Sunteți pe pagina 1din 10

Agatha Christie

Ai obţinut tot ce doreşti?

— Par ici, madame.

O femeie î nalt ă , î ntr­o hain ă de blană de nurc ă î l urm ă pe hamalul s ău

î ncă rcat din greu de­a lungul peronului g ă rii din Lyon. Purta o p ă lă rie de l â nă î mpletită , de culoare maro închis, tras ă pe o parte. Partea cealalt ă î nfăţ işa un profil î ncâ nt ă tor, delicat şi bucle mici aurii strâ nse buchet peste o ureche ca o scoic ă . Tipul de americanc ă , ea era o fiin ţă

foarte atr ă gă toare şi aproape toţ i bărba ţ ii se î ntorceau s ă se uite dup ă ea, î n timp ce trecea pe l â ngă vagoanele trenului. Mari pl ă cu ţ e erau prinse pe p ă r ţ ile laterale ale vagoanelor: Paris­Athenes. Paris­Bucharest. Paris­Stamboul. La ultima pl ă cuţă hamalul se opri brusc. Desf ă cu funia care ţ inea bagajele legate şi ele căzură greoaie.

— Voici, madame.

Conductorul de la vagonul de dormit st ă tea l â ng ă trepte. Î naint ă spunâ nd: „Bonsoir, madame” cu un aer î ndatoritor, probabil, din cauza frumuseţ ii şi perfecţ iunii hainei de nurc ă . Femeia îi î ntinse biletul ei pentru vagonul de dormit.

— Num ă rul şase, zise el, pe aici.

Sări sprinten în tren şi femeia î l urmă . Î n timp ce se gr ă bea pe coridor

după el, ea aproape se ciocni de un domn cu prestan ţă care ieşea din compartimentul vecin.

Observă pentru o clip ă fa ţa lui mare, bl â ndă , cu ochi binevoitori.

— Voici, madame.

Conductorul î i ară t ă compartimentul. Deschise fereastra şi î l fluieră pe hamal. Acesta aduse bagajele şi le puse sus pe plase. Femeia se a şez ă . Pe scaun, l â ngă ea aranj ă o caset ă mică roşie şi poşeta. Vagonul era

î ncă lzit, dar nu p ă rea să ­i treacă prin cap s ă ­ şi scoat ă blana. Privi pe fereastr ă

cu ochi absen ţ i. Oamenii se gr ă beau î ncolo şi încoace pe peron. Erau v â nză tori de ziare, de perne, ciocolat ă , fructe, ap ă mineral ă . Î i ar ă tau m ărfurile, dar ochii

ei se uitau în gol prin ele. Gara din Lyon disp ă ru în urmă . Pe fa ţa ei se citea tristeţ e şi îngrijorare.

— Doamn ă , sunteţ i bună să ­mi ar ă ta ţ i pa şaportul?

Cuvintele nu o trezir ă din visare. Conductorul st â nd î n u şă , le repet ă . Elsie Jeffries se ridic ă surprins ă .

— Mă scuza ţ i, ce dori ţ i?

— Pa şaportul dumneavoastr ă , doamnă .

Îşi deschise po şeta, scoase pa şaportul şi i­l dă du.

— Totul o să fie în ordine, doamn ă , vă stau la dispozi ţ ie cu orice. O

u şoar ă pauză semnificativ ă . Voi merge cu doamna p â nă la Istanbul. Elsie scoase o bancnot ă de 50 de franci şi i­o dă du. O accept ă ca un om obi şnuit cu bac şişurile şi î ntrebă câ nd dorea s ă i se facă patul şi dacă vroia să ia masa de sear ă . După ce stabili treburile astea, se retrase şi aproape imediat omul de la restaurant veni gr ă bit pe coridor agit â ndu­ şi micul să u clopoţ el şi strig â nd:

