O noapte furtunoasa

Personajele:
Jupan Dumitrache Titirca Inima Rea-cherestegiu,capitan in garda civica.
Nae Ipingescu-ipistat,amic politic.
Chiriac-tejghetar,om de incredere al lui Dumitrache,sergent in garda.
Spiridon-baiat de procopseala in casa lui Dumitrache.
Rica Venturiano-arhivar la judecatoria de ocol,student in drept si publicist.
Veta-consoarta lui Jupan Dumitrache.
Zita-sora Vetei.
Actul I
SCENA I
Scena incepe cu o discutie intre Jupan Dumitrache si Ipingescu despre "bagabonti", iar Dumitrache ii
marturiseste lui Ipingescu ca si dupa el se tine un "bagabont".Totul a inceput de "lasata secului", cand
Jupan Dumitrache, impreuna cu Veta(sotia sa)si Zita(cumnata), au mers la gradina la "Iunion". In timp
ce ei se uitau la o comed ie, un "bagabont" s-a asezat la masa vecina si s-a uitat la cucoane toata
seara.Dupa ce au plecat, "bagabontul" i-a urmarit pana la Stabilament.Istoria s-a repetat si dupa o
saptamana, cand cei trei se duc din nou la gradina la Iunion sa vada comediile lui Ionescu.
Scena se incheie cu o caracterizare pe care Jupan Dumitrache i-o face lui Chiriac(omul lui de incredere).
SCENA II
Apare Chiriac,care il anunta pe Dumitrache ca trebuie facut un mandat de arestare pt fiul lui
Tache(pantofarul de la Sf. Lefterie), deoarece nu popa Tache vrea "sa iasa maine la izircit" cu pretextul
ca este bolnav si ca nea Ghita Tircadau nu este de gasit.
Jupan Dumitrache descrie casnicia Zitei cu fostul ei sot(Ghita Tircadau) si cum i-a divortat.
SCENA III
Jupan Dumitrache il cearta pe Spiridon pentru ca a stat prea mult dupa ziar, dupa care il trimire sa ceara
cucoanei sabia si cintironul.Chiriac pleaca si inchiriaza contotul si magazia.
SCENA IV
Jupanul Dumitrache se aseaza pe scaun si ii cere lui Ipingescu sa citeasca fragmente din ziarul adus de
Spiridon.Ipingescu incepe cu o stire despre R. Vent, un june scriitor democrat, redactia ziarului
recomandand poporului opera acestuia:Republica si reactiunea sau Venitorele si Trecutul din care
este prezentata prefatiunea.In timp ce Ispingescu citeste acest fragment, Dumitrache il intrerupe
aprobandul sau interpretand uneori in mod gresit frazele care nu le intelegea.
Lectura ziarului a fost intrerupta de o cearta mare afara in strada.Cei doi recunosc vocea Zitei si ies
afara.
SCENA V
Spiridon, ramas singur isi aprinde o tigara, in timp ce se intreaba ce are Dumitrache cu el, de nici atunci
cand l-a gasit treaz nu a fost multumit si nici atunci cand acesta dormea.
Se aude zgomot.Spiridon stinge repede tigara si o baga in buzunar.
SCENA VI
Intra Zita nervoasa intrebandu-l pe Spiridon daca si-a indeplinit misiunea pe care i-a dat-o.
Spiridon ii da cucoanei un bilet de la persoana in chestiune.Era un bilet de dragoste adresat Zitei, care
cuprindea si o poezie de dragoste.
SCENA VII

Zita o roaga pe Veta sa-l lase pe Spiridon sa-i aduca ceva de acasa pentru ca acesta sa poata merge sa-i
spuna admiratorului Zitei s-o astepte.Zita ii povesteste Vetei cum i-a iesit Tircadau in drum si a insultato.Doar ca Veta nu prea era atenta la ce-i spunea Zita pe motiv ca e bolnava.
Se intoarce Spiridon care-i spune Zitei ca nu l-a gasit pe admirator nicaieri ,dar ca i-a dat biletul .Inainte
de plecare Zita ii aminteste Vetei ca a doua zi trebuie sa mearga la Iunion, dar aceasta nu vrea sa
mearga, fapt ce face ca Zita sa planga.
SCENA VIII
Veta il trimite pe Spiridon sa-i duca mondirul lui Chiriac si pe urma il trimite sa se culce.Dupa ce Spiridon
pleaca, Veta merge incet la fereastra, se uita in curte si pe urma se intoarce ganditoare.
Porneste sa iasa cand intra Chiriac, care ramane o clipa la usa.Veta ramane nemiscata.
SCENA IX
Chiriac ii multumeste Vetei pentru ca i-a cusut mondirul, ii spune ca a inchis poarta si o intreaba daca
mai are ceva de-i comandat.O intreaba daca merge maine seara la Iunion ca sa se curteze cu
admiratorul ei.Veta refuza sa se mai jure ca nu are nimic cu admiratorul pentru ca oricum nu va fi
crezuta.Veta incearca sa plece, dar Chiriac ii taie calea si o intreaba daca nu mai vrea sa fie intre ei ce a
fost inainte.Refuzul Vetei duce la o tentetiva de omor din partea lui Chiriac, care refuza sa traiasca fara
dragostea stapanei.Acesta ia spanga de la pusca dar in urma luptei cu Veta si a juramintelor ei a
renuntat, aruncand departe spanga si luand pe Veta in brate.
Sunt intrerupti de Jupan Dumitrache, care striga de afara la Chirita sa se culce si sa fie atent.
ACTUL II
SCENA I
Veta il trimite pe Chiriac la culcare pentru ca amandoi sunt obositi, iar maine Chiriac trebuie sa se
trezeasca la ora patru pentru a-l ridica pe Tache pantofarul de la Sfantul Lefterie.
Dupa ce o saruta, Chiriac pleaca, iar doamna deschide albumul si da de portretul lui Chiriac. Fredoneaza
tot mai incet prima strofa din Portretul de G. Sion si se pregateste de culcare cand intra Rica
Venturiano.
SCENA II
Rica Venturiano incepe sa-i faca declaratii de dragoste, in timp ce cucoana striga dupa ajutoare, crezand
ca e vreun hot. Acesta nu intelege comportamentul doamnei, pentru ca el a primit un bilet in care
aceasta i-a cerut sa se intalneasca la numarul noua pe strada Catilina si ca s-au cunoscut la Iunion.
Veta isi da seama ca este confundata cu sora ei, Zita, deschide lampa, iar Rica incepe sa-si ceara scuze.
Veta ii cere sa plece repede ca sa nu fie prins de sotul ei. Cand sa iasa, se aude vocea lui Dumitrache in
curte. Rica sare pe geam, sfatuit de doamna Veta.
SCENA III
Jupan Dumitrache, nervos, o intreba pe Veta cine a fost in casa, dupa care o trimite la culcare in timp cei striga pe Chiriac si Spiridon.
SCENA IV
Dumitrache se razbuna pe Spiridon, certandu-l ca l-a gasit dormind, dupa care il trimite dupa Chiriac,
care dormea in camera lui.
SCENA V
Dumitrache ii spune si lui Chiriac ca a vazut bagabontul in casa si ca nu a avut pe unde iesi.Ipingescu
vede fereastra care da pe schele si presupune ca pe acolo a iesit. Dumitrache gaseste bastonul lui Rica.
Toti trei o iau pe schele dupa bagabont.
SCENA VI
Veta incearca sa-i opreasca sa sara pe geam, dar nu reuseste.

SCENA VII
Intra Zita care intreaba ce s-a intamplat. Veta ii spune ca amorezatul ei a venit la ea si o acuza pentru
toate problemele ei cu Dumitrache si Chiriac.
Aud zgomote in gradina si ies amandoua in fuga pentru a vedea ce se intampla.
SCENA VIII
Rica a iesit pe geam, s-a ascuns intr-un butoi cu "timent", dupa care ajunge inapoi in casa. Spiridon ii
sugereaza sa iasa pe usa din dreapta, dar el nu vrea. Rica ii ofera lui Spiridon trei sferturi de rubla daca il
scapa. Spiridon isi face un plan pentru a-l scapa.
SCENA IX
Rica incearca sa iasa pe usa din dreapta, dar il intampina Dumitrache cu sabia scoasa. Apar Chiriac si
Ipingescu, care-l inconjoara.
Apare Veta care le explica realtia dintre Rica si Zita iar Ipingescu ii spune lui Dumitrache ca Rica e cel
care scrie in "Vocea Patriotului Nationale".
Jupan Dumitrache ii cere scuze lui Rica, care a descoperit ca de vina pentru acest incident e numarul
sase de la poarta Vetei, pus invers.
Intr-un final, Dumitrache ii casatoreste pe cei doi.

Conul leonida fata cu reactiunea I. L. Caragiale rezumat

In fata acestei bijuterii a teatrului caragialian, datand din 1879 cand autorul o citeste la una din seratele lui
Maiorescu, intrebarea capitala se pune in legatura cu sursele si modalitatile comicului. Caci dincolo de lipsa de
gluma", de sensul grav si satiric pe care l-a descifrat Ibraileanu si care exista desigur la nivelul semni ficatiilor mai
adanci, Conul Leonidafafa cu Reactiunea este, in realitatea ei literara, o comedie in intelesul cel mai strici al cuvantului,
ba chiar, conform si propriului ei subtitlu, pur si simplu o farsa, imprejurare ce n-o impiedica, fireste, catusi de putin sa
constituie
o
veritabila
capodopera.
Redusa la numai doua personaje centrale si unul episodic si la numai un singur act dramatic, piesa e departe de a-si
orienta alentia spre elementele exterioare ale actiunii. Situatia cu totul fortuita creata de petrecerea de la bacanul din
colt reprezinta in dezvoltarea comediei un factor de confruntare a ideilor cu realitatea, menit sa intensifice pana la
culminatie efectele comice. Pana la incidentul care pregateste deznodamantul, interesul spectatorului c indreptat in
exclusivitate spre dialogul lui I.eonida cu Efimita, mod de infatisare a mentalitatii caracteristice unei tipologii umane,
semnificativa universal, dincolo de, sau, mai exact, prin intermediul unei istoricitati si socialitati foarte concrete. Caci
Lconida este tipul micului burghez roman de dupa Cuza prin datele sale individuale, dar el simbolizeaza prin mentalitatea
si viziunea lui generala, prin stilul sau de viata si de intelectualitate ipostaza micului burghez asa-zicand universal, cu
pretentiile
sale,
cu
demagogia
si
cu
lasitatea
lui.
Nu e greu deloc a constata si aici ca pretutindeni in genul comic incongruenta dintre esenta si manifestarea
personajului. Le'onida e pensionarul inchistai in prejudecati din care a lacul adevarate norme si principii ale
comportamentului cotidian prj ajutorul carora nazuieste a-si conserva securitatea calduta a unei existente fara
evenimente si Iara orizonturi. Nimic nu poate produce perturbatii in logica aberanta a personajului care confera ideilor o
valoare in sine in afara oricarui raport cu realitatea. in acest sens, Leonida este, exagerand oarecum, un idealist sau
altfel spus ipostaza grotesca a lui Don Quijotc. Himerele sale nu suni proiectia unui ideal eroic, ci caricatura conceptiilor
liberal-bur-gheze. increderea nemasurata a lui Leonida in ideile constituite, institutionali/ale guvernamental, este atat de
adanca si de consolidata, incat acuza in chip evident o grava carenta a spiritului critic. Leonida e lipsit in totalitate de
capacitate deliberativa proprie desi da impresia unei intelectiuni active printr-o dialectica a argumentatiei care stie sa
iasa totdeauna din confuzie sau contradictie, in realitate, el isi exercita facultatile intelectuale in gol, fara confruntarea cu
concretul, prin repetarea formulelor primite si confectionate de-a gata. Pentru a gandi, lui Leonida nu ii este suGcient a
contempla evenimentele propriei lui existente. El are nevoie de o materie straina pe care propriul sau creier o pune in
miscare in mod absolut mecanic. Falsitatea ipostazei sale se impune cu usurinta, caci Leonida nu mediteaza, ci transmite

idei, singura lui contributie Oind deformarea lor caricaturala din pricina lipsei de asimilare in spirit. Leonida nu e un om
de idei, ci unul de cuvinte, ca de altfel toti eroii" comici ai operei lui Caragiale Dincolo de formele de manifestare
comportamentala si de formulele de manifestare orala nu exista nimic. Vidul sufletesc absolut domneste nestingherit in
lumea personajelor lui Caragiale. Ele alcatuiesc reprezentarea artistica cea mai stralucita a teoriei maioresciene despre
formele
fara
fond.
Morga si gravitatea senina a personajului distoneaza la randul lor cu vacuitatea ideatica a replicilor sale. Nu numai
banalitatile, dar incongruitatilc cele mai neasteptate sunt rostite pe un ton inapelabil, de instanta suprema, cu o
siguranta imperturbabila care ne aminteste de aceea a lui Catavcncu sau Farfuridi. Republica inseamna pentru el ca nu
mai plateste niminea bir" si al doilea ca fiestecare cetatean ia cate o leafa buna pe luna, toti intr-o egalitate" Aplombul
dogmatic il face pe Leonida sa treaca vertiginos peste nuante inlantuind ideile anapoda intr-o demonstratie sui generis:
pensia, zice el mai departe, e basca, o am dupa legea a veche, e dreptul meu; mai ales cand c republica, dreptul e
sfant: republica este garantiunea tuturor drepturilor".

Inutil a observa ca pentru Leonida statul reprezinta o abstractiune si el manifesta un respect fricos fata de tot ce-i
depaseste puterea de intelegere. Manevrand totusi cu abstractiuni sau cu idei generale, Leonida imprumuta ceva el
insusi din superioritatea pe care le-o recunoaste si se prezinta astfel consoartei sale provocandu-i accente de sincera
admiratie:
Ei,
bobocule,
apai
cum
le
stii
dumneata
toate,
mai
rar
cineva!"
O teorie pe care Leonida i-o administreaza Efimitei cu mari gesturi demonstrative este aceea privitoare la geneza
psihozelor obsesive: Omul, bunioara, de paregzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra
la o idee: a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei; si dupa aia, din fandacsie cade in ipohondrie. Pe urma, fireste, si
nimica misca." Confirmandu-si din nou simtul realului,.Efimita ii argumentase tocmai cu proba experientei directe: Da
bine, soro, am auzit, am a-u-zit; cum s-auz ce nu era? Ce-am auzit daca nu era nimica?". Cum s-a vazut insa, pentru
Leonida argumente ca acestea suni fara valoare. El crede cu atata putere in suprematia spiritului, incat admite ca si
faptele pot fi inventate sau, in cel mai rau caz, gresii interpretate. Dovada ca desi sustinuse ca n-are nimini voie sa
descarce focuri in oras" fiind ordin de la politie", pus in fata faptului implinit, el nu se pierde cu firea considerand ca
interpretarea in sensul abaterii este inadecvata deoarece nu vezi dumneata ca aici a fost chiar politia in persoana", ceea
ce inseamna cu totul altceva, caci ordinele nu se aplica si celor care le emit. Universul interior al lui Leonida se
restabileste
astfel
in
echilibrul
lui
initial.
Formula
a
venit
la
timp.
Cand insa presiunea realului devine mai marc, amenintand direct securitatea personala, argumentele formale nu mai
servesc la nimic si lasitatea personajului iese integral la iveala. Primejdia rcactiunii" il scoate pe Leonida din frazeologie
si-l obliga si reexamineze concretul. Nesprijinindu-se pe o credinta ferma ci doar pe pura fanfaronada politica, el alege
singura solutie posibilia in situatia lui: incercarea de a se ascunde. imprejurarea e din nou don-quijotcsca, mulalis
nnttandis, caci si pentru Leonida inchipuirile devin realitati imediate si fata de care comportamentul trebuie sa Oe
corespunzator. Numai ca ceea ce la eroul lui Cervantcs era sublim sub anume aspecte, la eroul" lui Caragiale este
ridicol.
Don
Quijote
e
comic
prin
curaj,
Leonida
prin
lasitate.
Cum dispare pericolul prin venirea Saftei si demistificarea cumplitei conspiratiuni care putea periclita viata lui Leonida,
acesta isi recapata superioritatea spiritului sau atoatestiutor. Refuzand sansa de martir al libertatii", Leonida redevine
debater
parlamentar
si
demagog
de
cafenea.
Comicului de situatie si de caractere, Caragiale ii asociaza aici ca peste tot pe cel de limbaj. Schimonosirea cuvintelor,
distorsiunile sintactice apar si in Conul Leonida printre procedeele cele mai des uzitate a caror citare nu implica nici o
dificultate. De notat si apelativele asa de semnificative pe care le intrebuinteaza protagonistii. Leonida i se adreseaza
Efimitei cu domnule", iar aceasta lui cu soro". Cum intreaga prima parte a piesei e alcatuita din dialogul ideologic al
personajelor, comicul de limbaj poate fi considerat aici drept sursa si modalitatea principala a umorului. Dar dincolo de
tehnica limbajului comic luat ca atare ni se dezvaluie totusi adevarata esenta a rasului caragialesc: vacuitatea
dezarmanta prin atotputernicia ei a sufletelor totusi omenesti ale acestor personaje pe care nimeni si nimic nu le poate
zdruncina
din
inertia
lor
instinctuala.
Leonida ca si atatea altele dintre fapturile lui Caragiale reprezinta o simpla fantosa, un mecanism cu fata omeneasca dar
fara suflu interior, care actioneaza in virtutea unor legi prestabilite, exterioare, semnificand ipostaza mortificata si, in
ultima instanta, tragica a autenticei fiinte umane. Desigur, in adancul ei, contemplatia comica a destinului si a
universului omenesc e tragica. Rasul constituie intotdeauna un avertisment si Leonida nu c numai o satira politica si
sociala, admitand-o si pe aceasta, ci mai cu seama o ipostaza eterna si universala a unor vicii omenesti posibile. Conul
Leonida este un arhetip al imposturii.

