Geometria Formelor Arhitecturale

GEOMETRIA FORMELOR ARHI TECTURALE
Cuprins
CUPRINS
1. Poliedre ..... .. .. ... .. .. .. ....... ..... .... ........ .... .. ... .. .. .. .. ..... ....... ... ...... ................................... 1
1.1 . Reprezentarea poliedrelor ..... ... .. ... .. .. ... .. ... ... ... .. ... .. ...... ... ... .. .. ... ... ................. ... 1
1.2 Poliedre neregulate .................... ....................................................................... 3
1.2.1 Reprezentarea unei prisme oblice ............................................. ...... .... ... . 3
1.2.2 Reprezentarea unei piramide oblice ... ... ... .. ...... .... .. .. .. ........... ...... ..... .. .... .4
1.2.3 Punct pe suprafaţa unui poliedru ........ .. .. .. .. ... ... ... .. ...... .... .... .. .... .... .. .. .. ... .4
1.2.4 Secţiuni plane În poliedre ... ..... ... .... .... ... ... ............. ..... .... ... ........ ........ .... ... 5
1.2.5 Desfăşurarea poliedrelor. ...................... .. ... .. ... ...... .. ................ .... .. .. .. .. ... .. 7
1.2.6 Intersecţia unui poliedru cu o dreaptă ... .. .. .. ........ ... ... .... ........................... 8
1.2.7 Intersecţii de poliedre ................................. .. .. .. .......... ............. .... .. .... .. ..... 9
1.3 Poliedre regulate ..... .... .... ... ....................... ..................................... ... .. .. .... .. .. .. 16
1.3.1 Reprezentarea poliedrelor regulate ... ... .. .... .. .. .. ... ... .. .............................. 17
1.3.2 Înscrierea poliedrelor regulate În cub ... .. .... ..... ........................ ..... ... .. ... .. 23
1.3.3 Dualele poliedrelor regulate .... .. ... .. .. ......... .... ... .... ..... .. .. ............. ..... ... .. .. 25
1.4 Poliedre semiregulate .... .... .. .. ... .. ... .. ... .... ... ...... .. ... .. .... .. ... .. ... .. .. ...... .... .. ... .. ... .. 26
1.4.1 Obţinerea poliedrelor semiregulate .. ............. ... ... ..... .... .. ...... ... .. ..... ... .. .. . 26
1.5 Echipartiţii plane .. .. ... ........ ... .. .... .... ..... ............ .................... .. ............ ..... .......... 35
1.5.1 Echipartiţii plane regulate ....... ...................... ................ .. .. .... .. .. .... ......... . 36
1.5.2 Echipartiţii plane semiregulate cu un tip de nod .. .......... .... ... .... ... ....... .. .. 37
1.5.3 Dualele echipartiţiilor plane regulate şi a celor semiregulate
cu un singur tip de nod ..... .............................................................. ........ 39
1.5.4 Echipartiţii plane semiregulate cu mai multe tipuri de noduri .. .... ..... .. ... .41
1.5.5 Dualele echipartiţiilor plane semiregulate
cu mai multe tipuri de noduri .. .... ... ..... ... .. .. ... .. .. ... .... .. ... .. .. .. .. .. .. ..... ... ... ... 43
1.5.6 Aplicaţii decorative ... ........ .... .. ....... .. .. ..... .. ... ..................... .. .. .... ...... ..... ... 44
1.6 Echipartiţii spaţiale ...................... ......... ......................... .. .. ..... ......................... 45
1.6.1 Echipartiţii spaţiale cu un singur tip de poliedru .................................... .46
1.6.2 Echipartiţii spaţiale cu două tipuri de poliedre ............................. ..... ...... 47
1.6.3 Echipartiţii spaţiale cu trei tipuri de poliedre ................... .... .... ...... .... ... ...49
1.7 Structuri reticulate .................... ..... ..... ........ ................ ...... .... ....... ..... .. ....... ... ... 51
;
1.7.1 Cupole geodezice .......................................... .. ... .. ..... ......... .. ... .. ... ...... ... 51
1.7.2 Structuri reticulate plane .. ...... .... ... ... ... ... .... .. ... ......... ... .. .. ...... ... .... .. ...... .. 55
1.8 Suprafeţe cuta te .. .... .. ..... .. .... .. .. .. .. .. ... ... ............ ... ... ...... .. .. ... .. ... .. ........ ............. 59
GEOMETRIA FORM ELOR ARHITECTURALE
Cuprins
2. Cercul şi sfera .. ... .... ... .. .. .... ........ .. ... .. ............. ........ .. .... ................. ... .. .. ................. 63
2.1 Cercul ....................................... .. .................................... .......... .. ... .. ............... 63
2.2 Sfera ........................................... .. .............................. ............. .. ..... ... .. ... .. ... ... 64
2.3 Aplicaţii ... .. .. .... ... ..... .... ..... ........................... ................ ..... ... ... ... ...... .... ............ 68
3. Suprafeţe riglate ...... ................................................................... ...................... .... 73
3.1 Definiţii. Clasificări .. ... .. ..... ............................................................. ......... .. ...... 73
3.2 Suprafeţe conice şi cilindrice ........ ..... .. ........... .......... .. ............ ... .. .. ................. 75
3.2.1 Conul .......... .. ..... ................................................. .. ....... ...... .. .. ................ 75
3.2.2 Cilindrul ................................... .......... ... ...... ..... ..... .. ..... ... ......... ... ........... 79
3.3 Geometria bolţi lor ..... .. ... .. .............. .. ......... ... .. ..... ..................................... ....... 83
3.4 Hiperboloidul ... .... ... .. ......... ....................... .................................... ................... 91
3.4.1 Hiperboloidul de rotaţie cu o pănză ........... .................................... ... ..... 91
3.4.2 Hiperboloidul general .. .... .. ........................... ......... ...... .......................... 92
3.5 Paraboloidul hiperbolic ....... ... ... .. ...................... ............ ..... ......... .. .. ... .. ........... 94
3.5.1 Paraboloidul hiperbolic ca suprafaţă de translaţie .... .. ........................... 95
3.5.2 Paraboloidul hiperbolic ca suprafaţă de acoperire ........... .... .. ..... .. ......... 95
3.6 Suprafeţe elicoidale .................. ..... .. .... .... ..... ......................... .... ................... 101
3.6.1 Elicea ........................................ ... ..... .. ... ..................... .. ... ....... ... ......... 101
3.6.2 Suprafeţe elicoidale ...................................... ... .. .. ...... .. ........ ................ 102
3.6.3 Scări elicoidale ........... .. ... ... ....... ............. ...... ............ ... ................... .... . 103
3.7 Conoidul .............................. ........... .... .. .. ............. .. ........... .. ..................... .. ... 107
3.8 Cilindroidul ........................ ............... ......... ... ... .. ........ .. ...... .. .. ... ... ............. ..... 110
Bibliografie ..... ............................ ...... .. ................ ............... .. ....... ... .. ........... ...... ....... 113
GEOMETRIA FORMELOR ARH ITECTURALE
Poliedre
1. POLIEDRE
În arhitectură, pol ied rele sunt Întâlnite la majoritatea elementelor de construcţii din
lemn, piatră, beton, zidărie (stâlpi, ziduri, grinzi, plăci etc.).
Poliedrele sunt corpuri geometrice mărginite de feţe plane. Feţele unui poliedru sunt
poligoane. Două feţe se intersectează după o dreaptă numită muchie, iar trei sau mai
multe feţe se intersectează Într-un punct, numit vârf. Cel puţin trei feţe ale poliedrului
formează un unghi solid Într-unul din vârfuri.
Un poliedru poate fi convex dacă este situat de o parte a planului uneia dintre feţele
sale, sau concav dacă poliedrul este secţionat de planul uneia dintre feţe.
1.1 REPREZENTAREA POLIEDRELOR
Poliedrele se reprezintă prin punctele şi

dreptele care le determină, respectiv prin
vârfurile şi muchiile lor. Este suficient să
se cunoască proiecţiile vârfurilor pentru
ca proiecţiile muchiilor să rezulte,
acestea fiind concurente În vârfurile
poliedrului.
Contur aparent. Dacă paralel cu o D
direcţie LI se duc drepte proiectante
tangente la un poliedru ABCDEFGH (fig. A
1.1) ia naştere o suprafaţă poliedrală
circumscrisa . Poligonul de contact G
ABCGHE, care În general este strâmb În
spaţiu, se numeşte contur aparent relativ
directiei LI, deoarece depinde de această
direcţie. Intersecţia acestei suprafeţe
poliedrale circumscrise poliedrului dat cu a 9
un plan P este poligonul abcghe, care
se numeşte contur aparent al poliedrului H
pe planul P.
Deoarece În sistemul de proiecţie dublu
ortogonal sunt două planuri de proiecţie
Fig . 1.1
distincte, pentru acelaşi poliedru din
spaţiu vor exista două contururi aparente
diferite, câte unul pe fiecare plan de
proiecţie.
Vizibilitate. Pentru ca proiecţiile poliedrului să fie mai clare, poliedrele se conside~ă
opace, astfel că unele muchii şi feţe ale sale vor fi vizibile, altele invizibile. In
reprezentarea poliedrelor, se trasează părţile vizibile cu linii continue, iar cele
invizibile cu linii Întrerupte.
Deoarece vizibilitatea unui punct al suprafeţei depinde de direcţia din care este privit
poliedrul, părţile vizibile În proiecţia orizontală sunt În general diferite de cele vizibile
În proiecţia verticală.
GEOMETRIA FORMELOR ARHITECTURALE
Poliedre
Rezultă următoarele criterii evidente pentru a distinge Într-o proiecţie părţile vizibile :
- conturul aparent este Întotdeauna vizibil ;
- o faţă care conţine un punct vizibil este vizibilă, cu excepţia cazului În care punctul
respectiv aparţine conturului aparent;
- dacă proiecţiile a două muchii care nu sunt concurente În spaţiu se intersectează În
interiorul conturului aparent, atunci una dintre muchii este vizibilă, iar cealaltă este
invizibilă ;
- dacă două feţe se intersectează după o muchie care aparţine conturului aparent,
atunci una dintre feţe este vizibilă , iar cealaltă este invizibilă . Dacă două feţe se
intersectează după o muchie care nu aparţine conturului aparent, ambele feţe sunt
vizibile când muchia este vizibilă , sau ambele feţe sunt invizibile când muchia este
invizibilă;
- muchiile concurente Într-un vârf care se proiectează În interiorul conturului aparent
sunt toate vizibile dacă vârful este vizibil , sau sunt toate invizibile dacă vârful este
invizibil ;
- dacă două puncte au aceeaşi proiecţie orizontală , În proiecţie ori zontală este vizibil
punctul care are cota mai mare. Dacă două puncte au aceeaşi proiecţie verticală , În
proiectie verticală este vizibil punctul care are depărtarea mai mare.
Aplicaţie . În figura 1.2 este reprezentat În dublă proiecţie ortogonală un poliedru
neregulat ABCD, considerat opac. Pentru a determina vizibilitatea În cele două
proiecţii se aplică regulile de mai sus. Astfel , În ambele proiecţii, conturul aparent al
poliedrului este vizibil.
În proiecţie orizontală , vizibilitatea pentru muchiile care nu aparţin conturului aparent
se determină comparând cotele punctelor. Astfel , proiecţiile orizontale ale muchiilor
bc şi ad se intersectează Într-un punct
m de concurenţă aparentă. Pentru a
determina vizibilitatea celor două muchii
d' se duce o linie de ordine prin punctul m .
Aceasta intersectează proiecţiile
verticale b'c' şi a'd' În punctele m'1,
respectiv m'2. Muchia ad, pe care se
află punctul m '2, de cotă mai mare, este
vizibilă În proiecţie orizontală şi se
desenează cu linie continuă. Muchia bc,
pe care se află punctul m'1 , de cotă mai
mica, este invizibilă În proiecţie
orizontală şi se desenează cu linie
x o punctată .
În proiecţie verticală , vizibilitatea pentru
muchiile care nu aparţin conturului
aparent se determină comparând
a depărtările punctelor. În proiecţie
verticală, muchiile a'd' şi b'c' se
intersectează În punctul n'. Ducând linia
\:...__--...;::00 d
c
de ordine din acest punct, se obţin
proiecţiile orizontale n1 pe muchia ad şi
n2 pe muchia bc. Muchia b'c', care
Fig . 1.2
conţine punctul n2, de depărtare mai
mare, este vizibilă În proiecţie verticală,
iar muchia a'd' este invizibilă.
2
Pol ied re
1.2 POLIEDRE NEREGULATE v

În arhitectură, cele mai utilizate
poliedre neregulate sunt piramida
şi prisma.
Piramida este poliedrul mărginit
de un poligon plan, numit bază, şi
de mai multe muchii laterale care A
pornesc din vârfurile poligonului
de bază şi sunt concurente Într-un
punct fix din spaţiu, numit vârf al p
piramidei (fig. 1.3). Feţele laterale
ale piramidei sunt triunghiurile ale Fig. 1.3
căror laturi sunt două muchii
consecutive şi latura bazei
cuprinsă Între ele.
Dacă baza piramidei este un
poligon regulat, piramida se
o
numeşte piramidă regulată, iar c
dacă baza piramidei este un
,
,,,
poligon regulat şi Înălţimea se p
proiectează În centrul acestuia,
piramida se numeşte piramidă
dreaptă regulată.
,,
H'
Prisma este poliedrul alcătuit din ,:1...,
două poligoane plane paralele şi
"
egale, numite baze, şi ale cărui
muchii laterale sunt paralele Între F Q
ele (fig . 1.4). Feţele laterale ale
prismei sunt patrulaterele
mărginite de două muchii laterale Fig. 1.4
consecutive şi de laturile bazelor
cuprinse Între cele două muchii.
Dacă muchiile prismei sunt perpendiculare pe planul bazei, prisma se numeşte
prismă dreaptă. Când bazele prismei sunt poligoane regulate , prisma se numeşte
prismă regulată .
1.2.1 REPREZENTAREA UNEI PRISME OBLICE
Se dă o prismă oblică cu baza ABCD conţinută În planul orizontal de proiecţie şi

muchiile drepte oarecare, paralele cu muchia AM (fig. 1.5). Ştiind că baza ABCD a
prismei este conţinută În planul orizontal de proiecţie , rezultă că proiecţia sa
orizontală abcd se confundă cu patrulaterul de bază ABCD şi se vede În adevarată
mărime, iar proiecţia sa verticală se află pe axa Ox.
Deoarece dreptele paralele din spaţiu au proiecţiile de acelaşi nume paralele, pentru
a reprezenta prisma este suficient să se cunoască proiecţiile uneia dintre muchiile
acesteia. Cunoscând proiecţiile muchiei AM se pot obţine proiecţiile celorlalte muchii
ducând paralele la muchia cunoscută , prin proiecţiile celorlalte vârfuri ale bazei.
3
Pol iedre
s' n' v'
x o c'
a' d' b'
x
v
n
Fig . 1.5 Fig. 1.6
Ştiind că baza superioară MNST a prismei trece prin punctul M şi este paralelă cu
baza ABCD, rezultă că proiecţia sa orizontală mnst este un patrulater identic cu
abcd şi se vede În adevărată mărime , iar proiecţia sa verticală m'n's't' este conţinută
În planul de nivel care trece prin cota punctului M.
1.2.2 REPREZENTAREA UNEI PIRAMIDE OBLICE
Se dă o piramidă oblică ABCDV cu baza ABCD situată În planul vertical de proiecţi e

şi vârful În punctul V (fig . 1.6).
Deoarece baza ABCD a piramidei este conţinută În planul vertical de pro i ecţie ,
rezultă că pro iecţia sa verticală a'b'c'd' se confundă cu patrulaterul de bază ABCD şi
se vede În adevărată mărime , iar proiecţia sa orizontală abcd se află pe axa Ox.
Pentru a reprezenta muchiile piramidei se unesc proiecţiile vârfului piramidei V cu
proiecţiile de acelaşi nume ale vârfurilor bazei.
1.2.3 PUNCT PE SUPRAFATA

, UNUI POLIEDRU
Un punct care se află pe o dreaptă situată pe o faţă a unui poliedru aparţine feţei
respective .
Fiind dată În epură piramida triunghiulară oblică ABCV (fig . 1.7) şi , În interiorul
conturului aparent orizontal al piramidei , proiecţi a orizontală m a unui punct de pe
suprafaţa piramidei , pentru a determina proiecţia verticală m' a punctului se pune
condiţia de vizibilitate În proiecţia orizontală .
Astfel, dacă proiecţia orizontală m a punctului este vizibilă , acesta se află pe
generatoarea VN care aparţine feţei ABV, vizibilă În proiecţie orizontală . Pe proiecţia
verticală v'n' a generatoarei se obţine proiecţia m', pe aceeaşi linie de ordine cu m .
Dacă proiecţia orizontală m a punctului nu este vizibilă, acesta aparţine generatoarei
VN1 situată pe faţa ACV, invizibilă În proiecţie orizontală, iar proiecţia sa verticală
este m'1.
Proiecţiile verticale m' şi m'1 se află la intersecţia piramidei ABCV cu dreapta
verticală a cărei pro i ecţie orizonta l ă este m .
4
Poliedre
b' b'
x O
x o
~..!!--71b ~_-"7!b
v
v
Fig . 1.7 Fig . 1.8
Dacă se cunoaşte proiecţia verticală s' a

unui punct S de pe suprafaţa piramidei
ABCV, se pune condiţia de vizibilitate În T
proiecţie verticală (fig . 1.8). 5
Dacă punctul S este vizibil În proiecţie
verticală, el se află pe generatoarea VT Q
situată pe faţa ACV, vizibilă În proiecţie

verticală . Pe proiecţia orizontală vt a
generatoarei se obţine proiecţia s a
punctului, pe aceeaşi linie de ordine cu s'o
Dacă proiecţia verticală a punctului S nu
este vizibilă , acesta se află pe generatoarea p
VT1 situată pe faţa BCV, invizibilă În
proiecţie verticală şi proiecţia sa orizontală
este S1. Fig . 1.9
Proiecţiile orizontale s şi S1 se află la
intersecţia piramidei ABCV cu dreapta de
capăt a cărei proiecţie verticală este s'o v Q
1.2.4 SECTIUNI
, PLANE ÎN POLIEDRE
Secţiunea plană Într-un poliedru este

poligonul rezultat din intersecţia poliedrului
cu un plan. Secţiunea plană poate fi:
- longitudinală - determinată de un plan c
paralel cu muchiile prismei (fig. 1.9) sau un
plan care trece prin vârful piramidei (fig. B p
1.10), caz În care intersecţia va fi formată
din două generatoare ale poliedrului
Fig . 1.10
secţionat; la intersecţia a două poliedre
(prismă, piramidă) se folosesc planuri
5
Poliedre
auxiliare ce secţionează longitudinal

ambele corpuri ; v
transversa/ă planul taie toate
generatoarele poliedrului (fig. 1.11);
vârfurile poligonului de secţiune sunt
punctele de intersecţie ale muchiilor
poliedrului cu planul, iar laturile
poligonului de secţiune sunt dreptele de \
intersecţie dintre plan şi feţele poliedrului. \
\
\
Secţiuni transversa/e cu planuri

proiectante . Se ştie că un punct conţinut
p
Într-un plan proiectant are o proiecţie pe
urma de acelaşi nume a planului.
Dacă se secţionează piramida
triunghiulară ASCV cu un plan de capăt P Fig. 1.11
(fig . 1.12), punctele În care muchiile
piramidei se intersectează cu planul P au
proiecţiile verticale m', n ' şi s', aflate la
intersecţia dintre proiecţiile verticale ale muchiilor piramidei cu urma verticală P' a
planului. Proiecţiile orizontale m, n şi sale vârfurilor poligonului de secţiune se obţin
ducând din proiecţiile verticale m', n' şi s' liniile de ordine pe proiecţiile orizontale
corespunzătoare ale muchiilor piramidei.
Se observă că triunghiul de bază ASC şi poligonul de secţiune MNS se află În relaţie
de omologie, axa de omologie fiind urma orizontală P a planului de secţ iune , iar
centrul de omologie vârful Val piramidei.
x
x p, O
b'
v ,
Fig. 1.12 Fig. 1.13
6
Pol ied re
Secţiuni transversale cu planuri oarecare. Pentru a obţine poligonul de intersecţie

dintre piramida triunghiulară ABCV şi planul oarecare P (fig. 1.13) se face o
schimbare de plan vertical de proiecţie, transformând planul dat În plan de capăt.
Noua axă 01Xl este perpendiculară pe urma orizontală P a planului; se află urma
verticală P'1 a planului efectuând schimbarea de plan vertical de proiecţie pentru
punctul 1 (1, i1 şi proiecţia a'lb'lc'IV'1 a piramidei , păstrând cotele punctelor.
Poligonul de secţiune se proiectează pe noua urmă verticală P'1 a planului În
punctele m'ln'ls'l, de unde, cu ajutorul liniilor de ordine faţă de axa 01Xl se obţine
proiecţia orizontală mns a poligonului de secţiune . Proiecţia verticală m'n's' a
poligon ului de secţiune se obţine ducând liniile de ordine faţă de axa Ox pe muchiile
corespunzătoare .
1.2.5 DESFĂŞURAREA POLIEDRELOR
Desfăşurarea unui poliedru Înseamnă aducerea tuturor feţelor sale În acelaşi plan,
fără ca aceste feţe sau porţiuni de feţe să se rupă sau să se suprapună . Punctele şi
liniile corespunzătoare din figura obţinută prin desfăşurare se numesc transformate
prin desfăşurare ale punctelor şi liniilor trasate pe suprafaţa unui poliedru.
Desfăşurarea piramidei.
Pentru a desfăşura piramida oblică ABCV (fig. 1.14) este necesar să se afle
adevăratele dimensiuni ale muchiilor sale.
Deoarece piramida are baza conţinută În planul orizontal de proiecţie , laturile AB, BC
şi CA ale triunghiului de bază ABC apar În adevărată mărime În proiecţie orizontală.
Adevărata lungime a muchiilor laterale se află prin rotaţia de nivel a acestora În jurul
unei axe verticale ce trece prin vârful Val piramidei şi transformarea lor În frontale .
Proiecţiile orizontale ale muchiilor se rotesc
până când ajung să fie conţinute În planul A
frontal F ce trece prin vârful piramidei; se
obţin astfel proiecţiile orizontale val , Vbl şi
VCl ale muchiilor rotite . Proiecţiile verticale
v'a'l, V'b'l şi V'C'1 sunt adevăratele mărimi
ale muchiilor laterale ale piramidei.
Desfăşurarea suprafeţei piramidei se
compune dintr-o succesiune de triunghiuri A
care au un vârf comun şi ale căror laturi
sunt adevăratele mărimi ale muchiilor B
piramidei. Piramida se desfăşoară În planul
frontal F, Începând cu muchia VA. Cu
centrul În v' se descrie arcul de cerc de
rază V'b'l, care se Întâlneşte În B cu arcul x O
de cerc de rază ab cu centrul În a'l. Apoi , C' el b' b'l al a'l
cu centrul În v' se descrie arcul de cerc de
ra ză V'C'I , şi se obţine punctul C la a
intersecţia acestuia cu arcul de cerc de rază
bc şi centru În B. Punctul A se află la
intersecţia arcelor de cerc de raze v'a '1 şi
ca descrise cu centrele În punctele v',
respectiv C. În final , se construieşte şi F
triunghiul de bază ABC pe una din laturile CI bl al
desfăşurate AB, BC sau CA. Fig . 1.14
7
Poliedre
Desfăşurarea prismei.
Pentru desfăşurarea unei prisme este necesar să se cunoască adevărata mărime a
tuturor muchiilor sale. Printr-o schimbare de plan de proiecţie se transformă muchiile
prismei În frontale , aşa cum se consideră date iniţial În figura 1.15. Se construieşte
secţiunea normală (efg, e'f'g7 În prismă prin planul de capăt PPxP', perpendicular pe
muchiile prismei. Adevărata mărime a poligonului de secţiune este eofogo ş i se obţine
prin rabaterea secţiunii pe planul orizontal de proiecţie . Segmentele eofo, fogo şi goeo
reprezintă adevărata mărime a Iăţimii feţelor laterale ale prismei. Prisma se
desfăşoară pe planul frontal Q, dus prin muchia AM. Transformata prin desfăşurare a
secţiunii normale În prismă este segmentul de dreaptă EFGE1 . Pe perpendicularele
ridicate În punctele E, F şi G pe acest segment se măsoară , de o parte şi de cealaltă ,
porţiunile de muchii cuprinse Între secţiune şi baze. Astfel, FB=f'b' şi FN=f'n '. La fel
se procedează pentru celelalte muchii. Desfăşurata prismei se completează cu
triunghiurile de bază ABC şi MNS,
care apar În adevarată mărime În M
proiecţie orizontală . P'
Din cele de mai sus rezultă că , prin
desfăşurarea unui poliedru:
- o linie poligonală trasată pe
suprafaţa poliedrului se transformă
Într-o linie poligonală de aceeaşi A
lungime;
- unghiurile dintre muchii , ca şi
unghiurile pe care le fac muchiile
cu laturile unei linii poligonale
trasate pe suprafaţa poliedrului se
,,
păstrează ; deci dreptele paralele x o
se transformă În drepte paralele; b' c'
90°
- o secţiune plană normală facută
Într-o prismă se transformă prin ..);,.-",9,-+---,...9",0-,::00 5
desfaşurarea prismei Într-o linie
eo Q
dreaptă .
Desfăşuratele poliedrelor se pot
utiliza pentru realizarea machetei f
unui poliedru sau pentru alte P
probleme, cum ar fi determinarea
distanţei minime dintre două Fig. 1.15
puncte situate pe suprafaţa
poliedrului.
, UNUI POLIEDRU CU O DREAPTĂ

