Invitație În Carpați (2009 - 03)

Invitaþie in Carpaþi - www.iic.
ro
Ediþia a III-a · Anul X · Numãrul 99/100 · Martie-Aprilie 2009
Cuprins
ITINERARII TURISTICE
Scotocind Parângul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 www.alpinet.org
(de Dinu Boghez) Revistã lunarã gratuitã de drumeþie,
Frumuseþi de dincolo de gard (Hãºmaº) . . . . . . . . . . . . . 5 munte þi naturã; distribuitã electronic de
(de Mihai Cibotaru) Asociaþia de Turism Montan "Alpinet".
Trekking în Orientali (Rarãu-Giumalãu) . . . . . . . . . . . . 13
(de Mihai Cibotaru)
Descarcaþi gratuit þi accesaþi arhiva
Ciucaº între douã anotimpuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 revistei Invitaþie în Carpaþi în format
(de Iuliana Bucurescu) pdf de pe situl www.iic.ro
Câteodatã ... Retezat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Orice persoanã care doreþte sã aibã o
(de Ovidiu Iordache) contribuþie la ceea ce înseamnã
GHID MONTAN "Invitaþie in Carpaþi" este invitatã sã ni
se alãture.
Piramida holograficã din Ceahlãu . . . . . . . . . . . . . . . . . 25 Scrie-ne un e-mail la redactie@iic.ro
(de Constantin Ceapchi)
MOUNTAINBIKE Redactori:
Bike în Piatra Craiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Emi Cristea (redactor coordonator)
(de Laurenþiu Barzã)
Colaboratori:
Pedalând prin Trascãu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 Dinu Boghez
(de Gianina Tãnase) Gianina Tãnase
Thekla Petro
SCHI-ALPINISM Iuliana Bucurescu
Valea Þapului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Constantin Ceapchi
(de Laurenþiu Barzã) Mihai Cibotaru
Mãlãieºti - Viscol, soare ºi pulver neatins . . . . . . . . . . . 37 Alin Tãnase
(de Matei Laudoniu)
Laurenþiu Barzã
Matei Laudoniu
SCHI-ALPINISM Ovidiu Iordache
Muchia Viºtei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 Identitate graficã: Alexandru Axon
(de Alin Tãnase) Contact: redactie@iic.ro
CLUBURI DE TURISM
Publicitate: publicitate@iic.ro
ISSN: 1841 - 7957
Asociaþia “Hai pe Munte” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
(de Mihai Cibotaru)
ECOMONTAN
www.iic.ro
Ziua Pãmântului - Ecologizare Tâmpa . . . . . . . . . . . . . 51
(de Emi Cristea, Thekla Petro) Reproducerea oricãrui material din revistã este interzisã
FAUNÃ fãrã acordul individual al autorilor.
Lupul (Canis Lupus) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58

(de Emi Cristea)
Foto Copertã: Gary Kramer
Canis Lupus
www.iic.ro Nr. 99/100, martie - aprilie 2009

Itinerarii turistice
Scotocind Parângul (Dinu Boghez)
Scotocind Parângul
Munţii Parâng
Text: Dinu Boghez; Fotografii: Dinu Boghez, Ionică Lera
Prin locurile ceva mai largi apăruseră apropie de noi. Am ieşit din staţiune,
Moto: construcţii noi şi cele vechi, abandonate, am zăbovit puţină vreme lângă panoul
“O clipă inima mi se făcuse cer.” păreau martorele unei alte lumi. cu trasee din masiv, în locul în care
Vasile Voiculescu primele poteci se răsfirau. Una dintre
Când am coborât în Petroşeni, ele urca spre creasta munţilor şi alta
Am plecat din Râmnicu Vâlcea în autogara Normandiei, vremea spre vârful ales. Urcam repede şi pe
atunci când ziua încă nu-şi intrase părea încă să fie frumoasă. Am ajuns măsură ce câştigam înălţime vântul
în drepturi. Era toamnă târzie şi mai repede decât gândeam la staţia începea să ne zgâlţâie serios. Când am
ziua se micşorase mult. Dar curând telescaunului şi tot aşa de repede şi ajuns pe vârful Parângului Mic – acum,
soarele a mijit peste orizont şi până la pensiunile de la poalele Parângului pentru prima oară, după ce trecusem
a ajunge la Horezu, am putut să ne Mic. De cum am depăşit pădurea pe de atâtea ori pe lângă el – o adevărată
delectăm privirile cu imaginea aproape deasupra căreia treceam, a început să vijelie se dezlănţuise peste noi. Dar
monumentală a Builei. Sclipea în razele bată vântul şi pe alocuri parcă începeam vizibilitate era peste tot locul.
soarelui şi era mereu frumoasă, pe cât o să ne legănăm cu scaun cu tot. Ceva Către înălţmea vârfului Cârja
ştiam. Mai departe, şoseaua ne-a purtat mai departe am trecut prin locul fostei vremea înourată ne lăsa să-i privim
pe sub creasta munţilor Căpăţânii, ,, căsuţe din poveşti ”. Erau acum prin poteca ce-i învingea semeţia. Undeva,
care acum, în pragul dimineţii îşi acel loc pensiuni zdravene şi o clipă ascuns vederii, stătea refugiul în care
etala vârfurile sale alpine. Zonele cu mi-a trecut prin minte că poate tocmai îmi petrecusem o noapte cu lună plină.
adevărat înalte, ale Preotei, Ursului şi de aceea a dispărut căsuţa amintită. Către Şurean şi primele sale vârfuri, nu
Nedeii, se lăfăiau sub razele dintâi ale Când ne-am dat jos din telescaun, ne-am era cine ştie ce vizibilitate. Lângă noi, pe
soarelui. Când ceva mai târziu am intrat hotărât repede la unul dintre locurile vârful înalt de 2074m, stăteau, martore
pe valea Jiului, peisajul, deschis până în care puteam înopta, unde scurtă ale altei tehnologii-meteo, rămăşiţele
acum, s-a schimbat. Până la Sadu, valea vreme ne-am odihnit. Apoi puţin după vechii staţii. Vântul bătea năpraznic
largă, ne-a permis să aruncăm o privire orele prânzului, am început urcuşul şi cum ne-am ridicat din cotlonul în
spre înălţimile mari ale munţilor către către vârful Parângului Mic. Era acesta care ne adăpostisem, i-am simţit din
care ne îndreptam. Imaginea Cârjei primul nostru obiectiv. Nu era o vreme plin tăria. Pe poteca crestei, am coborât
mai ales era parcă obsedantă. Mai apoi grozavă, dar nici ploaia nu părea să se repede până în şeuţa în care am întâlnit
valea a început să se îngusteze, strânsă
zdarvăn între pereţi stâncoşi. Peste
panglica şoselei zburau care încotro,
frunzele colorate, aruncate peste vale
de zilele toamnei adânci în care eram.
Pe coastele abrupte, oarecari
mesteceni, îşi trimeteau până în vale,
sclipirile dimineţii senine şi foşnetul
frunzelor, ce-şi trăiau ultimele clipe
ale visului de peste vară. Jiul, cândva
o apă întunecată, acum părea cristalin
şi sărea sprinten peste stânci şi pietre
de tot felul. Mânăstirea Lainici era tot
acolo unde o ştiam. Şoseaua se strecura
pe lângă apa de munte, care parcă
îşi recăpătase culoarea naturală. Din
înaltul abruptului pe lângă care ne
strecuram curgeau frunze zburdalnice. Urcând cu telescaunul (Foto: Ionică Lera)
www.iic.ro 1 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

poteca ce urca spre creasta Parângului.

Ne-am adăpostit sub o stâncă. Vântul
nu mai bătea aici mai deloc. Cobora
spre noi un tânăr grăbit. Ne-a spus că
venea dinspre lacul Mija. A ţnut să ne
spună că venise făcând mai puţin timp
decât cel de pe indicatoare. Ştia el nişte
scurtături !. Nu mai aveam de ce sta
acolo şi am început coborîrea spre locul
unde aveam să ne petrecem noaptea.
Căldura molcomă din cameră, cerul
înstelat văzut pe fereastră şi luminile
oraşului, sclipind în noapte, ne-au dat
speranţe pentru a doua zi.
Dimineaţa, cât ne permitea toamna

Din Parângul Mic (2071 m) spre vârfurile Mija şi Carja (Foto: Dinu Boghez) înaintată în care eram, am plecat grăbiţi.
Nu era o vreme grozavă, dar soarele
îşi arunca raze strecurate printre nori.
Ceva speranţe că vom avea vreme
bună, tot aveam. Am ajuns repede la
băncuţa din capătul pârtiei de schi,
acolo unde poteca de creastă se abătea
spre dreapta. Ştiam că Parângul Mare,
atât de apropiat, avea să fie scopul
ascuns al colegului meu. Era mai tânăr,
mergea repede şi oricum dacă am fi
mers împreună îi incomodam ritmul.
Aşa că....ne-am despărţit. L-am rugat
să se uite le refugiul din cale şi să-mi
spună ce noutăţi mai erau pe acolo.
Ultima oară l-am zărit deasupra şeii
din care eu aveam să mă abat spre
Pe malul lacului Mija (Foto: Dinu Boghez)
lacul Mija. Şi ceaţa a făcut să-l pierd din
priviri. Am ajuns şi eu, repede în şaua
cu stâlp indicator către lacul Mija. Ceaţa
se aşternuse peste creasta muntelui.
Nu ştiam cât de bun era marcajul şi

nici cât de clară era poteca, dar tot am
plecat spre lac. Prea trecusem de atâtea
ori pe lângă ramificaţie şi prea dorisem
mult să ajung pe malurile lui. Câtăva
vreme poteca a mers înaintea mea, fără
să coboare. Apoi coborâşul se strecura
printre tufe de jneapăn. Ceaţa părea să
se ridice şi privirile iscodeau locurile din
spatele crestelor, încercând să ghicesc
ceva mai devreme, cam pe unde avea
Vârful Cârja (Foto: Dinu Boghez) să fie lacul. Câteva serpentine scurte şi

am ajuns la firul văii, pe acolo pe unde

se strecra un pârâiaş. Dacă aveam să
mă iau după harta lui Nae Popescu,
pârâiaşul trebuia să se cheme Slăvuţul.
Crestele tindeau să se acopere de ceaţă,
dar uneori lăsau să li se vadă măreţia.
Grohotişurile de către poalele crestei,
hornurile care le străbăteau coastele,
alcătuiau lumea misterioasă în care
pătrunsesem.
Îmi veneau în minte lucruri citite

despre traseele cu iz alpin de prin aceste
locuri, misterul ce înconjura lacul către
care mă îndreptam şi dialogul cu mine
însumi se înfiripa repede, fără teama
ceţurilor şi a ploii care se apropia.
Am atins firul văii şi stâlpii de marcaj Căldarea Roşiilor - Lacurile Mândra, Lung şi Roşia (Foto: Ionică Lera)
bine aşezaţi mă îndreptau în lungul
am ajuns din nou la stâlpul de marcaj Mă pregăteam să zăbovesc pe malul
văii. Ultimul dintre ei, se afla înaintea
pe care doar cu puţin timp înainte lacului. Aveam si de ce. Până la ultimul
unei perdele de jnepeni. M-am uitat
îl părăsisem. Undeva, pe un perete stâlp de marcaj, mai erau câţiva paşi.
împrejur şi nu am văzut niciun alt
stâncos, am zărit semnul punctului Oglinda apei, liniştită, neverosimilă,
semn. Am luat-o printr-un şleau, pe
galben şi de la el mai sus, poteca în marea de piatră care o înconjura, a
care oarecari urme de om m-au făcut
abruptă care cu siguranţă mă conducea început pe nesimţite să freamăte. De
să cred că nimerisem poteca spre lac.
spre lac. Pierdusem ceva mai mult de ½ undeva din norii deveniţi compacţi,
Ajuns la capătul micului horn înierbat,
oră. Am ajuns la semnul buclucaş, am ajungeau până aici, mulţimea fină a
m-am aflat la firul unei văi ce se pierdea
traversat o hoagă, am parcurs repede stropilor mărunţi, strecuraţi prin sită
în adâncul pădurii. M-am întrebat dacă
poteca abruptă şi am ajuns pe malul cerească. Nu i-am luat în seamă şi
pe acolo s-ar putea strecura poteca
lacului, încojurat de tufe de jneapăn şi deabia când stâncile din preajmă au
dinspre valea Jieţului. Apoi am căutat
ascuns printre grohotişurile aruncate început să se umezească de-a binelea
din priviri locul unde-ar putea fi lacul.
până el de crestele înalte, care începeau şi luciul apei s-a arătat străpuns de
Am străbătut perdeaua de jnepeni, până
să se învolbureze. picături din ce în ce mai consistente, am
realizat că nu aveam încotro şi trebuia
să părăsesc locurile. Deocamdată
ploaia nu reprezenta chiar un pericol şi
câtăva vreme am străbătut poteca fără
teamă. Pe poteca priporoasă şi cam
alunecoasă acum, apoi pe sub peretele
stâncos, părăsind poteca şi scurtând
astfel drumul, am ajuns repede la firul
văii pe care le venire îl părăsisem.
Aici mi-am pus oarecum pelerina şi
am plecat mai departe. Tot nu credeam
că ploaia va fi una de durată. Curând
am părăsit firul apei şi am început
urcuşul. Acum ploua de-a binelea
şi darabana ploii imi amintea că ar
fi trebuit să-mi potrivesc mai bine
pelerina şi peste rucsac trebuia să-mi
Refugiul Cârja (Foto: Ionică Lera) trag îmbrăcămintea protectoare. O să

se risipească uneori. A zăbovit acolo

multă vreme şi i-a trebuit ceva răbdare,
până când, printre vălurile zburătoare,
a izbutit să prindă imagini dintre cele
frumoase şi efortul reîntoarcerii i-a
fost astfel răsplătit. La întoarcere l-a
prins şi ploaia, tot cam 2 ore cât mă
prinsese pe mine, doar că a fost mai
atent cu protecţia lui şi a rucsacului şi
când ne-am întâlnit, avea mina omului
fericit că ziua petrecută pe creastă nu
i-a fost cu totul potrivnică. Una peste
alta, avusese parte de o vreme ceva mai
bună decât mine. Şi când am revăzut
împreună fotografiile mulţumirea i-a
fost deplină.
Ca mai mereu când muntele se mai
Spre Parângu Mare - 2519 m (Foto: Ionică Lera) burzulueşte câtă vreme eşti în inima
lui, întoarcerea am facut-o într-o zi
meargă şi aşa , ploaia va trece repede, acoperişului de curând refacută. Iar
însorită, când imaginea Cârjei se lăfăia
gândem eu. Dar nu trecea şi pe cât înăuntru avea fixată o masă. Poate în
în razele soarelui tomnatec. Dis-de-
de repede mergeam, ploaia venea curând va avea şi nişte priciuri şi atunci
dimineaţă ne-am urcat în telescaun. Jos
din urmă, din ce în ce mai puternică. va fi şi mai util. Apoi ceaţa, până către
am avut norocul să întâlnim un mijoc
Auzeam stropii bătând darabana pe Parângul Mare, avusese doar roluri
de transport care ne-a dus repede în
spatele meu, dar nu m-am oprit să-mi episodice şi deabia sus, pe vârf, devenise
Petroşeni şi până să apucăm să bem o
aranjez mai bine cele ce trebuiau să oarecum compactă. Dar către căldarea
cafea în autogara cea mică, a şi sosit
mă protejeze. Şi când m-a udat de-a Roşiilor, vălurile de ceaţă deveneau
autobuzul care spre seară ne-a lăsat
binelea, am ajuns şi eu la băncuţa din uneori mai transparente şi oarecare
acasă.
capătul pârtiei de schi. Norii nu-şi mai lumină părea că se coboară peste
scuturau peste mine picăturile dese, lacurile mirifice de acolo. S-a coborît
Parângul ne mai oferise încă odată
dar acum udeala nici n-o mai simţeam. colegul pe muchia secundară, nordică,
zile fericite !
Deabia când am ajuns în cameră am a vârfului, până când ceaţa a prins să
constatat că nu prea rămăseră pe mine
lucruri uscate. Nu mi-a mai rămas
altceva de făcut decât să-mi pun
lucrurile la uscat.
Timpul a trecut repede şi înserarea

avea să se aştearnă curând şi colegul
meu nu mai venea. Într-un târziu
l-am văzut coborând pe drumul larg.
Eram curios să aflu cum a ajuns pe
vârful cel mare al Parângului şi cam ce
vreme a întâmpinat. Şi iată cam ce mi-a
povestit.
De când îl pierdusem din vedere, pe
creasta care ducea spre vârful Cârjei,
ceaţa îl cam supărase. Se oprise o clipă
la refugiu, să vadă ce se mai făcuse pe
acolo. Refugiul, prima oară construit
în 1899-!-, avea acum hidroizolaţia Staţiunea de sub Parângu Mic (Foto: Ionică Lera)

Lumea de lângă noi, frumuseţi de dincolo de gard (Mihai Cibotaru)
Lumea de lângă noi, frumuseţi de dincolo de gard

Munţii Hăşmaş
Text şi fotografii: Mihai Cibotaru
autogara deoarece... nu a avut destui mi-am mai cântărit rucsacul, îl simt
Îmi doream să ajung în M-ţii clienţi şi dimineaţă şoferul în loc să că are sub 20 kg, lucru care mă pune
Hăşmasului de mai mult timp, sune din bun simţ la autogara s-a întors pe gânduri. Oare ce a rămas acasă? De
încercasem de vreo două ori dar nu pe cealaltă parte în patul cald de acasă. obicei mă lupt cu el să-l aduc în limitele
reuşisem decât să ajung la Lacul Roşu. Mai bine, decât să se trezească cu faţa categoriei de grautate la care mă bat.
Cheile Bicazului şi Lacul Roşu la perete. În gara mă întâlnesc cu Costel, de
sunt cunoscute şi recunoscute de Aşa că, de data asta, în concediu data asta o să fim doar doi în tură. Am
toată lumea aproape şi în toate fiind, mi-am zis că trebuie neapărat să ceva emoţii, e prima dată când mergem
cărţile poştale. La fel dacă o să vezi o ajung în Hăşmaş. Rucsacul e făcut de în formula asta la munte, şi chiar dacă
fotografie gen Kodak ce are în fundal câteva săptămâni şi la început de week- ne cunoaştem de mai mult timp nu ştiu
chei înguste sa un debarcader în end nu fac decât să arunc nişte plicuri exact cum o să meargă treaba. Vorbă
spatele căruia se profilează pe luciul cu ceai, supe şi una-două conserve, lui, în viaţa de zi cu zi oamenii pot fi
apei trunchiuri de copac, răspunsul precum şi să verific dacă benzina ca fraţii, deabia când dau de greu (fizic
tău va fi corect aproape sigur dacă din primus mai poate topi câteva şi/sau psihic) vezi exact dacă ţi-ai
vei răspunde Lacul Roşu sau Cheile kilograme de zăpadă (nici nu ştiu cum ales bine colegul de tură, dacă fiecare
Bicazului luate în ordine inversă. Zona e mai corect, kilograme de zăpadă, sau reuşeşte să-l suporte pe cel de lângă el
e pitoreasca şi fermecătoare în acelaşi litri de apă transformaţi în ceai după ce şi să se facă suportabil. Să fie înţeles, să
timp. Dacă de la şoseaua ce leagă am topit zăpada). se facă înţeles şi să înţeleagă şi nevoile
Moldova de Transilvania te abaţi cale După verificarea rucsacului şi celuilalt.
de o oră poţi ajunge fără mari greutăţi a kitului de urgenţă (o haină pusă Apoi mai e şi diferenţa de vârstă
fie în cheile Bicajelului, pe Suhardul intenţionat în plus, la fel o pereche dintre noi de vreo 30 de primăveri care
Mic (1506 m), în şaua Varascaului sau de ciorapi şi o căciulă, o folie de ne face să ne gândim dacă conflictul
în cheile Sugaului. Şi în multe alte supravieţuire plus ceva chibrituri şi încă de vârstă dintre generaţii e adevărat
locuri minunate şi apropiate parcării diverse folositoare la supravieţuirea sau e o gogoaşă inventată de psihologi
în care îţi poţi lăsa maşina. Numai că omului), o iau frumos cu noaptea în pentru a mai câştiga un ban. Plecăm pe
alte frumuseţi există şi dincolo de acest cap spre gară. De data asta nici nu la ora şase dimineaţa, urmând ca deabia
gard: munţii Hasmasului.
Prima dată când mi-am dorit să
ajung aici eram în facultate şi mai
temător de câinii de la stana, am
preferat să campam la Lacul Roşu
pentru vreo 5 zile şi să străbatem zona
în lung şi lat la picior. Apoi într-o vară
acum vreo trei ani ne-am răzgândit
din cauza vremii, după ce cu o noapte
înainte cortul nostru deabia a făcut faţă
unei ploi torenţiale undeva la marginea
lacului şi vremea a doua zi nu ne-a lăsat
ca varianta de lucru decât întoarcerea
acasă. În februarie anul trecut, cu harta
în mână şi bagajul de Hăşmaş în spate
am ajuns din Piatră Neamţ în Ceahlău
pentru simplul motiv că ... autobuzul
care trebuia să ne lase aproape de
Balan, la Sândominic nu a mai ajuns în

