Nichita Stnescu universul poetic

Nichita Stnescu este mai interesat, mai emoionat de idee dect de sentiment. Calea care
s-i satisfac nevoia de siguran ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre
geometrie i fizic. Critica literar consider c de la Ion Barbu, poezia romneasc nu a mai
cunoscut o asemenea capacitate de abstractizare ca n cazul lui Nichita Stnescu.
Poetul s-a situat ntr-o ascenden nobil: prin tendina de a ajunge pn la esena liricului,
el se apropie de Eminescu i Blaga; prin fora inovaiei la nivelului limbajului artistic, se
apropie de Arghezi; prin capacitatea de ncifrare a mesajului n formule de maxim
abstractizare, se apropie de Ion Barbu.referate Nichita Stanescu
Criticul Eugen Simion definete poezia lui Nichita Stnescu poezia poeziei. Stnescu nsui
afirma: poezia nu este numai art, este nsi viaa, nsui sufletul vieii. De-a lungul ntregii
sale creaii se disting ncercri de a defini concepia sa despre cunoatere prin art, despre
echilibrul dintre coninutul i forma poeziei, despre relaia poetului cu cuvntul. Poezii pe
aceast tem: Ars poetica, Arta poeziei, Arta poetic, Arta scrisului, Autoportret,
Poezia, Poetul ca i soldatul, Cutarea tonului, Poetul, Tonul, Timbrul.
Nichita Stnescu demonteaz elementele artei, pe care le reaeaz dup o ordine proprie. n
poemul Nod 33, poetul ncearc s lmureasc, s descifreze aceast ordine proprie: Am
gndit un mod atta de dulce / De a izbi dou cuvinte / De parc iarba verde ar nflori / Iar
florile s-ar ierbi..
referate Nichita Stanescu
Prima etap - Lirica sentimentelor, adolescentin, n care predomin idealurile romantice,
subiectul cunoaterii este eul liric n jurul cruia se circumscrie lumea real.
n primele dou volume (Sensul iubirii, O viziune a sentimentelor), majoritatea poeziilor
sunt de dragoste, erosul este un prilej de a comunica frmntatele ntmplri alre fiinei
interioare, care sunt mai puternice dect ale condiiei fizice date. Iubirea produce o senzaie
de plutire, zborul se nate din dragoste ca o coloan a infinitului ntre pmnt i cer.
n poezia Cntec: Du-m, fericire, n sus i izbete-mi / Tmpla de stele, pn cnd /
Lumea mea prelung i n nesfrire / Se face coloan sau altceva / Mult mai nalt i mult
mai curnd., starea de iubire e starea din afara incertitudinii, este cntecul de izbnd a
sunetului i a luminii. Iubirea este o stare liric complex, este o ieire din somn, motivul
fundamental fiind cel al rsritului: Soarele salt din lucruri strignd / Clatin muchiile surde
i grave. (O cltorie n zori) Poezii Nichita Stanescu.

A doua etap - Lirica necuvintelor, maturitii creatoare ncepe cu volumul Dreptul la timp.
Vizionalismul lui Nichita Stnescu se abstractizeaz, viziunea asupra spaiului i timpului se
schimb referate Nichita Stanescu.
Poemul Enghidu este un poem despre moarte. Pierzndu-i prietenul Enghidu, uriaul
Ghilgame descoper sentimentul morii, necunoscut pn atunci. Poetul, din perspectiva
abstract a durerii d o definiie afectiv a timpului: trecerea durerii n trecerile timpului.
Timpul este o absen care creaz i o creaie care nu se poate numi: Ceea ce nu e, fr de
margini este / Pretutindenea cltorete, pete mari ntlnind / Crora Timp le spun / [...] /
Ceea ce nu e, fr Timp este, ca amintirea / E asemenea vzului minilor / Asemenea /
Auzului ochilor.
Miturile nu apar doar cu sensurile lor iniiale, cu sunt un pretext pentru a transmite o stare
liric complex. n poemul Enghidu este un pretext pentru a comunica durerea generat de
scurgerea ireversibil a timpului, scurgere care nseamn moarte.
n poemul Ctre Galateea, poetul renvie mitul Galateei, care este att opera ct i femeia
nendurtoare. Creatorul modern cere ndurarea de a fi de la cea creat de el referate Nichita
Stanescu.

