1.

Slefuitorul

Buzele mele lipite au format un zambet scurt sub apa cand am frecat
micutele pietricele intre degete. Erau doar doua, albe si nu de-ajuns de
sclipitoare dar indata ce vor ajunge intre degetele unui slefuitor de
diamante, vor deveni nepretuite.
Am privit in jurul meu si mi-am dat seama ca deja ramasesem singura
pe fundul oceanului, ceilalti se ridicasera demult la suprafata iar
plamanii mei imi reprosau sufocati sa fac si eu acelasi lucru.
Am strans bine in pumn cele doua pietricele si mi-am fortat picioarele
sa ma duca spre razele soarelui de la suprafata pana cand un alt
locuitor al acestor ape nu se hotara sa faca un pranz copios din carnea
mea. Multi ca mine erau mancati de rechini, toti ca mine mureau in
lumea asta care a devenit nimic altceva decat Iadul scos la suprafata.
Am iesit la suprafata, tragand o gura mare de aer si strangand bine in
pumn cele doua pietricele minuscule care imi puteau scapa printre
degete. Apa era rece, dar eram deja obisnuita cu ea, soarele isi facuse
in sfarsit aparitia pe cer si candva asta era semnalul sa te trezesti si sa
incepi o noua zi de munca. Acum nu mai exista o noua zi de munca
toata existenta noastra era o zi de munca. Noaptea scormoneam pe
fundul oceanelor dupa diamante care vor ajunge la gatul
Conducatorilor si ziua faceam acelasi lucru, singura diferenta era ca
noaptea e mai frig si e aproape imposibil sa gasim diamante cu
lanternele dar ne puteam relaxa mai mult dupa ce Gardienii adorm
epuizati dupa atatea bice oferite spinarilor noastre. Ziua e mai cald si
lumina soarelui ne ajuta enorm insa munca se tripleaza si e
istovitoare. Pauzele? N exista asa ceva, trebuie sa te prefaci lesinat ca
sa primesti o zi libera in care sa iti revii si o portie de mancare. Daca
nu faci asta, te lasa sa muncesti pana cand cazi cu adevarat si esti
imediat inlocuit de alt sclav. Copiii doar pentru asta se nasc astazi, sa
inlocuiasca scalvii morti.
M-am indreptat spre dig unde unul dintre Gardieni ma astepta cu biciul
in mana si mi-am proptit coatele de lemnul umed, tragand o alta gura
de aer.

- Ce ai gasit, Sireno? Mi se adresa cu un ton dur si mi-am lipit palma

de lemn, lasand cele doua pietricele sa imi treaca printre degete cat
imi trageam aerul inapoi in plamani.
- Bun, te scunfuzi inapoi in 2 minute. Ranji admirand cele doua
pietricele care nu erau cea mai buna prada a mea, dar erau ceva pe
langa capturile altor scufundatori ca mine. Am zarit un baiat tras din
apa si biciuit, probabil nu adusese nimic si platea pietrele negasite cu
picaturi de sange, sau mai degraba, siroaie de sange.
Mi-am lipit fruntea de brate, asteptand sa imi treaca cele doua minute
si incercand sa capat cat mai mult aer.
- Inapoi, Sireno! Am simtit palma barbatului cum imi impinge capul
si nu am protestat. Uram sa fiu batuta si in ultima vreme reuseam
sa scap de asta tot mai bine.
Numele meu adevarat nu era Sirena. De fapt, nu aveam niciun
nume. Nu stiu cine m-a nascut, nu stiu unde m-am nascut.
Copilaria mea e o amintire incetosata a unul lagar intunecat in care
eram invatati un singur lucru: sa muncim pentru Conducatori.
Am fost aruncata in apa la 15ani, cand profesorii au decis ca la asta
sunt buna. Fiecare copil era verificat in diferite activitati si cea care
ii se potrivrea cel mai bine, avea sa ii fie tortura pentru tot restul
vietii. A mea a fost inotul si chiar daca imi solicita viata si plamanii,
nicio munca pe pamant nu era usoara. La inceput am fost trimisa la
pescuit dar capacitatea mea de a-mi tine respiratia sub apa m-a
trimis in domeniul cautatorilor de diamante. Erau mai multi ca
mine, cei care cautau prin mlastini scufundati doar pana la genunchi
si cei care se scufundau pana in adancurile oceanului si de multe ori
sfarseau macelariti de rechini sau de Gardieni.
Viata nu mai era o comoara pe pamant. Moartea cu siguranta este.
Eliberarea din Iad.
Denumirea de Sirena am primit-o de la Gardieni. Ei au spus ca pot
inota ca o adevarata sirena si capacitatea mea de a-mi tine
respiratia sub apa e uneori inumana. Toata lumea imi spunea asa si
decat sa fiu strigata dupa un numar ca ceilalti, preferam Sirena.
Numele si numarul meu era 3081, ales in sectia in care m-am
nascut. Erau multi cu acelasi numar ca al meu dar nu imparteam
aceeasi ocupatie.
Mi-am scufundat degetele in nisipul de pe fundul oceanului si m-am
straduit sa gasesc ceva cat mai repede deoarece aerul meu
disparea deja si oboseala imi punea stapanire pe cunostinta. Cu
toate ca nu lucram fizic ca un agricultor sau un miner, grupa
noastra era numarul 1 in rata de mortalitate. Si daca nu erau
pradatorii acvatici sau foametea, era inecatul si bolile provocate ori
de conditia slaba a organismului nostru ori de virus.

