Război și pace

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Război și pace

Coperta primei ediții (1869)

Informații generale
Autor Lev Tolstoi
Campania din Rusia
Subiect
Tsarism[*]
Gen Istoric
Ediția originală
Война и мир
Titlu original
(Voina i mir)
Limba rusă
Editură Ruskii Vestnik (în volume)
Țara primei apariții Rusia
Data primei apariții Din 1865 în 1869
Ediția în limba română
Traducător I. Frunzetti și N. Parocescu
Modifică date / text

Război și pace (rusă: Voina i mir; în ortografia originală: Война и миръ) este un roman scris de
Lev Nikolaevici Tolstoi, publicat pentru prima dată între anii 1865-1869. Concentrându-se
asupra membrilor a două familii importante, Bolkonski și Rostov, „Război și pace” folosește
istoriile lor individuale pentru a portretiza Rusia în pragul unui conflict apocaliptic cu Franța lui
Napoleon Bonaparte. Evenimentele împing repede personajele centrale spre confruntarea
inevitabilă. Nici un alt scriitor nu se compară cu Tolstoi în amploarea viziunii epice, ce cuprinde
stările sufletești prin care trec orașe întregi, mișcările armatelor, prevestirile de rău augur ce
planează asupra întregii societăți.[1]

Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din
lume.

Cuprins
 1 Tolstoi și „Război și pace”
 2 Primele idei
 3 Personajele
 4 Istorie și literatură
 5 Bătălia de la Borodino
 6 Bibliografie
 7 Vezi și
 8 Referințe

Tolstoi și „Război și pace”

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În moștenirea artistică a lui Lev Tolstoi, „Război și pace” ocupă un loc central. Acest roman a
cerut scriitorului imense eforturi creatoare: Tolstoi a lucrat la „Război și pace” timp de șase ani:
din 1863 până în 1869. Ciorna schițelor și variantelor care depășesc prin volumul lor textul de
bază al romanului, precum și nenumaratele îndreptări făcute în paginile de corectură, arată destul
de elocvent proporțiile muncii scriitorului care a căutat neobosit cea mai desăvârșită formă de
exprimare artistică a concepției operei sale.

Primele idei

Lev Tolstoi

Tolstoi n-a ajuns dintr-odata la concepția romanului. Într-una din variantele prefaței la „Război și
pace”, scriitorul spunea că in 1856 a „început să scrie o nuvelă cu o orientare precisă, al cărei
personaj trebuia să fie un decembrist ce se inapoia cu familia sa în Rusia.” Mai târziu, Tolstoi
spunea că:
„Având de gând să scriu despre un decembrist ce se inapoia din Siberia, m-am întors mai întâi până
la epoca insurecției de la 14 decembrie, apoi la copilaria și tinerețea oamenilor care au luat partea
la această acțiune, m-a pasionat „Războiul Patriotic din 1812” și, întrucât războiul din 1812 era în
legătură cu anul 1805, mi-am început întreaga lucrare cu această perioadă.”
—Tolstoi, Jurnalul său

Tolstoi studiază documente de istorie, citește memorii și romane istorice, în special romanul
„Roslavliov” de Zagoskin, care i-a fost la început „necesar și plin de interes”. Totodată atenția
scriitorului se concetrează mai ales asupra „felului de trai”, asupra tablourilor „pașnice” ale
epocii, iar evenimentele războinice rămân pe ultimul plan al romanului. Deocamdată,
personalitățile istorice nu-l interesează deloc pe autor. Într-una din introducerile inițiale la
roman, Tolstoi mărturisea:

„...nici Napoleon și nici Alexandru, nici Kutuzov și nici Talleyrand nu vor fi eroii mei; voi scrie
istoria unor oameni mai liberi decât oamenii de stat, istoria unor oameni care au trăit în cele mai
prielnice condiții de viață, a unor oameni feriți de sărăcie și de ignoranță, independenți, a unor
oameni care n-au avut cusururile necesare pentru a lăsa urme in paginile cronicilor...”
—Tolstoi, Jurnalul său

Personajele

Cele doua volume

Compozițional, imensa varietate de figuri (peste 550)[2] și episoade este arhitecturată sub formă
de cronică a vieții, în principal a trei familii din înalta nobilime rusă: Bolkonski, Bezuhov,
Rostov.