Volumul 11 Elegii este considerat cea mai bun carte a lui Nichita Stnescu. Poetul
dezvolt un numr de raporturi care delimiteaz poezia i existena poetului. Punctul de
plecare este criza de natur existenial pe care poetul ncearc s o depeasc prin
meditaie. Stilul acestor poezii este solemn i ermetic, ex. Elegia ntia: Totul este inversul
totului / Spune Nu doar acela / Care l tie pe Da / ns el care tie totul / La Nu i la Da are
foile rupte (Nu poi nega ceva ce nu cunoti; pe msur ce cunoti mai mult eti mai
contient de relativitatea lucrurilor sale).
De fapt, elegiile sunt definiii filosofico-lirice ale unor concepte fundamentale ale existenei
poetului. n elegii tema este suferina de diviziune, tnjirea dup unitate: Durere a ruperii n
dou a lumii / Ca s-mi ptrund prin ochii, doi / Durere a ruperii n dou a sunetelor /
Lumii, / Ca s-mi loveasc timpanele, dou (Elegia 4). Refacerea unitii primordiale nu
este posibil pn cnd poetul nu va ti limba ierbii, a smburilor, a stelelor.
n Elegia a 10-a, poetul i exprim dorina de a atinge prin intermediul gndirii poetice
neauzul, nevzul, negustul, nepipitul, deci de a exprima inexprimabilul. Spiritul sufer de
ceea ce nu poate cuprinde, de imposibilitatea de a materializa imaterialul: Dar eu nu sunt
bolnav. Sunt bolnav / De ceva ntre auz i vedere / De un fel de ochi, un fel de ureche /
Neinventat de ere.. Aceast aventur spiritual se ncheie prin acceptarea realului, prin
ntoarcerea la lumea fenomenal.
n ultima elegie, poetul exprim ntoarcerea propriul pmnt: A fi n luntrul fenomenelor,
mereu / n luntrul fenomenelor / A fi smn i a te sprijini / De propriul tu pmnt. Poetul
reia aceast tem n volumele urmtoare, Alfa i Oul i sfera.
n volumul Laus Ptolemei, cele dou ci de cunoatere poezia i matematica, care apar i
n lirica lui Barbu tind s fie reduse la limbajul unic iniial i iniiatic. Principala tem a acestui
volum este refacerea simbolurilor.
n volumul Necuvintele, poetul abordeaz o alt perspectiv a lucrurilor i anume privirea
din afar ntr-o intenie nou de stpnire a universului. Poezia este ochiul care plnge,
lacrima celui care trebuie s fie fericit.

n ultima etap, numit lirica frigului, tema fundamental este moartea. Volumele de poezii
din aceast etap sunt Mreia frigului, Noduri i semne, Epica Magna, Operele
imperfecte Poezii Nichita Stanescu Moartea este o experien limit, nsemnnd ntoarcerea
n mit, n necuvnt. Moartea este o ncheiere metaforic a aventurii spirituale a eului poetic n
spaiul cunoaterii.
Criticul literar Aurel Martin consemna c universul liricii lui Nichita Stnescu este o pdure
de simboluri. Ca toi marii poei, Nichita Stnescu a fost fascinat de esene, de ceea ce
exprim sau ascunde fenomenalul. Poetul a ncercat s ptrund dincolo de lumita
cunoaterii, descoperind c tainele nu se las nvinse, nu-i divulg nucleul intim.
Poetul a avut ns vocaia de a ptrunde impenetrabilul, de a-i nchipui realiti indefinibile.
De aici frecvena n vocabularul su a cuvintelor construite cu prefixul ne, acestea
valorificnd simultan o afirmaie i o negaie.
ntreaga sa liric penduleaz ntre polii centralizatori, ntre da i nu, ntre lumin i ntuneric,
ntre iluzie i real, ntre stare de veghe i stare de vis. Modernitatea i valoarea liricii sale
rezid n viziunea poetic original i n limbajul poetic. Poetul confer cuvntului
independen, considerndu-l creator de lumi: Numai cuventele zburau ntre noi / nainte i
napoi, / Vrtejul lor putea fi aproape zrit / [...] / Ca s privesc iarba nclinat de / cderea
unui cuvnt. Limbajul su poetic este abstract, bazat pe metafor i parabol.