„Premier service. Premier service”. Elsie se ridică , se eliber ă de haina grea de blană , se privi puţ in î n

oglinjoară , îşi lu ă geanta şi caseta cu bijuterii şi ieşi pe coridor. Abia f ă cuse câţ iva pa şi câ nd omul de la restaurant se întoarse gr ă bit. Ca s ă ­l evite, Elsie se dă du î napoi pentru o clip ă în pragul compartimentului al ăturat, care acum era gol. Acum omul trecuse şi ea se preg ă tea să îşi continue drumul spre vagonul­ restaurant, privirea îi căzu din î ntâ mplare pe eticheta valizei care se afla pe un scaun. Era o geant ă mare din piele, pu ţ in uzat ă . Pe etichet ă erau cuvinte: „J. Parker Pyne, pasager spre Istambul”. Valiza însăşi purta ini ţ ialele „P. P.”. O expresie de uimire se ivi pe fa ţ a fetei. Ezit ă o clipă pe coridor, apoi,

î ntorcâ ndu­se î n compartimentul ei apuc ă un exemplar din „The Times” pe care­l pusese pe mă su ţă , î mpreun ă cu ni şte reviste şi că r ţ i. Parcurse coloanele cu reclame de pe prima pagin ă , dar ceea ce căuta nu se afla acolo. U şor î ncruntată , se î ndrept ă spre vagonul­restaurant. Picolo­ul î i ară ta un scaun la o mas ă deja ocupată de un bă rbat – cel cu care aproape se ciocnise pe coridor. De fapt, proprietarul valizei din piele. Elsie se uită pe furi ş la el. P ă rea foarte bl â nd, binevoitor şi, î ntr­un fel pe care nu­l puteai explica, extraordinar de î ncurajator. Se purta de o manier ă rezervat ă britanică şi, abia dup ă ce au adus fructele, vorbi:

— S­a încă lzit foarte tare aici, spuse el.

— Da. A ş vrea să se deschidă o fereastr ă , zise Elsie.

Zâ mbi trist.

— Imposibil! To ţ i cei prezen ţ i, cu excepţ ia noastr ă , ar protesta.

Ea î i zâ mbi în loc de r ă spuns şi nici unul nu mai spuse nimic. Aduser ă cafeaua şi nota de plat ă , indescifrabil ă , ca de obicei. Dup ă ce a pus câteva bancnote pe ea, Elsie şi­a luat, deodat ă , tot curajul.

— Scuzaţ i­m ă , murmură ea, v­am v ă zut numele pe valiz ă – Parker Pyne.

Sunteţ i… sunte ţ i cumva…? Ezita şi atunci el î i să ri repede în ajutor.

— Cred că eu sunt. Adic ă – cit ă din anunţ ul pe care Elsie î l vă zuse de

nenum ărate ori în „The Times” şi pe care­l c ă utase, fă r ă succes, chiar

adineauri: „Sunte ţ i fericit? Dacă nu, consultaţ i­l pe domnul Parker Pyne.” Da, chiar eu sunt acela.

— A şa deci. Ce… ce extraordinar! exclam ă Elsie.

El dă du negativ din cap.

— Nu­i chiar a şa. Extraordinar din punctul dumneavoastr ă de vedere,

dar nu dintr­al meu. Z â mbi încurajator, apoi se aplec ă în faţă . Majoritatea

celorlalte persoane p ă r ă sir ă vagonul­restaurant. Deci sunte ţ i nefericit ă ? o

î ntrebă el.

— Eu…, începu Elsie şi se opri.

— N­a ţi fi spus „ce extraordinar” altfel, sublinie el.

Elsie t ă cu câ teva clipe. Se simţ ea ciudat de alinat ă de simpla prezen ţă a domnului Parker Pyne.

— Da, a şa e, recunoscu ea. Sunt nefericit ă . Cel pu ţ in sunt î ngrijorată . El dă du din cap î nţ eleg ător.

Şti ţ i, continu ă ea, s­a î nt â mplat un lucru foarte curios şi nu ştiu câtu şi de pu ţ in cum să procedez.

— Să zicem că mi­a ţi povesti, î i suger ă domnul Pyne.

Elsie se gâ ndi la anun ţ ul lui Pyne. Î mpreun ă cu Edward î l comentaser ă

adesea şi râ seser ă . Nu se g â ndise niciodată că ea. Poate că n­ar trebui… Dac ă domnul Parker Pyne era un şarlatan… Dar ar ă ta… cumsecade! Elsie se decise. Orice, numai s ă scape de grija asta.

