Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Particularitățile nuvelei psihologice

Structura eseului
 Introducere
 Nuvela realist-psihologică
 Tema
 Titlul
 Structura; ilustrarea temei cu o scenă (incipitul)
 Repere temporale și spațiale
 Personajul de proză psihologică
 A doua scenă care ilustrează tema
 Personajul tragic
 Finalul
 Concluzie

Introducere
„Nuvelă solidă, cu subiect de roman” (George Călinescu), „Moara cu noroc”, deschide
seria scrierilor epice moderne, fiind o nuvelă de analiză psihologică ce ilustrează atât viziunea
estetică a autorului, cât şi tendinţele sale moralizatoare. Publicată în 1881 în volumul „Novele
din popor”, opera constituie o pledoarie pentru echilibru şi cumpătare în viaţa socială şi
familială.

Nuvela realist-psihologică
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ şi o construcţie
riguroasă, dezvoltând un conflict puternic. Accentul cade asupra personajului complex, bine
individualizat, surprins într-o situaţie de criză.
Nuvela „Moara cu noroc” se înscrie în proza realist-psihologică. Realismul operei se
reflectă în verosimilitatea acţiunii, tehnica detaliului semnificativ (reperele spaţio-temporale)
şi formula narativă specifică: naratorul omniscient, detaşat, relatează evenimentele dintr-o
perspectivă obiectivă, prin focalizare zero. Ca autor de proză psihologică, Slavici
evidenţiază conflictul interior al personajului dilematic, prin tehnica introspecţiei şi a
monologului interior.

Tema
Din punct de vedere tematic, nuvela surprinde consecinţele nefaste ale setei de
înavuţire asupra vieţii sufleteşti a omului. Textul cuprinde în filigran convingerea scriitorului
că goana după avere alterează ireversibil conştiinţa umană.
 Titlul
Titlul operei creează un fals orizont de aşteptare, poate avea o conotaţie ironică, având
în vedere finalul tragic. Totuşi, dacă atribuim substantivului „noroc” sensul de „destin”, titlul
constituie un ecou al concepţiei fataliste asupra vieţii, anume că omul are un destin –
simbolizat aici prin moară, prin forma circulară – căruia nu i se poate sustrage.

Structura; ilustrarea temei cu o scenă (incipitul)

Nuvela este structurată în 17 capitole şi, în spirit realist, finalul este construit simetric
cu incipitul. Incipitul operei este constituit din replica bătrânei – soacra lui Ghiţă – cea care îl
avertizează pe Ghiță în privinţa mutării la Moara cu noroc: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia
sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Scena inițială
conturează un conflict între generaţii, de fapt, între două concepţii despre fericire. Bătrâna
asociază fericirea cu traiul tihnit, în timp ce Ghiţă pune semnul egalităţii între fericire şi avere.
Cuvintele bătrânei anticipează tragedia din final şi, de aceea, ea are un rol similar
corului din tragedia antică. Totodată, ea reprezintă vocea înţelepciunii şi a destinului, de la
care se va abate protagonistul. Ea își exprimă teama ca nu cumva să piardă traiul tihnit: „să
dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică”.

Repere temporale și spațiale

Reperele temporale cu valoare religioasă delimitează timpul acţiunii: evenimentele se
petrec pe parcursul unui an, între Sf. Gheorghe şi Paşti. Reperele spaţiale constituie detalii
semnificative, simbolice pentru desfăşurarea acţiunii şi pentru caracterizarea personajului.
Astfel, situarea hanului la răscruce de drumuri simbolizează caracterul dilematic al eroului de
proză psihologică iar valea în care se află Moara cu noroc sugerează descinderea în infern,
degradarea morală a protagonistului. Trunchiul de stejar pe jumătate ars anticipează
incendierea hanului din final. Cele cinci cruci din fața hanului au o semnificație ambivalentă.
La început, ele arată că locul e binecuvântat, având în vedere că aici poposesc călătorii după
un drum dificil și primejdios. La final, însă, ele își dezvăluie conotația funerară, întrucât
bătrâna deplânge sfârșitul tragic al tinerilor lângă aceste cruci.

