Moara cu Noroc

De Ioan Slavici

1. REPERE CRITICE
Publicata in volumul ,,Nuvele din popor" (1881) , "Moara cu Noroc" se
bucura de apreciere fiind considerată de George Calinescu ,,o nuvela solidă cu
subiect de roman", iar in viziunea lui Nicolae Manolescu este ,,prima mare
nuvelă realista".
Constituita pe baza unui singur fir narativ, nuvela suprinde un conflict
puternic centrat in jurul personajului principal, fiindu-i proprii o structura
riguroasa si un stil sobru. Potrivit lui Baurdelaire ,,unitatea impresiei,, ofera
nuvelei o nota distinctiva prin efectul puternic pe care lectura il exercita asupra
cititorului.
Ca doctrina literarã, „Moara cu noroc" este o nuvelã realista prin: strânsa
legatura dintre personaj si mediul in care traieste, limbajul utilizat ca mijloc de
caracterizare, tehnica detaliului si impresia de veridicitate.
Concomitent, conflictul interior surprins prin mijloace specifice analizei
psihologice (autoanaliza, monologul interior) justifica incadrarea in categoria
nuvelei psihologice.

2. SEMNIFICATIA TITLULUI
Denotativ, titlul fixeaza locul intâmplărilor; contativ, acesta face referire
la drama protagonistului, al cărui suflet este mäcinat de griji si remuscari.
Moara este aducätoare de noroc, atât timp cât munca este caracterizat de cinste
si corectitudine. Odata ce se admite câstigatoarea banilor pe cai indoielnice,
toposul (locul) aduce suferinta si chiar moarte, din pricina unor grave abateri de
la codul etic.

3. TEME SI MOTIVE LITERARE

Sub aspect tematic, textul lui Slavici ilustrează: efectul dezumanizant al
dorintei de imbogätire, (Ghitä devine de nerecunoscut pentru familie: ursuz,
agresiv si capabil de crima), familia (unita si fericita initial) si destinul (vorbele
batrânei, in final).
 4. STRUCTURA SI SEMNIFICATII
Initial, cronotopul fixeaza actiunea in localitatea Ineu, pentru ca ulterior
cititorul sã insoteasca personajele intr-o zona de interferentã geografica, intre
Câmpia Aradului si Muntii Bihorului. Evenimentele desfäsurate pe parcursul
unui an (sec XIX) sunt delimitate de doua sarbätori religioase: Sf. Gheorghe
(purtätorul de victorie asupra Raului) si Pastele (aducator de lumină prin focul
purificator).
Perspectiva narativa este de tip obiectiv, relatarea fãcându-se la persoana
a Ill-a, prin intermediul unui narator omniscient si omniprezent (focalizare
zero).
Numeroasele conflicte se articuleazã pe doua directii, astfel cã tensiunca
sufleteasca este intretinutä si de neintelegerile apărute intre Ghitã si Lica, Ghita
si Ana etc.
Incipitul stã sub semnul intelepciunii ancestrale reprezentate de bätrânä.
Find exponent al unei categorii umane, ca nu este individualizatã prin nume,
insã lanseaza un avertisment: „Omul sã fie multumit cu sãrăcia sa, căci dacã e
vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit." in final, tot vorbele ei
scot in relief tema destinului: „Simteam eu cã nu are sã iasa bine, dar asa le-a
fost data."(simetria incipit-final).
Ampla expozitiune justifica dorinta protagonistului de a lua in arendã
cârciuma de la Moara cu noroc (săracia comunitatii se räsfrange si asupra
familie sale), dar si drumul ce i poartã inspre ,,locurile rele". Detalii precum:
copacul träsnit devenit adäpost al corbilor ce simbolizeaza moartea), turnul
bisericii (expresie a sacrului care lipseste din viata oamenilor), vechea moara cu
lopetile rupte (simbol al pustiuli) si cele cinci cruci (care anticipeaza
deznodāmântul) sustin caracterul realist al nuvelei.
Câstigurile cinstite creeaza o relatie armonioasã in interiorul familiei :
„el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilasi [...] iar
sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câstig făcut cu bine."
Sosirea lui Lica Sămădãul, personajul demonic al acestor locuri, coincide
cu intriga. Secventa: „Mã cunosti? Atunci mã stii de nume. Eu sunt Lica
Sãmadãul "- este o dovadã a faimei rele pe care si-a câstigat-o, dar de care nu se
sfieste sã se foloseascã.
Desfãsurarea actiunii surprinde treptat influenta exercitata de Sămadau
asupra
personajului central, in ciuda rezistentei intâmpinate la cea dintai intâlnire când
afirma cả intelegere cu „de-a sila" nu se poate.
Atent observator al firii umane, Lica Sămadaul descopera punctul
vulnerabil al cârciumarului, astfel cã alimentându-i lăcomia il face sã se
insträineze de familie. Neavând tärie de caracter pentru a se impotrivi, Ghitã
devine părtas al nelegiuirilor din acel tinut. Zbuciumul sufletesc al
protagonistului este evidentiat si in discutia purtata cu nevasta lui, căruia fi
spune:
„lartã-mã, Ano!.. lartã-mã cel putin tu, căci eu n-am sã mã iert cât voi trãi".
Punctul culminant infatiseaza ultima treapta a degradării morale; Ghitã isi
arunca sotia in bratele dusmanului sau sperând in demascarea si pedepsirea
acestuia de catre jandarmul Pintea. Dezgustatã de lasitatea sotului, Ana nu se
sfieste sã admitã cã acesta este „muiere imbräcat in haine barbätesti".
Deznodământul aduce cu sine moartea celor doi soti, dar si sinuciderea
lui Lica, cel care prefera sã renunte la viata, dar nu si la libertate. Focul intins cu
repeziciune asupra cârciumii are un rol purificator, putând exista reverberatii
asupra destinului celor rămasi in viatã.