, Balc53. Dacă „dreptul cuceritorului”
i-a conferit anterior regelui Ungariei un drept de iure şi de facto asupra
teritoriului de la răsărit de Carpaţi, mişcarea victorioasă antiungară i-a oferit lui
Bogdan acelaşi drept la independenţa românilor din Ţara Moldovei. Bogdan a
înlăturat prin forţă puterea militară ungară, şi-a apărat ţara de încercările regelui
de a reveni în Moldova, regele a recunoscut înfrângerea, la pedepsit pe Bogdan

51
Brezeanu Stelian. Identităţi şi solidarităţi medievale. Controverse istorice. Bucureşti 2002.
52
Bărbulescu Mihai, Deletant Dennis, Hitchins Keith. Istoria României. Bucureşti 1998.
53
Burac Constantin. Ţinuturile Ţării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Bucureşti 2002.

33
prin confiscarea moşiilor lui din Maramureş, supus Regatul Maghiar şi deci prin
acelaşi drept, al celui mai puternic, Bogdan a redat de facto şi de iure
independenţa „ţării” Moldovei, independenţă recunoscută şi de rege prin actul
din 2 februarie 1365, creându-se astfel condiţiile favorabile pentru constituirea
statului propriu-zis. Iar faptul că Sas, soţia lui şi multe rude ale lor au rămas în
Moldova, după cum atestă aceeaşi Diplomă regală, „desigur ca prizonieri”,
sublinia C. Rezachevici, era o garanţie împotriva invaziilor ulterioare posibile
din partea ungurilor, una din soluţiile medievale de a tempera intenţiile
războinice ale adversarului54. Desigur, cele afirmate mai sus, referitor la
aprecierea actului din 2 februarie 1365, în sensul recunoaşterii de către regele
Ludovic I a independenţei de facto şi de iure a Ţării Moldovei, pot trezi
suspiciuni, or, în textul actului, o recunoaştere evidentă a acestor realităţi, în
terminologia cunoscută astăzi nouă, nu este făcută şi el poate fi interpretat fie în
sensul unei „zăboveli” a regelui pentru a interveni ulterior în Moldova, fie că el
a fost nevoit să accepte mutual situaţia creată, sperând, şi în acest caz, la o nouă
posibilitate de a interveni în Moldova55. Evident, domeniul posibilităţilor nu ţine
de cercetarea istorică, cu atât mai mult că acceptările mutuale şi speranţele la
viitoare posibilităţi de redresare a situaţiilor, avem chiar şi în cazurile când
documente juridice foarte oficiale constată şi recunosc independenţa unui stat
sau altuia. În cazul nostru, este important să nu uităm că în epoca medievală forţa
era metoda principală de modificare a hărţii politice europene, iar aplicarea ei
era considerată un act legitim al istoriei. Dacă înţelegem problema în aşa mod,
atunci este limpede că nimic nu putea împiedica constituirea statului est-carpatic:
nici etica epocii medievale, nici autoritatea regală maghiară. În ultimă instanţă,
problema era de competenţa societăţii locale, care a rezolvat-o aşa, cum de obicei
se rezolvau asemenea probleme în epoca dată. Dacă spre mijlocul secolului al
XIV-lea, societatea locală era „coaptă” pentru înfiinţarea propriului stat, Curtea
de la Buda nu era şi nici nu putea fi „coaptă” pentru aceea ce numim astăzi

54
Stat, societate, naţiune. Interpretări istorice. Cluj-Napoca 1982.
55
Spinei Victor. Moldova în secolele XI-XIV. Chişinău 1994.

34
recunoaşterea oficială a statului Ţara Moldovei56. Acest element al relaţiilor
internaţionale, recunoaşterea oficială a statelor, nu era încă cunoscut Europei din
epoca medievală şi deci nici nu trebuie să cerem de la suveranii de atunci o
asemenea recunoaştere. De aceea, considerăm că nu este corect ca pentru epoca
medievală să punem procesul obţinerii independenţei Ţării Moldovei în funcţie
de modul cum a fost ea obţinută şi să pretindem la o recunoaştere din partea
regalităţii maghiare, după obiceiul epocii contemporane nouă57.
În acest context, considerăm un moment foarte important al actului din
1365, relaţia lui Bogdan şi a fiilor săi, declaraţi „necredincioşi învederaţi” ai
regelui şi învinuiţi în „blestemata lor vină de necredinţă”, în „viclenie şi
necredinţă” cu regale maghiar. Este cât se poate de limpede că relaţia de
vasalitate-suzeranitate între vasal şi senior a fost deteriorată total. În această
situaţie, regele îl pedepseşte pe Bogdan, moşiile lui din Maramureş sunt
confiscate şi date slugii credincioase a regelui, lui Balc. Drept rezultat al acestor
acţiuni, între Bogdan, devenit stăpân al fostei provincii ungare Ţara Moldovei,
pe care tinde „să o păstreze” şi pe care, în cele din urmă, o transformă în
„regnum”, şi Ludovic I rege al Ungariei, intervin cu totul alte relaţii, nu numai
„de facto”, care sunt destul de clare, dar şi „de iure”. După cele întâmplate, regele
Ungariei nu mai avea niciun drept juridic, conform conceptului medieval, asupra
lui Bogdan şi domnilor ulteriori. Un asemenea drept putea să apară numai în
urma depunerii de către aceştia a omagiului de vasalitate faţă de rege, indiferent
în ce condiţii, siliţi de rege sau benevol. Un asemenea omagiu, după cum se va
arăta „infra”, intervine destul de târziu. Şi dacă un timp destul de îndelungat
domnii Moldovei nu s-au recunoscut vasali ai regilor unguri, evident că aceştia,
conform normelor juridice ale timpului, nu aveau niciun drept să-i trateze ca pe
vasali şi, de fapt, nici nu-i trata aşa. Spre exemplu, expediţia regelui Sigismund
de la începutul anului 1395 a fost împotriva „lui Ştefan, voievodul Valahiei Mici

56
Brătianu, Gheorghe. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti. Ediţie îngrijită de Valeria
Răpeanu Editura Eminescu. Bucureşti 1988.
57
Rezachevici Constantin. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova sec XIV–XVI. Editura
Enciclopedică. Bucureşti 2001.

35
sau al ţării noastre a Moldovei”. Aşadar, pretenţia apare numai faţă de Ţara
Moldovei, nu şi faţă de domnul ei, dar regele înţelegea că problema putea fi
rezolvată numai prin forţă, aplicarea căreia era atunci considerată un act legitim
al istoriei. Dar şi pretenţia asupra „ţării noastre a Moldovei” este absurdă, or, la
1395, teritorial, Ţara Moldovei era cu totul alta decât provincia ungară de până
la 136558. Rezumând raţionamentele anterioare, subliniem încă o dată că
apreciind actul din 1365 avem în vedere esenţa, nu forma lui. Actul dat nu are
un caracter atotcuprinzător, inclusiv în sensul recunoaşterii exprese a
independenţei Moldovei, şi nu evidenţiază o tehnologie juridică înaltă, într-un
fel, el reglementează doar relaţia regalităţii maghiare cu Bogdan, cel din urmă
este pedepsit conform dreptului medieval în vigoare, este lipsit de moşiile sale
din Maramureş. Gestul, inamical pentru Bogdan, s-a dovedit a fi benefic pentru
Ţara Moldovei. El atestă clar acordul Ungariei cu situaţia ce s-a creat la est de
Carpaţi, nu se face nici cea mai mică aluzie la viitoarele intenţii sau acţiuni ale
regalităţii în această zonă. Pornind de la acestea, considerăm că avem tot temeiul
să apreciem actul din 1365 drept un act de recunoaştere „de facto şi de iure” a
independenţei Ţării Moldovei, în altă terminologie, decât cea de astăzi59.
Procesul de constituire a statului propriu-zis a început numai după preluarea
puterii politice de către Bogdan şi obţinerea independenţei. Acesta era conceptul
medieval al timpului privind constituirea statului Moldova şi istoricii ulteriori
care s-au ocupat de subiectul dat nu au adus niciun argument care să-l conteste.
Bogdan este nu numai „făuritorul neatârnării” Moldovei, ci şi acel care a pus
bazele formării statului independent. Până la venirea lui Bogdan, Moldova era
doar o provincie maghiară, iar noţiunea de ţară, utilizată de cancelaria maghiară
pentru Moldova, nu a avut şi nici nu putea avea nici „de iure”, nici „de facto”
semnificaţia de stat60.Totuşi, este de evidenţiat situaţia inexplicabilă că în tradiţia

58
Cihodaru Constantin. Constituirea statului feudal moldovenesc şi lupta pentru realizarea independenţei lui .
Studii şi cercetări ştiinţifice. Iaşi 1960.
59
Grigoraş Nicolae. Ţara românească a Moldovei de la întemeierea statului până la Ştefan cel Mare. Iaşi 1978.
60
Brătianu Gh. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor medievale româneşti. Bucureşti 1980. (Chişinău
1991).

