Intamplare pe malul unui lac

Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata omului sau, cel putin, asa ar fi firesc. Acum
inveti, descoperi, te joci, te bucuri, iti faci prieteni, poate pentru toata viata si nu ai griji. Este sursa celor
mai frumoase amintiri.

O figura importanta in viata mea de copil este unchiul meu, alaturi de care am petrecut destul
de mult timp. Tin mult la el. Este un pescar impatimit, cel putin asa se recomanda.

Avem si un soi de ritual: in fiecare vacanta de vara mergem la cabana sa de la munte, unde
petrecem o saptamana doar noi doi. Nu ne plictisim, caci muntele ne ofera multe variante de a petrece
timpul. Exista in aproperea cabanei chiar si un lac, unde mergem si ne etalam talentele de mari pescari.

Imi amintesc ca acum doi ani, la inceputul vacantei de vara, ne-am trezit intr-o dimineata
devreme, am ales unditele si momeala si am pornit la pescuit. La malul lacului ne astept batrana lui
barca, dar in atunci am preferat sa ramanem pe uscat. Ne-am asezat scaunele la o dostanta rezonabila
unul de celalalt, am aruncat niste paine in apa pentru a atrage pestii si, cu unditele pregatite, am
asteptat in liniste momentul mult visat de orice pescar.

Ziua se ingana cu noaptea si era racoare. Valuri mici, starnite de vantul usor, loveau ritmic malul,
si se stingeau apoi in soapta. In spatele meu, cateva pasari cercetau in amanunt petrisul umed,
exclamand din cand in cand nemultumite.

Reveria mi-a fost intrerupta de zvacnetul unditei mele .O clipa mai tarziu am observat ca pluta
ei s-a scufundat, ceea ce dovedea ca am capturat ceva. Am tras de undita si am inteles imediat ca am de
a face cu un peste mare, caci nu-l puteam scoate la suprafata. Mi-am chemat unchiul in ajutor. In cele
din urma am reusit sa scoatem monstrul din apa. Fericirea noastra a fost de scurta durata: pestele mult
asteptat nu era altceva decat un …bocanc.

Simtindu-ne responsabili sa protejam mediul in care traim, am decis sa luam cu noi captura, sa
nu o abandonam pe malul lacului. Ma indreptam spre rucsac cand, un marait urmat de un latrat furios
mi-a atras atentia. Era un caine maricel, aparut langa mine ca din pamant. Am inteles rapid ca eu sunt
tinta lui. Nu intelegeam insa motivul, asa ca am continuat sa merg. A urmat o noua rafala de latrat si
cainele s-a repezit, apucandu-ma de pantaloni si, tragand de ei cu toata forta, a reusit sa ma doboare la
pamant.

Am incercat sa ma apar si, fiindca bocancul era tot ce puteam folosi, l-am lovit cu el. Cainele a
dat drumul pantalonilor mei, a prins bocancul cu dintii, apoi, dand fericit din coada, s-a indepartat,
disparand in padure. Nici pana in ziua de azi nu-mi pot explica ce s-a intamplat atunci, de unde a aparut
cainele si nici interesul lui pentru bocancul pescuit.

Unchiul meu are si o alta pasiune, vanatoarea. Vacanta urmatoare il voi insoti pe cararile
muntelui. Sunt curios cati…bocanci o sa vanam.