Invitatie in Carpati 2009 Februarie

Invitaþie in Carpaþi - www.iic.
ro
Ediþia a III-a · Anul IX · Numãrul 97/98 · Ianuarie-Februarie 2009
www.alpinet.org
Cuprins Revistã lunarã gratuitã de drumeþie,
munte þi naturã; distribuitã electronic de
Asociaþia de Turism Montan "Alpinet".
ITINERARII TURISTICE
Pledoarie pentru Cozia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
(de Dinu Boghez) Descarcaþi gratuit þi accesaþi arhiva
revistei Invitaþie în Carpaþi în format
Prin pãdurile Lotriºoului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 pdf de pe situl www.iic.ro
(de Dinu Boghez)
Orice persoanã care doreþte sã aibã o
Suhard - Alb imaculat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 contribuþie la ceea ce înseamnã
(de Mihai Cibotaru) "Invitaþie in Carpaþi" este invitatã sã ni
Prin nãmeþi, pe Hãºmaºul Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 se alãture.
(de Iuliana Bucurescu) Scrie-ne un e-mail la redactie@iic.ro
GHID MONTAN Redactori:

Toponime - Varia (Ep.1) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Emi Cristea (redactor coordonator)
(de Vlad Chindea)
Paul Brânzei
ALPINISM Ionel Bindeanu
Singur în peretele Cãlþunului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 Colaboratori:
(de Zsolt Torok) Adina Ludu
ICW, Buºteni 2009 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 Cristina Manof
(de Cristina Manof)
Irina Viorela Crãciun
Iuliana Bucurescu
SCHI Alin Tãnase
Revelion în creasta Fãgãraºului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 Dinu Boghez
(de Alin Tãnase) Mihai Cibotaru
Paznauntal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 Vlad Chindea
(de Irina Viorela Crãciun)
Zsolt Torok
SCHI Identitate graficã: Alexandru Axon

Revelion în creasta Fãgãraºului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Contact: redactie@iic.ro
(de Emi Cristea) Publicitate: publicitate@iic.ro
FLORÃ ISSN: 1841 - 7957
Rododendronul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
(de Adina Ludu)
www.iic.ro
Reproducerea oricãrui material din revistã este interzisã
Foto Copertã: Iuliana Bucurescu
fãrã acordul individual al autorilor.
Poiana Albã
www.iic.ro Nr. 97/98, ianuarie/februarie 2009

Itinerarii turistice
Pledoarie pentru Cozia - Prima zi de iarnă (Dinu Boghez)
Pledoarie pentru Cozia - Prima zi de iarnă

Munţii Cozia
Text: Dinu Boghez; Foto: Floriana Boghez
Motto: Clin - clin - clin
Până la Crăciun mai sunt putine zile.
În oraş iarna părea încă departe. Doar
frigul dimineţilor senine stătea să ne
aducă aminte că iarna era în toi şi anul
urma să se sfârşească repede. Nu ne-a
trebuit mult până a ne hotărî să urcăm
pe munte. Şi cel mai la îndemână, ne
era pe Cozia. Era aproape întuneric în
dimineaţa plecării şi geana de lumină
a răsăritului, văzută de pe fereastra
trenului în care eram, ne dădea speranţa
unei zile frumoase. Stăm în cumpănă,
gândindu-ne la locul cel mai bun de
coborît din tren, pentru lungul urcuş
către vârful Coziei, ce ni se arătase
de pe drumul de fier al văii Oltului,
de ghiaţă foşnitoare, în bătaia vântului Avem grijă să ne luăm apă. Până la
pudrată binişor cu nea proaspătă. Până
molcom ce venea dinspre înălţimile izvorul Armăsarului, nu mai întâlneam
la urmă coborîm în gară la Lotru. Era
către care ne îndreptam. alte surse de apă. Ştiam că încă de la
frig straşnic pe drumeagul către cătunul
Străbatem poiana cu trunchiuri începutul urcuşului, stratul de frunze
Văratecii şi ghiaţa pleznea sub picioare,
de fagi scorburoşi şi coborâm la firul gonite de pe coastele muntelui, aveau
acolo unde apa se mai grămădise pe
apei Slimnei. Pârâul pe care aveam să-l să ne afunde până la brâu în salteaua
drumul pietruit. Mai puţin de o oră
urmăm o bună bucată de vreme. Poteca foşnitoare. Ne controlăm greu paşii
până ne-a luat drumul Văraticei, până
se înfăşoară în lungul firului de apă printre ele, pe panta aspră a începutului
să apucăm pe poteca ce ne depărta de
ascuns uneori sub pojghiţă de ghiaţă de urcuş. Curând poteca ajunge pe
sătucul caselor risipite cu fuioare de
firavă. Îl traversăm de câteva ori, până pământ reavăn, acoperit cu filigram de
fum deabia aprinse în pragul dimineţii.
aveam să apucăm pe poteca vârstată cu gheţuş proaspăt. Copacii dezgoliţi de
Curând ajungem în poiana de desupra
dungă albastră de pe Gruiul Jangului. frunze, de pe coastele muntelui, deabia
cătunului, cu iarbă mare, cu pojghiţe
dădeau semn că adierea din creastă, le-
ar fi deranjat somnul dimineţii. Aveam
de urcat zdravăn până către Poiana
Urzicii. Serpentine multe şi dese, fagi
cu piele vânătă, mesteceni albi şi mulţi,
pământ brobonat de îngheţul din ce
în ce mai persistent, pe măsură ce
câştigam în înălţime. Puţine locuri de
odihnă în care cât de cât să avem oleacă
de potecă plată. Urcăm mereu. Undeva,
într-un ochi de poieniţă, acum pudrat
de întrâia zăpadă, într-o vară cu sclipici
de soare pe frunzişul fagului sub care
ne odihneam, un ied speriat, rătăcit
de maică-sa ce-l striga mereu, a ajuns
până lângă noi, atât de aproape de să
www.iic.ro 1 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Pledoarie pentru Cozia - Prima zi de iarnă (Dinu Boghez)
de venirea noastră şi poate de asta ajuns la capătul acesteia, se lăsase

clopoţeii agăţaţi pe prispă, vorbesc cu întuneric de-a binelea şi ziua de basm
noi: cling.... cling .....cling. alb se sfârşise.
O pauză cât de cât şi iară la drum Şi a venit alt Crăciun, cu soare mult
pe coasta muntelui, către înălţimile şi creste acoperite de nea proaspătă,
mari ale Coziei. Vârful cel mare al cu Făgăraşii ţintuiţi la orizont de
Ciuhei, apare înceţoşat şi din când în veşnicia albului imaculat, cu alte
când îşi dezvăluie stâncile semeţe. apusuri şi răsărituri, deasupra mării
La cabana primitoare, zăbovim cât de ceţuri aşternute peste lumea ciudată
să bem la repezeală un ceai cald şi să a clonţanilor stâncoşi, printre care ne
schimbăm câteva vorbe cu oamenii pe strecuram, cu umbrele întunericului
care-i cunoaştem de când lumea. Apoi lăsate peste munte şi cu regretul altei
începem coborârea către Stânişoara, despărţiri.
pe poteca abruptă de sub Bulz. Pe De undeva de peste munţi înalţi,
sub abruptul acestuia, pe la....lanţuri, desprins din împărăţia zăpezilor veşnice,
la mânăstirea Stânişoara şi apoi pe ajungea până la noi, zvonul zurgălăilor de
drumul de pe valea Păuşii. Când am la sania Moşului: cling.....cling......cling.
punem mâna pe el. Amintiri depănate

în lungul urcuş care cu încetul urma să
ne scoată în creasta, acum acoperită de
nea proaspătă şi pufoasă.
Acolo sus, ieşind din pădure, copacii
îmbrăcau haina nouă a zăpezii deabia
întinsă peste munte. Poiana Urzicii,
acolo unde povestea a adunat uitare
peste locul vechii stâni, se lasă scăldată
de soarele deabia scăpat peste cleanţurile
stâncoase. Întinderea albă, până a nu
intra din nou în pădure, doar ici-colo ne
arată urmele plimbărilor nocturne ale
cine ştie cărei vietăţi. În urma noastră,
paşii înşiraţi sfoară, croesc poteca
dintâi către marile înălţimi, pe care
deabia de acum încolo le vom înfrunta.
Acolo unde ast ‘vară, miros lămâiţă
cuprindea plaiul, acum doar covorul
alb ne stă în faţă. Străbatem pădurea
de fagi argintii, brânele unei Pietre
Rele şi iată-ne în poienile Armăsarului.
Brazii adormiţi, lasă printre crăcile
încărcate de zăpadă, geană de lumină
cât să încapă soarele printre ele. Poteca
adormită în culcuşul cel alb, coboară
întinsă către izvorul Armăsarului. Ne
abatem pe coasta muntelui, prin locuri
doar de noi cunoscute, către micuţul
refugiu al Armăsarului. Îl găsim liniştit
în mijlocul poieniţii parcă oleacă vesel

Prin pădurile Lotrişorului (Dinu Boghez)
Prin Pădurile Lotrişorului

Munţii Căpăţânii
Text: Dinu Boghez; Foto: Floriana Boghez
Moto:
“De acolo de unde apa Lotrişorului se
înfrăţeşte cu Oltul, încep păduri nesfârşite,
aninate pe stânci şi coaste prăvălatice.”
Mersesem mult, hălăduind prin

locuri umblate şi neumblate, în
drumuri ce-şi găseau ţinta în micuţa
cabană vânătorească, aflată acolo
pentru odihna trupului şi desfătarea
sufletului cu frumuseţile pădurii.
Acolo unde pădurea te înconjoară
cu liniştea vorbitoare sau cu vuietul
continuu al vânturilor ce vin dinspre
crestele cele mari. Casa de vânătoare
Cunoscusem bucuria primăverii, cu
drumurile florilor ce-şi iţeau căpşoarele
prin zăpezile ce se depăprtau încet către
vremurile cele calde. Prin pădurile încă
desfrunzite, se iveau ghioceii, viorelele,
brebeneii, liliacul sălbatec şi mai apoi
păştiţele, vestitoare ale sărbătorii
Învierii Domnului.
În vremurile senine, vremea lină,
lipsită de vânturile iernii, făcea a
primăvară.
Iar atunci cînd frunzişul prindea
viaţă şi pădurea îşi ascundea
vieţuitoarele în adâncuri ştiute numai
de ea, timpul se scurgea către vară. Foarfeca Narăţului
Atunci apăreau şi florile cele
mai frumoase. Crinul de pădure cel
pistruiat, se ivea ici-colo în colonii
roşietice. Apăreau pe alocuri clopoţeii
şi mai apoi lumânărica pământului,
cu ciorchinele ei albastre ca seninul
cerului.
Apăreau, până mai spre toamnă,
ciupercile.
Una câte una.
Una după alta.
Bureţii de fag, păstrăvii de pădure,
iasca cea galbenă de stejar, pălăria
şarpelui, cea atât de frumoasă şi de
otrăvitoare, sau, mai către toamnă, Dimineaţa pe Valea Oltului

Prin pădurile Lotrişorului (Dinu Boghez)
îşi marchează trecerea pe oriunde. rămas urmele şezutului ursului care

Mai apoi urme ale înfricoşătorului şi-a scărpinat blana cea deasă, lăsându-
lup. Cu laba lui cea mare, îşi află locul şi acolo fire lungi de păr.
de întâlnire către Valea Puturoasei, Mai departe, urmele celor patru labe
acolo unde, pe o muchie împoientă, se ale sale, Moşul Pădurii, grupate într-un
află ,,urlătoarea lupilor”, la ceasul de moment de aşteptare.
taină al jocurilor dragostei aprinse. Într-un loc, hârjoana urşilor a lăsat
Copita de capră neagră şi urme zăpada frământată. Câteve picături
de căprioară speriată sau numai de sânge roşu, pe imaculatul strat de
temătoare, urcă şi coboară drmurile nea, arată că hârjonul s-a încins cam
repezi ale pădurii. mult. Urmele sângerii le vom reîntâlni
Urmele bărbăteşti ale cerbului, cel tocmai jos în Valea Lotrişorului, unde îi
care a boncăluit atâta toamna, îşi fac cheamă împăcarea.
loc pe creste- cumpene de ape, sau îşi Iar aici, în locul scăpat din strânsoarea
lasă urmele pe scoarţa vreunui copac, cheilor adânci şi prăpăstioase, cu pereţi
pe care-l înseamnă cu coarnele lui. înalţi, acoperiţi de coloane de ghiaţă,
Mistreţul îşi face loc cu greu prin s-au întâlnit dânşii, urşii cei mari, la
zăpadă, lăsând în urmă dâra continuă sfatul dinaintea pragului dintre ani.
a trupului său cel mare, îndreptându-se Le urmărim apoi drumurile, risipite
către izvoarele mlăştinoase ale Lacului pe văi şi coaste înzăpezite, până spre
Sturii Puturoasei
Doamnei, acoperite acum, doar de un Cascada Lotrişorului, cea care îşi
strat subţire de nea. clocoteşte apele dătătoare de viaţă, sub
ghebele, mânătărcile, nicoreţii, gălbiorii
Şi însfârşit, urmele ursului. buchete de ghiaţă cu forme infinite.
şi ....din nou bureţii de fag.
Moş Martinul, despre care se spune În drumul nostru către zgomotul
Toamna îşi făcea apariţia colorând
că hibernează, dar care, înspre Crăciun, civilizaţiei, mai întâlnim urme ale
frunzele tremurătoare ale codrului,
işi încucişează potecile îndreptându- caprelor negre, mistreţilor sau lupilor,
devenit acum de aramă. Pe alocuri
se spre Valea Lotrişorului, venind pe venind în vale, către şuvoiul apei
frunzele mesteacănului, de un galben
repezoiul pantelor abrupte, pe hăţaşuri cristaline ,,la ceasul oprit de datini şi
transparent, filtrau lumina soarelui, în
numai de el ştiute. de lege”.
zbaterea lor uşoară cu clinchete mici.
Asistăm parcă la un sfat al bătrânilor Când ajungem în şosea, lângă
Anotimpurile se scurg pe nesimţite
pădurii, ţinut în pragul iernii lungi ce motelul Lotrişor, realizăm că am fost
în zborul lor repede umblător, către
urmeaza. în lumea basmelor neştiute, fără de
iarnă, către pădurile cele golite de
O zadă, pe care labele urseşti au care traiul unei săptămâni, cu gândul
frunze şi cântători şi către căsuţa unde
scrijelat urme adânci, aşa, cam pe la doi la altele ce-şi pregătesc venirea, nu ar
focul din vatră ridică geana şi mai apoi
metri înălţime. fi posibil.
se aprinde cu ochi de balaur.
Dincolo un copac lângă care au
Şi într-o zi începe să ningă. Pădurea
începe să vorbească, bucuroasă de
mantia cea nouă şi atât de albă, ce i-a
acoperit frunzele toamnei căzute peste
tot.
Iar acum noi, iubitorii potecilor
ştiute şi neştiute ale adâncurilor
pădurii, cu ochii şi sufletul dăruite
muntelui, ,,păşim în neştire pe zăpada
dintâi”, venindu-ne în minte versul
marelui Essenin.
Pădurea sub paşii noştri începe să
vorbească.
Jderii cu urmele lăbuţelor lor mici,
Foarfeca Narăţului (stânga) şi Cozia (dreapta)

Suhard: Alb imaculat (Mihai Cibotaru)
Suhard: Alb imaculat

Munţii Suhard
Text şi fotografii: Mihai Cibotaru
urma in rucsacul fiecaruia s-au gasit termos, busola si harta, buzunare calde
Noiembrie 2008: Alb imaculat, cele folositoare intr-o astfel de iesire. ce se fac dupa o ora reci, toata partea de
sau cum sa inoti in zapada. Poate cel mai greu a fost limitarea bucatarit (mai trebuia topita si zapada,
Aveam dorinta de a ma intoarce in greutatii rucsacului. izvoarele fiind oricum ascunse sub
Suhard de mai bine de doi ani. Atunci, Caciula groasa, cagula, 1-2 bluze omat sau inghetate), ochelari, aparate
i-am parcurs potecile din pasul Rotunda polar, ceva „di corp” pe dedesubt, foto, bete de schi, husa rucsacului,
si pana la Vatra Dornei la intoarcere, o geaca impermeabila cu gluga, lenjerie de sac de dormit sau pentru
sau in continuarea crestei Muntilor manusi si supramanusi, pantaloni si temerari sacul de bivuac. Si pe
Rodnei. In Rodnei prinsesem vreme suprapantaloni, ciorapi pe care sa-i deasupra multe plicuri cu ceai, ceva
de vis, fara nori sau ploaie, un albastru poti schimba cu o alta pereche uscata supe, o conserva, niste branza topita,
senin al cerului si un vant caldut atunci cand te bagi in sacul de dormit daca fructe uscate si miere de albine. Plus
cand ne montam cortul seara. Din cumva ghetele nu au fost chiar asa benzina furata de la masina vecinului
pasul Rotunda vremea se schimbase de performante ca atunci cand ti le-a parcata in coltul blocului unde nu bate
insa radical: am intrat pe ceata si am bagat pe gat vanzatorul. Asta era cu lumina sau rezerve de butelii butan-
coborat pe ceata in Vatra Dornei. Adica imbracamintea. Pe langa toata lista propan. Coltarii nu i-am luat in calcul
am fost aerieni, cu capul in nori si ceata asta, trebuiau sa-si mai faca loc in caci doar ce incepusera ninsorile, asa
cum se zice. Eu si prietenul meu Adi. rucsac sacul de dormit cu izoprenul, ca nu credeam ca ne vor fi de folos; si
De data asta urmam sa fim mai cortul sau jumatatea de cort carata bine am facut. In schimb am dat gres
multi, mult mai multi, vreo 17 oameni. de fiecare dupa cum ne intelesesem. gandindu-ne ca zapada va fi destul
Dupa alegerea week-end-ului in care Apoi lista a continuat cu o insiruire de de mica incat sa nu impuna prezenta
urma sa plecam a trebuit sa definitivam nimicuri utile fiecaruia dupa preferinte, rachetelor de zapada sau a schiurilor
lista doritorilor de frumos. Destul de nevoi si urgente: frontala, primus, ceva de tura (care are).
greu, de fapt in ultimul moment as medicamente, o bucata de cordelina si In gara vedem ca tuturor le-a incaput
putea spune stiam exact cati vom fi. o lopata de la vanatorii de munte (sa-ti strictul necesar in rucsaci, acum proba
In tara se anuntasera cod portocaliu, faca viata usoara cand montezi cortul), de foc era sa reusim sa-i ingramadim
ninsori abundente si viscole la munte.
Asta i-a facut pe unii sa renunte la iesire
sau sa apara doritori pe ultima suta de
metri. A fost un sfarsit de saptamana
cu alarme false pentru serviciul 112 dar
si cu oameni ce au ramas pe munte.
Din pacate pentru totdeauna.
Sfarsitul de noiembrie inseamna
iarna de cele mai multe ori chiar si
pentru inaltimile unde vroiam sa
ajungem si noi, iar prima zapada in
Fagarasi, Bucegi ori alti munti de peste
2500 metri cade si in septembrie. Fara
a le lua in calcul pe cele din august,
bineinteles. Asta insemna iesire de iarna
cu dormit la cort. Pentru asta important
era ca fiecare sa aiba echipamentul
adecvat, caci o singura veriga slaba
ar putea da peste cap intreaga iesire.
Vorbiseram dinainte toti si pana la A venit iarna

si in spatiile pentru bagaje lasate cu era prima zapada, strangem corturile trigonometrice iau atitudine: da, se
generozitate de CFR. si la gara. Incet, incet apar trenurile in poate! Intai bagajul si apoi noi: cei mai
Reunirea trupei era si ea o mica gara si cam in jumatate de ora suntem solizi pe banchete iar cei mai firfirei
problema caci noi (Marius, Ionut, toti. Asta da coordonare, parca am fi in brate. Soferul isi face o cruce mare
Tudor, Vlad, alt Ionut, Catalin si cu gandit noi mersul trenurilor! „Traiasca, dupa care inchide portiera si-i da bice
mine) urcam din Iasi, Iulian din Bistrita traiasca!/Moldova, Ardealul si Tara spre Suhardul nostru.
era deja in Vatra Dornei, Laura, Cristina Romaneasca!” Iacobenii, Carlibaba aia mai
si Razvan din Bucuresti impreuna cu veche si Carlibaba Noua le auzim
Gabriel din Piatra Neamt urmau sa Sambata 22.11.2008 de la Tudor care sta in fata si are mai
ajunga dimineata, Adi si cu Bendix Vorbisem cu un nene sa ne preia multa vizibilitate, drept pentru care
din Vatra Dornei ne asteptau in pasul pe toti din gara si sa ne duca pana in devine ghid de voie de nevoie. O noua
Rotunda iar cu aripa clujeana urma sa Pasul Rotunda. Se lasa insa asteptat si vocatie, o noua ocupatie. In spate parca
facem jonctiunea tot in gara dimineata bag telefoane dupa telefoane, ca doar regizam lupta grecilor cu persii de la
cand coborau din tren. Convenim ca eu il arvonisem cu transportul. Si sun, Termopile. Doar ca atunci grecii erau
daca e ca cineva sa renunte in ultima si lupt, si iara sun insistent pana apare mai multi decat noi, vreo 300. Iar persii
clipa sa ne trimita mesaje sa stim si in fata garii. De fapt omul avea un bus sunt rucsacii nostri.
noi si sa nu inghetam de frig in timp destul de mic pentru toata ceata de Dupa o ora si un pic debarcam
ce trenurile defileaza prin fata noastra. voinici si voinice ce se adunase in gara intregi, luam bagajelele si le scuturam
Nu a fost cazul caci la numaratoare am si vorbise cu un prieten cu o masina de praf dupa care ne incadram pe
fost toti. mai incapatoare. Ala avea telefonul drumul forestier spre punctul de
inchis asa ca, in loc de o masina de 18 intrare in traseu. Avem 4 kilometri de
Vineri 21.11.2008 locuri avem in fata noastra una de 8. mers pana in Pasul Rotunda, dupa care
In gara din Iasi asa mare fericire Opt oameni intre care si soferul. Omul urma sa intram efectiv in tura.
era pe capul nostru ca iesim iarasi pe ne promite ca face doua curse, dar asta Pe la ora 10 in dreptul cabanei (fosta
coclauri, incat luati de valul povestilor insemnau vreo doua ore pierdute din se pare, acum mai mult o pensiune
vanatoresti ne-am luat bilete numai dus zi. Hotarati de felul nostru luam rapid privata asta din ce mai aflasem si
(oricum eram hotarati sa nu ramanem un taxi si patru dintre noi dispar spre documentandu-ma din alte surse de
prin munti asa ca ne promitem sa Rotunda. Mai ramanem 12 oameni cu informare de pe net) bagam vreo doua
cumparam toti in formatie completa bagaje cat ei. Constructorii si inginerii primusuri in functiune pentru a face
bilete si la intoarcere). din noi ies in fata, calculeaza si cu un prim ceai cu zapada topita. Suntem
Tot pe la unu noaptea ajungem ajutorul integralelor triple si a functiilor toata echipa, dar ghinionul o urmareste
in Vatra Dornei unde, din departare
vedem un om ascuns dupa un rucsac
imens ce facea incantatii zeului zapezii.
Da! Era Iulian ce ne astepta de vreo doua
ore. Tudor, Vlad si Ionut hotarasc sa
ramana in gara (si ce companie selecta
au avut: directori de multinationale,
sportivi olimpici si secretare cu ochelari
cu rama groasa), noi ceilalti hotarand sa
campam in acelasi loc pe langa partia
Parc (speram sa nu-l gasim ocupat
data viitoare cand o fi sa mai ajungem
in Vatra Dornei). Ne miscam repede,
intindem corturile si la somn. Adormim
repede caci minutarul se roteste rapid si
peste vreo 4 ore urmeaza sa ne trezim.
Peste noapte ne simtim excelent, iar
dimineata corturile noastre sunt albe
binisor. Nu ne mai bulgarim, caci nu Tot înainte

sus pentru doua zile si o noapte, a

clipelor minunate traite alaturi de
adevarati oameni pasionati de munte,
a fost de vis. Si la urma urmei asta
conteaza cel mai mult, sa stii cand si cat
sa mergi, cand sa te opresti si cand sa
te intorci. Sa apreciezi si sa poti aprecia
suieratul vantului, albul imaculat al
zapezii, brazii cu crengile aplecate sub
greutatea zapezii, frumusetea oricarui
peisaj pe care-l descopera ochii. Sa
mergi pe munte doar pentru a bifa
varfuri si inaltimi, fara a trai clipa, e de
neinteles pentru mine.
Deci ce si cum s-a intamplat prin