1.2.6 INTERSECTIA
Punctele de intersecţie dintre dreapta D(d,d7 şi piramida ABCV (fig. 1.16) se află cu
ajutorul planului auxiliar de capăt P, dus prin dreapta D. Planul secţionează piramida
după poligonul MNS a cărui proiecţie verticală coincide cu urma P' a planului de
capăt. La intersecţia proiecţiei orizontale mns a poligonului de secţiune cu proiecţia
orizontală d a dreptei se găsesc punctele e şi ; În care dreapta se intersectează cu
piramida. Proiecţiile verticale e' şi j' se află ducând liniile de ordine pe proiecţia d' a
dreptei.
8
Poliedre
Se studiază apoi vizibilitatea piramidei În

ambele proiecţii. Astfel , În proiecţie
orizontală dreapta D este vizibilă până În
punctul e, situat pe faţa vizibilă abv.
Segmentul EI, care se află În interiorul
piramidei, este invizibil În ambele
proiecţii. Punctul i fiind situat pe faţa
invizibilă bcv, segmentul de dreaptă este X O
invizibil pâna la conturul aparent orizontal
al piramidei , după care dreapta este
vizi bilă În proiectie orizontală .
În proiecţie verti~ală punctele e' şi i' fiind
situate pe feţe vizibile, dreapta este
vizibilă În Întregime , cu excepţia
segmentului e'i', aflat În interiorul
piramidei. p
1.2.7 INTERSECŢII DE POLIEDRE Fig. 1.16
Două poliedre se intersectează dacă muchiile unuia În ţeapă feţele celuilalt şi

reciproc . În general, intersecţia dintre două poliedre este un poligon strâmb În spaţiu,
ale cărui vârfuri sunt punctele În care muchiile unui poliedru Înţeapă feţele celuilalt
poliedru, iar laturile sunt dreptele de intersecţie dintre planurile celor două feţe.
O latură a poligonului de intersecţie uneşte două puncte situate pe două muchii ce
mărginesc fata aceluiaşi poliedru, sau un punct de pe muchia unui poliedru cu un
punct de pe inuchia celui de-al doilea poliedru. În primul caz, muchiile care aparţin
aceleiaşi feţe a unui poliedru intersectează aceeaşi faţă a celui de-al doilea poliedru;
În cazul al doilea, cele două muchii care mărginesc o faţă a unui poliedru
intersectează fiecare o altă faţă a celui de-al doilea poliedru.
Fig . 1.17 Fig . 1.18
9
Poliedre
Intersecţia dintre două

poliedre se poate face după unul sau două poligoane. Dacă
intersecţia generează un singur poligon strâmb În spaţiu (fig . 1.17), atunci se spune
că intersecţia este de gen rupere, iar În cazul În care intersecţia generează două
poligoane (unul de intrare şi unul de ieşire), care pot fi plane sau strâmbe În spaţiu ,
intersecţia se numeşte pătrundere (fig. 1.18). Zona comună celor două poliedre care
se intersectează se numeşte solid comun.
Problema intersecţiei dintre două poliedre se reduce prin urmare la intersecţia
fiecăreia dintre muchiile celor două poliedre, considerate ca drepte, cu feţele celuilalt
poliedru, problemă a cărei rezolvare este cunoscută.
Intersectia dintre două piramide particulare (piramide drepte regulate cu axa verticală
comună) se rezolvă folosind proprietăţile de simetrie (fig . 1.19). În acest caz sunt
suficiente două puncte de intersecţie pentru a determina Întregul poligon de
intersecţie dintre cele două piramide. Celelalte şase puncte au aceleaşi cote ca
primele două şi aceeaşi poziţie pe feţele piramidelor. Pentru determinarea primelor
două puncte de intersecţie, sunt suficiente două secţiuni verticale prin cele două
piramide, duse prin punctele a şi c, respective şi g.
În figura 1.20 este rezolvată intersecţia dintre o piramidă şi o prismă cu bazele
pătrate şi cu axa verticală comună. Punctele poligonului de intersecţie se determină
direct din proiecţia orizontală şi se ridică apoi În proiecţia verticală, pe muchiile
corespunzătoare. În acest caz nu este nevoie să se utilizeze planuri auxiliare, ca În
exemplul precedent.
Intersecţia dintre două piramide oarecare. Pentru a găsi poligonul de intersecţie

dintre două piramide se duce un fascicul de planuri auxiliare prin dreapta care uneşte
vârfurile celor două piramide (fig. 1.21). Urmele acestor planuri auxiliare trec prin
x O X O
c c
Fig. 1.19 Fig . 1.20
10
Poliedre
urmele de acelaşi nume ale dreptei care uneşte vârfurile piramidelor. Astfel, fiecare
plan conţine o muchie a uneia dintre piramide şi intersectează cealaltă piramidă după
două generatoare. Intersecţia dintre muchia prin care a fost dus planul auxiliar şi cele
două generatoare determină punctele de intersecţie ale muchiei piramidei cu cealaltă
piramidă .
Urmele unui plan auxiliar dus
prin muchia TM trec prin urmele
y'
h şi v' ale dreptei care uneşte
vârfurile celor două piramide.
Urma orizontală a acestui plan v
intersectează baza piramidei
VABC În punctele e şi f, iar
intersecţia dintre planul auxiliar
şi piramida VABC se face după
generatoarele eV şi fV.
Punctele E şi F În care aceste
generatoare Întâlnesc muchia
TM, prin care a fost dus planul h
auxiliar, sunt punctele de
intersecţie dintre piramida
B
VABC şi muchia TM. Se
observă că muchia TM
intersectează În punctul F faţa
VBC şi În punctul E faţa VAB.
Fig. 1.21
Similar, urmele unui plan
auxiliar dus prin muchia VB nu
intersectează baza celeilalte y'
piramide; rezultă că muchia VB
nu se intersectează cu piramida
TMNS.
În epură (fig. 1.22), prin vârfurile
V şi T ale celor două piramide,
se duce o dreaptă a cărei urmă
pe planul orizontal de proiecţie
H (În care sunt situate bazele
celor două piramide) este x O
punctul h . Urmele orizontale ale - h' a' n'
planurilor auxiliare vor trece prin
h şi, pe rând, prin fiecare vârf al n
bazelor piramidelor. Astfel,
planul auxiliar care conţine
muchia VB are urma orizontală
hb şi intersectează baza h
celeilalte piramide În punctele 1
şi 2; acest plan secţionează
piramida MNST după triunghiul
t12, care intersectează muchia
vb În b1 şi b 2 , punctele de
intersecţie ale muchiei VB cu Fig . 1.22
cealaltă piramidă.
11
Poliedre
Se observă că punctul b 1 aparţine feţei mst, invizibilă În proiecţie orizontală, iar

punctul b 2 aparţine feţei mnt, vizibilă În proiecţie orizontală. Similar se determină
punctele de intersecţie ale muchiei VC cu piramida MNST. Muchia VA nu participă la
intersecţie , deoarece planul auxiliar dus prin ea nu taie baza celeilalte piramide.
Planul auxiliar dus prin muchia TM secţionează piramida ABCV după triunghiul v34;
la intersecţia acestuia cu muchia tm se obţin punctele mI şi m2 de intersecţie ale
muchiei TM cu cealaltă piramidă. Se observă că punctul mI aparţine feţei acv şi
punctul m2 feţei abv, ambele vizibile În proiecţie orizontală. Similar se determină
punctele de intersecţie ale muchiei TN cu piramida VABC. Muchia TS nu se
intersectează cu cealaltă piramidă. Deoarece o muchie dintr-o piramida şi o muchie
din cealaltă piramidă nu participăa la intersecţie, intersecţia dintre cele două piramide
se face după un singur poligon şi este de tip rupere. Pentru unirea punctelor obţinute
se ţine cont de faptul că laturile poligonului de intersecţie sunt dreptele după care se
intersectează planurile a două feţe, una din piramida ABCV, cealaltă din piramida
MNST. Rezultă că laturile poligonului de intersecţie trebuie să se afle pe feţe În
ambele piramide.
Pentru vizibilitatea poligonului de intersecţie se studiază vizibilitatea feţelor celor
două poliedre pe care sunt situate laturile poligonului. Poligonul de intersecţie este
vizibil numai dacă este situat pe feţe vizibile În ambele poliedre. Laturile poligonului
de intersecţie sunt invizibile dacă aparţin unei feţe vizibile Într-un poliedru şi unei feţe
invizibile din celălalt poliedru, sau dacă aparţin unor feţe invizibile În ambele poliedre.
Astfel , latura m2b2 aparţine feţelor mnt şi abv, ambele vizibile În proiecţie orizontală ,
deci latura m2b2 este vizibilă. Latura m2bl aparţine feţei abv, vizibilă În proiecţie
orizontală, şi feţei mst, invizibilă În proiecţie orizontală , deci latura m2bl este
invizibilă . De asemenea, vizibilitatea este diferită În proiecţia orizontală faţă de cea
din proiecţia verticală. De aceea trebuie studiată vizibilitatea feţelor pe care sunt
situate laturile poligon ului de intersecţie atât În proiecţie orizontală , cât şi În proiecţi e
verticală .
Intersecţiadintre o prismă şi o piramidă. Poligonul de intersecţie dintre o prismă şi o

piramidă se află cu ajutorul unui fascicul de planuri auxiliare paralele cu muchiile
prismei şi care trec prin vârful piramidei (fig . 1.23). Pentru aceasta, se duce prin
vârful piramidei o dreaptă
paralelă cu muchiile prismei.
Urmele planurilor auxiliare vor
trece prin urmele dreptei şi , pe
rând , prin fiecare vârf al bazelor
celor două poliedre. Planul cu
urma orizontală hA conţine
muchia A care aparţine prismei şi
intersectează baza piramidei În
punctele e şi f. Acest plan
h secţionează piramida după
generatoarele e T şi rr, iar la
intersecţia acestora cu muchia A
se găsesc punctele E şi F În care
muchia intersectează piramida.
Planul dus prin muchia MT a
Fig . 1.23 piramidei secţionează prisma
după două generatoare paralele
12
Poliedre
cu muchiile prismei care pleacă din punctele 9 şi h, aflate pe baza prismei. La

intersecţia acestor generatoare cu muchia MT se află punctele G şi H în care muchia
intersectează fetele prismei.
În epură (fig. 1:24), se duce prin vârful T(t,t? al piramidei o dreaptă paralelă cu
muchiile prismei. Această dreaptă împreună cu câte o muchie a piramidei determină
un plan (drepte concurente) şi la fel cu câte o muchie a prismei (drepte paralele).
Bazele celor două poliedre fiind în planul orizontal de proiecţie H, se duc numai
urmele orizontale ale planurilor auxiliare, definite de urma orizontală h a dreptei şi de
câte unul din vârfurile bazelor
celor două poliedre.
Ştiind că planurile auxiliare duse
prin muchiile prismei secţionează
piramida după triunghiuri, iar
planurile auxiliare duse prin
muchiile piramidei secţionează
prisma după paralelograme,
rezultă punctele de intersecţie.
Se observă că toate muchiile h'
a''~~_....JU
piramidei intersectează feţele x o
prismei, ca urmare vor exista
două poligoane de intersecţie , iar n
i ntersecţia va fi de tip pătrundere.
Unirea punctelor şi vizibilitatea
poligoanelor de intersecţie se
face ca şi în cazul intersecţiei
dintre două piramide.
Intersecţia dintre două prisme. În

cazul intersecţiei dintre două
prisme (fig. 1.25), planurile
auxiliare trebuie să fie paralele
cu muchiile ambelor prisme.
Pentru aceasta, se alege un Fig. 1.24
punct arbitrar I în spaţiu prin care
se duc două drepte concurente
paralele cu muchiile celor două
prisme. Urmele h 1 şi h2 ale
dreptelor definesc urma
orizontală h1h2 a unui plan D
paralel cu muchiile celor două
prisme. Planurile auxiliare duse
prin muchiile prismelor vor fi hl
paralele cu acest plan, deci vor h2
avea urmele orizontale paralele N
cu urma h 1h 2 .
Planul auxiliar dus prin muchia A
intersectează baza prismei MNS
în punctele e şi f, secţionând
Fig. 1.25
prisma după un paralelogram ale
cărui laturi sunt, din punctele eşi
13
Poliedre
f, paralele cu muchiile prismei respective. Acest paralelogram Întâlneşte muchia A În

punctele E şi F, În care muchia intersectează feţele SM, respectiv MN, ale prismei
MNS.
Prin muchia M se duce un alt plan auxiliar, care intersectează prisma ASC după un
paralelogram care are o latură gh pe baza prismei ASC, iar celelalte două laturi
paralele cu muchiile prismei ASC, duse din punctele 9 şi h. Acest paralelogram
intersectează muchia M În punctele căutate, G şi H.
Similar se află punctele În care fiecare muchie a uneia dintre prisme intersectează
feţele celeilalte prisme şi invers. Unirea punctelor şi vizibilitatea poligonului de
!ntersecţie se realizează ca şi În cazurile precedente.
In epură (fig. 1.26) se determină mai Întâi planul paralel cu muchiile prismelor. Pentru
aceasta, se duc printr-un punct oarecare I(i,n din spaţiu două drepte concurente DI
şi D 2 paralele cu muchiile prismelor, ale căror urme definesc planul căutat. Urma
orizontală a planului trece prin urmele hl şi h 2 ale dreptelor. Deoarece cele două
prisme au bazele În planul orizontal de proiecţie, se vor utiliza numai urmele
orizontale ale planurilor auxiliare. Planurile auxiliare duse prin muchiile celor două
prisme vor avea urmele orizontale paralele cu urma hlh2.
Cu ajutorul planului dus prin muchia C se determină punctele de intersecţie CI şi C2
ale acesteia cu prisma MNS, iar cu ajutorul planului dus prin muchia S se determină
punctele de intersecţie ale acesteia cu prisma ASC, adică punctele 51 şi 52. Similar
se află punctele de intersecţie ale muchiilor S şi N cu cealaltă prismă. Se observă că
muchia A din prisma ASC şi muchia M din prisma MNS nu participă la intersecţie;
rezultă că intersecţia este de tip rupere şi există un singur poligon după care se
intersectează cele două prisme.
Fig . 1.26
14
Poliedre
Pentru unirea punctelor obţinute se ţine cont de faptul că laturile poligonului de

intersecţie trebuie să se afle pe feţe În ambele prisme, iar pentru vizibilitatea
poligonului de intersecţie se analizează, atât În proiecţie orizontală cât şi În proiecţie
verticală , vizibilitatea feţelor pe care se află laturile poligon ului.
Interse cţiide poliedre cu bazele În planuri diferite. Pentru a afla punctele de

intersecţie dintre piramida ABCT cu baza În planul orizontal de proiecţie ş i piramida
MNRS cu baza În planul vertical de proiecţie (fig . 1.27) se folosesc ambele urme ale
planurilor auxiliare. Se află urma orizontală h şi urma verticală v' a dreptei care
uneşte vârfurile celor două piramide. Prin urmele dreptei vor trece urmele de acelaşi
nume ale planurilor auxiliare. Astfel, urma orizontală P1 a planului care conţine
muchia A T trece prin punctele h şi a, iar urma verticală P'1 a acestui plan trece prin
punctul v'. La intersecţia muchiei a'l' cu triunghiul de secţiune dintre planul P 1 şi
piramida MNRS se găsesc punctele l' şi 2' În care muchia A T se intersectea ză cu
cealaltă piramidă . Urma verticală P'3 a planului care conţine muchia MS trece prin
punctele v' şi m', iar urma orizontală a acestui plan trece prin punctul h . Punctele 3 şi
4 În care muchia ms se intersectează cu triunghiul de secţiune dintre planul P3 şi
piramida ABCT sunt punctele de intersecţie ale muchiei MS cu piramida ABCT.
Similar se determină punctele de i ntersecţie ale muchiilor BT şi RS cu ajutorul
planurilor auxiliare P 2 , respectiv P4 .
Se observă că punctele de intersecţie dintre muchiile AT şi BT cu piramida MNRS se
găsesc cu ajutorul proiecţiei verticale , iar intersecţia muchiilor MS şi RS cu piramida
ABCT se află cu ajutorul proiecţiei orizontale. Pentru unirea punctelor se aduc toate
v'
n' /"
\
\
\
\
\
\
<'
.
\ r'
~'~"" ... 2(~
m
' ......, ., ... . .. "',:. ')..1'...
1;'~::
o(
---------~'~' " " ...... ,

""""":r---~!:o..s'
P'2 P'3 P'l p',
-
)( h' O
P3
P2
Fig . 1.27
15
Poliedre
punctele de intersecţie În aceeaşi proiecţie, orizontală sau verticală , şi se ţine cont de

faptul că laturile poligonului de i ntersecţie trebuie să se afle pe feţe În ambele
piramide. Vizibilitatea poligonului de intersecţie se realizează ca şi În cazurile
precedente, analizându-se vizibilitatea feţelor pe care se află laturile poligon ului de
intersecţie, atât În proiecţie orizonta l ă , cât şi În proiectie verticală .
1.3 POLIEDRE REGULATE
Poliedrele regulate sunt

poliedrele convexe ale căror
feţe sunt toate poligoane
regulate egale ş i ale căror
vârfuri sunt unghiuri solide
egale. Poliedrele regulate
sunt inscriptibile În sferă ş i
pot fi circumscrise unei
sfere.
Există cinci poliedre
regulate, şi anume:
- tetraedrul - are 4 feţe Fig . 1.28 Fig . 1.29
triunghiuri echilaterale egale,
câte 3 În fiecare vârf, 4
vârfuri şi 6 muchii (fig. 1.28);
- hexaedrul (eubul) - are 6
feţe pătrate egale, câte 3 În
fiecare vârf, 8 vârfuri ş i 12
muchii (fig. 1.29);
- oetaedrul - are 8 feţe
triunghiuri echiJaterale egale,
vârfuri şi 12 muchii (fig .
1.30);
- dodeeaedrul - are 12 feţe
Fig. 1.30 Fig. 1.31
pentagoane regulate egale,
câte 3 În fiecare vârf, 20 de
vârfuri şi 30 de muchii (fig .
1.31 );
- ieosaedrul - are 20 de feţe
triunghiuri echilaterale egale,
vârfuri şi 30 de muchii (fig .
1.32).
Formula lui Euler: Dacă V
este numărul de vârfuri, M
este numărul de muchii şi F
este numărul de feţe ale unui
poliedru regulat, atunci se
verifică egalitatea:
Fig. 1.32
V-M+F=2
16
Poliedre
1.3.1 REPREZENTAREA POLIEDRELOR REGULATE
Reprezentarea tetraedrului regulat. v'

Tetraedrul este poliedrul regulat format
din patru feţe triunghiuri echilaterale
egale. Fie triunghiul echilateral abc situat
În planul orizontal de proiecţie (fig. 1.33).
Tetraedrul va avea ca bază triunghiul abc
şi, deoarece feţele sunt egale Între ele, x
O
vârful tetraedrului va avea ca proiecţie b"c',d'
orizontală punctul v , centrul triunghiului.
Pentru determinarea cotei punctului v se
ţine cont de faptul că muchia av este
frontală şi se vede În proiecţie verticală În
adevărată mărime, adică egală cu una d
a~---,{
din laturile triunghiului abc. Ducând din a'
un arc de cerc cu raza egală cu latura
triunghiulu i abc, la intersecţia acestuia cu
ordonata dusă din v se află proiecţia
verticală v' a vârfului tetraedrului.
Similar, vd este frontală şi este Înăltime Fig. 1.33
În triunghiul echilateral vbc. În proi~cţie
a'.--_ _ _ _ _~v'
verticală ea se vede În adevărată
mărime, adică egală cu ad, Înălţimea
triunghiului abc (apotema feţei) .
Pentru reprezentarea tetraedului aşezat
pe o muchie (fig . 1.34) se ţine cont de
faptul că muchiile opuse ale tetraedrului x O
regulat se află pe direcţii perpendiculare bl/c'
În spaţiu. Astfel , În proiecţie orizontală c
muchiile bc şi av se văd În adevarată
mărime , sunt perpendiculare Între ele şi
se Înjumătăţesc . Conturul aparent !n
proiecţie orizontală abcv este un pătrat. In a +----+---~v
proiecţie verticală , conturul aparent este
un triunghi isoscel cu latura a 'v' În
adevărată mărime şi laturile a'b' şi b'v'
egale cu Înălţimea unui triunghi b
echilateral cu aceeaşi latură cu cea a
Fig. 1.34
tetraedulu i.
Reprezentarea hexaedrului regulat (cubul) .