pe la ora 13:30 să ajungem la Izvorul

Oltului de unde trebuie să vedem ce
variante avem pentru a ajunge cale de
vreo 10-12 km în Balan, de unde începe
propriu-zis traseul spre cabană Piatra
Singuratică şi mai departe în Hăşmaş,
până la Lacul Roşu. Odată trecuţi de
Oneşti, peisajul se schimbă; munţii
Ciucului, Nemirei ne întâmpină şi ne
clăteşte privirea.
Doar pe vârfurile lor mai sunt petice
de zăpadă, în ultima săptămână a fost
foarte cald şi munţii din albi au devenit
cam cenuşii, mohorâţi şi posomorâţi
până în primăvara când păşunile şi
La început de drum
poieni îşi vor schimba culoarea.
Sâmbătă 07.02.2009
Oraş Balan (900 m) – Cabana Piatra
Singuratică (1517 m) [triunghi albastru]
– pe sub Hasmasu’ (Hagimasul) Mare
– Poiana Albă (1509 m) [banda roşie 9
km].
În haltă Izvorul Oltului nici bine nu
ne dăm jos din tren ca şi suntem luaţi
în primire de un tip cu o Dacie 1300
care ne întreabă dacă mergem în Balan.
Până să răspundem ne vedem deja
urcaţi rucsacii în portbagaj şi noi urcaţi
în maşină gândindu-ne cu cât oare o să
ne taxeze căci nici nu întrebasem încă Ecem (Piatra Albă)
care-i preţul. Omul însă e cât se poate de
rezonabil şi pentru şapte lei de persoană
opreşte în Balan pentru a ne face
ultimile mici cumpărături, ne explica
care-i mersul treburilor prin acest mic
orăşel fantomă, ne arată beneficiile şi
avantajele anilor de după 1989 pentur
zona şi exploatarea minieră şi ne lasă
dincolo de Balan, la capătul unei uliţe
de unde începe traseul triunghi roşu
care zice el e cel mai rapid către cabana
Piatra Singuratică. Dacă am fi mers
înainte pe şosea am fi ajuns la lacul
Balan, de unde în continuare, de-a
lungul Oltului la dreapta am fi luat-o
spre pasul Pângăraţi sau la stânga, prin
Trecătoarea Oltului am fi ajuns foarte
aproape de Gheorghieni.
Este aproape ora 14 şi de pregătim Cabana Piatra Singuratică

de urcuş. Şi pentru că în orice lucru

pauzele lungi şi dese pot fi uneori şi
cheia marilor succese, începem urcuşul
cu o mică pauză de hidratare şi de
ejustare a chingilor rucsacilor. Traseul
merge pentru început de-a lungul
unei uliţe după care face dreapta .S-
au construit şi aici case de vacanţă dar
parcă mai puţine, mai cu gust, fără a
afişa o opulenţă şi o agresivitate care
să-ţi irite privirea. De drum e un strat
gros de gheaţă aşa că mergem cu foarte
mare atenţie; rămânem surprinşi cât de
perseverent poate fi şoferul unui MCV
care vrea musai să ajungă sus de tot pe
patru roţi.
Piatra Singuratică Patinează într-una dar nu se
lăsă uşor, probabil ar fi rupt pedala
acceleraţiei dacă la un moment dat nu
ar fi rămas în trei roţi, a patra fiind deja
intrată în albia unui pârâu. Moment
pentru noi de al depăşi şi de ai arăta că
doi cai putere degajă mai multă forţă şi
tărie decât toată herghelia lui ascunsă
sub capota maşinii.
O familie ne indică şi ne arată pe
unde o ia traseul urându-ne vreme
bună. Părăsim uliţa pe dreapta cum
spuneam, trecem printr-o grădină (eu
sau gardul, Costel ocoleşte vreo 20
metri şi trece pe poarta larg deschisă)
şi intrăm într-o poiană lungă de vreo
700-800 metri la capătul căreia trebuia
Hăşmaşu Mare (1792 m), văzut de la Piatra Singuratică
să găsim drumul forestier ce merge
până aproape sub cabană, unde se
intersectează cu celălalt traseu (banda
albastră) ce pleacă din centrul oraşului
Balan. Pe aici nu-i pic de zăpadă,
apmantul este uscat şi avem spor la
urcare.
Marcajul lipseşte cu desăvârşire, nu
există nici măcar o tăbliţă indicatoare,
singurul semn fiind pe prima din cele
trei construcţii (mici sălaşe) aflate pe
partea dreaptă fiecare la o distanţă
matematică egală de aproximativ
100 metri. La intrarea în pădure din
capătul de sus al poienii în dreapta
găsim drumul forestier şi marcajul
Piatra Singuratică. turistic proaspăt aplicat alături de

pătratul roşu care delimitează accesul

în rezervaţie/parcul naţional. Am
făcut cam trei sferturi de oră şi luăm o
pauză. În ciuda temerilor mele, Costel
merge mult mai tare decât mi-aş fi
imaginat. Sunt foarte plăcut surprins şi
devin oarecum invidios pe el; în ideea
că aş fi un om fericit dacă aş reuşi şi eu
la vârsta lui să merg măcar la fel. Mă
gândesc că-i posibil având în vedere că
şi el a fumat vreo 30 de ani; fac rapid
un calcul şi ajung la concluzia, satistic
vorbind, că mai pot ţine ţigara în colţul
gurii încă vreo 10 ani.
De aici traseul merge până aproape Privind înapoi spre Ecem
de Piatră Singuratică pe drumul
forestier pe care a apărut şi zăpadă; nu
este mare doar că e destul de îngheţată
şi drumul are panta destul de înclinată
aşa că ne solicită un minim de atenţie.
Mergem pentru vreo 40 de minute şi la
un moment dat marcajul turistic (destul
de şters dar totuşi la limita identificării
cărării) face stânga.
După încă 10 minute apare în
dreapta noastră stâncăriile Pietrei
Singuratice (1587 m) iar la baza lor
cabana-refugiu cu acelaşi nume.
În ciuda dotărilor de care dispune
(adică aproape zero absolut) cabana e
destul de aglomerată, sunt vreo 20 de
turişti. Păcat de cabana ajunsă refugiu,
beneficiază de o privelişte şi un peisaj
de invidiat.
În faţa ei ţi se aşterne la picioare
întreaga Transilvanie, în stânga scăldată
de soare ai Piatra Singuratică şi dincolo
de ea la vreo 2 km Piatra Ascuţită;
în spate încep poienile Hasmasului
străjuite de Hasmasu Mare (1792 m),
pentru că dincolo de Poiană Albă, spre
Lacul Roşu în dreapta să găseşti crestele
Hasmasului Negru (1773 m). Până aici
am făcut 1 1 ore şi se impune o scurtă
pauză de masă, căci vagoanele cfr-ului
nu oferă confortul necesar nici măcar
pentru o mânca un sandwich.
Afară e senin, soarele ne mângâie
feţele şi termometrele arată vreo 6
grade plus. Nici un pic de nor pe cer Costel Asandei ... un deosebit om de munte.

Hăşmaş are un farmec şi mai ales oferă

privii peisaje de vis. În spatele nostru
sunt pietrele (singuratică şi ascuţită) ,în
stânga Mtii Giurgeului, iar dincolo de
Lacul Roşu apar munţii Bistriţei şi mai
la dreapta lor Ceahlăul ancorat parcă în
negura timpurilor. Se vede perfect de
la Ocolaşul Mare până dincolo de Vf.
Lespezi, terasa intermediară străjuită
de turnul lui Butu şi Ana, iar dincolo de
poiană Stanilelor, mult mai în dreapta
apare Piatra Sura (1525 m) cu al său
vârf împădurit. Văd că în Ceahlău
e zăpadă mare, totul e alb, în schimb
Mtii Giurgeului sau Tarcaului nu prea
mai sunt albi, la fel şi cei mai din sud
(Ciucului şi Nemira). Oricum iarna nu
a trecut, suntem deabia în februarie.
Sub Hasmasu Mare intrăm din
nou în pădure şi instantaneu grosimea
Se lasă seara în Hăşmaş
stratului de zăpadă creşte. Traseul
ceea ce ne face să credem că vom avea condiţii de vizibilitate proastă şi dacă
nostru merge înainte însă cei care
o noapte înstelată. Plus că mai e şi luna eşti aici prima oară e posibil să apelezi
au tăiat poteca înaintea noastră la
plină. des la hartă. Imediat după ieşirea din
un moment fac stânga în urcare spre
Plecăm pe la 16 pe banda roşie pădure, în dreapta e o stână aflată la
vârf. E deja trecut de ora 17 şi hotărâm
lăsând în urma noastră cabană. vreo 250 metri de potecă; pare destul
că-i mai bine să mergem înainte spre
Mijloacele de transport spre Hăşmaş de bine întreţinută privită prin lcd-ul
Poiana Albă, renunţând la a mai urcă
din dulcele nostru târg, cum au spus aparatului foto.
pe vârf. Poate la vară când vom mai
unii, sunt puse aşa de aiurea, încât cel Toată bucata asta de traseu până
ajunge pe aici căci acum fiind şi prima
puţin la venit pierzi o jumătate de zi fie când reintram în pădure în zona Vf.
dată nu ştim exact cât mai e până în
cu trenul, fie cu auto; iar asta se simte
în timpul care-ţi rămâne la dispoziţie
pentru balaureala, mai ales că acum,
iarnă, luna răsare mult mai devreme.
O luăm prin spatele cabanei către
Hasmasu’ Mare de unde sperăm să
ajungem în Poiana Albă în pragul serii.
Atât marcajul cât şi poteca sunt bune,
mergem repede, mai ales că cei de la
cabana probabil au tras o fugă până pe
Hasmasul Mare (este relativ aproape,
în 3 ore ajungi înapoi la cabana chiar
şi în condiţii de iarnă, fără bagaj).
Când ieşim din pădure condiţiile se
schimbă: zăpadă aproape lipseşte
din cauza vântului care a spulberat-o
însă mici marcajul nu se mai vede.
Nu e nevoie de harta, căci avem în
fata urmele celor dinaintea noastră
(cu care ne tot intersectam) însă în
Poiana Albă ... loc de cazare

şi plutim deasupra ei, când se sparge

şi pe rând ne “extragem” picioarele
din ea. Cam odată cu luna ajungem în
poiană. Acum dilema: unde dormim?
Căci faţă de alte locuri colindate aici
sunt vreo 10-15 construcţii (stani,
sălaşe pentru animale etc) aşa că ne e
greu să alegem. Până la urma scanăm
o stână funcţie de cum arată acoperişul
şi hotărâm să ne facem veacul în seara
asta acolo.
Înainte de ora 19 avem deja daţi
rucsacii din spate în stana şi inspectăm
camera de trei stele în care o să stăm:
Noapte bună!
uşa se închide foarte bine, în stana nu-i
nici fulg de zăpadă, două geamuri lipsă
pe care le acoperim cu nişte bucăţi de
plastic găsite pe jos, două paturi din care
unul trebuie un pic aranjat pentru a se
putea dormi pe el şi o grămadă de doze
de bere goale (lucru care mă face cumva
să dau dreptate ciobanilor atunci când,
uneori, vara nu te întâmpină neapărat
mereu cu zâmbetul pe buze când te
văd sau când nu cheamă câinii ce te-au
înconjurat în secunda zero). Oameni
şi oameni, ciobani şi ciobani, aşa cum
din (ne)fericire întâlneşti la tot pasul
La plecare ...
fie la munte fie în buricul târgului sau
poiană unde ştim din auzite şi sfaturi În stânga însă apar stane şi uitându-
la ultimul mall deschis în urbe. Patul
primite că nu vom căuta mult până să ne şi pe hartă ne dăm seama că e direcţia
îl aranjăm repede cu două scânduri
găsim o stână bună în care să dormim corectă spre Poiana Albă (aprox. 1500
găsite pe jos şi ne întindem rucsacii pe
peste noapte. În principiu ştiam că mai m). Zăpadă la fel, când îngheţată bocnă
ele căci e bine să ne schimbăm să nu ne
avem cam o oră până acolo, dar până
ce nu treci tu măcar odată prin locurile
noi neumblate nu poţi pune baza 100%
pe timpii daţi de alţii. Pentru simplu
motiv că fiecare are ritmul lui de mers,
fiecare e fie cu un rucsăcel fie cu ditamai
casă în spate precum melcul şi mai ales
fiecare face faţă la efort fizic în ritmul
său.
De aici înainte nu mai avem
avantajul urmelor în zăpadă şi cum
ritmul meu e un pic mai alert (nu cu
mult) decât al lui Costel o iau înainte.
După vreo 400 metri o luăm în stânga.
Marcajul dacă e să fie, e pe pietrele
acoperite de zăpadă, altvel e sublim
dar lipseşte cu desăvârşire.
Drum spre Lacul Roşu (în dreapta e spre Pasul Pângăraţi)

Spre Valea Bicazului (se vede o porţiune din Suhardul Mic)

ia frigul. rămas afară în stana). Temperatura şi al vântului ce adia numai pentru a ne
Între timp dau drumul şi la primus ne-a făcut de fapt să renunţăm în a spune că e şi el acolo. Înainte de ora 9 o
şi ne apucăm de topit zăpada şi de întinde cortul în stana şi a dormi fără luăm din loc. Pentru astăzi avem doar
palavre. pretectia foliilor rezistente la mii de de coborât până în Lacul Roşu de unde
Costel e un om extraordinar, un om milimetri coloana de apă. sperăm la un transport cât de cât rapid
pentru care tara Maramureşului, munţii şi nefragmentat spre Iaşi, acasă.
Rodnei şi ai Calimaniului nu au taine. Duminică 08.02.2009
Îi cunoaşte bine şi mai ales cunoaşte Poiana Albă (1500 m) – Câmpul Vremea e superbă, de la prima
oamenii locurilor. Îmi vorbeşte de Bârsanului – Pârâul Hagimasului oră soarele a luat locul stelelor ce au
moroşeni, de nenea Gheorghe şi de Negru – Câmpul lui Pălea – Lacul Roşu luminat întreaga noapte zările, e cald
copii lui. Are un mod de a-ţi evoca 9983 m) [banda albastră, 10 km] şi bine, aşa că grosul hainelor sunt în
oameni şi locuri, de a zugrăvi portrete Ne trezim destul de devreme, înainte rucsaci şi nu pe noi. Primul kilometru îl
încât înţelegi mai bine decât dacă ai de răsăritul soarelui. Peste noapte am facem tot prin poieni unde mai vedem
privi o sută de fotografii. Îmi place, avut parte de un adevărat spectacol încă vreo 7-8 stani dup acare intrăm în
drept pentru care ne băgăm în sacii de dat de aştrii bolţii cereşti. Vremea şi pădure pe un forestier. Aici marcajul e
dormit târziu în noapte. Care noapte lumina lunii ne arătau locurile mulţi bun şi îl vom găsi pe copaci sau pietre
nu-i deloc friguroasă, termometrul kilometri de jur împrejurul nostru. Iar până la final, însă în Poiana Albă
s-a oprit puţin deasupra liniei de zero zăpadă licărea în bătaia lunii lunii. trebuie atenţie, harta, busola sau orice
grade iar peste noapte nu a coboart la Totul împreună cu un joc al umbrelor altceva care să te îndrume în direcţia
minus (mărturie a stat un pet cu apă corectă (ciobani, ghid sau cel mai bine
un prieten care a mai trecut pe aici).
Ne mişcăm repede şi la vreo 500 metri
după ce ajungem la pârâul hagimasului
Negru intrăm pe un drum forestier.
De aici mai avem cam 5-6 km până
în staţiunea Lacul Roşu şi vedem
ultimile două stani care în caz de vreme
rea sau apus de soare mai ales iarna pot
să te facă să renunţi la a întinde cortul.
Pe drum prindem viteză (gps-ul arata
chiar şi 8 km/oră) aşa că foarte repede
ajungem în cătunul Câmpul lui Pălea.
Cătunul se pare că s-a dezvoltat căci au
apărut o grămadă de case de vacanţă
(peisajul chiar te îmbie la a avea aşa ceva
aici) şi înainte cu vreun km de a ajunge
la şoseaua ce leagă Gheorghieniul de
Suhardul Mic Bicaz trecând prin Cheile Bicazului

apar şi primele pensiuni atât în stânga să luăm o mică pauză şi tocmai când ce tocmai testa traseul, să vadă în cât
cât şi în dreapta. îmi scot termosul să mai luăm o gură timp face ruta căci de luni urma să-şi
Ajungem repede şi la şosea şi facem de ceai vedem un microbuz. Oradea – intre în pâine. Noroc chior ne zicem,
dreaptă spre Lacul Roşu până unde Iaşi. Nu ne vine să ne creadă ochilor; asta chiar înainte de a intra în Bicaz. De
mai avem cam 1 km. Cât caut nu-ştiu- de unde a apărut, căci verificasem toate acolo amintiri multe nu prea mai am,
ce prin buzunare eu iar Costel vorbeşte variantele şi nu găsisem ruta asta şi apoi ceva ceva îmi aduc aminte tocmai de la
la telefon, trec pe lângă noi că viteza nici din Lacul Roşu nu ni se spusese că intrarea în Iaşi. Da, somnul a fost cât se
gândului două autobuze. În staţiune ar exista aşa ceva la ora aia. Mâna mi poate de dulce.
aveam să aflăm că ajungeau la Piatra se blochează refuzând a face semnul
Neamţ (exact unde doream şi noi să internaţional al autostopiştilor, noroc Ce am visat nu mai ţin exact minte,
ajungem) şi pentru a prinde următorul de Costel care-şi agita băţul de ski. însă ştiu că week-end-ul următor eram
mai aveam de stat vreo trei ore. Oprim Maşina opreşte. “Iaşi?” întreb, “Da” tot sus pe munte.
la alimentară din “centru” şi mai alături vine răspunsul salvator. Cu termosul
stăm în bătaia soarelui savurând o bere într-o mână şi rucsacul în cealaltă hop Mai puţine vorbe, mai multă
şi făcând planuri de bătaie legate de şi noi în microbuz. mişcare.
transportul spre casă. Aveam să aflăm că era un microbuz Hai pe munte!
Îmi trec tot felul de idei prin cap;
fiind în concediu îmi mai permit
eventual încă două-trei zile de
balaureala, aşa că ultima soluţie ar
fi să ajungem în Bicaz Ardelenesc
sau Neagră de unde eventual putem
ajunge în Ceahlău după care am cobora
în Durau şi am porni spre casă. Nu dau
glas gândurilor căci hotărâm să o luăm
uşor uşor spre chei şi poate cu un pic
de noroc să ajungem în Piatră Neamţ
înainte de a pleca şi ultimul microbuz.
Încerc să rezerv două locuri spre Iaşi la
ultima cursa dar se pare că autogara şi-a
schimbat politica legată de rezervări:
banul jos, ochii la uşă, căci nu se mai
fac rezervări telefonice. Încerc să explic
Piatra Altarului
că sunt la X kilometri distanţă şi nu am
cum să fiu decât la ora la care pleacă
microbuzul; explic aşa de clar punând
chiar şi pasiune în ceea ce fac încât mă
trezesc cu ton de ocupat de la duduiţa
dispecer. Asta-i viaţa cum s-ar zice.
O luăm încet la vale, spre chei.
Peisajul e demenţial, înainte de tunel
vedem o echipă de vreo 4-5 omuleţi
mici mici agăţaţi de peretele de stâncă.
Da, e paradisul căţărătorilor aici. În
stânga şi în dreapta firicelele de apă ce
se scurg de pe pereţi s-au transformat
în sloiuri şi blocuri de zăpadă.
Puţin înainte de ora 15 suntem la

ieşirea din chei dinspre Bicaz. Hotărâm Relief structural în calcare

Trekking prin Orientali: Rarău-Giumalău (Mihai Cibotaru)
Trekking prin Orientali

Munţii Rarău - Giumalău
Text şi fotografii: Mihai Cibotaru
Munţii Giumalău
De fieacare dată revin cu plăcere traseul ce pleacă din dreptul cabanei Paşcani stăm până la ora 24 la o cafea,
în zona oraşului Câmpulung Mestecăniş pe la schitul cu acelaşi adică exact până ospătarul începe
Moldovenesc. Din simplul motiv că nume, ce merge pe curba de nivel şi să întoarcă scaunele cu picioarele
aici am stat patru ani, patru ani în care ajunge în poiana Ciungi de unde urcă în sus. Cum altă variantă nu avem,
am luat pentru prima dată contact cu pe Vf. Giumalau, pentru că mai apoi să încercam să ne facem cât mai comozi
muntele. Aici am învăţat prima dată coboare până la intersecţia drumului în holul gării urmărind reclamele la un
cum se desface o conservă cu carne forestier ce vine de la Pojorâta, de unde televizor obosit. Sala de aşteptare era
presată izbind-o cu o piatră (devenind tot pe drum să ajungem în Rarău. ocupată deja, iar noi, uituci, lăsaserăm
homo intelectualus) sau m-am învăţat măştile de oxigen acasă ca doar nu
cu gustul brânzei topite (consacrându- Vineri, 16.01.2009. urcăm pe Aconcagua. Altfel nu era
mă drept homo incrancenatus). Pe De data asta am schimbat strategic chip să respiri (în salonul de conferinţe
Valea Caselor paşii m-au purtat de modul în care urma să abordăm interboschetare din gara).
nenumărate ori spre Cheile Moară trenurile CFR-ului. Pe la opt ne adunăm Înainte de ora 3 urcăm în tren
Dracului sau pe dealurile înconjurătoare în gara: eu, Liviu, Tudor, Ionuţ, Cătălin; unde îl recuperăm pe Silviu care
din Capul Satului. cei cinci care au speriat vestul. Pe tanti vine de la Bucureşti. Cald şi bine în
Ultima dată ajunsesem în Rarău de la ghişeu nu o speriem, în schimb compartimente, mai ales după Suceava
plecând din Vatră Dornei pe marcaj o bulversam total când îi spunem că când se mai goleşte şi vagonul. Ne
cruce roşie, traseu ce ne-a dus prin vrem să ajungem la Mestecăniş dar nu întindem în toate direcţiile fără a
desişuri şi doboraturi demne de cartea cu trenul accelerat care tocmai urma deranja pe nimeni. Singurul care are de
recordurilor cu trei ani de zile în urmă, să plece ci cu un personal ce pleca la 5 suferit e Cătălin (ghinionul lui să inparte
prin 2007. minute după el, urmând ca din Paşcani compartimentul cu mine): mi-am adus
Între timp, în vara trecută, am înţeles să luăm un alt accelerat. Logica noastră aminte că nu mi-am impermeabilizat
că traseul s-a redeschis circulaţiei era să ajungem dimineaţă pe la 6 şi harta, aşa că scot banda de scoci şi
turistice (adevărat că atunci când am să plecăm direct în traseu fără a mai bandajez toate traseele, vârfurile şi
fost noi era închis) înlăturându-se fi nevoiţi să îngheţăm în gara sau să stanile ce apar pe hartă.
sutele şi sutele de copaci doborâţi. De căutăm un loc de întins corturile, cum Fac mereu lucrul ăsta, căci oricât ar
data asta alesesem ca punct de plecare facem de regulă în Vatră Dornei. În fi de calitate hârtia, odată “scocizata”,

