ALEKSANDR PUSKIN

Grigorescu Cristina
Clasa a XII-a E
• Aleksandr Sergheevici Pușkin

• (1799-1837) este un poet și dramaturg clasic rus

din perioada romantică, considerat a fi cel mai
mare poet rus și fondatorul literaturii ruse
moderne.
Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un
stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira—asociate cu literatura
rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.

“Când se pronunţă numele lui Puşkin te gândeşti imediat la poetul naţional rus. Şi într-
adevăr,niciunul din poeţii noştri nu e mai mare şi nu poate fi numit cu mai multă
dreptate naţional. În el,ca într-un lexicon, se află bogăţia, puterea şi flexibilitatea
limbii noastre. Mai mult decât oricare altul, el i-a deschis graniţele şi a indicat
imensitatea spaţiului său. Puşkin este un fenomen excepţional, poate unic, al spiritului
rus: el e omul rus în dezvoltarea sa finită, aşa cum va aparea poate peste două sute de
ani.”
(Gogol)
Poetul şi-a pus pecetea asupra unei întregi epoci din
dezvoltarea culturii ruse. El a deschis noi căi creaţiei
artistice, a apropiat literatura de viaţă şi a întrupat în
operele sale principiile de bază ale metodei realiste şi
ale caracterului popular.
În anul 1817 a început să lucreze ca ataşat al Ministerului Afacerilor
Externe, acelaşi an fiind şi anul începerii poemului «Ruslan şi
Ludmila», pe care il va termina abia peste trei ani. Datorită unei ode
a libertăţii, tânărul A.S. Puşkin intra în atenţia autorităţilor vremii. În
faţa unei ameninţări cu deportarea în Siberia, poetul a fost nevoit să
plece la Chişinău, în Basarabia. După o călătorie în Caucaz şi
Crimeea, A.S. Puşkin scrie două poeme romantice: Prizonierul din
Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. Cele mai cunoscute lucrări rămân
drama» Boris Godunov «( 1825) şi poemul epic» Evgheni Oneghin»
(1831).
Intre anii 1827 -1830 A.S. Puşkin scrie poeziile:» Poetul şi
gloata», «Poetul», îndreptate împotriva societăţii
mondene şi a criticii reacţionare.
 
Problema caracterului naţional şi popular ocupă un loc
insemnat printre preocuparile teoretice ale poetului.
Imaginea poporului, cu lumea lui plină de poezie, a intrat
în conştiinţa lui Puşkin şi datorită conţinutului lui artistic.
Critica reacţionară a refuzat să recunoască criteriile
enunţate de Puşkin în problema caracterului popular şi
incluse de el în concepţia sa despre frumos.

 
A.S. Puşkin a dovedit că viaţa, în toată complexitatea ei, formează
conţinutul operei de artă, el a relevat tocmai ceea ce estetica nobiliară
socotea nedemn de artă şi care în realitate era măreţ, luminat de
ideea vieţii.
A luat atitudine împotriva tuturor curentelor reacţionare
care aveau drept scop sugrumarea ideilor progresiste. A
combătut estetica clasicismului, estetica nobiliară, care cerea
scriitorului să glorifice rânduielile de stat existente şi
îngrădea creaţia artistică, impunând zugrăvirea firilor alese.
 

Una din problemele de estetică literară care l-a preocupat

îndeosebi pe Puşkin de-a lungul întregii sale creaţii a fost
importanţa literaturii şi a rolului scriitorului. În diferitele
etape ale dezvoltării sale scriitoriceşti, arăta cât de mult
punea preţ pe rolul social-politic al artei. În oda “Catre
Liciniu”, scrisă în anii tinereţii, declara că este gata să
dezvaluie posterităţii moravurile vremii.
A.S. Puşkin socotea că menirea poetului
este de a fi un luptător. Oda “Libertatea”
nu a fost numai o expresie a urii împotriva
tiraniei; prima strofă pune faţă în faţă
două tipuri de poezie şi condamnă arta
apolitică, slăveşte arta care demască prin
mijloacele satirei. O muză a satirei
înflăcărate este unul din cele mai
convingătoare manifeste ale artei
cetăţenesti.
Reflecţiile lui A.S.Puşkin asupra problemelor realismului sunt de un real interes.
Termenul de realism, în epoca aceea, nu exista ca atare şi pentru a desemna
această noţiune, poetul folosea termenul de romantism adevărat. El trebuia
să-şi delimiteze concepţia despre artă, realistă, de principiile romantismului,
rupt de viaţă, dominat de filosofia şi estetica idealistă germană.
 
Poetul a creat o întreagă galerie de eroi, înfăţişaţi în situaţii tipice şi a
fundamentat principiile metodei artistice realiste. Sublinia că veridicitatea este
temeiul metodei artistice. Scriitorul trebuie să înfaţişeze caracterele eroilor săi
cu toate contradicţiile lor, în opoziţie cu prezentarea caracterelor în tragediile
clasice. Cerea ca realitatea să fie zugravită în tot adevărul ei.
 
Nuvela “Dama de pica”, scrisa in toamna anului 1833, prezinta
povestea unui ofiter rus de origine germana, care isi pierde averea
si, odata cu ea, mintile la jocul de carti. Ofiterul joaca cu patima
fiecare partida, convins fiind ca detine secretul unei combinatii de
trei carti castigatoare, secret pe care l-a aflat de la o frumoasa
dama de companie. Nuvela, in complexitatea ei, cuprinde un
amalgam naucitor de tradare, crima, patimi nebunesti si remuscari.
Însemnătate
"Alexandr Pușkin a marcat prin prezența sa insolită societatea și
literatura rusă a veacului al XIX-lea. Aristocrat prin naștere și
revoluționar prin vocație, adulat și hulit de contemporani, ținut în mare
cinste la Curte sau exilat în cele mai îndepărtate provincii ale
Imperiului, Pușkin a reușit să transforme noianul de experiențe și trăiri
proprii, dar și solida sa cultură, într-un izvor de inspirație pentru opere
literare predestinate a rezista timpului și schimbărilor de mentalitate."  
CITATE
« Sunt copleşit de versurile lui Puşkin, izvor de apă vie. »(M.
Eminescu)

“Fără îndoială, Puşkin este acela care a creat limba noastră

poetică, limba noastră literară, iar nouă şi urmaşilor noştri nu ne
rămâne decât să mergem pe drumul trasat de geniul lui. »(Ivan
Turgheniev)