Personajul de proză psihologică

În nuvela psihologică, scriitorul se concentrează asupra vieţii interioare a
personajului, asupra gândurilor şi trăirilor acestuia, asupra conştiinţei lui. Scriitorul analizează
stările interioare ale personajului, transformările sufleteşti, tensiunile interioare.
Ghiţă este un personaj bine individualizat, surprins în plin proces de degradare morală.
Imboldul iniţial care îl determină să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc este unul
pozitiv: cizmarul Ghiţă nu se simte împlinit ca om, îşi doreşte mai mult, visează să deschidă
un atelier de cizmărie. Într-o lume în care omul este apreciat după avere, Ghiţă doreşte să fie
respectat. Totodată, el urmăreşte să ofere siguranţă materială familiei, dovedind
responsabilitate faţă de soţie şi copii. Dar el nu se poate sustrage influenţei lui Lică Sămădăul
şi nici tentaţiei îmbogăţirii.
 A doua scenă care ilustrează tema
O altă scenă relevantă pentru consecințele dorinței de înavuțire este aceea în care, la
procesul Sămădăului suspectat de jaf și crimă, cârciumarul depune mărturie mincinoasă,
oferindu-i acestuia un alibi destul de solid: „jur însă că l-am știut toată noaptea la cârciumă”.
Degradarea morală a eroului se reflectă, așadar, în complicitatea la fărădelegile lui Lică.

Personajul tragic
Ghiţă este un personaj tragic aflat într-o situaţie dilematică. El trebuie să aleagă între
a rămâne la Moara cu noroc, câştigând banii doriţi cu patimă dar încălcându-şi principiile
morale, şi a pleca de la cârciumă, asigurând liniştea familiei, dar rămânând tot sărac.
Caracterul tragic provine din faptul că, orice ar alege, împlinirea sa umană nu este posibilă.
Caracterul tragic al personajului provine şi din faptul că, la fel ca eroii tragediei antice,
Ghiţă încearcă să se opună destinului său şi în consecinţă este sancţionat. Incapabil de a-şi
asuma greşelile, el îşi motivează slăbiciunea pentru bani printr-o forţă superioară lui, căreia nu
i se poate opune: „Ei, ce să-mi fac? Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea?”.
Degradarea morală atinge punctul maxim când îşi foloseşte propria soţie pentru a-şi
pune în aplicare dorinţa de răzbunare împotriva lui Lică. De aici până la crimă nu e decât un
pas. Iar, pentru Ghiţă, moartea pare a fi singura posibilitate de a ieşi din spaţiul frământărilor
sufleteşti.

Finalul
Finalul operei ilustrează tendințele moralizatoare ale autorului. Incendierea hanului
simbolizează purificarea locului de forțele malefice care îl stăpâniseră, astfel încât tânăra
generație să poată începe o nouă viață. Ghiță, Ana și Lică sunt personajele sancționate printr-o
moarte violentă pentru abaterile lor de la moralitate.
Ultimul capitol o readuce în prim-plan pe mama Anei care, contemplând ruinele
hanului, constată: „Aşa le-a fost data!”, exprimând o concepţie fatalistă asupra existenţei.
Astfel, incipitul și finalul îi conferă acestei opere o structură simetrică.