Virusul. Boala necrutatoare care s-a asternut asupra populatiei

acum multi ani si pe care am fost norocoasa pana acum sa nu o
intalnesc, altfel as fi murit imediat. Unii spun ca virusul a fost creat
de Conducatori, pentru a putea pune mana pe pamant. Doar ei
avea si antidotul pe care nu ni-l administrau niciodata noua. Asta ia facut sa devine oameni de temut si cu timpul ceilalti au
ingenuncheat la picioarele lor, implorand sa li se ofere salvarea.
Erau mai multi Conducatori insa Familia Styles detinea controlul, nu
stiam prea mult despre ei, doar ca trebuie sa muncesc pentru
satisfacerea placerilor lor. Virusul nu ataca niciodata in locuri in care
oamenii isi faceau treaba, insa indata ce apareau problemele si
oameni prindeau curaj sa se revolta asupra regimului barbar, in
cateva zile mureau pe capete, rapusi de boala crunta care le
mancat carnea din interior spre exterior. Conducatorii nu aveau
nevoie de o armata sa ii protejeze sau sa le poarte razboaiele, desi
o detineau. Virsului era armata lor si cel care le tinea coroana
deasupra capului.
Eram la un pas sa renunt cand am simtit cum presiunea din urechile
mele cum creste tot mai mult si asta era un semnal ca trebuie
neaparat sa ies la suprafata. Dar nu voiam sa ies cu mana goala,
poate scapam de buciuire pentru ca eram printre cei mai buni
cautatori insa nu voiam sa risc. Eram singura din zona mea care
reusise sa scape de bici indeajuns incat peielea sa mi se vindece si
sa ajunga la perfectiunea pe care a avut-o probabil doar atunci cand
m-am nascut.
Mi-am strans buzele de furie ignorand durerea de cap provocata de
lipsa de oxigen si am tresarit cand o sclipire cunoscuta mi-a
acaparat privirea. Am zambit automat si am smuls din pietris
bucata aproape enorma de diamant ce parea sa aiba reflexe
rosiatice. As fi topiat daca puteam dar asta nu m-a oprit sa ma agit
in apa si sa o zbughesc la suprafata pana nu ajungeam inconstienta
pe fundul oceanului si stiu sigur ca nimeni nu avea sa vina dupa
mine. Diamantele colorate erau cele mai cautate iar dimensiunea
acestuia sunt sigura ca imi va aduce o zi libera maine drept
rasplata.
Probabil trebuia deja sa ne mutam spre alt loc deorece secam
partea asta a oceanului dar captura mea ii va opri cu siguranta pe
Gardieni si ii va face sa se mai invarteasca in jurul acestui loc.
Am iesit la suprafata si m-am indreptat spre digul improvizat chiar
pe apa ce era un un fel de pod construit chiar la suprafata acesteia
iar in anumite parti erau construite suprafete mari pentru sederea
Gardienilor si a noastra, mai degraba a lor, noi ne trageam sufletul