O scrisoare pierduta rezumat

literatura romana

ACTUL I:
Scena I:
In prima scena din actul 1 Caragiale ni-i infatiseaza
pe Stefan Tipatescu prefectul judetului zis si "conu
Fanica" si Ghita Pristanda politaiul orasului, care au ALTE DOCUMENTE
o conversatie foarte interesanta si foarte aprinsa
"Arta cuvntului". Nasterea stilisticii.
despre alegeri.Domnul Tipatescu este foarte
Nicolae Filimon - Ciocoii vechi si noi sau ce
agitat,plimbandu-se cu ziarul in mana si comentand
naste din pisica soareci mannca
anumite fraze referitoare la dumnealui.Ion
Test de evaluare sumativa (V)
Pristanda rezemat in sabie ii povesteste domnului
Ilustreaza conceptul operational "povestire",
prefect despre o discutie ce o auzise pe furis intre
prin referire la o opera literara studiata
Nae Catavencu si dascalimea orasului in timp ce
Alexandru Lapusneanu - caracterizare
acestia erau la un joc de carti. Aceasta discutie
dictionar termeni - definire termen litera f
avea ca sibiect pe domnul Tipatescu (pe 353w226d
care din vampir nu-l scotea) si o anumita scrisoare
dictionar termeni - definire termen litera i
pe care avea de gand sa o citeasca
dictionar termeni - definire termen litera t
"Acolo langa izvora, iarba pare de omat
Adevarul despre Eminescu

Scena II:
Pristanda se plange de meseria lui de politist si de
faptul ca primeste prea putini bani care nu ii ajung
sa isi intretina familia lui numeroasa. Acesta isi
aduce aminte de sfaturile sotiei lui si se gandeste
ca avea dreptate.
Scena III:

Domnul Trahanache se duce la prefect inainte de dejun pentru a-i povesti ceva fara ca
Zoe ,sotia lui sa afle.Prefectul il trimite pe Pristanda acasa la domnul Trahanache pentru
a-i anunta sotia ca vor intarzia le dejun.
Scena IV:
Trahanache ii povesteste prefectului de un bilet care l-a primit de la fecior din partea
domnului Catavencu in care scria ca doreste sa il vada deoarece ii va arata un documant
foarte important pentru dumnealui . Domnul Zaharia ii spune ca s-a dus la biroul ziarului
"Racnetul Carpatilor" pentru a primi documentul de la Catavencu care ii inmaneaza o
scrisoare de la Tipatescu adresata sotiei lui Zoe si il ameninta ca va fi publicata in gazeta.
Afland aceste lucruri Tipatescu se enerveaza si ii spune lui Trahanache ca la intrunirea
de diseara Catavencu nu va veni.
Scena V:
Zoe se duce la Tipatescu foarte speriata,spunandu-i de scrisoarea pe care a primit-o de
la Catavencu in care o anunta ca le va restitui documentul in schimbul unui favor.Zoe nu
isi aminteste cand a pierdut scrisoarea dar la intalnirea cu Catavencu acesta i-a cerut in
schimbul scrisorii sa-i asigure alegerea.Tipatescu se enerveaza foarte tare si ii spune ca
l-a trimis pe Prisanda sa-i cumpere scrisoarea.
Scena VI:

Search

In timp ce il asteapta pe domnul Tipatescu, Branzovenescu si Farfuridi, avocatii si

membrii comitetului se intreaba daca nu cumva sunt tradati de catre Trahanache ,Zoe
sau chiar de prefect (toti faceau parte din acelasi comitet). Acesta care tocmai sosea afla
care este motivul sosirii celor doi si le reproseaza ca au venit sa-i ceara socoteala tocmai
dumnealui care a infiintat comitetul.Avocatii sunt inca convinsi ca au fost tradati si se
indreapta spre iesire cendusi de prefect.
Scena VII:
Zoe il anunta pe Tipatescu ca va avea loc o nenorocire,intre timp apare un cetatean
turmentat care sustine ca este alegator si ca a gasit o scrisoare adresata doamnei
Trahanache din partea prefectului.Tipatescu si Zoe il ia la intrebari,acesta incearca sa
gaseasca scrisoarea dar isi aminteste ca este posibil sa I-o fi furat domnul Catavencu.
Scena VIII:
Pristanda vine intr-un suflet sa-i anunte pe Zoe si pe "conul Fanica" de venirea lui
Trahanache.Tipatescu ii spune sa scoata cetatenul afara ,acesta ii intreaba pentru cine
sa voteze, dar Ghita face ce i-a spus prefectul.
Scena IX:
Zoe si Tipatescu afla de la Ghita care tocmai venea de la Catavancu ca fara o mie de poli
acesta nu se lasa atat de usor.Trahanache intra mirat deoarece, isi da seama ca Zoe stie
tot ; dar le spune ca l-a prins pe Catavencu cu ceva mai rau.

ACTUL II:
Scena I:
Trahanache,Farfuridi si Branzovenescu stau in jurul unei mese discutand si studiind
alegerile electorale.Cei doi avocati ii spun domnului Trahanache ca se tem de tradarea
prefectului,dar acesta ii ia apararea si le spune ca este un om de incredere care a facut
multe servicii partidului. Nervos si tulburat Trahanache iese din camara pe usa din spate.

Scena II:
Branzovenescu si Farfuridi ramasi in aceeasi camera discuta despre ceea ce cred ei ca
se va intampla la intrunirea de diseara.Acestia sunt foarte convinsi ca vor fi tradati de
domnul Tipatescu si doresc sa trimita o scrisoare anonima impotriva lui la Bucuresti catre
comitetul Central si catre minister si gazete.
Scena III:
Pristanda s-a dus impreuna cu cei de la politie acasa la domnul Catavencu si l-au luat la
sectie punandu-i tot felul de intrebari despre scrisoare la care doreste sa raspunda doar
lui Zoe.
Aceasta nu era de gasit pe nicaieri,dar dupa mai multe incercari Ghita
reuseste sa se intalneasca cu ea.
Scena IV:
Zoe afla de la Pristanda ca Tipatescu a dat ordin sa fie arestat Catavencu ca sa poata
pune mana pe scrisoare si ca acesta doreste sa vorbeasca numai cu dansa. Afland asta
Zoe il trimite pe Pristanda sa-l elibereze pe Catavencu si sa-l aduca la ea.
Scena V:
Zoe sta singura in camera si citeste ziarul in care s-a anuntat ca maine va fi publicata o
scrisoare adresata unei doamne foarte importante din partea unui inalt personaj . Pentru
a impiedica asta se gandeste ca ar fi mai bine sa-i asigure alegerea lui Catavencu.
Scena VI:
Tipatescu discuta cu Zoe despre Catavencu ,acestia incearca sa gaseasca o solutie
pentru a-l impiedica sa tipareasca scrisoarea. Prefectul nu este de acord sa-i asigure
alegerea iar Zoe disperata nu stie ce sa faca . Intr-un final Zoe se hotaraste sa-l sprijine
pe Catavencu si sa lupte impotriva partidului si al lui Tipatescu.
Scena VII:
Pristanda il elibereaza pe Catavencu la ordinul doamnei Trahanache cerandu-si scuze ,
apoi il duce in casa prefectului unde era asteptat de Zoe care dorea sa-i vorbeasca.
Scena VIII:
Catavencu o asteapta linistit pe un scaun pe doamna Trahanache si isi inchipuie ce se va
intampla la intrunirea de diseara si cum il va proclama Zaharia candidat . Dar inainte sa
apara doamna Trahanache apare Tipatescu uimit de prezenta lui Catavencu care pare
foarte surprins.
Scena IX:
Catavencu discuta fata-n fata cu Tipatescu care il intreaba ce doreste in schimbul scrisorii
acesta ii spune ca vrea sa-i asigure alegerea , iar daca nu o va face va publica
scrisoarea.Tipatescu striga pe un ton nervos ca vrea sa-l omoare iar Catavencu tremura
tipand dupa ajutor.
Scena X:

Zoe intervine si ea in discutia celor doi si se hotaraste sa ii spuna si lui Catavencu

hotararea pe care a luat-o si anume aceia de a-l alege deputat doar ea si sotul ei .
Neavand alta solutie Tipatescu decide sa-l sprijine pe Catavencu.
Scena XI:
Trahanache intra in salon dar nu gaseste pe nimeni deoarece erau ascunsi . Ii lasa un
bilet lui Tipatescu apoi pleaca.
Scena XII:
Dupa plecarea lui Trahanache apare din nou cetateanul turmentat care nu era hotarat cu
cine sa voteze.Dar Tipatescu ironic ca intotdeauna ii spune sa-l aleaga pe domnul
Catavencu.
Scena XIII:
Tipatescu le spune celor doi avocati ca lucreaza pentru Catavencu si ca il vor sustine dar
acestia il ameninta ca vor spune totul ziarelor,comitetului electoral si guvernului.
Scena XIV:
Pristanda vine in fuga aducand o scrisoare in care scria ca colegiul al-doilea trebuie sa il
aleaga pe Agamemnon Dandanache . Afland asta Zoe,Trahanache,Catavencu si ceilalti
cetateni erau hotarati sa lupte impotriva oricui.
ACTUL III:
Scena I:
In sala cea mare a primariei Farfuridi care este deja la tribuna incearca sa tina un discurs catre
adunare dar acestia nu il lasa. Trahanache care este presedinte il ajuta cum poate incercand sa faca
liniste in sala . In final Farfuridi emotionat tine discursul despre politica si viitorul tarii.

Scena II:
Pristanda vine repede pentru a-l anunta pe Trahanache ca este asteptat in cabinet si ca trebuie sa
suspende sedinta.
Scena III:
Intre timp grupul lui Catavencu si al lui Farfuridi discuta despre alegerile electorale si se contraziceau
intre ele.
Scena IV:
Trahanache iesi in fuga din camera,Zoe si Tipatescu veneau dupa el spunandu-i sa nu renunte.Dupa
asta Zaharia se intoarce in sala.
Scena V:
Catavencu cere cuvantul domnului Trahanache deoarece doreste sa spuna tuturor parerea lui
despre aceasta tara.

Scena VI:
Din nou Catavencu incearca sa spuna ceva dar este intrerupt de catre cetateanul turmentat si toata
sala incepe sa rada.

Scena VII:
Trahanache doreste sa anunte numele candidatului propus de comitetul lor. In sala toata lumea este
agitata iar Trahanache anunta ca il va sprijini pe Agamemon Dandanache,Zoe,Tipatescu si
Trahanache au iesit toti afara iar Pristanda si cei doi avocati il tarasc pe Catavencu afara.
ACTUL IV:
Scena I:
Zoe si Tipatescu erau in gradina lui Trahanache si se intrebau unde este Catavencu si de ce nu a
publicat pana acum scrisoarea.
Scena II:
Putin mai incolo Trahanache vine spre Zoe si Tipatescu insotit de Agamemon Dandanache , face
prezentarile apoi isi cere scuze ca trebuie sa plece deoarece se ducea la alegeri.
Scena III:
Dandanache povesteste dspre o scrisoare gasita in pardesiul unei persoane "insemnate". El vine
obosit din drum si Zoe il petrece la culcare.
Scena IV:
Tipatescu mediteaza in singuratate asupra alegerii lui Dandanache.
Scena V:
Zoe este ingijorata in legatura cu scrisoarea. Intra Pristanda si anunta ca partidul lui Catavencu s-a
spart, ca gazeta lui nici nu a iesit si ca nu-l poate gasi pe Catavencu. Il cheama urgent pe Tipatescu la
telegraf.
Scena VI:
Dupa ce Tipatescu s-a indepartat, Pristanda ii spune coanei Joitica ca l-a mintit ca-l cheama ministrii
ca sa organizeze o intilnire cu d-nu Catavencu. Zoe il cheama urgent cu nerabdare pe Nae
Scena VII:
Catavencu ii spune lui Zoe ca o pierdut scrisoarea, iar Zoe il anunta ca este pierdut si il cheama pe
Ghita, strigind in fund se intilneste cu cetateanul turmentat.
Scena VIII:

Cetateanul turmentat avea palaria lui Catavencu, in care era scrisoarea. O inmina Zoii si intreaba
pentru cine sa voteze. Dupa ce Zoe l-a petrecut pe cetatean cu amabilitate si i-a spus pentru cine sa
voteze, a pus scrisoare in sin si a mers tinta spre Catavencu,el cazind in genunchi.
Scena IX:
Catavencu isi cere iertare, Zoe il iarta, dar cu anumite conditii, Catavencu da cuvintul ca le va respecta
si a iesit prin usa din spate.
Scena X:
Zoe citeste scrisoarea si o saruta de mai multe ori, apoi isi sterge lacrimile si urca repede scarile.
Scena X!:
Tipatescu se intoarce de la telegraf, suparat pe Ghita si se intreaba unde e Zoie.
Scena XII:
Dandanache ii spune lui Trahanache ca scrisoarea este adevarata, ci nu o alta plastografie a lui
Catavencu.
Scena XIII:
Zoe coboara treptele impreuna cu Tipatescu si se intilnesc cu Dandanache si Trahanache. Dnu
Dandanache ii anunta ca Trahanache este noul prefect.
Scena XIV:
Vin toti alegatorii cu banci cu bautura, vin feciorii cu sampanie. Toti inchina tosturi in sanatatea
presidentului si prefectului. Catavencu anunta ca visul poporului la progres,insfirsit s-a implinit.

O faclie de paste nuvela de I. L. Caragiale

O FACLIE DE PASTE Nuvela de I. L. Caragiale, aparuta in Convorbiri literare" din 1 august 1889, p. 369; retiparita
in
Pacat
O
faclie
de
Paste.
Om
cu
noroc,
1892
si
in
Nuvele.
Povestiri,
1908.
Ca sa folosim un cuvant al lui Volkelt din estetica tragicului, nebunia in care sfarseste Leiba Zibal rezulta dintr-o evolutie
tragica de tip apasator; un ticalos impinge, cu placere diabolica, la pieire oameni cu caractere nobile".
Ticalosul din O faclie de Paste se cheama Gheorghe. De la acest ticalos pornesc repetatele semne, mai intai anxioase,
apoi innebunitoare; ticalosul simbolizeaza amenintarea concreta si ireversibila, este intruchiparea insasi a destinului
brutal si explicit (programat) caruia Leiba nu i se poate sustrage. Relativa liniste ii e data omului de imprejurarea ca,
desi isi cunoaste soarta de muritor, el nu stie data exacta a mortii sale, traind cu speranta zilei de maine. Regimul fragil
al acestei linisti ii este refuzat hangiului de la Podeni. Pentru el hora incerta se transforma in hora certa. La
avertismentele date de Gheorghe (sa ma astepti in noaptea Pastelui, sa ciocnim oua rosii, jupane Sa stii ca ti-am facut
eu socoteala") ritmul sau de viata se precipita, alienandu-. Frica de moarte" (Gherea) ii populeaza somnul cu vedenii al
programatului sfarsit, iar grijile zilei sunt dublate de tremurul ca orice nou sosit la han ar putea fi insasi moartea, avand,
desigur,
chipul
amenintator
al
asteptatului
ticalos.

Traseul epic al nuvelei puncteaza pas cu pas neantizarea unei constiinte aflate in cercul unei amenintari. Dozarea
semnelor acestei amenintari, reactiile maladive si, in final, nebunia lui Leiba au produs o naratiune psihologic-naturalista
densa,
care
imagineaza
unde
duce
groaza
de
moarte.
Din clipa in care se stie dependent de vointa razbunatoare a cuiva, hangiul pierde obisnuita cadenta a existentei si asa
cutremurata periodic de friguri (adaos naturalist). Gandul care i se infige in creier este daca va putea sau nu sa evite
aceasta amenintare, salvandu-se. Hanul pe care il stapaneste si care i-a venit ca un noroc, nevasta, copilul, propriul sau
instinct de conservare il cheama la viata, in timp ce -fara sa aiba vreo vina - un oarecare ii interzice sa traiasca dincolo
de un anumit soroc. Leiba Zibal isi vede coborat destinul la nivelul arbitrar al unui semn, care nu-si justifica legal nici un
fel de ascendent asupra lui si, infricosat cum este, se recunoaste lipsit de puterea de a rezista de unul singur intentiei
malefice. Ideea de a se pune sub protectia autoritatii este un prilej de a constata iresponsabilitatea celor care o exercita:
Leiba a mers la primarie, apoi la subprefectura, sa denunte pe amenintator, cerand sa fie pazit. Subprefectul, un tanar
foarte vesel, a primit intai peschesul modest adus de Leiba, pe urma a inceput sa raza de jidanul fricos si sa-l
batjocoreasca". Nereceptata de cei in drept, toata gravitatea" lucrului ramane pe scama omului amenintat.
El se descopera singur in fata destinului. A unui destin social deloc abstract, generat de _o societate care ignora dramele
individului. In ambianta baltoasa din valea Podenilor, zavorat in hanul sau ca o mica cetatuie", Leiba asteapta sa
infrunte moartea, fara sa stie cum va reactiona. Acest destin, manifestat ca o excrescenta a societatii, se anunta prin tot
ce se intampla in sufletul sau si in lumea din jur. Existenta i se coloreaza monocrom, ipohondrie, miscandu-se involutiv,
spre surparea mintii.

In vis ii apar Gheorghe si un nebun furios, aievea niste clienti, un filosof si un medic initiati in teoriile lui Darwin,
Heckel si Lombroso fac portretul standard al criminalului, caruia hangiul ii descopera iute un corespondent cert:
portretul lui Gheorghe ! " Pe acest fond anxios, soseste noaptea cea mare a infruntarii, gasindu-l pe Leiba cu gandurile
ravasite si scurs de puteri. Tot la ce mai poate apela se rezuma la propria-i inteligenta. Si iata ca in momentele de
violenta descumpanire, cand pasii criminalului se aud in fata portii, inteligenta lui Leiba incepe sa functioneze, mai intai
ca un firav remediu sau, cu vorbele naratorului, ca o idee de lumina", apoi, din ce in ce mai intens, ca o mare faclie.
In structura nuvelei, mica lampa aprinsa de omul aflat sub amenintarea presanta are o functie simbolica foarte precisa.
Cu flacara ei, mai intai ascunsa", lampa este un substitut al inteligentei active. Spre poarta de unde urmeaza sa-si faca
aparitia moartea, se indreapta o lumina cu prea putin mai deasa decat o inchipuire", dar ea cristalizeaza inceputul unei
opozitii la forta intunericului distrugator aflata de partea cealalta. Sinistrele preparative ale criminalului sunt privite de
Leiba cu ochii holbati de lumina de la fereastra si in aceasta contemplatie, dintr-o data figura lui descompusa se
lumineaza ea insasi si capata o bizara seninatate". Omul se patrunde de o lumina diabolica. Solutia de contracarare a
destinului nefast pare a fi gasita. Inteligenta i-a luminat mintea. Cu puteri incredibile si cu o indemanare uimitoare, Leiba
prinde in lat mana, care, daca ar fi fost lasata libera, ar fi fost neiertatoare. Simbolica lampa isi continua rolul,
participand acum cu intreaga putere a luminii sale la risipirea tenebrelor si la revenirea linistii: .Jidanul se repezi in
dugheana, lua lampa si cu o invartirura sigura ridica fitilul sus de tot: lumina captiva intre gratii iesi deasupra vesela si
victorioasa,
redand
viata
hotarata
formelor
nebuloase
din
preajma-i".
Aceeasi lampa desavarseste demonica razbunare a celui ce a castigat pariul cu destinul arzand cu lumina ei - devenita o
faclie mare" - mana care voise sa ucida. Dar victoria lui Leiba deviaza in nebunie. Salvandu-se", personajul isi pierde
mintile; in spiritul sau se produce o ruptura, ingeniozitatea de care s-a servit se intoarce impotriva-i si-l transforma intr-o
biata umbra a celui care a fost. invingator, Leiba devine eroul unei victorii inutile, care l-a scos din randul oamenilor
normali; obligandu-l pe el insusi la crima, aceasta victorie i-a impus o forma de manifestare cu mult peste ingaduintele
sale morale, rostogolindu-i mintea in dezordine. Personajul nu poate supravietui psihologic omorului pe care il
faptuieste, desi, juridic, el nu este condamnabil. Nebunia lui Leiba defineste drama omului moral, impins de imprejurari
sa savarseasca fapte repugnabile, cu urmari alienantc. Printr-o rasturnare de sens, faclia arde nu ca un prinos adresat
destinului salvator, ci ca o ironie demonica indreptata asupra unei minti ratacite (pierdute) din pricina ca a comis o fapta
pe care n-ar fi vrut sa o faca, dar pe care nicidecum n-o putea evita. Imaginea finala a lui Leiba, devenit ad-hoc crestin
si pornind, ca un vechi peregrin obisnuit cu drumurile lungi, incetinel spre rasarit la deal", semnifica o ipostaza
tragicomica.

Dou loturi rezumat

n aceast nuvel este vorba de domnul Lefter care i-a pierdut dou bilete de loterie cumprate cu
cteva zile n urm. n cutarea acestora el este ajutat i de madam Popescu.
ntr-o zi zi, lotriile au tras biletele ctigtoare iar loturile extrase aveau chiar numerele biletelor
domnului Lefter. Acesta nu tia nimic, pn ntr-o sear, cnd a venit la el n vizit cpitanul
Pandele, cel care i-a dat banii de bilete, i i-a spus c a ctigat loturile cele mai mari.
Dup plecarea cpitanului d-nul Lefter iar s-a apucat de cutat biletele. Acesta, aezndu-se pe
canapea, i-a dat seama unde ar putea fi. Erau ntr-o jachet cenuie care a dat-o madam Popescu
la o chivu n schimbul la 10 farfurii. Nervos, domnul Lefter sparge farfuriile iar apoi, mpreun cu
madam Popescu i cpitanul Pandele, pornesc spre ca, chivua.
Spre sear, ei au ajuns la casa chivuei, o cas mic i amrt. Cnd au intrat au vzut-o pe ca
i pe o femeie btrn care fcea mncare. Dup o discuie, domnul Lefter observ pe un pat nite
haine i a nceput s le examineze pe fiecare. Negsindu-i jacheta, acesta o i-a din nou la ntrebri
pe ca. Ea i spuse c jacheta este pe ea. n acel moment fata i d jacheta domnului Lefter dar
nici acolo nu gsete biletele.
Dup aceast ntmplare, cei trei s-au dus la berrie i au nceput s discute despre situaia
actual. Tot acolo d-nul Lefter a citit i gazeta de sear din care a aflat c dac nu se duce cu
biletele la loterie pierde banii. Imediat, l vede pe eful su la care s-a rugat s-l lase n concediu 23 zile, zicnd c e bolnav. Dup o ceart, eful domnului Lefter pleac suprat.
Dup aceea domnul Lefter pleac i el la secie s o vad pe ca, deoarece ea a fost arestat.
Cnd ajunge acolo, acesta afl c a fost eliberat i lsat s plece acas.
De acolo, d-nul Lefter s-a ntors la cocioaba unde sttea ca. Cum l vzur, ca i btrna au
srit pe el i l-au lovit. Speriat, domnul fuge acas unde a primit o scrisoare de la un coleg de
munc, aflnd c trebuie s vin la servici.
Dimineaa urmtoare, se prezint n biroul efului su. Dup ce au vorbit, domnul Lefter trebuia si aduc efului un dosar. n biroul lui, lng dosar observ dou hrtiue mici care erau biletele.
Fericit, el s-a apucat s-i scrie demisia. Trecnd din nou pe la biroul efului, domnul Lefter pune
pe mas dosarul i demisia.
Mai trziu, domnul a trecut pe la loterie i a prezentat biletele bancherului. Uitndu-se atent la
bilete, bancherul i spuse c a ncurcat biletele. n acel moment, domnul Lefter disperat l-a luat la
btaie pe bancher. Ajutat de forele de ordine, bancherul l-a dat afar de acesta.
Dup atta munc i trud, domnul Lefter nu s-a ales cu nimic.