— Am să vă spun. Mă duc la Constantinopole unde e so ţul meu. Se

ocupă de multe afaceri î n Orient şi, anul acesta, a considerat c ă e necesar să se ducă acolo. A plecat acum dou ă să pt ă mâ ni. Urma s ă aranjeze lucrurile ca s ă

mă duc şi eu dup ă el. Am fost foarte bucuroas ă . Ştiţ i, n­am fost niciodat ă î n stră ină tate, mai î nainte. Suntem de şase luni în Anglia.

— Amâ ndoi sunte ţ i americani? Şi, probabil, nu sunte ţ i că sători ţ i de mult

timp!

— Suntem că să tori ţ i de un an şi jumă tate.

— Ferici ţ i?

— O, da, Edward este adorabil. Ezit ă . Nu se acomodeaz ă cu toate. Doar

puţ in. A ş zice că e inflexibil. Din prea mult ă mo ştenire puritan ă . Dar e adorabil,

adă ugă ea gră bit ă . Domnul Parker Pyne o privi g â nditor c âteva minute, apoi î i spuse să continue.

— S­a înt â mplat la o s ă pt ă mâ nă , după plecarea lui Edward. R ă spundeam

la o scrisoare în biroul lui c â nd am observat c ă sugativa era nou ă şi curată , cu excepţ ia câ torva r â nduri. Tocmai citisem o povestire detectiv ă cu un clu î n tamponul de sugativ ă , a şa că , pentru a mă distra, l­am dus la oglind ă . Dar chiar am vrut numai s ă mă distrez, domnule Pyne, şti ţ i, e un om atâ t de bl â nd, că nimeni nu s­ar gâ ndi că ar putea face ceva r ă u.

— Da, da vă înţ eleg.

— Era destul de u şor de citit. Î nt â i era cuvâ ntul „so ţ ie”, apoi „Simplon

Express” şi mai jos, „chiar î nainte de Vene ţ ia ar fi momentul cel mai potrivit”.

Ea se opri.

— Curios, spuse domnul Pyne. Deosebit de curios. Era scrisul so ţ ului?

— O, da. Mi­am b ă tut capul, dar tot nu­mi pot da seama ce l­ar determina să scrie r â ndurile cu con ţ inutul acela.

— Chiar înainte de Vene ţ ia ar fi momentul cel mai potrivit”, repet ă

domnul Parker Pyne. Deosebit de curios. Doamna Jeffries se aplecase în fa ţă , uitâ ndu­se la el cu o speran ţă care­l

flata.

— Ce să fac? î ntrebă ea simplu.

— Mă tem, zise domnul Parker Pyne, c ă va trebui s ă a ştept ă m pâ nă se

apropie Veneţ ia. Luă un prospect de pe mas ă . Iată orarul trenului nostru. Soseşte la Vene ţ ia m â ine după ­amiaz ă , la ora dou ă şi dou ăzeci şi şapte de minute! Se uitar ă unul la altul.

— Lă saţ i pe mine, spuse Parker Pyne.

Era ora dou ă şi cinci minute. Simplon Express avea o î nt â rziere de unsprezece minute. Trecuse de Mestre cu un sfert de or ă mai devreme. Domnul Parker Pyne st ătea cu doamna Jeffries î n compartimentul acesteia. P â nă atunci c ă lătoria se desf ăşurase î n mod pl ă cut şi făr ă vreun incident. Dar acum sosise momentul c â nd, dacă ceva urma s ă se înt â mple,

probabil s­ar fi î ntâ mplat. Domnul Parker Pyne şi Elsie stă teau faţă î n faţă . Inima­i b ătea tare şi ochii se uitau la el nelini şti ţ i, parcă l­ar fi rugat s ă o

î ncurajeze.

— Pă straţ i­vă tot calmul, zise el. Sunte ţ i î n deplină siguran ţă . Eu sunt

aici.

Deodat ă un ţ ipăt se auzi pe coridor.

— O, uite, uite! Trenul a luat foc!

Dintr­o mi şcare, Elsie şi domnul Parker Pyne au ie şit pe coridor. O femeie agitat ă , cu o figur ă de slavă ar ăta speriat ă cu degetul. Dintr­un compartiment din faţă ieşea un nor de fum. Domnul Parker Pyne şi Elsie se repezir ă pe

coridor. Al ţ ii îi urmar ă . Compartimentul respectiv era plin de fum. Primii sosi ţ i se retră geau tu şind. Apă ru conductorul.