Suhard:
Ne insiruim cuminti unul in spatele
Turişti montani celuilalt si la drum. Marcajul e banda
pe Cristina, care-si pierde aparatul foto Planul e sa ajungem in prima zi la stana rosie si chiar l-am vazut de vreo doua
(si poate si descurajata de grosimea din saua Diecilor (1400 metri) sau, daca ori. Prima bucata, pana la cantonul
stratului de zapada) hotaraste ca e nu sa intindem corturile dar dincolo silvic aflat pe partea dreapta (cateva
mai bine pentru ea sa se intoarca. Nu de Pietrele Rosii oricum. A doua zi in sute de metri) e printre brazii ce stau
ne lasam convinsi usor, ii promitem functie de unde inoptam prima noapte, sa se rupa sub greutatea zapezii. E
marea si sarea, cel mai bun loc in cort, fie sa tragem tare sa ajungem in Vatra asa de frumos, incat crezi ca ai ajuns
cel mai calduros sac de dormit si ca nu Dornei, fie sa inoptam undeva pe langa in tara lui Mos Craciun, nu in Suhard.
va bate urme prin zapada, dar pana Vf. Faraoane (1715 metri), de unde Traseul de vara merge pana pe Vf.
la urma ne luam „la revedere” de la luni sa continuam spre Dorna. Stiam Omului pe drum forestier in general,
ea, prormitandu-i ca-i vom trimite din proprie experienta (vara fiind) ca dar cum iarna nu-i ca vara mergem
toate fotografiile ce le vom face. Si cu fara vizivilitate e greu imediat dupa ce direct. In fata e Adi si Bendix, amandoi
ocazia asta imi adun aminte ca nu sunt treci de Vf. Omului (o zona un pic mai din Vatra Dornei ce par (si chiar asa e)
sigur daca i-am dat date contului de abrupta) sa tii traseul, prin jnepenisul
ftp unde ne-am pus maretele creatii din zona Pietrelor Rosii si chiar poti
artistico-inghetate (promit sa remediez pierde timp pretios in poiana Diecilor
problema asta cat mai repede). daca nu-i vizibilitate pana gasesti iar
Adevarul e ca tuturor grosimea marcajul.
stratului de zapada ne pune semne Doar ca socoteala de acasa nu se
de intrebare: o sa ajungem la Vatra potriveste cu cea de pe munte. Asa ca
Dornei traversand Suhardul? Singura aveam si planurile de rezerva facute:
problema e sa nu avem vizibilitate, caci sa urcam pana pe Omului, de unde
ar insemna sa orbecaim in alb pana sa prindem traseul din stanga ce
dincolo de Pietrele Rosii (1771 metri) cobora pana in Carlibaba, sau daca
trecand peste Vf. Omului (1932 metri). o sa ajungem mai departe dar nu ne
De acolo ar fi mai greu sa ne pierdem in mai incadram in timp, sa coboram din
zapada orbecaind pe langa traseu, caci traseu in zona casei pastorale Recele.
directia de mers e mai mult pe drum Nu prea ne-a iesit nici unul din
forestier care in general tine curba de planuri (initial sau de rezerva), asa
nivel. Oricum ne asteptam la zapada ca daca iesirea din punct de vedere
asa ca si lunea o aveam toti libera de tehnic, al „scopurilor” propuse a fost
munci la serviciu, eram prevazatori. un esec, in schimb ceea ce a fost acolo Aproape whiteout

sa cunoasca zona mai bine decat ce au

in buzunare sau rucsac. Trecem repede
printre doua stani dupa care incepe
inotul prin zapada. Vizibilitatea-i asa
si asa, vedem cam in 400 metri pentru
inceput. Pe la 1300 metri scade si scade
pana ajungem sa vedem maxim 50 de
metri in fata. De fapt deschizatorul de
drum nu-l vede pe ultimul participant
la trafic. Noroc ca uneori zarile se mai
limpezesc si reusim sa ne pozitionam
corect in spatiu. Ajungem dupa vreo 2
ore pe la 1500 metri. Cerul este destul
de senin, vizibilitatea creste pana pe
la 1 kilometru si ne da sperante. Sa
ajungem pe Vf. Omului, sa putem
cobora si sa punem corturile intr-o mica
sa/platforma ce precede Vf. Pietrele
Rosii. Vederea unei stani ne determina
“Hotelul” din Suhard
(la inceput unii, apoi toti) sa ne oprim
cauza instabilitatii politice, ajungem la Cezarului ce-i al Cezarului! Scoatem
pentru a vedea cum o sa se stabilizeze
balotaj. Repetam votul (de fapt pana instant primusurile si ne punem pe
vremea. Bine facem, caci nici nu intram
la urma a fost turul doi al alegerilor, topit zapada. Asa spor avem ca la un
si iarasi nu se mai vede omul cu femeia
ca suntem pe vechi) si ramane sa stam moment dat credem ca vom reusi chiar
(cum se zice prin folclorul popular).
in stana. Pana dimineata sau chiar sa sa dezapezim traseul pana la Dorna.
Este aproape ora 14 si am mai avea cam
plecam devreme cu noaptea’n cap daca Afara sunt cam -6 grade, dar inauntru,
vreo 2 ore pana pe varf. Cand ne dam
ghicitorii in stele din noi vor gasi semne de la cele 7-8 primusuri temperatura
jos rucsacii vedem ca pe spatele lor
prielnice in astrii noptii. trece pe plus. Stana nu-i foarte bine
avem bucati de gheata. Bagam un ceai
Asa ca unii se pregatesc de campare izolata termic, dar caldura pare sa se
si dupa ce fiecare isi spune parea (unii
si altii (ce vor dormi in stana) de mentina. Ne chinuim sa aprindem un
chiar de doua ori), exersam sistemul
gasit locurile unde sa ne intindem foc in vatra dar ne lasam pagubasi.
votului uninominal. Prima oara iese
izoprenele. Doar ca intai aveam sa dam Probabil daca eram insistenti si eram
sa mergem mai departe, dar din
nevoiti sa facem focul l-am fi aprins.
Dar nu-i neaparata nevoie, caci toti
suntem ok, asa ca renuntam (mai ales
din cauza fumului, totusi urma sa
dormim noaptea acolo, nu sa ne punem
la afumat ca sa tinem pana acasa.
Ne dezmortim oasele, ne dezmortim
hainele si lentilele ochelarilor. Ne
simtim bine. Dupa masa copioasa
urmeaza pentru unii tigara canceroasa,
pentru altii pregatirea sacilor de dormit
iar ultimii intind corturile. Am fi avut
cu totii loc in stana, doar ca rar ti se da
ocazia sa intinzi cortul dupa ce cureti
pamantul de vreo 60 cm de zapada, si
daca nu iti este bine in el sa intri in stana.
Ma fac si eu voinic si dau sa curat de
zapada locul unde sa-mi intind cortul.
Apus de soare

10 metri. Deci adio planurilor de a pleca

cu noaptea’n cap, ramane dimineata sa
vedem in ce directie o sa o luam. Peste
noapte in stana termometrele noastre
s-au oprit (la ultima citire) pe la 8 grade
cu minus, dar spre dimineata posibil sa
mai fi coborat cateva.
Duminica 23.11.2008
Deschid ochii si vad (printre peretii
staniii) ca afara-i lumina. Simt si o
miscare timida prin ceilalti saci. Ma uit
la ceas si vad ca-i trecut de 7. Incercam
sa ne trezim toata lumea da fara succese.
Bag o alarma falsa cum sa-i aproape ora
10 si surprinzator toti sacii se deschid
la fel ca si ochii somnorosilor. Odata
ce s-au tras fermoarele la saci a aparut
si frigul, asa ca somnul a disparut. Din
Noapte bună fericire nu ma aleg cu nici un bocanc
aruncat spre mine si am si satisfactia ca
Imi iese treaba bine, doar ca cortul meu ceai. Holul evident a fost transformat
toata lumea-i in picioare.
e ceva mai mare. Si trebuie sa lungesc in bucatarie, iar apoi gandisem si un
Reincepem operatiunea de topit
si sa tot latesc locul. Termin treaba si-l antreu unde ne lasasem bagajele si
zapada pentru ceaiuri si supe,
intind. Mai maresc iarasi locul. Pana bocancii iar dupa urma dormitorul.
combinata cu dezghetarea conservelor
vad ca suprafata (tot latindu-ma in Ordine germana, ce mai! Apare si
si a branzei topite, in timp ce unii dintre
stanga si dreapta, in sus si jos) nu mai Bendix si palavragim despre vrute si
noi mai trag cu ochiul afara. Vantul
e asa plana. In stana veselia-i mare, asa nevrute pana pe la unu noaptea. Mai
suiera aproape cat sa ia stana pe sus
ca imediat imi strang cortul si ma bag iesim si afara si vedem ca treaba nu-i
iar daca intinzi mana nu-ti vezi varful
in stana. Caut un loc unde sa-mi intind asa roza, bate vantul si se vede la nici
degetelor.
izoprenul si gasesc chiar deasupra
locului unde ar fi trebuit sa fie cosul
pentru fum de la soba. Tot e bine caci
voi avea aer proaspat la noapte.
Nici nu stim cand se face ora 18,
iesim un pic afara si avem o imagine
superba: hat departe in dreapta se
inalta maiestuos Rodnei iar de jur
imprejur (ca-i cam ora apusului) cerul
pare sa fi luat foc. Ceru-i plin de stele si
ne gandim cum ca am putea pleca chiar
si la 4 dimineata daca o sa fie tot senin
afara.
Incidente nu au fost in noapte,
doar un concurs de sforaituri ce a tinut
pana dimineata cand parerile despre
castigator au fost foarte impartite, caci
cam toti vroiau primul lor. Pe la orele
23 Marius descopera ca nu mai are
apa; eu mor de cald in sacul de dormit
asa ca ne bagam pe holul stanii la un Condiţii extreme

Hotaram ca nu-i vreme de mers

mai departe si orbecait prin zapada si
cel mai bine e sa ne intoarcem in pasul
Rotunda. Strangem incet echipamentul
si ne facem rucsacii. Apar si oamenii ce
au dormit la corturi si ne zic ca noaptea
au fost doar minus 2 grade. Era normal
sa fie mai cald decat in stana, spatiul
in cort e mai mic si mult mai bine
izolat decat scandurile stanii prin care
puteai vedea zapada. La un moment
dat Clujul se hotaraste sa coboare in
vale fara a se mai intoarce in pas. Le-
ar fi mai usor de ajuns la tren (daca ar
fi vreme buna si sa vada pe unde s-o
ia). Mai ies odata afara si cand vad cum
se prezinta vremea horasasc sa mearga
totusi cu noi. Buna alegere la nebunia
Oameni hotărâţi
ce se dezlantuise afara.
Ne facem curaj si dupa fotografia
de grup iesim afara. Inchidem usa
stanii (sa nu ne faca cu ochiul si sa ne
intoarcem cumva) si-i dam drumul la
mers. Mergem dupa busola si harta, de
multe ori deabia ne vedem intre noi.
Suntem atenti la cum bate vantul, la
cum si unde s-a depus zapada, la tot
ce ne inconjoara. Sunt clipe cand din
cauza vantului ne oprim si ne srijinim
in bete. E adevarata iarna in Suhard iar
vantul rece ce sufla puternic parca-i
sosit tocmai din Siberia.
Cand e sa consultam harta si busola
facem cerc: o parte in genunchi iar
restul in spatele lor in picioare. Afara s-a
dezlantuit furtuna: nu se vede nici la 10
metri in fata, suntem descoperiti in fata
vantului si terenul e destul de plat incat
nu ai unde si cum sa te feresti de furia
lui. Totul e inghetat, gecile pocnesc pe
noi de la frig, la nas si ochi avem turturi
de gheata. Parca am avea stalactite si
stalagmite, dar curand acestea devin
coloane, unindu-se. Ochelarii ingheata
iar in zona gurilor, peste cagule
respiratia ingheata instant. Conform
hartii trebuie sa tinem constant directia
nord-nord-vest.
Incet incet zapada creste, acum
De unde îşi alege Moşul brazii inotam pana la 1 metru in ea. Suntem

fiecare cam la 3 metri unul de celalalt.

Asta inseamna cam 50 de metri intre
primul si ultimul. Clar vizibilitatea nu
permite sa ne vedem toti. Radu si Ionut
sunt in fata. Vedem cum se afunda in
zapada pana la brau. Apoi intr-o secunda
mi-am revazut viata: simt sub mine
cum zapada paraie. Doua bufnituri/
paraituri ce mi-au adus aminte de
toate cutremurele la care am luat parte
involuntar. Primii sase ne oprim, doar
noi simtiseram sub propriile picioare
glasul zapezii. Ceilalti vin spre noi. In
spatele meu e Tudor care s-a oprit si
el. Ne intoarcem incet inapoi cu fata.
Se aude o „Avalansaaaaaa!” din fata si
repet si eu celorlalti iar vestea zboara
repede pana la ultimul om. Acum toata
lumea sta pe loc inlemnita dupa care
incet facem stanga imprejur. Încotro mergem de data asta?
Nu avea cum sa fie avalansa,
intrat intr-un asemenea transeu) dar cordelinei. Il recuperam si pe Radu, ne
configuratia terenului nu permitea
transpiratia ne inghetase pe spate mai luam rucsacii in spate si ne retragem
sa se formeze o avalansa, cunosteam
ales ca vizibilitatea era aproape zero. din zona de risc zero.
mai multi dintre noi cum arata terenul
Ne retragem vreo 3 metri, apare o A trecut, pe moment spaima
chiar si fara a vedea prea mult in fata;
cordelina si-l scoatem pe Ionut care era instantanee a fost mare, exagerat de
cel mai sigur o denivelare de teren
al doilea din fata din zapada. Formam mare dar ne-am revenit repede. Asa
sau mai degraba vreun transeu din
un lant uman prinzandu-ne de betele de cum aveam sa concluzionam si mai
razboaiele mondiale purtate pe aici si
ski. Pe langa mine trece rapid prietena tarziu si pe tren, judecand la rece,
care era acoperit de zapada (dupa vreo
lui Radu, Geta care ajuta si ea la trasul probabil a fost o transee acoperita de
ora pe vizibilitate de data asta am mai
zapada. Dar asa am mai inteles, caci
pana acum doar auzisem, si pericolul
zapezii sus pe munte.
Mergem mai departe dupa busola,
acum chiar nu se mai vede nimic. Am
plecat de vreo doua ore de la stana si
luand in considerare viteza noastra de
deplasare precum si posibilele bucle ce
le-am facut ar trebui sa fim la jumatatea
distandei de cabana din pasul Rotunda.
Chiar cand incepem sa ne gandim ca o
sa inoptam prin zona se ridica ceata
si plafonul de nori. DA! Suntem pe
directia buna, orientarea a fost buna si
suntem chiar la liziera padurii pe langa
care trecusem si la urcare. Traseul trece
printr-un palc de padure si aici suntem
feriti de vant. Oprim pentru o pauza si
o gura de ceai cald. E cald dupa aproape
24 de ore de cand l-am pus in termos,
Lupta soarelui de ieri de la pranz. Iubesc termosul,

ca acasa, nu ca la mama acasa, dar ca

intr-un loc minunat.
Ianuarie 2009: Din Rotunda,

pana la Vatra Dornei.
Imi plac toti muntii pe care i-am
strabatut si ma gandesc ca-mi va face
placere sa pasesc si in alti masivi
montani pe unde cararile vietii nu
m-au adus inca. Fiecare munte are
farmecul sau. Doar ca pentru mine un
farmec aparte il au acei munti care nu
se afla in lumina reflectoarelor prea
mult; munti care fara a avea numele
si (re)numele Bucegiului, Fagarasilor
sau a Pietrei Craiului au un farmec si
Treceţi batalioane române, Carpaţii! o magie aparte. Din aceasta categorie
acum e prietenul meu cel mai bun. inghetam de frig spre Carlibaba. Dupa fac parte si muntii Suhardului. Si din
Dupa 10 minute mergem mai vreo 2 kilometri urcam in microbuz si fericire (inca) mai sunt locuri curate
departe. Iesim iarasi in camp deschis, incet ne dezghetam. Caci azi am avut si nemediatizate in tara asta, locuri
viscolul ne inconjoara iarasi si da sa ne multe grade sub zero. Vreo 10 la umbra, in care reporterasii de stiri mondene
pune la pamant, dar nu ne lasam cu una caci in bataia vantului au fost mai nu gasesc locurile interesante pentru
cu doua. Vedem cam intre 100 si rar 200 multe. Cu ocazia asta cad si turturii de simplu motiv ca aici nu vin nababi cu
metri. Suficient pentru a ne orienta si a la ochelarii lui Vlad si ni se dezgheata snowmobile, fetite cu cristale Swarovski
recunoaste un copac sau o denivelare si limbile. La gara ajungem pe la 17, la la clapari si skiuri. Mai avusesem o
de teren pe langa care am trecut si ieri. fix cat sa pierdem trenul de Iasi asa ca iesire la inceputul iernii care a fost plina
Treaba-i cum nu se poate mai buna. din mers facem planul pentru o pizza de invataminte si mi-a dat ocazia de a
Dupa inca o ora suntem iarasi intre cele si o cana de vin fiert prin statiune. cunoaste muntele si altfel; atunci cand
doua stani pe unde trecuseram ieri. Coboram in fata garii, Ionut se duce trebuie sa te intorci din drum si sa te
Intram in una dintre ele pentru a ne sa vada exact la ce ora e urmatorul tren pregatesti pentur o data viitoare in a-i
trage sufletul. Mi-a placut ca deasupra si surpriza: trenul pierdut va aparea parcurge cararile, plaiurile si pasunile,
usii la intrare era scris mare cu vopsea peste vreo jumatate de ora deabia in mi-a aratat ce inseamna mersul vara pe
rosie „Va rugam pastrati curatenia”. Si gara, caci are intarziere. Asta ne da munte cu gandul la cum si pe unde sa
am pastrat-o. Dupa inca o ora ajungem planurile putin peste cap, dar tentatia mergi iarna.
in pasul Rotunda. In mers (caci acum de a scapa mai repede de mirosul de De data asta am fost doar trei
vedem chiar binisor in fata) suntem oaie ce a pus stapanire pe noi, ne face oameni: Iuliu, Adrian si cu mine; restul
precum o omida rosie-albastra. Un sa ne infiintam fara rezerve la casa de care mai fusesera data trecuta din
lung sir ce-si croieste drum prin zapada bilete. Bineinteles ca am cumparat exact diverse motive (examene si restante,
inalta de peste jumatate de metru, iar acelasi numar de bilete ca la dus. tsunamiul provocat pe Wall Street si
betele de ski rup in stanga si-n dreapta Si dupa ce ne luam la revedere de la revarsat asupra tarii dragi sau alte
logica sirului indian. ceilalti ce mai au cateva ore de asteptat motive) nu au mai fost, avand insa ce
La cabana Bendix se lipeste de un in Vatra Dornei (le recomandam regreta ca nu s-au incumetat in a merge
telefon si suna in Vatra Dornei dupa ce, cat, cum si de unde sa manance) inca o data in Suhard. Oricum, si vara e
un transport mai spatios (acum suntem plecam spre Iasi. Bilete in vreo trei timp de mers pe munte in Suhard.
inghetati si sigur nu mai incapem asa compartimente intr-un vagon aproape Drumul pana in Vatra Dornei de
multi pe metru patrat). Avem pana gol, cina cea de taina transformata in acasa? Aceeasi marca autohtona CFR
la masina de asteptat cam doua ore, adevarat praznic (caci aveam la noi (ma conformez dorintei guvernantilor
suficient cat sa facem cei 4 kilometri mancare pentru trei zile) fac sa nu ne si consum servicii “made in Romania”).
pana la punctul de jonctiune. Ajungem dam seama cand ajungem in Iasi, acasa. Cred ca va imaginati, doar ati mers si
mai repede si pornim incet cat sa nu Dar si sus pe munte ne-am simtit la fel, voi cu trenul!

Pasul Rotunda. Cantonul silvic
Sambata 31.01.2009 si la acea ora de muzici, caci eram in alt despre cum si pe unde am mai fost in
Dimineata pe la orele unu sunt in week-end al Sarbatorilor Zapezii fara ianuarie pe munte. Ne trezim pe la 5
Vatra Dornei in cautarea pensiunii prea multa zapada (noroc cu tunurile iar la orele sase, sase si ceva fix suntem
unde ceilalti doi amici isi odihneau de zapada de la partia Parc)! Gasesc in autogara, asta dupa ce am luat toate
oasele dupa drumuri mai lungi sau rapid locatia si pana sa ma ia somnul non-stopurile la rand in cautarea unei
mai scurte catre Dorna. Orasul rasuna ii dam inainte cu povesti vanatoresti brichete cat de cat functionale. Din

apune) chiar din fata cabanei se intra ca pe masura ce urcam vremea incet
in Suhard. incet se cam strica, vizibilitatea uneori
Punem parazapezile, ochelarii de ajunge pana la doar 30 metri asa ca
zapada, luam o gura de ceai dupa cei odata iesiti din padure consultam
patru kilometri facuti pana acum si la si gps-ul pentru a o lua in directia
drum. E in jur de ora opt dimineata corecta. Zapada-i din belsug iar in
iar vremea se anunta muuuult mai unele zone unde a fost viscolita se duce
frumoasa decat data trecuta. Pe mult peste un metru. Imi bag rachetele
primele sute de metri pana la cantonul in picioare (e mai comod decat cu ele
silvic zapada e destul de mare, dar in spate) si mergem inainte. Chiar
odata intrati in Poiana Rotunda vantul inainte de Vf. Omului, in zona in care
a spulberat-o, asa ca deabia daca este incep sa apara trenseele, ceata se ridica
pana la rama bocancului. Trecem iar peisajul e impresionant. Chiar daca
printre cele doua stani aflate aici si-i inaltimea medie a crestei Suhardului
dam cu spor inainte. In spatele nostru e undeva pe la 1400-1500 metri, acum
Rodei ni se arata in toata splendoarea suntem la 1932 metri. Destul de greu
lor, vizibilitatea fiind buna. Zonele identificam stalpul indicator din varf si
altereaza cu zapada inghetata unde (re)descopar –exact cum mi se spusese-
trebuie sa izbesti bocancul pentru a ca de aici marcajul din banda rosie se
Stâna din Poiana Rotunda putea inainta si locuri in care intri schimba in banda albastra, lucru cel
autogara ne ia un nene cu care aranjase pana la genunchi in zapada. Dupa putin interesant daca nu ciudat, avand
Iuliu de cu seara sa ne duca pana la aproape doua ore ajungem in zona in vedere ca inclusiv pe harta noastra
fosta unitate a vanatorilor de munte M. Caturii unde, la una din stanile (autor Ion Popescu-Argesel – destul
de dincolo de Carlibaba. Ajungem aflate in zona dormisem o noapte la de exacta si precisa) apare tot banda
repede dupa ce pe la Iacobeni un filtru -15 grade. Urmeaza o bucata de mers rosie pana la Vatra Dornei. Marcajul
al politiei opreste masina in cautarea pe drum forestier si un indicator care albastru nu pare proaspat aplicat,
armelor furate de cateva zile. “Aveti arata la dreapta 4 ore pana la halta/ asadar ma gandesc ca neconcordanta
arme” intreaba smechereste subofiterul statia Gradinita CFR. Inca un pic si asta e de ceva ani. De aici conform
pe sofer cu care se vede ca se cunosc. iesim din zona padurii, fiind expusi indicatorului ar mai fi cam 14-16 ore
“Nu” zice soferul. “Da” ma gandesc vantului in golul alpin. Uitasem sa zic catre Vatra Dornei prin Vf. Diecilor,
eu, jumatate litru de benzina pentru
bucatarit si doua rachete (de zapada)
fara focoase.
Rotunda – Pasul Rotunda (1271
m) – Poiana Rotunda – Vf. Cociorbii
(1593 m) – Vf. Omului (1932 m) [banda
rosie] – Vf. Pietrele Rosii (1773 m) – Vf.
Diecilor (1631 m) – Saua Diecilor (1400
m) [banda albastra], 24 km. De data asta
rucsacii par mai usori, vremea e ceva
mai buna asa ca o luam la deal. Cam
intr-o ora ajungem in Pasul Rotunda
de unde se intra efectiv in traseu. La
dreapta cam in cinci ore ajungi dincolo
de lacurile Lala tocmai pe Ineut/Ineu
in M-tii Rodnei iar de acolo poti tine
creasta muntilor pana pe alt pietros
(al Rodnei) si chiar mai departe, iar la
stanga (depinde si cum te orientezi,
dupa soarele ce rasare sau luna ce De la Vf. Omu (1932 m) spre Pietrele Roşii

la gradinita cand doamna educatoare

ii scotea in curte si exersau mersul
piticului, mersul in patru labe si cel
taras. Apar si momente in care trebuie
folosita tehnica “Pe aici nu se trece”
regie proprie si personala sau “Tara,
tara, vrem ostasi”. La randul meu simt
de cateva ori cum e sa-ti intre piciorul
cu tot cu rachete si focoase bine de tot
in zapada. In aceste momente varianta
salvatoare nu e sa-ti suni un prieten, ci
sa te asezi in fund, dai zapada de jur
imprejur (si zapada tot vine la loc) in
speranta ca ajungi repede sa-ti desfaci
racheta de pe bocanc. Se scoate piciorul,
se monteaza la loc tsl-ul si din nou la
inot in zapada. As putea chiar sa scriu
o procedura despre asta, in ideea ca
intr-o zi s-ar putea standardiza ISO9001
si mersul pe munte prin zapada.
Călător prin Suhard
Intre Vf. Omului si Vf. Pietrele Rosii
iar banda rosie continua spre pasul si jnepeni. E una dintre cele mai grele
facem cam doua ore jumatate mai mult
Gradinita CFR prin Vf. Suhardul Mare combinatii pe munte iarna (mai grea
inot decat mers. Din fericire vizibilitatea
(care totusi nu-i chiar asa de mare) timp decat o tuica cu un energizant in miez
e mai buna, insa incet incet soarele
de vreo 11 ore. de noapte la o cabana, care eventual se
dispare de pe bolta cereasca. De aici
E deja ora 15, destul de tarziu; dupa lasa doar cu dureri de cap dimineata si
suntem in coborare usoara si incercam
o ciocolata si o gura de ceai fierbinte vedenii pe timp de noapte): piciorul ti
sa recuperam timpul pierdut prin
din termos (v-am spus parca de termos se afunda pana la brau in zapada si se
jnepenis, in portiunea asta si zapada
ca fiind unul din cei mai buni prieteni prinde in jnepenii pe care doar ghicesti
parca tine cu noi fiind mai inghetata.
ai mei pe munte iarna mai ales?) o ca se afla sub tine. Zapada fiind destul
Ajungem inaintea portiunii de
luam spre Vf. Pietrele Rosii. E bucata de afanata, cand e sa-ti scoti piciorul
padure ce desparte Pietrele Rosii de
de traseu cea mai dificila, din cauza din zapada, ti se afunda celalalt pe care
poiana si saua Diecilor. Gluma se
coborarii de pe Vf. Omului ceva mai iti lasi toata greutatea. Baietii insa nu se
ingroasa. E deja intuneric bezna iar
abrupta si mai ales a jnepenilor ce lasa si isi aduc aminte de zilele bune de
in padure zapada are peste un metru.
preced Pietrele Rosii. Imediat dupa
coborare zapada e imensa; jnepenii pe
care-i stiam nu se vad absolut deloc;
doar varfurile brazilor pe ici pe colo.
O iau un pic inainte avand avantajul
rachetelor si tragand cu coada ochiului
la gps. Am mai trecut toamna pe aici cu
Adi dar la fel vedeam tot la maxim 30
metri in fata, asa ca aveam dezavantajul
necunoasterii terenului. La un moment
dat tinem mai mult stanga spre creasta
matematica, deviind de la traseul de
vara. Mergem insa constant paralel cu
acesta pentru ca nu prea vedem incotro
mergem. E greu mai ales pentru cei doi
prieteni care efectiv inoata in zapada
Stâna din Şaua Diecilor

cortului, ca dimineata nu o sa-ti mai

recuperezi cuiele din zapada si skiurile/
rachetele/betele cu care ti-ai ancorat
cortul au inghetat bocna. Singurul
disconfort care poate sa apara (mirosul
iese din discutie pentru ca oricum e
inghetat; il simti doar cand ajungi acasa
si-ti imbratisezi sotia/iubita; si nici
atunci nu-l simti tu, il simte ea) e faptul
ca mereu in stana va fi mai frig decat
in cort. Dar asta se rezolva fie cu un
sac de dormit bun (care poate fi dublat
si de o patura pentru ranitii arsi ce se
gaseste in unitatile medicale de primire
urgente sau de o folie de supravietuire)
pe langa care mai pui si o pijama de
cort si/sau un sac de bivuac, sau –cum
Dimineaţa zilei de duminică.
am procedat noi- intinzi cortul in stana.
Copacii mari si desi, ceva doboraturi inauntru dupa ce punem primusul la Asta daca ai loc si in cazul asta e bine
te fac sa te simti ca in Jurasik Park. La treaba temperatura se duce la doar -2 de carat un fund de cort pentru ca la fel,
senzatia asta participa si urmele de lup grade. s-ar putea acasa sa arunci cortul direct
care sunt peste tot. Daca pana acum am Suntem fericiti ca am ajuns la stana. in masina de spalat si sa o conectezi nu
inotat in zapada aici putem spune ca Nici nu se compara cu dormitul la cort la apa, ci la un container cu Cocolino.
facem scufundari. In padure am intrat iarna. Sunt constient de asta si de aceea Primul lucru odata deschisa usa
corect, gasind chiar si banda albastra, prefer o stana “aromata” in loc sa-mi stanii este sa ne dam rucsacii din spate
insa nu vedem nici o urma de carare intind cortul in bataia vantului sau in si sa bem ultimile inghitituri de ceai
printre brazii batrani. Cu gps-ul setat la intunecimea padurii. Apoi in stana ai din termos. Acum ceaiul e cald, nu mai
scara de 20 metri incercam sa mergem incomparabil mai multa libertate de e fierbinte. In paralel bagam zapada la
cat mai aproape de cei care au mai miscare, te poti intinde cu bagajul cat topit si ne schimbam hainele umede. E
trecut pe acolo si au inregistrat trackul. si cum vrei; nu iti mai pui problema primul lucru care trebuie facut odata
Cand ni se pare imposibil de trecut ne ca primusul sa nu-ti bronzeze absida ajuns sub un acoperis. E mai usor sa
luam dupa urmele salbaticunilor fara
a ne indeparta prea mult de poteca
imaginara. Aproape o ora ne luptam
si aici cu zapada si padurea deasa pe o
distanta de vreo 400 metri.
Iesim in Dieci si pe aici zapada-i
spulberata de vant. Acum 3 ani toamna
pe ploaie, vant si ceata cautasem
aproape 2 ore pana am dat de stana
sanatoasa si calduroasa care se afla in
poiana. Ne gandim logic ca trackul ar
trebui sa treaca pe la stana sau cat mai
aproape de stana, asa ca avem vazul
incordat la maxim. Urme de lupi si
probabil de cerb peste tot; de urs inca
nu vedem (sau nu vrem noi sa vedem).
Aproape de 1450 metri in bataia frontalei
apare ca o naluca stana...e aproape ora
20. Afara rasuflarea ingheata in sange,
Numeroasele stâne din Suhard

te ia frigul daca ai hainele transpirate

sau ude si mai greu apoi sa-ti revii la
senzatia de caldura. Oala de aluminiu
(si asta set complet prit cadou acum
vreo 4 ani) are un litru si ceva, asa ca
la fiecare transa de ceai umplem cate
un termos si ne ramane si noua cate o
gura de ceai. Deabia a patra transa e
destinata direct noua. Am preferat sa
avem prima si prima data termosurile
pline; niciodata nu stii ce se poate
intampla chiar si cu un primus serios pe
benzina, te poate lasa (teoretic vorbind)
cand ti-e lumea mai draga. Asa ca mai
intai proviziile, apoi distractia!
Stana-i curata si fara zapada, se vede
ca in iarna asta mai trecusera unii pe
acolo (oricat de curat ai face dupa tine
tot mai raman doua-trei hartiute sau
un plic de ceai uscat care-ti dau de gol
prezenta) dar usa fusese bine inchisa. Giumalăul, ascuns privirilor
Erau si lemne taiate, mai mari sau mai
mici si inclusiv crengi cu care sa poti
porni un foc. Nu ne complicam cu fumul
(si asa-mi aprinsesem deja o tigara) si
ne multumim cu caldura ceaiului si a
hainelor uscate. Ceaiuri dupa ceaiuri
combinate cu ceva conserve incalzite
la primus ne fac sa uitam si sa nu ne
mai dorim asa de mult o supa fierbinte.
Dam cateva telefoane pe acasa
apoi cautam semnal spre Retitisul
Vf. Ouşorul
Calimanilor, unde alti doi prieteni de-
ai nostri se pregateau ca a doua zi sa numita ceai; dupa care impreuna cu
coboare in Gura Haitii urcand mai intai “steclutele” ma bag in sac. Somnu-i
pe Pietrosul Calimaniului (2100 m) dulce si linistit, nu tu vant, nu tu frig,
Intindem rapid cortul si ne toate sunt bune si frumoase.
pregatim pentru somn. Bagam cam tot
ce se poate in sacii de dormit (aparate Duminica 01.02.2009
foto, acumulatori, frontale, fisele de Saua Diecilor (1400 m) – M. Obcina
50 de bani pentru dozatorul de cafea), Dieilor (1449 m) – Lac Icoana (1583
hainele umede le punem intre sacii de m) – M. Sveitaria (1562 m) – Vf. Batca
dormit si saltele pentru a se usca cat de Tarsului (1548 m) – pe sub Vf. Faraoane
cat, bocancii in saci menajeri si bagati (1715 m) – M. Tarnita (1542 m) – Vf.
in cort. Erau deja 2 grade in cort asa Iacob (1322 m) – Sesul Muntelui (1226
ca nu a mai fost cazul sa dormim si cu m) – Culmea Runcului – Vf. Muntele
bocancii in saci. Raman afara inca vreo Runcu (1149 m) – Vatra Dornei (800 m)
jumatate de ora cat mai fac o oala de [banda albastra], 27 km.
ceai si-mi umplu si cele doua sticle de Daca la prima ora ziua nu se anunta
plastic de jumatate cu licoarea calda cu mult mai senina decat ieri, pana la
Spre vârful Fărăoane

