Icoanele in scoli - discrimineaza sau

influenteaza?
Aseara a avut loc o dezbatere in Clubul Prometheus pornind de la controversa starnita de
profesorul de filosofie Emil Moise care cere ca prezenta simbolurilor religioase sa fie interzisa
in scoli. Discutia a fost moderata de Horia Roman Patapievici si printre participanti s-au aflat
Mihail Hardau, ministrul educatiei, Florin Iaru, Bogdan Iancu sau Oana Marinescu.

Povestea e simpla. Emil Moise, cunoscut pentru activitatea sa militanta pentru drepturile
omului, libertate de exprimare..etc, a considerat, pornind de la cazul concret al fetitei sale
eleve, ca icoanele din scoli sunt o forma de discriminare. Asa ca a scris Consiliului National
pentru Combaterea Discriminarii, precum si Ministerului Educatiei, sa dispuna scoaterea
acestora din scoli. Ministerul a spus, pe buna dreptate, ca nu el le-a pus acolo, ca totul a fost
decizia profesorilor, parintilor, elevilor si ca scoaterea lor incalca pana la urma optiunea
acestora.

Miza discutiei, spune Patapievici, e raportul modernitatii intre religie, stat si societate. Raport
care s-a modificat de-a lungul timpului prin secularizare si prin largirea libertatii individuale.
O a doua problema tine de doua tipuri de liberalism, un liberalism clasic, care nu se implica,
si un liberalism contemporan, care reglementeaza corectitudinea si care, in acest fel, se
implica.

Mihail Hardau a spus ca icoanele nu au intrat pe cale institutionala in scoli. Ele au aparut
treptat, fie lasate de preoti, fie aduse de copii si ca este o problema care se va echilibra in
timp. Daca dupa Revolutie, orele de religie au fost obligatorii, din 1995 au devenit facultative,
lansand libertatea parintilor si elevilor sa decida daca vor participa sau nu.

Florin Iaru pune iarasi problema altfel. Ii intreaba pe cei din sala cati dintre ei au fost pionieri.
Ok, multi. Cati dintre ei s-au simtit mandri? Surpiza sau nu, tot multi. De ce? Pentru ca, desi
acasa se asculta Europa Libera, desi parintii erau anchetati, desi pana si copiii stiau de ororile
sistemului, atmosfera de la scoala, indoctrinarea, i-a facut sa fie mandri ca sunt pionieri. O
explicatie care a pus putin sala pe ganduri.

"Religia mea e mereu mai buna decat religia ta", spune Florin Iaru, subliniind ca icoanele ar
putea reprezenta o presiune la adresa celor de alta religie decat cea ortodoxa. Sunt copiii
influentabili? Pot ei deveni ortodocsi daca vad icoane pe pereti? Teoretic da, practic profesorii
prezenti in sala spun ca elevii sunt mult mai individualisti decat am crede si ca mai mult decat
scoala, conteaza familia. O fosta profesoara spunea ca desi nu erau simboluri religioase in
clasa, fiecare elev avea o icoana in penar.

Problema nu e aici, cred. Elevii ar putea avea si poza lui Gutza in penar, nu e relevant. Este
optiunea lor personala. Insa ceea ce se afla in spatiul scolii are, prin statut, rol formativ.
Tabloul elementelor, portretele oamenilor de stiinta, se regasesc in programa scolara si tin de
sfera cunoasterii. Din punct de vedere educational, simbolurile religioase nu au rol
formativ. Icoanele nu pot fi privite ca obiecte artistice, ci sunt, prin definitie, obiecte de
cult. Iar aici Sebastian Vlad Popa avea dreptate cand spunea ca locul simbolurilor
religioase este in lacasele de cult si ca, pana la urma, scoaterea lor reprezinta o
impietate.
Icoanele pot fi privite in doua feluri, s-a spus, ca obiecte de cult si ca obiecte istorice, artistice.
Ce functie ii dam unei icoane dintr-o sala de curs? Nu stiu daca e o problema de discriminare,
cat una de influentare. Cat discernamant au copiii?

S-a mai invocat principiul democratic. Aici din nou problema este delicata. Statul nu
poate sa reglementeze o decizie democratica a unei comunitati, cum este cea scolara.
Daca asa au vrut copiii, atunci asa e bine. Ok, dar daca facem un sondaj printre copii si vedem
ca ei vor postere cu Adrian Copilul Minune pe perete? Stiu ca este o comparatie exagerata,
dar nu dati cu pietre, hai sa discutam teoretic. Comunitatea decide sa puna postere cu manele,
cu MISA sau cu Xenu. Se mai aplica principiile democratice? Sunt sigura ca nu si ca
ministerul va reglementa atunci scoaterea lor din salile de curs.

Parerea mea este ca orice pozitie ai adopta in aceasta problema, este supusa relativitatii. O
pozitie transanta este riscanta si Pe de-o parte, a interzice icoanele cand toata lumea le vrea
acolo, este gresit, pe de alta parte, exprima o forma de discriminare si de incalcare,
subtila, intr-adevar, a libertatii individuale.

Decizie colectiva sau decizii individuale?

Este regretabil că termenii în care a decurs dezbaterea pe tema icoanelor în şcoli reflectă
dezinteresul pentru libertate. “Să menţinem sau să eliminăm icoanele din şcolile de stat
româneşti?” Însăşi formularea problemei ascunde presupunerea că decizia trebuie să fie
colectivă, nu individuală. Orice am răspunde, suntem obligaţi să presupunem că noi toţi
împreună – prin mecanismul democratic al deciziilor colective – va trebui să decidem
soarta totalităţii bucăţilor de perete din fiecare clasă a fiecărei şcoli a fiecărui oraş si sat
din România. Există însă nenumărate decizii importante pentru toţi pe care nu le luăm
în mod colectiv. Ar trebui oare să decidem colectiv şi un preţ uniform al laptelui în România?
La fel cum pe o piaţă liberă preţul laptelui variază de la cartier la cartier în funcţie de
preferinţele relative ale consumatorilor, într-o ordine a libertăţii individuale, distribuţia
icoanelor pe bucăţile de pereţi ai şcolilor este decisă în mod dispersat de deciziile elevilor şi
profesorilor din teritoriu cu privire la pereţii “lor”.

