Sisteme Informatice

1.1. Sistem, Sistem informaţional, Sistem informatic

În cadrul studiului procesului de proiectare a sistemelor informatice,
esenţială este noţiunea de sistem. Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente
(componente) interdependente între care se stabileşte o interacţiune dinamică, pe
baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv. Conform
teoriei sistemelor, orice organism economic este un sistem.
În funcţie de cât de detaliată este analiza, un sistem comportă nouă
caracteristici:
Fiecare sistem acceptă un număr de intrări, prelucrează informaţia
furnizată de acestea şi trimite rezultatele către ieşiri şi de aici, în mediul în care
evoluează sistemul. Limitele sistemului îl separă pe acesta de mediul în care
acesta se maninfestă. Prin intermediul interfeţelor un sistem comunică cu mediul.
Un sistem există doar în mediul care îl conţine şi va interacţiona cu acesta prin
datele şi informaţiile primite.
Un sistem este alcătuit din componente. Acestea, numite şi susbsisteme
între care se stabilesc diverse relaţii, pot fi formate din elemente componente
indivizibile sau din grupuri de elemente agregate. De exemplu, departamentul
financiar-contabil al unei întreprinderi este format prin agregarea persoanelor care
îndeplinesc funcţii de această natură, la fel şi departamentul de management al
resurselor umane.
Proiectarea subsistemelor este foarte importantă deoarece, în cazul în care
sistemul în ansamblu nu mai funcţionează corecat, „repararea” acestuia ar trebui să
fie posibilă prin simpla înlocuire a subsistemului care a cauzat defecţiunea.
Limitările sistemului se referă la constrângerile impuse de parametrii
acestuia (de exempleu capacitate de memorare sau viteză) în funcţie de care
sistemul trebuie să funcţioneze pentru a-şi atinge scopul pentru care a fost
realizat.
 Există câteva noţiuni importante referitoare la studiul sistemului.
Descompunerea este foarte utilă atunci când se încearcă înţelegerea funcţionării
unui sistem complex. Acesta va fi descompus în subsisteme mai simple, a căror
structură poate fi analizată şi înţeleasă pe rând, fără a se lua în calcul interferenţele
între subsisteme. Funcţionarea unui calculator personal poate fi înţeleasă mai uşor
dacă se studiază mai întâi funcţionarea fiecărui modul în parte (procesor, North
Bridge, Sout Bridge, memorie, etc.).
Modularitatea derivă direct din descompunere şi uşurează procesul de
depanare a sistemului.
Cuplarea se referă la faptul că sistemele sunt interdependente deşi ar trebui
să fie cât mai independente posibil. Astfel, defectarea unui subsistem ar antrena
deteriorarea în lanţ a tuturor subsistemelor şi, în final, nefuncţionarea
sistemuluiprincipal. Dacă independenţa este asigurată, se poate înlocui doar
componenta defectă, procesul de depanare şi reparare scurtându-se mult.
Coeziunea reprezintă măsura în care un subsistem poate îndeplini o singură
funcţie.
Sistemul informaţional se bazează, conform denumirii, în special pe
informaţii. Acesta cuprinde ansamblul informaţiilor interne şi externe utilizate în
cadrul organizaţiei precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor, procedurile şi
tehnicile de obţinere a informaţiilor (plecând de la datele primare) şi de difuzare a
informaţiilor, precum şi personalul implicat în culegerea, transmiterea, stocarea şi
prelucrarea datelor. Sistemul informaţional nu se referă doar la modul în care se
utilizează instrumentele puse la dispoziţie de TI&C ci şi la modul în care oamenii
interacţionează cu tehnologia într-o instituţie.
În domeniul economic, sistemul informaţional asigură legătura între
sistemul decizional şi cel operaţional.
Un sistem informaţional poate fi reprezentat ca în figura 1:
 Sistem
informaţional

Sistem decizional

Date, informaţii

Sistem informatic

Decizii automatizate

Sistem operaţional

Figura 1. Relaţia sistem informatic- sistem informaţional.

Notă: În cadrul acestui curs, prin organizaţie se va referi o intreprindere, instituţie,

societate comercială.