Date despre opera(anul, locul aparitiei)

Nuvela "In vreme de razboi" a aparut in anul 1898, ca si "O faclie de Pasti" si "Pacat", facnad parte din
perioada marilor creatii dramatice, anul 1898 fiind chiar unul din cei mai rodnici ani ai sai.
Explicatia titlului
Titlul are o valoare metaforica deoarece autorul nu va face referire in opera sa de intamplari de pe
campul de lupta, ci "razboiul" se poarta in sufletul lui Stravache, lucru sesizat si de Serban Cioculescu:
"Tema acestei excelente nuvele, desi autorul o sublintitulase <> este obsesia",adica setea de

inavutire care dezumanizeaz? ?i mutileaz? suflete". Lupta este una interioara, batalia dintre
constiinta si dorinta de a avea mai mult, se transforma in cazul lu i Stravache intr-o obsesie
greu de suportat. "In vreme" sugereaza faptul ca partea cea mai importanta a actiunii are loc in
perioada acestui "razboi" interior.
Deci, hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui s?u, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca
s? scape de urm?rire, c?ci fusese c?pitanul unei bande de hoti, tr?ieste la inceput, iluzia fugar?
c? fratele s?u nu se mai intoarce. Curind, obsesia reintoarcerii fratelui pune st?pinire pe el si-l
devoreaz?, pin? la urm?.
Tipul operei
Desi autorul a subintitulat-o "schita", opera "In vreme de razboi" este o nuvela. Desi, in mod
concret, nu apare decat un personaj principal, carciumarul Stavrache, isi fac simtita prezenta
si alte personaje, fantomatice, sustinute de granita incerta dintre real si ireal, cum sunt popa
Iancu si complicii sai. Scrierea a fost intitulata "schita" probabil intr-o "incercare" de
redactare a altei scrieri, de dimensiuni mai mari, un posibil roman.
Aprecieri critice
Nuvela "in vreme de razboi" urmareste derularea unui caz psihologic in contextul unui mediu
social in care setea de inavutire vestejeste spiritele. Ea este superioara altor creatii caragialesti
de acelasi gen, intrucat motiveaza un demers tragic si realizeaza nu numai atmosfera, ci si
tipologie, "fiindca Stavrache, frate neomenos, intruneste ceva din eternul uman"(George
Calinescu).
"De acea, C(aragiale) trebuie considerat nu numai un geniu clasic si realist, care a creat in
literatura noastra limbajul dramatic, asa cum Eminescu a creat primul nostru mare limbaj liric,
dar si un genial diaelectrician, capabil sa exprime cu egala stralucire in toate momentele
carierei sale, in teatru si in proza, in schitele telegrafice din varianta momentelor sau in
povestirile de mai dimensiuni"(Florin Manolescu, 2000)
"Arta lui dramatica si nuvelistica poate servi drept model pentru toate timpurile si cine-si da
seama de bogatia de forme, cele mai multe din ele desavarsite,() nu poate sovai un moment
sa vada intr-insul pe unul din cei mai mari artisti literari ai tuturor timpurilor."(Mihai
Dragomirescu)
Silvian Iosifescu comenta:"Viziunea in care se realizeaza intreaga opera este clasicizata prin
numarul redus de personaje, prin concentrarea in timp, prin miscarea dramatica spre
culminatie si deznodamant. Dar diversitatea in tipologia sociala corecteaza laturile clasicizate
ale operei, in sensul ca ni se prezinta o lume de caractere care sunt localizate."

"Caragiale este cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura." (George
Br?ileanu)
Serban Cioculescu analiza in anul 1977: "Tema acestei nuvele este obsesia.() Stravache este
insa bantuit de obsesii: il viziteaza, in imaginatia sa bolnava, ba un ocnas in haine vargate,
care-I cere fratelui sau o baraca cu apa, ca sa incerce apoi sa-l sugrume, ba un capitan in
fruntea unei companii, cu arma in mana, care se distreaza sa-l sperie. De fapt, fratele nu
murise, ci isi crease o stare civila de defunct, cazut pe front, ca sa scape de orice urmarire
penibila."
Caragiale nu descrie interioare, lumea obiectelor din jur si nici tinute vestimentare; el stie insa
sa "Asculte glasul naturii", dupa cum afirma Tudor Vianu, fiind considerat de acesta un
adevarat "poet al naturii", el adaugand: "Senzatia, notata cu dibacie, este a unui spirit muzical
care stie sa asculte glasurile naturii si sa calauzeasca ecoul lor in adancime".
Deci, "I.L. Caragiale este o aparitie exceptionala intre intelectualii timpului..."(Al. George).
Volumul din care face parte
Rezumat
Nuvela "In vreme de razboi" este constituita din trei capitole ce constituie cele trei etape ale
trecerii progresive a lui Stavrache prin obsesie, pana la nebunie.
Primul capitol prezinta identitatea lui Iancu: preot si talhar, ducand astfel o viata "dubla", si pe
cea a fratelui acestuia, negustorul Stavrache, ce apare ca un om muncitor, chiar ideal.
Lucrurile se incurca rapid, asa incat preotul Iancu, speriat ca va fi prins, ii marturiseste fratelui
sau faptele comise si-i cere ajutorul, un sfat ce l-ar putea scapa. Intamplator, tarziu in acea
nopate, la hanul lui Stavrache poposesc mai multi voluntari tineri ce se indreptau catre
Dunare, la razboi. Hangiului ii vine idea de a-l trimite ca voluntar pe front, "salvandu-l", insa
cu intentia ascusa de a-i acapara averea.
Insa, o data cu mostenirea, Stavrache preia si obsesia posibilei intoarceri a fratelui.
Capitolul urmator este o "detaliere" a conflictului psihologic suferit de negustor. In
cosmarurile lui, Iancu apare mai intai in haina vargata, de ocnas, gata sa-l ucida si apoi intr-o
tinuta militara-de capitan. De fiecare data, el duce o lupta imaginara cu imaginea fratelui sau,
concepand-o chiar ca o lupta pentru supravietuire.
Ultimul capitol prezinta inclestarea dintre cei doi frati. Obsesia negustorului se transforma in
realitate deoarece Iancu vine sa-i ceara bani- ii cheltuise deja pe cei ai regimentului.
Stavrache refuza orice compromis si initial clacheaza, apoi se lupta aprig cu fratele sau, insa
lupta se sfraseste rau pentru amandoi: Stavrache moare cantandu-si singur "popeste", iar Iancu
ramane sarac.
Personaje
Nuvela "In vreme de razboi" a lui Caragiale creeaza doua tipologii, incadrate unui context
social bazat pe lupta pentru avere.

Stavrache si Iancu sunt doua posibile masti umane reprezentand, de fapt, doi posibili
"invingatori invinsi"(E.Lovinescu). Daca initial Iancu pare a se impune ca stapan al
respectivului context social, curand rolurile se schimba. Din momentul plecarii pe front, Iancu
ramane doar ca o replica tot mai dura adresata constiintei fratelui sau, o constiinta afectata
deplin de patima inavutirii. Caragiale urmareste cu deosebita atentie, dar si obiectivitate,
modul in care aparentul "om cu dare de mana, cu han la drum" se transforma, fiind din ce in
ce mai patruns de nebunia produsa de patima banului.
Initial, Stavrache este prezentat ca intruchiparea unui hangiu inst?rit, sigur de sine, sentiment
incurajat de averea sa, insa ii este frica sa nu fie pradat de hoti: "Hangiul era foarte multumit:
om cu dare de mn?, cu han in drum Cte nopti nu dormise el o clip? m?car cum se cade,
tr?gand cu urechea ?i a?teptd cu inima s?rit? pe musafirii de noapte!". Apoi, el apare ca
un frate bun, capabil sa-si ajute fratele in orice situatie, chiar sa-si ca acesta sa-si piarda urma,
trimitandu-l sa lupte, ca voluntar, pe front.
"Bolnav" de avere, Stavrache nu-si da seama ca, o data cu mostenirea averii fratelui sau, va
prelua si frica de a nu o pierde. De fapt, lacomia sa, ce nu-i permite sa vada acest lucru, este
vizibila in scenele in care-si trimite fratele pe front sau refuza brutal acea fetita ce-i cerea
lucruri pe datorie. El devine un personaj complex, "rotund", dupa definitia lui E.M.Foster.
Stavrache isi primeste "rasplata" in mod progresiv: intre dezumanizare- de la obsesie la
vedenie- si nebunie. Caragiale reda aceste stari in manier? naturalist?: "horc?ieli", "gemete",
"tremura Stavrache din tot trupul", "cu chipul ingrozit", "cu p?rul vlvoi", "cu minile
incle?tate", "cu gura plin? de spum? ro?ie", trnte?te masa f?cnd-o t?nd?ri, are porniri
criminale, iar cnd este imobilizat "scuip?", "rde cu hohot", "cnt? pope?te".
Desi, din punct de vedere al legii, el a intrat legal in st?pnirea averii fratelui s?u, Stavrache
este chinuit de gndul c? fratele s?u s-ar putea totu?i intoarce ?i atunci el ar putea pierde
averea c?tigat? att de u?or. Stavrache este navalit de co?maruri prin care fratele sau se
intoarce si mereu poarta o lupta cu acesta pentru supravietuire. In realitate, lupta aceasta este
una prin care el se lupta cu sinea sa, in care fratele ii apare in diferite ipostaze. In primul
co?mar Popa Iancu ii apare ca un ocna?i. Stavrache il ceart? c? ?i-a f?cut neamul de rs, dar
mai are inc? sentimente umane, fiindu-i mil? de fratele s?u: Lui d-l Stavrache i s-a f?cut mil?;
s-a repezit s?-l ridice ca s?-l puie pe pat: nu-l putea l?sa s? moar? ca un cine. In al doilea
co?mar fratele ii apare in ipostaza de c?pitan. De data aceasta Stavrache manifest? porniri
animaniale, incercnd s?-l ucid?: Hangiul se repede s?lbatic ?i apuc? de gt pe c?pitan il
strnge din ce in ce mai tare: simte cum degetele-i p?trund in muschii grumazului strivindui, afundnd beregata, sf?rnd incheietura cerbicii
In final, el este invins de propria patima, pe cand fratele sau trebuie sa se recunoasca o victima
a sortii.
Personajul principal al nuvelei este surprins atit din perspectiva sugerat? prin descrierea
cadrului natural, deci din perspectiva povestitorului - narator, cit si din perspectiva relatiei
directe cu celelalte personaje - prin dialog - si al confrunt?rii cu sine - prin monolog.
George Calinescu nota ca "Stavrache, frate neomenos, intruneste ceva din eternul uman".
Fratele lui Stavrache, Iancu, este prezentat initial ca un popa detinator de mari domenii si

averi, insa el are o a doua identitate si anume seful unei bande de talhari, identitate ce iese la
"suprafata" in momentul in care aceasta este prinsa de stapanire si frica de a fi prins il face sa
mearga la fratele sau si sa marturiseasca tot, spre a-i cere un sfat. Dorinta de a fi liber este mai
mare ca dorinta de avutie ce-l stapanise pana atunci- si astfel accepta sa se inroleze in armata
spre a lupta pe front si, totodata a-si pierde identitatea.
Cand se alatura cetei de voluntari, dupa cum ne dezvaluie autorul prin intermediul
caracterizarii directe, el parea "un tanar foarte voinic, frumos si curat, ras proaspat- o
infatisare demna si severa."
El dispare din firul epic pana in momentul deznodamantului, insa imaginea sa este un pretext
al constiintei fratelui sau spre a se salva -sau nu- de gandurile rele, de puterea banilor ce
pusese stapanire pe el. Astfel, el este presupusa obsesia a fratelui sau, aparandu-i in vise,
prima data imbracat ca un ocnas si a doua oara este in postura unui capitan ; in ambele cazuri,
el se intoarce spre a-si lua inapoi averea. Astfel, in criza aceasta a lui Stavrache ,il numeste
"ticalosul de popa Iancu".
Deci, fratele pierdut pare suspendat intre doua taramuri, real si ireal, intorcandu-se de acolo,
din ce in ce mai obsedant, spre a provoca tulburari extreme hangiului.
In delirul lui, Stavrache il percepe ca "stins de oboseala, bolnav, cu o fata hirava si cu ochii-n
fundul capului ca in clipa mortii, ocnasul era-mbracat in haina vargata de la ocna, de unde
scapase ca prin minune, pilindu-si lanturile". Popa Iancu "trecuse prapastii; haina si nadragii ii
erau numai zdrente; opincile sfasiate; palmele si talpile picioarelor si gleznele pline de sange."
Ocnasul are reactii ciudate, "in lupta cu moartea, s-a agatat de frate-sau cu o mana de gat si cu
o alta de bratul stang. Hangiul a dat atunci sa-l salte de jos". Ingreunarea trupului celui venit
pare a demonstra fantasticul fabulos deoarece ingreunarea este specifica fiintelor de pe
celalalt taram.
O alta vedenie apare intr-o zi obisnuita, monotona, fratele fiind in ipostaza unui capitan care
face usa sa sara din tatani si rade puternic:"Gandeai c-am murit, neica?".
Cei "vreo douazeci de voluntari" formeaza personajul colectiv-armata- ce reprezinta calea de
scapare a lui popa Iancu. Ei isi anunta sosirea la han prin "niste zgomote, strigate si batai
puternice", apoi "bubuieturile se-ndesesc". Ascultand larma produsa de acestia, hangiul
realizeaza ca "sunt oameni multi afara" si ca "are de-a face cu o multime vesela", fapt ce
demonstreaza binedispunerea acestora. Acestia au venit "claie peste gramada in cateva trasuri,
condusi de un ofiter si doi sergenti rezervisti catre Dunare-la razboi". Desi ei fac doar un scurt
popas la hanul lui Stavrache, ei reusesc sa-si mai gaseasca un voluntar, un ajutor pe campul de
lupta in popa Iancu. Prin intermediul caracterizarii directe, autorul remarca faotul ca tinerii
sunt "bravii", datorita faptului ca au ales din proprie initiativa sa-si ajute tara in razboi.
Valoare artistica
In totalitatea ei, nuvela "In vreme de r?zboi" demonstreaz? aceea?i des?vr?ire a observatiei
vietii prin intermediul artei, precum in schite sau in comedii. Caragiale "opereaz?" asupra
vietii cu instrumente de mare eficacitate: analiz? detaliat?, stabilirea precis? a st?rilor morale
?i de con?tiint?, stil sobru ?i concis, alternarea vorbirii directe cu monologul interior etc.
Conjugate toate acestea, confer? nuvelei individualitate ?i unicitate sub raport analitic si

stilistic.
Natura joac? si ea un rol important in nuvela. Ea este perceput? atit vizual cit si auditiv.
Intimpl?rile se petrec noaptea si intr-un cadru de toamn? si iarn?. Caragiale nu descrie
interioare, lumea obiectelor din jur si nici tinute vestimentare; el stie insa sa "Asculte glasul
naturii".(Tudor Vianu)
Parcurgand opera, putem observa cu usurinta ca exist? o corespondent? perfect? intre starea
tensionat? a lui Stavrache ?i cadrul natural: ploaia, viscolul, z?pada, noaptea amplific?
obsesia, starea de criz?: "Afar? ploua m?runtel ploaie rece de toamn?, ?i boabele de ap?
prelingndu-se de pe stre?ini ?i picnd in clipire ritmate pe fundul unui butoi dogit, l?sat
gol intr-adins la umezeal?, f?ceau un fel de cntare cu nenum?rate ?i ciudate intelesuri.
Leg?nate de mi?carea sunetelor, gndurile omului incepur? s? sfrie iute in cercuri
strmte, apoi incet-incet se rotir? din ce in ce mai domol, in cercuri din ce in ce mai largi, ?i
tot mai domol, ?i tot mai larg". Zgomotul monotom ?i ritmic al ploii, declan?eaz? vrtejul
gndurilor, care cuprind in cercuri concentrice mintea lui Stavrache. In timpul incle?t?rii
dramatice dintre cei doi frati: viscolul afar? ajuns in culmea nebuniei f?cea s? trosneasc?
zidurile hanului b?trn.; Tot viforul care urla in noaptea grozav? s? fi n?p?dit dintr-o dat? in
teasta lui Stavrache nu l-ar fi cl?tinat mai cu putere dect inf?ti?area ?i vorbele acestea!
Natura si notatiile filozofice, reactiile sunt in deplina concordanta, Caragiale fiind considerat
de Tudor Vianu adevarat "poet al naturii", perceputa, asa cum am aratat mai sus, vizual si
auditiv, in deplina concordanta cu starile psihologice. Notatii ca: "Afara ploua maruntel,
ploaie rece de toamna... Viscolul afar, ajuns in culmea nebuniei, facea sa trazneasca zidurile
hanului batran", il determina pe Tudor Vianu sa aprecieze in "Arta prozatorilor romani":
"Senzatia, notata cu dibacie, este a unui spirit muzical care stie sa asculte glasurile naturii si sa
calauzeasca ecoul lor in adancime".
Deci, "I.L. Caragiale este o aparitie exceptionala intre intelectualii timpului..."(Al. George).
Parere personala
Din punctul meu de vedere, nuvela "In vreme de razboi" a fost creata de catre Ion Luca
Caraciale spre a chinui, in continuare, sufletul cititorului, facandu-l sa-si pusa anumite
intrebari banale, insa ce niciodata probabil- nu au mai fost rostite. Astfel, el reuseste sa se
desprinda din "banalitatea" scrisului atat de simplu, de scolaresc, folosit de alti autori din
perioada sa.
Alternarea planurilor real si fictional aproape ca reuseste sa starneasca si in sufletul cititorului
o obsesie, bineinteles nu cea a lui Stavrache, ci una personala si personalizata pe tema "Ce
mai e real si ce nu?". Si astfel apar nelamuririle.
Citind opera am observat o schimbare in stilul lui Caragiale- comicul nu mai este atat de bine
redat, fiind doar franturi de ironie cu ajutorul caruia I.L. Caragiale reuseste sa creeze si sa
atenueze starea de spirit a lui Stavrache, adica reusind sa contureze atat de adanc aceasta
"minunata" obsesie. Si de ce nu? De ce sa nu-ti chinui personajele atata timp cat tu ai puterea
condeiului?!
Stavrache mi se pare un... Idiot. Totusi... cum poti sa ajungi sa ti la bani mai mult ca la fratele
tau? Ce mult s-a degrata lumea... ? Iar Iancu- trebuie sa recunosc ca autorul i-a ales intradevar "interesant" identitatile: popa si talhar(as putea considera acest lucru inca o dovada a

inteligentei artistice a acestuia).

