Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii

Catedra Geodezie, Cadastru şi Geotehnică

BAZELE MINERITULUI
Ciclu de prelegeri

Chişinău
U.T.M.
2007
 CZU 553( 075.8)
T 23

Prezentul ciclu de prelegeri “Bazele mineritului”

este destinat studenţilor de la specialitatea exploatării miniere
(IMZM).
În prezenta lucrare sunt examinate: principiile, noţiunile
conceptuale ale mineritului, factorii de influenţă şi metodele
de prospectare, explorare şi exploatare a zăcămintelor de
substanţe minerale utile.

Autor: C.Tarnovschi
Redactor responsabil: conf. univ., dr.C.Tarnovschi
Recenzent: lector superior V. Cucoş

DESCRIEREA CIPA A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Tarnovschi, Constantin
Bazele mineritului : Ciclu de prelegeri /
Constantin Tarnovschi; Univ. Tehn. a Moldovei.
Fac. Cadastru, Geodezie şi Construcţii. Catedra
Geodezie, Cadastru şi Geotehnică. - Ch. : UTM,
2007. -167 p.
Bibliogr. p. 166-167 ( 19tit.)
ISBN 978-9975-45-057-7
75 ex .

©U.T.M.,2007

553( 075.8)
2
 Cuprins
Prefaţă .....................................................................................7
Tema 1. Cunoştinţe generale despre minerit.........................8
1.1.Noţiuni generale despre minerit...........................................8
1.2. Scurt istoric despre dezvoltarea
mineritului................................................................................10
1.3.Clasificarea rocilor utile după componenţa chimică...........12
Tema 2. Noţiuni de geologie, prospectare şi explorare
a zăcămintelor de substanţe minerale utile ………………14
2.1. Structura pămîntului………………………………………14
2.2. Proprietăţile rocilor şi substanţelor minerale utile……….17
2.3. Zăcăminte de substanţe minerale utile………………..22
2.4. Lucrări de prospectare şi explorare………………………28
Tema 3. Lucrări (excavaţii, construcţii) miniere……………30
3.1 Cunoştinţe generale……………………………………….30
3.2. Lucrări miniere verticale………………………………….32
3.3. Lucrări miniere orizontale………………………………..35
3.4. Lucrări miniere înclinate………………………………….37
3.5. Rampe subterane şi camere……………………………….38
3.6. Lucrări de abataj ………………………………………….41
Tema 4. Noţiuni generale asupra exploatării zăcămintelor
de substanţe minerale utile....................................................43
4.1.Noţiuni generale.................................................................43
4.2.Înterprinderea minieră.Mina. Cîmpul
minier.......................................................................................43
4.3 Orizont, etaj, subetaj, panou de exploatare.........................48
4.4. Dimensionarea etajelor de exploatare şi ordinea
exploatărilor..............................................................................51
Tema 5. Deschiderea zăcămintelor de substanţe minerale
utile...........................................................................................53
5.1.Deschiderea zăcămintelor exploatabile în subteran..............53
5.1.1. Deschiderea zăcămintelor de cărbuni...............................53
5.1.1.1. Deschiderea cu galerii de coastă....................................55
3
5.1.1.2. Deschiderea cu puţuri înclinate....................................56
5.1.1.3. Deschiderea cu puţuri verticale....................................57
5.1.1.4. Deschiderea cu metode combinate...............................60
5.1.2. Deschiderea zăcămintelor de minereuri.........................60
5.1.2.1. Deschiderea cu puţuri verticale....................................61
5.1.2.2. Deschiderea cu puţuri înclinate....................................62
5.1.2.3.Deschiderea cu galerii de coastă...................................62
5.1.2.4.Metode combinate de deschidere..................................63
5.2. Deschiderea zăcămintelor exploatabile la
suprafată..................................................................................63
5.2.1. Metode de deschidere cu tranşee exterioare...................65
5.2.2. Metode de deschidere cu semitranşee interioare............68
5.2.3. Metode de deschidere cu lucrări miniere subterane.......69
5.2.4. Metode combinate de deschidere...................................69
Tema 6. Pregătirea zăcămintelor de substanţe minerale
utile.........................................................................................71
6.1. Pregătirea zăcămintelor exploatabile în subteran..............71
6.1.1. Pregătirea zăcămintelor de cărbuni................................71
6.1.1.1. Pregătirea stratelor cu grosime mică şi medie.............71
6.1.1.3. Clasificarea metodelor de pregătire.............................75
6.1.2. Pregătirea zăcămintelor de minereuri.............................78
6.1.2.1. Pregătirea zăcămintelor de formă filoniană.................78
6.1.2.2. Pregătirea zăcămintelor cu grosime mare....................79
6.2. Pregătirea zăcămintelor exploatabile la suprafaţă.............79
Tema 7. Exploatarea zăcămintelor în subteran....................82
7.1. Exploatarea zăcămintelor de cărbuni .................................83
7.1.1. Clasificarea metodelor de exploatare..............................83
7.1.2. Exploatarea stratelor cu grosime mică şi medie..............84
7.1.3. Exploatarea stratelor cu grosime mare ...........................89
7.1.3.1. Exploatarea stratelor groase în felii orizontale............89
7.1.3.2. Exploatarea stratelor groase în felii înclinate..............94
7.1.3.3. Exploatarea stratelor groase cu surparea cărbunelui
şi a rocilor înconjurătoare………………………………………95
7.1.4. Exploatarea cărbunilor prin gazificare...........................98

4
7.2. Exploatarea zăcămintelor de minereuri............................102
7.2.1. Clasificarea metodelor de exploatare............................102
7.2.2. Metode de exploatare cu goluri remanente...................105
7.2.3. Metode de exploatare cu înmagazinarea minereului în
spaţiul exploatat......................................................................109
7.2.4. Metode de exploatare cu rambleerea spaţiului
exploatat..................................................................................112
7.2.5. Metode de exploatare cu susţinerea spaţiului exploatat..115
7.2.6. Metode de exploatare cu susţinerea şi rambleerea
spaţiului exploatat.....................................................................115
7.2.7. Metode de exploatare cu surparea rocilor
înconjurătoare..........................................................................118
7.2.8. Metode de exploatare cu surparea minereului şi a
rocilor înconjurătoare...............................................................120
7.2.9. Metode speciale de exploatare.......................................121
Tema 8. Exploatarea zăcămintelor în carieră.......................126
8.1. Metode de exploatare cu depunerea directă a
sterilului în halde interioare.....................................................127
8.2. Metode de exploatare cu transbordarea rocilor
sterile la halde..........................................................................129
8.3. Metode de exploatare cu transportul rocilor
sterile la halde.........................................................................129
8.4. Metode de exploatare combinate.......................................131
Tema 9. Aeraj minier..............................................................132
9.1. Compoziţia aerului.....................................................................132
9.2. Parametrii climatului minier.......................................................134
9.3. Scheme de aeraj.........................................................................136
Tema 10. Metode de exploatare a zăcămintelor
nemetalifere............................................................................139
10.1. Exploatarea zăcămintelor nemetalifere subţiri şi
cu grosime medie......................................................................139
10.2. Exploatarea zăcămintelor nemetalifere cu grosime
mare........................................................................................142
Tema 11. Exploatarea rocilor ornamentale în subteran......148

5
11.1. Noţiuni generale.............................................................148
11.2 Deschiderea zăcămintelor de roci ornamentale................151
11.3. Metoda de exploatare cu camere şi stîlpi abandonaţi
cu secţiunea pătrată.................................................................153
11.4. Varianta de exploatare cu perforare –ştanţare.................156
11.5. Varianta de exploatare cu xaveze.....................................158
11.6. Varianta cu filou diamantat.............................................161
11.7. Metoda de exploatare cu camere şi stîlpi abandonaţi
cu secţiunea dreptunghiulară ...................................................161
Bibliografie.............................................................................166

6
 Prefaţă
Prezentul ciclu de prelegeri „Bazele mineritului” urmăreşte
scopul de a-i ajuta pe studenţii de la specialitatea exploatări miniere
(IMZM) şi topografie minieră să cunoască principiile şi noţiunile
conceptuale ale mineritului, să-şi formeze o gîndire inginerească
cmplet coerentă şi critică în ceea ce priveşte certitudinea unei
exploatări miniere economă şi fără pericol.
În conformitate cu programul de învăţămînt lucrarea
cuprinde 11 teme care reflectă fundamentele teoretice şi practice ale
activităţii inginereşti pivind prospectarea, exporarea şi exploatarea
zăcămintelor de substanţe minerale utile.
Fiecare temă a cursului debutează cu enunţarea planului şi a
unui set de obective de studiu, care scoate în evidenţă concepţiile
fundamentale asfel încît să ajute studentului la însuşirea
materialului respectiv şi la pregătirea pentru susţinerea examenului.
Prudenţa şi stăruinţa la însuşirea acestui curs le va permite
cunoaşterea metodelor eficiente de deschidere, pregătire, evaluare şi
exploatare a rocilor minerale utile în subteran şi la suprafaţă.

7
 Tema 1.

Cunoştinţe generale despre minerit [9,14,16]

1.1.Noţiuni generale despre minerit

1.2. Scurt istoric despre dezvoltarea mineritului
1.3.Clasificarea rocilor utile după componenţa
chimică

1.1.Noţiuni generale despre minerit

Minerit se numeşte ramura ştiinţei şi tehnicii care

cuprinde procesele de extragere a substanţelor minerale utile
din scoarţa terestră.
Extracţia substanţelor minerale utile solide din zăcămînt
se înfăptuieşte prin lucrări miniere subterane sau de
suprafaţă numite lucrări la zi sau exploatări la zi.
Extragerea substanţelor minerale solide din adîncimi
mari se face prin mine.Minele destinate exploatării subterane
a diferitor bogăţii sunt nişte înterprinderi subterane, de
exemplu pentru extragerea pietrei de calcar
poros,cărbunelui,minereurilor, sării, asbestului etc.
Unele mine au o adîncime de peste 1км, iar galeriile lor
se întind în subsol la distanţe de mulţi km. Construcţia unei
mine, sau cum îi spun minerii „săparea„ ei începe, de obicei cu
săparea a două fîntîni verticale cu diametru de 7-9 metri
numite găuri de mină.Prin una din aceste găuri se ridică la
sprafaţă (în nişte cutii de oţel numite schipuri), substanţa
minerală utilă; tot prin ea sunt coborîte în mină materialele şi
utilajul necesar.

8
 Tot în această gură de mină sunt insalate ascensoare
speciale numite colivii,pentru ridicarea oamenilor din mină şi
conducte pentru ridicarea aerului poluat şi a apei.
A doua gură de mină numită, gură de aegraj serveşte
pentru alimentarea minei cu aer curat precum şi coborîrea
muncitorilor în mină (tot în colivii).Săparea găurilor de mină
(fîntînilor) se face prin mai multe metode, dar cea mai
răspîndită este săparea de sus în jos prin procedeul de
explodare.
Pentru aceasta în rocă se forează nişte găuri înguste de
adîncime mică,în care se întroduce substanţa explozivă.Prin
explodarea şi îndepărtarea treptată a rocii, gura de mină se
adînceşte. Pentru a preveni surparea pe măsura adîncimii
găurii de fîntînă pereţii acesteia se betonează sau se fixează cu
ajutorul tiubingurilor (inele de fontă).
Rampele subterane.Cînd fîntînele ajung pînă la
zăcămîntul de substanţă minerală utilă în mină se coboară
combinele miniere de înaintare. Acestea sapă în apropierea
fîntînelor de mină excavaţii miniere auxiliare (capitale) numite
rampe subterane.
După săparea rampelor subterane se sapă, de-a lungul
stratului de mineral util, două galerii paralele – una de
transport iar alta de aeraj.
Galeria de transport este magistrala principală pentru
transportarea substanţelor minerale utile. Galeria de aeraj
serveşte pentru deplasarea oamenilor şi circulaţia aerului curat.
Parcelele cîmpului minier.De la galeriile de trasport şi
aeraj se sapă în diferite direcţii alte galerii (ştrecuri) care
străbat zăcămîntul şi împart cîmpul minier în parcele – 1,
11,111,1V,V...
Tavanul şi pereţii galeriilor sunt susţinute cu ajtorul
unor bîrne,stîlpi,scuturi, scînduri de lemn sau rampe din beton
armat şi oţel, cu susţineri mecanizate (mobile).

9
 Frontul de abataj. Sectoarele, unde minereul util se
disprinde din strat,constitue frontul de abataj.În abataj lucrează
diferite maşini miniere,pluguri de abataj,maşini de havat (de
tăiat) etc.
Transportul substanţelor minerale utile. Substanţele
minerale utile sunt transportate din mină cu ajutorul
transportoarelor (conveierelor) sau cu vagonete remorcate de
locomotive electrice miniere. Prin fîntîna principală substanţa
minerală utilă se ridică la suprafaţă. La suprafaţa pămîntului
materialul util este încărcat în vagone şi este îndreptat la
staţiile de cale ferată.
Roca sterilă, extrasă în timpul săpării găurilor de mină
şi a ştrecurilor (de formă conică), se foloseşte pentru
astuparea rîpilor. Uneori roca sterilă este lăsată în subsol
astupîndu-se cu ea sectoarele lucrate.
Roca exploadată pote fi transporată din subsol prin
galerii înclinate cu autobasculante puternice,care se încarcă cu
ajutorul încărcătoarelor direct în abatajul minier.

1.2.Scurt istoric despre dezvoltarea mineritului

Primele mine au apărut în timpuri vechi. Din aceste

mine se extrăgea silex – material din care se confecţionau
tăiuşuri de topoare,cuţite ,vîrfuri de săgeţi; bucăţile de silex
erau dispărţite din masiv cu ajutorul unor unelte primitive din
piatră.
În timpul societăţii sclavagiste uneltele din piatră se
înlocuiesc cu cele din bronz. Se desfăşoară extracţia
minereurilor din cupru,de staniu, a aurului, argintului, începe
exploatarea zăcămintelor de petrol, asfalt şi de alte substanţe
minerale utile.
În perioada feodalismului mineritul se perfecţionează
considerabil.

10
 În secolul 15–16 minereul începe să fie ridicat la
suprafaţă, folosind tracţiunea de cai şi roata hidraulică,iar apa
este evacuată din excavaţiile subterane cu ajutorul pompelor.
Ulterior la executarea acestor lucrări a fost folosită maşina de
abur.Devine posibilă extracţia de la adîncimi de circa 150m.
În vremea aceea a fost inventată flotaţia – unul dintre
procedeele de îmbogăţirie a substanţelor minerale utile. Acest
pocedeu permite extragerea substanţelor preţioase chiar şi din
minereurile sărace.
Mineritul,sau,cum se mai numea în sec. 16, arta minieră
se studia la aşa – numitele şcoli de mine.În acest timp apar
primele culegeri de îndrumări pentru minerit, printre care sunt
lucrările lui M.V. Lomonosov: „Primele baze ale metalurgiei,
sau ale mineritului„ şi “Despre stratele pămînteşti “ .
O nouă etapă în dezvoltarea mineritului o constitue
revoluţia industrială (sfîrşitul sec.18 şi începutul sec.19) se
perfecţionează tehnica de foraj, apar noi substanţe explozive,
se începe transportarea vagoanelor pe şine,folosirea cablurilor
de oţel la ridicarea minereului.
În sec. 20 se elaborează tehnologii noi de săpare a
fîntînilor de mină, utilaje şi instalaţii pentru aeraj şi evacuarea
apei din mine,ciocane de batere cu aer compimat.
Extracţia se face deacum de la adîncimi de pînă la
1000m. Utilizarea energiei electrice a contribuit la
modificarea considerabilă a tehnicii miniere.
Combinele sunt cele mai cunoscute maşini miniere
(aproape 10 tipuri).
Sunt şi maşini pentru exploatarea stratelor abrupte,
aşezate în subsolul pămîntului asemenea unui perete vertical
etc. pentru extracţia stratelor subţiri, cu grosimi de pînă la 0,7
m;
Combinele sus arătate fac parte din categoria
combinelor miniere de extracţie sau de abataj.

11
 Mai există combine pentru săparea tunelurilor numite
combine de înaintare (de săpare).
În prezent mineritul dispune de un şir de procedee de
extracţie universale , care permit extracţia diferitor substanţe
minerale utile. Dacă acestea se găsesc aproape de suprafaţa
pămîntului,ele se extrag de regulă,prin metoda de exploatare
deschisă în excavaţii numite cariere.
Cînd mineralele utile solide sunt situate la adîncimi
mari ele se extrag prin metoda de exploatare subterană, pentru
extragerea cărora se construesc mine.
Aşa substanţe minerale lichide ca petrolul,apele
minerale,gazoase – gazul natural se extrag prin forare.
Există şi procedee netradiţionale de extracţie a
substanţelor minerale utile – metode fizico chimice,
biologice,precum şi metode de extracţie subacvatică a
mineralelor utile de pe fundul mărilor şi oceanelor.

1.3. Clasificarea rocilor utile după componenţa

chimică
După componenţa chimică şi direcţia folosirii se
deosebesc următoarele grupe de minereuri utile:
I. Grupa minereurilor utile metalifere care cuprinde:
minereuri feroase negre ce conţin: fier, marganeţ,
crom, titan etc;
2. minereuri de metale colorate care conţin: plumb,
cupru, zinc, aluminiu, staniu (cositor), nichel, mercur,
antimoniu (stibiu) etc;
3. minereuri ce pot conţine metale nobile care conţin:
aur, argint,platină;
4. minereuri cre conţin elemente radioactive: uran şi
toriu;
5. minereuri ale metalelor rare uşoare împrăştiate cu
conţinut de: ţirconiu, tantil, niobium, beriliu, germaniu,
taliu, scandiu, cadmiu etc.
12
 II. Grupa minereurilor nemetalifere utile, care cuprind:
1. materii prime pentru industria metalurgică: calcare,
dolomit,fluorit, grafit, magnezit,argilele refractare şi caolinul;
2. materii prime pentru industrie: asbestul, talcul,
boritul, mica,felspatul, pegmaitul, materii prime optice,
almazul, corindon, bogate în aluminiu etc;
3. materii prime pentru industria chimică şi alimentară:
fosforiţi, apatitul, sulful, pirit, arseniu,bor, săruri subterane
etc.
III.grupa materialelor utile arzătoare:cărbuni, şisturi
bituminoase,torful;
1V. Grupa rocilor de construcţie: granitul, gnaisul,
carbonaţii, argilele, argilă nisipoasă, nisipul,pietrişul etc.

13
 Tema 2.

NOŢIUNI DE GEOLOGIE, PROSPECTARE

ŞI EXPLORARE A ZĂCĂMINTELOR DE
SUBSTANŢE MINERALE UTILE [9,14,16]

2.1. Structura pămîntului

2.2. Proprietăţile rocilor şi substanţelor minerale utile
2.3. Lucrări de prospectare şi explorare

2.1. Structura Pămîntului

Pămîntul este a treia planetă îndepărtată de la Soare în
sistemul solar care a apărut cu aproape 3 – 3,5 miliarde de ani
în urmă.
Pămîntul are formă complicată apropiată de sferă
numită sferoid sau elipsoid de rotaţie.Turtirea relativă a
elipsoidului 1:298,3. Semiaxa mare, adică raza ecuatorului e
egală cu 6378245m, iar semiaxa mică – 6356863m.
În direcţia spre centrul pămîntului sunt aşezate straturi
concentrice care se deosebesc prin componenţa chimică,
proprietăţile fizice şi starea agregată care se numesc geosfere,
Se deosebesc: atmosfera, hidrosfera şi aşa numitul Pămînt
tare.
În pămîntul tare se deosebesc trei geosfere principale:
crusta (coaja), mantaua şi nucleul; fiecare la rîndul său se
împarte într–un rînd de straturi (fig.2.1). Stratul exterior numit
crustă sau scoarţă a pămîntului 1. El are grosime de 6 – 80 km.
Sub munţi crusta se îngroaşe, iar sub mări şi oceane aproape
că dispare.

14
 Fig.2. 1. Structura Pămîntului:
1 Scoarţa Pămîntului; 2 – suprafaţa lui Mohorovici; 3 – mantaua de sus;
4 — mantaua; 5-nucleul exterior; 6 —nucleul; ρ — densitatea sustanţei;
р —presiune; T— тemperatura

Mantia de sus 3 şi scoarţa (coaja) pămîntului,ca nişte

straturi deosebit de tari, se numesc litosferă. Hotarul de jos al
scoarţei Pămîntului îl alcătuieşte suprafaţa lui Mohorovici 2
(de la numele savantului jugoslav Mohorovici) care a
descoperit acest hotar. El este situat la diferite adîncimi şi
parcă în oglindă refractă relieful suprafeţei terestre.
Straturile aşezate la adîncimile 35 – 2885 km formează
învelişul (din silicaţi) sau mantaua pămîntului, care se
caracterizează cu diferite viteze de răspîndire a undelor
15
seismice.În centru la adîncimi de 2900 – 6371km se găseşte
nucleul pămîntului.
Scoarţa pămîntului cu densitate aparentă 2800 kg/m 3 , e
compusă din trei straturi cu densitate crescîndă: sedimentar,
de granit şi bazalt. Una dintre cele mai importante
caracteristici ale bogăţiilior subterane, care ajută la înţelegerea
(explicarea) stării substanţelor din diferite geosfere – este
temperatura.
Creşterea temperaturii la fiecare 100m de adîncime se
numeşte gradient geotermic, diferit în diferite raioane ale
Pămîntului. În zonele uscate valoarea lui medie este
aproximativ de 3 o C la fiecare 100m adîncime. În zonele
vulcanice poate atinge şi 20 o C la fiecare 100m, iar pe
platformele continentale scade pînă la 1 oC la 100m.
Ridicarea temperaturii spre adîncime, arată că din
adîncul pămîntului spre suprafaţă se degajă un şuvoi
neîntrerupt de căldură cu densitatea ρ= 0,07 wt/m2 .
Această căldură este de cîteva mii de ori mai mică decît aceea
pe care suprafaţa pămîntului o primeşte de la Soare. Izvorul de
căldură din zăcăminte este produs de la dezagregarea
elementelor radioactive din adîncul Pămîntului.
Pămîntul are cîmp magnetic care acţionează asupra
acului magnetic, pe baza căruia este alcătuită busola.
În istoria geologică a pămîntului se disting: arhei(mai
mult de 3,5mlrd.ani), proterozoi (2,6 – 0,57 mlrd.ani) şi
fanerozoi alcătuit din erele: paleozoi (570 – 235
mln.ani), mezozoi (235 – 66 mln.ani), şi cainozoi (66 – 0mln.
ani)
Fiecare eră în rînd cronologic se împarte în perioade:
era paleozoiului – chembrică, ordovită, silurică, devonică,
carboniferă, permiană;
era mezozoică – triasovă, iursch, cretă;
era cainozoi – paleoghenă, neoghenă, cetverik.

16
 În era arheului au fost formate cele mai vechi
zăcăminte de crom, aramă,nichel şi aur. În arheul de mai
tîrziu în localităţile depozitării (strîngerii) algiilor marine şi
plantelor superioare sau format zăcămintele şisturilr
arzătoare.
În era proterozoiului sau format zăcămintele
magmatice: de crom, fier,titan,plumb, cupru, nichel şi platină,
zăcămintele de minereuri colorate, rare şi metale nobile.Tot în
această eră sau format şi zăcămintele cuarţitelor fieroase de
tipul celor din Crivoi Rog şi anomalei magnetice de la Cursc
(CMA).
La începutul fanerozoiului s–au format zăcămintele de
roci şistoase , cărbune, petrol şi gaze,săruri, fosforiţi, sulf.
Cărbunii erau cunoscuţi în toate erele geologice (de la devon
pînă la neogen), pe toate continentele, în diferite zone
tectonice. 27% din rezervele lumii alcătuiesc cărbunii
perioadei perme, 21 – 22% - carbonice şi cretacic, 15 – 17% -
cărbunii perioadei iursc şi perioadei paleogen- – neogenă.

2.2. Propietăţile rocilor şi substanţelor minerale utile

După felul şi particularităţile naturii fizice a
legăturilor dintre părţile componente ale rocilor acestea se
împart în trei grupe:
- grupa rocilor tari (magmatice, metamorfice,
sedimentare cimentate) – granitul, gnaisul,gresia;
- grupa rocilor mobile (argiloase) legate slab,slab
coezive (dacă granulele componente sunt legate cu minerale
argioase,care posedă proprietăţi plastice) – argilele, argilele
nisipoase, bauxita etc.;
- grupa rocilor mobile (granulare) nelegate (ne
coezive), acelea la care părticelele nu sunt legate – nisipul,
petrişul, piatra spartă.
Ca corpuri fizice rocile se caracterizează cu anumite
proprietăţi dintre care cele mai principale sunt: densitatea,

17
elasticitatea, rezistenţa, termice, electrice, magnetice,
radioctivitatea etc.
Elasticitatea este proprietatea corpurilor solide de a se
deforma fără a-şi pierde rezistenţa şi de a-şi căpăta forma lor
iniţială după încetarea forţelor exterioare care au acţionat
asupra lor.Toate rocile posedă elasticitate sub care se înţelege
proprietatea de a-şi restabili forma sa după scoaterea forţelor
exterioare.
Dacă forţele exterioare cresc pînă se atinge limita de
elasticitate, atunci în ele se ivesc deformaţii plastice care după
scoaterea forţei exterioare nu dispar ci se păstrează.
Deformaţiile plastice se i-au în consideraţie: la concasarea
rocilor prin explozivi, la lucrarea unor maşini miniere, la
determinarea deformaţiei rocilor în abataje, la susţinerea
tavanelor şi dirijarea lucrărilor de stopare a deformaţiilor
rocilor din interiorul scoarţei terestre.
Deformaţiile rocilor, cînd ating valori mari aduc la
sfărîmiţarea lor în bucăţi cu diferite dimensiuni.
Rezistenţa rocilor. Capacitatea materialului,în anumite
condiţii şi limite, fără spargere s-ă suporte acţiunea unor
anumite forţe, se numeşte rezistenţă. De regulă rocile au
rezistenţe înalte la compresiune şi-mici: la întindere
(tracţiune), forfecare, încovoiere. În dependenţă de rezistenţă
rocile se împart în fragile şi plastice.Rocile fragile, de
exemplu cuarţul, cînd ating limita de rezistenţă se distrug (se
sfărîmă) într–o clipă. La rocile plastice sfărîmarea are loc
numai după căpătarea deformaţiilor plastice esenţiale (şisturi,
argile).
Rezistenţa rocilor are o mare însemnătate în minerit.
La rezistenţe mari ale rocii se depun eforturi mari la
sfărîmarea ei; şi invers la susţinerea tavanelor în excavaţii la
rocile tari se consumă mai puţine eforturi la întărirea lor contra
prăbuşirilor.

