Megalodon Monstrul total din adancuri

Foarte putini dintre noi au avut privilegiul sa vada vreodata un rechin viu. Marea majoritate i-am
observat pe ferocii pradatori la televizor, in conditii de deplina siguranta, in sutele de filme
documentare in care cercetatorii curajosi incearca sa descifreze misterele acestor vietati fascinante.
Totusi, niciunul dintre expertii care si-au inchinat viata studierii pradatorilor marini, studiindu-i de
aproape, nu ar fi fost capabil sa-si pastreze sangele rece in fata unui monstru care depasea 20 de
metri in lungime. Charcharodon megalodon a fost intruparea fiarei primordiale, depasind in proportii
si manifestare orice alt Leviathan al apelor. Sa-l cunoastem mai bine!

Saga rechinului suprem

Primele marturii despre existenta unui rechin ale carui dimensiuni depaseau chiar si imaginatia celui
mai inflacarat paleontolog, vin din epoca Renasterii. Oamenii de stiinta ai vremii observasera deja
dintii fosilizati ai Megalodonului. Doar ca, pe atunci, invatatii credeau ca acestia sunt limbile
pietrificate ale dragonilor si balaurilor care imprastiau groaza intr-o Europa inca cufundata in
timpurile intunecate, care nu era convinsa pe deplin ca Pamantul este rotund sau ca femeile au
suflet!
Confuzia referitoare la dintii mega-rechinului a durat pana in anul 1667, data la care naturalistul
danez Nicolaus Steno i-a repus pe piedestalul binemeritat, decretand in lucrarile sale ca Stiinta s-a
intalnit cu cei mai mari dinti fosili ai vreunui rechin. De abia in anul 1835, naturalistul elvetian
Luius Agassiz a inlaturat complet valul de ignoranta care acoperea originea stapanului absolut al
marilor. Atunci, rechinul stravechi si-a primit denumirea stiintifica de Charcharodon
megalodon (Megalodon, insemnand literalmente, Dinte Mare in greaca veche). Putine fosile
au ramas de pe urma sa cea mai veche avand 18 milioane de ani , dar cele descoperite spun o
poveste infricosatoare despre un pradator cu adevarat imens, cat o balena mare, care cutreiera
nestingherit apele calde ale Oceanului Planetar. Megalodon, ca orice alta specie de rechin, avea
un schelet alcatuit din cartilaje, nu din oase. Cum cartilajele se descompun aproape la fel de usor
precum tesuturile moi, organele interne, muschii si pielea, nu este de mirare ca singurele fosile care
au rezistat trecerii ireversibile a timpului si consumatorilor de cadavre, au fost doar cativa dinti.
Cumplitele instrumente ale mortii erau extrem de asemanatori ca forma, functie si design cu dintii
marelui rechin alb. Cu o singura - mare - exceptie, daca dintii celei mai marei femele de rechin
alb, masoara maximum 5-6 cm, dintii fosili ai Megalodonului aveau o lungime de 16-20 cm.

Estimarea adevaratei dimensiuni a celui mai mare rechin care a trait vreodata a iscat o serie de
controverse in randul paleontologilor care si-au dedicat cariera descifrarii misterelor din spatele
stapanului marilor. Bazandu-se pe reconstructia falcilor Megalodonului si calculand de aici o talie
direct proportionala cu dintii sai enormi, profesorul Bashford Dean a avansat, inca din anul 1909,
teoria conform careia gigantul marilor atingea in medie o lungime de 25 metri. Asta in conditiile in
care un rechin alb de talie mare depaseste arareori 6 metri. In anul 1973, paleo-ihtiologul John E.
Randall a considerat ca daca masoara inaltimea emailului de pe cel mai mare dinte de pe maxilarul
superior, poate estima lungimea colosului la doar 13 metri. Cum cel mai mare dinte detinut de
profesorul Randall masura 15 cm, metoda sa a fost intens combatuta. Michael D. Gottfried, Leonard
J.V. Compagnos si S. Curtis Bowman, trei mari experti in studiul rechinilor, au atacat indelung
ipoteza anterioara. Daca presupunerile entuziate anterioare il creditau pe Megalodon cu o lungime
incredibila de 30 metri pentru un exemplar adult, noile metode moderne de cercetare,
demonstreaza ca Megalodonul masura "numai" 18-20 metri lungime si atingea uluitoarea
greutate de 70 de tone!

