EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Haiducul Pasca

Gheorghe Pasca este una dintre cele mai importante figuri ale luptei anticomuniste armate din
Maramures si unul dintre partizanii care a rezistat cel mai mult in munti * Vanator excelent, invitat de un
grof ungur la vanatoare, Pasca devine spaima Securitatii * Dupa moartea fratelui sau, isi foloseste
abilitatile de tintas pentru doborarea dusmanilor * Desi in permanenta vanat, Pasca traieste in codri si o
poveste romantica * Ioana Vlad, momeala trimisa de securisti pentru a-l prinde ii devine sotie * Primul
copil, o fetita, se naste chiar in grota in care era ascuns. * In urma unei prime tradari, Ioana Vlad,
insarcinata si cu un copil, este capturata * Pasca reuseste insa sa tina legatura cu sotia sa si chiar sa o
ajute * In 1956, in urma unei tradari, moare insa si el. Prefera sa se sinucida decat sa fie ingenunchiat. *
Vanatorul printului devenit fugar Gheorghe Pasca a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale
rezistentei anticomuniste de pe Valea Izei, impunandu-se prin iscusinta, inteligenta si popularitate. De
meserie vanator, Pasca a reusit sa atraga atentia unui important nobil ungur. In jurul lui s-au tesut
numeroase legende, extrem de actuale si astazi. Falsificarea alegerilor din 1946 porneste valul revoltelor
anticomuniste si in Salistea de Sus. Imediat dupa alegeri, sateanul Gheorghe Vlad, zis a Imparatului, in
semn de protest, trage clopotele din sat tipand in gura mare ca ingroapa comunistii. Provenind dintr-o
familie numeroasa, cu 11 copii, Gheorghe Pasca a fost nevoit, la fel ca si fratii lui sa deprinda de mic un
mestesug. Gheorghe si fratele sau Dumitru au devenit vanatori. Manuiau perfect arma, cunosteau
perfect muntii si cararile din paduri. Intr-un studiu a lui Radu Hriniuc, publicat in Anuarul Institutului de
Istorie Orala din 1999, se povesteste ca, despre calitatile de vanator a lui Pasca ar fi aflat si un nobil
ungur, care i-ar fi daruit o arma speciala, ce a infierbantat multa vreme mintile satenilor. Am auzit din
sat ca arma primita de Pasca era dotata cu o luneta, avea doua tevi, una pentru gloante si una pentru
alice, iar patul armei era incrustat cu argint, reprezentand scene de vanatoare. In aceasta scena era
prezent un cerb avand ochi de rubin, pe care daca apasai, se deschidea in patul pustii un locas cu cinci
gloante de argint, marturisea Lupu Grad in studiul lui Hriniuc. Tot din marturiile localnicilor din zona,
pusca ar fi fost primita cadou de la print ca semn de multumire pentru ca Pasca i-a salvat viata.
Legendele spun ca, intr-una din vanatori, ursul ranit, era gata sa cada peste print, dar Pasca, desi aflat la
distanta, reuseste sa-l impuste in cap si sa-l doboare. Vasile Ofrim, membru in Grupul de Rezistenta din
Dragomiresti descrie cu lux de amanunte in studiul lui Hriniuc legatura lui Pasca cu printul.: Contactul cu
printul prevedea plata pentru serviciul depus 1000 de pengo/luna, 100 kg de faina si 50 de kg de zahar si
atributiile lui Pasca in campania de vanatoarea (n-avea voie sa impuste ci doar sa-l apere pe print).
Acestia s-au plimbat prin toata Europa in cautarea unui vanat mai bun, iar scena cu ursul ar fi avut loc in
Germania. Motivul care l-a determinat pe Pasca sa ia calea pribegiei are legatura tot cu vanatoarea. Cand
comunistii au incercat sa dezarmeze populatia, Pasca n-a vrut sa renunte nici in ruptul capului la
bijuteria lui. Cu pusca isi castiga mancarea, iar vanatoarea era pasiunea lui. Pasca a predat toate
armele pe care le avea acasa, mai putin pusca cu luneta. Lupu Grad povestea insa ca conflictul lui Pasca
cu autoritatile a pornit mai mult din razbunarea unui satean. In timpul razboiului, odata cu crearea
primelor celule comuniste din sat, una condusa chiar de Pasca, un satean pe nume Ionu Zapului ar fi
incercat si el sa se inscrie in partid. Pasca l-a refuzat insa dur: noi nu primim in partid toti cacaciosii.