şansele de a fi ruptă de vânt sau de a

intra la apă scad spre zero.
Pe la 6 dăm năvală în sala de
aşteptare din Mestecăniş. Iuliu ne
aştepta de vreo cinci ore şi deja avusese
timp să se împrietenească cu tot
personalul gării. Nu stăm mult timp
căci deja suntem în formaţia completă
şi ne pregătim de drum.
Sâmbătă, 17.01.2009.
Gara Mestecăniş (888 m) – cabana
Mestecăniş (1096 m)- Poiana Fierului –
Poiana Lungă – Poiana Ticseni – Poiana
Ciungi (1482 m)– Vf. Giumalau (1857 m)
– Poliţa Caprelor (1460 m)– Şaua Fundu
Colbului (1285 m) – Motel Rarău (1588 m)
[banda roşie, 31 km].
În drum spre Giumalău
E un traseu uşor ca şi dificultate
tehnică, însă lung şi nu ne aşteptam
să mai fi fost cineva foarte de curând
înaintea noastră aşa încât să avem
bătute urme în zăpadă. Vorbisem
cu Salvamontul din Dorna vineri
dimineaţa şi aflasem că zapada’i numai
bună de mers pe ea, căci nu mai ninsese
de ceva timp şi era îngheţată. Deci la
drum...
Din gară avem două variante: fie o
luăm înapoi spre Pojorâta de-a lungul
căii ferate şi înainte de tunel facem
dreapta şi luăm dealul pieptiş până
ce intersectam drumul forestier; fie o
luăm înainte spre şosea, urcăm în pasul
Mestecăniş de unde, chiar din dreptul
În drum spre Giumalău
cabanei cu acelaşi nume, facem dreapta
şi intrăm pe acelaşi drum forestier.
Alegem a doua variantă, căci nimeni
nu mai urcase Giumalaul dintre noi pe
acest traseu, zăpada era destul de mare
şi încă mai era întuneric afară.
Aprindem frontalele şi-i dăm cu
spor spre şosea. La un moment dat
trebuie să sărim un gard după care
un pârâiaş care-i îngheţat şi nu prea.
Ajungem în pas odată cu îngânarea
zilei cu noaptea; înainte de schit avem
parte de unul dintre cele mai frumoase
răsărituri: toată depresiunea Dornelor Poiana Ciungi

Trebuia să o fi făcut în pădure căci simplu motiv că nu ştiu câţi sunt ca să

vântul ne în primire. Lucru care taie am de unde scădea.
pofta de mâncare la toată lumea, aşa că Ajung pe la 8 cred, fac o pauză şi
se sare peste masă. uit numărătoarea; mă “supăr” şi turez
Iniţial mă gândesc să aprind motoarele la maxim. Ajung aproape
primusul să topim nişte zăpadă, căci sus şi o secundă se luminează spre
termosurile sunt mai mult goale decât est: apare maiestuos Raraul şi Pietrele
pline, dar hotărârea celorlalt de a merge Doamnei, desluşesc Munceii Înşiraţi
înainte mă face să renunţ. Ne punem în pe sub care pe curba de nivel urma
mişcare şi deja mă gândesc dacă vom să mergem spre cabană Rarău. Îmi
ajunge pe Giumalau; în unele momente întorc privirea spre dreapta să încerc
vântul aproape că ne ia pe sus, noroc a vedea şi creasta impresionantă a
cu zăpadă în care intram până la Bistriţei, Bogulin-Pietrosu, dar gata,
jumătate. După 200-300 metri scăpăm spectacolul s-a terminat; din nou alb de
şi de zăpadă căci pe aici a viscolit bine jur împrejur.
şi de vederea spre Giumalau, căci Vedem borna care marchează
vârful e acum scufundat în nori de vârful şi ştiu că între ea şi cruce se afla
zăpadă, rămânând doar cu vântul care un loc ce seamănă a tranşeu ferit de
ne biciuieşte din toate părţile. vânt. Ne băgăm la dos toţi şapte şi ne
Vf. Giumalău (1856 m) E frig, foarte frig, la senzaţia asta tragem sufletul. Crucea nu mai arăta
contribuind şi tăria cu care bate vântul. aşa cum o ştiam eu de doi ani jumătate:
care se întinde în dreapta noastră e
Ne mişcăm bine în porţiunea dreaptă a a fost supusă la lucrări de renovare
scăldată de razele soarelui până hăt
poienii şi în curând trecem de al treilea şi prevăzută cu un fel de gard de jur
departe spre munţii Rodnei, care
stâlp indicator. Facem o mică pauză împrejur.
reprezintă limita vizibilităţii noastre.
de ceai şi ne regrupăm. Vizibilitatea a Aveam să aflu a doua zi de la Adi
Totu-i alb de jur împrejur, zăpada
scăzut sub 50 metri dar direcţia de mers cum că aceste lucrări se făcuseră în vara-
este îngheţata, aşa că prindem spor
se ghiceşte cu uşurinţă. Însă urmează toamna anului trecut. Din păcate de
la pedalat. În zonele mai expuse din
partea mai grea, urcuşul efectiv pe jur împrejur rămăseseră mese întinse,
poieni situaţia se schimbă, când e
vârf. Vântul ne bate când din fata când lemne şi tot felul de mizerii pe care nu
troienita în nămeţi, când păşim aproape
din lateral, aşa că de data asta nu-i le putuse lua vântul să le ducă în valea
pe pământ descoperit. Mergem pe un
aliatul nostru. Număr stâlpii dar îmi Bistriţei. De pe vârful teşit şi golaş al
drum forestier imaculat. După vreo 2-3
dau seama că nu-i pot folosi pentru a Giumalaului pe timp senin priveliştea
km din pas depăşim şi ultima stana care
aproxima cât mai este până sus pentru e deosebită: Raraul, Mtii Bistriţei
la nevoie ar putea “oferi” cazare, până
în poiana Ciungi nu mai întâlnim alta.
Cei de la Salvamont au avut dreptate şi
mă bucur că rachetele de zăpadă le-am
lăsat acasă. Deocamdată...
Fără nici un fel de probleme, cu
câteva pauze scurte pentru hidratare
şi diverse, ne vedem ajunşi repede
la intrarea în poiana Ciungi pe la ora
13, am mers cam 6 ore şi diferenţa de
nivel a fost de vreo 600 metri doar.
Un pic obositor a fost ultima parte
lungă de vre-un kilometru înainte de a
ajunge aici, pe unde şi zăpadă a crescut
simţitor, în unele zone afundându-ne
până la geninchi.
Facem o pauză chiar la intrare în
poiana sub un copac. Mirajul Orientalilor

că nu’i urci tu rucsacii la deal”.

O ia înainte, dispare, reapare şi
vedem şi noi stâlpul cu pricina, după ce
fiecare cred a văzut de zece ori stâlpul
în alte zece locuri diferite. Până la stâlp
mai avem vreo 40 metri pe care-i facem
în genunchi, pe spate, fund şi unii
chiar în mâini aproape. Ajunşi toţi ne
regrupăm şi mai bem o gură de ceai.
Care ceai devine tot mai puţin, intra
la apa cum s-ar zice. Oboseala celor
aproape două ore de luptă cu jnepenii
ne-a cam sleit de puteri, plus că parcă
a luat şi ultimul strop de apă pe care-l
mai avea organismul. În mod normal
de la cruce până aici vara în 15-20
Coborârea spre Fundu Colbului minute ai ajuns, dar iarna nu’i că vara,
cu Ceahlăul în spate, depresiunea şi am impresia că suntem mereu pe o ştie asta aproape toată lumea. Nici pe
Dornelor cu Vf. Ouşorul ieşit în fata lângă cărare, căci tot timpul picioarele munte, nici când te uiţi la factura de la
Suhardului şi Rodnei în depărtări, iar noastre atunci când le scoatem din întreţinere, nici când te hotărăşti cu ce
spre Mestecăniş şi Pojorâta în spatele zăpada se prind în crengile ascunse să te îmbraci.
lor, Obcinele Bucovinei. Acum însă e ale jnepenilor. Asta-i zona în care nu De acum chiar dacă zăpadă nu a
doar ceaţă, plus ceva fulgi de zăpadă. mă mai felicit pentru decizia de a-mi ajuns la cote domestice încă, traseul
Încercasem să găsesc pe internet lăsa rachetele de zăpadă acasă în cuier; nu mai e o problemă; cararea-i bine
ceva puncte de referinţă pentru gps mai că regret că nu le-am cărat în spate definită iar din Şaua Fundu Colbului
care să-mi arata direcţia şi drumul până acum. Mergem precum orbii: (1285 m) urma să ne intersectam cu
până la intrarea în pădure dar fără infingem beţele de ski în zăpadă testant drumul ce urca din Pojorâta pe care
succes de data asta. Planul e că, pe cât de îngheţată e zăpadă după care mergem până la cabana Rarău. Drumul
baza amintirilor noastre (căci de aici facem câţiva paşi. Evident fie nu ne din Pojorâta, înainte de cabana face
cam toţi făcuserăm traseul spre Rarău iese mişcarea mereu, fie la un moment dreaptă spre localitatea Chiril aflată
dar în condiţii de vară şi cu ochi tot de eşti înconjurat doar de zăpadă în care pe valea Bistriţei şi un pic mai sus la
vară) să încercăm să găsim intrarea în înoţi. Şi înotăm mult şi bine. Mergem stânga spre Câmpulung Moldovenesc
pădure. Dacă era să orbecăim peste în direcţia bună dar greu de tot. Fiecare Est de-a lungul pârâului Izvorul Alb pe
puterile noastre prin zăpadă în marea metru pe care-l parcurgem e un succes o şosea în vremurile ei bune asfaltata.
de jnepeni ce se aşternea la picioarele personal şi de grup. Amurgul se lăsă şi În dreptul Poliţei Caprelor dau drumul
noastre fără folos, variantele de rezervă trebuie să-i dăm tare să ieşim din zona la frontală căci suntem în pădure şi
erau fie să ne întoarcem la cabana asta şi să ajungem în pădure. întunericul îşi intra în drepturi. Chiar
Giumalau sau să ne îndreptăm paşii De vreo 150 metri nu am mai văzut inaite de a intersecta drumul creşte şi
spre stana din poiană Ciungi, urmând nici un stâlp sau indicator şi nu ştim zăpadă dar suntem fericiţi: mergem
ca a doua zi să coborâm spre casă. exact dacă mai avem sau am trecut de pe urmele unui taf (nu taful care cara
Mergem până la cruce, ne plasăm în momentul în care trebuie să facem mai copacii doborâţi în vale ne bucură ci
aşa fel încât să nu ne salte vântul şi stăm mult dreapta pentru a intra în pădure. faptul că nu ne băgăm picioarele în
pa pândă precum haiducii; aşteptăm Noroc cu Silviu “ochi de vultur” pe zăpadă iarăşi) iar drumul în continuare
o fereastră în care să cuprindem cu care-l aud la un moment dat e dezăpezit.
vederea cât mai mult. Avem noroc şi “Uite stâlpul în fata dreapta” De aici grupul se desparte în două,
unul dintre noi vede primul semn, un “Unde, mă?” cu viteze diferite de mers, între noi fiind
stâlp. “Uite acolo” o distanţă cam de 10-15 minute. Setea
Încercam să ajungem repede la el “Sigur?” îşi spune cuvântul, aşa că unii dintre
dar una e să vrei, alta e să şi poţi. Cum “Da, sigur, uite acolo, nu îl vedeţi?” noi rămân ... fără cuvinte aproape.
spuneam înotăm în marea de jnepeni “Nu prea dar dacă zici tu, hai, în caz Serpentinele de sub Munceii Înşiraţi

Spre depresiunea Dornelor

le luăm pieptiş şi în felul acesta mai acestor lucruri, preţurile sunt ok la Traseu uşor care te duce în
câştigăm dintr-un foc câteva sute de cazare, la fel şi la mâncare şi hidratare. aproximativ 3 ore în oraş, singurele
metri. Mergem de aproape 12 ore şi Iar personalul mai mult decât amabil. locuri în care e necesară o atenţie mai
vrând nevrând oboseala îşi spune Adică ne-am simţit bine, la fel ca şi în sporită este şaua Ciobanilor care pe
cuvântul şi la cei mai fumători şi la cei alte dăţi când am mai ajuns pe aici. ceaţă sau viscol e mai greu de găsit
mai rezistenţi. Suntem obosiţi aşa că primusul nostru iar dacă zăpada este foarte mare la
Nu mai zic la cei cărora le e sete şi nu face decât ceaiuri, sărind peste supa. coborâre în zona carierei se ţine stânga
care mă gândesc că visează cu ochii Noi nu, căci mâncăm o ciorbă aproape pe direcţia de mers, marcajul fiind
deschişi fete Morgana răcorindu- că la mama acasă. Adică lipsea doar aplicat mai ales pe pietre.
se într-o piscină cu multe sticle şi mama de lângă noi, căci în rest totul Nu ne grăbim cu trezitul căci astăzi
“stecluţe” lichide înşirate de-a lungul era foarte bun. Smântâna şi ardeiul iute traseul e mult mai scurt, aproape fără
ei. Am manipulat eu visul, căci dacă din partea casei iar pâinea din sacoşa, nici un fel de urcuş, iar timp avem
în rolul principal ar fi fost apa mării, asta ca să fie ceva şi de-al nostru. berechet. Ne mai lungim şi noi şi cu
nimeni nu şi-ar fi potolit setea, nici făcutul bagajelor, aşa că până mâncăm,
măcar imaginar. Duminică, 18.01.2009 până dăm rucsacii gata se face cam ora
Puţin înainte de ora 20 ajungem la Cabana Rarău (1588 m) – Şaua 11. Între timp apare şi Adi care ratase
intersecţia de unde în stânga drumul Ciobanilor (1358 m) – fosta cariera – de-a ieşirea de ieri din cauza muncii şi
duce spre cabană pastorală, cabana lungul pârâului Limpedea – Câmpulung urcase astăzi prin Chiril. Ne umplem
salvamontului şi spre staţiile de pe Moldovenesc Est (aprox. 540 m) [cruce termosurile cu ceai, ne hidratam (nu
Vf. Rarău (1651 m) iar ramificaţia galbenă, 12 km]. te joci cu aşa ceva) şi-i dăm bice! Pe
din dreapta duce spre cabană Rarău platoul Raraului iarăşi vedem totul la
străjuită de la mică distanţă, de dincolo
de terenul de sport, de Pietre Doamnei,
care sunt cu 17 metri doar mai joase
decât vf. Rarău, având 1634 m. Mai
joase dar mai celebre.
Intrăm în cabana exact la ora 8 seara
şi deja avem pregătită câte o cană de
ceai fierbinte. După ceva socializare ne
luăm camera în primire, ne schimbăm
după care revenim în holul motelului
şi ne apucăm de mâncat. Cabana
motel Rarău se pare că a avut zilele
ei de glorie în momentul în care calea
de acces dinspre oraşul Câmpulung
putea fi parcursă nu doar de 4X4 şi
de biciclişti, iar acum poate doar vară
când urcă mai mulţi sus. În ciuda Spre Şaua Ciobanilor

50 metri în jurul nostru, mai mult nu!

