OBIECTUL COMPOZIIEI Arta are diverse domenii de activitate, cum ar fi muzica, literatura, arta plastic.

Fiecare domeniu dispune de anumite ramuri. Arta plastic se ramific n: realist, naturalist, abstract, decorativ, monumental. Aceste ramuri au anumite aspecte: grafic, sculptur, arta decorativ aplicat, design, arta decorativ-monumental. Aspectele dispun de genuri (pictura-cunoate genurile de peisaj, natur static, portret) genurile la rndul lor au subgrupe (portretul poate fi simplu, de gal, autoportret). Fiecare ramura artei plastice are particularitile ei compoziionale proprii, specifice. Noiunea compozie provine de la cuvntul latin composition, ceea ce nseamn a compune, a lactui un ntreg. Orice lucrare de art se compune din diferite elemente ce formeaz o structur, fiind construit dup anumite legiti, prin diverse mijloace de configurare ce redau un coninut. Procesul de organizare plastic a oricrei lucrri trece prin diverse faze de configurare a ei, prin ncercri creative de perfecionare artistic a elementelor, toate acestea constituind specificul procesului de creaie ce duce la integritatea operei. Organizarea logic i armonioas a tuturor elementelor plastice, care exprim coninutul unei lucrri, alctuindu-i integritatea artistic, se numete compoziie plastic. Dup metoda de construire si tehnica de executare artistic, cunoatem mai multe tipuri de compoziii plastice: grafic, de design, pictural, decorativ, sculptural s.a. Potrivit specificului ei, compoziia decorativ i cea de design, se desfoar pe frontal (bidimensional), fie volumetric (tridimensional). Pentru toate aspectele i tipurile de compoziie exist o singur lege: integritatea (numit i general, universal) care exprim unitatea indisolubil a tuturor elementelor compoziionale pe baza coordonrii i cosubordonrii lor ntr-un tot armonios. Integritatea e cea mai important calitate, mijloc i condiie permanent de existen a compoziiei. Integritatea - legea compoziiei n arhitectur i artele decorative aplicate. n orice compoziie toate elementele, att principale, ct i secundare ar fi unite ntr-un ntreg, nu numai ntre ele, dar i cu toat suprafaa pe care se plaseaz. n legatur cu aceasta, n procesul de creaie, trebuie permanent a avea n vedere c fiecare element sau form compoziional s poarte amprenta trsturilor generale a compoziiei dete. Unitatea, prin intermediul careia se contopesc diferite elemente i prti ale ntregului, este condiia principal de existen a lucrrii. BAZELE COMPOZIIEI Studierea esenelor artei decorative, are un caracter primordial de iniiere, pe cnd aplicarea acestor cunotine deja acumulate i nsuite un caracter secundar, cptnd un aspect profesionist n procesul instruirii i activitii practice. n prezent sunt cunoscute disciplini de baz care pun fundamentul pregtirii creativitii practice: pictura i compoziia, desenul - este schema unei creaii plastice. Modularea formei prin potrivirea nuanelor de ton i culoare, a raporturilor i a efectelor clarobscure a formelor nu este altceva dect pictura. Compoziia-ideea, caracterul individual al creaiei plastice, prin care se impune viziunea autorului. Prin urmare, desenul este schema constructiv, pictura inveliul artistic, iar compoziia, ideea i conutinutul generat de autor - toate acestea alctuiesc un tot ntreg. De aici, rezult ca toate succesele depind de studierea sistematic a teoriei i de activitatea practic; de insuirea treptat a cunotinelor i de aplicarea lor din ce n ce mai perfecta; de la trecerea de la o privire parial a detaliilor spre o privire general a ntregului pe care-l alctuiesc ntr-un singur plan, bidimensional, frontal.