Leoaica tnr, iubirea

Conceptul de neomodernism desemneaza spiritul generatiilor de autori care s-a manifestat in
literatura romana in anii '60- '70 ai secolului al XX-lea. Dupa mai bine de un deceniu de
cultura pusa in slujba proletariatului, a intervenit o noua orientare ideologica, o revigorare a
poeziei, o revenire a discursului liric la formulele de expresie metaforice, la reflectii filozofice
si la imagini artistice. Fata de modernismul lovinescian din perioada interbelica, care isi dorea
sincronizarea cu spiritul veacului, neomodernismul incearca sa recupereze modelele
exemplare intorcandu-se spre marii creatori de dinainte de razboi precum Arghezi, Blaga,
Bacovia, Barbu. Tinerii poeti ai anilor '60 : Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ioan
Alexandru si Nichita Stanescu au innoit poezia, vazand in ea o stare liri 838c22i ca, o expresie
metaforica a trairilor, integrand in ea miturile si visurile . Poezia devine un spatiu ludic al
limbajului si conventiilor lui, care, la randul lui, este vazut ca o lume careia poetii ii
exploateaza frumusetile si capacitatile de expresie. Se observa astfel o schimbare in atitudinea
fata de limbaj, neomodernismul cultivand jocul sau limbajul prozaic, dand acestor procedee
noi valente lirice de expresie. Sintetizand, poezia neomodernista este poezia care se intoarce
la izvoarele modernitatii interbelice, in care poetii nu fac compromisurile morale, tematice si
stilistice cerute de poezia realist-socialista, este o stare lirica, o expresie metaforica a trairilor
profunde ale fiintei, integrand visul si mitul, limbajul poeziei nu mai e un simplu mod de
expresie, ci si un scop in sine, limbajul devine o lume careia poetul ii exploreaza frumusetile
si capacitatile de expresie, este cultivat uneori limbajul prozaic sau jocul cu vorbele.
Poetul postbelic neomodernist, N. Stanescu se plaseaza intr-o nobila ascendenta poetica : se
inrudeste cu M. Eminescu prin ilimitarea combinatorie, cu Blaga prin depersonalizarea si
dispersia in etern, cu Arghezi prin forta cu care inoveaza la nivelul limbajului poetic, cu I.
Barbu prin capacitatea de incifrare a mesajului in formule unice, ermetism, geometrizare lirica
si nu in ultimul rind cu Bacovia prin aplicarile obsedante ale tonului si anumitor stari.
Va rezulta astfel o 'poezie a poeziei' dupa cum afirma Eugen Simion, concentrata in volume
precum 'Sensul iubirii'-1960, 'Dreptul la timp'-1965, 'O viziune a sentimentelor'-1964. Cel din
urma cuprinde si poezia " Leoaica tanara, iubirea", opera care prezinta viziunea expresiei unei
trairi care neexteriorizata ar ramane muta, specifica primei perioade de creatie stanesciene
caracterizata prin elanuri adolescentine, manifestarea starii jubilatorii a unei lumi patronata de
suflet, o lume care respira timpul fiintei ca prezenta si sacralizeaza iubirea, etapa unei
spectaculoase mitologizari a lumii.
Astfel, intreaga opera este centrata pe tema iubirii fulgeratoare si a modificarii fundamentale
sufletesti survenite, semn ca pe langa iubire omul nu poate trece nepedpsit. Sunt asimilate idei
poetice eminesciene si argheziene vizand caracterul negativ al iubirii, aceasta fiind urmata
deseori de dezamagire. Poezia "Leoaic tnr, iubirea" face parte din volumul "O viziune a
sentimentelor" din 1964, n care Nichita Stnescu (1933 -1983), prin cuvntul poetic esenial,
vizualizeaz iubirea ca sentiment, ca stare extatic a eului poetic, reflectnd lirismul subiectiv.
Este considerat o capodoper a liricii erotice romneti, individualizndu-se prin transparena
imaginilor i proiecia cosmic, prin originalitatea metaforelor i simetria compoziiei.
Conceptul de art poetic exprim un ansamblu de trsturi care compun viziunea despre
lume i via a unui autor, despre menirea lui n univers i despre misiunea artei sale, ntr-un
limbaj literar care-l particularizeaz. Tema o constituie consecinele pe care iubirea, nvlind
ca un animal de prad n spaiul sensibilitii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu
lumea exterioar si cu sinele totodat.
Poezia "Leoaic tnr, iubirea" este o confesiune liric a lui Nichita Stnescu, o art poetic
erotic, n care eul liric este puternic marcat de intensitatea i fora celui mai uman sentiment,
iubirea.
