Hazardul seismic

In termeni generali, hazardul seismic defineşte mişcarea aşteptată a terenului – provocată de cutremure –
într-un amplasament, fenomen ce poate avea ca efect distrugeri sau pierderi.

Există în momentul de faţă două abordări generale, distincte, de evaluare a hazardului generat de
cutremure: metoda deterministă şi metoda probabilistă.

Abordarea deterministă
Abordarea deterministă presupune dezvoltarea unui scenariu de cutremur particular (de o dimensiune
specificată, produs într-o locaţie specificată), pe baza căruia este evaluată mişcarea terenului în
amplasamentul de interes. Metodologia deterministă standard constă din următorii paşi:

I. Identificarea tuturor surselor de cutremure ce pot afecta amplasamentul; sursele seismogene pot
varia de la mici falii plane, la regiuni seismotectonice largi. Potenţialul seismic al fiecărei surse (zone)
este cuantificat printr-un cutremur semnificativ; acesta poate fi cel mai puternic eveniment istoric
cunoscut (cutremurul maxim probabil) sau seismul cel mai puternic ce s-ar putea produce în cadrul
tectonic cunoscut (cutremurul maxim credibil). La evaluarea hazardului, în absenţa unor informaţii
suplimentare, este luată în considerare cea mai scurtă distanţă între zona seismogenă şi
amplasament.
II. Selecţia relaţiilor de atenuare care să permită estimarea mişcării seismice a terenului în
amplasamentul de interes – în termeni de intensitate macroseismică, acceleraţie maximă,
amplitudinea spectrului de răspuns – ca funcţie de magnitudinea cutremurelor, distanţa sursă –
amplasament şi condiţiile locale.
III. Definirea cutremurului de control – cutremurul aşteptat să producă cel mai ridicat nivel al mişcării
terenului în amplasament. Selecţia se face prin compararea, pe baza relaţiei de atenuare (stabilite la
pasul II), a efectelor produse la amplasament de cutremurele semnificative, identificate la pasul I
(efecte determinate de combinaţia dintre magnitudinea cutremurului şi distanţa focală a acestuia –
respectiv distanţa minimă dintre zona seismogenă şi amplasament). Cutremurul rezultant va defini
scenariul seismic.
IV. Determinarea parametrilor ce descriu mişcarea terenului (intensitatea macroseismică, acceleraţia
maximă, amplitudinea spectrului de răspuns), corespunzători scenariului reprezentând cea mai
severă situaţie aşteptată.

Recent a fost propusă şi dezvoltată o procedură neo-deterministă avansată (Panza et al., [1]), în care
legile de atenuare empirice (pasul II) sunt substituite prin simulări numerice ale mişcării terenului
(seismograme teoretice, generate utilizând cunoaşterea disponibilă asupra parametrilor sursei seismice şi
asupra propagării undelor de la sursă la amplasament), iar parametrii mişcării terenului (paşii III- IV) sunt
extraşi direct din formele de undă sintetice.

1. [1] Panza G.F., Romanelli F., Vaccari F., 2001. Seismic wave propagation in laterally heterogeneous
anelastic media: theory and applications to the seismic zonation, Advances in Geophysics, 43, 1-95,
Academic press, Elsevier.

Abordarea probabilistă
 Abordarea probabilistă, propusă prin lucrarea de pionierat a lui Cornell [2], a devenit o metodă standard
larg acceptată şi utilizată la scară mondială; ea determină probabilitatea anuală de depăşire – sau
(alternativ) perioada de revenire – a unui anumit nivel (fixat) al mişcării seismice a terenului în
amplasament. Analiza probabilistă furnizează hărţi de probabilitate seismică, în forma izoliniilor de valori
maxime aşteptate ale mişcării terenului (intensitate macroseismică, acceleraţie maximă), pentru perioade
de revenire specificate. Metoda constă din 4 paşi de bază, unii dintre aceştia coincid parţial cu cei ai
abordării deterministe:

I. Identificarea zonelor seismogene. Acest pas este în general similar cu pasul I) al analizei
deterministe, cu diferenţa că aici, în mod explicit, sursele sunt definite ca având un potenţial seismic
uniform, respectiv probabilitatea producerii unui cutremur de o anumită dimensiune (magnitudine)
este aceeaşi oriunde în interiorul zonei sursei.
II. Caracterizarea probabilistă a activităţii seismice în zonele surselor. Spre deosebire de analiza
deterministă, care reţine un singur cutremur de control, sau cel mult un cutremur maxim pentru
fiecare sursă, în abordarea probabilistă fiecare zonă este caracterizată de o distribuţie probabilistă a
cutremurelor sau relaţie de recurenţă. Aceasta indică probabilitatea ca un cutemur de mărime dată
să se producă oriunde în interiorul sursei, într-o perioadă de timp specificată (de obicei un an).
Pentru fiecare sursă este ales, de asemenea, un cutremur maxim. In contrast cu procedura
deterministă, evenimentul maxim nu reprezintă singurul cutremur luat în considerare, ci limita
superioară a cutremurelor de toate mărimile, care vor intra în analiză pentru fiecare sursă. Intrucât
cutremurele pot apărea oriunde în interiorul zonei seismogene, trebuie luate în considerare
distanţele de la toate locaţiile posibile până la amplasament (în analiza deterministă este considerată
numai distanţa cea mai apropiată de la fiecare zonă la amplasament). Prin urmare, analiza
probabilistă are în vedere un domeniu de perechi: dimensiunea cutremurului – distanţa la
amplasament şi probabilitatea de apariţie asociată acestor perechi.
III. Selecţia relaţiilor de atenuare. Acest pas vizând estimarea efectului cutremurelor este similar pasului
II) al procedurii deterministe, cu diferenţa că în analiza probabilistă, domeniul de dimensiuni
(magnitudini) considerate pentru cutremure implică o familie de atenuări sau curbe ale mişcării
terenului; fiecare din acestea leagă un parametru de mişcare a terenului (intensitatea macroseismică,
acceleraţia maximă) de distanţă, pentru o mărime dată a cutremurului.
IV. Integrarea pe întregul domeniu de magnitudini şi distanţe pentru fiecare sursă seismogenă, pentru a
obţine – în amplasamentul particular – valorile hazardului probabilist, în forma unei distribuţii
cumulative pentru parametrii de mişcare a terenului. Efectele tuturor cutremurelor, de diferite
mărimi, produse din diferite locaţii în diferite zone seismogene şi cu diferite probabilităţi de apariţie,
sunt integrate într-o singură curbă, ce exprimă probabilitatea de depăşire într-o perioadă de timp
specificată (de obicei un an) – respectiv perioada de revenire – a anumitor valori ale parametrilor
mişcării seismice în amplasament (intensitate macroseismică, acceleraţie maximă).

[2] Cornell C. A., 1968. Engineering seismic risk analysis, Bull. Seism. Soc. Am., 58, 1583–1606.
Abordarea deterministă vs. abordarea probabilistă
Comparând cele două metodologii de evaluare a hazardului seismic, remarcăm că abordarea deterministă
este mai intuitivă; ea presupune producerea unui cutremur bine definit (în termeni de magnitudine şi
distanţă sursă – amplasament), utilizat ulterior în paşii succesivi ai analizei.

Rezultatele analizei deterministe (intensitatea macroseismică, acceleraţia maximă, amplitudinea spectrului

de răspuns) prezintă o importanţă practică deosebită, întrucât ele pot fi folosite direct în aplicaţiile
inginereşti.

Această abordare nu dă însă informaţii asupra apariţiei în timp a celei mai severe situaţii aşteptate, cu alte
cuvinte nu indică probabilitatea producerii cutremurului de control în timpul de viaţă al structurilor
construcţiilor din amplasament.