Funcţiile unui sistem informaţional sunt următoarele:

• să colecteze informaţii din sistemele operaţional şi decizional
precum şi informaţiile ce provin din mediul extern;
• să memoreze aceste informaţii precum şi informaţii rezultate din
prelucrarea lor;
• să asigure accesul la memorie în vederea comunicării informaţiilor
stocate;
• să prelucreze informaţiile la cererea sistemului operaţional şi a
sistemului de conducere.
Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii
organizaţiei, prin urmare de folosirea echipamentelor hardware şi a produselor
software pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. Utilizarea
calculatoarelor în cadrul sistemului informaţional (SI) al unei organizaţii conduce
la definirea componentei Sistem Informaţional Automatizat (SIA) – care cuprinde
numai lucrările realizate cu ajutorul calculatoarelor. Din acest punct de vedere,
relaţia SI – SIA poate fi reprezentată ca în figura 2.

Sistem informatizat Procesor de informaţii Informaţie

Reguli

Sistem Om Fişiere Reguli şi

manual manuale proceduri
scrise

Sistem Fişiere Programe şi

Calculator informatice Structuri de date

Fig. 2. Relaţia SI – SIA

Definiţie.
Un sistem informatic este un sistem utilizator-calculator integrat, care
furnizează informaţii pentru a sprijini activităţile de la nivel operaţional şi
activităţile de management într-o organizaţie, utilizând echipamente hardware şi
produse software, proceduri manuale, o bază de date şi modele matematice pentru
analiză, planificare, control şi luarea deciziilor.
Obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic
îl constituie asigurarea conducerii cu informaţii reale şi în timp util, necesare
fundamentării şi elaborării operative a deciziilor.
Elaborarea sistemelor informatice impune modelarea sistemului
informaţional al organizaţiei cu ajutorul unui formalism prin care să poată fi
reprezentată cât mai sugestiv şi fidel realitatea din cadrul sistemului informaţional.
Pentru organizaţii de complexitate mică, informatizarea poate însemna
realizarea unei singure aplicaţii informatice referită de asemenea ca sistem
informatic.
 Sistemele informatice complexe pot fi descompuse în subsisteme, care la
rândul lor pot fi descompuse în aplicaţii destinate unor categorii de utilizatori,
aplicaţii care la rândul lor pot fi constituite din unul sau mai multe programe scrise
în diverse limbaje de programare după cum este ilustrat în figura 3.

Sistem Informatic

Subsistem 1 Subsistem 2 Subsistem n

Aplicatia 2.1 Aplicatia 2.k

Program 2.k.1 Program 2.k.s

Fig.3. Sistem informatic, subsisteme, aplicaţii, programe

Sistemele, subsistemele şi aplicaţiile informatice sunt produse informatice

numite şi produse software. Un produs informatic este constituit din programe care
accesează baza de date şi din documentaţia necesară pentru utilizarea şi
întreţinerea programelor. Acestea se realizează în baza unor metodologii şi
necesită parcurgerea unor etape începând cu specificarea cerinţelor şi terminând cu
implementarea, exploatarea şi întreţinerea lor.
Sistemul informatic economic este un ansamblu structurat de elemente
intercorelate funcţional pentru automatizarea procesului de obţinere a informaţiilor
şi pentru fundamentarea deciziilor. Sistemul informatic este inclus în sfera
sistemului informaţional atâta vreme cât în cadrul sistemului informaţional vor
exista o serie de activităţi care nu vor putea fi automatizate [11].
1.1.1. Componentele sistemului informatic
Un sistem informatic este compus din [11]:
− baza informaţională;
− baza tehnică;
− sistemul de programe;
− baza ştiinţifică şi metodologică;
− factorul uman (resursele umane);
− cadrul organizatoric.
Baza informaţională cuprinde:
− datele supuse prelucrării;
− fluxurile informaţionale;
− sistemele şi nomenclatoarele de coduri.
Pentru o întreprindere entităţile bazei informaţionale pot fi grupate după
cum urmează:

− pentru activitatea de aprovizionare: stocuri de materiale, intrări

materiale, consumuri de materiale, contracte cu furnizorii, programe de
aprovizionare;
− pentru activitatea de producţie: tehnologii şi reţete de fabricaţie,
program de lucru, norme de muncă şi consumuri de manoperă;
− pentru activitatea de desfacere: stocuri de produse, contracte cu clienţii,
realizări contracte;
− pentru activitatea de marketing: evoluţia cererii şi a ofertei, dinamica
preţurilor, elasticitatea cererii şi a producţiei;
− pentru activitatea financiar-contabilă: solduri şi rulaje contabile,
calculaţia costurilor, bugete de venituri şi cheltuieli, contabilitatea
analitică şi sintetică;
− pentru activitatea de personal: evidenţa personalului, salarizări, dotări
social-culturale şi gestiunea lor;
pentru activitatea de cercetare-dezvoltare: studii tehnico-economice, proiecte
tehnice, investiţii, etc.
Baza tehnică este constituită din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere,
transmitere, stocare şi prelucrare a datelor, locul central revenind calculatoarelor
electronice.
Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor utilizate pentru
funcţionarea sistemului informatic în concordanţă cu funcţiunile şi obiectivele
stabilite. Sunt avute în vedere atât programele de bază (software de bază) cât şi
programele aplicative (software de aplicaţie).
Baza ştiinţifică şi metodologică este constituită din:
− algoritmi;
− formule;
− modele;
− tehnici de realizare a sistemelor informatice.
Resursele umane constau din:
− personalul de specialitate: analişti, programatori, ingineri de sistem,
analişti-programatori ajutori, operatori, etc.;
− beneficiarii sistemului.
Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare şi
funcţionare (ROF) al unităţii în care va fi utilizat sistemul informatic.
La realizarea şi utilizarea unui sistem informatic trebuie avute în vedere
următoarele componente hard şi soft: reţele, echipamente, produse software de
bază, produse software de aplicaţie.
Echipamente
− Echipamente de calcul : calculatoare, staţii grafice, pentru servere de
reţea, servere de baze de date, staţii de lucru (clienţi, utilizatori), UPS-
uri;
− Echipamente de comunicaţie : router-e, hub-uri, modem-uri, switch-uri.
Produse software
Produse software de bază:
− Sisteme de operare pentru serverul de reţea (Windows Server, Mac OS
X Server, Red Hat Enterprise Linux) şi pentru staţiile de lucru sau
clienţi (Windows 10, Ubuntu Linux, Mac OS X);
− Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date (ORACLE, Microsoft SQL
Server, MySQL, ACCESS, DB2 etc.);
− Sisteme GIS (Geographical Information System) – utilizate pentru
realizarea aplicaţiilor pentru stocarea şi prelucrarea datelor spaţiale;
− Limbaje (medii) de programare – utilizate pentru realizare software de
aplicaţie.
Produse software de aplicaţie – produse program ce constituie aplicaţiile şi
subsistemele sistemului informatic.

1.1.2. Clasificarea sistemelor informatice

Sistemele informatice se clasifică după mai multe criterii .

1. În funcţie de domeniul de utilizare, sistemele informatice pot fi pentru :

− conducerea activităţilor economico-sociale
− conducerea proceselor tehnologice
− cercetare ştiinţifică şi proiectare tehnologică
− activităţi speciale.

2. În funcţie de elementul supus analizei:

− sisteme informatice orientate spre funcţii;
− sisteme informatice orientate spre proces;
− sisteme informatice orientate spre date;
− sisteme informatice orientate spre obiecte;
− sisteme informatice orientate spre cunoştinţe.

3. După modul de organizare a datelor:

 − sisteme bazate pe fişiere;
− sisteme bazate pe tehnica bazelor de date: ierarhice, reţea, relaţionale,
orientate-obiect;
− sisteme mixte.

4. După metoda folosită în analiza şi proiectarea sistemelor:

− sisteme dezvoltate după metoda sistemelor;
− sisteme dezvoltate după metoda clasică a ciclului de viaţă;
− sisteme dezvoltate după metoda structurată;
− sisteme dezvoltate după metoda orientată-obiect;
− sisteme dezvoltate după metoda rapidă(RAD);
− sisteme dezvoltate după metoda echipelor mixte(JAD);
− sisteme dezvoltate după metoda prototipurilor.

5. După gradul de centralizare:

− sisteme centralizate;
− sisteme descentralizate;

6. După gradul de dispersie a resurselor sistemului informatic:

− sisteme informatice locale (bazate pe reţea locală, staţii de lucru):
− sisteme informatice distribuite (date distribuite).