Cubul este poliedrul regulat care are şase feţe pătrate egale. Aşezat cu faţa abcd În
planul orizontal de proiecţie şi cu celelalte paralele două câte două cu unul dintre
planurile de proiecţie (fig. 1.35), conturul aparent al cubului, atât În proiecţie
orizontală cât şi În proiecţie verticală , este un pătrat cu latura egală cu latura cubului.
17
Pol ied re
e',h'.--_ _ _ _ _-,f ,g'
x a',d' bl,c' O
X al L..-_ _-"".!.:....._--'
b'id' Ci o
'-------'
d,h . - - - - - - - - , c,g
a,e c,g
a,e b,f
F~ . 1 3 5 ~1 ~
Printr-o rotaţie de nivel cu 45° (fig. 1.36) se obţin proiecţiile cubului cu faţa abcd
conţinută În planul orizontal de proiecţie şi cu feţele verticale rotite cu 45° faţă de
planurile de proiecţie vertical şi lateral.
Pentru reprezentarea cubului cu o diagonală spaţială verticală şi cu patru muchii
paralele cu planul vertical de proiecţie se observă că dreptunghiul ACGE va forma
conturul aparent al cubului În proiecţie verticală (fig. 1.37). Cunoscând latural / a
cubului , se determină grafic diagonala AC a pătratului ABCD (fig. 1.38) construind
triunghiul dreptunghic isoscel ABC unde AB=BC=/ şi apoi se află diagonala CE a
H
E
E G
F A
,
D'
,J.,
"
A " c
B L..-_ _ _ _--.:iC
B
Fig . 1.37 Fig . 1.38
18
Poliedre
cubului cu ajutorul triunghiului dreptunghic ACE, unde AE=1.

În dublă proiecţie ortogonală (fig . 1.39) se construieşte proiecţia verticală a cubului
care are conturul aparent dreptunghiul a'c'g'e'. Dimensiunea diagonalei spaţiale c'e'
a cubului, aflată În construcţia anterioară , se măsoară pe o verticală . Punctul a' se
află la intersecţia a două arce de cerc: unul cu centrul În e' şi cu raza egală cu latura
cubului , celălalt cu centrul În c' şi cu raza egală cu diagonala feţei cubului. Similar se
află punctul g' şi se obţine conturul aparent al cubului. Muchiile b'f' şi d'h' se
suprapun În proiectie verticală; ele unesc mijloacele segmentelor a'c' şi e'g' şi sunt
paralele cu muchiile a'e' şi c'g'. În spaţiu , punctele a'f'h' şi b'd'g' formează două
planuri de nivel care Împart diagonala spaţială a cubului În trei părţi egale.
Conturul aparent În proiecţie orizontală este un hexagon regulat cu centrul În punctul
c=e.
Reprezentarea octaedrului regulat.

Octaedrul este poliedrul regulat format din opt feţe triunghiuri echilaterale egale.
Aşezat pe un vârf (fig. 1.40), conturul aparent al octaedrului În proiecţie orizontală
este pătratul abcd cu latura egală cu cea a octaedrului. Diagonalele acestui pătrat
reprezintă celelalte muchii ale octaedrului, iar punctele În care se intersectează sunt
proiecţiile vârfurilor e şi f. În proiecţie verticală, conturul aparent este pătratul a 'e'c'f',
iar vârfurile b' şi d' se află la intersecţia diagonalelor pătratului .
Aşezat pe un vârf şi cu două muchii drepte de capăt (fig. 1.41), conturul aparent al
octaedrului În proiecţie orizontală este pătratul abcd. În proiecţie verticală conturul
aparent este un romb şi patru dintre feţele octaedrului se văd ca planuri de capăt.
Planul de nivel În care este situat pătratul a'b'c'd' se obţine la intersecţia ordonatei
duse din punctul c cu arcul de cerc de rază 1-2, adevărata mărime a Înălţimii
triunghiului echilateral bce.
e' r
H'2
a't----t.:;-:;;-~c'
H'I
g'
x o
o
a~---+...,....-_+c
af-----o(
b
Fig . Fig . 1.40
19
Poliedre
a',d' bl,c'
X O
e' b'/c'
X O
e'
d c
e f
1 >
2
a"'-----~ b
Fig. 1.41 Fig. 1.42
Printr-o rotaţie de front În jurul unei axe

de capăt care trece prin punctul e' se
obţin proiecţiile octaedrului aşezat pe
faţa bce (fig. 1.42). Faţa adf este e' f
orizontală şi simetrică cu faţa bce.
Fiindcă celelalte feţe sunt egal Înclinate
faţă de planul orizontal de proiecţie, X
O
conturul aparent al octaedrului În
proiecţie orizontală este un hexagon
regulat.
Cu ajutorul unei rotaţii de front În jurul
muchiei de capăt bc se obţin proiecţiile
octaedrului aşezat pe o muchie (fig .
e f
1.43). În proiecţie orizontală patru feţe
ale octaedrului se văd ca planuri
verticale , iar În proiecţie verticală patru
feţe se văd ca planuri de capăt. Se
observă că În ambele proiecţii conturul
aparent al octaedrului este romb.
Fig . 1.43
Reprezentarea dodecaedrului regulat.
Dodecaedrul este poliedrul regulat format din 12 feţe pentagoane regulate egale.
Pentru reprezentarea În epură considerăm dodecaedrul cu faţa abcde şi centrul În
punctul o situată În planul orizontal de proiecţie şi cu una din laturi perpendiculară pe
planul vertical (fig. 1.44). Pentru a obţine petagonul cdfgh se roteşte faţa abcde În
jurul muchiei cd; se observă că punctele b şi e vor descrie două arce de cerc situate
În planurile frontale F 1 şi F2, planuri care vor conţine şi punctele f şi h. Din centrul
20
Pol ied re
H'3
hl
H'z H'z g'
I
hZ
H'I H'I
I
hl
x o X O
a' b', e' c',d' ,e
e h Fz
a 9 9
FI
b f
pentagonului abcde se duc dreptele oc şi od; la intersecţia lor cu planurile frontale FI

şi F2 se obţin punctele f şi h.
Ştiind că o diagonală într-un pentagon regulat este paralelă cu latura opusă, se duce
prin punctul c diagonala paralelă cu latura dh şi prin punctul d diagonala paralelă cu
latura cf. La intersecţia celor două diagonale se obţine punctul g. În proiecţie
verticală, deoarece pentagonul cdfgh se
vede ca plan de capăt, punctele f' şi h'
se suprapun şi se află în planul de nivel
H'1 la intersecţia ordonatei duse din f cu
arcul de cerc cu centrul în c' şi raza b'c',
iar punctul g' se află în planul de nivel
H'2 la intersecţia ordonatei duse din g cu
arcul de cerc cu centrul în c' şi raza a 'c'.
Ţinând cont de faptul că feţele opuse
sunt paralele şi simetrice se X O
completează proiecţiile orizontală şi
verticală (fig . 1.45) şi se obţine
reprezentarea în epură a dodecaedrului.
Printr-o rotaţie de front în jurul laturii cd
rezultă proiecţiile dodecaedrului aşezat
pe o muchie (fig. 1.46). Se observă că
trei perechi de muchii opuse se
proiectează ca drepte perpendiculare pe
unul din planurile de proiecţie: două
muchii se văd verticale, două muchii se
proiectează ca fronto-orizontale şi alte
două muchii ca drepte de capă!. Fig . 1.46
21
Poliedre
H'z f
,
H'I
X O
X O
s'
Fig. 1.47 Fig. 1.48
Cu ajutorul unei rotaţii de front În jurul unui ax de capăt care trece prin punctul a' se
obţinereprezentarea dodecaedrului cu o diagonală spaţială verticală (fig. 1.47).
Reprezentarea icosaedrului regulat.

Icosaedrul este poliedrul regulat format din 20 de fete triunghiuri echilaterale egale .
Pentru reprezentarea În epură considerăm icosaedr~1 aşezat pe un vârf. În fiecare
vârf al icosaedrului se Întâlnesc cinci feţe triunghiuri echilaterale egale care
alcătuiesc o piramidă pentagonală dreaptă . Se observă că secţiuni l e orizontale
situate În planurile de nivel H'1 şi H'z (fig . 1.48) sunt două pentagoane regulate rotite
cu 1800 care au acelaşi centru . Se construiesc pentagonul abcde şi piramida
pentagonală cu vârful În punctul s, după care se construieşte şi al doilea pentagon
rotit cu 180 0 fată de primul. Între cele două pentagoane se formează celelalte fete
triunghiulare al~ icosaedrului. În proiecţie verticală se află punctul s' pe axa O~.
Deoarece muchia as este frontală, planul de nivel H'1 se obţine la intersecţia
ordonatei duse din a cu arcul de cerc cu centrul În punctul s' şi raza egală cu latura
pentagonului. Planul de nivel H'z se obţine la intersecţia ordonatei duse din f cu arcul
de cerc cu centrul În punctul" şi raza s',', adevărata mărime a Înălţimii triunghiului
echilateral cdf.
Se completează cele două proiecţii ale icosaedrului cu restul feţelor triunghiulare şi
se obţine reprezentarea sa În epură (fig. 1.49).
Printr-o rotaţie de front În jurul unui ax de capăt care trece prin punctul s' se obţine
reprezentarea icosaedrului aşezat pe o muchie (fig. 1.50). Se observă că trei perechi
de muchii opuse se proiectează ca drepte perpendiculare pe unul din planurile de
proiecţie: două muchii verticale , două muchii fronto-orizontale şi alte două muchii
drepte de capă!.
22
Pol ied re
H'3
hl
H'2
I
h2
H'I a'
hl
X
-
X O
Fig. 1.49 Fig. 1.50
1.3.2 ÎNSCRIEREA POLIEDRELOR REGULATE ÎN CUB
Tetraedrul regulat Înscris În cub are muchiile egale cu

diagonalele feţelor cubului (fig. 1.51), muchiile opuse
fiind situate pe direcţii perpendiculare. În epură ,
conturul aparent al tetraedrului se suprapune peste cel
al cubului (fig. 1.52).
Octaedrul regulat se obţine prin unirea centrelor feţelor
cubului (fig. 1.53). În fig . 1.54 este reprezentat În epură
un octaedru Înscris Într-un cub cu feţele paralele cu
planurile de proiecţie.
Fig. 1.51
X
- o -
X o
Fig . 1.52 Fig. 1.53 Fig . 1.54
23
Poliedre
B
Dodecaedrul regulat Înscris În cub are trei perechi de
muchii opuse situate În centrele feţelor cubului.
Mărimea laturii dodecaedrului Înscris Într-un cub de
latură dată se obţine prin următoarea construcţie
, ,
grafică (fig. 1.55): se rabate latura cubului pe
prelungirea laturii perpendiculare. Din punctul A. A
mijlocul laturii cubului, se duce un arc de cerc cu raza Lo LI
AS. Acesta Împarte latura rabătută a cubului În două Le _Le/2 _

segmente, unul egal cu latura dodecaedrului , celălalt
egal cu latura icosaedrului.
Se construiesc cele trei perechi de muchii opuse ale Fig . 1.55
dodecaedrului În centrele feţelor cubului după direcţii
perpendiculare (fig. 1.56). Ştiind că diagonalele unui
pentagon sunt paralele cu muchiile opuse, se obţin
proiecţiile dodecaedrului Înscris În cub (fig. 1.57).
Icosaedrul regulat Înscris În cub (fig. 1.58) se obţine
printr-o construcţie similară . Mărimea laturii
icosaedrului faţă de latura cubului se obţine prin
,,
,
constructia grafică prezentată anterior (fig. 1.55), unde
se poate observa că Lo + LI = Le .
Se construiesc cele trei perechi de muchii opuse ale
icosaedrului În centrele feţelor cubului după direcţii
perpendiculare şi , prin unirea capetelor acestor muchi
se obţin direcţiile celorlalte muchii ale icosaedrului.
Fig. 1.56
x o
x O
Fig. 1.57 Fig . 1.58
24
Pol ied re
Fig . 1.59 Fig . 1.60 Fig. 1.61
1.3.3. DUALELE POLIEDRELOR REGULATE
Dualul, sau reciprocul unui poliedru regulat se obţine prin unirea centrelor tuturor
feţelor poliedrului respectiv. Din această construcţie rezultă că dualul unui poliedru
are numărul de vârfuri egal cu numărul de feţe al poliedrului in iţial.
Deoarece numărul feţelor cubului este egal nu numărul vârfurilor octaedrului regulat,
rezultă că octaedrul este dualul cubului (fig . 1.59) şi invers, numărul feţelor
octaedrului regulat fiind egal cu numărul vârfurilor cubului, cubul este dualul
octaedrului (fig. 1.60).
În mod asemănător, deoarece numărul feţelor dodecaedrului regulat este egal cu
numărul vârfurilor icosaedrului regulat, rezultă că icosaedrul regulat este dualul
dodecedrului regulat (fig. 1.61) şi invers, dodecaedrul regulat este dualul icosaedrului
regulat (fig. 1.62).
Dualul tetraedrului regulat este tot un tetraedu regulat, deoarece tetraedul are acelaşi
număr de feţe şi vârfuri - 4 (fig . 1.63).
O altă modalitate de a obţine dualul unui poliedru regulat este construirea În fiecare
vârf al poliedrului respectiva unui plan egal Înclinat faţă de toate feţele care se unesc
În acel vârf. Intersecţia planurilor duse prin toate vârfurile poliedrului regulat defineşte
dualul său .
Fig . 1.62 Fig . 1.63
25
Poliedre
1.4 POLIEDRE SEMIREGULATE
Poliedrele semiregulate sunt poliedrele convexe care au feţe poligoane regulate de

mai multe tipuri şi ale căror vârfuri sunt unghiuri solide egale; rezultă că în fiecare
vârf se succed, indiferent de sens, toate tipurile de feţe ale poliedrului.
Proprietăţile poliedrelor semiregulate:
- toate feţele poliedrelor semiregulate sunt poligoane regulate ;
- toate muchiile poliedrelor semiregulate sunt egale;
- toate unghiurile solide ale poliedrelor semiregulate sunt egale;
- poliedrele semiregulate sunt inscriptibile în sferă;
- o sferă nu poate fi înscrisă într-un poliedru semiregulat.
1.4.1. OBŢINEREA POLIEDRELOR SEMIREGULATE
Poliedrele semiregulate se pot obţine prin transformarea poliedrelor regulate,

aplicându-se acestora următoarele tipuri de transformări : înjumătăţirea muchiilor,
trunchiere şi teşire .
Înjumătăţirea muchiilor reprezintă transformarea aplicată unui poliedru regulat astfel
încât, prin unirea mijloacelor tuturor muchiilor poliedrului regulat, se obţine un
poliedru semiregulat. Se pot obţine astfel:
- cuboctaedrul - alcătuit din 6 feţe pătrate şi 8 feţe triunghiuri echilaterale, se obţine
prin înjumătăţirea muchiilor cubului (fig. 1.64) sau prin înjumătăţirea muchiilor
octaedrului (fig . 1.65); ;
- icosdodecaedrul- compus din 20 feţe triunghiuri echilaterale şi 12 feţe pentagoane
regulate , se obţine prin înjumătăţirea muchiilor dodecaedrului (fig . 1.66) sau prin
înjumătăţirea muchiilor icosaedrului (fig. 1.67).
Obţinerea cuboctaedrului prin înjumătăţirea atât a muchiilor cubului cât şi ale
octaedrului se explică prin faptul că şi cubul şi octaedrul au acelaşi număr de muchii ,
Fig. 1.64 Fig. 1.65
26
Poliedre
Fig . 1.66 Fig . 1.67
fiind duale. Acelaşilucru este valabil pentru icosaedru şi dodecaedru, din care , prin
înjumătăţirea muchiilor, rezultă icosdodecaedrul.
Trunchierea presupune tăierea vârfurilor poliedrelor regulate astfel încât feţele
acestora să îşi dubleze numărul de muchii (triunghiul echilateral devine hexagon
regulat , pătratul devine octogon regulat, pentagonul regulat devine decagon regulat
şi hexagonul regulat devine dodecagon regulat) .
Următoarele cinci poliedre semiregulate se obţin prin trunchierea poliedrelor regulate :
- tetraedrul trunchiat - format din 4 feţe hexagoane regulate şi 4 feţe triunghiuri
echilaterale, se obţine prin trunchierea vârfurilor tetraedrului (fig. 1.68), prin
împărţirea muchiilor tetraedrului regulat în 3 segmente egale;
- octaedrul trunchiat - format din 8 feţe hexagoane regulate şi 6 feţe pătrate , se
obţine prin trunchierea vârfurilor octaedrului (fig. 1.69), prin împărţirea muchiilor
octaedrului în 3 segmente egale;
1 1
( 1
Fig . 1.68 Fig . 1.69
27
Poliedre
1
1
; \
; \
- - -- \
..t.
~
Fig . 1.70 Fig . 1.71
- icosaedrul trunchiat - format din 20 feţe hexagoane regulate şi 12 feţe pentagoane

regulate, se obţine prin trunchierea vârfurilor icosaedrului (fig. 1.70), prin împărţirea
muchiilor icosaedrului în 3 segmente egale;
- eubul trunchiat - format din 6 feţe octogoane regulate şi 8 feţe triunghiuri
echilaterale, se obtine prin trunchierea vârfurilor cubului (fig. 1.71), prin împărţirea
muchiilor cubului în raportul: 1, .fi, 1;
- dodecaedrul trunchiat - format din 12 feţe pentagoane regulate şi 20 feţe triunghiuri
echilaterale, se obţine prin trunchierea vârfurilor dodecaedrului (fig . 1.72), prin
împărţirea muchiilor dodecaedrului în raportul: 1, (.J5 +1 )/2, 1.
1 /
1 /
- 1
- V5+ 1 V2
1 / 1 /
2 /
Fig . 1.72 Fig. 1.73
28
Poliedre
1 l I 1
1 1 I
1 I I _~C-_.~=--=
I
Fig. 1.74 Fig. 1.75
Operaţiunea de trunchiere se poate aplica nu numai poliedrelor regulate, ci şi unor

poliedre semiregulate, rezultând alte poliedre semiregulate: cuboctaedrul trunchiat
(fig. 1.73) şi icosdodecaedrul trunchiat (fig. 1.74). Obţinerea acestor două poliedre
semiregulate se poate face prin construirea pe muchiile cubului, respectiv a
dodecaedrului regulat, a rapoartelor din figurile 1.73 şi 1.74.
Teşirea presupune secţionarea muchiilor şi vârfurilor poliedrelor regulate cu planuri
paralele şi egal depărtate faţă de muchii şi egal Înclinate faţă de feţe.
Rombcuboctaedrul (fig. 1.75) se prezintă ca un cub cu muchiile teşite, astfel Încât pe
feţele cubului şi În dreptul muchiilor cubului apar feţe pătrate, iar În dreptul celor opt
vârfuri ale cubului rezultă opt triunghiuri echilaterale. Feţele pătrate sunt În număr de
18: şase din ele sunt situate pe feţele cubului iniţial , iar alte 12 corespund muchiilor
acestui cub.
Construcţia rombcuboctaedrului se face ~ 1
~ 1
Înscriind pe feţele unui cub pătrate În ~ 1
raportul din figura 1.75.