Din contra, aceasta "chinuire" mi se pare o provocare, mai ales pentru Caragiale, ce-si
schimba stilul de narare(abandoneaza simplitatea schitelor, insa imprumuta elemente ale
dramaticului pe care le accentueaza pana la un summum).
Stilul lui Caragiale mi se pare unul remarcabil, nu neaparat prin ideile exprimate, ci felul in
care le reda este extraordinar, opera "In vreme de razboi" fiind o dovada "vie" al acestui fapt,
intrucat sunt minunat relizate starile lui Stavrache si cele ale naturii si este foarte interesanta
gradarea acestora si similitudinea lor in drumul lor spre climax.

La hanul lui Manjoala-povestire de I. L .Caragiale

Povestitorul i fcea n gnd socoteala cam ct are s fac pn la pocovnicu Iordache, n Popeti.
Cu popasul la hanul lui Manjoala, cu tot, cel mai trziu la zece seara avea s ajung.
Hanul lui Manjoala era, de fapt, al Mnjoloaii, cci brbatul su murise cu cinci ani n urm. O
lsase cu datorii, dar femeia reuise s le plteasc, ba mai dresese i acareturile, ridicase un grajd
nou, strnsese i nite parale. Lumea zicea c a gsit o comoar sau c umbl cu farmece, fiindc
atunci cnd o atacaser nite tlhari, unul murise pe loc, iar fratele su rmsese mut
Ajuns la hanul lui Manjoala, povestitorul s-a dus n buctrie, la cucoana Marghioala, Mnjoloaia.
Femeia era frumoas i ochioas, povestitorul tinerel i obraznic, aa c o ciupi uurel de bra.
Cucoana i aduse aminte c l ateapt pocovnicul Iordache, s se logodeasc cu fata lui cea mare i
l pofti n odaie la mas.
Tnrul intr ntr-o odaie tare curat, mirosind a mere i gutui. Voi s se nchine, nainte de mas,
dar nu vzu nici o icoan, iar cucoana zise c icoanele prsesc cari i pduchi de lemn
Aezndu-se, povestitorul clc motanul pe coad, acesta sri s ias pe u, iar cnd cucoana o
deschise, curentul de aer stinse lampa. Cutnd chibriturile pe ntuneric, tnrul prinse a pupa
cucoana. Cnd le gsir, sticla de lamp se rcise de tot
Mncar, bur, vorbir i rser. Cnd le-a adus cafeaua, jupneasa le-a spus c afar pornise
vijelia. Tnrul a vzut atunci c era trecut de zece i jumtate i s-a repezit s plece. Cucoana a
vrut s-l opreasc, dar el s-a dus la grajd i i-a luat calul. S-a dus apoi n odaie, s plteasc i s-i
ia rmas bun. Femeia sttea cu cciula lui n mn , o nvrtea i o rsucea, privind lung n fundul
ei. i cnd i lu rmas bun l privi grozav de ciudat.
Tnrul porni la drum, dar viforul, apoi ploaia, l fcur s se simt foarte ru. l durea capul de
parc l strngea cciula. n drum gsi un ied negru, care sperie calul. l lu ntr-o desag, dei calul

tremura din toate ncheieturile i mergea ca nuc.

Dup vreo patru ceasuri de rtcit pe ntuneric, calul l trnti la pmnt. Un om care pzea cocenii
i spuse c e chiar n spatele hanului, aa c se duse bucuros la han. n pragul odii ddu de ied, era
iedul cucoanei. Intr i voi s-i fac cruce, s mulumeasc lui Dumnezeu c l-a ajutat s scape cu
via, dar femeia l apuc de mn, apoi l strnse n brae
Povestitorul i amintete c ar fi stat el mult la hanul Mnjoloaii, dac nu venea s l ia pocovnicu
Iordache. A fugit de trei ori de la el nainte de logodn i a trebuit s l duc legat la schit, unde a
stat patruzeci de zile cu post, mtnii i molitve.
Trziu, dup ce s-a nsurat, pe cnd sttea cu socrul su de vorb i beau nite vin, au aflat c
arsese hanul lui Mnjoal, cu Mnjoloaia cu tot.
Pocovnicul i-a cerut ginerelui s i povesteasc din nou pania i a zis c femeia i pusese farmece
n fundul cciulii, iar iedul i motanul erau totuna, adic necuratul. Rznd, ginerele a spus c asta
nseamn c acela te duce i la bune, nu numai la rele, dar pocovnicul i-a rspuns c nti te duce la
bune, ca s te atrag, apoi te duce la rele

n categoria nuvelelor fantastice face parte si "Kir lanulea", cu un subiect preluat din folclor,
parand unbasm cult despre dracul cel prost, femeia dovedindu-se in final chiar mai isteata
decat acesta:
"Zice ca odata, acu vreo suta si nu stiu cati ani, a dat porunca Dardarot, imparatul iadului, sa sadune dinainte-i diavolii, de la mare pan la mic: unul sa nu fie lipsa, ca-i scurteaza coada si-i
lungeste urechile."
Problema esentiala pe care o pune imparatul dracilor este cunoasterea adevarului: o imparatie
atat de pretentioasa trebuie sa cunoasca toate gandurile oamenilor pentru a sti sa-i asupreasca
mai bine, iar femeile trebuie facute sa spuna adevarul. Aghiuta este sortit acestei noi misiuni, la
care se angajeaza fara sa clipeasca:
"Aici sunt, intunecimea-ta!" Dracusorul, inca mic in ierarhia dracilor, cunoscuti sub diverse
denumiri, troli, goblini, gargule, este vazut in mod ironic de scriitor:
"... l-a-nhatat Dardarot de urechi si scutura-l , de-i trosnea junghietura".
Sarcina data este destul de complicata: el trebuie sa se "impeliteze" in chip de om, sa traiasca
zece ani cu o nevasta, apoi sa moara si, revenind la forma lui draceasca, sa raporteze ce s-a
intamplat. Pentru asta va beneficia de o avere de o suta de mii de galbeni pe care-i adusese un
negustor. Dupa ce-l scutura bine de ureche, tartorul sef il saruta pe varful nasului si ii da un picior
"unde-ncepe sa-i zica spatelui coada", astfel ca Aghiuta ajunge in Bucuresti, dupa ce ia comoara
de o suta de mii de galbeni: infatisarea lui omeneasca este "nici matuf, dar nici prea tangau", "in
puterea varstei, frumos si aratos".
Descinderea in universul real este simpla: el trage intr-un loc deja consacrat la Caragiale cu virtuti

magice, la hanul lui Manuc, de unde incearca sa faca rost de o pereche de case, de "pimnite,
bucatarii, spalatorii, cu grajduri si soproane".

Mediul in care se invarte Aghiuta este format din negustori, din oameni cu stare, iar femeia pe
care vrea sa o ia in casatorie este Acrivita, "fata a mai mare a lui Hagi Canuta, toptangiu pe
vremuri".
Kir lanulea, dublul real al lui Aghiuta, este un om care adora petrecerile, astfel ca oamenii
spuneau:
"Trebuie sa fie putred de bogat arvanitul!" Acrivita are un comportament contradictoriu: la inceput
este blanda ca un miel, apoi aduna toate slugile, bagandu-le in sperieti si declarandu-se stapana
a casei, stand tot timpul "posaca si-ncruntata".
De fiecare data cand ea se uita urat la barbatul sau, el, spasit, ii cerea iertare, fara sa o
primeasca insa. De la un timp, cucoana se face "zuliara", prefacandu-se ca-i prinde frica, dar
asculta pe la usi, atunci cand Kir lanulea primeste oaspeti, ba chiar face o gaura in usa, pentru a
vedea ce se intampla. Femeia se comporta samavolnic:
"ocara si blestema", isi ia slugi noi, ba mai cade si in patima "foitelor":
"casa plina de jucatori, masa langa masa - otusbir, ghiordum, ba si stos".
Femeia spune ca ea a fost invatata sa traiasca bine, nu sa manance "mamaliga si masline", ca
ea nu este din acelea care se intalnesc pe toate drumurile.

In casa lui kir lanulea scandalurile se tin lant, unele de fata cu musafirii, cand, la masa, Ianuloaia
povesteste cazul unei prietene a familiei, care s-a tinut cu o beizadea, prinsa de barbatul ei "cu
consulul muscalesc si cu alti drangalai", la un picnic, la iarba verde, surghiunita la un schit, la
Caldarusani. incercarea lui Ianulea de a o apara starneste mania Ianuloaiei, care spune ca, daca
ar prinde-o, ar "calugari-6" si ar "muscali-o" de i-ar merge fulgii. Cearta se incinge si mai puternic,
astfel ca Ianuloaia arunca in el cu oala de ciorba, spunand ca a ajuns barbatul sa o bata ziua in
amiaza mare, de fata cu musafirii.
Planul femeii este de a pune mana pe "diamanticalele si sculele si argintaria" lui kir Ianulea,
dandu-i-le tatalui sau, sa inzestreze pe "iepele lui Canuta", sa nu ajunga fete mari fara zestre, ca
sa rada lumea de ele. Nici fratii nu sunt uitati, astfel ca falimentul este aproape si toti creditorii lui
Ianulea sunt prinsi la mijloc, fiind necesar sa-l urmareasca pe negustor pentru recuperarea
banilor imprumutati. Lucrurile se inrautatesc de tot:
"a tot bagat manile kir Ianulea in lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n-a mai pus nimic,
pan-a dat intr-o zi cu unghiile de fundul lazii."
Mai mult, cumnatii, trimisi cu marfa la Smirna, in rasarit, si spre Brasov, inspre Lipsea, nu se mai
intorc. Dupa ce lumea isi da seama de faptul ca negustorul a dat faliment, se strang toti creditorii
la Hanul cu Tei si se gandesc sa-l tina pe kir Ianulea sub supraveghere, inainte de a veni sorocul
platii. Negustorul incaleca pe un buiestras si fuge, dar acesta se impiedica si cade, fugarul fiind
nevoit s-o ia la goana peste santuri si garduri; el este salvat de un anume Negoita, care scapa cu
fata curata cand se apropie negustorii:
"- Dumneata ma poti si omori!... da daca nu l-am vazut..."
.
Pentru fapta sa, Negoita va fi ajutat sa se pricopseasca intr-un mod nemaiauzit. Dracul se va vari
in vreo femeie sau vreo nevasta si nu va iesi decat atunci cand va veni Negoita sa-i descante la

ureche. Prima dintre paciente este una dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, logodita
cu Ilie Bogasierul de la Baratie, muncita de dracul de vreo zece zile. Ea Vorbeste in toate limbile,
iar in palavragelile ei spune adevaruri care ar trebui sa ramana zavorate, despre "sacul cu lire de
la paharnicul Iordache din Dudesti", ajuns in sertarul cluceresei Tasita, "matusa despre mama a
lui aga", despre "calugarasul sprancenat" din curtea mitropoliei, care este de fapt "fata a mai
micsoara a lui Ristache Muscalagiul de la Ploesti".
Negoita vindeca fata cu pricina, dar Aghiuta il cearta pentru plata prea mica luata, numai o suta
de galbeni. Traiectoria duhului malefic ii este dezvaluita de fiecare data lui Negoita, care se duce
apoi la nevasta caimacamului de la Craiova. Femeia avea "narlavii ciudate", nu putea fi potolita
nici cu patruzeci de vladici, nici cu preoti, fiind tinuta legata in "ceasafuri ude".
Dupa ce este exorcizat duhul si de asta data, Aghiuta se considera achitat de datorie si se face
nevazut.
Ultima pacienta este domnita, insasi fata lui Voda: de data aceasta porunca venise la Negoita
urgent, prin intermediul unor slujitori de la curte, "sa-l aduca napristan la Craiova."
Aceasta este intr-o stare de agitatie extrema, chemand pe babaca si pe capitanul Manoli, un
palicar, "inalt, spatos si mustacios".
Aghiuta ii cere lui Voda, prin glasul domnitei, sa-i taie nasul si urechile lui Negoita, "ratanul" care
nu se multumise cu rasplata de mai demult. Dar replica lui Negoita, obisnuit acum cu slabiciunile
lui Aghiuta, vine repede:
"Ca n-ar fi leac de tamaduire, nu zic; dar, singur eu, nu pot face deocamdata nimica... imi trebuie
un ajutor... Am aicea la Bucuresti, in mahalaua negustorilor, o prietena mestera care stie sa traga
de galci si de najit; e vaduva unuia care si-a prapadit averea-n risipa si-n desfranari; a ramas
mufluz, si-a luat lumea-n cap si a lasat pe biata femeie nevinovata pieritoare de foame... O
cheama Acrivita Ianuloaia, fata lui Hagi Canuta..."
. Numai la pronuntarea numelui acesteia, dracul paraseste sufletul fetei si aceasta se vindeca.
Negoita se duce la Ianuloaia, care saracise si locuia cu tatal ei, hagi Canuta, dandu-i o vilisoara
la Cutitul de Argint si spunandu-i ca poate alunga dracul din oameni soptind vorbele de alintare
catre kir Ianulea, "fos-mu! parighoria tu kosmu!", putandu-se imbogati intr-un mod extrem de
simplu. Ianuloaia va reusi sa scoata "pandoliile" din una din nepoatele mitropolitului, acest ultim
eveniment marcand sfarsitul sederii lui Aghiuta pe pamant. El va cobori in Tartar, unde-i cere
doua lucruri lui Dardarot, seful tuturor: sa nu-i primeasca pe Negoita si pe Acrivita in iad si sa-l
lase sa doarma un pic: Chiar in locurile extreme in care salasluiesc sufletele eterne, timpul pare a
se relativiza, pentru ca dracului i se da ragazul sa doarma "trei sute de ani de aci-ncolo fara sa te
mai supere nimini cu nimic", in timp ce Negoita si Acrivita, care l-au pacalit si pe dracul, ajung la
Sfantul Petru, intr-un alt spatiu metafizic, in Rai.

La nceput Preotul Trandafir se afl n satul su natal unde slujete cu mare credin pentru
enoriaii si. Deoarece acesta este un om prea direct, i-a suprat pe consteni determinndu-i s-l
reclame la protopop. Reclamaia este luat n considerare, astfel nct preotul Trandafir se vede
obligat s prseasc satul natal i s se mute n satul Srceni, al crui nume reprezint starea de
fapt a oamenilor de acolo.

n aceast situaie, preotul se vede obligat nc de la nceput s ia atitudine fa de indolena noilor

consteni. Aceast conjunctur l oblig ca n prima duminic s in o slujb n care s prezinte
pilda Fiului risipitor, gndind c astfel va reui s schimbe ceva n atitudinea stenilor. Ndejdea
i este spulberat pentru c pe msur ce trece timpul, oamenii din sat nici mcar nu se mai
oboseau s mearg la biseric, aa c de mai multe ori preotul s-a vzut nevoit s slujeasc numai
pentru clopotarul Cozonac. Vznd c lucrurile se agraveaz, preotul hotrte s umble prin sat
cu sfatul i cu vorba bun, dar nici aa nu reuete s fac nimic. Dac vorba bun i sfatul nu au
dat roade, printele a mai gsit o alternativ, aceea de a-i batjocori pe steni, ns vorbele s-au
ntors mpotriva lui. Pe lng acestea, preotul se pomenete din nou cu o reclamaie, ns de data
aceasta episcopul nu-i mai d curs, aa nct preotul rmne n satul Srceni, la fel de srac
precum constenii si.
Situaia disperat l determin pe preot s cear ajutor lui Dumnezeu pentru a rezolva ntr-un fel
problemele grave ale familiei sale. Miracol sau nu, situaia preotului se schimb n bine, reuind ca
din puinul zestrei soiei s nceap a-i rezolva problemele, aa nct ncet ncet transformrile
sunt vdite. Aceast conjunctur atrage dup sine invidia constenilor, care fr discernmnt l
numesc la nceput omul dracului dar n timp, prin a-i urma exemplul, srcenii ajung la fel la
rndul lor oameni gospodari, ce reuesc s-i schimbe radical viaa.
La sfrit preotul Trandafir este mbtrnit, dar considerat de consteni omul lui Dumnezeu

Nea Budulea era un om batran care locuia in orasul Cocorasti. Acesta avea un fiu, pe nume Hutu care era
considerat de narator, in copilarie, un baiat extraordinar.
In prima zi de scoala a naratorului acesta l-a cunoscut pe Hutu, pe care a ajuns sa-l respecte deoarece era
important printre copii deoarece era preferatul dascalului din sat si era considerat de acesta foarte destept si bun.
Astfel, naratorul s-a imprietenit cu Hutu si acesta a ajuns protectorul sau.
Intr-o zi, naratorul a plecat pentru un an la scoala intr-un oras mai mare, iar la intoarcere vedea lucrurile intr-o alta
persectiva: nu il mai considera pe Hutu extraordinar, din contra il vedea destul de prost, in unele situatii chiar
foarte prost iar Hutu il vedea pe narator ca fiind chiar foarte inteligent.
Intre timp, Hutu invata din ce in ce mai multe lucruri iar tatal sau, nea Budulea a inceput sa observe ca fiul sau era
din ce in ce mai destept. Astfel, intr-o zi nea Budulea s-a dus sa vorbeasca cu dascalul din sat si a plecat acasa
foarte uitim deoarece dascalul i-a marturisit ca era nevoie de un al doilea dascall iar cel batran isi dorea ca Hutu
sa fie acela. De asemenea i-a spus lui Budulea ca tot ce are nevoie Hutu ca sa fie dascal era sa mearga la oras
si sa isi ia atestatul care era un fel de diploma.
Dar Budulea nu era convins asa ca s-a dus la narator, care era un intelept in oras ca sa-i ceara si acestuia
parerea. Naratorul i-a zis ca Hutu este destept insa nu ar putea invata in oras deoarece nu stie ungureste insa
nea Budulea nici nu a vrut sa auda asa ceva. Atunci era convins sa-l trimita pe Hutu in oras, sa-si ia atestatul.
Astfel, intr-o zi s-au dus toti patru, Hutu, nea Budulea, naratorul si dascalul in oras, unde au mers la profesul din
scoala in care invata naratorul unde domnulu profesor i-a pus niste intrebari lu Hutu si, desi i s-a parut ca nu stia
mare lucru, l-a primit in scoala.
Timpul trecea iar Hutu invata din ce in ce mai multe lucuri. Nea Budulea venea in fiecare joi seara in vizita si
pleca vineri dupa-amiaza si era asa de mandru de copilul sau incat ii oprea pe toti drumetii din drum ca sa le
spuna despre Hutu.

Intr-o zi (nu era joi), nea Budulea a venit ca sa le faca o surpriza insa copii erau la scoala asa ca batranul s-a dus
si el la scoala, a intrat in clasa lor si a zis ca a venit dupa Budulea Taichii, asa l-a numit pe Hutu. De atunci,
poerecla lui Hutu a devenit Budulea Taichii.
Lunile treceau si venea iarna. Atunci, Hutu si naratorul s-au intors pentru 8 zile in satul lor, in Cocorasti unde
dascalul era pregatit sa-l ia la intrebari pe Hutu, fiind nemultumit ca Budulea Taichii incepuse sa invete latineste
lucru care nu-i convenea dascalului. Dascalul avea 5 fete: Cornelia, cea mai mare, apoi Livia, apoi Mili, apoi
Linica si apoi Venturia. Dascalul spera ca intr-o zi, Hutu sa se casatoreasca cu fata lui cea mare cu Cornelia insa
Budulea Taichii incepea sa prinda drag de Livia. Insa dupa ce au vorbit, Hutu a reusit sa-l multumeasca pe
dascal.
Insa timpul trecea iar Budulea Taichii nu isi mai dorea sa fie dascal in satul sau natal ci vroia sa se faca calugar,
ca noul sau profesor de la scolile latinesti. Hutu devenise din ce in ce mai tacut si nici nu mai vorbea cu naratorul
si nu ii mai spunea mai nimic. Apoi, intr-o zi, dascalul a venit cu Cornelia si cu Livia la ei si a anuntat ca Cornelia
este logodita iar astfel, Hutu nu se mai putea casatori cu ea dar in schimb se va casatori cu Livia.
Insa, in scurt timp, Hutu deja devenise prea invatat dupa parea parintilor sai si a dascalului.Vorbea despre lucruri
pe care ceilalti nu le pomenisera si oamenii ajungeau sa creada ca era nebun. Iar cand a aflat ca Livia urma sa se
casatoreasca cu un om important din sat si ca nimeni nu putea opri nunta nu numai ca era ciudat dar a devenit si
mai retras si mai nepasator fata de toate.
Timp de cativa ani, Hutu s-a tot tinut de studiile sale si a calatorit prin mai multe tari impreuna cu un episcop.
Budulea Taichii se pregatea sa se calugareasca si studia din greu pentru asta. Dar, intr-o zi, primeste o scrisoare
de la parintii sai care il roaga sa se intoarca in Romania si Hutu asa si face. Insa continua sa se intalneasca cu
episcopul pentru a se pregati si intr-o zi le cunoaste pe cele doua fete ale acestuia si prinde drag de cea mare,
Elena.
Intr-o zi, cand Hutu era in sat si lua masa la dascal a casa a vazut ca Mili era suparata. Aceasta s-a ridicat de la
masa si a plecat iar Budulea Taichii s-a dus dupa ea ca sa afle ce patise. Atunci, Hutu i-a spus lui Mili ca o
iubeste si ca nu vrea s-o vada suparata.
Apoi, a trecut toamna si iarna si iata-l pe Budulea Taichii acum, referent scolar.
Dar, in acest timp, el s-a casatorit cu Mili, pe care a iubit-o multi ani pana sa-si marturiseasca sentimentele si
dupa aceea iar cartea se incheie cu veste...