Dupa promulgarea decretului cu predarea armelor, Ionu Zapului l-ar fi parat pe Gheorghe Pasca ca
pastreaza pusca cu luneta. Devenise deja un bandit in ochii lor. Potrivit unor declaratii, se pare ca in
1946 isi face aparitia, in casa familiei Pasca, un taran, care pretinde a fi o ruda departata de-a lui Pasca
din zona Clujului. De fapt, era un informator, trimis in casa lui Pasca pentru a-l descoase. Pretinsa rudenie
a ramas in casa lui Pasca trei saptamani, timp in care a incercat sa afle parerea lui despre partid. Dupa
cele trei saptamani, Gheorghe a fost nas la o nunta si, se spuna ca a fost capturat de Securitate chiar in
toiul petrecerii. A fost la Sacel si tinut cateva zile, pana cand a reusit sa fuga si s-a amestecat intr-un alai
de nunta pana a iesit din sat. A fugit initial la sora lui, dar cand sa intre in casa, curtea s-a albastrit de
militieni. A incaltat din nou opincile si dus a fost. * Vanatoarea de securisti Gheorghe Pasca isi petrece
prima parte a pribegiei impreuna cu Gheorghe Vlad a Imparatului, pana la moartea acestuia in 1948.
Dupa retragerea in munti, Gheorghe Pasca s-a aliat in prima parte a pribegiei cu Gheorghe Vlad a
Imparatului, intrat si el in conflict cu comunistii dupa alegerile din 1946. Se spune ca cei doi fugari se
ascundeau undeva pe granita Maramuresului si a Bistritei. Desi organele de Securitate, speriate mai
ales de talentul cu care cei doi manuiau pusca, au mobilizat trupe importante in cautarea lor, n-au fost de
gasit. Cunosteau foarte bine zone si beneficiau si de sustinerea localnicilor. In 1948, Gheorghe Vlad este
ucis, iar Pasca se retrage o vreme din vizorul securitatii. Din perioada mai 1948-iunie 1949, provin
informatii potrivit carora Pasca ar fi facut mai multe deplasari in tara, deghizat in diferite personaje si
folosind nume fictive. Lupu Grad spune ca ar fi si lucrat pe cateva santiere din tara, tot sub un nume
fictiv, pentru a i se pierde urma. Ulterior, fratele sau, Dumitru se integreaza in grupul Dragomiresti, dar
este ucis in 1949, de catre un grup de securisti deghizati in tarani. Acest moment il schimba radical pe
Gheorghe. Nu numai ca devine si mai suspicios si mai solidar, dar incepe un fel de vanatoare de securisti.
Orice persoana suspecta care intra in padure era amenintata cu moartea, orice informator prins era
batut crunt si pus sa-si manance carnetul de partid. Unul dintre cele mai importante personaje ucise de
Pasca a fost Iosif Sipos, sef al Securitatii Viseu. Din marturia unui alt frate a lui Gheorghe, spusa in
penitenciarul Oradea, reiese cum s-a petrecut scena. Sotia lui Pasca ii ducea alimentele cumnatului sau,
care le ducea mai departe, in inima padurii. Cu toate masurile de precautie, intr-o zi, fratele lui Pasca a
fost luat in vizor de securitate si obligat sa-i duca la vizuina fugarului. Acesta a refuzat insa sa se apropie
de pestera, chiar daca acolo era fratele sau, argumentand ca: il cunosc pe frate-miu! Daca ne apropiem,
trage! Mai bine ma impuscati dumneavoastra, decat sa ma impuste el, ca l-am tradat. Ofiterii ar fi ras de
el, ca face pe el de frica si l-ar fi lasat acolo. Numai ca, dupa mai multe schimburi de focuri, securistii s-au
intors purtandu-si comandantul mort, pe brate. Pasca scapase. * Idila din buncar Urmarit de securitate,
vanat, amenintat cu moartea, Gheorghe Pasca a trait in perioada de haiducie si o poveste de dragoste.