pe marginea digului cu bratele ridicate pe lemnul putret si capul

intre ele.
Am observat agitatie in jurul meu si asta se intampla de obicei cand
cineva gasea un diamant mare. Fir-ar! Sper ca nu a mai gasit
cineva ce am gasit eu, asta o sa imi afecteze planul pentru ziua
libera de maine.
Am asteptat ca un gardian sa vina sa imi ridice captura dar niciunul
nu era in zona, toti sclavii erau deja iesiti din apa si doar eu mai
ramasesem. Ce Dumnezeu se intampla?
Am tras o gura mare de aer si am incercat sa imi inprospatez
plamnii si capul ametit care imi afecta usor vederea din cauza lipsei
prea mari de aer. Eram obisnuita cu asta. Toti gardienii erau strasni
intr-un spatiu mare si nu stiam daca pot iesi din apa sau nu, trebuia
sa mi se spuna daca am dreptul sa o fac. Deodata toti s-au departat
formand o linie si aplecandu-se intr-un genuchi, cu capul plecat.
Sangele si asa inghetat mi-a paralizat in vene cand am recunoscut
figurile care au iesit din spatele lor. Conducatorii.
Gardianul 1 sau seful nostru aici, era langa ei, incercand sa para cat
mai zambitor si vorbindu-le ceva ce nu reuseam sa aud. Ce
Dumnezeu cautau aici? Auzisem de vizitele lor neasteptate printre
sclavi, asigurandu-se ca totul merge bine insa la noi nu veneau prea
des. Pentru ca le era mai greu sa ajunga si noi nu reprezentam un
interes prea mare, atat timp cat diamantele erau livrate. Plus ca ne
era greu sa ne revoltam in mijlocul oceanului. O singura data ii mai
vazusem, acum aproape 5 ani cand eram inca incepatoare si imi
aduc aminte ca am stat pe fundul oceanului aproape 6 minute din
cauza spaimei. Voiam sa fac acum acelasi lucru dar eram
paralizata.
Capetele regesti s-au intors spre noi si ochii mei s-au marit de
spaima. Auzeam glasul unei fete sa imi spuna sa ies din apa insa nu
eram in stare sa o fac.
- 3081, iesi din apa! Tipa Gardianul spre mine si am inghitit in sec.
Nu ma asteptam acum sa imi mai spuna Sirena si eram aproape
dezobisnuita cu numarul asta.
Mi-am strans buzele si mi-am adunat fortele, proptindu-mi palmele pe
lemnul umed insa chiar inainte sa ma ridic am observat o privire care
m-a tras la fund ca tentacula unei caracatite. O figura necunoscuta,
care insa ma privea cu o expresie intunecata si devoratoare mai
puternica ca dintii unui rechin. Buzele mi s-au deschis de uimire si un
vartej ciudat mi s-a format in stomac cand ochii mei s-au conectat cu
ai lui. Era la cativa pasi de mine si dupa hainele sale si apropierea de
Conducatori era clar ca e fiul lor. Fiul lor, Harry Styles. Auzisem de el
dar nu il vazusem niciodata pana acum. Era renumit pentru un singurul
lucru: Cruzimea.