Apar fantomatice Pietrele Doamnei
printr-o perdea de nori, la fel cum
apare şi pastorala şi cabana meteo, la
fel şi antenele din zona Vf. Rarău.
Iniţial ne gândisem să coborâm pe
la Moară Dracului, un traseu ceva mai
lung dar până la urmă din cauza zăpezii
şi a vizibilităţii am luat-o pe traseul
de rezervă în caz de vreme mohoarta.
Până în Şaua Ciobanilor (care nu se lăsă
găsită chiar din prima) ne întâlnim cu
două grupuri de skiori. Ţinem stânga
şi la un moment pierdem din cauza
vizibilităţii contactul cu realitatea; Pietrele Doamnei, din Rarău
mergem spre sanga gândindu-ne că
trecusem deja de şaua, apoi ne dăm
seama şi ne întoarcem. Coborâm doi
în vale mai în faţă, căci zăpada-i mare
şi este greu să te întorci cu rucsacul la
deal, şi căutăm intrarea în pădure.
Din fericire reperam traseul din
prima şi până să se adune tot grupul
atac deja ţigările lui Adi. Zăpada e
până aproape la genunchi dar la fiecare
sută de metri se vede cum stratul se
subţiază. Chiar înainte de a ajunge la
cariera e un firicel de apă vară, care
acum s-a transformat într-o cascadă
bună de căţărare. În zonă la 15-20 metri
de traseu înainte de “cascada” se afla o
colibă destul de dărăpănată, dar în care
se poate inopta în situaţii de urgenţă. Pe valea Pârâului Limpedea
De la cariera traseul merge de-a
lungul pârâului Limpedea, ce-şi varsa
apele în pârâul Izvorul Alb, poteca
marcată trecând constant când pe o
parte când pe cealaltă a pârâului. Ne
mişcăm exagerat de repede (acum
avem şi apa constant lângă noi), aşa că
în aproximativ trei ore suntem deja în
gară.
Mai avem mult de stat până să vină
trenul şi spre Iaşi (eu, Liviu, Tudor,
Ionuţ, Cătălin) şi spre Vatră Dornei
(Silviu, Iuliu şi Adi) aşa că mergem în
centru să mâncăm o pizza.
După care tren şi acasă.
Pe valea Pârâului Limpedea

Ciucaş între două anotimpuri (Iuliana Bucurescu)
Ciucaş între două anotimpuri

Munţii Ciucaş
Text şi fotografii: Iuliana Bucurescu
avem alternante de burniţa, ninsoare şi doi membrii în grup, doi căţei - unul
Planul pentru acest week-end era lapoviţa). negru şi altul alb, care se ţin după noi
(în capul meu) platoul carstic de la Mai departe, în aproape 2h ore de non stop ... ce să facem, le dăm de
Meledic-Lopatari, dar cum am văzut că la plecare suntem sus la cabana Ciucas, mâncare că-s lihniţi săracii.
nu erau prognoze tocmai bune pentru morţi deja de foame (efectul benefic al Romeo milostiv le aruncă de
vreme, am decis că totuşi un traseu aerului de munte sănătos) şi ca urmare mâncare la cei doi căţei care înghit
clasic, cunoscut şi fără prea multe ne hotărâm să ne adăpostim în anexa aproape instant totul
noutăţi este cel mai indicat pe vreme dărăpănata ca să îmbucăm câte ceva De la cabana Ciucas o luăm agale
proastă. de-ale gurii. printr-o ceaţă perfectă, pe un vânticel
Dar uite că de fiecare dată grupările De pe valea Berii ne alegem cu încă acompaniat de puţină lapoviţă ...
vaste de stânci denumite Tigăile Mari
mă uimesc şi nu mă mai satur uitându-
mă la ele.
Aşadar, lăsăm maşina la Podul Berii
şi începem să urcăm agale spre cabană
Ciucas pe la orele 11, după ce am reuşit
să prindem pe drum fix de 3 ori bariera
la tren, motiv pentru care am făcut 3h
din Bucureşti în Cheia, în loc de 2 ore
clasice.
Urmăm drumul forestier din lungul
pârâului Berii până când treptat acest
drum începe să se transforme în
potecă. Intersectăm şi drumul care vine
de la Muntele Roşu şi în scurt timp
ajungem la fanatana lui Ioan - singurul
şi ultimul punct de apă pentru platoul
Ciucasului (dar nu este cazul, pentru că Culmea Bratocei
Fosta cabană Ciucaş (1595 m), văzută din

anexa din spate. Vâlcelul Tigăile, care coboară aproape de sub vârf şi duce până în valea Berii

urmăresc marcajele cu îndârjire, bătând

în acelaşi timp potecă.
Romeo ia puncte de GPS în caz că
începem să ne învârtim în cerc pe ceata
clasică, iar cei doi câini, graţie faptului
că i-am hrănit, acuma ne devin cei mai
buni prieteni şi nu se vor mai despărţi
de noi decât la sfârşitul turei, când ei
nu mai încap în maşină cu noi !
Ajungem la indicatorul din şaua
de sub Tigăi şi continuăm pe curba de
nivel pe sub Tigăile Mari, coborând şi
urcând diferite vâlcele.
Ţinta intermediară este şaua
Tigăilor (1745 m altitudine), şi cum
valurile de ceaţă se mai ridică, începem
să mai întrezărim împrejurimile, iar la
Tigăile Mari (1844 m)
următoarea bifurcaţie chiar avem parte
de o mini-perioada de cer senin.
Într-un moment de respiro, începe
să se ridice ceaţa şi întrezărim în
depărtare culmea Bratocea, pe care
intenţionăm să coborâm.
Până să ajungem noi în şaua Tigăilor,
începe să se însenineze şi zăbovim pe
drum ca să admirăm celebrele stânci
care alcătuiesc culmea Tigăile Mari.
Ajunşi în şaua Tigăilor facem o
pauză bine-meritata, deşi vântul nu se
poate spune că este foarte milos cu noi,
şi nici frigul, dar facem nevoinţa de
dragul artei pozelor.
Turnul lui Goliat, văzut din Şaua Tigăilor (1765 m) O altă formaţiune stâncoasă ne
atrage atenţia, foarte ingenioasă,
imediat stânga lângă şaua Tigăilor
(direcţia de privire cum urci dinspre
valea Berii).
Din şaua Tigăilor continuăm pe un
fel de curba de nivel care merge fix pe
sub culmea Bratocea, având intenţia de
a cobora mai apoi în pasul omonim. Pe
culmea Bratocea avem însă de depăşit
destule fete de zăpadă proaspăt ninse,
unde evident trebuie bătută potecă.
Începe din nou să ningă, vine ceaţa
deasă, cerul senin dispare şi reapare
în peisaj abia când noi ajungem pe la
Sfinxul Bratocei, unde alte formaţiuni
stâncoase care mai de care ne ies în
Vedere spre culmea Zaganu-Gropsoarele (ultima din fundal) cale.

Este semnul că începem să ne

apropiem de sfârşitul culmii şi în
curând va începe coborârea finală spre
stana.
În poză de sus Denişa şi în poză de
jos Romeo, Denişa şi Moni pe ultima
porţiune din culmea Bratocei.
Când coborâm de pe Bratocea
începe din nou să ningă şi vedem în
zare munţii Grohotiş încununaţi de
nori încărcaţi şi destul de negrii.
Trecem prin poiana cu stană de la
baza culmei Bratocea, poiana aflată la
maxim 5 minute de pasul omonim.
Ajungem în pasul Bratocea şi de
acolo încercam să ţinem marcajul care
speram noi că ne duce jos în Podul
Berii.
Acuma, însă, când mai uit pe harta
mă bucur că nu l-am căutat mai intens,
pentru că observ că ducea în Cheile
Cheiţei, şi în nici un caz la maşina
noastră. Am urmărit însă să tăiem
curbele şoselei ghidându-ne după
zgomotole de maşină, astfel încât am
ieşit după acest raţionament fix în
parcarea unde lăsasem maşina.
La maşina a venit momentul dureros

al despărţirii noastre de căţeii care ne-
au însoţit în toată tura de 8 h, au fost
aşa cum se spune:
“câinele - cel mai bun prieten al
omului”
Motiv pentru care orice am mâncat
noi le-am dat şi lor, inclusiv ursuleţi
Haribo, care nu prea ştiau ei cum
trebuie mâncaţi, dar încercau să-i
mestece de câteva ori, vedeau că li se
lipesc în dinţi şi ca urmare îi înghiţeau
direct, că era mai practic.
Despre autor:
(Iuliana Bucurescu, din Bucureşti,
este unul dintre cei mai vechi membri ai
comunităţii de montaniarzi, Alpinet.org)
Pe Culmea Bratocea (sus şi centru) şi Poiana Stânii din Bratocea (jos)

Câteodată ... Retezat (Ovidiu Iordache)
Câteodată nu merită să faci atâta drum ...

Munţii Retezat
Text: Ovidiu Iordache (ATE Carpatia Bucureşti); Fotografii: Ovidiu Iordache, Gabi Ungureanu, Florin Damian
Ceasul sună ora 6. Ne frecam la ochi pe drum doi băieţi şi o fată care se pare
şi până la urma reuşim să nu cedam în că aveau acelaşi drum cu noi, doar că
fata patului care mai trage încă de noi. o viteză în minus şi din vorbă în vorbă
la 7 sh`un sfert eram deja ieşiţi din aflăm că vor să doarmă în refugiul din
Braşov şi după şase ore jumate de mers Poiană Pelegii.
non-stop ajunserăm la Cheile Butii La Buta ne întâmpină un nene
unde urma să ne intanlim cu un nene shtirb, la vreo 65 de ani şi începe să facă
cu Aro care să ne ducă până lângă glume cu noi:
Cabană Buta. “Unde vreţi să ajungeţi în seara
Nu apucăm să ne schimbăm bine că asta? la Bucura? ha!! Păi numa până în
nenea şi apare cu cotetzu lui, ne urcăm poiana Pelegii mai faceţi 4 ore şi acu e
şi începe marea bălăngăneală. Vreo patru sh-un sfert”.
juma de oră am stat încordat ca într-un Ne mai uităm o dată pe hartă, o dată
meci de box, dar măcar am scutit vreo la mosh, îl lăsăm în pace şi plecăm.
două ore de mers pe jos şi având în Bineînţeles că la un moment dat
vedere cât mai aveam de mers în ziua pierdem marcaju şi o luăm la balaureala
aia, orele astea chiar au contat. încât ajungem cu vreo 300 de metri mai
Aro ne lasă la “la Beci” de unde o sus de şaua Plaiu Mic. Noroc că ne
“servim la bocanc” vorba cabanierului dăm seama la timp şi reglăm din mers
de la Dochia (acu 2 săptămâni). broblema dar era deja 6 seara când am
Până să ajungem la Buta, intanlim Tot în sus
ajuns în şa.
CARPATIA

Judele. Un fel de Eiger al României ...

O mică şedinţa şi hotărârăm că Ningea, nu plouă, iar un nemernic de Punem masa şi hop lângă noi şi
mergem până la Bucură în seara aia, vulpoi trăsese pungă cu mâncare la vulpoiu. Stătea la poze parcă asta
aşa cum stabilisem de acasă. vreo 2 metri de cort. Îl blestem bine, făcuse toată viaţa.
Viteza la vale, vizităm refugiul din iau pungă şi o bag în cort între mine şi Am mâncat şi am pus deoparte o
poiană şi dai la deal cât mai e lumina. Damian să nu mai poată ajunge la ea. bucată de salam şi o brânză să luăm la
Traseul aproape virgin. Se mai Dimineaţă îi aud pe colegii de lângă noi pe drum. Binenteles că până ne-am
desluşeau ceva urme dar vechi rău, blestemând şi ei vulpoiu. Le lăsase doar foit noi, vulpoiu deja era cu salamu în
aşa că dai şi bate altele noi. Când am în conserve şi un borcan de carne :)) gură.
terminat cu pădurea, lui Gabi îi vine Ieşim din cort şi Gabi foarte mândru Până aici! Gata! Mi-am adus aminte
ideea genială că trebe să trecem apă. de el ne povesteşte cum a reuşit el să de ţiganii din Garcini şi am început să
Nici unu din noi nu mai fusese până fac poze le vulpoi dimineaţa până să ne “îmblătesc” vulpoiu cu pietre. Nu prea
atunci pe traseu ăla aşa că dai şi cauta trezim noi. am reuşit să îl ating însă l-am alungat
un loc să trecem apă.
Găsim până la urmă, mai mergem
vreo 200 de metri şi ce crezi că ni se
arată pe malul celălalt? Un stâlp de
marcaj :)) Off! Trecem apa înapoi pe un
pod de zăpadă, cu morcovu bine înfipt
şi peste juma de oră ajungem în sfârşit
pe malul lacului.
Acolo un alt grup deja îşi montaseră
cortul şi ne dau o veste nu prea
minunată: refugiul e plin!
Asta e! Punem şi noi corturile,
mâncăm ceva şi cădem laţi.
Nu pot să zic cam ce oră era când
a început ploaia. Sau cel puţin aşa
credeam io. Şi după ploaie ... foşnete
pe la cort. Se trezeşte Damian, mă
trezesc şi io şi când ies afară ce să vezi!!
Izbânda

Nemernicu’ Un ceai cald şi o şoseată uscată.

de acolo.
Las vulpoiu în pace şi plecăm. Toată
lumea către Peleaga, numa noi spre
Retezat. Offf!! Iară urme.
După ce trecem de lac şi începem
să urcăm, printre stânci se aud nişte
ţipete. Prima dată am crezut că erau
păsări. Da` de unde: marmotzoiu o
fugărea pe marmotzoaica. Nu ştiu care
dintre ei ţipă dar făceau un scandal ...
S-a dus Gabi să le facă poze şi le-a
pierit chefu, că s-au ascuns printre
pietre şi nu le-am mai văzut.
La poarta Bucurei Damian cedează.
Ori e obosit, ori nu mai are chef, ori
că mai fusese pe vârf, se hotărăşte să
se întoarcă. Aşa că rămân numa eu cu
Gabi şi Gianina. Refugiul din Poiana Pelegii
Bucată până pe vârf a fost şi rămâne lopata, am dat zăpadă de pe vatră de masă copioasă la Cheile Butii şi şoseaua
o necunoscută pt noi. O ceaţă nemernică foc şi am încins repede nişte vreascuri până la Braşov.
ne însoţea pe tot drumul, de parcă să ne mai uscam un pic bocancii care
mergeam prin lapte. Dar nu ne-am (în afară de cei ai lui Gabi), erau toţi Post Scriptum
lăsat. Chiar înainte de vârf a început să fleashca. 1. Iarna nu-i ca vara
ningă iar, aşa că ajunşi acolo am făcut 2 Am mâncat, am băut o sticlă de vin 2. Încearcă să nu mergi iarna pe un
poze şi dai repede la vale înapoi. cărata în sus şi în jos şi am tras un somn traseu pe care nu l-ai făcut înainte vara
La corturi Damian dormea dus. cu vise, refugiul fiind numa bun pentru 3. Retezatul nu-i Făgăraş
L-am trezit, am mâncat, ne-am încălzit asta. 4. De 4 ani tot încerc să ajung vara în
un pic, am starns şi am luat direcţia Duminică am luat în piept urcuşul Retezat. Până acu am fost în decembrie şi
spre refugiul din Poiană Pelegii. Cu o până în şaua Plaiu Mic şi de acolo tot în mai ...
gură de palinca în plus la masă, Gianina la vale pe lanaga Cabana Buta până “la Urmează?
ne-a cântat tot drumul. Hehe. Beci”. A urmat bălăngăneală din Aro, o
La refugiu am pus mâna repede pe

Ghid montan
Piramida holografică din Ceahlău (Constaint Ceapchi)
Piramida holografică din Ceahlău

Munţii Ceahlău
Text: Constantin Ceapchi; Fotografii: Mihai Marin
în suspensie (ceaţă, nori), dar cu o Eu îmi explic fenomenul din punct
Între mister şi lectie de densitate ce permite totuşi trecerea de vedere optic ca fiind o compunere
sinceritate - imaginea piramidei
luminii a minim 4 umbre date de formaţiunile
Au trecut mai bine de şase ani de
5. Să aibă loc fluorescenţa oxigenului reliefului zonei.. În jurul datei de 6
când am fost să văd pentru prima dată
sub acţiunea razelor ultraviolete, astfel August dimineaţa, vârful Toaca, ce
straniul fenomen. De atunci am oscilat
imaginea compusă este albăstruie cu are formă de piramidă regulată cu
intre obsesia de a şti ce-i acolo şi firescul
feţele în diferite nuanţe. baza pătrat, sub acţiunea razelor solare
apariţiei anuale dar despre care nu
ştiau nici cei ce petrec mai mult timp pe
Ceahlău (cabanieri, meteorologi) , deci
nu prezenta la momentul respectiv un
interes special.
În 2008, la începutul lunii August
am urcat pe vârful Toaca de 3 ori
pentru a fi mai aproape şi eventual a
înţelege ce-i acolo, efort răsplătit cu
generozitate.
Imaginea apare în acelaşi loc, dar
pentru a fi clară şi tridimensională
trebuiesc îndeplinite câteva condiţii
simultan:
Imaginea piramidei atunci cand sunt indeplinite condiţiile amintite
1. Fenomenul are loc la răsăritul
soarelui şi durează cam o oră
2. Soarele trebuie să răsară dintr-
un anume loc, altfel spus în fiecare
zi se formează umbră în alt loc, doar
în preajma zilei de 6 August (a 49 zi
după solstiţiul de vară) este în poziţia
potrivită.
3. La răsărit şi imediat după trebuie
că spre est să nu fie nori, razele soarelui
să nu fie obturate.
4. Prezenţa unui “ecran de proiecţie”
pe care să se formeze imaginea
tridimensională , “ecran” format din
aerosoli (patricule fine solide) şi apă
Imaginea piramidei la 13.08.2008

Ghid montan
Piramida holografică din Ceahlău (Constaint Ceapchi)
Te vezi de acolo sus oglindit pe vârful

virtual al umbrei piramida învăluit în
aure multicolore. Este o minunăţie ce
se repetă an de an..
Am făcut fotografii şi înregistrări
video în zilele de 1, 6 şi 13 August. Se
poate vedea clar cum se mişcă umbrele,
se adună, apoi se despart în funcţie de
mişcarea punctului de răsărit (soarele
se mişca cu aproximativ 1 grad pe zi).
Din punct de vedere fizic, al opticii
clasice deşi e o problemă complexă,
poate fi soluţionată. Intervin totuşi
întrebări de tipul: cum e posibilă o
Umbra la solstiţiu (22.12..2006) asemenea coincidenţă ce are loc în
ziua Soarelui ( străvechea sărbătoare
păgâna) peste care este suprapusa
Schimbarea la Fata (sărbătoare creştina)
şi de ce e Muntele Ceahlău aşa sfânt,
are şi hram în această zi exact ca o
mănăstire creştin-ortodoxă.
Prea bine sunt îndeplinite condiţiile
astronomice (mişcările pământului pe
orbită) aşezarea stâncilor în locul ideal,
anotimpul (probabilitatea mare de a fi
atmosferă potrivită). Gândul evident că
zboară la teoria construcţiei artificiale
a întregului complex, susţinută şi de
studii geologice.
Explicaţii
Omul este o fiinţă cu raţiune şi
dinspre est formează umbra triunghi se creează imaginea magnifică
simţire aşa că este corect să amintesc de
isoscel, ca în orice zi senină din an. tridimensională cunoscută. În alte zile
starea euforică a noastră a tuturor celor
Stânca numită Piatra Ciobanului fiind fiecare formă de relief face propria
aflaţi acolo în acea superbă zi, stare ce
mai mică şi mai jos face altă umbră umbra firesc după legile fizicii.
doar poate fi trăită şi nu studiată.
prelungă, la fel Piatra Vulcanului şi Dacă asta nu e de ajuns pentru
peste toate astea se suprapune lumina a produce o profundă impresie,
O frumoasă legendă spune că cei
ce trece prin şaua muntelui (Lespezi). fenomenul de refracţie a razelor solare
care se întâlnesc pe muntele sfânt
În această perioadă, datorită poziţiei în jurul formelor ce se afla pe vârful
Ceahlău rămân legaţi într-un fel sau
soarelui, toate umbrele sunt unite în Toaca duce la formarea un halou
altul, pentru totdeauna.
vârf, sunt legate ca într-un “buchet”şi multicolor, un fel de curcubeu sferic.