Ioana Vlad, iscoada trimisa de Securitate pentru a-l captura, i-a devenit sotie si mama a doi copii. Primul
copil, o fetita, s-a nascut chiar in ascunzatoarea fugarului. In 1950, Securitatea, disperata ca nu-l prindea
pe fugar, a incercat sa afle macar cine dintre sateni ii ajuta. In reteaua de sateni era si Ioana Vlad, care a
fost supusa unui interogatoriu crancen pentru a spune ce fel de relatie avea cu Gheorghe Pasca. Femeia a
recunoscut ca, la insistentele sotiei lui Pasca, i-a dus de cateva ori alimente. Atunci Securitatea i-a propus
sa mai aiba o intalnire cu Pasca, de aceasta data una supravegheata. In studiul lui Radu Hriniuc, Ioana
Pasca povesteste ca: Am venit acasa si n-am zis nimica. Am mancat, am sezut un pic, am iesit afara si m-
am dus. Si buna dusa am fost trei ani de zile. Era iarna. Ma gandeam ce sa fac, unde sa ma duc, n-am
auzit numai cainii batand. Cam la un kilometru de stat, m-am trezit singura. Am vazut o umbra coborand
dealul: era Pasca. De spaima, era sa cad. Zice: Te-o manat dupa mine. Zic: nu. Pasca zice: Stiu eu, da
inapoi nu te mai duci, vii cu mine. Si m-am dus cu el, am stat trei ani de zile si am facut doi copii. Ioana
Vlad spune ca cei doi traiau intr-un buncar, in Magura Telciului. Aveau masa, pat, soba, blide si nu duceau
lipsa de nimic. Gheorghe impusca mistreti, capre si aducea lapte si branza de la stana. Din cand in cand,
se simtea supravegheat de securitate, dar ii spunea Ioanei sa nu-i fie frica. In 1952, Ioana Vlad a nascut o
fetita, acolo in padure, pe care a numit-o tot Ioana. Intre timp, impotriva celor care il ajutau pe fugar se
pornise o adevarata ofensiva. Darie Vlad povestise in studiul Andreei Dobes ca: si pe noi ne-o
supravegheat, ca am fost aproape. Si ne duceau acolo si ne bateau ca nu l-am vazut pe Pasca. Sa mergem
dupa el, sa le aratam unde e. Pe tata l-o batut pana ce o murit. I-a dat lapte la o copila de-a lui Pasca. L-
au batut acolo in camp, caci a fost aproape de buncarul lui cu casa. Si au mai stiut ei, ca nu a putut trai
copila aceea numai cu apa. I-au dat atata bataie pana ce a cazut acolo. Nu a trait mult dupa aceea. Nici o
luna. Avea 62 de ani. Apoi, Ioana ramane din nou insarcinata. In aceste conditii, Pasca e mai prudent.