Am observat gardianul uitandu-se nervos spre mine si am incercat sa

imi revin, folosindu-mi puterea bratelor si scotandu-mi rapid corpul din
apa, ridicandu-ma pe ponton si asteptandu-mi biciuirea ce avea cu
siguranta sa vina dupa asta. Iar acum urma sa am niste spectatorii ce
nu oricarui sclav ii e permis sa primeasca.
Nu am reusit sa nu observ expresia acelui barbat cret cand am iesit din
apa. Am vrut sa imi dau parul umed pe spate insa ochii lui ma
stanjeneau, barbatii ma priveau de multe ori asa, mai ales cand stiu
exact ce vor de la mine, dar niciunul nu m-a mai privit vreodata cu
atata fascinatie si foamete in ochi. Am inghitit in sec si as fi dat orice
sa ma arunc inapoi in oceanul meu unde rechinii imi erau acum
prieteni apropiati.
Isi duse mana dreapta in dreptul gurii si ii vorbi ceva Gardianului fara
sa isi ia ochii de pe mine si aratand apoi usor cu degetul aratator spre
nimeni alta decat persoana mea. Oh, bun venit biciuire.
Gardianul isi pleca capul inainte sa ii vorbeasca si am intepenit cand iam vazut mana cum scoate piciul incolacit in dreptul curelei
pantalonilor. S-a intors spre mine si apa rece a inghetat pe pielea mea
de spaima.
Chiar inainte sa vina spre mine, mana barbatului cret l-a prins de
umar. I-a vorbit si de data asta am putut sa aud:
- Adu-o la mine.
Voia sa ma biciuiasca el, normal ca pentru fiul Conducatorilor asta e o
distractie a naiba de amuzanta. Gardianul imi facu semn cu degetul
aratator sa ma indrept spre ei si am inghitit din nou in sec, hotarand
sa nu par slaba in ochii lui pentru ca eram deja un sclav si nu aveam
cum sa ajung mai jos de atat, asta era partea buna in asta. Imi voi
accepta biciuirea - care dupa bratele barbatului cret imi dovedeste ca
nu va fi deloc una blanda si o sa ma intorc inapoi in ocean unde ma
asteapta adevarata tortura, cea pentru care Gardienii alesesera
biciuirea drept pedeapsa. Contactul ranilor proaspete cu apa sarata.
Am ajuns langa ei si nu am putut sa nu observ perfectiunea
Conducatorului si sotiei sale. Erau exact asa cum mii aminteam eu,
chiar mai stralucitori. Ea purta o rochie galbena impodopita cu
diamante, rodul muncii mele.
Tot ce imi doream era sa nu ma oblige sa ma dezbrac. Oricum hainele
mele erau constituite dintr-un maiou larg si jerpelit care de-abia imi
ajungea sub sani si o pereche de pantaloni scurti in aceeasi conditie.
Era tot ce aveam si imi vor fi oferite altele cand nu va exista nicio
posibilitate sa le mai port.
Sclipirea barbatului de langa mine ma orbea si pentru prima data eram
orbita de altceva inafara de diamante. Hainele lui nu sclipeau in lumina
pietrelor pretioase ca ale mamei sale. Purta o pereche de pantaloni ce
imi pareau la fel de catifelati si drepti ca suprafata apei intr-o zi fara

nici cea mai mica adiere a vantului iar sus corpul ii era imbracat intr-o
camasa neagra si ceva ce parea sa fie un bardesiu negru. Ce aveam pe
mine purtasem toata viata mea dar stiam denumirea hainelor si a altor
lucruri folositoare care pentru cei ca mine sunt doar teorii. Nu aveam
niciodata sa manac cu o furculita sau sa port o rochie dar stiam ce e
fiecare si la ce se foloseste. Nu aveam sa scriu sau sa citesc vreodata
dar fusesem invatata sa o fac. Toti am fost invatati in cazul unei
situatii ca cea de acum, in care nu puteam sa parem proasto in fata
Conducatorilor. Ar fi jignitor pentru ei sa nu stim raspunsul la o
anumita intrebare pe care ne-ar pute-o adresa. Plus ca educatia ne
dezvolta capacitatea mintala si eram mai capabili de munca decat o
adunatura de orfani analfabeti si speriati. Stiu ca scoala fusese altfel
cu mult timp in urma, acum era doar locul in care invatai ce ai nevoie
ca sa traiesti.
Mi-am indreptat atentia spre barbatul din fata mea si asteptam sa faca
ceva. Orice. Voiam sa scap mai repede, privirea lui ma facea sa iau foc
in interior si strangeam cu putere roca rosie in mana, nevenindu-mi sa
cred la ce ajunsese ideea mea de o zi libera. Acum ma gandeam la o
saptamana de urlat in adancaul oceanului unde apa sarata imi va
sfaraii pielea pana la os.
- Cum vreti sa o pedepsesc, domnule? Ii vorbi Gardianul cu capul
plecat insa barbatul cu onduleuri stralucitoare nu s-a uitat la el.
Ochii lui erau pe mine si imi doream sa imi ridic privirea spre ei, sa
vad ce nuanta aveau, dar nu voiam sa o incurc si mai rau. Capul
meu era ridicat insa privirea imi era plecata, insa imi puteam da
seama ca se uita cu atentia la mine. Doamne, ce voia? Se gandea la
numarul de biciuri pe care sa mi le dea? Nu primisem niciodata mai
mult de 5 pentru ca eram fata si ultima data cand am fost biciuita
aveam 17 ani. Acum aveam 21 si asta era probabil un record de
rezistenta fara biciuire al unui sclav.
- Sa o pedepesti? Cine ti-a dat tie voie sa o pedepsesti? Vorbi
barbatul aproape plictisit, cuvintele sale fiind combinate in analiza
corporala pe care continua sa mi-o faca.
- Verifica ce are in mana! Ii ordona si am paralizat. Uitasem de
diamant. Oh, Doamne, acum chiar o sa mor. Vor crede ca nu am
vrut sa il dau.
Gardianul se repezi spre mana mea si imi smulse imediat piatra din
mana. Era printre cele mai frumoase capturi pe care le facusem in
viata mea. Chiar si neslefuit, sclipirea dimantului sangeriu se
reflecta in razele soarelui si in curand aceeasi culoare o va avea si
spatele meu.
Toti priveau diamantul uluiti si am observat zambatul fermecat al
doamnei Styles. Probabil il vedea deja pe un colier sau o rochie.

