Centrul de excelență în medicină și farmacie “Raisa Pacalo”

Portofoliu la limba și literatura română.

A elaborat: Condrea Miriam

A verificat: Doca Ana
 Cuprins:
1. Teme pentru acasă
2. Proect de investigație lingvistică
3. Lectura: texte lecturate
fișa de lectură
4. Bibliografie: P. Ispirescu
M. Eminescu
I. Creangă
C. Negruzzi
G. Călinescu
M. Isanas
B. Ștefănescu
5. Agenda lexicală
6. Pastila de limba
Teme pentru acasă
Lectura: Texte lecturate
Fișa de lectură
 Fișă de lectură
• Titlui lecturii: Enigma Otiliei
• Autorul: George Călinescu
• Personaje: Otilia, Mărculescu, Felix , Leonida, Costache, Aglae Tulea,
Stănică , Simion Tulea, Aurica, Georgeta.
• Timpul și locul: Secolul xx; București.
• Conținutul pe scurt: Felix Sima visa în București la unchiul său pentru a urma
Facultatea de medicină. Acolo îi cunoaște pe membrii familiei, din care face
parte și Otilia. Între Felix și Otilia se clădește o relație de prietenie și
atașament, însă Otilia privește totul în mod copilăresc. Într-un final Felix
devine doctor și se căsătorește, iar Otilia s-a căsătorit cu un om bogat.
 Fișă de lectură
• Titlul lecturii: o scrisoare pierdută
• Autor: Ion Luca Caragiale
• Personaje: Nae Cațaveanu, Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache, Ghiță Pristanda, Cetățeanul Turmental,
Agamemnon Dandanache, Tache Farfuridi, Iordache Brânzovenescu, Ștefan Tipătescu.
• Cronotop: Capitala unui județ de munte, zilele noastre.
• Tema: Viața politică
• Conținutul pe scurt: Întâmplarea se petrece chiar înainte de ziua alegerilor. Tipătescu și Zaharia discutau.
Trahanache îi spuse că într-o zi, Cațavencu îl cheamă la el acasă să îi arate ceva. A mers. i-a arătat o
scrisoare de amor de la Tipătescu către soția sa, Zoe. Dar el nu credea în chestia asta. Cațavencu i-a mai
zis că dacă nu il votează la alegeri, va publica acea scriseare in revista lui. Aflând și Zoe, cu toții începua
să intre în panică și să se întrebe ce era de făcut. Veni și ziua alegerilor. Toți voiau să îl aleagă pe
Caavencu. Trahanache fu chemat de către Pristanda, Zoe și Tipătescu, care aveau vești importante. Aflară
că încă cineva se înscrisese. Se numea Agamiță Dandanache. Atunci Zaharia le spuse că şi el avea ceva
de spus. Aflase că domnul Cațavencu furase o sumă de bani de la bancă. Cu asta, acest om şiret nu mai
avea cum să câștige alegerile. Când se întoarse în sala de voturi, pentru că el era judecătorul, spuse acest
lucru. Acum toată lumea tinea cu Agamița Dandanache. El câştigă.
 Fișă de lectură
• Titlul lecturii: Păsările tinereții noastre
• Autor: Ion Druță
• Gen: dramatic
• Personaje: Pavel Rusu, Mătușa Ruța, mama lui Pavel, Prima Dragoste a lui Pavel, Un
tânăr ostaș-vechi prieten de-al lui Pavel, Andron, Paulina, Artina, Dochița.
• Cronotop: sec. Xx, Valea Cocorilor
• Conținut pe scurt: În acel sătuc deja câțiva ani se văd tot mai puțini cocori, în ciuda
denumirii- Valea Cocorilor. Totul începuse de la ceea că tatăl lui Pavel o bătea pe
mătuşa Ruța, astfel stricându-i viața. Mătuşa aflase că nepotul său este grav bolnav, și a
decis să-l viziteze. Mătuşa Ruța și nepotul său- Pavel Rusu au îndrăgit câte o pasăre,
anume aceasta i-au ajutat să lege vorbă după un timp îndelungat a supărării Mătuşei pe
Pavel. La sfârșit Pavel moare, iar frica sa că va muri în singurătate nu s-a împlinit..