Mountainbiking
Bike în Piatra Craiului (Laurenţiu Barză)
Bike în Piatra Craiului

Munţii Piatra Craiului
Text şi fotografii: Laurenţiu Barză (Braşov)
A venit şi rândul primei ture

mai serioase de bike în Crai, cu
ocazia Paştelui. Pe unde, acum două
săptămâni, era multă zăpadă, gheaţă
şi foarte acrobatic de trecut, acum era
un drum forestier uscat, cu foarte mici
urme de zăpadă.
Am urcat de la Gura Râului,
prin Chei, până la Table, şi apoi am
început să cobor spre Brusturet. La
Pod am renunţat să mai cobor, din
cauza noroiului previzibil, prin Cheile
Brusturetului şi m-am îndreptat spre
Şirnea prin Curmătura Groapele.
Cum totul mersese prea bine şi rapid
până atunci, am decis să iau pe muchie
drumul spre La Table, de unde urma să
cobor prim Peştera şi Măgura înapoi la
Gura Râului. Pe marcaj scria o oră până
La Table. Mai fusesem odată în sens
Dezastrul de la Table.
opus pe acolo şi ştiam că drumul este La fel ca anul trecut, sau chiar mai rău, şi cu natura care renaşte. Era plin de brânduşe.
foarte puţin umblat, denivelat şi greu
de dibuit.
După vreo 20 minute de cărat
viguros bicicleta în spate, când să o iau
la vale, am dat peste zăpadă până la
genunchi. Aşa că a urmat cărat la vale,
în pantaloni scurţi prin zăpada mare,
până la un alt indicator unde scria tot
o oră până la bifurcaţia de La Table!!!
Drumul se cam pierde prin bălării,
orbecăi puşin, apoi mă orientez şi ies la
stâna din Coja.
Îi dau rapid la vale, că se apropie
noaptea, cobor pante abrupte, care
până atunci nu îmi ieşeau pe bike,
alunec prin Peştera pe pietriş şi mă
accidentez uşor. Accelerez şi mai tare,
inclusiv la deal, ajung foarte rapid în
Măgura, unde găsesc canalul şi poteca
care mă scot la Botorog, prin pădure,
pornind de lângă pensiunea de la tanti
Adriana (Montana). În 5 ore bucla este
buclată, sunt din nou la maşină. Gabarit depăşit

Mountainbiking
Pedalând prin Trascău (Gianina Tănase)
Pedalând prin Trascău

Munţii Trascău
Text: Gianina Tănase; Fotografii: Alin Tănase
A venit primăvară şi tot visam la

o tură de bike, doar că Alin, nostalgic
după iarnă, nu s-a lăsat convins decât
acum, cu ocazia sărbătorilor de Paşti.
Eu deja am încălzirea făcută de la tură
cu Carol din seria “Aprilie Nebun”,
aşadar nerăbdătoare îmi pregătesc
bicicletă pentru tura de iepuraş.
Vineri umplem portbagajul cu de
toate, punem bicicletele pe maşină şi
plecăm spre Sălciua, locaţia noastră de
camping, unde vor veni sâmbăta seara
şi Lore cu Alinu’ ei.
Ajunşi la miezul nopţii la Sălciua,
urcăm pe valea Huda lui Papara şi ne
oprim înainte de mănăstirea de Sub
Piatră cu 1km, montăm cortul şi ne
băgăm la somn.
O vreme de milioane ne dă trezirea Gabarit depăşit
dimineaţa şi pe la ora 11 pornim în sus
de biciclete în valea Poienii. Cuvintele cuvântului.
spre Huda lui Papara, apoi mai sus
ar fi prea sărace ca să încerc să descriu Aş vrea să îi mulţumesc lui Creangă
prin pădure împingem la biciclete până
cele locurile, pot doar să vă spun că că a furat pupăză din tei şi că mai apoi
la troiţa din şaua de deasupra Peşterii
am stat şi tot stat, am mai pedalat şi iar o scris despre asta, dacă nu făcea acest
Dălbină (Vânătarea).
am admirat zona şi locurile, oamenii lucru nu aş fi ştiut ce pasăre am zărit în
Ajungem sus destul de repede şi deja
şi lumea aceea rustica în toată puterea Valea Poienii. Era exact ca pupăză din
suntem în altă lume. Ne lăsăm purtaţi
Mănăstirea de sub Piatră Peisaj de Trascău

Mountainbiking
tei, doar că aici cineva furase teiul, nu

pupăză.
Din Valea Poienii urcăm în şa în
satul Brădeşti unde întâlnim un ţăran
ce mână un car cu boi... nişte boi
domnule... boi adevăraţi, sănătoşi şi
frumoşi din cale afară, nu ştiu dacă am
mai văzut aşa boi zdraveni. Ţăranul
este şi el conştient de frumuseţea lor şi
ca să nu se deoache le-a pus la fiecare
câte un ciucure roşu la corn, dar ca să
fim siguri că nu se deoache scuipam şi
zicem: “phui pe ei să nu se deoache”.
Din Brădeşti o pornim spre satul
Râmeţi, sunt doar 9 kilometri, dar
peisajul ne fură şi cu greu parcurgem
Şura această distanţă.
Suntem curioşi cum trăiesc oamenii
pe aici şi stăm de vorbă cu o tanti a
cărei viaţă nu este tocmai uşoară. Se
plânge ca satele s-au golit de tineri, iar
ei vârstnicii nu mai sunt în putere de
muncă ca odinioară. Ea nu primeşte
pensie ca alţii de prin zonă şi din cauza
asta îi este foarte greu. Acum un an
a pus cartofi, dar au venit mistreţii şi
abia a cules 2 saci de cartofi din ăia mici
şi prăpădiţi de nu-i puteai curăţa, doar
fierţi şi daţi la animale. Anul acesta nu
ştie că să facă... să mai pună cartofi sau
nu?
La plecare tanti ne întreabă dacă nu
avem să îi dăm nişte bănuţi de pâine...
Carul ...
ne simţim aşa de prost... uitasem să
luăm bani la noi.
Din satul Rameti avem parte de o
coborâre frumoasă până în valea unde
se afla şi vestită mănăstire cu acelaşi
nume. Ne uităm la ceas... deja este ora
5pm şi noi am parcurs doar vreo 20km.
Prea frumos peisajul pentru a pedala în
goană.
De aici avem 2 variante: fie să ne
întoarcem înapoi să nu ne prindă
noaptea, fie să ne urmăm planul -
urcăm pe Dealul Florilor, să trecem prin
cătunele Fata Pietrii, Tecsesti, Dealul
Geoagiului, Harbesti, Cojocani şi apoi
fără nici o problemă de orientare am
... cu boi putea merge pe întuneric pe drumul

Mountainbiking
de pământ către Aiud până în Brădeşti

şi de aici înapoi prin Valea Poienii la
Huda lui Papară.
- Na ce facem, ne băgăm?
- Clar, ne băgăm!
Aşadar pornim înainte, de data asta
pedalam mai cu spor şi amurgul ne
prinde în cătunul Dealul Geoagiului.
Mai stăm de vorbă cu un sătean harnic
şi ni se scurg ochii după găleata cu
lapte proaspăt muls ce o ducea spre
casă. Ne tot uitam după cortul lui
Dinu&Marlene Mititeanu, ştim că sunt
prin zonă veniţi să asiste la slujba de
Înviere la bisericuţa din sat. Nu zărim
nici un cort şi deja pe ultima geană
În satul Râmeţ
de lumină începem să coborâm spre
Cojocani.
Învierea ne prinde pedalând pe
drumul spre Brădeşti prin cătunele
Barlesti, Macaresti, Geogel, iar
Lumina Învierii o culegem din lumină
frontalelor noastre.
Alin: “Buna mea soţioară nu s-a gândit

să-şi ia panataloni lungi cu ea în tura, a
venit doar în pantaloni scurţi că deh e
primăvară şi călduţ... oare nu i-am zis că
şi Trăscăul e un munte? Unul mai mic,
dar totuşi munte, iar noaptea pe munte
e răcoare :D aşa că sunt nevoit să-i dau
colanţii mei lungi s-o apere de răcoarea
nopţii, iar eu dârdâi în pantalonii scurţi.
Noroc că mă încălzesc pedalând la deal, dar Oamenii se duc, casele ... cât mai rămân?
când dau la vale... ptiiiuuu ce frig ii! Iar pe
valea Poienii s-au pus ceţurile nopţii şi s-a
lăsat tot frigul pe firul văii, iar eu dârdâi de
zici că-s curentat!”
Oprim să realimentăm cu apă la o

gospodărie, oamenii au lăsat sub apă
rece de izvor o sticlă de 2l plină cu lapte.
Necuratul din mine îmi aminteşte c-am
o foame grozavă de ceva vreme.
-Ti-ai terminat toate ciocolăţile, iar

asta-i lapte din al bun şi proaspăt, precis
n-o fi din al de alimentară de 1.5% :))
Mă uit cu jind la sticlă, acuma parcă Stupi ţărăneşti tradiţionali (mulţumim domnului Mititeanu pentru explicaţie)

Mountainbiking
mi-e tare greu să fiu cinstit, aş păcătui

oleacă, măcar vreo 2 guri :D dar îmi
alung gândurile necurate, hai că mai
rabd, mai avem doar 10 km până la
maşină.
Ajungem la maşină în jur de ora
2 după miezul nopţii, unde Lore şi
Ciula nu sperau că vom mai apărea, se
gândeau că poate am tras să inoptam la
vreun localnic.
Dar a meritat efortul de a pedala pe
noapte, după Râmeţ am văzut cele mai
frumoase locuri până să se întunece, pe
la Tecsesti şi Dealul Geoagiului unde
am prins şi apusul. Şi dacă până la 5pm
abia pedalasem 20km printre pauze de
fotografiat, până la maşină s-au adunat
Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă
aproape 80km cu 2.400m diferenţa de
nivel.
Duminică dormim foarte bine şi
recuperăm din somn până pe la 10,
încet încet facem ochi şi împreună cu
Lore şi Ciula luăm micul dejun de Paşti
- ouă sidefate şi drob de miel. La ora
prânzului încălecam pe biciclete şi o
luăm la vale spre cătunul de Sub Piatră,
apoi din Dumeşti prindem noul drum
asfaltat, ce ne urca pe altă variantă decât
cea de ieri, mai ocolitoare e drept, dar
măcar pedalăm, nu mai împingem la
biciclete până sus la troiţa de deasupra
Dalbinei (Vânătarea).
Alin: “Oprim la o gospodărie din Valea

Poienii să luăm apă proaspătă şi cum ştiu că
oamenii de aici se bucură să intri în vorbă
cu ei, îl descos pe un moş despre locuri
Care cum poate şi despre traiul lui. Moşul îi ager încă la
vedere, căci o vede pe Lore descălecând de
pe bitigla şi exclamă:
“- Ie şi la fătuca asta cât îi de frumoasă,
bat-o norocu s-o bată!”
Îl avertizez pe Alinu’ să-şi păzească
bine mândră.”
Trecem din nou prin Valea Poienii şi
urcăm în Brădeşti exact ca şi ieri, cotim
la stânga spre satul Râmeţ, dar nu
ajungem în sat, căci prindem coborârea
pe Valea Inzelului. O superbă vale, mai
Au trecut oamenii harnici populată că cea a Poienii şi un deliciu

Mountainbiking
pentru o coborâre cu bicicleta... când

porţiuni mai abrupte presărate cu
bolovani, când pante de pământ neted,
când pământ muncit de copitele vitelor,
când trecut cu bitigla direct prin apă...
şi uite aşa coborâm în viteză până în
Poiana Aiudului.
Din Poiană Aiudului trecem prin
cheile Vălişoarei, apoi facem un popas
mai lung şi mâncăm în satul Izvoarele.
Deşi ne-am fi dorit să mergem până
la Coltesti, să revedem cetatea şi de
acolo să traversăm muntele din valea
Aiudului în valea Ariesului la Vidolm,
socotim că ne va prinde noaptea iar, aşa
Lumea se modernizează
că preferăm să scurtăm tura şi alegem
direct spre Huda lui Papara pe sub vf şi Muntele Bedeleului cu ieşire la troiţa
pt întoarcere traseul din Izvoarele
Pleşu, pe la Rogoaze, printre vf Prislop de deasupra Hudei.
Sătenii din Izvoarele când aud că
vrem să ajungem până la mănăstirea
de Sub Piatra ne spun că ne va prinde
noaptea, să inoptam în sat, dar noi nu
ne speriem, ştim că vom ajunge pe
întuneric şi o luăm înainte. Drumul
este mai bun decât credeam şi ajungem
destul de repede în şaua de “La
Rogoaze”.
Alin: “Mă încântă nespus de mult
drumul acesta de piatră ce are încrustate
şanţuri adânci lăsate de trecerile
nenumărate ale carelor cu boi; crucea de
piatră şi inserarea ce vine iute peste noi
întregeşte o atmosferă de poveste; totul mă
face să mă cred într-o istorie cu haiduci,
parcă-s fi Mărgelatul pe “Drumul Oaselor”
călare pe bidiviu în loc de bicicletă.”
După crucea de “la Rogoaze”, Ciula
vine cu ideea să scurtăm traseul pe
banda galbenă, să nu mai ocolim pe
banda albastră. Lore şi cu mine o luăm
înainte la deal pe banda albastră, dar
Alinul meu ne strigă înapoi, aşadar
ne întoarcem. Nu ştim cum Ciula l-a
convins la Alin să o luăm pe banda
galbenă, noi când am auzit că şi
Alinu’ meu zice să o luăm pe acolo...
avem încredere şi schimbăm culoarea
dungii.
Toate bune şi frumoase până dăm
de coborârea abruptă. În jur sunt doar
Speed... give me what I need (sus) Push bike (jos)

Mountainbiking
brâne printre pinteni de stâncă, mai jos

grohotişuri... peisaj de Crai, nicidecum
de coborât cu bicicleta! Aici Alinul meu
propune să ne întoarcem, dar eu care
sunt prima nu mai vreau să mă întorc
şi îi dau hotărâtă la vale. Coborâm cu
greu, mai descataram cu bicicleta pe
umăr, mai cu ea sub braţ, mai cu ea de
coarne, tot aşa cătinel până ajungem la
fâneţe.
Scăpaţi de abrupturi şi ieşiţi la
drumeagul ce duce la mănăstire e deja
întuneric de vreo oră... râd în sinea
mea şi zic: “de mergeam pe dincolo era
prea uşor şi frumos, ba chiar riscăm să
ajungem pe lumină la corturi”. Oricum
oră nu e prea târzie, e doar 10pm.
A ieşit şi azi o tură frumoasă, care
nu se poate încheia decât cu nişte
povestiri, o cină copioasă urmată de
delicatesele seri: un vin cu brânză şi
nişte baclava dulce ca ziua ce-a trecut -
care ne-au picat numai bine înainte de
noapte bună.
Luni urcăm din nou la mănăstirea
de Sub Piatră, pe noapte nu am
văzut-o foarte bine şi vroiam să vizitez
mănăstirea de lemn, veche din secolul
al XVIII-lea.
Pentru că drumul spre casă este lung
şi pentru că previziunile meteo ne-au
spus că pe la ora 4 începe ploaia, astăzi
facem doar o scurtă plimbare la valea Pe drumul de care (sus) / Greu la deal cu boii mici (jos)
Poşaga din Muntele Mare, dincolo
de Aries, unde vizităm mănăstirea
de lemn, Izvorul Maicii Domnului şi
cheile Posagii.
La ora 4 după-masa fix suntem
echipaţi de drum, cu bicicletele puse
pe maşină şi cu primii picuri de ploaie
în cădere, adică exact când au prezis
meteorologii elveţieni.
Fiecare dintre noi ne-am amintit
de turele făcute în zona cu câţiva ani
înainte, ne-am bucurat de această tură
şi ne-am notat în calendar ca la toamnă
vrem să facem din nou o tură de munţii
Trăscău, per pedes de data asta, să
mergem în zonele mai puţin accesibile
pe două roţi. Mănăstirea Posaga

Mountainbiking

Schi-Alpinism
Valea Ţapului (Laurenţiu Barză)
Valea Ţapului
Munţii Bucegi
Text şi fotografii: Laurenţiu Barză (Braşov)
25 aprilie 2009
După o săptămână caniculară,
în week-end aveam planuri mari să
urcăm valea Coştilei şi apoi să schiem
la vale pe ea.
Din păcate vremea urâtă ne-a dat
planurile peste cap. Consultându-mă
cu Bubulu care era la Sinaia în acelaşi
moment (unde cabină nu mergea din
cauza vremii foarte rele), am decis
să urcăm spre valea Cerbului. Puţin
mai sus de Gură Diham, vremea s-a
schimbat dramatic, o ninsoare târzie
cădea din ce în ce mai puternic.
După un moment cu soare, pe care
l-am petrecut mâncând la gura văii
Malinului, vremea s-a pus pe viscol
serios. Am decis să urcăm puţin să ne
dăm pe primul vâlcel întâlnit în cale.
Aceasta era valea Ţapului, acoperită

de un strat proaspăt de zăpadă şi
suficient de lată în partea de jos. Cum
zăpada arata prea bine, am decis să
tot urcăm, şi iată-ne pe la 2000 m
altitudine după ce am urcat vreo 500 m
denivelare, pe valcelul foarte îngust.
Aum ninsoarea s-a înteţit foarte
tare (peste 30 cm de zpada proaspătă
s-au depus rapid şi începuseră să cam
alunece sub paşii noştrii), iar capătul
văii era mult mai sus. În momentul în
care a început să tune, iar valea mai
sus era brăzdată de urmele avalanşelor
recente (imposibil de schiat), am hotărât

Schi-Alpinism
Valea Ţapului (Laurenţiu Barză)
rapid să o luăm la vale.

Pentru a doua oară pe sezonul ăsta
eram cu miniskiuriule lui Vali. De astă
dată nu am mai uitat beţele ca pe valea
Albă cu o săptămână înainte.
Coborârea a fost de vis, prin
powder, doar în partea de jos a văii
zăpada se cam înmuiase şi se lipea
teribil pe schiuri. Chiar la ieşirea din
ultima zona îngustă snowblades-meu
s-a afundat într-o crevasă acoperită cu
un strat subţire de zăpadă, un picior
mi-a fost prins în zăpadă, şi era cât pe
ce să mă duc cu totul la vale. Vreo 8
metri, în rimaie. În cele din urmă am
ieşit cu bine din poziţia precară în care
mă aflam.
Apoi coborârea pe jos a fost o
încântare prin ninsoarea generoasă de
sfârşit de aprilie.
În concluzie o vale îngustă, abruptă,
dar excelent de schiat în condiţii de
zăpadă bună.
ATENŢIE!!
Schi-alpinismului este un
sport cu un grad de periculozitate
ridicat, practicat de schiorii foarte
experimentaţi.
Acest articol nu reprezintă decât
relatarea unei ture de schi-alpinism.
Nu este un ghid turistic sau sportiv,
nu este o recomandare de tură.

Schi-alpinism
Mălăieşti - viscol, soare şi pulver neatins (Matei Laudnoiu)
Mălăieşti - viscol, soare şi pulver neatins

Munţii Bucegi
Text şi fotografii: Matei Laudoniu (Bucureşti)
stânga. Coborârea din prima terasă până la 12.00, numai sâmbătă, după care băută?
Weekendul imediat de după ziua cabană, în majoritatea anilor.” Am ajuns un popor de obosiţi băi nene,
mea am plecat la Malaiesti cu Soimu Să mai zic unde s-a ţinut concursul? suntem exponenţii cântecului “Puşca şi
şi cu Alex din Sacele, urmând ca acolo În căldarea cu cabana, pe 50m în linie cureaua lată, ce bărbat eram odată”, ori ne
să mă întâlnesc cu Horaţiu, Sorinescu, dreaptă? Timp de două ore până la revenim ori mai bine mai bine ne tăiem
şi alţii. Nu degeaba se strânsese gaşcă
mare acolo, se anunţase pe derdeluş.ro
un măreţ concurs de schi, şi vroiam şi
eu cel puţin să casc ochii.
Părea să se anunţe un concurs
interesant, măcar pe stilul “vintage”.
Din păcate habar n-am cum a fost
concursul pentru că s-a terminat
sâmbătă la ora 12.00, iar eu am ajuns la
cabană la 12.30. Cred că acest concurs
a fost programat sâmbătă la prima oră
ori ca să nu apuce vreun bucureştean
să intre în concurs, ori a fost un bun
pretext pentru comunitatea locală să
dea o băuta extinsă de sâmbătă de
la 12.00 până duminică seară, fără
compania nevestelor.
Tura cu Şoimaru, pe feţele dintre căldări
Sincer să fiu: super dezamăgitor.
Băi, ăştia “bătrânii” de patruj`de ani,
care vă bateţi cu cărămida în piept
că sunteţi “vechi”, şi că “pe vremea
voastră” se făcea munte...băi nene,
bătrânii voştrii nu erau aşa! Nu erau
nişte umflaţi care schiau până sâmbătă
dimineaţă la 12.00 ca să bea dup-aia
până duminică la 16.00.
Ia uite ce zicea domnul Georgică
Clontea, citat de derdeluş.ro:
“Dacă avem noroc şi zăpada era bună şi
suficenta, făceam slalom special pe valcelul
din stânga cabanei, dacă stai cu faţa la
hornuri. Dacă nu, pe prima terasă şi slalom
uriaş în terasa a doua, sub hornuri, spre
Hornurile Mălăieşti

Schi-alpinism
Cabana Mălăieşti (1720 m) venele în grup. Hai sictir d-aici cu

concursul vostru, cu virilitatea voastră
antică şi cu prezentul vostru lamentabil,
că m-aţi umplut de respect.
Sâmbătă, după ce am ajuns la
cabană şi ne-am pus la un ceai, am
pus pieile de focă pe schiuri şi am
dat-o în sus cu Soimaru să ne dăm pe
una dintre feţele dintre ultimele două
căldări (cea cu cabana şi a doua de sus).
Frumos, numai că a început un viscol,
frate, taman când să coborâm, de am
schiat efectiv fără să văd nimic, sau, în
fine, la 20% din capacitatea de a vedea
ceva. Ajunşi jos ne-am băgat rapid în
cabană, cu atât mai mult cu cât vroiam
Primul prag glaciar al Căldării Mălăieşti să schimb o impresie-două cu Horaţiu,
şi să văd cine mai e pe acolo.
Intru în cabană şi mă lămuresc:
Horaţiu, Mihaela, Sorinescu şi Irina +
doi pe care nu îi cunoasteam, un cuplu
foarte frumos, şi cu care sper să mă
reîntâlnesc pe munte: Dan şi Ilinca. Dan
chiar a ajuns mai devreme la cabană şi
a apucat să între în concurs, câştigând
parcă locul 2 la categoria lui de vârstă.
Începe să se facă târziu, valea se
umbreşte...dar parcă am făcut prea
puţin astăzi...o amărâtă de urcare până
în a doua căldare...dar mă uit pe geam
şi mă luminez la faţă: se înseninase
şi viscolul care ţinuse o oră şi ceva
Sub Hornuri