Evita sa se expuna in zonele circulate, dar, cu toate acestea, peste cateva luni, prin tradare, este
descoperit de securitate. Ioana povesteste cum a decurs scena: Gheorghe iese in fata buncarului si il
vede pe Ionu Hatcului (Nebunu`) ascuns dupa un lemn. L-o prins pe Hatcu si o inceput sa-l bata strigand
De ce nu ma lasati in pace? Ce cauti aici taratura? Ce vrei de la mine? L-a snopit de Hatcu in bataie si i-
o dat drumul si o strigat dupa el ca nu care cumva sa-l vanda, ca-l impusca. In noaptea aceea ne-am
mutat in padurea Bitigilor. Dupa o saptamana, Gheorghe s-o intors la buncar sa vada daca a fost cineva
pe acolo. Totul era asa cum am lasat. Gheorghe s-a gandit ca l-o infricat pe Hatcu si n-a parat la
Securitate, dar s-a inselat. Ne-am intors amandoi la buncar si am mai stat o saptamana. Intr-o dimineata
imi spune Gheorghe ca o visat rau noaptea si crede ca-s pe urmele lui Securistii. A doua zi, in zori, auzim
focuri de arma deasupra noastra. Eu am vrut sa ies afara, dar Pasca mi-o zis Nu mergi nicaieri, pana
traiesc eu, eu ma duc!. O iesit si o aruncat o grenada, tinand foc cu armata pana la ora noua. O venit in
buncar si o zis sa ma duc cu el ca o sa incerce sa ma scoata din incercuire. Eu n-am vrut, eram cu un copil
mic in brate si groasa in sase luni. I-am spus sa scape daca poate si sa se duca, ca eu ma predau. O iesit
din nou, o aruncat o grenada si o reusit sa iasa din incercuire, fugind pe vale, peste copaci. M-a strigat sa
vin dupa el, dar nu mai aveam ce face. Securitatea era langa mine. M-am predat si au inceput sa ma
intrebe de unde aveam mancare, cine ne aproviziona, si eu n-am stiut sa-i spun, asta-i adevarul - Pasca
nu mi-a vrut a spune, ca in caz ca m-or prinde sa nu ma chinuiasca. Impreuna cu securistii erau doi
oameni de la noi care probabil le-o fi aratat drumul. Toata armata cata era acolo a ramas langa buncar, pe
mine m-au trimis in sat cu doi securisti si doi salisteni. Am coborat Stefanita si pe Setref si ne-am bagat
intr-o coliba ca incepuse ploaia. Pasca o venit dupa noi, incercand sa ma salveze, dar din cauza ploii
foarte dese m-o pierdut. O venit pana aproape de sat, pe Vapatana si s-o uitat dupa noi sa ne prinda din
urma. Noi am coborat pe Gruiu Buciumilor si ne-am oprit la un canton unde am dormit in noaptea
aceea. * Ii intretinea familia din pribegie Dupa capturarea Ioanei Vlad de catre Securitate si eliberarea
ei, Gheorghe Pasca continua sa-si vada familia si chiar s-o intretina, din pribegie. Odata cu capturarea
Ioanei, Gheorghe Pasca a ramas din nou singur. Dupa Gheorghe Vlad si fratele sau Dumitru, mai pierduse
un om drag si se trezise din nou singur, intre fiare salbatice. Intre timp, Ioana a fost supusa unor
interogatorii interminabile. Desi era insarcinata in 6 luni, este trimisa dupa gratii. Al doilea copil se naste
la infirmeria penitenciarului din Satu Mare, in 23 august 1953. Dupa patru luni de detentie, si ea si
copilul se intorc acasa, speriati, terorizati si fara niciun punct de sprijin. In curand insa, Gheorghe ia
legatura cu sotia sa si continua sa o viziteze de cate ori are ocazia. Noaptea, Pasca venea acasa si le
aducea mancare, vedea copiii si pleca din nou in padure. Desi fugar si vanat de securitate, doi ani de zile,
Gheorghe si-a intretinut familia din pribegie, riscandu-si viata de fiecare data. In 1955 insa, din cauza
unor concentrari de trupe mari in zona, Pasca intelege ca s-a strans latul si isi rareste vizitele acasa.