— Compartimentul este gol! strig ă el. Nu vă alarmaţ i messieurs et dames.

Le feu va fi stins. O mulţ ime de î ntrebă ri şi r ă spunsuri agitate umplur ă coridorul. Trenul trecea pe podul care leag ă Veneţ ia de peninsul ă .

Deodat ă , domnul Parker Pyne se î ntoarse, f ă câ ndu­ şi loc prin grupul de oameni pentru a reveni în compartimentul Elsiei. Doamna cu fa ţa de slav ă se a şezase respir â nd adâ nc aer prin fereastra deschis ă .

— Scuzaţ i­m ă , doamnă , spuse Parker Pyne, dar acesta nu este

compartimentul dumneavoastr ă .

Ştiu, ştiu, spuse doamna de origine slav ă . Pardon. Din cauza şocului,

a emoţ iei… inima mea. Se a şez ă şi fă cu semn spre fereastra deschis ă . Îşi trase din nou ad â nc aer în piept,

Domnul Parker Pyne st ătea î n prag. Vocea sa era ocrotitoare şi

î ncurajatoare.

— Nu trebuie s ă vă temeţ i, zise el. Nu cred deloc c ă focul e serios.

— Nu? Ah, ce noroc! M ă simt mai bine. D ă du să se ridice. Am s ă m ă

î ntorc î n compartimentul meu.

Î ncă nu. Domnul Parker Pyne o ap ă să î ncet pe umă r să se a şeze. Am să vă rog s ă a şteptaţ i o clipă , doamnă .

— Domnule, dar cum v ă permiteţ i!

— Doamn ă , o să r ă mâ neţ i.

Vocea lui suna rece. Femeia se a şeză uitâ ndu­se la el. Atunci apă ru Elsie.

— Se pare că a fost o bombă fumigen ă , spuse ea pe ner ă suflate. O glum ă

pur şi simplu ridicol ă . Conductorul e furios. Î ntreabă pe toat ă lumea…

Se î ntrerupse, uit â ndu­se cu ochii mari la femeia din vagon.

— Doamn ă Jeffries, întrebă domnul Parker Pyne, ce duce ţ i în caseta aia mică roşie?

— Bijuteriile mele.

— Vă rog, fi ţ i atâ t de bun ă şi uita ţ i­vă dacă toate sunt acolo.

Urm ă un torent de vorbe din partea doamnei cu chip slav. Vorbea î n francez ă ca să ­ şi exprime mai bine sentimentele. Î ntre timp, Elsie apucase caseta cu bijuterii.

— O! strig ă ea, e deschisă .

— Et je porterai plainte ŕ la Compagnie des Wagons­lits, termin ă doamna

slavă .

— Au dispă rut! strigă Elsie. Toate! Br ăţ ara mea cu diamante. Şi colierul

pe care mi l­a dat t ă ticu’. Şi inelele cu smarald şi rubin. Şi ni şte bro şe cu diamante frumoase. Slav ă domnului că mi­am pus perlele. O, domnule Pyne, ce­o să facem?

— Dacă î l veţ i aduce pe conductor, zise domnul Parker Pyne, eu o s ă am

grij ă ca femeia asta s ă nu pă r ă sească compartimentul p â nă vine el.

— Scélérat! Monstre! ţ ipă doamna cu figur ă de slavă . Continu ă cu alte

insulte. Trenul intra în Veneţ ia. Evenimentele din urmă toarea jum ătate de oră ar putea fi pe scurt rezumate. Domnul Parker Pyne a avut de­a face cu c âteva oficialit ăţ i diferite î n câteva limbi diverse şi suferi un e şec. Doamna cea suspect ă consim ţ i să fie perchezi ţ ionat ă şi plecă fă r ă nici o bă nuial ă asupra sa. Bijuteriile nu erau la ea. Î ntre Veneţ ia şi Trieste, domnul Parker Pyne şi Elsie analizar ă cazul.

— C â nd v­a ţi văzut, de fapt ultima dat ă bijuteriile?

— Azi­diminea ţă . Am pus la loc ni şte cercei cu safire pe care i­am purtat ieri şi am luat o pereche numai din perle.

Şi toate bijuteriile celelalte erau acolo?

Şti ţ i, normal că nu m­am uitat printre ele. Dar p ărea ca de obicei. Un inel sau a şa ceva ar fi putut lipsi, dar nu mai mult. Domnul Parker Pyne î ncuviinţă .