Rombicosdodecaedrul (fig. 1.76) se
prezintă ca un dodecaedru cu muchiile
teşite . EI se compune din 12 feţe
pentagoane regulate (corespunzâtoare
feţelor dodecaedrului iniţial), 20 de feţe
triunghiuri echilaterale (corespunzătoare
vârfurilor dodecaedrului iniţial) şi 30 feţe
pătrate (corespunzătoare muchiilor
dodecaedrului iniţial).
Construcţia rombicosdodecaedrului se
face Înscriind pe feţe unui dodecaedru
regulat pentagoane regulate În raportul
din figura 1.76.
Fig . 1.76
29
Pol ied re
420
456
- 124
/ /
456 420
Fig. 1.77 Fig. 1.78
eubul teşit se poate construi pornind de la un cub pe feţele căruia se Înscriu pătrate ,
conform figurii 1.77. Pe fiecare latură a cubului se măsoară segmente proporţionale
cu numerele 420, 456, 124. Prin unirea vârfurilor pătratelor Înscrise pe feţele cubului
rezultă feţele triunghiulare ale cubului teşit (fig . 1.78). Acesta este format din 6 feţe
pătrate şi 32 feţe triunghiulare, dintre care 8 corespund vârfurilor cubului iniţial şi
celelalte 24, câte două , corespund muchiilor cubului iniţial.
Dodecaedrul teşit se obţine similar construcţiei cubului teşit. Pe feţele dodecaedrului
regulat se Înscriu pentagoane regulate , conform figurii 1.79. Pe fiecare latură a
dodecaedrului regulat se măsoară segmente proporţionale cu numerele 116, 91 , 43.
Dodecaedrul teşit este format din 12 feţe pentagoane regulate, mărginite de 80 de
feţe triunghiulare (fig. 1.80), dintre care 20 corespund vârfurilor dodecaedrului iniţial ,
iar celelalte 60, câte două, corespund muchiilor dodecaedrului iniţial.
'" 116
116
91
-43
L
Fig . 1.79 Fig. 1.80
30
Poliedre
I
r
- )
y
I
, .
(,. .,
,,
Fig. 1.81
În figura 1.81 sunt reprezentate cele 13 po/iedre semiregu/ate, tipurile de feţe din
care sunt alcătuite şi numărul de feţe din fiecare tip În parte.
Oesfăşurate/e celor 13 poliedre semiregulate sunt ilustrate În figurile 1.82 - 1.94.
Sinteza transformări/or prin care se obţin po/iedre/e semiregu/ate. Figura 1.95
ilustrează transformări le prin care se obţin poliedrele semiregulate, pronind de la
poliedrele regulate . Se evidenţiază două familii, una bazată pe cub şi octaedru,
cealaltă bazată pe dodecaedru şi icosaedru. Din cele două perechi de duale se obţin
cuboctaedrul şi icosdodecaedrul, fiecare generând mai departe alte două poliedre
semiregulate .
31
Poliedre
Fig. 1.84
Fig. 1.82 Fig . 1.83 Fig. 1.85
,
, ~
,
,
~ ,,
-
~
>
,
/
C .,
Fig. 1.86 Fig . 1.87 Fig . 1.88
32
Pol ied re
, "
~ /
'/
\
\
;- ,
, - ,\.//
I
, , I
~, \
\
+
y ~
1;
I
r ,
\'
" ;.
./
Fig , 1,89 Fig , 1,90 Fig, 1 ~91
< \ <
,
., ,
,
,
I
, , ,
~
*
~ ,
--- ,
, ,
Fig. 1.92 Fig. 1.93 Fig . 1.94
33
Polied re
,
/~
,
/ ---- ... _ . J
I
.,
,
-
I
c@
.
, I
I
,
,
~
~~ -,
'"'"
'<J o,
iL
,
, ,
34
Poliedre
1.5 EHIPARTIŢII PLANE
Echipartiţiile plane, denumite şi mozaicuri, grile, latice sau reţele, reprezintă

acoperirea completă a unei suprafeţe plane cu un număr de poligoane repetitive.
Pentru ca un număr de poligoane repetitive să acopere complet o suprafaţă plană,
trebuie satisfăcute unele condiţii legate de vârfurile poligoanelor. Astfel, dacă ne
propunem să acoperim o suprafaţă plană cu poligoane regulate identice şi cu un
număr n de laturi , unghiurile la vârf ale fiecărui poligon regulat vor fi (n -2)/n *1800.
Numărul de poligoane care se Întâlnesc În fiecare vârf va fi egal cu :
= ~ = 2 +_
4_
0
360
(n - 2)/n x 180° n-2 n-2
Deoarece numărul laturilor unui poligon trebuie să fie mai mare de 2, valorile care
rezultă pentru n sunt 3, 4 şi 6. Prin urmare, singurele poligoane regulate care pot să
acopere, prin repetarea aceluiaşi poligon, o suprafaţă plană , sunt: triunghiul
echilateral (3 laturi), pătratul (4 laturi) şi hexagonul regulat (6 laturi). Aceste 3
poligoane regulate dau naştere celor 3 echipartiţii plane regulate.
Pentru acoperirea unui plan cu o combinaţie de poligoane regulate, există mai multe
soluţii. Ţinând cont de faptul că În jurul unui vârf se pot aşeza maxim 6 poligoane
regulate, rezultă 8 combinaţii de poligoane regulate care pot acoperi complet un plan.
Ele dau naştere unui număr de 8 echipartiţii plane semiregulate cu un singur tip de
nod şi 14 echipartiţii plane semiregulate cu mai multe tipuri de noduri. Cele 8
combinaţii reprezintă posibilităţile de aşezare a mai multor poligoane regulate În jurul
aceluiaşi vârf sau nod şi sunt prezentate În tabelul următor:
Tipul poligoanelor (numărul de laturi)

Nr. crt.
n, n2 n3 n4 n5
1 3 6 3 6
2 3 4 6 4
3 3 3 4 3 4
4 3 3 3 4 4
5 4 6 12
6 3 3 3 3 6
7 3 12 12
8 4 8 8
35
Poliedre
1.5.1 . ECHIPARTITII
, PLANE REGULATE
Cele trei echipartiţii plane regulate sunt:

- echipartiţia plană cu triunghiuri echilaterale (fig. 1.96);
- echipartiţi a plană cu pătrate (fig. 1.97);
- echipartiţia plană cu hexagoane regulate (fig . 1.98).
Prin transformări mai simple sau mai complicate ale echipartiţiilor plane regulate se
pot obţine diverse tipuri de pardoseli decorative. Principiul de ba ză al acestor
transformări constă În obţinerea unor elemente repetitive identice, adică de un sigur
tip, care să acopere complet o suprafaţă plană . Aceste elemente nu vor mai fi
poligoane regulate , ci poligoane neregulate sau chiar forme curbe. Tehnica
mozaicului a cunoscut o amplă dezvoltare a acestor tipuri de acoperire a suprafeţelor
4 4
4 4
Fig. 1.96 Fig. 1.97
-D-
Fig. 1.98 Fig . 1.99
36
Poliedre
Fig . 1.100 Fig . 1.101
plane, prin transformări ale reţelelor sau echipartiţiilor plane. Figurile 1.99 - 1.102
ilustrează câteva transformări posibile ale unei echipartiţii plane cu pătrate.
1.5.2. ECHIPARTIŢII PLANE SEMIREGULATE CU UN TIP DE NOD
Există opt echipartiţii plane semiregulate care corespund celor opt combinaţii de
poligoane regulate aşezate În jurul aceluiaşi vârf sau nod (fig. 1.103 - 1.110). Se
disting două variante formate din aceleaşi poligoane regulate (3 triunghiuri
echilaterale şi 2 pătrate) aşezate În ordine diferită: 3, 3, 4, 3, 4 respectiv 3, 3, 3, 4, 4
(fig. 1.105 şi fig. 1.106). Pe cele opt figuri sunt notate tipurile de noduri care
generează echipartiţia respectivă (numărul de laturi ale poligoanelor care converg În
noduri).
Fig. 1.102 Fig. 1.103
37
Poliedre
Fig. 1.104 Fig. 1.105
Fig. 1.106 Fig . 1.107
Fig. 1.108 Fig. 1.109
38
Poliedre
Fig. 1.110 Fig. 1.111
1.5.3.DUALELE ECHIPARTITIILOR PLANE REGULATE ŞI A CELOR

SEMIREGULATE CU UN SIGUR TIP DE NOD
Dualele (sau reciprocele) echipartiţiilor se obţin prin unirea centrelor de greutate ale
poligoanelor care formează echipartiţiile iniţiale . Prin urmare, centrele poligoanelor
initiale devin nodurile echipartitiei duale.
În 'cazul echipartiţiilor plane regulate , se poate observa că acestea sunt duale Între
ele: astfel, duala echipartiţiei triunghiulare este cea hexagonală (fig. 1.111), duala
echipartiţiei hexagonale este cea triunghiulară (fig. 1.112), iar echipartiţia pătrată este
propria sa duală (fig. 1.113).
Dualele echipartiţiilor semiregulate cu un singur tip de nod sunt alcătuite din
poligoane neregulate triunghiulare , pentagonale sau rombice, obtinute prin unirea
centrelor poligoanelor regulate din care este formată echi partiţia iniţială . În figurile
1.114-1.117 sunt prezentate dualele pentru patru echipartiţii plane semiregulate cu
un singur tip de nod, care evidenţiază cele 3 poligoane neregulate din care sunt
alcătuite acestea.
Fig . 1.112 Fig . 1.113
39
Poliedre
Fig . 1.114 Fig. 1.115
Fig . 1.116 Fig . 1.117
Fig . 1.118 Fig . 1.119

40
Poliedre
Fig. 1.120 Fig. 1.121
1.5.4. ECHIPARTITII PLANE SEMIREGULATE CU MAI MULTE TIPURI DE

NODURI '
Exi stă 14 echipartiţii plane semiregulate cu mai multe tipuri de noduri , formate din
diferite poligoane regulate ale căror vârfuri se Întâlnesc În nodurile reţelei.
În funcţie de numărul de noduri identice, aceste echipartiţii pot fi Împărţite În două
categorii:
- echipartiţii plane semiregulate cu două tipuri de noduri - există 9 echipartiţii plane
semiregulate cu două tipuri de noduri, reprezentate În figurile 1.118 - 1.126.
- echipartiţii plane semiregulate cu trei tipuri de noduri - cele 5 echipartiţii plane
semiregulate cu trei tipuri de noduri sunt reprezentate În figurile 1.127 - 1.131 .
Fig . 1. 122 Fig . 1.123
41
Poliedre
Fig. 1.124 Fig . 1.125
Fig. 1.126 Fig. 1.127
Fig . 1.128 Fig . 1.129
42
Poliedre
Fig . 1.130 Fig. 1.131
1.5.5. DUALELE ECHIPARTITIILOR

, PLANE SEMIREGULATE CU MAI MULTE
TIPURI DE NODURI
Celor 14 tipuri de echipartiţii semiregulate

cu mai multe tipuri de noduri le corespund
un număr egal de duale. obţinute prin
unirea centrelor de greutate ale
poligoanelor care formează echipartiţiile
iniţiale . Poligoanele din care sunt alcătuite
dualele sunt triunghiuri. patrulatere şi
pentagoane neregulate şi hexagoane
regulate. În figurile 1.132-1 .134 sunt
prezentate dualele pentru trei echipartiţii
plane semiregulate cu mai multe tipuri de
noduri, care evidenţiază poligoanele din
care sunt alcătuite acestea.
Fig. 1.132
Fig . 1.133 Fig. 1.134

43
Poliedre
1.5.6 APLICATII
, DECORATIVE
Prin diverse transformări aplicate

echipartiţiilor plane regulate şi
semiregulate pot fi create numeroase
aplicaţii decorative. Pornind de la
poligoanele regulate sau remiregulate
din care sunt alcătuite echipartiţiile şi
dualele lor, se pot obţine diverse
compoziţii decorative.
Pornind de la echipartiţiile plane
regulate, prin înlocuirea laturi lor
poligoanelor din care este alcătuită
reţeaua cu diverse curbe convexe ,
concave sau cu inflexiuni care trec prin Fig . 1.135
nodurile reţelei , se pot obţine combinaţii
decorative originale. În figurile 1.135 şi
1.136 sunt prezentate două astfel de
compoziţii , obţinute din echipartiţii plane
triunghiulare şi pătrate.
Prin transformări complexe aplicate
echipartiţiilor plane, pot rezulta
compoziţii cu efecte plastice deosebite,
aşa cum se întâmplă în grafica artistului
olandez M.C. Escher (fig. 1.137 şi
1.138), unde se pot distinge motive
florale şi animaliere prelucrate cu
abilitate. În unele cazuri, nodurile reţelei
originale şi legile de compunere sunt
destul de vizibile şi pot fi descoperite cu
uşurinţă, însă există şi cazuri în care
regulile compoziţiei sunt descifrate mai Fig. 1.136
greu.
Fig. 1.137 Fig . 1.138
44
Poliedre
Fig. 1.139 Fig . 1.140 Fig . 1.141 Fig . 1.142
1.6 ECHIPARTITII
, SPATIALE
,
Echipartiţiile spaţiale sunt asemănătoare cu echipartiţiile plane, fiind definite ca

umplere a spaţiului cu poliedre regulate , semiregulate sau combinaţii ale acestora.
De asemenea, echipartiţii spaţiale pot fi realizate şi cu alte poliedre, de exemplu
duale ale poliedrelor semiregulate sau poliedre din familia prismelor. Din toate
variantele posibile vor fi analizate În continuare echipartiţiile spaţiale realizate cu
poliedre regulate sau semiregulate, cât şi unele poliedre cu aplicaţii directe În
arhitectură.
Cele mai simple poliedre care pot umple singure spaţiul sunt prismele care se
bazează pe cele trei echipartiţii plane regulate: prismele triunghiulare, pătrate şi
hexagonale (fig. 1.139-1.141). E xistă Însă şi prisme pentagonale care pot genera
reţele spaţiale, ca de exemplu cea prezentată În figura 1.142.
Un alt poliedru care poate să umple singur spaţiul este tetraedrul teşit (fig. 1.143). EI
se obţine din tetraedul trunchiat, prin adăugarea unei piramide triunghiulare pe feţele
triunghiulare ale poliedrului semiregulat.
Singurul poliedru semiregulat care poate genera o reţea spaţială este octaedrul
trunchiat (fig . 1.144), numit şi poliedrul Kelvin.
Dodecaedrul rombic (fig. 1.145) este un alt poliedru care poate umple singur spaţiul.
EI este dualul cuboctaedrului şi este format din 12 feţe rombice.
Fig. 1.143 Fig . 1.144 Fig. 1.145
45
Poliedre
Fig. 1.146 Fig. 1.147 Fig . 1.148
Dodecaedrul rombic răsucit (fig . 1.146), format din 6 feţe rombice ş i 6 feţe
trapezoidale şi dodecaedrul rombex (fig. 1.147), alcătuit din 8 feţe rombice şi 4 feţe
hexagonale, sunt alte două poliedre care pot realiza singure echipartiţii spaţiale.
Poliedrul prezentat În figura 1.148 reprezintă o tranziţie Între cub şi dodecaedrul
rombic . EI permite umplerea spaţiului după şase direcţii. Liniile subţiri definesc un
dodecaedru rombic.
1.6.1 ECHIPARTITII
, SPATIALE
, CU UN SINGUR TIP DE POLIEDRU
Există opt tipuri de poliedre care pot să umple singure spaţiul , prin juxtapunere . În
!uncţie de tipul poliedrului din care sunt compuse , acestea sunt grupate În trei familii.
In următoarele figuri sunt reprezentate printr-o imagine axonometrică fiecare din
aceste echipartiţii spaţiale:
A. Familia prismei:
- prisma triunghiulară (fig . 1.149);
- cub, sau prisma pătrată (fig. 1.150);
- prisma hexagonală (fig. 1.151).
Fig . 1.149 Fig. 1.150 Fig. 1.151
46
Poliedre
Fig. 1.152 Fig. 1.153 Fig. 1.154
B. Familia poliedrelor trunchiate:

- tetraedrul teşit (fig. 1.152);
- octaedrul trunchiat (fig. 1.1 53).
C. Familia dodecaedrului:
- dodecaedrul rombic (fig . 1.154);
- dodecaedrul rombic răsucit (fig. 1.155);
- dodecaedrul rombex (fig. 1.156).
1.6.2 ECHIPARTIŢII SPAŢIALE CU DOUĂ TIPURI DE POLIEDRE
Există trei familii de câte două poliedre care pot alcătui , În total , zece echipartiţii
spaţiale. Dintre acestea sunt reprezentate În continuare , În câte o imagine
axonometrică, numai cele mai importante.
Fig. 1.155 Fig. 1.156 Fig. 1.157
47
Poliedre
Fig . 1.158 Fig . 1.159 Fig . 1.160
A. Familia octaedrului:
- octaedru şi tetraedru (fig. 1.157);
- octaedru şi cuboctaedru (fig. 1.158);
- octaedru şi cub trunchiat (fig. 1.159).
B. Familia poliedrelor trunchiate:

- tetraedru şi tetraedru trunchiat (fig. 1.160);
- cub şi cub cu muchii tăiate (fig. 1.161).
c. Familia prismei:
- prismă triunghiulară şi prismă hexagonală (fig. 1.162);
- cub şi prismă octogonală (fig. 1.163);
- cub şi prismă triunghiulară;
- prismă triunghiulară şi prismă dodecagonală;
- prismă octogonală şi cuboctaedru trunchiat.
Fig. 1.161 Fig. 1.162 Fig. 1.163
48
Poliedre
1.6.3 ECHIPARTITII
, SPATIALE
, CU TREI TIPURI DE POLIEDRE
Există trei familii de câte trei poliedre care pot alcătui , În total , opt echipartiţii spaţiale .
Dintre acestea sunt reprezentate În continuare , În câte o imagine axonometrică ,
numai cele mai importante.
A. Familia cubului:
- cub , tetraedru , rombcuboctaedru (fig. 6.164);
- cub, cuboctaedru , rombcuboctaedru (fig. 1.165);
- cub, octaedru trunchiat, cuboctaedru trunchiat.
B. Familia tetraedrului trunchiat:

- tetraedru trunchiat, cuboctaedru , octaedru trunchiat (fig . 1.166);
- tetraedru trunchiat, cub trunchiat, cuboctaedru trunchiat.
C. Familia prismei:
- prismă triunghiulară, cub, prismă hexagonală ;
- prismă triunghiu l ară , cub , prismă dodecagonală;
- cub, prismă hexagonală , prismă dodecagonală .
Fig . 1.1 64 Fig. 1.165 Fig . 1.166
49
Poliedre
Fig. 1.170
Fig. 1.171
Exemple:
-Ieoh Ming Pei - Louvre Pyramid , Paris, 1989 (fig. 1.167);
- Piet Blom - Cube Homes, Rotterdam, Olanda, 1978 (fig . 1.168);
- Kisho Kurokawa - Nakagin Capsule Tower, Tokyo, 1972 (fig. 1.169);
- Santiago Calatrava - 80 South Street Housing, New York, 2004 (fig. 1.170);
- Zvi Hecker - Complex rezidenţial, Ramot, Ierusalim, 1972-1985 (fig. 1.171);
- Moshe Safdie - Locuinţe colective, Montreal, Canada, 1967 (fig. 1.172).
50
Poliedre
1.7 STRUCTURI RETICULATE
Structurile reticulate sunt sisteme constructive moderne utilizate la acoperirea

suprafeţelor cu deschideri mari, fără reazeme intermediare, ce caracterizează
construcţiile destinate aglomerărilor mari de oameni. Aceste tipuri de structuri sunt
realizate din bare prinse Între ele În noduri, prin articulaţii.
Dintre avantajele utilizării acestor sisteme constructive pot fi enumerate: libertate
sporită la proiectare În privinţa formei În plan , configuraţiei geometrice, rezemării ;
greutate proprie redusă; industrializarea confecţionării şi a montajului; posibilitatea
iluminării " naturale a spaţiilor.
Din punct de vedere geometric, structurile reticulate au un aspect regulat,
caracterizat prin repetarea de un mare număr de ori a unui element component
(modul): bare sau subansambluri. Ordinea, ritmicitatea şi regularitatea acestor
structuri contribuie la obţinerea unui aspect estetic deosebit al construcţiilor.
1.7.1 CUPOLE GEODEZICE
Cupola sferică , una din cele mai vechi forme de acoperire a spaţiilor, a evoluat de-a
lungul timpului de la bolţile masive ale antichităţii la bolţile gotice nervurate.
Încercările de a uşura sistemele de acoperire ale spaţiilor au condus la apariţia
grinzi lor cu zăbrele şi a bolţilor din ferme metalice dispuse după cercurile meridiane
şi paralele ale sferei.
Avantajele utilizării sistemelor constructive reti cu late au condus la studiul poliedrelor
regulate şi semiregulate, folosite ca forme de plecare În aproximarea cât mai exactă
a sferei. Proprietăţile geometrice ale poliedrelor au fost studiate şi justificate dinamic
de către Buckminster FuJler (din 1917) şi de William Bragg (din 1924).
Ţinând cont de faptul că triunghiul este singura figură geometrică nedeformabilă,
rezultă că numai poliedrele care au feţele triunghiuri echilaterale (tetraedrul ,
octaedrul şi icosaedrul) satisfac condiţia de nedeformabilitate geometrică , fiind static
determinate. Prin subÎmpărţirea acestor trei poliedre În triunghiuri care sunt
proiectate pe sfera circumscrisă lor, se obţin structuri triangulate cu minim de efort şi
maxim de rezistenţă. Inventate de Buckminster FuJler În 1954, aceste structuri se
numesc cupole geodezice (fig. 1.173 şi 1.174).
Fig . 1.173 Fig . 1.174
51
Poliedre
A A
O
d d
B B
'0 '0
Fig . 1.175 Fig. 1.176
'0
Fig. 1.177 Fig . 1.178
Plecând de la un poliedru regulat sau semiregulat Înscris În sferă, se poate obţine o

cupolă geodezică prin patru modalităţi de aproximare a sferei:
• Dedub/area constă În proiectarea mijloacelor muchiilor poliedrului regulat pe sfera
circumscrisă acestuia, prin drepte proiectante duse din centrul sferei (fig . 1.175).
Aplicarea acestei modalităţi de aproximare a sferei cond uce la dublarea numărului de
muchii ale poliedrului iniţial , adăugându-se În fiecare vârf un număr de muchii egal cu
numărul de feţe concurente În acel vârf. Realizarea succesivă a acestei operaţii
asupra unui poliedru conduce la obţinerea unei serii de poliedre cvasiregulate care
aproximează din ce În ce mai bine sfera (fig. 1.176 şi fig. 1.177).
• Mac/area se realizează prin proiectarea centrelor feţelor poliedrelor regulate pe
sfera circumscrisă acestuia , prin drepte proiectante duse din centrul sferei (fig.
1.178). Operaţia conduce la obţinerea poliedrului dual Înscris În aceeaşi sferă,
rezultând intersecţia poliedrului de bază cu dualul său. Maclarea aplicată asupra unui
cub conduce la obţinerea unui octaedru Înscris În aceeaşi sferă. Prin unirea vârfurilor
celor două poliedre maclate se obţin două poliedre cvasiregulate:
- un cub piramidat convex , dacă se reţin muchiile cubului (fig . 1.179);
- un octaedru piramidat concav, dacă se reţin muchiile octaedrului (fig . 1.180).
52
Poliedre
Fig. 1.179 Fig . 1.180
.'0
n
Fig. 1.181 Fig. 1.1 82
• Diviziunea se realizează prin Împărţirea În părţi egale a arcelor de cerc mare ale
sferei circumscrise, subÎntinse de muchiile poliedrului. Împărţirea În două părţi egale
a acestor arce coincide cu o dedublare.
• Piramidarea permite aproximarea sferei prin construirea unor piramide pe feţele
netriunghiulare ale poliedrelor. Această operaţie se aplică În special poliedrelor
semiregulate, astfel Încât acestea să devină poliedre nedeformabile. Realizată pe un
cub sau pe un dodecaedru regulat, piramidarea duce de fapt la maclare.
Pentru a obţine o aproximare cât mai bună a sferei, procedeele descrise mai sus pot
fi combinate Între ele; numai dedublarea şi piramidarea pot fi aplicate succesiv.
Cupolele geodezice În dublu strat se obţin prin unirea a două reţele triunghiulare
sferice situate pe două sfere concentrice, de raze diferite . Nu este recomandat ca
cele două reţele sferice să fie de acelaşi tip , deoarece se obţin noduri cu foarte multe
bare (fig. 1.181). Este recomandat ca pe sfera de rază mai mică să se aleagă
vârfurile reţelei duale, astfel Încât acestea să se proiecteze În centrele feţelor
triunghiulare ale reţelei exterioare (fig. 1.182). Se obţine astfel o asamblare de
tetraedre cu vârfurile situate pe cele două sfere concentrice .
53
Poliedre
Fig. 1.183
Fig. 1.186
Fig . 1.188
Exemple:
- Buckminster Fuller - Climatron Missouri Garden, S.U.A., 1960 (fig. 1.183);
- Buckminster Fuller - Pavilionul S.U .A., Expo Montreal, Canada, 1967 (fig. 1.184);
- John Hench - Spaceship Earth, Disney World, Epcot, Florida, 1982 (fig. 1.185);
- Nicholas Grimshaw - Eden Project, Carnwell, Marea Britanie, 2001 (fig. 1.186);
- Vito Acconci - Mur Island, Graz, Austria , 2003 (fig. 1.187);
- Timberline Geodesics - Timberline Dome, locuinţă, S.U.A. (fig. 1.188).
54
Poliedre
1.7.2 STRUCTURI RETICULATE PLANE
Structurile reticulate plane sunt structuri spaţiale realizate din bare dispuse în două
reţele plane paralele, legate între ele cu diagonale, astfel încât să alcătuiască un
sistem nedeformabil în spaţiu. Spre deosebire de reţelele reticulate curbe, care pot fi
realizate într-un singur strat din cauză că stabilitatea acestora este asigurată de
curbura structurii, reţelele plane pot fi alcătuite cel puţin din două straturi.
La realizarea unei structuri reticulate plane se folosesc trei tipuri de bare: barele feţei
inferioare, ale celei superioare şi diagonalele, care unesc nodurile retelei inferioare
cu cele ale reţelei superioare, asigurănd stabilitatea structurii. În proie~tarea acestor
reţele este indicat să se urmărească obţinerea unui număr cât mai redus de tipuri de
bare şi noduri, astfel încât execuţia şi montajul acestora să se realizeze cu uşurinţă.
Pentru aceasta, cele două feţe plane paralele ale reţelei se împart în poligoane
regulate de acelaşi tip, rezultând echipartiţii plane regulate, unite între ele cu
diagonale.
În funcţie de tipul poligoanelor regulate din care sunt realizate feţele paralele ale
reţelei, rezultă trei tipuri de structuri spaţiale plane.
A. Structura spaţială plană-triunghiulară are feţele formate din triunghiuri echilaterale,

