Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scrierea Cu Litera Mica Sau Mare
Scrierea Cu Litera Mica Sau Mare
Scrierea cu literă mică sau mare[1] privește inițiala cuvintelor, iar în cazul abrevierilor și
al simbolurilor — și celelalte poziții. Opțiunea pentru această caracteristică a literei depinde în
special de:
Pentru unele situații există reguli obligatorii; în altele, scrierea cu literă mică, respectiv mare
este facultativă, scrierea ocazională a unor cuvinte contrar regulilor obișnuite nefiind totdeauna o
greșeală.
Există cuvinte sau poziții în care se folosește totdeauna litera mică, respectiv mare. Probleme
pun mai ales situațiile în care unul și același (tip de) cuvânt se scrie fie cu literă mică, fie cu literă
mare: mai ales în unele cazuri de treceri între nume comune și nume proprii — care se produc în
ambele sensuri, grafia depinzând de modul în care sunt tratate cuvintele în contextul respectiv —,
distincția nu este totdeauna ușor de făcut. Regulile privesc în special situațiile în care pot exista
ezitări; de aceea, ele sunt prezentate contrastiv, mai ales în funcție de condițiile folosirii cuvintelor în
propoziții și de distincția substantiv comun — substantiv propriu, care nu este totdeauna ușor de
făcut.
Scrierea cu literă mică sau mare a numelor unităților de
măsură (kilogram, weber) și a simbolurilor lor (kg, Wb), precum și a
simbolurilor altor termeni de specialitate (B pentru bor) nu face obiectul
reglementărilor propriu-zis ortografice, ci al celor din domeniile respective, care
trebuie respectate.
Regulile de scriere cu literă mică sau mare diferă de la limbă la limbă, iar în
scrierea limbii române, ele au variat în timp.
Strecura printre dinții albi și mărunți câte un „ah!” care-i umplea pieptul. Delavrancea
Când un citat între ghilimele este precedat de două puncte, el începe cu
literă mare.
2. substantivele comune (chiar dacă provin din nume proprii) folosite izolat sau
în interiorul unei comunicări, printre care cele care desemnează:
o tipuri omenești denumite după numele propriu al unor personaje: un adonis, un
apolo, un don juan, un harpagon, un mitică, un păcală;
o obiecte denumite după creatorul lor (în sensul cel mai larg) sau după locul de
proveniență: un marghiloman; hațegana, o havană, olandă;
o punctele cardinale (în afară de cazurile când desemnează o regiune sau când fac
parte din nume de locuri): est;
3. toate celelalte părți de vorbire din interiorul unei comunicări, inclusiv:
o adjectivele din sintagme care denumesc varietăți de plante și de animale: măr
crețesc, cireșe pietroase;
!În propoziție, elementele inițiale (cel de-)al, (cea de-)a din numărul de
ordine al unor manifestări periodice se scriu cu literă mică: Participanții
la !(cel de-)al X-lea Congres ...
5. abrevierile cuvintelor scrise cu literă mică: a.c. = anul curent, acad. = academician, -
ă, art. = articol, d-ta = dumneata, l = lățime, lt. = locotenent, m = metru (pentru abrevierile
scrise cu litere mici și mari vezi 3.2. Scrierea cu literă mare).
6. !Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod
obișnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic
(ceaușescu, pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe unele publicații ale
editurii în cauză).
primul cuvânt (chiar dacă este substantiv comun sau orice altă parte de vorbire) dintr-
o comunicare — fie că aceasta este sau nu propoziție (notă de subsol, inclusiv când
începe cu abrevieri folosite în indicațiile bibliografice; titlu de coloană dintr-un tabel etc.);
numele proprii (și asimilate acestora) folosite izolat sau în propoziții și fraze; în cazul
numelor proprii compuse, scrierea cu literă mare poate privi toatecomponentele sau
numai primul;
anumite abrevieri;
locuțiunile pronominale de politețe;
primul cuvânt al fiecărui vers în poezia de tip clasic.
În poezia modernă, uneori, primul cuvânt al fiecărui vers este scris cu
literă mică.
Aici nu-i nevoie de baba Anița ... Noroc să deie Dumnezeu! Sadoveanu
Când între comunicări este o legătură strânsă, după aceste semne de
punctuație se poate scrie și cu literă mică.
la începutul unei comunicări în vorbire directă precedată de două
puncte (și de linie de dialog sau de ghilimele):
Dl. Goe este foarte impacient și, cu ton de comandă, zice încruntat:
- Mam-mare, de ce nu mai vine? Caragiale
la începutul unui citat precedat de două puncte (și încadrat, de
regulă, între ghilimele):
Astfel se-ncheia proclamația ..., cu acest frumos motto: „Evenimentele mari fac totdeauna să
tacă micile pasiuni!” Caragiale
Un citat neprecedat de două puncte începe cu literă mică.
în corespondență, cereri etc., cuvântul cu care începe
prima comunicare după formula de adresare urmată de virgulă:
Domnule Director,
Subsemnatul, ..., vă rog să binevoiți...
Domnule Director,
Vă rog să binevoiți...
2. toate componentele (cu excepția, de regulă, a cuvintelor ajutătoare)
numelor proprii (inclusiv ale unor unități lexicale complexe folosite ca nume proprii) care
desemnează:
o persoane (prenume, patronime, nume de familie, supranume, pseudonime —
inclusiv componentele lor provenite din nume de funcții, ranguri etc.): Ali-
Pașa, Avădanei, Costapetru, Delavrancea, Elvira Popescu, Grigore Vasiliu-
Birlic, Hagichirea, Hagi-Tudose, Lev Nicolaievici Tolstoi, Mihai-
Vodă, Moșandrei, Nababul, Păstorel, Rousseau, Vameșul, Ștefan cel
Mare, Vlad Țepeș. În unele nume de familie străine se scriu cu
literă mare și articolul sau particulele din componența
lor: Gabriele D'Annunzio, Vittorio De Sica, Luca Della Robbia, Du Cange, Ibn
Saud, Jean de La Fontaine, Le Corbusier, J.-
L. Mac Adam, Eugene O'Neill, Vincent Van Gogh;
o obiecte desemnate ocazional prin numele creatorului lor: trei Grigorești „tablouri
de Grigorescu”, un Stradivarius „vioară construită de Stradivarius”.