Dac ntr-o compozitie toate elementele, cele principale i cele secundare, se afl ntr-o interdependen plastic reuit, interpretat n mod profesionist dup culoare, ton, factur etc. atunci o asemenea compoziie se destinge printr-o calitate artistic superioar. Dac creaia plastic dispune de o compoziie bine determinat din toate punctele de vedere, atunci ea dispune, concomitent, de o calitate, i de o nsuire a ei ce denot o valoare considerabil, nalt apreciativ. ========================================================================= === MIJLOACELE DE REALIZARE Mijloacele principale alcatuiesc un sistem sau un complex ntreg de materiale, instrumente i activiti care solicit o pregtire special a specialistului pentru a dobndi anumite performane cu ajutorul lor. O metodologie n acest context, cuprinde o serie complex, alcatuit din mai multe principii, legitti, metode i procedeie, menite s contribuie n modul cel mai reuit la cunoaterea unui ansamblu ntreg de instruire artistic, educaie estetic i formare a atitudinii fa de cultur i mediul ambiant. LEGITILE DE CONSTRUIRE A COMPOZIIEI Legitatea provine de la cuvintul lege. Legea din latina legis- raport stabil si repetabil dintre fenomenele si obiectele coexistente in spatiu, a lor legatura esentiala. Legitatea este stricta, corecta si concreta. Se cuvine deosebirea notiunilor de legitate bazata pe legile naturii si notiunea de legitate bazata pe niste reguli exigente, invantate de om si intrebuintate numai acolo unde se simte necesitatea lor vdit de aplicare. Primele i anume: ritmul, proporia, simetria, dinamica, echilibrul - pot fi numite legiti realiste, naturale. Acelea, ns bazate pe un ir de reguli ntroduse n arta plastic de diferii creatori n istoria dezvoltrii mijloacelor artistice de realizare a creaiilor plastice, cum ar fi: dup perimetrul formei, nscrierea n form - le putem numi legiti abstracte, evoluate pe baza gndirii logice. Prin urmare, deosebim dou categorii de legiti la structurarea compoziional a lucrrilor- 1) cuprinde legitatile realiste; 2) cuprinde legitatile abstracte. n ce privete acele realiste nici o lucrare plastic nu se compune i construi, n limitele uniu format, fr ele. Aplicarea lor este permanent nsoi de un mijloc important - gama plastic. Cunoaterea i aplicarea acestor cunotine e o necesitate absolut i permanent n arta decorativ aplicat i cea a designului. RITMUL Reproducerea ciclic a fenomenelor naturii i schimbarea proceselor n realitatea nconjuratoare, repetarea permanent a anotimpurilor, aranjarea strict, adunarea psrilor n grup, tactul monoton al mersului - tactul ritmic si este o legitate. Cadena ritmic este cea mai raspndit lege a naturii. Ritmul este caracteristic diferitor fenomene. Legitatea tactului ritmic contribuie ntotdeauna la alctuirea bine articulat, armonioas a creaiilor artistice. Prin urmare, legitile pot servi ca mijloace artistice n timp ce nu toate mijloacele artistice pot servi drept legiti de construire compoziional. Pentru nsuirea calitilor ritmice, la realizarea compoziiilor frontale decorative, delimitarea a ritmului de metric nu poate fi acceptabil.

Metrica, cuvint francez metre ndic unitatea de lungime. Din limba greac metrou nseamn masur-etalon sau unitate de baz pentru delimitarea lungimii n sistemul msurilor metrice. Metrica este o parte indisolubil a ritmului. Dac s-ar compara cu o situaie analogic n lucrri unde metrica ar corespunde intervalelor dintre elementele compoziionale i ar fi mai corect s se numeasc tact. Metrica la fel ca i intervalele, pote fi regulat sau - tacte egale ori inegale. n compoziia plastic nseamn o aranjare concret de figuri ori elemente n care nsemntatea principal l joac tactul. Ritmul e compus din dou caliti: elemente plastice i intervale. Ritmul ca fenomen plastic este bine observat cnd sunt intervale ntre elemente compoziionale. Tocmai aceste intervale transmit elementelor o sesizare de tact ritmic, o metric. Aceast ornduire a elementelor este o nsuire de baz a legitii ritmice i se mai numete caden ritmic, o succesiune de micri la anumite intervale. n acest context cuvntul