astfel încât vârfurile triunghiurilor unei feţe să corespundă cu centrele de greutate ale
triunghiurilor feţei paralele (fig. 1.189).
Caracteristicile structurii spaţiale plane-triunghiulare sunt:
• reţeaua este alcătuită din două tipuri de bare (barele din cele două reţele plane
paralele şi diagonalele de legătură), care pot fi egale pentru o anumită înălţime a
reţelei;
• toate nodurile sunt de acelaşi tip (într-un nod se întâlnesc şase bare ale feţei şi
trei diagonale).
Se poate observa că reţeaua este alcătuită din două tipuri de poliedre regulate
nedeformabile: tetraedri regulaţi şi octaedri regulaţi (fig. 1.190). Dezavantajul acestei
reţele este acela că nu poate acoperi decât spaţii cu contur triunghiular sau
hexagonal, pentru ca barele de contur ale reţelei să fie egale cu celelalte.
Fig. 1.189 Fig. 1.190
55
Poliedre
Fig. 1.191 Fig. 1.192
o variantă a reţelei spaţiale plane-triunghiulare este a~eea în care cele două reţele
plane se obţin printr-o translaţie verticală (fig. 1.191). In acest caz rezultă cel puţin
două dimensiuni de bare: barele reţelei plane triunghiulare egale cu montanţii
verticali şi diagonalele de legătură (fig. 1.192). Pentru acoperirea unor spaţii cu
contur pătrat sau dreptunghiular rezultă tipuri de bare suplimentare pe contur.
B. Structura spaţială plană-pătrată este formată din două reţele plane orizontale
împărţite în pătrate şi legate între ele prin diagonale, vârfurile pătrate lor dintr-o reţea
corespunzând pe verticală cu centrele pătrate lor din cealaltă reţea (fig. 1.193).
Caracteristicile structurii spaţiale plane-pătrate sunt:
• reţeaua este alcătuită din două tipuri de bare (barele din cele două reţele plane
paralele şi diagonalele de legătură) , care pot fi egale pentru o anumită înălţime a
reţelei;
• toate nodurile sunt de acelaşi tip (într-un nod se întâlnesc patru bare orizontale şi
patru diagonale).
Fig. 1.193 Fig. 1.194
56
Poliedre
Fig . 1.195 Fig. 1.196
Reţeaua spaţială plană-pătrată este alcătuită din două tipuri de poliedre: piramide
drepte regulate cu baze pătrate , deformabile din punct de vedere structural, şi
tetraedre regulate , care contribuie la rigidizarea structurii (fig. 1.194).
c. Structura spaţială plană-hexagona/ă rezultă din două reţele plane hexagonale

translatate oblic una faţă de cealaltă , astfel Încât vârfurile hexagoanelor dintr-o reţea
să corespundă cu centrele hexagoanelor din cealaltă reţea (fig. 1.195). Barele de
legătură dintre cele două reţele plane hexagonale sunt de două tipuri : montanţi
verticali şi diagonale.
Caracteristicile structurii spaţiale plane-hexagonale sunt:
• reţeaua este formată din două tipuri de bare, dacă montanţii verticali sunt egali cu
laturile hexagoanelor;
• există două tipuri de noduri curente : tipul A În care se Întâlnesc trei bare orizontale
şi şase diagonale distribuite simetric faţă de verticala nodului; tipul B În care se
Întâlnesc trei bare orizontale, un montant
vertical ş i trei diagonale, simetric E
distribuite faţă de montant (fig. 1.196). F~_--'
Inconvenientul reţelei este acela că
D
necesită trei tipuri de bare şi de noduri
suplimentare pe contur. A
Din punct de vedere geometric, reţeaua
este alcătuită din piramide hexagonale B
(cu bazele situate În cele două reţele
plane) şi tetraedre neregulate. Volumul
elementar al reţelei este o prismă oblică
cu bazele hexagoane regulate, formată a
din două piramide hexagonale cu bazele
În cele două reţele plane ş i cu muchia
Ad comună şi patru tetraedre neregulate
'-_---c
identice care au câte două muchii opuse
situate În fiecare din cele două reţele Fig. 1.197
plane (fig. 1.197).
57
Poliedre
Fig. 1.198 Fig . 1.199
Fig. 1.200
Fig. 1.203
Exemple:
-Ieoh Ming Pei - Miho Museum, Kyoto, Japonia, 1997 (fig. 1.1 98);
- Aeroportul Fiumicino, Roma , Italia (fig. 1.199);
- Imagine din cadrul Expo Osaka , Japonia, 1970 (fig. 1.200);
- Space Biosphere Ventures - Biosphere2, Tucson, Arizona, 1991 (fig. 1.201);
- Base Structures Ud - Adamstown Railway Station, Dublin, Irlanda (fig . 1.202);
- Delta Structures Inc. - Miramar Metroplex, San Diego, S.U.A. (fig. 1.203).
58
Poliedre
1.8 SUPRAFETE
, CUTATE
Suprafeţele cutate sunt forme poliedrale alcătuite din suprafeţe plane înclinate (feţe)
care se intersectează după muchii ce formează cutele. Avantajele tehnico-
economice şi estetice ale acestor suprafeţe au condus la frecventa utilizare a lor în
arhitectură, ca suprafeţe de acoperire şi de închidere perimetrală a spaţiului.
Suprafeţe cutate plane. Cea mai simplă suprafaţă cutată se obţine prin plierea unui
plan şi poate fi uşor înţeleasă prin studiul pe machete. Astfel , se ştie că o foaie de
hârtie simplu rezemată la capete se încovoaie sub propria sa greutate (fig. 1.204),
însă dacă este pliată ea se rigidizează şi devine autoportantă (fig. 1.205), având
chiar capacitate portantă , putând suporta o greutate de o sută de ori mai mare decât
propria sa greutate (fig. 1.206).
În cazul în care suprafaţa este supraîncărcată, ea îşi pierde rigiditatea şi cutele se
desfac (fig. 1.207). Această problemă poate fi rezolvată prin adăugarea a două
timpane laterale (fig . 1.208), care rigidizează cutele şi măresc capacitatea portantă a
suprafeţei.
Similar, o foaie de hârtie aşezată vertical nu îşi poate menţine poziţia , dar dacă este
pliată ea capătă stabilitate şi devine autoportantă (fig. 1.209).
Există o mare varietate de forme ale cutelor care alcătuiesc o suprafaţă cu tată plană.
Fig . 1.204 Fig. 1.205
Fig . 1.206 Fig. 1.207
Fig . 1.208 Fig . 1.209
59
Poliedre
Fig. 1.210 Fig. 1.211
Cutele cu forme piramidale conduc la obţinerea unor suprafeţe cutate cu feţe

triunghiulare, dispuse in sens contrar de pliere. Cutele pot fi realizate pe intreaga
deschidere a suprafeţei (fig . 1.210) sau pe lungimi mai mici (fig. 1.211). O altă
variantă este reprezentată de cutele cu formă de trunchi de piramidă, dispuse
perpendicular pe reazeme , care au rolul unor grinzi cu console (fig . 1.212).
Cadre cutate. Suprafeţele cutate in formă de cadre se obţin prin cutarea atât a
suprafetelor orizontale, cât şi a celor verticale , care capătă rolul unor stâlpi sau
picioare' de cadru . În funcţie de tipul cutelor, cadrele cutate sunt alcătuite din feţe
triunghiulare , dreptunghiulare sau trapezoidale . În figura 1.213 sunt reprezentate trei
tipuri de cadre cutate. Prin alăturarea mai multor cadre cutate se pot obţine volume
cu o valoare estetică deosebită (fig . 1.214 şi fig .1.215).
Suprafeţe cutate curbe. Prin cutarea unor suprafeţe cilindrice sau conice de-a lungul
unor generatoare sau a unor drepte concurente sau tangente la o curbă , se obţin
diverse forme de suprafeţe cuta te curbe . Astfel, in figura 1.216 este reprezentată o
suprafaţă cutată cilindrică , obţinută prin cutarea suprafeţei de-a lungul
generatoarelor. Similar, prin cutarea unui con (fig. 2.217) sau a unui trunchi de con
(fig . 2.218) de-a lungul generatoarelor, se poate realiza o suprafaţă cutată conică .
Cutarea unei suprafeţe curbe se poate realiza şi de-a lungul meridianelor. Astfel , prin
cutarea unui cilindru de rotaţie de-a lungul cercurilor paralele echidistante, se
formează o reţea spaţială triunghiulară , cutarea conducând in acest caz la faţetarea
suprafeţei (fig. 2.219).
Fig. 1.212 Fig. 1.213
60
Pol ied re
Fig. 1.214 Fig. 1.215
/
r--
1"-..- .-
...-
~
f-:--
.... , .... 1..-
J-
L..-
Fig . 1.216 Fig . 1.217
Fig. 1.218 Fig. 1.219
61
Poliedre
Fig. 1.222
Fig. 1.225
Exemple:
- Marcel Breuer, Pier Luigi Nervi - Clădirea UNESCO, Paris, 1958 (fig. 1.220);
- Santiago Calatrava - Orient Station , Lisabona, 1998 (fig. 1.221);
- FOA - Yokohama International Port Terrninal , Japonia, 2002 (fig . 1.222);
- Francisco Mangado - Football Stadiurn , Palencia, Spain (fig. 1.223);
- Tadao Ando - Staţie În Harajuku, Japonia , 2005 (fig . 1.224);
- Cort din polipropilenă (fig . 1.225).
62
Cercul şi sfera
2. CERCUL ŞI SFERA
2.1 CERCUL
Cercul este locul geometric al punctelor situate Într-un plan care sunt egal depărtate
faţă de un punct fix , situat În acelaşi plan, numit centrul cercului. Segmentul de
dreaptă de lungime constantă care măsoară distanţa din centru la oricare punct al
acestei curbe se numeşte raza cercului.
Cercul conţinut
Într-un plan de nivel. Dacă este situat Într-un plan de nivel, proiecţia
orizontală a cercului se vede În adevărată mărime , adică un cerc de rază aw, iar
proiecţia sa verticală este segmentul de dreaptă a'b' care se confundă cu urma
verticală a planului de nivel H1 În care este conţi nut cercul (fig . 2.1). Un punct
oarecare situat pe cerc, dat prin proiecţia sa verticală 1', are drept corespondente În
plan două proiecţii orizontale, 1 şi 2.
Cercul conţinut
Într-un plan frontal. Dacă este situat Într-un plan frontal , proiecţia
verticală a cercului se vede În adevărată mărime , adică un cerc de rază a'w', iar
proiecţia sa orizontală este segmentul de dreaptă ab care se confundă cu urma
orizontală a planului frontal F 1 În care este conţinut cercul (fig . 2.2). Un punct
oarecare situat pe cerc, dat prin proiecţia sa orizontală 1, are drept corespondente
două proiecţii verticale , l' şi 2'.
Cercul conţinut Într-un plan oarecare . Reprezentarea cercului conţinut Într-un plan
oarecare constă În determinarea axelor elipselor după care se proiectează cercul,
atât În proiecţia orizontală cât şi În cea verticală. Proiecţia dublu ortogonală a
cercului situat Într-un plan oarecare P se obţine prin rabaterea planului cercului
(PPxP') pe planul orizontal de proiecţie (fig. 2.3). Fie punctul W(w,w') centrul cercului
şi Wo rabaterea sa pe planul orizontal de proiecţie. Axele proiecţiei orizontale sunt ab
şi cd şi se obţin ridicând din rabatere dia metrul orizontal aob o al cercului şi dia metrul
1',2' w' _ _ b'

a'_='--'-'-_
b'
x o
x o
a w b
a ----w---:-l,-::2~· b
Fig. 2.1 Fig . 2.2
63
Cercul şi sfera
codo perpendicular pe el , adică diametrul

cercului corespunzător liniei de cea mai
mare pantă a planului P faţă de planul
orizontal de proiecţie. Tangentele la
elipsă duse În extremităţile c şi dale
axei mici sunt orizontale. Axele proiecţiei
verticale sunt m'n' şi s't' şi se obţin
rid icând din rabatere dia metrul frontal x O
mono al cercului şi diametrul soto
perpendicular pe el , adică diametrul
cercului corespunzător liniei de cea mai
mare pantă a planului P faţă de planul
vertical de proiecţie . Tangentele la elipsă
duse În extremităţile s' şi t' ale axei mici
sunt frontale.
Construcţia elipsei În axonometrie

izometrică. Fie pătratul ABCD (fig. 2.4)
reprezentat În axonometrie ortogonală n.
izometrică . Punctele 1, 2, 3 şi 4 sunt
mijloacele laturilor pătratului; În aceste
Fig. 2.3
puncte elipsa este tangentă la pătrat. Se
construieşte raportul pe jumătatea
diagonalei. Se obţine mai Întâi punctul 5 D
-.-
pe diagonala AC, prin rabaterea 30' S , 30'
\
punctului M pe diagonală . Punctele 6, 7
şi 8 se obţin prin paralele duse la laturile
pătratului. Raportul se poate construi şi A W
pe jumătatea laturii BC, obţinându-se
, 7 C
45°,
punctul 6, prin rabaterea lui N şi
deplasarea paralelă cu latura AB.
/
"- 6
M \4:::;'
2.2 SFERA B , ~
-
N
Sfera este locul geometric al punctelor
din spaţiu egal depărtate de un punct fix, Fig . 2.4
numit centrul sferei. Segmentele de
dreaptă de lungime constantă care
măsoară distanţa de la centru la oricare
punct al suprafeţei se numeşte raza
sferei .
Sfera este o suprafaţă de gradul al
doilea şi poate fi definită şi ca suprafaţa w
generată de un cerc care se roteşte În
jurul unuia dintre diametrii săi. Pentru
rezolvarea problemelor cu sfere este
necesară evidenţierea pe suprafaţa sa a
unor cercuri caracteristice , şi anume:
cercurile mari ale sferei (au acelaşi
centru şi aceeaş i rază ca sfera - Fig . 2.5
64
Cercul şi sfera
ecuatorul şi meridianele) şi cercuri mai mici (nu trec prin centrul sferei şi au raza mai
mică decât cea a sferei - paralelii) (fig. 2.5). În proiecţie orizontală conturul aparent al
sferei este cercul mare orizontal al sferei (ecuatorul) şi În proiecţie verticală conturul
aparent al sferei este cercul mare de front al sferei (meridianul fronta/).
Puncte pe sferă . În figura 2.6 sunt reprezentate mai multe puncte situate pe
suprafaţa sferei. Astfel , punctele A(a,a') şi B(b,b') se află pe ecuator, iar punctele
C(c,c') şi D(d,d') se află pe meridianul frontal. Pentru a determina proiecţia verticală
a unui punct E aflat pe suprafaţa sferei , cunoscând proiecţia sa orizontală e, se
secţionează sfera cu un plan frontal care trece prin depărtarea lui e; proiecţia
verticală a cercului de secţiune este cercul frontal de rază w'f', unde punctul F(f,f? se
află pe ecuatorul sferei. Se observă că punctului e din proiecţia orizontală Îi
corespund două posibile proiecţii verticale , e'1 şi e'2. Similar, având proiecţia verticală
g' a punctului G aflat pe suprafaţa sferei , pentru a determina proiecţia sa orizontală
se secţionează sfera cu un plan de nivel dus prin cota lui g'; proiecţia orizontală a
cercului de secţiune este cercul orizontal de rază wh , unde punctul H(h,h') se află pe
meridianul frontal al sferei . Se observă că punctului g' din proiecţia verticală Îi
corespund două posibile proiecţii orizontale, g'1 şi g'2.
Intersecţia unei sfere cu o dreaptă orizontală . Pentru a afla punctele de intersecţie

ale unei sfere cu o dreaptă orizontală (fig . 2.7) se secţionează sfera cu un plan de
nivel H1 , determinându-se astfel un cerc paralel al sferei de rază w1. La intersecţia
acestui cerc cu proiecţia orizontală a dreptei se determină punctele a şi b, În care
dreapta intersectează suprafaţa sferei.
Intersecţia unei sfere cu o dreaptă oarecare. Pentru a găsi punctele de intersecţie ale
unei sfere cu o dreaptă oarecare (fig. 2.8) se face o schimbare de plan vertical de
proiecţie, astfel Încât dreapta să se transforme Într-o dreaptă frontală.
d'
H1
w'
w'
a' b'
g' X O
X O
91 .
w b
92
Fig. 2.6 Fig . 2.7
65
Cercul şi sfera
,
d'l
x I O
x O
h
,
m'l
Fig . 2.8 Fig . 2.9
Dacă se realizează o secţiune prin sferă cu planul frontal care conţine dreapta,
rezultă În noua proiecţie verticală, ca secţiune În sferă, cercul de rază w',-1',.
Punctele a', şi b', În care acest cerc intersectează noua proiecţie verticală a dreptei
sunt punctele de intersecţie ale dreptei cu sfera. Se aduc cele două puncte În
proiecţia orizontală şi În proiecţia verticală şi rezultă punctele A(a,a') şi B(b,b') de
intersecţie ale sferei cu dreapta oarecare.
Altă metodă pentru a afla intersecţia unei

sfere cu o dreaptă oarecare (fig. 2.9) este
aceea de a secţiona sfera cu un plan de
capăt care conţine dreapta D(d,d').
Secţiunea sferei cu acest plan de capăt
este un cerc de diametru 1'2'. Se rabate
acest cerc În jurul diametrului 1 '2' până
când este conţinut În planul frontal care
trece prin centru l sferei W(w, w') şi se vede
x O
În proiecţia verticală ca un cerc. Se rabate
şi dreapta D(d,d') În acelaşi plan frontal cu
ajutorul a două puncte care aparţin dreptei
şi se obţine poziţia rabătută d', a dreptei.
La intersecţia acesteia cu poziţia rabătută
a cercu lui se obţin punctele de intersecţie
rabătute a', şi b',. Prin Întoarcerea din
rabatere, se obţin punctele de intersecţie
A(a,a') şi B(b,b') dintre sferă şi dreapta
oarecare În cele două proiecţii ortogonale.
Fig . 2.10
66
Cercul şi sfera
Frontala şi orizontala tangente la sferă Într-un punct. Se dă sfera de centru W(w, w')
şi punctul A(a,a') care aparţine sferei (fig. 2.10). Planul frontal dus prin punctul A
secţionează sfera după cercul de rază w'1'. Frontala D1 tangentă la sferă În punctul
A are proiecţia verticală d' 1 tangentă la acest cerc (perpendiculară pe proiecţia
verticală a razei sferei w'a') şi proiecţia orizontală d 1 conţinută În planul frontal care
trece prin punctul A. Similar, orizontala D 2 tangentă la sferă În punctul A are proiecţia
orizontală d 2 perpendiculară pe proiecţia orizontală a razei sferei wa şi proiecţia
verticală d'2 conţinută În planul orizontal care trece prin punctul A.
Plan tangent sferei Într-un punct situat pe suprafaţă. Se dă sfera de centru W(w,w')
şi punctul A(a,a') aflat pe suprafaţa sferei (fig . 2.11). Planul tangent sferei În punctul
A(a,a') este perpendicular pe raza WA(wa, w'a '). Orizontala (av,a'v') tangentă la
sferă În punctul A aparţine planului de tangenţă căutaI. Astfel, urma veticală P' a
planului trece prin urma verticală v' a orizontalei şi este perpendiculară pe raza w'a'
a sferei. Urma orizontală a planului porneşte din punctul Px şi este perpendiculară pe
proiecţia orizontală wa a razei sferei, deci paralelă cu proiecţia ava orizontalei.
Secţionarea sferei cu un plan proiectant. Se dă sfera cu centrul În punctul W(w, w') şi

planul de capăt P (fig . 2.12). Secţiunea prin sferă cu planul de capăt este un cerc a
cărui proiecţie verticală este segmentul a'b' care se confundă cu urma verticală P' a
planului. Proiecţia orizontală a cercului este o elipsă care are axa mică ab şi axa
mare segmentul cd, situată la mijlocul segmentului (ab,a'b') şi perpendiculară pe
aceasta. Punctele C şi D se obţin prin secţionarea sferei cu un plan de nivel care
trece prin mijlocul segmentului a'b'. În punctele eşi f situate pe ecuator, elipsa trece
de pe faţa vizibilă a sferei pe cea invizibilă . În aceste puncte, coborâte direct din
proiecţia verticală, elipsa Îşi schimbă vizibilitatea şi este tangentă la conturul aparent
orizontal al sferei.
P'
x O X o
Fig. 2.11 Fig. 2.12
67
Cercul şi sfera
Secţionarea sferei cu un plan

oarecare. Se dă sfera cu centrul În
punctul W(w,w') şi planul oarecare
P (fig. 2.13). Cercul de secţiune al
sferei cu planul oarecare se vede
În ambele proiecţii ca elipse.
Pentru obţinerea acestor elipse se
efectuează o schimbare de plan
vertical de proiecţie , astfel Încât
x
planul P să devină plan de capăt
(axa 01X1 este perpendiculară pe
urma orizontală P a planului). Se
realizează construcţia din figura
precedentă şi se obţin axele elipsei
din proiecţia orizontală. Axele
elipsei după care se proiectează
cercul de secţiune În proiecţia
verticală sunt una paralelă şi
cealaltă perpendiculară pe urma
verticală P' a planului. Lungimea
lor se obţine ridicând punctele
corespunzătoare din proiecţia
P'I
orizontală.
2.3 APLICAŢII Fig. 2.13
Cercul situat pe feţele unui cub În