36
fixată de cronicarii moldoveni nu Bogdan apare ca întemeietor al Moldovei, ci
Dragoş. Evident, apare întrebarea, de unde să fi avut otomanii informaţii mai
exacte despre „întemeietor”, de ce ei nu au împrumutat tradiţia moldovenească
şi de ce aceste informaţii, referitoare la Bogdan, nu le cunoşteau sau le tăinuiau
moldovenii? Giacomo di Pietro Luccari în opera sa publicată în anul 1605, unde
afirma că după Sas a domnit Bogdan „care a numit regatul Bogdania” şi a primit
titlul regal dela împăratul bizantin. Victor Spinei este înclinat să creadă că
„preluarea de către turci a informaţiilor privind întemeietorul statului românesc
dintre Carpaţi şi Nistru s-a făcut de la tradiţia locală, fie în mod direct, fie prin
filiera tătarilor. La începutul secolului al XV-lea se mai păstra prin urmare
amintirea rolului deţinut de Bogdan în procesul apariţiei organismului statal de
la răsărit de Carpaţi, astfel că turcii au putut lua cunoştinţă de acest episod
marcant al istoriei româneşti. Tradiţia moldovenească de mai târziu l-a frustrat
pe Bogdan de recunoaşterea celor înfăptuite de el în sfera organizării statale,
atribuind reuşitele sale lui Dragoş”. Cea mai timpurie cronică otomană, care
aminteşte numele Moldovei în formele „Kara Boğdan” şi „Kara Boğdanda”, a
fost alcătuită de cărturarul Yazicioğlu Ali (1424). Iată pasajul respectiv: „Apoi
Berke han i-a dat şi stăpânirea Crimeei. Din Crimeea şi până în ţinutul Kara
Bogdan, multă vreme a fost teritoriu islamic. În Kara Bogdan există încă un
mescit ctitorit în numele lui61. Cât priveşte problema încoronării, Pavel Parasca
acordă încredere informaţiei cronicarului raguzan Giacomo di Pietro Luccari
(1551-1615), referitor la aceea că Bogdan a fost primul care „a primit titlul de
rege de la împăratul grecilor”, informaţie contestată însă de alţi cercetători (V.
Spinei). În ce ne priveşte, considerăm că nu putem neglija totalmente o adresare
a lui Bogdan I la Constantinopol în acest sens şi acceptarea ei de către împăratul
bizantin Ioan V Paleologul, ţinând cont de faptul că românii din nordul Dunării,
după cum s-a remarcat şi mai sus, către mijlocul secolului al XIV-lea aveau deja
legături seculare cu Imperiul Bizantin. Imperiul Bizantin era centrul spiritual al

Maxim M. Ţările Române şi Înalta Poartă. Cadru juridic al relaţiilor româno-otomane în evul
61

mediu.Bucureşti 1993.

37
ortodoxiei şi Constantinopolul, fără îndoială, avea destule motive religioase şi
politice pentru ca să-l susţină pe ortodoxul Bogdan, care se ridicase împotriva
regelui catolic al Ungariei. De aceea, recunoaşterea lui Bogdan în calitate de
„rege” şi transformarea ţării sale în regat adică stat, echivala cu recunoaşterea
statului de o putere politică ortodoxă, ceea ce însemna legiferarea existenţei
statului Moldova.
Cât priveşte denumirea Moldovei şi cu termenul Bogdania, este de reţinut
şi informaţia unei cronici descoperită de C. Rezachevici la Cracovia şi care
reflectă istoria Moldovei din secolul al XIII-lea până în anul 1622, sursă care
aminteşte de „Bogdania sau ţara lui Bogdan, din pricină că acest principe îi
fusese ctitor”. Semnificativ este faptul că autorul Cronicii Moldovei de la
Cracovia, cum a numit-o sugestiv descoperitorul ei C. Rezachevici, îl consideră
întemeietor al statului pe Bogdan. „Apelativul Bogdania, consideră C.
Rezachevici, a fost păstrat un timp de tradiţia populară autohtonă, consemnată
de Giacomo di Pietro Luccari” într-o lucrare publicată la Veneţia în anul 1605.
Dar, această tradiţie populară autohtonă a fost „înlocuită abia în cursul veacului
XVII de legenda «descălecatului» lui Dragoş”, de asemenea autohtonă „din care
dispare Bogdan I şi numele ţării derivat de la el”. Aşadar, pe teren moldovenesc
ar fi existat două tradiţii populare autohtone, una care l-ar fi amintit pe Bogdan,
de la el a apărut şi s-a păstrat numele de Bogdania, alta, care îl desemna ca
întemeietor pe Dragoş, dar numele ţării nu deriva de la el62. Relativ recent, asupra
problemei în cauză s-a pronunţat şi Mihai Maxim, apreciindu-l pe Bogdan drept
„cuceritorul independenţei” Moldovei, autorul afirma că anume el era
„considerat de lumea turco-tătară drept adevăratul fondator al acestui stat. Turcii
obişnuiau să desemneze state şi popoare după numele fondatorilor lor”. În opinia
aceluiaşi istoric, denumirile de (Bogdania) şi (Bogdania Neagră), care desemnau
Moldova în sursele turco-osmane, proveneau, de la numele lui Bogdan. Domnia
lui Bogdan I s-a încheiat, în împrejurări necunoscute, la sfârşitul anului 1367.

62
Rezachevici C. A fost întemeiată Ţara Moldovei la 1359. Magazin istoric. IanuariE 2009. p 18.

38
 Constantin Rezachevici, utilizând informaţiile din Cronica de la Cracovia,
consideră că ele oferă datele necesare pentru rezolvarea problemei cuprinsă în
pasajul relatat de Jan Dlugosz referitor la domnia unui Ştefan în Moldova la 1359
şi lupta fiilor săi, Ştefan şi Petru, pentru scaunul ţării. Numitul autor opinează că
după moartea lui Bogdan I, pe la sfârşitul anului 1367, a început lupta pentru
scaun între cei doi nepoţi ai săi, Ştefan şi Petru, tatăl cărora, Ştefan, fiul lui
Bogdan, decedase, conform Cronicii de la Cracovia, „către anul 1358”. În
consecinţă, Petru devine domn al Moldovei, iar fratele său Ştefan este nevoit să
fugă în Polonia vecină63.
Conform informaţiei cronicarului polon Jan Dlugoş, Ştefan solicită
sprijinul regelui promiţând să accepte suzeranitatea acestuia. Anul 1358,
menţionat în Cronica Moldovei de la Cracovia, prezintă o eroare a autorului
acestei cronici, o eroare mecanică, luată dintr-o sursă necunoscută nouă, dar de
care avea ştiinţă şi Jan Dlugosz, şi care, total arbitrar, plasa domnia lui Ştefan în
anul 1359. Data de 1359, semnalată de Jan Dlugosz, a fost contestată, din mai
multe motive, de către istorici64.
Examinând sursa dată în contextul evenimentelor pe care le descrie,
considerăm că anul corect semnalat în Cronica anonimă a Moldovei ar trebui să
fie 1368, şi nu 1358. În acest caz, evenimentele s-ar fi desfășurat în felul următor.
După moartea lui Bogdan I, care a survenit pe la sfârşitul anului 1367, el,
conform Cronicii Moldovei de la Cracovia, „lasă un fiu numit Ştefan”. Evident,
îl „lasă” în scaun, „domn şi voievod”, după cum afirma Jan Dlugosz, fiindcă noi
ştim că de fapt, Bogdan a avut doi feciori, cel de-al doilea fiind Laţcu. Aşadar,
fraza Cronicii Moldovei că Bogdan „lasă un fiu” vorbeşte despre aceea că
problema succesiunii a fost rezolvată, scaunul ţării a trecut la Ştefan, fiul cel mai
mare al lui Bogdan. Acesta însă, după o scurtă domnie, a decedat către anul 1368,
ceea ce înseamnă de fapt 1367. În continuare, Cronica ne informează că Ştefan

63
Eşanu Andrei şi Valentina. Întemeierea Ţării Moldovei. Voievozi din sec. al XIV-lea (abordări şi interpretări
noi). Revista Limba Română. 2009. nr.9-10.
64
Eremia I. Statutul juridic internaţional al Ţării Moldovei (de la origini până la începutul secolului al XV-lea).
Chişinău 2010.

