Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere
Ion Neculce, alaturi de Miron Costin si Grigore Ureche, se inscrie in categoria
cronicarilor moldoveni. Valoarea artistica a cronicilor a rezultat din talentul narativ al
autorilor, acestea fiind destinate invataturii si nu frumosului. Prin textele lor ei
incearca sa recupereze trecutul istoric, fiind considerati intemeietorii genului
naratiunii simple, adresata colectivitatii nationale , spre a-i modela constiinta. Acesta
este genul narativ din care a evoluat mai tarziu romanul istoric.
Ion Neculce ste cel care incheie seria scrierilor despre identitatea istorica. El
cunoaste operele si metodele de lucru ale predecesorilor si ii continua in atitudinea
moralista fata de istorie.
(1666) pana la domnia lui Ion-Voda Mavrocordat (1734) n-a mai recurs la nici un
izvor ce au scris singur, dintru a sa stiinta, trebuie admis totusi ca s-ar putea sa se fi
folosit de letopisetul anonim 1661-1709, cronicile lui Nicolae Costin si ale lui Axinte
Uricariul despre Nicolae Mavrocordat, cronica racoviteana si cronica ghiculeasca
pana la 1730. Neculce a inceput sa fie martor de aproape al evenimentelor abia in
ultimii ani de domnie ai lui Constantin Cantemir, cand in 1691, vine din Tara
Romaneasca si primeste slujba de postelnic. Neculce , ca si Miron Costin, utilizeaza
pe scara larga informatiile orale ale rudelor si prietenilor si ca dimitrie Cantemir in
lucrarile sale stiintifice, traditiile populare. Cele 42 de legende grupate in fruntea
letopisetului contin astfel de traditii ce sintu audzite din om in om, de oameni vechi
si batrani, dar afirmatia ca in letopiset nu sunt scrise nu trebuie luata a-litteram.
Afirmatia lui Neculce nu este in integime valabila nici in sensul ca nu le-ar fi citit el in
letopisete. Dimpotriva, nu incape indoiala ca unele dintre ele fusesera citite de
cronicar dar probabil din cauza varstei inaintate la a terminat cronica uitatse sursa.
Legenda despre Dumbrava Rosie exista in letopisetul lui Grigore Ureche sub anul
1500, iar legenda despre originea ancilara a lui Despot-Voda se gaseste intr-o
interpolare a lui Simion Dascalul, dupa Martin Paszkowski, la cronica lui Ureche.
Genealogia Mavrocordatilor din legenda numarul 21 seamana pana la un punct cu cea
din Istoria ieroglifica, de unde rezulta ca Neculce o stia de la Dimitrie Cantemir, care
o repoesteste in Istoria Imperilului Otoman. Despre cu calul lui Barnoski-vodacare a
murit pe loc cand i s-a taiat capul domnitorului, Neculce sustine ca letopisatul nu
scrie nimica; o regasim insa in letopisetul lui Miron Costin la capitolul al XIV-lea.
Regasim la Neculce in termeni foarte asemanatori o legenda in legatura cu Gheorghe
Stefan cuprinsa in letopisetul Balenilor: Gheorghe Stefan-voda, cand era logofat
mare, au fost sedzind odata in divan cu toiagul in gura. Iar Iordache Cantacusino cel
batran, vel-vistiernic: <<ce dzici in fluer, dumneata, logofete?>>. Iar el au raspuns:
<<Dzic in fluer, sa mi se coboare caprilede la munte si nu mai vin>>. El au raspunsu
in pilda si altii nu s-au priceput. Ca el astepta ostile unguresti sa vie de peste munte.
Ceea ce ofera farmec legendelor lui Neculce este continutul lor educativ fara
ostentatie sau cumpat anecdotic, epicul cuminte, batranesc, naratiunea simpla,
populara. Este interesant ca autorul era constient de caracterul semireal al legendelor
sale si daca a tinut sa le incredinteze scrisului, n-a facut-o din motive neaparat
istorice, stiintifice, cat si din placerea de a transmite urmasilor niste traditii care, de
altfel, s-ar fi pierdut.
In O sama de cuvinte, Neculce se manifesta ca un scriitor propriu-zis, indiferent
daca era constient sau nu de acest lucru (el credea ca face opera documentararistica).
In Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat preocuparea fata de istorie este mai mare, fara ca
reconstructia, in primul rand literara, sa lipseasca. Intentia cronicarului nu a fost sa
alcatuiasca o lurare de informare, ci sa scrie o opera personala, bizuita pe fapte traite.
Cronica lui Neculce are caracter memorialistic intr-o mare masura si ca atare intra in
intregime in sfera literaturii.
Desigur, ca si inaintasii sai, Neculce are o ocnceptie istorice determonata de
apartenenta sa de clasa, de epoca in care a trait si de stadiul la care ajunsese in vremea
sa istoriografica. Mai putin erudit decat Miron Costin, el este un patriot atat de sincer
si un observator al fenomenelor social-politice atat de profund. Si Neculce uraste
tirania otomana si lupta pentru independenta tarii, si el deplange domnilor fata de
Poarta, dat fiind ca in momentul inceperii scrierii cronicii, regimul de asuprire externa
si interna se intesificase datorita fanariotismului.
Limba in care scrie Neculce este graiul Moldovei de nord, unde cronicarul s-a nascut
si a trait cea mai mare parte a vietii. In timpul lui Neculce n-a existat o limba literara,
unitara, care sa se conformeze normelor gramaticale. Limba lui Neculce este imaginea
scrisa , nu literara, fidela a limbii moldovenesti.
5. Neculce istoric
Desi stramosi-i veneau de pe meleaguri indepartate, cronicarul Ion Neculce s-a
format sufleteste in spiritul traditiilor romanesti, in care a crescut de mic copil la
bunica sa Alexandra Cantacusino, romanca originara din Bucovian. Prin intermediul
acesteia, cu ajutorul povestilor spuse de ea, viitorul cronicar a luat la cunostinta fapte
glorioase din istoria Moldovei, in centrul carora se situa figura mareata a lui Stefan cel
Mare, de larga circulatie in regiunea natala a bunicii acestuia, care i-au trezit de
timpuriu dragostea de patrie, mandria de moldovean si interesul pentru istoria tarii
sale.
Aplecarea naturala spre cunoasterea faptelor istorice i-a fost stimulata si de
contactul direct cu personalitati de prestigiu ale istoriografiei noastre. Stolnicul
Constantin Cantacusino si, mai ales, Miron Costin constituie modelul si imboldul
principal care l-au determinat sa continue lucrul in scrierea istoriei Moldovei. Exista o
multitudine de idei si sentimente asemanatoare care apropie operele celor doi
cronicari dragostea de tara, ura inversunata impotriva turcilor asupritori, spatiul larg
ce se acorda in ambele cronici evenimentelor din tarile vecine sau chiar mai
indepartate de Moldova, sentimentul, putin sporadic, de apropiere fata de cei saraci si
umili, desi boieri si unul si altul, idei pragmatice comune cum ar fi faptul ca lectura
letopisetelor tarii constuie un mijloc de educare pentru generatiile viitoare, precum si
unele intorsaturi de fraza sau expresii identice sunt un indiciu ca Neculcea urmarit
in mod deliberat sa scrie istoria Moldovei in spiritul si pe linia inaitasului sau.
6. Concluzii
Neculce nu se remarca doar ca istoric, ci si ca povestitor. Cronica sa apare simtitor
apropiata de romanul memorialistic, bineinteles, fara ca autorul ei sa fi avut o
asemenea intentie. El are darul extraordinar de a prinde psihologia maselor in miscare
cu spiritul sau acut de observatie si cu filozofia varstei la care scria. Neculce stie sa
aleaga aspectele esentiale din multimea datelor si sa le infatiseze concret, cu reactia sa
sufleteasca vie, cu ironie sau duiosie, cel mai adesea intr-un comenteriu de narator sau
de actor implicat in desfasurarea faptelor.
Chiar daca intamplarile sunt doar auzite de la altii sau citite, Neculce le povesteste
in asa fel, ca autor dramatic, incat da iluzia maxima a realitatii si actualitatii. Ca si
cum si-ar da seama de relatarea istorica ce poate sa plictiseasca, Neculce stie sa o
invioreze la tot pasul cu incidente captivante.