caden are sens de dinamic, de repetare a elementelor. La rndul ei, dinamica (cadena) se poate diviza n trei pri, potrivit nsuirilor tactului: cadena (sau dinamic) ritmic de tact simplu, cadena ritmic de tact alternativ i cadena ritmic de tact compus. Prin urmare, legitatea ritmic cu nsuirea ei de repetare a formelor dup mrime, caracter, coninut etc. se manifest conform gradului de complexitate, prin 3 scheme de construire compoziional a lucrrilor decorative sau trei aspecte de tact ritmic. Fiecare din aceste scheme presteaz strict legea universal a compoziiei, unitatea indisolubil dintre toate elementele ei. Prima schem compoziional se consider cadena ritmic de tact simplu. Construirea acestei scheme se produce prin organizarea planului cu repetarea unor elemente egale la intervale egale n toate direciile suprafeei pe orizontal, vertical i diagonal. Pe lng elementele plastice, n unele cazuri se mai adaug o oarecare reea de linii care comunic scheme compoziionale pentru perceperea vizual. Aceast schem ajut la alctuirea compoziiei i la aranjarea elementelor ei pe suprafa. Alcatuirea schemei dupa un oarecare tact ritmic poate servi ca structura compozitionala de sine statatoare interpretata numai din linii si dungi. Atentia principala se acorda elementelor, caracterelor lor de forma, culoare, ton, factura s.a. Cu scopul de obtinere diverselor forme compozitionale se pot lua in vedereciteva posibilitati de creare a formelor noi.Astfel e necesar de insusit 4 aspecte de creare a formelor. A- Prin transformare plastic a formelor date cu urmatoarele procedee: -eliminarea unei parti din forma; - adaugarea unor elemente la forma data; - sectionarea si alunecarea unei parti a formei date pe una din suprafetele sectiunii; - intersectarea si interpatrunderea reciproca a formelor; - combinarea a mai multor procedee ale aspectului respectiv. B- Activizarea plastica cu procedeele ei: - aplicarea pe suprafeta a punctelor, petelor, formelor; -trasarea liniilor, fisiilor, dungilor; - inscrierea in forma generala a unei formei adecvate; - inscrierea unei forme contrare celei date; - combinarea procedeelor indicate. C- Orientarea la atributele naturii (legume, fructe, flori, insect, pomusoare) care prin sectionarea obiectelor se dobindesc infatisari plastic noi. Pentru compozitiile decorative acest fel de procedeu este important ca si combinarea lor, fiindca il impune pe om sa nu copie mechanic natura,dar sa inventeze forme decorative originale, in baza celor create de natura. D- Combinarea a doua sau mai multe aspecte de creare a formelor noi mai sus indicate . Este foarte semnificativ faptul ca formele obtinute sa fie simple nu se recomanda complicatii de forma,

culoare. Tendinta de forme compuse cere mai mult timp pentru executarea lor, si ingreuneaza posibilitatea perceperii vizuale a intregului compositional, creind incomoditati asimilarilor plastice. Ritmul cadentei de tact inferior (simpu) produce o impresie de liniste, calm, strictete. El se intrebuinteaza in cazul aparitiei necesitatii de a crea o pauza vizuala (figure de albina): cind este necesar trecerea vizuala de la insusirea perspective sau de la studierea unui obiect, unei teme, la alta cu un continut strict. Al 2-lea aspect de construire a compozitiei decorative in plan se desfasoara dupa principiul formarii cadentei ritmice de tact alternativ. El dispune de 2 caractere (din greaca xapaxtep ansamblu de trasaturi si particularitati distinctive ale unui lucru, fenomen). Primul se manifesta cind 2 elemente diferite alterneaza pe vertical, inlocuindu-se un ape alta la interval egale; cind se schimba la acelasi interval in toate directiile atit pe orizontala si vertical, cit si pe diagonal. Adaugind ulterior printre elementele compozitiei intretaieturi de linii calde sau reci pe orizontal, vertical, diagonal, compozitia capata un aspect nou. Utilizind numai dungi si intersectari de linii si fisii se iveste variant ce poarta caracterul fisiilor care, la rindul ei, da posibilitatea sa se inventeze noi aspect de compozitii. Alternanta creaza o impresie mai bogata