EUROPA ÎN FAȚA OGLINZII

JOSEP FONTANA

CAPITOLUL 5: OGLINDA RUSTICĂ

STUDENT: Sasu Alexandra

RISE, ANUL III, gr. I

Evul Mediu European târziu se împarte în 2 faze:

1. una de extindere si dezvoltare-încep. Sec 14.

2. Criza și decadență-sec 15.

Populația cunoaște o decadență de la 79 milioane locuitori în 1340, la 55 milioane locuitori

în 1400 și o creștere în 1500 de 75 de mil loc. Din cauza expansiunii excesive a populației
europene după anul 1000, oamenii erau nevoiți să cultive pământuri marginale, majoritatea
nefertile, pentru a supraviețui.

Din cauza irosirii răsadurilor bune pe pământuri nefertile, Europa a devenit din ce în ce mai
slăbită biologic, instaurându-se foametea, rămânând expusă bolilor incurabile, în special a
ciumei adusă de către navigatorii genovezi luând-o de la mongoli din peninsula Crimeea.
Ciuma s-a extins în partea Italiei în 1347, și a luat amploare în următorii 3 ani extinzându-se
aprox. în toată Europa, decimând-o. Aceasta boala cruntă nu a facut distincție între bogați și
săraci, anihilând personalități ale vremii precum Regele Castiliei, Giovani Villani( negustor,
cronicar) etc. toate eforturile militare fiind în zadar.

Ciuma Neagră a destabilizat piața economică, în special producția agricolă oamenii

părăsindu-și ogoarele. Aceasta a marcat omenirea, creând un fapt ireal chiar și pentru cei care
au fost martori. Boala necruțătoare a prevestit venirea apocalipsei asura poporului, și a dus la
fracturatea societății, dând naștere diferitelor secte milenariste. Au apărut afirmații conform
cărora, ipoteza epuizării solului de la 1300 era neverosimilă, dacă în 1500 aceasta putea
susține că același nr de oameni putea fi hrănit din aceleași soluri fără schimbări climatice sau
geografice notabile.

Toată decăderea socială și economică s-a datorat insolvabilității suveranilor europeni,

cărora marile orașe italiene le acordase mari împrumuturi, ce nu mai puteau fi restituite. De
fapt originea acestor manifestări, s-ar fi bănuit a fi evoluția societătii medievale și o puternică
dezvoltare a schimburilor dintre urban si mediul rural. De asemenea un motiv solid îl
constituia și dezvoltarea clasei medii care-și cerea dreptul la guvernarea orașelor din Franța,
Flandra, Italia sau din imperiu.

Economia a cunoscut o creștere semnificativă și a continuat articularea prosperității

rurale cu avântul urban, neînțelegerile fiind soluționate prin negocieri și compromisuri.
Aceste fenomene de natură economică, au dus la progresul societății și implicit la schimbarea
modului de guvernare de la despotism aristocratic la libertatea republicană. O dată cu acea
creștere economică, mentalitatea oamenilor s-a dezvoltat imprimându-se în mintea lor
aspirații la libertate. La începutul secolului al XV-lea economia a început să decadă,
accentuată fiind de existența ciumei. Însă conștiința oamenilor nu avea să se schimbe doar
pentru reorientarea conjuncturii economice, astfel șerbii aspirau spre libertate iar țăranii spre
abolirea abuzurilor feudale. Urmările au fost catastrofale, violența socială acutizându-se, iar
principiul precum că ”societatea nu se bazează pe rațiune, ci pe forță” a alimentat conștiința
salariaților.

Exemplul Italiei care a reușit să instaureze pacea în micile sate a fost un succes. S-au ales
1-2 persoane la 100 de locuitori, persoane cu funcție legislativă, ”pars valentior” ( cei mai
merituoși) care au reușit să mențină coeziunea socială prin diferite metode: plebeilor le erau
asigurate locuri de muncă precum construcția și decorarea bisericilor și palatelor, precum și
șansa de ascensiune pe scara socială a celor care-și demonstrau meritele artistice (Botticelli
fiu de tăbăcar, Andrea del Sarto fiu de croitor etc). Chiar dacă Italia a reușit să descopere o
formă de integrare socială fără violență și trecând peste secolele de criză europeană, ea a
rămas inferioară marilor monarhii europene, căzând victima unor conflicte străine.