Gura satului este o nuvel de Ioan Slavici. nc de la nceputul romanului,

familia Martei, mai ales tatl, este foarte afectat de gndul c satul ar
putea gndi ceva urt sau greit. Gura satului este prezent i atunci cnd
Marta danseaz cu Toderica, la petrecere, i cu toii sunt convini c ntre
ei este ceva mai mult dect amiciie. Mihu, tatl Martei, de asemenea, nu
a fost de acord atunci cnd fiica lui a vrut s-i anuleze nunt, pentru c
s-a gndit ce s-ar fi putut vorbi despre familia sa. Nu dorea sub nicio
form s-i mrite fata cu miron, pentru c acesta era doar un simplu

oier, pe cnd Toderica aparinea unei familii cu un potenial social mai

ridicat. Pentru el era mai important gura satului dect fericirea propriei
fiice. Nuvela se nvrte n jurul dragostei i a cstoriei dintre Marta i
Miron. La sfrit, dup rentoarcerea oierului n sat, acesta hotrte s-i
dezvluie lui Mihu dragostea pentru Marta i s o cear n cstorie. Cu
toii sunt convini c Mihu nu va accepta i se va simi umilit din cauza
oamenilor care se aflau la blci, a satului, ns el i da seam ct au
suferit att el, ct i familia lui, i se hotrte s nu se mpotriveasc
dorinei Martei.

Padureanca - nuvela psihologica - Ioan Slavici

Nuvela psihologica, semnificand "o . drama a optiunii", a indeciziei, "Padureanca" are un subiect
aparent simplu, pe care se cladeste o tulburatoare poveste defragoste. Iorgovan, personajul
principal, pleaca la munte pentru a aduce "padureni" pentru sectris, cum mai facuse si cu un an in
urma, cand o cunoscuse pe Simina, fata de care nu avusese insa indrazneala sa-si
marturiseasca dragostea.
Acum, desi izbucnise holera si putea gasi lucratori in sate apropiate, Iorgovan ia postura de
personaj de basm care isi cauta iubita la mari departari, pornind intr-o lunga expeditie, strabatand
sate si locuri indepartate, intalnind oameni noi, totusi cu teama de a nu fi descoperit, ezitant,
indecis, sursa a dramei care il macina pana la sfarsit. Pentru toti ceilalti, drumul la munte si
cautarea performata de flacau au un scop precis, pierdut prin ezitari, amanari, incertitudini.
Iorgovan ramane intr-o dilema continua, intre decizia de a o cere in casatorie pe Simina sau de a
curma aceasta situatie coplesitoare, echivoca, indepartand-o de la curte. Iorgovan este un
personaj complexat, cu reactii greu de inteles: cand o cauta pe Simina in satul ei de munte, el
este aproape travestit, pentru ca nimeni sa nu-l recunoasca, apoi, cu o inexplicabila teama de
"gura lumii", chiar de tatal sau, Busuioc, ca ia o fata saraca, amana implinirea dragostei pana
cand Simina se orienteaza catre Sofron, un tanar sarac, sluga la bogatul Busuioc, mai simplu
sufleteste, dar mai hotarat in manifestarea sentimentelor.
Tatal fetei, Neacsu, venit si el la seceris, moare de holera si in acel moment Busuioc isi obliga fiul
sa o ceara de nevasta pe Simina, parca pentru a echilibra soarta negativa. Fata va ezita, la
randul ei, sa-si dea consimtamantul, avand o relatie stranie cu Sofron, argatul lui Busuioc, care o

iubea de multa vreme. Iorgovan, fire indecisa, incapabil sa suporte avatarurile complicate ale
dragostei, se sinucide, zdrobit de valturile morii. Simina este tipul femeii stramutate intr-un plan al
existentei impropriu. Ea apartine muntelui, spatiilor inalte, zona de campie, lowland-ul, nefiindu-i
propice, situand-o in centrul unor imprejurari dramatice. Aceasta realitate genereaza drama ce
intersecteaza destinele celor trei tineri si a batranului Neacsu: gradientul de mediu si de
mentalitati creeaza energii distructive, care se rasfrang asupra personajelor situate in apropierea
acestui "vartej" de intentii reprimate, centrifuge. in modul de gandire al bogatanului, indecizia
provine din mentalitatile diferite ale claselor sociale: casatoria cu o fata mai saraca este o
mezalianta,, conventia sociala fiind mai puternica decat in situatiile in care totul se realiza amiabil.
Despre casatoria lui Iorgovan cu Simina, Busuioc vorbeste mult, cere sfaturi, convoaca adevarate
conclavuri. Pentru Iorgovan, nehotararea provine nu atat dintr-o interdictie, ci din absenta
acesteia, din incapacitatea de a lua hotarari de unul singur. Cei doi tineri, Iorgovan si Simina, se
comporta precum obiectele mici care, incarcate electrostatic, se atrag, pentru ca in cele din urma
sa se respinga. Sosirea Siminei la curtea lui Busuioc este prea facila, chemarea se face prea
usor; Iorgovan nu intampina nici o rezistenta din partea fetei. Pe masura ce timpul trece, orgoliul
fetei creste, iubirea scazand proportional cu rezistenta tanarului, anulandu-se in cele din urma.

In ultima discutie cu "padureanca", Iorgovan incearca sa obtina din partea fetei o impotrivire
ferma, care sa-i determine dorinta de a o cuceri; in absenta opozitiei, flacaul se pierde, se supune
fortei centripete si dispare in neant:
"Iorgovan o astepta in pridvor.
Ea trecu repede inainte, ca omul ce n-are timp de a mai sta de vorba.
El i se puse neclantit in cale, si catva timp ei ramasera privind cu incordare unul la altul.
- Ce-i? intreba el.
- Nimic nu e! ii raspunse ea stramtorata.
- Ceva este, grai el, ceva ce s-a pus intre mine si tine. Vorbeste: fii cum ai fost odinioara;
vorbeste-mi fara mila, cum i-ai vorbit atunci lui Sofron. Daca n-a perit el atunci, h-o sa pier nici eu
acum."
Personajul, supus fortelor centrifuge ale propriului suflet, incapabil sa-si stinga focul launtric nici
macar prin petreceri nepermise, meticulos pana acolo incat tine aceste lucruri secrete, se
incadreaza in categoriapersonajelor pierdute, avand farmecul ultimului exemplar.
Sofron este, in schimb, un personaj cu o motivatie precisa: el accepta umilinta avansurilor si a
refuzurilor, isi compartimenteaza viata in munca si in timp liber, cand se comporta la fel ca
ceilalti:
"Sofron stia un lucru: ca e zi de seceris. Si omul care munceste zi de zi si munceste cu drag, in
ziua secerisului nu se mai targuieste. La nunta tot mai poti sta pe ganduri si la cumetrie, pentru
ca nunta si cumetria sunt inceputuri; dar la seceratoare niciodata. Insa Sofron nu era vesel
pentru ca nu stia sa fie trist: el se necajea, se mania, dar asta nu-l tinea, si cat dai din palme, il
vedeai cum il stii, asa, nici zar, nici smantana."
Simina este pentru el o fata buna pentru casatorie: o saruta de fata cu toti, luandu-si, in felul
acesta, un angajament public. Discutia dintre el si Iorgovan este ca intre doi rivali care isi
lamuresc optiunile, castigand cel ce se comporta barbateste, cu hotarare:
"- Ce vrei tu cu fata aceea? intreba Sofron linistit, de tot linistit.
- Ce vrei tu? il intreba Iorgovan.
- Eu vreau s-o iau de nevasta! raspunse Sofron.
- Eu nu vreau s-o iau! grai Iorgovan deschis.
- Atunci las-o-n pace!
- Nu ma lasa ea pe mine!

, Sofron se dete un pas inapoi. Acum era acum: ce putea el sa faca?

- Minti - striga el - minti, minti!
Simina, cuprinsa de frica, facu un pas inainte si se puse intre amandoi.
- Nu minte, Sofroane, grai dansa ridicand mana. De cand e lumea nu s-a spus adevar mai
mare."
Sofron trece insa peste aceasta umilire publica, relevandu-si, pentru femeie, prin umilinta,
adevarata lui dragoste. Simina, Iorgovan si Sofron se manifesta, in acest trio, pe principiul
slabiciune-forta, atractie-respingere, fiind similare tipologic "caracterelor" intalnite in "Moara cu
noroc".
Ele actioneaza in mod inconstient, in virtutea datului genetic, raspunzator de fortele
autodistructive sau de capacitatea de rezistenta la stres.

Capitolul 1.Saracutii mamei

In primul capitol este prezentata Mara,o femeie saraca, vaduva cu doi copii, dar era voinica si
harnica. Barzovanu,care fusese sotul ei era mai mult carpaci decat cizmar si statea mai mult la birt
decat acasa.
In fiecare marti dimineata, Mara isi lua copii si cosurile pline si iesea in piata de pe tarmul drept al
Muresului.Joi dimineata trecea Muresul si iesea in piata pe tarmul stang al acestuia.Vineri noaptea
pleca la Arad pentru ca s-o prinda sambata dimineata acolo deoarece lumea se aduna din sapta
tinuturi.Mara se intorcea acasa numai in zilele de Sfanta Maria.
In biserica, care se afla pe un deal de pe partea dreapta a Muresului, se zvonea ca exista acolo o
icoana facatoare de minuni, dar Mara, desi era o cresti8na adevarata,nu credea in ea.Desi copii
erau desculti, nepieptanati si nespalati, Mara era tare mandra de ei si spunea ca nimeni nu mai are
copii ca ai ei.
In fiecare zi Mara pune bani in cei trei ciorapi, care sunt:unul pentru inmormantare, unul pentru
Persida,fata ei, si unul pentru Trica, baiatul ei.
Mara doreste sa o trimita pe Persida la calugaritele din Lipova.
Capitolul 2.Maica Aegidia
Mara Aegidia, desi avea privirea aspra, a convins-o pe maica priorita s-o primeasca pe Persida cu
cincizeci de florini pe an si a vorbit si cu Hubar, ca sa-i dea Marei arenda podului.
In lipsa invatatorului Blaguta, se stia ca, Costi Balcovici ii tine locul. El era baiatul turtelarului din
Radna. Desi lua bataie, Trica nu se umilea niciodata in fata lui Costi, care il stia acum singur.Ca sa
nu o supere pe mama sa,Trica nu-i povesteste acesteia cele intamplate ci se duce la sora sa la
manastire. Suparata, Persida fuge cu el de la manastire si incearca sa treaca Muresul pe o luntrite.
In acea perioada apele raului au debit mare si i-a luat apa.Cand Mara a vazut ca lumea alearga sa-i
ajute s-a dus si ea, dar s-a speriat foarte tare cand a vazut ca cei doi erau,de fapt, copii ei.
Dupa ce iesira de pe luntrite, Persida ii spuse Maicii Aegidia ca fratele ei fusese batut rau de catre
Costi Balcovici si acum ea doreste

sa-i arate ca Trica nu e singur si nu are de ce sa-l bata,daca e mai mic.

Persida s-a intors cu Maica Aegidia la manastire.
Capitolul 3.Furtuna cea mare
Lumea din toate partile stia cum s-au desfasurat lucrurile si toti vorbeau despre copii Marei.
Trica este exmatriculat din scoala fiindca era lenes, neascultator, hartagos si putea sa-i strice si pe
ceilalti copii.
Mara doreste sa-l de-a pe Trica la o scoala mai buna.Ea il lasase pe un var de-al ei,seara la pod,
deoarece ziua se adunau mai multi creitari si sa n-o insele. Bocioaca l-ar fi primit de ucenic pe
Trica, dar nevasta lui era fata de popa si nu-l putea primi. Mara vrea sa vorbeasca cu maica priorita
daca poate sa o primeasca pe Persida si fara cei sase florini ca sa-i de-a lui Trica. Mama celor doi ii
trimite o scrisoare parintelui guardian ca sa-l primeasca si pe Trica acolo.
Dupa ce a incercat sa-l angajeze la Steva Claiei , Mara crede cca lui Trica ii este ursit sa fie cojocar
ca Bocioaca.
Capitolul 4.Primavara
Desi Hubar era macelar, nu stia ce se petrece in macelarie, pentru ca asta era treaba sotiei si a
fiului sau, Natl.
Chiar daca Trica crescuse ,nu se spala si nu se pieptana decat in zilele de duminica si cele de
sarbatoare.
De fiecare data cand Persida venea acasa, Mara avea ochii plini de lacrimi, deoarece Persida se
facuse foarte frumoasa si ii era frica sa nu i-o rapeasca cineva.
Hubarnatl semana mai mult cu un cofetar decat cu un macelar. Cat timp a fost la gimnaziu la
Timisoara, a fost mereu printre primii, dar in al cincilea an, cand a venit in vacanta de Pasti acasa a
si ramas aici.
Intr-una din zile, Natl a vazut la fereastra, care s-a sfaramat, a manastirii,o fata grozav de
frumoasa. Natl a ramas uimit de frumusetea Persidei. In cele din urma, Persida il vazuse si ea pe
Natl si a ramas incremenita.Cand si-a facut Persida curaj si a deschis ferestrele care nu trebuiesc
deschise, baiatul a vazut-o si i-a facut semn sa le inchida pentru ca o vede lumea.
Persida astepta cu nerabdare sa vina Trica si sa o duca acasa. In drum spre casa Persida alege
drumul mai lung doar ca sa-l vada pe Natl.
In timp ce se intorcea de la adunat flori cu fratele sau, Persida se intalneste cu Natl pe pod.
Capitolul 5.Ani de Tinerete
Hubarcioaica era suparata foc deoarece baiatul ei a cascat gura pe la ferestre si s-a uitat la fata
Marei.I-a spus lucrul acesta si lui Hubar, dar acesta pare sa nu fie deranjat.
Pentru ca Natl sa fie patronul macelariei ii mai trebuiau cei doi ani de calatorie deoarece facuse anii
de ucenicie si pe cei doi de calfa.Desi lui Natl nu-i strica sa mai cunoasca lumea, Hubaroaiei si lui
Hubar le era greu sa se desparta de baiat.Bocioaca i-a dat condica baiatului ca sa poata pleca.Natl
se duce sa stea pentru inceput la niste bresle adevarate.
In timp ce se cinsteau, celor patru li se facuse dor de mamele lor. Mara venise si ea impreuna cu
copii ei la Arad si s-au cazat la Claici. Claici avea o fata care trebuia sa se marite,dar nu era gata
zestrea si de aceea a rugat-o pe Persida sa ramana la ei pana la nunta. Mara s-a intors singura la
Lipova ducand cu ea si o scrisoare pentru Maica Aegidia.
Persidei nu-i placea sa stea la masa cu calfele, dar asa a ordonat stapanul.Fetei parea sa nu-i
pese ca Natl era si el in Arad si il vazuse in biserica,dar in inima ei era cu totul altceva.
Trica, vrand-nevrand,era frate de mire,iar Persida era sora de mireasa. Natl l-a vazut pe Trica si pe
Mara,dar pe Persida nu.Vazand ca nu i se raspunde cand a intrebat cine se marita si unde se duc a
luat hotararea sa mearga dupa trasuri.Atunci a vazut-o si pe Persida si s-a dus sa vorbeasca cu
nemaiinteresandu-l ca era si Mara acolo.Dupa ce a vorbit cu ea s-a dus si a rugat-o pe Mara sa-i
spuna mamei lui ca a doua zi va pleca din Arad.
Capitolul 6.Ispita
Mara se uita la Codreanu cum se invartea mereu in jurul fetei sale si se gandea ca ar fi bun de
ginere. Codreanu se simte bine cand se afla in Persidei. Chiar daca avea douazeci si trei de ani,
Persida, il vedea pe Codreanu un om invatat,asezat si cuminte.
Intr-o seara, dupa jocuri,Persida a ramas singura cu Codreanu,dar acesta o necajea cu
Natl.Codreanu si-a dat seama ca a gresit vorbindu-i de el si ca luat-o de mana,dar nu mai putea da
inapoi asa ca a sarutat-o.De atunci nici unul dintre ei nu mai vroiau sa ramana singuri.
Intr-o zi de toamna,pe cand Persida cusea la fereastra cu Anca,Trica intrase pe la ele deoarece
dorea sa vorbeasca singur cu Persida.Acesta i-a spus intors Natl. De atunci a stat numai la
fereastra ca sa-l vada,daca el va trece pe acolo.
Cand s-a dus cu Anca la Padurita,Persida l-a vazut pe Natl,dar altfel decat il stia ea.
Capitolul 7.Zbuciumare
Natl s-a dus la birt,dar cand a ajuns nu stia ce sa faca, sa intre sau nu.Cand se gandea la Persida
isi dadea seama ca isi va gasi linistea sufleteasca doar alaturi de ea si ca nu poate trai fara ea.Stia
ca nu poate fi cu ea si de aceea s-a hotarat sa plece in lume ca s-o uite.