Concluzie
Ioan Slavici realizează în „Moara cu noroc” o sondare exemplară a psihologiei
personajului, ajungând la o analiză de mare fineţe a trăirilor şi a conflictelor interioare. Finalul
moralizator ilustrează convingerea scriitorului că echilibrul şi cumpătarea pot asigura liniştea
familiei.
 Modalități de construcție a personajului într-o nuvelă (psihologică)

Structura eseului:

 Introducere
 Nuvela realist-psihologică
 Tema
 Titlul
 Structura simetrică
 Repere temporale și spațiale
 Statutul personajului
 Trăsături; o trăsătură ilustrată cu două secvențe comentate
 Personajul tragic
 Concluzie

Introducere

„Nuvelă solidă, cu subiect de roman” (George Călinescu), „Moara cu noroc”, deschide

seria scrierilor epice moderne, fiind o nuvelă de analiză psihologică ce ilustrează atât viziunea
estetică a autorului, cât şi tendinţele sale moralizatoare. Publicată în 1881 în volumul „Novele
din popor”, opera constituie o pledoarie pentru echilibru şi cumpătare în viaţa socială şi
familială.

Nuvela realist-psihologică
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ şi o construcţie
riguroasă, dezvoltând un conflict puternic. Accentul cade asupra personajului complex, bine
individualizat, surprins într-o situaţie de criză.
Nuvela „Moara cu noroc” se înscrie în proza realist-psihologică. Realismul operei se
reflectă în verosimilitatea acţiunii, tehnica detaliului semnificativ (reperele spaţio-temporale)
şi formula narativă specifică: naratorul omniscient, detaşat, relatează evenimentele dintr-o
perspectivă obiectivă, prin focalizare zero. Ca autor de proză psihologică, Slavici
evidenţiază conflictul interior al personajului dilematic, prin tehnica introspecţiei şi a
monologului interior.

Tema
Din punct de vedere tematic, nuvela surprinde consecinţele nefaste ale setei de
înavuţire asupra vieţii sufleteşti a omului. Textul cuprinde în filigran convingerea scriitorului
că goana după avere alterează ireversibil conştiinţa umană.

Titlul
Titlul operei poate avea o conotaţie ironică, având în vedere finalul tragic. Totuşi,
dacă atribuim substantivului „noroc” sensul de „destin”, titlul constituie un ecou al concepţiei
fataliste asupra vieţii, anume că omul are un destin – simbolizat aici prin moară, prin forma
circulară – căruia nu i se poate sustrage.
 Structura simetrică
Incipitul operei este constituit din replica bătrânei – soacra lui Ghiţă – cea care îl
avertizează pe Ghiță în privinţa mutării la Moara cu noroc: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia
sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Avertismentul se
dovedește justificat, căci tinerii își vor găsi sfârșitul tragic la han. Soacra Anei revine în prim-
plan în finalul operei, când, contemplând ruinele hanului, constată: „Aşa le-a fost data!”,
exprimând o concepţie fatalistă asupra existenţei. În spirit realist, finalul scrierii este construit
simetric cu incipitul.

Repere temporale și spațiale

Reperele temporale cu valoare religioasă delimitează timpul acţiunii: evenimentele se
petrec pe parcursul unui an, între Sf. Gheorghe şi Paşti. Reperele spaţiale constituie detalii
semnificative, simbolice pentru desfăşurarea acţiunii şi pentru caracterizarea personajului.
Astfel, situarea hanului la răscruce de drumuri simbolizează caracterul dilematic al eroului de
proză psihologică iar valea în care se află Moara cu noroc sugerează descinderea în infern,
degradarea morală a protagonistului.

Statutul personajului
Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin
ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. În nuvela psihologică, scriitorul se
concentrează asupra vieţii interioare a personajului, asupra gândurilor şi trăirilor acestuia,
asupra conştiinţei lui. Scriitorul analizează stările interioare ale personajului, transformările
sufleteşti, tensiunile interioare.
Ghiţă este un personaj bine individualizat, surprins în plin proces de degradare morală.
Imboldul iniţial care îl determină să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc este unul
pozitiv: cizmarul Ghiţă nu se simte împlinit ca om, îşi doreşte mai mult, visează să deschidă
un atelier de cizmărie. Într-o lume în care omul este apreciat după avere, Ghiţă doreşte să fie
respectat. Totodată, el urmăreşte să ofere siguranţă materială familiei, dovedind
responsabilitate faţă de soţie şi copii.