18
 Pentru aprecierea acţiunii totale a tuturor proprietăţilor
rocilor asupra indicilor tehnico–economici la exploatarea
zăcămintelor miniere există indici: tărie, duritate, abrazivitate
etc.
Tăria caracterizează rezistenţa relativă a diferitelor roci
la prelucrarea lor. Conform acestui indice M.M.Protodiacov a
întrodus noţiunea de coieficient de tărie al rocilor şi a făcut
clasificarea rocilor după tărie. Pentru rocile legate valoarea
numerică a coieficientului de tărie f, cu exactitate
îndestulătoare se poate determina cu formula
f = GCOMPR /100
unde Gcompr. limita de rezistenţă la compresie.
După coieficientul de tărie f al rocilor (clasificarea de
M.M.Protodiacov), rocile se împart în zece clase: excepţional
de tari, foarte tari, destul de tari, suficient de tari, tari, destul
de moi,moi, pămîntoase,dezagregate, curgătoare. Tăria,se
foloseşte, ca proprietate fizică principală la alegerea
mecanismelor pentru prelucrarea rocilor.
Duritatea rocilor. Sub duritate se înţelege rezistenţa
schimbării formei sau întroducerii unui corp mai dur. Cel mai
dur material este almazul. El lasă o zgîrîietură pe toate
mineralele. Cel mai moale mineral (rocă) este talcul cu care se
poate scrie pe hîrtie fără a o zgîrîia .
Vîscozitatea este proprietatea rocilor de a se opune la
mişcarea unor părţi ale lor faţă de altele (frecare).Vîscozitatea
depinde de compoziţie, structură, formei şi dimensiunilor
granulelor,componenţa şi fineţa liantului care a cimentat roca,
conţinutul umidităţii, presiunii, temperaturii.
Vîscozitatea se determină prin rezistenţa, pe care o
opune roca la dispărţirea din masivul ei a unei oarecare părţi,
în raport cu piatra de calcar, primit ca unitate.
. Vîscozitatea bazaltului se apreciază cu cifre 2,2,
granitului – 1,4, şistului – 1,1, marmurii – 0,7.

19
 Uzura – capacitatea rocii să roadă suprafeţele maşinilor
care contactează cu ea. Se uzează instrumentele de tăiere a
maşinilor miniere de forare, combainelor, conveierelor,
buncărelor şi altor maşini. Uzura se apreciază după uzarea
materialului, care întră în contact cu roca. Cele mai rozătoare
roci sunt porfirul, dioritul, granitul. S-a constatat că rezistenţa
rocilor la uzură creşte în dependenţă de tăria lor.
Scara forării rocilor. Forabilitatea rocilor, se poate
exprima: prin viteza forării, sau prin timpul forării a unui
metru liniar de sondă. Forabilitatea depinde: de
particularităţile utilajului de forare şi regimului de lucru al lui.
Gradul de rezistenţă la sfărîmiţare (distrugere) al
rocilor, prin explozie se apreciază ca explozivitate. Ea se
caracterizează cu consumul specific al prafului la 1m 2 de rocă
în masiv.
Afînarea rocilor. Rocile şi substanţele minerale utile
extrase din zăcămînt îşi măresc volumul faţă de volumul avut
în masiv, înainte de extragere.Această proprietate a rocilor de
a-şi mări volumul după extragere se numeşte afînare.
Coieficientul de afînare.Afînarea se exprimă şi prin
coieficientul de afînare Ka care reprezintă raportul dintre
volumul unei roci sau substanţe utile extrase, adică în stare
afînată, şi volumul aceleiaşi roci sau substanţei minerale utile
în masiv sau în zăcămînt conform relaţiei:

Ka = Va /V z >1

în care Va este volumul afînat;

V z – volumul în masiv sau zăcămănt.
Rocile şi substanţele minerale utile tari au un
coieficient de afînare mai mare decît rocile moi şi foarte moi
cu Ka = 1,05-1,2.Valoarea Ka mai depinde şi de mărimea
bucăţilor de rocă şi de % de fracţii mari din masa afînată.

20
 Cunoaşterea valorii acestui coieficient serveşte pentru:
determinarea cantităţii de minereu ce trebuie evacuată în
timpul extragerii în cadrul metodelor de depozitare,
determinarea adîncimii faţă de suprafaţă.
Componenţa granulometrică .Cînd lipseşte legătura
dintre părticelele componente roca devine friabilă
(nisipoasă,prăfoasă).
. Raportul relativ dintre cantitatea granulelor cu diferite
dimensiuni al rocii sparte extrasă din zăcămînt se numeşte
componenţa granulometrică.
Unghiul de taluz natural.Roca sfărîmiţată turnată pe o
suprafaţă plană formează un vrac cu suprafaţă exterioară
înclinată faţă de cea orizontală formînd un unghi (alfa) care se
numeşte unghi de taluz natural (fig.2.2.)

Fig. 2 2. Unghiul de taluz al rocii friabile

Teren curgător. Cînd roca afînată este îmbibată cu apă

pînă la saturaţie şi fineţea măcinării este mică roca afînată
devine curgătoare (mişcătoare) şi se numeşte rocă mişcătoare
sau curgătoare.
Rocile afînate (nisip, nisip argilos) saturate cu apă ,
care sub acţiunea presiunii stratelor de roci de deasupra şi
datorită altor solicitări mecanice, pot trece în stare de
21
fluiditate(se întind) , iar la îngheţare se umflă (se dilată).
Terenurile curgătoare crează dificultăţi mari la executarea
lucrărilor miniere şi a celor de construcţie.
La săparea tunelurilor, galeriilor şi altor lucrări
subterane se aplică anumite măsuri de protecţie contra curgerii
(scuturi speciale, chesoane, îngheţare etc.).

2.3. Zăcăminte de substanţe minerale utile

Rocile care pot fi folosite -pentru diferite necesităţi se

numesc bogăţii minerale sau minereuri. Acumulările naturale
de substanţe minerale care conţin minereuri necesare omului şi
care după calitatea şi condiţiile de zăcămînt pot fi extrase pe
scară industrială la nivelul existent de dezvoltare a tehnicii şi
în condiţiile economice actuale se numesc zăcămînt
industrial, sau vor fi extrase în viitor cînd vor zăcămîn
neindustrial sau neexploabilat.
În natură zăcăminele de substanţe minerale utile se
întîlnesc în stare solidă (cărbunele, minereurile, pietre
scumpe, marmora etc.), în stare lichidă (petrolul,soluţii de
săruri) , în stare gazoasă (metan, dioxid de carbon). Roca care
nu-i folositoare omului se numeşte rocă deşartă sau sterilă.
Zăcămintele de substanţe minerale utile pot fi de bază
remanente care sunt situate pe locul formării lor şi în formă de
aluvionar, strat de nămol, nisip şi pietriş depus în albia unei
ape curgătoare. Zăcămintele aluvionale sunt formate din argilă
-nisip în care se conţine metal preţios sau mineral (aur, platină,
piatră de staniu etc.).
Zăcămintele apar în scoarţă sub diferite forme: unele şi-
au păstrat forma originală primită în timpul formării, iar altele
au suferit transfomări ulterioare, sub influenţa transformărilor
geologice.

22
 Din punct de vedere al formei, zăcămintele pot fi
împărţite în: zăcăminte în formă de strat, depozite, filoane,
lentile, cuiburi etc. După forma lor aceste feluri de zăcăminte
se împart în două grupe: regulate şi neregulate. Către primele
se raportă zăcămintele în formă de strat, filoniene, depozite.
Către a doua: tije, cuiburi şi vînă-filon.
Zăcămintele stratiforme sunt delimitate de două plane
paralele sau sub un unghi mic, concordate cu rocile
înconjurătoare şi cu dezvoltare mare pe direcţie. Din punct de
vedere genetic, aceste straturi sau format prin depuneri
sedimentare şi se prezintă în poziţie orizontală sau puţin
înclinată. Datorită mişcărilor tectonice, care au avut loc
ulterior formării lor, stratele se pot prezenta în poziţii: de la
orizontală pînă la verticală şi chiar răsturnate.
Planul care disparte stratul cu substanţă utilă de rocile
acoperitoare se numeşte plan de acoperiş, iar rocile
sedimentare aflate deasupra planului formează acoperişul
stratului.
Planurile care dispart straturile diferitor roci se numesc
planuri de stratificare. Straturile de roci utile, după structură
pot fi: omogene (fig.2.3a), şi pot fi despărţite în structuri
deosebite sau pachete (fig.2.3.b). Cutele sunt dislocaţii
,produse de forţele tectonice. În natură se întîlnesc două
categorii de cute: anticlinale şi sinclinale. Anticlinalul, este o
cută care are concavitate îndreptată în jos, avînd aspectul
unei albii răsturnate, al unei bolţi.Cuta, care prezintă
concavitatea în sus se aseamănă cu o albie normală, iar
stratele au inclinare în jos, se numeşte sinclinală. Se
deosebesc următoarele tipuri de cute: normale (cute normale
drepte, cute dejetate sau înclinate, cute deversate sau
aplecate, cute culcate şi cute răsturnate (fig.2.3), cute
izoclinale; cute în avantai; cute tectiforme; cute largi; cute
strînse; cute simetrice; cute asimetrice.

23
 b

e
d

Fig..2. 3. Structura stratelor şi felurile de deichilibrare a

zăcămintelor:
а – omogene (simple); b - structuri deosebite; c — cutare; d —
falie; e — falie inversă;
1 - anticlinal; 2 —sinclinal

Faliile, sunt dislocaţii rupturale, compartimentele

cărora au suferit o deplasare. Ruperea şi deplasarea
compartimentelor se produc după o suprafaţă numită planul
faliei sau suprafaţa faliei (fig.2.3.e). Aceasta separă blocul
afectat în două compartimente, numite aripile faliei.
Compartimentul coborît în jos, poartă denumire de aripă
scufundată. Aripa care predomină planul de falie se numeşte
de acoperiş, iar cea predominată de planul de falie se numeşte
de culcuş. Distanţa normală cu care se deplasează

24
compartimentele pe planul de faliere se numeşte amplitudinea
faliei,sau săritura faliei. Cînd suprafaţa faliei este lustruită, ea
se numeşte oglinda faliei. În afară de cute, se întîlnesc
deranjamente: strangularea (subţierea) stratului, înclinarea şi
bombarea stratului. Mai pot avea loc deranjamente ca
alunecări,falii fig.2.3.d), falie inversă (fig.2.3.e) etc.

(
Fig.2.4.Schema direcţiei şi înclinării

Elementele geometrice ale zăcămîntului care determină

forma şi poziţia pe care acestea o ocupă în scoarţa terestră
sunt (fig.2.4): direcţia, înclinarea şi adîncimia.Prin direcţia
zăcămăntului se înţelege unghiul care îl formează o dreaptă
orizontală conţinută în planul de acoperiş sau culcuş al
zăcămîntului cu direcţia nordului (meridianul locului)
magnetic. Direcţia unui zăcămînt poate să ia valori între 0 şi
3600 măsurîndu-le de la direcţia N, în sensul de rotire a acelor
de ceasornic. Înclinarea unui zăcămînt este unghiul diedru
format de planul acoperişului sau culcuşului cu un plan
orizontal. Acest unghi pote avea valori între 0 şi 900 . După
valoarea acestui unghi zăcămintele se clasifică în zăcăminte:
orizontale ( α=0…50 ), cu înclinare mică (α=5…250 ), înclinare
medie (α=24…450 ) şi înclinare mare ( α=45…900 ).
Grosimea este distanţa minimă dintre acoperiş şi culcuş
al zăcămîntului sau distanţa măsurată pe perpendiculara
comună a planelor de acoperiş şi culcuş. După grosime
stratele se împart în patru grupe: foarte subţiri sub 0,8m
25
(0,7m), subţiri 0,8...1.5m (0,71...1,2m), cu grosime medie
1,5...3,5m (1,21...3,5m), cu grosime mare , peste 3,5m (3,51m).
Rocile utile metalifere de regulă se acumulează în
formă de zăcăminte filoniene. Prin filon se înţelege o
concentrare minerală care s-a depus în golurile, crăpăturile
sau pe planele de şistuozitate sau de stratificaţie (fig. 2.5.)
.

Fig..2. 5. Filon de zăcămînt util :

1 – flanc de falie inferior; 2 —acoperiş suspendat;

Fig. 2.5.1. Secţiune printr-un filon :

1 — roci înconjurătoare; 2 — salbandă ;3 — gangă ;
4 — mineralizaţie complexă ;5 — geode.

Filoanele se caracterizează prin lungimi şi adîncimi mari faţă

de grosimea lor. Ca poziţie ele pot apărea într-o varietate
întreagă, de la orizontală pînă la verticală.Filoanele ca şi
stratele se caracterizează cu direcţie, unghi de înclinare α şi
grosime m, dar aceste caracteristici sunt mai puţin stabile.
Planul care separă stratul productiv de depozitele
inferioare peste care s-a format se numeşte plan de culcuş, iar
rocile situate sub planul de culcuş formează culcuşul stratului.
26
 Planul care acoperă stratul cu substanţă utilă de rocile
acoperitoare se numeşte plan de acoperiş, iar rocile
sedimentare aflate deasupra planului de acoperiş formează
acoperişul stratului. Se deosebesc acoperiş şi culcuş fals,
acoperiş şi culcuş direct, acoperiş şi culcuş principal
(fig.2.6.).

Fig.2.6. Strat de cărbune orizontal (secţiune verticală):

1— acoperiş fals (şist cărbunos); 2 — acoperiş direct (marnă) ; 3 —
acoperiş principal (gresie); 4 strat de cărbune cu incluziuni şi
intercalaţii; 1' — culcuş fals ; 2' — culcuş direct (gresie); 3' — culcuş
principal (gresie conglomeratică).

2.4. Lucrări de pospectare şi explorare

Complexul de lucrări geologice care are drept scop

descoperirea şi evaluarea zăcămintelor de substanţe minerale
utile se numeşte pospectare. Explorarea cuprinde totalitatea
lucrărilor necesare pentru a contura rezervele industriale de
substanţe minerale utile, pentru a preciza condiţiile de
expoatabilitate ale zăcămîntului.
Prospectarea zăcămintelor de substanţe minerale utile se
efectuiază ţinînd seama de anumiţi indici: relieful terenului

27
(muntos, deluros), felul formării rocilor (sedimentare,
cristalizate),apariţia rocii utile la suprafaţa terestră, fragmente
cu minerale utile, zonele de oxidare, izvoarele de ape, flora
regiunii, urmele exploatărilor miniere şi exploatărilor vechi,
denumiri de relief şi localităţi. Zăcămintele de substanţe
minerale utile se descoperă prin sonde adînci, prin metode
geofizice, geochimice, geobotanice de prospecţiune.
După ce zăcămîntul de substanţe minerale este
descoperit se efectuează lucrările de explorare. Exploararea
preliminară se efectuiază pe toată extinderea zăcămîntului, în
rezultatul căreia se determină cu aproximaţie: forma şi
extinderea zonei mineralizate; adîncimea la care se găseşte
zăcămîntul faţă de suprafaţă; caracteristicile geometrice ale
zăcămîntului; direcţia şi înclinarea zăcămîntului; natura
mineralizaţiei şi variaţia acesteia pe direcţie şi înclinare;
caracteristicile rocilor înconjurătoare.
Pentru determinarea volumului real al zăcămîntului şi
poziţiei stratului util, se efectuiază explorarea amănunţită sau
de detaliu. După gradul de explorare şi de studiu al
zăcămîntului, rezervele se împart în trei categorii: A,B şi
C.Categoriile A şi C se împart la rîndul lor în A1 ,A2 şi C 1, C 2.
Categoria A cuprinde rezervele sigure, determinate atît
din punct de vedere calitativ, cît şi al proprietăţilor
tehnologice. La subdiviziunea A1 se cere determinarea
calitativă şi studiul preparării pe scară industrială, iar pentru
subdiviuiunea A2 ,- determinarea calităţii şi tehnologiei de
preparare pe scară semiindustrială. Categoria B cuprinde
rezervele determinate destul de precis prin lucrări de
explorare, însă care mai trebuie completate. Categoria C
cuprinde rezervele a căror conturare este mai puţin precisă, iar
calitatea substanţei minerale utile este determinată pe bază de
probe izolate sau prin analogie cu substanţe minerale din
zăcăminte cunoscute.

28
 Raportarea rezervelor la subdiviziunea C 1 ,necesită
analiza unui număr oarecare de probe din zăcămînt.
Subdiviziunea C 2 cuprinde rezerve care au fost estimate
cantitativ şi calitativ numai pe consideraţii geologice generale,
fără lucrări de explorare.

Tema 3.
LUCRĂRI (EXCAVAŢII, CONSTRUCŢII) MINIERE [16]
3.1 Cunoştinţe generale
3.2. Lucrări miniere verticale
3.3. Lucrări miniere orizontale
3.4. Lucrări miniere înclinate
3.5. Rampe subterane şi camere
3.6. Lucrări de abataj

3.1. Cunoştinţe generale

Pentru exploatarea şi explorarea zăcămintelor de
substanţe minerale utile se organizează întreprinderi miniere.
Mina este unitatea de producţie în cadrul unei
înterprinderi miniere, care, prin lucrările miniere şi instalaţiile
de care dispune, asigură procesul de extragere a substanţei
minerale utile din zăcămînt pînă la zi, aerajul, iluminatul şi
evacuarea apelor.
Dacă unitatea de producţie minieră extrage substanţă
minerală utilă prin lucrări la zi, atunci poartă denumire de
carieră.
În cadrul unei întrprinderi miniere pot să funcţioneze
una sau mai multe mine sau cariere.
La rîndul lor înterprinderile miniere pot să fie
organizate în trusturi, combinate sau centrale.
Lucrărie sau excavaţiile miniere reprezintă cavitaţi în
grosimea stratului util sau în roca sterilă formate ca rezultat
al lucrărilor miniere. Ele pot fi subterane sau de suprafaţă.
29
Prospectarea şi explorarea substanţelor minerale utile se
efectuiază prin lucrări de explorare, iar abatarea substanţelor
minerale utile –prin lucrări de abataj. Pe lîngă aceasta
accesul de la suprafaţă spre zăcămînt se asigură prin aşa
numite lucrări de deschidere capitale; pregătirea zăcămîntului
pentru exploatare – prin lucrări de pregătire, iar abatarea
nemijlocită a zăcămăntului - prin lucrări de abataj.
Lucrările miniere se pot efectua nemijlocit de la
suprafaţa Pămîntului sau fără acces la suprafaţa Pămîntului.
Începutul unei excavaţii subterane de la suprafaţa terestră
sau de la alte excavaţii se numeşte gura sau orificiul 1(fig.3.1.)

Fig.3.1. lucrare minieră orizontală

Suprafaţa, care limitează lucrarea minieră şi se mişcă ca

rezultat al tăierii (sfărîmiţării) minereului sau rocii se numeşte
abataj 3. Locul de lucru, lîngă această suprafaţă, unde au loc
lucrările de sfărîmiţare a rocii şi încărcarea ei se numeşte
spaţiu de abataj 4.
Suprafeţele rocilor care dispart excavaţia din părţi
(stînga şi dreapta) se numesc flangurile excavaţiei. Suprafaţa
rocilor care limitează excavaţia din partea de sus se numeşte
acoperiş 2.Suprafaţa de jos a excavaţiei se numeşte talpa
excavaţiei 5.

30
 Pentru a preveni surparea rocilor înconjurătoare pereţii
acesteia se fixează (se spigină) cu diferite materiale 6: din
beton, scînduri etc.
Dacă dimensiunile transversale ale lucrărilor miniere
sunt considerabile în comparaţie cu lungimea lor, ele se
numesc camere.
Dimensiunile şi suprafaţa excavaţiilor după conturul
interior al sprijinului se proiectează şi se determină conform
dimensiunilor utilajului de lucru şi locului de trecere conform
regulilor securităţii.
Pentru mişcarea oamenilor în abataj dintr-o parte se lasă
interval cu lăţimea nu mai mică de 0,7 şi înălţime de 1,8m. Din
altă parte al excavaţiei se lasă interval dintre utilajul de
transport şi sprijin cu lăţime de 0,20...0,25m.
Suprafaţa excavării „la negru” se determină după
conţinutul exterior al spijinului. Suprafaţa secţiunii
perpendeculare a excavaţiei se ea cu 3 -5% mai mare decît
suprafaţa” la negru,”ce este necesar pentru efectuarea
lucrurilor de susţinere în excavaţie.

3.2. Lucrări miniere verticale

Lucrările miniere verticale se pot începe nemijlocit de

la suprafaţa pămîntului sau fără eşire la suprafaţă. La această
grupă de lucrări se raportă: fîntînile de mină,galeriile
suitoare-coborîtoare, sau fîntîni oarbe.
Fîntînile de mină sunt săpături verticale care se încep de
la suprafaţa pămîntului pînă la zăcămîntul mineral, menite
pentru deservirea lucrărilor subterane. În dependenţă de
menirea lor se deosebesc fîntîni principale şi auxiliare.
Fîntînile principale servesc de bază, pentru ridicarea
minereului util la suprafaţa pămîntului. Fîntînile auxiliare
servesc pentru ventilare,scoaterea apei, coborîrea şi ridicarea
oamenilor, materialelor etc.

31
 Fîntînile pentru ventilaţie. Prin ele se poate transporta
aerul curat şi elimina aerul folosit. Pe fig. 3.2.este dată schema
fîntînii miniere verticale. În partea de sus e situată gura
1.Partea de jos, unde se srînge apa, se numeşte bazin de
colectare a apelor 5. Locul de racordare a fîntînii verticale cu
excavaţia orizontală se numeşte îmbinare 4.
Elementul constructiv de bază al fîntînii este sprijinul
pereţilor executat din beton armat se numeşte sprijin sau
susţinere 6. În unele cazuri sprijinul este împărţit în secţiuni
numite verigi sau inele 2. Inelele se susţin pe rocă sau minereu
cu cadre de reazem 3.

Fig. 3.2. Puţ de mină vertical

Puţ de sondaj (şurf) – este o excavaţie minieră cu

supafaţa secţiunii mai mică de 20m 2 şi adîncime mică (pînă la
150m), care are contact cu suprafaţa terestră şi serveşte pentru
32
sondajul rocilor utile,ventilare, instalaţia substanţelor
explozibile etc. La înterprinderile producătoare ele sevesc
pentru ventilare, coborîrea materialelor spre straturile
inferioare.
Fîntînă oarbă se numeşte excavaţie minieră
verticală,care nu are ieşire la suprafaţa terestră, serveşte pentru
coborîre – suire a oamenilor, materialelor, utilajului şi ca
regulă comunică cu alte lucrări miniere.
Forma secţiunii trasversale a fîntînilor verticale mai des
este rotundă sau dreptunghiulară şi depinde de materialul de
susţinere.
Forma rotundă (fig3.3.a) e caracteră pentru fîntîni
verticale pincipale şi fîntîni oarbe cînd pereţii lor sunt din
beton. Cînd pereţii sunt întăriţi cu materiale din lemn forma
lor este dreptunghiulară (fig.3.3b).

Fig. 3.3. Secţiune transversală a puţului rotund (a) şi de formă

dreptunghiulară (b):

1 — susţinere; 2 —ghidaj; 3 — colivie; 4 —traversă;

5 —secţia scării de mină; 6 —cablu; 7 —conductă

33
 Întrucît excavaţia verticală de multe ori îndeplineşte
mai multe funcţii ea se împarte, prin pereţi dispărţitori în mai
multe secţii: pentru scară, schip, cabluri. trube etc.
Suprafaţa excavaţiilor miniere se determină în
dependenţă de dimensiunile utilajului folosit: fîntînile
verticale cu secţiune rotundă au diametru de 4…8m, iar
adîncimea lor atinge circa 1000…1500m; cele drepunghiulare
au suprafaţa pînă la 30m 2 şi adîncime - 50…200m.
3.3. Lucrări miniere orizontale
La această grupă se referă: galeriile de coastă, galeriile
oarbe, tunelurile, galeriile direcţionale, transversale, de
ventilare, de abataj, de transport, de sector de etaje etc.
Majoritatea galeriilor orizontale se trasează nu strict
orizontal ci cu o mică înclinare (0,004...0,005) în direcţia
mişcării încărcăturilor pentru uşurarea lucrului transportului şi
simultan pentru scurgera apei în bazinul de acumulare.
Galeria de coastă la zi –este lucrare minieră orizontală
care are nemijlocit ieşire la suprafaţa terestră, şi ca şi fîntînile
verticale, serveşte la efectuarea lucrărilor subterane.
Galeria de coastă la zi se proiectează numai atunci cînd
relieful locului este o coastă de deal (v.fig.3.1.).
Dacă galeria de coastă la zi are două ieşiri la zi şi
serveşte nu pentru exploatări miniere ci pentru alte scopuri, de
exemplu pentru transport se numeşte tunel.
Galerie direcţională- este lucrare minieră orizontală
fără ieşire la zi trasată paralel straturilor rocilor. De obicei
galeriile se trasează în roca utilă; în acest caz galeria
direcţională se numeşte galerie de cîmp.
Galerie transversală –este lucrare minieră orizontală
fără ieşire la zi, efectuată în rocile sterile sub un unghi sau
perpendiculară straturilor rocior.Ea adesea serveşte ca cale de
drum de la fîntînile veticale spre masivul zăcămîntului util
cînd acesta este înclinat. Lucrările de construire a căilor de

34
acces se numesc lucrări de deschidere a zăcămîntului
(stratului).
Forma secţiunii transversale,a lucrării miniere
orizontale, depinde de materialul de susţinere: cînd se
foloseşte lemnul, forma v-a fi trapezoidală (fig.3.4 a, b), cînd
se foloseşte betonul monolit galeriilior li se dă forma de
cupolă (fig.3.4c), iar cînd sprjinul este din metal lucrarea are
fomă de arc.(fig.3.4,d)
Pentru trasportul materialului util: rocilor, materialelor
de consrucţie în galeriile orizontale se instalează şine de cale
ferată.

