Sunteți pe pagina 1din 1

Rousseau - Jean Jacques Rousseau a formulat trei teorii importante: teoria dreputului

natural care afirmă că prin naştere toţi oamenii dobândesc o serie de drepturi naturale şi
imprescriptibile (dreptul la libertate, dreptul la libera exprimare, dreptul la viaţă şi altele);
teoria contractului social care afirmă că statul s-a format în urma unei înţelegeri între
popor şi suveran, poporul angajându-se să se supună suveranului, iar suveranul s-a angajat să
apere drepturile naturale ale oamenilor;
teoria suveranităţii poporului afirmă că puterea aparţine de drept poporului, iar
suveranul nu deţine decât temporar, poporul având dreptul de a desface contractul cu
suveranul dacă el îşi încalcă angajamentul, poporul putând semna un nou contract social cu o
altă persoană. Prin această ultimă teorie, Rousseau stipulează dreptul poporului la revoluţie
împotriva conducătorilor abuzivi.
Hegel – fenomenologia spiritului – idealism
Schopenhauer – Lumea ca voință și reprezentare. Sub influența lui Platon și a lui
Immanuel Kant, se situează în problema teoriei cunoașterii pe poziția idealismului. Combate
filozofia lui Hegel. După Schopenhauer, lumea exterioară există numai în măsura în care este
percepută și prezentă în conștiința omului, deci ca reprezentare. El nu este totuși întru totul de
acord cu Kant, care considera că "lucrul în sine" (das Ding an sich) ar fi mai presus de orice
experiență senzorială și în consecință nu ar putea fi cunoscut. Schopenhauer susține că Voința
stă la baza reprezentării lumii, având o puternică forță lipsită de rațiune și de scop. Spre
deosebire de Hegel, consideră că lumea și istoria sunt lipsite de sens și de o țintă finală.
Voința stă nu numai la baza acțiunilor omului, ci determină întreaga realitate, organică sau
anorganică. Voința se manifestă în lumea animală ca forță vitală și ca impuls spre procreare.
Această teorie asupra "primatului voinței" reprezintă ideea centrală a filozofiei lui
Schopenhauer și a avut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în
actualitate, o influență crescândă asupra gândirii filozofice. În timp ce omul se poate elibera
doar temporar de cătușele Voinței prin contemplația artistică, concepția etică a lui
Schopenhauer dă soluția negării durabile a Voinței. Spre deosebire de Kant, etica lui
Schopenhauer nu se bazează pe rațiune și pe legile morale; el vede în "milă" singura
modalitate a comportamentului moral. Prin compătimire și înțelegerea suferinței lumii,
omul își depășește egoismul și se identifică cu semenii săi.