Depresiunea Dornelor
urma aveam sa ne inselam. Facem ochi adunata in valuri. Pun rachetele iarasi In general traseul din Saua Diecior
pe la 6 dar caldura sacilor de dormit plus si parca prind aripi. Din pacate nu prea pana la vatra Dornei e fie pe curba
fermoarele care ne fac in ciuda si nu se pot sa-i ajut cu mult pe Adi si Iuliu care de nivel, fie in coborare sau uneori in
deschid ne fac ca deabia pe la sapte si se lupta cu muntii de zapada. De obicei urcare foarte usoara.
ceva sa ne dam jos din pat, pardon sa cand imi caram rachetele pe munte fie Inainte de Vf. Faraoane pe sub care
iesim din cort. Iarasi primusul, ceaiuri stateau agatate de rucsac neavand la ce trecem vremea se schimba la 180 de
si completarea termosurilor vandalizate le folosi; fie atunci cand le lasam acasa grade: cerul devine albastru purpuriu,
peste noapte. Prevazator (invataminte imi “blestemam” mintea cea de pe urma soarele isi face si el loc printre norii care
din alte iesiri) imi umplu cu apa calda spargand urme in zapada. De data asta incet incet se ridica tot mai sus si dispar.
si cele doua sticle de plastic. Pun in se pare ca am spart ghinionul. Fantastic peisaj ni se arata; incepem sa
fiecare cate un plic de ciocolata calda Dupa ce iesim din padure iarasi ne punem in practica si cunostintele
si mi le bag in buzunarele interioare de prin zona pasunilor zapada e viscolita de geografie: undeva spre sud-est
la hanorac. Asa nu risc sa car o bucata asa ca inaintam mult mai rapid. In vedem culmea golasa a Giumalaului,
de gheata in sticla si chiar o buna toate directiile brazii sunt incovoiati iar in spatele lui ghicim Raraul cu ale
perioada vor degaja caldura. Ciocolata sub greutatea zapezii. Foarte multa sale doamne impietrite de vreme; apoi
praf am bagat-o pentru ca apa obtinuta zapada. Stane in toate directiile. Pana continuand sa strabatem orizontul
din topirea zapezii are un gust cam la lacul Icoana in Suhard am numarat cu privirea din stanga la dreapta, pe
salciu din cauza lipsei sarurilor, asa ca cam 6 stane, de aici pana la Vatra celalalt mal al Bistritei Aurii se vede
schimbatul gustului e binevenita. Dornei am pierdut sirul cand am clar culmea Bogulin-Pietrosul Bistritei,
Pana la intrarea in padure orbecaim trecut de 20. Zapada fie e spulberata Calimanii si apoi Rodnei de langa
iarasi prin zapada mare si prin ceata. de vant, fie destul de inghetata incat sa care am plecat ieri dimineata. Dincolo
In padurea ce precede M. Obcina nu se sparga sub pasii nostri (avem si de vaile impresionante pe langa care
Diecilor si lacul Icoana ne reintalnim cu avantajul ca toti trei, daca am fi boxeri trecem pe curba de nivel sau pe creasta
numeroase urme de lup cat si cu zapada nu ne-am incadra la categoria greilor). matematica, se afla vecinii Suhardului,
Gardurile din Suhard Apus de soare, în Şesul Muntelui.

muntii Bargaului, mult mai salbatici si urca de la Iacobeni pe cruce albastra si pare criminal (dupa 50 de km de mers
cu paduri mult mai greu de strabatut. coboara in Dorna Candrenilor. Trebuie prin zapada si vant) mai ales ca ghetele
Multe garduri de jur imprejur, de un pic de atentie, caci marcajul e bun mele au pentru zapada inexistenta
parca Legea 18 s-a terminat de aplicat. iar banda albastra (semi)inexistenta. aproape talpi exagerat de rigide. Bine
Dau o imagine stranie aceste Tinem un pic dreapta si regasim ca nu mi-a trecut prin cap sa-mi iau
garduri, parca ar limita intinderea semnul la cateva zeci de metri mai plasticii, as fi ajuns in Dorna doar in
cerului si a padurilor; in acelasi timp jos. S-ar fi putut cobora si spre Dorna ghetele interioare.
parca si umanizeaza zona, semnaleaza Candrenilor (ar fi fost mai scurt) doar Ultimele sute de metri sunt cele mai
prezenta efemera a omului pe aceste ca nu cunosteam zona si apoi tinta grele dar ajungem in sfarsit in oras.
plaiuri. Cand intram in padurea ce noastra era sa ajungem in Vatra Dornei, Este ora 21. Sunam amicii coborati
precede M. Tarnita aceeasi zapada de unde fiecare urma sa o luam spre din Calimani (nu au avut noroc de
adunata de vant. Plus chiar pe sub casele noastre. In continuare traseul vreme ca noi) si hotaram sa ne vedem
varf pe o bucata de vreo 200-300 metri ajunge la o intersectie, apoi inca una: la o pizzerie din centru. Timpul trece
urme de urs una langa alta, de zici ca se merge constant inainte rezistand greu, frigul si oboseala sunt tot mai mari
iesisera la dezapezit sau la program de tentatiei de a face stanga (am patit-o pe peronul inghetat al garii unde astept
inviorare dimineata. in alti ani cand ne-am invartit ca niste trenul de la ora 2 care ma duce acasa.
Oricat de repede ne-am misca, curci bete prin zona, caci de aici pana la Noroc cu doua cafele si cu Bendix care
oboseala incepe sa-si spuna cuvantul si Vatra Dornei semnele sunt din ce in ce sta cu mine pana ma urc in tren chiar
cand ajungem in Sesul Muntelui (dupa mai rare). Doar inainte de campingul daca si el e obosit si maine dimineata
ce lasa Vf. Ousorului pe dreapta) e deja din Vatra Dornei apar mai des pe trebuie sa se prezinte pe plantatie.
intuneric. Traseul trece printre doua copaci marcajele. Hai pe munte!
stane de vaci si se intersecteaza cu cel ce Urcusul pe muntele Runcu mi se

Prin nămeţi, pe Hăşmaşul Mare (Iuliana Bucurescu)
Prin nămeţi, pe Hăşmaşul Mare

Munţii Hăşmaş
Text şi fotografii: Iuliana Bucurescu
Pe data de 2 ianuarie, plecăm de cunoştinţă cu „luxoasa” cabană, pe care
dimineaţă, din satul Peştera, locul nostru eu o cunoşteam de acum doi ani, dar
de Revelion, cu gândul de a merge cele 3 stele erau noutate pentru Adi.
spre Hăşmaş. Luăm la revedere de la Dar avem regulament, nu contează că
gazdă, mulţumim pentru ospitalitate poate nu a fost aplicat niciodată !
şi promitem să revenim cât de curând. Restul serii îl petrecem făcând de
Pe Romeo, însă, îl lăsăm în Braşov în mâncare la primus - supe, paste şi
gară din motive obiective şi care nu ţin punând lemne în sobă (pentru că Adi
de noi, iar eu cu Adi continuăm spre are sacul de vară la el, nu ditamai puful
Miercurea Ciuc. Bine am făcut, zic eu şi ca mine).
sper eu, pentru că Hăşmaşul asta este Băieţii care urcau la cabană, în
destul de departe şi, precum ştiam, la spatele nostru fac bine şi urcă cu bere
un week-end este imposibil să-l faci Regulament şi pentru noi, deci începe să ni se
din minunata-ţi capitală. pară mai primitor jegul din cameră,
Drumul este destul de lung chiar şi camuflăm bine păturile cu izoprene
plecând din Braşov, în ciuda distanţei şi ne băgam la somn. Şi ca un artificiu
relativ scurte de parcurs, asfaltul este demn de notat, apa se ia de la un izvor
foarte prost, plin de gropi şi şanţuri, de sub Piatra Singuratică, unde gheaţa
parcă ar fi fost război pe acolo, şi se sparge cu ditamai bolovanul că să
traseul este foarte sinuos, drept pentru ajungi la preţioasa-ţi apă, iar termosul
care nu ştiu dacă am prins mai mult sau sticla se umplu cu paharul, pentru
de 90 km/h. Astfel, am ajuns în Bălan, că evident în 5 cm adâncime de apă nu
orăşelul de la poalele Hăşmaşului, poţi pune nimic să se umple.
abia pe la 2.30 după-masă. Băgam ceva Acuma, când stau acasă în Bucureşti
repede la stomac să-l mai ameţim un şi văd pe geam numai maşini şi beculeţe,
pic, că prea urlă tare foamea în noi, începe să mi se facă dor de cabana din
şi o dăm în sus spre cabana Piatra Hăşmaş, aşa jegoase şi murdare cum
Singuratică, aflată la vreo maxim două erau priciurile alea, dar când ieşeam
ore de urcuş relativ lejer (dacă am urcat Pregătirea cinei afară aveam o pădure de basm plină
eu cu o semi-namilă în spate, flancată de zăpadă din cap până în picioare,
de 2 schiuleţe, e relativ lejer, credeţi- aveam un ger de-ţi îngheţa tot ce aveai
mă!). şi ce nu aveai, în primele 10 minute,
Şi am ajuns sus în poieniţa de sub aveam stele sclipitoare pe cer, care aici
celebra stâncă Piatra Singuratică, în capitală nu se văd din cauza poluării
denumită aşa pentru că se detaşează şi a luminii artificiale, aveam apă
net de restul masivului stâncos din proaspătă de izvor pe care l-am săpat
Hăşmaş, şi deci este singuratică, adică noi de sub zăpadă, aveam lumânări
face opinie separată. În faţa cabanei în loc de curent electric (inexistent în
ne postăm fix când se înnoptează, pe zonă), aveam atâtea lucruri pe care aici
la orele 17. Batem frumos la uşă la nu o să le mai avem niciodată. Şi aveam
cabanier şi aflăm că suntem singuri în un căţel care se alinta fix ca pisica mea;
cabană, urmând să mai urce 2 persoane mă întreb dacă nu cumva erau şi rude
pe care le lăsaserăm în urmă pe drum !?
(mamă ce viteză am avut, dacă am Ziua de sâmbăta o propunem unei
ajuns eu să îi depăşesc pe alţii). Ne face O mică gustare ture spre vf. Hăşmaşu Mare şi spre

Poiana Albă, locuri care le cunoşteam

încă de acum 2 ani. Afară este ceată şi
pun GPS-ul în funcţiune. Dau sa-mi
salveze track-ul şi o dăm pe marcaj care
din fericire este foarte vizibil. O luăm
cu noi şi pe Simona, care nu are chef sa
stea cu prietenul ei în cabană, e zglobie
şi plină de viaţă şi vrea să înnoate prin
nămeţi cu noi.
Până sub vârful Hăşmaşu Mare
mergem pe potecă marcată, dar pe
undeva pe acolo prin zonă o potecă se
desparte mergând în sus pe stânci şi eu
bănuiesc că aceea este potecă ce duce
spre vârf. In condiţii de ceată evident
că nu aveam alte puncte de reper şi
m-am înşelat. Şi o dăm pe acea potecă
înainte, iar drumul începe să şerpuiască
pe marginea stâncilor, ba mai intra
în pădure, ba mai ocoleşte o stâncă
şi tot aşa, până ce traversăm de fapt
un pachet stâncos care ne aduce abia
acuma sub zona vf. Hăşmaşu Mare.
Cand ajungem pe vârf, după ce
facem destule pronosticuri, se răsfiră
şi ceaţa şi începem să vedem locurile
... tărâm de basm ce să mai. Brazii sunt
perfect înzapeziţi. Cred ca nu a mai
rămas nimica din ei fără stratul gros
de zăpadă, pulverul de vreo 20 cm,
Spre Poiana Piatra Singuratică
îmi pun şi eu în sfârşit schiuleţele şi
hotărâm sa o dăm spre Poiana Albă,
pentru că este încă prea devreme şi nu
vrem să ne reîntoarcem în mizeria de
la cabană unde mare lucru nu prea este
de făcut.
Coborarea spre Poiana Albă este
efectiv de vis, un pulver neatins prin
care noi facem primele viraje, nici că ne
puteam dori mai mult. Mai greu vine
Simonica, pentru că ea nu are schiuri
şi trebuie să se ţină de drum. Noroc
că poteca are urme mai vechi şi nu se
afundă prea mult.
Ajungem în Poiana Albă şi tragem
la prima stână care ne iese mai în cale
ca să mâncăm ceva şi să ne încălzim.
Am uitat să adaug, era un cancer afară,
de’ eu cu mănuşi de polar şi supra-
Vf. Hăşmaşul Mare (1792 m) mănuşi abia reuşeam să nu îngheţ. E

drept că scoteam adesea mana afară

ca să fac poze, merita sacrificiul, dar
oricum frig rau frate, nu am transpirat
nici 50 mililitri. Ca urmare, la stână cu
pricina facem foc, cică sa ne încălzim.
Asta în cazul în care bagi mâna în foc
simţi aşa oarecum că te arde, dar în rest
e totul bocnă.
De de fapt stâna este de un lux
nemaipomenit, în comparaţie cu cabana
în care stăm noi, este curat, fân pus pe
pături, vatră pentru foc, scaunele mici
cu trei picioruşe, şi tot felul de unelte
din lemn foarte frumos lucrate, şi
bănuiesc că şi foarte utile, dacă ştii la ce
să le foloseşti.
Desi am făcut focul ca să ne
încălzim şi noi, încălzim de fapt cât de
cât doar cascavalul (pe care îl declarăm
delicatese de stână). Mai mâncăm
câte ceva sau mai bine zis ce a rămas
neîngheţat (pentru că batoanele mele
spre exemplu sunt bocnă) iar pe la orele
15.00 începem să o dăm înapoi spre
cabană. Partea bună este că a început
să se însenineze şi să iasă soarele, aşa
că peisajul este iarăşi de vis: linişte,
zăpadă, soare, frig, stâne, valuri de
ceaţă, etc.
La întoarcere urc mai greu panta
cea frumoasă, atât de rapid coborată
pe schiuri la venire, dar focile işi fac
datoria şi mă ajuta din greu la drum.
E drept că regret că trebuie să plecăm
atât de repede din acest tărâm de vis,
mi-ar fi plăcut să mă plimb mai mult cu
focile prin zăpada de aici din poiană,
neatinsă şi de un alb perfect, dar îmi
aduc aminte ca e frig rău şi că de bine
de rău avem sobă cu lemne în cameră la
cabană. Din vârful pantei nu mai avem
de mers decât pe curbă de nivel până în
poiana din jurul Pietrei Singuratice, de
unde coborâm din nou, aşa că drumul
este lejer şi frumos, şi mai ales plin de
multă zăpadă.
Ajunsi la cabană suntem primiţi
cu tuică sau pălincă, iar am uitat care
din ele, oricum ceva foarte bun pentru
când este frig. Facem de mâncare la

primus, Radu cânta la chitară, că dacă

tot a cărat-o ... mai vin 2 persoane,
terminăm de mâncat, punem lemne pe
sobă, idem seara trecută, somn blană!
Duminică se pare că vremea ţine
cu noi: este un cer senin bec. Mie mi
se pare mai cald afară, deşi prognoza
era fix invers - ceva cu temperatură
în scădere bruscă. Lumea pleacă de la
cabană, inclusiv cabanierul, deci eu şi
Adi rămânem stăpâni pe cele 3 stele ale
pensiunii “Piatra Singuratică”.
Cine ar putea spune la prima vedere
ca nu e o super pensiune din Elveţia, de
cel puţin 3 stele ... deşi peisajul e de 4
stele.
Din zona cabanei panoramele sunt
superbe spre depresiunea Ciucului şi
nu numai, şi chiar reuşim sa vedem
şi vârful Hăşmaşul Mare. Pe unde
bălăuream noi pe nevăzute cu o zi
înainte (se mai vad încă urmele noastre
de la schiuri pe faţa de zapadă).
Decidem să mergem de data aceasta
în direcţia opusă, adică spre vf. Piatra
Ascuţită sau Hăşmaşul Mic, cu gând
să coborâm cât de mult putem spre
vf. Tarcău, dar să avem timp să ne şi
întoarcem pe lumina (pentru ca GPS-
ului meu trebuie să îi dau pumni mereu
ca să facă contact). La o adică, nu ştiu
cât ne mai poate ajuta.
Plecăm pe drumul făcut zilnic până
la izvor. Mai spargem gheaţă ca să fim
siguri că mai avem de unde lua apă
seara, şi dăm ocol la Piatra Singuratică,
până ce traseul iese în poiană din
spatele acesteia şi reintră în pădure
pentru a urca spre Piatra Ascuţită.
Panoramele spre Piatra Singuratică
sunt deosebite, am impresia că din orice
punct m-aş uita la această alcătuire
de stânci se vede altfel. Si aşa şi este!
Mănunchiul de stânci işi schimbă
imaginea cum te muţi doi paşi mai
încolo.
Sus: Cabana Piatra Singuratică
Mijloc: Piatra Singuratică
Jos: Spre vf. Hăşmaşul Mare

Odată intraţi în pădure suntem

copleşiţi de zăpezile ce ne străjuiesc
stânga-dreapta din brazii înalţi încărcaţi.
Cu greu mă dezlipesc de locurile atât
de bune pentru fotografierea Pietrei
Singuratice. Intrăm iară în pădure şi
începem sa urcăm susţinut până ce
ieşim aproape de platoul de sus. Mai
traversăm o poiană, ne punem schiurile
în picioare (pentru că ne afundăm prea
tare în zăpadă) şi continuăm urcusul
relativ stânga prin pădure, ajungând
imediat în zona somitală a Pietrei
Ascuţite.
Ne apropiem de marginea platoului
şi belvederea este superbă, doar ca bate
vântul de-ţi îngheaţă şi mănuşa în
mână, da’păi mana fără mănuşă! ( Ca
urmare pozele mele sunt făcute în tot
felul de variante – cu mănuşi groase,
subţiri, după cum rezistau degetele
mele).
Aruncăm apoi o privire către fratele
mai mare “Hăşmaşul Mare” (acesta
fiind vârful cel mai din spate din fundal
stânga) şi mai apoi spre vf. Tarcău,
aflat undeva jos în zare, după pădurea
de brazi.
Cât şi spre depresiunea Ciucului,
care mai înglobează multe alte
formaţiuni muntoase, necunoscute
nouă însă din păcate.
Marea aceea de nori, în fine de ceaţă
doar, este însă foarte caracteristică
depresiunii cu pricina, din cauza
temperaturilor foarte joase din aceasta
zonă (asa cred eu ... ca e o inversiune
termică la mijloc).
Având în vedere că am ajuns destul
de repede pe Hăşmaşul Mic, ne gândim
să continuăm traseul şi, oriunde am fi la
orele trei, să ne întoarcem spre cabană.
Din platoul de la Piatra Ascuţită am
traversat pe curbă de nivel o pădure,
după care a urmat o coborâre prin
pulvăr combinată cu curbe de nivel
Sus: Vf. Hăşmaşul Mic
Mijloc: vf. Hăşmaşul Mare (1792 m)
Jos: Aproape de vârful Tarcau, un pulear
neatins şi raze de soare cu dinţi.

unde trebuia să mai dăm la beţe (eu că

nu prindeam viteză cu schiuleţele, dar
Adi se ducea geană înainte cu viteză,
ca avea schiuri lungi) şi de fapt nu a
fost nevoie sa aşteptăm ora trei pentru
că, fiind pe schiuri, am ajuns relativ
repede în zona vf. Tarcău, cel mai
îndepărtat punct unde ne propusesem
să ajungem.
Din zona vârfului Tarcău ne punem
pieile de focă şi o dăm înapoi, pe drumul
de întoarcere, pe care îl parcurgem
şi p-ăsta foarte repede. E drept ca nu
mai urcăm pe Piatra Ascuţită, deci
mergem numai pe curbă de nivel, cu
uşoare urcări în zona pantei dinaintea
pădurii.
Înapoi pe drumul de întoarcere
spre Piatra Singuratică profităm de
încălzirea relativă a temperaturii şi Piatra Singuratică
mai dăm un “tur de stancă”, adică
mai facem poze în zona cu pricina,
pt. că mie mi-a plăcut foarte mult. E
aceeaşi Piatră Singuatică, dar care se
vede în mod constant din multe puncte
ale Hăşmaşului, de fiecare dată din
alt unghi, în alt fel, nebănuit, ascuns,
mascat.
Ajungem însă înapoi la cabană
la Piatra Singuratică tocmai la fix pt.
o sesiune foto pe Piatră în lumina
apusului. Cu aceasta ocazie, urcând pe
Iuliana Bucurescu
Piatră, am constatat că au pus lanţuri vârf din spatele cabanei. Coborând de
pe hornul ce urcă până sus în vârf. Din pe Piatră mă aşez pe băncuţă şi aştept
păcate eu nu am putut urca decât până apusul final al soarelui, urmărind
la jumate, când am ajuns la cabluri mi- fumul de la sobă care iese jucăuş prin
am dat seama că de urcat urc, dar nu hornul improvizat în acoperiş.
ştiu cum mai coborâm. Având în vedere Luni de dimineaţă vine şi momentul
ca mai era şi zăpadă şi colţari nu aveam trist al plecării .... murdara şi precara
la mine aşteptăm o zi de vară frumoasă cabană, dar “de munte” până la urmă
în Hăşmaş pentru a cuceri şi acest mare şi cu amintiri inedite.
Piatra Singuratică

Apus deasupra Văii Oltului.
Spre Bălan, pe schiuri

Coboram de la cabană, cică pe plăcut cât de originali sunt!
drumul de schi, dar, fiind o potecă În fine, în poiana asta am reuşit şi
bătută pe acolo şi foarte bine îngheţată, noi să schiem ceva, era pulver şi ne-am
noi nu am putut schia pe el, nu puteam scos pârleala pentru cât nu am schiat
decât să derapăm, de viraje nici nu se mai sus. Apoi am mers pe drum agale
punea problemă pe toate gâlmele alea. până în Bălan, câţiva kilometri.
Am schiat abia când am ajuns în
poiana de jos de la paraul Şerpalac, În frumosul orăşel ne aştepta un
pană când am dat în zona rezidenţială îndelungat drum spre Bucureşti, care
a Bălanului. Acolo unde am aflat eu din fericire (pentru ca ne calculaserăm
ca „bălănezii”, care stau la bloc în să ne întoarcem pe 5 şi nu pe 4 ianuarie
Bălan, şi-au făcut casă de vacanţă doi cu tot poporu’), a fost liber şi fără
kilometri mai în amonte, cu vedere ambuteiaje!
înspre Hăşmaş. Tare râu faza! Mi-a

Ghid montan
Toponime - Varia (ep. 1) (Vlad-Emil Chindea)
Toponime - Varia (ep. 1)

Ghid montan
Text: Vlad-Emil Chindea (Târgu-Mureş)
Introducere despădurit prin ciuntirea copacilor discuţie.
Rândurile de mai jos reprezintă pentru a face loc unei păşuni sau a Cea ce este interesant este însă
o încercare a autorului de a lămuri unui teren agricol’ fiind un derivat al distributia acestui toponim peste
semnificaţia, originea şi răspândirea verbului ’a certeji’ , ’a ciunti, a ciopârţi hotarele ţării noastre aceasta cuprinzând
unor vechi toponime întâlnite pe arborii’. Carpaţii nordici în întregime din
teritoriul României şi nu numai, iar O hartă aproximativă de distribuţie Ucraina şi până în Moravia, ceea ce
în acest scop am apelat atât la surse a acesti familii toponimice ar suna ne îndreptăţeşte să considerăm acest
de informare pur livreşti, precum şi la cam astfel: din Banatul montan unde element toponimic drept unul carapatic
observaţii şi cercetări persoanale. este reprezentat în special în Munţii (cum sunt de exemplu şi toponimele din
Ca şi metodă şi scop am urmărit Almăjului, Aninei (culmea şi izbucul familiile ’Chiceră’,’Prislop’,’Măgură’),
studiul toponimelor care formează Certej), Semenic (Certeja Haiducilor, transpus în nordul carpaţilor în urma
o tipologie, o familie de toponime în unele surse apare drept Cireşul peregrinărilor păstorilor valahi din sec.
identice sau similare ca formă, şi deci, Haiducilor) precum şi în Ţarcu şi XIII – XV. Există chiar surse care indică
foarte probabil, şi ca semnificaţie, Cernei (piciorul Certejiu), continuând faptul că în unele dialecte carpatice
în ideea în care aceste toponime au în munţii din jurul depresiunii ucrainiene (rutene) se mai păstrează
un caracter mai ’obiectiv’, reflectă o Haţegului, în special în Şureanu, încă verbul ’certati’ cu sensul ’a ciunti
nevoie onomatologică, împărtăşită de incluzând Apusenii în cea mai mare arbori’ semn că apelativul trebuie să fi
un grup uman larg, spre deosebire de parte (un exemplu mai cunoscut ar fi fost viu în limbă (sau limbi) pe o arie
toponimele unice sau ocazionale care cătunul Certege al comunei Bistra), mult mai mare decât în prezent. Ceea
pot avea un caracter mult mai arbitrar spre nord până în Oaş (binecunoscuta ce lipseşte însă este o etimologie clară
fiind şi mai susceptibile la erorile de comună Certeze), Chioar şi Lăpuş (cu pentru acest apelativ iar aici aş avea
transmitere diacronică. numeroase microtoponime). următoarele două propuneri, fără a
Deasemenea un aspect important Doar din analiza distribuţiei avea pretenţia de a fi epuizat subiectul:
al toponimelor tipologice, uneori acestui toponim se observă o legătură prima porneşte de la rădăcina slavică
insuficient exploatat, este răspândirea puternică cu zone recunoscute pentru ’črt’,’linei, dungă’ cu forma verbală
lor spaţială, care conţine în mod intrinsec conservarea unor toponimice vechi ’črtati’ cu sensul ’a trage linii’ dar şi ’a
indicii privind originea toponimelor în româneşti: Banatul montan, Haţegul, tăia, a şterge’ care pare a corespunde
cauza şi poate reprezenta un argument Apuseni, Maramureş şi ţinuturile atât din punct de vedere foneic cât şi
solid în favoarea unuia sau a altuia înconjurătoare Oaş, Chioar, Lăpuş. semantic apelativelor ’certati, a certeji’.
dintre etimoanele concurente în Indicii suplimentare privind distribuţia A doua propunere porneşte de la
cazurile care nu pot fi decise altfel. sunt oferite de lucrări monografice de forma latină ’serculare’ cu sensul ’a
Având în vedere caracterul la sfârşitul secolului XIX – începutul curăţa de buruieni un teren agricol’
permanent deschis al multor probleme sec. XX, cum sunt cele ale lui T. care a fost păstrată de aromână în
toponimice, este evident că şi explicaţiile Mager privind ţinutul Hălmagiului, forma ’sărcledz, sărcela’ cu aceaşi
oferite mai jos sunt perfectibile, şi pot Petri Mór pentru comitatul Sălaj sau semnificaţie. Similitudinea semantică
fi oricând revizuite în cazul în care Kádár J. pentru comitatul Solnoc- şi paţial şi fonetică dintre apelativul
noi informaţii devin disponibile, iar în Dăbâca care surprind frecvenţa mare a ’ sărcledz’ şi toponimele ’certez’ este
această notă autorul este recunoscător tipologicului ’Certej’ ca microtoponim, evidentă deşi tranformarea ’cl’ -> ’t’
pentru orice informaţie suplimentară, atestat în diferite forme, funcţie de este totuşi dificil de explicat din punct
remarcă sau chiar critică la adresa celor pronunţia locală şi de modul de de vedere lingvistic. În concluzie
prezentate mai jos. transcriere adoptat de diferiţii autori: problema rămâne deschisă, dar
Certez, Certej Sierciej, Tiertiegel, Certesz, Csertyeze, indiferent de originea apelativului,
Semnificaţia acestui toponim, care Cserkez. Se observă uşor palatalizarea distribuţia toponimului este indisolubil
mai era până de curând cunoscută, în grad diferit a consoanelor ’c’ şi ’t’ legată de influenţa civilizaţiei pastorale
cel puţin în Apuseni, este acea de ’loc caracteristică ţinuturilor transilvane în româneşti.