Fig.3.4. Secţiune transversală a lucrării orizontale:

а, b —trapezoidală; c— cupolă; d— аrc

Pentru trecerea oamenilor, între spijin şi părţile

exterioare ale transporului (locomotive,vagonete) se lasă
spaţiu cu lăţimea nu mai puţin de 0,7m, iar în locurile de
îmbarcare a oamenilor în trenurile pentru oameni se lasă din
două părţi cu lăţimea nu mai mică de 1m.
Înălţimea secţiunii transversale a galeriilor de coastă
la zi, galeriilor direcţionale şi trasversale etc.trebuie să fie nu
35
mai mică de 1,9m. Pe lîngă aceasta înălţimea de atîrnare a
sîrmei de contact, în locurile unde se mişcă oameni în galerie
să fie nu mai puţin de 2m, iar în locurile cu mişcare intensă –
nu mai puţin de 2,2m. Regulile securităţii obligă ca suprafeţele
transversale minime ale lucrărilor întărite cu susţineri în formă
de rame să fie de 4,5m 2 în minele de cărbuni şi 4m 2 pentru
minele de minereuri. Pentru lucrări, sprijinite cu materiale din
beton monolit,– 4m 2 pentru minele de cărbuni şi 3,5m 2 pentru
mine de minereuri.
3.4. Lucrări miniere înclinate
În această grupă întră puţurile înclinate,puţurile de
mină, planele înclinate etc.Toate aceste lucrări au aceeşi
însămnătate ca şi lucrările verticale. Unghiul de înclinare al
axelor acestor lucrări faţă de orizontală este între 45...890 .
Planul înclinat automotor 1– este lucrare minieră
subterană fără ieşire la suprafaţa pămîntului, pe straturile line
paralel stratului de rocă,dar perpendiculară sau sub unghi faţă
de direcţia galeriilor şi menită pentru coborîrea rocii
sfărîmiţate utile pe cale ferată sau cu anumite transportoare.
Dacă lucrarea minieră subterană înclinată sau foarte
înclinată are direcţie ca şi planul înclinat şi fără instalaţii
mecanice, iar coborîrea rocii sfărîmiţate se face sub acţiunea
masei proprii ia se numeşte rostogol
Plan înclinat automotor, 2. – este lucrare minieră
subterană mecanizată asemenea planului înclinat 1, dar spre
deosebire de el serveşte pentru ridicarea materialelor cu
ajutorul mecanismelor (cu funii de oţel sau cu conveier).
Galeriile de comunicaţii, de regulă, sunt paralele
planelor înclinate 2, rostogolurilor, dar servesc în principiu
pentru mişcarea personalului.
Drumul pentru pietoni – reprezintă o lucrare minieră
înclinată, care nu are ieşire nemijlocită la suprafaţa
pămîntului. Ea se sapă în stratul de rocă utilă şi seveşte pentru
ventilare, suirea şi coborîrea personalului.
36
 Galerie de legătură se numeşte lucrare minieră
subterană cu funcţie auxiliară, care serveşte pentru asigurare
cu ventilaţie pe calea unirii a două lucrări miniere paralele
(fîntînilor miniere,galeriilor, drumurilor pentru pietoni etc.).
Către lucrările miniere subterane se referă şi sondele,
care reprezintă lucrări miniere cu secţiune rotundă, efectuate
fără participarea muncitorilor în gaura lucrării. Sondele de
regulă servesc la exploarări, pentru dobîndirea zăcămintelor
lichide şi gazoase, sau pentru instalarea prafului pentru
explozii. Sondele pot avea diferite direcţii în spaţiu.Diametrul
sondelor variază de la 40mm pînă la 1m şi mai mult.Sondele
cu diametre mici aproximativ 40...80mm şi lungime 1...5m se
numesc guri de foraj.
3.5.Rampe subterane şi camere
Totalitatea lucrărilor miniere executate în jurul găurii
de extracţie a minei destinată pentru deservirea obiectelor
subterane şi legătură între gaura pricipală de extracţie (sau
mai multor găuri) cu galeriile de transport şi ventilaţie se
numeşte rampă subterană. Rampa subterană reprezintă un
complex complicat de lucrări subterane compus din lucrări de
transport, camere de serviciu şi alte lucrări miniere.
În dependenţă de schema mişcării garniturii de tren
vagoanelor încărcate şi descărcate, se deosebesc rampe
subterane cu mişcarea garniturilor de tren circulară, cu
circulaţie în ambele sensuri şi cu linie moartă.Rampa cu
mişcare circulară şi primirea garniturilor numai dintr-o parte
se mai numeşte spirală.
La rampele cu circulaţie în ambele sensuri garniturile de
tren se apropie de gaura de mină din ambele părţi prin
lucrarea, aşezată paralel cu lucrarea minieră principală de
transport. Rampele moarte au configuraţie cu mişcare în două
sensuri, dap se deosebesc pin aceea, că încărcăturile vin numai
dintr-o parte.

37
 Pe fig.3.5 este arătată schema rampei cu mişcare
circulară a garniturilor de tren.

Fig.3.5 . Schema lucrărilor rampei subterane

Către fîntîna cu schip se alătură galereia 4 pentru

garniturile încărcate şi galeria 9 pentru garniturile deşarte.
Către puţul cu colivii 23 se apropie galeria cu garnituri
încărcate 15 şi galeria 19 de garnituri deşarte. Aceste galerii au
trecerile 1,3 şi galeria 10 comună pentru garniturile deşarte.În
partea mai largă a acestei galerii se găseşte trenul antiincendiu
11.
Tragerea garniturilor spre părţile căilor pentru
vagoanele încărcate 4,15 se face prin împingere de pe linia 18
(cu refugiuri).Pentru aceasta locomotiva garniturii electrică se
decuplează şi pe drum paralel se aduce la coada de
vagonete.Vagonetele încărcate cu substanţe minerale utile se
împing în camera împingătorului cu lanţ 5 şi se trag în camera
7, unde este instalat răsturnătorul, care descarcă vagonetele în

38
buncărul subteran 8 din care roca utilă se toarnă în schip
pentru ridicare la suprafaţa terestră prin fîntîna principală 6.
Camera de pompe 25 este instalată lîngă fîntîna cu
colivii 23. Ea serveşte pentru instalarea pompelor, are
dimensiunile: lungime 15…30m şi suprafaţa secţiunii
transversale 12…15m 2 .De camera pentru pompe este alipită
camera 21 a staţiei electrice centrale subterane. Camerele
staţiei de pompe şi electrice sunt unite cu galeria pricipală 18
prin galeria 20.Pentru instalarea ţevilor de ridicare a apei de la
pompe şi instalarea cablului de tensiune înaltă către staţia
electrică serveşte drumul înclinat 17.
Apa din mină se strînge în acumulatorul 12, care este
alcătuit din două-trei săpături alungite-camere, aşezate mai jos
de nivelul rampei subterane.
Depoul pentru locomotive electrice este instalat în
camera 13 în apropierea lucrării principale de transport.
Galeria înclinată 14 serveşte pentru transportul aerului poluat
din depou spre puţul pincipal 6, care simultan îndeplineşte şi
rolul de ventilator – aspirator al minei. Lîngă galeriile 1 şi 3
este aşezată camera dispecerului 2.
Pentru aşteptarea ieşirii din mină, şi pentru trecerea
dintr-o parte a puţului în alta lîngă puţul cu colivii este
amenajată camera de aşteptare 16.Tot aici se găseşte şi camera
punctului medical 22.

3.6. Lucrări de abataj

Lucrul unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcămînt
se numeşte abatarea minieră subterană în care are loc
operaţia de extragere abataj.
Există două tipuri de lucrări de extragere (curăţire) a
zăcămîntului mineral util: lave şi camere. Lava are lungime
considerabilă l l (fig.3.6,a) de obicei în limitele 50…250m.
Aceasta dă front mare de lucru şi permite dintr–un abataj
dobîndirea unui volum considerabil de substanţă minerală
39
utilă. Fiecare lavă are două ieşiri la galerii,ce permite aerisirea
normală prin întroducerea aerului curat din galereia de trasport
2 şi eliminarea aerului viciat prin galeria de ventilare 4. Pe
lîngă aceasta,se măreşte securitatea muncii.
Abataj –cameră (fig.3.6,b) de regulă are lăţime l c ,
comparabilă cu grosimea stratului sau a zăcămîntului. Fiecare
cameră în timpul dobîndirii zăcămîntului are numai o singură
ieşire la galeria de transport 2, ce necesită măsuri speciale la
aerisirea locului de lucru şi securitatea muncii.

Fig.3.6. Lucrări de exploatare —abataj (а) şi camere (b) :

1- abatajul; 2 - galeria de trasport; 3 ~ partea exploatată a
zăcămîntului; 4 – galereia de ventilare; 5 — susţinere; 6 - stîlp de siguranţă

În practica mondială extragerea cărbunelui se face

aproape totalmente prin lave , iar camerele se folosesc la
dobîndirea sării, rocilor ornamentale etc. În Moldova piatra
40
de calcar poros în subteran se taie în camere. Exploatarea
zăcămintelor în cariere se face prin trepte,care au formă de
prag.

Tema 4.
NOŢIUNI GENERALE ASUPRA EXPLOATĂRII
ZĂCĂMINTELOR DE SUBSTANŢE MINERALE UTILE [14]
4.1.Noţiuni generale
4.2.Înterprinderea minieră.Mina. Cîmpul minier
4.3 Orizont, etaj, subetaj, panou de exploatare
4.4. Dimensionarea etajelor de exploatare şi ordinea
exploatărilor

4.1.Noţiuni generale
Extragerea unei substanţe minerale dintr-un zăcămînt
şi transportul acesteia la suprafaţă se efectuiază pritr-un
ansamblu de lucrări miniere şi de operaţii în zăcămînt şi în
rocile înconjurătoare, care se numesc: lucrări de deschidere,
pregătire şi abatare (tăierea, extragerea) zăcămîntului şi
susţinerea lor. Pentru aceasta se organizează înterpinderi
miniere.
4.2.Intreprinderea minieră. Mină. Cîmp minier
Întreprinderea industrială a fiecărui obiectiv este
explorarea sau exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale
utile se numeşte întreprindere minieră.
Mina este unitatea de producţie în cadrul unei
întreprinderi miniere. care, prin lucrările miniere şi
instalaţiile de care dispune, asigură procesul de extragere a
substanţei minerale utile din zăcămînt pînă la zi, aerajul,
iluminatul şi evacuarea apelor.
41
 Dacă unitatea de producţie minieră extrage substanţa
minerală prin lucrări la zi, atunci poartă numele de carieră.
În cadrul unei întreprinderi miniere pot să funcţioneze
una sau mai multe mine sau cariere.
La rîndul lor întreprinderile miniere pot să fie
organizate în trusturi, combinate sau centrale.
Cîmp minier de exploatare se numeşte partea dintr-un
zăcămînt care se poate exploata prin aceeaşi reţea de lucrări
miniere de deschidere.
Noţiunea de cîmp minier se confundă de cele mai multe
ori cu acea de mină, adică exploatarea unui cîmp minier dă
naştere unei mine.
Un zăcămînt poate să formeze obiectul unuia sau al mai
multor cîmpuri miniere. Zăcămintele cu extindere mare, cum
sunt zăcămintele de cărbuni, stratiforme şi puţin înclinate, se
împart în mai multe cîmpuri miniere, a căror exploatare se
face succesiv prin lucrări de deschidere, complet sau numai în
parţi diferite.

Fig. 4.1. Schema unui cîmp minier al unui strat regulat

înclinat :
/— se cţ i u ne î n p la n ul s tr at ul u i ; // —î n p r o iec ţi e o r izo nt al ă ;
/ / / —în proiecţie verticală ; IV—secţiune verticală transversală.

42
 Forma cîmpului minier depinde de felul de prezentare a
zăcămîntului. Dacă zăcămîntul are forma unui strat cu
înclinarea şi grosimea aproape constante, cîmpul minier are şi
el o formă alungită dreptunghiulară (fig. 4.1) cu latura mare
orientară pe direcţia zăcămîntului.
Rezervele dintr-un cîmp minier se exploatează în
funcţie de capacitatea anuală de producţie, într-un interval de
5...30 de ani, deci cîmpul minier trebuie să se dimensioneze
astfel încît să satisfacă această cerinţă.
La zăcămintele de minereuri care se prezintă ca filoane
sau îngrămădiri şi ale căror dimensiuni nu sunt mari şi în
general la zăcămintele neregulate cîmpul minier cuprinde
întregul zăcămînt, deci limitele cîmpului se confundă cu
limitele naturale ale zăcămîntului, sau cuprinde numai o parte
din zăcămînt limitată de falii sau alte deranjamente tectonice.
Cîmpul în suiş sau din amonte al cîmpului minier este
numită partea cîmpului minier situată deasupra orizontului
principal de transport.
Cîmpul în coborîş sau din aval este numită partea
cîmpului minier situată sub orizontul principal de transport.
Aripa cîmpului minier este porţiunea cîmpului minier
situată de o parte sau de alta a planului vertical transversal pe
strat, care trece prin lucrarea principală de deschidere.
După poziţia lucrării de deschidere, se pot întîlni
cîmpuri miniere cu două aripi egale, dacă rezervele de
substanţă minerală utilă sunt egale în cele două aripi, şi
cîmpuri miniere cu o singură aripă sau cu două aripi inegale.
Caracteristicile structurale şi calitative ale zăcămîntului
în cuprinsul unui cîmp minier se reprezintă prin planuri de
structură şi de calitate. Planul de structură se construieşte din
curbele izohipse ale culcuşului (plan hipsometric) sau din
curbele izogrosimilor (planul izogrosirnilor), iar ca plan de
calitate se construieşte planul izoliniilor de conţinut şi planul
izoliniilor de rezerve liniare.
43
 Legătura între suprafaţă şi lucrările miniere subterane
dintr-un cîmp minier se face prin două lucrări miniere
distincte, distanţate cu cel puţin 30 m şi amenajate pentru
circulaţie care pot fi: două puţuri, unul, de extracţie şi unul
pentru aeraj; două galerii de coastă plasate la aceeaşi cotă
sau la cote diferite, una pentru transport şi una pentru aeraj,
un puţ de extracţie şi un suitor sau un plan înclinat de aeraj
sau o galerie de coastă şi un suitor sau plan înclinat de aeraj.
Caracteristicile naturale ale unui cîmp sunt:
productivitatea zăcămîntului cuprins în cîmpul minier şi
suprafaţa secţiunii orizontale a zăcămîntului. -
Productivitatea reprezintă rezervele zăcămîntului exprimate în
tone pe metru pătrat de suprafaţă a zăcămîntului şi este dată de
relaţia :
p = g ⋅ ρ a t / m 2  ,
în care:
g este grosimea normală medie a
zăcămintului în cuprinsul cîmpului minier, în m ;
ρ a - densitatea aparentă a substanţei minerale utile, în
t/m 3 . Cînd zăcămîntul este format din mai multe strate, filoane,
corpuri, productivitatea totală este dată de relaţia :
n n
p = ∑ pi = ∑ gi ⋅ ρ a t / m 2  ,
1 1
Suprafaţa secţiunii orizontale a zăcămîntului se determină
cu relaţia:
S = L ⋅ g 0  m 2  ,
în care :
L este lungimea pe direcţie a cîmpului minier, în m;
g0 - grosimea orizontală a zăcămîntului, în m.
Pentru o exploatare raţională, dimensiunile cîmpului
minier se determină pe baze economice. Dimensionarea
cîmpului minier constituie o problemă care trebuie rezolvată la

44
deschiderea zăcămintelor cu dimensiuni mari pe direcţie şi
înclinare. Dimensiunile cîmpului minier depind de o serie de
factori : grosimea zăcămîntului, numărul stratelor sau
cîmpurilor mineralizate, adîncimea exploatării şi capacitatea
anuală de producţie.
Ţinînd seama de dimensiunile lor, cîmpurile miniere, în
cazul zăcămintelor de minereuri, pot fi grupate în patru clase,
după lungimea şi suprafaţa lor (tabelul 4.1).

Tabelul 4.1.
Clasificarea cîmpurilor miniere după lungime şi suprafaţă

Categoria Zăcăminte subţire

cîmpurilor miniere şi de grosime Zăcăminte cu grozime inare
după dimensiunile medie
lor Lungimea Lungimea Suprafaţa
cimpului pe cimpului pe cimpului (m2)
derecţie (m) direcţie (m)
1. Cîmpuri cu
dimensiuni reduse Pînă la 500…600 Pînă la 300 Pînă la 4 - 5 000

2. Cîmpuri cu
dimensiuni 600….1 000
mijlocii 300…600 5 000…12 000
3. Cîmpuri cu
dimensiuni mari
1 000….15 000 600….1 000 1 200…25 000
4. Cîmpuri cu
dimensiuni foarte Peste 15 000 Peste 1 000 Peste 25 000
mari

Ordinea de exploatare a cîmpurilor miniere in cadrul unei

întreprinderi poate să se facă concomitent, succesiv sau mixt.
Exploatarea concomitentă a mai multor cîmpuri de
exploatare dintr-un zăcămint este foarte răspîndită în practică
(fig. 4.2).
Alegerea intre exploatarea concomitentă, succesivă
şi mixtă se face ţinînd seama de o serie de factori, ca
:
45
 Fig.4.2. Trei cîmpuri de
exploatare pe înclinarea
zăcămîntuuii :
1 , 2 , 3 — p u ţ u r i ; / , / / , / / / — c î m p u l puţurilor 1,
2, 3.

gradul de explorare, capacitatea de producţie,

volumul de investiţii etc.

4.3. Orizont, etaj, subetaj, panou de exploatare

Pentru exploatarea zăcămîntului, cimpul minier se

împarte în unităţi mai mici, delimitate de lucrări miniere
orizontale şi verticale.
Zăcămintele orizontale sau puţin înclinate se împart în
porţiuni pătrate sau dreptunghiulare, mărginite pe înclinare de
galerii direcţionale, iar pe direcţie de galerii sau plane
înclinate, care fac legătura cu galeriile direcţionale.
Zăcămintele cu înclinare mai mare se delimitează de
asemenea pe înclinare, prin galerii direcţionale, numite galerii
de orizont, iar pe direcţie, de limitele naturale sau suitori.
Totalitatea lucrărilor miniere executate la acelaşi nivel se
numeşte orizont de exploatare sau orizont.
Orizontul, ale cărui lucrări au ca scop principal
transportul substanţei minerale utile spre puţul minei, se
numeşte orizont de transport.
Orizontul ale cărui lucrări servesc în principal la
evacuarea aerului, viciat din mină se numeşte orizont de
aeraj.
Orizonturile se numesc în funcţie de destinaţia lor.

46
 Etajul de exploatare este partea de zăcămînt din
cuprinsul unui cîmp minier, delimitată pe înclinare de două
orizonturi învecinate, iar pe direcţie, de limitele cîmpului
minier sau de limitele naturale ale zăcămînlului (Fig4.3).

Fig. 4.3. Împărţirea unui cîmp de mină în etaje :

1 - puţ de extracţie ;2- galerii direcţionale ; 3 - limita cîm-
pului de exploatare ;4- bloc de exploatare ; / -etaj exploa
tat ; // — etaj în exploatare ; /// — etaj în pregătire.

In cadrul unui etaj se deosebesc : înălţimea pe verticală a

etajului şi înălţimea pe înclinare a etajului, reprezentînd
distanţa pe verticală şi respectiv pe înclinare între cele două
orizonturi care mărginesc etajul.
Etajul este delimitat pe înclinare prin galerii direcţionale
executate pe toată lungimea cîmpului minier.
Galeria direcţională a orizontului inferior se numeşte
galerie direcţională de bază sau transport, iar galeria
direcţională a orizontului imediat superior se numeşte galeria
direcţională de aeraj, sau galerie de cap.
Subetajul de exploatare este o parte a etajului în care se
execută extragerea substanţei minerale utile, folosind lucrări
suplimentare pentru asigurarea de capacităţi mari de extracţie
sau atunci cînd se urmăreşte conţinutul, productivitatea şi
calitatea produsului.
Etajul se împarte în subetaje prin galerii direcţionale
intermediare, numite galerii de subetaj.

47
 Numărul subetajelor variază după condiţiile de zăcămînt
(2, 4 sau mai multe).
Panoul de exploatare se întîlneşte în cazul zăcămintelor
orizontale sau puţin înclinate.

Fig. 4.4. Schema împărţirii cîmpului minier în panouri la un strat de

înclinare mică :
I, 11, 111, IV, V, VI, VII, VIII - panouri dispuse în ordinea exploatării ;
a, b, c... — porţiuni de panou ; 1 - puţ de extracţie ; 2 - puţ de aeraj ; 3 -
galerie principală de transport ; 4 -galerie principală de aeraj ; 5 - plan
înclinat automotor de panou ; 6 - plan înclinat de circulaţie al panoului; 7 -
plan înclinat al panoului în proiectare.

Panoul de exploatare (fig.4.4) reprezintă o parte a

cîmpului minier de formă pătrată sau dreptunghiulară mărginit
pe înclinare prin galerii direcţionale, iar pe direcţie -cu galerii
sau plane înclinate.
Schema împărţirii cîmpului minier în panouri este arătată
în figura 4.4, în care se indică şi ordinea de exploatare a
panourilor şi a porţiunilor de panou.
În cazul zăcămintelor cu înclinări mari se mai foloseşte
noţiunea de bloc de exploatare, care este o parte a etajului de
exploatare delimitată pe înclinare de galerii direcţionale de
etaj, iar pe direcţie - de suitori.

48
 Dimensiunile panourilor de exploatare şi a blocurilor de
exploatare variază după forma zăcămîntului şi după metoda de
exploatare aplicată.
Pe direcţie lungimea blocurilor de exploatare, în cazul
zăcămintelor de minereuri cu înclinări mari, variază între 50 şi
100 m. La zăcămintele carbonifere lungimile sunt mai mari.
Înălţimea blocurilor corespunde înălţimii etajelor sau
subetajelor măsurate pe înclinarea zăcămîntului.

4.4. Dimensionarea etajelor de exploatare şi

ordinea exploatării lor

Dimensiunile etajului se caracterizează prin lungimea lui

pe direcţie, care este de regulă egală cu lungimea L a
zăcămîntului sau a cîmpului minier la cotele respective, şi prin
înălţimea lui pe verticală h sau pe înclinare H.
În practică, de cele mai multe ori, în calculele tehnico-
economice se foloseşte înălţimea pe înclinare a zăcămîntului.
Înălţimea pe înclinare, a etajelor diferă în practică după
natura zăcămîntului şi uneori chiar de la zăcămînt la
zăcămînt.
La exploatarea zăcămintelor de minereuri se întilnesc
înălţimi ale etajului cuprinse între 30 şi 50 m, iar la
exploatările carbonifere, între 50 şi 100 m.
În problemele de proiectare, înălţimea etajului de
exploatare este un parametru foarte important, care are
influenţă asupra preţului de cost al producţiei şi al
productivităţii muncii.
Alegerea înălţimii etajului este influenţată de:
caracteristicile geometrice ale zăcămîntului, felul minereului
sau al cărbunelui şi al rocilor înconjurătoare, metoda de
exploatare şi timpul necesar pentru pregătirea şi exploatarea
etajului.

49
 Înălţimea optimă a unui etaj este aceea pentru care
cheltuielile de investiţii şi de exploatare sunt minime şi care
asigură siguranţa exploatării cu pierderi minime de substanţă
minerală utilă. Stabilirea înălţimii etajului se poate face prin
mai multe procedee, după criteriile care se iau în considerare.
Astfel, înălţimea etajului se poate stabili ţinind seama de:
capacitatea de producţie anuală, durata de exploatare şi preţul
de cost al producţiei.
În cazul zăcămintelor mici şi mijlocii situate în relieful
accidentat, explorate prin lucrări miniere, înălţimea etajului se
alege prin analogie cu alte zăcăminte similare ce se găsesc în
exploatare, sau se ia înălţimea etajelor create prin lucrări de
exploatare.
Tema 5
DESCHIDEREA ZĂCĂMINTELOR DE SUBSTANŢE MINERALE
UTILE [9]

5.1.Deschiderea zăcămintelor exploatabile în subteran

5.1.1. Deschiderea zăcămintelor de cărbuni
5.1.1.1. Deschiderea cu galerii de coastă
5.1.1.2. Deschiderea cu puţuri înclinate
5.1.1.3. Deschiderea cu puţuri verticale
5.1.1.4. Deschiderea cu metode combinate
5.1.2. Deschiderea zăcămintelor de minereuri
5.1.2.1. Deschiderea cu puţuri verticale
5.1.2.2. Deschiderea cu puţuri înclinate
5.1.2.3. Deschiderea cu galerii de coastă
5.1.2.4. Metode combinate de deschidere
5.2. Deschiderea zăcămintelor exploatabile la suprafată
5.2.1. Metode de deschidere cu tranşee exterioare
5.2.2. Metode de deschidere cu semitranşee interioare
5.2.3. Metode de deschidere cu lucrări miniere
subterane
5.2.4. Metode combinate de deschidere

50
 5.1.Deschiderea zăcămintelor exploatabile în subteran

5.1.1. Deschiderea zăcămintelor de cărbuni

Deschiderea zăcămintelor reprezintă un ansamblu de

lucrări miniere care asigură accesul la zăcământ, făcând
legătura între acesta şi suprafaţă. La stabilirea metodei de
deschidere îşi exercită influenţa trei tipuri de factori:
geologici, tehnici şi economici.
Factorii geologici sunt: grosimea şi înclinarea stratelor
de cărbuni, adâncimea stratelor faţă de suprafaţă, prezenţa
accidentelor tectonice, conţinutul de gaze şi de apă al
zăcământului şi rocilor înconjurătoare, tendinţa de
autoaprindere a cărbunelui etc.
Factorii tehnici mai reprezentativi sunt: mărimea
rezervelor industriale, dimensiunile câmpului minier, nivelul
tehnicii utilizate.
Cei mai importanţi factori economici sunt: nivelul
investiţiilor, durata deschiderii zăcământului, costul tonei de
cărbune.
La stabilirea metodei de deschidere trebuie să se
urmărească realizarea unor investiţii capitale reduse, volum
mic al lucrărilor de deschidere şi realizarea lor într-un timp
scurt, concentrarea producţiei şi reducerea lungimii lucrărilor
miniere aflate în întreţinere.
Clasificarea metodelor de deschidere [3] se poate face
după următoarele criterii:
• tipul lucrării principale de deschidere: cu puţuri
verticale; cu puţuri înclinate, cu galerii de coastă;
• amplasamentul lucrării principale de deschidere: în
zăcământ, în culcuş, în acoperiş, străbate
zăcământul, pe un flanc al zăcământului;

51
 • numărul orizonturilor de transport: cu un orizont de
transport; cu mai multe orizonturi de transport.
• prezenţa şi tipul lucrărilor auxiliare de deschidere

5.1.1.1. Deschiderea cu galerii de coastă

Această metodă de deschidere este aplicabilă îndeosebi
atunci când zăcământul este situat într-o zonă cu teren
accidentat [3, 13].
În funcţie de relieful terenului şi de poziţia stratului,
galeria de coastă poate fi săpată fie direct pe strat, fie în rocile
înconjurătoare.