axonometrie izometrică se
proiectează ca elipse (fig. 2.14).
\
Lungimea axelor se află prin
rabaterea unui sfert de pătrat din
axonometrie până când acesta se
vede ca pătrat , cu laturile
perpendiculare. În acest pătrat se
duce diagonala şi se Înscrie un
sfert de cerc. Punctul În care sfertul
de cerc intersectează diagonala
pătratului se duce, prin paralelism,
pe diagonala corespunzătoare a
pătratului din axonometrie, după
care, prin paralele duse laturilor
pătratului, se duce şi pe celelalte
diagonale.
Axele elipselor sunt orientate
diferit, În funcţie de planul pe care
sunt situate: plan orizontal, plan
frontal sau plan de profil. Fig . 2.14
68
Cercul şi sfera
Fig. 2.15 Fig. 2.16
Sfera În axonometrie izometrică se proiectează ca un cerc (fig . 2.15) cu centrul În

punctul W (centrul cercului ecuator al sferei) şi de rază R-ax, mai mare decât raza
sferei În adevărată mărime R. Pentru aflarea razei sferei În axonometrie R-ax faţă de
adevărata sa mărime R se poate folosi construcţia grafică din fig. 2.16. Faţă de o axă
orizontală se duc două segmente Înclinate cu 30° şi 450. Pe segmentul Înclinat cu
30° fată de axa orizontală se măsoară adevărata mărime R a sferei , care se duce cu
o ordonată pe segmentul Înclinat la 45°, obţinându-se lungimea razei sferei În
axonometrie R-ax.
Reprezentarea axonometrică ortogonală izometrică a sferei cu sfertul dinspre privitor
eliminat este cea din fig . 2.17, care sugerează o vedere de sus În jos, sau cea din fig.
2.18, care sugerează o vedere de jos În sus.
Fig. 2.17 Fig . 2. 18
69
Cercul şi sfera
x o x O
Fig . 2.19 Fig. 2.20
Sfere tangente la 3 conuri egale . Se dau 3 conuri egale cu bazele situate În planul
orizontal de proiecţie (fig. 2.19). Se cere să se desenze sfera de rază R tangentă
simutan celor 3 conuri şi să se determine sferele de rază minimă şi de rază maximă
tangente celor 3 conuri .
Se aşează cele 3 conuri În proiecţie orizontală astfel Încât verticala pe care se va
situa centrul sferei de rază R să fie În acelaşi plan frontal cu centrul unuia din conuri.
În acest fel, În proiecţia verticală conturul aparent al sferei va fi tangent la
generatoarea de contur aparent a conului cu vârful În punctul v·t. Centrul c't al sferei
se află la intersecţia paralelei dusă la această generatoare la distanţa R (egală cu
raza sferei date) cu verticala dusă din centrul triunghiului echilateral format de
centrele bazelor celor 3 conuri. Centrul sferei de rază minimă C'2 se obţine pe
aceeaşi verticală la intersecţia cu bisectoarea unghiului format Între planul orizontal
ş i generatoarea conului cu vârful În v't , iar centrul sferei de rază max imă C '3 se află
pe aceeaşi verticală la intersecţia cu perpendiculara dusă din vârful v't pe
generatoarea conului.
Sfere tangente exterior. Să se aşeze pe trei sfere egale de rază dată r, tangente la
planul orizontal de proiecţie şi tangente Între ele două câte două, o a patra sferă de
rază R (fig . 2.20).
Centrul sferei de rază R se află În proiecţia orizontală În centrul de greutate al
triunghiului echilateral format de centrele celor trei sfere egale. Se alege poz iţia
acestora În plan astfel Încât verticala pe care se află centrul sferei căutate să fie
situată În acelaşi plan frontal cu centrul uneia din cele trei sfere de rază r. În acest
fel, contururile aparente În proiecţia verticală ale celor două sfere vor fi tangente.
Cota centrului sferei căutate se află la intersecţia verticalei dusă din centrul
triunghiului echilateral format de centrele celor trei sfere egale cu arcul de cerc de
rază r+R dus din centrul w't al sferei de rază r.
70
Cercul şi sfera
Sfere tangente interior.

1. Într-o sferă de rază R transparentă de grosime neglijabilă să se înscrie cele mai
mari trei sfere tangente între ele două câte două şi tangente interior sferei date (fig .
2.21 ).
Pentru a fi cele mai mari , centrele celor trei sfere se vor afla în planul de nivel care
conţine ecuatorul sferei de rază R. Astfel , proiecţiile lor orizontale vor fi tangente la
conturul aparent al sferei date. În punctul a, tangenta la sfere va fi perpendiculară pe
raza wa. Se duce bisectoarea unghiului format de această tangentă şi tangenta
comună a două din sferele căutate . Intersecţia bisectoarei cu raza wa este centrul Wl
al uneia din cele trei sfere. Celelalte două sfere au centrele la distanţe egale faţă de
centrul wal sferei date.
2. Se consideră o sferă transparentă de grosime neglijabilă, de rază R, aşezată pe
planul orizontal de proiecţie (fig. 2.22). Să se înscrie în această sferă trei sfere egale
de rază r, tangente între ele două câte două şi tangente interior sferei date. Să se
determine sferele tangente interior sferei de rază R şi, simultan , tangente exterior
sferelor de rază r.
Proiectia orizontală a triunghiului format de centrele celor trei sfere mici are latura
egală cu 2r. În proiecţia verticală , centrul W'1 se află la intersecţia arcului de cerc de
rază R-r şi centrul în w ' cu ordonata dusă din proiecţia orizontală Wl .
Pentru a se afla sfera cu centrul în punctul W'4 , tangentă interior sferei mari şi exterior
celor trei sfere de rază r, se duce din punctul de maxim al sferei mari un segment
egal cu raza r a celor trei sfere. Se observă că între punctele W'4 , a' şi W'1 se
formează un triunghi isoscel cu laturile w'4a ' şi W'4W'1 egale cu R+r. Dacă se duce
mediatoarea segmentului a'w'l se obţine la intersecţia acesteia cu verticala dusă din
centrul de greutate al triunghiului echilateral format de centrele celor trei sfere de
rază r punctul W'4, centrul sferei căutate . Similar se găseşte şi sfera de centru w 's.
o a'
r
x o
x o
Fig. 2.21 Fig . 2.22
71
Cercul şi sfera
3. Într-o semisferă de rază R

transparentă de grosime neglijabilă să
se Înscrie cele mai mari trei sfere
tangente Între ele două câte două şi
tangente interior semisferei date (fig.
2.23). x o
Se construieşte cu centrul În punctul
C(c,c') o sferă de rază oarecare, astfel
Încât să fie tangentă cu alte două sfere
de aceeaşi rază aşezate pe planul
orizontal. Direcţia pe care se mişcă
centrele sferelor care rămân tangente
Între ele două câte două este dreapta
w'c'. În punctul a' se obţine punctul În
care sfera este tangentă interior la
semisfera dată. Centrul sferei căutate se
află la intersecţia dreptei w'c' cu
bisectoarea unghiului format Între
tangenta În a' la semisferă şi planul
orizontal de proiecţie. Celelalte două Fig. 2.23
sfere tangente interior semisferei au
aceeaşi rază cu sfera obţinută.
72
GEOMETRIA FORM ELOR ARHITECTURALE
Suprafeţe riglate
3. SUPRAFETE RIGLATE
•
3.1 DEFINITII. CLASIFICĂRI
•
Suprafeţele riglate sunt suprafeţele generate de o dreaptă G (numită generatoare)
care se sprijină pe trei curbe oarecare din spaţiu r1, r2, r3
(numite directoare).
Dacă una dintre directoare este Înlocuită printr-o suprafaţă S la care este tangentă
suprafaţa riglată , atunci suprafaţa S se numeşte suprafaţă-sâmbure sau nucleu.
Dacă una dintre directoare este o dreaptă aruncată la infinit, atunci generatoarele
suprafeţei riglate sunt paralele cu un plan fix, numit plan director. Dacă printr-un
punct oarecare din spaţiu se duc paralele la toate generatoarele suprafeţei riglate se
obţine conul director al suprafeţei respective . Conul director poate degenera Într-un
plan director.
Suprafeţele riglate se pot Împărţi În două mari categorii : suprafeţe riglate
desfăşurabile şi suprafeţe riglate nedesfăşurabile.
Suprafeţele riglate desfăşurabile sunt suprafeţele riglate care se pot desfăşura pe un
plan, fără ca părţi din pânza lor să se suprapună sau să se rupă .
Suprafeţe l e riglate desfăşurabile se caracterizează prin faptul că planul tangent la
suprafaţa riglată este invariant În orice punct situat pe aceeaşi generatoare; astfel , un
plan tangent Într-un punct la o suprafaţă riglată desfăşurabilă conţine generatoarea
acelei suprafeţe (fig . 3.1). Aceste suprafeţe sunt conul şi cilindrul.
Suprafeţele riglate nedesfăşurabile , sau strâmbe, sunt suprafeţele riglate care nu se
pot desfăşura pe un plan , fără ca părţi din pânza lor să se suprapună sau să se rupă.
Ele se caracterizează prin variaţia planului tangent la suprafaţa riglată odată cu
modificarea punctului de tangenţă pe o generatoare; astfel , În puncte diferite de
tangenţă situate pe aceeaşi generatoare, corespund planuri diferite tangente la
suprafaţa respectivă (fig. 3.2).
IZ
W
.-.-------
,, , ,
WI
x; y
.....
Fig . 3.1 Fig . 3.2
73
Suprafeţe riglate
iZ IZ
, \
x , , ,\
,\ , y
'-
-"-.,•
y
" " , , ''"\ ,
, .... ,~
" "\
··· , t '
'\ .....
".... I
."
, "
," \ "
I
·,,, " , , \\
"
Fig. 3.3 Fig. 3.4
Suprafeţele riglate nedesfăşurabile sunt generate de o dreaptă care se sprijină pe:

1 - trei directoare curbe (fig. 3.3);
2 - două directoare şi o suprafaţă -sâmbure ;
3 - două directoare şi este paralelă cu generatoarele unui con director;
4 - două directoare curbe şi o dreaptă directoare - cilindroid (fig. 3.4); dreapta
directoare situată la distanţă finită - cilindroidul general; dreapta directoare la infinit -
cilindroidul cu plan director,
5 - o directoare curbă şi două drepte directoare - canoid (fig. 3.5); cele două
directoare drepte situate la distanţă finită - conoidul general; una din dreptele
directoare la infinit - conoidul cu plan director, cele două drepte directoare la infinit -
cilindrul;
6 - trei drepte directoare situate la distanţă finită - hiperboloidul general (fig. 3.6); o
dreaptă directoare la infinit - paraboloidul hiperbolic (fig. 3.7).
IZ
x y x y
'-
" " '-
Fig. 3.5 Fig. 3.6
74
Suprafeţe riglate
IZ
x y
~
'"
Fig. 3.7 Fig . 3.8
3.2 SUPRAFEŢE CONICE ŞI CILINDRICE
3.2.1 CONUL
Conul este suprafaţa generată de o dreaptă generatoare G care trece printr-un punct
fix din spaţiu (numit vârf) şi se sprijină pe o curbă directoare r (fig . 3.8). Rezultă
astfel o suprafaţă cu două pânze situate de o parte şi de cealaltă a vârfului.
Poate fi directoare orice curbă din spaţiu . Dacă curba directoare este plană , aceasta
poartă numele de bază. De obicei, conul poartă numele curbei directoare. Astfel ,
dacă curba directoare este cerc, elipsă sau parabolă , conul se numeşte circular,
eliptic sau parabolic.
O suprafaţă conică oarecare se reprezintă în epură prin dubla proiecţie a directoarei
(în acest caz un cerc) şi a vârfului V (fig. 3.9). Conturul aparent al conului în proiecţie
orizontală este dat de generatoarele cv
şi dv, tangentele duse din vârful v la v'
cercul de bază al conului , iar în proiecţie
verticală conturul aparent este format de
generatoarele a'v' şi b'v'.
Poziţia oricărui punct de pe suprafaţa
conului este determinată , deoarece prin
punct şi prin vârf se poate duce o
generatoare pe care , cu ajutorul liniilor x'T-_ _- J O
de ordine, se obţine proiecţia punctului.
a' b'
Astfel, având proiecţia verticală n' a unui
punct situat pe suprafaţa conului, pentru
aflarea proiecţiei orizontale a punctului
se duce generatoarea n'v'. Acesteia îi
a
corespund în proiecţie orizontală două
generatoare, pe care, cu ajutorul liniei
de ordine duse din n' se află cele două
poziţii posibile (n1 ş i n2) ale punctului. Fig . 3.9
75
Suprafeţe riglate
v'
x o x O
_~_-7v
Fig . 3.10 Fig. 3.11
Conul de rotaţie este suprafaţa generată de o dreaptă care se roteşte În jurul unui ax,
cu care este concurentă (fig. 3.10). Unghiul constant pe care generatoarea ÎI face cu
axa se numeşte unghiul con ului şi punctul de intersecţie dintre dreaptă şi axă este
vârful conului.
Plan tangent la con Într-un punct dat pe suprafaţâ. Planul tangent Într-un punct situat
pe suprafaţa unui con este acelaşi de-a lungul generatoarei care trece prin punctul
respectiv (fig. 3.11). Fie conul cu baza un cerc situat În planul orizontal de proiecţie şi
vârful În punctul V(v, v} Planul tangent la suprafaţa conului În punctul H(n, n') va
conţine generatoarea (vn, v'n'), care are urma orizontală În punctul (h, h'). Urma
orizontală a planului este tangenta dusă la cercul de bază al conului În punctul h.
Urma verticală a planului trece prin punctul v', care este urma verticală a orizontalei
duse prin punctul H(n, n').
Secţiuni plane În con. Teorema lui Oandelin. Secţiunea efectuată cu un plan Într-un
con este elipsă (fig. 3.12), hiperbolă (fig. 3.13) sau parabolă (fig . 3.14), după cum
planul de secţiune taie o singură pânză a conului, ambele pânze ale conulu i sau este
paralel cu un plan tangent la con.
Fig 3.12 Fig. 3.13

76
Suprafeţe riglate
v'
x o
Fig . 3. 14 Fig . 3. 15
Secţiunea eliptică cu un plan de capăt. Se dă conul circular cu vârful V şi planul de

capăt P (fig. 3.15). Axa mare a elipsei apare În adevărată mărime În proiecţia
verticală (1'-2'), iar În proiecţia orizontală este dreapta frontală (1-2) care trece prin
proiecţiavârfului conului. Axa mică a elipsei de secţiune se vede În proiecţia verticală
ca un punct (3'-4~ situat la mijlocul segmentului (1'-2'). Pro i ecţia orizontală a axei
mici (3-4) se află prin secţionarea conului cu planul de nivel H' 1, care conţine axa
mică.
Secţiunea eliptică cu un plan oarecare. Se dă conul circular cu vârful V şi planul
oarecare P (fig. 3.16). Se duce prin vârful conului un plan frontal care intersectează
planul oarecare P după o dreaptă
frontală D 1(d1,d'1). Această dreaptă
frontală intersectează axa conului
Într-un punct prin care trece şi axa
mare a elipsei de secţiune . În
d', proiecţie orizontală , axa mare a
elipsei este perpendiculară pe urma
orizontală a planului P (dreapta de
d', cea mai mare pantă) şi trece prin
proiecţia vârfului conului .
Prin secţionarea conului cu planul
x o vertical care conţine axa mare a
elipsei se află lungimea axei mari a
elipsei (1-2,1'-2 '). Axa mică a elipsei
este o dreaptă de nivel care trece prin
mijlocul axei mari. Dacă sectionăm
conul cu planul de nivel care conţine
axa mică , se determină cercul de
nivel cu ajutorul căruia se află
proiectia orizontală a axei mici (3-
d,
p
4,3'-4j. În proiecţie verticală, elipsa
de secţiune este tangentă şi
Fig. 3.16
77
Suprafeţe riglate
x O
x O
Fig. 3.17 Fig. 3.18
vizibilitatea ei se schimbă În punctele În

care elipsa intersectează cele două
generatoare frontale ale conului.
Secţiunea hiperbolică cu un plan de
capăt. Se dă conul circular cu vârful V şi
planul de capăt P care taie ambele pânze
ale conului (fig. 3.17). Vârfurile (1, 1') şi
(2, 2') ale secţiunii hiperbolice rezultă din
intersecţia generatoarelor frontale ale
conului cu planul de secţiune. Pentru
Fig. 3.19 Fig. 3.20
78
Suprafeţe riglate
determinarea asimptotelor hiperbolei se duce prin vârful conului un plan paralel cu

planul P, care secţionează conul după două generatoare. Asimptotele sunt
intersecţiile planului P cu planurile tangente la con de-a lungul acestor generatoare.
Asimptotele hiperbolei de secţiune se intersectează În punctul M(m, m'), aflat la
mijlocul segmentului (1-2, 1'-2').
Secţiunea parabolică cu un plan de capăt. Se dă conul circular cu vârful V şi planul
de capăt P paralel cu o generatoare a conului (fig. 3.18). Vârful (1,1') al parabolei de
secţiune se află la intersecţia generatoarei frontale a conului cu urma verticală P' a
planului de secţiune. Prin secţionarea conului cu planurile de nivel H' şi H'1 se obţin
punctele (2, 2J şi (3, 3') prin care trece parabola de secţiune.
Desfăşurata conului circular drept este un sector de cerc care are lungimea arcului
egală cu lungimea cercului de bază al conului (2nr) şi ca rază lungimea
generatoarelor conului (fig. 3.19). Numărul gradelor acestui sector de cerc este dat
360 0 x r
de formula: n° = G
unde r este raza cercului de bază al conului şi G generatoarea conului.
Dacă conul circular drept este secţionat cu un plan de capăt P (fig. 3.20), desfăşurata
trunchiului de con care rezultă se obţine construind desfăşurata curbei de secţiune
prin puncte aflate pe generatoarele conului.
3.2.2 CILINDRUL
Cilindrul este un con al cărui vârf este aruncat la infint. Ca urmare, are generatoarele
paralele şi este determinat atunci când se cunoaşte curba directoare şi direcţia cu
care sunt paralele generatoarele. De obicei, cilindrul poartă numele curbei directoare.
Astfel , dacă curba directoare este cerc, elipsă sau parabolă, cilindrul se numeşte
circular, eliptic sau parabolic.
Cilindrul de rotaţie rezultă din rotaţia unei drepte În jurul unei alte drepte paralele cu
ea, care devine axa cilindrului (fig. 3.21). Curba geodezică a cilindrului se numeşte
elice, iar la cilindrul de rotaţie elice ciiindrică .
Cilindrul parabolic este generat de o dreaptă care se sprijină pe o curbă directoare
parabolică şi rămâne perpendiculară pe planul acestei parabole (fig . 3.22).
Cilindrul sinusoidal este generat de o dreaptă care se sprijină pe o curbă directoare
sinusoidală şi rămâne perpendiculară pe planul ei (fig. 3.23).
1Z IZ
W
------- , , x ...Y ...Y

,,
~~
~
x
~
Wl _
Fig . 3.21 Fig . 3.22 Fig . 3.23

79
Suprafeţe riglate
W'
m' nl 3 '
m'
n'2
n' l X W'I O
X W'I O 3' 4'
Fig. 3.24 Fig. 3.25
În epură, cilindrul este determinat dacă se cunosc proiecţiile curbei directoare pe

planurile de proiecţie şi direcţiile cu care sunt paralele generatoarele.
Un punct situat pe suprafaţa unui cilindru aparţine generatoarei care trece prin
punctul respectiv. Dacă se cunoaşte proiecţia verticală m' a unui punct situat pe
suprafaţa unui cilindru circular drept (fig . 3.24), proiecţia orizontală se află pe
generatoarea care trece prin m'. Rezultă două poziţii posibile ale punctului, În m1 şi
m2, situate pe cele două generatoare care trec prin m' şi se suprapun În proiecţie
verticală . Dacă se cunoaşte proiecţia orizontală n a unui punct situat pe suprafaţa
cilindrului , poziţia sa nu este determinată, deoarece proiecţia verticală se poate afla
la orice cotă (n'1 , n'2, n'J) pe generatoarea care trece prin m.
x ... ------ .. ,
," ,
p
... ------- ,
,, ,
Wl
Fig. 3.26 Fig. 3.27
80
Suprafeţe riglate
,111;.:
----- - ..........
,
,
......... Wl
,
Fig. 3.28 Fig. 3.29
Fiind dată proiecţia verticală m' a unui punct situat pe suprafaţa unui cilindru circular
oblic (fig. 3.25), proiecţiile sale orizontale (m1 şi m2) se află pe cele două generatoare
care pleacă din punctele 1 şi 2 de pe cercul de bază al cilindrului. Aceste două
generatoare se suprapun În proiecţie verticală. Similar, dacă se cunoaşte proiecţia
orizontală n a unui punct de pe suprafaţa cilindrului, se află proiecţiile verticale n'1 şi
n'2, situate pe două generatoare care se suprapun În proiecţie orizontală .
Plan tangent la cilindru Într-un punct dat pe suprafaţă. Planul tangent Într-un punct
situat pe suprafaţa unui cilindru conţine generatoarea care trece prin punctul
respectiv. Astfel, fiind dat punctul M(m, m') situat pe suprafaţa unui cilindru (fig.
3.26), planul tangent la cilindru În punctul M are urma orizontală tangentă la cercul
de bază al cilindrului În punctul h (urma orizontală a generatoarei care trece prin M).
Urma verticală P' a planului trece prin urma verticală v' a orizontalei duse prin
punctul M.
Secţiuni plane În cilindru. Secţiunile plane perpendiculare pe axa şi generatoarele
cilindrului sunt cercuri (fig. 3.27).
Secţiunile plane ce trec prin axa
cilindrului sau sunt paralele cu ea se
lOr obţin după generatoarele cilindrului (fig.
3.28).
Secţiunile plane care nu trec prin
generatoarele lui sunt elipse (fig. 3.29).
G Desfăşurata cilindrului circular drept este
un dreptunghi cu laturile egale cu
,
'----'---+
, -
-,-,- _.- ~--- +------' Înălţimea cilindrului şi cu lungimea
cercului de bază al cilindrului (fig. 3.30).
Fig. 3.30
81
Suprafeţe riglate
1
x o
1 5
p
Fig. 3.31
Desfăşurata trunchiului de cilindru, ce rezultă prin secţionarea unui cilindru circular

drept cu un plan P, se obţine construind desfăşurata elipsei de secţiune prin puncte
aflate pe generatoarele cilindrului (fig . 3.31). Desfăşurata elipsei de secţiune este o
sinusoidă.
Pentru desfăşurareaunui cilindru oarecare, acesta trebuie adus Într-o poziţie
particulară (frontală sau verticală) printr-o schimbare de plan de proiecţie .
Adevărata mărime a secţiunii plane Într-un cilindru se poate afla prin rabaterea
elipsei de secţiune pe planul orizontal de proiecţie (fig . 3.32), În jurul urmei orizontale
P a planului . Adevărata mărime a axei mici a elipsei În este segmentul 10-30 şi
adevărata mărime a axei mari este segmentul 20-20. Similar se pot afla şi alte puncte
intermediare prin care trece elipsa de secţiune .
, ,
,
x o
,,
,
\
,
I 30
, I
,,
2 20
P
Fig . 3.32
82
Suprafeţe riglate
3.3 GEOMETRIA BOL TILOR