39
„lăsase doi fii, Ştefan şi Petru”, ştire ce poate fi interpretată în sensul că domnia
lui Ştefan, fiul lui Bogdan I, a fost foarte scurtă, moartea lui veni pe neaşteptate
şi în scaunul ţării nu a fost desemnat niciunul dintre cei doi fii ai săi, anume de
aceea între ei apare, conform Cronicii „o ceartă asupra moştenirii”. În condiţiile
în care Bogdan mai avea un fiu, Laţcu, apare inexplicabil de ce nu moşteneşte el
scaunul Moldovei, ci dreptul la moştenire trece la nepoţii lui Bogdan, la cei doi
fraţi, Petru şi Ştefan, care încep cearta între ei. Este posibil să avem în faţă acel
drept la succesiune al agnaţilor, adică al rudelor mai în vârstă pe linie paternă,
pe linie masculină (Gorovei, 1991), dar, în acest caz, trebuie să admitem că Laţcu
era mai mic decât cei doi nepoţi ai lui Bogdan. Pare mai plauzibilă aserţiunea că
acest drept nepoţii lui Bogdan I l-au primit numai în virtutea faptului că tatăl lor,
Ştefan, fiul lui Bogdan I nu decedase către 1358, ci a venit cu Bogdan în
Moldova şi după decesul acestuia a domnit un timp, ceea ce le-a asigurat acestora
dreptul la succesiune. Conflictul dintre cei doi fraţi se încheie în favoarea lui
Petru, fiul mai mic al lui Ştefan, care, după informaţia Cronicii anonime, a fost
ajutat de popor. Fratele mai mare, Ştefan, s-a văzut nevoit să se refugieze în
Polonia65. Domnia lui Petru, începută prin ultimele zile ale lui 1367 sau începutul
lui 1368, decurge relativ liniştit până când Ştefan revine cu ajutor polonez, dar
este înfrânt în bătălia de la „Plonini” din vara anului 1368. Este posibil că anume
aşa să fi evoluat evenimentele politice din Moldova după decesul lui Bogdan I.
Evident, scurtele domnii din acest răstimp nu au lăsat practic nici surse
documentare, doar surse străine narative destul de vagi, care totuşi nu trebuie
neglijate66. Conform datelor oferite de Cronica anonimă de la Cracovia, Petru a
mai domnit un timp în Moldova, s-a împăcat apoi cu fratele său Ştefan, cel din
urmă „cârmui partea de răsărit sau Basarabia din acest timp, şi Petru păstra
pentru sine partea apuseană sau Moldova prezentă”. Ideea stăpânirii lui Ştefan,
în sudul Basarabiei, este destul de interesantă, cu atât mai mult că izvoarele

65
Iorga Nicolae. Studii asupra Evului Mediu românesc. Ed. Şerban Papacostea. Bucureşti 1984.
66
Parasca Pavel. Politica externă şi relaţiile internaţionale ale Ţărilor Române în epoca medievală. Chişinău
2005.

40
istorice amintesc existenţa în vara anului 1368 a unei stăpâniri tătăreşti a
principelui Dimitrie, care se întindea în sudul Basarabiei şi nordul Dobrogei.
Este de reţinut că „domnul (domini) Dumitru, principele tătarilor” este amintit
într-un privilegiu vamal al regelui Ludovic I din 22 iunie 1368.

41
II. CONSTITUIREA ȘI FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI DIN
PERSPECTIVĂ DIDACTICĂ
2.1 Analiza manualelor școlare privind conținutul subiectului constituirea
statelor medievale românești
Manualele sunt cartea de vizită a unui sistem de educație. Situate în
categoria instrumentelor de lucru suport pentru învățare, acestea sunt reflexia
unei concepții a unui grup de lucru, situată necesar în prelungirea concepției
curriculare în actualitate, exprimată prin documente de politici educaționale și
prin documentele curriculare generate de Ministerul Educației. Dacă pentru
profesor documentul operațional principal este programa școlară, pentru elev un
asemenea suport prezintă manualul școlar. Astfel, manualul școlar reprezintă
principalul instrumentul de lucru operațional pentru elevi, care detaliază,
structurează și operaționalizează în mod sistematic temele recomandate de
programa școlară67.
Un profesor de istorie va desfășura eficient procesul de învățare dacă va
cunoaște conținutul și posibilitățile manualelor școlare de istorie. În procesul de
predare a temei “Constituirea și formarea statelor medievale românești”
manualul de istorie reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid, de orientare
a activităţii didactice, respectiv de selectare a conţinuturilor ştiinţifice
valorificabile în vederea atingerii finalităţilor urmărite68. Totodată la îndemâna
profesorului pot sta şi alte surse de informare: alte manuale alternative, cărţi,
tratate, internet etc. În acelaș timp, pentru elevi, manualul constituie un
instrument de lucru important, cu ajutorul căruia ei se informează și își formează
un ansamblu de cunoștințe referitor la subiectul Constituirii și formării statelor
medievale românești.
Predarea în școală trebuie să aibă o valoare practică, de aceea conţinutul
manualelor trebuie să fie adecvat realiăţilor din societate. Conţinuturile
manualelor trebuie să fie elaborate cu maximă precauţie, luând în consideraţie

67
Căpiţă L., Căpiţă, C., Stamatescu, M. Istorie educaţie non-formală, comunicare şi istorie. Bucureşti 2007.
68
Palade, E., Manea, M. Predarea istoriei şi educaţia pentru cetăţenie democratică: demersuri didactice
inovative. Editura Educaţia. București 2006.

42
scopul și obiectivele educaţionale. Astfel, în majoritatea cazurilor, conţinutul
manualelor se așteaptă să corespundă curriculumului naţional sau programelor
de evaluare finală, altfel ele riscă să nu fie folosite în școli. În orice caz,
conţinutul manualelor trebuiesă fie știinţific corect. Violarea acestui principiu
corupe învăţământul în sine. Constatăm însă că, cel mai des, acest principiu este
încălcat în cazul manualelor de istorie. Manualul de istorie este în primul rând
un instrument educaţional adecvat realităţilor contemporane pentru cei care
predau și cei care învaţă acest obiect și, totodată, este un mijloc de descriere și
de interpretare a evenimentelor istorice. Prin conţinutul și semnificaţia sa
manualul școlar de istorie este un purtător al valorilor educaţionale, o
interpretare a conţinutului curricular naţional. Manualul și profesorul de istorie
sunt formatori ai identităţii etnice și culturale, promotori ai valorilor de
patrimoniu și moștenire culturală. Manualul de istorie este o reprezentare și
reflecţie coerentă a subiectelor majore din istoria naţională și universală și o cale
constructivă de multiplicare a cunoștinţelor istorice. Manualul este un ghid de
apropiere calitativă a metodelor de predare și învăţare a istoriei și, totodată, o
sursă de sarcini și activităţi. Prin intermediul pluralismului de opinii manualul
devine o sursă de construire a unei gândiri, psihologii, culturi istorice și, în final,
un educator al spiritului critic și analitic al elevilor69. De aceea un manual bun
nu este doar un depozitar de informaţii, ci şi prilej de dezvoltare a gândirii, a
capacităţilor şi dispoziţiilor intelectuale, voliţionale, morale,estetice. Însă, în
funcţie de nivelul de şcolaritate la care este utilizat, manualul solicită într-o
măsură mai mare sau mai mică intervenţia cadrului didactic. Firește această
solicită din partea cadrului didactic competențe psihopedagogice speciale pentru
alegerea acelor conținuturi și metode de predare care se adaptează cel mai mult
caracteristicilor psihologice și comportamentelor de învățare ale elevului,
valorifică potențialul acestuia, precum și propriile aptitudini și stiluri didactice.

69
Musteaţă S. Cum să elaborăm şi analizăm manualele şcolare. Editura Cartdidac. Chișinău 2006

43
 De-a lungul timpului, manualul şcolar a devenit nu numai un instrument
didactic, dar şi o sursă de cercetare . Astăzi analiza manualelor este un domeniu
de cercetare bine dezvoltat. Studiile din acest domeniu au un impact larg asupra
politicilor educaţionale naţionale şi internaţionale. Pentru a vedea în ce măsură
manualul ca suport didactic contribuie la dezvoltarea competențelor generale
de natură să îndrume elevul spre exersarea demersurilor și acțiunilor civice
democratice propunem spre analiză „Istoria universală și a românilor” manual
pentru clasa VI din perspectiva conținutul subiectului „Constituirea și formarea
statelor medievale românești”. Analiza reflectă măsura în care lucrarea este
elaborată comform curriculumui disciplinar și măsura în care contribuie la
dezvoltarea competențelor generale și specifice. Scopul principal al proiectelui
de analiză este evidenţierea părţilor forte şi slabe ale manualului şi excluderea
elementelor negative (erori, denaturări, prejudicii).
În continuare vom analiza modul în care manualul școlar de istorie
corespunde curriculumui disciplinar (tabelul 2.1) bazându-ne pe conținutul
temei „Constituirea și formarea statelor medievale românești”

Tabelul 2.1 Analiza manualului de istorie clasa VI-a privind conținutul

subiectului „Constituirea statelor medievale românești”.