In analiza probabilistă, hazardul estimat încorporează efectele tuturor cutremurelor considerate capabile
să afecteze un amplasament particular şi se pot utiliza în calcul mai multe modele de atenuare, fiecare cu
incertitudinea lui; de asemenea, probabilităţile de producere a evenimentelor de diferite mărimi sunt
incluse în analiză. Hărţile de hazard probabilist se construiesc însă, în general, pe o bază regională, pentru
o singură clasă de “referinţă” a condiţiilor terenului (de ex. rocă); de aceea, pentru a lua în considerare
efectele locale, valorile estimate ale mişcării terenului trebuie multiplicate ulterior cu factori dependenţi de
frecvenţă, în funcţie de condiţiile particulare dintr-un amplasament dat.
Ambele metodologii – deterministă şi probabilistă – au un rol în analizele de hazard seismic, cele două
metodologii se pot completa una pe cealaltă, furnizând aspecte suplimentare în rezolvarea problemelor de
hazard.

Una din metode poate avea prioritate faţă de cealaltă, în funcţie de caracterul, mai mult sau mai puţin
cantitativ, al deciziei ce urmează a fi luată, dar şi de cadrul seismic sau de scopul proiectului (un singur
amplasament sau o regiune).

Estimarea hazardului seismic probabilist (care ia în considerare recurenţa evenimentelor) este importantă
pentru dezvoltarea de politici de asigurare viabile şi pentru creşterea gradului de pregătire pentru
cutremure, prin planificarea de acţiuni adecvate de reducere a efectelor acestora.

Când este vorba însă de patrimoniul cultural – pentru care consecinţele distrugerilor sunt de neacceptat –
sau de structurile critice (centrale nucleare, uzine chimice, depozite de materiale poluante şi de deşeuri
radioactive, etc.) – ale căror avarieri, în urma unui cutremur puternic, ar reprezinta un risc major pentru
mediul natural şi antropic – devine relevantă abordarea deterministă, bazată pe input-ului seismic maxim
aşteptat.

Lecţiile cutremurelor distructive produse în lume în ultimul deceniu au evidenţiat faptul că evenimentele
cu rată mică de apariţie trebuie tratate cu atenţie specială (exemple recente fiind cutremurele de la
L’Aquila, Italia, 2009, Tohoku, Japonia, 2011) şi că o singură hartă de hazard seismic nu poate satisface
cerinţele tuturor utilizatorilor finali.

In multe situaţii, o analiză recursivă, în care interpretările deterministe să fie iniţiate de rezultate
probabiliste şi vice versa, poate conduce la cele mai realiste evaluări, şi la luarea celor mai bine informate
decizii.

Rezultatele analizei de hazard pot fi convoluate cu o funcţie de fragilitate seismică – ce cuantifică nivelul
aşteptat al distrugerilor construcţiilor, infrastructurii, etc., ca funcţie de nivelul mişcării terenului – pentru
a obţine o analiză de risc seismic, indicând nivelul estimat al pagubelor şi pierderilor.

In consecinţă, analiza de hazard reprezintă un input fundamental în evaluarea riscului.

Estimarea hazardului seismic pe teritoriul României

Pe teritoriul României, nivelul hazardului seismic este determinat de prezenţa mai multor zone
seismogene cu potenţial distructiv. Cea mai importantă, atât din punct de vedere al energiei seismice
eliberate, cât şi al ariei distrugerilor provocate, este sursa de cutremure majore de adâncime intermediară
(60 – 200 km), localizată la curbura Carpaţilor Orientali – regiunea Vrancea. Pe lângă aceasta, există câteva
zone de cutremure superficiale (adâncimi < 60 km), de importanţă locală: zona Făgăraş – Câmpulung, în
partea estică a Carpaţilor Meridionali; zonele Danubiană, Banat şi Crişana – Maramureş, situate în sud-
vestul, vestul şi respectiv nord-vestul României; zona de adâncime crustală Vrancea; depresiunea Bârlad şi
depresiunea Predobrogeană, localizate în estul României; falia Intramoesică, în sud-est; depresiunea
Transilvaniei, în partea centrală a teritoriului. Sud-estul extrem al ţării este, de asemenea, expus efectelor
zonei seismice Shabla, generatoare de cutremure puternice, din nord-estul Bulgariei. Descrieri ale zonelor
seismogene de pe teritoriul României – limite, caracteristici seismotectonice – se găsesc la pagina
“Seismicitatea României”.