,
Istoric. Vechile bolţi (asiro-caldeene, romane şi bizantine) erau construite din mase
de zidărie din cărămidă sau piatră (fig. 3.33), limitate între două semisfere de raze
diferite. Suprafaţa vizibilă din interiorul spaţiului acoperit se numeşte intrados, iar
suprafaţa vizibilă din exterior se numeşte extrados.
Datorită grosimii variabile a bolţii de la cheie către reazem, intradosul şi extradosul
diferă între ele. Bolţile cu deschideri mici (cilindrice sau sferice) aveau o structură
uniformă formată din elemente cu acelaşi ordin de mărime - cărămizi sau bolţari de
piatră. Deschiderile mai mari au fost acoperite cu bolti structurate nervurat.
În arhitectura bizantină se întâlneşte bolta sferică de mici deschideri, formată din
arce întretăiate care păstrau suprafaţa sferei (fig. 3.34) sau formând muchii de-a
lungul meridianelor, care aveau rol de nervuri (fig. 3.35).
Arhitectura romanică alungeşte spaţiul interior, acoperind şi spaţii dreptunghiulare.
Pe lângă bolţile cilindrice şi sferice, se introduce bolta cu muchii ieşite (spre interior),
construite din bolţari de piatră pe arce dublouri şi nervuri de-a lungul muchiilor ieşite,
formând structuri spaţiale (fig . 3.36).
?
n , ,.
~
1"2 I
01 -'
~
02
Fig. 3.33 Fig. 3.34
Fig. 3.35 Fig . 3.36
83
Suprafeţe riglate
Arhitectura gotică acoperă travei pătrate sau dreptunghiulare cu laturi de 12-16 m, cu

bolţi alcătuite din structuri nervurate (fig. 3.37). Apar arcele Întretăiate din piatră care,
asigurând echilibrul static, preiau şi Împingerile unei umpluturi, de asemenea, din
piatră (arce diagonele În plin centru).
Bolţile de bitangenţă. Un plan pătrat se poate acoperi prin intersectarea a doi cilindri
de aceeaşi rază , rezultând o penetraţie bitangenţială În punctul de maxim (fig. 3.38).
Rezultă două curbe de intersecţie (elipse) care se proiectează pe planul orizontal
(planul de naştere al bolţii), după diagonalele pătratului. Din această intersecţie
rezultă două tipuri de bolţi:
- bolta cu muchii intrate - dacă se reţine solidul comun se obţine bolta cu muchii
intrate (privind din interior); ea este rezentă pe cele patru laturi (fig. 3.39);
- bolta cu muchii ieşite - dacă se reţine solidul rest, se obţine bolta cu muchii ieşite
(privind din interior), rezemată În patru puncte (fig. 3.40).
Luneta ciiindrică este bolta care permite acoperirea unui spaţiu dreptunghiular şi care
rezultă din intersecţia a doi semicilindri cu axele În planul de naştere al bolţii (planul
orizontal) şi de raze inegale. Există două tipuri de lunete cilindrice:
- luneta cilindrică cu muchii intrate , la care s-a reţinut solidul comun (fig. 3.41);
- luneta cilindrică cu muchii ieşite, la care s-a reţinut solidul rest (fig. 3.42).
,,,
,, ,\,\
, 1\
I ,\
I ,
.-
, , -' ',
Fig. 3.37 Fig. 3.38
x
--.'
Fig. 3.39 Fig. 3.40
84
Suprafeţe riglate
--~
--7
x o I o
II '. I"
I
'1 , i!l ~
L
"
Fig. 3.41 Fig. 3.42
Fig. 3.43 Fig. 3.44
o arie octogonală poate fi acoperită prin intersecta rea a patru semicilindri. Bolta
rezultă prinpăstrarea solidului rest (fig.
3.43) sau a solidului comun (fig. 3.44).
Bolta semisferică cu pandantivi rezultă prin secţionarea unei semisfere care are
ecuatorul circumscris unui pătrat, cu planurile verticale de-a lungul laturilor acestuia.
Rezultă nişte triunghiuri sferice numite pandantivi (fig. 3.45).
Fig. 3.45
85
Suprafeţe riglate
Bolta moldovenească . Arhitectura veche moldovenească a folosit o construcţie prin

care se trece de la un plan circular la unul pătrat şi apoi din nou la un plan circular de
rază mai mică. Cu ajutorul a patru "arce piezişe " se micşorează succesiv
deschiderea spaţiului de acoperit, pentru a rezulta o turlă mai zveltă, care să
accentueze eleganţa şi elansarea edificiilor. Arcele piezişe sunt porţiunile din cilindrul
ce rezultă din intersecţia a doi semicilindri orizontali bitangenţi cu o ca Iotă sferică şi
cu un cilindru vertical circumscris pătratului care trebuie acoperit (fig . 3.46).
Rotind construcţia cu 45° rezultă o intersecţie de opt arce piezişe cu apariţia a opt
pandantivi , făcându-se astfel trecerea de la cerc la un octogon regulat şi apoi iar la
cerc (fig. 3.47). Se îndepărtează din arcele piezişe porţiunile de deasupra
pandantivilor.
--,
Fig. 3.46
Fig . 3.47
86
Suprafeţe riglate
o turlă mai zveltă , cu dia metrul mai mic,

rezolvare constructivă Întâlnită la multe
biserici din arhitectura moldovenească,
se obţinea prin suprapunerea a două
rânduri de arce piezişe , rotite la 45°,
astfel Încât al doilea nivel de arce
piezişe să se sprijine pe punctele de
maxim ale primului nivel de arce piezişe
(fig. 3.48).
Trecerea de la planul dreptunghiular al
unei Încăperi, acoperită cu o cupolă, la
baza circulară a cupolei s-a făcut cu
ajutorul unui sistem de patru arce
cilindrice În consolă: două logitudinale
Înguste şi două transversale late, atâta
cât cerea lungimea Încăperii respective,
astfel Încât planul de acoperit să devină
pătrat; patru pandantivi sprijinţi pe arcele
cilindrice făceau trecerea de la planul Fig . 3.48
pătrat la forma circulară a planului de
naştere a cupolei (fig. 3.49).
O soluţie imaginată de meşterii moldoveni ai epocii lui Ştefan cel Mare constă În
micşorarea progresivă a spaţiului de acoperit. Pentru aceasta, peste cele patru arce
semicilindrice - două longitudinale Înguste şi două transversale mai late-, prin
intermediul a patru pandantivi, se ridică un tambur cilindric vertical (fig. 3.50).
SECTIUNE A-A SECTIUNE A-A
-- --
A U U A
A U ,/ ", U A
, ,
" /
n n n n
Fig. 3.49 Fig. 3.50
87
Suprafeţe riglate
În interiorul acestui tambur sunt Înscrise alte patru arce dispuse pieziş, cu axele
paralele şi situate În acelaşi plan vertical cu diagonalele pătratului de bază. Peste
aceste patru arce piezişe , prin intermediul a patru pandantivi , se ridică cupola sau
turla .
Cele două sisteme de boltire prezentate anterior În plan şi secţiune sunt reprezentate
În continuare În axonometrie izometri că .
În fig . 3.51 este reprezentată În axonometrie izometrică , sugerând o vedere de jos În
sus şi cu sfertul dinspre privitor eliminat, bolta semisferică cu pandantivi din fig. 3.49,
iar În fig . 3.52 este reprezentată În axonometrie izometrică , sugerând o vedere de jos
În sus şi cu sfertul dinspre privitor eliminat, bolta moldovenească cu arce piezişe din
fig . 3.50.
Fig . 3.51
88
Suprafeţe riglate
Fig. 3.52
89
Suprafeţe riglate
Fig. 3.56
Fig. 3.57 Fig. 3.58
Exemple:
- Hellmuth, Yamasaki & Leinweber - Aeroportul internaţional Lambert, SI. Louis,
S.U.A., 1954, (fig. 3.53);
- Filippo Brunelleschi - Cupola capelei Pazzi, Florenţa, Italia, 1430-1444 (fig. 3.54);
- Biserica Stavropoleos, Bucureşti , 1724, ctitor loanichie (fig. 3.55);
- Biserica Sf. Nicolae Domnesc, laşi , 1491-1493, ctitor Ştefan cel Mare (fig . 3.56);
- Biserica mănăstirii Probota, jud. Suceava, 1530, ctitor Petru Rareş (fig. 3.57);
- Biserica mănăstirii Dragomirna, jud .Suceava, 1608, ctitor Atanasie Crimca (fig .
3.58).
90
Suprafeţe rig late
3.4 HIPERBOLOIDUL
, CU O PÂNZĂ
3.4.1 HIPERBOLOIDUL DE ROTATIE
Hiperboloidul de rotaţie cu o pânză este suprafaţa dublu riglată de gradul al doilea,

generată de o dreaptă O care se roteşte În jurul unei alte drepte W (axă),
necoplanară cu dreapta O (fig. 3.59 şi fig . 3.60). Hiperboloidul de rotaţie cu o pânză
poate fi generat şi prin rotaţia unei hiperbole În jurul axei sale netransversale . Fiecare
punct al generatoarei descrie prin rotaţie un cerc paralel al suprafeţei. Paralelul de
rază minimă se numeşte cerc colier. Cerul colier constituie conturul aparent orizontal
al hiperboloidului de rotaţie cu o pânză .
Deoarece ex istă două drepte care pot genera aceeaşi suprafaţă , hiperboloidul de
rotaţie cu o pânză este o suprafaţă dublu riglată. Cele două drepte fac parte din două
sisteme de generatoare (fig . 3.61 şi fig . 3.62). Generatoarele frontale se numesc
generatoare principale. Proiecţiile verticale ale acestor generatoare principale sunt
confundate două câte două şi alcătuiesc conturul aparent al conului asimptot al
suprafeţei (fig . 3.63).
x o x o
Fig . 3.59 Fig. 3.60 Fig. 3.61
61
w
'. '
CONUL
AS IMPTOT
Fig . 3.62 Fig. 3.63
91
Suprafeţe riglate
Conul asimptot al hiperboloidului de rotaţie cu o pânză este conul cu vârful în centrul

cercului colier, iar generatoarele lui se obţin ducând din vârf paralele la generatoarele
hiperboloidului. Oricărei generatoare din hiperboloid îi corespunde o generatoare
paralelă pe conul asimptot şi fiecărei generatoare de pe conul asimptot îi corespund
două generatoare paralele, de sistem diferit, pe suprafaţa hiperboloidului de rotaţie.
Secţiuni În hiperboloidul de rotaţie. Secţionând cu un plan hiperboloidul de rotaţie se
obţin următoarele secţiuni:
- secţiune eliptică - dacă planul de secţiune taie o singură pânză a con ului asimptot,
deci secţionează o singură dată hipeboloidul de rotaţie;
- secţiune hiperbolică - dacă planul de secţiune taie ambele pânze ale conului
asimptot, deci taie de două ori hipeboloidul de rotaţie;
- secţiune parabolică - dacă planul de secţiune este paralel cu o generatoare a
conului asimptot, deci taie o singură dată pânza hiperboloidului.
Hiperboloidul de rotaţie faţetal. Dacă se duc generatoarele celui de-al doilea sistem,
se observă că ele formează, împreună cu generatoarele primului sistem, feţe
triunghiulare. Aceasta duce la realizarea unui poliedru înscris şi circumscris aceluiaşi
hiperboloid de rotaţie , numit hiperboloidul de rotaţie faţetat (fig. 3.64).
3.4.2 HIPERBOLOIDUL GENERAL
Hiperboloidul general este suprafaţa riglată generată de o dreaptă care se sprijină tot
timpul pe trei drepte directoare neparalele cu acelaşi plan (deci necoplanare).
Hiperboloidul general este o suprafaţă de gradul al doilea, analoagă hiperboloidului
de rotaţie cu o pânză (fig. 3.65).
Dacă două din cele trei drepte directoare sunt coplanare, suprafaţa se reduce la un
sistem de două planuri.
Dacă cele trei drepte directoare sunt paralele cu acelaşi plan, suprafaţa devine
paraboloid hiperbolic.
Dacă cele trei drepte directoare sunt concurente într-un punct, suprafaţa este
nedeterminată .
IZ
-
y
X/
G5
Fig. 3.64 Fig . 3.65
92
Suprafeţe riglate
Fig. 3.67
Fig. 3.68
Exemple:
- Turnuri pentru răcirea apei (fig. 3.66);
- Eduardo Torroja - Turn de apă , Fedala, Spania, 1957 (fig. 3.67);
- Oscar Niemeyer - Catedrala din Brasilia, Brazilia, 1958 (fig. 3.68);
- Oscar Niemeyer - Catedrala din Brasilia - vedere interioră, Brazilia, 1958 (fig. 3.69);
- James S. McDonnell- Planetariu, St. Louis, Missouri, S.U.A., 1983 (fig. 3.70);
- Richard Rogers - Parlamentul Ţării Galilor, Cardiff, Marea Britanie, 1998 (fig. 3.71).
93
Suprafeţe riglate
3.5 PARABOLOIDUL HIPERBOLIC
Paraboloidul hiperbolic este suprafaţa riglată de gradul al doilea generată de o

dreaptă care se sprijină pe două drepte directoare şi rămâne mereu paralel ă cu un
plan director. Paraboloidul hiperbolic este un caz particular al hiperboloidului general,
În care una din dreptele directoare este aruncată la infint şi este Înlocuită de un plan
director, cu care sunt paralele generatoarele suprafeţei.
Paraboloidul hiperbolic este o suprafaţă strâmbă dublu riglată . Există două familii de
generatoare care pot genera acelaşi paraboloid hiperbolic. Prima familie de
generatoare este paralelă cu primul plan director şi se sprijină pe dreptele directoare
Ll1 şi Ll 2 (fig . 3.72). A doua familie de generatoare este alcătuită din drepte paralele
cu al doilea plan director (fig. 3.73). AI doilea plan director este paralel cu cele două
directoare drepte Ll 1 şi Ll 2 pe care se sprijin ă generatoarele din prima familie . Astfel,
generatoarele din prima familie pot deveni directoare pentru cele din a doua familie şi
invers. Paraboloidul hiperbolic este singura suprafaţă riglată care are două planuri
directoare.
Dacă cele două planuri directoare sunt perpendiculare, atunci paraboloidul hiperbolic
este echilater (fig. 3.74). Două generatoare din aceeaşi familie nu sunt concurente ,
deoarece sunt situate În planuri paralele. Două generatoare din familii diferite sunt
Întotdeauna concurente Într-un punct aflat pe suprafaţa paraboloidului hiperbolic,
determinând planul tangent la suprafaţă În acel punct. Generatoarele paraboloidului
hiperbolic paralele cu planul director determină pe dreptele directoare rapoarte egale.
Un paraboloid hiperbolic poate fi definit şi de un patrulater strâmb ABCD (fig. 3.74 ).
Un patrulater strâmb determină un paraboloid hiperbolic şi numai unul.
Axa paraboloidului hiperbolic este dreapta paralelă cu dreapta de intersecţie a celor
două planuri directoare; ea se află prin unirea mijloacelor diagonalelor patrulaterului
strâmb ABCD. Vârful paraboloidului hiperbolic este punctul situat pe suprafa ţa lui În
care planul tangent la suprafaţa paraboloidului hiperbolic este perpendicular pe axa
acestuia. Cele două generatoare care trec prin vârful paraboloidului hiperbolic se
numesc generatoare principale . Generatoarele principale sunt diagonale le unui
paralelogram ce se obţine prin unirea mijloacelor laturilor patrulaterului strâmb
ABCD.
IZ IZ
61 P'l P'2 P'3 P'4
.,.X P. .:! X
.,. ....y
P3
p,
Pl P, p,
P3 P.
Fig . 3.72 Fig. 3.73
94
Suprafeţe riglate
- axa P.H. Secţiuni plane ÎI1 paraboloidul hiperbolic.

c Tipul curbei de secţiune este dat de
poziţia planului de secţiune faţă de axa
paraboloidului hiperbolic (fig. 3.75):
A - parabolă - dacă planul de secţiune este
paralel sau conţine axa paraboloidului
hiperbolic (de exemplu , secţiuni În
paraboloidul hiperbolic cu planuri de
profil şi frontale);
- hiperbolă - dacă planul de secţiune nu
generatoare este paralel cu axa paraboloidului
prindpale
hiperbolic (de exemplu, secţiuni În
B
paraboloidul hiperbolic cu planuri
orizontale ).
Fig. 3.74
3.5.1 PARABOLOIDUL HIPERBOLIC CA SUPRAFATĂ

, DE TRANSLATIE
,
Paraboloidul hiperbolic poate fi generat şi de o parabolă care se deplasează paralel

cu ea Însăşi , sprijinindu-se Într-un punct al ei de-a lungul altei parabole, ce au axele
paralele şi Îndreptate În sensuri contrare (fig. 3.76). Acest lucru reiese şi din punerea
În evidenţă a secţiunilor parabolice În paraboloidul hiperbolic.
3.5.2 PARABOLOIDUL HIPERBOLIC CA SUPRAFATĂ

, DE ACOPERIRE
Paraboloidul hiperbolic are multe aplicaţii În construcţii şi arhitectură , la realizarea

diferitelor tipuri de pânze subţiri folosite ca sisteme de acoperire a construcţiilor.
Sistemul de acoperire care are la bază paraboloidul hiperbolic poate fi rezemat
continuu (În lungul unei generatoare) sau În puncte (Ia intersecţia adouă
generatoare) pe conturul suprafeţei de acoperit, care poate fi poligonal, curb sau
mixt.
Fig. 3.75 Fig. 3.76
95
Suprafeţe riglate
a' c'
x o
x O
b
Fig. 3.77
Fig. 3.78
Orice suprafaţă poate fi acoperită cu unul sau cu o combinaţie de mai mulţi

paraboloizi hiperbolici. Aceşti paraboloizi hiperbolici se pot combina prin adiacenţă
(de-a lungul unor generatoare comune) sau prin intersecţie (după curbe de gradul 4,
3 sau parabole şi hiperbole).
Posibilităţi de acoperire a unor suprafeţe cu paraboloizi hiperbolici. Se au În
vedere următoarele criterii:
- forma suprafeţei de acoperit;
- numărul de paraboloizi hiperbolici din care este compus acoperişul;
- modul de rezemare (pe laturi sau În puncte).
Un plan pătrat se acoperă cu un paraboloid hiperbolic echilater. În figura 3.77 este
reprezentată dubla proiecţie ortogonală a acestei suprafeţe .
Un paraboloid hiperbolic definit de un patrulater strâmb intersectat cu un cilindru
eliptic poate acoperi un plan de formă eliptică (fig. 3.78).
Un plan triunghiular poate fi acoperit cu un paraboloid hiperbolic care are două dintre
laturile patrulaterului strâmb din spaţiu În acelaşi plan vertical, deci proiectate pe una
din laturile triunghiului de acoperit (fig. 3.79). Acelaşi plan triunghiular poate fi
acoperit de doi sau mai mulţi paraboloizi hiperbolici prin adiacenţă (fig. 3.80).
Un patrulater se poate acoperi cu un paraboloid hiperbolic dacă se consideră acest
patrulater drept proiecţia proiecţia orizontală a patrulaterului strâmb din spaţiu, care
defineşte paraboloidul hiperbolic (fig. 3.81).
Fig . 3.79
96
Sup ra feţe riglate
Acelaşi patrulater poate fi acoperit cu doi sau mai mulţi paraboloizi hiperbolici prin
adiacenţă (fig. 3.82) sau prin intersecţie (fig. 3.83).
Fig . 3.80
Fig. 3.81
Fig . 3.82
Fig. 3.83
97
Suprafeţe riglate
c c
I~~/C
a B
hiperbola
Fig . 3.84 Fig. 3.85
Un plan pătrat poate fi acoperit cu un paraboloid hiperbolic echilater Înscris În cubul

care are ca bază pătratul dat (fig. 3.84). Centrul n al cubului este vârful
paraboloidului hiperbolic. Axa verticală a cubului este axa paraboloidului hiperbolic,
iar dreptele care unesc centrele feţelor opuse sunt generatoarele principale ale
paraboloidului hiperbolic. Dacă se prelungesc generatoarele până pe planul
orizontal, se obţine hiperbola care trece prin punctul B.
Fig. 3.86
Fig. 3.87
98
Suprafeţe riglate
Dacă se unesc diviziunile de pe diagonalele AD şi BC aflate la aceeaşi cotă , se

obţine un paraboloid hiperbolic care acoperă triunghiurile awD şi Bcw (fig. 3.85).
Alte posibilităţi de acoperire a unui plan pătrat cu mai mulţi paraboloizi hiperbolici prin
adiacenţă sunt ilustrate În figurile 3.86-3.88.
Acoperirea unui plan hexagonal se poate realiza cu trei sau şase paraboloizi
hiperbolici prin adiacenţă (fig. 3.89).
Acoperirea unui spaţiu se poate realiza şi printr-un sistem de paraboloizi hiperbolici
de translaţie intersectaţi (fig. 3.90).
Fig. 3.88
Fig. 3.89
Fig. 3.90
99
Suprafeţe riglate
Fig. 3.91 Fig . 3.92
Fig . 3.93
Fig . 3.95
Exemple:
- Hugh Stubbins - Sala Congreselor din Berlin, Germania, 1957 (fig. 3.91);
- Matthew Nowicki - Dorlon Arena, Raleigh, Carolina de Nord, S.U.A., 1950 (fig .
3.92);
- Howard Eastwood - Service auto, Cardwell, Marea Britanie, 1958 (fig. 3.93);
- Le Corbusier - Pavilionul Philips, Expo Bruxelles, Belgia , 1958 (fig. 3.94);
- N. Porumbescu, C. Rulea - Circul de stat, Bucureşti , 1960 (fig . 3.95);
- Ilie Rădulescu , Irina Rosetti - Gara din Predeal , 1969 (fig . 3.96).
100
Suprafeţe rigiate
3.6 SUPRAFETE
, ELiCOIDALE
3.6.1 ELiCEA
\
,
\
Elicea cilindrică este curba trasată pe suprafaţa \
unui cilindru , care face unghi constant cu