7. După gradul de automatizare a activităţilor de analiză şi proiectare a

sistemelor informatice:
− sisteme informatice dezvoltate pe baza analizei şi proiectării clasice;
− sisteme informatice analizate cu instrumente automate şi proiectate
clasic;
− sisteme informatice bazate pe instrumente diverse de automatizare a
analizei şi proiectării;
− sisteme informatice dezvoltate cu instrumente de tip CASE.
 În funcţie de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura
organizatorică a societăţii, există sisteme informatice:
− pentru conducerea activităţii la nivelul unităţilor economice;
− pentru conducerea activităţii la nivelul organizaţiilor economico-sociale
cu structură de grup;
− sisteme informatice teritoriale;
− pentru conducerea ramurilor, subramurilor şi activităţilor la nivelul
economiei naţionale;
− sisteme informatice funcţionale generale.

1.1.3. Ciclul de viaţă al unui sistem informatic

Sistemele informatice (SI) se caracterizează printr-un ciclu de viaţă care
începe cu decizia realizării unui nou SI care să corespundă mai bine noilor cerinţe
ale utilizatorilor şi se încheie cu decizia de înlocuire a SI existent cu unul nou, mai
performant. Ciclul de viaţă se desfăşoară pe etape în cadrul fiecăreia fiind definite
faze şi activităţi specifice.
Încă de la început facem menţiunea că, indiferent de etapa istorică sau
metodologică, sistemele sunt abordate prin prisma ciclului lor de viaţă. Ele apar se
dezvoltă, descresc şi pier, sau printr-un nou ciclu, se perfecţionează, dând naştere
unei alte versiuni sau chiar unui nou sistem. Mutaţiile din domeniul tehnologiei
informaţionale şi al metodelor de abordare a sistemelor s-au reflectat şi în ciclul de
viaţă al dezvoltării sistemelor, fie prin schimbarea etapelor acestuia, fie prin
modificarea opticii de parcurgere a lor. Spre exemplu, odată cu abordarea
orientată-obiect a sistemelor, s-au lansat şi noi modele ale ciclului de viaţă .
Prin parcurgerea materialelor de specialitate, se poate constata că numărul
fazelor/etapelor variază de la trei (de exemplu analiza, proiectarea, implementarea)
la peste douăzeci. Există mai multe modele ale ciclului de viaţă, multe dintre ele
cunoscând o evoluţie în timp. Spre exemplu, modelul cascadă (figura 1.3) prevede
parcurgerea mai multor etape ale ciclului de viaţă care se derulează secvenţial
fiind însă permisă la nevoie revenirea la etapa parcursă anterior în vederea
îndepărtării neajunsurilor identificate în etapele superioare ale ciclului de viaţă.
Etapele ciclului de viaţă a unui sistem informatic în modelul cascadă sunt:
1. Analiza şi definirea cerinţelor – sunt definite scopurile, serviciile şi restricţiile
pe care trebuie să le îndeplinească sistemul informatic, prezentate într-o manieră
încât să poată fi înţelese atât de către utilizatorii sistemului cât şi de personalul de
proiectare.
2. Proiectarea sistemului şi a software-ului – stabilirea cerinţelor pentru
hardware şi software şi elaborarea arhitecturii generale a sistemului. Funcţiile
sistemului informaţional vor fi reprezentate astfel încât să poată fi transformate în
unul sau mai multe programe executabile.
3. Implementarea şi testarea unităţilor de program – proiectarea software-ului
din etapa anterioară este transpusă într-o mulţime de programe sau module
program şi verificarea faptului că fiecare program sau modul satisface specificaţia
sa.
4. Integrarea şi testarea sistemului – integrarea şi testarea programelor şi
modulelor program ca un sistem complet pentru a ne asigura că cerinţele
informaţionale sunt satisfăcute. După testare sistemul este livrat beneficiarului.
5. Exploatarea şi întreţinerea sistemului – este faza în care sistemul informatic
este efectiv utilizat de către beneficiar şi în care sunt descoperite şi rezolvate
eventuale erori de proiectare şi programare şi omisiuni în cerinţele informaţionale
iniţiale.
 Fig. 4. Etapele ciclului de viaţă a unui sistem informatic în modelul cascadă.