Estimarea hazardului seismic pe teritoriul României este subiectul unei serii de lucrări ştiinţifice, publicate
în reviste de specialitate de reputaţie internaţională.
Studiile au fost realizate atât prin abordare neodeterministă cât şi prin abordări probabiliste (cele mai
multe). Analizele probabiliste sunt bazate pe metodologii ce diferă într-o anumită măsură de procedura
standard (deşi încorporează principiile fundamentale ale abordării clasice [2]); datele de input considerate
– cataloagele de cutremure, zonarea seismică – precum şi parametrul ales pentru descrierea mişcării
terenului – intensitate macroseismică, acceleraţie maximă (de vârf) – diferă, de asemenea, de la un autor
(grup de autori) la altul. Cu toate acestea, rezultatele analizelor sunt consistente între ele, prezentând o
concordanţă notabilă.

Analize de hazard seismic la scară regională, pentru teritoriul României

 Radulian M., Vaccari F., Mandrescu N., Panza G. F., Moldoveanu C., 2000. Seismic hazard of
Romania: A deterministic approach, Pure Appl. Geophys., 157, 221-247.
 Musson R. M. W., 2000. Generalised seismic hazard maps for the Pannonian Basin using probabilistic
methods, Pure Appl. Geophys., 157, 147–169.
 Mäntyniemi P., Mârza V. I., Kijko A., Retief P., 2003. A new probabilistic seismic hazard analysis for
the Vrancea (Romania) seismogenic zone, Nat. Haz., 29, 371–385.
 Enescu D., Mărmureanu A., Enescu B.D., 2004. A procedure for assessing seismic hazard generated
by Vrancea earthquakes and its application. II. Atenuation curves, Romanian Reports in Physics, 56
(1), 147-159.
 Ardeleanu L., Leydecker G., Bonjer K. P., Busche H., Kaiser D., Schmitt T., 2005. Probabilistic seismic
hazard map for Romania as a basis for a new building code, Nat. Haz. Earth Syst. Sci., 5, 679–684.
 Enescu D., Enescu B.D., 2007. A procedure for assessing seismic hazard generated by Vrancea
earthquakes and its application. iii. A method for developing isoseismal and isoacceleration maps,
Romanian Reports in Physics, Vol. 59 (1), 121–145.
 Moldovan I.A., Popescu E., Constantin A., 2008. Probabilistic seismic hazard assessment in Romania:
application for crustal seismic active zones, Rom. Journ. Phys., 53 (3–4), 575–591.
 Leydecker G., Busche H., Bonjer K. P., Schmitt T., Kaiser D, Simeonova S., Solakov D., Ardeleanu L.,
2008. Seismic hazard maps for Bulgaria and Romania, Nat. Haz. Earth Syst. Sci., 8, 1431–1439.
 Sokolov V. Yu., Wenzel F. şi Mohindra R., 2009. Probabilistic seismic hazard assessment for Romania
and sensitivity analysis: A case of joint consideration of intermediate-depth (Vrancea) and shallow
(crustal) seismicity, Soil Dyn. Earthquake Eng., 29, 364–381.
 Mărmureanu G., Cioflan C.O., Mărmureanu A., 2011. Intensity seismic hazard map of Romania by
probabilistic and (neo)deterministic approaches, linear and nonlinear analyses, Romanian Reports in
Physics, 63 (1), 226–239.

Mai multe lucrari stiintifice (cu autori activand in cadrul I.N.C.D.F.P.) urmarind variate aspecte legate de
estimarea hazardului seismic pe teritoriul Romaniei, pot fi gasite la pagina PUBLICATII.