Fig. 5.1. Deschiderea cu galerii de coastă.

La amplasarea galeriei de coastă trebuie să se ţină seama

de faptul că la gura galeriei terenul trebuie să permită
amplasarea obiectivelor necesare, să nu existe pericolul
alunecărilor de teren şi să nu apară posibilitatea inundării prin
ridicarea nivelului apelor din vale.
Aplicarea acestei metode de deschidere prezintă o serie de
avantaje: durata de execuţie este mai redusă în comparaţie cu a

52
altor lucrări, cheltuielile sunt relativ mici şi nu necesită
instalaţii costisitoare.

5.1.1.2. Deschiderea cu puţuri înclinate

Metoda este indicată a se aplica la strate cu înclinări mici,
care sunt situate în apropierea suprafeţei sau în cazul când în
acoperişul stratului de cărbuni se găsesc nisipuri acvifere [3].

Fig. 5.2. Deschiderea cu puţuri înclinate :

1 - puţuri înclinate, 2 - galerie direcţională de transport, 3 - galerie transversală de
transport, 4 - galerie direcţională de aeraj; 5 - galerie transversală de aeraj

În figura 5.2 este ilustrată deschiderea cu puţuri înclinate

a unui pachet de strate cu înclinare mică.
Puţurile înclinate se amplasează pe stratul din culcuş şi se
sapă de la suprafaţă până la limita inferioară a primului etaj,
nivel la care se va săpa galeria direcţională de transport. Din
aceasta se va săpa galeria transversală de transport, care va
face legătura cu galeria direcţională de transport de pe stratul
din acoperiş.
Pentru evacuarea aerului viciat, la nivelul orizontului de
aeraj, se va săpa o galerie direcţională de aeraj pe fiecare strat.
Acestea vor fi legate printr-o galerie transversală de aeraj, care
va asigura dirijarea aerului viciat spre puţul înclinat de aeraj.
53
 Avantajele aplicării acestei metode de deschidere sunt:
cheltuielile capitale iniţiale au volum redus, asigurarea
unei durate reduse de deschidere a minei şi posibilitatea
introducerii unui transport continuu între abataj şi suprafaţă.
Ca dezavantaje pot fi menţionate: lungimea mare a
puţurilor înclinate şi ca atare, cheltuieli ridicate la
întreţinerea acestora, precum şi imobilizarea unei cantităţi
însemnate de cărbune în pilierii de protecţie al puţurilor.

5.1.1.3. Deschiderea cu puţuri verticale

Între metodele de deschidere, răspândirea cea mai largă

o are deschiderea cu puţuri verticale.
Când zăcământul este format dintr-un singur strat de
cărbune cu înclinare mare, amplasarea puţurilor se va face în
funcţie de grosimea stratului de cărbune.
Dacă stratul este subţire, puţurile verticale pot fi astfel
încât să intersecteze stratul aproximativ în centrul câmpului
minier (fig.5.3, a). Reţeaua lucrărilor de pregătire se situează
în stratul de cărbune.
În cazul în care stratul este gros, puţurile se vor
amplasa în rocile sterile din culcuş (fig.5.3,b). Distanţa între
galeriile transversale intermediare se determină astfel încât
fiecare câmp de abataj să fie exploatat înainte să poată avea
loc autoaprinderea cărbunilor.

54
 Fig. 5.3. Deschiderea unui strat de cărbune cu înclinare mare
cu puţuri verticale şi galerii transversale de etaj: a -
strat subţire; b - strat gros

Dezavantajul principal al acestei metode este dat de

necesitatea adâncirii periodice a puţurilor verticale.

Fig. 5.4 Deschiderea a două strate cu puţuri

verticale şi galerie transversală principală pe
un orizont.

Atunci când zăcământul este format din mai multe strate

de cărbune cu înclinare mică (fig.5.4), este necesară existenţa
unei galerii transversale la orizontul principal al minei, care va
55
permite concentrarea producţiei de cărbune la nivelul acestui
orizont.
Absenţa cheltuielilor capitale reprezentate de adâncirea
puţurilor, precum şi a celor generate de pregătirea altui orizont
şi durata mare de activitate a orizontului în exploatare
constituie principalele avantaje ale acestei metode de
deschidere. Dar aplicarea acestei metode este dificilă atunci
când limitele stratelor care alcătuiesc zăcământul diferă de la
strat la strat.

Fig. 5.5. Deschiderea stratelor cu înclinare mică cu puţuri verticale şi puţ

orb principal.
Când stratele au înclinare foarte mică şi distanţă mare
între ele, devine raţională deschiderea lor cu două puţuri
verticale săpate de la suprafaţă şi un puţ orb principal
(fig.5.5). Fiecare strat se va pregăti independent. Producţia
obţinută în stratul superior se va transporta pe planul înclinat
de transport aferent acestuia până la puţul orb, prin
intermediul căruia va fi coborâtă la nivelul orizontului de
transport al stratului inferior, de unde va fi dirijată spre puţul
de extracţie.
56
 5.1.1.4. Deschiderea cu metode combinate

Executarea în acelaşi zăcământ a mai multor lucrări în

vederea deschiderii lui constituie metode principale de
deschidere.
La stratele de cărbuni cu înclinare mare situate în regiuni
accidentate se întâlneşte deschiderea combinată cu galerii de
coastă şi puţuri oarbe.
În general, partea superioară a stratului se deschide cu
galerii de coastă, iar în adâncime deschiderea se realizează cu
puţuri oarbe verticale, care pornesc de la nivelul galeriei de
coastă.
O altă metodă reprezintă deschiderea cu puţuri verticale în
trepte, astfel încât primul puţ porneşte de la zi, iar celălalt puţ
este orb, ambele fiind legate prin galerii transversale.

5.1.2. Deschiderea zăcămintelor de minereuri

La deschiderea zăcămintelor de minereuri se utilizează

aceleaşi lucrări ca la zăcămintele de cărbuni.
Metodele care folosesc o singură lucrare de deschidere
sunt considerate metode simple, iar cele care îmbină lucrările
principale de deschidere cu cele auxiliare sunt numite metode
combinate.
După amplasamentul lucrărilor principale de deschidere
faţă de zăcământ, metodele de deschidere se pot clasifica astfel
[2]:
• cu lucrări principale săpate în zăcământ;
• cu lucrări principale săpate în rocile înconjurătoare;
• cu lucrări principale care străpung zăcământul;
• cu săparea lucrărilor principale pe unul din
flancurile zăcământului.
Zăcămintele cu înclinare medie sau mare se deschid cu
galerii transversale principale sau de etaj. În ce priveşte
zăcămintele orizontale, amplasarea puţurilor se face astfel
57
încât pilierii acestora să se poată extrage odată cu exploatarea
câmpului minier învecinat

5.1.2.1. Deschiderea cu puţuri verticale

Avantajul acestor metode de deschidere este pregnant la

zăcămintele cu înclinare mare, deoarece lungimea galeriilor
transversale este mai mică.
Dintre aceste metode, aplicabilitate mare are metoda cu
amplasarea puţurilor verticale în culcuşul zăcământului,
deoarece nu va mai fi necesară lăsarea pilierului pentru
protecţia puţului. Dezavantajul metodei este dat de lungimea
galeriilor transversale, care creşte proporţional cu adâncimea
puţului.

Fig. 5.6. Deschiderea cu puţuri verticale.

Mai rar folosite sunt metodele care necesită amplasarea

puţurilor verticale în acoperişul zăcământului, precum şi cele
cu săparea puţurilor prin zăcământ, care presupun imobilizarea
unor rezerve considerabile în pilierul puţului.

5.1.2.2. Deschiderea cu puţuri înclinate

Puţurile înclinate pot fi amplasate în culcuşul sau
acoperişul zăcământului, în afara zonei de scufundare a

58
terenului, pe unul din flancurile zăcământului sau în corpul de
minereu.

Fig. 5.7. Deschiderea cu puţuri înclinate

Aplicabilitatea cea mai mare o are varianta cu

amplasarea puţurilor înclinate în culcuşul zăcământului, în
afara zonei de scufundare. Atunci când zăcământul este
orizontal şi se situează în apropierea suprafeţei, puţurile
înclinate se pot amplasa în acoperişul zăcământului.

5.1.2.3. Deschiderea cu galerii de coastă

Metoda se aplică în cazul unui relief accidentat şi, în

special, când o parte din zăcământ se află deasupra văilor.
Avantajul acestei metode este dat de faptul că permite intrarea
zăcământului în exploatare în scurt timp şi se reduc
considerabil cheltuielile de investiţii.

5.1.2.4. Metode combinate de deschidere

Atunci când forma zăcământului necesită acest lucru,

lucrările de deschidere se pot combina.

59
 Fig. 5.8. Metode combinate de deschidere

Dacă relieful este acidentat, deschiderea se poate realiza

de la suprafaţă cu galerii de coastă, iar în adâncime cu puţuri
oarbe.
Când zăcământul se extinde mult în adâncime, se pot
realiza combinaţii între puţurile verticale sau înclinate săpate
de la suprafaţă şi puţurile oarbe verticale sau înclinate săpate
în adâncime.

5.2. Deschiderea zăcămintelor exploatabile la suprafată

Deschiderea zăcământului se realizează prin săparea

tranşeelor principale şi a tranşeelor de acces, care fac legătura
zăcământului cu suprafaţa şi care constituie frontul iniţial la
excavarea treptelor [5, 6, 7].
Modul de deschidere al zăcământului ce urmează a fi
exploatat prin lucrări miniere la zi depinde de factorii
următori: relieful terenului înconjurător, în funcţie de care se
face amplasarea lucrărilor şi se stabileşte tipul de transport;
condiţiile geologice şi hidrogeologice; proprietăţile fizico-
mecanice ale rocilor acoperitoare etc.
Tranşeele de deschidere se dimensionează în funcţie de
capacitatea de transport, adâncimea la care ajung şi natura
60
rocii pe care trebuie să o străbată, iar înclinarea lor se alege în
funcţie de felul transportului.
Tranşeea este o lucrare minieră deschisă cu secţiune
trapezoidală. Când se execută pe povârnişuri, are profil
transversal deschis şi poartă numele de semitranşee.
Tranşeele se pot clasifica după mai multe criterii: poziţia
lor în raport cu conturul carierei, numărul treptelor deservite,
destinaţia principală şi stabilitatea lor.
După poziţia faţă de conturul carierei se deosebesc
tranşee exterioare şi tranşee interioare.
Tranşeele exterioare se execută în afara conturului
carierei şi după numărul treptelor deservite pot fi individuale
sau grupate. Dacă atât transportul sterilului cât şi al utilului
se face pe aceeaşi tranşee, aceasta se numeşte comună.
Tranşeele principale care deschid toate treptele carierei se
numesc tranşee generale.
Tranşeele în al căror profil se amplasează una sau mai
multe linii de transport pentru plin şi gol sunt simple. Atunci
când transportul încărcăturilor se va face pe tranşee
independente de cele destinate trecerii materialului rulant
gol, tranşeele vor fi conjugate.
Tranşeele interioare se sapă în interiorul conturului
definitiv al carierei şi, la rândul lor, pot fi şi ele individuale,
grupate sau comune, simple sau conjugate.
După durata de funcţionare, tranşeele pot avea caracter
provizori sau permanent.

5.2.1. Metode de deschidere cu tranşee exterioare

Aceste metode se aplică în cazul zăcămintelor stratiforme

cu grosime şi înclinare mică, cu roci acoperitoare slabe şi cu
grosime mică [5, 6].
Tranşeele de deschidere se amplasează direcţional sau
transversal pe direcţia zăcământului şi sunt condiţionate de
poziţia haldelor de steril şi a depozitelor de util, precum şi de
61
respectarea înclinării maxime admise pentru tipul de transport
utilizat în carieră.

Fig. 5.9. Deschiderea cu tranşee exterioare individuale simple: ; 1-

front de lucru, 2 - tranşee

În cazul zăcămintelor stratiforme cu grosime şi înclinare

mică, cu roci acoperitoare slabe, de grosime mică, se aplică
metoda de deschidere cu tranşee exterioare individuale, care
poate avea două variante: cu tranşee exterioare individuale
simple (fig.5.9) sau cu tranşee exterioare individuale conjugate
(fig.5.10).
Acestea sunt metode simple de deschidere şi asigură un
transport în bune condiţii pe toată durata exploatării, dar
necesită cheltuieli mari pentru săparea lucrărilor miniere.

62
Fig. 5.10. Deschiderea cu tranşee exterioare individuale conjugate

Pentru zăcăminte relativ adînci, cu grosime medie sau

mare, orizontale sau cu înclinare mică, se aplică metoda de
deschidere cu tranşee exterioare grupate, care şi ea, poate avea
două variante: cu tranşee exterioare simple (fig.5.11) sau cu
tranşee comune (fig.5.12).

Fig.5.11Deschiderea cu tranşee exterioare grupate simple

63
 Fig. 5.12. Deschiderea cu tranşee exterioare grupate comune.
Avantajele aplicării acestei metode sunt date de buna
organizare şi de reducerea volumului lucrărilor faţă de metoda
de deschidere cu tranşee exterioare individuale. Necesită, însă
un volum mare de lucrări pentru realizarea grupurilor de
tranşee.
5.2.2. Metode de deschidere cu semitranşee interioare
Se pot aplica la zăcăminte de grosime medie şi mare,
cu înclinare mică şi foarte mică şi grosime mare la rocile
acoperitoare[6].
Deschiderea cu semitranşee interioare prezintă avantajul
reducerii considerabile a lucrărilor de săpare şi, în fncţie de
condiţiile de zăcămînt, se poate aplica în mai multe variante:
Deschiderea cu semitranşee interioare individuale
simple (fig.5.13)

64
Fig. 5.13. Deschiderea cu semitranşee interioare individuale simple.

sau conjugate;
Deschiderea cu semitranşee grupate simple (fig.5.14).

Fig. 5.14. Deschiderea cu semitranşee interioare grupate simple.

Aplicarea acestei metode necesită existenţa unor roci

stabile în culcuşul zăcământului, acolo unde se sapă
semitranşeele.
65
 5.2.3. Metode de deschidere cu lucrări miniere
subterane
Zăcămintele dezvoltate deasupra nivelului terenului
înconjurător se deschid cu galerii de coastă şi rostogoluri. În
cazul în care zăcămintele sunt situate la adâncime mare,
lucrările miniere folosite pentru deschidere sunt: galerii de
coastă, puţuri înclinate sau puţuri verticale, atunci când
grosimea şi înclinarea zăcământului sunt mari.
Principalele avantaje ale acestor metode sunt date de
folosirea pe scară largă a transportului gravitaţional, cheltuieli
reduse la încărcarea substanţei minerale utile şi organizarea
simplă a activităţii în carieră.

5.2.4. Metode combinate de deschidere

Prin metodele combinate de deschidere se asigură

folosirea cât mai eficientă a condiţiilor locale în care se
găseşte zăcământul. Variantele obişnuite de deschidere
combinată sunt:
• deschiderea cu tranşee a treptelor de util şi fără
tranşee a celor de steril, variantă ce se aplică la zăcămintele
stratiforme orizontale sau cu înclinare mică şi cu roci
acoperitoare de grosime mare; prezintă avantajul unui volum
mic de lucrări de deschidere;
• deschiderea cu semitranşee interioare a treptelor de
steril şi tranşee exterioare a treptelor de util, variantă indicată
la deschiderea zăcămintelor cu grosime medie şi mare; se
asigură organizare bună a transportului şi capacitate mare de
transport, dar apare un număr mare de lucrări în carieră;
• deschiderea prin combinarea tranşeelor în spirală cu
tranşee în unghi ascuţit; se aplică la zăcăminte în formă de
stock şi, în general, la zăcăminte cu grosime şi înclinare medie
şi mare;
• deschiderea combinată prin lucrări miniere la zi şi
66
lucrări miniere subterane; se aplică la deschiderea
zăcămintelor sub formă de stockuri şi depozite situate
deasupra nivelului terenului înconjurător. Prin complexul de
lucrări subterane se colectează şi se transportă materialul
rezultat din lucrările în carieră [14]. Avantajele acestor metode
sunt date de posibilitatea adaptării lucrărilor de deschidere la
condiţiile locale de relief şi de racordare la principalele artere
de comunicaţie, instalaţii de preparare, alimentare cu energie
electrică etc

Tema 6.

PREGĂTIREA ZĂCĂMINTELOR DE
SUBSTANŢE MINERALE UTILE [9]

6.1. Pregătirea zăcămintelor exploatabile în subteran

6.1.1. Pregătirea zăcămintelor de cărbuni
6.1.1.1. Pregătirea stratelor cu grosime mică şi medie
6.1.1.3. Clasificarea metodelor de pregătire
6.1.2. Pregătirea zăcămintelor de minereuri
6.1.2.1. Pregătirea zăcămintelor de formă filoniană
6.1.2.2. Pregătirea zăcămintelor cu grosime mare
6.2. Pregătirea zăcămintelor exploatabile la suprafaţa

6.1. Pregătirea zăcămintelor exploatabile în subteran

Pregătirea unui zăcământ urmează deschiderii lui şi

cuprinde totalitatea lucrărilor care au ca destinaţie deservirea
lucrărilor de extragere a substanţei minerale utile.
Lucrările de pregătire sunt, în general, legate de metodele
de exploatare şi reprezintă o fază anterioară a acestora.
Lucrările independente de metoda de exploatare sunt numite
lucrări principale de pregătire (galerii direcţionale de etaj,
suitori de panou), iar cele întâlnite doar la anumite metode de
67
exploatare sunt numite lucrări specifice de pregătire
(rostogoluri, galerii de subetaj, galerii transversale scurte ele).
6.1.1. Pregătirea zăcămintelor de cărbuni
6.1.1.1. Pregătirea stratelor cu grosime mică şi
medieDacă zăcământul este format dintr-un singur strat,
lucrările de pregătire sunt relativ reduse, sunt executate
chiar în stratul de cărbune şi sunt reprezentate de: galeria
direcţională de transport, galeria direcţională de aeraj şi
plane înclinate sau suitori de legătură, în funcţie de
înclinarea stratului (fîg.6.1).Pentru un zăcământ format
din mai multe strate, lucrările de pregătire diferă în
funcţie de numărul de strate, distanţa dintre ele,
înclinarea lor, iar pregatirea se poate face independent
pentru fiecare strat sau poate exista o pregătire comună.

Fig. 6. l. Pregătirea unui strat:

1 - galerie direcţională de transport, 2 - galerie direcţională de aeraj, 3 -
suitor.

Pregătirea independentă se aplică atunci când distanţa

dintre strate este mare. Pentru fiecare strat, lucrările de
pregătire se sapă în stratul de cărbune (fig.6.2).
68
 Fig. 6 2. Pregătirea independentă a straielor cu înclinare mică.
Atunci când distanţa dintre strate este mică, pentru
reducerea cheltuielilor de pregătire se poate aplica
pregătirea în grup a stratelor. La acest tip de pregătire,
doar galeriile pentru concentrarea producţiei se sapă şi
se întreţin pe toată lungimea câmpului minier, celelalte
lucrări se vor lichida pe măsura ieşirii din funcţiune
(fig.6.3). Lucrările principale de pregătire se vor
amplasa în culcuşul pachetului de strate.

Fig. 6.3. Pregătirea în grup a stratelor cu înclinare mare.

6 .1.1 .2. Pregătirea stratelor cu grosime mare
La pregătirea stratelor de cărbuni cu grosime
mare, lucrările principale de pregătire se sapă în
rocile sterile din culcuşul stratului. Aceste lucrări
69
 sunt galerina direcţională de transport şi galeria
direcţională de aeraj. Galeriile direcţionale sunt
numite galerii de câmp.
Distanţa la care se sapă galeriile direcţionale de câmp
faţă de stratul de cărbune depinde de tăria şi stabilitatea
rocilor din culcuş.Alte lucrări de pregătire sunt galeriile
transversale intermediare, care se sapă pornind din galeria
direcţională de câmp până la acoperişul stratului şi care împart
stratul în câmpuri de abataj (fig.6.4).

Fig. 6.4 Pregătirea unui strat gros:1 - galerie direcţională de

transport, 2 - galerie direcţională de aerai. 3 - galerie transversală de transport.
4 - galerie transversală de aeraj, 5 – suitor

Între galeriile transversale intermediare de la orizontul de

transport şi galeriile transversale intermediare de la orizontul
de aeraj se vor săpa suitori, care au rolul de a asigura legătura
între cele două orizonturi. În funcţie de varianta metodei de
exploatare aplicată, mai poate fi necesar un suitor sub
acoperişul stratului gros.

70
 6.1.1.3. Clasificarea metodelor de pregătire

Deoarece câmpul minier nu se poate exploata deodată

pe toată suprafaţa sa, el va fi divizat în porţiuni mai mici. În
funcţie de condiţiile de zăcământ şi de modul de împărţire a
câmpului minier, metodele de pregătire se clasifică astfel:
• pregătirea câmpului minier în etaje;
• pregătirea câmpului minier în panouri;
• pregătirea combinată a câmpului minier.
Pregătirea câmpului minier în etaje. Această metodă de
pregătire constă în divizarea pe înclinare a câmpului minier în
porţiuni cu extindere mare pe direcţie, numite etaje (fig.6.5).

Fig. 6 5 Pregătirea câmpului minier în etaje

Fig. 6.6. Exploatarea unui etaj

71
 Pregătirea câmpului minier în etaje se aplică la strate cu
înclinare mică, medie sau mare [3] La stratele cu înclinare
mică, galeriile direcţionale de etaj se sapă din planele
înclinate, iar la strate cu înclinare mare, galeriile direcţionale
de etaj se vor săpa din galeriile transversale.
Pe direcţie, etajele pot fi exploatate progresiv, de la
planele înclinate spre hotarele câmpului minier, sau în
retragere, de la hotare spre centrul cîmpului minier (fig.6.6).

Exploatarea progresivă a etajelor se aplică atunci când

stratele de cărbune au un conţinut ridicat de metan şi
prezintă pericol de erupţii de gaze şi praf de cărbune.
Atunci când stratele au tendinţă mare de autoaprindere, se
poate aplica exploatarea în retragere a etajelor, care prezintă
avantajul unor cheltuieli de întreţinere mai reduse.
Pregătirea câmpului minier în panouri se aplică la
strate orizontale sau cu înclinare mică. Panoul este o parte a
câmpului minier elimitată pe înclinare, în amonte sau aval,
de galerii principale sau de galeria principală şi una din
limitele pe înclinare ale câmpului minier, iar pe direcţie de
hotarele panourilor vecine [3].

72
 Fig 6.7. Pregătirea câmpului minier în panouri

După înclinare, panoul se împarte în părţi mai mici cu

extindere pe direcţie, care sunt numite porţiuni de panou.
Acestea sunt părţi dintr-un PANOU, mărginite pe înclinare de
galerii direcţionale de transport şi de aeraj.
Pregătirea câmpului minier în panouri prezintă
următoarele avantaje: permite concentrarea producţiei pe strat;
se poate aplica transportul în flux continuu; asigură condiţii
favorabile exploatării în retragere, de la hotarele panoului spre
planele înclinate. Dezavantajele acestei metode sunt: volumul
mare de lucrări înclinate, transportul dificil al materialelor
spre abataj, sistemă complicată de aeraj.
Pregătirea combinată a câmpului minier.
Particularitatea acestei metode constă în combinarea
metodelor de pregătire descrise anterior.
Astfel, câmpul din amonte poate fi pregătit în etaje, iar
cel din aval se poate pregăti în panouri. Această metodă se
aplică atunci când stratele au înclinare variabilă, sunt
prezente accidente tectonice sau când este necesară creşterea
producţiei minei.

73
 6.1.2. Pregătirea zăcămintelor de minereuri

Pregătirea unui zăcământ de minereuri în vederea

exploatării constă în împărţirea lui în etaje cu ajutorul
lucrărilor orizontale principale şi în împărţirea etajului în
câmpuri de abataj [2]. La zăcămintele cu înclinare mica,
câmpul minier se împarte în panouri şi porţiuni de panou.
Schema şi ordinea de pregătire a zăcămintelor de
minereuri se stabileşte în funcţie de condiţiile de zăcământ şi
de metoda de exploatare aplicată.

6.1.2.1. Pregătirea zăcămintelor de formă filoniană

La aceste zăcăminte, lucrările principale de pregătire sunt

reprezentate de galerii de etaj şi de suitori, care împart etajul
în blocuri (fig.6.8).
În funcţie de metoda de exploatare aplicată, pot apare
lucrări de pregătire specifice: galerii de preabataj, galerii de
subetaj, suitor central de etaj, rostogoluri.

Fig 6 8. Pregătirea zăcămintelor de formă filoniană

74
 6.1.2.2. Pregătirea zăcămintelor cu grosime mare

Similar zăcămintelor filoniene, lucrările principale de

pregătire -galerii şi suitori - sunt însoţite de lucrări de
pregătire specifice metodei de exploatare aplicată: galerii de
preabataj, galerii de subetaj , galerii de felie, rostogoluri
(fig.6.9).

Fig. 6.9 Pregătirea corpurilor groase de minereu:

a - cu amplasarea suitorilor în zăcământ; b -
cu amplasarea suitorilor pe culcuşul zăcământului

6.2. Pregătirea zăcămintelor exploatabile la suprafaţă

După deschiderea câmpului de exploatare la zi, se sapă

tranşeele de pregătire, în vederea extragerii masivului de roci
sterile şi substanţe minerale utile. Tranşeele de pregătire
străbat câmpul minier după o direcţie bine stabilită.
În funcţie de poziţia tranşeelor de deschidere, faţă de
câmpul de exploatare la zi şi de poziţia tranşeelor de
pregătire faţă de cele de deschidere, se deosebesc mai multe
sisteme şi variante de pregătire.
Sistemul în paralel. Tranşeea de pregătire se sapă în
prelungirea tranşeei de deschidere, iar frontul de lucru se

75
deplasează paralel cu el îsuşi, pe o direcţie perpendiculară pe
tranşeea de pregătire [1,6]; sistemul se aplică la zăcăminte
dezvoltate deasupra reliefului terenului înconjurător, precum şi
la zăcăminte aflate la mică adâncime, orizontale sau cu
înclinare foarte mică. Se poate aplica în două variante
(fig.6.10).