1.1.5. Ciclul prelucrării datelor pentru sistemul informatic

Operaţiunile care se execută asupra datelor, din momentul apariţiei lor,
pentru a genera informaţii semnificative şi relevante sunt referite la un loc prin
noţiunea de ciclul prelucrării datelor, care cuprinde cinci faze [46]: culegerea
datelor, pregătirea datelor, prelucrarea datelor, întreţinerea fişierelor şi obţinerea
informaţiilor de ieşire.

Faza de culegere a datelor cuprinde două activităţi fundamentale :

− observarea mediului care generează datele, fie printr-un observator

uman, fie prin diverse echipamente;
− înregistrarea datelor, fie prin scrierea lor în documentele sursă, fie prin
captarea lor sub diferite forme cu ajutorul unor echipamente speciale.

Faza de pregătire a datelor constă într-un număr de operaţii executate

asupra datelor pentru a facilita prelucrarea lor ulterioară şi anume:
 − clasificarea datelor, care implică atribuirea de coduri de identificare
(simbol cont, cod secţie, etc.), astfel încât datele să fie incluse în
submulţimile corespunzătoare;
− gruparea datelor, adică acumularea intrărilor similare, pentru a fi
prelucrate în grup;
− verificarea datelor cuprinde o mare varietate de proceduri pentru
controlul corectitudinii datelor, înainte ca ele să fie prelucrate;
− sortarea datelor, prin care grupurile de date sunt aranjate în loturi de
înregistrări, după criterii de ordonare numerică, alfabetică, alfanumerică
sau de timp;
− cuplarea a două sau mai multe loturi de înregistrări într-unul singur;
− transmiterea datelor de la un punct la altul;
− transcrierea datelor dintr-o formă în alta, astfel încât să se efectueze
trecerea de la scrierea de mână la cea tipizată sau de la documentele
scrise la mediile specifice.
Faza de prelucrare a datelor, poate să includă activităţi, cum sunt:
− calculaţiile cuprind unele forme de tratare matematică a datelor;
− compararea supune unei examinări simultane două sau mai multe tipuri
de date între care există o legătură logică (ex. soldul final şi cel final);
− sintetizarea este o activitate importantă prin care se comasează
informaţiile;
− filtrarea este o altă operaţiune prin care se extrag datele ce vor fi supuse
prelucrărilor următoare;
− restaurarea, prin care sunt aduse datele din memorie într-o formă
accesibilă omului, pentru prelucrarea umană în continuare, sau într-o
formă prelucrabilă tot pe calculator.
În faza de întreţinere a fişierelor există mai multe activităţi, dintre care
amintim:
 − memorarea (stocarea) datelor în vederea utilizării lor viitoare;
− actualizarea datelor memorate astfel încât să surprindă cele mai recente
evenimente;
− indexarea datelor pentru a înlesni o uşoară regăsire a lor;
− protecţia datelor memorate, care cuprinde o mare varietate de proceduri
şi tehnici pentru prevenirea distrugerii lor sau a accesului neautorizat.
Ultima fază a ciclului de prelucrare a datelor este obţinerea informaţiilor de
ieşire. Informaţiile de ieşire pot fi regăsite în una din următoarele trei forme:
documente, rapoarte, răspunsuri la întrebări. De cele mai multe ori, datele nu
parcurg toate activităţile, iar unele dintre ele pot să nu treacă prin toate cele cinci
faze.
Fazele ciclului prelucrării datelor sunt ilustrate în figura 5.