 Fișa de lectură
• Titlul lecturii: Pădurea spânzuraților
• Autor: Liviu Rebreanu
• Personaje: Apostol Bologa, Otto, Varga, Gross, Cervenco, meyer, Petre, generalul Karg, Paul Vidor, Ilona, Constantin Boteanu,
maria Bologa, protopopul Groza, Domșa, Marta Domșa, Alexandru Pălăgieșu.
• Genul: genul Epic
• Tema: Analiza psihologică și războiul, perspectiva pedepsei prin spânzurare.
• Timpul și locul: sec.XIX, pe frontul din Carpții Orientali
• Conținutul scurt:Apostol Bologa, fiul unui avocat român dobândește în familie o educație religioasă, dar îşi pierde credinja în
Dumnezeu după moartea tațălui său. El merge la armtă pentru a-și dovedi vitejia în fața logodnicei sale, Marta Este cooptat în
tribunalul militar care-l osândeşte la moarte pe ofițerul ceh Svoboda, surprins în timpul unei tentative de dezertare pe frontul
din Galiția. Se hotărăşte să dezerteze dar este grav rănit în urma unui atac neaşteptat al rușilor. Rupe logodna cu Marta, pe care
o surprinde conversând cu un ofițer de honvezi, ce îi făcea curte. Pentru a-şi salva reputația, Marta susține că ruperea logodnei
se datorează faptului că a vorbit ungurește cu ofiterul de honvezi. Notarul Alexandru, fostul său prieten, il acuză de crearea
unei tulburări și este izgonit din casă, In zilele următoare, ofițerul se întoarce pe front, plin de credință și de iubire. Revenit la
Lunca, Apostol Bologa se logodește cu llona. Refuzând să devină complice la condamnarea unor oameni nevinovați, el se
hotărăște să traverseze liniile frontului pentru a ajunge la români, dar se rătăceşte şi este. Se găsește asupra sa o hartă cu
pozițiile trupelor, iar pretorul militar il acuză de dezertare la inamic și trădare. Bologa refuză cu incăpățânare să se apere în fața
Tribunalului Militar, în ciuda insistențelor căpitanului Klapka, şi este condamnat la degradare militară și moarte prin
spânzurare.
 Fișa de lucru
• Titlul lecturii: Apus de soare
• Autor: Barbu Ștefănescu Delavrance
• Gen: Dramatic
• Cronotop: 1503-1504; Moldova, Suceava
• Personaje: Ștefan cel Mare, Bogdan, Logofătul Tăut, Pârcălabul Negrilă,Paharnicul Ulea,
Clucerul Hrincovici, Clucerul Moghilă, Stolnicul Drăgan, Petru Rareș, Doftorul Ieronimo da
Cesena, Doftorul Șmil, Țugulea Movilă, Doamna Maria, Oana, Dochia
• Tema: Lupta pentru putere/ tron
• Conținutul pe scurt:Oana aude întâmplător cum Ulea, Staval nu sunt de acord ca Bogdan
Vodă să urce la tron, însă Stefănița ar fi o variantă foarte bună. Ea il anunță pe Ştefan, iar el la
rîndul său, adunindu-şi ultimele puteri il domnitor pe Bogdan. Poporul era declară
nemulțumit şi cereau într-un glas ca Stefanițå să le fie domn. Ştefan ieşise de după perdele cu
sabia in mână, unde se odihnea din cauza rănii, și il ucide pe Ulea-mâna sa draptă. Înainte de
a se decide la acest pas el îi recunoscuse Oanei un crunt adevăr-el este tatăl ei.
 Fișă de lucru
• Titlul lecturii: Sărmanul Deonis
• Autor: Mihai Eminescuâ
• Genul literar: genul epic
• Curent literar: romantism
• Semnificația titlulu:Titlul nuvelei face referire la protagonistul acesteia: Dionis, un tänăr intelectual sărac și
singur. Epitetul „sărmanul" este menit să descrie nu neapărat condiția materială nefericită a tânărului Dionis.
protagonistul operei, ci destinul său tragic în întregime, din care singura evadare posibilă este evadarea în vis.
• Tema nuvelei: Tema centrală a nuvelei „Sārmanul Dionis" este condiția omului de geniu aflat in căutarea
cunoașterii absolute și trăitor într-o lume incompatibilă cu valorile sale, o lume care reprezintă un mediu precar
pentru şansele de reușită ale protagonistului. Această temă este o oglindire a viziunii romantice eminesciene
despre lume.