Desigur, nu ei sunt proprietarii pereţilor. Dar chiar dacă proprietarul este statul, (colectivul
“noi toţi”), proprietarul deţine şi dreptul de transfer al deciziei către alţii. Mulţi chiriaşi ai
apartamentelor folosesc pereţii spaţiului închiriat în feluri atât de neimportante pentru
proprietar (de exemplu numărul icoanelor din sufragerie) încât decizia este lăsată chiriaşului.
În condiţii favorabile transferului voluntar de drepturi de decizie, ele merg către cei pentru
care decizia respectiva contează mai mult, către chiriaşi. Ei sunt cei care trebuie să vadă
pereţii zi de zi.

Pentru cine contează mai mult?

Piaţa însăşi este un mecanism care facilitează transferul drepturilor asupra folosirii resurselor
către cei pentru care contează mai mult. Piaţa alocă resursele acelora care sunt dispuşi să
plătească mai mult pentru ele. Faimoasa teoremă a economistului Ronald Coase spune că
atâta vreme cât părţile îşi pot schimba între ele dreptul de decizie fără probleme, chiar dacă
iniţial dreptul îi aparţine celui pentru care nu contează atât de mult, acesta va găsi profitabil să
îl vândă rapid celuilalt, pentru care contează mai mult. Transferul ar fi în beneficiul tuturor.
Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă când costurile de tranzacţie (cu drepturi de decizie)
sunt mari. Tocmai de aceea, spune el, în condiţiile în care tranzacţiile ar fi foarte dificile,
alocarea iniţiala a drepturilor este foarte importantă. Un judecător sau un legislator ar trebui să
se gândească de două ori cui dă un drept de decizie, pentru că dacă îl alocă celui pentru care el
contează mai puţin, celălalt nu va avea posibilitatea să îl preia sau să îl cumpere.

Ce ar spune teorema în cazul icoanelor? Că dacă dreptul de decizie asupra acestei bucăţi din
acest perete al acestei clase din această şcoală aparţine ministerului sau parlamentului, atunci,
chiar dacă pentru elevul dintr-a X-a B prezenţa unei icoane în dreptul lui contează mai mult
decât contează pentru domnul ministru Hârdău, dreptul rămâne tot ministerului. Coase ne-ar
sfătui să alocăm iniţial dreptul de decizie în zona locală a consiliului director al şcolilor sau şi
mai locală, a claselor, astfel încât în cele din urmă elevii şi profesorii locali, cei pentru care
contează mai mult, să îşi poată negocia uşor unii cu alţii dreptul de decizie asupra agăţării
icoanelor şi afişării posterelor. Aceasta ar permite un reglaj fin conform preferinţelor celor
implicaţi.

Soluţia libertariană la problema discriminării

De ce am elimina dreptul locatarilor şcolilor de a afişa icoane pe pereţi? Argumentul care a

făcut vâlvă este cel al discriminării ateilor, liber-cugetătorilor şi al celor de culte diferite.
Soluţia eliminării dreptului localnicilor de a decide prezenţa icoanelor este însă profund
greşită. Discriminarea reprezintă o distribuţie inegală sau neuniformă a avantajelor între părţi
sau între drepturilor parţilor. Într-adevăr, soluţia la această problemă trebuie să fie o
uniformizare. Ea poate fi de două feluri: sau eliminăm avantajul unei părţi, sau adăugăm un
avantaj simetric şi celeilalte părţi. Sau negăm dreptul de a afişa simboluri creştine celor care
doresc să afişeze simboluri creştine, pentru a-i egaliza cu ceilalţi care nu doresc, sau adăugăm
dreptul simetric de a afişa simboluri diferite de cele creştine celor care nu doresc afişarea
simbolurilor creştine. Sau negăm o libertate şi egalizăm nivelul de constrângere, sau adăugăm
o libertate corespondentă în partea cealaltă şi mărim gradul total de libertate.

“Care uniformizare e preferabilă? Constrângerea simetrică, sau libertatea simetrică?”

Avocaţii egalizării “in jos”, sau ai constrângerii simetrice pretind că prezenţa unei
icoane agăţată de către un elev din banca întâi în dreptul băncii întâi ofensează
intolerabil prin încărcătura sa simbolică de putere pe ateul / liber-cugetătorul /
musulmanul din banca a doua. Întreb însă, cum e posibil ca “încărcătura” simbolică a
unei icoane să afecteze un non-credincios? Ateul si musulmanul sunt imuni la ea.
Avocatul secularizării va obiecta că mesajul trimis de icoana agăţata de băieţelul din
banca întâi este un mesaj de putere permanent dacă fetiţa non-crestină din banca a doua
ştie că băiatul interpretează icoana ca pe o victorie a lui asupra ei.

Soluţia libertariană a acestei probleme este să permită blocajul sau bruierea mesajului venit
dinspre banca întâi cu un mesaj simetric de semn opus pe care fetiţa îl poate transmite afişând
un tablou cu Freud sau Mahomed în dreptul băncii ei. Şi acum situaţia este simetrică, însă
într-un fel în care gradul total de libertate creşte.

De ce soluţia de egal maxim de libertate între indivizi este preferabilă stării de constrângere
simetrica? Simplu: pentru că intensitatea mesajului de putere se întemeiază pe povestea
simbolică din spatele icoanei. Daca băiatul însuşi nu ar crede în propria poveste, nici el nu şi-
ar putea interpreta propriul gest ca pe o victorie. Iar dacă povestea din spatele simbolului
celuilalt este întotdeauna crezută mai puţin decât cea care întemeiază propriul mesaj, atunci şi
sensibilitatea în rău la mesajul de putere al celuilalt este mai scăzută decât sensibilitatea în
bine la propriul mesaj. Suma este pozitivă. Pentru fiecare din ei, prezenţa ambelor mesaje va
fi preferabilă lipsei ambelor mesaje. Pentru fiecare din ei, starea de libertate simetrică va fi
preferabilă celei de constrângere simetrică

Drumul către servitute

Să presupunem ca dreptul de decizie nu va fi cedat indivizilor locali. Să zicem că se va decide

secularizarea uniforma. Un elev ingenios îşi va putea comanda la un preţ accesibil un tricou
personalizat cu figura lui Hristos. La fel va putea face eleva băncii a doua cu Freud, Marx,
Dracul, Mahomed, Elvis Presley, Gregorian Bivolaru. Curând însă, noul teren al manifestării
libertăţii va fi cucerit de stat pentru că efectul “discriminatoriu” va fi acelaşi, deşi condiţia
pereţilor goi va fi îndeplinită. Curând, o nouă petiţie împotriva discriminării va fi înaintată şi
statul se va grăbi din nou să rezolve situaţia prin prohibirea costumaţilor cu efect
discriminatoriu. Următoarea egalizare în jos va fi - precum la vecinii "civilizaţi" francezi -
prohibireaunoradintre aceste costumaţii nocive între zidurile şcolii (a valurilor mahomedane
purtate de fetele musulmane si a tricourilor cu Hristos). Dar de ce doar a acestora? Noua
situaţie asimetrică creată de manifestarea libertăţii de exprimare a adepţilor cultului lui Elvis
sau Bivolaru va trebui “corectată”. Ne vom întoarce deci la uniforme în şcoli. Dar
discriminarea va apărea din nou: de ce doar în şcoli?