decit ritmarea inferioara, ea se utilizeaza in cazul accentuarii ideii, un obiect. La repetarea formelor de character egal asupra perceperii vizuale actioneaza mai intens acelea care sint in pozitie vertical sau inclinata. Ele in cazul acesta, in comparatie cu cele orizontale, determina un tonus mai ridicat. De aceeasi calitate se bucura formele calde, sau cele activizate, realiste etc. Fenomene de alternanta sunt intilnite deseori in sinul naturii (ex: noaptea-ziua; amplasarea frunzelor pe ram). Al 3-ea schema de construire a compozitiilor decorative frontale se poate efectua dupa al treilea aspect de tact ritmic care se numeste compus. Din cauza complexitatii lui, cuprinzind o mare diversitate de cadente cu mult mai vasta decit aspectele precedente, dispune de trei caractere: -caracterul prim, cind mai mult de doua forme diferite se repeata in toate directiile la acelasi interval. La caracterul prim intervalul nu sufera schimbari, e stabil ca si in tactile precedente; - caracterul doi, cind mai multe forme egale se rinduiesc la diverse intervale, si se schimba deja intervalul; - caracterul trei, cind la intervale diferite se distinge o rindala variata a elementelor dupa marime, infatisare si grupare. Tot la acest character se refera si cazul cind se introduce chema compozitionala din linii, dungi, fisii. Se contureaza un aspect plastic amuzant de o deosebita atractie. Daca tactul arternativ il cuprinde si pe cel inferior apoi cel compus, constituid stadiul cel mai inalt de dezvoltare ritmica, evident, se bazeaza pe combinarea ambeloraspect precedente de tact ritmic incluzind si modificarea intervalelor si alcatuind o noua legitate, dupa care formale ritmeaza in pulsare crescinda sau descrescinda in diverse directii, acumulindu-se in grupuri aglomerate sau rinduri-se spre destindere. Ca exemple din natura, ce ar ilustra repetarea ritmica de tact compus al fenomenelor, pot servi: pentru primul caracter anotimpuri anului, dungile curcubeului. Pentru al doilea character: pasarile in stol, fructele in pom; schimbarea caracterelor de miscare a particelilor de substante in timpul trecerii din starea cristalina in cea lichida. Pentru al treilea character: plantele in cimp, copacii in codru. Fiecare din caracterele acestui aspect de tact ritmic compus dispune de vre-o citeva variante de construire compozitionala. Prima varianta al primului caracter se deosebeste prin aceea ca la egala departare se repeat diferite (dupa forma, dimensiuni, colorit) elemente mai mult de trei; in al doilea caz, ele pot fi legate cu o retea de linii. A doua varianta a aceluiasi caracter dispune de acelasi principiu de construire, numai ca in loc de forme plante sau in volum compozitia e alcatuita din fisii si dungi diferite care ritmeaza la aceeasi

departare pe orizontala ori pe vertical. In al doilea caz, fisiile si dungile se intersecteaza formind o retea plastic destul de placuta. A doilea character, cind acelasi element cu aceleasi semne de egalitate, se repeat la diferite distante. Dispune si el de citeva variante. I se refera la formele plate, la cele volumetrice si la pete. Al doilea caz al variantei ilustreaza schema ce integreaza elementele compozitionale prin intersectarea liniilor in forma de plasa. A doua varianta include trasarea fisiilor fiind

PROPORIILE Cuvintul proportie, ca termen provine din larinescul proportio, corelaie, raport de reciprocitate: proportiile se determina prin compararea unei forme cu alta dupa marime, dimensiuni. Aceasta coreletie de dimensiuni poate fi descrescatoare. Dupa marimi schimbatoare sunt proportionale daca relatiile dintre ele ramin constante, adica, de cite ori variaza una, de atitea ori se schimba si cealalta. Relatiie inseamna legatura intre diferite obiecte, fenomene etc. Legatura, insa, reprezinta un mod de imbinare, articulare sau reunire a doua lucruri, parti, elemente. Si relatiile, si legaturile sunt utilizate nemijlocit la proportionare. Proporionalitatea este o nsuire natural care, la prima vedere nu este observat ct e de complicat. Corelaia proporional - nseamn cosubordonarea