Destinul lui Vasile a lui Carcel In studiul sau, Radu Hriniuc aminteste destinul dramatic a lui taran. Vasile a
lui Carcel a fost descoperit de Securitate pe dealurile din apropierea ascunzatorii lui Pasca, cu desaga
plina de mancare. A sustinut ca mergea la fan, desi a fost batut teribil de Securitate. Dupa mai multe zile
de ancheta, s-a descoperit ca era nevinovat, dar era prea tarziu. Din cauza batailor, Vasile a facut o
cangrena si piciorul i-a fost amputat. Apoi cangrena s-a extins si la celalalt picior si i-a fost amputat si
acela. Traind multa vreme in mizerie, Carcel a decis intr-o zi sa mearga in audienta la Ceausescu. Trei zile
la rand a stat pe holurile palatului, tinut in carca de fratele sau. In cele din urma a fost primit de dictator,
care i-a promis ca il va ajuta. Intr-adevar, a primit o pensie de infirm. * Mai bine mort decat ingenuncheat
In iarna anului 1956, dupa 10 ani de pribegie, Pasca este din nou descoperit de Securitate, in urma
tradarii unui tanar pe care il luase sub aripa lui. Neputand scapa, haiducul din Salistea de Sus prefera
moartea in locul ingenuncherii. Se sinucide, preferand sa moara demn. Obligat sa rareasca vizitele la
familia sa, Pasca incearca sa-si schimbe si strategia. In 1955 intalneste un tanar care a dezertat din
armata. Unii sustin ca tanarul era informator al Securitatii si ca a fost trimis special pentru a-l captura pe
Pasca, altii spun ca tanarul ar fi fost intr-adevar dezertor si ca nu l-ar fi tradat niciodata pe Pasca, iar
descoperirea lor ar fi fost cauzata de tatal baiatului, care, la bautura, a scapat cate o vorba in sat. Tanarul
era baiatul morarului din Bitigi, si se spune ca ar fi facut o intelegere cu Securitatea: in schimbul eliberarii
tatalui sau, arestat pentru specula cu produse de consum, trebuia sa-l predea pe Pasca. Cateva luni, cei
doi s-au ascuns impreuna, intr-un buncar din zona Bitigilor, fiind aprovizionati cu hrana de morar, tatal
tanarului. Torturat de securitate, tatal flacaului i-ar fi turnat pe cei doi. Asa ca, trupele i-au luat prin
surprindere. Se spune ca baiatul i-ar fi ascuns opincile lui Pasca, pentru a-l impiedica sa fuga. Fiind un ger
naprasnic, Pasca stia ca ii vor degera picioarele daca va fugi descult si nu va putea ajunge departe.
Dandu-si seama de tradare, se spune ca l-ar fi impuscat pe tanar si apoi s-ar fi sinucis. Altii sustin ca a
luptat cu securistii, iar ultimul glont l-a pastrat pentru el. Vlad Darie povestea in studiul Andreei Dobes
ca: l-o tradat cineva. Unui baiat i-a dat drumul din armata ca sa se adune cu Pasca sa zica ca si el e fugar.
Era dintr-o comuna, de acolo, de langa Salva. A stat cu baiatul aproape un an. Iarna, tatal baiatului a mers
cu securitatea acolo si baiatul o fost ascuns opincile, ca sa nu se poata incalta. Securitatea, cand o venit
peste ei, i-o gasit pe amandoi morti. L-o impuscat si pe baiat. L-au dus acolo, la Bistrita, pe la Nasaud, i-o
ingropat. Au dus-o pe ea, femeia lui, pe aceea care nu a avut copii cu el, pe aceea au dus-o sa-l vada ca-i
mort. Se spune ca trupul lui Pasca a fost legat de o sanie si asa a fost dus la Nasaud. Acolo a fost depus
in curtea primariei, cu lozinca: Cine face ca el, ca el pateste.

Grigore Boot a fost un opozant al comunismului care nu a avut nicio ezitare s lupte
mpotriva lui n anii 1948-1949 cnd regimul sovietic apsa greu asupra oamenilor, ranii fiind
obligai s plteasc biruri mpovrtoare, de la cote de cereale, la cote de carne i bani.
Localnicii din Runcu Salvei in minte i acum c Boot a reuit s-i pun cu botul pe labe pe cei
care veneau s le ia animalele din bttur.
n volumul Cartea de la Runc, Gavril Moldovan relateaz cum, mbrcat n nite haine
ponosite, Boot s-a prezentat cu un miel n brae la Comcar Nsud, vezi Doamne, ca s-l
predea, n realitate interesat cnd va pleca la drum maina care urma s adune vitele din
gospodrii. Cei de acolo i-au spus s mearg acas i s atepte ntruct chiar a doua zi maina va
porni la drum.