Fig. 5 Ciclul prelucrării datelor

1.1.6. Sisteme informatice de gestiune
Sistemele informatice de gestiune sunt sisteme integrate care creează şi
actualizează o bază de date unică din documentele primare, care va fi ulterior
prelucrată pentru obţinerea situaţiilor specifice fiecărui utilizator.
Sistemul informatic de gestiune implică următoarele patru componente
interdependente: domeniile de gestiune, datele, modelele, regulile de gestiune.
Domeniile de gestiune corespund activităţilor desfăşurate în cadrul firmei:
activitatea de personal, activitatea de producţie, activitatea comercială, activitatea
financiar-contabilă, activitatea de cercetare-dezvoltare.
Datele reprezintă „materia primă” ce urmează a fi prelucrată în cadrul
sistemului informatic pentru obţinerea informaţiilor necesare luării deciziilor la
toate nivelurile manageriale:operaţional, tactic, strategic.
Modelele de gestiune grupează procedurile specifice unui domeniu, iar
regulile de gestiune definesc prelucrările ce se efectuează asupra datelor şi modul
de utilizare a informaţiilor conform obiectivelor sistemului.
Sistemul informatic de gestiune reuneşte subsisteme informatice specializate
pe domenii între care se manifestă interacţiuni specifice. Fiecare subsistem definit
grupează procese informaţionale omogene, specifice unui anumit domeniu.
La nivelul fiecărui subsistem vor fi definite aplicaţii distincte
corespunzătoare acestor activităţi. La rândul lor aplicaţiile sunt formate din
proceduri descompunându-se în module reprezentând secvenţe de cod prin care se
realizează o funcţie independentă din cadrul procedurii.
Exemplu. O procedură pentru operaţia de actualizare se va descompune în
următoarele module:
1. modulul coordonator al funcţiei de actualizare;
2. modulul pentru realizarea funcţiei de adăugare de înregistrări;
3. modulul pentru funcţia de ştergere înregistrări;
4. modulul pentru funcţia de modificare a înregistrărilor din baza de date.
 În figura 6 este reprezentată schema de principiu pentru sistemul integrat al
contabilităţii incluzând contabilitatea de gestiune şi contabilitatea financiară.

Fig.6. Sistem informatic de gestiune integrat al contabilităţii.

1.2. Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile sunt secvenţe de etape individuale care ajută la realizarea
produsului final, în cazul nostru sistemul informatic. Majoritatea metodologiilor
implică utilizarea câtorva tehnici, cum ar fi observarea directă şi interviurile cu
utilizatorii sistemului informatic vechi.
Tehnicile sunt procedurile aplicate cu scopul de a asigura completitudinea şi
inteligibilitatea unei lucrări pentru ceilalţi membri ai echipei.
Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acţiune complexă, care
îmbină un număr mare de activităţi: analiză, proiectare, implementare, exploatare.
În plus, reclamă resurse umane, materiale şi financiare însemnate, pe o perioadă
considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obţinerii unui
sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o
succesiune bine stabilită de etape şi subetape şi utilizarea unor metode şi tehnici
adecvate. Aceste observaţii au condus la conturarea unor metodologii de realizare
a sistemelor informatice.
Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură
indestructibilă, legătură reflectată şi de faptul că în mod logic şi practic calitatea
realizării unor activităţi din etapele şi fazele precedente influenţează în mod
decisiv calitatea activităţilor din etapa care urmează.

1.2.1. Conţinutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind:
• modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului
dintre variaţiile sistemului şi dinamismul său;
• regulile de formalizare a datelor şi proceselor de prelucrare;
• instrumentele pentru concepţia, realizarea şi elaborarea
documentaţiei;
• modalitatea de derulare a proiectului şi acţiunile specifice fiecărei
etape (ciclul de viată);
• definirea modului de lucru, rolului analiştilor şi proiectanţilor şi a
raportului dintre ei;
• modalităţile de administrare a proiectului (planificare, programare,
urmărire).
Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfăşurare a acestui
proces, stabilind:
• componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape,
subetape, activităţi, operaţii) şi conţinutul lor;
• fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile,
procedeele, instrumentele, normele si standardele utilizate.
În funcţie de modul de abordare şi domeniul de aplicabilitate, metodologiile
utilizate sunt:
− metodologii din domeniul gestiunii: AXIAL (firma IBM), MERISE
(Ministerul Industriei, Franţa), IE (James Martin), SSADM (Marea
Britanie);
 − metodologii orientate obiect: OMT (General Electric -SUA), OOD
(Michael Jackson);
− metodologii pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice: SDM
/ S, METHOD/ 1 Arthur Andersen, NAVIGATOR (Ernst & Young -
James Martin).