Revenind la victimele căzute pradă celei mai crunte boli din toate vremurile, Anglia a
avut și ea conflicte între seniori și țărani. Ciuma a agravat situația, crescând pretențiile fiscale
ale statului, iar toate acestea au dus la răscoala din 1381. Acea mișcare se baza pe două
elemente: 1. rezistența țăranilor, refuzul plății și diverse forme de atac la adresa autorității
senioriale; 2. revolta a însemnat mai mult decât niște lupte locale, confruntându-se chiar cu
forma de guvernământ și cu sistemul social. Răscoala a fost reprimată la scurt timp, prin
asasinarea conducătorului mișcării populare, Wat Tyler, de către primarul Londrei care a fost
înnobilat pentru fapta sa. După acest episod, a luat amploare erezia ”IoIIarzilor” inspirată de
un teolog de la Oxford, John Wycliffe. Doctrina acestuia presupunea purificarea Bisericilor
corupte de proprietăți, și traducerea Bibliei în limba engleză pentru a o face accesibilă
credincioșilor. Doctrina a fost condamnată, lollarzii fiind stigmatizați ca dușmani ai societății,
iar episcopii au obținut în 1401 o lege ce le permitea arderea pe rug a „ereticilor”.

Revoltele împotriva abuzurilor au continuat la mijlocul secolului XV-lea, cea mai

semnificativă fiind cea husită demonstrând totodată ca mișcările sociale își aveau originea în
înfruntări străine de catastrofă demografică. Adept al teologului Wycliffe, Jan Hus a început
să predice împotriva vânzării de indulgențe și să scrie în limba cehă pentru un public burghez
și popular. Dar în 1415 a fost aruncat în închisoare și ars pe rug de către Conciliul de la
Konstanz. Nobilii din Boemia și Moravia au semnat o scrisoare în semn de protest, iar preoții
husiți au dat laicilor sfânta cuminecătură(calixtină) transformând potirul în simbol al Bisericii.
Papa nedorind să accepte un program minim de reformă din partea mișcării, s-a transformat în
final într-un război religios. Șase cruciade au fosat trimise împotriva husiților si niciuna nu a
reușit să stăpânească Biserica Calixtină. Iar Europa secolelor XIV-XVI, a cunoscut o perioadă
în care conflictele și frământările de natură socială se țineau lanț. La un moment dat,
pastorului Hans Behem i s-a arătat Sfânta Fecioară îndemnându-l să ducă o viațăde sărăcie și
devoțiune. Acesta a atras atenția Bisericii, deoarece oamenii au început sa-l urmeze și
conform legii din 1401, Bisericii i-a fost permis sa-l declare eretic, să-l captureze și să-l ardă
pe rug. Revoltele au luat amploare, exemplu 1524 Pădurea Neagră, iar în complexitatea
motivelor acestora există revendicări referitoare la libertatea șerbilor, abuzurile seniorilor etc.
Orice încercare de a instaura „Regatul lui Hristos” s-a terminat tragic, de exemplu la Munster,
a avut loc un măcel îngrozitor unde nu s-a ținut cont de victime fiind ele și femei și copii
anabaptiști. În timp ce mișcarea populară își cerea drepturile și lupta cu credință pentru ele, se
refuza gândul că „plebea” va ajunge să controleze societatea, și că aplicarea ideilor lor este
imposibilă „legea lui Hristos face distincție între servitori și stăpâni, între mărimi și oameni de
rând”. Totuși ei își legitimau rațional exploatarea prin teoria ce compară societatea cu un corp
uman, arătând că unele membre trebuie să muncească pentru a susține celelalte părți ale
trupului, mai nobile. Autorul Josep admite că în acea perioadă a avut loc o gravă criză socială
care a zguduit continentul, și nu cred că revoltele care au avut loc ar putea fi numite măceluri,
în comparație cu crimele odioase care se petreceau, sau mai exact metodele
folositețnexecutarea acestora. Pe lângă acestea, s-a ajuns în momentul în care lumea parodia
Biblia, organizarea unor liturghii maimuțărite cu oratorii grotești etc. Bahtin a interpretat
acest complex de manifestări parodice în mod global și a semnalat că funcția esențială a
„realismului grotesc” era „degradarea” care reprima tot ceea ce însemna elevat.

Pieter Brueghel în gravurile și caricaturile sale înfățișează țăranii „cu trăsături vulgare
și priviri goale”, însă dovada cea mai elocventă asupra amestecului dintre cultura populară și
cultura scrisă o reprezintă o viziune critică a lui Rabelais, care pentru viziunea sa realistă a
cunoscut cenzura în două titluri de-ale lui. Un proiect care ar fi permis edificarea societății,
fără cenzură și inchiziții, în care oamenii nu ar fi trebuit să plăteacă cu viața doar pentru că au
îndrăznit să gândească altfel, îl reprezenta simpla dorință a păturii populare pentru o societate
egalitară,de a plăti doar o rentă corectă sau de implicarea laicilor în instituția Bisericii. Însă tot
ce se petrecuse rău până atunci, nu se îmbunătățise ci se agravase în al XVI-lea secol unde
„țăranul” devenea imaginea inamicului.