Drama este o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si caracterizata prin

oglindirea. intr-un conflict puternic, a datelor contradictorii ale realitatii si printr-un deznodamant
grav. in drama, personajele sunt puternic individualizate, iar aspectele tratate sunt numeroase. in
consecinta, exista mai multe feluri de drame (istorice, mitologice, sociale, parabolice, de idei,
poetice, absurde etc), o clasificare exacta fiind greu de alcatuit.
Opera literara Jocul ielelor", de Camil Petrescu, este o drama, fiind o lucrare in proza
scrisa pentru a fi reprezentata pe scena.
Modul de expunere predominant este dialogul care se realizeaza prin schimbul de replici dintre
personaje.
Prezenta autorului se face resimtita in didascalii (indicatii de regie), fragmente care apartin de
genul epic.
Scrisa in 1916 si definitivata in 1945, Jocul ielelor" este o drama de idei la baza careia stau
cunoscutele mituri specifice autorului: al jocului ielelor si al patului procustian. intr-o nota care
insoteste lista personajelor, autorul arata ca lucrarea este, in intentia sa, o drama a absolutului".
Din punct de vedere compozitional. Jocul ielelor" este alcatuita din 3 acte (insumand 12
tablouri) de-a lungul carora se dezvolta un conflict bine gradat, rezolvat, in final, prin moartea
personajului central - Gelu Ruscanu.
Actiunea (destul de stufoasa) se petrece in Bucuresti, in redactia ziarului Dreptatea sociala" si
antreneaza personaje si partide de fictiune; timpul actiunii este luna mai a anului 1914. O alta
caracteristica a speciei o constituie conflictul dramatic deosebit de puternic; este un conflict
interior nascut din nepotrivirea intre ideal si real, din neputinta de a atinge idealul absolutului.
Aceasta criza de constiinta a personajului principal poate fi urmarita de-a lungul intregii actiuni.
Subiectul ar putea fi povestit astfel:
Gelu Ruscanu - director al ziarului Dreptatea sociala" este un impatimit al ideii de dreptate
absoluta. In numele acesteia, tanarul initiaza, in publicatia pe care o conduce, o campanie de
presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a carui functie era incompatibila cu
calitatea sa de asasin.
Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti
(sotia ministrului si fosta iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara relata ca, in urma cu
sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana, bogata (doamna Manitti), distrugand
testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur. Afland despre intentia lui Ruscanu de a
publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de
refuzul obstinat al acestuia.
Saru-Sinesti cauta insa alte mijloace pentru a evita campania de presa.
Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa
moartea mamei sale).
Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu,
tatal lui Gelu, mare avocat si om politic al timpului, delapidase o suma de bani, pentru a-si
acoperi datoria la jocul de carti.
Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand onoarea
vinovatului (care, de altfel, murise curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si
discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul in tacere.
Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai
puternic si hotararea de a publica scrisoarea ramane de neclintit; totusi, accepta sa-si amane

decizia cu o zi.
Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu
scrisoarea de sinucigas a tatalui sau, pe care fostul secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie
a tragediei traite de mentorul sau.
Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare, ci se impuscase cu
revolverul pe care i-1 adusese, in acest scop, iubita lui.
Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface
destinul tatalui: vizitat, la redactie, de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul
adus de ea), prabusindu-se cu aceleasi gesturi ca si tatal lui, a carui moarte o vazuse" tanarul in
ultimele sale clipe.
Elemente ale dramei de idei:
Conceptul de drama de idei" a aparut in literatura universala in legatura cu piesele de teatru ale
lui H. Ibsen: O casa de papusi" (Nora") este considerata a fi prima lucrare de acest fel, din
lume.
Ulterior, teatrul de idei s-a imbogatit si s-a diversificat prin creatiile lui Durrenmatt, Jean-Paul
Sartre, Albert Camus, Bernard Shaw, Bertold Brecht.
In literatura romana, intemeietorul dramei de idei este Camil Petrescu.
Jocul ielelor" releva mai multe trasaturi ale dramei de idei:
Este inspirata dintr-un mit (autohton), asa cum o arata si titlul. Semnificatiile mitului i se aplica
insa omului modern, macinat de nelinisti si contradictii sufletesti, care cauta sa dea un sens
existentei sale.
Potrivit mitului, ielele sunt niste fecioare zanatice care apar, noaptea, in locuri singuratice,
rotindu-se intr-o hora. Frumoase si crude, ielele se razbuna pe cel care le vede, schilodindu-1. in
drama camilpetresciana, cel care vede" ideile, omul indragostit de o anumita idee, este pedepsit
ca si cand ar fi surprins jocul ielelor:
Penciulescu: Dar tocmai asta e... Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin
padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si
despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar, si el
ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar,
cu nostalgia absolutului (...) Asa sunt ielele... pedepsesc... " Cuvintele personajului Penciulescu
il definesc pe Gelu Ruscanu - pedepsit sa se zbata in patul procustian" al nepotrivirii dintre idee
si realitate. Se intrevede astfel si al doilea mit (intalnit si in romane): mitul patului lui Procust".
Conflictul dramei este unul interior, se declanseaza in constiinta personajelor, fiind unconflict
de idei.
Personajul care traieste la modul acut acest conflict este Gelu Ruscanu. Intelectual autentic,
directorul ziarului Dreptatea sociala" este un cautator al absolutului comparabil cu alti eroi ai
aceluiasi autor (Stefan Gheorghidiu, Ladima, Andrei Pietraru, Pietro Gralla).
Intruchipat in ideea de dreptate absoluta, acest ideal - situat mai presus de oameni si de
imprejurari - reprezinta, in termenii autorului, planul transcendent. in viata de zi cu zi insa ideea
pura nu-si gaseste aplicarea, in planul real, totul fiind relativ (dreptatea, adevarul, iubirea,
recunostinta, cinstea). Nepotrivirea dintre idealul dreptatii absolute si realitateaimediata
constituie esenta conflictului din constiinta perso
najului. Pe masura ce se deruleaza actiunea, Gelu Ruscanu are o seama de revelatii care adancesc
drama lui interioara.