Ghid montan
dintre apelativele ’magula’/’măgură’

care aparţin substratului balcanic şi
pan-slavul ’mogyla’. Este de remarcat
că forma slavică generală ’dluboki’,
care nu prezintă această metateză, a dat
şi ea numeroase toponime pe teritoriul
ţării noastre, mai mult sau mai puţin
evidente, cum ar fi: Dăbâca, Glimboaca
etc.
Mălâia, Malaia, Malga
În rândurile următoare voi încerca
să demonstrez o legătură, încă neclară
în toate aspectele ei, dar foarte
interesantă, între toponime aparţinând
spaţiului Carpatic respectiv cel Alpin.
Este binecunoscută frecvenţa deosebită
a toponimelor având determinantul
Peştera Dalbinei în M-ţii Trascăului (www.alpinet.org) ’Malga’ în Alpii italieni.
sec. X) deşi această explicaţiei nu este Toponimele derivă de la un apelativ
Dulbină
general agreată. Insistând pe lipsa identic ’malga’ cunoscut în dialectele
Toponimele din această familie
semnificativă a formelor metatezate alpine dar străin în restul dialectelor
derivă de la un apelativ astăzi
în limbile slavice actuale (puţinele italiene cu sensul de ’stână, loc unde
aproape dispărut şi anume ’dulbină’
cazuri semnalate sunt dialectale şi ar se prelucrează laptele’ dar şi ’păşune
cu semnificaţia ’loc adânc pe cursul
putea proveni din română) alţi autori alpină’. Acest apelativ a suscitat
unei ape, bulboană’. Câteva toponime
împing acest împrumut mult în trecut, numeroase dispute între lingviştii
reprezentative: peştera Dilbina pe
spre un contact ipotetic între limbile italieni care au văzut în el fie un derivat
Valea Poienii în Trascău, numeroase
traco-dacice şi grupul slav, caz în care al rădăcinii latine ’melg’,’a mulge’sau
microtoponime în depresiunea Beiuş,
cuvintele menţionate ar face parte un derivat al iliro-balcanicului ’mal’
Dulghina Bradului pe Năruja în
din substratul limbii române. Ca o cu sensul de ’munte’ în albaneză ori
Vrancea, eventual şi munte Dâlbanu
paranteză ar mai fi de observat că acest un derivat al lui ’marva,marha’ care
şi pârâul omonim afluent al Gilortului
contact prezumtiv ar putea sta şi la semnifică ’vită’ în multe limbi SE
în Parâng. Din punct de vedere
originea înrudirii, destul de evidentă, Europene sau chiar o provenienţă
etimologic apelativul care stă la baza
acestor toponime provine din slav.
’dluboki’,’adânc’ prin derivare cu
sufixul slavo-român ’-ină’ şi se înscrie
în grupul de circa 30 de cuvinte ale
limbii române care prezintă fenomenul
rar de metateză al lichidei ’l’ faţă de
presupusul echivalent slav (’dulbină’
în loc de forma aşteptată ’dlubina’).
Alte cuvinte din acest grup sunt: ’daltă’
(pentru care echivalentul slav este
’dlato’), ’baltă’ (cu echivalentul ’blato,
boloto’) etc.
În general se consideră că aceste
apelative reflectă contactul între proto-
română şi limba slavă veche într-o
perioadă când această metateză era
încă posibilă în slavă (între sec. VI –
VIII, după unii autori chiar până în Vf. Mălâia (1662 m) din Munţii Siriu (Mihaela Alina Radu, www.alpinet.org)

Ghid montan
şi următoarele toponime: vârful Mălâia

1663 m în Siriu, sat Malaia şi vale afluent
al Lotrului, dealul şi valea Măleii în
depr. Haţegului lângă Ciopeia, culmea
Meleia din Şureanu, Maleia cătun parte
componentă a Petroşaniului şi pârâu
afluent al Jiului (toponim atestat la
1493), eventual şi vârful Meleiu din
Vlădeasa sau cătunul Malea din com.
Zau de câmpie Mureş, care ar putea
reprezenta într-o formă toponimizată,
urme ale vechiului apelativ, astăzi
dispărut. Se remarcă faptul că forma cea
mai apropiată de presupusul original
aromân este Mălâia din Siriu precum
şi concentrarea deosebită a acestor
forme în apropierea Haţegului – zonă
recunoscută pentru conservatorismul
Lacul Malaia din Munţii Lotrului (Alexandru Maftei, www.alpinet.org) toponimic.
Un alt aspect interesant este că
’mălăâia’ sau ’malaia’ par a fi un dublet
al lui ’mălai’ care în acest context pare
a avea sensul de ’plantă, iarbă’ şi care
poate a dobândit conotaţii alimentare
doar ulterior. În general se admite că
’mălai’ este cuvânt de substrat (caz în
care este afectat de aceaşi problemă, şi
anume păstrarea lui ’l’ intervocalic) sau
de origine expresivă. În încheiere aş
schiţa o tentativă de etimologie: toate
aceste cuvinte par a fi explicate destul
de bine atât semantic cât şi fonetic prin
cuvântul din greaca veche ’moloche,
malache’ care reprezenta numele
Groapa Malaiei din Munţii Lotrului (Monica Dragomirescu, www.alpinet.org) plantei ’nalbă, Malva sylvestris’ dar
dintro rădăcină arabică ’mlk’, dar nici în acest caz ne lovim de dificultatea pare a fi avut şi sensul de ’ceva de
una din aceste explicaţii nu a întrunit conservării lui ’l’ intervocalic la fel culoare verde’, sens demonstrat şi de
sufragiile tuturor specialiştilor. O ca şi în cazul apelativului ’mal’, ceea numele mineralului de culoare intens
posibilă soluţie pe care o propun, fără a ce ar pleda totuşi pentru un cuvânt verde ’malachit’ neologism drivat
avea pretenţia de a fi rezolvat definitiv împrumutat pe o cale neprecizată din greacă, via latină şi franceză. În
problema, porneşte de la similitudinea încă (doar dacă nu admitem derivarea neogreacă sensul de ’ceva de culoare
semantică şi fonetică a lui ’malga’ cu dintr-o formă ipotetică ’mălghia’ care verde’ pare să se fi pierdut, ceea ce
aromânul ’mălăghia, mălăâia’ care ar fi putut conserva ’l’-ul, iar vocala ’ă’ face imposibilă o influenţă greacă
are sensul de ’păşune, ierbărie’. Cum să fi fost duplicată ulterior). Precizez că târzie, care oricum nu ar fi putut afecta
contactele de ordin pastoral între nu am reuşit să identific vreo rădăcină toponime şi apelative răspândite pe un
aromâni şi lumea alpină ne apar a fi slavică, albaneză sau neogreacă care să teritoriu atât de larg.
fost destul de improbabile iar cuvântul explice în vre-un fel acest apelativ. Muscel, Muscetă
’malga’ lipseşte în sudul Italiei, Ajungând pe plaiuri Carpatice nu Familia toponimelor Muscel ocupă
explicaţia naturală ar fi că acest cuvânt putem să nu remarcă similitudinea o poziţie binecunoscută în cadrul
este moştenit în lexicul aromân. Totuşi fonetică între forma aromână ’mălăâia’ toponimiei româneşti fiind răspândit

Ghid montan
grup destul de clar delimitat care după se fi conservat pe teritoriul României

pierderea sensului iniţial a început să în primul rînd ca toponim. Totuşi
fie apropiat prin etimologie populară regional se cunoaşte sensul apelativului
(sau necunoaşterea celor care le-au ’picui’,’deal cu vârf ascuţit’, iar din
consemnat) de apelativele ’mustaţă’ aceaşi familie pare să facă parte
sau chiar ’muschetă’,’armă de foc şi termenul ’păcui’,’mică insulă
medievală’ această din urmă presupusă aluvionară’ cunoscut în zona Dunării.
etimologie fiind chiar hilară. Câteva toponime mai cunoscute din
Pe considerente topografice acest grup: vârful Picuiata din Făgăraş,
(toponime sunt îndeosebi dealuri sau vârful Pecuiu din Retezat, insula
culmi montane pentru care apelativul Păcuiul lui Soare de lângă Călăraşi
’muscel’ este potrivit) şi pe baza şi un doi reprezentaţi izolaţi vârful
similitudinii fonetice dintre ’muscel’ şi Pikuy din Beskizi şi Pikun din masivul
’Muscet’ această legătură este posibilă Gorgany ambii în Ucraina. Un aspect
deşi substituirea sufixul ’et’ pentru ’el’ interesant în legătură cu acest grup
este inexplicabilă. Câteva etimologii de toponime este faptul că circa 60 %
alternative: o ciudată formă colectivă, din reprezentanţii identificaţi ai acestei
sugerată de prezenţa sufixului ’-et’ familii, sunt concentraţi într-o zonă
Musceta Gărgălăului (Elian Antal, www. de la apelativul ’muşchi’,’plante relativ restrânsă ce cuprinde Câmpia
alpinet.org)
aparţinând încrengăturii Bryophyta’, Transilvaniei şi valea Mureşului
pe o arie bine determinată în zona sau o corupere de la apelativul mijlociu, deşi paradoxal, această zonă
submontană a Ţării Româneşti în descriptiv ’maşcat’ folosit îndeosebi este total lipsită de înălţimi cu aspect
special în judeţele Argeş, Dâmboviţa pentru cereale având sensul de ’bob ’alpin’. Formele atestate în această
(Ţinutul Muscelului), Prahova şi plin, umflat, măciucat’ având în acest regiune (Picui, Chicui, Ticui), sunt
Buzău. Din punct de vedere etimologic context sensul probabil de ’vârf sau afectate într-un grad mai mic sau mai
pare destul de clar că apelativul local culme umflată, măciucată’. mare de palatalizarea labialelor, fapt
’muscel’,’munte mic, culme prelungă caracteristic graiului vorbit în acele
submontană’, care stă la originea Picui locuri. Împreună cu alte toponime
acestor toponime, derivă din apelativul Această formă pare a moşteni direct caracteristice (Contenit, Ţiglă, eventual
românesc ’muncel’ atât pe considerente forma latină ’pico’,’vârf de munte’ şi Gorgan) această formă contribuie la
semantice cât şi baza asemănări care este prezentă în majoritatea trasarea unui profil toponimic aparte şi
fonetice deşi istoricul evoluţiei formei limbilor neoromane din zona alpină original al Câmpiei Transilvaniei.
’muscel’ nu este pe deplin lămurit. (italiană, franceză, ladină) dar pare a
Aş dori să prezint însă un alt grup de
toponime, care deşi sunt atestate într-o
cu totul altă zonă, par să fie înrudite cu
acestă familie toponimică. Este vorba
de toponimele cu forma ’Muscet’
răspândite cu precădere în N ţării.
Câţiva reprezentanţi mai importanţi
ai familiei ar fi: Muschet picior de munte
şi pârâu în M. Maramureşului, vârful
şi piciorul Muscetei în M. Rodnei lângă
cascada Cailor, Muscheta deal la S de
Moisei Maramureş (în unele surse apare
ca Musteaţa), Muskiet toponim pe valea
Lomnica în Ucraina, eventual Izbucul
Muschiat în Cheile Runcului în Vâlcan
şi Musleţul (sau Musteţul) deal la Peştiş
Bihor. Aceste toponime formează un
Culmea Picuiata (Dan Tăuţan, www.alpinet.org)

Ghid montan
Sălătruc, Bălătruc de ’trovant, bolovan format prin sugerată, este extrem de frecventă şi
Este vorba de un grup de toponime cimentarea nisipului sau a altor roci bine conservată ceea ce înseamnă că
al cărui sens iniţial este astăzi în mare sedimentare’ iar în Transilvania de asocierea presupuselor rădăcini ’sălă’
parte pierdut dar care prezintă o NV cu sensul ’piatră rotundă utilizată şi ’truc’ nu era întâmplătoare sau
asociere atât de strânsă cu teritoriul la pisat sarea’. Prezenţa unei singure ocazională şi trebuie să fi avut un sens
limbii romane încât aceasta nu poate atestări a toponimului în afare ţării foarte precis pentru vorbitori.
fi întâmplătoare. Din cercetările mele noastre şi anume pârâul Salatruk Sterminos
forma ’Sălătruc’ este atestată de cel afluent al Bistriţei Nadvorniana în Toponimele din această familie
puţin 28 ori, uniform în toate cele trei Carpaţii Ucrainieni, nu numai că nu provin de la apelativul, cunoscut încă
provincii româneşti, iar cea mai veche zdruncină teoria apartenenţei acestui regional, de ’stârmină’ cu sensul de
atestare ar fi cea din 1442 într-un hrisov cuvânt la lexicul vechi al limbii ’râpă, povârniş, loc stâncos’. Apelativul
privitor la satul Lucăceşti din Moldova romane ba chiar o întăreşte, acest este împrumutat din limbile slavice
(alte cercetări au susţinut totuşi că toponim fiind atestat într-o zonă care sudice (probabil sârba) unde are
acest document ar fi un fals întocmit în a aprţinut Pocuţiei medievale şi care forma ’strmin’ şi practic acelaşi sens.
sec. XVI). În prezent doar regional se este marcată de puternice urme de Toponimul este răspândit pe o arie
mai cunoaşte un apelativ ’sălătruc’ cu toponimie românească veche (’Sesory’ largă fiind însă mai frecvent în SE
semnificaţia ’cotitură de drum’ care nu provenit din rom. ’Şesuri’ şi ’Runguri’ României (Banat, Oltenia, Haţeg) ceea
poate nici pe departe explica totalitatea provenit din rom. ’Runcuri’ sânt doar ce este de aşteptat din partea unui
toponimelor semnalate. cateva exemple dintr-o pleiadă car ar element de origine sud-slavică. Câteva
Câteva exemple mai cunoscute ale merita cu sigurantă un studiu mult mai exemple pentru aceasta familie de
acestei familii toponimice sunt: satul aprofundat decât ce s-a întreprins până toponime: pârâu Sterminos în Godeanu
Sălătruc din Vâlcea, sat în Mehedinţi în prezent). Revenind pe tărâm lexical afluent al Cernei, pârâul Sterminoasele
şi pârâu afluent al Motrului, valea închei prin a menţiona că lingvistul din S Făgăraşului, stânca Stârmina
Sălătrucoasa afluent al Râoaei în Ţara Iorgu Iordan a propus ipoteza că acest în Trascău la S de Izvoarele etc.. Este
Lăpuşului, sat şi pârâu afluent al grup de toponime precum şi altele interesant de urmărit cum au fost
Someşului în com. Căşeiu Cluj etc.. conţinând rădăcina ’truc’ provin din deformate unele din aceste toponime
Forma ’Bălătruc’ este mai rară fiind rădăcina indoeuropeană ’trkw’ cu sensul pe măsură ce semnificaţia lor s-a
atestată doar de 5 ori în Munţii Lotrului, de ’răsucit, strâmb’ ceea ce se pliază pierdut în unele zone: astfel în Apuseni
Codru-Moma, Pădurea craiului etc. logic pe preponderenţa hidronimică a avem atestate formele Strivinoasa sau
În acest caz însă semantica este mai acestor toponime, sugerând deci ideea Stredinoasa (apropiat prin etimologie
clară, deoarece apelativul ’bălătruc’ de ’râu, apă strâmbă’. Totuşi ar fi de populară de la apelativul ’a strivi’), în
este cunoscut în N Olteniei cu sensul observat că forma compusă ’Sălă-truc’ Călimani forma Sterinoasa (despre care
unii autori au considerat că derivă de la
slav. ’stara’,’vechi’ ceea ce este incorect
deoarece nu se cunoaşte sufixul ’-oasa’
în limbile slavice, iar apelativul ’stara’
nu pare să fi fost cunoscut în limba
română populară) şi microtoponimul
Râpa Străninosului la Vădurele în
Podişul Someşan (apropiat prin
etimologie populară de la apelativul
’străin’). O formă particulară a acestui
toponim, mai puternic marcată de
influenţa sârbească, este ’Streniac’
sau ’Strnjak’ atestată în Banatul sudic
şi peste Dunăre în special în regiunea
Homolje.
(va urma)
Spre Poiana Sălătruc, de pe Muntele Bradului (Lucian Petru Goja)

Alpinism
Singur, în peretele Călţunului (Török Zsolt)
Singur, în peretele Călţunului

Munţii Făgăraş
Text şi fotografii: Török Zsolt
Un vânt rece bătea în căldarea
Bâlea traversând creasta principală a
Făgăraşilor. De pe versant a dispărut
şi ultima pată roşiatică, iar culorile
de după apus sugerează oareşicare
întristare.
Urc încet spre baza peretelui de
gheaţă, perete care se află în stînga
de şaua Doamnei. Încetineala mea se
datorează, de data aceasta, nu numai
zăpezii mari în care încerc să bat urme
pe panta abruptă. Mă mişc încet pentru
că sunt preocupat de gândurile mele
şi totodată încerc să derulez filmul
ascensiunii pentru a analiza totul
Valea Doamnei
amănunţit.
Dacă e să păţesc ceva, atunci să o
păţesc aici, la câteva sute de metri de
cabanele, ale căror lumini se aprind
încet dând impresia de căldură şi
siguranţă. Da escaladarea peretelui
de gheaţă din căldare este un mic test
pentru ziua de mâine. Dacă nu voi avea
prezenţa de spirit necesară, înseamnă
că va trebui să renunţ aici. Îmi strâng
chingile pioleţilor. Peste câteva minute
parcă m-am desprins total de realitate.
Parcă a dispărut totul, sunt atent doar
la poziţii, la cum avansez metru cu
metru. Simt cum pioleţii şi colţarii
atacă gheaţa compactă. Singurele mele
Lăiţa (2397 m)
legături cu realitatea sunt luminiţele
din faţa refugiului Salvamont, unde,
cred că cei aflaţi în spatele frontalelor
fac pariuri: pică, nu pică...
Se pare că deşi trecusem testul cu
bine câştigîndu-mi încrederea necesară
pentru a escalada peretele cel mare care
se ascunde acum după creste, ce-mi
dă de furcă, este tocmai coborârea. La
lumina frontalei ajung înapoi la cortul
meu. Mă bucur să mă bag în sacul de
puf, dar mă bucur mult şi pentru faptul
că nu mă întreabă nimeni despre ziua
de mîine.
Dimineaţa, gerul puternic, îmi
îngheaţă mâinile în timp ce îmi Strunga Ciobanului văzută de pe Lăiţa

Alpinism
fac rucsacul. Interviul pe care l-am

acordat unui post de televiziune, m-a
ţinut un pic pe loc. În sfârşit plec spre
valea Doamnei unde deocamdată mă
aşteaptă partea distractivă a traseului.
Un pic de schi, o coborâre plăcută
fără gândul la urcuşul spre turnul
Paltinului. Din cauza interviului din
zori nu am ajuns să mănânc, aşa că
înainte să ies în creastă mă pun să fac
un ceai şi să înfulec câte ceva. Locul
este atât de frumos încât regret că nu
mi-am instalat cortul direct acolo. E o
vale mai liniştită, lipsită de agitaţia pe
care o simţi la Bâlea. E liniştea perfectă.
Chiar nu mă simt singur, mai degrabă
mă simt contopit în acest tot unitar,
fantastic, unde în afară de mine totul e
Popas pe Lăiţa
îngheţat. Hoppa, mă ia cu frig, e timpul
să plec!
Pe creasta dintre Lăiţel şi Laiţa
trebuie să mă descalţ de schiurile care
îmi ofereau o înaintare cât se poate de
rapidă. Mă uit cu strângere de inimă în
jos. Mai bine întorc privirea spre nord,
parcă e mai frumos. În sfârşit ajung şi
pe Laiţa, o mică victorie fiindcă vârful
l-am urcat pe schiuri, dar recunosc îmi
lipseau... cuţitele! De aici, peretele din
faţă, ţinta gândurilor mele din ultimele
săptămâni se vede în toată splendoarea
lui. Nu mă las însă influenţat de
aceasta şi cu mare grijă cobor spre
Călţun. Acum nu am voie să greşesc,
Zsolt Torok sunt prea departe de civilizaţie şi orice
accident oricât de mic, ar putea să fie
destul de grav. Cea mai frumoasă
parte a Făgăraşilor se deschide în faţa
mea. Mă simt copleşit de sălbăticia
acestor locuri. Refugiul galben îl găsesc
în captivitatea zăpezii, nu mai pierd
timpul cu dezăpezirea uşii. În spatele
lui, puţin mai ferit de vânt, ronţăi ceva,
mai fac un ceai şi între timp studiez un
posibil traseu spre vârf, lucru pe care-l
făcusem adineaori şi de pe Laiţa. Înainte
de o ascensiune solitară e important să
studiezi bine peretele, posibilităţile de
retragere, punctele slabe, linia optimă
şi eventualele locurile de odihnă. Ba
chiar fac fotografii cu digitalul, ca să
Peretele Călţunului (2519 m) mă documentez, folosind imagini

Alpinism
Cu schiurile pe Lăiţa
zoomate. scurgere de gheaţă destul de verticală mixt. Refugiul de lângă lac e tot mai
Câteva minute şi iată-mă din ca să-mi pun întrebări, dar ieri mai mic, iar dacă mă uit spre Portiţă văd
nou bătând urme spre bază. De data exersasem asta, aşa că m-am liniştit. impunătorul perete al Negoiului.
acesta voi intra în peretele nordic al Avansez repede şi chiar dacă s-a Dinspre nord-vest apar şi norii de
Călţunului. De la intrare pornesc pe o terminat gheaţa, caut să urc pe terenul ninsoare. Un bonus care contribuie
mult la senzaţia de dezolare. Nu mă
pot opri, nu acum. Dacă mă opresc
îmi ies din ritm şi poate frica va pune
stăpânire pe mine. Nu e timp de stat, se
strică vremea şi trebuie să mă gândesc
la întoarcere. Oricum, nu am ajuns nici
la jumatatea traseului. Nu, de aici nu
mă întorc. Oare câte ore au trecut ?!
Ceasul e ascuns bine sub mâneci. E mai
bine aşa. Trebuie să mă caţăr detaşat,
acum când siguranţa pasului următor
e mai presus de orice. Timpul care trece
relativ încet îşi pierde importanţa. Încă
un pasaj dificil şi ajung pe un prag.
Aş putea sa ma odihnesc aici, dar
adrenalina nu mă lasă! Mai departe ce
mai urmează ?! Labirintul din faţa mea
mă fascinează atât de mult încât uit de
ninsoare, iar faptul că tot muntele s-a
învăluit în nori, mă face să cred că sunt
Peretele Negoiului (2535 m) în oricare mare perete din Europa, şi

Alpinism
atenţie din cauza cornişei şi a zăpezii capra neagră are frontală!