A doua zi, s-a sculat dis-de-diminea i a mers mpreun cu un ajutor al su pe Valea Zgrii
ateptnd lng un pode construit din brne. Era prin luna mai, timp numai bun de adunat mieii
de la ceteni. Un soare strlucitor lumina vrfurile copacilor i colinele din jur. Boot nu avea
emoii. Era complet stpn pe sine. Tnrul de alturi avea i el ncredere n stpnul su. La un
moment dat, ei zresc la o oarecare distan maina pe care o ateptau. nuntru se aflau
perceptorii, nsoii de un miliian. Cu un gest hotrt, Boot urnete o brn din podul de lemn
ce traversa drumul, astfel ca maina s nu mai poat nainta. Apoi se ascunser amndoi n tufi.
Cnd maina ajunse aproape de podul de lemn, oferul opri vznd sprtura din fa. Se ddur
jos cu toii, iar atunci, Boot, ieind din tufi le cerut s ridice minile sus. () Boot l
dezarmeaz pe miliian, ia geanta cu 250.000 de lei, o sum foarte mare pentru vremea aceea. Ia
banii i las i un bilet: Mi-am luat leafa pe luna mai. Semnat Grigore Boot. () Cei 250.000
de lei au fost mprii sracilor. Unei vduve i-a cumprat o vac, alteia pmnt, scrie n
Cartea de la Runc.

Din acest motiv, dar nu numai, haiducul modern era iubit de oameni care l anunau cnd era
cutat de poter. Avea simpatizani la Salva, Runc, Mititei, Nsud la care trgea cnd avea
nevoie de adpost. Unii dintre ei au fcut chiar i nchisoare din cauza lui, mai scrie n volumul
citat, unde se menioneaz c una dintre persoanele care ar fi fcut nchisoare pentru c l-a
adpostit a fost Maria Onia din Salva, trimis dup gratii timp de un an.

Prin anii 1944-1952 i chiar dup aceea, era o figur legendar a locuitorilor din inutul Bistriei
i Nsudului, care-l priveau cu simpatie. Cei care l-au cunoscut spun c ura din tot sufletul
nedreptatea i comunismul din cauza cruia ranul romn a fost deposedat de pmntul,
animalele i bunurile lui. () A fost un haiduc modern, inteligent, nenfricat. Nu a fcut nicio
crim, dei viaa l-a pus n situaii n care era justificat s o fac. ntr-o zi a ntlnit pe Dealul
Trgului (la Dumitra) o femeie din Dorolea care se ducea cu vaca, la Nsud, s o vnd s-i
poat plti impozitele, dei avea acas apte copii crora nu avea ce s le dea de mncare.
Impresionat, Boot i-a dat o sum mare de bani, iar femeia a plecat acas cu vaca i banii, iar
astfel de gesturi din partea lui Boot nu au fost puine, se mai arat n Cartea de la Runc.

Brbatul a stat n nchisoare din 1950 pn n 1964. A murit n 1988. ntre timp, i-a pierdut un
picior, oamenii vorbind c i-a fost tiat ca s nu poat fugi din arest, el scpnd ca prin minune
de miliieni de fiecare dat. Dosarul su se afl la Cluj-Napoca, iar acuzaia adus a fost:
terorizarea organelor populare de stat i uneltirea contra Republicii Populare Romne.

Zeci de maramureseni au luptat cu arma-n mana aproape un deceniu contra

terorii comuniste In Muntii Tibles, Oas, Rodnei, Maramuresului si Gutai au
actionat mai multe grupari de rezistenta anticomunista Pentru curajul de a lupta
pentru libertate si onoare, cei mai multi au fost ucisi, altii au fost condamnati la
ani grei de inchisoare si umilinte. Niciunul insa n-a fost invins si nu s-a supus sub
jugul minciunii. Erau tineri, multi elevi, preoti, padurari, profesori, studenti sau
tarani simpli. Dar mai presus de toate, oameni care iubeau libertatea si dreptatea.
Toti s-au coalizat impotriva comunismului si au ales sa lupte cu arma-n mana
contra unui regim al terorii si minciunii. Erau primii ani de dupa cel de-al Doilea
Razboi Mondial, iar zvonurile ca Maramuresul Istoric urma sa fie smuls
Romaniei se raspandeau cu repeziciune. Amenintati de o noua stapanire,
maramuresenii au decis sa se intalneasca la Sighet, condusi de primarul Borsei de
atunci, Gavrila Mihali-Strifunda. Borsenilor li s-au alaturat tarani de pe Valea Izei si
a Viseului. Toti voiau anularea cererii de anexare a Maramuresului la U.R.S.S.
