DESEN TEHNIC

INDUSTRIAL
şi

INFOGRAFICĂ
INGINEREASCA
CURS 2
REPREZENTAREA VEDERILOR,
SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR
©2014 Ing Marian Dinu
 REPREZENTAREA VEDERILOR,
SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR
1. REPREZENTAREA VEDERILOR

Vederea:
• este reprezentarea în proiecţie ortogonalǎ, pe un plan, a piesei
nesecţionate (STAS 105-87).
• conţine conturul aparent al obiectului reprezentat, precum şi muchiile şi
liniile de intersecţie vizibile din direcţia de proiectare.

muchiile vizibile - se trasează cu linie continuă groasă

muchiile acoperite - se trasează cu linie întreruptă, doar dacă ele sunt
necesare pentru o mai bună claritate a reprezentării
 1.1. CLASIFICAREA VEDERILOR
 În funcţie de direcţia de proiecţie:
• vedere obişnuită, obţinută după una din direcţiile de proiecţie conform
STAS 614-76 şi dispusă după acelaşi standard – fig. 1;

proiecţia principală
(vederea din faţă)
vederea
din
stânga

vederea
de sus
fig. 1
 A
• vedere particulară, obţinută:
 după alte direcţii de
proiecţie decât cele conform
STAS 614-76 – fig. 2;

vedere din
“A”

fig. 2
 după direcţiile de proiecţie conform STAS 614-76 dar dispusă în altă
poziţie – fig. 3.

proiecţia principală vederea din stânga

vedere din
dreapta

proiecţia vederea
principală din
stânga

vedere
din “A” fig. 3
 După proporţia în care se face reprezentarea:
• vedere completă - obiectul este reprezentat în întregime;
• vedere parţială - numai o parte a obiectului este reprezentată în vedere,
acea parte putând fi limitată de o linie de ruptură sau nu - fig. 4;
• vedere locală - numai un element simetric al obiectului este reprezentat
în vedere, rabătut, fără linii de ruptură - fig. 4.

vedere locală

vedere
parţială

fig. 4
 1.2. REGULI DE REPREZENTARE A VEDERILOR
Alegerea proiecţiilor :
• se evită reprezentarea a prea multe contururi şi muchii acoperite;
• se evită repetarea inutilă a detaliilor;
• se recomandă ca majoritatea feţelor plane ale pieselor să fie paralele cu
planele de proiecţie pentru că astfel ele se proiectează în adevărată
mărime.

Proiecţia principală :
• să reprezinte piesa în poziţia de funcţionare;
• în această proiecţie să apară cele mai multe detalii de formă şi
dimensionale ale piesei;
• piesele care pot funcţiona în orice poziţie se reprezintă în poziţia de
prelucrare.

Liniile de axă :
• axele de revoluţie sau de simetrie ale obiectelor se reprezintă cu linie-
punct subţire ce depăşeşte cu 2-3 mm conturul piesei.
Muchia fictivă:
• reprezintă intersecţia imaginară dintre două suprafeţe racordate prin
rotunjire – fig. 5;
• se reprezintă cu linie continuă subţire care nu trebuie să atingă liniile de
contur, muchiile reale de intersecţie sau alte muchii fictive;
• dacă două muchii fictive foarte apropiate sunt concentrice sau paralele
se reprezintă numai aceea corespunzătoare grosimii mai mici – fig. 6,
7.

Muchii fictive

fig. 5 fig. 6 fig. 7

 Suprafeţele plane (suprafeţele laterale ale paralelipipedelor şi trunchiurilor de
piramidă, porţiunile de cilindri teşite plan şi având formă de patrulater):
• pot fi indicate prin trasarea cu linie continuă subţire a diagonalelor
acesteia – fig. 8, 9.

fig. 8 fig. 9
Porţiunile striate sau ornamentale:
• se reprezintă simplificat prin plasarea desenului striaţiunii pe o mică
porţiune a vederii respective – fig. 10.

fig. 10
Obiectele simetrice care admit unul sau două plane de simetrie:
• se pot reprezenta pe jumătate, respectiv pe sfert. Axele de simetrie se
intersectează, în acest caz, la fiecare capăt cu două liniuţe paralele trasate
cu linie continuă subţire perpendiculare pe linia de axă – fig. 11.