Pe Natl nu-l prea tragea inima sa fie macelar si ii parea rau ca l-au luat de la scoala. Seara,pe cand
se plimba el, trecea si pe la casa lui Claici si parca nu-i venea sa se departeze.
Trica si-a dat seama ca Persida l-a vazut pe Natl si ca a vorbit cu el, atunci i-a spus
sa-l lase in pace deoarece mama lor nu-l vrea in preajma ei.In fiecare zi Natl trecea prin fata casei
in care se afla ea,dar cum vinerea venea Mara la targ,Persida l-ar fi rugat pe fratele ei sa-i spuna
acestuia sa nu mai treaca si maine,dar Trica avea treaba si nu-l putea gasi singur.
In acea zi de vineri,cand toti plecasera de acasa,Persida a asteptat sa vina ora in care Natl trece pe
acolo si i-a iesit in cale.S-au dus amandoi, tinandu-se de mana in crangul desfrunzit. Dupa ce au
stat de vorba ceva timp,Persida a recunoscut ca are o slabiciune pentru el si dupa aceea s-a intors
acasa.
Capitolul 8.Datoria
La inceputul acestui capitol,Persida isi reamintea vorbele mamei sale si ale maicii Aegidia.Ele
spuneau ca mai important este Dumnezeu, apoi familia si in cele din urma celelalte binefacatori.
Mara nu se temea ca o sa ramana in paguba avandu-l pe Hubar tovaras. Ea se gandea cum sa taie
padurea,sa taie pomi si cine o sa-i cumpere.
Persida i-a spus mamei sale ca vrea sa se intoarca, insa Mara se impotrivea.Dupa ce Persida ii
spune motivul vointei de a pleca,Mara se enerveaza. Mara si Persida au ramas singure in
camera.Mara era nelinistita si se plimba prin camera, iar Persida isi aranja lucrurile.
Pusa pe cearta,insa nu avea cu cine sa se certe, Mara se gandea numai la lucruri rele. Persida
vazand-o a inceput sa-i spuna toate amanuntele si tot ce s-a intamplat intre ea si Natl.Fata i-a
spus mamei sale ce se intampla in sufletul ei, cat de vinovata se simte ea, insa ca orice mama,
Mara o mangaie si ii spune sa se duca la maica econoama.
Capitolul 9.Inima Saraca
Doi oameni din Buteni se hotarasc sa plece la protopop sa-i ceara acestuia voie sa faca gard la
cimitir. Ajunsi la casa protopopului, acestia au fost intampinati de preoteasa, care le-a dat acordul.
In usa se ivi si Codreanu care a fost invitat de Gheorghe, unul din oameni, sa stea cateva zile in
casa sa si duminica sa se duca sa cante la biserica, deoarece lumea ii ducea dorul dascalului
Codreanu. Acesta a acceptat si s-a dus cu cei doi oameni in satul lor.
Codreanu a mers, in acest timp impreuna cu Gheorghe la Maria, o prietena de-a lui pe care o
considera plangacioasa,deoarece incepea sa planga de fiecare data cand Codreanu se uita la fata
ei.
Codreanu se hotara sa plece la Radna sa vorbeasca cu Mara.Vroia sa-i ceara ajutorul parintelui
Isai, dar vroia ca acesta sa nu stie.
Cum ajunse noaptea in sat, el se duse la un birt si afla de la slujnica ca Mara s-a intors acasa cu
Persida, dar aceasta era la manastire.Dimineata, Codreanu vroia sa vorbeasca cu Mara dar nu a
gasit-o acasa, a vazut-o insa pe pod dar nu a mai indraznit sa se duca la ae si s-a dus la
manastire.Persida a fost anuntata ca o asteapta cineva si s-a dus grabita in sala de asteptare.
Amandoi au vorbit in liniste fiind singuri. La insistentele de a iesi din manastire ale lui Codreanu,
Persida ii marturiseste ca nu are de gand sa plece.
Dupa un timp si-au luat ramas-bun si Codreanu pleca.
Capitolul 10Cine ce poate
Aradul era aglomerat in vremea lui octombrie fiindca era culesul viilor. Trica facuse o bundita
pentru targ cu ajutorul caruia Bocioaca il angajeaza calfa. Mara era foarte bucuroasa de aceasta.
Intorcandu-se la Lipova, Trica, la indemnul mamei sale, se duce la Persida si o ia de la manastire.ei
au luat-o pe drumul care duce spre macelarie.Acolo Persida il vazu pe Natl, ea il saluta din cap,dar
el ii raspunde dupa ce ea trece de el.
Incepuse culesul viilor, asa ca Mara era cu Persida pe camp.Intre timp, pe deal apare Natl, care
trage cu pusca un foc ca sa fie observat de Persida,aceasta vazandu-l i-a facut cu mana.
Intr-o seara, Persida pleaca cu nevasta lui Bocioaca,cu varul acestuia, Andrei,care era scriitor la
notarul din Minis,cu notarul de la Soimos si cu nepoatele parintelui Isai:Emilia si Nina, la crama
parintelui Ioan de la Minis. Pe drum se mai oprira la mai crame, astfel ajungand la parintele Ioan
vreo paisprezece oameni.
Acolo venise si Natl, care o invita pe Persida la vals, dar aceasta nu stia sa joace, asa ca s-a lasat
condusa de el.Noaptea, Persida a jucat cu mai multi tineri, insa nu mai putea scapa de Bradeanu.
Cativa oameni isi dovedisera puterea ridicand un butoias.Natl a incercat si el, dar Persida,
inmarmurita, spune cu voce tare ca ce a facut este o gluma proasta. Umiolita putin de vorbele lui
Natl, ea i-a butoiasul si il duce trei pasi.
Dupa ce mai joaca cu Bradeanu un joc,Persida,la gluma lui Natl de al invata sa danseze
Marunteaua, il ia pe acesta si pornesc sa joace.
La sfarsitul dansului,Persida o ruga pe Marta sa plece acasa.Natl se leaga si el de fete si merse cu
ele pana la un drum ingust, de unde o ia pe Persida de mana. Marta era in spatele tinerilor,asa ca
Persida mari pasul. Natl ii marturiseste iubirea pe care i-o poarta, insa auzind de ce e in stare el
pentru Persida,aceasta se ingrozeste.Ajunsi la intuneric, la insistentele lui Natl de a o lua in brate,

aceasta ii porunceste s-o faca, dar daca se va intampla, ea se va gandi cu durere la el si Dumnezeu
il va blestema.
Ajungand celelalte fete din urma,Persida ii ureaza noapte buna lui Natl si isi urmeaza drumul.
Capitolul 11Alta Lume
Mergand toti spre casa, deodata pocni trei rachete. Bradeanu recunoscu locul de unde pocni
rachetele si propune sa mearga la Corbu. Persida nu vroia sa mearga, dar dupa ce se gandi se
hotara sa se duca si ea. Acolo un om intra in vorba cu ea, dar nu inainte de a o intreba daca ea
este fata Marei.Curioasa de unde o cunostea omul acesta,il intreba, el ii povesti de Natl, cu care a
fost prieten din copilarie.
Conversatia lor a durat mult timp, se contraziceau unul pe altul, iar Burdea incerca sa o convinga
pe Persida ca noaptea are mai mult farmec decat ziua,unde se intampla multe lucruri.
Impreuna cu Bradeanu,Marta si celelalte fete pleaca la crama unde Mara o astepta pe Persida.Toti
s-au dus la casele lor, Mara a adormit,iar Persida a ramas impreuna cu Burdea in linistea noptii.
Burdea era curios in legatura cu Natl,asa ca o intreaba pe Persida despre cei doi.Din spusele
Persidei, el isi da seama ca acesteia ii era teama de intalnirea cu Natl si are de gand sa il invite si si
pe el la via lui Corbu, unde Persida era deja invitata. Dupa aceasta Burdea isi lua ramas-bun de la
Persida si pleaca.
Mara, trezindu-se o cauta buimacita pe fiica ei, care nu era in locul de culcare. Iesind afara, Mara o
gaseste pe Persida in vie,ea fiind hotarata sa plece la manastire, de frica lumii.
Capitolul 12.Doua Porunci
Mara,ajungand acasa incepe sa-i spuna lui Bocioaca ca Persida alearga dupa barbati. Insa sotul sau
nu o crede,fiindca tine la Persida si nu o crede in stare de asa ceva. Sambata dimineata, Natl
fusese la via lui Corbu,dar Persida nu venise, asa ca Bocioaca trece dupa-amiaza pe la via Marei,
unde o gaseste si pe dansa acolo.
Afland de la Mara ca Natl nu-i lasa fiica in pace,el se hotaraste sa stea de vorba cu Natl si sa plece
departe.
Oamenii braslei vroiau ca Natl sa le fie stapan, dar duminica, la biserica ei s-au hotarat sa-l lase sa
mai creasca.
In ziua urmatoare Natl se intalneste cu Burdea, care ii spune ca Persida il iubeste pe Natl, dar
acesta nu crede deoarece nu se considera demn de ea pentru ca nu terminase scoala. Seara, Natl
se duce la via lui Corbu, dar Persida nu a venit si el alfa ca s-a intors la manastire.
Multe zile la rand, Natl nu a mai venit pe acasa si nimeni nu stia nimic de el.Intr-o seara, din cauza
disparitiei Lui Natl, parintii acestuia se cearta, fiecare contrazicandu-se.
Duminic, Natl aparu si era la macelarie. Dupa ce pleaca ultimul client, Hubar il ia la intrebari pe
Natl, la care acesta nu putea sa raspunda. Dupa ce se cearta, Hubar ii spune sa nu mai vina la casa
lui,daca nu o sa fie om. La aceste vorbe, Natl isi alina mama care plangea si pleaca,hotarand ca el
sa fie singur pe lume.
Capitolul 13.Datorii Vechi
Natl cere bani de la Griner, negutatorul de piei si pleaca in lume.Dupa un timp Griner se duce la
Hubaroaie si o anunta ca fiul ei imprumuta bani de la el.De la plecarea lui Natl, Hubar este suparat
pe toata lumea,dar mai erau si alti suparati pe el.
Peste trei saptamani dupa ce a plecat Natl trimite o scrisoare mamei sale in care o anunta ce a
facut.
Vremea trecea si in casa lui Hubar se schimbase toate. Se intelegea mai bine cu sotia sa, iar cu
oamenii nu mai avea nimic.
Mara vroia sa o marite pe Persida inainte sa se intoaca Natl,astfel Mara o lua la ea pe Persida, unde
il vede in fiecare zi pe Bradeanu. Asa s-au ajuns la pregatirile pentru nunta, insa Persida pleaca la
manastire.Asa ca mereu cand dadea de greul vietii,Persida se intorcea la manastire.Bocioaca, care
era angajat sa o marite pe Persida isi abandona fagaduinta, iar Hubar vroia sa o faca pe Mara sa se
descurce greu in viata, dar nici aceasta nu o facu.
De Pasti, Natl se intorcea acasa asa ca oamenii breslei, anuntati de Trica, s-au intalnit sa hotarasca
in ce zi va face Natl taietura de maiestru.S-a mai amanat fiindca multe luni umblase hoinar in loc
sa munceasca si au ales ziua de Sf.Ilie.Dupa intalnire Bocioaca si ceilalti au plecat sa-l anunte pe
Hubar.
Duminica,Natl vroia s-o vada pe Persida, asa ca pleaca la biserica la Lipova,unde nu era,dar a
gasit-o la Radna la biserica.Intrand in biserica,Natl o vede schimbata,dar tot o dorea.Dupa
terminarea slujbei Persida pleaca spre casa, iar Natl spre a nu da de banuit ceva, ramane si
vorbeste cu parintele Andrei.
Luni, Hubar veni suparat acasa, spunandu-i fiului sau ca l-a facut de ras umbland hoinar. Natl ii
spune motivul supararii sale, ca el nu este pentru macelarie ca tatal sau, care nici el nu prea
iubeste aceasta meserie. Hubar, mustrat de vorbele lui Natl, se repezi sa-l loveaca, iar acesta lua
cutitul pe care-l avea in mana. O calfa interveni intre ei, dar Natl il impinge pe Hubar si acesta se
lovi de piatra.

Capitolul 14.Rostul lui Bandi

Intr-o zi cand Persida trece podul, un baiatpescuieste in balta. De la departare, Persida il cunoscu
pe micul Bandi, fiul unei femei care a trait din mila, la manastire, si-l cheama la ea. Persida il ia
acasa si o ajuta pe Mara cu cosurile in piata.
Marti, Mara, cand se intoarce acasa ii spune Persidei ce a auzit despre Natl. Aceasta, necrezand
pleaca cu Bandi s-o intrebe pe maica Aegidia adevarul. In apropierea manastirii il trimite pe Bandi
sa-l caute pe Natl si s-o astepte la Sararie.
Ea pleca la manastire unde maica Aegidia ii dezvaluie sa se inlature de familia lui Natl si de el, caci
ei nu sunt primiti de Dumnezeu. Persida ii dadea dreptate maicii,insa il iubea si nu vroia sa-l lase
singur pe Natl.
Dupa ce pleaca de la manastire, Persida se indreapta spre Sararie unde Bandi si Natl o asteptau.
Natl ii marturiseste Persidei cele intamplate,iar aceasta il imbratiseaza si il alina spunandu-i ca il va
readuce la lumina.Dand-o la o parte, Persida ii spune sa vina si maine tot in locul acela si il lua pe
Bandi si pleaca spre casa.
Capitolul 15.Ispraviile lui Trica
Trica, lucrand la Bocioaca, era mereu pus la treburi de catre Marta. Cu toate ca nu o suporta pe
Persida,il placea pe Trica ca ginere.
Intr-o zi Marta a vorbit-o de rau pe Persida, Trica ii lua apararea, dar a fost nevoit sa-i spuna
Martei cele intamplate intre cei doi. Oameni aflase ce se petrecuse intre Hubar si Natl, cum s-a
intamplat de Hubar a cazut si s-a lovit. Iar acesta, cu timpul nu a mai vrut sa-si aresteze copilul.
Trica, foarte suparat pe Persida, nu stia cum s-o impiedice pe aceasta sa se mai intalneasca cu
Natl. Asa ca intr-o seara il urmareste pe Natl, care pleca mereu pe-nserat.
Ajungand la Sararie, Natl s-a intors cu fata spre Trica.Acesta il lua la intrebari pe Natl si de unde
aflase ca el si cu Pesida se intalneau mereu si ea nu-l lasa sa plece dupa ce ii spusese s-o lase in
pace, Trica il loveste in fata cu pumnul pe Natl de-i da sangele.
Bandi se apropie, dar pleca s-o avertizeze pe Persida ca era si Trica prezent acolo. Persida vazand
ce s-a intamplat, se ingrozi, dar Trica o invinuia numai pe ea, care suparata isi varsa tot amarul
sufletului sau. La vorbele ei, Trica se induiosa si incearca s-o aline putin spunandu-i sa se
casatoreasca, dar Persida se enerva si mai tare asa ca pleca.
Trica a vrut s-o urmeze, dar Natl il impiedica, dupa care ii da drumul, acesta fugind dupa Bandi si
Persida. Trica se mai gandi putin si nu-i mai urma, ci se duce la popa de la Sin-Miclaus. Ii spune
acestuia de Persida si Natl si parintele se invoi sa-i cunune, dar cununa pe Natl, care lovise un om
si parinele putea face temnita.
Trica pleaca de la parintele, parandu-i rau ca a venit si se duce obosit spre casa.
Capitolul 16.Greul Vietii
In luna lui mai, Mara nu mai muncea la camp, ci incepuse cu lemnele. Umbla mereu si nu statea
niciodata, insa se ruga mereu pentru copii ei, fiindca nu-i mai spun ce au dansii pe suflet, ci
vorbeau pe ascuns. Persida, obosita de viata cere sfaturi de la Mara, care ii spune sa faca asa cum
crede ea ca este mai bine si asa cum inima ei vrea.
Intr-o seara, Mara veni acasa si nu gasi pe nimeni, sta un timp linistita, crezand ca Persida se va
intoarce,insa aceasta nu mai aparea si nici lucrurileei nu mai erau. Incuie usa casei si pleaca la
Lipova sa vorbeasca cu Trica, iar acesta ii spune ca Persida a plecat. El o roaga pe Mara sa le dea
binecuvantarea, dar ea nu este de acord si pleaca spre casa.
Dupa un timp Mara primeste de la Persida o srisoare in care isi cere iertare. La Viena Persida era
fericita ca Natl, cel pe care ea l-a adus la lumina era voios.Inainte de a pleca Natl se mai
imprumuta de la Griner,bani cu care cumpara o locuinta si mobila.Natl vroia sa-si faca si o
macelarie, caci seara ei manca la birt.
Cand Persida primeste scrisoarea de la mama sa, se induioseaza si incepe sa planga. Nescriind
nimic de Natl, el se teme ca Persida o sa-l paraseasca daca Mara va intervenii intre ei.
Natl se intelese cu doi oameni si cumpara o macelarie. In apropierea ei cumpara si o locuinta mai
mare, in care Persida facea curat la ea in locuinta, iar o servitoare la cei doi tovarasi ai lui Natl.
Ladmann si Gubacec.
Ladmann cumpara vitele, iar Natl si cu Gubacec taia carnea in macelarie. Seara Natl o scotea pe
Persida in oras, care toata ziua facea curat si mancare.
Ca s-o mai indulceasca pe Persida, Natl nu mai vorbea nemteste ci romaneste, dar Persida se
simtea jicnita si ii repeta mereu ca orice s-ar intampla, ea nu-l va parasi, ca daca el va pleca ea se
va duce dupa el.Persida, mahnita de frica lui Natl se incuie in cealalta camera.El vazand ca e usa
incuiata o sparge.Persida ii mai repeta ce este i sufletul ei,iar Natl se simta rusinat si pleaca.
Burdea era si el in Viena si Natl se duce sa-l caute. Gasindu-l, Natl obosit vrea sa plece. Ii spune ca
Persida este cu el aici, isi lua ramas-bun si la insistentele lui Burdea de a o vedea pe Persida,
acesta ii promite ca o sa vina sa-l ia.
Ajunse acasa, Natl o gaseste pe Persida voioasa, indoindu-se Natl este incurajat de Persida care
stia ca o sa fie la fel de tare ca si ea.

Natl ii mai spune ca s-a intalnit cu Burdea. Persida se departeaza de Natl, speriata la gandul ca se
poate intalni cu el. Dupa ce a vazut nu se mai duce Natl sa-i ia, isi facu singur curaj si s-a dus la
Persida, dar ea nu vroia sa-l primeasca.Burdea intra nepoftit in casa,iar Persida gaseste motiv de
plecare la Natl. Ei au plecat spre Natl, cu care si-au petrecut seara.
Vremea trecu si Natl se departa tot mai mult de Persida. Intr-o noapte, cand Natl se intoarse
acasa, Persida vroia sa afle ce este cu el, iar el ii spune ca nu mai poate trai asa.La aceste vorbe,
Persida ii propune sa plece acasa, dar Natl speriat de cum o sa-i priveasca, refuza, asa ca Persida ii
propune sa ramana fericiti la Viena.
Capitolul 17.Birtul de la Sararie
Intr-o zi Trica veni la Mara s-o anunte ca Persida a venit de la Viena, dar aceasta o pus pe inima
Persidei incercarea de a alege intre sot si mama.
Natl s-a intalnit cu mama sa, care ii spune ca Hubar il iarta si incearca sa-l convinga pe fiul sau sa
o lasa pe Persida.Ii propune sa cumpere o carciuma la Sararie si sa o lase in final singura pe
Persida, sa se descurce cu ea, asa incat sa o paraseasca. Seara cand Natl s-a intors la Persida, ii
spune ca lucrul se va face, se simti usurata.
Carciuma este pusa in functionare, Persida si Natl aveau cumparatori multi.Cu timpul, Natl a lasat
intreaga raspundere pe Persida, iar el era ca un oaspete. Natl a fost cuprins de patima jocului, iar
Persidei ii veneau din zi in zi datorii mari de pe urma carciumei.
Intr-o zi, la carciuma, Persida ii spune lui Natl ca vrea sa vorbeasca cu el acasa,dar acesta refuza.
Seara, Persida a venit mai devreme acasa, iar natl a ramas sa joace carti cu Oancea, care radea de
situatia in care se afla tovarasul sau.Natl ar fi vrut sa se duca la Persida, dar a ramas cu Oancea,in
timp ce ea il astepta acas, lucrand.
Dimineata, Persida vroia sa mearga la lucru, dar Natl o opri deoarece vroia sa afle ce are de gand
Persida.Ea incepe ai spune sa stranga banii de le datornici,dar Natl refuza spunandu-i ca n-are
decat sa se descurce singura fiindca el nu este facut carciumar.
Vazand acestea, Persida ii raspunse ca atunci cand ei vor avea un copil totul va fi mai bine. Dar,
Natl nu gandea astfel, ci total diferit. Persida era ametita spre lesin, dupa ce isi reveni ii trase o
palma lui Natl, care nu stia cum sa reactioneze.El o impinse , dar Persida ii mai da o palma, la
acestea Natl o apuca de par si incepuse sa o bata, Persida se impotrivi vrand si ea sa-l loveasca dar
nu reuseste.Revenindu-si, Natl o lasa, incuie usa si pleaca. Persida vroia sa iasa, dar nu a putut.
Stand linistita, ea isi aranjeaza parul si hainele dupa ea si sta ganditoare la viata sa. Vazand unde a
ajuns, Persida vroia sa plece. Cheia se rasuci de doua ori in usa, dar nu intra nimeni, iar Persida isi
da seama ca i se deschise pentru a iesi cand doreste din camera.
Dupa un timp o slujnica intra si ii spune Persidei ca porcii nu aveau mancare. Aceasta spune sa-l
astepte pe stapan, pentru ca ea nu face nimic. Slujnica pleaca, iar Persida sta putin pe ganduri.
Iesi afara sa vada ce s-a mai intamplat, nepasandu-i ca lumea va cunoaste ca ea este batuta.
Spre seara isi dadu seama ca Natl a plecat si nu se mai intoarce si o cheama pe Talia, o slujnica,
fiindca se simtea rau.
Capitolul 18.Blestemul Casei
Trica se facuse flacau la casa lui Bocioaca, iar toti din familie il considerau un fiu. Mara, insa stia
totul despre Persida si statea mereu cu gandul la ea.
Intr-o seara pe cand Mara statea singura in casa, pe intuneric, cineva intrase in curte. Mara se
repezi la usa si da peste Talia, o chema la Persida, careia ii era rau.La jumatatea podului, Mara se
intoarce spre Trica, care a refuzat sa vina la sora lui.
Spre carciuma, toata dragostea din sufletul Marei pentru Trica se revarsa deodata la Persida.
Suparata pe Trica, Mara inainteaza spre Persida. Moasa o anunta pe Persida ca a venit mama
ei.Bolnava, umilita de prezenta mamei sale,ii saruta mainile si ii spune ca ea e vinovata de toate.
La venirea doctorului si-a facut si Natl aparitia, care atunci cand a vazut-o pe Mara ii lua mainile si i
le-a sarutat.Doctorul i-a spus lui Natl ca,copilul sau este ca si pierdut si moasei ii spuse ca Persida
are nevoie de liniste si pleaca.Mara tulburata fiind, il alunga pe Natl, dar acesta chair daca se
invinuia de cele intamplate Persidei, refuza sa plece de langa sotia sa. Persida, auzind acestea.ii
adeveri mamei sale ca ei sunt sot si sotie. Mara era ametita de cele intamplate si auzite si isi aduce
aminta ca are casa deschisa si pleaca spre a o inchide.
Capitolul 19.--Verboncul
Flacaii plecati in catanie scriau familiilor lor ca un Garibaldi, la primavara scoate beamterii din tara.
La Sararie, Natl se simtea bine seara cand statea de vorba despre razboi cu prietenii sai.
Persida isi revenise si este din nou voioasa si sprintena cum era nu-i mai pasa deloc de Natl, ci ea
tinea la Bandi.Natl observand acestea se gandi ca Bandi nu trebuia sa se mai nasca pentru a simti
greul vietii. Intr-o zi, Natl ii imprumuta lui Vlaicu, un carausar, o roata. Dupa o saptamana Natl i-o
cere acestuia,.dar carausarul ii inapoiase roata lui Bandi, pe care-l credea fratele lui Natl.
Natl, uimit ca seamana cu Bandi, se ingrozi si se gtandi la viata bietului baiat, dar se gandi si la
viata sa, pe care incepe s-o creada o pedeapsa, Persida fiind nascuta sa-i destrame viata.
Persida, speriata ca Trica va fi luat la razboi se duce la Bocioaca pentru a-i veni in ajutor, insa este