1. Profesorul buzoian de filosofie a precizat ca nu este contra orelor de religie si nici

contra prezentei icoanelor in spatiul privat, ci critica acceptarea icoanelor crestine in
scolile publice. „Este o discriminare fata de copiii de alte confesiuni, dar si o
amenintare la dreptul la libera constiinta si la optiune religioasa“, a motivat
Moise. El a vorbit despre „incalcarea drepturilor la libertatea de gindire a tuturor
copiilor din Romania, scopul scolii fiind acela de a forma personalitati autonome,
care, la majorat, sa poata alege, fara a fi influentate, daca pastreaza religia, devin
atei sau trec la alta confesiune“.

In replica, inspectorul scolar din Buzau Paul Negoita a spus ca „in Liceul de Arta, care a fost
reclamat, pe pereti sint doar lucrarile de diploma ale elevilor de la cursul de iconografie si nu
icoane sfintite de Biserica Ortodoxa“. Decizia in privinta litigiului a fost aminata de CNCD
pina pe 21 noiembrie.

 Reactia societatii civile

Reclamatia profesorului Moise este sustinuta de o scrisoare deschisa adresata CNCD si

semnata de membri ai societatii civile. Jurnalistul si psihologul Mircea Toma ne-a spus ca
„efectul icoanelor ortodoxe de pe pereti este similar cu cel al unui panou publicitar la o
bautura racoritoare agatat toata ziua pe peretii scolii“. In plus, el crede ca, in primele clase,
copiii carora li se preda religie nu au o gindire critica, suficient de dezvoltata, ajungindu-se la
„indoctrinare“. „Icoanele ortodoxe de pe peretii scolii ii fac pe cei de alta confesiune sa se
simta exclusi, iar religia ortodoxa promoveaza discriminarea femeilor, de la nastere,
cind sint considerate impure, pina la casatorie, cind li se spune ca trebuie sa fie supuse
barbatului“, si-a motivat adeziunea la scrisoarea deschisa Mihaela Miroiu, specialist in
studiile de gen. Unul dintre initiatorii scrisorii, Remus Cernea, presedintele Solidaritatii
pentru Libertatea de Constiinta, a declarat pentru „Cotidianul“ ca, in cazul unui raspuns
negativ al CNCD, umeaza o reclamatie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la
Strasbourg. (V.B.)
Pornite fie din interiorul, fie din afara crestinismului, episoadele iconoclaste au avut, mereu,
temeiuri serioase. Icoana este un inamic redutabil. A fost considerata, pe rind, o incalcare a
poruncilor divine, obiectivare a opiumului popoarelor si, acum, surpatoare de drepturi
si de libertati fundamentale. In Romania, e a doua oara, dupa ateismul agresiv al
regimului comunist, cind statul este chemat sa tina icoanele departe de scoli. Rapid, ai
spune ca asemanarea se opreste aici pentru ca sensul cererii e altul. Atunci, Partidul Comunist
eradica traditii si credinte pentru a face loc unei ideologii unice, fara de Dumnezeu. Acum e
vorba despre drepturile si libertatile fundamentale ale omului. E altceva. Dar, chiar e? Propun,
timid, sa nu ne pacalim cu vorbe frumoase. Dezbaterea in legatura cu prezenta icoanelor in
scoli nu are nimic juridic. Atita vreme cit nu se poate dovedi ca exista un raport de cauzalitate
intre prezenta unei icoane pe peretele unei clase si infringerea libertatii de constiinta a unui
singur elev din acea clasa, problema nu e juridica. E ideologica. Aici nu se infrunta
partizanii legalitatii cu apologetii suprematiei divinului. Se infrunta doua filosofii de viata,
doua viziuni asupra lumii, acutizate in asemenea masura incit au devenit ideologii: una
liberala (in sens american), si alta conservatoare. Cred ca atragerea statului in aceasta
infruntare este foarte periculoasa. Imi place sa cred ca traiesc intr-o tara in care lupta
ideologiilor nu se transeaza prin ucaz, „manu militari“.

Dupa parerea mea, cei care sustin cererea dlui Emil Moise comit doua erori. Prima, ca nu
inteleg bine ce sint icoanele, ce semnificatie au obiectele asupra carora, cu responsabilitate
civica, s-au napustit. „Prezenta icoanelor pe peretii salilor de curs exercita o presiune
asemanatoare tablourilor cu Nicolae Ceausescu, prezente peste tot inainte de ’89, si care
impuneau o anumita atitudine“, spune dl profesor de filosofie Emil Moise („Adevarul“,
22 nov.) „Efectul icoanelor ortodoxe de pe pereti este similar cu cel al unui panou publicitar
la o bautura racoritoare agatat toata ziua pe peretii scolii“, spune dl psiholog si jurnalist
Mircea Toma („Cotidianul“, 15 nov.). Sigur, nu neg dreptul cuiva de a privi la fel orice obiect
colorat de pe perete. Bannerele publicitare, indicatoarele spre closete, tablourile maestrilor
flamanzi, afisele de meci, icoanele pot sa insemne, pentru cineva, acelasi lucru. Numai ca cei
mai multi nu gindesc asa. Nu indraznesc sa sugerez iconoclastilor de azi sa viziteze citeva
pasaje artistice ca sa vada, de pilda, ca icoana nu e afis propagandistic, ci fereastra spre
Cer, nu e panou agitator si nici unealta perfida a prozelitismului, ci prilej de liniste
interioara si de tatonare calma a altor lumi. As risca sa fiu luat in ris. Dar, totusi, sa iei ceva
drept ceea ce tu crezi ca e, fara sa te gindesti la ceea ce a vrut omul care a confectionat lucrul
sa transmita si, mai ales, la ce a vrut cel care expune lucrul in public sa exprime, mi se pare o
dovada de ingustime mentala inspaimintatoare. In mintea dlui Moise si a sustinatorilor sai, in
scoala romaneasca icoana nu trebuie sa fie mai mult decit un obiect didactic pe care
profesorul de religie il aduce dupa el, cam cum aduce profesorul de anatomie scheletul sau
profesorul de geografie harta fizica a lumii. Numai ca icoana, in sens plastic, nu arata nimic.
Un chip si atit. Nu e, nici macar, o fotografie. Icoana isi descarca simbolul numai daca
prezenta ei e permanenta si, de aceea, ea nu poate fi obiect didactic decit pentru un invatamint
ateu si sper ca dl Moise face distinctia dintre ateism si laicitate.

