Sunteți pe pagina 1din 3

Scrisoare de motivaţie

În atenţia Departamentului de formare al profesorilor

Adresa: B-dul Iuliu Maniu, Nr.1-3, Complex Leu, Corp A, etaj V, tel.0213181552

Stimată comisie,

Numele meu este Popescu Mirela-Andreea, sunt absolventă a Facultăţii de Biologie,


secţia Biochimie, actualmente masterandă în anul II, Facultatea de Biologie,
specializarea Genetică şi Biotehnologie a Universităţii din Bucureşti.

Doresc să vă împărtăşesc motivele pentru care îmi doresc sa devin profesor.

În primul rând, consider ca am calităţile necesare pentru a practica această meserie.


Răbdarea, corectitudinea şi dedicaţia sunt câteva dintre trăsăturile care mă caracterizează
şi imi oferă o personalitate potrivită pentru domeniul educaţional.

Menţionez că am dobândit aceste calităţi în urma desfăşurării unor activităţi de


voluntariat în cadrul ONG-ului Crucea Roşie, filiala Teleorman, unde am participat la
multiple activităţi desfăşurate în perioada claselor IX-XII.

O parte din activităţi sunt: marşul tinerilor – 31 mai – Ziua mondială de luptă împotriva
tutunului, marşul împotriva SIDA – 1 decembrie, formarea elevilor din clasele
gimnaziale pe diverse teme precum tutun, alcool, droguri, ITS, sau diverse activităţi
stradale.

Tot pe parcursul anilor de liceu am făcut parte din echipajul de ¨Sanitari Pricepuţi¨.
Printre activităţi menţionez că am instruit elevi în cadrul proiectului ¨Alexandria fără
droguri¨.

Voluntariatul la Crucea Roşie mi-a permis să dobândesc o serie de competenţe specifice,


cum ar fi munca în echipă, responsabilitatea, integritatea şi experienţa instruirii elevilor
pe diverse teme.

În al doilea rând, visul de a fi profesor îl am încă de la participarea în fiecare an la


olimpiadele locale şi judeţene, unde m-am clasificat printre primii (premiul I, II, III sau
menţiune). Am participat la olimpiade la materii precum matematica, limba şi literatura
română, istorie, psihologie sau limbi străine.
Premiile merituoase pe care le-am câştigat în perioada gimnaziului şi a liceului şi-au pus
amprenta asupra fundamentării deciziei de a deveni profesor.

De asemenea, datorită faptului că în fiecare an am obţinut cele mai multe premii şi


diplome, alături de o medie generală a examenului de bacalaureat de 9,47, am fost
declarată în clasa a XII-a ¨Eleva anului¨.

Aceste premii m-au făcut să conştientizez şi mai mult că menirea mea este aceea de a fi
îndrumător al elevilor şi de a-i ajuta să devină oameni.

Datorită profesoarei mele de psihologie, cu care m-am pregătit pentru olimpiada


judeţeană de psihologie, am dobândit siguranţa că şi eu pot să îi urmez exemplul său şi
să dăruiesc elevilor pasiunea de a preda, încununată de toate cunoştinţele mele. Doamna
profesoară este tiparul ideal pentru mine şi mi-aş dori ca înţelepciunea şi devotamentul
său faţă de elevi să îmi fie drept coordonate în viitoarea mea carieră de dascăl.

Mai târziu, pe parcursul studiilor universitare, am avut profesori dedicaţi, sub


îndrumarea cărora mi-am desăvârşit personalitatea şi mi-am însuşit cunoştinţele de
specialitate. Profesorii mei din timpul sudiilor de licenţă au avut cea mai mare
contributie la fundamentarea deciziei de a fi profesor de biologie.

Datorită îndrumării lor am realizat cât de importantă este relaţia profesor-elev în


dezvoltarea socio-profesională a unei persoane. Profesorii cu care am interacţionat de-a
lungul studiilor universitare mi-au insuflat dragostea pentru studenţi, curiozitatea
ştiinţifică care se concretizează într-o pregătire continuă, pasiunea pentru natura şi
ştiinţă.

Deşi la sfârşitul anilor de licenţă nu era decisă ce drum să urmez, în timpul studiilor de
masterat am realizat că viitoarea mea profesie trebuie să fie cea de profesor deoarece nu
mi-aş putea imagina o altă meserie care să mă împlinească personal şi să nu devină o
corvoadă în timp.

Îmi place să învăţ încontinuu şi să insuflu cunoştinţele mele altor persoane.

Ca în toate meseriile, este nevoie de echilibru şi stabilitate pentru a putea să oferi


elevilor cele mai bine condiţii de dezvoltare.

S-ar putea să vă placă și