Trăsături; o trăsătură (patima pentru bani) ilustrată cu două secene comentate

Calităţile sale se evidenţiază şi după arendarea hanului: protagonistul este harnic,
cinstit, soţ şi tată iubitor. Tot acum, însă, ia naştere şi patima pentru bani, trăsătura
definitorie a personajului. Apariţia lui Lică Sămădăul declanşează un dublu conflict: cel
exterior, cu Sămădăul, şi cel interior, psihologic, din conştiinţa lui Ghiţă. Din acest moment
încep frământările, neliniştile, teama, ilustrate prin caracterizare indirectă, căci cârciumarul
îşi cumpără pistoale, îşi ia doi câini şi îşi angajează o slugă credincioasă, ca măsuri de
protecţie împotriva pericolului reprezentat de Lică.
Ghiţă nu se poate sustrage influenţei lui Lică Sămădăul şi nici tentaţiei îmbogăţirii. O
secvență semnificativă pentru trăsătura fundamentală a eroului – patima pentru bani – prezintă
un moment în care, gândindu-se la profitul pe care l-ar putea obține în tovărășie cu Lică,
Ghiță „vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăingenau parcă ochii”. Și-ar fi dorit să nu
aibă familie, ca să poată risca mai mult: „de dragul acestui câștig, ar fi fost gata să-și pună pe
un an, doi, capul în primejdie”.
 Naratorul surprinde în mod direct transformările personajului: Ghiţă devine
posomorât și irascibil: „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”. Se înstrăinează treptat de
familie, pe care ajunge să o considere o povară: „pentru întâia oară în viaţă ar fi voit să n-aibă
nevastă şi copii pentru ca să poată zice «Puţin îmi pasă»”.
O altă scenă relevantă pentru dorința de înavuțire este aceea în care, la procesul
Sămădăului suspectat de jaf și crimă, cârciumarul depune mărturie mincinoasă, oferindu-i
acestuia un alibi destul de solid: „jur însă că l-am știut toată noaptea la cârciumă”. Degradarea
morală a eroului se reflectă, așadar, în complicitatea la fărădelegile lui Lică.
Prin tehnica monologului interior, naratorul urmăreşte în detaliu zbuciumul sufletesc
al eroului. Remuşcările sincere şi dureroase demonstrează că fondul său uman nu a fost
complet alterat: „Iartă-mă, Ano!... Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe
faţa pământului”, se gândeşte să-i spună soţiei sale.

Personaj tragic
Ghiţă este un personaj tragic aflat într-o situaţie dilematică. El trebuie să aleagă între
a rămâne la Moara cu noroc, câştigând banii doriţi cu patimă dar încălcându-şi principiile
morale, şi a pleca de la cârciumă, asigurând liniştea familiei, dar rămânând tot sărac.
Caracterul tragic provine din faptul că, orice ar alege, împlinirea sa umană nu este posibilă.
Caracterul tragic al personajului provine şi din faptul că, la fel ca eroii tragediei antice,
Ghiţă încearcă să se opună destinului său şi în consecinţă este sancţionat. Incapabil de a-şi
asuma greşelile, el îşi motivează slăbiciunea pentru bani printr-o forţă superioară lui, căreia nu
i se poate opune: „Ei, ce să-mi fac? Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine
ceva mai tare decât voinţa mea?”.
Degradarea morală atinge punctul maxim când îşi foloseşte propria soţie pentru a-şi
pune în aplicare dorinţa de răzbunare împotriva lui Lică. De aici până la crimă nu e decât un
pas. Iar, pentru Ghiţă, moartea pare a fi singura posibilitate de a ieşi din spaţiul frământărilor
sufleteşti. Ca personaj tragic, el este sancționat pentru încercarea de a se abate de la destinul
său.