Miscarea condusa de Mihali a fost insa anihilata in scurt timp. Strifunda s-a retras
in munti, dar a fost arestat in 1949 si a murit in inchisoare. Lupta insa abia
incepuse. Dupa fraudarea grosolana a alegerilor din 1946, tensiunea si
nemultumirea maramuresenilor, obisnuiti a fi oameni liberi si drepti, care stau in
genunchi doar in biserica, a crescut. In 1947, s-a format primul grup de rezistenta
anticomunista, organizat de fratii Ioan si Vasile Popsa, care s-a retras in padurile
din jurul Ieudului. Ioan Popsa fugise pentru a scapa de o iminenta arestare, iar in
1948 i se alatura si alti tineri care riscau sa fie aruncati dupa gratii pentru ca si-au
exprimat opiniile politice. Un an mai tarziu, fratii Popsa iau legatura cu preotul
greco-catolic Ioan Dunca Joltea din Ieud, membru al PNT, urmarit si el de
securitate. Dunca a devenit liderul spiritual al Grupului Popsa si a adus in
grupare alti doi preoti si trei calugarite. Scopul grupului era schimbarea regimului
comunist. Retrasi in munti, asteptau venirea americanilor si declansarea unui nou
razboi intre URSS si statele democratice din Occident. In 1949, a fost arestat un
prim lot de membri ai grupului, in timp ce se aflau in casa unui ieudean. Vasile
Popsa este ucis in schimbul de focuri, dar Ioan Popsa, Vasile Hotea si Ioan Rusu
scapa. Popsa incearca refacerea grupului, dar este si el arestat in scurt timp.
Ceilalti doi s-au alaturat insa unui alt grup de fugari in munti. Grupul Tiblesul a
fost cea mai numeroasa trupa de rezistenta armata din Maramures, aflata sub
conducerea padurarului Nicolae Pop din comuna Lapusu Romanesc. Om bun si
drept, in anul 1944, salvase cateva familii de evrei pe care horthystii le-ar fi trimis
la Auschwitz. Securitatea il urmarea pentru ca ii ajuta pe fugarii ascunsi prin
paduri, muritori de foame. Fusese si membru al P.N.T-Maniu. In mai 1949,
profesorul de religie Vasile Pasca din Targu Lapus, fusese prins iesind din casa lui
Nicolae Pop, noaptea. Securistii au intrat ca sa-l aresteze, dar el si-a luat arma de
vanatoare si a iesit prin usa din spate, in padure. Cu ajutorul unui alt partizan, l-a
scapat si pe Vasile Pasca si s-au unit cu trei partizani maramureseni. Copiii lui
Nicolae Pop, Aristina, eleva, si Achim, amenintati cu arestarea, s-au alaturat
grupului. In august 1950, li se alatura inca 7 tineri din Ieud, grupul atingand
efectivul de 17 luptatori. Erau ajutati de zeci de localnici. Toti erau insa urmariti
informativ, iar teroarea asupra taranilor pentru a-i sili sa intre in colectiv, crestea.
Familiile partizanilor erau arestate, batute, umilite. Sotia lui Nicolae Pop a zacut la
pat 17 saptamani dupa ce a venit de la Militie. La 15 august 1952, zeci de familii
din zona Lapusului au fost deportate in Baragan, pana in anul 1957, taindu-se
astfel caile de aprovizionare ale oamenilor de padure, iar casele lor incendiate.