Fig. 6.10. Sistemul de pregătire în paralel:

a - cu un front, b - cu două fronturi

Sistemul în L. Tranşeea de pregătire se sapă

perpendicular pe cea de deschidere, iar frontul de lucru se
deplasează paralel cu el însuşi. După poziţia tranşeei de
pregătire faţă de câmpul în exploatare, sistemul poate avea trei
variante: cu deplasarea frontului în avans (fig.6.11, a), cu
deplasarea frontului în retragere (fig.6. 11, b) sau cu două
fronturi [1, 6].

Fig 6.11. Sistemul de pregătire în L:

a - cu deplasarea frontului în avans, b - cu deplasarea frontului în retragere.

Sistemul în T. Tranşeea de pregătire este situată în

câmpul de exploatare şi este perpendiculară pe tranşeea de
deschidere, care se află în mijlocul câmpului de exploatare.
76
Sistemul se aplică în trei variante: cu deplasarea frontului în
avans (fîg.6.12,a),cu deplasarea frontului în retragere (fig.6.12,
b) sau cu două fronturi [1, 6].

Fig. 6.12. Sistemul de pregătire în T: a - cu deplasarea

frontalul în avans, b - cu deplasarea frontului în retragere

Sistemul cu transport în circuit, la care tranşeea de

pregătire se sapă în prelungirea celei de deschidere, în lungul
uneia din laturile mari ale câmpului de exploatare la zi.
Sistemul în evantai se caracterizează prin faptul că
tranşeea de pregătire se sapă, de regulă, în lungul unei laturi
şi în prelungirea tranşeei de deschidere. Frontul de lucru se
roteşte în jurul unui punct fix.
Sistemul inelar se aplică la zăcămintele cu formă
neregulată, transportul facându-se pe drumuri circulare ce au
ramificaţii în dreptul punctelor de lucru.

Tema 7.

EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR ÎN SUBTERAN [9]

7.1. Exploatarea zăcămintelor de cărbuni

7.1.1. Clasificarea metodelor de exploatare
7.1.2. Exploatarea stratelor cu grosime mică şi medie
7.1.3. Exploatarea stratelor cu grosime mare
7.1.3.1. Exploatarea stratelor groase în felii
orizontale
7.1.3.2. Exploatarea stratelor groase în felii înclinate
7.1.3.3. Exploatarea stratelor groase cu surparea
cărbunelui şi a rocilor înconjurătoare
77
 7.1.4. Exploatarea cărbunilor prin gazificare
7.2. Exploatarea zăcămintelor de minereuri
7.2.1. Clasificarea metodelor de exploatare
7.2.2. Metode de exploatare cu goluri remanente
7.2.3. Metode de exploatare cu înmagazinarea
minereului în spaţiul exploatat
7.2.4. Metode de exploatare cu rambleerea spaţiului
exploatat
7.2.5. Metode de exploatare cu susţinerea spaţiului
exploatat
7.2.6. Metode de exploatare cu susţinerea şi
rambleerea spaţiului exploatat
7.2.7. Metode de exploatare cu surparea rocilor
înconjurătoare
7.2.8. Metode de exploatare cu surparea
minereului şi a rocilor înconjurătoare
7.2.9. Metode speciale de exploatare

7.1. Exploatarea zăcămintelor de cărbuni

7.1.1. Clasificarea metodelor de exploatare
Totalitatea lucrărilor de pregătire şi de exploatare a
unui zăcământ, executate într-o anumită ordine, reprezintă
metoda de exploatare.
În literatura de specialitate, există mai multe clasificări
ale metodelor de exploatare a cărbunelui [3, 12, 14, 15]. La
baza clasificării metodelor de exploatare stă succesiunea
executării şi legătura existentă între lucrările de abataj şi cele
de pregătire.
O clasificare generală a metodelor de exploatare se face
după următoarele criterii: lungimea frontului de abataj,
grosimea stratului, direcţia avansării frontului de abataj,
schema de pregătire.
78
 Ţinînd cont de aceste criterii, metodele de exploatare se
pot clasifica asfel [3]:
1. Metode de exploatare fără împărţirea stratului în felii:
• metode de exploatare cu front lung de
abataj:
*metode de exploatare cu front continuu:
- pe înclinarea stratului;
- pe direcţia stratului: varianta "abataj pe etaj",
varianta "abataj pe subetaj" (cu amplasarea
planelor înclinate intermediare în spaţiul
exploatat; cu amplasarea planelor înclinate
intermediare în masivul de cărbune; cu
amplasarea planelor înclinate în mijlocul
câmpului de abataj - la strate cu înclinare mică şi
medie);

- diagonal pe direcţia
stratului;
metode de exploatare cu stâlpi:
- pe înclinarea stratului:
- pe direcţia stratului: varianta "abataj pe etaj",
varianta" abataj pe subetaj" (cu transportul
cărbunelui la planul înclinat din faţă; cu
transportul cărbunelui la planul înclinat din spate;
cu transportul cărbunelui la planul înclinat săpat
în mijlocul câmpului de abataj - la strate cu
înclinare mica şi medie);
- diagonal pe direcţia stratului;
■ metode de exploatare combinate;
•metode de exploatare cu front scurt de abataj:
■ metode de exploatare cu camere;
■ metode de exploatare cu camere şi stâlpi;
■ metode de exploatare cu stâlpi scurţi;
2. Metode de exploatare cu împărţirea stratului în felii:
79
 • orizontale;
• înclinate;
• transversal-înclinate;
• diagonale;
• cu surparea cărbunelui şi a rocilor înconjurătoare (banc
subminat).

7.1.2. Exploatarea stratelor cu grosime mică şi medie

Metoda de exploatare cu front continuu pe

direcţie.
Particularitatea acestei metode de exploatare este dată
de executarea simultană a lucrărilor de pregătire şi a celor de
abataj pe toată înălţimea etajului sau a porţiunii de panou. În
general, metoda de exploatare cu front continuu se aplică la
strate subţiri, cu grosime constantă, la orice înclinare.
În funcţie de condiţiile de zăcământ, se poate aplica una din
variantele, precizate în clasificarea metodelor de exploatare.
La strate cu neregularităţi pe înclinare, etajul se poate
extrage fără a fi împărţit în subetaje.
Când înclinarea stratelor este mică sau medie, lucrările
de pregătire sunt reprezentate de galeriile direcţionale de
etaj (galerii de transport şi galerii de aeraj, împreună cu
galeriile conjugate aferente), care se sapă de la planele
înclinate principale înspre hotarul câmpului minier (fig.7.1).

80
 Fig. 7.1. Metoda de exploatare cu front continuu:
/ - plan înclinat de transport, 2 - plan înclinat de circulaţie, 3 - galerie direcţională de
transport, 4 - galerie conjugată de transport, 5 - galerie direcţională de aeraj; 6 - zid
de rambleu, 7- galerie de ocol, 8 - camera troiului, 9 - pilieri, 10- front de abataj,
11 - plan înclinat de atac

Tăierea cărbunelui se poate face mecanizat, cu ajutorul

combinelor de abataj, sau prin perforare-împuşcare, cu ajutorul
explozivilor. În cazuri excepţionale, tăierea se poate face cu
ajutorul ciocanelor de abataj. Transportul cărbunelui se face
mecanizat.
Susţinerea abatajului se face fie mecanizat, fie cu stâlpi
metalici şi grinzi.
Dirijarea presiunii în abataj se face, în general, prin
prăbuşire totală.
Când înclinarea stratelor este mare, forma frontului de
abataj variază în funcţie de modul de tăiere a cărbunelui.
Dacă tăierea cărbunelui se realizează cu combine de abataj,
frontul va avea formă rectilinie. Atunci cînd tăierea
cărbunelui se realizează cu ciocane de abataj, se utilizează
frontul în trepte răsturnate (fig.7.2), iar susţinerea abatajului
se face în lemn.
81
 În acest caz galeriile de pregătire se sapă din galeriile
transversale de transport, respectiv de aeraj. Lucrările de
abataj încep din suitorul de atac, ordinea de extragere a
treptelor este ascendentă. Înălţimea treptei variază între 4 m şi
16 m, în funcţie de tăria cărbunelui.

Fig. 7.2. Metoda de exploatare cu front continuu în trepte răsturnate:

/ - galerie transversală de transport, 2 - galerie transversală de aeraj, 3 - galerie
direcţională de transport, 4 - galerie conjugată de transport; 5 - galerie direcţională de
aeraj; 6 - galerie conjugată de aeraj; 7- suitor, 8 - pilier

Metoda de exploatare cu stâlpi lungi pe direcţie Caracteristica

principală a acestei metode de exploatare este dată de faptul că
lucrările de pregătire, care se execută în totalitate înaintea
lucrărilor de abataj, delimitează stratul în porţiuni de forma
unor stâlpi.

Fig. 7.3. Metoda de exploatare cu stâlpi

82
 Domeniul de aplicare al acestei metode de exploatare îl
constituie stratele cu grosimi cuprinse între 1,2 m şi 3,5 m, cu
roci înconjurătoare slabe, când nu este posibilă aplicarea
metodelor de exploatare cu front continuu [15].
Procesul de producţie în abataj decurge, în general,
similar celui de la metoda de exploatare cu front continuu.
Pregătirea se face cu galerii direcţionale de etaj (de
transport şi de aeraj, precum şi galeriile conjugate
corespunzătoare).
Această metodă de exploatare se poate aplica atât la strate
cu înclinare mică (fig.7.3), cît şi la strate cu înclinare mare
(fig.7.4).

Fig. 7.4. Metoda de exploatare cu stâlpi în trepte răsturnate.

Metoda de exploatare cu stâlpi lungi pe înclinare

Această metodă are o aplicare largă datorită folosirii
complexelor mecanizate.
Lăţimea stâlpilor este de 30-40 m, iar pregătirea
acestora se realizează prin săparea ascendentă a lucrărilor
înclinate perechi între galeria de transport şi galeria de aeraj a
etajului (fig.7.5). Această metodă dc exploatare se aplică

83
pentru strate cu înclinare mai mică de 12-15° şi grosimi sub 5
m.
Metode de exploatare combinate. Metodele combinate
sunt rodul îmbinării a două metode de exploatare cunoscute. O
largă aplicabilitate în practică are metoda cu galerii perechi,
care se obţine prin combinarea metodei cu front continuu cu
metoda cu stâlpi lungi. Această metodă se aplică la exploatarea
stratelor subţiri cu înclinare mică, a căror pregătire se va
realiza în panouri.

Fig. 7.5. Metoda de exploatare cu stâlpi lungi pe înclinare

Pentru exploatarea porţiunilor de panou impare se aplică

metoda cu front continuu, în timp ce pentru exploatarea
porţiunilor de panou pare se aplică metoda cu stâlpi lungi.
7.1.3. Exploatarea stratelor cu grosime mare
7.1.3.1. Exploatarea stratelor groase în felii
orizontale
Caracteristica principală a acestor metode constă în
împărţirea stratului în felii orizontale, a căror grosime este
cuprinsă între 2,5 şi 4 m, în funcţie de tipul de susţinere a
spaţiului exploatat. Exploatarea feliilor poate decurge fie în
mod descendent, cu surparea rocilor înconjurătoare, fie în mod
ascendent, cu rambleerea spaţiului exploatat.

84
 În vederea exploatării în felii orizontale, stratul trebuie
să aibă înclinare mare, cărbune de tărie mică şi tendinţa de
autoaprindere.
Pregătirea stratului se realizează cu galerii direcţionale
de câmp (transport şi aeraj), din care se sapă galerii
transversale intermediare care împart stratul în câmpuri de
abataj. Legătura între galeriile intermediare de transport şi
cele de aeraj se realizează prin intermediul suitorilor săpaţi în
culcuşul stratului. Distanţa la care se sapă galeriile de câmp
este de aproximativ 30 m faţă de culcuşul stratului, iar suitorii
se vor amplasa la maxim 10 m în culcuş. Distanţa dintre
galeriile transversale intermediare este cuprinsă între 40 şi 60
m, dar în condiţii favorabile de zăcămînt poate atinge chiar
400m.
Metode de exploatare a feliilor orizontale în fâşii.
Aceste metode se aplică la exploatarea stratelor groase cu
înclinare mare, care au culcuş şi acoperiş neregulat, prezintă
apofize, laminări şi îngroşări şi sunt afectate de accidente
tectonice.
Din suitorii amplasaţi în culcuşul stratului, în centrul
câmpului de abataj, se sapă la fiecare 8-12 m (înălţimea a 2-3
felii orizontale) galerii transversale scurte (baionete) până în
culcuşul stratului. Accesul la feliile situate deasupra baionetei
se realizează prin contrasuitori săpaţi pe culcuşul stratului.
După modul de extragere a fâşiilor, se pot distinge:
varianta cu fâşii direcţionale şi varianta cu fâşii transversale.
Varianta în fâşii direcţionale. În vederea pregătirii
feliei se va executa un preabataj transversal începând de la
baionetă sau de la contrasuitor până la acoperiş. Fâşiile
direcţionale se vor executa pe cele două aripi ale preabatajului.
Lucrările de abataj se desfăşoară de la acoperiş spre culcuş, iar
lungimea frontului de abataj este de 4 m (fig.7.6).

Varianta în fâşii transversale. Pregătirea feliei se va

realiza prin săparea unui preabataj transversal de la baionetă
85
sau de la contrasuitor până la mijlocul stratului, din care se va
realiza, de o parte şi de alta a sa, un preabataj direcţional până
la hotarele câmpului de abataj. Din acesta, spre acoperiş
respectiv spre culcuş, va începe extragerea fâşiilor
transversale.

Fig. 7.6. Metoda de exploatare în felii orizontale extrase în fâşii direcţionale

Lucrările de abataj se desfăşoară de la hotarele câmpului
de abataj spre mijlocul său (fig.7.7). Lăţimea fâşiei este de 4
m.

Fig. 7.7. Metoda de exploatare în felii orizontale extrase în fâşii transversale

86
 În ambele cazuri extragerea cărbunelui se face fie prin
perforare-împuşcare, fie cu ciocane de abataj, în funcţie de
tăria cărbunelui şi de prezenţa metanului.
Transportul cărbunelui din abataj până la suitor se
realizează cu transportor cu raclete.
Abatajul se susţine cu lemn, iar dirijarea presiunii se
face prin prăbuşire totală. În stâlpii de lemn din abataj se
perforează găuri, care apoi se împuşcă, provocând astfel
prăbuşirea tavanului artificial.
Metoda de exploatare a feliilor orizontale cu abataj
frontal. Are aplicabilitate în zonele de strat care nu prezintă
neregularităţi pe direcţie şi înclinare, fără intercalaţii groase
de steril sau apofize la culcuş sau acoperiş.
Stratul se exploatează în felii orizontale descendente, a
căror grosime este cuprinsă între 2,7 şi 4 m, în funcţie de
modul de susţinere a abatajului.
În funcţie de grosimea stratului, se pot distinge: varianta
cu abataj frontal cu front scurt şi varianta cu abataj frontal cu
front lung.
Varianta cu front scurt de abataj. Se aplică la strate cu
grosime mai mică de 15 m. Pentru pregătirea feliei, din
baionetă se sapă un preabataj direcţional pe culcuşul
stratului.

Extragerea cărbunelui se face prin perforare-împuşcare

în câmpuri de 1, 2 m corelate cu lungimea grinzii de susţinere
din abataj.
Susţinerea abatajului se realizează cu stâlpi metalici
individuali şi grinzi. Tavanul artificial al abatajului se
realizează din covoare de plasă metalică, derulate paralel cu
frontul de abataj. Acestea se suprapun pe 15-25 CM şi se
asamblează prin coasere cu şnur de ancoraj sau prindere cu
sîrmă. Tavanul de rezistenţă se realizează din grinzi articulate,

87
aşezate pe vatra abatajului, perpendicular pe frontul de abataj,
peste acestea derulîndu-se covoarele de plasă.
Dirijarea presiunii se face prin prăbuşire totală.

Fig. 7.8. Metoda de exploatare în felii orizontale cu front scurt de abataj.

Varianta cu front lung de abataj. Are aplicabilitate

atunci când grosimea stratului depăşeşte 20 m, în zone cu o
dezvoltare uniformă.
Extragerea cărbunelui se poate face fie prin perforare-
împuşcare, fie mecanizat, cu combina de abataj, caz în care
saltul este de 0,625 m, corespunzător pasului de avansare al
susţinerii mecanizate.
Susţinerea se realizează, fie cu stâlpi metalici şi grinzi,
fie mecanizat, în complex de susţinere.
Ca şi în cazul precedent, tavanul artificial se realizează
din covoare de plasă metalică, derulate la tavan, paralel cu
frontul de abataj.

Dirijarea presiunii se realizează prin prăbuşie cu

coborârea tavanului metalic flexibil pe vatra abatajului şi
respectiv avansarea susţinerii mecanizate.
88
 Fig. 7.9. Metoda de exploatare în felii orizontale cu front lung de abataj.

7.1.3.2. Exploatarea stratelor groase în felii înclinate

În vederea exploatării în felii înclinate, stratul se împarte în
felii cu grosimea de 3,0-3,5 m, în funcţie de poziţia intercalaţilor
sterile.

Fig. 7.10 Metoda de exploatare în felii înclinate

89
 Extragerea feliilor se poare realiza atăt simultan,cu un decalaj
oarecare între ele, căt şi succesiv. La extragerea simultană decalajul
este dat de condiţiile geo+miniere şi, în general, este cuprins între
30 şi 80 m.
Pregătirea se poate face în panouri, care vor fi extrase în
porţiuni de panou, sau în etaje, care se pot împărţi în subetaje.
Fiecare felie se va pregăti independent (fig.7.10) cu galerii
direcţionale de transport şi de aeraj, care vor fi legate, prin
intermediul galeriilor transversale, de galeriile direcţionale săpate în
culcuşul stratului (transport şi aeraj).

7.1.3.3. Exploatarea stratelor groase cu surparea

cărbunelui şi a rocilor înconjurătoare.

Aplicarea acestei metode impune împărţirea etajului în

subetaje şi extragerea bancului de cărbune prin surparea sa şi a
rocilor înconjurătoare. Înălţimea unui subetaj variază în limitele
8+15 m, în funcţie de varianta de exploatare aleasă.

Fig. 7.11. Metoda de exploatare cu surparea cărbunelui şi a rocilor înconjurătoare

(varianta 1 ).

90
Pentru grosimi ale stratului cuprinse între 4 şi 6 m se aplică varianta
ilustrată în fig.7.11. Lucrările de pregătire din stratul de cărbune
constau în săparea unui preabataj direcţional pe strat pănă la limita
cămpului de abataj, de unde va începe extragerea cărbunelui. La
fiecare al doilea subetaj se sapă în strat un suitor pentru asigurarea
accesului la subetajul superior.
Surparea bancului de cărbune se realizează prin
perforare-împuşcare cu ajutorul găurilor executate din
preabataj. În vederea asigurării unei dislocări cît mai bune,
amplasarea acestora se va face în evantai. Lungimea găurilor
este de 2,5-3 m, în funcţie de posibilităţile tehnice de execuţie.
Dacă tăria cărbunelui impune acest lucru, din fiecare
preabataj direcţional se execută suitori în vederea presfărmării
cărbunelui. Distanţa dintre aceştia este de 6 m. În acest caz,
găurile de mină se execută în pereţii frontului a suitorului.

Fig. 7.12. Metoda de exploatare cu surparea cărbunelui şi a

rocilor înconjurătoare (varianta 2).

Atunci când grosimea stratului depăşeşte 6 m, se aplică

varianta din fig. 7.12. Lucrările de pregătire constau în săparea
preabatajului direcţional sub acoperiş până la limita câmpului

91
de abataj. Din acesta se execută galerii transversale colectoare
ce au între ele o distanţă de 5-6m, în funcţie de tăria
cărbunelui. În vederea presfărmării, din galeriile transversale
se execută la fiecare 6m suitori cu înălţimea de 6-8m.
Susţinerea preabatajului direcţional şi a galeriilor
transversale se face cu arce metalice, iar ca bandaje se
utilizează jumătăţi de lemn rotund. Găurile de mină se execută
în pereţii şi în frontul suitorului.

Fig. 7.13. Variaţia pierderilor de cărbune in funcţie de grosimea

bancului subminat

În fîg.7.13. este ilustrată variaţia pierderilor de cărbune

în funcţie de grosimea bancului ce se surpă. O dimensionare
corespunzătoare a bancului va asigura pierderi de cărbune cît
mai reduse în spaţiul exploatat, în vederea diminuării
pericolului de apariţie a fenomenului de autoaprindere a
cărbunelui.

7.1.4. Exploatarea cărbunilor prin gazificare

Gazificarea reprezintă transformarea combustibililor

solizi sau lichizi în combustibili gazoşi. Gazificarea poate fi

92
parţială, caz în care se numeşte distilare sau cocsificare, şi
totală sau gazificare propriu-zisâ.
Gazificarea propriu-zisă constă într-o ardere incompletă
a combustibilului, având ca rezultat obţinerea de gaze
combustibile. Ca rezultat solid se obţine numai cenuşa, deci
resturi necombustibile. Produsul gazificării este mult mai
abundent în gaze decât acela ai distilării sau chiar al
clasificării, însă gazele produse au putere calorică mai mică
[19].
Cel mai simplu generator subteran de gaz constă din
două găuri de sondă executate în stratul de cărbune, între care
se găseşte un canal. În rocile de natura gazului care se doreşte
a fi obţinut, printr-una din găuri se va injecta fie un curent de
aer sau vapori, fie o combinaţie de aer îmbogăţit pe cale
artificială cu oxigen, iar prin cealaltă gaură se va extrage gazul
produs.
In ce priveşte arderea carbonului, exista trei teorii, însă
toate trei reprezintă, de fapt, simplificări foarte pronunţate.
1. Teoria mai veche [19], pe baza căreia s-au şi denumit
zonele din gazogen, admite o ardere completă a carbonului în
zona de oxidare (ardere) a gazogenului, sub forma:

С + O2 = CO2 + 407270.kJ (7.1)

Bioxidul de carbon produs ajunge apoi în zona de

reducere cu temperatură mai mare, unde trece peste carbonul
solid incandescent şi se transformă în oxid de carbon:
C + CO2 = 2CO2 − 169900.kJ (7.2)

Se ştie că bioxidul de carbon este înclinat la reacţii de

acest gen şi că reacţia se produce aproape integral la
temperatură foarte înaltă. Stratul de carbon îşi menţine
temperatura prin coborîre din zona de oxidare, unde căldura

93
produsă exotermic este mult mai mare decât cea consumată
endotermic, în zona de reducere.
În realitate, în gazogen se poate determina prezenţa
oxidului de carbon şi în zona de ardere şi împreună cu el mai
apar urme de: CH4 , H2 , C 2H 4 etc, din cauză că în gazogen nu se
arde carbon pur, ci combustibil solid. În zonele cu temperatură
mai scăzută predomină însă bioxidul de carbon, pe când în
zonele cu temperatură mai ridicată se produce mai mult reacţia
(7.2), deci predomină oxidul de carbon.
2. A doua teorie [19] consideră de la început arderea ca
fiind incompletă, deci sub forma reacţiei:
1
C + O2 = CO + 124100.kJ (7.3)
2

bioxidul de carbon prezent în gazul de gazogen fiind considerat ca

fiind rezultatul unei arderi secundare ulterioare a oxidului de carbon:
1
CO − O2 = CO − 283160.kJ (7.4)
2
Această teorie este în concordanţă cu procesele de ardere
rapidă obţinute mai ales printr-o viteză mai mare de
insuflare a aerului gazogen.

3. Conform celei de-a treia teorii [19] bioxidul şi oxidul de carbon

se formează concomitent în diferite proporţii, după conducerea
procesului de gazificarei conform ecuaţiei generale:

n
(m + n)C + (m + )O2 = mCO2 + nCO (7.5)
2

Proporţia de oxid de carbon din gaze creşte dacă se măreşte

viteza de insuflare a aerului până la o anumită limită, ceea ce
echivalează de fapt cu activarea proceselor.
94
 Continuarea procesului de ardere se poate reduce la
următoarele relaţii [18]:
1
H 2 + O2 = ( H 2 O) u + 287000kJ
2
1
H 2 + O2 = ( H 2 O) v + 242000kJ
2
S + O2 = SO2 + 296000kJ

Simbolul chimic din aceste formule înseamnă, în acelaşi timp,

că se lucrează cu 1 kmol din elementul respectiv, dacă nu se
specifică altă cantitate prin coeficientul aflat în faţa simbolului. Pentru
corpurile solide greutatea moleculară se ia egală cu greutatea atomică,
deoarece nu se poate defini componenţa reală a unei molecule, din
cauza legăturilor strânse dintre atomii vecini, indiferent cărei
molecule ar aparţine ei.
Uscarea şi distilarea uscată nu se produc doar în urma
zonei de reducere, ci şi de-a lungul frontului de cărbune, în adâncimea
stratului, pe o zonă de 10-15 m [11].
Gazificarea subterană poate decurge prin două metode: metoda
prin lucrări miniere, conform căreia pregătirea stratului pentru
gazificare se realizează prin lucrări miniere subterane; metoda prin
foraje, la care pregătirea stratului se realizează prin foraje cu
diametrul redus..
Aplicare pe scară largă are metoda de gazificare prin foraje.
Dispunerea găurilor de sondă se poate face în linie, hexagonal sau
după alte scheme de amplasare. La amplasarea în linie, un ansamblu de
trei găuri formează o celulă, gaura centrală fiind destinată gazului, iar
celelalte alimentării. La amplasarea hexagonală, gaura centrală este
destinată gazului, iar celelalte şase găuri periferice sunt destinate
alimentării.
Particularitatea acestei metode este dată de faptul că toate
fazele procesului de gazificare se execută de la suprafaţă şi se

95
desfăşoară în următoarea ordine: forarea de la suprafaţă a găurilor
de sondă care să intersecteze stratul în vederea alimentării cu
agent şi a evacuării gazelor, crearea în stratul de cărbune a
canalelor (fisuri) de comunicaţie între foraje-demararea procesului
propriu-zis prin injectarea agentului de gazificare.