Nr. Criteriul de Da Nu Argumente

evaluare
1 Elemente de da Tema „Costituirea statelor medievale
explicitare a românești„ are un cuvânt de început sau
manualului ca un mic studiu introductiv referitor la
instrument de scopurile aurorilor în ceea ce privește
lucru desfășurarea subiectului dat. Există o
secțiune în care se prezintă ce ar trebui
să cunoască elevul la sfârșitul orei.

44
2 Prefața subiectului da Pe prima pagină a temei este formulată o
este sugestivă (prin problemă care anticipă subiectul
mesaj şi prin discutat. Axa timpului, harta,
elementele de documentul sau imaginea întregesc
prezentare) conținutul tmei. Axa cronologică îi ajută
pe elevi să localizeze evenimentul stidiat
în timp, iar harta istorică să determine
locul unde a avut loc. Documentul sau
imaginea care completează această
pagină înlesnește stabilirea cauzalității
evenimentului studiat. Toate acestea
anticipă conținutul de bază, provocândul
pe elev să mediteze în momentul în care
studiază tema.Alt element component al
acestei pagini sunt cuvintele-cheie,
termeni necunoscuți, explicarea cărora ar
face înțeles conținutul temei

3 Caracteristicile da Manualul este structurat pe tot parcursul

conținutului într-o formă grafică uniformă. În ceea ce
privește materialul de bază al temelor
„Constituirii statelor medievale
românești„ cel de informare și
documentare suplimentară, precum și cel

45
cu elaborări metodice este aranjat în
temei pe patru pagini, finalizându-se cu
lecție de sinteză și evaluare. Pe prima
pagină a temei este formulată o problemă
care anticipă subiectul discutat. Paginile
a doua și a treia redau conținutul de bază
al temei. Imaginile, documentele și
informațiile completează și explică
textul. Pagina a-IV-a temei conține un
laborator, care cuprinde exerciții de
extindere, aplicare, și evaluare a
cunoștințelor în funcție de obiectivele de
referință.

Reproducem în continuare schema

grafică a temei cu toate compartimentele
ei

46
4 Modalități de da -ConținutuL pornește fie de la o imagine
concretizare , fie de la un text introductiv care ne
explicită a familiarizează cu susiectul lecției.
conținuturilor - Tema comține cuvinte-cheie, termeni
necunoscuți, explicarea cărora ar face
înțeles conținutul temei
- Conținutul temei este însoțit de surse
istorice, documente și informații pe
baza cărora sunt construite sarcini
- Sunt prezente hărți și schițe de hărți
însoțide de sarcini.
Din păcate lipsesc studiile de caz, rubrica
„vocabular” care ar explica termenii noi
la fel și minibiografii ale personalităților
importante în cadrul temei. O listă
bibliografică a referitoare subiectului
vizat ar motiva elevii spre lecturare
suplimentară

5 Cantitatea de da Per ansamblu informațiile sunt

informații dintr-o accestabile în raport cu particularităile de
lecție este rațională vârstă ale elevilor. Limbajul manualului
în raport cu vârsta este clar, construcția frazelor adecvată,
elevilor nu au fost semnalate greșeli de scriere și
lingvistice.
Totuși textele foarte lungi care însoțesc
lecția și marimea literelor destul de mică
fac lecturarea destul de dificilă.

Lipsa elementelor de vocabular,

minibiografiilor unor personalități,
realizarea grafică, a mai multor imagini
reprezentative, calitatea hârtiei și

47
 cromatica deficitară fac manualul
neatrăgător pentru elevi .
6 Există activități de da Tema conține un laborator, care cuprinde
învățare şi sarcini exerciții de extindere, aplicare, și
de lucru derivate evaluare a cunoștințelor în funcție de
din program obiectivele de referință. Sarcinile
urmăresc scopul formării unui sistem de
atitudini, valori și comportamente, a unor
deprinderi de interpretare și analiză, a
unor capacități intelectuale vizând
dezboltarea gândirii și a creativității
personale, dar și însușirea unor metode și
tehnici de muncă intelectuală. Un
element de noutate îl constituie sarcinile
care vizează aplicarea cunoștințelor
dobândite în cadrul unor exerciții de de
elaborare. Aceste sarcini solicită
formarea unor abilități: să se orienteze în
timp și în spațiu , să opineze, să
argumenteze , să determine cauzalitatea
cauzalitatea evenimentelor, să consulte
dicționarul.

Componenta „Exprimă-ți atitudinea ”,

importantă pentru instruirea istorică, se
realizează de obicei sub forma unui
dialog dintre profesor și elev, ultimul
fiind pus în situația să-și exprime opinia
și să argumenteze (exercițiul 3 pagina
139).
Rubrica „Din cronica timpului” conține
fapte, curiozități relaționate cu subiectul
studiat, contribuind astfel la completarea

48
 cunoștințelor și la realizarea complexă a
sarcinilor și obiectivelor propuse.
Sarcinile ce presupun dezvoltarea
creativității personale implică libertatea
de utilizare a cunoștințelor dobândite în
activități cu grad mare de motivație
pentru elevi

7 sunt prezente da Temele conțin activități de tip

activități de tip investigativ:
investigativ -Examinează harta și numește
formațiunile statale de pe teritoriul Țării
Românești (sarcina 2 pagina 143).
-Analizând sursa și imaginea identifică
elementele ce se conțin pe stema
Moldovei (Sarcina 3 pagina 147).
- Compară harta contemporană a
României și a Republicii Moldova.
Găsește schimbările intervenite în
teritoriile acestora. (sarcina III pagina
149).

8 Conținuturile au nu Conținuturile fac trimitere în mare parte

deschideri către istoirie, scrierii istorice, hărții
interdisciplinare istorice, surse și documente istorice.

9 Propune activități nu Conținutul lecție începe cu un fragment

de învățare ce
facilitează lectura
de text care apoi poate fi citit în
întregime. Unele studii de caz ( despre
Castelul Bran, pagina 139) pot trezi
elevilor curiozitatea de a afla mai multe
informații despre acest monument
arhitectural în mod individual
Alte activități de învățare ce ar facilita
lecturarea nu se conțin.

49
 10 Există activități de da Temele conțin un laborator cu sarcini
evaluare prezențe bine structurate exemlu: „Aranjează în
în mod explicit ordine cronologică evenimentele”,
„Identifică pe hartă”, Expune o legendă”,
Alcătuiește un comentariu”.

Capitolul se finalizează cu evaluare

Concluzii preliminarii:Manualul„ Istoria românilor și universală clasa IV-a ”

conceput de autorii: Demir Dragnev, Gheorghe Gonța, Pavel Cocîrlă și Emil
Dragnev, este elaborat comform curriculumului disciplinar fiind un instrument
de lucru eficient, dar tributar unei realizări grafice depășite. Imaginile, dar și
textele sunt deseori neclare, cu fonturi mici și în coloristică neatrăgătoare.
Manualul este structurat pe tot parcursul într-o formă grafică uniformă. În ceea
ce privește materialul de bază al temelor „Constituirii statelor medievale
românești„ cel de informare și documentare suplimentară, precum și cel cu
elaborări metodice este aranjat în temei pe patru pagini, finalizându-se cu lecție
de sinteză și evaluare. Pe prima pagină a temei este formulată o problemă care
anticipă subiectul discutat. Paginile a doua și a treia redau conținutul de bază al
temei. Imaginile, documentele și informațiile completează și explică textul.