Surprizele cercetatorilor nu s-au oprit aici. Atat analiza comparativ ADN, cat si asemanarea uluitoare
a formei si mecanismului dintilor, demonstreaza ca Meagalodonul nu era decat fratele urias al
actualului mare rechin alb, cei doi facand parte din aceeasi familie, Lamnidae. Putem, deci, sa ni-l
imaginam pe Megalodon ca fiind copia gigantica a rechinului alb. Asadar, marile stravechi erau
brazdate de un rechin de 5-6 ori mai mare decat rechinul alb de astazi. Parca pentru a creste
suspansul, doi cercetatori niponi avanseaza o teorie seducatoare si foarte probabila, in acelasi timp.
Conform lui Tadashi Uyeno si Hiroshi Sekine, uriasul Megalodon nu a disparut deloc, ci doar s-a
micsorat! Actualul rechin alb nefiind decat Megalodonul de odinioara care, fortat sa se adapteze
conditiilor de trai in conformitate cu shimbarile geoclimatice prin care a trecut Terra in ultimele 15
milioane de ani, a adoptat o micsorare treptata a dimensiunilor. Teoria nu este atat de exaltata pe
cat pare la o prima vedere, istoria naturala cunoscand multe alte astfel de cazuri.
Rechinul alb urmasul megalodonului sau chiar fostul rege, adaptat vremurilor moderne

In mod oficial, se considera insa ca Megalodonul a aparut undeva acum 18-20 milioane ani,
pentru a se stinge candva in epoca Pleistocenului, acum circa 1,5 milioane ani moment la
care toti paleontologii cred ca a disparut cel mai mare peste carnivor care a trait vreodata. Totusi, o
descoperire de ultima ora clatina din temelii aceasta presupunere. Un dinte de Megalodon,
descoperit in primavara anului curent, a fost analizat in laborator si datele arata ca are o vechime de
"doar" 10-15 mii de ani

De ce atat de mare?
Pe baza descoperirilor fosilifere, escavate in bentosul din apele care scalda Europa, cele doua
Americi, Auastralia si Noua Zeeland, Japonia, Africa sau India, cercetatorii trag concluzia ca marele
rechin traia exclusiv in apele calde ale Oceanului Planetar, orice avansare in apele reci provocandu-i
bestiei probleme serioase. Vorbim despre un animal cu sange rece de dimensiuni colosale, care risca
sa-si piarda foarte usor energia in apele inghetate. De altfel, nici rechinul alb, mult mai mic ca talie,
nu urca in apele reci din acelasi motiv. Se cunoaste, astazi, ca Oceanul Planetar din perioada
Miocenului tarziu si a Pliocenului timpuriu, avea ape mai calde decat cele din prezent, situatie care a
favorizat raspandirea rechinului suprem de-a lungul tropicelor si chiar mai sus, in ape care astazi sunt
considerate temperate. Prin urmare, cercetatorii au tras concluzia justa ca megalodonul era un peste
pelagic care prefera apele calde abundente in prazi. In plus, singurul pradator care l-ar fi putut vana
chiar pe el, marele rechin, disparuse de mult. Cumplitul Predator X, o specie de pliozaur (dinozaur
carnivor acvatic) care depasea 15 metri lungime si era inarmat cu o muscatura de patru ori mai
puternica decat cea a unui T.rex, ar fi fost singurul monstru marin capabil sa-l rapuna pe Megalodon.
Dar cum pliozaurul de cosmar a disparut cu mult timp inainte de aparitia Megalodonului, regele
rechin putea domni linistit peste apele Terrei.
Aparitia sa pe scena vietii a coincis cu aceea a primelor balene, care incepeau sa cucereasca
marile. Astfel se explica motivul pentru care Megalodonul a crescut atat de mare. De fapt, la talia sa
uriasa, Megalodonul nu putea vana decat prazi foarte mari si relativ lente, cum sunt balenele.
Exista in acest sens foarte putine dovezi referitoare la posibilitatea ca regele rechinilor sa fi incercat
sa se hraneasca cu pesti. Talia sa era un impediment major in incercarile de a sparge si urmari un
banc de pesti, probabil mult prea iuti si agili incat sa nimereasca in gura imensa a
Megalodonului. Gura care era intr-atat de mare incat putea inghiti un rechin alb intreg