A doua eroare tine de un fel de fundamentalism civic, cultivat de unii cu fervoarea unei mode
extravagante. Sint oameni care cred ca spatiul public si, mai precis, acel spatiu administrat de
stat, trebuie sa fie aseptic, fara urma de optiune, de o perfecta neutralitate. Spatiul public pur,
adica un spatiu public vid din punct de vedere spiritual, este una dintre cele mai rele
consecinte ale corectitudinii politice dusa la acea limita la care ea este, cu adevarat,
inacceptabila. Intii, ca spatiul public apartine tuturor, ca de-aia e public. De aceea, e firesc
ca spatiul public al unui popor care e in proportie de 85% ortodox arata intr-un fel, diferit de
cel al unui popor care este 99% islamic si cu totul altfel decit cel al unui popor compus in
proportie de 88% din atei. Or, chiar asta ma tem ca reprezinta demersul dlui Moise: o
plingere administrativa impotriva firescului.

Mie mi se pare ca efectul primordial al icoanei asupra unui copil este de ordin moral si nu de
ordin religios. Prezenta unui chip cu aura mistica moralizeaza si nu indobitoceste - cel putin
asa simt eu. Spaima ca icoanele din clase vor transforma copiii in hoarde de sclavi incatusati
care se tirasc fanatizati la picioarele Preafericitului, mi se pare pura halucinatie. Imi veti spune
ca un copil ateu se simte lezat. Chem, iarasi, la realism. Nu exista copil ateu, exista doar copii
ai caror parinti sint atei si, mai departe, exista parinti care transmit sau nu asupra copiilor
militantismul lor. Sint parintii atei care, de pilda, explica copilului ca icoana este un obiect
estetic care are, maximum, insemnatate morala, dupa cum sint si parintii atei care explica
copilului ca trebuie sa se simta opresat de prezenta icoanei pe perete. In orice caz, nu icoana
lezeaza copilul. Ceea ce i se spune copilului acasa ca reprezinta icoana e de natura sa il faca
confortabil sau aprehensiv in prezenta icoanei.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a facut o recomandare care a lasat

românii stupefiati: “Simbolurile religioase, cum ar fi icoanele, pot fi afisate numai in cursul
orelor de religie sau exclusiv in cadrul invatamântului religios”!

“România este un stat laic si trebuie sa-si manifeste neutralitatea fata de cult”, a
declarat Csaba Ferenc Asztalos, presedintele CNCD. In ceea ce-l priveste, Ministerul
Educatiei si Cercetarii, Mihai Hardau, a informat CNCD ca nu-si asuma responsabilitatea
pentru ceea ce se va petrece in salile de curs. In replica, CNCD spune ca MEC este cel obligat
sa puna lucrurile la punct.

Reprezentantii cultelor sunt impotriva recomandarii

Preotul protopop Constantin Tomozei ne-a declarat: “Icoanele au fost introduse in scoli dupa
revolutie si nu printr-o lege sau recomandare. Ele au fost cerute de parintii elevilor, nu
impuse, intrându-se de fapt intr-o normalitate spitrituala caracteristica poporului român.
Asociatia respectiva nu se poate plânge de discriminare deoarece nu poate apela la vreo
lege, intrucât icoanele n-au fost introduse in scoli prin lege.

A avea o icoana intr-o clasa unde sunt elevi crestini nu inseamna discriminare, deoarece
pentru ei este un stimulent, un ajutor spiritual, iar pentru cei care nu cred in Dumnezeu,
un simplu tablou. Eu ii sfatuiesc pe cei care a cerut interzicerea icoanelor in scoli sa mearga
pe drumurile tarii si sa vada câte troite sunt. Ce sa facem cu ele, dupa acest domn, sa le dam
jos?”

Prof. Petre Mares, preot la Biserica Sfintii “Petru si Paul”, din Bacau, considera ca aceasta ar
fi “o limitare a unui drept al unei persoane credincioase contrar convingerii sale personale.
Interdictia ar putea fi considerata si ca un atentat la exprimarea gândirii si trairii spirituale ale
omului. Libertatea nu inseamna a atenta la libertatea celuilat.

Este de fapt o reinviere a ceea ce a fost iconoclastul in Evul Mediu si care a avut consecinte
nefaste asupra omenirii”.

Dan MINDIRIGIU
Cu sau fără icoane în şcoli
Joi 23 noiembrie 2006, 16:43

Icoanele rămân în şcoli până când Ministerul Educaţiei va lua o decizie în ceea ce priveşte
prezenţa simbolurilor religioase în aceste instituţii. Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării a recomandat Ministerului Educaţiei să afişeze simbolurile religioase în clase
doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate exclusiv învăţământului religios.
Consiliul pentru Combaterea Discriminării va transmite oficial Ministerului Educaţiei aceste
recomandări în cel mult 15 zile.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei plasează această problemă la Parlament. "Considerăm

că împreună cu Comisia de Învăţământ din Parlament, prin dezbaterea aceastora, vom putea
lua cea mai bună hotărâre", este de părere Mircea Mureşan, purtător de cuvânt al MEdC.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române spun că prezenţa însemnelor religioase nu a fost

impusă de nimeni.

"Cred că nici MEdC, BOR, nici CNCD şi nici o altă instituţie nu poate rezolva acestă
problemă. Dacă există icoane în şcoală, ele nu sunt altceva decât rezultatul iniţiativei
părinţilor, elevilor şi profesorilor", a spus Constantin Stoica, purtător de cuvânt Patriarhia
Română.

Asociaţia Civic Media a înaintat, marţi, o petiţie Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării în care cere păstrarea simbolurilor religioase în şcolile romaneşti.