generatoarele cilindrului (fig . 3.97).
Distanţa dintre două puncte consecutive se
numeşte pasul elicei. Porţiunea de curbă
corespunzătoare unui pas se numeşte spiră a , ... ---- ...
elicei. ,,
Unghiul pe care îl face tangenta la elice cu
,,
,
planul perpendicular pe generatoarele cilindrului \
\
este unghiul elicei. Axa cilindrului coincide cu \
,
axa elicei.
)
Desfăşurata elicei cilindrice este o linie dreaptă , '-,
deoarece ea face acelaşi unghi cu toate
generatoarele, care sunt paralele (fig . 3.98). .v
Proiecţia verticală a elicei cilindrice este o
sinusoidă , iar proiecţia sa orizontală este cercul
Fig . 3.97
secţiunii perpendicular pe generatoarele
cilindrului.
Elicea conică este curba trasată pe suprafaţa unui con circular drept, astfel încât
această curbă să reprezinte distanţa minimă dintre două puncte de pe con. care nu
sunt situate pe aceeaşi generatoare (fig . 3.99). Desfăşurata acestei elice este o linie
dreaptă.
Similar se poate trasa o elice şi pe suprafaţa unei sfere, rezultând elicea sferică.
13
13'112'
" Il'
............ 10'
......... 9'
... '......8'
,
x 11 __- __
O
1,13 7
-----5'
4
Fig . 3.98
101
Suprafeţe riglate
3.6.2 SUPRAFETE
, ELiCOIDALE
În cadrul suprafeţelor elicoidale se por distinge două grupe principale:
1. elicoizi cu cilindru sâmbure: elicoidul cu plan director; elicoidul strâmb; elicoidul
desfăşurabil ;
2. elicoizi fără cilindru sâmbure: elicoidul strâmb; elicoidul drept cu plan director.
1. Suprafeţele elicoidale cu cilindru sâmbure sunt suprafeţele riglate generate de o

dreaptă tangentă la un cilindru, punctele de tangenţă descriind o elice pe cilindrul
sâmbure.
Elicoidul cu plan director este suprafaţa riglată generată de o dreaptă tangentă la un
cilindru sâmbure, care rămâne paralelă cu un plan director perpendicular pe axa
cilindrului . Elicea colier este locul geometric al punctelor centrale. Această suprafaţă
se utilizează la construcţia scărilor cu trepte individuale.
Elicoidul strâmb este suprafaţa riglată generată de o dreaptă tangentă unui cilindru
sâmbure şi care intersectează toate generatoarele cilindrului sub un unghi constant.
Punctele de tangenţă descriu o elice colier, la care generatoarele elicoidului nu sunt
tangente.
Elicoidul desfăşurabii este suprafaţa riglată generată de o dreaptă care este tangentă
la elicea colier trasată pe cilindrul sâmbure şi intersectează generatoarele cilindrului
sub un unghi constant (fig. 3.100).
Elicoidul cu plan director şi elicoidul desfăşurabil sunt cazuri particulare ale elicoidului
strâmb cu cilindru sâmbure.
2. Suprafeţe elicoidale fără cilindru sâmbure. Dacă se reduce cilindrul sâmbure la

axa lui, se obţine o altă familie de suprafeţe elicoidale - elicoizii fără cilindru sâmbure ,
numiţi şi elicoizi cu axă directoare.
Elicoidul strâmb este suprafaţa riglată generată de o dreaptă care se sprijină pe o
elice şi intersectează axa directoare sub un unghi constant (fig. 3.101). Dacă dintr-un
),,
,
X ~ O
X O X O
Fig . 3.99 Fig . 3.100 Fig. 3. 101
102
Suprafeţe riglate
punct situat pe axă se duc paralele la generatoarele

elicoidului strâmb, se obţine conul lui director.
Deoarece conul director are două pânze, rezultă că şi
elicoidul strâmb are două pânze. Dacă se
intersectează cele două pânze ale elicoidului strâmb,
se obţine şurubul triunghiular.
Elicoidul drept cu plan director este suprafaţa riglată
generată de o dreaptă care se sprijină pe o elice
cilindrică şi este perpendiculară pe axa cilindrului (fig .
3.102). Această suprafaţă este cazul particular al
elicoidului strâmb fără cilindru sâmbure, În care
generatoar~le suprafeţei sunt perpendiculare pe axa
directoare. In cazul elicoidului drept, conul director se --~-I3
reduce la planul său director, care este planul bazei
cilindrului de rotaţie.
Elicoidul drept cu plan director are numeroase aplicaţii
În tehnică (şurubul pătrat) şi În arhitectură (scări şi
rampe elicoidale).
Fig. 3. 102
3.6.3. SCĂRI ELiCOIDALE
Scările elicoidale sunt aplicaţii În construcţii şi arhitectură ale suprafeţelor elicoidale

cu plan director perpendicular pe axa elicei directoare. Panta scării este dată de
unghiul elicei directoare pe linia pasului. Muchiile treptelor rezultă În urma secţionării
suprafeţei elicoidale cu planuri perpendiculare pe axă. Suprafaţa elicoidală cu plan
director orizontal este secţionată cu un cilindru care are aceeaşi a xă ca şi elicea
directoare. Cercul de bază al acestui cilindru constituie proiecţia orizontală a scării
elicoidale.
x o
Fig . 3.103 Fig. 3.104
103
Suprafeţe riglate
n In
II I
u
<O
o
M
el
iL
'"o
M
el
iL
104
Suprafeţe riglate
Scările elicoidale cilindrice cu axă directoare sunt acele scari In care planurile
verticale ale contratreptelor se intersectează pe axa cilindrului. Pentru a mări lăţimea
treptei În apropierea axei, se secţionează scara cu un cilindru concentric care
Îndepărtează linia pasului de axa scării . Acest cilindru poate fi materializat sau nu,
rezultând:
- scară elicoidală cu rampă liberă , dacă nu există cilindru central (fig. 3.103);
- scară elicoidală cu rampă Încastrată Într-un cilindru central (fig. 3.104).
Scara elicoidală se construieşte astfel: se împarte proiecţia orizonatală a scării într-
un număr de trepte, astfel Încât să se respecte formula de construcţie a scării pe linia
pasului (2h+I=62164). Se obţine astfel numărul de trepte la o rotaţie completă a scării.
Se verifică dacă este respectată Înălţimea liberă admisă (min. 2m) la o rotaţie
completă a scării . Apoi se Împarte diferenţa de nivel la înălţimea unei contartrepte şi
se află numărul de trepte necesar, deci şi numărul de rotaţi i. După stabilirea
numărului de trepte , se proiectează fiecare treaptă din plan În vedere, lunîndu-se în
consideraţie şi grosimile constructive necesare.
În figura 3.105 este reprezentată o scară elicoidală cu vang central ş i intradosul
rampei cutat după forma treptelor, iar în figura 3.106 este ilustrată o scară elicoidală
cu vang lateral.
Scări elicoidale cu cilindru sâmbure director. Suprafeţele elicoidale cu cilindru
sâmbure sunt folosite În spaţii de dimensiuni mici , la scările alcătuite din trepte
prefabricate, care includ şi porţiunea de cilindru aferentă fiecărei trepte (fig. 3.107).
Prin suprapunerea treptelor prefabricate rezultă o scară elicoidală cu trepte
Încastrate În cilindrul-sâmbure (fig. 3.108).
Rampele elicoidale sunt utilizate la garaje etajate sau la urcarea unor diferenţe de
nivel care nu permit dezvoltarea În plan a unor rampe liniare (fig . 3.109) .
. _------
Fig . 3.108 Fig . 3.109
105
Suprafeţe riglate
Fig.3.113
Fig.3.114
Exemple:
- Donato Bramante - Scara elicoidală din Muzeul Vatican, 1506 (fig. 3.110);
- Oscar Niemeyer - Teatrul Naţional din Brasilia, Brazilia, 1958 (fig. 3.111);
106
Suprafeţe riglate
- leoh Ming Pei - Interiorul Piramidei Muzeului Louvre, Paris, Franţa , 1989 (fig.
3.112);
- Frank LLoyd Wright - Rampa elicoidală din Muzeul Guggenheim, New York, S.U.A.,
1959 (3.113);
- Santiago Calatrava - Turnul Torso, Malrnă, Suedia , 2004 (fig. 3.114);
- Santiago Calatrava - Chicago Spire, S.U.A., Început În 2007, termen de finalizare În
2010 (fig. 3.115).
IZ
Fig. 3.116 Fig. 3. 117
3.7 CONOIDUL
Conoidul general este suprafaţa riglată generată de o dreaptă care se sprijină pe o

curbă directoare (n şi două drepte directoare (Ll 1 şi Llz) , ambele aflate la distanţă
finită (fig. 3.116). Dacă una din dreptele directoare
este aruncată la infinit, se obţine conoidul cu plan
director, acesta poate fi drept sau oblic. Conoidul
drept cu plan director are directoarea dreaptă
perpendiculară pe planul director. În caz contrar,
suprafata este un conoid oblic.
În figura 3.117 este reprezentat În axonometrie un
conoid drept care are drept curbă directoare r un
cerc situat În planul orizontal de proiecţie , ca
x o
dreaptă directoare LI o dreaptă de capăt , iar ca
plan director planul vertica l de pro i ecţie V. Epura
acestui conoid drept este ' reprezentată În figura /
/' "-"\
3.118. Cele două pânze ale conoidu lui se
intersectează după directoarea dreaptă , care se
y
numeşte linie de stricţiune a suprafeţei . Această
dreaptă reprezintă cea mai scurtă distanţă dintre "\ /
două generatoare ale suprafeţei.
6
Fig . 3.118
107
Suprafeţe riglate
I----ry'
..... " -.........
-" ....".,.
Fig. 3.119 Fig. 3.120 Fig. 3.121
Secţiuni plane În conoizi. Planurile paralele cu cercul director secţionează conoidul

după o elipsă, iar planurile paralele cu planul director secţionează conoidul după
două drepte, care sunt generatoarele conoidului. Orice alte secţiuni plane făcute Într-
un conoid sunt curbe de gradul 4, această suprafaţă fiind ea Însăşi de gradul 4,
Conoidullui Plilcker (fig, 3.119 şi fig, 3,120) este un conoid drept generat astfel:
- planul director este planul orizontal de proiecţie;
- directoarea dreaptă este verticala LI şi este una dintre generatoarele unui cilindru
circular drept;
- directoarea curbă este elipsa r de secţiune realizată În acest cilindru cu un plan de
capăt dus prin piciorul dreptei directoare.
Conoidul lui Kilper (fig , 3,121) este un conoid oblic generat de o dreaptă care se
sprijină pe următoarele directoare:
- directoarea curbă este cercul r situat În planul orizontal de proiecţie şi tangent la
planul vertical de proiecţie;
- directoarea dreaptă este verticala LI ridicată din punctul de tangenţă al directoarei
curbe şi care aparţine planului vertical de proiecţie;
d' d'
'--_.L...JO X'-'_.......J ,--_,-,O

d'
y
Fig, 3,122 Fig, 3,123
108
Suprafeţe riglate
- planul director este planul egal Înclinat faţă de planul orizontal şi faţă de planul
vertical de proiecţie (Înclinat cu 45° faţă de planurile de proiecţie).
Aplicaţii:
Bolta conoidală Într-un zid drept (fig. 3.122) este generată de o generatoare care se
sprijină pe o directoare dreaptă verticală D şi pe o directoare curbă r care este un
semicerc frontal; planul director este planul orizontal de proiecţie. Asizele cărămizilor
din care este construită bolta sunt orizontale şi sunt dispuse de-a lungul
generatoarelor suprafeţei conoidale.
Bolta canoidală Într-un zid curb (fig. 3.123) este generată de o generatoare care se
sprijină pe o directoare dreaptă verticală D şi pe două directoare curbe cu dublă
curbură, rezultate din intersecţia conoidului drept cu cele două feţe cilindrice ale
zidului; planul director este planul orizontal de proiecţie.
Pânza subţire de acoperire (fig. 3.124) este o suprafaţă conoidală generată de o
generatoare care se spijină pe o curbă directoare sinusoidală r şi pe o dreaptă
orizontală D, paralelă cu planul vertical al sinusoidei. Această suprafaţă conoidală
are două pânze, care se Întâlnesc pe dreapta directoare. Rezultă astfel o a doua
sinusoidă ca directoare curbă, opusă faţă de prima; punctul de minim al unei
sinusoide corespunde cu punctul de
maxim al celei de-a doua sinusoide.
Şedurile (fig. 3.125) sunt suprafeţele
conoidale generate de o dreaptă care
se sprijină pe o directoare dreaptă
orizontală şi o directoare curbă aflată
Într-un plan vertical, paralel cu
directoarea dreaptă. Planul director al
suprafeţei este vertical şi
perpendicular pe directoarea dreaptă.
Şedurile sunt folosite la acoperirea
halelor industriale şi permit
iluminarea naturală a acestora.
Planul vertical mărginit de
directoarea curbă este planul
Fig. 3.1 24
luminatorului acoperişuri lor din
şeduri.
Fig. 3.125
109
Suprafeţe riglate
Fig . 3. 127
Exemple:
- Hitoshi Abe - Primăria din Reihoku , Japonia, 2002 (fig. 3.126);
- Mario Bolta - Sinagoga Cymbalista, Tel Aviv, Israel , 1998 (fig. 3.127);
- Santiago Calatrava - Muzeul de artă, Milwaukee, Wisconsin , SUA, 2001 (fig. 3.128);
- Santiago Calatrava - Pod În Barcelona, Spania, 1987 (fig. 3.129).
3.8 CILINDROIDUL
Cilindroidul este suprafaţa riglată de gradul IV generată de o dreaptă care se sprijină

pe două curbe directoare r 1 şi r 2 şi pe o dreaptă directoare LI (fig 3.130).
În funcţie de poziţia dreptei directoare, există două tipuri de cilindroizi:
- cilindroid cu axă - dacă dreapta directoare este la distanţă finită (fig. 3.130 şi 3.131);
- cilindroid cu plan director - dacă dreapta directoare se află la infinit (fig. 3.132).
Aplicaţii:
Bolta "arriere-voussure" este un cilindroid cu axă generat de o dreaptă care se
sprijină pe două curbe directoare situate În două planuri paralele şi pe o dreaptă
perpendiculară pe planurile curbelor directoare, numită axa bolţii (fig. 3.133). Acest
tip de boltă face trecerea Într-un zid de la o deschidere mare la una mai mică.
Suprafaţa "Biais-passe " (pasajul strâmb) este suprafaţa generată de o dreaptă care
se sprijină pe două semicercuri situate În planuri paralele, care au centrele decalate
În proiecţie verticală , şi pe o dreaptă directoare perpendiculară pe planurile celor
două semicercuri, numită axa suprafeţei (fig. 3.134).
110
Suprafeţe riglate
Fig. 3.130
Fig . 3.131 Fig . 3.132
~§D?Ad
O
X O
0) ,
d
y'
dlll\~
Jlllll
y'
Fig. 3.133 Fig . 3.134
111
GEOMETRIA FORME LOR ARHITECTURALE
Suprafeţe rig late
Fig. 3.135
Exemple:
- Eero Saarinen - Patinoarul Universităţii Yale, Connecticut, SUA, 1959 (fig . 3.135);
- Santiago Calatrava - Podul pietonal Campo Volantin , Bilbao, Spania, 1990 - 1997
(fig . 3.136);
- Arata Isozaki - Centrul de artă japoneză, Cracovia, Polonia, 1994 (fig. 3.137);
- Kisho Kurokawa - Muzeul dinozaurilor, Katsuyama, Japonia, 2000 (fig. 3.138)
112
Bibliografie
BIBLIOGRAFIE
K.A. ARUSTAMOV - Problems in Descriptive Geometry, MIR Publishers, Moscow,

1972
Mihail ŞI. BOTEZ - Geometrie descriptivă, editura Didactică şi pedagogică ,

Bucureşti , 1965
Mihail Şt. BOTEZ, N.P. MIRESCU - Axonometria , editura Tehnică, Bucureşti , 1970
Marco BUSSAGLI - Să Înţelegem arhitectura, Enciclopedia RAO , Bucureşti, 2005
Cristian DUMITRESCU - Culegere de aplicaţii. Geometrie descriptivă , geometria

formelor arhitecturale, perspectivă , Universitatea "Politehnică " Timişoara, secţia de
Arhitectură , Timişoara , 1996
Cristian DUMITRESCU - Geometria formelor arhitecturale, editura Politehnica,

Timişoara, 2008
Keith CRITCHLOV - Order in Space, The Viking Press, New York, 1965
Mircea ENACHE, lulius IONESCU - Geometrie descriptivă şi perspectivă , editura

Didactică şi pedagogică, Bucureşti , 1983
Adrian GHEORGHIU - Geometrie descriptivă , editura Tehnică , Bucureţti , 1956
Adrian GHEORGHIU , Virgil DRAGOMIR - Probleme de reprezentare a structurilor

constructive , editura Tehnică , Bucureşti , 1968
Adrian GHEORGHIU, Virgil DRAGOMIR - Geometria poliedrelor şi a reţelelor. Forme

şi structuri constructive, voI. 1, editura Tehnică, Bucureşti , 1978
G. GIRARD, C. THIERCE - Geometrie În spaţiu şi geometrie descriptivă , editura

Didactică şi padagogică , Bucureşti , 1973
Peter GOSSEL, Gabriele LEUTHĂUSER - Architektur des 20. Jahrhunderts,

Benedikt Taschen Verlag Gmbh, K61n , 1994
Jacques HADAMARD - Lecţii de geometrie elementară . Geometrie plană , editura

Tehnică , Bucureşti , 1961
Jacques HADAMARD - Lecţii de geometrie elementară . Geometrie În spaţiu , editura

Tehnică , Bucureţti ,
1961
V. IANCĂU , M. IMECS, M. MOLDOVAN , Gh. ŢICLETE - Geometrie descriptivă şi

desen tehnic de construcţii , editura Didactică şi pedagogică , Bucureşti , 1975
11 3
Bibliografie
A. JAVARY - Traite de geometrie descriptive, voI. I şi II , Librairie Ch. Delagrave,

Paris, 1901
Marian MOFFETT, Michael FAZIO, Lawrence WODEHOUSE - A World History of

Architecture , Laurence King Publishing, Londra, 2003
Aurelian TĂNĂSESCU - Geometrie descriptivă, perspectivă, axonometrie, editura

Didactică şi pedagogică , Bucureşti , 1975
Un număr de figuri au fost adaptate după lucrările:
Mihail ŞI. BOTEZ, N.P. MIRESCU - Axonometria , editura Tehnică , Bucureşti, 1970
Keith CRITCHLOV - Order in Space, The Viking Press, New York, 1965
Adrian GHEORGHIU, Virgil DRAGOMIR - Probleme de reprezentare a structurilor

constructive , editura Tehnică , Bucureşti, 1968
Adrian GHEORGHIU , Virgil DRAGOMIR - Geometria poliedrelor şi a reţelelor. Forme

şistructuri constructive, voI. 1, editura Tehnică , Bucureşti , 1978
O parte din ilustraţii au fost preluate din zona publică a Internet-ului.
114

Geometria Formelor Arhitecturale

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geometria Formelor Arhitecturale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEOMETRIA FORMELOR ARHI TECTURALE

1.1 REPREZENTAREA POLIEDRELOR

Poliedrele se reprezintă prin punctele şi

1.2 POLIEDRE NEREGULATE v

1.2.1 REPREZENTAREA UNEI PRISME OBLICE

Se dă o prismă oblică cu baza ABCD conţinută În planul orizontal de proiecţie şi

s' n' v'

Fig . 1.5 Fig. 1.6

1.2.2 REPREZENTAREA UNEI PIRAMIDE OBLICE

Se dă o piramidă oblică ABCDV cu baza ABCD situată În planul vertical de proiecţi e

1.2.3 PUNCT PE SUPRAFATA

Dacă se cunoaşte proiecţia verticală s' a

situată pe faţa ACV, vizibilă În proiecţie

Secţiunea plană Într-un poliedru este

auxiliare ce secţionează longitudinal

Secţiuni transversa/e cu planuri

Fig. 1.12 Fig. 1.13

Secţiuni transversale cu planuri oarecare. Pentru a obţine poligonul de intersecţie

1.2.5 DESFĂŞURAREA POLIEDRELOR

, UNUI POLIEDRU CU O DREAPTĂ

Se studiază apoi vizibilitatea piramidei În

1.2.7 INTERSECŢII DE POLIEDRE Fig. 1.16

Două poliedre se intersectează dacă muchiile unuia În ţeapă feţele celuilalt şi

Fig . 1.17 Fig . 1.18

Intersecţia dintre două

Intersecţia dintre două piramide oarecare. Pentru a găsi poligonul de intersecţie

Fig. 1.19 Fig . 1.20

Se observă că punctul b 1 aparţine feţei mst, invizibilă În proiecţie orizontală, iar

Intersecţiadintre o prismă şi o piramidă. Poligonul de intersecţie dintre o prismă şi o

cu muchiile prismei care pleacă din punctele 9 şi h, aflate pe baza prismei. La

Intersecţia dintre două prisme. În

f, paralele cu muchiile prismei respective. Acest paralelogram Întâlneşte muchia A În

Pentru unirea punctelor obţinute se ţine cont de faptul că laturile poligonului de

Interse cţiide poliedre cu bazele În planuri diferite. Pentru a afla punctele de

---------~'~' " " ...... ,

punctele de intersecţie În aceeaşi proiecţie, orizontală sau verticală , şi se ţine cont de

1.3 POLIEDRE REGULATE

Poliedrele regulate sunt

1.3.1 REPREZENTAREA POLIEDRELOR REGULATE

Reprezentarea tetraedrului regulat. v'

Reprezentarea hexaedrului regulat (cubul) .

e',h'.--_ _ _ _ _-,f ,g'

Fig . 1.37 Fig . 1.38

cubului cu ajutorul triunghiului dreptunghic ACE, unde AE=1.

Reprezentarea octaedrului regulat.

Fig. 1.41 Fig. 1.42

Printr-o rotaţie de front În jurul unei axe

pentagonului abcde se duc dreptele oc şi od; la intersecţia lor cu planurile frontale FI

Fig. 1.47 Fig. 1.48

Reprezentarea icosaedrului regulat.

Fig. 1.49 Fig. 1.50

1.3.2 ÎNSCRIEREA POLIEDRELOR REGULATE ÎN CUB

Tetraedrul regulat Înscris În cub are muchiile egale cu

Fig . 1.52 Fig. 1.53 Fig . 1.54

AS. Acesta Împarte latura rabătută a cubului În două Le _Le/2 _

Fig. 1.57 Fig . 1.58

Fig . 1.59 Fig . 1.60 Fig. 1.61

1.3.3. DUALELE POLIEDRELOR REGULATE

Fig . 1.62 Fig . 1.63

1.4 POLIEDRE SEMIREGULATE

Poliedrele semiregulate sunt poliedrele convexe care au feţe poligoane regulate de

1.4.1. OBŢINEREA POLIEDRELOR SEMIREGULATE

Poliedrele semiregulate se pot obţine prin transformarea poliedrelor regulate,

Fig. 1.64 Fig. 1.65