50
Tema conține un laborator, care cuprinde exerciții de extindere, aplicare, și
evaluare a cunoștințelor în funcție de obiectivele de referință. Sarcinile urmăresc
scopul formării unui sistem de atitudini, valori și comportamente, a unor
deprinderi de interpretare și analiză, a unor capacități intelectuale vizând
dezboltarea gândirii și a creativității personale, dar și însușirea unor metode și
tehnici de muncă intelectuală.
Per ansamblu informațiile sunt accestabile în raport cu particularităile de
vârstă ale elevilor. Limbajul manualului este clar, construcția frazelor adecvată,
nu au fost semnalate greșeli de scriere și lingvistice. Totuși textele foarte lungi
care însoțesc lecția și marimea literelor destul de mică fac lecturarea destul de
dificilă.
Cu toate că elementele de surse istorice sunt clar demarcate, rubrica din
cronica timpului” conține fapte, curiozități relaționate cu subiectul studiat,
contribuind astfel la completarea cunoștințelor și la realizarea complexă a
sarcinilor și obiectivelor propuse, ceea ce teoretic ar face conținutul mai ușor de
urmărit, totuși lipsa elementelor de vocabular, minibiografiilor unor
personalități, realizarea grafică, calitatea hârtiei și cromatica aleasă deficitare
așa încât manualul rămâne, din păcate, neatrăgător pentru cititori.
2.2 Analiza manualul de istorie din perspectiva dezvoltării competențelor
generale și specifice.
Un manual bun ar trebui în primul rând să fie axat pe formarea de
competenţe, un ansamblu, sistem integrat de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi
atitudini dobîndite de elevi prin învăţare şi mobilizate în contexte specifice de
realizare, adaptate vîrstei şi nivelului cognitiv al elevului, în vederea rezolvării
unor probleme cu care acesta se poate confrunta în viaţa reală. Educaţia istorică
are un rol deosebit în dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare pentru
formarea cetăţeanului participativ şi responsabil. În acest context, istoria are
menirea de a forma un cetăţean democratic, care să fie înzestrat, pe parcursul
şcolarizării, cu un ansamblu de competenţe funcţionale ce îi vor permite să facă
faţă cerinţelor societăţii contemporane.
51
 Misiunea manualului școlar de istorie este orientată prioritar spre
dezvoltarea capacităților elevilor pentru înţelegerea trecutului propriului popor
şi a diversităţii tradiţiilor culturale şi istorice ale popoarelor lumii pentru a
înlătura prejudecăţile şi a încuraja toleranţa între oameni. Totodată are menirea
de a-i învăţa pe elevi să aprecieze rolul şi semnificaţia surselor istorice în
procesul de cercetare, să însuşească metodele de investigaţie istorică (colectarea,
selectarea, sistematizarea, analiza, comparaţia, evaluarea etc.), să formuleze şi
să răspundă corect la întrebări despre trecut etc. Astfel, prin intermediul
manualului putem forma elevilor apartenenţa la o anumită identitate şi
moştenire culturală, respectul faţă de trecut, faţă de alte popoare, precum şi alte
valori necesare unor cetăţeni democratici activi şi responsabili.
În continuare vom analiza atât manualul cât și curriculumul din perspectiva
centrării acestora pe elev în calitate de subiect al procesului educaţional în raport
cu particularităţile individuale şi de vîrstă ale acestuia, orientării spre formarea
de competenţe prin stabilirea unui set de competenţe specifice disciplinei şi
subcompetenţe în raport cu standardele educaţionale naţionale.
Curriculumul din 2010 cuprinde șapte competențe specifice care includ
valori şi atitudini care accentuează dimensiunea afectivă, de atitudine şi morală
a învăţării din perspectiva contribuţiei specifice Istoriei, la atingerea finalităţilor
educaţiei. Curriculumul din 2019 este o continuitate a celui din anul 2010 centrat
pe competențe. Dezvoltarea curriculară implică o nouă paradigmă educațională:
de la cunoștințe și gândire critică la dezvoltarea de abilități și formarea de
atitudini și valori, elemente indispensabile cetăţeniei participative. Competențe
specifice disciplinei Istoria românilor și universală sunt:
- Utilizarea limbajului istoric în diverse situații de învățare și de viață.
- Amplasarea în timp și spațiu a evenimentelor, proceselor, fenomenelor,
demonstrând înțelegerea continuității și schimbării în istorie.
- Analiza critică a informației din diferite surse, exprimând poziția
cetățeanului activ și responsabil.

52
 - Determinarea relației de cauzalitate în istorie, dând dovadă de gândire
logică și spirit critic.
- Manifestarea respecului față de țară și de neam, valorificînd trecutul
istoric și a patrimoniul cultural.

Tabelul 2.2 Analiza manualul de istorie din perspectiva dezvoltării

competențelor generale și specifice.

Nr. Criteriul de Da Nu Argumente

evaluare
1 Utilizarea Această competență urmărește
limbajului istoric pregătirea mai aprofundată elevilor
în diverse situații pentru înţelegerea, formarea şi utilizarea
de învățare și de limbajului istoric. Pentru formarea
viață. acestei competențe este necesar
organizarea unor activități, prin care
elevul să aibă acces la sursele istorice și
compararea informațiilor din surse
a)Selectarea din Da diferite.
text a termenilor
pentru descrierea Toate temele din manual încusiv și
evenimentelor / temele Constituirii statelor medievale
faptelor/ proceselor românești au un laborator care cuprinde
istorice. de obicei una două surse, o imagine și
rubrica din cronica timpului pe baza
cărora sunt construite sarcini menite să
dezvolte competențele specifice istorice.
Temele conțin sarcini care dezvoltă
competența „selectarea din text a
termenilor pentru descrierea proceselor
istorice. Exemplu: Sarcina 4 pagina 139
„Determină după fragmentul de text a lui
b) Explicarea da Anonimus noțiunile care determină
termenilor specifici teritoriul țara de dincolo de păduri. Cine
epocii medievale a numit-o așa, de ce?

Temele conțin rubrica „cuvinte-cheie”

explicarea cărora ar face înțeles
conținutul temei.
- Sarcina 2 pagina 139 „Examinează
imaginile la temă și numește vestigiile

53
 c) Redactarea da legate de românii din evul mediu
enunțurilor/textelor timpuriu pe acest teritoriu„
utilizând termenii - Sarcina 5 pagina 143 „Găsește în text
istorici. informații care ar explica termenii:
nobilime, stat independent,dinastie,
vasalitate”

Componenta „Exprimă-ți atitudinea ”, ce

se întâlnește la fiecare temă se realizează
de obicei sub forma unui dialog dintre
profesor și elev, ultimul fiind pus în
situația să-și exprime opinia și să
argumenteze, exemplu:
-Sarcina de la pagina 135 „Bunei părinții
și rudele noastre s-au numit și se numesc
deseori moldoveni. Cum crezi fac ei
parte din neamul românesc? Explică și
argumentează istoric”.
- Sarcina pagina 147 „Alcătuiește
povestire pe baza textelor la temă și
imaginea alăturată care reprezintă
Bătălia de la Posada”.

2 Amplasarea în Prima pagină a fiecărei teme conține axa

timp și spațiu a cronologică care îi ajută pe elevi să
evenimentelor, localizeze evenimentul studiat în timp,
proceselor, iar harta istorică să determine spațiu
fenomenelor unde a avut loc astfel dezvoltând
istorice competența ”amplasarea în timp și în
spațiu a evenimentelor, proceselor,
fenomenelor demonstrând înțelegerea
continuității și schimbării în istorie.

a) Plasarea Da Fiecare temă conține cel puțin o sarcină

evenimentelor, care implică plasarea lucrul cu axa
proceselor și cronologică.
fenomenelor -Sarcina 1 pagina 135 „Desenează o axă
istoriei cronologică și indică pe ea principalele
medievale în evenimente descrise în „cronica
ordine cronologică timpului”;

54
 -Sarcina 1 pagina 139 „Aranjează în
ordine cronologică următoarele
evenimente”;
-Sarcina 1 pagina 143 „Arată pe linia
timpului secolul în care s-a întemeiat
satatul medieval Țara Românească”

b) Identificarea da
informaţiilor cu
privire la istoria
evului mediu din Toate temele conțin sarcini care se
diferite surse implică lucru cu harta.
cartografice. -Sarcina pagina 139 „Găsește pe hartă
spațiul voievodatelor, lui Menumorut
Gad și Gelu”
-Sarcina2 pagina 143 „Examinează harta
și numește formațiunile statale de pe
teritoriul Țării Romțnești și Dobrogiei

3 Analiza critică a Spre deosebire de citirea unui text

informației din oarecare în scop informativ, analiza
diferite surse, documentelor istorice de către elevi
exprimând poziția solicită utilizarea unei game mai largi de
cetățeanului activ deprinderi. Elevii trebuie să
și responsabil interacționeze cu textul, să-și pună
întrebări și să ia în considerare contextul
în care acesta a fost scris.
a)Extragerea Da
informației Cu toate ca temele sunt mai sărace în
esențiale din surse surse istorice totuși fiecare team conține
pentru descrierea cel puțin o sursă scrisă sau o imagine pe
evenimentelor și bază cărăroa sunt costruite cel pușin o
proceselor din sarcină care să dezvolte această
istoria medievală. competență. Exemplu
Studiul de caz de la pagina 135 conține
următoarea sarcină „Găsește în sursă
propozițiile care demonstrează
55

b) Caracterizarea da
evenimentelor,
proceselor din
istoria medievală,
folosind informații
din diverse surse.
continuitatea tradiției romțnești pe aceste
meleaguri„
-Sarcina 4 pagina 139 „ Determină
folosind informațiile din fragmentul de
text teritoriul numit țara de dincolo de
păduri.Cui îi aparține aces teritoriu și de
ce?”
-Sarcina 3 pagina 148 „ Examinând
docomentul de mai sus elaborează un
plan de idei prin care ai demonstra că
evenimentele și procesele din Țările
Române aveau un caracter sincronic”;
-Sarcina 4 „În bază textului și a
imaginilor demostreză că în lacalitatea
Hansca au existat semnele evului mediu
timpuriu.