• Tipul nuvelei: nuvelă fantastică
• Personaje: Dionis, călugărul Da tama lui Dionis, maestrul Rubeu, Maria, tatăl Marie Rieu, Doctorul
• Conținutul pe seurt: Dionis, un liman de aproape 18 ani, modest copist ,„avizat a se cultiva ne apacate,
singur", cu o existență materială precară, neavand pe nimeni în lume, iubitor de singurătate Tatăl său o iubise pe
Maria, fiica unui preot şi din această iubire se născuse Dionis. El işi aminteşte cum ,,văduvita sa mumă îl crescu
cum putu din lucrul mâinilor ei", singura moştenire ce-i rămăsese de la tatăl său fiind un portret din tinerețe al
acestuia, în care copilul se regăseşte adeseori pe sine: ,era el întreg, el, copilul din portret". Dionis îşi deschide
posibilitatea de a călători în timp cu ajutorul unei cărți de astrologie, sau totuşi a fost un vis...
Bibliografie: Petru Ispirescu
Mihai Eminescu
Ion Creangă
Constantin Negruzzi
George Călinescu
Magda Isanos
Barbu Ștefănescu
Petru Ispirescu
• Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830, București — d. 21 noiembrie, sau 27 noiembrie după alte
surse, 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf român.Este cunoscut
mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești pe care le-a
repovestit cu un har remarcabil. Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la București, în
mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine
transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută.[necesită citare] De la părinți sau de la
calfele și clienții tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creații
populare, mai ales basme.Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor școli, el a fost educat de
mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți
de la tipografiile la care a lucrat. El îi mărturisea lui J. U. Crainic că "n-am trecut nici patru
clase primare". Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul Nicolai
de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de
la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul a învățat psaltichia cu profesorul de muzică George
Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa.La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la
tipografia condusă de Zaharia Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate
studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14
ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.După ce tatăl său a murit, Petre a învățat să
cânte la chitară pentru a-i ține de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri.
La fel și în cazul prozei memorialiste, însă, în domeniul versurilor, încercările sale au rămas
îmbinări hibride de influențe insuficient asimilate.
Mihai Eminescu
• Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[2][3][4][5] Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,[2] 
București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară
postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.[6] Receptiv la romantismele europene de
secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ
întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul
pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi,
nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia
europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé. Poetul avea o
bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia
antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer
, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la
îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan
nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel. Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau
politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i
deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l
pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau
guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața
mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului. Eminescu a fost
activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
[7] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. 

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite 

Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.[8] Eminescu a fost internat în 3 februarie 
1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în
jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la
umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al 
Academiei Române.
Ion Creangă
• Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un
scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă
este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale
autobiografice Amintiri din copilărie. Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în
Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie
1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.Creangă a mai avut încă șapte frați și surori:
Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei,
Maria și Ileana în 1919. Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei
sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de
țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului
matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion,
unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot,
este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-
a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind
cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. S-a despărțit cu greu de
viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.La 19 decembrie 1860 se naște fiul său
Constantin.În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut
profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1
din Iași.După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv
din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica
Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.Dedică din ce
în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.
Constantin negruzzi
C. Negruzzi (31 decembrie 1842 - 6 ianuarie 1932) a fost un moldovean , mai târziu poet și
prozator român . Născut la Iași , era fiul lui Constantin Negruzzi și al soției sale Maria
( născută Gane). Locuind la Berlin între 1853 și 1863, a urmat liceul, urmat de 
Universitatea din Berlin , de la care a obținut doctoratul în 1863. A fost profesor la 
Universitatea din Iași din 1864 până în 1884, și la Universitatea din București din 1885 până la
retragerea sa în 1897. A fost ales în Adunarea Deputaților în 1870 și ulterior s-a alăturat 
Senatului României . A fost ales membru titular al Academiei Române în 1881,a fost mai târziu
secretarul său general, și a ocupat trei mandate de președinte al Academiei: 1893-1894, 1910-1913
și 1923-1926.Negruzzi a fost printre fondatorii Junimea și a devenit secretar al acesteia în 1868. El a
jucat un rol foarte semnificativ în calitate de editor al Convorbiri Literare , asigurând apariția regulată
a revistei prin investirea unei cantități imense de energie și făcând sacrificii semnificative, inclusiv
cele materiale. A continuat ca redactor timp de zece ani după ce s-a mutat la București în 1885. A
scris recenzii și note în Convorbiri ; a publicat selecții din Copii de pe natură (care a apărut sub
formă de carte în 1874), precum și romanulMihai Vereanu (care a apărut în 1873); și a inițiat o
coloană numită „Corespondență”, probabil prima scrisoare adevărată a țării către secțiunea editor
 .Debutul său în presă a venit în 1866, cu o piesă cu un singur act care a apărut în Foaia Soțietății
pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina ; prima sa carte a fost Poezii din 1872 . Deși scris
începând cu 1889, Amintirile din „Junimea” a fost publicat abia în 1921. A tradus mai multe piese de
teatru de Friedrich Schiller ( The Robbers , Fiesco and Intrigue and Love au apărut sub formă de
carte în 1871; Maid of Orleans în Convorbiri Literare în 1883; Don Carlos și Mary Stuartîn ultima
lucrare completă cu șase volume, care a apărut între 1893 și 1897). Alte traduceri au inclus poezie
romantică, atât franceză ( Victor Hugo ), cât și germană (Schiller și Heinrich Heine ), publicată
în Poezii . [1] Soția sa era Maria Rosetti. [5]
George Călinescu
• G. Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric
literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii
române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.
Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile,
alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G.
Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică. Prenumele lui adevărat,
în actele de stare civilă, era Gheorghe; în ultimele decenii, în mod uzual, se folosește pentru
a-l desemna formula "George Călinescu", apocrifă și eronată, dar consacrată în mod solid de
uzaj. Se naște la București ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan.Copilul e crescut de
impiegatul CFR Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului
lucra ca menajeră. Familia Călinescu, împreună cu „femeia din casă” și copilul, se mută la 
Botoșani, apoi impiegatul Călinescu este transferat la Iași. Aici în 1906, Gheorghe Vișan
(viitorul scriitor) e înscris la Școala „Carol I”, de pe lângă Liceul Internat. În 1907, Maria Vișan
(mama sa naturală) acceptă ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, se
va numi Gheorghe Călinescu (și trebuie menționat că acesta a rămas, pe tot parcursul vieții,
numele său oficial, utilizarea – evitată consecvent de scriitorul însuși –, atât în exprimarea
orală, cât și în scris, a prenumelui „George“, de fapt incorectă, dar tot mai frecventă în ultima
vreme, este o ispravă a posterității: tolerată și în cele din urmă acceptată, ea se explică foarte
probabil prin interpretarea, bine intenționată, însă eronată, a pseudonimului „G. Călinescu“).
Se mută la București în 1908, an în care se înscrie la gimnaziul Gheorghe Șincai. În copilărie
nu a excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrității.
Magda Isanos
• Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) scriitor
român, a fost poetă, prozatoare și publicistă, soția lui Eusebiu Camilar.S-a născut
la Iași, România, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină.
A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de
Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938)
dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.De mică
avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din
biblioteca școlii.Debutează în 1932, cu versuri în revista Licurici a Liceului de
băieți ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău. Poeta participă, împreună cu alte
colege, la concursul organizat anual de Societatea ”Tinerimea română", la București.
Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmînare a
premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară: ”De dumneata
sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.”În toamna anului 1934 își începe la
Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmînd
paralel cursurile Facultății de Drept. În cele din urmă, renunță la Litere, hotărîndu-se să
urmeze Dreptul.Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a
revistei Însemnări ieșene. Paralel publică în Cuget moldovenesc, Pagini
basarabene, poezii ca: Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvîntul
Evei, Jucărie, și altele.În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la
strîngerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.
Barbu Ștefănescu Delavrancea
• Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858,[1] București, Țara Românească – d. 29 aprilie 1918,[3][1][4][5] Iași, 
România) a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl
pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele
femei-arhitect din România. S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București
, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era
descendent din familia unor ciobani vrânceni, „strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai
rodnice“, devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și „staroste al cărăușilor din barieră“. Tatăl lui
Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și 
M. Kogălniceanu: „Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la '64 ... Străbunii mei se pierd în
haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile ...“ Mama lui Barbu, Iana
(Ioana sau Ana), era „fiica văduvei Stana din Postrăvari, sat locuit de clăcași, de pe moșia familiei Filipescu“. Primii
ani de viață și-i petrece în ulița Vergului, în tovărășia tatălui, ajuns la aproape 70 de ani: „Mi-aduc și acum aminte
(aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-
l lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță“ - și a poveștilor spuse la gura
sobei: „Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulțumire. Și mă simțeam ușor ca un fulg plutind pe o
apă care curge încet, încetinel, încetișor ...“Părinții îl dădură în primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf.