— Acum, câ nd conductorul a aranjat compartimentul azi­diminea ţă?

— Aveam caseta la mine î n vagonul­restaurant. O iau î ntotdeauna cu

mine. N­am lă sat­o niciodat ă , cu excepţ ia momentului î n care am fugit pe

coridor.

— A şadar, conchise domnul Parker Pyne, acea inocent ă jignit ă , doamna

Subayska sau cum o fi chem â nd­o, trebuie s ă fi fost hoaţ a. Dar ce dracu o fi fă cut cu lucrurile? S­a aflat aici doar vreun minut şi jum ă tate, doar at â t câ t să deschidă caseta cu o cheie­duplicat şi să scoată bijuteriile, da, dar mai departe?

— Ar fi putut s ă i le dea altcuiva?

— Nu prea cred. M­am întors şi mi­am croit drum pe coridor. Dac ă

cineva ar fi ieşit din compartimentul acesta l­a ş fi vă zut.

— Poale le­a aruncat pe fereastr ă cuiva?

— Excelent ă sugestie, numai c ă , î n momentul acela, se î nt â mpla să trecem peste mare. Ne aflam pe pod.

— Atunci trebuie s ă le fi ascuns î n vagon.

— Hai să le că ută m.

Cu o adevă rată energie transatlantic ă , Elsie î ncepu să caute. Domnul Parker Pyne participa într­o manier ă oarecum absent ă . C â nd i se repro şă că nu­ şi dă osteneala, se scuz ă .

— Mă gâ ndesc că trebuie să trimit o telegram ă destul de important ă la

Trieste, î i explică el. Elsie primi cu r ă ceal ă explica ţ ia. Domnul Parker Pyne sc ă zuse mult î n ochii ei.

— Mă tem c ă sunteţ i supă rat ă pe mine, doamn ă Jeffries, zise el modest.

— Da, nu prea a ţ i avut mult succes, r ă spunse ea.

— Dar, drag ă doamn ă , trebuie să ţineţ i minte că eu nu sunt detectiv.

Jaful şi crima nu reprezint ă deloc preocuparea mea. Inima uman ă e regatul meu.

— Bine, eram puţ in nefericit ă câ nd m­am urcat în trenul ă sta, spuse

Elsie, dar nu î n halul î n care sunt acum! Î mi vine să pl â ng î n hohote. Br ăţ ara

mea cea frumoas ă , cea frumoas ă Şi inelul cu smarald pe care Edward mi l­a dă ruit câ nd ne­am logodit.

— Dar, bineî nţ eles, sunte ţ i asigurată î mpotriva jafului? o î ntrerupse

Pyne.

— Dacă sunt? Nu ştiu. Da, î mi î nchipui că sunt. Dar e vorba c ât de mult ţii la lucruri domnule Pyne. Trenul îşi micşor ă viteza. Domnul Parker Pyne se uit ă pe fereastr ă . Trieste, spuse el. Trebuie s ă trimit telegrama.

— Edward!

Fa ţa Elsiei se lumin ă câ nd îşi z ări soţul gr ă bindu­se s­o întâ mpine pe peronul de la Istanbul. Pentru moment, chiar şi pierderea bijuteriilor ei îi fugi din minte. Uitase cuvintele curioase pe care le g ă sise pe sugativ ă . Uitase totul

î n afară de faptul c ă trecuser ă dou ă să pt ă mâ ni de câ nd nu­ şi văzuse so ţ ul şi

că , î n pofida faptului c ă era sobru şi inflexibil, el era cu adev ă rat un b ă rbat foarte atractiv. Tocmai erau pe punctul de a p ă r ă si gara c â nd Elsie sim ţ i pe um ă r o bătaie prieteneasc ă şi, î ntorcâ ndu­se, î l văzu pe domnul Parker Pyne. Fa ţa lui blâ ndă radia de bucurie.

— Doamn ă Jeffries, spuse el, sunte ţ i bun ă să ­mi faceţ i o vizit ă la hotelul Tokatlian peste jum ătate de oră ? Cred că s­ar putea s ă am ni şte veşti bune pentru dumneavoastr ă . Elsie se uită nesigur ă la Edward. Apoi f ă cu prezent ă rile:

— Acesta este so ţ ul meu – domnul Parker Pyne.