4 Determinarea Da Dezvoltarea acestei competențe îi ajută

relației de pe elevi să vadă cum sunt legate
cauzalitate în evenimentele în istorice și de ce ele au
istorie, dând avut loc. Examinarea unui text pentru a
dovadă de gândire găsi relația de cauzalitate înseamnă să
logică și spirit caute relațiile dintre evenimente și
critic. acțiuni și să recunoască cum un
eveniment sau o acțiune este un efec al
atuia. Recunoașterea relațiilor de
cauzalitate presupune înțelegerea
circumstanțelor care au dus la
consecințe deosebite în istorie care
a)Comentarea Da influiențează atât trecutul cât și
cauzelor prezentul.
evenimentelor și
proceselor istorice. Deși mai puțin abordată această
competență totuși sau identificat câteva
sarcini care ar putea dezvolta elevilor
competența de a determina relațiile de
cauzalitate.
-Sarcina 5 pagina 139 „Evidențiază cel
puțin trei cauze care au determinat unirea
obștilor sub o singură căpetenie”;
- Sarcina 5 pagina 143 „Găsește legătura
nu dintre aceste evenimente: unirea mai

56
 b) Compararea multor voievodate, formarea unui stat
evenimentelor și unitar și independent”.
proceselor din
istoria evului Temele conțin doar o singură sarcină nu
mediu. prea relevantă care ar ajuta cumva la
dezvoltarea acestei abilități
nu Sarcina 3 pagina 131 „ Compară durata
c) Formularea epocii medievale românești cu cea
concluziilor cu universală. Calculează cât timp a durat
privire la fiecare dintre ele”.
schimbările din
istoria medievală. Pe parcursul temelor ce vixează
„Constituirea statelor medievale
românești” nu se conțin sarcini ce ar
dezvolta această abilitate

5 Manifestarea da Obiectivul major al acestei competențe

respecului față de este ca elevul să fie capabil să
țară și de neam, recunoască, să identifice, să stabilească,
valorificînd să evidențieze, să poată promova
trecutul istoric și a elementelor de cultură și patrimoniu
patrimoniul cultural.
cultural.

a) Stabilirea Da
faptelor istorice Această competență este dezvoltată cel
din evul mediu mai des prin sarcini care presupun
care au contribuit recunoașterea monumentelor din epoca
la formarea medievală parte a patrimoniului cultural
identității de neam. românesc. Exempu:
-Studiul de caz de la pagina 135 conține
următoarea sarcină: „ Găsește în text
propozițiile care demonstrează
continuitatea tradiției românești pe
aceste meleaguri”.
- Studiul de caz de la pagina 139 „
Alcătuiește o comunicare acest oraș
dispărut, comparându-l cu alte
monumente ale trecutului din spațiul
dintre Nistru și Prut”

57
 b) Determinarea. nu
contribuției marilor
voievozi la
desăvârșirea
identității statale și
de neam
Foarte lacunar sun prezente doar câteva
c) Promovarea minibiografii ai unor voievozi sau
patrimoniului da personalități importante. O singură
cultural prin sarcină foarte sumar aduce în discuție o
modelarea și personalitate istorică: Sarcina 4 pagina
prezentarea 149
obiectelor specifice
epocii medievale.

Temele conțin studii de caz care prezintă

obiecte specifice epocii medievale,

Imagini a mai multor cetăților

medievale;

Stemele statelor medievale românești

Concluzii
Analizâd manualul de istorie din perspectiva dezvoltării competențelor
generale și specifice sa constat că per ansamblu conținuturile și sarcinile propuse
dezvoltă competențele generale și specifice istoriei doar că nu pe toate în aceiaș
măsură, unele dintre ele sunt abordate destul de lacunar. Am observat că cel mai
mare accent s-a pus pe dezvoltatrea competenței „Amplasarea în timp și spațiu
a evenimentelor, proceselor, fenomenelor demonstrând înțelegerea continuității
58
și schimbării în istorie. ” astfel fiecăre temă conține axa cronologică care îi ajută
pe elevi să localizeze evenimentul studiat în timp, la fel și harta istorică să se
poată determina spațiu unde a avut loc evenimentul studiat, fiecare temă conține
cel puțin două sarcini bine definite care implică lucrul cu axa cronologică sau
harta. Cel mai dificitar sunt dezvoltate competențele „determinarea relației de
cauzalitate în istorie, dând dovadă de gândire logică și spirit critic” și
„manifestarea respecului față de țară și de neam, valorificînd trecutul istoric și a
patrimoniul cultural”.
Pentru o evidențiere mai profundă a competențelor specifice istoriei
dezvoltate în conținutul subiectului „Costiturea statelor medievale românești„
am realizat un proiect didactic pentru o lecție de sinteză și recapitulare atașat la
anexe. (Anexa 1).

59
 CONCLUZII
Elaborarea unui manual de istorie reprezintă o încercare de mare dificultate
și reușita nu este la îndemâna oricui. Sunt necesari ani îndelungați de studiu, o
activitate didactică consistentă și un exercițiu repetat de scriere, deoarece rolul
manualului de istorie constă în dezvoltarea competențelor absolventului, ajută
elevul să urmărească transformarea permanentă a societății, dezvoltă capacitățile
elevului de a utiliza surse, metode și principii adecvate istoriei prin dezvoltarea
unor abilități de logică istorică (context-cauză-efecte), fenomene de continuitate
și schimbare în evoluția unui proces istoric, contribuie la analiza efectelor
pozitive și negative ale unor evenimente.
Un profesor de istorie va desfășura eficient procesul de predare-învățare
dacă va cunoaște conținutul și posibilitățile manualelor școlare de istorie. În
procesul de predare a temei “Constituirea și formarea statelor medievale
românești” manualul de istorie reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid,
de orientare a activităţii didactice, respectiv de selectare a conţinuturilor
ştiinţifice valorificabile în vederea atingerii finalităţilor urmărite. Cercetarea
istorică a constituirii şi evoluţiei statelor medieval roânești este actuală şi
reprezintă o valoare evidentă a interesului constant pentru cunoaşterea acesteia
de către noile generaţii, proces care are o mare importanţă pentru completarea
tezaurului cultural românesc. Atât pentru România, ţară-membră a Uniunii
Europene, precum şi pentru Republica Moldova, pentru celelalte state europene
în contextul proceselor integraţioniste actuale, cunoașterea istoriei naționale
constituie şi o problemă pedagogică, reclamând crearea unor noi modele
educative,unor noi abordări pentru a se integra plenar în efortul educaţional
general.
În condiţiile modernizării învăţământului, se cere ca funcţia principală a
manualului de altă dată cea de informare să fie diminuată în favoarea funcţiilor
de formare a competenţelor de fixare şi consolidare prin realizarea unor sarcini
didactice care să mobilizeze un ansamblu de resurse: cunoştinţe, experienţe,
capacităţi, priceperi, asigurând integrarea lor. Focalizarea programelor şcolare
60
pe dezvoltarea de competențe reclamă organizarea manualelor şcolare prin
raportare la acest element cu rol organizator competenţa. Pentru a vedea în ce
masură manualu de istorie este axat pe dezvoltarea de competențe am analizat
manualul„ Istoria românilor și universală clasa IV-a ” conceput de autorii: Demir
Dragnev, Gheorghe Gonța, Pavel Cocîrlă și Emil Dragnev. Pe parcursul analizei
sa constat că per ansamblu conținuturile și sarcinile propuse dezvoltă
competențele generale și specifice istoriei doar că nu pe toate în aceiaș măsură,
unele dintre ele sunt abordate destul de lacunar. Am observat că cel mai mare
accent s-a pus pe dezvoltatrea competenței „Amplasarea în timp și spațiu a
evenimentelor, proceselor, fenomenelor istorice demonstrând înțelegerea
continuității și schimbării în istorie.” astfel fiecăre temă conține axa cronologică
care îi ajută pe elevi să localizeze evenimentul studiat în timp, la fel și harta
istorică pentru a se putea determina spațiu unde a avut loc evenimentul studiat,
fiecare temă conține cel puțin două sarcini bine definite care implică lucrul cu
axa cronologică sau harta. Pentru formarea competenței „Utilizarea limbajului
istoric în diverse situații de învățare și de viață” este necesar organizarea unor
activități, prin care elevul să aibă acces la sursele istorice și compararea
informațiilor din surse diferite, conținutul temelor este destul de sărac în surse
istorice ceea ce ar ingreuna misiunea cadrului didactic în vederea dezvoltării
aceastei competențe. Cel mai dificitar sunt dezvoltate competențele
„determinarea relației de cauzalitate în istorie, dând dovadă de gândire logică și
spirit critic” și „manifestarea respecului față de țară și de neam, valorificînd
trecutul istoric și a patrimoniul cultural”
Per ansamblu manuașlul este elaborat comform curriculumului disciplinar
fiind un instrument de lucru eficient, informațiile sunt accestabile în raport cu
particularităile de vârstă ale elevilor. Limbajul manualului este clar, construcția
frazelor adecvată, nu au fost semnalate greșeli de scriere și lingvistice. Totuși
textele foarte lungi care însoțesc lecția și marimea literelor destul de mică fac
lecturarea destul de dificilă. Cu toate că elementele de surse istorice sunt clar
demarcate, rubrica din cronica timpului” conține fapte, curiozități relaționate cu
61
subiectul studiat, contribuind astfel la completarea cunoștințelor și la realizarea
complexă a sarcinilor și obiectivelor propuse, ceea ce teoretic ar face conținutul
mai ușor de urmărit, totuși lipsa elementelor de vocabular, minibiografiilor unor
personalități, realizarea grafică, calitatea hârtiei și cromatica aleasă deficitare
așa încât manualul rămâne, din păcate, neatrăgător pentru elevi.

