2. Ce trebuie să fac?

– La aceasta intrebare raspunde etica - "Imperativul categoric" –

Deontologic – Te deon – datoria, ceea ce ese necesar, teleologic – telos obiectiv, scop.
Teoria eticii la kant – imperativul categoric.
Kant in intemeierea metafiziii moravurilor. Critica ratiunii practice – nimic nu poate fi
considerat bun decat o vointa buna. Kant merge mai departe de scopul scuza mijloacele.
Astfel, la kant, nu numai scopul si mijloacele treuie sa fie bune, ci insasi vointa, intentia care
sta in spatele acestora, care le-a fundamentat si determinat. Astfel, o buna vointa nu este
calificata astfel numai prin ceea ce produce (scop. Consecinte) sau prin ceea c efectueaza
(mijloace), ci prin volitie, fiind buna si morala in sine, fiind ceea ce trebuie, fiind o concordata
intre forul interior si actiune – capacitatea vointei de a sculta si de a urma o norma valabila
stabilita chiar de ea insasi.
Intelect, spirit, curaj, staruinta – sunt bune si de dorit, dar pot deveni rele si
daunatoare, intrucat aceste insusiri nu au o valoare interna, imanenta, intrinseca
neconditionata – absolut bune, ci pentru a deveni bune presupun existenta unei vointe bune –
vointa buna, conditia indispensabila pentru ca un om sa fie demn de fericire.
Conform datoriei, nu din datorie – este bine din datorie, pentru ca actiunea sa aiba un
continut moral – nu dn frica, teama, interes, ci datoria este fundamentul. Actiune conform
datoriei – a fi binefacator. Daca individul actioneaza din acest motiv, el actioneaza conform
datoriei, insa actiunea sa nu are continut moral, intrucat vointa interna a fost una de ordin
egoist desi, desigur, consecintele au fost pozitive. Binefacerea ca datorie, cand nicio o
inclinatie nu ne indeamna la ea, este o iubire practica si nu patologica, care rezida in vointa si
nu in inclinatia senzatiei.
O actiune factura din datorie isi are valoarea morala nu in scopul care trebuie atins, ci
in maxima dupa care este determinata, caracterul moral depinde asadar de principiul volitiei
in virtutea caruia a fost indeplinita actiunea. Valoarea morala a actiunii nu rezida in efectul ce
se asteapta de la ea – interes, chiar fericire, intrucat acestea puteau fi produse si de alte cauze.
Asadar legea, iar nu scopul, este principiul determinant al vointei.
Datoria este necesitatea de a indeplini o actiune din respect pentru lege.
valorile morale consemnate prin prescripţii normative („Să nu furi“, „Să nu minţi“,
„Să nu ucizi!“) sunt deontologice adică presupun acţiunea din datorie necondiţionată) şi nu
sunt teleologice (adică nu sunt condiţionate de scopuri şi de utilitate).
imperativul ipotetic – reguli relative, scopuri particulare, conditionate - Dacă vrei să
fii sănătos, atunci evită excesele şi viciile!“. sunt conditionate in sensul ca alegerea unui scop
este libera, dar daca un scop este ales trebuie sa fie folosite anumite mijloace (altfel scopul nu
este atins).
imperativele categorice – reguli absolute si neconditionale (sa nu furi) – functorul
deontic trebuie. el este valabil oriunde, oricand, pt oricine. Kant il defineste prin 4 enunturi:
1. Actioneaza astfel incat maxima ta (faptei tale concrete) sa devina o lege (norma
universala).
2. Actioneaza astfel incat sa-l tratezi pe semenul tau nu ca pe un mijloc (instrument), ci ca pe
un scop in sine. Kant intuieste aici fenomenul de manipulare a omului de catre om.
3. Actioneaza astfel incat sa fii autorul si judecatorul faptelor tale (justitie imanenta,
tribunalul interior)
4. Actioneaza ca si sum ai fi de pe acum un membru in republica voitei libere.
Kant considera ca raspuns la aceasta intrebare ca oamenii ar trebui sa se comporte
rational, conform legii morale universale.