Ministerului Educatiei si Cercetării i-a fost transmisă Hotărîrea nr. 323/ 21.11.2006 a
Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării privind
elaborarea si implementarea unor norme interne, care să reglementeze prezentta simbolurilor
religioase în institutiile de învătămînt public din România. „Anterior primirii acestui
document, MEdC si-a exprimat dorinta de a initia o dezbatere pe aceasta temă în Comisiile de
învătămînt din Parlamentul României, precum si cu Federatia Natională a Asociatiilor de
Părinti. Cu toate acestea, MEdC a fost acuzat că «se spală pe mîini», motiv pentru care se
impune să precizăm că Ministerul Educatiei si Cercetării tratează această problemă cu
maximă responsabilitate si apreciază că poporul român este un popor credincios, care a reusit,
gratie credintei, să depăsească 50 de ani de interdictii. Interventia Ministerului Educatiei si
Cercetării pentru înlăturarea simbolurilor religioase din sălile de clasă ar fi total deplasată si ar
restrictiona libera optiune. În plus, atît petitionarul, cît si emitentii deciziei omit un aspect
important - prezenta icoanelor în unitătile de învătămînt nu este consecinta unui ordin
ministerial, ci o hotărîre a societătii civile. Prin urmare, trăind într-o societate democratică,
decizia trebuie să apartină tot părintilor, comunitătii locale si nu în ultimul rînd scolii. În
virtutea principiilor democratice, considerăm că exista prerogative naturale ce nu trebuie
îngrădite de acte normative. În consecintă, dorim ca într-o unitate scolară normele interne
care să reglementeze prezenta simbolurilor religioase să fie stabilite de comunitătile locale si
sîntem de acord cu o abordare diversificată, functie de apartenenta religioasă a populatiei. Cu
o singură conditie - respectarea Legii învătămîntului care interzice prozelitismul religios în
scoli“, se precizează în comunicatul emis de Ministerul Educatiei si Cercetării.
bUCUREŞTI - Ministerul Educaţiei şi Cercetării consideră că prezenţa simbolurilor
religioase în şcoli trebuie să fie stabilită de comunităţile locale, cu atât mai mult cu cât
introducerea icoanelor în unităţile de învăţământ nu este consecinţa unui ordin
ministerial, ci o hotăr âre a societăţii civile.
Potrivit comunicatului, MEdC este de "acord cu o abordare diversificată, în ceea ce
priveşte prezenţa simbolurilor, în funcţie de apartenenţa religioasă a populaţiei”.
"Intervenţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru înlăturarea simbolurilor religioase
din sălile de clasă ar fi total deplasată şi ar restricţiona libera opţiune", se precizează în
document.

Libertatea de constiinta
Libertatea de constiinta este ingradita si incalcata de gestul de a aproba atarnarea de
icoane religioase in scolile de stat. Este o maniera de indoctrinare, si acest gest "al
majoritatii" este nejustificat.

O analogie poate fi facuta cu ceea ce se intampla in regulile de functionare ale presei, si

relatia acesteia cu libertatea de constiinta. Presa trebuie sa fie nepartinitoare, si obiectiva.
Neutra fata de diferitele viziuni sau prezentari de situatii. Codul deontologic al Clubului
Roman de Presa prevede dreptul la replica, si prezentarea ambelor perspective ale partilor, pt
a nu limita libertarea formarii de opinie, si implicit libertatea de constiinta. Prezentarea unei
singure perspective, a scenariului unei singure parti este mai aproape de propaganda decat de
obiectivitate. Reprezinta impunerea unui singur pct de vedere, care ar putea fi neadevarat. De
aceea, TVR, televiziunea nationala a trebuit sa prezinte si pctul de vedere al premierului, dupa
cel al lui Basescu. Pt a nu ataca libertatea de constiinta, formarea libera de opinie asupra
situatiei. Argumentul ca majoritatea ar dori sa-l vada pe Basescu, sau ca majoritatea il aproba
pe Basescu nu are relevanta.Chiar daca majoritatea telespectatorilor nu sunt de acord cu
Tariceanu, si nu ar dori un interviu cu el, nu inseamna ca el nu are dreptul la replica, si nu
inseamna ca aceasta ar justifica lipsirea telespectatorilor, indecisi sau nu, de cealalta
perspectiva asupra lucrurilor.

Nu societatea civila decide in respectarea libertatii de constiinta. Societatea civila este oprita
in a face abuzuri asupra libertatii de constiinta, deoarece mereu exista in societatea civila o
majoritate care bineinteles, isi va prefera propriul punct de vedere fata de cel al minoritatii.
Majoritatea nu va dori prezentarea celuilalt punct, pt ca il dezaproba oricum, si nu vede rostul
prezentarii acestuia, el fiind gresit. Libertatea de constiinta trebuie aparata impotriva
dictaturii majoritatii. Daca majoritatea isi impune punctul de vedere, prin scoaterea
celuilalt punct de vedere din circulatie, cum ar mai putea sa existe libertate de
constiinta? Patapievici, marele adversar al comunismului, este insa de principiul opus, care
nu are nimic de a face cu o societate libera: el incurajeaza, ca in emisiunea lui Mihaiu de pe
TVR1, impunerea ideii majoritatii, si limitarea libertatii de constiinta.Limitarea gandirii altfel,
care astfel apare ca anormala, ca o anomalie, nu ca o varianta libera de alegere.

Icoanele nu au ce cauta in scolile publice de stat deoarece prezenta lor acolo e

nejustificata si impotriva libertatii de constiinta, libertatea de a avea alte credinte si de a
nu fi de acord cu mesajul lor ideologic. Majoritatea nu are dreptul sa-si impuna ideile si
simbolurile, la fel cum nu are dreptul sa -l impuna pe Basescu la televiziunea nationala.
Ambele incalca libertatea de constiinta, care este esentiala intr-o societate libera si
democratica. Altfel ajungem la totalitarismul ideologic, fie el si religious. Si tocmai
iesisem dintr-un totalitarism la fel de ideologizat, cel al ideilor si perspectivei comuniste,
cu care nu aveai libertatea de
a nu fi de acord, si ale caror simboluri ti-erau impuse in salile de clasa deasupra tablei:
stema si portretul conducatorului.

1. Exista o eroare de logica informala care se numeste Argumentum ad numerum (sau

Ad populum). Eroarea este a crede ca numarul suporterilor unei idei justifica adevarul
acesteia. Fals. Numarul este irelevant pt valoarea de adevar a tezei.

