Povestea verbului

O bucaic mic a comunicrii, dar extrem de important, sunt eu, sunt

un verb.
Sunt nucleul comunicrii,cea mai importanta parte de vorbire. Eu am multe
rude: mai ndeprtate (adjectivul, numeralul etc.), dar i mai apropiate
( substantivul, adverbul). Cele mai apropiate m domin. Ele tot timpul m pun la
locul meu, dndu-mi tot felul de funcii sinctactice: predicate verbale si nominale,
complemente, etc. Uneori sunt de-a dreptul chinuit, cnd unii m conjug, pentru
mine este ca i cum s-ar schimba brusc vremea. n aceste condii nu prea m pot
hotar cu ce s m mbrac: cu modurile personale ( cnd este frig) sau cu cele
nepersonale ( cnd este cald). Uneori sunt hotrt s m mpodobesc cu modul
indicativ, dar aceast hain este prea groasa pentru vremea aceasta, ea fiind att de
groas (are multe timpuri) i iat aa m rzgndesc din nou i m mbrac mai
subire, cu modul supin.
Am muli prieteni, pe care i vizitez foarte des. Fiecare prieten este diferit
( persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a, singular ), dar cnd se ntlnesc cu
toii (persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a) m zpcesc de tot. Dei am
foarte muli prieteni, unii m chinuie, eu fiind flexibil m indoaie si m zpcesc
cum vor ei, cu ajutorul desinenelor personale i a timpurilor verbale, dar si cu
ajutorul celor opt moduri.
Uneori sunt pesimist, suprat i nervos, atunci totul mi merge pe dos (la
negativ), alteori gndesc pozitiv, sunt vesel i plin de via (la afirmativ), iar uneori
sunt nedumerit(la interogativ). Este ciudat, cteodat mi place s fiu autoritar i
atunci ncep sa dau ordine (imperativ).
Indiferent ce fac sunt tot eu- nucleul comunicrii i mpreun cu numeroasa
mea
familie gramatical v ajutm pe voi, oamenii, s comunicai.
NU NE CONFUNDAI! FIECARE PARTE DE VORBIRE ESTE UNIC!!!