instabile, care în Alpi s-ar transforma Bucuria mamei mele era foarte mare
în firn, favorizând astfel ascensiunea. în momentul în care am dat primul
În ceaţa deasă toate formaţiunile semn de viaţă din Valea Doamnei, prin
stâncoase din faţa mea sunt înşelătoare, staţie. Încă un mic efort pînă în şaua de
wideout-ul e o grea încercare mai ales unde văd frontala bunului meu prieten
când intervine oboseala. După 2 ore şi Tibi Tulucan, pâlpâind. Îngrijorat, dar
jumătate, timp care mie mi s-a părut totodată dornic să-mi strângă mâna,
o veşnicie, ajung pe vîrf. Deşi sunt dădea semnale luminoase din faţa
acolo sus, încă mai trăiesc momentele refugiului. Condus de lumină, în pofida
ascensiunii. Ceea ce este fascinant într-o ceţii care s-a lăsat în căldare, m-am
astfel de tură, este tocmai decoperirea oprit chiar în faţa uşii... Ce a urmat...
traseului, bucuria mişcării cu care Cred că nu e greu de ghicit. Multe
câştigi teren. Singurătatea, în schimb te ceaiuri, o poveste lungă şi confortul
aruncă într-o altă dimensiune. Îmi dau sacului de dormit. Messner spunea că
seama că sunt singura fiinţă prin zonă o ascensiune se termină în cabană cînd
care aduce o pată de culoare în alb- povesteşti cu prietenii.
negrul peisajului hivernal.Dintr-o dată Eu aş completa doar atât: e
totul devine atît de simplu, sunt doar nemaipomenit să faci asta la Bâlea!
eu şi muntele. ATENŢIONARE!
Coborârea, o fac prin vâlcelul Ascensiunile solitare sunt
abrupt dintre cele două vârfuri, Călţun periculoase.
şi Lespezi şi cu fiecare metru parcurs Cel care planifică astfel de ture
realizez că într-adevăr am reuşit. trebuie să fie conştient de faptul ca,
Drumul spre Bâlea parcă s-a scurtat, odată cu mărirea distanţei faţă de
urcuşul pe Laiţa a fost mai solicitant locurile frecventate, posibilitatea de
cu schiurile de tură. Părţile mai tehnice a fii salvaţi în caz de accident, scade.
După ascensiune
de la întoarcere le-am trecut mai uşor, Pe lângă calculele făcute anterior pot
având urmele deja făcute. Coborârea apărea evenimente care, câteodată,
poate chiar sunt! Nu se mai vede nimic
în „Doamnei” a fost la frontală pe duc la situaţii limită. Câştigul e o
aşa că în continuare intuiesc o cale în
o panta foarte abruptă, aşa că mai comunicare intensă cu tine însuţi, o
sus, bucurându-mă de un horn care
degrabă executam nişte sărituri în loc cale care pentru scurt timp te aduce
în sfârşit, datorită pereţilor opozanţi
de cristiane. Probabil că dacă urmărea într-o stare pură.
îmi dă o senzaţia de siguranţă. Găsesc
cineva acestă ţopăială pe versant putea Dacă riscul merită sau nu, rămîne
din nou o posibilitate de odihnă, dar
crede că în Făgăraş, aşa cum e normal, la alegerea fiecăruia!
îmi merge aşa de bine. Nu, nu mă
opresc. Mi-e frică să mă stau, timpul
se scurge repede şi pe întuneric.... nu
vreau să mă gândesc. Herman Bull a
urcat Watzmanul noaptea, dar el era
Bull! Încep să cânt. Aici şi aşa nu mă
aude nimeni. Când mi-am epuizat tot
repertoriul, nu prea bogat, încep să
vorbesc de unu singur. E una din acele
situaţii când muntele se personalizează,
îl simţi, discuţi cu el, iar în gândul tău
cel mai ascuns încerci să-l îngăduieşti
ca să nu te respingă.
Ninge, fapt care mă îngrijorează,
trebuie să mă uit pe ceas: 2460m, nu
mai e mult. Ultima parte a traseului
nu e atât de dificilă dar necesită mare
În căldarea Bâlii (tabăra de corturi)

Alpinism
Iceclimbing World Cup - Buşteni 2009 (Cristina Manof)
ICW Buşteni 2009

Munţii Bucegi
Text: Cristina Manof; Fotografii: Dana Vasile, Stelian Pavalache, Alexandru Păun
Adrenalina si competitie, Markus
Bendler, austriacul membru al
Clubului Alpin Roman, si rusoaica
Maria Tolokonina campioni mondiali
la escalada pe gheata, Pavel Gulyaev
a stabilit un nou record mondial la
viteza, multi spectatori, alpinisti si
oameni de munte, premii in valoare de
xxxx eur, o transmisie live cu 5300 de
conectari pe zi din toata lumea. Acesta
ar fi rezumatul Cupei Mondiale de
Escalada pe Gheata care s-a incheiat in
weekendul 6-8 februarie, la Busteni.
Dar 3 zile de competitie si luni de
zile de pregatiri nu pot fi rezumate
intr-o singura fraza. Cupa Mondiala de
Escalada pe Gheata inseamna mult mai
mult.
Markus Bendler, campion mondial
si castigatorul celor 3 etape de
dificultate de anul acesta, marturisea
intr-un interviu ca se antreneaza 5 zile
din 7 cate 4-5 ore pe zi, echivalentul a
260 de zile pe an si peste 1000 de ore de
antrenament. Efortul i-a fost rasplatit din
plin. La Busteni a fost primul nu numai
in finala dar si in calificari si semifinala.
Evolutia sa a uimit spectatorii veniti la
Busteni. Calm, precizie, constanta si
un efort extraordinar – acestea sunt
caracteristicile campionului de anul
acesta. Bineinteles ca si urmatorii doi
clasati pe podium merita un respect
la fel de mare. Coreeanul Hee Yong
Park a progresat uimitor in ultimii
doi ani, de la locul 19 in clasamentul
final in 2007 la locul doi mondial in
2009 si locul 3 la Busteni. Gurile rele ar
putea spune ca nu ar fi castigat daca la IWC 2009 :: Calificări la băieţi
Busteni ar fi venit fratii Anthamatten Inca de anul trecut, Rusia vine la Busteni din spatele clasamentului mondial de
sau Patrick Aufdenblatten, dar chiar si cu cea mai numeroasa echipa, chiar mai anul trecut (locul 18 general). Podiumul
asa sa te situezi in fata unor tari (Elvetia, numeroasa decat cea a Elvetiei la Saas de la Busteni l-a propulsat cu 9 locuri
Italia, Franta) cu foarte mare traditie Fee (adica la ei acasa). Alexey Dengin, in clasamentul general (de pe locul 13
in escalada (gheata, dry tooling si locul doi la IWC Busteni 2009, a fost si el dupa etapele de la Daone si Saas Fee
alpinism) este o realizare extraordinala. una din surprizele concursului, venind pe locul 3).

Alpinism
elvetianca Angelika Rainer. In urma lor

s-a aflat Lucie Horzova din Cehia (locul
patru general). Totusi in clasamentul
general, experienta si-a spus cuvantul,
Stephanie Maureau situandu-se pe
locul trei general, datorita pozitiei
secundare obtinute in etapa din Italia
(Daone).
13 sportivi rusi inscrisi pentru
competitia de viteza. Care sunt sansele
ca primii trei clasati sa fie tot rusi? Foarte
mari, mai ales cand acestia provin
dintr-o scoala recunoscuta mondial
pentru succesele sale. Primii 12 clasati
in competitia de viteza au fost aproape
numai rusi, spun, aproape deoarece
printre ei s-a strecurat si elvetianul
Urs Odermatt, pe locul 4, unul dintre
cei mai varstnici si cei mai constanti
sportivi prezenti la Busteni. Nikolay
Shved, Maxim Vlasov, Vasily Terekhin
au fost primii la viteza. Pavel Gulyaev,
detinatorul recordului mondial de
viteza 2009, putem considera ca doar
si-a facut incalizrea cu o seara inainte.
De ce? Pentru ca a iesit „doar” pe locul
5.
„Trebuie sa recunosc ca in secret
speram ca recordul mondial sa nu fie
dominat de rusi, de aceea am si ales ca zi de
desasurarea a petrecerii de „dupa” concurs,
seara de sambata. ... Glumesc, evident. Toti
ne asteptam ca detinatorul recordului sa fie
un rus. Ceea ce nu ne asteptam era ca ei
sa faca fata si la petrecere.”, marturiseste
unul dinte organizatori. Oricum, un
lucru este cert. Numai o disciplina de
Markus Bendler
fier si un premiu de 1000 de euro, au
Putem spune fara indoiala ca la a fost eliminat in urma unui sondaj determinat echipa rusiei sa se retraga
Cupa Mondiala de Escalada pe Gheata efectuat, printre sportivi, de forumul din mijlocul unei seri extrem de
– dificultate a fost un singur castigator: superior (Uniunea Internationala a reusite.
Markus Bendler si o singura castigatoare Asociatiilor de Alpinism). Chiar si cu Tot ce am enuntat pana acum
rusoaica Maria Tolokonina. un regulament nou, Finala de anul se poate rezuma in cateva cuvinte:
Maria a castigat detasat nu numai acesta a fost surprinzatoare. 9 sportivi ambitie si munca, extraordinar de
proba de dificultate ci si cea de viteza. au reusit sa termine in intregime multa munca. Ce mai inseamna Cupa
Locul I pe ambele podiumuri a fost traseul propus de Attilio Munari Mondiala inafara de atat?
cu atat mai greu de obtinut cu cat si Massimo da Pozo, doi dintre cei Inseamna voluntariatul membrilor
anul acesta regulile de concurs s-au mai buni trasatori ai momentului. Clubului Alpin Roman si a prietenilor
schimbat putin. Pintenul aflat in Doar 36 de secunde au despartit-o pe lor, toti entuziasti si plini de bunavointa.
spatele ghetei de concurs (a coltarilor) rusoaica Maria Tolokonina de rivala sa, Inseamna ca Primaria Busteni, partener

Alpinism
in organizarea acestui concurs, a alocat celor aflati pe podium. Iar el inca nu s-a mult mai versatila si usor de incarcat
si ea, bani, timp si resurse. Pentru cei terminat. Mihai Pupeza, presedintele cu gheatza.”
care nu au aflat inca, competitia de clubului, a lasat sa ii scape cateva din Acestea sunt doar cateva din
viteza si recordul mondial nu ar fi fost surprizele pe care le pregateste pentru lucrurile pe care se pot spune despre
posibile fara achizitionarea instalatiei anul viitor: „In 2009, la a 5-a aniversare Cupa Mondiala de Escalada pe Gheata
de refrigerare care a pastrat gheata in (puteti crede asa ceva?) vom veni cu de la Busteni 2009. Si pentru a avea
cele doua zile, cand afara erau peste un set de prize complet noi si cu un o incheiere conforma unui articol de
10 grade celsius. Investiile facute de concept de trasee schimbat; aceasta si prezentare a concursului, va rugam sa
Primaria Busteni si de Clubul Alpin cu ajutorul instalatiei de refrigerare aveti rabdare inca putin si sa cititi inca
Roman au inceput deja sa dea roade. An care va permite o evolutie pe ghetza pe 5 cuvinte. „Organizatorii multumesc
de an tot mai multi sportivi vin la etapa 60% din suprafata structurii. Iar in 2010 tuturor celor care i-au ajutat, sponsorilor
gazduita de „leaganul alpinismului vom avea o structura complet noua, si partenerilor media. Multumim.”
romanesc”.
Bineinteles ca si sponsorii
concursului isi au partea lor de merit
in reusita competitiei. Fara ei nu ar fi
existat premii la nivelul unui concurs
international si probabil nici concursul.
In ciuda crizei mondiale, ei au ales sa
sprijine comunitatea alpina si un sport
special cu un viitor care arata din ce in
ce mai bine.
Noul Minister al Turismului, mai
vizionar, si-a manifestat interesul sa
sprijine pe viitor competitia. Pe langa
promovarea sportului si miscarii
alpine ea promoveaza in primul rand
Romania, atunci cand 75 de sportivi
din toata lumea concureaza la Busteni
si pot fi vazuti in direct de oriunde de
pe glob.
Ce ar mai fi de spus?
Ca IWC inseamna zeci de ore
pierdute in anticamera unor viitori
sponsori. Mii de emailuri de prezentare
a competitiei si de comunicate de presa.
Discutii, telefoane, drumuri la Busteni
in fiecare saptamana, coordonarea
a cel putin 20 de oameni in timpul
concursului, intalniri la fiecare 2 zile
intre cei care au organizat, nopti
pierdute si mult foarte mult entuziasm.
Sunt cativa oameni, care de 4 ani de zile,
isi incep sezonul de schi sau de ture de
iarna, la jumatatea lui februarie. Si nu
din lipsa zapezii, ci pentru ca atunci se
termina Cupa Mondiala de la Busteni.
Daca ii intrebi „ce fac” in decembrie,
raspunsul este automat legat de concurs.
Efortul lor este la fel de mare cu cel al Urs Odermatt. Competiţia de viteză

Schi de tură
Revelion în creasta Făgăraşului (Alin Tănase)
Revelion în creasta Făgăraşului

Munţii Făgăraş
Text şi fotografii: Alin Tănase
30 decembrie 2008
La fel ca şi anul trecut prindem o
ofertă “last minute” de Revelion în
creasta Făgăraşului. Ne spun cei de
acolo că nu-i aglomeraţie ca pe Valea
Prahovei şi că au preţuri mici, mici
de tot ;) Ne facem rezervarea pentru
“pensiunea” Fereastra Mare a Sâmbetei
şi în dimineaţa de Ajun pornim
entuziaşti într-acolo ... cu întârziere de
o zi, căci Megănuţul nostru s-a gândit
să ne facă mofturi tocmai acum în prag
de An Nou şi coborând din Păltiniş şi-a
ars o bobină de inducţie, aşa că ziua de
30 decembrie o petrecem cutreierând
Sibiul în căutarea unei bobine. Cine
să vândă bobine acum în prag de An
Nou? :D
31 decembrie 2008
În Sibiu dimineaţa se arăta tare Până acolo trebuie să suim (Gălăşecu Mic, 2433 m)
sumbră, ceaţă şi frig şi urcând spre
Sâmbăta de Sus ne întrebam dacă am
ales “pensiunea” care trebuie?
Totuşi un lucru îmbucurător: nu
mai suntem singuri de Revelion, vine
şi Nicu cu noi. Deşi ne cunoaştem de
puţin timp, ieşirea din Cindrel a fost o
reuşită de ambele părţi, aşa că ne luăm
bilete împreună la “pensiune”.
Dar cum speranţa moare mereu
ultima, am eu o mică bănuiala... cineva
a tras o plapumă de nori peste câmpii...
aşa şi este căci sus la Mănăstire ne
trezim brusc teleportaţi într-o alta lume.
De la o vreme mohorâtă nimerim într-
un soare orbitor ce poleieşte întreaga
pleiada a crestelor făgărăşene. La fel se
schimbă şi starea noastră de spirit: de Doar puţină răbdare şi sunt sus (Colţul Bălăceni, 2286 m)
la lâncezeală trecem la euforie.
Mare a Sâmbetei, adică la cort, apoi Deci un pachet complet de schi
Totuşi e un ger grozav, ne echipăm
încă o cina festivă la noul refugiu de 3 de tură prin zona mai domoală a
înfriguraţi şi abia aşteptăm să pornim
stele din Curmătura Zârnei, apoi din Făgăraşului, adică în partea aia cu
la deal să ne încălzim din mers.
nou o noapte la cort undeva sub Vârful “dealuri”, vorba lui Alex Presecan.
Pachetul cu oferta de Revelion suna
Comisu în extremitatea estică a Crestei Urcuşul până la cabana Sâmbăta
cam aşa: cina şi programul festiv din
Făgăraşului şi de acolo retragerea pe nu e chiar uşor pe schiuri... dă jos
noaptea Anului Nou în loja din Fereastra
Valea Sebeşului. schiurile, treci apa, pune schiurile, sari

Schi de tură
mult şi focile abia prind, ne căznim să

nu alunecăm înapoi şi suntem nevoiţi
să facem zig-zag-uri dese.
Cu mult efort ieşim la Cruce,
frigul nu prea ne lasă răgaz mult, aşa
că străbatem mai departe Căldarea
Buna şi ajungem sub Fereastra Mare.
Pe urcuşul final punem schiurile pe
rucsac, căci panta e prea mare şi zăpada
nestabilizată. Ar fi fost buni şi colţarii
la urcare, căci sub stratul de pulver nu
prea mare dăm de gheaţă, dar cum nu
i-am mai luat cu noi ne descurcăm la
cramponaj în vârful clăparilor. Sap
conştiincios trepte să le uşurez urcuşul
Gianinei şi lui Nicu.
Ultima geană de lumina a anului
2008 ne prinde la ieşirea în Fereastra
Mare şi ne bucuram căci aici nu bate
La mulţi ani! (Echipa din Fereastra Mare, 2186 m) deloc vântul, iar soarele de peste zi a
încălzit aerul, am ieşit din răcoarea
glacială a căldării. Avem condiţii
excelente aici în Loja Ferestrei şi
montăm cortul sub mulţimea de stele
licărind pe cer. Avem şi lumină caci
cornul subţire al Lunii s-a iţit deja.
Satele transilvane sunt cufundate
sub plapuma de nori şi doar lumina
roşiatică ce răzbate firav de dedesubt
trădează prezenţa lor. În rest, doar noi,
crestele albe tolănite la orizont ca nişte
blânzi uriaşi şi imensitatea cerului ce
parca a oprit şi timpul în loc.
Primusul duduie conştiincios,
supele fierbinţi ne ung la suflet, iar
Gianina prepară bunătăţile cinei festive
“Pensiunea” din Fereastra Mare a Sâmbetei (2186 m)
de Revelion. Trecem apoi la povesti în
căldura confortabilă a sacilor de puf
pârâiaşul, fă slalom printre pietrele ce cimbrişor cules chiar de pe vale de tanti
şi treptat Moş Ene ne dă târcoale. Pun
mai răsar din poteca, unde nu merge Lucia. Domnul Thomas, şeful formaţiei
ceasul să sune la 23.50 să avem timp ne
pune schiurile pe rucsac, suie-te înapoi ne indică exact localizarea lojei din
pregătim costumele de Revelion.
pe ele şi tot aşa... am ajuns mai greu Fereastră, adică locul mai ferit de vânt
Nu ştiu cum se face, dar aşa de
decât dacă am fi urcat pe picioare. unde să instalăm cortul.
bine dormim cu toţi 3, alarma sună
Trecem rapid pe lângă cabană, nu Deja de la golul alpin intrăm în
ea săraca de undeva din străfundurile
zăbovim căci nu suntem deloc curioşi regimul de croazieră, acum urcăm uşor,
sacului de dormit, puful înăbuşă însă
de mulţimea de adolescenţi dezlănţuiţi în schimb când urcăm pragul glaciar
orice zgomot şi noi dormim dulce.
încălziţi deja pentru Rebelion. În spre Cruce dăm de o zăpadă pulver
Mă trezesc cumva pe la 0.45 şi fac eu
schimb oprim la refugiul Salvamont foarte uscată şi prăfoasă, frigurile
pe alarma: “mă, treziţi-vă c-am scăpat
şi suntem primiţi amabil cu nişte căni intense de după ninsori n-au lăsat să se
Revelionul!” :))
de ceai fierbinte din bujor de munte şi lipească fulg de fulg, aşa că ne afundăm
Nu-i bai, îl sărbătorim după ora

Schi de tură
Europei de Vest, aşa că pasăm de la

unul la altul sticluţa de Sangria adusă
de Nicu şi ne urăm toate cele bune
în noul an. După atâta petrecere de
Revelion ne culcăm la loc.
1 ianuarie 2009
Prima zi a anului ne întâmpină cu o
vreme superbă, fără pic de vânt şi nici
un nor pe cer. Mi se pare tonifiant să
mă trezesc sus înconjurat de creste pe
o astfel de vreme. Optimismul nostru
atinge cote maxime.
Trecem pe rând de Colţul Bălăceni,

Vârful Cheia Bândei, Vârful lui Mogoş,
Vârful Urlea, depăşindu-le direct pe Deasupra Colţului Bălăceni (2286 m)
creastă sau pe curba de nivel în funcţie
de conformaţia zonei şi de starea
zăpezii. În unele zone dăm de zăpadă
pulver peste un strat îngheţat, în alte
zone doar de strat îngheţat bocna,
depinde cum a suflat vântul. Spre
deosebire de căldările nordice, aici unde
bate soarele, zăpada e mai stabilizată.
Pe porţiunile îngheţate unde urmărim
curba de nivel sunt nevoiţi să cantăm
puternic.
Depăşind Vârful Urlea ajungem în
fundul Căldării Bândei, aici apare şi
vântul destul de rece şi tăios. Dăm de
porţiuni îngheţate tun şi cum pantele
prelungi de sub Vârful Iezer sfârşesc
Spre Cheia Bândei
nu prea îmbietor sute de metri mai jos
în fundul căldării, urmăm matematic
linia crestei.
Avem de cocoţat şi descocoţat o
suită de movile stâncoase şi apoi panta
abrupta ce ne suie pe Vârful Iezer,
aşa că luăm schiurile pe rucsaci. Ne
căznim anevoios doar prin cramponaj
în vârfurile clăparilor. Aici nu mai dăm
deloc de zăpadă moale, e doar gheaţă
şi stâncă, nu avem unde să săpam
trepte. Şi după Vârful Iezer urmează
şi custura ce-o separă de Vârful Fundu
Bândei, care pare imposibil de trecut
doar cu vârfurile clăparilor. În orice
caz privind fundul Căldării Bândei de
sub noi, nu mai pare deloc distractiv şi Moldoveanu (2544 m) în ultim plan, dreapta

Schi de tură
încep să regret amarnic căci nu ne-am

luat colţarii cu noi.
Îmi amintesc vorba care zice:
“prostia şi domnia se plătesc”. Acum
constat pe propria piele că e adevărata
vorba. Am gândit că-i prea multă
zăpadă proaspătă, n-o să dăm de gheaţă
şi la o tură pe schiuri pe “dealurile”
din estul Făgăraşului se poate trece şi
fără colţari. Uite ca uneori nu se poate
trece! Am vrut să avem bagaje uşoare,
am renunţat la colţari, am fost domni,
acum stăm şi ne uitam prostiţi la feeria
crestelor făgărăşene pe care nu mai
putem ajunge.
Cu părere de rău iau decizia să ne
întoarcem, nu are sens să ne expunem
la riscuri inutile traversând în clăpari.
Pe drumul de întoarcere spre Fereastra
Mare întorc capul în urmă de cel puţin
20 de ori, parcă îmi vine greu să mă
despart de magia crestelor. Şi am fi
avut atâtea planuri... să ne abatem şi
pe vârfuri de peste 2500m pe care nu
le mai urcasem: Dara şi Hârtopul, să
înnoptăm în noul Refugiu Zârna, să
ne bucuram de schiatul pe “dealurile”
făgărăşene şi să ne bucurăm de câteva
zile de vreme frumoasă pe Creasta
Făgăraşului.
Dar ne bucurăm de coborârea
prin pulverul fantastic de pe Valea
Planuri către Vf. Moldoveanu (2544 m) Sâmbetei. Ajungem în vale odată cu
înserarea. Nu prea ne îmbie să ne
cazăm la cabana turistică, unde cu greu
am găsi loc în mulţimea adunată de
Revelion, parcă nici n-am pune cortul
în faţa cabanei, dar avem noroc şi
salvamontiştii din Victoria ne primesc
cu căldura la refugiul lor. Avem parte
de o seară plăcuta la povesti cu oameni
de munte adevăraţi şi avem ce auzi.
2 ianuarie 2009
Pe 2 ianuarie dimineaţa coborâm jos
la păstrăvărie unde am lăsat maşina şi
dacă nu a fost să facem toata tura pe
care ne-am propus-o apelăm la planul
de rezervă: luăm drumul Ciucaşului.
Gianina şi Alin - Ref. Salvamont Sâmbăta (1410 m)

Sporturi de iarnă
La schi în Paznauntal (Irina Viorela Crăciun)
La schi în Paznauntal
Alpii Austrieci
Text şi fotografii: Irina Viorela Crăciun
kilometri. plătit 403 euro pentru 7 nopţi într-un
Localizare Nu ne-am cazat în Ischgl, unde apartament super spaţios şi dotat cu tot
Paznauntal este o zonă destul de preţurile erau destul de mari pentru ce-i trebuie.
îndepărtată de România (cam 1500 bugetul nostru şi am ales o căsuţă Cred că şi gazda era foarte de
km faţă de Bucureşti), aflată în Alpii tare faină din See - Haus Kathrin, treabă, dar noi neştiind germana şi ea
Centrali de Est, aproape de limita aflată chiar vis a vis de gondola ce neştiind altă limbă nu am avut contact
vestică a Tirolului şi lângă graniţa cu urcă la pârtiile din localitate, aproape decât la venire şi la plecare, mai mult
Elveţia. Ea se bifurcă de la Landeck spre de supermarket şi de benzinărie. Am prin semne.
Sud-Vest şi se întinde de-a lungul văii
râului Trissana, unul dintre primele
râuri care îşi varsă apele în Inn după
intrarea acestuia în Austria.
De-o parte şi de alta a văii, în

grupele de munţi Samnaun şi Silvretta
se întind pârtiile de schi ale celor patru
staţiuni: See, Kappl, Ischgl şi Galtur.
Iarna drumul auto (B188) care vine
de la Pians se închide imediat după
Galtur.
Vara însă, acesta urcă până în
trecătoarea Bielerhöhe (2071m) de
unde coboară pe Valea Montafon
şi se continuă spre Bludenz, făcând
astfel legătura între provinciile Tirol Paznauntal
şi Voralberg. Porţiunea dintre Galtur
(Paznauntal) şi Partenen (Montafon)
este drum cu taxă, fiind cunoscut şi sub
denumirea de Silvretta Bundesstraße.
Centrul Paznauntal-ului şi totodată

localitatea cea mai mare şi cu cele
mai multe pârtii de schi este Ischgl
(215km pârtii). De fapt zona de schi de
deasupra Ischgl-ului poartă denumirea
de „Silvretta Arena - Ischgl Samnaun”,
deoarece pârtiile de schi se află atât pe
versanţii dinspre Ischgl, în Austria, cât
şi pe versanţii dinspre sătucul elveţian
Samnaun. Celelalte localităţi, mai mici,
mai puţin cunoscute şi cu domenii
schiabile mult mai restrânse (30 km în
See, 40 km în Kappl şi 40 km în Galtur)
sunt dispuse de-a lungul văii între
Pians şi Galtur, pe o distanţă de 30 de Căsuţa noastră

Sporturi de iarnă
Ce am făcut pe acolo ia mai mult de 5 minute de când ne coboare tocmai până în Ischgl.
Pentru a urmări mai bine povestirea ce aşezăm la coadă până când pornim în Ajungem în sfârşit şi la capăt – la
urmează vă recomand să deschideţi hărţile sus cu telegondola. În timp ce schiurile Idalp (2320m). Văzusem de multe ori
cu pârtiile de ski de aici: http://www.ischgl. atârnă liniştite în suporturile frumos această căldare pe webcam, dar nu
com/en-silvretta-arena-ischgl-samnaun. concepute din faţa noastră, iar restul ne-am imaginat totuşi o asemenea
htm de 12 oameni din telegondolă vorbesc imensitate. Chiar în faţă cum ieşim
Prima zi ne mişcăm mai greu, însufleţit şi fericit în limbi neînţelese, din telecabină ne întâmpină creasta
obosiţi fiind după cele 12 ore de mers cu noi studiem hărţile pe care le-am luat ce se întinde între frumoasele vârfuri
maşina, aşa că ajungem la una din cele de lângă casele de bilete, să vedem Flimspitz (2928 m) şi Greitspitz (2872
3 gondole din Ischgl (Silvrettabahn) pe unde urmează să ne dăm astăzi. m), creastă pe care se află chiar graniţa
abia pe la ora 9 (se deschide la 8.30). Emoţiile ne dau târcoale ... unde vom între Austria şi Elveţia. Numai de
De subliniat încă o dată excelenta ajunge? cum arată sus? cum sunt aici coboară vreo 5 pârtii lungi, care
organizare a austriecilor, care aveau pârtiile? cum e zăpada? nu ne vom împreună cred că fac dublul pârtiilor
în parcare doi oameni pentru a dirija pierde prin atâtea pârtii? vom fi în de la Predeal. În stânga noastră se află
maşinile şi oamenii care se echipau stare să schiem atât de mult cât ne vârful Pardatschgrat (2624m) pe care
pe lângă ele, astfel încât să nu se dorim? Citisem că pârtiile sunt destul ajunge una din gondolele din Ischgl şi
irosească nici un centimetru din spaţiul de dificile, fiind recomandate schiorilor de pe care coboară spre noi încă vreo
de parcare. Faptul că parcarea este de la nivel intermediar în sus... ne-om două pârtii lungi. De fapt la ei toate
gratuită se subînţelege. Multă lume, descurca? pârtiile sunt lungi, mult mai lungi
multe zâmbete de peste tot, zgomot de După Mittelstation (staţia decât cele cu care suntem noi obişnuiţi
schiuri şi clăpari, atmosferă de fericire intermediară a telegondolei, aflată in România.
generalizată şi vacanţă. Chiar şi cititorul după primul „prag” al muntelui) încep Dar ajunge cu admiratul, am venit
care îţi permite accesul la telegondolă să se vadă pârtiile care coboară prin aici să muncim, nu să pierdem vremea
ne urează „Have fun!!!” când „simte” zona încă împădurită... albe, perfecte, Ne strângem clăparii, ne punem
skipass-ul nostru pe 6 zile, care ne proaspăt aranjate de ratrac.... Deja nu schiurile şi ne facem încălzirea pe
permite să schiem în oricare din cele 4 mai avem stare, iar mâncăriciul ne cei 100 de metri ce coboară spre cele
zone din Paznauntal (195 euro/pers). cuprinde picioarele strânse în clăpari două telescaune care urcă în creasta –
La telegondolă s-a făcut deja o mică ... da cum o fi mai sus? De reţinut că graniţă.
coadă de oameni fericiţi şi binedispuşi, fiecare din cele 3 gondole ce urcă din Primul telescaun ne duce într-o şa
dar cabinuţele de 16 oameni vin Ischgl are propria staţie intermediară, aflată la o înălţime mai mare decât
foarte des, iar angajaţii zâmbitori îi pentru schiorii care vor să se dea pe putem atinge cu picioarele în România –
direcţionează cu grijă, aşa că nu ne pârtiile de la nivelul pădurii fără să 2732 m. Peisaje superbe de jur împrejur
şi un soare fain pe partea dinspre
Elveţia, dar abia aşteptăm să vedem
cum e zăpada austriacă aşa că pornim
pe prima pârtie – nr. 10, roşie. Dansăm
la vale pe zăpada faină, întărită după ce
a fost bătută ratrac şi care scârţăie sub
schiuri. Uau! Ăsta da schi... Disperarea
din noi ne spune că e deja târziu (10.30)
şi nu mai e aşa mult până la 16, aşa că
urcăm rapid în telescaunul „frate” cu
primul care ne duce pe aceeaşi creastă,
în altă şa de 2760 m (Idjoch). De aici ne
dăm drumul pe roşia 12, un pic mai
înclinată decât 10 şi cu o mică porţiune
mai îngheţăţică.
După câteva ture pe cele două pârtii,
hotărâm să urcăm pe vârful Greitspitz
Panoramă de pe Idalp (2872m), pe care se ajunge cu un teleschi