Singura justificare (care nu e de fapt o justificare, ci subiectivism) a opozantilor deciziei

CNCD este faptul ca sunt ortodocsi. Sustinerea icoanelor ortodoxe in scoli o fi
consistenta cu propria lor credinta, si dorinta de propagare a acesteia, dar nu are
absolut nimic principial. Prinicipiile se aplica universal, si au o forma generala.
Sustinatorii icoanelor nu urmeaza vreun principiu universal, sau umanist, ci doar
propria lor credinta, propriile lor icoane. Nu altceva. Iar aceasta nu e o justificare sau
un argument.

Problema e nu interzicerea icoanelor in mod special, sau a celor ortodoxe in mod si mai
special. Nu este un atac impotriva religiei lor. Oricum, religia isi are autonomia proprie, locuri
de cult si o gramada de mediatizare. Nu are insa ce cauta in spatiul public educational de
stat. Locul icoanelor si al celorlalte simboluri religioase este in lacasele specifice de cult,
si in spatiul privat. Nu exista vreo justificare pentru prezenta lor (si mai ales doar a unei
singure clase de simboluri religioase) in cadrul claselor invatamantului de stat. Pt ca
statul fiind secular, este neutru din punct de vedere religios. Nu trebuie sa favorizeze
vreo religie, fie ea si majoritara.

Iar singurul mod de a trata egal toate confesiunile religioase si de a fi neutru, este de a
nu favoriza prezenta niciunui simbol religios. Sa le reprezinti pe toate e inadecvat.
Absenta simbolurilor religioase nu are vreo influenta asupra alegerii credintei, sau
alegerii vreunei credinte speciale. Este o problema personala a fiecaruia, iar doar
aceasta neutralitate respecta pluralismul religious si libertatea acestei decizii personale.

2. Aceasta cruciada purtata acum e doar un semn al ratarii complete a sensului problemei si a
confuziei care traduce aceasta hotarare a CNCD intr-un atac asupra ortodoxiei sau
crestinismului.

Nu se intelege ca exista si alte posibilitati, si alte perspective sau confesiuni. Pluralismul

religios si toleranta reciproca nu inseamna a-mi atarna simbolurile mele religioase, pt ca sunt
o majoritate. Este exact opusul.

Pe de alta parte, aceste simboluri sunt denumite astfel pt ca simbolizeaza ceva. Ele stau
pt ceea ce majoritatea considera a fi credinta adevarata, corecta, si deci, fireasca. Este
exact propaganda propriei lor ideologii: icoanele si crucifixul nu sunt semne neutre, ele
transpun in spatiul public ideea ca acestea sunt niste adevaruri, care “ne” reprezinta si
reprezinta statul. Au un rol de indoctrinare ideologica si religioasa si mai acutizat de
prezenta in spatii educationale. Copii sunt formati in aceste spatii. Ei se afla intr-o
perioada pre-critica, pre-teoretica, pre-reflexiva, susceptibili la imaginea aceasta, a
“credintei adevarate”. Dar tocmai aceasta prezentare, in acest mod, si in aceasta etapa a
formarii lor intelectuale, ii face subiectii indoctrinarii religioase. Libertatea religioasa
reprezinta alegerea si definirea personala a religiei urmate. Aceasta nu are cum sa se
faca in acest fel. Pe de alta parte, insusi mediul scolar, prin definitie, are un caracter
autoritar si impune idei, pt ca, copii nu merg la scoala pt a chestiona si refuza ce li se
preda acolo.Ei invata. Se dezvolta si se maturizeaza. Indoielile si analizele vin firesc mai
tarziu, cand copilul are aparatul conceptual format. Iar jocul acesta cu neutralitatea e
unul foarte periculos. Credinciosii si dogmaticii din media doresc sa minimalizeze acest
aspect, dar el este esenta problemei, si are o greutate decisiva. Impunerea unei religii ca
adevarata si ca parte fireasca a societatii este in conflict explicit cu libertatea de a
accepta sau nu aceasta religie, si credintele inerente ei.

3. Mai exista si halucinanta teza, cu iz schizofrenic paranoid, ca eliminare simbolurilor

religioase din scoli echivaleaza cu ateismul. Este rizibil. O societate si o media coplesite de
biserici la fiecare colt, transmisii cu moaste autohtone sau de import, care fac minuni peste
minuni, slujbe live, preoti care binecuvinteaza stadioane, emisiuni religioase, sarbatori
respectate inclusiv de stat (dar nimeni nu are liber de Ramadan). Toata aceasta societate e
sufocata de irationalism religios si superstitie -inclusiv la fostul antrenor Iordanescu si
icoanele-portar-, in frunte cu arhanghelul ei, Becali, si totusi capetele vorbitoare si autorii de
editoriale echivaleaza scoaterea acestor simboluri cu ateismul. Dan Pavel in Ziua 4 dec, e un
exemplu:

Toti liderii "bisericilor" din Romania (pe care "corectitudinea politica" oficiala le denumeste
"culte"), crestine si noncrestine, s-au declarat impotriva respectivei recomandari, semn ca
inteleg mai bine viata morala si religioasa a poporului, care nu mai vrea ateism, nici macar
disimulat sub ideologia lui "political correctness."

Existenta neutralitatii, si tratamentul egal firesc intr-o scoala a unui stat secular, laic, a
tuturor optiunilor religioase, inseamna ateism. Complet absurd. Tabla clasei, fara vreo
cruce sau icoana deasupra, obliga la ateism? Ce legatura are absenta vreunui simbol cu
convingerea si religia personala a elevului, sau profesorului, care are o biserica la 100 m de
scola, are Radio Evanghelia, are icoane si Biblie acasa, lantisor cu crucifix la gat, si liber de
Paste? Este un Non-Sequitur (eroare logica semnificand ‘nu urmeaza’) colosal. Si penibil.
Este natural sa te ciocnesti de religie pe strada, in media, presa, librarie, justitie, dar in
momentul in care indraznesti sa aperi dreptul libertatii de constiinta, si sa pastrezi scoala de
stat neutra si non-coercitiva, este un ateism deghizat. Care lezeaza “sensibilitatea majoritatii”.
Care este impiedicata sa-si impuna abuziv simbolurile proprii in educatie. Un astfel de mod de
a judeca este o manifestare a intolerantei religioase si gandirii dogmatice care permeaza
Romania in acest moment. Pana la nivelul academicienilor si formatorilor de opinie. Ca sa nu
mai vorbesc de jurnalistii-filozofi.