Distrus de orci si glaciatiuni?

Iata ca roata necrutatoare a timpului nu l-a iertat nici pe regele rechinilor, paleontologii stabilind mai
multe ipoteze in privinta motivului care a dus la extinctia Megalodonului.

Se pare ca, odata cu inchiderea istmului Panama, petrecuta cu 5 milioane de ani in urma, s-a alterat
si clima planetei, schimbandu-se dramatic circulatia curentilor marini globali. Initial, a inceput o
glaciatiune in Emisfera Nordica, fapt ce a dus la racirea intregii planete. Racirea apelor calde a fost o
lovitura grea pentru Megalodon. Glaciatiunile urmatoare din Pliocen si Pleistocen au determinat o
scadere a nivelului marilor cu peste 100 de metri. Situatia in sine a facut ca Megalodonul sa nu mai
beneficieze de apele calde costiere care serveau drept loc de imperechere si crestere a
puilor.Pierderea locurilor de crestere a puilor a periclitat situatia speciei, puii de Megalodon fiind
nevoiti sa se aventureze in apele adanci, unde cadeau victima adultilor sau atacului primelor balene
ucigase.
In plus, glaciatiunile repetate au schimbat rapid rutele de migratie a balenelor, care erau capabile sa
se refugieze in apele reci, polare, unde Megalodonii riscau hipotermia si moartea. Pe de alta parte,
stratul de grasime si sangele cald de mamifer al balenelor le-a permis acestora din urma sa
prospere in apele reci, astfel incat Megalodonul si-a pierdut principala sursa de hrana.O alta teorie
interesanta indica faptul ca Megalodonul si-a gasit sfarsitul in falcile balenelor ucigase sau orcilor.

In mod paradoxal, odata cu aparitia orcilor ca specie se inregistreaza si disparitia Megalodonilor.

Unii specialisti considera ca intre cele doua evenimente exista o stransa legatura. Orcile, balene
carnivore, traiesc in grupuri si dau dovada de o inteligenta incredibila pentru niste animale,
inteligenta dublata de o agresivitate si o cruzime fara masura. De asemenea, orcile sunt niste
parinti excelenti, distrugand orice rechin care se aventureaza in preajma grupurilor de pui. Orca este
si astazi pradatorul marin suprem. Desi aparent e greu de crezut, pentru un grup de orci,
uciderea unui Megalodon era o fapta mai usoara decat prinderea unei balene sau a unui
rechin mai mic. Extrem de inteligente si mobile, orcile puteau inconjura Megalodonul, muscandul
de innotatoare si coada, inainte ca greoiul pradator sa poata riposta. Incapabil sa se apere, regele
rechin cadea prada unor ucigasi mai mici, dar mult mai inteligenti. Adaugati aici si calitatea orcilor de
a nu se teme de niciun dusman, coroborata cu o inteligenta considerate de specialisti drept
diabolica si avem scenariul in care Megalodonul a sucombat ca specie, lovit de mai multi factori
negativi, dintre care spectru unuie haite flamande orci se detaseaza de la distanta.