intampinata de Marta. Pesida nu mai insista a vorbi cu Bocioaca ci ii spune Martei sa o ajute sa se
duca la Mara pentru a strange destui bani sa-l rascumpere pe Trica. Afland de la Marta ca intreTrica
si mama sa nu exista decat suparare, se bazeaza pe promisiunea Martei de a-l ajuta pe Trica si
dupa ce o imbratiseaza pe aceasta pleaca.
Marta, intorcandu-se in casa, Trica simti ca ceva nu este in regula. Dupa ce luara masa de seara,
Marta ii spune s-o astepte intr-o camara, unde ea se va duce dupa culcarea lui Bocioaca.
Trica, cand veni in camara, o lua pe Marta in brate, iar aceasta nu se impotrivi. Marta ii spune lui
Trica, ca trebuie rascumparat.Acesta nevrand sa ia bani de le Mara prefera sa plece in razboi. Trica
o strange mai tare in brate pe Marta, iar aceasta il sarura mai cu forta si ii propune sa se
intalneasca sambata seara. Bocioaca se se intelege cu Mara ca Trica sa fie rascumparat, dar fiindca
dansa nu avea bani, Bocioaca ii propune seara la culcare Martei ca fiica lor sa se marite cu Trica,
dar Marta refuza.
Dupa un timp, Trica este rascumparat de Persida si Bocioaca, el vrand sa-si marite fata cu el. Trica
se mai intalneste cu Mara, dar nu vroia sa fie singur cu ea. La Persida nu se mai ducea fiindca era
suparat pe ea pentru ca nu-l parasea pe Natl,in ciuda faptului ca traieste rau cu el.
Marta vroia sa se intalneasca cu Trica, dar acestuia ii era frica de aflarea lor de catre Bocioaca.
Trica pleaca a doua zi la Mara, dar nu inainte de a se intalni cu Marta. Marta simtea ca Trica se
departeaza de ea, asa ca ii spune ca el a fost rascumparat de Bocioaca si nu de Mara, lucru pe care
el nu-l stia. Marta credea ca spunandu-i acestea, el se va apropia de ea , dar Trica auzind acestea
descuie usa camerei si pleaca la mama sa, care in miez de noapte il primeste in casa.Trica ii spune
mamei sale sa-i inapoieze bani lui Bocioaca pentru ca Marta il vrea pentru ea nu pentru fiica ei.
A doua zi, Bocioaca, afland ca Trica a umblat noaptea prin sat in loc sa se duca la mama sa, il
sfatuieste sa se fereasca de Marta.
Verboncul pe strada, voinicii chiuiau. La astfel de eveniment lumea se ingramadea la casele cele
inalte pentru a vedea mai bine. Trica se duce si el la fereastra mare.In stanga era Sultana, iar el se
duce la cea din dreapta unde veni si Marta si sta pe umarul lui.
A doua zi, pe cand toata familia lui Bocioaca, cu Trica si cu calfele stateau impreuna, in liniste in
bucataria, Persida dadu navala in camera si incepe a-i povesti cele intamplate la casa ei.Ii arata
vanataile si sangele de pe ea capatate in urma bataii cu Natl. Ea ii spune ca sotul sau este cuprins
de patima jocului si mai ales de diavol.
Mara, auzind ca Persida este la Bocioaca se duce si ea acolo. La vorbele Persidei, la povestea ei,
Mara stia ca fiica sa este din nou la ea in casa si in siguranta, iar Trica si-a gasit stapani buni.
Dupa-amiaza toata lumea se ducea sa vada Verboncul.Trica, nelinistit,iesi afara si alearga la
Verbonc.Bocioaca si Marta incearca sa-l opreasca, dar in zadar caci el inainta mereu.
Raspandindu-se vorba ca Trica pleaca la Verbonc, desi cumparat, Mara impreuna cu Persida vine
sa-l ia inapoi. Cand le-a vazut, Trica le-a imbratisat si a pornit mai departe cu sapca in cap,
dansand impreuna cu Mara, care li s-a alaturat,Persida insa merge dupa ei da nu se opreste din
plans.
Capitolul 20Norocul Casei
Persida a ramas in casa la Mara, care a incurajat-o cu sfaturi bune.Noaptea, ele au stat de vorba si
Persida afla de la mama sa ca ea are zestre multa. Mara a adormit, dar Persida cu gandul la Natl
pleaca incet din casa spre Sararie. Cand se trezi cu Persida acasa, Bandi se sperie. Intr-un tarziu a
aparut si Natl ametit de vin. Persida afla de la Natl, spunandu-i din cauza bauturii, ca Bandi este
fratele sau, fiul lui Hubar. Ea a ramas noaptea la Natl si vorbeau linistiti, ca si cum nu sa-r fi
intamplat nimic.Dimineata,Mara si-a dat seama ca fiica ei s-a intors acasa la ea.
Dupa multa vreme, Mara afla ca Persida a fost iar batut si traieste din ce in ce mai rau cu
Natl.Toamna, Mara este chemata iar de Talia deoarece Persida va naste. De data asta Mara mese
des si linistita, gandindu-se ca nu trebuia sa vina.
Razboiul incepuse si odata cu el Mara se ruga la Dumnezeu sa-i tina copilul in paza. Intrand in
casa,Mara ramase langa patul Persidei, care dormea.Dupa miezul-noptii venise si Natl. Vazand-o pe
Mara a vrut sa fuga, dar atentia i-a fost atrasa de copilul infasat de langa Persida,copilul
sau.Apropiindu-se de pat o trezi pe Persida, care il incurajeaza spunandu-i ca totul va fi altfel odata
cu nasterea copilului.
Cand se trezi Mara se uita la fata planganda a lui Natl si isi puse in gand s-o cheme, la dorinta
ginerelui sau, pe Hubaroaie. Persida si Natl s-au sfatuit si s-au hotarat sa-l boteze pe copil dupa
religia lui Hubar, care in speranta lor va fi de acord cu intemeierea familiei.
Hubaroaie pleaca, la rugamintea Persidei, la manastire dupa maica Aegidia, care a venit de indata
la fiica sa.Dupa un timp de stat cu Persida, aceasta se duce la parintele pleban. Aegidia il ruga pe
acesta sa se duca si sa-l convinga pe Hubar se poata boteza copilul in religia lui.
Preotul, fiind de acord se duce sa stea de vorba cu Hubar, care era dispus sa-si ierte fiul, dar cand
Natl veni la dansul, Hubar ii trase doua palme.Natl primeste palmele, dar spre uimirea lui, tatal sau
saruta mainile care l-au palmuit.
Dupa ce Natl le marturisecte tatalui si plebanului ca el si Persida sunt cununati, Hubar se hotaraste

sa-si vada nepotul a doua zi.In ziua urmatoare, Hubar si sotia lui se pregatesca si i-au ca dar
pentru copil, toti galbenii si cutia cu argintarii si pleaca la Sararie.
Bucuroasa,Persida ii saruta mainile lui Hubar, care ii dadu darurile. Imbatati de fericire, Hubar si
Hubaroaie vroiau sa se duca la Mara s-o invite si pe ea sa petreaca cu ei. La iesire insa, Hubar il
vazu pe Bandi, care il privea cu ura.Acesta s-a razgandit a se mai duce la Mara, trimitand-o doar
pe Hubaroaie, el ducandu-se la parintele pleban.
Capitolul 21.Pace si Liniste
Natl isi continua lucrul la carciuma si isi da seama prin ce a trecut Persida si se gandi ca nu este
vrednic de ea si nu merita fiul pe care il are. Vremea a trecut si Persida a stabilit data botezului
copilului sau. Dupa botez, Mara se duce acasa si ia o parte din avere si i-o da lui Natl. Acesta
refuza si o sfatuieste sa-i tina ea zestrea Persidei, cum a facut-o pana acum. Petrecerea botezului
nu se termina cu fericire deoarece oamenii nu puteau sa-si deschida sufletul si plecara toti cu
inimile indoite.
Peste cateva zile, Mara primeste scrisoare de la Trica in care ii spune ca a fost lovit la sold si sta la
un spital din Verona. Dupa un timp Trica veni acasa, la Mara, care era mai bucuroasa ca oricand.
Acesta auzind de supararea lui Bocioaca, se duce la acesta si ii cere voie Martei de a fi din nou calfa
la ei si s-o i-a de sotie pe fiica sa.
Bocioaca vrea sa-l scoata pe Natl maiestru, acesta stapanind macelaria lasata de Hubar. Nu trece
mult timp si Trica o lua pe Sultana de sotie, iar Bocioaca scoate, de Pasti, pe cei doi cumnati
maiestri.
Persida si Natl urmau a se muta in casa lui Hubar, acesta avand de gand sa plece la Viena pentru
ca toti oamenii sa fie fericiti fara el.Persida se duse intr-o zi la Hubar si ii spuse ca ei au hotarat sai lase lui Bandi carciuma. Incepand sa planga, Hubar se gandi la Bandi si ii propune Persidei sa-l ia
cu el la Viena.Aceasta ii explica lui Bandi ce dorea Hubar si ca de dragul ei, el sa plece cu Hubar,
care veni sa-l viziteze si sa-i vorbeasca.
Lasandu-i singuri, Persida se retrase. Hubar, impins de greutatea ce o avea pe suflet, ii spune lui
Bandi ca este singura persoana ce o mai are in lume si ii marturiseste ca el este tatal sau.La auzul
acestor vorbe,Bandi se napusti asupra lui Hubar. Amandoi au cazut la podea, dar Hubar era lipsit
de puteri. Bandi puse genunchiul pe pieptul tatalui sau si apasa incontinuu, atata vreme cat Hubar
mai respira.
Cand Persida intra in casa sa vada ce se intampla intre cei doi, ea nu gasi decat liniste si pe Bandi
care radea mereu.

Romanul s-a publicat in revista "Convorbiri literare" din anul 1894 si a avut ca scop punerea in lumina a clasei romanilor
iubitori
de
pamant
cum
sunt
cei
din
Comanesti
la
care
face
referire
autorul.
Romanii chiar si cei ce pretind ca sunt foarte adanci talcurile lor,sunt sireti numai la suprafata,ascund,sub o ironie de
cuvinte si de formule,adeseori neroade ,o naivitate incantatoare,de care se leaga totdeauna speranta.Acesta si este
marele
semn
al
viitorului.
Cap I Casa boierului Dinu Murgulet si a sotiei sale Sofita este vizitata de Tanase Scatiu impreuna cu mama sa.Curtea
boiereasca este situata in pragul dealului in Ciulritei si pare a fi destul de bogata si populate cu carduri intregi de
gaste,curci si cirezi de vite.Tanase Scatiu este poftit de boier in casa impreuna cu mama sa Profira,sunt tratati cu cafea
le este prezentata fiica sa facand chiar glume cu acestia ca ar fi bine sa se cuscreasca.Aceasta era doar o gluma pentru
ca boierul Dinu il considera pe acesta mitocan si mojic ce nu ar fi demn de fata sa.
Cap II Dupa vizita primita,in camera acestuia intra Sasa fiica unui prieten vechi al boierului,apreciata foarte mult de
acesta care il cheama la sora lui Diamandula care zacea grav bolnava.Boierul ii spune Sasei despre gluma sa de a-i da
pe fiica lui Tincuta junelui Scatiu.Coana Diamandula era o batrana bolnava cu trupul istovitde puteri ce-si mai traia viata
doar din dorinta de a-si revedea unicul fiu plecat in Italia de multi ani si de la care primea numai scrisori.Boierul Dinu ii
era fratele cel mai mic si ii promisese acesteia ca-i va chema fiul cat mai repede.Vestea mult asteptata a inveselit repede
toata casa spre seara cand au aflat ca Matei fiul batranei se va intoarce acasa a doua zi.
CapIII In dimineata urmatoare toata familia gramadita in trasura lor lustruita au plecat la gara sa-l astepte pe
Matei.Intr-o jumatate de ora toata familia era ajunsa la gara,trenul soseste si Matei sare din tren in bratele celor ce-l
asteptau.Au pornit cu totii acasa,iar pe drum au admirat campurile bogate,i-au fost prezentate mosiile si s-au intalnit cu
anumiti cunoscuti despre care boierul i-a spus lucruri pe care acesta nu le stia. Au ajuns in Ciulnitei la curtea boiereasca

asezata
pe
deal
unde
toate
slugile
si
argatii
erau
iesiti
sa-l
vada.
Cap IV Odata ajunsi acasa au dat toti navala sa o anunte pe coana Diamandula ca i-a sosit feciorul.Acesta isi
imbratiseaza mama iar ea il mangaie pe par si umeri radiind de fericire.Matei Damian o intalneste in casa si pe Sasa o
saluta,ii spune ca nu s-a schimbat prea mult si deapana cu toti amintiri.Le spune acestora lucruri traite de el daparte de
casa,se
reintalneste
cu
Tincuta
care
ii
era
ca
o
sora
si
servesc
masa
impreuna.
Cap V Sasa,Mihai si alte doua surori mai mici Victoria si Mary aveau mosia Comanesti asezata la o jumatate de ceas de
Ciulnitei.Dupa revederea cu Matei au pornit spre mosia lor cu trasura.Sasa era omul de baza pentru cei trei frati dupa ce
parintii lor murisera ,ea fiind pazitoarea numelui si averii ce-i ramasese de la parinti,iar boierul Dinu Murgulet era vechi
prieten
al
tatalui
sau.
Cap VI La Ciulnitei batrana mama a lui Matei era din ce in ce mai rau.Aceasta in ultimile clipe de viata si-a chemat fiul
langa ea si l-a indemnat ca dupa moartea sa sa se insoare ,i-a lasat tot ce era strans pentru el cu rugamintea de a se
apuca de treburile la mosie sa nu mai plece departe si sa incerce de a o cunoaste mai bine pe Sasa care este o fata tare
cumsecade.Dupa
ce
i-a
spus
toate
aceste
lucruri
batrana
si-a
dat
sfarsitul.
Cap VII Acest capitol este cel mai trist din roman intrucat se prezinta despartirea pentru totdeauna a lui Matei de mama
sa
si
felul
cum
tot
satul
o
conduce
pe
ultimul
drum
pe
"sora
boierului"
Cap VIII Dupa aceasta cruda despartire Matei ramane o saptamana in casa unchiului sau,iar apoi se muta in casa
parinteasca.Aici incepe sa-si puna lucrurile la punct,dorea sa alcatuieasca averea la loc,sa ajute pe tarani sa le faca o
scoala sa-i scoata din mizerie.Pentru ca lucrurile sa-i para mai clare merge la Sasa,sa-i ceara sfaturi in legatura cu
munca
campului.
Cap IX Matei pleaca de la Sasa cu gandul de a ajunge drept "la arie" unde se treiera graul.Aici are surpriza neplacuta sa
vada ca oamenii ce-i lucrau nu strangeau graul bine,il risipeau si el a trebuit sa le faca observatie.Vestea ca boierul este
pe mosie s-a raspandit repede
si oamenii au inceput sa-si vada mai bine
de treaba.
Cap X Tincuta a fost in vizita la Comanesti iar la plecare Mihai si surorile sale au condus-o acasa.Pe drum trasura la un
hop s-a rupt ,iar acestia au fost nevoiti sa mearga pe jos.Astfel Mihai si Tincuta au avut ocazia sa se apropie mai mult
sa-si faca juraminte si sa inceapa intre ei o iubire juvenila.Acest capitol prezinta cele mai curate si induiosatoare scene
de dragoste din literature romana.
Cap XI Matei s-a familiarizat repede cu gospodaria,astfel cele mai multe treburi fiind acum facute de el,mai greu
fiindu-i doar cu programul care incepe mult prea devreme in agricultura.
Cap XII In fiecare duminica Matei mergea la cimintir la mormantul parintilor dupa aceea l-a biserica.Pe Sasa o intalnea
tot aici ,participau la slujba apoi mergeau la mosia Sasei.Petreceau impreuna restul zilei jucand table uneori isi facea
prezenta chiar si Tanase Scatiu de care ei faceau haz pentru ca acesta era grosolan,mitocan si laudaros.
Cap XIII La plecarea spre casa Tanase Scatiu l-a luat in trasura sip e Matei iar cu acest pretext si-a laudat si caii pe care
tocmai ii cumparase.L-a dus pe Matei pana la gospodaria sa dar aici a avut o supriza neplacuta de a o gasi pe mama sa
Profira beata si certandu-se cu toti argatii.Scatiu era mereu cu gandul la fata boierului Tincuta astfel el reusea sa puna
mana pe banii boierului.
Cap XIV Matei o vizita mereu pe Sasa,iar aceasta era bucuroasa de acest lucru.Ii marturiseste ca este fericit alaturi de
ea si este exact ceea ce si-a dorit si atnci cand era departe de ea.
Cap XV In acest capitol este prezentata vizita primarului in casa Sasei si a preotului.Tot aici se prezinta participarea
intregii familii la o slujba religioasa facuta de alti preoti si calugarite sositi in sat ce s-au rugat pentru a-i feri de
cutremure si seceta.Sasa ,fetele conu Dinu si Matei au participat la slujba dupa care au servit masa impreuna cu preotii
si calugaritele la Sasa.
Cap XVI Au plecat cu totii la Comanesti,iar Matei se gandea tot mai serios sa-i spuna unchiului sau despre intentia sa de
a o lua de sotie pe Sasa. Boierul Dinu avea si el sa-i faca o destainuire lui Matei si anume aceea ca el a luat bani cu
dobanda de la Scatiu si nu a platit la timp,iar acesta pretinde de a-i da mana fiicei sale Tincuta.Pentru a incerca sa-l
ajute,Matei se ofera sa-i dea unchiului sau din banii care-i are zestre de la mama sa.Destainuirea ce i-a facut-o cu privire
la iubirea sa pentru Sasa il bucura nespus pe unchiul sau si-i promite ca-l va sustine.
Cap XVII Conul Dinu nu a mai stat pe ganduri si a mers la Sasa sa-i spuna despre Matei.Aceasta insa desi nutrea
sentimente de dragoste fata de nepotul Conului Dinu nu poate sa-i dea repede un raspuns deoarece trebuie sa-l
insoteasca pe Mihai pentru prima oara in strainatate.
Cap XVIII Cu cat plecarea lui Mihai se apropia trebuiau aranjate toate lucrurile.Surorile lui aveau sa stea pe perioada
plecarii Sasei la conul Dinu.Idila dintre Tincuta si Mihai incepe sa capete proportii neasteptate in acest capitol,cand ei au
curajul de a se intalni la "helesteul"dintre localitatile Comanesti si Ciulnitei.In mijlocul naturii ei isi dau seama ca sunt
legati sufleteste si potriviti ca pereche.Mihai o roaga sa-l insoteasca la Paris,ea nu poate merge dar ei isi promit ca-si vor
scrie cat mai des si jura sa nu se casatoreasca pe perioada despartirii lor.
Cap XIX Dupa plecarea Sasei,Matei se reintoarce la treburile mosiei intelegandu-se bine cu taranii si avand relatii bune
cu acestia.Unchiul sau Dinu scapa de datoria catre Scatiu cu ajutorul banilor primiti de la el.Pe perioada plecarii Sasei
are ragazul de a se edifica asupra sentimentelor fata de aceasta.
Cap XX Sasa trimite multe scrisori lui Matei iar intr-una din ele ii spune acestuia ca a aflat despre dragostea lui Mihai fata

de Tincuta.
Cap XXI Mihai dupa plecarea din tara a fost cuprins de o mare tristete din cauza despartirii sale de Tincuta.El duce in
perioada razboiului o viata zbuciumata si grea,iar dorul pentru ea il chinuia si mai tare.
Cap XXII Tincuta este casatorita fortat cu Tanase Scatiu care a avut mari probleme cu autoritatile si chiar cu toti oamenii
satului.Tincuta este asuprita ,degradata sufleteste pana la nevroza autosuprimata traind pentru Mihai un vis de iubire
intr-o lume fara idealuri.
Cap XXIII Ultimul capitol al romanului se incheie intr-un mod mai optimist intrucat Sasa si Matei isi declara dragostea
fara ocolisuri.Matei ii confirma Sasei ca o iubeste ,se casatoresc si intemeiaza o familie fericita.Ultima imagine a
romanului imprima mai mult aceasta fericire a familiei intrucat prezinta acea sanie pe partia stralucitoare ce ii ducea pe
cei doi intre Comanesti si Ciulnitei.