Gheorghe Nou, „să-l învețe slovele noi și să citească“. În clasa a II-a (1866) intră elev la Școala de Băieți Nr. 4,
unde îl are învățător pe Spirache Danilescu, „om luminat“, urmând ca în anul următor să treacă la Școala
Domnească, pentru clasele a III-a și a IV-a. Studiază cu învățătorii E. Becarian și Ion Vucitescu, în condițiile de
rigoare ale internatului și ale școlii vechi în care se practicau pedepse aspre. În registrele matricole era trecut
numele de Ștefănescu Barbu.După cele patru clase primare, Barbu este înscris, după un an, ca bursier la Liceul
„Sf. Sava“, învață cu cei mai de seamă profesori ai Capitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, 
Vasile Ștefănescu), fiind remarcat pentru talentul și capacitatea sa de asimilare. Atmosfera din internatul de la „Sf.
Sava“ și imaginea adolescentului vibrând de pasiune vor fi evocate în nuvela Bursierul. Din această perioadă (
1876 - 1877) datează și primele lui încercări literare. Din 1877 devine student la Facultatea de Drept.
Agenda lexicală
Agenda lexicală(cuvinte și sensurile lor)
• Paratirează- afecțiune neinflamatorie a glandelor paratiroide.
• Conchemat- convocat.
• Guturăios- care se îmbolnăvește ușor de guturai.
• Sculpuralitatea- însușirea de a fi sculptural. Lipsa de plasticitate, de sculpturalitate și
deficiențele de compoziție se îmbină cu accente de viață.
• Cumpănit- a aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. A pune în stare de echilibru.
• Izodont- care prezintă izodonție.
• Mezotron- mezon.
• Repliere- acțiunea de a se replia, mutare a apărării de pe un aliniament pe altul situat mai
înapoi.
• Zdrumicat- auzea scârțiind roata ciuturii de la fîntîna și... apa zdrumicată pe mână/ făcut
bucățele sfărâmat, zdrobit.
Pastila de limbă
Formă greșită/Formă corectă
A absorbi- a absoarbe Ciocolatele-ciocolățile
Aceeași- aceiași Colaborăm- colaborăm împreună
Afișe- afișuri Confortul-comfortul
Abume- albumuri Să copieze- să copii
Aleile- aleele Se creează-se crează
Amiezii-amiezei Creăm-creem
Securitatea- siguranța Dragile mele-dragele mele
Așază-așează De aseminea- de asemenea
Aș-ași După părerea mea- în opinia mea
Berzei-barzei Vopșă- în general
Carnavaluri- carnavale Utiug- fier de călcat
Cărui-cărei
 Substantivul
Substantivul este partea de vorbire( flexibilă işi schimbă forma în vorbire după număr,caz și
determinare) care denumește ființe,lucruri, fenomene ale naturii,stări sufleteşti, obiecte.
Clasificarea lexico-gramaticala
a. Dupa inteles și în funcție de anumite trăsături lexico-gramaticale,substantivele sunt:
 Comune: cele care denumesc lucruri, fenomene ale naturi, stări sufletesti actiunil carte vânt
durere întelegere etc.);
 Proprii: cele care identifică obiectul lon Soroca, Dunărea, Univers etc.);
b.Dupa forma,substantivele sunt:
 Simple(carte,profesor,elev etc.);
 Locuțiuni substantivale-grupuri de cuvinte, cu sens unitar.echivalente, din punct de vedere
semantic si sintactic,cu un substantiv(aducere-aminte,băgare de seamă etc.)
 Compuse(untdelemn,argint-viu.Strâmbă-Lemne etc.);
 Accentul
• Accentul in limba romina nu are un loc fix,iar pentru pronunțarea corecta a
cuvintelor este indicat sa consultam dicționarele și îndreptarele
ortografice,ortoepice și de punctuație.
Cuvintele limbii române pot avea accentul:
Pe ultima silabă (măsea,castan etc.);
Pe penultima silaba(română,gradina etc.);
Pe antepenultima silaba(definiție, instituție etc.);
Uneori , accentul are rolul de a face deosebirea între două forme gramaticale
ale aceluiași cuvânt sau doua cuvinte care au aceiași forma,dar înțeles
diferit(Maria a avut o zi veselă.Am spălat multa vesela după petrecere).