Schi-alpinism
nivelase toate urmele de pe faţa unde

fusesem cu Soimu, totul se înfăţişa
brusc în haina neatinsă a pulverului
proaspăt aşezat peste vale.
Aşa că vin cu propunerea să mai
dăm o tură, ocazie cu care l-am băgat
pe tata Soimaru pe faţa din dreapta
cum cobori dintre căldări, pe unde
am prins cel mai fain pulver din anul
asta. Parcă la Sinaia am mai prins aşa
prin februarie, pe Pelisor, dar acum e
aprilie...numai cine iubeşte sportul cu
cârca mai are parte de pow-pow, vorba
aia din bancul cu copiii canibalilor:
“Cine mănâncă bataturica mănâncă
şi ochişor”. Bun aşa, ne întoarcem
la cabană, printr-un pulver neatins,
proaspăt, care ne facilitează nişte
coborâri de multe ori de-a dreptul...
drepte...era o zăpadă de nu aveai nevoie
să ştii să schiezi. Uitasem de crustă, de
gheţuri, de scoici, ce mai, parcă brusc
învăţasem cu toţii să schiem.
Dimineaţa, după ce seara ma
intinsesem cu Horaţiu la poveşti şi bere,
ne sculăm chititi pe planul B. Planul
A era să urcăm pe Valea Caprelor cât
putem şi să coborâm tot pe acolo. Având
în vedere cât ninsese cu o zi înainte
Hornul Mare Mălăieşti
eu personal m-am abţinut, şi până
la urmă plecăm cu toţii spre Hornul
Mare. Zăpada nu mai era ca în ziua
precedentă....era şi culmea, aşa ceva nu
prinzi mereu. Se îngreunase puţin, dar
cu toatea astea nici nu se încălzise atât
de mult încât să considerăm că riscul
de avalanşă era considerabil. Cred că
de luni a fost dezastru, că s-a încălzit,
dar duminică treaba era acceptabilă.
Urcăm spre Hornuri străbătând
căldările largi ale văii, care pe piei,
care cu schiul în cârcă, şi ajungem până
Urme în zăpadă

Schi-alpinism
văi. Am mai prins pulver rece, uscat

şi mare, dar prin păduri, acolo unde
soarele nu ajunge să-l deterioreze,
sa-l inmoaie dar aici eram pe o pantă
perfectă, de înclinaţie mică, cu pulver
adânc, de la poalele Hornurilor până
la primul prag al văii. Regret că m-am
dat cam drept, ar fi trebuit să profit mai
mult de condiţiile perfecte, că să leg
de două ori mai multe viraje...să mă
“plimb” mai mult, dar nu am rezistat
tentaţiei.
Cam asta a fost, fraţilor. Un weekend
superb, o zăpadă cum întâlneşti doar
de câteva ori pe an şi o companie de
oameni de munte super-faini. Sper că
la anul să refacem weekendul ăsta,
poate chiar în acceaşi formulă, şi chiar
extinsă, pentru doritori. N-am nimic cu
nimeni din cei care au fost la cabană în
weekendul respectiv şi au avut treabă
cu “concursul”, să le dea Dumnezeu
sănătate, dar pe viitor mai bine să nu
mai anunţe nimic, că puteam să vin
ca prostul special pentru evenimentul
anunţat, noroc că mă lasă rece orice
concurs (printre altele şi pentru că
n-am ce căuta într-un concurs de schi),
şi noroc că am venit la munte doar ca
să petrec două zile pe munte, printre
Participanţi la fapte
prieteni. Şi bine am făcut, că a fost într-
la urmă în Hornul Mare, în treimea poză, aşteptăm fără succes să se ridice
un mare fel.
superioară, de unde toţi în afară de ceaţa şi să aruncăm un ochi în Gaura, şi
mine şi de Soimaru o dau la vale. Având in final o dăm la vale.
Va pupă fratele Matei, şi să ne
în vedere faptul că nu mă grăbeam Coborârea de sub Hornuri până la
revedem acolo unde revederea îşi află
nicăieri, şi că eram “autonom”, cu primul prag a fost magnifică, o pantă
adevărata valoare: pe munte.
maşina parcată în Glajerie, hotărăsc lină de 15-20 de grade prin pulver rece,
cu Soimu să mai rămânem puţin să ferit de razele soarelui de catre peretii
Toate bune şi să ne auzim cu bine.
pierdem vremea pe Horn, urcăm până caldarii superioare, pulver până la
sus, la marcajul de creastă, facem o genunchi. Rar am văzut aşa ceva pe

Alpinism
Muchia Viştei (Alin Tănase)
Muchia Viştei
Munţii Făgăraş
Text: Alin Tănase; Fotografii: Cătălin Pobega, Alin Tănase
De mai bine de 2 luni stau cu ochii

pe prognozele meteo şi urmăresc
starea zăpezii din Făgăraş, jinduiesc
cu dor după o muchie nordică. Dacă
primul lucru care-l fac unii e să-şi bea
cafeaua de dimineaţa, eu obişnuiesc să
citesc buletinul cu riscul de avalanşa
din Făgăraş.
Plănuisem cu Câtă Pobega şi Corina
Drosino toate detaliile unei ture pe
muchia Vistei Mari, însă ba vremea,
ba zăpada se încăpăţânează să nu fie
optime aşa cum o cer planurile unei
va curăţa curând bocancii.Muchia
Trecem de confluenţa
Dragusului si Zanoaga cu Pârâul Terzii ce vine
ture pe o muchie nordică fagarasana.
Somnu-i cam scurt, ne trezim destul
de devreme la 7am, căci azi avem
treabă multă de făcut, trebuie să urcăm
în muchia Vistei şi să ajungem cât mai
aproape de zona alpina. Micul dejun
îl luăm chiar sub poalele muntelui,
într-o poiană însorită chiar la gură Văii
Vistei.
Peisajul este copleşitor, suntem
entuziasmaţi la vederea muchilor ce
scânteie în soare, stau frumos aliniate
şi ni se aştern privirilor, arata ca nişte
spinări uriaşe şi ascuţite de dinozaur,
iar noi nişte furnicuţe viteze ne alegem Muchia Zanoaga si Vistea Mare
dihania pe care urmează s-o suim.
Suntem doar puţin dezamăgiţi de
goliciunea crestelor, se zăresc petice
mari de stâncă şi iarbă, dar ce să-i faci?
se pare ca primăvara a venit mai repede
decât ne aşteptam.
Pentru început urcăm pe valea Vistei
pe traseul turistic. Trecem pe lângă o
exploatare forestieră şi îi blagoslovim
în gând pe tăietorii de copaci care au
stricat tot drumul cu utilajele lor şi l-au
transformat într-o masă mocirloasa
în care suntem nevoiţi să intrăm în
noroiul clisos până la glezne. Yaaacs!
Ne consolăm cu gândul că zăpada ne Galasescu Mic, Muchia Dragusului, Galasescu Mare, Galbenele, Muchia Zanoaga

Alpinism
doborâte de furtuni, spargem mereu

urme prin zăpadă fleaşcă înmuiata de
căldură, avem de ocolit o grămadă de
stânci mari ce stau presărate pe creastă,
toate prevestind adevăratele obstacole
ce ne vor aştepta în partea alpina a
crestei.
În plus mai dăm şi de urmele lui
Moş Martin prin zăpadă pe care le
urmăm o bucată bună, dăm şi de
copaci cu scoarţa rascaita. Se vede că
moşul ştie să ocolească frumos toate
obstacolele, merge economicos, aşa că
ne ţinem după el. Mă rog nu suntem
noi indieni cititori de urme, dar urmele
par vechi şi speram să nu dăm cumva
de bârlogul lui :D
Muchia Zanoaga... cam despuiata de vesmantul iernii
Muchia câştiga foarte puţin în
dinspre Zănoagă şi încercam să ghicim pădure, dar caprele se ascund de noi, altitudine, e destul de plată în zona asta
zona de urcare ce-o descrie Andrei nu le zărim defel. Dacă tot suntem pe împădurită, depăşim doar o serie de
Beleaua în cartea sa “Pe custurile teritoriul caprelor ne adaptăm şi urcăm cocoaşe relativ micuţe şi după 3.5h de
făgărăşene”. Peste tot sunt versanţi într-un stil de mers căpresc ;)) adică când am ajuns pe creasta (1450m) abia
abrupţi împăduriţi presăraţi cu stânci, în 4 picioare, beţele telescopice sunt reuşim să ieşim din pădure (1750m).
ceea ce-i face cam neprimitori pt urcat. prelungirea mâinilor, altfel n-avem Avem în faţa primul vârf mai serios,
După primul podeţ de lemn care ne cum urcă panta asta zdravănă. vf Surupaturei o piramidă stâncoasă
trece apa Vistei pe malul drept, ochim Ca să mai îndulcesc urcarea, îmi las acoperită de jnepeni şi ne pregătim s-o
un versant la fel de abrupt, însă fără gândurile să zburde... la capitolul fizic atacăm, dar la primii paşi în golul alpin
stânci. noi specia umană suntem mult mai ne pierdem instantaneu entuziasmul.
Câtă are la el GPS-ul Garmin primit slab dotaţi decât cornutele carpatine,
de la Alpinet ca să culeagă track-uri suntem de-a dreptul handicapaţi aş
şi eu râd de el: Câtă, cine crezi c-o să putea spune; căpriţele sprinţare poate
fie aşa nebun ca să urce după track-ul râd acum de noi ascunse după copaci,
făcut de noi aiurea prin boscheţi? văzând cât de neîndemânatici urcăm...
Avem noroc că nu-i pădure deasă, pardon neindepicioric ar trebui să spun
cu crengi din alea printre care nu poţi ;)
pătrunde, putem face slalom printre Fac o pauză şi Câtă nu mai apare,
copaci şi încă nu e zăpadă pe versant, îl văd undeva departe jos şi nu pricep
deci putem urca destul de uşor... uşor ce se tot învârte pe acolo. Rucascul lui
adică cât se poate pe o pantă de 50 de e ghiduş şi când l-a pus jos a luat-o
grade, în bocanci de iarnă, pe o căldură frumuşel la vale de-a dura vreo 50m. În
ca şi vara şi cu nişte rucsaci împovăraţi sfârşit după vreo 1.5h de urcuş pieptiş
de o grămadă de fierotanii: bucle, nuci, ajungem sus pe culme, la 1450m
frienduri, pitoane, colţari, pioleţi, plus altitudine, unde dăm şi de prima
coardă, casca, un cort micuţ şi alte zăpadă compactă.
acareturi mai domestice. Dar n-am scăpat de greu chiar dc
Pădurea asta-i neumblata bine, suntem ieşiţi pe muchie, greul abia
pesemne puţini masochişti că noi se acum începe. Mersul prin pădure pe
aventurează pe aici, căci dăm de urme muchie nu e deloc uşor, ocolim crengile
de capre la greu, adică de bomboane de ascuţite ale brazilor, sărim trunchiurile Pregatiri de culcare

Alpinism
Zăpada e moale fleaşcă, suntem

intraţi pe teritoriul jnepenilor şi noi ne
afundăm până la şold. Probabil dacă nu
am avea rucsacii în spate ne-am afunda
până la gât :))
Asta nu mai e alpinism ce facem
noi acum, e jnep-line prin zăpadă cu
rucsaci încărcaţi cu echipament de
alpinism. E foarte frustrant să te chinui
15minute cu zăpadă până în şold ca să
avansezi nici măcar 50m.
Ne declarăm învinşi de jnepeni pe
ziua de azi, ne oprim să facem planul. Şi
începem cu cel mai bun lucru: ne punem
să mâncăm, ba scoatem şi primusul şi
facem o supă printre jnepeni ;) Muchia Gardomanu ... in loc de buna-dimineatza
E deja ora 17.30, noi suntem abia la
ieşirea din pădure la 1750m, în ritmul
ăsta de melci turbaţi n-o să reuşim să
urcăm cei 200m diferenţa de nivel ai
vârfului ca să mai găsim în şaua de
după el un loc de cort până la lăsarea
întunericului.
Aşa că decidem să săpăm o platformă
în zăpadă, nivelam locul şi instalăm
cortul. Ne gândim să ne punem la somn
cât mai rapid şi să ne trezim noaptea
pe la 2am, poate zăpada va îngheţa la
noapte şi vom putea merge la colţari
depăşind mai uşor zona de jnepeni.
Somnul e tare dulce, nici nu auzim Rautazile Gardomanului

ceasul la 2am :D Mă trezesc eu la 6am,
îl alertez şi pe Câtă: scoala duglishule
c-am ratat startul astă-noapte! După
cum se întoarce pe partea opusă şi cum
mormăie: las ca şi aşa e moale zăpadă! ;))
deduc că nu-i foarte entuziast să verifice
starea zăpezii. Fac eu “sacrificiul” şi ies
din cort şi zăpadă pare să fie îngheţată.
Mă cuprinde brusc o ciudă teribilă, am
dormit ca şi valizele în gara şi-am ratat
orele de frig de care puteam profita.
Până topim zăpadă pentru raţiile
de apă de peste zi, până mâncăm şi
strângem cortul se şi face 7.30am,
adică târziu, extrem de târziu, soarele
deja iese după muchia Zănoagă şi ne
Locul nostru de bivuac

Alpinism
acolo trebuie să ajungem. Tot prin

păduri neumblate hălăduim, doar noi
şi sălbăticiunile şi tot coborând aşa îmi
aduc aminte de poeziile copilăriei...
“fiind băiet păduri cutreierăm” ce parcă
tare bine se potriveşte cu tura noastră,
în care doar alpinism de iarnă n-am
făcut :D doar am plimbat echipamentul
în spate cutreierând pădurile.
O fi şi asta o formă de antrenament
bună pentru turele următoare ;)
Alegem “traseul” de coborâre după
miros şi avem noroc căci nu dăm de
rupturi de panta, doar zăpadă mare
la început, în care ne afundăm peste
genunchi, apoi trunchiuri de copaci
prăbuşiţi care trebuie urcaţi şi coborâţi,
“Fiind baiet paduri cutreieram”
apoi la final nimerim pe un valcel
zâmbeşte vesel. E prima dată de când al Zănoagei, bătut toată ziua de soare, frumos astupat cu zăpadă care ne
merg pe munte când mă uit urât la el arata ca un tigru siberian, e tot tărcat coboară până în valea Vistei.
şi-i spun să-şi tragă o perdea de nori pe în petice de zăpadă şi de iarbă. Iar sus
faţa să nu-l mai văd :D Degeaba, că se în muchia Zănoagei sunt porţiuni mari La ieşirea de pe vale e primăvară în
anunţa o zi splendidă, fără pic de nori fără zăpadă, doar iarbă şi stânca. Păi toată regulă, ne lăsăm inima şi ochii să
şi la fel de călduroasă. asta nu mai e alpinism de iarnă ;)) odihnească într-un câmp de brânduşe.
Mă pornesc eu încrezător la deal Făgăraşul ne spune: băieţi mergeţi
şi cum trec de urmele săpate ieri mă acasă, veniţi iarna viitoare! Aşa că îl Chiar dacă nu iese planul cum vrem
poticnesc brusc şi povestea se repetă: ascultam şi facem cale întoarsă. Decât noi, oricum e frumos pe munte şi nu
mă afund până la şold. Crusta îngheţata să mai lungim drumul pe muchie pe putem fi supăraţi căci Făgăraşul ne-a
de deasupra cedează sub greutatea unde am venit, tot ocolind bolovanii dăruit o vreme splendidă. Mai venim
mea. Dacă îmi dau rucsacul jos mă ţine, presăraţi pe creastă, ne gândim că-i iarna viitoare cu planuri mari...
cu rucsacul plin cu fierotanii în spate mai bine să-i dăm direct la vale că doar
mă afund imediat. Mă uit neputincios
la un mic vârfuleţ aflat 50m deasupra şi
calculez că la ritmul ăsta de cârtita mi-
ar trebui cel puţin 30min să urc acolo
:)) Bun da, renunţ... nu prea-mi sta în
obicei să mă dau bătut, dar totuşi am
venit să fac alpinism, nu jnep-line prin
zăpadă.
Mă consolez cu gândul că oricum şi
trecuţi de jnepeni n-am face mare lucru
prin zăpadă moale care nu ţine nici
la colţari, nici la piolet. Căţăratul pe
stânca în condiţiile astea ar fi un chin.
Asta dacă am întâlni zăpada mai sus
pe creastă. Mă uit la muchiile vecine:
versantul estic al Gardomanului bătut
doar de soarele dimineţii mai are
zăpadă compactă, dar versantul vestic Buchet pentru fete

Cluburi de turism
Asociaţia de Turism “Hai pe Munte” Iaşi (Mihai Cibotaru)
Asociaţia de Turism “Hai pe Munte”

Cluburi de Turism
Text: Mihai Cibotaru
Anul de graţie 2008 (vara)

De ceva timp trimit şi trimitem
mailuri în stânga şi în dreapta. Se
apropie perioada concediilor, pe care de
obicei le petrecem sus pe munte. Doar
că anul ăsta parcă am vrea mai mult; am
vrea ca şi după ce trec aceste concedii
să ramânem un grup cu care să putem
face ieşiri în mod constant, să mergem
pe munte; un grup şi un loc unde poţi
apela pentru a găsi pe cineva dispus în
orice week-end să meargă la munte. Pe
12 iulie 2008 a fost o prima întalnire a să realizeze o educaţie (mai ales a Munţii
celor Bistriţei
mici, căci cei mai mari, odată pierduţi
câtorva oameni din Iaşi care-şi doreau
să meargă mai mult sus pe munte şi, în
acelaşi timp să aibă şi prieteni aproape
de ei. Poate “specificul” nostru este că
nu prea ne cunoşteam între noi, cel ce
ne-a unit a fost în a doua faza internetul
şi messengerul. Pentru că prima faza a
fost dragostea faţă de munte şi mişcare..
Cu câteva excepţii, marea majoritate ne
vedeam pentru prima oară. Şi ... ne-am
vazut şi ne-am plăcut (“nunta” urmând
să o oficiem deabia un an mai târziu).
De ce o noua asociaţie de
Foto: Mihai Cibotaru
turism montan?
Într-un oraş aşa de mare ca Iaşi-ul
nu prea există astfel de asociaţii, sau
dacă sunt atunci activitatea lor nu este
foarte bine cunoscută; pentru că iubim
muntele, natura şi curăţenia; pentru că
ieşim de mult timp pe munte şi poate
simteam că toate aceste lucruri trebuie
să le facem în mod organizat. Pentru
că avem munţii noştri de suflet cărora
ne-am gândit să le refacem marcajele
turistice şi adăposturile în caz de
vreme mai puţin prietenoasă, lucruri
pe care le poţi duce la capăt doar
având o personalitate juridică. Pentru
că vrem să ne implicăm în proiecte care Ceahlăul în martie (Foto: Cătălin Luca)

Cluburi de turism
pentru natura e mai greu să-i întorci de

la mici şi fripturi spre un ceai fierbinte
în vârf de munte) în spirit montan şi
ecologic. Pentru că şi Carpaţii noştri
Orientali sunt cel puţin la fel de
frumoşi şi impresionanţi ca orice grupă
din Meridionali, doar că sunt mai puţin
cunoscuţi. Şi pentru o grămadă de alte
idei pe care le avem în cap, dar pe care
dorim mai întai să le punem în practică
şi deabia apoi să vi le arătăm.
După acea zi de iulie în care ne-
am răcorit povestind şi povestindu-ne
despre munţii prin care am fost sau
pe care am dori să ajungem, a apărut
prima idee, să mergem în Călimani. O
ieşire de vis, pe cod roşu sfidând astfel
Cei 17 în Suhard (Foto: Cătălin Luca)
reclamele de la rubricile meteo ale
televiziunilor. Am avut parte de vreme
frumoasă, de ceaţă şi ploaie torentială;
de ospitalitatea călugarilor de la schitul
unde am stat peste noapte sau de
urletele lupilor şi poveştile ciobanilor
unde am campat a doua zi. Înainte
de Pietrosul Călimanului (plecaţi din
Neagra Şarului) a trebuit să coborâm
mai devreme în Gura Haitii căci
vremea era cu adevărat capricioasă. Au
mai urmat în 2008 încă doua ieşiri în
Călimani. La fel, fie în bătaia vântului,
fie sub soarele arzator; acompaniaţi
de susurul apei la urcarea de-a lungul
pârâului Gura Haitii sau coborând pe
bulevardul urşilor spre Gura Haitii
de pe Călimani Cerb; am dormit în Foto: Mihai Cibotaru
foişoare sau alături de cabane meteo
transformate în magazine mixte, am
negociat cu rechini sau transportatori
profesionişti variante cât mai ieftine de
mişcare; ne-am petrecut nopţi în cort
la marginea oraşelor, asta ca să facem
în ciudă cefereului şi să aratam că
românul e şi descurcăret şi inventiv.
Iubim Ceahlaul, Olimpul

Orientalilor şi al Carpaţilor noştri. De
aceea aproape lunar am ajuns aici.
Am luat uneori liftul prin Lutul Roşu,
alteori am visat oprindu-ne alături
de clăile lui Miron sau prin Poiana Munţii Căliman

Cluburi de turism
Maicilor; am băut cea mai bună cafea

la primus la cascada Duruitoarea, am
încercat şi am reuşit să descifrăm o
parte din tainele muntelui mergând
pe unde doar o mână de oameni şi
sălbăticiunile au ajuns. Am privit
răsărituri şi apusuri de pe Toaca sau
Ocolaş, am stat la vânătoare fotografică
de capre negre pe Vânturiş sau în
preajma Pietrei Ciobanului; am căutat
să auzim cocoşii de munte şi să-i vedem
“în acţiune” la sfarşitul iernii prin
poienile de prin Ceahlău sau alături de
masă străbunilor noştri daci, am căutat
De la dreapta la stânga ... număraţi! grotele din zona sau ne-am minunat
cât de perfecta poate fi Coloana Dorică,
ne-am dat cu părerea despre urmele
lăsate de vietăţile pădurii dacă sunt
de urs sau de urs. Am coborât şi urcat
jgheaburi, am traversat brâne. Ne-am
făcut prieteni şi ne-am împrietenit. Am
stat la cort în bataia vântului sau am
trezit în miez de noapte cabanierul de
la Dochia cerându-i câteva căni de ceai
fierbinte şi o cameră. Am fost în grup
restrâns sau am ajuns sus atât de mulţi
încât a trebuit să ne înghesuim la mese
şi am pus monopol pe cabană.
Am ajuns şi în Hăşmaş, am salutat

Piatra Singuratică şi pe cel Mare
(Hăghimaşul adică), am bătut urme în
zapada şi am dormit în stâni. Ne-am
bucurat de vreme frumoasă şi senină,
Pietrosul Călimanilor
am coborât până aproape de Bicaz
porniţi din Bălan, am respirat şi am
simţit aerul tare de munte coborând
prin Cheile Bicazului.
Unii dintre noi au ajuns în munţii
Nemirei sau în Retezat în miez de
iarnă. Au urcat pe skiuri de tură sau
au coborât pe jumătăţi de plăci de
zăpadă; au săpat mult şi bine până
au dat de uşa refugiului de la Bucura
sau au dormit în şi între sălbăticiunile
munţilor mai puţin umblaţi. Am
cunoscut fauna specifică trenurilor de
noapte sau populaţia predominantă
care-şi duce zilele şi nopţile prin gări
Masa de prânz (Foto: Marius Zotta) sau prin parcurile publice.