1.2.2. Metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizează : metode, tehnici,
instrumente, procedee de lucru .
Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă
modul unitar sau maniera comună în care analiştii de sisteme, programatorii şi alte
categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului
informaţional-decizional existent, proiectarea şi introducerea sistemului
informatic. Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite
tehnici de lucru.
Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice
reprezintă felul în care se acţionează eficient şi rapid, în cadrul unei metode,
pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare. Prin
aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria
personală a celor chemaţi să aplice metodele si să utilizeze instrumentele adecvate.
Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru în
proiectarea sistemelor informatice se face în conformitate cu o serie de principii şi
în limita unor metodologii de lucru care se adoptă în funcţie de situaţia reală la
care se referă.
În abordările incipiente se lucra cu probleme izolate şi ulterior s-a efectuat
trecerea la abordarea sistemică (modulară), odată cu abordarea funcţională sau,
mai bine zis, cu analiza şi descompunerea funcţională (în fiecare modul există câte
o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect. Pe parcurs s-au impus două
strategii de abordare şi anume:
 − strategia top down (de sus în jos);
− strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).
În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi
componente prin rafinări repetate, metoda de proiectare putând fi descrisă sub
forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele superioare şi cu
module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi
economico-sociale numită organigrama unităţii poate fi reprezentată printr-o
astfel de diagramă ierarhică. Pentru unităţi economice productive în organigramă
se disting următoarele patru nivele de reprezentare:
− nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi
consiliul de administraţie;
− nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni);
− nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de
proiectare, cercetare (laboratoare) care asigură conducerea operativă a
sistemului prin şefii lor;
− nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează
funcţia de producţie a sistemului economic.
În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care
se extinde treptat pe măsura înaintării în realizarea sistemului.
În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinare a celor două
strategii.
Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin
prisma celor mai mulţi autori astfel:
− metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii
funcţionale;
− metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese,
deoarece diagramele fluxurilor de date se întrebuinţează pentru
descrierea proceselor;
 − metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute
ca urmare a popularizării puternice a ingineriei informaţiei a lui JAMES
MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui CHEN;
− metode orientate-obiect.

Caracteristici esenţiale ale principalelor metode

Informaţia este văzută de DeMarco, ca fiind posibil de abordat prin trei
perspective specifice sistemelor informaţionale sau prin trei dimensiuni: date,
funcţii, comportament [46].
Datele sunt reprezentate sub formă de atribute (având în vedere structura
lor), înseamnă ceea ce este stocat şi reflectă structura statică a sistemului.
Funcţiile scot în evidenţă în mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi
văzut şi ca un proces, întrucât elementele sistemului despre care se păstrează
datele de rigoare sunt supuse unor transformării funcţionale, prin intermediul
proceselor.
Comportamentul este invocat pentru a reda o altă modalitate de percepţie a
sistemului, influenţa evenimentele şi proprietăţilor sistemului, şi sugerează
dinamica lui.
Metoda descompunerii funcţionale (orientate funcţii)
Dintre autorii remarcabili care au abordat descompunerea funcţională îi
enumerăm pe câţiva cum ar fi DeMarco, Yourdon şi Constantine, Jackson, Page-
Jones, Warnier-Orr, Dahl, Marco&Gowan. Descompunerea funcţională este cea
care anunţă apariţia proiectării structurate şi analizei structurate. Fiecare funcţie
este descompusă în subfuncţii, până se obţin structuri uşor de transpus în
instrucţiunile limbajelor de programare.

Metodele fluxurilor de date (orientate-proces)

Prin această metodă analiştii efectuează reprezentarea lumii reale prin
simboluri care reprezintă fluxul datelor, transformările datelor, stocarea datelor,
entităţi externe, etc. Metoda orientată spre procese are încă un mare grad de
asemănare cu descompunerea funcţională.

Metode orientate spre informaţii (orientate-date)

Două realizări importante în domeniu au dat tonul unei orientări în
abordarea sistemelor: modelarea datelor cu ajutorul diagramelor entitate-relaţie, de
către Peter P. Chen (1976) şi ingineria informaţiei, în viziunea lui James Martin.

Metoda orientată-obiect
Metodele OO constituie o categorie particulară a metodelor de dezvoltare
software, care privesc construirea sistemelor pentru care clasa reprezintă unitatea
arhitecturală fundamentală. Clasa este o grupare logică a obiectelor care au aceeaşi
structură şi un comportament similar. O clasă poate fi divizată în subclase cu
proprietatea că subclasele moştenesc proprietăţile clasei şi în plus pot avea
proprietăţi suplimentare. Un sistem informatic este gândit ca un ansamblu de
obiecte autonome astfel încât datele şi prelucrările (metodele) sunt definite în
cadrul aceleiaşi structuri şi anume obiectul.