In iarna anului 1952, Securitatea a descoperit bordeiul partizanilor dar, alarmati la
timp, au scapat. Ramanand fara adapost si alimente, grupul s-a dispersat, pentru a
supravietui mai usor. Zona a fost invadata de trupele de Securitate, care scotoceau
sistematic. Partizanii erau cautati si cu avionul. Nicolae Pop a paralizat de partea
dreapta si nu mai putea vorbi. Avea 54 de ani. S-a spovedit si impartasit la
calugarul din satul Ungureni si a cerut, prin semne, sa fie predat Militiei, unde a
disparut. Ramas fara conducator, grupul Tiblesul a fost lichidat cu usurinta. Cei
capturati au fost judecati la Oradea de vestitul general maior de justitie Alexandru
Petrescu. Cativa au fost impuscati in lupta, intre care preotul Atanasie Oniga. Un
alt grup puternic de rezistenta anticomunista s-a conturat in jurul localitatilor
Dragomiresti si Salistea de Sus, condus de Ion Ilban. Grupul Dragomiresti era in
stransa legatura cu gruparea Popsa. In vara si toamna anului 1949, au avut cateva
ciocniri cu urmaritorii, apoi si-au construit un adapost, dar acesta a fost descoperit
de un paznic de vanatoare, care le-a promis partizanilor ca nu-i va trada, dar i-a
pus pe securisti pe urmele lor. Intr-o zi, au fost inconjurati de securisti, dar au
reusit sa fuga. O luna au stat ascunsi in padurea de pe Magura. Dar intr-o zi, a dat
peste un alt partizan care a promis ca nu-i va denunta. Acesta s-a predat insa
securistilor si i-a turnat. A urmat a doua ciocnire cu fortele de ordine, dar
partizanii au scapat si de aceasta data. Ca razbunare, securistii au intrat in comuna
si au inceput sa bata oamenii la intamplare. Au fost arestati vreo 150, familii si
rude. Partizanii s-au hotarat sa se predea, spre a-i scapa de chinuri. Au fost dusi la
Sighet, unde Ilie Zubascu a fost ucis in timpul anchetei, apoi au fost condamnati de
Tribunalul Militar Cluj 38 de inculpati. A scapat numai Gheorghe Pasca. Gheorghe
Pasca a murit in paduri, impuscat in ziua de 6 februarie 1956. A trait cu Ioana Vlad,
a doua sotie, in padure. Acolo i s-a nascut fetita, iar in luna mai 1953 sotia era din
nou gravida, in luna a 6-a. A fost arestata si anchetata la Militie. Cel de al doilea
copil, Gheorghe, nascut in temnita, avea numai doi ani si jumatate cand i-a fost
impuscat tatal. Dar rezistenta anticomunista din Dragomiresti nu a fost inabusita
definitiv. Evenimentele din Decembrie 1989 au fost prevestite oarecum, cu doi ani
inainte, de un grup de tineri, care i-au organizat o inmormantare simbolica lui
Ceausescu. Printre partizanii Maramuresului s-a aflat si haiducul Vasile Blidaru,
care din cauza unui conflict cu gestionarul cooperativei din sat a fost parat ca
dusman al poporului. A fost arestat, dar a evadat. Pentru a-l sili sa se predea,
securitatea i-a torturat si amenintat familia. A reusit sa fuga din tara, dar a revenit
in 1956, iar in vinerea de Rusalii a anului 1958 a fost ucis miseleste. Sotia fusese
obligata sa divorteze de el, dar a fost condamnata la 10 ani de temnita grea,
pentru ca i-a fost sotie. Un alt partizan razlet a fost Alexa Bel, nascut in satul
Cufoaia si poreclit Diacul. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial a fost primar.
Ulterior, a fost condamnat la un an de inchisoare corectionala pentru raspandirea
de stiri false, deoarece alarma satenii ca vin americanii. Alaturi de aceste grupuri
au fost numerosi tineri, elevi de liceu de la Dragos Voda, incarcerati in primul lot
de detinuti politici de la Inchisoarea Sighet, o mana de tineri de la Liceul Gheorghe
Sincai, un grup de elevi ai scolii de subingineri din Baia Mare, tarani, preoti,
intelectuali, profesori. Toti s-au ridicat, cu pretul vietii, al tineretii si al familiei,
impotriva regimului. Toti au suferit ani grei de puscarie si multi nu s-au mai intors
din detentie. Niciunul insa nu a fost cu adevarat invins de regim.