62
 BIBLIOGRAFIE
1. Andea S. Din relaţiile Transilvaniei cu Moldova şi Ţara Românească în sec.
al XVII- lea. Cluj-Napoca, 1997.
2. Andreescu M. Instituţii medievale în spaţiul românesc. Ed. Fundaţiei
România de Mâine. Bucureşti, 2003.
3. Bărbulescu M., Deletant D., Hitchins K. Istoria României. Bucureşti 1998.
4. Bârzea C. Restructurarea curriculumului național. Condiții de implementare.
Institutul de Științe ale Educației 2010.
5. Bolovan S. P. Didactica istoriei. Noi orizonturi în predarea, învăţarea şi
evaluarea istoriei prin metode active. Ed. Presa Universitară Clujeană. Cluj
Napoca 2007.
6. Brătianu Gh. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor medievale
româneşti. Bucureşti 1980. (Chişinău 1991).
7. Brătianu, Gh. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti. Ediţie
îngrijită de Valeria R. Editura Eminescu. Bucureşti 1988.
8. Brezeanu S. Identităţi şi solidarităţi medievale. Controverse istorice. Bucureşti
2002.
9. Burac C. Ţinuturile Ţării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Bucureşti 2002.
10. Cantemir D. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei. Editură
critică de Dan Sluşanschi. vol. I. Bucureşti 2006.
11. Căpiţă L., Căpiţă, C., Stamatescu, M. Istorie educaţie non-formală,
comunicare şi istorie. Bucureşti 2007.
12. Căpiţă L., Căpiţă, C., Stamatescu, M., Didactica istoriei , București 2011.
13. Cihodaru C. Constituirea statului feudal moldovenesc şi lupta pentru
realizarea independenţei lui . Studii şi cercetări ştiinţifice. Iaşi 1960.
14. Cronica Moldovei de la Cracovia. Secolul XIII–începutul secolului XVII,
ediţie de Constantin Rezachevici. Bucureşti 2006.
15. Curriculul aferent istoriei clasa a V-a - a IX. Ministerul Educației
R.Moldova. Chișinău 2019.
63
16. Dragnev D. Formarea statului medieval Ţara Moldovei: contribuţii
istoriografice. Revista de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă „Akademos”.
Chișinău 2009.
17. Documenta Romaniar Historica. Vol.I. București, 1980.
18. Eremia I. Statutul juridic internaţional al Ţării Moldovei (de la origini până
la începutul secolului al XVI-lea). Ed. Pontos. Chișinău 2010.
19. Eremia I. Istoria romanilor epoca medievală. Note de Curs. Chișinău 2018.
20. Eşanu Andrei şi Valentina. Întemeierea Ţării Moldovei. Voievozi din sec. al
XIV-lea (abordări şi interpretări noi). Revista Limba Română. nr.9-10. Cihșinău
2009.
21. Giurescu C. Istoria Românilor. Vol. I., bucurești, 1984.
22. Giurescu C. Probleme controversate în istoriografia românească. Bucureşti
1977
23. Gorovei Şt. Întemeierea Moldovei. Probleme controversate. Iaşi 1997.
24. Grigoraş N. Ţara românească a Moldovei de la întemeierea statului până la
Ştefan cel Mare. Iaşi 1978.
25. Grigoraş N. Instituţii feudale din Moldova. Organizarea de stat până la
mijlocul secolului al XVIII-lea. vol I. Bucureşti 1971.
26. Guţu V., Achiri I. Evaluarea curriculumului şcolar. Chişinău 2009.
27. Iorga N. Istoria Românilor. Vol. III. București 1937.
28. Iorga N. Studii asupra Evului Mediu românesc. Ed. Şerban Papacostea.
Bucureşti 1984.
29. Istoria României. Vol.II. Ed. Academiei. București 1962.
30. Istoria României. Vol.II. Ed. Academiei. București 1998.
31. Maxim M. Ţările Române şi Înalta Poartă. Cadru juridic al relaţiilor româno-
otomane în evul mediu. Bucureşti 1993.
32. Moga I. Voievodatul Transilvaniei. Biblioteca Institutului de Istorie
Națională. Sibiu 1944.
33. Musteaţă S. Cum să elaborăm şi analizăm manualele şcolare. Ed. Cartdidact.
Chişinău 2006.
64
34. Negret D. Teoria curriculumului educațional. Ed. Polirom. București 2008.
36. Onciul D. Dragoș și Bogdan fundatorii Principatului Moldovenesc. Ed.
Științifică. București 1968.
37. Palade, E., Manea, M. Predarea istoriei şi educaţia pentru cetăţenie
democratică: Demersuri didactice inovative. Ed. Educaţia. București 2006.
38. Papacostea Şerban. Evul mediu românesc. Realităţi politice şi curente
spirituale. Bucureşti 2001.
39. Papacostea Ș. Geneza statului în evul mediu românesc: studii critice. Ed.
Corint. București 1999.
40. Papacostea Ş. Românii în secolul XIII. Ed. Corint. Bucureşti 1993;
41. Parasca P. Moldovlahica Studii. Ed. Balacron. Chişinău 2009.
42. Parasca P. Politica externă şi relaţiile internaţionale ale Ţărilor Române în
epoca medievală. Chişinău 2005.
43. Parasca P. În problema izvoarelor tradiției medievale a întemeierii Moldovei.
Revistă de Istorie și Politică. nr. 2. Chișinău 2011.
44. Parasca P. Constituirea statelor medievale româneşti. Chișinău 1996.
45. Pascu ȘT. Contribuții documentare la istoria românilor în sec. XIII și XIV.
Biblioteca Institutului de Istorie Națională”. Sibiu 1944.
46. Rezachevici C. A fost întemeiată Ţara Moldovei la 1359? Magazin istoric.
București 2009.
47. Rezachevici C. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi
Moldova. Se. XIV–XVI. Ed. Enciclopedică. Bucureşti 2001.
48. Spinei V. Moldova în secolele XI-XIV. Chişinău 1994.
49. Ştefănescu Şt. Întemeierea Moldovei în istoriografia românească. Studii,
revistă de istorie nr.6. București 1959.
50. Stoica A. Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică. Ed.
Humanitas Educaţional. Bucureşti 2003.
51. Stoicescu N. Constituirea statelor feudale românești. Ed. Academiei
Republicii Socialiste România. București 1980.

65
52. Televca T. Problema constituirii Ţării Moldovei în istoriografia românească.
Analele ştiinţifice ale USM. Științe socioumanistice. Chișinău 2014.
53. Xenopol A.D. Istoria Românilor din Dacia Traiană. Vol.II. De la întemeierea
Țărilor Române până la moartea lui Petru Rareș. Ed. Științifică. București 1986.

66
ANEXE
Proiect de lecție
Autor: Dopira Cristina
Clasa: a VI-a
Disciplina: Istoria românilor și universală
Unitatea de învățare: Evul mediu târziu (sec. al XVI-lea- prima jum. sec. XVII-lea). Statul medieval.
Tema: Constituirea statelor medievale românești.
Tipul lecției:Recapitulare și sinteză.
Competențe specifice
• Utilizarea termenilor istorici specifici Epocii Moderne în diferite situaţii de comunicare scrisă sau orală;
• Localizarea în timp şi spaţiu a faptelor istorice de la sfârşitul Evului Mediu pe baza surselor istorice;
• Descrierea unui fapt istoric de la sfârşitul Evului Mediu utilizând informaţiile selectate din surse istorice cunoscute sau
la prima vedere;
• Compararea informaţiilor din surse istorice referitoare la un aspect al civilizaţiilor de la sfârşitul Evului Mediu şi din
Epoca Modernă, în vederea stabilirii unor asemănări şi a unor deosebiri.
Subcompetențe
• analiza comparativă a fenomenelor şi proceselor istorice din epoca modernă;
• argumentarea interdependenţei dintre cauzele şi efectele evenimentelor din epoca modernă;
• utilizarea adecvată a termenilor istorici în elaborarea comunicărilor orale şi scrise;

67
Obiectivele operaţionale
La sfîrşitul activităţii didactice elevii vor putea:
O1- Să definească termeni istorici specifici temei: întemeiere , descălecat, cnezat, voievodat;
O2- Să descrie etapele formării statelor medievale românești: Țara Românescă, Moldova și Dobrogea;
O3- Să compare etapele formării Țării Românești și Moldovei;
O4- Să recunoască personalități ale procesului de formare a statelor medievale;
O5- Să realizeze o axă cronologică a formării statelor medievale românești;
O6- Să argumenteze că factorii apariției statului medieval existau în spațiul românesc.