— A şa cum cred c ă v­a telegrafiat so ţ ia, bijuteriile ei i­au fost furate,

spuse domnul Parker Pyne. Fac tot ce pot ca s­o ajut s ă le recupereze. Cred c­

a ş putea avea nout ăţ i pentru ea î n jumă tate de or ă ! Elsie se uită întrebă toare la Edward. Acesta r ă spunse prompt:

— Ar trebui s ă te duci, drag ă . Tokatlian, a ţi spus domnule Pyne? E­n

regul ă ; voi avea grij ă să ajungă acolo. Cam o jum ă tate de oră mai tâ rziu, Elsie a fost condus ă î n salonul domnului Parker Pyne. Se ridic ă s­o î nt âmpine.

— A ţi fost dezamă gită de mine, doamn ă Jeffries, spuse el. Nu nega ţ i asta

acum. Ei bine, eu nu pretind c ă sunt magician, dar fac ce pot. Uita ţ i­vă î n asta.

Î ntinse peste mas ă o cutie mic ă î naltă din carton. Elsie o deschise. Inele, broşe, br ăţă ri, colierul, toate erau acolo.

— Domnule Pyne, ce minunat! Ce, ce extraordinar!

Domnul Parker Pyne z âmbi modest.

— Mă bucur că nu v­am î nşelat a ştept ă rile, draga mea doamn ă !

— O, domnule Pyne, mă faceţ i să mă simt prost! De la Trieste m­am

purtat groaznic cu dumneavoastr ă şi acum, poftim, asta. Dar cum de le­a ţi gă sit? C â nd? Unde?

Domnul Parker Pyne d ă du din cap meditativ.

— E o poveste lung ă , spuse el. O s­o auzi ţ i î ntr­o zi. De fapt, s­ar putea s­ o afla ţ i foarte cur â nd.

— De ce nu pot chiar acum?

— Sunt motive… spuse domnul Parker Pyne.

Şi Elsie a trebuit s ă plece, fă ră să ­i fie satisfă cută curiozitatea. După ce plecă , domnul Parker Pyne îşi luă pă lă ria şi bastonul şi ieşi î n stradă . Mergea zâ mbind î n sinea lui pâ nă ce ajunse la o cafenea mic ă , pustie la

ora aceea şi de unde se vedea Cornul de Aur. De cealalt ă parte, moscheele Istanbulului îşi etalau minaretele suple pe fundalul cerului de dup ă ­amiaz ă .

Era foarte frumos. Domnul Pyne se a şez ă şi comand ă două cafele. Erau tari şi dulci. Tocmai începuse să soarbă din a sa, câ nd un bă rbat se a şez ă pe scaunul din faţă . Era Edward Jeffries.

— V­am comandat o cafea, spuse domnul Parker Pyne, ar ăt â ndu­i

ceşcu ţ a. Edward î mpinse cafeaua î ntr­o parte. Se aplec ă peste mas ă .

— Cum aţ i aflat? î ntrebă el.

Domnul Parker Pine sorbi din cafea vis ă tor.

— Soţ ia v­a povestit despre descoperirea ei de pe sugativ ă ? Nu? O, atunci

o să vă spună ; a uitat pentru moment.

El î i relat ă descoperirea so ţ iei.

— Foarte bine; asta se lega perfect cu incidentul curios î nt âmplat chiar

î nainte de Vene ţ ia. Pentru un motiv oarecare dumneavoastr ă a ţi pus la cale

furtul bijuteriilor so ţ iei. Dar, de ce propozi ţ ia: „chiar î nainte de Vene ţ ia ar fi

momentul cel mai potrivit?” P ă rea să n­aibă sens. De ce n­a ţ i lă sat­o pe agenta dumneavoastră să ­ şi aleag ă momentul şi locul? Şi atunci, deodat ă , am vă zut motivul. Bijuteriile so ţ iei au fost furate