fig. 11
Elementele identice aşezate simetric pot fi reprezentate:
• complet,
• o singură dată – fig. 12,
• în poziţii extreme – fig. 13,
• pe o mică porţiune – fig. 14,
în rest fiind reprezentate simplificat.

fig. 12 fig. 13 fig. 14

 Direcţiile de proiecţie:
• se indică pe desen printr-o săgeată perpendiculară pe suprafaţa care se
proiectează şi având vârful orientat spre aceasta – fig. 15;
• se identifică printr-o literă majusculă.
Vederile pot fi parţial rotite, obţinându-se astfel adevărata formă şi mărime a
piesei. Deasupra proiecţiei obţinute prin rotire se indică litera majusculă urmată
de simbolul grafic care indică faptul că proiecţia este reprezentată prin
rotire.

fig. 15
 2. REPREZENTAREA SECŢIUNILOR
Pentru citirea fără dificultate a unui desen ce reprezintă o piesă cu goluri se
utilizează reprezentarea în secţiune pe unul, două sau mai multe plane de
proiecţie.
Secţiunea:
• este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unui obiect după
intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi îndepărtarea
imaginară a părţii obiectului situată între observator şi suprafaţa de
secţionare – fig. 16.

• atât muchiile de
contur exterior cât
şi muchiile de Secţiunea
contur interior se
desenează cu linie
continuă groasă.
Suprafaţa de
fig.16
secţionare
Părţile pline ale piesei secţionate se haşurează astfel:
• pentru materiale metalice cu linii continue subţiri, echidistante, înclinate
la 450 spre stânga sau spre dreapta faţă de una din liniile de contur sau de
axă, sau faţă de chenarul desenului;
• dacă înclinarea haşurilor ar coincide cu cea a liniei de contur sau a liniei
de axă, haşurile se execută înclinate la 300 faţă de acestea – fig. 17;
• dacă pe acelaşi desen se reprezintă mai multe secţiuni ale aceleiaşi piese,
ele se haşurează la fel – fig. 18;
• secţiunile pieselor a căror lăţime, pe desen, nu depăşeşte 2 mm pot fi
evidenţiate prin înnegrire completă – fig. 19.

fig. 17 fig. 18 fig. 19

Traseul de secţionare:
• este urma suprafeţei de secţionare pe planul de proiecţie;
• se trasează cu linie punct mixtă, având la capete şi în locurile de
schimbare a direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie continuă
groasă.
• se notează cu litere majuscule.

Traseul de
secţionare
Direcţia de proiecţie:
• se indică prin două săgeţi care se sprijină pe capetele îngroşate.

Direcţia de proiecţie
 2.1. CLASIFICAREA SECŢIUNILOR
 După modul de reprezentare:
• secţiune propriu-zisă, dacă se reprezintă numai figura rezultată prin
intersectarea obiectului cu suprafaţa de secţionare – fig. 20;
• secţiune cu vedere, dacă se reprezintă şi partea piesei situată în spatele
planului de secţiune – fig. 20.

fig.20
 După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie:
• secţiune orizontală, dacă suprafaţa de secţionare este paralelă cu planul
orizontal de proiecţie – fig. 21;
• secţiune verticală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară pe
planul orizontal de proiecţie – fig. 22;
• secţiune particulară, dacă suprafaţa de secţionare are o poziţie particulară
faţă de planul orizontal de proiecţie – fig. 23.

fig.23
fig.21 fig.22
 După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de axa principală a obiectului:
• secţiune longitudinală, dacă suprafaţa de secţionare conţine sau este
paralelă cu axa obiectului – fig. 24;
• secţiune transversală, dacă suprafaţa de secţionare este perpendiculară
pe axa obiectului – fig. 24.