Sporturi de iarnă
în dinţi şi s-o pornim în jos. Obişnuită

cu abordarea pârtiilor îngheţate din
România şi cu teoria Ralucăi „piciorul
din vale”, prind un moment în care
pârtia e mai liberă şi o cobor încet până
trec de porţiunea abruptă şi întărită.
Alţii n-au însă acelaşi noroc şi mătură
metri buni de pârtie cu capul la vale.
Din fericire e totul bine, aşa că ne
regrupăm şi urcăm cu telescaunul ce
duce pe vârful Palinkopf, de unde ne
dăm pe neagra 20. E faină neagra asta,
abruptă pe o porţiune destul de lungă
la început şi mai lejeră spre telescaun.
Luăm şi telescaunul frate al primului,
care urcă un pic mai jos de vârf , la
2791m şi ne dăm pe neagra 21, la fel de
abruptă ca 20 numai că pe o porţiune
mai scurtă, restul pârtiei fiind mai mult
Panoramă de pe Greitspitz o roşie. 21 mai are o variantă care se lasă
un pic mai încolo din drumul ce merge
de la Idjoch sau cu un telescaun de pe opresc în vârful ei, parcă stând să se
spre albastra 22, marcată cu semne
partea elveţiană. Alegem varianta mai întrebe cum să facă s-o coboare, la care
de pârtie neagră dar nenumerotată.
comodă a telescaunului, aşa că iată-ne mai adăugăm şi amintirea priveliştii
Această variantă se intersectează cu
coborând spre baza lui pe albastra 64 de pe drum în jos, cert este că cel puţin
21, rolul său fiind acela de a înlocui
(elveţiană). Spre deosebire de partea eu şi Oana nu suntem deloc încântate
dâmbul iniţial abrupt cu unul mai
austriacă, pe partea elveţiană bate de perspectiva ce ni se deschide în
lejer. Deoarece este mai uşurică decât o
soarele încă de dimineaţă, ceea ce faţa ochilor. Dar am trecut de ultima
neagră şi nu are număr, am poreclit-o
face ca zăpada de pe pârtii să fie mai bifurcaţie spre alte pârtii aşa că nu
„roşia neagră”. Pentru că ne-a plăcut
moale şi probabil că atrage şi mai mulţi avem de ales decât să ne luăm inima
mult zona, şi zăpada era foarte faină
oameni, pârtiile dovedindu-se mai
aglomerate. Priveliştile din telescaun
şi de pe vârf sunt minunate, cu o mare
de Alpi înzăpeziţi la 360 de grade. Dar
am mai văzut asta, iar dorinţa de schi
ne macină, aşa că pornim pe roşia 14b
care urmează să ne ducă într-o nouă
zonă de pârtii, aflată în jurul vârfului
Palinkopf (2864 m). Nu apucăm să
facem două viraje că se şi deschide
priveliştea asupra noii zone de pârtii...
pfiiuu! câte suuunt!
14b începe cu un drum aproape plat
cu expunere spre dreapta şi cu câteva
pietre prin zăpadă, care se termină
brusc într-o pârtie foarte abruptă şi
cu zăpadă cam întărită spre îngheţată.
Acum ori că este şocul trecerii bruşte de
la un drum plat la o pantă înclinată, ori
că într-adevăr pârtia este cam abruptă
pentru o roşie, plus oamenii care se Panoramă de pe Greitspitz spre negrele noastre preferate.

Sporturi de iarnă
şi oameni foarte puţini, hotărâm să este destul de lung ca să ne revenim coborâm împreună până jos în Ischgl.
rămânem o perioadă să ne dăm pe aici, şi să ne dăm apoi din nou pe negrele Am optat pentru 10 pentru că mi se
fiecare în ritmul lui. noastre preferate (21 şi roşia neagră). părea un pic mai lejeră decât 12, şi la
Din păcate la un moment dat Aceste pârtii aveau să rămână pârtiile cât de obosită eram vroiam o pârtie
stomăcelele noastre încep să ţipe, noastre preferate până la sfârşit. De care să nu mă mai solicite prea tare
aşa că suntem obligaţi să facem o ce? Pentru că nu se dau prea mulţi pe înainte de coborârea finală spre Ischgl.
pauză de alimentare. Mâncăm repede ele şi sunt mai mult goale, mai ales la Numai că surpriză ... minunata pârtie
sandvişurile şi dulciurile din rucsac, ora prânzului când în general se cam de dimineaţă s-a transformat într-o
le muiem cu un pic de ceai cald din golesc pârtiile şi telescaunele, aici nu pantă plină plină de dâmburi, de mi-
termos şi facem digestia urcând spre mai e mai nimeni. În plus zăpada este am blestemat zilele până jos, simţind
Palinkopf. Deh, nu mai e mult până la bună chiar şi seara când celelalte pârtii că nu se mai termina. Oana şi Radu au
ora 16, când se închid instalaţiile şi noi se umplu de dâmburi şi de gheaţă, iar avut o experienţă similară pe 12.
vrem să schiem, nu să pierdem timpul pantele lor sunt numai bune de exersat. După o mică pauză de recuperat
cu prostii cum ar fi mâncarea. De Dar se apropie ora 16, aşa că o luăm pe picioarele după atâtea dâmburi o
reţinut că telescaunul care merge chiar albastra 23 pentru a ajunge în timp util pornim în jos pe pârtia 1, roşie, care
pe vârful Palinkopf nu este acoperit şi la telescaunul care urmează să ne urce la urma să ne coboare în Ischgl, lângă
cam îngheţi în el, pentru că soarele nu Idalp, de unde am plecat azi dimineaţă staţia Silvrettabahn. Pârtia era destul
prea vizitează zona. „Fratele” acestuia în cercetarea pârtiilor austriece şi de varză, cu dâmburi şi gheaţă, şi plină
care urcă un pic sub vârf are geam care elveţiene. Mai târziu aveam să aflăm de schiori care se retrăgeau în oraş. Din
să te protejeze de vânt, aşa că pentru că acest ultim telescaun funcţionează fericire cele două porţiuni mai abrupte
21 şi roşia neagră l-am utilizat în mod până la ora 16.30, aşa că ai tot timpul să (şi îngheţate acum) se pot ocoli pe un
exclusiv te urci cu ultimul telescaun spre vârful drum care ne-a scos la Mittelstation
De data asta hotărâm să încercăm Palinkopf şi să te dai după aceea la vale unde am stat câteva minute să ne
lunga pârtie roşie 40, care coboară până aici. mai relaxăm. Nu a fost o idee prea
pe partea cealaltă a muntelui, într- La Idalp constatăm că mai circulă bună, deoarece după aceea urmează o
un cotlon neexplorat până acum - telescaunele fraţi ce merg spre creasta porţiune destul de lungă dreaptă, de
Gampenalp. Pârtia este luungă şi foarte graniţă, aşa că mai urcăm o dată să ne am dat la beţe până ne-a ieşit pe ochi
variată, alternând porţiuni de drum, dăm. Eu cu Laviniu alegem roşia 10, iar (am trecut inclusiv printr-un tunel, mă
cu porţiuni de pârtie lată sau văioage Oana şi Radu aleg pe 12, urmând să ne întreb cum or fi băgat acolo zăpada).
închise între doi pereţi, cu diferite întâlnim apoi lângă telegondolă şi să A fost interesantă şi ultima porţiune a
grade de înclinare. Zăpada din păcate
e cam raşchetată şi pe alocuri dăm de
pietre şi gheaţă. Oboseala îşi spune
şi ea cuvântul. Totuşi pârtia e foarte
faină şi lungă - 890 de metri diferenţă
de nivel şi cred că merită făcută
dimineaţa, când e proaspăt bătută de
ratrac şi nu s-a stricat încă de la schiori.
La Gampenalp mai coboară nişte pârtii
negre ce pornesc de pe lângă vârful
Hollenspitze. Noi n-am apucat să ne
dăm pe ele dar s-au dat Radu şi Oana în
ultima zi şi au spus că sunt frumoase şi
susţinute. De fapt, dacă mă uit bine pe
hartă în zona Palinkopf - Hollenspitze
este cea mai mare concentraţie de pârtii
negre din toată zona de ski Ischgl -
Samnaun.
Avem noroc că telescaunul care
ne duce înapoi pe vârful Palinkopf Coborând de la Alp Bella spre Alp Trida

Sporturi de iarnă
pârtiei, abruptă şi bocnă bocnă, unde

rămăsese blocată o tanti englezoaică
care îi zicea partenerului că ea nu mai
coboară de acolo şi „Honey, you should
call someone”. De menţionat că din
locul unde se afla tanti mai erau 150 de
metri până în oraş.
Ziua a doua
A doua zi ne trezim mai devreme,
dar tot ajungem cam la 15 minute după
prima urcare a telegondolei. Învăţaţi
de ieri ne dăm mai întâi de câteva ori
pe 10 şi 12 ca să le prindem în stare
bună, apoi hotărâm să explorăm şi
căldarea elveţiană Alp Trida (2263
m), pe care ieri doar am zărit-o din
creasta-graniţă. Coborâm pe albastra
62 – foarte aglomerată şi cu zăpada
moleşită de soare şi ajungem într-o
adevărată „ambuscadă” de telescaune,
pârtii şi oameni.
Dacă te opreşti în mijlocul căldării
Alp Trida te trezeşti sub o adevărată
reţea de cabluri de la cele 4 telescaune.
Acestea trec unele deasupra altora,
intersectându-se întocmai unui complex
sistem de autostrăzi suspendate.
În plus, fâscâiala oamenilor care se
adună în căldare de pe cele 9-10
pârtii care ajung în zonă seamănă cu
cea a furnicilor care se agită pe lângă
furnicar. Deşi sunt foarte mulţi oameni,
nu stăm mai mult de 3 minute la coadă
la telescaun.
Urcăm pe partea estică a căldării,
spre Visnitzkopf (2744 m), şi coborâm
în partea cealaltă, pe aglomerata roşie
66 până la Alp Bella, o mini căldare
izolată, mai retrasă şi mai liniştită Panorama din Alp Trida Sattel
decât surata ei Alp Trida, de unde roşia 76, ne place, aşa că hotărâm să ne Noroc cu harta din buzunar pe care am
luăm telescaunul M1 care ne duce la dăm de mai multe ori pe aici. Numai consultat-o şi mi-am dat seama unde
poalele vârfului Grivalea (2700 m). că eu reuşesc să mă pierd... Cum am eram şi ce aveam de făcut. Am coborât
Ne luăm câteva clipe de răgaz ca să reuşit tocmai aici, unde sunt cele mai înapoi la baza lui 76 pe roşia 68a, o
ne bucurăm de frumuseţea acestui puţine instalaţii? Păi simplu. De la Alp pârtie pe care nu o recomand deoarece
loc retras, încuiat de creasta semeaţă Bella pleacă telescaunul cu care urcam are o porţiune de drum şi apoi două
a vârfului, barieră naturală în calea noi la Grivalea şi încă unul, care te duce porţiuni de urcare pe care dacă nu vii
oamenilor, împiedicându-i să-şi extindă la singura pârtie pe care te poţi întoarce cu destulă viteză le urci din greu pe
maşinăriile şi cablurile. la Alp Trida. Evident că m-am urcat canturi.
Coborâm înapoi la Alp Bella pe din greşeală în cel de-al doilea (M2). Am tot schiat pe 76 până când a

Sporturi de iarnă
şi descoperim pe lângă telescaun o

superbă pârtie luungă şi variată – roşia
70. Ne place tare mult, aşa că stabilim şi
aici o „tabără temporară”, ca să se dea
fiecare cum şi cât poate.
Dar timpul se scurge şi vrem să
vedem şi azi negrele noastre preferate
de la poalele vârfului Palinkopf, dar
fără să trecem iar pe 14b, aşa că urcăm
la Idjoch şi coborâm chinuit la Idalp
pe 12, care acum e super varză. De aici
continuăm pe albastra 2, raşchetată şi
plină de dâmburi, care ne coboară pe
lângă telescaunul care circulă până la
16.30.
În timp ce urcam cu telescaunul
care ne duce la baza negrelor ni s-a
părut cam târziu ca să avem timp să
urcăm lângă Palinkopf, să ne dăm
pe negre, şi să prindem şi ultimul
Panorama de pe Greitspitz spre Alp Trida Sattel
telescaun care să ne ducă înapoi la
început să se aglomereze foarte tare o problemă prea gravă, abia avem
Idalp. Aşa că ne hotărâm să încercăm
şi să facă dâmburi, apoi am coborât ocazia să testăm şi roşia 72a legată cu
şi pârtia aflată chiar sub noi, care părea
înapoi la Alp Trida pe roşia 67 – deja albastra 64 de ieri, care ne duc înapoi
destul de interesantă (roşia 24). Pârtia a
plină de porţiuni îngheţate, presărată la cele două telescaune unde ne-am
fost foarte faină cu câteva dâmburi mai
de dâmburi şi evident, aglomerată, încurcat mai devreme. De data asta
abrupte, din care ultimul era îngheţat
ca majoritatea pârtiilor din zona luăm telescaunul corect O1, cu care am
şi se împrăştiau toţi pe acolo. Noi am
elveţiană. Luăm telescaunul care ne urcat şi ieri pe Greitspitz. Sus aceleaşi
observat gheaţa în timp util aşa că l-am
duce pe partea opusă, la AlpTrida privelişti superbe la 360 de grade,
ocolit frumos pe lângă pârtie. Mai avem
Sattel, unde urcă şi telecabina din atât spre Elveţia cât şi spre Austria,
timp, aşa că ne mai dăm încă o dată
Samnaun (Elveţia). Mâncăm rapid un
sandviş şi .... descopăr toaleta de la
restaurant care are o privelişte superbă
spre munţii elveţienilor.
De reţinut că la ei fiecare restaurant
are toaletă gratuită pe care o poţi folosi
când ai nevoie. Evident că toate sunt
dotate cu hârtie, săpun, apă caldă şi
altele, iar la cea de la Silvrettabahn
accesul se face pe nişte scări rulante!
Dar să revenim...
Coborâm înapoi la Alp Trida pe
69 şi hotărâm să urcăm pe Greitspitz,
de unde ne dăduserăm cu o zi înainte
pe „de neuitata” 14b. Numai că ne
încurcăm un pic între atâtea pârtii şi
telescaune şi ne trezim că nu mergem
deloc spre Greitspitz, ci spre Idjoch,
de unde porneşte pe partea austriacă
binecunoscuta pârtie 12. Dar asta nu-i
Galtur văzut din zona pârtiilor de schi

Sporturi de iarnă
bariera care bloca accesul... altfel nici

n-ai fi îndrăznit să te gândeşti că pe
acolo continuă un drum de maşină.
Studiem harta şi observăm că Galtur-
ul este dotat numai cu 3 telescaune,
o gondolă şi în rest teleschiuri. Şi-
aici se simte lipsa generală a zăpezii,
pârtiile fiind cam îngheţate chiar de
dimineaţă. Ne dăm de mai multe ori pe
pârtiile deservite de telescaunul de sub
Ballunspitze, apoi facem o incursiune
şi până la Innere Kopsalpe, pe roşia
14, un drum super fain printre copăcei,
terminat cu o pantă îngheţată înainte de
telescaun. Aici nu ajungea nici o rază
de soare şi bătea vântul, aşa că îngheţai
un pic în telescaunul de două persoane
care te cam fugărea la urcare şi arunca la
coborâre. În schimb locul era minunat ...
Pârtia 9 din Kappl linişte, puţini oameni, peisaj sălbatic....
dacă ignorai telescaunul puteai să
înainte de a ne întoarce la Idalp. Mai răsfirat pe vale, ocrotit de impunătorul
te simţi cu uşurinţă izolat în inima
aveam chef să ne dăm, dar din păcate vârf Ballunspitze (2671m). Parcă eram
muntelui. Chiar şi pârtia din zonă era
telescaunele ce duceau spre creasta într-o poveste de la capătul lumii...
într-o stare bunicică faţă de cum părea
graniţă se închiseseră deja, aşa că am Nu mai zic că aici era mult mai multă
din telescaun şi având în vedere lipsa
îngheţat ceva aşteptându-i pe băieţii zăpadă decât în rest, chiar şoseaua
zăpezii şi a tunurilor de zăpadă. Din
care nu mai veneau de pe negre. Cu fiind mărginită de-o parte şi de alta de
acest colţişor de basm puteai să pleci
această ocazie am aflat şi noi că ultima gărduleţe de zăpadă, ceea ce amplifica
doar cu un teleschi care te cam zmucea,
urcare la Idalp era la 16.30... deci am fi atmosfera de basm. Iar din drumul
şi care te ducea înapoi în pârtia 7.
avut timp berechet să ne dăm şi noi pe spre Bielerhohe nu se mai vedea decât
Ne mai dăm apoi pe pârtiile de jos,
negre. Asta e.
De data asta am coborâm doar
până la Mittelstation, alegând varianta
cu porţiunile de pârtie abrupte şi
îngheţate, drumului lin şi drept. Afost
interesant. Uuh, azi da, chiar am schiat
de-am rupt pârtiile.
A treia zi.
Pentru cea de-a treia zi hotărâm să
mai variem un pic şi să vedem cum e şi în
restul staţiunilor din Paznauntal, dacă
tot ne-am luat skipass „all-inclusive”.
Suntem harnici, aşa că ajungem la baza
pârtiilor din Galtur înainte de 8.30. Din
păcate, aceasta fiind ultima staţiune
de pe vale, instalaţiile se deschid la
ora 9, aşa că avem ceva de aşteptat pe
gerul de – 12 grade. Dar nici extrem
rău nu ne-a părut pentru că ne-am
bucurat de peisajul superb al sătucului Pârtiile din See văzute din Kappl

Sporturi de iarnă
urcând înapoi cu telegondola, dar nici normale care sunt semnalizate cu te dai jos din telescaun şi o vezi este
zăpada nu este excelentă, nici pârtiile plăcuţe rotunde pe care e scris numărul ”uuh, ce pârtie o mai fi şi 9 asta, că
prea înclinate, aşa că la un moment pârtiei şi care sunt colorate în funcţie arată cam înfricoşător”. După ce trece
dat ne plictisim şi hotărâm să ne de dificultatea pârtiei (albastru – uşor; de pereţi, drumul coteşte la dreapta şi
transbordăm la Kappl, să vedem cum e roşu – mediu; negru – dificil), skiroute- oferă privelişti magnifice asupra Alpilor
şi acolo. Deh, acum avem deja mofturi, urile sunt semnalizate cu plăcuţe în Calcaroşi de Nord. În această porţiune
că avem de unde alege. formă de romb, roşii sau negre, funcţie nu mai e nici urmă din instalaţii, nici
Iată-ne astfel şi sus la Kappl, după ce de dificultate. Asta e valabil pentru zgomote şi nici oameni, că deja e târziu
am servit prânzul în telegondolă ca să pârtiile austriece, că cele elveţiene şi s-au retras toţi de mult la vale. Este
câştigăm timp de schi. Ca şi la Galtur, erau semnalizate cu nişte plăcuţe mai superb, nici nu-ţi vine să crezi că eşti pe
nu ai foarte multe opţiuni deoarece mici, nenumerotate şi colorate roşu cu o pârtie amenajată... Aşa că ne lălăim
sunt 3 telescaune şi un teleschi. Bine, a verde. Săgeţi cu numărul pârtiei erau cu admiratul şi pozatul. Apoi drumul
nu se înţelege greşit... nu ai foarte multe puse doar la intersecţii. se transformă într-o pârtie lată şi faină
opţiuni faţă de cum este la Ischgl, nu Dar se face târziu şi domnul de la ce coboară susţinut pe firul văii. Este
faţă de cum este în România, căci nu telescaun se apropie cu plăcuţa prin o linişte de vis în care nu se mai aude
există termen de comparaţie. Aşa că care se închide pârtia roşie 9, pe care decât zgomotul schiurilor care hârşcâie
după ce coborâm din telegondolă ne vrem să coborâm, deşi nu este încă zăpada întărită. La un moment dat
urcăm într-un telescaun care ne duce la ora 16 şi telescaunul încă mai urcă. apare şi Radu care ne povesteşte cum
2300 m, de unde ne dăm pe albastra 5 Iniţial nu înţelegem de ce s-ar închide filma el liniştit plăcuţa cu „geschlossen”
şi ajungem la cel de-al doilea telescaun această pârtie înaintea celorlalte. Ne de la începutul pârtiei, înainte să se
ce ne urcă lângă vârful Alblittkopfe lasă să coborâm pe 9, cu condiţia să prindă că pârtia s-a închis. Din fericire
(2720m). De aici alegem să ne dăm pe plecăm chiar în acel moment, aşa că a reuşit să-l convingă pe domnul de la
roşia 7, o pârtie care nu mi-a plăcut ne executăm un pic supăraţi, pentru că telescaun să-l lase să vină după noi.
deloc pentru că în loc să fie plată, ca Radu e încă undeva prin telescaun şi La nu mult timp după Radu apare
o pârtie normală, este înclinată înspre nu reuşim să dăm de el prin staţie. şi skipatrol-ul în spatele nostru, aşa că
vale şi mai are şi ceva porţiune de Pârtia începe foarte interesant cu lăsăm lălăiala şi începem să ne grăbim,
drum în serpentine... De pe această un drum care se îngustează între doi ca să nu-i facem pe oameni să ne
pârtie vroiam să coborâm la cel de-al pereţi de stâncă ca într-un canion, şi a aştepte. Ce este de fapt acest skipatrol?
treilea telescaun, de două persoane cărui continuare nu se vede pe nicăieri. Sunt nişte echipe formate fie din cei
ca cel din Kappl, dar am ratat pe Primul gând care îţi vine în minte când care lucrează la telescaun, fie din
undeva ajungând până la urmă înapoi
la telescaunul de lângă telegondolă.
De menţionat că neagra 3, pe care am
traversat-o la un moment dat, era bocnă
în partea superioară, unii coborând cu
schiurile în mână.
Urcăm iar până sus la 2690 m şi în
timp ce eu mă refac pentru coborârea
finală şi fac nişte poze, Laviniu se mai
dă rapid pe neagra 8. Când ajunge sus
îmi spune că rău am făcut că nu ne-am
dat direct pe asta de la început, că e
mult mai faină decât ciudăţica înclinată
7. Asta e, vom şti pentru data viitoare.
De menţionat că tot de aici porneşte
skiroute-ul (pârtie cu zăpadă nebătută
pe care nu se bagă ratrac-ul, un fel de
offpiste oficial) „Route Blanka”, pe
care l-au încercat Radu şi Oana şi le-a
plăcut foarte mult. Faţă de pârtiile See

Sporturi de iarnă
salvamontişti, care coboară pe fiecare având în vedere trezirea la 6.30, schiul să te trezeşti înfipt în vre-un dâmb
pârtie după închiderea telescaunelor, continuu cu maxim jumătate de oră pe care nu l-ai ghicit la timp. Nu mai
ca să culeagă şi ultimii potenţiali pauză pentru prânz şi toaletă şi culcarea avem nici un chef să ne chinuim aiurea
rătăciţi pe undeva înainte de căderea o dată cu găinile. Din păcate astăzi nu pe aici aşa hotărâm să plecăm la See,
nopţii. Bine, acum să nu vă imaginaţi mai avem noroc de vremea superbă pe să vedem cum sunt şi pârtiile de pe
că stau după schiori şi-i gonesc din care am avut-o până acum... Deja ştim acolo. Înainte să coborâm la Ischgl, un
spate. Stau la o distanţă rezonabilă bine traseul către frumoasa pârtie 10 cu vameş pe schiuri şi îmbrăcat în goretex
şi aşteaptă să avansezi. Dar ştiindu-i care ne începem fiecare zi. Numai că în îl opreşte pe Laviniu pe creasta-graniţă
acolo te simţi tu prost că stau oamenii condiţiile actuale este foarte nasol să să îi verifice paşaportul.
după tine şi încerci să te grăbeşti. Acum schiezi... ceaţa, deşi nu este extrem de Când ajungem sus la See avem o
am înţeles şi de ce închid această pârtie groasă se contopeşte ciudat cu zăpada surpriză plăcută, în sensul că deşi e şi
mai devreme decât celelalte. Dacă ar şi când te dai nu mai reuşeşti să distingi aici ceaţă şi fulguie, vizibilitatea e mult
fi deschisă până la ultimul telescaun, nimic şi te ia cu ameţeală... Încercăm mai bună decât în Ischgl. Deşi sunt
skipatrol-ul ar trebui să aştepte mult toate tipurile de lentile de la ochelari şi şi aici vreo 30 km de pârtii, alegerea
mai mult după toţi schiorii... nici o ameliorare... Şi mai intră şi fulgii este limitată de faptul că au doar două
Când ajungem la pârtia de coborâre de zăpadă pe sub ochelari. Uuuf... telescaune. Ne urcăm cu telescaunul
în localitate se împrăştie şi patrula din Ne mai dăm tot prin zona Idalp pe de lângă gondolă şi ne dăm pe roşia
spatele nostru. Urmează o alternanţă albastrele 11 şi 8, în speranţa că ne va fi 2 continuată cu neagra 9, un traseu
de bucăţi de pârtie cu bucăţi de drum mai uşor să ne dăm pe pârtii mai lejere. superb, foarte lat şi într-o stare foarte
prin pădure, care se transformă spre Apoi urcăm pe Greitspitz ca să ne dăm bună în comparaţie cu alte pârtii din
final într-un luuung drum care trece... pe preferata noastră roşie 70. Nici aici alte staţiuni. Cea mai interesantă şi
printre casele din Kappl. Dacă stai nu-i bine, ceaţa împiedicându-te să frumoasă parte este dâmbul final al
la vreo pensiune pe acolo poţi să te vezi dâmburile şi alte neregularităţi ale lui 9, care este abrupt şi pe alocuri are
opreşti direct la poartă pe schiuri, super pârtiei... nu e deloc interesant. Plictisiţi, gheaţă albastră după urmele de ratrac
tare. Sau dacă vrei poţi să te opreşti la coborâm pe albastre şi la Alp Trida, – foarte uşor ocolibilă, că altfel n-ar mai
barul din colţ să bei un suc. Ajung jos urcăm şi la Alp Trida Sattel de unde ne fi fost deloc interesant.
cu picioarele destul de tremurânde, dăm pe o roşie. Din cauza mixului de Se apropie şi ora închiderii aşa că ne
da nu-i de mirare când te gândeşti că ceaţă cu zăpadă nu vezi nici dâmburile, dăm şi până la cel de-al doilea telescaun
tocmai am coborât pe schiuri o diferenţă nici gheaţa, şi nu e deloc interesant să care ne urcă la 2450 m. De aici ne dăm
de nivel de 1515 m. te trezeşti că derapezi din senin sau pe roşia 7, o pârtie foarte lată şi cu o
Marţea este seară de nocturnă la
săniuş în See, aşa că Radu cu Oana îşi iau
un rodelpass pentru gondolă (7 euro) şi
pleacă pe la ora 19 să se dea. Noi, mai
bătrâni şi mai leneşi, rămânem acasă şi
ne culcăm ca să fim odihniţi pentru încă
o zi de schi continuu. De menţionat
faptul că în fiecare dintre staţiunile
din Paznauntal există cel puţin o zi pe
săptămână pentru nocturna de sanie,
şi chiar de schi în unele. În general
urcarea cu telegondola în aceste seri nu
este inclusă în skipass şi trebuie să-ţi iei
un permis special, care îţi permite una
(Ischgl) sau mai multe (See) urcări ca să
te dai cu sania de sus.
A patra zi.
Iată-ne în cea de-a patra zi a vacanţei.
Sau mai bine i-am zice cantonament, Negrele şi roşiile