Fig. 7.14. Conducerea procesului de gazificare: a - mod

echicurent; b - mod contracurent

În funcţie de sensul de deplasare al frontului de

combustie, se deosebesc umătoarele moduri de conducere a
procesului:
• modul echicurent, în care frontul avansează în acelaşi
sens cu cel de curgere a agentului; recomandat,
îndeosebi, în cazul fisuraţiei reduse a stratului de
cărbune şi atunci când există pericolul aportului
excesiv de apă, deoarece presiunea ridicată a agentului
de gazificare nu permite intrarea apei în
gazogeneratorul subteran [11];
• modul contracurent, când frontul avansează spre
sursa de alimentare cu agent de gazificare;
recomandat atunci când permeabilitatea stratului
permite trecerea unui debit important de aer.
Pe plan mondial, cea mai largă utilizare în gazificarea
cărbunelui are procedeul LWG (Longwall generator), a cărui
aplicare se pretează la o multitudine de condiţii geo-miniere

96
ale zăcămintelor de cărbune. Acesta utilizează combinaţii de
foraje verticale dirijate cu ajutorul laserului (fig.7.15).

Fig. 7.15 Gazificare subterană prin procedeul LWG

7.2. Exploatarea zăcămintelor de minereuri

7.2.1. Clasificarea metodelor de exploatare

Zăcămintele de substanţe minerale utile prezintă o mare
varietate de forme, dimensiuni, condiţii, proprietăţi fizico-
mecanice ale zăcământului şi rocilor înconjurătoare,
adâncimea de la suprafaţă etc, toate acestea generând condiţii
variate de exploatare.
În literatura de specialitate,nu există o clasificare
unitară a metodelor de exploatare, aceasta facându-se
îndeosebi în funcţie de modul de susţinere a spaţiului
exploatat [2, 4, 8, 12, 14, 15].
În lucrare [9] s-a adoptat o clasificare detaliată,
frecvent întîlnită în literatura de specialitate [2, 4].
Conform acestei clasificări, se disting opt clase de metode de
exploatare (notate cu cifre romane), care la rândul lor sunt
divizate în grupe notate cu α, β, γ, δ ) şi subgrupe.

97
 La împărţirea metodelor pe grupe trebuie avute în
vedere următoarele precizări:

• din prima grupă, notată cu α şi numită grupa metodelor

de exploatare cu abatarea minereului în blocuri, fac
parte acele metode la care pregătirea se face în etaje, iar
acestea sunt, la rândul lor, împărţite în blocuri;
• din a doua grupă, notată cu β şi numită grupa metodelr
de exploatare cu abatarea minereului cu camere, fac
parte metodele la care are loc abatarea iniţială a
camerelor şi apoi a pilierilor dintre camere;
• din a treia grupă, notată cu γ şi numită grupa
metodelor de exploatare cu abatarea minereului cu
front continuu, fac parte metodele caracterizate prin
abatarea minereului după una sau mai multe direcţii cu
un singur front;
• din grupa a patra, notată cu δ şi numită gupa metodelor
de exploatare cu abatarea minereului cu camere şi
stâlpi, fac parte metodele în care se abatează camerele,
iar stâlpii se abandonează definitiv în spaţiul exploatat.
.
Clasificarea detaliată a metodelor de exploatare pe clase
şi pe grupe este următoarea:
I. Metode de exploatare cu goluri remanente: α, β, γ, δ ;
II. Metode de exploatare cu înmagazinarea minereului în
spaţiul exploatat: α, β, γ, δ ;
III.Metode de exploatare cu rambleerea spaţiului
exploatat: α, β, γ;
IV. Metode de exploatare cu susţinerea spaţiului
exploatat: α, γ;
V. Metode de exploatare cu susţinerea şi rambleerea
spaţiului exploatat: α, β, γ;
VI. Metode de exploatare cu surparea rocilor
înconjurâtoare: α, β, γ;
98
 VII. Metode de exploatare cu surparea minereului şi a
rocilor înconjurătoare: α ;
VIII.Metode de exploatare combinate: β.
La alegerea metodei de exploatare trebuie să se ţină
seama de mai mulţi factori, între care pot fi menţionaţi:
proprietăţile fizico-mecanice ale minereului şi rocilor
înconjurătoare; grosimea şi înclinarea corpului de minereu;
adîncimea la care se găseşte; tendinţa minereului la cimentare,
oxidare şi autoaprindere; condiţiile hidrogeologice ale
zăcământului şi, nu în ultimul rând. valoarea minereului [4, 8,
15].
Un procedeu facil de alegere a metodei de exploatare
este descris de prof. M. Georgescu [8], Acesta necesită
parcurgerea a două etape, în prima etapă se face selecţia
metodelor de exploatare care se pot aplica zăcământului în
condiţiile analizate folosind "logica simbolică", adică pe baza
comparării prin mijloace obişnuite sau electronice a "formulei”
zăcământului cu "formulele" metodelor de exploatare standard.
În etapa a doua se alege, dintre cele selectate în prima etapă,
metoda de exploatare : cea mai avantajoasă din punct de vedere
economic.
7.2.2. Metode de exploatare cu goluri remanente
Metodele de exploatare din această clasă au particularitatea
că în .urma extragerii minereului rămâne un spaţiu gol, lăsat în
părăsire. Aceste metode se aplică atunci când minereul şi rocile
înconjurătoare au rezistenţă şi stabilitate mare.
Metode de exploatare cu împărţirea etajului în blocuri
pe direcţie. Exploatarea zăcămintelor filoniene de aur sau metale
rare, cu înclinare mare (peste 45°) şi grosime mică (0,7-1 m), decurge
cu împărţirea etajului în blocuri pe direcţie, în care forma frontului
este în trepte răsturnate (fig.7.16).

99
 Fig 7 16 Metoda de exploatare cu front în trepte răsturnate

Zăcământul se pregăteşte în etaje cu înălţimea de 40-60

m, care la rîndul lor sunt împărţite în blocuri prin intermediul
suitorilor cu două compartimente executaţi la intervale de 40-
50 m pe direcţie.
Atunci când minereul este sărac în componenţi utili,
deasupra galeriei de transport se lasă pilieri, care vor fi
străpunşi de rostogoluri.
Minereul se abatează prin perforare-împuscare, iar
transportul lui se face prin cădere liberă.
Metode de exploatare cu camere. Când zăcământul
are grosime şi înclinare mare, tăria minereului este medie sau
mare, fără intercalaţii sterile şi roci înconjurătoare stabile, se
poate aplica metoda de exploatare cu camere direcţionale în
subetaje (fig.7.17).
Zăcământul se pregăteşte în etaje, care vor fi extrase în
subetaje cu abatarea minereului în felii verticale.

100
 Fig. 7.17. Metoda de exploatare cu camere direcţionale în subetaje

Tăierea minereului se realizează prin perforare-

împuşcare cu găuri dispuse în evantai, iar transportul are loc
prin cădere liberă, minereul ajungând în pâlniile de evacuare
sub acţiunea greutăţii proprii.
Metoda de exploatare cu camere abatate în felii. Dacă
zăcământul are grosime mare şi constantă, pregătirea lui se
poate realiza în etaje. În limitele camerei, rezerva de minereu
se abatează cu felii verticale sau orizontale cu ajutorul găurilor
lungi de sondă, care se execută în evantai din camere de foraj.
În funcţie de tăria minereului, grosimea feliilor abatate variază
în intervalul 2-5 m.
Camerele vor fi amplasate direcţional atunci când
grosimea zăcământului este mai mică de 15 m (fig.7.18.) şi
transversal în caz contrar.
Înaintea începerii extragerii minereului, la baza camerei
se va executa aşa-numita cameră de compensare, în vederea
subminării masivului de minereu.
101
 Feliile se vor extrage ascendent, în mod succesiv, iar
minereul abatat cade prin greutate proprie în pâlniile de
evacuare. De aici va fi, în continuare, sfărâmat şi va ajunge la
orizontul de transport.

Fig. 7.18. Metoda de exploatare cu camere abatate în felii orizontale

Metode de exploatare cu front continuu. La corpurile

de minereu cu înclinare mică şi medie şi grosime de până la 4-
5 m, cu valoare mică, se aplică metoda de exploatare cu front
continuu. Abatarea minereului se poate face pe direcţia
zăcământului, ascendent sau descendent pe înclinare.
Spaţiul exploatat se susţine cu pilieri de minereu.
Metodele de exploatare cu camere şi stâlpi s-au
aplicat multă vreme la extragerea zăcămintelor de sare.
În funcţie de natura terenului, zăcământul poate fi
deschis cu galerii de coastă, sau cu puţuri verticale.
Dacă deschiderea zăcământului se face cu două puţuri,
acestea se leagă între ele, la diferite orizonturi, prin galerii
principale. Pe cele două părţii ale galeriei principale se sapă
lateral, la intervale de 120 m, galerii paralele, perpendiculare
pe galeria principală., care împart zăcământul în panouri. Din
102
galeriile de pregătire se sapă la intervale de 30 m galerii de
abataj. Între camere se lasă un stâlp de susţinere cu lăţimea de
10 m.
Grosimea planşeului dintre camere este de 8-10 m, iar
înălţimea unei camere este de 12 m.
Extragerea se face prin împuşcarea tavanului, pornind de
la una din extremităţile camerei

Fig. 7.19. Metoda de exploatare cu camere dreptunghiulare şi stâlpi.

Tavanul se atacă în trepte răsturnate, fiecăreia dintre

trepte corespunzându-i o felie orizontală. Sarea se evacuează
sub formă de bulgări şi se trece la extragerea treptelor
următoare.

7.2.3. Metode de exploatare cu înmagazinarea

minereului în spaţiul exploatat
Caracteristica principală a metodelor de exploatare din
această clasă constă în abatarea ascendentă a minereului şi
înmagazinarea lui în spaţiul exploatat. Pe măsura desfăşurării
lucrărilor de abataj, din minereul înmagazinat se va evacua o
cantitate corespunzătoare coeficientului de afânare.

103
 Metodele de exploatare din această clasă se aplică atunci
când rocile înconjurătoare sunt tari, stabile şi nu se surpă în timp
ce minereul este înmagazinat în spaţiul exploatat.
Metode de exploatare cu împărţirea etajului în
blocuri pe direcţie. Zăcămintele de minereu cu grosimea
cuprinsă între 0,7 şi 3 m se pregătesc în etaje cu înălţimea de
50-60 m, care se împart în blocuri cu lungimea de maxim 60 m
(fig.7.20).

Fig. 7 20 Metoda de exploatare cu înmagazinare, cu abatarea minereului cu găuri

de mină obişnuite.

Fig 7.21. Metoda de exploatare cu înmagazinare, cu abatarea

minereului cu găuri lungi de sondă.

Această metodă se aplică la filoane cu grosime mică.

Metode de exploatare cu camere pe direcţie. La
zăcămintele cu înclinare mare şi grosime mai mică de 15 m se
poate aplica varianta de exploatare cu camere pe direcţie, iar
la cele cu grosimi mai mari se poate aplica varianta de

104
exploatare cu camere transversale.Lucrările de pregătire,
indiferent de varianta aplicată, sunt reprezentate de galeriile
de etaj şi suitorii care separă camerele. In prima variantă
abatarea se desfăşoară cu înmagazinarea minereului în spaţiul
exploatat, iar forma frontului este în trepte răsturnate
(fîg.7.22).
La varianta cu camere pe direcţie lungimea camerei poate
atinge 60 m, iar la varianta cu camere direcţionale lungimea
camerei este de maxim 50 m.

Fig. 7.22. Metoda de exploatare cu camere pe direcţie.

Atunci când grosimea zăcămintelor este mare, abatarea

minereului se poate face în felii orizontale extrase cu ajutorul
găurilor lungi de sondă. Exploatarea va decurge în mod
ascendent.

Fig. 7.23. Metoda de exploatare cu camere pe direcţie şi abatarea

minereului în felii orizontale cu găuri lungi de sondă.

105
 Metode de exploatare cu front continuu. Când se
aplică metodele de exploatare din această grupă, extragerea
minereului are loc pe direcţie, iar forma frontului este fie
rectilinie, fie în trepte răsturnate, în funcţie de înclinarea
zăcământului.
În minereul abatat se construiesc rostogoluri pentru
circulaţie şi pentru aprovizionarea cu materiale.
La minereuri valoroase, după evacuarea minereului din
magazin se exploatează şi pilierul de sub galeria de aeraj.

Fig. 7.24. Metoda de exploatare cu front continuu în trepte răsturnate

Taluzul minereului înmagazinat trebuie să aibă o

înclinare mai mică de 30° pentru a evita rostogolirea bucăţilor
mari de minereu înmagazinat.

7.2.4. Metode de exploatare cu rambleerea spaţiului

exploatat

Particularitatea metodelor de exploatare din această

clasă este dată de faptuul că spaţiul rămas în urma extragerii
minereului din zăcământ se umple cu rambleu. Aceste metode
se aplică doar la exploatarea unui zăcământ de minereu
valoros sau cînd se doreşte protejarea suprafeţei de la zi,
deoarece costul lor este foarte ridicat.
Domeniul de aplicabilitate al lor este foarte larg, dar
vizează în mod deosebit zăcămintele de minereu cu apofize şi
ramificaţii, cu intercalaţii de steril, precum şi pe cele cu
tendinţă de cimentare sau oxidare.
106
 Metode de exploatare cu împărţirea etajului
în blocuri. Extragerea minereului în limitele blocului se
poate realiza în fîşii orizontale sau în fâşii înclinate, cu
abatare totală sau cu abatare selectivă.
La aplicarea variantei de exploatare cu abatare totală,
lungimea blocului este de 45 m, iar abatarea fâşiilor poate fi
făcută fie convergent (fig.7.25), fie divergent.
Varianta de exploatare cu abatarea selectivă a
minereului (fig.7.26) se aplică la filoane foarte subţiri, cu
înclinare mare. Se întâlneşte la exploatarea zăcămintelor cu
valoare mare.

Fig. 7.25. Varianta de exploatare cu abatarea în fâşii orizontale convergente

Fig. 7.26. Varianta de exploatare cu abatarea selectivă a minereului.

107
 In vederea reducerii pierderilor de minereu trebuie
acordată importanţă realizării poditurii pe care cade minereul
abatat.
Metode de exploatare cu camere. Aceste metode se
aplică la exploatarea corpurilor de minereu groase şi stabile, cu
înclinare mai mare de 50°, cantonate în roci cu tărie şi
stabilitate mică.
La grosimi sub 12 m camerele vor fi dispuse
direcţional. Lăţimea camerelor şi a pilierilor dintre ele este de
aproximativ 8-10 m. Când grosimea zăcământului depăşeşte 12
m, camerele vor fi dispuse transversal, iar lăţimea lor şi a
pilierului dintre ele este de 6 m.
Abatarea minereului în camere se realizează în fâşii
ascendente. Spaţiul exploatat se rambleează după extragerea
fiecărei fâşii. Rambleul este coborât de la orizontul superior
prin suitorul săpat în culcuşul zăcământului, iar minereul este
coborât la orizontul de transport prin rostogolurile ridicate în
rambleu, al căror număr scade atunci când. transportul se face
mecanizat.

108
 Fig. 7.27. Metoda de exploatare cu camere transversale

Transportul minereului şi al rambleului se face cu

vagonete sau cu screper.
Metode de exploatare cu front continuu. Se aplică la
filoane subţiri, cu înclinare mică. Frontul de abataj poate
avansa pe direcţie sau ascendent pe înclinare, iar abatarea
minereului poate decurge selectiv.

7.2.5. Metode de exploatare cu susţinerea spaţiului

exploatat

Metodele din această clasă se aplică îndeosebi atunci

cînd zăcământul este cantonat în roci înconjurătoare
instabile. Grosimea corpului de minereu trebuie să fie situată
sub 5 m pentru a nu crea complicaţii la susţinerea abatajului.
Susţinerea se poate realiza în următoarele moduri: cu stâlpi şi

109
grinzi întărite, cu schelărie, cu cadre prismatice sau cu cadre
deschise.
La exploatarea filoanelor subţiri cu înclinare mare
etajul se poate împărţi în blocuri pe direcţie, iar susţinerea se
poate face în oricare din cele patru variante precizate.
În cazul zăcămintelor subţiri, cu înclinare mică şi
medie, se aplică metode de exploatare cu front continuu.

7.2.6. Metode de exploatare cu susţinerea şi

rambleerea spaţiului exploatat

Metodele din această clasă se caracterizează prin

folosirea susţinerii în abataj şi a rambleului pentru preluarea
presiunii rocilor înconjurătoare şi protejarea suprafeţei de la
zi.
Cu toate că domeniul lor de aplicare poate fi foarte
larg, datorită costului ridicat, metodele din această clasă se
aplică doar la exploatarea minereurilor valoroase.
Metode de exploatare cu împărţirea etajului în
blocuri pe direcţie. În cadrul blocului, zăcămîntul este
împărţit în felii orizontale, care pot fi extrase în fâşii
direcţionale sau în fâşii transversale.

Fig. 7.28. Metoda de exploatare în felii orizontale.

Abatarea minereului se face prin perforare-împuşcare cu

găuri de mină obişnuite. Spaţiul liber se armează în câmpuri de
110
0,5-1,0 m, iar pereţii laterali se bandajează. Minereul abatat
cade pe vatra podită a abatajului, de unde, cu ajutorul maşinii
de încărcat, este transportat la rostogolul central.
Spaţiul exploatat se umple cu ajutorul rambleerii
hidraulice.
Lentilele de formă neregulată, cu înclinare şi grosime
mare, se pregătesc în etaje cu înălţimea de 50 m, iar lungimea
blocului este de maxim 80 m (fig.7.29).

Fig.7.29. Metoda de exploatare în felii orizontale extrase cu

fâşii transversale

În cazul zăcămintelor cu grosime mare, situate în roci

slabe, corpul de minereu se extrage succesiv în felii verticale.
La rândul ei, fiecare felie se împarte în fîşii orizontale extrase
ascendent şi susţinute cu cadre prismatice. Această metodă
permite o sortare bună a minereului.
Metode de exploatare cu camere. Zăcămintele cu
grosime mai mică de 10 m se exploatează cu camere pe
direcţie, iar cele cu grosime ce depăşeşte această limita se
exploatează cu camere transversale. Dacă înălţimea etajului
depăşeşte 40 m, acesta se împarte în subetaje.
Metode de exploatare cu front continuu.Se împarte în
subetaje.continuu. Se aplică la zăcăminte groase cu înclinare
mare. Condiţia necesară aplicării acestor metode este ca
111
minereul şi rocile înconjurătoare să fie stabile. Metodele din
această grupă prezintă avantajul exploatării zăcământului pe o
suprafaţă mare.

7.2.7. Metode de exploatare cu surparea rocilor

înconjurătoare

Caracteristica principală a acestor metode de exploatare

este dată de faptul că, în urma extragerii minereului, spaţiul
gol va fi umplut cu roci înconjurătoare surpate.
Cu toate că forma şi înclinarea zăcământului nu limitează
domeniul de aplicare al acestor metode, ele sunt inaplicabile la
zăcăminte cu tendinţă de autoaprindere sau când rocile
înconjurătoare conţin apă ori când este necesară protejarea
suprafeţei de la zi.
Metode de exploatare cu împărţirea zăcământului în
blocuri sau panouri. Dacă grosimea şi înclinarea
zăcământului sunt mari, extragerea blocurilor se face în felii,
iar dacă zăcămintele au grosimea de 2-3 m şi înclinare mică,
extragerea lor se va face într-o singură felie.
Filoanele cu înclinare mare se pot pregăti în etaje, a căror
extragere poate decurge în sub etaje.
În primul caz, extragerea feliilor în cadrul blocului se
poate face fie cu fâşii transversale, fie cu abataj frontal.
Abatajul este dispus transversal pe zăcământ şi este susţinut
fie cu stâlpi de lemn, fie cu stâlpi metalici şi grinzi cu
lungimea de 2-5 m.

112
Fig. 7.30. Metoda de exploatare în felii orizontale cu abataj frontal şi
surpare

Abatarea minereului se face prin perforare-împuşcare cu

găuri de mină obişnuite. Transportul se poate realiza cu
screper, cu transportoare cu raclete sau cu maşini de încărcat
şi transport.
Metode de exploatare cu camere. Aceste metode
constau în împărţirea zăcământului în camere şi pilieri,
extragîndu-se în prima fază camerele, după care se trece la
extragerea pilierilor. Prăbuşirea acoperişului se face treptat,
după extragerea pilierilor. Camerele pot fi orientate pe direcţie
sau pe înclinare.
Metodele din această grupă se aplică la zăcăminte de
minereu orizontale sau cu înclinare mică şi grosime medie.
Metode de exploatare cu front continuu. Au
aplicabilitate la zăcăminte de minereu stratiforme, cu grosime
şi înclinare mică. În funcţie de caracteristicile zăcământului,
poate fi aplicată una din următoarele variante: cu abataj pe etaj
sau cu abataj pe subetaj.

113
 Principala caracteristică a acestor metode este
desfăşurarea lucrărilor de pregătire simultan cu lucrările de
abataj.
Lucrările de pregătire sunt protejate cu pilieri.

7.2.8. Metode de exploatare cu surparea

minereului şi a rocilor înconjurătoare

În prezent se cunoaşte un număr mare de variante ale

acestor metode de exploatare, adaptate diverselor condiţii de
zăcământ [4]. Aplicabilitate mare are varianta de exploatare cu
surparea în subetaje.

Fig. 7.31. Varianta de exploatare cu surparea în subetaje

Aceasta se aplică la corpuri stabile de minereu, pregătite

în etaje care, la rîndul lor, se împart în subetaje cu înălţimea de
8-10 m. La nivelul fiecărui subetaj se sapă galerii direcţionale
la culcuşul corpului de minereu. Din acestea se execută, apoi,
galerii transversale la fiecare 10 m.
Extragerea minereului se desfăşoară de la acoperiş spre
culcuş cu ajutorul găurilor perforate în evantai.

114
 7.2.9. Metode speciale de exploatare

Metodele speciale de exploatare se aplică în condiţiile în

care, din punct de vedere tehnic sau economic, nu este indicată
aplicarea metodelor convenţionale de exploatare [11].
Aceste metode se pot clasifica astfel [2, 4]:
• metode de exploatare geotehnologice: prin dizolvare,
prin leşiere, prin topire, prin sublimare;
• metode de exploatare prin hidromecanizare;
• metode de exploatare a substanţelor minerale utile
aflate în perimetrul mărilor sau oceanelor: situate pe
fundul apelor, situate sub nivelul mărilor şi oceanelor,
dizolvate în apa mărilor şi oceanelor.
Metode de exploatare geotehnologice. Metoda de
exploatare prin dizolvare. Se aplică la exploatarea sării geme
în două variante.
Prima variantă, prin dizolvare statică, foloseşte lucrări
miniere subterane, care sunt umplute cu apă. Aceasta dizolvă
pereţii de sare până la obţinerea unei soluţii concentrate, însă
aplicarea ei este redusă datorită dezavantajelor create de
durata mare şi costul ridicat al lucrărilor de deschidere şi
pregătire.
A doua variantă, prin dizolvare cinetică [2,4,11], se
bazează pe forarea în masivul de sare a unor găuri de sondă
în care se introduce un curent de apă dulce.
Găurile au diametrul de 100-150 mm, se tubează şi se
amplasează în reţea. Fiecare gaură se dotează cu o coloană de
exploatare şi o alta de extracţie pe care circulă apa dulce şi
salamura.
Procesul cuprinde trei faze succesive.
Faza I, de preamorsare, constă în crearea unei cavităţi
cilindrice în partea inferioară a sondei prin menţinerea fixă a
coloanei de exploatare timp de două săptămâni, la 8 m
deasupra găurii de sondă. Curentul de apă dulce are sens
115
ascendent (pătrunde prin coloana de extracţie şi iese prin
coloana de exploatare).
Faza a doua, de amorsare, durează 20 de luni, timp în care
dizolvarea continuă prin ridicare progresivă a coloanei de
exploatare, până la formarea unei cavităţi cu diametrul de
maxim 50 m. În această fază circuitul apei este descendent
(apa pătrunde prin coloana de exploatare, iar salamura se
evacuează prin coloana de extracţie).

Fig. 7.32. Exploatarea sării prin dizolvare cinetică.

Faza a treia, de exploatare, durează până când diametrul

excavaţiei atinge înălţimea de 50-100 m. Salamura care se
obţine are o concentraţie de 31-32°Kappeler.
Metoda de exploatare prin leşiere. Această metodă de
exploatare se poate aplica în două variante. Domeniul de
aplicare al primei variante, leşiere subterană cu ajutorul
găurilor de sondă, îl constituie zăcămintele cu conţinut redus
în componenţi utili. Zăcământul trebuie să fie suficient de
poros pentru a permite infiltrarea solventului în masiv, metalul
din minereu trebuie să se dizolve uşor sub acţiunea
116
solventului, iar rocile înconjurătoare să fie impermeabile
pentru soluţia de leşiere.În cazul zăcămintelor sărace, cu
rezerve mari, se aplică varianta a doua - leşiere subterană cu
sfărâmarea prealabilă a minereului. În cadrul acestei metode
solventul este introdus prin găuri de sondă în minereul afinat
prin împuşcare, iar soluţia obţinută în urma leşierii este
colectată în bazine subterane.
Reacţiile chimice de leşiere [11] sunt următoarele:
Cupru: Cu2 S + H2 SO4 +1/2 O2 → CuSO4 + CuS
CuS + 2 O2 → CuSO4
Zinc: ZnS + 2 O2 → ZnSO4
Plumb: PbS + 2 O2 → PbSO4
Aur/Argint: 2 Au + 4 CN- + O2 + 2 H2 O → 2 Au (CN) -2 +
+ H 2 O2 + 2 OH -
4 AU + 8 CN- + O2 + 2 H2 O → 4 Au (CN)-2 + 4
OH

Fig. 7.33. Leşiere subterană cu sfărâmarea prealabilă a minereului. Pentru

accelerarea proceselor chimice se pot utiliza bacterii ca

117
Thiobacillus-ferrooxidans şi Thiobacillus-thiooxidans.
Metoda de exploatare prin topire. Această metodă are
aplicabilitate mare la exploatarea zăcămintelor de sulf.
În vederea exploatării, zăcământul se străpunge cu găuri
de sondă dispuse în reţea, la distanţe de 30-60 mm. Fiecare
gaură este prevăzută cu patru tuburi concentrice: de cimentare
a găurii de sondă; de injectare a apei fierbinţi; de extragere a
soluţiei de sulf; pentru introducerea aerulu comprimat.
Sulful extras are o puritate de 99,5 % şi poate fi utilizat
fără aplicarea unui tratament de purificare.
Metoda de exploatare prin sublimare. La baza metodei stă
principiul trecerii unei substanţe din stare solidă în stare de
vapori la contactul cu aerul supraîncălzit. Vaporii obţinuţi
sunt, apoi, condensaţi.
Dintre mineralele care sublimează se pot aminti:
realgarul, auripigmentul, antimonitul etc.
Zăcământul se împarte în etaje şi blocuri prin intermediul
unei reţele de galerii şi suitori. Minereul este supus unei
sfărâmări prealabile obţinute în urma împuşcării găurilor
perforate radial. Prin zona formată circulă un curent de aer
fierbinte care duce la trecerea mineralului în stare gazoasă.
Acesta se transportă la suprafaţă, unde are loc condensarea în
instalaţii speciale.