"Razboiul icoanelor" imparte societatea civila in doua

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii cere Ministerului Educatiei sa dea jos
icoanele de pe peretii scolilor, scrie Cotidianul. Asociatia Civic Media a anuntat ca va
contesta conform legii decizia Consiliului care, in opinia organizatiei, discrimineaza
majoritatea credincioasa a tarii, scrie Ziua. Patriarhia a mobilizat o masa considerabila de
iconoduli, care a lansat o contraofensiva puternica impotriva iconoclastilor, scrie Romania
Libera. Lupta cu icoanele, dinainte pierduta in mediul rural, scrie Adevarul.

Copiii spun ca icoanele ii ajuta la teze

de Valentin POPESCU (Adevarul)

"Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu", isi incep elevii de clasa intai ora de religie,
cu mainile impreunate de rugaciune si cu fata spre icoana asezata pe peretele dinspre rasarit.
Din cei 20 de copii, unul s-a ridicat in picioare, dar nu spune rugaciunea si nici nu isi
indreapta privirea spre icoana.

Este adventist, participa la orele de religie, iar parintii lui nu au nimic impotriva.
Lupta cu icoanele, dinainte pierduta in mediul rural
O singura scoala, doua comunitati. In comuna Magureni, din Prahova, traiesc de aproape 200
de ani atat crestin-ortodocsi, cat si adventisti. Discriminarea este un cuvant care nu isi are aici
sensul. Singurul lucru care ii face sa fie radicali este impotrivirea comuna in legatura cu
recomandarea ca icoanele si alte simboluri religioase sa dispara din scoli.

Adevarul.
Icoanele, scoase din salile de clasa
de Victor Borza (Cotidianul)

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) cere Ministerului Educatiei sa

dea jos icoanele de pe peretii scolilor.

„Simbolurile religioase vor fi afisate doar in cursul orelor de religie sau in spatiile
destinate exclusiv invatamintului religios“, propune CNCD intr-o scrisoare adresata
MEdC. De asemenea, ministerului i se cere sa elaboreze „intr-un timp rezonabil“ o circulara
care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in scoli.

Aceasta hotarire vine in urma plingerii tinarului profesor Emil Moise, director al filialei din
Buzau a Solidaritatii pentru Libertatea de Constiinta (SLC), care cerea CNCD retragerea
simbolurilor religioase din scolile publice, care aduc o discriminare la adresa copiilor de
alte religii decit cea ortodoxa si incalca dreptul elevilor la libera gindire.

La rindul sau, MEdC considera oportuna prezentarea documentului cu pricina spre dezbatere
comisiilor de invatamint din Parlament. Pe de alta parte, purtatorul de cuvint al Bisericii
Ortodoxe Romane, Constantin Stoica, a precizat ca decizia este in contradictie cu
legislatia europeana si ca ea „ar trebui sa apartina comunitatii formate din parinti,
profesori si elevi“.
Cotidianul.

Civic Media contesta decizia CNCD

preluare Ziua
Prezenta la conferinta CNCD, Asociatia Civic Media a anuntat ca va contesta conform legii
decizia Consiliului care, in opinia organizatiei, discrimineaza majoritatea credincioasa a tarii.
Civic Media a strans in mai putin de o zi o lista impresionanta de institutii si personalitati care
sustin salvarea icoanelor si simbolurilor religioase ale tuturor credintelor in scoli.

Printre acestea se numara Asociatia 15 Noiembrie 1987 - Brasov, Centrul Rezistentei

Anticomuniste, Asociatia pentru Protectia Familiei si Copilului, Centrul Cultural
Israeliano-Roman, academicienii Balaceanu Stolnici, Dinu C. Giurescu, Eugen Mihaescu,
Augustin Buzura, artistii Mariana Nicolesco si Dan Puric, istoricul Alex Mihai Stoenescu
si sute de alte asociatii si personalitati.

Civic Media a exemplificat la conferinta cazuri similare din Italia sau Grecia, tari ale UE cu
majoritati religioase, in care s-a dat castig de cauza simbolurilor religioase.
Semnatarii Apelului Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios solicita Ministerului
Educatiei si Cercetarii si sindicatelor din Invatamant sa ia in considerare argumentele
societatii civile si sa tina cont de faptul ca Crucea este parte integranta a Stemei Romaniei. Pe
www.civicmedia.ro continua campania de strangere de semnaturi.
Ziua.

Reactia iconodulilor este masiva si coplesitoare prin proportii

preluare Romania Libera

Desi a venit cu oarece intarziere, reactia iconodulilor este masiva si coplesitoare prin
proportii.

Asociatia Civic Media, sustinuta de Patriarhia Romana, a lansat manifestul "Salvati Icoanele
Copiilor" si a coagulat o larga "Coalitie pentru respectarea sentimentului religios", care
include o plaja foarte eterogena de asociatii, dar si o serie de nume grele, oameni de cultura,
academicieni, scriitori, artisti, ziaristi etc.
Dupa panoramarea modului cum au rezolvat conflicte similare alte tari democratice,
iconodulii considera ca absenta icoanelor din spatiile publice i-ar discrimina pe cei
18.806.428 de crestini ortodocsi din Romania: "Noi, semnatarii acestei petitii, in numele
nostru si in vederea protectiei copiilor Romaniei de agresiunile anticrestine ale unui grup
ultraminoritar extremist, sustinem respectarea drepturilor noastre si ale copiilor nostri,
inclusiv prin pastrarea simbolurilor religioase in scolile romanesti". Petitia a fost trimisa
CNCD si Guvernului Romaniei.
Romania Libera.
HotNews.ro, 22 nov 2006
Libertatea religioasă are o dimensiune publică
În timpul primei vizite oficiale la Vatican a preşedintelui italian Giorgio Napolitano, Papa
Benedict al XVI-lea a subliniat faptul că libertatea religioasă autentică nu este o simplă
absenţă a violenţei împotriva credincioşilor. Papa a explicat luni oaspetelui său, care a sosit la
Vatican însoţit de soţia sa şi de un grup de oficiali guvernamentali, că dimensiunea religioasă
are şi o dimensiune publică, ce trebuie să fie garantată.

