Sunteți pe pagina 1din 2

Psaltirea pre versuri tocmit

(traducere, 1673, Uniev, Polonia)


Psaltirea (< gr. psalterion instrument cu coarde folosit de vechii evrei pentru acompanierea imnurilor)
este cartea poetic a Vechiului Testament care cuprinde cei 150/ 151 de psalmi atribuii regelui David. n
literatura medieval romneasc, psaltirea a fost una dintre cele mai rspndite cri bisericeti i printre
primele traduse n limba romn (Psaltirea Voroneean, Psaltirea Scheian), fiind folosit att n ritualul
bisericesc, ct i ca abecedar.
Dup coninutul lor, psalmii pot fi clasificai n: imnuri (cntri de slav i preamrire a divinitii),
psalmi-rugciune, psalmi de mulumire, psalmi regali (surprind figuri ale vechilor regi evrei i
ceremonialurile de la curile acestora) i psalmi mesianici.
Dintre traductorii Psaltirii i amintim pe Dosoftei, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu i D. Nanu.
Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi au abordat aceast specie a liricii religioase ntr-o manier personal.
Psalmul 101
Doamne, auzi rugciunea mea, i strigarea
Doamne, mi-ascult de rug
Ce m rog din vreme lung,
i strigarea mea s mearg
Spre tine, s s-nleag.
Nu- ntoarce svnta fa
De ctr mine cu grea.
i la ce zi sunt cu jele
i cu tng de greele,
Pleac- auzul spre mine
i s-m hii, Doamne, cu bine. []
C-m trec zilele ca fumul,
Oasele mi-s sci ca scrumul,
Ca nete iarb tiat
M-este inema scat,
C st uitat de mine,
Ce-am gtat s mnnc pine,
De suspinuri i de jele
Mi-am lipitu-mi os de piele.
De-a tocma cu pelecanul,
Prin pustii petrec tot anul,
i ca corbul cel de noapte
m petrec zlele toate,
Ca o vrabie rmas
n supt strein de cas.
Toat ziua mi s strmb
Pizmaii miei, de-m fac scrb,
i ceia ce m-mbuneaz
Fac giurmnt s m piarz.
Am mncat pine de zgur
i lacrmi n butur,
De faa mniii tale,
Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zlele trectoare,
De fug ca umbra de soare,
i ca iarba cea tiat

Mi-este vrtutea scat.


Iar tu, Dumnezeu svinte,
Tot eti din veci, de mainte, []
De vei milui Sionul,
i s-l cru, c tu-i eti Domnul.
C-i sunt vremile venite
i pietrile ndrgite
De erbii sviniii tale,
i rna cea de pre cale.
i- vor cinsti svntul nume
Limbile toate din lume,
i cu dragoste to craii
-vor vedea slava cu aii.
C vei zidi, Doamne svinte,
Sionul ca de mainte
i -vei ivi svnta fa
Cu slav i cu dulcea.
C le vei cuta de rug
Celor din pedeaps lung,
i de dn nu- va fi grea
Ce s roag cu dulcea.
i aceasta s s scrie
Preste alt rod ce-a s vie. []
i tu, Doamne, cu cuvntul
Dinti ai urzit pmntul,
i ceriurile ce-s nalte
Sunt de mna ta lucrate.
Acelea toate s-or trece,
Iar tu tot vei petrece. []
i fiii slugilor tale
Le vei dechide-le cale,
S- descalece moie,
S s-aeze cu vecie
i s- rdice smn,
S- slujasc cu credin.

Psalmul 150
Ludai-l pe Dumnezeu ntre sfinii lui
Ludai-L cu tot omul
ntru sfinii si pre Domnul,
Ludai-L n vrtute
Ce-are Domnul de oti multe.
Luda fr tcere
De-a Lui sl i putere,
Ludai-L n mrire
De-a Lui mult biruire.
Luda cu glasuri nalte
De bucine ferecate,
Ludai-Ln lute,
n psltiri pre viersuri multe.
Luda pre toate locuri
Cu tmpene i cu giocuri,
Ludai-L s rsune
n organe tinse-n strune.
Luda cu bune viersuri
De chimvale ntr-alesuri,
Luda i-L striga tare
n imbale de cntare.
Cte-s vie i tot omul,
Ludai-L toi pre Domnul.

S-ar putea să vă placă și