118
 Tema 8.

EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR ÎN CARIERĂ [9]

8.1. Metode de exploatare cu depunerea directă a

sterilului în halde interioare
8.2. Metode de exploatare cu transbordarea rocilor
sterile la halde
8.3. Metode de exploatare cu transportul rocilor
sterile la halde
8.4. Metode de exploatare combinate

Clasificarea metodelor de exploatare în carieră se poate

face după mai multe criterii, însă cel mai utilizat este modul
de organizare şi executare a lucrărilor de descopertare [15],
În funcţie de modul de evacuare din front şi de
transportul sterilului la halde, metodele de exploatare în
carieră se pot grupa în clase astfel:
• metode de exploatare cu depunerea directă a sterilului
în halde;
• metode de exploatare cu transbordarea rocilor sterile la
halde;
• metode de exploatare cu transportul rocilor sterile la
halde;
• metode de exploatare combinate;
• metode de exploatare speciale.
La rândul ei, fiecare clasă din cele cinci se poate divide
în grupe de metode de exploatare.

119
 8.1. Metode de exploatare cu depunerea directă a
sterilului în halde interioare

Aceste metode se aplică la exploatarea zăcămintelor

stratiforme orizontale sau cu înclinare foarte mică, de grosime
mică, situate la adâncime mică şi cu rocile din copertă de tărie
mică sau medie.
Metoda de excavare, transport şi haldare cu
excavatoare lopată mecanică. Materialul din descopertă este
extras, evacuat şi depozitat în spaţiul exploatat cu ajutorul
excavatorului lopată mecanică. Pentru fiecare intrând se
formează o haldă paralelă cu frontul de lucru (fig.8.1).
Extragerea utilului se face cu excavatorul lopată
mecanică, iar transportul se realizează cu mijloace auto.
Metoda de excavare, transport şi haldare cu
excavatoare de tip draglină. La aceste metode de exploatare,
extragerea şi depozitarea sterilului în spaţiul exploatat se
realizează cu ajutorul excavatoarelor de tip draglină.
Deplasarea draglinei are loc pe treapta superioară . După
extragere, aceasta depune materialul în haldă (fîg.8.2).

Fig. 8.1. Metoda de excavare, transport şi haldare cu excavatorul lopată

mecanică.

120
Fig. 8.2. Metoda de excavare, transport şi haldare cu excavatorul de tip draglină.

Metode de exploatare cu reexcavarea parţială a

sterilului din locul iniţial de depozitare . În cadrul acestor
metode de exploatare, sterilul provenit din descopertă este
reexcavat parţial din locul iniţial de depozitare. Excavarea
iniţială şi depunerea în halda interioară se face cu excavatoare
lopată mecanică, iar reexcavarea şi depunerea în halda
secundară se face cu dragline (fîg.8.3).

Fig. 8 3. Metoda de exploatare cu reexcavarea parţială a

sterilului din locul iniţial de depozitare

Dacă se instalează dragline pe halda primară, sterilul se

poate excava în totalitate din locul iniţial de depozitare.

121
 8.2. Metode de exploatare cu transbordarea rocilor
sterile la halde
In cazul acestor metode de exploatare, rocile sterile sunt
depozitate în halde interioare cu ajutorul unor instalaţii mobile
de tipul benzilor transportoare în consolă sau al podurilor
transbordoare cu deschidere mare [6].

Fig. 8.4. Metoda de exploatare cu transbordarea sterilului în haldă, cu transbordor

cu braţ în consolă
Aceste metode se caracterizează prin costuri reduse şi
simplitate din punct de vedere al procesului tehnologic, dar
este redus volumul rezervelor dezvelite şi pregătite pentru
exploatare [15].
Atunci când pentru transportarea şi depozitarea sterilului
în halde se folosesc poduri transbordoare, extragerea rocilor
sterile se face cu ajutorul excavatoarelor cu acţiune continuă.
În acest mod se pot exploata stratele orizontale cu copertă de
tărie şi grosime mică.

8.3. Metode de exploatare cu transportul rocilor sterile

la halde

Caracteristica principală a acestor metode de exploatare

constă în utilizarea mijloacelor de transport pentru depozitarea
rocilor sterile în halde.
Tăierea se poate face fie prin perforare-împuşcare, fie
mecanizat, iar încărcarea este mecanizată. Transportul se poate
face pe cale ferată, auto sau cu ajutorul transportoarelor cu
bandă.
În funcţie de locul în care se situează halda, se deosebesc
următoarele grupe de metode de exploatare [14, 15]:
122
 • cu transportul rocilor sterile la halde interioare;
• cu transportul rocilor sterile la halde exterioare;
• cu transportul rocilor sterile la halde interioare şi
exterioare.
În funcţie de modul de pregătire, de direcţia de deplasare
a frontului de lucru şi de tipul de transport pentru care se
optează, aceste grupe pot cuprinde, la rândul lor, variante de
metode de exploatare.
Metodele de exploatare cu transportul rocilor sterile
la halde interioare se aplică la zăcăminte orizontale sau cu
înclinare foarte mică, a căror copertă încape în totalitate în
spaţiul exploatat.
În cazul acestor metode de exploatare, atît transportul
rocilor sterile la halde interioare, cât şi cel al utilului în
exteriorul carierei se pot face fie în mod continuu, fie cu
mijloace feroviare de transport. în cazul carierelor cu rezerve
mici şi cu viteză mare de deplasare a frontului de lucru se
poate opta pentru un transport auto.
În comparaţie cu aceste metode de exploatare, metodele
de exploatare cu transportul sterilului la halde exterioare sunt
mai complicate şi necesită costuri mai ridicate. Cu toate că
transportul rocilor sterile se poate face şi continuu, în
majoritatea cazurilor se optează pentru transportul cu mijloace
feroviare sau cu autobasculante, caz în care este destul de
complicată organizarea circulaţiei.
Metode de exploatare cu transportul rocilor sterile la
halde interioare şi exterioare. Metodele de exploatare din
această grupă sunt utilizate, în general, atunci când o parte din
rocile sterile poate fi depozitată în halde interioare. Domeniul
de aplicare al acestor metode de exploatare îl constituie
zăcămintele stratiforme situate la adâncime, orizontale sa cu
înclinare mică. Pentru a evita transportul integral al rocilor
sterile la halde interioare, organizarea va fi făcută astfel:
sterilul aflat în stratele acoperitoare superioare este transportat

123
la halde exterioare, iar sterilul din stratele acoperitoare
inferioare este transportat la halde interioare.
Pentru transportul sterilului şi al substanţei minerale utile
se pot utiliza transportoarele cu bandă, mijloace auto sau
mijloace feroviare de transport.

8.4. Metode de exploatare combinate

Aceste metode se caracterizează prin faptul că o parte

din steril se depozitează direct sau prin transbordare. iar o altă
parte este transportată la halde exterioare sau interioare.
Metodele de exploatare combinate se aplică la
exploatarea stratelor orizontale sau puţin înclinate, de grosime
limitată, cu rocile din copertă de grosime mare şi de tărie
medie sau mică. Grosimea frecventă a copertei este de 60-75
m sau chiar mai mult [6].
Aplicarea acestor metode de exploatare are scopul de a
lărgi domeniul metodelor economice de exploatare cu
deplasarea transversală a rocilor sterile în spaţiul exploatat. In
cazul metodelor combinate de exploatare, partea cea mai mare
a copertei este excavată şi depozitată direct sau transbordată
în halde interioare, iar o parte mai mică a copertei este
excavată şi transportată la halde.

124
 Tema 9.

AERAJ MINIER [9]

9.1. COMPOZIŢIA AERULUI

9.2. PARAMETRII CLIMATULUI MINIER
9.3. SCHEME DE AERAJ

9.1. COMPOZIŢIA AERULUI

9.1.Aerul atmosferic este un amestec al următoarelor

gaze: azot, oxigen, bioxid de carbon şi gaze inerte [10]. In
urma circulaţiei prin lucrările miniere subterane, acesta îşi
schimbă atât compoziţia cât şi proprietăţile fizice, scăzându-i
conţinutul în oxigen şi crescându-i conţinutul în bioxid de
carbon şi praf.
Schimbarea compoziţiei aerului în subteran are
următoarele cauze:
• oxidarea cărbunelui;
• focuri şi incendii subterane;
• explozii de metan şi praf de cărbune;
• respiraţia oamenilor;
• lucrările de împuşcare cu explozivi.
Componenţii aerului de mină sunt: oxigen, azot, bioxid
de carbon, monoxid de carbon, oxizi de azot, hidrogen
sulfurat, bioxid de sulf, metan, hidrogen, amoniac, aldehide şi
gaze radioactive.

Oxigenul, O2 , este un gaz incolor, care prin combinare

cu alte elemente duce la apariţia fenomenului de oxidare.
Scăderea conţinutului de oxigen este determinată de respiraţia
oamenilor, emanaţiile de gaze din zăcământ, focuri endogene,

125
incendii etc. O scădere a conţinutului de oxigen sub 17 %
provoacă respiraţie scurtă şi palpitaţii.
Azotul, N2 , este gaz incolor, fără gust şi miros, a cărui
creştere în compoziţia aerului de mină este provocată de
scăderea conţinutului de oxigen, lucrări de împuşcare cu
explozivi şi degajări naturale. În aerul de mină azotul se
găseşte în proporţie de 71-81%.
Bioxidul de carbon, CO2 este gaz fără culoare şi miros, cu
gust acru, slab acid, nu arde şi nu întreţine arderea. El poate
apare în aerul de mină datorită oxidării cărbunilor, putrefacţiei
materiilor organice, degajării din rocile înconjurătoare,
lucrărilor de împuşcare cu explozivi. Concentraţia maximă
admisă este de 1% în aerul de mină.
Monoxidul de carbon, CO, este gaz fără culoare, gust şi
miros, foarte toxic în urma combinaţiei sale cu hemoglobina
din sânge, aceasta este împiedicată să transporte oxigenul de la
plămâni la ţesuturi. Acest gaz apare în aerul de mină datorită
focurilor subterane, exploziilor de metan şi praf de cărbune,
lucrărilor de împuşcare cu explozivi, degajării naturale. În
aerul de mină se admite o concentraţie maximă de 0,004%.
Oxizii de azot sunt incolori, cu efect iritant asupra
mucoaselor căilor respiratorii. Cu excepţia N2 O, toţi ceilalţi
sunt foarte toxici.
Hidrogenul sulfurat, H 2 S, este gaz fără culoare, cu miros
caracteristic, neplăcut. El este inflamabil şi foarte toxic.
Acesta poate apare în aerul de mină datorită descompunerii
substanţelor organice şi degajărilor.
Bioxidul de sulf, SO2 , este incolor, cu miros caracteristic
de sulf ars, înecăcios. Este foarte toxic şi atacă membranele
mucoase, îndeosebi ale ochilor. El se formează în timpul
incendiilor subterane, în urma lucrărilor de împuşcare şi prin
degajare.
Metanul, CH4, nu are culoare, miros şi gust, dar,
datorită prezenţei hidrocarburilor aromatice, primeşte uneori
126
miros asemănător celui de mere coapte. Acumularea sa în
cantităţi mari poate provoca sărăcirea aerului în oxigen.
Metanul formează cu aerul amestecuri explozive. Limita
inferioară de explozivitate a amestecului metan-aer este 5-
6%, iar cea superioară este 14-16%.
Hidrogenul, H2 , este gaz fără culoare şi gust, uşor
inflamabil, care poate forma cu aerul amestec exploziv.
Amoniacul, NH3 , este gaz fără culoare, cu miros iritant
caracteristic, uşor solubil în apă şi slab inflamabil. Acesta
este exploziv în amestec cu oxigenul.
Aldehidele, H xC yO z, apar în urma funcţionării motoarelor
cu ardere internă sau ca rezultat al distilării uscate. Nu au
culoare, în schimb au miros iritant şi gust acru.
Gazele radioactive care apar în aerul de mină sunt
thoronul şi radonul. Concentraţia medie admisă de radon este
2.10 --10 curie/l aer, iar cea maximă admisă pentru thoriu şi
compuşii săi este 10-10 curie/l aer.
9.2. PARAMETRII CLIMATULUI MINIER

Climatul minier este influenţat de următorii factori

climaterici: temperatură, presiune, umiditate şi viteza de
mişcare a aerului.
Temperatura aerului de mină depinde de temperatura
aerului de la suprafaţă. Variaţiile de temperatură în lucrările
miniere depind de următorii factori:
• comprimarea adiabată a aerului la intrarea în mină;
• schimbul de căldură dintre rocă şi aer;
• variaţia umidităţii aerului;
• procesele exotermice şi endotermice din subteran;
• variaţia presiunii barometrice.
În fronturile de lucru din subteran, temperatura maximă
admisă a aerului este sub 25°C. Temperatura aerului se
măsoară cu termometre, iar variaţia sa în timp cu termografe.

127
 Presiunea aerului în mină este mai mare decât cea de la
suprafaţă. Ea creşte cu 12 milibari pentru fiecare 100 m
adâncime. Variaţiile presiunii barometrice de la suprafaţă se
resimt şi în subteran şi trebuie urmărite continuu prin
măsurători.
Umiditatea aerului se poate exprima în mai multe
moduri:
• umiditatea absolută - cantitatea de apă sub
formă de vapori aflată într-un metru cub de aer umed;

• umiditatea specifică - cantitatea de vapori

de apă ce revin unui kilogram de aer uscat;
* umeditatea relativă - raportul dintre
umiditatea absolută şi umiditatea absolută în
stare de saturaţie.
Viteza de mişcare a aerului în lucrările miniere
influenţează climatul minier.
Aerul circulă în subteran cu viteze cuprinse între câţiva
centimetri pe scundă şi 15 m/s. Viteza maximă reglementată
de norme este:
• în fronturi de lucru aerisite sub depresiunea
generală a minei:4 m/s;
• în lucrări miniere de transport şi circulaţie pentru
personal: 8 m/s;
• în crosinguri: 10 m/s;
• în lucrări miniere destinate numai
aerajului: 15 m/s;
Viteza minimă reglementată de norme este de
0,2 m/s.

9.3. SCHEME DE AERAJ

Schemele de aeraj sunt reprezentări grafice ale reţelelor

sau sistemelor de aeraj.

128
 Reţeaua de aeraj reprezintă totalitatea lucrărilor miniere
prin care curg curenţii de aer, iar sistemul de aeraj este modul
de reunire într-un ansamblu comun a curenţilor de aer ce curg
printr-o reţea de aeraj.
Schemele de aeraj pot fi:
• spaţiale, când redau grafic reţeaua de aeraj;
• principale, când redau grafic sistemul de aeraj.
Schemele spaţiale sunt reprezentări grafice ale reţelelor
de aeraj, facilitînd orientarea generală în modul de aerisire al
minei.
Schemele spaţiale geometrice redau particularităţile
reţelei de aeraj.
Schemele spaţiale simple sunt reprezentări grafice
tridimensionale ale ansamblului de lucrări miniere ce compun
reţeaua de aeraj (fig.9.1).

Fig. 9.1 Schemă spaţială simplă

129
 Fig. 9.2. Schemă spaţială orientativă

Schemele spaţiale orientative sunt necesare atunci cînd se

redau doar unele elemente caracteristice schemei de bază
(fig.9.2).
Schemele principale sunt reprezentări structurale ale
curenţilor sau sistemelor de curenţi.
Schemele canonice au ca scop indicarea clară a sistemului
de aeraj, facilitând proiectarea şi studierea aerajului. Pe aceste
scheme se marchează sensul curenţilor de aer, locul de
amplasare a ventilatoarelor, construcţiile de aeraj etc. (fig.
9.3).

Fig. 9.3. Schemă canonică

130
 Fig. 9.4. Schemă cantitativă

Schemele cantitative sumt scheme canonice la care

grosimea ramificaţiilor corespunde la reprezentare debitului de
aer vehiculat prin ele (fig.9.4).
Schemele potenţiale permit evaluarea raporturilor
energetice din cadrul sistemului de aeraj. Ele se întocmesc pe
baza schemelor canonice, reprezentate în sistemul de referinţă
unidimensional al depresiunilor.

131
 Tema 10

METODE DE EXPLOATARE A ZĂCĂMINTELOR

NEMETALIFERE

10.1. Exploatarea zăcămintelor nemetalifere subţiri şi

cu grosime medie
10.2. Exploatarea zăcămintelor nemetalifere cu grosime
mare

10.1. Exploatarea zăcămintelor

nemetalifere subţiri şi cu grosime
medie
Din această categorie fac parte zăcămintele care permit
exploatarea concomitentă pe toată grosimea lor[14].
După înclinarea zăcămîntului şi natura substanţelor
minerale şi a rocilor înconjurătoare se aplică fie metoda de
exploatare cu stîlpi scurţi, fie metoda de exploatare cu stîlpi
lungi abandonaţi.
10.1.1. Metoda de exploatare cu stîlpi scurţi abandonaţi.
Se aplică la zăcămintele tabulare orizontale sau cu înclinare
mică sau medie (pînă la 30°), (fig. 10.1).
Stîlpii scurţi pot fi lăsaţi într-o anumită ordine, stîlpi
scurţi regulaţi sau neregulaţi. În primul caz se împarte
zăcămîntul prin galerii după două direcţii perpendiculare.
Profilul galeriilor constituie însăşi camerele de exploatare,iar
porţiunile mineralizate, rămase în punctele de intersecţie ale
galeriilor, formează stîlpi regulaţi.Dacă mineralizaţia este
neuniformă, se lasă în mod neregulat stîlpi în zonele mai

132
sărace din zăcămînt, aşa cum s-a arătat la descrierea metodelor
cu susţinerea naturală.

Fig. 10.1. Metode de exploatare cu stîlpi scurţi abandonaţi :

H — adîncimea de la suprafaţă pînă la planşeul camerelor ; h — înălţimea
camerei ; d — lăţimea camerei ; l — lăţimea stîlpului.

Fig. 10.2. Metoda de exploatare cu stîlpi lungi abandonaţi

133
 10.1.2. Metoda de exploatare cu stîlpi lungi abandonaţi.
Exploatarea substanţei minerale se face în aceleaşi condiţii ca
şi în cazul precedent. Galeriile care constituie camerele de
exploatare propriu-zise se execută direcţional sau pe înclinarea
stratului, lăsîndu-se între ele stîlpi lungi direcţionali,
abandonaţi (fig. 10.2). Dimensiunile galeriilor şi ale stîlpilor
lungi depind de natura zonei mineralizate şi a rocilor din
culcuş şi acoperiş. În figura 10.3 este arătată varianta cu stîlpi
pe înclinare aplicată la un zăcămînt de ghips (fosta U.R.S.S.),
cu grosimi de 15. . .17 m şi înclinare de 2. . .3°. Pentru circu-
laţia între camere, stîlpii sunt străpunşi prin camere scurte.

Fig. 10.3. Metoda de exploatare cu stîlpi lungi pe înclinare

aplicată la exploatarea unui zăcămînt de ghips :
1 — cameră ; 2 — tavanul camerei.

134
 10.2. Exploatarea zăcămintelor nemetalifere
cu grosime mare. Exploatarea zăcămintelor de sare

Pentru zăcămintele cu grosime mare, exploatarea se face

în felii, lăsîndu-se planşee de siguranţă între spaţiul dintre felii
şi stîlpii de siguranţă. Din această grupă de zăcăminte
nemetalifere fac parte şi masivele de sare[14].
Extensiunea mare a masivelor de sare, cît şi valoarea
redusă a sării in comparaţie cu alte substanţe minerale, alături
de alte particularităţi fizico-mecanice ale sării, impun alegerea
unor metode de exploatare prin lucrări subterane şi cît mai
puţin costisitoare. Acest lucru este posibil întrucît, în marea
majoritate, lucrările miniere pot fi executate în masivul de
sare, fără a fi nevoie de lucrări pentru susţinerea lor.
În prezent exploatarea sării se face prin metoda cu
camere şi stîlpi şi prin metoda de exploatare prin dizolvare.
Metoda cu camere şi stîlpi are două variante :
- metoda cu camere de profil trapezoidale şi
abataj descendent ;
- metoda cu, camere de profil dreptunghiular,
şi abataj ascendent.
Metodele de exploatare cu camere se folosesc, în general,
în cazul zăcămintelor de sare curate sau cu puţine impurităţi şi
cînd se urmăreşte obţinerea sării sub formă de bulgări sau
mărunţită. Cînd însă se urmăreşte obţinerea sării sub formă de
soluţie sau sub formă de salamură concentrată, se aplică
metoda de exploatare prin dizolvare. Aceasta din urmă se va
trata în capitolul, “Metode speciale de exploatare.”

10.2.1. Metoda de exploatare cu camere de profil

trapezoidal şi cu abataj descendent. În trecut, exploatarea
zăcămintelor de sare din România s-a făcut prin camere
izolate începute direct de la suprafaţă sau prin camere
sub formă de con, butelie sau clopot, începute dintr-o lucrare
de deschidere de la zi. Camera astfel începută se adîncea atît
135
cît permitea condiţiile naturale şi cele de ordin tehnico-
economic, după care se abandona şi se trecea la exploatarea
altei camere. Metoda de exploatare prin camere izolate realiza
un coeficient de extracţie foarte scăzut şi prezenta o serie de
neajunsuri de ordin tehnic şi organizatoric. Din aceste motive
s-a trecut la exploatarea prin camere de profil trapezoidal, care
asigură mai bine securitatea exploatării, înlătură în bună parte
neajunsurile camerelor izolate şi permite realizarea în bune
condiţii a unui procent ridicat de sare bulgări (peste 70% din
producţia totală).
Exploatarea prin camere de profil trapezoidal a fost
folosită începînd din anul 1777 la salinele din Transilvania, iar
din anul 1845 s-a introdus şi la cele din Moldova şi
Muntenia.
• Deschiderea zăcămîntului. Deschiderea masivului de
sare se face, ca şi în cazul celorlalte zăcăminte de substanţe
minerale utile, fie prin galerie de coastă, fie prin puţ, după
configuraţia terenului din care apoi se execută galeriile de
deschidere ale viitorului cîmp de exploatare.
După extinderea masivului de sare, exploatarea se poate
face cu un singur cîmp de exploatare sau mai multe. În cazul
din urmă, următoarele cîmpuri se deschid fie în adîncime, pe
un alt orizont, fie la nivelul aceluiaşi orizont.
Pentru asigurarea aerajului şi pentru salvare se execută
tot în cadrul lucrărilor de deschidere o a doua ieşire, puţ de
aeraj sau galerie de coastă. Puţul sau galeria de aeraj se sapă
concomitent cu puţul de extracţie şi chiar în avans faţă de
acesta..
Schemele de deschidere a cîmpurilor de exploatare în
adîncime pe două orizonturi (etaje) şi a cîmpului de exploatare
la un sirgur orizont sunt redate în figurile 10.4 şi 10.5.Galeriile
de deschidere se sapă cu secţiunea dreptunghiulară, avînd
lăţimea de 4.. .4,5 m şi înălţimea de 2.. .2,5 m.

136
Fig. 10.4. Schema de deschidere a cîmpurilor de exploatare în adîncime
pe două orizonturi (etaje).
Proiectarea acestor lucrări se face pe traseul, cel mai
scurt de legătură dintre puţul de extracţie şi cel de aeraj în
scopul de a asigura aerajul natural pentru celelalte lucrări din
cîmpul de exploatare. Legătura între cîmpul de exploatare şi
puţul de extracţie se face printr-o cameră specială, numită
camera staţiei de încărcare-descărcare a puţului. Această
cameră de profil dreptunghiular se adînceşte cu puţul de
extracţie pe măsură ce se adînceşte exploatarea, pentru ca
nivelul acesteia să corespundă tot timpul cu cel al puţului şi al
camerei de exploatare. De aceea, puţul de extracţie, pe toată
porţiunea săpată în sare, are numai trei pereţi, peretele din faţa
camerei fiind liber.

137
Fig. 10.5. Schema de deschidere a cîmpului de exploatare la un
singur orizont:
CD — camere de exploatare ; 1 — puţ de extracţie ; 2 — camera staţiei
de încărcare-descărcare : 3 — puţ de aeraj ; 4 - puţ orb de salvare.

Ca amplasament, puţul de extracţie poate să fie săpat în

masivul de sare sau în afara acestuia.
În scopul împiedicării infiltraţiei apelor de suprafaţă în
zăcămînt, deasupra primului orizont de exploatare se lasă un
planşeu de protecţie de 20... 100 m grosime. Dacă exploatarea
se face în cîmpuri de exploatare pe verticală, între orizonturi
se lasă, de asemenea, planşee a căror grosime este cuprinsă
între 10 şi 30 m.

138
 • Lucrări de pregătire. În cîmpurile delimitate prin
lucrările de deschidere se pregătesc camerele de exploatare.
Pregătirea camerelor constă din săparea unor galerii numite
galerii de trasare, aşezate perpendicular pe galeriile de
deschidere.
Galeriile de trasare sunt plasate în axul viitoarelor
camere de exploatare, avînd secţiunea de 10x2,5 m 2 . Săparea
lor se poate face în două variante : săparea iniţială a galeriei
cu secţiunea de 4,5x2,5 şi apoi lărgirea acesteia la 10 m
(deschiderea admisă pentru tavanul camerei de exploatare),
sau săparea.de la început a galeriei de trasare la secţiunea de
10x2,5 m 2 . A doua variantă este mai economică decît prima,
însă necesită utilaj corespunzător pentru săpare. Operaţia de
săpare pe secţiunea de 10 X 2,5 m 2 constă din tăierea
făgaşului orizontal la talpa galeriei şi a făgaşelor verticale la
pereţi, cu ajutorul maşinii de havat cu braţ şi lanţ, după care se
perforează găurile de mină ce se încarcă cu exploziv şi se
împuşcă. Materialul rezultat în urma exploziei se sparge în
bucăţi mai mici şi se evacuează. După aceea, se face cioplirea
tavanului fie manual, fie mecanic, cu maşini de havat speciale.
Cioplirea se execută în scopul de a înlătura blocurile de sare
incomplet desprinse din tavan în urma împuşcării şi de a
permite observarea eventualelor fisuri ce apar în tavan în
timpul săpării sau după terminarea lucrărilor de deschidere şi
pregătire.