Sporturi de iarnă
înclinare constantă, numai bună să

exersezi diverse chestii pe ea. Deşi de
ceva timp mai suntem doar noi patru
prin zonă, telescaunul funcţionează
exact după programul afişat, oferindu-
ne o ultimă urcare cu câteva minute
înainte de ora 16. Pârtia continuă
în aceeaşi linie frumoasă şi după ce
trecem de telescaun, transformându-se
în drum plat (=dat din beţe) cu puţin
înainte să ne scoată la telescaunul de
lângă telegondolă. De aici pornim
la vale spre sat pe pârtia 1, care ne
oferă o coborâre în serpentine largi
până la baza telegondolei. Alternează
porţiunile de drum frumos prin pădure
(mai lat decât cel din Kappl aş zice eu)
cu porţiuni de pârtie lată, traversări
peste ... şoseaua dezăpezită şi... zăpadă
presărată pe alocuri cu multe pietre pe
care nu prea ai cum să le ocoleşti. Dacă
am fi ştiut am fi coborât cu telegondola,
nu ne-am mai fi făcut schiurile praf pe
aici.
Până la urmă e chiar frumos în See
– pârtii foarte late şi cu înclinări relativ
constante şi mult mai puţină lume ca
în celelalte părţi, ceea ce determină
probabil şi calitatea foarte bună a
pârtiilor de sus chiar în condiţii de
zăpadă mai puţină. În plus, pentru
doritori, în See există şi un skiroute
negru 8a, care este intitulat foarte
sugestiv „adrenalin 75%”.
Alp Bella
A cincea zi. nori care se vede de la staţia superioară un pod de curcubeu... Facem zeci de
Penultima zi începe cu o perdea a telescaunului dar şi despre cum e să poze în dreapta şi-n stânga, cât n-am
de nori ce acoperă munţii, aşa că schiezi prin white-out total, fără urme făcut toată excursia până acum şi apoi
suntem primii la telegondola din See. înaintea ta, când ţi se întâmplă să te ne aruncăm cu schiurile în marea ce
Pătura de zăpadă care s-a aşternut astă opreşti şi să cazi, pentru că nu mai ştii inundă frumoasa pârtie 7. Mai urcăm
noapte pe pârtii transformă schiatul unde-i susul şi unde-i josul. încă o dată la ţărm şi apoi coborâm la
în cel mai frumos vis. Avem onoarea Ne dăm ce ne dăm şi când se mai telegondolă pe roşia 8 combinată cu
să tăiem primele urme pe 2 legat cu răreşte ceaţa urcăm cu toţii la 2450 2, pentru a-i lăsa pe Oana şi Radu la
9 şi apoi continuăm activitatea şi pe m, de unde avem parte de una dintre Kappl, în timp ce noi ne îndreptăm spre
porţiunea inferioară a lui 2, o pârtie cele mai frumoase privelişti... Sute negrele noastre preferate din Ischgl.
tot lată şi faină, cum sunt majoritatea de vârfuri semeţe strălucesc în jurul Ce altceva puteam face în Ischgl
din See. Deşi pârtia 7 cu telescaunul nostru sub lumina caldă a soarelui, şi decât să ne urcăm la Idjoch de unde să
aferent abia se văd din ceaţă, Laviniu chiar la picioarele noastre se aşterne ne dăm spre negre pe roşia 12 combinată
se duce să vadă cum e. Când revine cea mai genială mare de nori pe care cu albastra 2. Apucăm să ne dăm de
ne povesteşte despre superba mare de am văzut-o vreodată, traversată de câteva ori pe 21 şi „roşia-neagră” ca

Sporturi de iarnă
lanţul care închide accesul la telescaun,

probabil că îi anunţase ski-patrolul să
mai aştepte doi rătăciţi ce vin spre ei. De
data asta coborâm cu telegondola până
jos în Ischgl, pentru că nu aveam nici
un chef să pătăm minunata experienţă
a schiului după ratracuri cu gheaţa şi
dâmburile dinspre Ischgl.
Seara am ieşit la restaurant, unde

am mâncat nişte porţii gigantice de
mâncăruri total nevegetariene şi total
austriece, în timp ce Radu şi Oana ne
povesteau cum s-au mai dat în Kappl
pe sălbatica pârtie 9 şi pe skiroute-ul
„Route Blanka”.
Ultima zi.
Din păcate, iată că a sosit şi ultima
zi, aşa că plecăm chitiţi să schiem până
Coborând spre Samnaun pe pârtia „duty-free” nu mai putem (nu că în celelalte zile
n-am fi făcut acelaşi lucru). Ajungem
în sfârşit la telegondolă cu 5 minute
înainte de deschidere şi avem surpriza
să constatăm că nu suntem primii.
Când ne dăm jos la staţia superioară
avem deja clăparii reglaţi şi ne mai
punem doar schiurile şi „sărim” direct
în telescaun. Noi vrem astăzi să ne
luăm „la revedere” de la toate pârtiile
care ne-au plăcut, în timp ce Radu şi
Oana hotărăsc să le exploreze şi pe cele
pe care nu am ajuns până acum, din
zonele Velillscharte şi Hollenspitze .
Ne despărţim, urmând să ne întâlnim
la rapida pauză de sandviş.
Ne dăm pe frumoasa 10 de câteva
ori, apoi coborâm la Alp Trida pe o roşie
pe care nu mai coborâsem până acum.
Aici ne dăm de câteva ori pe o pârtie
nouă de pe partea estică a căldării (65a),
Schi “canyoning”
cât mai e goală şi în stare perfectă. Apoi
apoi să coborâm cu skipatrol-ul în spate că nu există cuvinte pentru a exprima coborâm pe 66, deja stricată şi foarte
până la binecunoscuta albastră ce ne minunăţia schiului prin superba aglomerată, spre colţişorul pe care îl
duce la telescaunul spre Idalp. În timp zăpadă răscolită de ratracuri. Schiurile descoperiserăm la Alp Bella. Mergem
ce ne dăm pe aceasta din urmă, iată pluteau fericite la vale, atât de încântate să ne luăm la revedere de la Grivalea şi
că apare de jos o coloană de ratracuri, că parcă şi virajele le luau singure, noi după aceea ne dăm pe 68, pe unde eu
de mă şi sperii când le văd. Aşteptăm doar trebuia să ne lăsăm pradă plutirii nu mă mai dădusem până acum. Pârtia
într-o parte ca să treacă toate şi apoi şi visării. La telescaunul ce urcă la are un dâmb înclinat foarte fain şi se
ne băgăm pe urmele lor... Ce să spun, Idalp ne aşteaptă oamenii cu mâna pe află într-o stare foarte bună, aşa că ne

Sporturi de iarnă
dăm şi pe aici de mai multe ori. care coboară până în sătucul elveţian mai prindem, apoi ne retragem spre
Mergem şi până la Alp Trida Sattel de Samnaun (1840m). Pârtie lungă şi telescaunul spre Idalp, ultimul cu care
unde ne dăm de câteva ori pe roşia 69b superbă, cu mult mai puţine pietre şi aveam să urcăm în această vacanţă.
care e aproape goală (probabil pentru dâmburi decât restul pârtiilor pe care Coborâm mai încet, în speranţa că
că se află în umbră). Ne „plictisim” şi am coborât în localităţi. La un moment va sosi armata de ratracuri ca să ne
de aceasta, aşa că urcăm pe Greitspitz dat pârtia trece chiar printr-un canion, bucurăm iar de o zăpadă superbă pe
şi ne dăm de câteva ori şi pe frumoasa ca apoi să iasă într-o poieniţă de vis urmele lor, dar se pare că nu mai avem
roşie 70. Între timp s-a făcut şi ora închisă din toate părţile de pereţii noroc de data asta.
prânzului aşa că ne întâlnim cu Radu munţilor, cu căsuţe de vară aproape
şi Oana şi ne mâncăm sandvişurile în îngropate în zăpadă, de unde numai Final
timp ce admirăm minunata privelişte Heidi mai lipseşte. Ultima parte e La Idalp ne întâmpină un apus
a vârfurilor înzăpezite ce se întinde la dreaptă şi trebuie să dai la beţe, dar superb, facem o poză pentru a avea ce
360 grade în jurul nostru. nu-i bai, că abia poţi să studiezi micuţul arăta nepoţilor, mai aruncăm ultimele
După masă pornim pe pârtia 15, ce şi cochetul sătuc aruncat la capătul văii priviri spre dragele noastre 10, 12 şi
urmează a ne scoate la baza negrelor Schergenbach. Pentru cei interesaţi, creasta din care se coboară pe pârtiile
noastre preferate. Pârtia nu e cine cred că în sătuc se află mai multe duty- elveţiene...
ştie ce, e un drum luuung şi drept, la free-uri, judecând după indicatoarele Frumosul Greitspitz şi Palinkopf-
început comun cu 14b, pe care trebuie pe care le-am văzut. ul din care se scurg negrele noastre
să dai din greu la beţe. Practic drumul preferate, pe care acum se mişcă
merge până în albastra 22, dar are şi Ca să ajungem înapoi pe pârtii luăm luminiţele unui ratrac...
o bifurcaţie pe o pârtie nenumerotată telecabina care are două etaje şi până la
dar marcată cu roşu, care te scuteşte care se ajunge cu liftul. Aceasta ne lasă Ultima strigare la telegondolă,
de datul în continuare la beţe pe drum. în deja binecunoscuta Alp Trida Sattel, chiar trebuie să plecăm... uuufff, de ce
Evident că am preferat pârtia roşie de la care trebuie să ne luăm acum la s-a terminat, nu vrem să mai plecăm,
drumului. revedere. Acum cunoaştem zona, aşa vrem să mai stăm, să mai schiem, să ne
De această dată venim la negre, nu că parcurgem binecunoscutul traseu mai bucurăm de minunăţia măreţilor
ca să ne dăm pe ele, ci ca să urcăm cu către negrele noastre preferate fără să Alpi....
telescaunul sub Palinkopf pentru a ne mai pierdem. Ora de închidere se
ne da pe roşia 81, pârtie „duty-free” apropie aşa că ne dăm pe negre cât
Alpii văzutiţi de pe Greitspitz

Dincolo de graniţe
Eigertrail, Alpii Bernezi (Emi Cristea)
Eigertrail
Alpii Bernezi
Text şi fotografie: Emi Cristea (Braşov), Vasile Coţovanu (Zürich)
Eram deja de ceva zile la Coţoveni,
dar abia acum urma să facem prima
ieşire de trekking împreună. Ne
„încălzisem” cu zona super-turistico-
pantofară de la Engelberg, cu ploaia
de sub Pizzo Centrale, cu micul gheţar
de la Pizol, cu priviri clătite bine către
zeci de kilometri de patru-miari la
Gornergrat iar astăzi urma să dăm
nasul cu celebrul Eiger. Bine ... pe acolo
pe sub pereţi, că nu ne ţine de mai
mult.
Vrei să faci o tură de o zi prin
munţii Elveţiei? Posibilităţi sunt multe,
dar condiţia de bază era să pleci de la
prima oră din Zuerich, acolo unde eram
„cazaţi”. Aşa că la ora şase dimineaţa,
stăteam un pic zgribuliţi, in gara Rar stai în picioare, în tren, în Elveţia
Oerlikon, una dintre staţiile de SBB
La sfârşit de săptămână vezi mulţi week-end mai lung, de trei zile, pentru
(echivalentul CFR-ului nostru) ale celui
oameni cu bocanci şi beţe telescopice că pe întâi fusese ziua naţională. Şi vă
mai mare oraş Elveţian. Este duminică,
atârnate de un mic rucsac, umplând spun sincer, ăştia sunt mai naţionalişti
3 august 2008, iar lumea se porneşte,
la refuz gările Ţării Cantoanelor. Ce decât noi.
din toată Elveţia, spre munţi. Da! Aici
să mai zic acum, că ne ţineam de un Te informezi de cu dimineaţă pe
trekking-ul este un fel de sport naţional.
un site meteo, şi afli ca toată ziua
va fi vreme bună. De altfel, dacă pe
întâi a plouat binişor (aşa cum şade
bine Elveţiei, că e o ţară cu destule
precipitaţii, mai ales vara), următoarele
două zile le anunţaseră frumoase.
N-are sens să povestesc cum am
ajuns la Interlaken. Fără prea multe
peripeţii şi destul de repede. Cred că
vreo două ceasuri, nu mai mult. Am
schimbat odată în Bern, apoi in Spiez.
Interesantă a fost aglomeraţia din
tren. Coţo vedea pentru prima dată un
vagon plin la refuz de călători, printre
care „naşul” elveţian se strecura cu
mare greutate, ca nu cumva să-i scape
vreunul neverificat. Sunt foarte riguroşi
funcţionarii aceştia de la SBB.
Iată-ne în renumitul Interlaken
(fostul Aarmühlem, până la 1891),
unul din cele mai pitoreşti orăşele din
Alpii Bernezi (hartă: www.mapplus.ch) Elveţia, prins între lacurile glaciare

Dincolo de graniţe
Thun si Brienz, de pe marele râu Aare,

undeva la altitudunea de aproximativ
550-560 metri. La sud de Interlaken
se ridică puternici, masivul Alpilor
Bernezi, cu celebrii gemeni Eiger,
Mönch si Jungfrau, cu câteva vârfuri
ce depăşesc 4000 metri, cu orăşele
cocoţate la altitudini mari (cum ar
fi Mürren, la peste 1500 metri) şi cu
cea mai sus construită cale ferată din
Europa, atingând 3850 m în staţia
Jungfraujoch. Schimbăm trenul şi
luăm altul, cu ecartament îngust, de
la prima linie a gării. Este trenul ce
duce spre Lauterbrunnen, în amonte
pe râul Lütcshine. Începând de la
Zweilütschinen (care înseamnă că acolo
se întâlnesc cele două râuri cu acelaşi
nume, Schwarze şi Weisse Lütschinen,
la bifurcaţia celor două direcţii spre Wengernalp (1874 m). Fundal: Eiger (3970 m) şi Monch (4107 m)
Lauterbrunnen şi Grindelwald), se
cuplează cremaliera, pentru că panta
creşte mult. N-ai cum să nu-ţi dai seama
... simţi că ceva huruie sub tine. Acum
noi continuăm la dreapta, urmând ca
întoarcearea să o facem pe valea râului
Schwarze Lütschinen (pe care se află
orăşelul Grindelwald).
Ne dăm jos în micuţa gară de la
Lauterbrunnen, pentru a ne cocoţa în
micuţul tren de lemn, ce ne va sui spre
munţi. Suntem la 795 metri altitudine şi
vom urca cu trenul alţi o mie de metri,
până la staţia Wengernalp. Interesant
este că din Lauterbrunnen mai există
o cale ferată ce urcă foarte abrupt, pe
cremalieră, până Grütschalp, de unde
continuă spre Mürren, un frumos orăşel
agăţat deasupra unui perete de peste o
mie de metri, sub celebrul Schilthorn
Trenul care circulă între Lauterbrunnen şi Kleine Scheidegg. În spate, Eiger-ul.
(pe unde s-a dat James Bond pe un
singur ski, în nu mai ştiu care serie, valea Lütschine lăsând un spectaculos blochează spre impresionantul perete
hehe). Scotocim pe acolo altădată. Azi abrupt format pe capetele de strat, în de piatră şi gheaţă format de cei „trei
avem treabă cu Eigerul. timp ce versantul celălalt este domol, băieţi” (impropriu spus, căci Jungfrau
Trenul începe să suie abrupt spre cu largi pante de schi. De la Wengen tre să fie ditamai doamna).
orăşelul Wengen, aflat la altitudinea trenul începe să suie tot mai abrupt, O alee de asfalt se înşiră pe lângă
de 1200 metri, sub frumoasa creastă apropiindu-se de limita de sus a calea ferată, trecând şi pe lângă o
Mänlichen (pe aici fuseseră Panaiţii pădurii, până iese la golul alpin în mica clădire mai mare, care cred că avea rol
acum câţiva ani), ce-ţi aduce într- staţie de la Wengernalp, la 1874 metri. de „accomodation”. După capătul aleii,
un fel aminte de Bucegii noştri, spre De abia mă dau jos, că privirile mi se trecem calea ferată printr-un mic tunel

Dincolo de graniţe
Mürren şi dantelele de piatră ascuţită

a le lui Gspantelhorn (3436 m). Dintre
toate astea, doar muntele lui James
Bond era acoperit de o căciulă de nori.
Restul se scălda sub albastru de august.
Abia acum vedem ce frumos este
agăţat orăşelul Mürren, deasupra unui
perete de piatră, înalt de aproape o
mie de metri, ce se prăvale spre Weisse
Lütschinen.
Ajungem lângă casa ce mi se păruse
a fi o stână. Aici drumul bine întreţinut
continuă mai la stânga spre Wixi şi de
acolo mai departe spre Bligenalp, la
poalele de piatră ale Jungfrau, acolo
unde pârâul Trummelbach şi-a săpat
un frumos canion printre umerii de
berbeci glaciari rămaşi după retragerea
gheţarilor Eiger şi Guggi. Trebuie să
Murren (1638 m), cocoţat deasupra pereţilor. În spate, Gspaltenhorn (3436 m) trecem pârleazul omului ca să prindem
o altă potecă, ce scurtează spre Haareg,
un alt punct de intersecţie al unor
poteci turistice. Aici am reuşit pentru
prima dată să mă întinez în noroaie
amestecate cu „îngrăşăminte” naturale
de vacă. Deh, aşa, ca pe la noi, să nu
duc prea mult dorul de casă. O să-mi
ţină de noroc, pe parcursul zilei. Cine
ştie ... Coţo zicea ca poate o să avem
parte de căderi de pietre de pe Eiger,
dar nu ştiu dacă asta e de noroc sau
de ghinion. Ca să echilibrez cumva
situaţia, scap repede de mizeria de pe
bocanci la primul jgheab cu apă ce-l
găsesc. E unul dintre puţinele izvoare
de apă ce le-am găsit în zonele turistice
de pe aici. Profit şi scap de apa luată de
la toaleta gării Wengernalp, înlocuind-o
cu una proaspătă.
Coborâm spre un pâlc lung de
Peretele vestic al Eiger-ului, şi Eigergletscher
molizi, înşiruţi pe linia unui mic vâlcel
aflat sub aceasta, ieşind în partea de dinspre Wengernalp la intervale destul ce coboară dinspre Kleine Scheiddeg.
jos. Înainte de micul tunel drumurile de scurte, astfel că nu mă pot abţine Apa o trecem peste o punte de lemn,
se bifurcau. Cel din stânga urmărea să nu prind un cadru cu frumoasa aşa ca pe la noi. Câţiva copii însoţiţi de
îndeaproape calea ferată spre Kleine înşiruire de vagoane mici de lemn, cu doi turişti maturi, ne salută cu gălăgie.
Scheidegg, iar cel din dreapta, urmat de Eigerul în spate. Aşa, ca în broşurelele Tot nu am reuşit să zic „salutul” ala pe
noi, mergea uşor pe curbă de nivel spre ce le găseşti prin toate oraşele de sub germana elveţiană. Mi se cam plimbă
câteva case, pe care nu le puteam bănui munte de aici. limba prin gură încercând să pronunţ
decât a fi un fel de stâne moderne, aşa Lăsam şi în urma noastră frumoase corect, aşa că-i tot dau cu „hello” sau
ca în Elveţia. Trenurile treceau spre si priviri spre Schilthorn (2970 m), „hi” care-s universal valabile. Încă

Dincolo de graniţe
Eiger (3970 m), Monch (4107 m) şi Jungfrau (4154 m), văzuţi dinspre Wengernalp.
n-am întâlnit vreun elveţian care să se cefele. Aici, la Haaregg facem un popas cu roca, crescând pe lângă limbi de
uite lung la mine. mai lung, căci şi avem ce vedea. Eiger gheaţă. Cascade huruitoare de apă
Dincolo de vâlcel arată ca într-un (3970 m), Monch (4107 m), Jungfrau albicioasă se scurg peste praguri de
mic şantier. Se pare că se înlocuiesc (4158) şi gheţarul Rottal, agăţat între piatră (de fapt nişte umeri formaţi de
ceva stâlpi de susţinere de la un Jungfrau şi Gletscherhorn (3983 m). etapele de existenţă ale marelui gheţar
teleschi ce coboară spre Wixi. Dincolo Dacă până aici m-au impresionat ce se scurgea pe sub toţi aceşti munţi,
de el începem să iuţim panta, urcând verdele crud, şi florile înalte prin care alimentându-se din gheţarii ce se
mai abrupt spre culmea ce ne desparte treceam, cu Eigerul agăţat de-asupra, prăvăleau dinspre giganţii de piatră,
de pereţii de piatră şi gheaţă. Aici sus de parca ar creşte direct din iarbă, acum singurii ce au mai rămas acum).
este Haaregg-ul, la o altitudine de 1990 întâlnim din nou peisajul posomorât de
metri. Un indicator de lemn ne arată la Gornergrat, cu pietre sterpe, adunate Unii turişti au găsit soluţii mai
potecile pe care le putem urma de aici. pe vale, semne ale retragerii recente a extreme pentru a se apăra de soare.
Una e la vale spre Biglenalp, alta e gheţarilor. Probabil, peste ani şi ani, Noi suntem modeşti, cu câte o şapcă
spre Kleine Scheidegg, iar a noastră se sute, mii, habar nu am, iarba va acoperi sau câte un batic pe cap. O tanti mai
îndreaptă spre Eiger către staţia de tren şi acele pietre, întinzând verdele tot de vârsta a treia, umblă pe lângă noi cu
de la Eigergletscher. S-a ridicat soarele mai sus spre pereţi. Se pot observa şi ditai umbrela de soare în mână. Parcă
tot mai mult, şi acum ne cam deranjează locuri pe unde iarba a câştiga lupta ai zice că a vrut să meargă la plajă şi a
Spre Eigergletscher Station (2320 m). Peretele vestic al Eiger-ului

Dincolo de graniţe
observa un şarpe de turişti. Sunt de ce aveam să atingem astăzi. Nu era o

toate felurile. Mai familiarizaţi cu tură de recorduri, cote, era o tură de
muntele, sau mai puţin familiarizaţi. bucurat privirile, de văzut Eigerul
Ne-au cuprins zâmbetele văzând cum din câteva perspective deosebite, din
un grup din faţa noastră se chinuia să care una a rămas celebră de-a lungul
tragă la deal un cărucior mare, şi erau timpului; Nordwand-ul. Ultima
aşa de porniţi, de ziceai că se duc până porţiune se desfăşoară pe sub perete,
pe Eiger. Trecând pe lângă ei, ne-am pe un câmp mare de grohotişuri şi în
dat seama că nu erau localnici, ci vecini curând ajungem la construcţiile de la
de-ai noştri, din câmpia Panoniei. Ne- Eigergletscher. Aici este şi gară şi hotel
am amuzat, ne-am văzut de drum, şi şi punct de plecare în ascensiunile spre
fericiţi de cer senin şi de pereţii ce nu ne gigantul de piatră.
mai încăpeau de bucurie, luam tot mai După o scurtă vizită la toaleta
mult altitudine, spre Eigergletscher St. gării, pentru realimentare cu apă,
(2320 m), punctul de maximă altitudine trecem calea ferată şi ne suim pe un
Până sus? Pe Eiger?

nimerit pe munte. Dar să nu criticăm,
ştie ea mai bine.
Plecăm de la verdele loc de odihnă
de la Haaregg şi începem să şerpuim
uşor spre culmea de piatră Loucherflue.
După câteva serpentine mai strânse
prindem o curbă de nivel care ne
scoate pe sub nişte mici pereţi de
piatră. Traversând de-a coasta pantele
de un verde crud, ne îndreptăm spre
următoarea culme, paralelă cu cea pe
sub care trecusem. De aici, drept în sus,
se vede cu uşurinţă următorul popas
(Eigergletscher Station). Este „drumul
spre Eiger”. Nu ştii la ce să te mai uiţi!
La Eiger, cu gheţarul său suspendat, la
călugăr (Monch) sau la tânăra doamnă
(Jungfrau). Iar dacă ţii cont că vezi
cum pe culmea de deasupra, trece
dintr-o parte şi din alta celebrul tren
Jungfraujoch, peisajul e complet.
Încet, încet, verdele crud lasă loc
peisajului mai posomorât de piatră.
Poteca urcă uşor uşor, mai direct,
mai şerpuit, iar pe ea deja se poate
Eigergletscher Station (2320 m) şi intrarea în tunel.

Dincolo de graniţe
despre construirea acestui tunel i-a

aparţinut lui Adolf Guyer-Zeller, în
1893. Pare interesant, dar prea scump
pentru buzunarele noastre ca să suim
până acolo sus.
Abia de aici se vede evidenţiat
relieful structural al culmii Männlichen,
cu cele trei vârfuri ale sale mai înalte
(Leuberhorn - 2394 m; Tschuggen -
2521 m şi Männlichen – 2433 m), cu
platourile şi pantele frumoase dinspre
est, pe unde s-au ridicat multe pârtii de
schi, şi cu abruptul dinspre Wengen.
Un drum de piatră, şerpuieşte din
Grindelwald (950 m) până sus la
cabana de la Männlichen, unde ajung
şi mai multe telecabine şi teleschiuri
Kleine Scheidegg (2061 m) şi creasta Manlichen, cu vf. Tschuggen (2521 m), în dreapta. dinspre Holenstein. Sunt atatea poteci
frumoase în zona asta, că ai putea sta
promotoriu cu mai multă perspectivă kilometri, urcând până la 3454 metri
o săptămână şi nu le-ai mai termina.
spre cele dinprejurul nostru. altitudine, între Monch şi Jungfrau, la
Încem să simt o urmă de invidie.
Spre Eiger, se agaţă deasupra noastră punctul numit Jungfraujoch. Tunelul
Pauza o facem de mai bine de
un colţ mare de piatră, spectaculos a fost început în 1896, şi terminat
jumătate de oră, căci aci ni s-a făcut
prin peretele ce-l lasă pe toate părţile. şaisprezece ani mai târziu. În tunel
marea poftă de mâncare. S-au făcut
Pe sub el, spre ultimele limbi firave ale există şi staţii intermediare (Eigerwand
vreo două ceasuri după prânz, iar până
gheţarului Eiger, sunt scobite câteva şi Eismeer), de unde, prin nişte găuri
la Alpiglen mai este jumătate de drum.
căldăruşe glaciare. În cea mai de jos se în stâncă, poţi privi spre prăpăstiile
Da! Dar de aici avem doar coborâre. În
văd zeci de turişti, deasupra peretelui Nordwand-ului spre nord, sau spre
timp ce mâncam şi ne plimbam privirile
ce îi desparte de locul unde ne aflăm gheţarul Aletsch, spre sud (cel mai
peste munţi, se auzeau din când în
noi. Este o „via ferrata” ce suie până lung gheţar din Alpo). Prima idee
când bubuituri, sus pe gheţari, semn
acolo. Ehh, poate data viitoare. De
altfel sunt mai multe trasee de via
ferrata în zona Eiger-ului, urcând spre
2800 metri. Aveam să întâlnim şi mai
încolo.
Sub noi se vede calea ferată dublă,
electrificată, ce intră în tunelul de sub
Eiger. Cum sună! Nu!? Parcă ai sta
pe podul rutier de la Predeal şi te-
ai uita spre magistrala 300 a CFR. Şi
totuşi, aici eşti la 2300 metri şi beleşti
ochii la cel mai înalt drum de fier din
Europa. Făcut nu pe oriunde, ci prin
miezul muntelui, şi nu de curând, ci
acum mai bine de o sută de ani. Când
noi ... Jungfraubahn, cum se numeşte
calea ferată, se desprinde din drumul
de fier Lauterbrunnen – Grindelwald,
la anterior pomenita staţie Kleine
Scheidegg. De aici, de la Eigergletscher
St. intră în tunelul lung de peste 7 Eigertrail şi creasta Rotstock

Dincolo de graniţe
versantul nordic al Eiger-ului. Popas!