- Nenorocita dracu cum indraznesti sa gardianul ridica pumnul

spre mine si mi-am strans ochii asteptand impactul acestuia cu fata
mea insa a fost oprit de alt brat care s-a intins in fata mea ca o
umbra neagra si imensa.
- Gardian, ia-ti biciul.
Il opri barbatul care stiu sigur ca il chema Harry si am simtit
lacrimile formandu-se in ochii mei. Macar il oprise sa ma loveasca si
eram recunoscatoare pentru asta. Dar asemenea lovituri nu dureau
atat de tare in apa.
Barbatul slinos ranji spre mine isi isi desfacu biciul de la brau, felul
cum acesta se unduia ca un sarpe suptire de cauciuc mi-a facut
durerea de cap sa se intoarca.
Harry ii smulse diamantul din mana si il analiza atent. Am indraznit sa
imi ridic privrea spre el pentru cateva secunde si am paralizat cand
ochii lui au fugit imediat de pe diamant si s-au intalnit cu ai mei. Mai
vazusem nuanta asta, mai inotasem in ea. Intr-o nunata splendida de
verde care este undeori oferita de ocean si in zori dimineti oamenii ca
mine isi pot da seama cum arata un camp cu verdeata, insa de 1000
de ori mai frumoasa. Asta vedeam acum in ochii lui; un ocean verde
care avea sa ma inece imediat si o parte stranie din mine imi spunea
ca asta ar fi un mod placut sa ma las pierduta intre ape.
Probabil ma uitasem in ochii lui mai mult decat ar fi trebuit dar nu imi
puteam lua privirea din ei. Erau atat de frumosi si curati. Stiu ca ochii
mei erau albastrii, ca oceanul atunci cand nu straluceste in reflexii de
smarald dar nu ii mai vazusem demult intr-o oglinda adevarata, ci doar
in oglinda apei care facea ochii oricui sa para albastri.
- Cat ai stat in apa ca sa gasesti asta? Mi-a luat cateva secunde sa
imi dau seama ca vorbea cu mine si ochii mei inca umezi s-au marit
de uimire. Fata si corpul imi erau inca imbibate de apa si speram sa
se usuce pana voi fi biciuita sau va durea si mai tare.
- Raspunde-mi! Se rasti cand buzele mele nu au scos niciun cuvant
si asta pentru ca tremurau de frica.
Imi cunosteam limitele dar statusem si mai mult decat acum. Dupa
felul in care ma durea capul cand am iesit din apa nu cred ca
statusem mai mult de 5 minute. Totusi nu eram tocmai in adancul
oceanului deci drumul pana la fund era inca scurt.
- Nu sunt sigura, aproape 5 minute. Am raspuns cu buzele
tremurande si ma uram pentru asta. Puterea mea era la pamant.
Harry ma surprinse aproband din cap.
- Hmm, eu eram aici de vreo 7 minute inainte ca tu sa iesi din apa
si nu te-am vazut cand ai intrat.
Am suspinat usor de teama. Doar nu se astepta sa mai si numar
secundele cand eram in fundul oceanului, fara aer cu orice animal
maritim care putea sa apara in orice secunda si ocupata sa