Dintre numeroasele personaje perfect desenate, un relief deosebit îl capătă prințul Andrei
Bolkonski, contele Pierre Bezuhov și Natașa Rostova. Primul este un om inteligent și cult,
voluntar și energic, generos și sincer, onest și cu o bogată viața interioară, dar care-conștient de
inevitabilul declin al clasei căreia îi aparține și dezamagit de mediul căruia nu i se poate adapta,
deși caută, zadarnic, să dea prin acțiune, un sens vieții-cade în pesimism. Pierre Bezuhov este un
caracter total diferit: timid și lipsit de vointă, sentimental și aplecat spre visare, fără simț practic
și spirit de inițiativă, snob deși îi displace stilul de viață al aristocrației; de asemenea, un om
preocupat de dreptatea socială, ajungând până la atitudini protestatare. Tolstoi l-a învestit cu
anumite caractere care îi erau proprii lui, în timp ce altele le-a proiectat asupra lui Andrei.
Bolkonski este un fel de om al „Secolului luminilor” (tendința raționalistă este puternică la
această epocă în spiritul tolstoian), în timp ce Bezuhov pare a fi-asemeni scriitorului-un discipol
al lui J.J.Rousseau (o ușoara înclinație spre idilic este des perceptibilă in creația tolstoiană).
Natașa (una din cele mai realizate personaje feminine din întreaga literatură universală)
reprezintă idealul feminin tolstoian: spontană și simplă, delicată și afectuoasă, devotată familiei
și compatimind pe țăranii obidiți.

Istorie și literatură
Concepția operei lui Tolstoi s-a complicat treptat. Renunțând, la începutul operei sale, să
introducă în roman personalități istorice și oameni de stat din epoca zugravită, scriitorul a ajuns
ulterior la ideea de a completa „concepția caracterologică”, cu „concepția istorică”. La 19 martie
1865 el scria în jurnalul său:

„Mă pasionează istoria lui Napoleon și Alexandru . Ideea de a scrie o istorie psihologică - romanul
lui Napoleon și Alexandru - conștiința posibilității de a face un lucru mare m-a cuprins acum ca un
nor de bucurie. Toată mârșăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicțiile din sufletul
oamenilor care i-au înconjurat și din ei inșiși.”
—Tolstoi, Jurnalul său

Totuși „concepția istorică” complică enorm munca la roman și în altă privință: s-a ivit
necesitatea studierii minuțioase, migăloase a unui număr imens de noi documente istorice,
memorii și scrisori din epoca 1812. În timpul în care Tolstoi scria ultima partea din roman, S.A.
Tolstoi nota în jurnalul său: „Liovocika (Lev Tolstoi) a scris toată iarna nervos, cu lacrimi și
emoție.”

Bătălia de la Borodino
Lucrând la corecturile primelor părți, Tolstoi a continuat în același timp să scrie romanul și a
ajuns la unul din evenimentele centrale ale războiului din 1812: bătălia de la Borodino. În
primele zile de 25-26 septembrie 1867, scriitorul face o călătorie până la câmpia de la Borodino,
pentru a studia locul uneia dintre cele mai mari bătălii, care a hotărât soarta armatei napoleoniene
și cu speranța că va întâlni acolo martori oculari ai bătăliei. Timp de două zile el umblă pe jos și
cu trăsura pe câmpia de la Borodino, face însemnări în agenda sa, desenează planul bătăliei și
caută veterani, contemporani ai războiului de la 1812. Cu șase luni înainte de a începe să scrie
„Război și pace”, Tolstoi nota în jurnalul său: „Niciodată nu mi-am simțit forțele intelectuale și
morale atât de libere și gata să se apuce de lucru ca acum!”

Bibliografie
  Ovidiu Drimba, „Istoria literaturii universale”, Ed. Saeculum I.O. și Vestala, București,
2004, ISBN 973-9200-44-3
 Literatura clasică rusă, Editura Cartea Rusă, București, 1956.

Vezi și
 Lista celor mai influente 100 cărți din istoria omenirii