Concluzie
Ioan Slavici realizează în „Moara cu noroc” o sondare exemplară a psihologiei
personajului, ajungând la o analiză de mare fineţe a trăirilor şi a conflictelor interioare. Finalul
moralizator ilustrează convingerea scriitorului că echilibrul şi cumpătarea pot asigura liniştea
familiei.
 Relația dintre două personaje dintr-o nuvelă psihologică

Structura eseului

 Introducere
 Nuvela realist-psihologică
 Tema
 Titlul
 Structura simetrică
 Repere temporale și spațiale
 Statutul fiecărui personaj
 Evoluția relației dintre personaje ilustrată cu două secene comentate
 Finalul acțiunii
 Concluzie

Introducere

„Nuvelă solidă, cu subiect de roman” (George Călinescu), „Moara cu noroc”, deschide

seria scrierilor epice moderne, fiind o nuvelă de analiză psihologică ce ilustrează atât viziunea
estetică a autorului, cât şi tendinţele sale moralizatoare. Publicată în 1881 în volumul „Novele
din popor”, opera constituie o pledoarie pentru echilibru şi cumpătare în viaţa socială şi
familială.

Nuvela realist-psihologică
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ şi o construcţie
riguroasă, dezvoltând un conflict puternic. Accentul cade asupra personajului complex, bine
individualizat, surprins într-o situaţie de criză.
Nuvela „Moara cu noroc” se înscrie în proza realist-psihologică. Realismul operei se
reflectă în verosimilitatea acţiunii, tehnica detaliului semnificativ (reperele spaţio-temporale)
şi formula narativă specifică: naratorul omniscient, detaşat, relatează evenimentele dintr-o
perspectivă obiectivă, prin focalizare zero. Ca autor de proză psihologică, Slavici
evidenţiază conflictul interior al personajului dilematic, prin tehnica introspecţiei şi a
monologului interior.

Tema
Din punct de vedere tematic, nuvela surprinde consecinţele nefaste ale setei de
înavuţire asupra vieţii sufleteşti a omului. Textul cuprinde în filigran convingerea scriitorului
că goana după avere alterează ireversibil conştiinţa umană.

Titlul
Titlul operei poate avea o conotaţie ironică, având în vedere finalul tragic. Totuşi,
dacă atribuim substantivului „noroc” sensul de „destin”, titlul constituie un ecou al concepţiei
fataliste asupra vieţii, anume că omul are un destin – simbolizat aici prin moară, prin forma
circulară – căruia nu i se poate sustrage.
 Structura simetrică
Incipitul operei este constituit din replica bătrânei – soacra lui Ghiţă – cea care îl
avertizează pe Ghiță în privinţa mutării la Moara cu noroc: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia
sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Avertismentul se
dovedește justificat, căci tinerii își vor găsi sfârșitul tragic la han. Soacra Anei revine în prim-
plan în finalul operei, când, contemplând ruinele hanului, constată: „Aşa le-a fost data!”,
exprimând o concepţie fatalistă asupra existenţei. În spirit realist, finalul scrierii este construit
simetric cu incipitul.

Repere temporale și spațiale

Reperele temporale cu valoare religioasă delimitează timpul acţiunii: evenimentele se
petrec pe parcursul unui an, între Sf. Gheorghe şi Paşti. Reperele spaţiale constituie detalii
semnificative, simbolice pentru desfăşurarea acţiunii şi pentru caracterizarea personajului.
Astfel, situarea hanului la răscruce de drumuri simbolizează caracterul dilematic al eroului de
proză psihologică iar valea în care se află Moara cu noroc sugerează descinderea în infern,
degradarea morală a protagonistului.

Statutul fiecărui personaj

Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin
ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. În proza de analiză psihologică,
scriitorul se concentrează asupra vieţii interioare a personajului, asupra gândurilor şi trăirilor
acestuia, asupra conştiinţei lui. Scriitorul analizează stările interioare ale eroului,
transformările sufleteşti, tensiunile interioare.
Ghiţă este un personaj bine individualizat, surprins în plin proces de degradare morală.
Imboldul iniţial care îl determină să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc este unul
pozitiv: Ghiţă este un cizmar sărac, nu se simte împlinit ca om, îşi doreşte mai mult, visează
să deschidă un atelier de cizmărie. Într-o lume în care omul este apreciat după avere, el
doreşte să fie respectat. Totodată, el urmăreşte să ofere siguranţă materială familiei.
Evoluția personajului feminin îl indică pe Slavici un fin cunoscător al psihologiei
feminine. Ana, soția cârciumarului, este crescută de mama ei în tradiția devotamentului față
de familie. Prin caracterizare directă, bătrâna o consideră „prea tânără, prea așezată și
oarecum prea blândă la fire” pentru a deveni hangiță.