I. Soacra lui Ghita, mama sotiei lui, Ana, isi spune parerea in legatura cu intentia ginerelui sau de a lua in arenda
carciuma numita Moara cu noroc, de langa Ineu:"-Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum va trage inima." Ghita ii raspunde:"sa ramanem aici, sa
carpesc si mai departe cizmele oamenilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca dumineca e noroi,
isi duc cizmele in mana pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei in soare, privind eu la Ana, Ana la mine,
amandoi la copilasi, iara d-ta la tustrei. Iaca linistea colibei". Si se decide sa arendeze carciuma.
II. Moara cu noroc este un loc unde se castiga bine caci pe drumetul "venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a
scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara poate sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti, ca sa nu plece singur mai
departe." In plus fata de situarea favorabila, clientii erau multumiti deoarece noul carciumar si familia sa "nu il primeau
pe drumet ca pe un strain venit din lume ci ca pe un prieten asteptat de multa vreme in casa lor".
III. Soseste la Moara cu noroc Lica Samadaul, "un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu
mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc". Numele de "Samadaul" este de fapt
o porecla, insemnand cel care raspunde de turmele de porci date porcarilor la pascut. De obicei este un "om aspru si
neindurat, care umbla mereu calare de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si
mai ales pe cei rai, de care tremura toata lumea si care stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala cu
varza". Pe Ana, Lica o fascineaza ("ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea
ei.") iar lui Ghita oaspetele ii cere sa il informeze despre ce se intampla la Moara.
IV. In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, ia o a doua sluga si doi caini, pe care ii invata sa fie rai. Dar
isi schimba si atitudinea fata de sotia sa:"Ca om harnic si sarguitor, Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri, dar el se
bucura cand o vedea pe dansa vesela: acum el se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu
mai zambea ca mai nainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand se mai harjonea cateodata cu
dansa, isi pierdea lesne cumpatul si-i lasa urme vinete pe brate". Lica ii cere carciumarului, printr-un porcar sosit cu
turma la Moara, sa dea de mancare si de baut porcarilor sai si sa isi opreasca drept plata cinci porci din acea turma.
Ghita refuza la inceput, apoi, la trecerea ultimelor turme, cand vrea sa isi opreasca porci, pazitorii lor ii spun ca nu au
primit de la Lica ordin sa ii dea. Carciumarul interpreteaza situatia ca semn al dependentei sale de bunavoia Samadaului.
V. Lica Samadaul, impreuna cu doi tovarasi, se apropie de carciuma pe un drum laturalnic, dar este latrat de cainii cei
rai ai lui Ghita pe care ii imblanzeste. Vazandu-l pe Lica sosit astfel, Ana il trimite pe Laie, sluga lor, sa astepte ascuns in
spatele unor rachiti de langa Moara, pentru a putea da de stire daca se intampla ceva rau. Samadaul ii da lui Ghita
insemnele turmelor de porci, bucati de piele pe care le prinde la urechile porcilor, deosebite ca forma, ii cere sa observe
deplasarile turmelor si sa il informeze despre aceste deplasari. Dupa care ia de la carciumar, sub amenintarea ca nu il va
mai lasa sa stea la Moara, o parte din banii acestuia, ca imprumut. Iritat de niste cuvinte josnice rostite de Lica dupa ce
a luat banii ("Asa-i ca te-ai facut bland ca un mielusel?"), Ghita il avertizeaza pe Samadau:"Lica, tu trebuie sa intelegi ca
oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Afland de la Ghita despre trimiterea lui Laie, Lica
accepta sa il trateze pe carciumar ca pe un prieten. 57669xre36rnr9u

VI. "Ana se simtea tot mai parasita. De cand se imprietenise cu Lica, Ghita parca fugea de dansa, parca-i ascundea ceva
si se ferea sa nu ramaie singur cu dansa". Ghita primeste de la Lica sase porci, dar nici unul dintre ei nu avea insemnele
turmelor Samadaului. Acesta il intreaba pe carciumar, in timpul unei vizite la Moara, prefacandu-se a vorbi in soapta, dar
de fapt vorbind in asa fel incat sa il auda cei din preajma, despre ziua cand vine arendasul evreu pentru a-si lua banii de
arenda de la Ghita. Dupa care, profitand de sosirea unor lautari tigani la carciuma, Lica ii pune sa cante si joaca cu Ana.
"Incetul cu incetul, ea prinse voie buna; se cam tulbura cand Lica se apropia de dansa; sangele ii navalea in obraji cand
el o apuca de brau ca s-o invarteasca; dar asa era acum, si altfel nu putea sa fie, si ea se dete din ce in ce dupa par";
atitudinea ei trezeste gelozia sotului.
VII. Ghita se imprieteneste cu unul dintre jandarmii de la Ineu, "Pintea caprarul, om scurt si indesat, cu ochii mari, cu
umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura pe frunte, dar mai presus de toate om asezat si
tacut la fire". Situatia economica a carciumarului si a familiei sale este infloritoare, caci "avea porci la ingrasare, doua
vaci cu lapte, caruta pe razoare, doi cai buni, avea bani in lada, nu prea multi, dara destui, ca sa poata trai un an, doi
dintrinsii". Lica ramane peste noapte la Moara cu noroc, iar Ghita, trezit de latratul cainilor priveste afara si are impresia
ca vede sosind, pentru a-l vizita pe Lica, un barbat insotit de o femeie cu umeri largi. Din nou trezit de caini si privind
iarasi afara, lui Ghita i se pare ca vede plecand un alt barbat, ce parea a fi Lica, insotit de aceeasi femeie. Sosit la
carciuma, Pintea il informeaza pe Ghita despre faptul ca arendasul evreu fusese "batut de anevoie se mai poate pune pe
picioare" si jefuit acasa la el. Totodata ii marturiseste ca a fost tovaras de talharii cu Lica, a fost prins impreuna cu el,
inainte de a deveni jandarm, dupa care precizeaza:"Ghita, sunt de treizeci si opt de ani: ma spanzur daca implinesc
patruzeci fara ca sa-i arat ca mai sunt si altii ca dansul. Mi-a facut una, pe care n-am sa i-o uit toata viata". Dupa care
merge cu Ghita si cu cele doua slugi ale acestuia, Laie si Marti, la Ineu, pentru cercetari asupra jafului de la arendas.
VIII. In absenta lui Ghita soseste la carciuma o trasura cu o femeie tanara in doliu, cu un copil de cinci ani, insotita de
vizitiu si de feciorul din casa. Discutand cu feciorul, Ana afla ca sotul femeii s-a sinucis cu trei saptamani in urma si ca
femeia, se zice, are turme de porci in padurile din preajma Morii cu noroc. Discutand intre ei, feciorul si vizitiul, primul ii
spune celui de-al doilea ca banuieste o intovarasire intre Lica si femeie, ca unul fura bijuterii si celalalt le vinde. Femeia
plateste Anei cu o hartie careia ii lipseste un colt, Ana cere sa i-o schimbe ceea ce vizitatoarea si face.
IX. La Ineu, Ghita si slugile sale sunt anchetati de catre comisar, care afla de la Marti ca "Ghita are o veriga de sarma,
pe care sunt insirate semnele turmelor lui Lica, de la care a primit in mai multe randuri porci, si ca luni, ca ieri, Lica a
stat cu Raut, cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Ghita la carciuma, ca ei au vorbit cam in taina despre arandasul si ca
in amurgul serii Buza-Rupta si cu Saila au plecat spre Ineu, Raut a luat-o pe vale in sus la padure, iara Lica a ramas
pana dimineata la carciuma. Tarziu apoi, cam pe la miezul noptii, s-au miscat cainii si asa el, Marti, a iesit afara si,
vazand un om si o muiere, a intrebat cine-i. Raut a raspuns atunci:<Oameni buni!>. De cu zori insa el iar s-a desteptat,
fiindca iar se miscau cainii: a iesit si a vazut ca Raut se duce cu muierea aceea". Marturia lui Ghita difera de cea a lui
Marti, el afirmand ca nu Raut fusese cel care a venit cu "o muiere" si ca cei doi, "omul" si "muierea" au plecat la scurt
timp dupa ce sosisera, imediat dupa miezul noptii. Dupa depunerea marturiilor, Ghita este eliberat pe garantie, o
garantie scrisa si semnata de un var preot. Pintea ii aduce lui Lica o servitoare, pe Uta, om de-al sau menit sa intre in
legatura cu Lica si sa il spioneze. Revenind la Moara cu noroc impreuna cu Pintea, doi jandarmi si noua servitoare, pe
drum gasesc o trasura fara cal, iar langa trasura un copil omorat de o lovitura primita in cap. Cu toata impotrivirea lui
Pintea, care vroia sa il retina pentru a-i face apoi o perchezitie acasa, Ghita pleaca la Moara cu noroc, impreuna cu Uta,
pentru a vedea daca s-a intamplat ceva rau acolo. Prezenta servitoarei in caruta alaturi de Ghita o face pe Ana sa aiba o
violenta reactie de gelozie:"nu mai simti in ea decat o singura pornire patimasa: sa mearge la femeia aceea si sa-i traga
cu ghearele pelea de pe obraji". Apoi, pe acelasi fond de enervare, isi acuza sotul de colaborare cu Lica in jefuirea
arendasului, atitudine ce starneste mania lui Ghita rn669x7536rnnr
("-Mi-e scarba, cand ma gandesc ca am o nevasta care poate sa mai traiasca cu un om, precum tu ma socotesti pe
mine, zise el, si iesi din casa cu amandoua mainile in cap.").
X. Plecat in cercetare, Pintea gaseste cadavrul unei tinere femei, imbracata in negru, deja intepenit. Ea murise sufocata
de carpa cu care fusese legata la gura, iar mainile ii erau prinse la spate cu un bici, al lui Lica. Dupa aceea Pintea il
gaseste pe unul dintre jandarmi, Hantl, impuscat si injunghiat cu un cutit ramas in rana, dar inca in viata, pentru scurt
timp. Cutitul, spun jandarmii care umblasera sa-i prinda pe Saila si pe Buza-Rupta, ar fi fost al lui Saila, iar la casa lui
Buza-Rupta au gasit ascunsa o parte din argintaria furata de la arendas. Pintea il aresteaza pe Lica, in casa din Ineu a
unui prieten al acestuia; in fata comisarului, Samadaul declara ca biciul era al sau si l-a uitat probabil la Moara, iar
cutitul era al lui Saila. Lica este eliberat la interventia unui proprietar de turme de porci.
XI. Raut, Buza-Rupta si Saila sunt prinsi, iar procesul are loc la Oradea. In timpul audierilor, Lica neaga sosirea lui Raut
cu o femeie la el si spune ca Raut a venit, dar singur, sa il anunte despre disparitia unei parti din turma de porci din
padurea de la Fundureni. Dupa cum spune ca nu isi aduce aminte sa fi vorbit la Moara cu noroc despre arendas, ori ca
Saila si Buza-Rupta sa fi plecat in noaptea jafului spre Ineu. Cum exista declaratia lui Marti facuta anterior, judecatorii
inclina sa creada ca Lica neaga sosirea femeii din cavalerism, si ca neaga plecarea lui Saila si Buza-Rupta pentru ca
acestia ii erau tovarasi. Dupa cum inclina sa creada ca Saila si Buza-Rupta sunt autorii jafului de la arendas si ai uciderii
copilului, femeii si jandarmului. Pintea insa afirma in fata judecatorilor "ca nu-i crede pe Buza-Rupta si pe Saila vinovati,
ca argintaria arandasului a fost ascunsa de altii la casa lui Buza-Rupta, ca cutitul lui Saila a fost lasat dinadins in trupul
lui Hantl". Buza-Rupta declara ca nu a fost in perioada jafului si a crimelor la Ineu, ci cu Raut si Saila la Salonta, iar Saila

spune ca s-a inteles cu Raut sa fure o parte din turma de la Fundureni, iar apoi s-a dus la Salonta ca sa caute
cumparator. Ghita afirma si el, ca si Pintea, ca nu ii crede vinovati pe Saila si pe Buza-Rupta. Prin verdictul judecatorilor,
Lica si Ghita sunt socotiti nevinovati, iar Buza-Rupta si Saila Boarul condamnati la inchisoare pe viata.
XII. Lica ii restituie lui Ghita banii pe care ii luase cu imprumut, specificand, in urma intrebarii carciumarului, ca sunt din
cei furati de la arandas si de la femeia ucisa. Despre femeie marturiseste, intrebat de Ghita, ca a ucis-o pentru ca si-a
pastrat pentru ea un lant de aur pe care el i l-a lasat pentru a-l vinde in conditii sigure, putand astfel sa-l dea de gol. Isi
expune totodata starea psihica ce il cprinde atunci cand devine violent:"sangele cald e un fel de boala, care ma apuca
din cand in cand".
XIII. Participand la numararea banilor, alaturi de Ghita, Ana recunoaste intre bancnote hartia rupta la un colt pe care i-o
schimbase cu o alta intreaga femeia ce sosise cu un copil. Dupa cum recunoaste si banii noi, dintre care femeia a luat
hartia buna spre a o schimba pe cea data inapoi de Ana. La intrebarea ei asupra provenientei banilor, Ghita raspunde ca
intr-o zi ea va afla de unde sunt banii, si pleaca la Ineu, unde ii vorbeste lui Pintea despre bani. Acesta ii cere sa ia de la
Lica, ce va veni la el pentru a-i propune sa-i schimbe banii furati, orice suma, si sa faca schimbul la arendasul evreu
jefuit, pana cand va reusi sa anunte jandarmilor prezenta lui Lica la carciuma cu bani la el.
XIV. Lica ii face lui Petrisor, copilul lui Ghita si al Anei, un bici, "iara Ana statea in dosul lui si privea peste umarul lui cum
lucreaza, si cum stetea asa, ea se rezema cu dreapta de masa, iara stanga o tinea pe celalalt umar al lui". Vazand
scena, Ghita are un mic soc, dupa care se linisteste:"Nu! isi zise el, de asta nu m-am temut niciodata si nu ma tem nici
acum". Lica merge din ce in ce mai des pe la Moara cu noroc, dar Ghita "cand vedea pe Lica invartindu-se pe langa Ana
ori pa Ana tragandu-se la Lica, el se ducea pe ici incolo, ca sa nu vaza, fiindca ii era greu sa vaza si-l durea inima cand
simtea cum Ana scapata din ce in ce in gandul sau". La rugamintea soacrei, Ghita ii trimite pe ai sai de Pasti la sora Anei
din Ineu, dar Ana refuza sa plece fara sotul ei, ramas pentru o intalnire cu Lica. Inainte de a pleca cu copiii la Ineu,
batrana ii avertizeaza pe soti:"Ii bine sa-i crezi pe oameni buni, fiindca asa te bucuri mai mult de dansii; Lica e insa om
rau din fire." Profitand de sosirea unor tigani lautari, Lica organizeaza o petrecere in timpul liturghiei, iar Ana joaca cu
placere cu el; apoi Lica ii cere lui Ghita sa-l lase singur cu ea. Carciumarul accepta pentru a chema jandarmii de la Ineu
spre a-l surprinde pe Lica cu banii din jafuri asupra sa, caci adusese o parte din ei pentru a-i schimba Ghita. Lica isi
motiveaza cererea prin faptul ca doreste sa il lecuiasca pe carciumar de dependenta sa de femeie:"-Are sa-ti fie greu
acu o data, urma Lica, de aici inainte esti lecuit pe vecie". Dupa purcederea lui Ghita, Ana se da Samadaului dar se
motiveaza:"Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barabatesti, ba chiar mai rau decat asa".
XV. Lica pleaca de la Moara, iar Ana ii cere sa o ia cu el, ceea ce Samadaul refuza. Pentru ca incepuse sa ploua pe drum
Lica se adaposteste in biserica de la marginea satului Fundureni. In bisetrica are revelatia atotputerniciei lui Dumnezeu,
a faptului ca "este o putere tainica ce lucreaza prin oameni si le lumineaza mintile, ca toate vin de la aceasta putere, pe
care nimic nu o covarseste"; dupa aceasta observa ca si-a uitat chimirul cu bani la carciuma si rosteste:"unul dupa altul,
om cu om toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata trebuie sa se stinga, caci daca nu-i omor eu pe ei,
ma duc ei pe mine la moarte".
XVI. Ghita, Pintea, Marti si alti doi jandami sosesc la Moara cu noroc, si se opresc pe un deal inaintea ei; vazandu-l pe
Lica plecand, pornesc toti in urmarirea lui, cu exceptia lui Ghita, care merge la Moara, cu intentia de a-si ucide sotia.
Inainte de a o injunghia, Ghita isi precizeaza vina:"Acu vad ca am facut rau si (...) ca eu te-am aruncat ca un ticalos in
bratele lui, pentru ca sa-mi astampar setea de razbunare". Sosesc Lica si Raut, iar acesta din urma il impusca pe Ghita,
care era aplecat asupra Anei. Cu ultimele forte, "Cand Lica se apleaca asupra ei ea tipa dezmierdat, ii musca mana si isi
infipse ghearele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei"; apoi Lica pleaca spre Fundureni, cerandu-le tovarasilor
sai, Raut si Paun sa dea foc Morii in urma lui. Pe drum insa calul sau se prabuseste de oboseala. Lica il abandoneaza
dar, inconjurat de jandarmi, se sinucide izbindu-se, din fuga, cu capul de un copac. Mama Anei, sosita la carciuma dupa
incendiu, isi spune ca totul se datoreaza unui fulger ce a aprins casa