139
 Tema 11.

EXPOATAREA ROCILOR ORNAMENTALE ÎN SUBTERAN

11.1. Noţiuni generale

11.2 Deschiderea zăcămintelor de roci ornamentale
11.3. Metoda de exploatare cu camere şi stilpi abandonaţi
cu secţiunea pătrată
11.4. Varianta de exploatare cu perforare ştanţare
11.5. Varianta de exploatare cu xaveze
11.6. Varianta cu filou diamantat
11.7. Metoda de exploatare cu camere şi stîlpi abandonaţi
cu secţiunea dreptunghiulară

11.1. Noţiuni generale

Exploatarea rocilor ornamentale în subteran pentru
obţinerea blocurilor industriale a fost şi este practicată în
multe ţări, existînd în acest domeniu o experienţă
remarcabilă[17]. Exploatarea, în subteran a devenit posibilă,
mai ales după ce .s-au înregistrat progrese considerabile în
tehnica abaterii. În prezent, adoptarea unor maşini cu
productivitate ridicată în tăiere, la exploatarea unor zăcăminte
de roci ornamentale, face posibilă şi competitivă producţia de
blocuri industriale realizate din exploatarea în subteran.
În general, valorificarea unui zăcămînt de roci
ornamentale este preferabil să se facă în carieră, date fiind
avantajele pe care le oferă o activitate care se desfăşoară la
lumina zilei. Există însă în natură numeroase zăcăminte cu
volum mare şi calităţi ornamentale superioare care datorită
reliefului accidentat în care sunt cantonate, a unei coperte
sterile groase, a lipsei spaţiilor pentru haldare, ş.a., nu
întrunesc condiţiile tehnice (geologice şi miniere) pentru a
putea fi exploatate în condiţii economice avantajoase prin
lucrări la zi.
140
 În prezent, existenţa unor coperte groase, face tot. mai
prohibitivă exploatarea în cariere a zăcămintelor care se
găsesc în această situaţie dat fiind că derocarea, încărcarea şi
transportul la haldă implică un consum mare de carburanţi
lichizi şi alte materiale deficitare, iar durata de punere în
exploatare a carierei depăşeşte limitele normale admise.
Relieful în care este cantonat zăcămîntul poate
contribui,de asemenea,hotărîtor în alegerea exploatării în
subteran. Dacă acesta este accidentat, cu pante foarte
abrupte, nu se pot realiza platforme cu dimensiuni suficient
de mari pentru o exploatare mecanizată în carieră pe de o
parte, pe de altă parte, păstrarea uuor pereţi verticali cu
înălţime mare, de cele mai multe ori, reprezintă un pericol
permanent din punctul de vedere al securităţii miniere
datorită faptului că nu pot fi menţinuţi sub un control
eficient.
Zăcămintele care sunt situate la altitudini mari, unde
iarna se instalează timpuriu şi are durată mare, este
preferabil să se exploateze subteran, dacă întrunesc celelalte
condiţii, deoarece exploatarea se poate desfăşura
normal,independent de anotimpuri.
Pentru a se putea adopta una din metodele de
exploatare în subteran a rocilor ornamentale, zăcămîntul
trebuie să îndeplinească o sumă de condiţii care să asigure
securitatea muncii, să elimine necesitatea susţinerii
lucrărilor miniere, să nu determine modificări nedorite ale
terenului de la suprafaţă care ar afecta obiectivele existente
în zonă (construcţii de orice fel, cursuri de apă ş.a.).
Elementele principale de care se ţine seama la alegerea
unei metode de exploatare în subteran sunt următoarele :
— forma şi dimensiunile zăcămîntului;
— relieful în care este cantonat zăcămîntul;

141
 — proprietăţile fizice şi mecanice ale rocii utile, precum
şi ale rocilor înconjurătoare ;
— volumul de producţie finită (blocuri industriale) care
se poate obţine din unitatea de volum a rezervelor excavate;
— situaţia suprafeţelor de minimă rezistenţă pe care le
conţine zăcămîntul (suprafeţe de stratificaţie, plane de fisuraţie
naturale, suprafeţe de clivaj, zone de carsturi etc).
Punerea în aplicare a unei metode de exploatare în
subteran la un zăcămînt dat este precedată de un studiu
geomecanic precum şi de lucrări miniere experimentale prin
care să se verifice parametrii principali ai metodei de
exploatare.
În cadrul exploatării zăcămintelor de roci ornamentale în
subteran, ne vom ocupa de două metode principale cu
aplicabilitate mai frecventă şi care pot fi clasificate în
subvariante în funcţie de metoda de abatare adoptată.
Metodele de exploatare în subteran sunt aplicate numai în
zacăminte metamorfice şi sedimentare, rocile magmatice fiind
exploatate la zi.
Metodele de exploatare pe care le vom descrie sunt
următoarele :
— metoda de exploatare cu camere şi stîlpi abandonaţi
cu secţiunea,pătrată:
— metoda de exploatare cu camere şi stîlpi abandonaţi
cu secţiunea dreptunghiulară.
În cazul ambelor metode, sensul de exploatare luat în
considerare este descendent.

11.2.Deschiderea zăcămintelor de roci ornamentale

În funcţie de relieful în care este cantonat zăcămîntul,
există, mai multe posibilităţi de a executa lucrările de
deschidere[17]. Dacă zăcămîntul este cantonat într-o zonă
situată deasupra nivelului solului şi prezintă versanţi înalţi,
142
deschiderea se realizează cu galerii de coastă. 0 galerie de
coastă asigură deschiderea rezervelor situate în etajul pe care-1
deserveşte. Pentru punerea în exploatare a rezervelor situate
în etajul imediat inferior, se sapă o nouă galerie de coastă.
Lucrarea de deschidere trebuie să fie racordată la căile de
comunicaţie existente în zonă. (drum, cale ferată) prin plane
înclinate, releu de materiale sau alte mijloace. Racordarea are
ca scop asigurarea transportului în şi din subteran a utilajelor,
producţiei şi a rocii mărunte, dacă aceasta nu poate fi în
întregime depozitată în subteran. Înălţimea unui etaj este
stabilită prin studiul geomecanic pentru fiecare zăcămînt în
parte şi reprezintă suma înălţimii abatajului camerei şi al
grosimii planşeului.
Daca separarea unor galerii de coastă, pentru deschiderea
fiecărui etaj ridică probleme deosebite sau din cauza reliefului
nu pot fi realizate, deschiderea unui etaj inferior se poate
realiza şi cu plan înclinat săpat fie de la zi, fie orb.
Deschiderea etajelor inferioare poate fi, de asemenea, realizată
prin săparea unor puţuri de la zi sau oarbe.
În figura 11.1 e prezentat schematic modul de deschidere
al etajelor inferioare cu plan înclinat (orb) în situaţia că etajul
E1 este deschis prin galerie de coastă. Săparea planului înclinat
ca şi a lucrărilor de pregătire se realizează înainte ca rezervele
din etajul E1 să se epuizeze. Producţia din etajul E2 se
transportă la suprafaţă prin planul înclinat.
Avînd în vedere durata mare de utilizare a lucrărilor de
deschidere şi importanţa lor, acestea se protejează cu pilieri de
siguranţă dimensionaţi corespunzător.
Deschiderea cu puţ săpat de la zi este redată în figura
11.2. Alegerea amplasării puţului se face în aşa fel încît prin
adîncirea lui treptată să se asigure accesul pe întreaga
adîncime cu rezerve exploatabile.

143
Fig. 11.1. Exemplu la deschiderea etajelor inferioare cu plan Înclinat (orb).
E1... E4 — etaje; a — acoperiş roci sterile: S — slilpi părăsiţi; p — plan
înclinat ; Pe1 . .. Pe4 — planşee.

Fig. 11.2. Exemplu !a deschiderea etajelor cu puţ la zi :

a — acoperiş roci sterile ; c—cameră :
E E; :
i .... 4 — ETAJE p — p uţ ; PE1 ....pE4— planşee : S — slilpi.

144
 La nivelul fiecărui etaj, în dreptul puţului, se construieşte
o rampă prin care să se poată tranzita producţia, materialele.

11.3. Metoda de exploatare cu camere şi stilpi abandonaţi

cu secţiunea pătrată
Înţelegem prin exploatarea subterană a unui zăcămînt de roci
ornamentale, totalitatea operaţiilor şi lucrărilor miniere care se
execută pentru a obţine un produs finit avînd caracteristici
dimensionale prestabilite[17]. În ce priveşte natura produsului
finit, acesta poate fi un bloc industrial destinat prelucrării
ulterioare, sau pot fi blocuri cu dimensiuni reduse utilizate ca
atare în construcţii.
Principalele lucrări miniere de deschidere şi pregătire
sunt galeriile, planele înclinate şi puţurile. Galeriile dacă sunt
săpate de la zi se numesc galerii de coastă. Puţurile dacă nu
sunt săpate de la zi se numesc oarbe. Lucrările de exploatare
se desfăşoară în abataje care datorită formei pe care o au se
numesc camere.
Lucrările miniere de_pregătire, ca şi cele de exploatare
se sapă pînă la limitele perimetrului cu rezerve omologate,
considerat în plan longitudinal şi transversal, astfel încît
rezervele să fie exploatate integral cu excepţia volumului
cuprins în stîlpi. Stîlpii, avînd secţiunea pătrată, au rolul de a
prelua forţele care se manifestă asupra tavanului şi de a
asigura securitatea lucrărilor miniere pe toată durata
exploatării rezervelor (fig.11.3).

145
 Fif. 11.3. Metoda de exploatare cu camere şi
stflpi părăsiţi cu secţiunea pătrată : E — etaje ; p — planşeuri; S
— stîlpi.

După exploatarea rezervelor situate la nivelul unui etaj,

exploatarea este continuată într-un etaj situat sub cel iniţial, în
acelaşi fel după ce s-au executat lucrările de deschidere şi
pregătire. Între etaje se păstrează un planşeu, iar stîlpii din
primul etaj se păstrează în prelungire, astfel încît să se supra-
pună perfect.
Adoptarea metodei de exploatare cu camere şi stîlpi
părăsiţi cu secţiunea pătrată este, aşa cum s-a amintit,
precedată de studii geomecanice prin care se dimensionează
toate lucrările miniere.
In cazul multor zăcăminte, avînd condiţii adecvate,
exploatarea camerelor începe de la zi cu săparea în prealabil a
unor galerii scurte de pregătire (galerii de coastă), care se
armează la intrare cu zidărie sau cu beton armat, pentru a se
asigura integritatea lor pe durata exploatării (fig. 11.4).

146
 Fig. 11. 4. Exemplu de deschidere şi exploatare a unui zăcămînt
în subteran. L— lungimea şi lăţimea camerei; S—stîlpi.

Funcţie de mijloacele cu care se realizează abatarea

_rocii, la aceasta metodă de exploatare se evidenţiază trei
variante:
- varianta cu perforare -
ştaţare;
- varianta cu haveze;
-varianta cu filou diamantat.

11.4. Varianta de exploatare cu perforare ştanţare

Referindu-ne la schema din figura 11.5, camera este

caracterizată dimensional prin cele trei elemente, exploatarea
ei realizîndu-se pe porţiuni care reprezintă felii considerate în
plan vertical, excavate din lungimea L. Grosimea acestei felii,
în funcţie de caracteristicile rocii, este de 1 - 1,5 m.

147
 Fig 11.5. Detaliu la metoda de exploatare cu camere şi
slîlpi părăsiţi eu secţiune pătrată — varianta de
perforare mecanică cu sau fără ştanţare :
L, I,i—lungimea, lăţimea şi înălţimea camerei; a — adincimea de
perforare a camerei; S - stîlp.
Dimensiunile camerei de exploatare, aşa cum sa arătat, se
stabilesc pentru un zăcămînt dat prin studii geomecanice. În
principiu, înălţimea, camerei se împarte în două sau mai multe
părţi, iar lăţimea l, în funcţie de lungimea necesară la care
trebuie realizate blocurile. În figura 11.5 este redat în detaliu o
schemă exemplu pentru cazul cel mai simplu.
Pe aliniamentele AB, CD, EF, A E, GH, IJ şi DF se
perforează găuri la echidistanţe, coplanar. În unele roci,
blocurile se pot detaşa din masiv fără a fi necesară şi operaţia
de stanţa-re. În general însă aceasta se execută asigurînd astfel
crearea a cinci suprafeţe libere pentru toale blocurile.
Detaşarea blocului, (fig.11.5), se realizează mai greu
datorită faptului că, în spate, cea de a şasea faţă liberă trebuie
realizată prin rupere. Ruptura se provoacă prin introducerea
penelor de oţel în găurile sub fanta stanţată, succesiv, pe
aliniamente opuse. După producerea rupturii, extragerea
blocului se face paralel cu suprafeţele ştanţate pentru a reduce
la minimum forţele de frecare. În acest scop, se practică în
mijlocul suprafeţei anterioare a blocului cu şpriţul, o gaură
pentru introducerea gripiei de care apoi se ancorează un cablu
şi se tractează cu un mijloc adecvat, (troliu manual sau

148
electric). Blocul din poziţia 2 se va putea extrage mai uşor prin
acelaşi procedeu, cu deosebirea că dacă ruptura pe faţa din
spate nu se produce uşor, se pot perfora, cîteva găuri scurte în
planul de rupere, accesul fiind asigurat de lipsa blocului din
poziţia 1. Toate celelalte blocuri se detaşează şi se excavează
în acelaşi fel. Se impune menţionat faptul că dacă înălţimea
camerei este mare şi trebuie împărţită în mai mult de două,
atunci exploatarea ei se va realiza în felii succesive,
descendent.
Pentru exemplificare se poate cita cazul zăcămîntului de
calcar de la Le Perou (Franţa,) unde s-a aplicat această
variantă (fig. 11.5). Zăcămîntul este constituit din calcar
oolitic vacuolar (CaCO3 98 — 99 %) сu oolite avînd un
diametru mediu de 0,5 mm.
La exploatarea camerei pe aliniamentele stabilite s-au
perforat găuri pe o adîncime (a) de 3,65 m cu un set de burghie
cu lungimi diferite (1 ; 1,35; 1,65; 2,0; 2,35; 2,70; 3,0; 3,65
m). După perforarea găinilor pe toate aliniamentele, blocurile
se extrag potrivit procedeului descris.

Fig. 11.6. Schemă de lucru la varinta de exploatare eu haveze : S - slilp.

Roca. măruntă, rezultată în timpul exploatării, se

depozitează in zonele exploatate, astfel incît să nu blocheze
căile de transport. Volumul care nu poate fi depozitat în

149
subteran este evacuat la suprafaţă pe plan înclinat şi puţ,
deschiderea zăcămîntului fiind realizată, cu aceste lucrări.
Stilpii abandonaţi cu secţiunea pătrată au latura de 2,20
m, iar lăţimea camerelor se menţine la 4,50 m. În urma
perfecţionării şi adaptării havezelor pentru lucrul în subteran,
metoda de exploatare sa păstrat, modificîndu-se numai
varianta.

11.5.Varianta de exploatare cu xaveze

Atît în zăcămintele sedimentare cît şi în cele
metamorfice, varianta asigură, obţinerea unor productivităţi
superioare, faţă de varianta prezentată anterior[17].
În această variantă, exploatarea urmăreşte
detaşarea blocurilor industriale din masiv prin efectuarea
tăieturilor pe cinci feţe, sau chiar şase. Schematic varianta
este prezentată în figura 11.6 şi constă în executarea
următoarelor operaţii:
— realizarea unui făgaş la baza blocului pe o înălţime de
aproximativ 20 cm, pe toată lungimea camerei; pentru
aceasta se execută două tăieturi paralele cu haveza la baza
blocurilor, apoi roca dintre două fante se elimină cu exploziv;
rezultă astfel suprafaţa, liberă 1 ;
— tăierea în plan vertical, între tavan şi vatră, pentru
crearea a două suprafeţe libere între stîlp şi bloc, 2;
— tăierea. în plan vertical, între tavan şi vatră, al celui de
al treilea făgaş 3, care creează două suprafeţe libere; unul
pentru, blocul 1 şi altul pentru blocul 11.
Urmare realizării acestor operaţii, blocul 1 este
înconjurat de cinci suprafeţe libere. În roci cu tărie mică,
detaşarea din masiv se realizează cu motostivuitoare de
construcţie specială, echipate cu furcă şi berbec. Berbecul
acţionind cu o lovitură puternică asupra blocului, în sensul
indicat de săgeată, produce ruperea blocului la tavan şi
căderea lui pe furca motostivuitorului. Acest utilaj evacuează

150
blocul industrial la punctul de recepţie de la zi, sau din
subteran.Dacă forţa necesară pentru desprinderea blocului este
mai mare decît posibilitatea motostivuitorului, se realizează o
tăietură. în plan orizontal şi la tavan 4. Înainte ca blocul să se
desprindă de la tavan, se introduce furca motostivuitorului în
făgaşul de la bază, sau se asigura păstrarea făgaşului cu alte
mijloace în vederea încărcării ulterioare a blocului pe furca
motostivuitorului.
În figura 11.7 este redat un exemplu de aplicare a
metodei de exploatare cu camere şi stîlpii părăsiţi, cu
secţiunea pătrată (după A. Herkeck). Metoda este aplicată într-
un zăcămînt constituit din strate cu înclinare mică.
Caracteristic pentru acest exemplu este modul de exploatare a
camerelor în felii, descendent, păstrînd stîlpii.

Fig.11.7 Metoda de exploatare cu ca-

mere şi stilpi părăsiţi cu secţiune pă-
Irată (după A. Herbeck) :
S — stîlpi.
Un alt exemplu de aplicare a acestei metode de
exploatare, în varianta, cu hareze, este cel aplicat în Bazinul
Parizian (Franţa). Zăcămîntul exploatat este un calcar cu
foraminifere luteţiene avînd densitatea aparentă 1620 — 1780
kg/m 3 , rezistenţa de rupere la compresiune 100 — 150
daN/cm 2 şi o porozitate medie de 37 %.
Exploatarea este situată la circa 20 m sub nivelul
suprafeţei, zăcămîntul fiind deschis prin puţ. Dimensiunile
camerelor sunt următoarele: lăţimea 7,5 m şi înălţimea 3,0 m.
151
Stîlpii au secţiunea pătrată cu latura de 9 m. Exploatarea
camerelor se realizează cu Haveze. Pentru detaşarea blocurilor
din masiv se realizează trei tăieturi orizontale: două tăieturi
paralele la vatră la distanţa de 25 — 30 cm între ele şi a treia
la tavan. Placa de la vatră se îndepărtează, apoi în locul ei se
introduc bile de lemn. Tăierea blocului la tavan are loc numai
după ce bilele au fost introduse.
Pentru detaşarea primului bloc se utilizează un cerc
hidraulic, iar pentru celelalte un motostivuitor ca cel descris
anterior. Productivitatea realizată în această exploatare este
de circa 100 m 3 /om şi lună bloeuri industriale. Aerajul se
realizează artificial cu ventilatoare. Se remarcă aici faptul că
o parte din zonele exploatate în subteran sunt amenajate si
ulizate pentru cultivarea ciupercilor, iar în alte zone se
depozitează roca măruntă. Zonele care nu prezintă siguranţă
la tavan sunt susţinute cu ancore.

11.6.Varianta cu filou diamantat

Această variantă se aplică de cîţiva ani în unele
zăcăminte de marmură din Carrara (Italia) după ce filoul cu
cablu diamantat a fost perfecţionat[17].
Dacă ne referim la exemplele din figurile 11.6 şi 11.7, la
varianta cu haveze, principial varianta cu filon nu diferă decît
prin specificitatea tăierii cu cablu diamantat. Modul de
utilizare şi de lucru al filoului cu cablu diamantat au fost
descrise la metoda de exploatare cu felii orizontale. În situaţia
exploatării în subteran cu metoda de exploatare descrisă,
tăieturile în plan orizontal (la vatră şi tavan), respectiv
tăieturile verticale, se realizează cu filoul cu cablu diamantat.
Varianta poate fi aplicata atît în cazul zăcămintelor
stratificate cît şi nestratificate. Condiţia esenţială pentru
aplicarea variantei este existenţa suprafeţei superioare libere,
aceasta realizîndu-se de obicei prin una din celelalte variante
prezentate (fig. 11.5).

152
 11.7. Metoda de exploatare cu camere şi stîlpi
abandonaţi cu secţiunea dreptunghiulară
Această metodă de exploatare se deosebeşte de
precedenta prin forma şi dimensiunile stîlpilor abandonaţi care
prin aceste caracteristici oferă posibilităţi de aplicare în
zăcăminte diversificate din punctul de vedere al
caracteristicilor geologice şi miniere[17]. În cazul acestei
metode de exploatare pot fi aplicate variantele de perforare-
stanţare, cu haveze şi cu filou diamantat.
Schematic metoda de exploatare este redata în figura 11.8.
Detaliile de lucru la toate variantele sunt asemănătoare cu
cele descrise la metoda de exploatare cu camere şi stîlpi
părăsiţi cu secţiunea pătrată.

Fig. 11.8. Metoda de exploatare cu camere şi stîlpi

părăsiţi cu secţiunea dreptunghiulară :
S — slilpi.
Metoda de exploatare cu camere şi stîlpi lungi poate fi
considerată ca un caz particular metodei cu camere şi stîlpi cu
secţiunea dreptunghiulară avînd o arie de răspîndire redusă
(fig. 11.9).

153
 Fig. 11.9. Metoda de exploatare cu camere şi slîlpi lungi

Dacă în lucrările miniere din subteran sunt infiltraţii de

apă, acestea se dirijează la unul sau la mai multe bazine de
colectare echipate cu instalaţie de evacuare la suprafaţă.
Tavanul lucrărilor miniere din subteran nu se armează
decît în situaţia traversării unor zone puternic fisurate care
prezintă nesiguranţă. Dacă lucrarea nu poate fi abandonată,
acesta fiind cazul lucrărilor care servesc drept căi de transport,
tavanul lucrării miniere se susţine în zonele periculoase.
Procedeul cel mai des folosit pentru susţinerea tavanului
este cel cu ancore. Acesta asigură o susţinere definitivă bună,
se realizează în timp scurt şi cu cheltuieli minime în
comparaţie cu alte procedee.

154
Fig 11.10. Cap pentru fixarea ancorelor din cabluri u z a t e : 1 -
pana; 2 -cablu uzat; :3 - manşon ; 4 - a r e ; 5 - opritor

Ancorele (fig. 11.10) se confecţionează din cabluri de

oţel ieşite din uz avînd capetele de fixare în rocă prevăzute cu
pene metalice, manşon cochilie cu nervuri exterioare,
stabilizate într-o poziţie determinată prin arcuri. Pentru fixarea
ancorelor în tavanul lucrărilor miniere, se perforează găuri,
apoi capetele ancorelor se întroduc în aceste găuri luînd
măsura de a sprijini opritorul resortului cu o tijă din metal.
Aşa cum rezultă din figura 11.11 prin montarea celor două
capete ale ancorelor, trebuie să se realizeze în lungul zonei
periclitate un sistem de grinzi din cabluri care să protejeze
tavanul împotriva surpării.

155
156
 BIBLIOGRAFIE
1. COVACI Şt. Exploatarea zăcămintelor de substanţe
minerale utile în subterane, vol.1, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1972.
2. COVACI, Şt. Exploatarea zăcămintelor de substanţe
minerale utile în subteran, vol.2, Editura tehnică,
Bucureşti,1975.
3. COVACI Şt. Exploatări miniere subterane, vol.1,Editură
Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1983.
4. COVACI, Şt., ONCIOTU, Gh., COZMA, E.,
BĂDULESCU, D., HRENIUC, P. Exploatări miniere
subterane, vol.11, Editura Corvin, Deva, 1999.
5. FODOR, D. Exploatări miniere la zi, Editura Didactică şi
Pedagogică, B ucureşti, 1980.
6. FODOR, D. Exploatăi miniere la zi, în Manualul inginerului
de mine,vol. 111, Editura Tehnică,Bucureşti, 1986.
7. FODOR, D. Exploatarea zăcămintelor de minerale şi roci
utile prin lucrări la zi, vol.1,Editura
Tehnică,Bucureşti,1995.
8. GEORGESCU, M. Optimizarea lucrărilor de exploatare în
subteran a zăcămintelor metalifere. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1986.
9. GOLDAN, T. Tehnică minieră, Editura Focus, 2002.
10. GOTEAN, Z.,MATEI, I., BĂLTĂREŢU, FI. Aeraj minier,
în Manualul ingenerului de mine, vol. V, Editura Tehnică,
Bucureşti
11. ONICA, I. Impactul exploatării zăcămintelor de substanţe
minerale utile asupra mediului. Editura Universitas,
Petroşani, 2001
12. POPA, A. Exploatări miniere, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976.
13. POPA, A., COVACI, Şt. ş.a.Exploatări miniere în
subteran, în Manualul inginerului de mine, vol1V, Editura
tehnică Bucureşti,1988.

157
14. POPA, A., ROTUNJANU, I. ş.a. Exploatări, miniere,
Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bcureşti, 1993.
15. POPA, A., FODOR, D., CÎMPEAN, S. Tehnologii miniere,
Editura Infomin,Deva, 2000.
16. ПОПОВ, В. L. Ocновы горного дела, москва. Недра,
1990.
17. SCHIGHOFFER,R., FODOR, D. Tehnologii pentru
valorificarea complexă a rocilor ornamentale.Editura
Tehnică, Bucureşti, 1986.
18. VLĂDEA, I. Manual de termotehnică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1963.
19. VLĂDEA, I. Tratat de termodinamică tehnică şi
transmiterea căldurii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974.

158
 BAZELE MINERITULUI
Ciclu de prelegeri

Autor: C.Tarnovschi

Redactor: Irina Enache

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 20.12.07. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar Riso. Tirajul 75 ex.
Coli de tipar 10,5 Comanda nr.169
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.

159
Universitatea Tehnică a Moldovei

BAZELE MINERITULUI
Ciclu de prelegeri

Chişinău
2007
160