î nainte ca dumneavoastr ă î nşivă să fi plecat din Londra şi au fost î nlocuite cu

duplicate. Dar solu ţ ia asta nu v­a satisf ă cut. Sunte ţ i un t â nă r conştiincios, scrupulos. Ave ţ i oroare ca vreun servitor sau o alt ă persoană nevinovat ă să fie

suspectat ă . Un jaf trebuie î ntr­adevă r să aibă loc undeva şi î ntr­o manier ă care să nu lase să planeze nici o suspiciune asupra vreunei cuno ştinţ e sau a cuiva din casă . Complicei dumneavoastr ă i s­a dat o cheie pentru cutia cu bijuterii şi o bombă fumigen ă . La momentul potrivit, ea d ă alarma, se repede în compartimentul so ţ iei, deschide caseta şi aruncă duplicatele î n mare. Ea poate

fi bă nuit ă şi perchezi ţ ionat ă , dar nu se poate dovedi nimic î mpotriva ei, din

moment ce bijuteriile nu sunt la ea. Şi acum importanţ a locului ales devine clar ă . Dacă bijuteriile ar fi fost aruncate doar afar ă lâ ngă linie, ele ar fi putut fi g ă site. De aici, importan ţa

singurului moment c â nd trenul traverseaz ă marea. Î ntre timp, face ţ i aranjamentele pentru a vinde bijuteriile aici. Trebuie s ă preda ţ i pietrele preţ ioase numai c â nd jaful a avut într­adevă r loc. Dar telegrama mea v­a parvenit la timp. A ţ i ascultat de instruc ţ iunile mele şi aţ i

depozitat cutia cu bijuterii la Tokatlian p â nă la sosirea mea, ştiind că , altfel, vă ameninţ am să aduc problema la cuno ştinţă poliţ iei. Aţ i ascultat şi instrucţ iunile mele de­a ne î ntâ lni aici. Edward Jeffries se uita rug ă tor la domnul Parker Pyne. Era un t â năr prezentabil î nalt şi blond, cu o b ă rbie rotund ă şi ochii mari.

— Cum a ş putea să vă fac să înţ elegeţ i? izbucni el pe un ton lipsit de

speranţă . Dumneavoastr ă trebuie să vă par doar un hoţ ordinar.

— C âtu şi de puţ in, î l contrazise Parker Pyne. Dimpotriv ă , a ş zice că

sunteţ i aproape exagerat de cinstit. Sunt obi şnuit cu clasificarea tipurilor umane. Dumneata, drag ă domnule, te situezi, natural, în categoria victimelor.

Acum, spune­mi toat ă povestea.

— V­o pot spune î ntr­un cuv â nt: şantaj.

— Da?

— A ţi văzut­o pe so ţ ia mea; v­a ţ i dat seama ce fiin ţă pură , inocent ă este, care nu cunoa şte şi nu se gâ ndeşte la ră u.

— Da, da.

— Are cele mai minunat de pure idealuri. Dac ă ar descoperi ceea ce am fă cut, m­ar p ă ră si.

Ştiu eu? Dar nu asta este chestiunea. Ce­ai f ă cut, prietene? Îmi

î nchipui că ­i o afacere cu vreo femeie! Edward Jeffries d ă du trist din cap.

— După că să torie sau î nainte?

Î nainte, o, î nainte.

— Bine, bine, dar ce s­a î nt âmplat?

— Nimic, absolut nimic. Asta­i partea cea mai nenorocit ă . S­a întâ mplat

î ntr­un hotel din Indiile de Vest. Acolo st ă tea o femeie foarte frumoas ă – o

doamn ă Rossiter. So ţ ul ei era un om violent; avea cele mai s ă lbatice manifest ă ri. Î ntr­o noapte a amenin ţ at­o cu un revolver. A sc ă pat de el şi a venit î n camera mea. Era pe jum ătate nebun ă de groaz ă . Ea… ea m­a rugat s­o las să stea pâ nă diminea ţă . Eu…ce altceva puteam face? Domnul Parker Pyne se uit ă sobru la t â nă r şi acesta î i î ntoarse privirea î n care se citea o corectitudine perfect ă . Domnul Parker Pyne oft ă :

— Cu alte cuvinte, ca s­o spunem pe şleau, a ţi fost luat drept n ăt ă fleţ , domnule Jeffries.

— Chiar a şa…

— Da, da. Un truc foarte vechi, dar adesea reu şeşte la tinerii scrupulo şi.

Îmi î nchipui că atunci c â nd s­a anun ţat apropierea c ă să toriei, a ţi î nceput să fiţ i presat?