Cluburi de turism
Când spui Bistriţa mai toţi se gândesc

fie la caprele Irinucăi lui Creangă de pe
la Broşteni/Pipirig sau la rafting, la
Vatra Dornei sau la Zugreni. Noi ne-am
gandit la munţi şi am vazut toate aceste
minunaţii de sus, de deasupra. Am
vazut minunăţii care nu pot fi descrise
în cuvinte, am văzut de asemenea
păduri căzute sub puterea drujbelor.
Am avut privilegiul să mergem pe
trasee curate şi bine marcate, sau paşii
ne-au purtat printr-o mare de pet-uri
sau de cărari “colmatate”.
Nu am uitat nici Giumalăul care stă

nedespărţit de Rarău. Vara sau iarna
în bătaia viscolului am ajuns din Vatra Alb imaculat
Dornei sau din Mestecăniş şi aici, apoi
am coborât ajungând la lumina lunii
pe Rarau. Prin toate locurile prin care
am fost am încercat şi am reuşit să
ne punem în practică şi cunoştintele
noastre de geografie. Şi e minunat când
de pe Vf. Giumalau poţi recunoaşte
dincolo de apele Bistriţei aurii culmea
pietroasă şi golaşă, precum o lamă de
fierastrău, a Bogulin-Pietrosului, sau
privind mult mai în stânga, magnificele
Pietre ale Doamnei. Dincolo de care te
poţi afunda în codrii seculari...
Ne-am plimbat la început de
primavară prin munţii Măcinului;
un loc unde în dreapta vezi culturi Înapoi în Suhard (Foto: Tudor Ghioc)
agricole, iar în stânga, dacă nu eşti atent
în câteva zeci de metri te trezeşti în gol
alpin. Am urcat pe drumuri ştiute şi
neştiune, am mirosit viorele şi ghiocei şi
am ascultat susurul apei, am identificat
“broaştele cu torace” şi am căutat în
zadar balaurul de Dobrogea. Ne-am
facut şi ne vom mai face prieteni noi
pasionaţi şi confraţi într-ale muntelui.
În miezul verii trecute am mai
ajuns şi prin Făgăraşii noştri, ai
nordului. Munţii Rodnei sunt mereu
impreşionanţi fie că îi parcurgi de la
Rotunda spre Ineu şi de acolo după 3-4
zile ajungi în Borsa; fie în sens invers.
Am depaşit recordul la băut apă sau
am ajuns arşi de soare acasă, dar ne-a Sub Dochia

Cluburi de turism
ştiind că mai avem kilometri buni până

la cabană. Am montat corturi unde nici
nu-ţi trece prin cap că ar încăpea dar
ne-am şi bucurat de căldura şi confortul
unei cabane, acolo, sus în vârf de munte.
Am făcut trasee în miez de iarnă poate
în stil maratonistic înotând prin zăpadă
şi trăgând de noi, căci asa am simţit noi
atunci, am mers vara pe trasee uşoare
şi scurte dublând sau triplând timpii
de mers, căci, la fel, aşa am simţit noi
că trebuie să păşim pe munte.
Noi fiind o mână (cu din ce în ce
mai multe degete) de oameni din
Iaşi, oameni care fie de o viaţă trăiesc
în oraşul celor şapte coline, oameni
care au ajuns definitiv aici mai recent,
oameni care suntem în trecere din
cauza facultăţilor şi a campusurilor.
Oameni care avem fie zeci de ani de
mers pe munte sau care deabia am
aruncat pentru prima dată rucsacul în
spate şi am pornit pe munte. Oameni
cu părul cărunt sau tineri debordând
de entuziastmul tinereţii, oameni tineri
care ne mişcăm precum pensionarii
uneori, oameni maturi care facem
caprele negre invidioase pe ritmul
nostru de mers. Initial din Iaşi, căci
dragostea de munte nu are limite, nu
are graniţe orăşeneşti sau judeţene, aşa
că acum putem spune deja că suntem
din Iaşi, din Piatra Neamţ sau Bacău,
Roman sau Vatra Dornei. Sau Paşcani
ori Târgu-Neamţ. Oameni care iubim
Prin viscol muntele.
Avem o mulţime de proiecte în cap,
placut, căci am fost cu un pas mai poate fi echipamentul pentru a putea
dorim doar birocraţie cât mai puţină
aproape de Paradis. merge mai departe sau cum e să-ţi
şi multă sănătate să avem pentru a le
Am ajuns sau reajuns în Suhard, întinzi cortul în stână. Am plutit cu
putea duce la capăt, avem în statutul
munţii unora dintre noi de suflet. Am rachete de zăpadă în picioare sau am
asociaţiei o mulţime de scopuri, ţeluri
încălzit stâni până am ajuns la -15 grade avut noroc de rucsacii din spate ca să
şi idealuri. Împreună cu dorinţa de a
Celsius în aer, ca să putem dormi, am nu ne scufundăm în zăpadă.
oferi ceva şi muntelui înapoi, ne dorim
dezgheţat primusurile pentru a putea Am ajuns sus pe munte iarna şi vara,
să mergem la munte cât mai des.
topi zapada, am aflat ce înseamnă să în bătaia soarelui sau la lumina frontalei
nu-ti vezi vârful băţului de ski din chiar înainte de cântatul cocoşilor; pe
Iubim Carpaţii Orientali, dar asta nu
cauza ceţii, am înotat în zăpadă şi am vreme bună sau cu faţa arsă de vântul
înseamnă că paşii noştri nu au ajuns sau
auzit zăpada trosnind sub noi. Am rece. Am îngheţat în jurul primusului
nu vor ajunge şi în alte locuri minunate
învăţat ce înseamnă să ştii să te opresti încercând să transformăm cât mai
din această ţară; îi iubim şi pentru că
din drum şi să faci cale întoarsă. Cu repede zăpada în ceai fierbinte sau am
sunt mai aproape şi mai apropiaţi nouă,
altă ocazie am învăţat cât de util îţi sorbit cu nesaţ ultimile picături de apă

Cluburi de turism
unor trasee din Carpaţii Orientali,

construirea unui refugiu într-unul din
muntii noştri de suflet, demararea
unui proiect de sensibilizare a tinerilor
privind protecţia mediului, combinat
cu arătarea importanţei de a avea un
pământ curat şi un aer respirabil.
Sperăm ca anul viitor în luna martie
când vom împlini un an de când avem şi
personalitate juridică (căci de nu am fi avut
personalitate şi verticalitate nu am fi ajuns
aici) planurile noastre să fi căpătat deja
viaţă.
Aşa că Hai(deţi) (şi voi) Pe Munte!
Hotel de lux
ne plac pentru că aici găsim şi masive
cu adevărate bulevarde pentru turişti,
dar şi poteci pe care cu greu le străbaţi
şi doar dragostea faţă de munte te fac
să mergi mai departe printr-o mare de
jnepeni sau punându-te la încercare
prin mulţimea de doborâturi întinsă pe
sute de metri, unde doar gps-ul, busola
sau nasul fin te duc sau te readuc pe
poteca marcată.
În timp, alături de noi au venit şi alţi
iubitori de munte şi frumos, oameni
care s-au “acomodat” cu felul nostru
de a fi, de a simţi şi respecta muntele.
În mai puţin de un an am ajuns
pe munte în acţiuni organizate cu
săptămani înainte sau doar câteva ore
Hai pe munte!
de peste treizeci de ori, am mers de
multe ori pe aceleaşi poteci la ore sau
pe vremi diferite, am luat muntele în
piept străbatându-i străfundurile sau
cărari rar batute de piciorul omului.
Personalitatea juridică.
De aceea în 2009, învingând relativ
repede birocraţia am devenit Asociaţia
de Turism Montan “Hai pe Munte!”.
Un grup de prieteni (şi şimpatizanţi
ai felului nostru de a vedea şi respecta
muntele) care ne dorim ca zilele
petrecute alături unul de celălalt sus pe
munte să fie cât mai multe.
Printre viitoarele acţiuni pe care
ni le propunem, alături de mersul pe
munte, sunt reamenajarea şi igienizarea Cartea de vizită

Ecologie
Ziua Pământului - Ecologizare Tâmpa (Emi Cristea, Thekla Petro)
Ziua Pământului - Ecologizare Tâmpa

Munţii Postăvaru
Text: Emi Cristea, Thekla Petro; Fotografii: www.floaredecolt.org
efort. Mi-a sărit brusc toată oboseala
Nu am reuşit să mă trezesc! După când am văzut labradorul ăla gras cum
ploaia de vineri, ce m-a prins pe două se burzluia la mine.
roţi, traversând şaua dintre Tâmpa - E cuminte, mamă! Vrea doar să se
şi Dealul Melcilor (braşovenii îi spun joace! (strigă o băbuţă la mine).
Curmătura), am fost atât de frânt că am Şi aşa şi este. Grăsanul ăsta e cel
dormit ca un buştean. mai simpatic dulău întâlnit. Îi ţinem
Thekla: Da’ ce căutai matale companie lui, babei şi încă unei căţeluşe
vineri pe şaua dintre Tâmpa şi Dealul pitice, cale de câteva sute de metri,
Melcului când sâmbătă aveai de cules până ne luăm noi avânt spre Tâmpa, că
gunoaie pe Tâmpa ?!? şi aşa suntem în întârziere.
Emi: Căutam să ţiu bine frânele la La Fântâna lui Ion e popas bun să
bicicletă. umplem butelca cu apă. Parcă nu ne-o
O fi „tăiat” deşteptătorul lemne, dar ajunge aia ce ne tot ameninţă din cer. Iar
n-a avut cu cine discuta. apoi, pe serpentinele largi urcăm spre
Mda! Stă a ploaie. Mirosisem de ceva Şaua Cutunului (a Tâmpei; curmătură
zile că aşa o să se întâmple, dar proiectul aflată la 850 metri altitudine, între
e proiect. I-a dat drumul Thekla şi tre pintenul Tâmpei şi Goriţă), ieşind din
să meargă ... musai înainte! pădure tocmai sus, în larga poiana ce
A fost Ziua Pământului. Mda! Pe coboară de pe vârf.
21 aprilie. Dar nu poţi scoate lumea în Liniştea ce ne-a urmat până aici Colăcel, la întâlnirea cu Emi
miezul săptămânii, prin păduri, după începe să dispară, înlocuită de glasuri
gunoaie. Aşa că aştepţi frumos week- gălăgioase de copii. Uite prima gaşcă ce
end-ul şi odată cu el şi ... ploaia. a venit la cules „recolta 2009”. Printre,
Lume multă s-a adunat. E drept, că surpriză! Colăcel.
nu ca în ceilalţi ani. Dar ţinând cont de S-a întors de prin coclauri mai calde
vremea de afară, eu m-aş fi considerat şi mai umede. M-a salvat! Are un sac în
mulţumit. Dar despre statistici, date, plus, şi pentru mine (mai puţin mănuşi,
bilanţuri, va vorbi Thekla la urmă. Eu dar aşa e cu cine vine la spartul targului:
am să-mi povestesc „excursia”. munceşte cu mâinile goale).
Am scos nasul dintre blocurile Thekla mi-a „mârâit” un pic
Răcădăului, pe la mijlocul străzioi nervoasă că i-am tras clapa de dimineaţă
Molidului, luând de-a dreptul coasta şi n-am ajuns la vreme în Piaţa Sfatului.
din faţa mea. M-a cam înjurat Dora, dar N-o zgândăr prea tare. Îmi iau sacul şi
cu sinceritate nu aveam nici un chef o tai în coastă, spre vârful Tâmpei.
să-mi bag bocancii prin noroaiele din Am venit la adunat gunoaie şi nu la
capătul cartierului (acolo unde-şi trag paradă sau la realizarea „planului” de
unii nişte blocuri semeţe numa` bine recruţi.
“potrivite” în peisaj; aţi sesizat, vă rog, Uite-un pet acolo. Uite două mai Spre Tâmpa, târând de un sac ...
ghilimelele). dincolo. O cârpă agaţată pe sub vreo
regie privată a pădurilor (Kronstadt).
Aşa că prin iarba mare, printre tufă (obligatoriu cu spini, tufa!), bine că
De altfel la o plimbărică, acum
copaci înfloriţi, cu un pic de soare pe n-am găsit chiloţi sau alte cele ca în alţi
vreun an, m-am întâlnit cu băieţii de la
spinare, am servit dealul la bocanc, ani. Este mai curată Tâmpa. Se simte şi
Kronstadt şi cu tinerii de la Silvicultură,
spre aleea din pădure. că s-au interzis grătarele pe aici, se simte
ieşiţi la norma de adunat gunoaie.
Un mârâit zburlit mă trezeşte din şi că a fost luată în administrare de o
Sacul-umpli, orice ar fi. Ochi buni

Ecologie
să ai şi tufeu să te bagi pe sub tufe şi

să ignori iarba udă (halal bocanci de
vară ... acum sunt doar nişte îmbibături
de apă). Mi-am făcut şi o gaură de
cercel într-o ureche. Da nu-i bai. N-am
blestemat prea mult tufa, că nu ea m-o
pus să o cotrobăi.
Am ajuns în vârful dealului (pardon,
al muntelui, că aşa-i!). Pauză nene, să
trag şi io două poze cu Şcheiul. Oricum
nu ies, că nu-i de niciunde lumină. Ba
mai începe şi să picure. De la belvedere
fac şi-un pariu cu Dora! Pe o îngheţată.
Şcheiul, sub apăsarea vremii
Am uitat cine o dă. Cel ce pierde sau cel
ce câştigă. Clar e doar cine-o mănâncă.
Io zic că pe acolo e strada După Inişte.
Ea zice că pe dincolo. Ahh! Au trecut
două săptămâni şi am uitat de pariu.
Mi-aduc eu aminte când găsesc harta,
acasă ...
Cu ploaia după mine o iau la viteză
spre Panoramic. Pe-acolo ar fi Oli. El
m-aşteaptă cu sac gol, eu vin cu unul
plin. Din nişte tufe de pe dreapta,
scandal! Bag nasul şi-i văd pe Jimmy şi
pe Speo în desiş. Hehe. Ei vor să scoată
chiar toate resturile. Eu n-am mănuşi şi
mai am şi o ureche beteagă (că am vrut
să fiu prea harnic). Aşa că-mi văd de
sac şi de drum. Pe lângă Panoramic mai
adun o tablă. Ca desert! O îndes între
peturi. Mă distrează cum de-alungul
anilor peturile şi-au câştigat treptat
supremaţia între gunoaiele din natură,
în dauna sticlelor şi a conservelor. Îi
drept! În sacul meu 90% sunt peturi.
Thekla: Hârtiuţele sunt în sacul lui
Cătă Colac. Vezi foto de mai jos.
Sub grindină, pe coama Tâmpei Hârtii ... 10% ??

Ecologie
Restul, ceva hârtii (poate şi cu ceva guşterilă şi ca să ne convingă că e viu, cadru, din aia folosiţi de speologi la
muci, bine că nu şi cu altceva; că n-am “ţuşti” în primul tufiş. cărat bolovani (cam aşa am înţeles eu).
stat prea mult să verific ce culeg de pe Într-o tufă ce găsesc! Un sac! Bine Pe Gabony în jos e cu emoţii. De
jos). legat la gură! Măh, care-ai fost golanul la ploaie toată piatra e udă, la fel ca
La Panoramic îi dă bine. Cu apă. de l-ai lăsat aici. Am crezut că am avut rădăcinile de copaci. Mi-e cam frică cu
Nu din pet, ci de sus! No că tot mi-am un puşti mai leneş printre noi. Când atâţia copii. Ochii pe ei. Oli se mai dă şi
făcut norma, cer ajutor de la şef (Oli) pun mâna pe sac săl ridic … hopa, e pe după balustrade după câte un gunoi
să ştiu ce fac mai departe. Îl dau jos cu cam greu. Să fie vreo patruzeci de chile. mai “agăţat”. Copiilor interzis! Numai
telecabina. Ne adunăm toţi undeva. El Al doilea gând: Elodia! de accidente nu avem nevoie.
îmi zice că tocmai a plecat cu o trupă, Oare am găsit-o?? Când colo, ceva Au refăcut balsutradele. Frumos!
spre Treptele lui Gabony, peste cocoaşa kile de nisip. Vreun plictisit să-l fi cărat Cimentate bine picioarele dintre ele.
Tâmpei. Bine! Fie! O luăm şi noi după până aici. Acum am înţeles. Nu era Elodia. Era
ei. Ne dăm de vale. Nu înainte de a unul din sacii cu nisip, zvârliţi probabil
M-am tot mirat cum au urcat ăştia schimba două cuvinte cu un nene mai din elicopter, folosiţi la cimentarea
excavatorul ăsta aici în pădure. De fapt în vârstă, care ne recomandă pentru picioarelor. Unul îl găsim atârnat pe
cum l-au urcat mi-e uşor să pricep (pe cărat saci de gunoaie, nişte rucsaci cu o brână de piatră. Imposibil de luat ...
drum), dar cum l-au băgat între copaci.
Şi pentru ce au făcut luminişul ăla,
de-l nivelează acum? Işi face vreun
„haiduc” vreun foişor. Naiba ştie! Om
afla noi cândva.
Şi vine grindina! Pe bune. În 5
minute s-a făcut totul alb. Copilaşii
Claudeei (de la şcoală, că personal n-are
încă) s-au ghemuit ca pinguinii unii în
alţii, iar unii şi-au transformat şi sacii
goi în turbane. Omul se adaptează uşor
la orice situaţie critică. Văzusem valul
de grindină cum vine, încă de sus de
pe vârf. A venit repede, s-a dus repede.
Dar ne-a lăsat uzi şi îngheţaţi. De-o ieşi
soarele om mai prinde şi ceva pofta de
adunat. Guşterilă, salvat de copii
Ce-i drept, pe poteca asta e curat.
Până în poieniţa din dosul Tâmpei.
Acolo e plin. Stau şi ca fructele coapte
prin tufe. Agăţate! Mai îndesăm prin
saci să încapă şi noutăţile.
Ehh că am făcut şi o faptă bună pe
ziua de azi.
Nu eu! Copiii. Bine măi. Fie! La
ideea mea.
A găsit Dora prin iarbă o sticlă, iar în
sticlă o şopârlă aparent moartă. Karim
zice că face din ochi. Clipeşte, deci e
vie. Măi să fie. Şi până la urmă cum
să o eliberăm? Băiatul sparge sticla,
şopârlica iese, eu îi fac vreo două poze
(mint, că erau vreo douăzeci), adun şi
cioburile, le iau în sac, dăm drumul la Am găsit-o pe Elodia!