Poezia propune un mod de receptare profund subiectiv a sentimentului iubirii, inteles ca
modalitate de a fi in lume. Apartinand lirismului subiectiv, poezia situeaza omul in centrul
unui univers pe care il reconstruieste din temelii. Astfel surprinzatoarele asocieri metaforice,
concretizarea, prin limbaj, a unor abstractiuni, uneori ambiguitatea sensurilor, semnificatiile
obtinute prin plasarea unor clisee verbale din poezia inaintasilor in noi contexte, confera
viziunii poetice conturate in opera lirica "Leoaica tanara , iubirea' de Nichita Stanescu o nota
de originaliate mai mult decat evidenta.
Titlul este exprimat printr-o metafor n care transparena imaginii sugereaz extazul poetic la
apariia neateptat a iubirii, vzute sub forma unui animal de prad agresiv, "leoaic tnr",
explicitat chiar de poet prin apoziia "iubirea".
Prima strof exprim vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice
agresive, care i sare "n fa" eului liric, avnd efecte devoratoare asupra identitii sinelui,
nfigndu-i "colii albi [...] n fa" i mucndu-l "de fa". Pronumele la persoana I, "mi",
"m", "m-", poteneaz confesiunea eului poetic n sensul c el era contient de eventualitatea
ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pndise-n ncordare/ mai demult", dar nu se atepta ca
acesta s fie att de puternic, s aib atta for devastatoare :"mi-a srit n fa", "mi i-a nfipt
n fa", "m-a mucat [...]de fa".
Strofa a doua accentueaz efectul psihologic al acestei neateptate ntlniri cu un sentiment
nou, necunoscut - iubirea, care degaj asupra sensibilitii eului poetic o energie omnipotent,
extins asupra ntregului univers: "i deodat-n jurul meu, natura". Fora agresiv i
fascinant a iubirii reordoneaz lumea dup legile ei proprii, ntr-un joc al cercurilor
concentrice, ca simbol al perfeciunii: "se fcu un cerc de-a dura,/ cnd mai larg cnd mai
aproape,/ ca o strngere de ape". Eul liric se simte n acest nou univers un adevrat "centrum
mundi", un nucleu existenial, care poate reorganiza totul n jurul su, dup alte percepii, cu o
for impresionant.
Privirea, ca i auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se nal "tocmai lng ciocrlii",
sugernd faptul c apariia iubirii este o manifestare superioar a bucuriei supreme, a fericirii,
care este perceput cu toate simurile, mai ales c se spune c ciocrlia este pasrea care
zboar cel mai sus i are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment
neateptat, care-l copleete: "i privirea-n sus ni,/ curcubeu tiat n dou". Curcubeul, ca
simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar i fascinant, ca i iubirea, sau
poate fi un adevrat arc de triumf, de izbnd cereasc, reflectat n sufletul prea plin al eului
poetic.
Strofa a treia revine la momentul iniial, "leoaica armie/ cu micrile viclene" fiind metafora
iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic i pierde concreteea i
contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simurile se estompeaz: "Mi-am dus mna la
sprncean,/ la tmpl i la brbie,/ dar mna nu le mai tie". Poetul nu se mai recunoate,
simindu-se confuz i bulversat de "atacul" surprinztor al unui sentiment extrem de puternic.
Eul liric identific sentimentul, nu mai este o "leoaic tnr" oarecare, ci "armie", tie c
iubirea este perfid, are "micrile viclene", dar fericirea trit acum vine dup o perioad
tern a vieii, "un deert", care capt brusc "strlucire". Iubirea, ca form a spiritului, nvinge
timpul, dnd energie i profunzime vieii "nc-o vreme,/i-nc-o vreme...". Sau poate, temtor,
eul liric este nesigur, nu poate ti ct timp iubirea l va ferici.
Muzicalitatea discursului liric organizat in trei secvente: o senarie cu vers liber, o octava cu
vers liber si o decima cu vers liber, este data de masura versului variind intre doua si zece
silabe, fixat invariabil intr-o schema neobisnuita de ritmuri. Rimele perechi sunt feminine si
produc o edulcorare, o catifelare a tonului final. Astfel creat, versul stanescian sustine prin
muzicalitatea lui interioara de avant, de precipitare spre stingere, insasi miscarea
sentimentului care izbucneste cu tarie, evolueaza cu febrilitate spre implinire si se realizeaza
prin proiectia iubirii in voluptatea meditatiei ce survine pierderii acesteia.