— Da. Am primit o scrisoare. Dac ă nu trimiteam o anumit ă sum ă de

bani, totul avea s ă fie dezvă luit viitorului meu socru: cum o determinasem pe

acea t â nă r ă femeie să facă o pasiune pentru mine şi să se îndepă rteze de so ţul ei; cum fusese vă zut ă venind î n camera mea. So ţ ul avea de g â nd să divor ţ eze. Domnul Pyne, cu adev ă rat întreaga afacere m ă punea în cea mai proast ă lumin ă . Îşi şterse fruntea ca un om h ă rţ uit.

— Da, da, cunosc. A şa că aţ i plă tit. Şi din câ nd î n câ nd vă tapau de bani.

— Da. Aceasta era ultima solu ţ ie salvatoare. Afacerile noastre au fost

foarte r ău afectate de stagnarea economic ă . N­am mai putut face rost de bani lichizi. M­am g â ndit la acest plan. Lu ă cea şca cu cafea rece, se uit ă absent la ea şi o dă du peste cap. Ce m ă fac acum? î ntrebă el patetic. Ce m ă fac, domnule Pyne?

— Te vei lă sa ghidat de mine, spuse Parker Pyne ferm. Am s ă tratez cu

cei care te tortureaz ă . Î n privinţ a so ţ iei, te duci direct la ea şi­i spui adevă rul sau cel pu ţ in o parte din el. Singurul punct unde vei devia de la adev ă r se refer ă la faptele veritabile din Indiile de Vest. Trebuie s ă ­i ascunzi faptul c ă ai fost… că ai fost luat drept n ă tă fleţ , cum am zis mai î nainte.

— Dar…

— Drag ă domnule Jeffries, nu înţ elegi femeile. Dac ă o femeie trebuie s ă

aleag ă î ntre un n ăt ă fleţ şi un Don Juan, de fiecare dat ă ea î l va alege pe Don Juan. So ţ ia dumitale, domnule Jeffries, este o fat ă încâ nt ătoare, inocent ă ,

cinstit ă şi singurul fel î n care ea va elimina ceva din via ţ a voastr ă comun ă este de a crede că a adus pe calea cea bun ă un afemeiat. Edward Jeffries ră mase cu gura c ă scată .

— Vorbesc serios, î nt ă ri domnul Parker Pyne. La ora actual ă , soţ ia te

iubeşte, dar observ semne c ă s­ar putea s ă nu mai fie a şa dac ă continui s ă ­i prezinţ i imaginea unei asemenea bun ăt ăţ i şi corectitudini, care este aproape sinonim ă cu plictiseala. Du­te la ea, b ă iete, spuse domnul Parker Pyne cu blâ ndeţ e. Mărturiseşte­i totul, adic ă câ t de multe lucruri îţ i trec prin cap. Apoi, explică ­i că , din momentul în care ai î nt â lnit­o, ai renun ţ at la toat ă viaţ a aia. Chiar ai şi furat ca s ă nu ajung ă la urechile ei. Te va ierta plin ă de entuziasm.

— Dar dacă nu­i nimic cu adev ă rat de iertat…

— Ce este adevă rul? întrebă domnul Parker Pyne. Din experien ţ a mea,

este, de obicei, lucrul care r ă stoarn ă căru ţa! Este o axiom ă fundamental ă a că sniciei că trebuie să minţ i o femeie. Ei î i place asta! Du­te s ă fii iertat, b ă iete!

Şi tră ieşte fericit pentru totdeauna dup ă aceea. S ă ştii că soţ ia va fi cu ochii pe tine, grijulie, î n viitor, ori de c â te ori va apare o femeie frumoas ă ; unii bă rbaţ i s­ ar supăra, dar tu nu cred.

— Nu vreau s ă mă uit niciodat ă la o alt ă femeie în afar ă de Elsie, spuse simplu domnul Jeffries.

— Splendid, bă iete, spuse domnul Parker Pyne. Dar nu i­a ş spune­o,

dacă a ş fi î n locul tă u. Nici unei femei nu­i place s ă simtă că s­a î nhă mat prea u şor la o treab ă . Edward Jeffries se ridic ă .

— Chiar credeţ i…?

— Nu cred, o ştiu prea bine, spuse hot ă r ât domnul Parker Pyne.

SFÂ RŞ IT