Evoluția relației dintre personaje ilustrată cu două scene comentate

Relația dintre Ghiță și Ana se dovedește a fi una problematică. La început, naratorul
evidențiază echilibrul familiei și armonia cuplului. Portretul fizic al femeii, realizat prin
notațiile directe ale naratorului, evidențiază frumusețea acesteia: „Ana era fragedă și subțirică,
Ana era sprintenă și mlădioasă”. Ea își urmează bărbatul la cârciuma de la Moara cu noroc și,
datorită hărniciei lor, câștigul nu întârzie să apară, astfel încât Ghiță „se punea cu Ana și cu
bătrâna să numere banii și atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi
copilași [...]”.
Apariția lui Lică Sămădăul reprezintă momentul psihologic care declanșează situația
de criză și distruge echilibrul familiei. Pus în situația de a alege între câștigarea averii prin
complicitate la fărădelegile lui Lică și a reveni la sărăcie (și, implicit, la liniștea familiei),
eroul nu se poate sustrage influenței malefice a lui Lică și nici tentației de a se îmbogăți.
Acum încep conflictul interior, frământările, zbuciumul sufletesc al cârciumarului, care,
treptat, se înstrăinează de soție, considerând-o prea „ușoară la minte” ca să înțeleagă ce se
petrece. Nici frumusețea ei nu îl mai atrage ca înainte: „chipul ei frumos, trupul ei fraged,
firea ei dulce nu mai puteau să străbată până la inima lui plină de amărăciune.”
Ca autor de proză psihologică, Slavici evidențiază și zbuciumul sufletesc al Anei, care
începe să fie „tulburată de gânduri rele”. O scenă care ilustrează un moment de mare tensiune
între cei doi soți este dialogul din capitolul al IX-lea, când femeia îi destăinuie lui Ghiță
suspiciunile ei privind complicitatea la crimă. Înstrăinarea soțului o determină să îi adreseze
un reproș cutremurător: „Tu nu mă omori, Ghiță: mă seci de viață, mă chinuiești, îmi scoți
răsuflare cu răsuflare viața din mine.”
Prin tehnica monologului interior, naratorul urmăreşte în detaliu drama interioară a
eroului. Astfel, o altă scenă semnificativă pentru relația dintre personaje ilustrează
remuşcările sincere şi dureroase care demonstrează că fondul său uman nu a fost complet
alterat: „Iartă-mă, Ano!... Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe faţa
pământului”, se gândeşte să-i spună soţiei sale. Dar lașitatea lui, atitudinea rece și ostilă o fac
pe Ana să simtă „tragere de inimă” pentru Lică, mai ales că Ghiță însuși o încurajează să se
apropie de Sămădău. Orbit de gelozie, tot el comite în final actul de răzbunare față de femeia
adulteră.

Finalul acțiunii
Finalul acțiunii ilustrează tendința moralizatoare a lui Slavici: cei doi soți sunt
sancționați printr-o moarte violentă iar locul este purificat de forțele malefice prin incendierea
hanului.

Concluzie
Ghiță rămâne un personaj tragic, pus să acționeze într-o situație dilematică. Ana, care,
la început, reprezintă pentru el un factor de echilibru, se înstrăinează treptat de soț și ajunge
victima lui și a lui Lică. Relația dintre membrii cuplului evoluează imprevizibil spre un final
tragic. În felul acesta, scriitorul pledează pentru cumpătare și echilibru în viața de familie.