scormonesc dupa diamante. Copil razgaiat si nenorocit, mi-as dori

sa ajunga si el macar odata acolo cu mine si sa il pun sa numere
secundele pana va fi mancat de un rechin. Furia brusca m-a facut
sa scrasnesc din dinti dar reactia lui Harry m-a surprins.
- Dar sa zicem ca tine, Gardian, biciul! Isi intinse mana spre obictul
monstrous si mi-am strans buzele varsand alte lacrimi. Nu aveam
de gand sa il implor sa ma crute, stiu ca nu avea niciun sens.
Gardianul il intinse ranjind si asteptand spectacolul sangeros.
Harry facu un pas indreptandu-se spre spatele barbatului si
asteptam sa vina in spatele meu.
Urmatoarea miscare m-a lasat complet fara suflare.
Am icnit speriata cand gatul gardianului a fost infasurat cu biciul
negru si icnetul sau a spart linistea. Ochii mi s-au marit de teama
cand am vazut bratul imens al lui Harry cum strange in pumn
legatura biciului in spatele Gardianului si cealalta mana si-o ridica
pentru a vedea ceva ce se afla pe incheietura lui. Un ceas.
- Sa vedem daca tu poti rezista fara aer timp de 5 minute, apoi ai
dreptul sa o biciuiesti pentru ca probabil nu ti-a placut dimensiunea
sau culoarea diamantului pe care l-a gasit. Vorbi aproape cu furie,
strangand din dinti si privind pe ceas.
Mi-am pus mainile la gura de uimire si frica. Nu avea sa reziste nici
macar un minut asta pentru ca era strangulat, nu doar lasat fara aer.
Am observat privirea mandra a parintilor lui si spaima tuturor celorlalti
din jurul meu, inclusiv a mea. Ochii mei s-au blocat pe chipul rosu al
Gardianului care nu m-a placut niciodata dar era prea ocupat sa joace
carti cu ceilalti atunci cand ieseam afara fara vreaun diamant. Ochii i sau umflat din cauza efortului iar mainile lui incercau sa prinda biciul si
sa si-l desfaca din jurul gatului, insa nu reusea. A tremurat si si-a dat
ochii peste cap, chiar inainte ca agitatia lui sa se se opreasca si sa
cada secerat chiar la picioarele mele. Inima imi batea cu atata putere
incat avea sa imi faca o gaura in piept si sa fufa de acolo. L-am
observat pe Harry aruncad biciul pe barbatul mort si parand aproape
scarbit. Nu cred ca il tinuse mai mult de un minut dar probabil nici
daca ar fi reusit sa reziste 5, nu i-ar fi dat drumul.
Se apropie de mine si inima s-a oprit brusc.
- Stii ce e asta? Ma intreba ridicand in mana diamantul pe care inca
tinea.
Am inghitit in sec.
- Un diamant! am raspuns si nu stiu de unde am avut puterea sa o
fac.
- Ce fel de diamant? Continua si ochii mei erau incal blocati pe
gulerul ridicat al pardesiului sau.

- Uita-te la mine cand imi vorbesti. Marai usor si am inghitit in sec

ridicandu-mi privirea spre acel ocean verde care in ciuda faptului ca
stralucea, parea ingrozitor de intunecat.
- Un diamant neslefuit! Aproape am soptit gandindu-ma daca era
mai bine sa spun un diamant sangeriu.
- Nu! E doar o piatra. Spuse si arunca plictisit diamantul pe jos.
Ochii mei au fugit dupa roca care se rostogolea panca cand el mi-a
prins barbia si mi-a ridicat fata spre a lui.
- Tu, esti un diamant neslefuit. Rosti si isi plimba degetul mare
peste buza mea inca umeda. Am inghitit in sec cand buzele lui au
format un mic zambet obrazninc. Si eu voi fi fericit sa iti fiu
slefuitor.