Strategii didactice: metoda cubului, conversația examinatoare, metoda „ gandiți-lucrați în perechi-comunicați”, explicatia,
comparația, problematizarea, cvintetul.
Forme de organizare: frontal, individual, activitate în grup.
Metode și procedeie: conversația , explicația , interviul, exercițiul scris, învățarea prin cooperare.
Mijloace de învățare: manualul, tabla, proiector, fișe de lucru, harta mută.
Strategii de evaluare: orală, formativă, curentă.
Bibliografie:
Manual de istorie clasa VI-a;
Gidul pentru profesori și elevi. Editura Știința 2001;
Căpiţă L., Căpiţă C. Tendinţe în didactica istoriei, Piteşti 2005;
Murgescu Bogdan. Istoria româniei în texte. Editura Corint, București 2001.
68
 Scenariul didactic al lecției
Etapele Ob. Activitatea profesorului Activitatea elevului T Strategii didactice Strategii
lecției Forme Metode/ Mijloace de
Procedeie evaluare
Moment Verifică prezenţa elevilor. Elevul de serviciu prezintă 2
organizatoric Pregăteşte materialele necesare situaţia absenţelor. Elevii
desfăşurării lecţiei se pregătesc pentru lecţie
Reactualiza O1 Pentru reactualizarea Realizează sarcina 5 individual fișa de apreciere
cunoștințelor cunoștințelor propune elevilor să lucru orală
rezolve rebusul (Anexa 1 )
Evocarea Proiectează moto-ul lecţiei: Elevii sunt atenţi la 3 frontal conversaţia proiector apreciere
„Piatra nu speră să fie nimic proiecţie, comentează euristică orală
altceva decât piatră. Dar, citatul şi îşi expun opiniile.
colaborând, se alătură altor pietre
şi devine templu”
A. de Saint-Exupery
Anunțarea Se notează titlul lecţiei pe tablă: Notează tema 2 frontal tabla
temei lecției „Constituirea statelor medievale
românești”
Realizarea O1 Elevii sunt împărțiți în grupe apoi Elevii primesc sarcina și o 5 În perechi Exercițiul Fișa de Evaluare
sensului primesc primesc termenii realizează frontal scris lucru curentă
istorici: „întemeiere” Invățarea
„descălecat”, „voievodat”, Un membru al grupului prin
„cnezat” având ca sarcină să comunică corelațiile cooperare
descopere ce legatură există între stabilite
acești termeni și cum pot fi ei puși Gândiți-
în relație alcătuind un mic text în lucrați în
care să coreleze logic acești perechi-
termeni și să-i definească. comunicați
69
 Profesorul pentru a folosi metoda Fiecare grup își alege un 7 Activitate Exercitiul Fișe de Observația
cubului cere elevilor fiecărui grup lider care va da cu zarul în grup scris lucru sistematică
să-și aleagă sarcinile pentru a le pentru a alege una din cele Învățarea
rezolva realizând un poster. șase sarcini prin Coli de
Astfel se distribuie sarcinile de corespunzatoare celor șase cooperare hartie
lucru (Anexa2) fețe ale cubului.
Conversația Markere
Grupa I „Descrie„ - să descrie pe Primesc fișa cu sarcina ,
scurt etapele formării Țării discută în cadrul grupului, Metoda
O2 Românești, Moldovei și rezolvând sarcina. cubului
Dobrogei. Fișa 1.

Grupa II „Compară”- să compare Primesc fișa cu sarcina ,

etapele formării țării Românești și discută în cadrul grupului,
O3 a Moldovei. Fișa 2. rezolvând sarcina.

Grupa III „Asociază”- Primesc fișa cu sarcina ,

personalități cu evenimente și discută în cadrul grupului,
O4 imagini cu evenimente. rezolvând sarcina.
Fișa 3.

Grupa IV Analizează - lista de Primesc fișa cu sarcina ,

termeni dați. Fișa 4. discută în cadrul grupului,
O1 rezolvând sarcina.
Grupa V Aplică - să aplice cele Primesc fișa cu sarcina ,
învățate despre formarea statelor discută în cadrul grupului,
O5 medievale construind o axă rezolvând sarcina.
cronologică. Fișa 5

70
 Grupa VI Argumentează - să Primesc fișa cu sarcina ,
găsească argumente prin care să discută în cadrul grupului,
demonstreze că în spațiul rezolvând sarcina.
O6 românesc existau factorii necesari
apariției statului. Fișa 6

Cere liderilor grupelor să prezinte Fiecare grup își expune pe 10 Frontal Conversația Produsul Evaluare
posterul cu rezultatul final tablă posterul realizat, Activitate final orală
liderul fiecărui grup în grup posterul
O1 prezentând produsul final.
O6
Cere elevilor să realizeze un Realizează cvintetul 5
cvintet plecând de la o alegându-și o personalitate Individual Cvintetul Manual
personalitate care s-a remarcat în la dorință
O4 procesul de constituire a statelor
medievale romanești.
( ex: Basarab , Dragos , Bogdan)
Reflecția La sfîrşitul activităţii propune Realizează sarcina 5 Individual Metoda Fișa de Evaluare
elevilor metoda KVL KVL lucru curentă
Știu/credeam Vreau să Am
ca știu știu învățat

Tema pentru „Bunei și părinții noștri sau numit Notează tema pentru acasă 2 frontal manual
acasă și se numesc adeseori moldoveni„
Pornind de la cele spuse mai sus
scrți o comunicare „Cum credeți
fac ei parte din neamul
românesc”. Explică și
argumentează.

71
Anexa 1
Fișa de lucru nr.1
A

B
1. A condus marca Moldovei.
2. Voievodatul lui………… cuprindea şi Ţara Făgăraşului.
3. A obţinut victoria de la Posada.
4. Cnezatul lui ................. este situat ipotetic la sud de munţii în Vâlcea.
5. Cnezatul lui ................. este localizat ipotetic în judeţul Romanaţi de mai târziu.
6. Voievodatul lui ............... este situat în sud-vestul Transilvaniei.
7. A descălecat din Făgăraş la Argeş ...............Vodă.
8. A fost unul din urmaşii lui Dragoş.
9. Al doilea descălecat în Moldova.
10. Voievodatul lui ................. cuprindea şi Ţara Haţegului.
A-B - termen folosit de cronicari spre a descrie întemeierea statelor medievale româneşti.
72
Anexa 2
Fișa nr.1
Descrie !
Folosindu-te de cunoștintele tale, formarea celor trei state medievale românești din afara arcului carpatic, având în vedere
principalele evenimente și personalități.

73
Fișa nr. 2
Compară !
Realizați o comparație între procesele de formare a celor două state Țara Romînească și Moldova , pe baza diagramei Venn

74
Fișa nr.3
Asociază !
Pe baza celor învățate, imaginile și informațiile din fișă , dând o structură logică .

75
Fișa nr.4
Analizează !
Procesul descălecatului, pe baza planului:
- definiţia..........................................................................................................................................................................................
- cauza..............................................................................................................................................................................................
- consecinţe......................................................................................................................................................................................
Exemple:
- Ţara Românească..........................................................................................................................................................................
- Moldova........................................................................................................................................................................................

Lista de termeni: Domnie, Parlament, Sfat Domnesc, regat, Adunarea Ţării, dregători, Mitropolie, armată, voievodat.
Selectaţi pe cei care se referă la:
a)Forma de organizare politică (forma de stat)................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................................................
b)Instituţiile statului medieval românesc..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
c) Instituţia de care se vor folosi domnitorii români în lupta pentru independenţă...........................................................................
...........................................................................................................................................................................................................

76
Fișa nr.5
Aplică !
Cele învățate și realizează o axă cronologică în care să palsezi toate evenimentele legate de procesul de formare a statelor medievale.

77
Fișa nr. 6
Argumentează !
Găsește argumente prin care să demonstrezi că în spațiul românesc existau factori necesari apariției statului.

Sol trimis cu bani de Carol Robert de Anjou

78