reciproc i dependent total a elementelor ntr-un ntreg. Ea se refer numai la mrimile formelor ce dispun de un numar anumit de uniti, la a lor reciprocitate i, de asemenea, raportat la ntregul compoziional. Scopul ntelegerii proporiei urmrete iscusina de a opera liber, corect i sigur cu aceast legitate de proporionare a formelor. Proporia este, o corelaie de uniti concrete luate n raport mutual una fa de alta i fa de ntreg. Pentru concretizarea noiunilor de proporie, relaie, corelaii i raport se recomand s utilizm comparaia. Comparnd formele i elementele compoziionale ntre ele determinm att raporturile de cosubordonare i dependen, ct i raporturile proporionale. Cnd vorbim de relaii raportm o form la alta i le comparm dup mrime, culoare, contur i alte particulariti caracteristice de legtur ntre ele, iar cnd stabilim raporturile proporionale, comparaia se face numai n jurul acestor forme ca dimensiuni, ca mrimi, ca numr de uniti. Proporia n acest caz ngusteaz noiunea despre raportul formelor i o ndreapt numai ntr-o singur direcie, masurabil. Proporiile se stabilesc nu numai ntre dou, ca raportul, ci i ntre mai multe elemente, pri ale unui obiect i ntre mai multe obiecte. De aici rezult c proporionarea artistic nseamn determinarea raporturilor de dimensiuni ale elementelor, prilor i chiar reciprocitatea de elemente ale unui ntreg. Proporionarea artistic e strns legat de coninutul plastic att exterior, ct i cel interior al formelor. Prin urmare, e necesar de explicat c proporia dispune de dou funcii: una ca legitate potrivit creia se construiete compoyiia, se determin structura ei schematic, cealalt ca mijloc artistic menit s dea elementelor compoziionale coeren i perfeciune plastic. Fcnd observri asupra naturii, omul a fixat de multe ori anumite corelaii dintre mai multe obiecte (ex: diferite specii de pomi i plante se aseamn sau se deosebesc ntre ele dup proporiile lor; la omul matur mrimea capului poate fi cuprins de 7 ori n toat nnlimea figurii sale, n timp ce la copiii mici numai de vreo patru ori). De analiz i studierea proporiilor s-au ocupat mai cu seam arhitecii din Roma Antic, Grecia, Renatere. Obiectul acestor eforturi a fost cutarea dimensiunilor frumosului, mbogirea capacitilor

creative ale omului. Astfel s-au perpetuat diverse sisteme de proporii: progrese aritmetice i geometrice, sistemul modulelor de proporii, funcia seciunii de aur s.a. Ultimile 2 reprezin un interes sporit, studierea crora poate aduce un aport esenial i procesului de structurare a compoziiilor. Proporionarea este un procedeu artistic care se bazeaz pe determinarea procentului de schimbare a mrimii unei forme n raport cu alta sau cu mai multe. A proporiona nseamn a potrivi un element compoziional cu mai multe i cu ntregul. Se deosebesc 2 moduri de proporionare: - proporionare liber, cu aproximaie, care este luat numai ca mijloc artistic de soluionare plastic a elementelor, unde rolul principal l joac comparaia, analiza i simul cu ajutorul crora se stabilesc relaiile de mrimi, de cantitate, de ton etc. Dintre toate elementele. Un asemenea mod de proporinare se bazeaz pe intuiia proprie, individual a autorului. - proporionarea raional, se atribuie raiunii i calculului tiinific. Proporionarea raional, fie ea a sistemului modulelor fie a seciunei de aur, pe ling funcia ei de mijloc artistic, se mai utilizeaz ca legitate de ntocmire a schemei compoziionale atunci cnd exist necesitatea de a mpri suprafaa ntr-un numr concret de uniti, de module ori n suprafee trasate conform seciunii de aur. Sistemul modulelor, ca legitate, evolueaz conform naturii cnd prin repetarea unuia i aceluiai element egal dup mrime i form dar divers dup culoare i caracter, se creaz un obiect nou mai compus i de alt calitate (fagure de miere, solzii petelui). Orice proporionare, fie liber sau raional, cuprinde i legitile cadenelor ritmice. Nu numai proporionarea liber, dar i cea raional, este mereu dirijat de comparie. Comparaia d posibilitatea de a determina cu ct s-a schimbat forma, un obiect, un element n alturare cu altul sau cu mai multe mpreun. Prin