ROMÂNIA – GEOSTRUCTURI ȘI RELIEF

RELIEFUL PETROGRAFIC (4)

RELIEFUL CARSTIC
Lect. Dr. Laura Tîrlă Relief format pe roci solubile (calcare și dolomite)
Relieful carstic

 Se dezvoltă în roci solubile, în primul rând pe calcare,

apoi pe sare, gips şi alte roci cu conţinut carbonatic,
precum gresiile calcaroase şi conglomeratele cu ciment
calcaros;
 Calcarele ocupă 2864 km2 pe teritoriul României (Bleahu
& Rusu, 1965). Relieful carstic nu apare însă pe
suprafeţe mari, ci este foarte fragmentat (Posea, 2005);
 Este localizat cu precădere în Carpaţi şi în unele
podişuri. Cea mai mare suprafaţă este întâlnită în Banat
(peste 780 km2);
Litologia

 Sunt mai multe categorii de calcare; cele mai

răspândite şi cu grosimile cele mai mari sunt calcarele
mezozoice – în Carpaţi, Pod. Mehedinţi şi Dobrogea
(Posea, 2005);
 Se adaugă calcarele cristaline, dolomitele, calcarele
eocene (sudul Munților Rodnei, Munții Bârgăului,
Podișul Someşan) şi cele sarmaţiene (Dobrogea de
Sud). Ultimele două categorii cuprind pachete de roci
subţiri, lumașelice.
Harta carstului din România
 Legenda hărții carstului
1. Munții Maramureșului
2. Munții Rodnei
3. Masivul Rarău
4. Munții Giurgeu
5. Masivul Ceahlău
6. Masivul Hășmaș
7. Bazinul Văii Vârghiș
8. Muntii Perșani
9. Masivul Ciucaș
10. Masivul Piatra Mare
11. Masivul Postăvarul
12. Munții Bucegi
13. Masivul Piatra Craiului și
zona Dâmbovicioara
14. Munții Făgăraș
15. Masivul Vânturarița-Buila
16. Munții Lotrului, Munții
Căpățânii
17. Munții Sebeșului (Munții
Șureanu)
18. Munții Retezat
19. Munții Vâlcan
20. Culoarul Cerna-Jiul de Vest
21. Podișul Mehedinți
22. Munții Mehedinți
23. Munții Cernei
24. Munții Almăj
25. Munții Banatului (zona
Reșița-Anina-Moldova Nouă)
26. Munții Poiana Ruscă
27. Munții Metaliferi
28. Munții Trascău
29. Muntele Turzii
30. Munții Gilău
31. Munții Bihor
32. Muntii Moma (Platoul
Vașcău)
33. Munții Codru
34. Munții Pădurea Craiului
35. Munții Mezeș
36. Masivul Preluca
37. Dobrogea de Nord
38. Dobrogea Centrală
(sinclinalul Casimcea)
39. Dobrogea de Sud
Geneza
 Formarea reliefului carstic se bazează pe proprietatea
calcarelor (CaCO3) de a se dizolva sub acțiunea apei încărcate
cu dioxid de carbon. Cu cât cantitatea de CO2 dizolvat este mai
mare, cu atât potențialul coroziv al apei este mai ridicat:
H2O + CO2 → H2CO3 (Acidul carbonic)
Disocierea calcitului: CaCO3 → Ca2+ + CO32–
CO32– + H2CO3 → 2 HCO3–
Disocierea calcitului de către acidul carbonic:
CaCO3 + H2CO3 → Ca2+ + 2 HCO3–

 Treptat, apa devine o soluție carbonatică (acid carbonic) cu

concentrații ale ionilor de Ca2+ ce variază în funcție de
temperatura apei și de presiunea sub care circulă în subteran.
Endocarstul
 Totalitatea formelor de relief carstic din interiorul
masei de calcar, create prin procese de disoluție –
coroziune și concreționare.
 Ele se grupează în cadrul sistemelor hidrocarstice
subterane numite peșteri.
 Forme și elemente componente:
 Galerii, săli, puțuri verticale (avene);
 Speleoteme (stalactite, stalagmite, coloane, domuri,
concrețiuni parietale, gururi, etc.)
Exocarstul

 Cuprinde formele de relief rezultate prin disoluție la

suprafața masei de calcar. Unele pot fi foste forme
endocarstice, care prin distrugerea plafonului calcaros
au fost expuse și își continuă evoluția în mediul
subaerian.
 Cel mai tipic exemplu: cheile.
 Forme de relief: văi carstice (chei, văi de tip
”vlădușcă”, văi de tip ”horoabe”, văi de recul, văi
oarbe sau sohodoluri, hornuri și hornuri oarbe, torenți
carstici), lapiezuri, doline, arcade, trepte antitetice,
sorburi sau ponoare, etc.
 Tipologia unităților de relief carstic din
România