Secţiune fig. 24 Secţiune

longitudinală transversală
 După proporţia în care se face secţionarea:
• secţiune completă, dacă obiectul este reprezentat în întregime în
secţiune;
• secţiune parţială, când numai o parte a piesei este reprezentată în
secţiune, fiind separată de restul piesei printr-o linie de ruptură – fig. 25,
26.
caz particular: reprezentarea jumătate vedere- jumătate secţiune – fig.
27;
vederea se reprezintă deasupra axei dacă axa piesei este orizontală şi
în stânga axei dacă axa piesei este verticală.

fig. 25 fig. 26 fig. 27

 După forma suprafeţei de secţionare:
• secţiune plană, dacă suprafaţa de secţionare este un plan;
• secţiune frântă, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau
mai multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 900;
planul înclinat se rabate până când devine paralel cu planul de proiecţie,
astfel încât secţiunea să nu apară deformată – fig. 28;

fig. 28
• secţiune în trepte, dacă suprafaţa de secţionare este formată din două sau
mai multe plane paralele – fig. 29;
 se recomandă ca haşurile corespunzătoare treptelor învecinate să fie
decalate cu ½ pas;
• secţiune cilindrică, dacă suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar
secţiunea este desfăşurată pe unul din planele de proiecţie – fig. 30;
 lângă denumirea secţiunii se plasează şi simbolul de desfăşurare .

fig. 29 fig. 30
 Clasificarea secţiunilor propriu-zise:

 În funcţie de poziţia pe desen faţă de proiecţia principală:

• secţiune obişnuită, atunci când secţiunea este reprezentată în afara
conturului proiecţiei şi este dispusă conform STAS 614-76 – fig. 31 a;
• secţiune deplasată, dacă secţiunea se reprezintă deplasată de-a lungul
traseului de secţionare în afara conturului piesei – fig. 31 b;

Secţiune
obişnuită

Secţiune
deplasată fig. 31
 • secţiune suprapusă, dacă secţiunea se reprezintă direct peste vederea
respectivă – fig. 32 a;
secţiunea se trasează cu linie continuă subţire, iar traseul de
secţionare cu linie punct subţire, el reprezentând şi axa de simetrie a
secţiunii;
• secţiune intercalată, dacă secţiunea se reprezintă în intervalul de ruptură
dintre cele două părţi ale aceleiaşi vederi – fig. 32 b.

Secţiune
suprapusă

Secţiune
intercalată

fig. 32
 2.2. OBSERVAŢII

• Traseul de secţionare nu se reprezintă în cazul secţiunilor suprapuse şi

intercalate;
• Direcţia de proiecţie nu se reprezintă în cazul secţiunilor suprapuse,
intercalate, deplasate sau jumătate vedere – jumătate secţiune;
• Segmentele îngroşate nu se reprezintă în cazul secţiunilor deplasate;

• Piesele lungi şi subţiri (nituri, piuliţe, şuruburi, arbori, osii, pene, biele,
spiţele roţilor, mânere, tije), nervurile, aripile şi tablele nu se secţionează
longitudinal, ci numai transversal, chiar dacă planul de secţiune conţine axa
lor. Configuraţia interioară a pieselor de mai sus poate fi pusă în evidenţă
printr-o secţiune parţială.
 3. REPREZENTAREA RUPTURILOR

Ruptura:
• este reprezentarea ortogonală, pe un plan, a unei piese din care se
îndepărtează o anumită parte, separând-o de restul piesei printr-o
suprafaţă neregulată, numită suprafaţă de ruptură, perpendiculară pe
planul de proiecţie sau paralelă cu acesta.

Urma suprafeţei de ruptură pe planul de proiecţie se numeşte linie de ruptură.

• se reprezintă, pentru materiale metalice, cu linie continuă subţire
ondulată;
• nu trebuie să coincidă cu o muchie sau o linie de contur a piesei, sau să
fie trasată în continuarea acesteia.
Rupturile se execută în următoarele situaţii:
• reprezentarea unor vederi sau secţiuni parţiale, pentru a scoate în
evidenţă anumite părţi acoperite ale unei piese a cărei secţionare totală
nu este necesară – fig. 33, 34;

fig. 33 fig. 34

• reducerea spaţiului ocupat pe desen de reprezentarea respectivă, fără să

fie afectate claritatea şi precizia acesteia – fig. 35;

fig. 35
• pentru limitarea reprezentării anumitor detalii ale piesei – fig. 36;
• pentru limitarea detaliilor mărite la scară – fig. 37.

fig. 36 fig. 37