acest ct se nelege nu numai mrimea, caracterul de dimensiune, dar i caracterul de culoare (aprins sau stins), de ton (nchis sau deschis), de contur (generalizat ori mrunit), de interval (ngust sau lat) s.a. Dup cum se vede, acest ct, gsit i realizat cu ochiul liber, cu aproximaie de 1 :2, 3:4, 1:5 etc., are o importan destul de semnificativ la organizarea plastic i artistic a unui grup de elemente n spaiu sau n plan. Problemele de proporionare se utilizeaz pe larg n arhitectur-unde i-a bsit cele mai bune condiii de perfecionare (ex: sistemul modulelor, pe larg utilizat ca principiu de ordine n construirea coploanelor clasice). Acest modul de msur n arhitectura greco -roman servea la compararea i determinarea tuturor dimensiunilor. Toate dimensiunile cldirii, nlimea coloanelor i a intervalelor dintre ele, nlimea antablamentului-totul era supus sistemului modulelor de construire. Proporionarea modular se aplic destul de reuit i la elaborarea compoziiilor decorativ-frontale. Prin intermediul modulului, ca unitate plastic repetabil egal dup mrime, dar divers dup caracterul ei exterior (adic izometric) se faciliteaz alctuirea compozitiilor decorative aplicnd i legile cadenei de tact ritmic. Acest mod de realizare a compoziiilor se utilizeaz la executarea paniurilor i lucrrilor decorative monumentale. Diferite aspecte de compoziii din module pot servi liber pentru orice caz compoziional : cnd acelai modul, fiind de acceeai form i culoare este aranjat la diferite intervale caracter rzle; cnd alctuiete un disen al unei figuri caracter compact; cnd diverse module variate n diferite culori i factur sau vopsite n mai multe nuane, se compun n grupuri de divers complicaie, conform ultimului caracter al ritmului de tact compus, iar n alt caz, cnd modulele se adun n grupuri, acumulndu se mai des intr o parte ori alta a formatului, sau spre centru mai des, iar spre margini mai rar caracterul de difuziune; cnd modulul i schimb tonalitatea cu fundalul .a. n mai multe cazuri fundalul pe care se compun elementele lucrrii este de dorit s fie modificat n ton i culoare i s nu rmn cu totul pasiv.

Un alt aspect de proporie este seciunea de aur.

DINAMICA Tot ce ne nconjoara-se afl n stare de dinamic i micare, se transform dintr-o form n alta. Totul e ntr-o metamorfoz i evoluie. Micarea este forma de existen a naturii, a vieii a materiei (munii, albiile rurilor). Dinamica se observ i n compoziiile ale cror elemente snt ornduite n ir dup legitatea cadenei ritmice, care dispun de un dinamism specific. Prin urmare, se poate ntelege c dinamica se nate din linitea staticii i tinde spre echilibru. Cuvntul DINAMIC - nseamn fora, prin care obiectele acioneaz unul asupra altuia i care d dovad de potenial energetic. Legea fundamental a dinamicii a fost formulat de I.Newton n 1696 n lucrarea sa "Principile matimatice n filosofia naturii", n care se analizeaz micarea punctelor materiale. n prima lege formulat de el, Newton declar c orice corp i pstreaz starea de linite, echilibru ori de micare uniform i rectilinie pn cnd, impus de o fora oarecare, nu va fi nevoit s-i schimbe starea respectiv. Dinamica e o tiin care se ocup cu studierea aciunilor reciproce ale corpurilor i ale forelor care provoac micrile lor. In natur dinamica cuprinde i menomenele de schimbare a landaftului, crearea munilor, insulelor, lacurilor. n art se cere determinarea ct mai exact a sensului de dinamic. n tiina filosofic dinamica se manifest ca form a micrii. Orice micare pornete de la dinamic. Dinamica ajut micrii (ex: omul care merge sau fuge ntotdeauna este nclinat puin nnainte, nsotit de dinamic) dac se adaug la o parte a unei forme statice o alt form, apoi axa general a ambelor forme ar deveni nclinat, astfel se creaz dinamica n direciile dorite. Pentru redobndirea staticii trebuie s fie nlaturat sau adugat i n partea opus o form identic, obinnd n aa mod simetria bilateral sau echilibrul absolut, adic statica. De aici rezult c : dinamica formelor este msura de abatere ntr-o direcie oarecare faa de starea lor static. n natur o asemenea

SIMETRIA
Compozitiile