 Platouri carstice:  Masive calcaroase

 Suspendate unitare izolate:
 Suspendate fragmentate  Olistolite

 Joase unitare (Dobrogea)  Masive de versant

 Bare calcaroase:  Masive de vale (de ex.:
în lungul văii superioare
 Unitare
a Ialomiței)
 Fragmentate

 peneplenizate

După Goran, 1983

Regiuni cu relief carstic

 Munții Apuseni
 Munții Bihorului și Pădurea Craiului
 Munții Codru-Moma

 Munții Metaliferi și Trascău

 Munții Banatului
 Sinclinoriul Reșița-Anina-Moldova Nouă
 Sinclinoriul Svinița-Svinecea Mare
Carpații Meridionali
 Retezatul Mic
 Munții Mehedinți, Munții Cernei
 Munții Vâlcan, Munții Parâng (sudul)
 Munții Căpățânii: valea Oltețului, Culmea Târnovu,
Masivul Vânturarița-Buila
 Măgurile Codlea și Holbav
 Masivul Piatra Craiului
 Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele
 Munții Bucegi
Carpații Orientali Dobrogea

 Munții Bârsei  Podișul Casimcei

 Munții Ciucaș-Zăganu  Sectorul Hârșova-
 Munții Hășmaș Capidava
 Masivul Rarău  Podișul Mangaliei
 Munții Rodnei (SV)
COMPLEXE CARSTICE
 PLATOUL CARSTIC PADIȘ
 Cetățile Ponorului (dolinele, peștera și pârâul subteran)
 Lumea Pierdută (Avenele Gemănata, Borțig, Negru, etc.)

 Cheile, Izbucul și Piatra Galbenei

 Cascada Evantai din Cheile Galbenei

 Ghețarul Focul Viu

 Cetățile Rădesei

 Lacul carstic Vărășoaia

 Cheile Someșului Cald

Cetățile Ponorului

 Sistem format din 3 doline de prăbușire, Peștera

Cetățile Ponorului;
 În apropiere se află Poiana Ponor – considerată
singura polie din România (0,5 ha).
Cetățile Ponorului

Spre Dolina II Dolina II Portalul Peșterii Cetățile

Ponorului (75 m înălțime)
Poiana Ponor
Lumea Pierdută

Avenul Gemănata
Piatra Secuiului (Colții Trascăului)
Altitudinea maximă: 1129 m.
Depresiunea Rimetea (Satul Rimetea)
Cetatea Colțești
Chei în barele calcaroase din Munții Trascăului
 Cheile Turenilor (p. Racilor, afl.
Arieșului)
 Cheile Turzii (p. Hășdate, afl. Arieșului)
 Cheile Râmeților (p. Râmeți sau
Geoagiu)
 Întregalde
 Cheile Vălișoarei
Cheile Râmeților
Cheile Vălișoarei
Carstul din Munții Banatului

 Platouri carstice
complexe: Iabalcea
 Chei: Carașului, Nerei,
Minișului, Cazanele.
 Peșteri (peste 90);

 Lapiezuri pe Ciucarul Mic,

doline pe Ciucarul Mare
și în Platoul Iabalcea;
Cheile Carașului
Dolină pe Platoul Iabalcea
Peșteră pe fisură (Ponicova)
Speleoteme (domuri și coloane)
Carstul din Munții Bucegi

 Calcare jurasice în
partea centrală
 Valea superioară a
Ialomiței
 Cheile Orzei, Zănoagei
Mici, Zănoagei Mari,
Tătarului
 Cheile Peșterii, Urșilor,
Cocorei
 Valea Horoabei
Valea Horoabei

 Faza 1: Un nivel litologic carstic

superior, în care s-au format
doline ai căror versanţi pot fi
reconstituiţi în partea superioară
a actualei văi;
 Faza 2: Versanţi abrupţi a căror
geneză este legată de procesele
de eroziune şi evorsiune, ca
urmare apărând surplombe şi
marmite. Au loc prăbuşiri care
generează aspectul actual al
văii, fapt pus în evidenţă de
abundenţa materialului grosier.
http://imagesandwords.ro/colectii/valea-horoabei-bucegi/
 Particularități
geomorfologice:
 versanţi cu declivitate de 900;
 existenţa surplombelor şi a
marmitelor la diferite nivele;
 rupturi de pantă mari în
profilul transversal.
 Alte văi similare: V. Tătarului,
V. Coteanului.
Masivul Piatra Craiului