 Formule de politețe
• Saluturile și urările conțin cel mai adesea adjectivul calificativ bun, pe lângă
care este desemnat obiectul urării
• Felicitările conțin fie verbul a felicita, însoțite de pronumele personal te/va,
fie substantivul derivat felicitare la plural, însoțit sau nu de adjective
calificative, cantitative sau posesive
• Condoleanțele se exprimă prin formule care conțin substantivul condoleanțe
la plural însoțit de adjective calificative Rugămintea se adresează prin verbul
a ruga însoțit obligatoriu de pronumele te și, facultativ, de adverbul frumos
• Invitația se adresează prin verbul a pofti la imperativ, cu adăugarea
facultativă a formulei de rugăminte: Poftește! Poftiți!
 Vocabularul
• Vocabularul limbii romîne este alcătuit din peste 120 000 de cuvinte
• Vocabularul fundamental este alcătuit din aproximativ 1500 de
termeni și cuprinde cuvintele cunoscute și utilizate frecvent de toți
vorbitorii limbii romîne(casa,scaun,lapte,apa,măr,negru,tata,mama
etc.)
• Masa vocabularului cuprinde un număr foarte mare de cuvinte,mai
putin cunoscute și mai puțin utilizate de majoritatea vorbitorilor limbii
române (cupru,cateta,calota,efemer,perisabil, păpușoi,giubea etc.)
 Pronumele
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv.
Clasificarea pronumelor
• Personal(eu,noi,pe mine,lui,-mi,mă,-i etc.);
• • De politețe (dumneata,dumnealui,dumneaei,dumnealor etc.);
• Reflexiv(pe sine,se,-s,sie,își,și);
• Posesiv(a mea,a sa,ale mele,ai noștri ,ai vostri etc);
• Demonstrativ(acesta,ceilalți,aceea,aceiași etc);
Categorii gramaticale
• Genul(masculin,feminin);
• Numărul(singular și plural);
• Persoana(1,2,3)
 Articolul hotărât enclitic
• Alipirea articolului substantival hotărât la substantivul
determinat articolul substantival hotărất în cazul nominativ acuzativ
singular se lipește la substantiv prin următoarele procedee: -se adaugă
desinenței:codri+l,frate+le,rîu+l -se leagă cu ajutorul vocalei-
u:băiat+u+l,tei+u+l,stea+u+a -se substituie
desinenței:tata+a=tata;fata+a=fata
• Nota.Substantivul tată are două forme articulate hotărât la singular:
tata și tatăl. Ultima este folosită cu un determinativ: tatăl meu și tatăl
lui.
 Exprimarea aproximației numerice
Aproximație numerică poate fi exprimată:
• Cu ajutorul unor numerale alăturate între care se pune fiecare virgulă,
fie cratimă:doi,trei copii,patri-cinci zile
• Prin repetarea primului component, în cazul numeralelor compuse cu
sută, mie, milion; un tren numeralele repetate se pune virgulă
Nota. În cazul construcțieiun,0-doi, substantivul, la singular,se
intercalează între numeralele alăturate:0 zi,doua,a mers.
 Ortografia părților de vorbire
• 1. Substantivele masculine cu rădăcină terminată in -i au la plural
nearticulat -ii(i din radacina+i desinența de plural)si la plural articulat
-iii:-copil-copii-copiii
• 2. Substantivele neutre terminate în-iu și cele feminine terminate in-ie
se scriu la plural nearticulat cu doi -i: studii
• 3. Forma de plural a substantivelor masculine terminate în x se scrie
cu cș:sfinx-sfincsi
Ortografia cardinalului.Numeralul
Cardinal
1. Numerele cardinale de la 11 până la 19 și numărul zecilor se scriu într-
un cuvînt:unsprezece,doisprezece,douăzeci.
2. Celelalte numerale cardinale compuse se scriu separat: douăzeci și unu,
douăzeci și doi.
3.Numeralul cardinal stă înaintea formei nearticulate a substantivului:
• Numerele de la 1 până la 19 sunt alăturate direct substantivului:Cinci
cărți,zece caiete etc.
• Numeralele de la 20 în sus ,excluzându -le pe cele compuse care se
termină cu un numeral de la 1 până la 19,se Leagă de substantiv cu
ajutorul prepoziției de: douăzeci de cărți.