Ecologie
Poate cei ce i-au aruncat de sus, s-or

gândi să-i mai şi caute.
Ehh şi până la urmă iată-ne jos.
Fiecare cu sacul lui. Mai rămâne să-i
cărăm pe Aleea Pitulicilor. Am fost
cavaler. Mi-am oferit sacul mai uşor
unei tinere, şi am luat problema mai
grea la cărat.
Acum mă dor mâinile. Dar cel puţin
e pe curbă de nivel.
Am ajuns la staţia de telecabină. Cea
de jos. Lume multă. Televiziune ioc!
Cică plecase când abia soseau primii
saci. Aşa zice Milu. Că aveau program,
n-aveau vreme să ne aştepte pe noi
dintre gunoaie. Deh, măcar i-a filmat
Pe Treptele lui Gabonny
pe copilaşii de sosind de pe Drumul
Cavalerilor. Au fost destui şi anul ăsta. Thekla: Moment Publicitar: exemplu, io m-am împrăştiat spre casă.
Ne-am adunat grămadă, înconjurând “Mulţumim lui Cioco, Denisa şi Mulţumesc lui Căpriţă că m-a lăsat să
grămada de saci. Ne-am tras trei poze, Daria (Luci Pol SRL Ramnicu Vâlcea), urc murdar în maşina proaspăt scoasă
am mâncat câte un chec sponsorizat Augustin Man, Urban şi Siemens” de la curăţat.
(unul la trei, că altfel îngraşă şi se fac După firmiturile de rigoare, ne-am Cam asta a fost în 2009. Date,
mai multe firmituri). împrăştiat care pe unde am putut. De socoteli, vă zice Thekla mai jos.
Recolta pe 2009

Ecologie
Bilanţ de proiect
Ziua Pamântului 2009 – ediţia a 3 – a
Organizator: Asociaţia de Turism Montan “Floare de Colţ” Braşov

Obiectivul proiectului: ecologizare Tâmpa
O parte din echipa “Floare de Colţ” Braşov
Voluntari implicaţi:
1. Elevi de la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Arhitectură “Christian Kertsch” : 9
2. Elevi de la Colegiul Naţional “Andrei Şaguna”: 17
3. Elevi de la Colegiul “ Ţara Bârsei” Prejmer : 17
4. Elevi de la Liceul Ştiinţele Naturii : 1
5. Profesori de la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Arhitectură “Christian Kertsch” : 2
6. Profesori de la Colegiul Naţional “Andrei Şaguna”: 2
7. Profesori de la Colegiul “Ţara Bârsei” Prejmer : 1
8. Clubul “Amicii Salvamont” : 5
9. Siemens PSE (Program and System Engineering) Braşov : 5
10. iQuest Braşov : 3
11. Asociaţia de Turism Montan “Floare de Colţ” Braşov : 21
Total voluntari : 83 voluntari
Vârsta voluntarilor: între 2 şi 40 de ani

Categoria socială a voluntarilor: de la copii de grădiniţă pînă la persoane cu doctorat

Ecologie
Trasee acoperite prin acţiunea

de ecologizare:
1. Aleea Pitulicilor
2. Treptele lui Gabony
3. Drumul Serpentinelor
4. Drumul Cavalerilor
5. Belvedere – Panoramic
Total trasee acoperite: 5 trasee
Starea traseelor: destul de curate

Data şi timpul alocat ecologizării:
25 aprilie 2009, între orele 09.30 : 13.30
(4 ore).
Echipa “Panoramic - Belvedere”

Starea vremii: înnorat şi periodic
ploaie cu gheaţă
Bugetul proiectului: aprox. 1300 ron

(tricouri, imprimare, expedieri poştale,
benzină, bilete autobus şi protocol) plus
produsele primite ca sponsorizare (saci,
mănuşi, rechizite, cozonaci) + hârtie şi
tonner pentru afişe.
Număr de saci cu deşeuri:

aproximativ 50 de “exemplare”.
Cantitate deşeuri: aproximativ 500
kilograme.
Strategia de ecologizare: strânsul
deşeurilor s-a făcut în timpul coborării;
sacii s-au adunat la punctul general de
colectare (lîngă telecabină); Echipa “Treptele lui Gabbony”
Tipuri de deşeuri strânse:
• sticlă, plastic, metal, menajer,

textil, ceramică, hârtie
• sau altfel spus: 1 televizor, 1
ramă monitor, haine, papuci, smoală,
1 adidas maro, ambalaje de bomboane
Silvana, pungi de Plus, doze de bere,
sticle vin, peturi, ambalaje de ţigări,
prezervative şi popcorn, sticle, pungi,
sârmă, şlapi, covor, şosete etc.
• o şopârlă salvată dintr-o sticlă de
vin (era un pic inertă, dar nu cred că de
la vin, ci mai degrabă de la frig).
Echipa “Serpentinelor”

Ecologie
Câteva din gândurile adunate

de la volunari în timpul acţiunii:
• (Emi Cristea) O fi Elodia?...
• (Carmen Precup) Ce scâlbos...
• (Thekla Petro) Sper să nu-mi curgă

apă cu zahăr pe gât... (apropos că sacii
erau de la zahăr cristal, că a început
ploaia şi că mi-am pus deasupra
capului un sac gol)
• (Trupa Cavalerilor) Unde sunt

gunoaiele noastre? (apropos că inaintea
noastră mai făcuseră şi alţii curat pe
Tâmpa)
• (Emil Precup) Putem pleca, nu Echipa “Pitulicilor”

fură nimeni gunoaiele astea! (când
am plecat noi la Reduta pentru team-
building)
• (Nicoleta Frăţilă) La câte bălării

am găsit, ne putem face casă... (apropos
de smoală, televizor...)
Membrii Asociaţiei de Turism

Montan “Floare de Colţ” Braşov
doresc să mulţumească:
• Tuturor voluntarilor prezenţi la

acţiune
• Sponsorilor : Augustin Man,
Siemens, Urban, Luci Pol Râmnicu
Vâlcea
• Partenerilor : Centrul Cultural
Reduta, Transilvania Expres, Radio
România Cultural, Radio 21, Radio Echipa “Cavalerilor”
Braşov, Radio DJ, RTT (Radio
Televiziunea Transilvania), Asociaţiei
de Turism Montan ALPINET (www.
alpinet.org)
Fără cei enumeraţi mai sus,

acest proiect n-ar fi existat.
MULŢUMIM !!!

Faună
Lupul (Emi Cristea)
Lupul (Canis Lupus)

Faună
Text: Emi Cristea (Alpinet.org)
Să nu ne temem de lupi
Se spune că, departe de a fi duşmani,
lupul şi vânătorul au coexistat într-o
relaţie prin care existenţa unuia a fost
mereu de folos celuilalt. Dar, după
ce europenii şi asiaticii au renunţat
a mai fi vânători, devenind păstori
sau fermieri, s-au declarat duşmani
desăvârşiţi ai lupului.
Oamenii “civilizaţi” au reuşit
să extirpe lupul din gândirea lor,
transformându-l într-o imagine
malefică care generează ură şi o frică
aproape patologică.
Vânători, ghizi, şi alţii strigă
zgomotos: “Lupii distrug vânatul!
Lupii trebuie să dispară”.
Totuşi, majoritatea opiniilor
independente confirmă faptul lupul
are un rol vital în menţinerea sănătăţii
pe termen lung a speciilor pe care le
vânează, că nu reprezintă ameninţare
pentru oameni. El este răspunzător
doar de o mică parte a pierderilor de
animale domestice şi chiar dacă din
poveşti ştiam că lupul era pericolul
numărul unu pentru sat, în realitate
majoritatea lupilor nu se apropie de
aşezările umane.
Am osândit lupul nu pentru ce este,
ci pentru cum îl percepem, într-un mod
greşit. Canis lupus (Sursa: Wikipedia.org)
Şi poate că percepţia asta a început De aici, urlând cu mare vuiet, îngrozeşte sânge şi mlaştina răsună de mugete.”
de mult, din antichitate, când celebru ţinuturile vecine o dihanie mare, un lup. Publius Ovidius Naso
făuritor roman de cuvinte au avut grijă Din pădurile mlaştinii iese cu gura căscată, (Metamorfoze, Cartea a XI-a)
să-i creeze un portret feroce, uitând că plină de spumă amestecată cu sânge Acestea erau scrise de “urmaşul” lui
însăşi originea Imperiului provine de închegat, cu ochii înotând într-o flacără Romulus şi Remulus, cei doi fii ai Iliei,
la un suflet ocrotitor de lupoaică. roşie. Deşi sfâşiat şi de turbare şi de foame, crescuţi de lupoaia de pe Palatin. Căci
“Vai, Peleus, am venit să-ţi vestesc o totuşi mai mult îl mână turbarea. Căci dintr-o legendă cu lupi s-a născut şi
mare nenorocire. Dusesem pe ţărm vitele nu se mulţumeşte să-şi astâmpere foamea cel mai mare făuritor de fapte militare
obosite. [..] blestemată ucigând câţiva boi, ci răneşte şi civilizaţie al antichităţii, poporul
În apropiere este un lac înconjurat toată cireada şi aşterne cu furie totul la roman.
de sălcii dese, mai bine zis o mlaştină pe pâmânt.[..] Şi nu doar la originea imperiului stă
care a format-o apa stătătoare a mării. Malul şi marginea apei sunt roşii de legenda unei legături dintre lup şi om

Faună
Lupul (Emi Cristea)
(parcă o reminiscenţă a simbiozei de pe Răspândirea speciilor de lup, pe glob (Sursa: Wikipedia.org)

vremea vânătorilor), ci şi de-alungul
animal din lume. Între timp a dispărut mărime şi densitate, în funcţie de
Evului Mediu s-au mai cunoscut poveşti
ca specie în marea parte a Europei de existenţa aşezărilor umane, existând de
despre copii crescuţi de lup (cronica lui
Vest, precum şi în Mexic şi mare parte la 1/12kmp până la 1/100 kmp.
Filim Gamerari din 1655, despre un
din Statele Unite. Abia după 1970, În Europa, se cunoaşte cu
copil crescut de lupi în jungla Indiei
măsurile de protecţie luate în multe ţări certitudine că a dispărut din Elveţia,
sau alte cazuri mai apropiate de noi,
au dus la redresarea speciei în anumite Austria, Belgia, Irlanda, Mare Britanie
în Europa, cu Linne în cartea “Sistema
areale, mai ales prin recolonizări. În sau Olanda.
Naturae” sai povestea unui băiat din
prezent, la nord de latitudinea de 15 În România încă există populaţie
Irlanda din secolul XVI).
grade şi până spre 75 grade, lupul se numeroasă de lupi, estimată la 4600
regăseşte în Statele Unite, Canada, exemplare în 1958 şi apoi scăzând
Răspândirea pe glob Alaska, Europa şi Asia. treptat, datorită vânătorii, până la 1500
Iniţial, lupul a fost cel mai răspândit Populaţiile de lupi variază ca exemplare la nivelul anului 1980 (dintr-
un total de 90.000 la nivel global).
Considerat pe drept sau pe nedrept un
mare prădător, n-a fost cruţat sub nicio
formă.
Dacă înainte se găsea pe aproape
tot teritoriul carpato-danubiano-
pontic, acum şi-a restrâns aria la zonele
montane şi de deal, apărând în câmpie
doar în iernile grele. Singura zonă joasă,
unde îşi trăieşte o existenţă permanentă
este Delta Dunării. De altfel între lupul
de aici şi cel de munte există oarecare
diferenţă de statură (sunt mai mici) şi de
culoare (are blana galben brună, faţă de
culoarea cenuşie a lupului din zona de
munte). Cu toate acestea se consideră
că în România există o singură specie
de lup.
Lupul cenuşiu (Canis Lupus)

Faună
Lupul (Emi Cristea)
Răspândirea lupului (zone existente, zone extinte). Sursa: Wikipedia.org
Descriere şi comportament Mersul normal este trapul iar atunci este condusă de lupoaică.
Deşi nu are nici pe departe gabaritul când sunt mai mulţi, se încolonează Când iese cu lupoaica la vânat,
ursului carpatin, îl depăşeşte cu mult unul după celălalt. unul din lupi se lasă urmărit pentru a
pe acesta în ravagiile produse între Avantajul lui faţă de pradă este înşela păzitorii câini, pe când celălalt se
copitate şi animale domestice. că aleargă bine şi rezistă mult timp, repede la pradă, o fură din turmă şi se
Nu are decât 25-50 kg şi 120-140 obosindu-şi astfel viitoarea victimă. ascunde, aşteptând să apară “colegul”
cm lungime a corpului, iar înălţimea Uneori ajunge să parcurgă şi 50 km pentru a împărţi prada.
la greabăn este de 75-90 cm. Lupoaica într-o zi, după hrană, mai ales toamna Deşi este considerat cel mai mare
este mai mică şi mai suplă. şi iarna când se adună în haite. prădător al României, este cunoscut
Lupii trăiesc în general 15-16 ani. De altfel, adunarea în haită totuşi ca un “rău necesar”, realizând
Este un animal monogam care în stabileşte caracterul sociabil al lupului selecţia vânatului (de regulă îi cad
perioad de iarnă formează perechile, (caracter pe care l-a moştenit şi câinele, victime animalele bolnave, bătrâne,
atunci când urletul său caracteristic, de altfel). slab dezvoltate, rănite). Este un
chemându-se între ei, cel mai adesea Este un carnivor desăvârşit. “agent sanitar” al naturii, consumând
în haite. Puii nu sunt atât de “fioroşi”, Mănâncă orice prinde: oi, capre, porci, hoituri care pot declanşa maladii mai
urletul lor devenind mai mult un câini, măgari, vite, cai, iezi de cerb, dăunătoare în biotop decât prădătorul
schelălăit. căprioare, iepuri, mistreţi, broaşte sau în sine.
Ca animal de pradă are văzul şi şoareci (dacă nu găseşte altceva mai Lupul ajunge la maturitate în 2-3
auzul ca simţuri dezvoltate. Foarte bun). Până şi câinele devine câteodată ani (femela în doi, masculul în trei) şi
caracteristică este strălucirea nocturnă gustare pentru lup. Se spune că masculul care iese învingător în lupta
a ochilor, când întâlnesc o sursă apreciază carnea de câine cel mai mult. pentru lupoaică, rămâne cu aceasta
luminoasă. Dacă nu găseşte hrană, umblă şi câte până când puii cresc mari (toamna
Fiind înrudit cu câinele, deosebirile o săptămână flămând, dar nu se apropie următoare). Culcuşul lupoaicei
nu-s prea mari. De la distanţă poţi de altceva decât carne. Şi când dă de este în locuri însorite, lângă apă, cu
confunda cu uşurinţă un lup cu un ea înfulecă pe nemestecate, umplând multă linişte. De altfel lupul nu ucide
câine mai mare. Are gâtul puternic, stomacul cu carne. Este lacom, iar după animalele din jur, pentru a nu-şi trăda
musculos. Şi este limpede că şi-a format ce se satură se culcă lângă pradă. existenţa şi a nu pune în pericol viaţa
această musculatură datorită nevoii de Când atacă animale mai mari (cerbul) puilor.
aşi căra prada grea. lucrează în haită, convins că altfel nu Familiile de lupi păstrează o distanţă
Urmele lupului se deosebesc uşor are nicio şansă. Sunt caracteristice de 8-10 km între ele, iar masculul
de cele ale câinelui, degetele picioarelor încolţirile în evantai, obosind cerbul rămâne în cadrul familiei după gestaţia
din faţă fiind mai apropiate iar urma prin zăpadă, până închid un cerc în jurul femelei, ajutând la creşterea puilor.
având o formă mai lunguiaţă. Lupul victimei. De altfel în atac, haita caută Femela fată 5-6 pui, maxim 10, alăptaţi
lasă urme în linie dreaptă, în timp ce zonele cu zăpadă mai mică, datorită 6 săptămâni după care îi hrăneşte cu
câinele în zig-zag. Doarme în aceeaşi faptului că statura îi dezavantajează. carne semidigerată.
poziţie încolăcită, ca şi vărul său Cu toate astea un cerb este o victimă Este interesant că lupul poate deveni
câinele. sigură a unei haite înfometate. Haita şi “antropofag” cu semenii săi, răniţi

Faună
Lupul (Emi Cristea)
în atacul haitei. În cazul acesta restul

haitei sar pe lupul rănit şi-l devorează.
Deşi obişnuieşte să atace noapte,
sunt întâlnite şi cazuri de lupi
înfometaţi, alergând ziua după pui de
căprioare sau cerbi.
Lupul poate fi “îmblânzit” în
captivitate, dar în momentul în care
este hrănit devine foarte agresiv.
Din popor
În fabule lupul este cunoscut ca
un prostănac, cu apucături sălbatice ,
care nu ştie multe, spre deosebire de
inteligenta şi vicleana vulpe.
De altfel există şi un proverb care
spune: “unde se spare pielea de lup,
cârpeşte-o cu cea de vulpe”.
Este drept că e nerăbdător şi de
multe ori se repede chiar şi la om, deşi
aceste este un duşman deosebit pentru
lup. Este mai fricos când iese singur,
dar în haită atacă orice. Se cunoaşte un
caz din 1812, din Franţa, în care 80 de
soldaţi au fost surprinşi de o haită de
câteva sute de lupi flămânzi. Niciunul
nu a scăpat. S-au găsit doar puştile,
raniţele, în mijlocul a vreo două sute
de lupi ucişi.
Cu toate astea, sunt prea puţine
aceste cazuri deosebite, ca să transformi
o specie întreagă într-una portretizată
ca cea mai feroce. Noi, oamenii,
suntem de multe ori mai feroce decât
aceste animale. Iar noi se spune că
Răspândirea lupului pe glob (Sursa: IUCN 2008 Red List)
avem şi chibzuinţă. “Frica” asta mult
prea obsesivă a dus la extinţia lupului
în mare parte a Europei. Acum e prea
târziu. Poate e prea târziu să o spunem,
dar nu ar trebui să ne temem de lup.
BIBLIOGRAFIE:
1. “Pagini despre vânatul românesc”,
St. Ivănescu, M. Olteanu, St. Bărbulescu.
2. “Din flora şi fauna României”, Ion
Simionescu
3. “Să nu ne temem de lupi”, Farley
Mowat.
4. “Canis Lupus”, UICN 2008 Red
List.

Invitație În Carpați (2009 - 03)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Invitație În Carpați (2009 - 03)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Invitaþie in Carpaþi - www.iic.

Lupul (Canis Lupus) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58

www.iic.ro Nr. 99/100, martie - aprilie 2009

www.iic.ro 1 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

poteca ce urca spre creasta Parângului.

Dimineaţa, cât ne permitea toamna

Nu ştiam cât de bun era marcajul şi

www.iic.ro 2 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

am ajuns la firul văii, pe acolo pe unde

Îmi veneau în minte lucruri citite

www.iic.ro 3 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

se risipească uneori. A zăbovit acolo

Timpul a trecut repede şi înserarea

www.iic.ro 4 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Lumea de lângă noi, frumuseţi de dincolo de gard

www.iic.ro 5 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

pe la ora 13:30 să ajungem la Izvorul

www.iic.ro 6 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

de urcuş. Şi pentru că în orice lucru

www.iic.ro 7 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

pătratul roşu care delimitează accesul

www.iic.ro 8 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Hăşmaş are un farmec şi mai ales oferă

www.iic.ro 9 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

şi plutim deasupra ei, când se sparge

www.iic.ro 10 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Spre Valea Bicazului (se vede o porţiune din Suhardul Mic)

www.iic.ro 11 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Puţin înainte de ora 15 suntem la

www.iic.ro 12 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Trekking prin Orientali

www.iic.ro 13 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

şansele de a fi ruptă de vânt sau de a

www.iic.ro 14 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Trebuia să o fi făcut în pădure căci simplu motiv că nu ştiu câţi sunt ca să

www.iic.ro 15 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

că nu’i urci tu rucsacii la deal”.

www.iic.ro 16 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Spre depresiunea Dornelor

www.iic.ro 17 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

50 metri în jurul nostru, mai mult nu!

Pe valea Pârâului Limpedea

www.iic.ro 18 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Ciucaş între două anotimpuri

Fosta cabană Ciucaş (1595 m), văzută din

www.iic.ro 19 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

urmăresc marcajele cu îndârjire, bătând

www.iic.ro 20 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Este semnul că începem să ne

La maşina a venit momentul dureros

Pe Culmea Bratocea (sus şi centru) şi Poiana Stânii din Bratocea (jos)

www.iic.ro 21 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Câteodată nu merită să faci atâta drum ...

www.iic.ro 22 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Judele. Un fel de Eiger al României ...

www.iic.ro 23 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Nemernicu’ Un ceai cald şi o şoseată uscată.

www.iic.ro 24 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Piramida holografică din Ceahlău

www.iic.ro 25 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Te vezi de acolo sus oglindit pe vârful

www.iic.ro 26 Nr. 99-100, Martie/Aprilie 2009

Bike în Piatra Craiului