 Bară calcaroasă (flanc de sinclinal suspendat);

 Drenajul autohton (văi cu originea în zona crestei);
 Carst specific crestelor calcaroase:
 Lipsa exocarstului tipic pe 3/5 din suprafață;
 Procese de gelifracție-carstificare, puternic modelatoare la
peste 1500 m altitudine (Constantinescu, 2009).
Particularități geomorfologice
 Văi de tip Piatra
Craiului
(văi de tip ”vlădușcă”);
 Hornuri oarbe;

 Lapiezuri de stratificație

(Constantinescu, 2009, p.
111-119);
 Chei

speleoepigenetice;
 Sisteme hidrocarstice.
Sectorul central al macroversantului vestic
În prim plan: Marele Grohotiș La partea superioară: hornuri oarbe
Văi de tip Piatra Craiului
Hogbacks secundare
Văile de tip Piatra Craiului

Se mai numesc Prezintă următoarele caracteristici:

văi de tip
”vlădușcă”,  Văi de versant calcaros lungi de 1-1,5 km;
după Valea  Declivitatea medie >25º și cu numeroase rupturi
Vlădușca de
pe versantul de pantă în profil;
NV al  Aspect de cheie în profil transversal;
Masivului
Piatra Craiului  Largi la partea superioară, înguste și cu
Termenul îi
versanți verticali la partea inferioară;
aparține lui T.  Cursurile de apă au regim temporar pe toată
Constantinescu
(1984).
lungimea lor.
(Constantinescu, 1984, 2009)
Sectorul central-sudic (Cuesta Pietricica)
În plan secund: abruptul brănean al Bucegilor (sectorul nord-vestic)
Carstul din sudul Munților Parâng și
Căpățânii

 Format pe sedimentarul calcaros al Pânzei Getice

(Masivul Vânturarița-Buila) sau Autohtonului
Danubian (Cheile Oltețului, Cheile Galbenului);
 Carst de tip bară calcaroasă unitară, fragmentat
doar de văile alohtone principale;
 Văi de tip chei cu evoluție speleoepigenetică, ce
dezvoltă frecvent bazinete suspendate în amonte
de bara calcaroasă;
 Peșteri bine dezvoltate (P. Polovragi, P. Muierilor).
Masivul Vânturarița-Buila
 Carst alohton (văi speleoepigenetice transversale);
 Forme carstice slab dezvoltate;
 Factorul structural predomină asupra celui carstic;
 Sectoarele de platou alternează cu cele de creastă
(fragmentare diferențiată).
 Cheile Mânzului
(R. Olănești)

4 sectoare
de chei
Văi speleoepigenetice: Mânzului, Recea, Costești, Bistriței
Nivele de eroziune: Pliocen superior – Cuaternar;
Adâncire în conglomerate cretacice și epigeneză (adâncire în calcare);
Cursurile de apă subterane au contribuit simultan la formarea nivelelor inferioare
ale văilor; ulterior, prin prăbușiri ale plafoanelor galeriilor, au luat naștere
cheile.
Sectorul de creastă nord-estic
Predomină hornurile: văi scurte (50-100 m), foarte înguste (5-10 m) și
abrupte (peste 60º).
Pe versantul opus sunt frecvente văile de recul (sub Trigoanele Ștevioarei)
Vf. Stogu (1494 m)
Cuprins între cheile Mânzului și Recea;
Vârf calcaros de tip cupolă sau dom, rest din creastă decroșat pe linii de falie;
Con de grohotiș activ pe versantul vestic.
 Carstul din Munții Retezat
 Retezatul Mic (Piule-Iorgovanu);
 Cheile Băniței, Cheile Crivadiei;
Munții Mehedinți (Vârful lui Stan, 1446 m)
Câmpurile de lapiezuri sunt caracteristice.
Lapiezuri de diaclază
Bibliografie recomandată
 Bleahu, M., Rusu, T., 1965. Carstul din România. Lucrările
Institutului de Speologie ”Emil Racoviță”, 4: 59-74.
 Bleahu, M., 1982. Relieful carstic. Albatros, București.
 Goran, C., 1983. Les types de relief karstique de Roumanie. Les
travaux de l’Institut de Spéologie „Emile Racovitza”: 91-101.
 Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României.
Editura Didactică și Pedagogică, București.
 Posea, G., 2005. Geomorfologia României. Editura Fundației
”România de Mâine”, București.
 Constantinescu, T., 2009. Masivul Piatra Craiului: Studiu
geomorfologic. Editura Universitară, București, 163 p.