Cea dintai revelatie se produce in legatura cu stalpii societatii" (ca si in drama cu acelasi titlu de
Ibsen), unul dintre acestia fiind Serban Saru-Sinesti.
infatisat in doua tablouri invaluite in intuneric (II si V din actul I), ministrul justitiei radiaza o
forta malefica, potentata de infatisarea sa respingatoare.
Privit in mai multe oglinzi paralele", Sinesti este, pentru Maria, un monstru, pentru Irena - un
salvator si pentru Gelu - un asasin.
Afland insa ca acest asasin jucase un rol important in viata lui Grigore Ruscanu, tanarul are
revelatia noroiului in care coborase tatal sau, idolul sau dintotdeauna. in plus, printr-o solida
argumentare avocateasca, Sinesti ii demonstreaza ca scrisoarea Mariei n-ar putea deveni proba in
justitie, dar ca ar putea-o cumpara" eliberandu-1 pe Petre Boruga, militant al miscarii de stanga.
Gelu Ruscanu intelege acum ca onestitatea, adevarul si dreptatea nu pot fi decat relative, ca
singurul absolut veritabil este moartea. Atunci cand Sinesti ii dezvaluie adevarul sinuciderii
tatalui sau, Gelu Ruscanu are o noua revelatie: cea a fortei interioare a lui Grigore Ruscanu,
care A stat lucid in fata mortii", asumandu-si-o constient.
Din acest moment, destinul tanarului se va identifica, in mod fatal, cu destinul inaintasului sau
(care traise aceeasi nebunie a absolutului"), ca si cand ei ar reprezenta doua puncte ale coloanei
fara sfarsit a indragostitilor de ideal.
Alte revelatii se nasc in sufletul personajului in legatura cu ceea ce am putea numi generic
Femeia.
Trei dintre personajele feminine ale dramei (Elena Boruga, Maria Sinesti si actrita Nora Ionescu)
reprezinta tipologia camilpetresciana: fiinte obisnuite inzestrate de eroii masculini cu trasaturi pe
care nu le au, ele se dovedesc a fi incapabile sa ofere iubirea absoluta. Astfel, Elena isi paraseste
sotul aflat in ocna, Nora ii provoaca sinuciderea lui Grigore Ruscanu, iar Maria il uita pe Gelu
pentru cel dintai venit. Ca si in piesele de teatru ale lui Strindberg, femeia poate sa aiba un rol
funest, fiecare dintre cei doi Ruscanu impuscandu-se cu revolverul adus de iubita lui.
Cea care se salveaza este Irena, dar ea nu reprezinta Femeia, ci Mama (asa cuin ii spune tanarul
Ruscanu).
Alte revelatii dureroase se nasc in constiinta personajului principal, in legatura cu imaginea
Tatalui.
Amintirea acestuia fiind un punct de sprijin" intr-o lume in care Gelu Ruscanu se
simteainstrainat, vestea ca tatal sau era un delapidator constituie o lovitura grea:
Gelu: Stii ce-a mai ramas in mine, matusa? Atat cat trebuie dintr-un mar pe care l-a batut
grindina (...) Din ce-mi spuneai, din fotografii, aveam alta imagine despre el..."
O noua rasturnare survine atunci cand eroul afla ca tatal sau s-a sinucis. Identificat tot mai mult
cu acesta, o invita pe (varstnica acum) Nora la el, intr-o incercare disperata de a patrunde taina
ultimelor clipe si a ultimei iubiri a lui Grigore Ruscanu.
O alta trasatura a dramei de idei o constituie faptul ca personajul este caracterizat prin
trairile launtrice ale omului modern: nelinistea, chinul revelatiilor succesive, instrainarea,
anxietatea, neputinta.
Actiunea exterioara (miscarea scenica) este redusa, totul petrecandu-se in planul
constiintei.
Gelu Ruscanu prezinta si trasaturile eroilor proprii autorului: intelectual de elita, situat
deasupra mediei (Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost
suficienta pana azi"), fanatic al cinstei si al sacrificiului de sine, lucid si sensibil, el este stapanit
de himera absolutului care-1 va si conduce spre moarte