Şi ce popas! Suntem iarăşi la 2300 metri
altitudine.
De-asupra noastră, în perete,
aproape de capătul unui imens colţ de
piatră, străluceşte ceva în soare. Dacă
asculţi bine auzi şi ceva strigăte. Sunt
câţiva în perete. După ce fotografiem
cu focală mare, îi numărăm pe degete.
Sunt vreo trei. În soare le strălucesc din
când în când carabele. Unul a ajuns
sus, iar ceilalţi doi sunt într-o fisură, pe
la jumătatea lungimii de coardă. Uite
... se vede şi coarda. Mdah, parcă mai
paşnic şi mai frumos e pe aici pe jos.
Hehe. Nu!? Oricum, oamenii au prins o
vreme splendidă să încerce faţa nordică
a Eigerului. Acum nu prea înţelegem
ce traseu fac ei. Studiind panoul cu
imaginea Eigerului şi cu traseul clasic,
escaladat prima dată în 1938, vedem că
nu prea dau una cu cealaltă. Oamenii
ăştia par a încerca mai degrabă să
atingă creasta dintre peretele nordic
şi cel vestic al muntelui (Rotstock-ul,
studiind harta). Stând, pe tăpşanul
de iarbă, întinşi la soare, ne gândeam
eu şi Coţo, că abia aşteptam să se
lanseze filmul german „Norwand”,
anunţat pentru luna octombrie a lui
2008 (aveam să intrăm în 2009, iar prin
cinematografele din România nici un
semn ... păcat!).
Undeva, în perete, dacă priveşti
Poteca ce îmbrăţişează Eiger-ul: Eigertrail cu atenţie, poţi vedea găurile săpate
că din cauza căldurii gheaţa începe seamănă pe aici cu Marele Grohotiş. în munte în dreptul staţiei de tren,
să lucreze. Am tot urmărit, poate om Dar asta doar dacă te uiţi spre dreapta, numită Eigerwand Station. De acolo,
vedea vreo avalanşă, vreo alunecare de făcând abstracţie de peisajele dinspre calea ferată va descrie o largă curbă,
bloc de gheaţă, măcar vreo avalanşă de Männlichen, şi dacă ignori faptul că de de aproape 180 grade, trecând pe sub
pietre ... nimic. Doar din când în când aci în sus sunt peste 1700 metri până Eiger, dincolo, pe celălalt versant spre
un elicopter ce survola muntele spre pe recele Eiger (3970 m). După ce ne- Eismeer Station.
Jungfraujoch. am lăsat mai bine de o sută de metri Gata! Am terminat cu urcatul pe
Ne pornim cu greu la drum, şi diferenţă de nivel, începem să-i urcăm ziua de azi. De acum înainte poteca
imediat ce ne dăm jos de pe promotoriu, înapoi, pe pante mai înierbate, pe sub se înscrie doar pe uşoară coborâre, cu
ne încadrăm pe o frumoasă potecă, în creasta de piatră, Kleitersteig, pe care tendinţă de a ţine mereu cu dinţii de
uşoară curbă de nivel, pe sub pereţii de se mai poate observa o „via feratta”. curba de nivel, spre Alpiglen. Până
piatră ai Rotstock-ului. De aici i se zice După ce gâfâim un tăpşan mai abrupt, acolo mai e cale lungă. Şi nişte poale
„Eigertrail”, poteca ce îmbrătişează pe cu iarbă multă, pe câteva serpentine de Eiger, lungi de mai bine de doi
la poale întregul Nordwand (peretele mai scurte, dăm nas în nas cu o băncuţă kilometri.
nordic al Eiger-ului). Să dea naiba ce de lemn, lângă un panou turistic cu Ehh! Ce ne răsar privirilor? Două

Dincolo de graniţe

Dincolo de graniţe
corturi, întinse pe un mic platou, spre Azi n-au căzut pietre. Lumea zice că
stânga, colorate puternic în contrast cu mai tot timpul cad. De multe ori traseul
verdele ierbii. I-a uite, că şi elveţienii ăsta este închis, dar noi am avut baftă
mai campează (ne-am zis noi). Nu prea să-l putem parcurge relaxaţi. E ciudat,
e obicei pe aici. Ca şi în tura de la Pizol, a fost foarte cald, puteau oricând să se
aflasem că un cort vei vedea prin Alpi desprindă blocuri de piatră, sub îngheţ-
doar de se lasă seara, iar dimineaţa dezgheţ. Văzusem o imagine, parcă pe
la prima oră şi-l strâng şi pleacă. Nu Wikipedia. Impresionantă!
prea-i obişnuinţă să vezi în afara O căciulă de nor gros s-a aşezat pe
campingurilor amenajate. Şi uite că fruntea Eiger-ului. Se tot lasă spre noi,
mai sunt excepţii. Acasă aveam să am încercând să cuprindă tot muntele.
o surpriză plăcută, peste o săptămână, Aşa sunt coloşii ăştia. N-au niciodată
având la aprobare pe Alpinet.org un linişte. Dacă îi vezi sub albastru câteva
articol numit „Eiger 2008”. Când îl ore e o raritate. Şi eu am avut, azi, parte
citesc ... ce aflu! Proprietarii corturilor de momente rare. Dar parcă o fost de
erau două echipe formate dintr-un ajuns. Aşa zice vremea. N-am ce face
român şi trei unguri de la noi de acasă. iar acum privesc mult mai departe spre
Pe 3 august, atinseseră Eiger-ul, pe Schreckhorn (4078 m), din care se vede
Norwand. Da! doar abrupta muchie ce se lasă spre Alpiniştii în perete
Grindelwald, şi Wetterhorn-ul (3704)

unul din cei mai frumoşi munţi văzuţi
pe aici prin Alpi. În urmă, colosul de
piatră sură, s-a ascuns de tot aşa că nu-i
mai dăm atenţie.
Ne apropiem tot mai mult de zonele
mai joase, mai verzi, mai apropiate de
pădure. Dar bucuria tăpşanelor se
întrerupe pentru o porţiune mai lungă,
peste care vom traversa multe spinări
de berbeci glaciari. Un huruit tot mai
tare se aude, venind spre noi. De fapt ...
noi ne îndreptăm spre el.
La 1900 metri întâlnim o frumoasă
cascadă, a cărei izvor se află sus, pe
vreun gheţar suspendat. N-am ştiut
cum îi zice, dar valea primeşte spre
Grindelwald numele de Sandbach. Am
reţinut asta, pe aici, că „bach” înseamnă
„vale”. I-am spus Cascada Sand.
Debitul puternic de apă este aruncat
peste stânci, şi apoi se pierde într-un
îngust canion de piatră. La jumătate
de metru lăţime, are o adâncime de
peste zece metri. N-ai vrea să cazi!
Apoi apele se pierd spre vale, prin
acest canion frumos, săpat în umerii de
piatră modelaţi acum sute, mii de ani,
de gheţari. Canionul ăsta îmi aduce
aminte de valea superioară a Gaurei
Eigertrail-ul şi Wetterhorn-ul (3704 m), agăţat deasupra orăşelului Grindelwald din Bucegi, între căldarea superioară

Dincolo de graniţe
Orăşelul Grindelwald, situat la o altitudine de 950-1050 m, sub Wetterhorn (3704 m), ascuns sub norii din dreapta.
şi cea mijlocie. Odihnindu-ne, lângă
cascadă, nu putem să nu observăm
tot Grindelwald-ul, frumosul orăşel
crescut la poalele Eiger-ului, ţinta finală
a drumeţiei de azi. Dincolo de el, un
drum alpin, se strecoară în serpentine
strâmte, spre Grosse Scheidegg, o mică
trecătoare, aflată la 1962 m, dincolo
de care se poate coborî spre Valea
Aarre (ce izvorăşte de sub cunoscutul
Grimselpass, 2164 m).
Începem să coborâm serpentine tot
mai puternice, pe umerii de piatră lăsaţi
de pe Eiger. Pe aici a fost gheţar până
nu de mult, după cum arată relieful şi
după cum trădează striaţiile largi de pe
lespezile de piatră. Coborârea destul de
Canionul de piatră, de sub cascada Sand
puternică, ne duce de la 1900 metri la
1750, acolo unde întâlnim pentru prima
dată astăzi, pădurea. Un indicator
arată o bifurcaţie turistică. Poteca
s-ar duce mai departe, la dreapta,
spre Grindelwald, pe sub pereţi, spre
râul Scwharze Lutschine, format din
Grindelwaldgletcher. Bănuiesc că e o
potecă la fel de frumoasă, ca până aici,
doar că noi trebuie să ne îndreptăm
spre Alpiglen, de unde aveam să luăm
micul tren montan, ce traversează
poalele de jos Eiger-ului, dinspre Kleine
Scheidegg spre Grindelwald. O portiţă
mică, ne trece printr-un gard (pe care-l
bănuiesc a fi purtător de curent electric,
că aşa se poartă în Elveţia), după ce
coborâsem un mic perete de piatră de
vreo 10-15 metri, nu mai mult. De aici
La Alpiglen (1600 m), cu Wetterhorn (3704 m), în plan îndepărtat

Dincolo de graniţe
intrăm în marea poiana de la Alpiglen,

un loc deosebit de pitoresc, cu vechi
construcţii de lemn, probabil în stil
tradiţional, pe care le bănuiesc a fi tot
stâne. Spun bănuiesc, pentru că nu-s
familiarizat cu ce este pe aici, şi pot să
mă înşel de multe ori în aprecieri.
La Alpiglen sunt mai multe case.
Majoritatea sigur sunt cabane sau
hoteluri, pentru turişti. Dincolo de
ele, trecând pe aleea asfaltată, ajungi
la mica gară de la Alpiglen, aflată
la 1616 metri altitudine. Aşteptarea
trenului este lungă. Peronul este plin
de drumeţi, majoritatea străini. Mare
parte din Eigertrail ne-a însoţi o familie
de spanioli. Impropriu spus „însoţit” că
n-am prea comunicat. Dar am mers în
acelaşi ritm. Calea ferată se vede până
departe, dincolo de un pâlc de pădure, Alpiglen (1600 m)
observând că are şi porţiuni protejate
de avalanşe (semitunel de protecţie).
Păi da, că aici trenurile circulă tot anul
... nu contează cât e zăpada. Iar de sus,
pot veni multe căderi de zăpadă.
N-am avut noroc din prima. Se
vede că a fost un week-end aglomerat.
Impegatul de la mica gară, ne face
semn să nu urcăm în primele trenuri.
Vin trei, unul după celălalt. Nu-ţi spun!
Pline grămadă cu japonezi. O să fie jale
jos. Nu ne panicăm. Mai există vreunul
şi pentru noi. Aici când se aglomerează
treaba, se suplimentează numărul
trenuleţelor verzi.
Am urcat şi noi. Dar cu greu. Băieţii
într-un vagonet, fetele în altul. Ghinion!
Bileltele sunt la noi, iar un „naş” mic
şi pirpiriu se strecoară conştiincios
printre noi. Nu vrea să rateze pe
nimeni. E înghesuiala mai ceva la noi în
autobuze la ore de vârf. Naşul român ar
fi lasat-o baltă. Elveţianu` insistă. Deh,
chiar îşi iau slujbele în serios. Trecem
de Brandegg, şi ieşim din pădure pe
versantul plin de case, cabane, vile,
clădiri de la Wargistal, de unde trenul
prinde o coborâre puternică spre râul
cel mare din Grindelwald. Gara mare
este dincolo de râu, după ce trenul Trenul ce coboară de la Kleine Scheidegg, spre Grindelwald, în gara Alpiglen (1616 m)

Dincolo de graniţe
Alpii Bernezi, cu cei trei coloşi, Eiger, Monch şi Jungfrau (imagine luată din tren, între Berna şi Zurich)
Harta Eigertrail mare şi tulbure, semn că sus au început Dincolo de Berna, trenul aleargă cu
mai urcă o coastă puternică. De aici să se topească iar zăpezile. Acum am 200 km/h spre Zurich. Au pus linie
schimbăm linia şi trenul ... înţeles de ce îi spune „negru”. nouă, şi aici se poate. Pe geam, dincolo
Era clar că toţi japonezii ăia au S-a scurs şi ziua asta. Poate cel mai de câmpurile galbene şi verzi, se ridică
umplut gara. Foarte greu ne-am făcut frumos traseu făcut în vacanţă. Sigur departe de tot, trei coloşi de gheaţă. Cei
şi noi loc în trenul de Interlaken. Lângă ultimul. De-acum ne-a rămas doar să trei băieţi. De fapt, pardon. Nu-s trei
noi, familia de spanioli. Parcă-s scai. Dar vizităm izvoarele Rinului, Oberalpass, băieţi. O doamnă şi doi băieţi.
involuntar. Râul Schwarze Lutschine, Andermatt şi ce-om mai putea, dar fără O tânără doamnă, un călugăr şi
curge nervos pe lângă noi, cu o apă ture de trekking. Poate la anul. întunecatul Eiger.

Floră de munte
Smârdarul (Adina Ludu)
Smârdarul (Bujorul de Munte)

Floră
Text: Adina Ludu (Asociaţia de Turism “Floare de Colţ” Braşov), Foto: Alex Axon
smirdarul este un arbust mezofit, topească pentru a nu-i reduce perioada
RHODODENDRON KOTSCHYI amfitolerant la temperatură şi acidofil. de vegetaţie.
sin. RH. MYRTIFOLIUM Tufele de smirdar sunt răspândite Smirdarul a fost pus în evidenţă
(Smârdar sau Bujor de munte) în zone ferite de vânt şi acoperite de şi clasificat pentru prima dată
zăpadă iarna pentru a fi protejate de botanistul austriac Theodor
Rododendronul este un arbust ce de îngheţ, dar de unde, primăvara, Kotschy (1813-1866) şi de asemenea
creşte spontan sub formă de tufe pitice zăpada nu întârzie prea mult să se de maghiarul Lajos von Simonkai
în zona alpină a munţilor Himalaia,
Caucaz, Carpaţi, Alpi şi Pirinei. Conform
clasificării Regnului Plantae de către
Al. Belide 1977, Rododendronul face
parte din încrengătura Spermatophyta,
subîncrengătura Angiospermae, clasa
Dicotyledoneae, ordinul Ericales,
familia Ericaceae, genul Rhododendron,
alături de alte genuri dintre care cele
mai cunoscute sunt Bruckenthalia
spiculifolia (coacăzul negru), Calluna
vulgaris (iarba neagră) şi Vaccinum cu
speciile V. myrtillus (afin) sau V.vitis
idaea (merişor). Genul Rhododendron
cuprinde peste 1000 de specii de arbori
şi arbuşti foarte numeroase specii fiind
întâlnite în Asia (centrul Nepalului,
Indo-China, Coreea, Taiwan, Japonia)
şi nordul Australiei, mai puţine specii
sunt răspândite în America de Nord şi
Europa, pentru ca în America de Sud
şi Africa să nu se întâlnească nici un
reprezentant.
Este un arbust de origine orientală
şi dintre numeroasele specii de
Rhododendron, doar Rh. kotschyi se
întâlneşte în munţii noştri unde, alături
de afin, merişor, jneapăn, ienupăr
pitic, salcia pitica, azaleea de munte,
formează vegetaţia din zona alpină şi
subalpină, din golurile de munte, de
pe coaste şi brâne. Prezenta lui a fost
semnalată în Munţii Carpaţi Orientali
şi Meridionali începând din Munţii
Rodnei până în Masivul Godeanu unde
vegetează până la altitudinea de 2100
m fără să depăşească 2300 m. Declarat
monument al naturii în România, Rododendron (Foto: Alex Axon, www.alpinet.org)

Floră de munte
veterinară. Frunzele conţin principii

active cu acţiune narcotică (de
somnifer), diaforetica (de a favoriza
transpiraţia) şi afrodisiacă (de
amplificare a erotismului şi trăirilor
lui). Acţionează deprimant, însă
reversibil, asupra oricărei celule vii, dar
mai ales asupra celulelor sistemului
nervos central. Andromedotoxina
din frunze are şi acţiune iritantă ceea
ce face ca ea sa fie utilizată în unele
preparate antireumatice. Florile conţin
principii active cu efect antitusiv şi
antihemoragic. Intervin favorabil în
combaterea tusei prin fluidificarea
secreţiilor şi favorizarea expectoraţiei.
În scopuri farmaceutice se pot recolta
Smârdarul în Ciucaş (Foto: Alex Axon, www.alpinet.org) frunzele (Rhododendri folium) şi florile
(1851-1910). Deşi popular e cunoscut androceul (totalitatea staminelor) este (Rhododendri flos). Pentru tratamentul
sub denumirea de bujor de munte format din 10 stamine; gineceul este tradiţional florile se recoltează pe timp
şi face parte din familia Ericaceae, superior, cu stil scurt. Înflorirea are loc frumos, după ora 11, se aşează în coş
Rododendronul nu trebuie confundat in lunile VI-VII. Fructul este o capsula fără a se presa, se usucă în strat subţire
cu bujorul romanesc sau bujorul dihiscentă prin 5 valve. Se înmulţeşte în camere întunecoase, bine aerisite şi se
propriu-zis (Paeonia officinalis) ori cu prin seminţe, marcotaj şi altoire. păstrează în saci textili sau de hârtie.
bujorul de camp (Paeonia tenuifolia) Din punct de vedere chimic, frunzele Smirdarul nu se utilizează pentru
ce fac parte din familia Ranunculacee. şi florile conţin andromedotoxina, acţiunea narcotică ci doar pentru
Alte denumiri populare întâlnite leucocianidina, cvercetol, derivaţi efectul antitusiv şi antihemoragic,
pentru acest arbust sunt coacăza, fenilpropanici, ulei volatil, etc. Planta în medicina umana în tratarea tusei,
cocăzar, iederă de munte, trandafir de este toxică iar intoxicaţia se manifestă bolilor pectorale, afecţiunilor renale şi
munte, popdele, merişor, perişoare, prin greaţă, colici abdominale, hematuriei, sub formă de decoct din
ruja, tulipin, vâsc de munte. Este un afecţiuni ale sistemului nervos flori uscate şi în medicina veterinară
arbust pitic cu înălţimea maximă de 50 central, stop respirator. În caz de pentru tratarea hematuriei. Popular,
cm şi înrădăcinare întreţesută puternic. intoxicaţie se intervine cu laxative oamenii folosesc florile în alimentaţie
Tulpina este puţin ramificată cu lujeri pentru evacuarea conţinutului la prepararea siropurilor, a dulceţei
bruni pe care se află glande solzoase intestinal, stimulente nervoase, sau a ceaiurilor medicinale.
ruginii. Frunzele alterne, persistente, cărbune medicinal şi consum mare Din punct de vedere al protecţiei
pieloase, mici de 1-2 cm, eliptice, de lichide. (A. Radu, Ec. Andronescu, mediului, smirdarul, are un rol
ovat eliptice sau alungit eliptice, cu 1984). Andromedotoxina are acţiune important în împiedicarea erodării
marginile întregi, sunt îngrămădite asemănătoare protoveratrinelor din solului, datorita rădăcinilor întreţesute
în vârful lujerului. Pe faţa superioară Stirigoaie (Veratrum album) dar este puternic. Rododendronul are şi un rol
frunzele sunt de culoare verde închis iar mult mai bine resorbita la nivelul ornamental deosebit reprezentând,
pe faţa inferioară prezintă de asemenea tractului gastrointestinal decât prin coloritul frumos şi mirosul
glande solzoase ruginii. Florile mari, de acestea, iar efectul ei se exercită tot plăcut în perioada de înflorire, o mare
1.5 cm, roşii-purpurii sau roz-aprins, la nivel de sistem nervos central. atracţie turistică. Tot ornamental,
rar albe, sunt pe tipul de 5, dispuse în Andromedotoxina, ca atare, nu este rododendronul, se poate utiliza în
raceme umbeliforme, terminale şi au folosită drept hipotensiv ci numai in alpinării şi stâncării.
un miros de vişine. Caliciul (învelişul asociere cu Rauwolfia, Crataegus şi Ştiaţi că...
extern al florilor format din totalitatea frunze de măslin. Rhododendron arboreum (Lali
sepalelor) este mic, disciform; corola Florile şi frunzele se utilizează gurans) este floarea naţionala a
este infundibuliformă, cu 5 lacinii; în medicina tradiţională umană şi Nepalului?

Floră de munte
Rhododendron niveum este copacul care şi mierea, utilizată cu succes în de smirdar care în perioada de
naţional în statul Sikkim, India? locul zahărului în dietele naturiste. înflorire conferă masivului culoarea
Mierea produsă de albine din Literatura occidentală menţionează caracteristică de roz-aprins sau roşu-
nectarul florilor unor de specii de cazuri de îmbolnăvire de sindromul purpuriu.
rododendron, azalee şi dafin ce cresc “mierii nebune” din anul 401 î.d.H.
în regiunea Marii Negre dar mai ales În timpurile noastre, primele cazuri Bibliografie
în Turcia, este toxică din cauza unor au fost semnalate în anii ’80, în 1. Atlas Botanic
compuşi toxici existenţi în aceste Turcia şi respectiv în Austria în urma Editura didactica si Pedagogica
plante, numiţi generic “grayanotoxine” consumului unui sortiment de miere 2006 (autori L. Popovici, C. Moruzi, I.
(andromedotoxina, acetilandromedol, adus tot din Turcia. Alte cazuri s-au Toma)
rhodotoxine). Aceşti compuşi sunt înregistrat în Japonia, Brazilia, unele 2. Universul Plantelor Mica
inofensivi pentru albine dar sunt regiuni din Statele Unite, Nepal şi Enciclopedie, Editia III, Editura
otrăvitori pentru om, producând Noua Zeelanda. Enciclopedica Bucuresti 2000 (autori
sindromul “mierii nebune”. Specialiştii Specialiştii români de la Institutul Prof. Dr. C-tin Parvu)
americani au constatat că, deşi mierea de Cercetare Alimentară şi Institutul 3. Index fitoterapeutic, Editura
ce se poate recunoaşte uşor după un de Cercetări Apicole confirmă că teoria Medicala Bucuresti 1986 (autori Prof.
gust pregnant amărui, produce acest specialiştilor americani este plauzibilă. Dr. Em. Grigorescu, Prof. Dr. I. Ciulei,
sindrom, puţin cunoscut, dar în plină Aceştia precizează însă că albinele Asist. Dr. Ursula Stanescu)
expansiune. Simptome asemănătoare discern între plantele hrănitoare şi 4. Calauza in lumea plantelor si
altor afecţiuni fac boala mai greu cele toxice şi, în plus, în ţara noastră animalelor, Editura Ceres Bucuresti
de identificat iar nedescoperirea şi apicultorii nu urcă stupii la altitudini 1985 (autori Prof. Dr. C-tin Parvu, Dr.
netratarea ei la timp poate fi chiar aşa de înalte precum cele la care se Stoica Godeanu, Ing. Laurentiu Stroe)
mortală. Principalele simptome întâlneşte rododendronul. Mierea pură 5. Flora Romaniei Ed IV, Editura
ale bolii sunt convulsiile, scăderea de rododendron este produsă în special Albatros 1973 (autori: Ion Simionescu)
tensiunii, leşinul şi tulburări cardiace de albinele sălbatice. 6. Mic Atlas de Plante din flora
temporare. La baza înmulţirii cazurilor Din punct de vedere toponimic, Republicii Socialiste Romania, Editura
acestui sindrom stă tendinţa tot mai denumirea Muntele Roşu al masivului Didactica si Pedagogica Bucuresti
accentuata a oamenilor de a consuma cu acelaşi nume din Munţii Ciucaş, 1968, (autori: Prof. Univ. Dr. Docent I.
cât mai multe produse naturale, între provine de la numeroasele tufe Todor).
Foto: Alex Axon (www.alpinet.org)

Invitatie in Carpati 2009 Februarie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Invitatie in Carpati 2009 Februarie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Invitaþie in Carpaþi - www.iic.

GHID MONTAN Redactori:

SCHI Identitate graficã: Alexandru Axon

www.iic.ro Nr. 97/98, ianuarie/februarie 2009

Pledoarie pentru Cozia - Prima zi de iarnă

www.iic.ro 1 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

de venirea noastră şi poate de asta ajuns la capătul acesteia, se lăsase

punem mâna pe el. Amintiri depănate

www.iic.ro 2 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Prin Pădurile Lotrişorului

Mersesem mult, hălăduind prin

www.iic.ro 3 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

îşi marchează trecerea pe oriunde. rămas urmele şezutului ursului care

www.iic.ro 4 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Suhard: Alb imaculat

www.iic.ro 5 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

www.iic.ro 6 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

sus pentru doua zile si o noapte, a

Deci ce si cum s-a intamplat prin

www.iic.ro 7 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

sa cunoasca zona mai bine decat ce au

www.iic.ro 8 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

10 metri. Deci adio planurilor de a pleca

www.iic.ro 9 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Hotaram ca nu-i vreme de mers

www.iic.ro 10 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

fiecare cam la 3 metri unul de celalalt.

www.iic.ro 11 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

ca acasa, nu ca la mama acasa, dar ca

Ianuarie 2009: Din Rotunda,

www.iic.ro 12 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Pasul Rotunda. Cantonul silvic

www.iic.ro 13 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

www.iic.ro 14 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

la gradinita cand doamna educatoare

www.iic.ro 15 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

cortului, ca dimineata nu o sa-ti mai

www.iic.ro 16 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

te ia frigul daca ai hainele transpirate

www.iic.ro 17 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Gardurile din Suhard Apus de soare, în Şesul Muntelui.

www.iic.ro 18 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

www.iic.ro 19 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Prin nămeţi, pe Hăşmaşul Mare

www.iic.ro 20 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Poiana Albă, locuri care le cunoşteam

www.iic.ro 21 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

drept că scoteam adesea mana afară

www.iic.ro 22 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

primus, Radu cânta la chitară, că dacă

Sus: Cabana Piatra Singuratică

Mijloc: Piatra Singuratică

Jos: Spre vf. Hăşmaşul Mare

www.iic.ro 23 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Odată intraţi în pădure suntem

www.iic.ro 24 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

unde trebuia să mai dăm la beţe (eu că

www.iic.ro 25 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Apus deasupra Văii Oltului.

Spre Bălan, pe schiuri

www.iic.ro 26 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

Toponime - Varia (ep. 1)

www.iic.ro 27 Nr. 97-98, Ianuarie/Februarie 2009

dintre apelativele ’magula’/’măgură’