"Biserica şi statul, deşi total distincte, sunt amândouă chemate, potrivit misiunii lor respective
şi cu propriile scopuri şi mijloace, să slujească omul care este în acelaşi timp scop şi
participant al misiunii mântuitoare a Bisericii şi cetăţean al statului, şi ele colaborează pentru
a promova binele lui integral", a spus Sfântul Părinte. În acelaşi timp, "omul se prezintă
înaintea statului cu dimensiunea lui religioasă, care constă înainte de toate în acele acte
interioare, voluntare şi libere prin care omul îşi orientează cursul vieţii sale către Dumnezeu",
a spus Pontiful, citând din Declaraţia "Dignitatis Humanae" (nr. 3) a Conciliului Vatican II.
"Nici o putere umană nu poate comanda sau interzice acte de acest fel", a adăugat Papa
Benedict al XVI-lea.

Este o greşeală, a mai subliniat el "să considerăm că dreptul la libertatea religioasă este
suficient garantat atunci când convingerile personale nu suferă violenţe sau imixtiuni, sau
când ne limităm la a respecta expresia credinţei în interiorul unui loc de cult". "Nu putem uita
faptul că însăşi natura socială a omului cere ca el să îşi exprime în exterior actele lui religioase
interne; ca el să împărtăşească cu alţii problemele religioase; să îşi mărturisească religia în
comunitate", a declarat Sfântul Părinte. "Libertatea religioasă este, aşadar, nu doar a
indivizilor, ci şi a familiilor, a grupurilor religioase şi a Bisericii", a arătat el, într-un discurs
care a fost transmis de canalul RAI 1 al televiziunii publice.
Papa Benedict al XVI-lea a continuat: "Un respect adecvat al dreptului la libertatea religioasă
implică angajamentul autorităţilor civile de a ajuta la crearea condiţiilor favorabile pentru
promovarea vieţii religioase, pentru ca oamenii să poată cu adevărat să îşi exercite drepturile
lor religioase şi să îşi îndeplinească îndatoririle religioase, şi de asemenea pentru ca societatea
însăşi să profite de calităţile morale ale dreptăţii şi păcii care îşi au originea în fidelitatea
omului faţă de Dumnezeu şi faţă de voinţa Sa sfântă. "Libertatea pe care Biserica şi creştinii o
revendică nu dăunează intereselor statului sau ale altor grupuri sociale, şi nu caută o
supremaţie autoritară asupra lor. Mai degrabă, este o condiţie care permite îndeplinirea
serviciului vital pe care Biserica îl oferă Italiei, şi tuturor celorlalte ţări în care este prezentă".

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării recomandă ca simbolurile religioase să

fie afişate numai în cabinetele de religie. Victoria profesorului din Buzău este considerată
înfrângere de către Alianţa Civică, organizaţie care doreşte păstrarea simbolurilor în şcoli.
Scandalul icoanelor în şcoli este departe de a se fi încheiat. Ministerul Educaţiei va cere
Parlamentului să ia o decizie, atâta vreme cît în 99 din 100 de şcoli din România există cel
puţin o singură icoană!

Prezenţa simbolurilor religioase în şcoli trebuie să fie decisă de comunitate, de părinţii

elevilor şi, nu în ultimul rând, de şcoală

Data: 12.12.2006
Sursa: Ministerul Educatiei si Cercetarii

Ministerului Educaţiei şi Cercetării i-a fost transmisă Hotărârea nr. 323/21.11.2006 a

Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind
elaborarea şi implementarea unor norme interne, care să reglementeze prezenţa simbolurilor
religioase în instituţiile de învăţământ public din România. Anterior primirii acestui
document, MEdC şi-a exprimat dorinţa de a iniţia o dezbatere pe această temă în Comisiile de
învăţământ din Parlamentul României, precum şi cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de
Părinţi. Cu toate acestea, MEdC a fost acuzat că �se spală pe mâini", motiv pentru care se
impun următoarele precizări:

1. Ministerul Educaţiei şi Cercetării tratează această problemă cu maximă responsabilitate şi

apreciază că poporul român este un popor credincios, care a reuşit, graţie credinţei, să
depăşească 50 de ani de interdicţii.

2. Intervenţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru înlăturarea simbolurilor religioase

din sălile de clasă ar fi total deplasată şi ar restricţiona libera opţiune. În plus, atât petiţionarul,
cât şi emitenţii deciziei omit un aspect important: prezenţa icoanelor în unităţile de învăţământ
nu este consecinţa unui ordin ministerial, ci o hotărâre a societăţii civile. Prin urmare, trăind
într-o societate democratică, decizia trebuie să aparţină tot părinţilor, comunităţii locale şi nu
în ultimul rând şcolii.

3. În virtutea principiilor democratice, considerăm că există prerogative naturale ce nu trebuie

îngrădite de acte normative. În consecinţă, dorim ca într-o unitate şcolară normele interne care
să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase să fie stabilite de comunităţile locale şi
suntem de acord cu o abordare diversificată, funcţie de apartenenţa religioasă a populaţiei. Cu
o singură condiţie: respectarea Legii învăţământului care interzice prozelitismul religios în
şcoli.
Director,
Mircea MUREŞAN

Cea mai limpede definitie a situatiei a fost data, cred, de Radu Varia,
spunand ca Occidentul, din care facem parte, e in declin nu din cauza
fortei altora ci pentru ca abdica de la propria identitate. Timpurile
profane pe care le traim au ruinat traditiile, au degradat valorile
religioase, etica, morala, estetica, familia, scoala. Nu putem continua
astfel. Nu cred ca prezenta icoanelor in scoli este, in sine, cel mai
important lucru. Cred ca cel mai important e ce vor invata copiii despre
semnificatia lor, despre sacralitate, despre simbolul de umanitate, de
abandon de sine, de sacrifiu, de dragoste infinita pe care au vocatia sa-l
reprezinte. In acest sens, icoanele au rost in scoli".

Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, a declarat, duminica, la

Alba Iulia, ca este pentru pastrarea icoanelor in institutiile publice de invatamant fiindca
religia alaturi de scoala cultiva "sensibilitatea si inima buna intr-un copil", transmite
corespondentul MEDIAFAX

Adomnitei a spus ca isi doreste ca toata lumea sa se poata manifesta liber, iar daca
comunitatea isi doreste sa aiba icoane in scoli sa poata face acest lucru.

Demnitarul a dat exemplul unei camere de rugaciune pe care a vazut-o intr-o universitate din
strainatate care era multiconfesionala si putea fi folosita de studentii de diferite religii.
Ministrul a precizat ca in acea universitate erau studenti de "aproape toate religiile
pamantului" si puteau folosi concomitent aceeasi camera de rugaciune cu simboluri pentru
fiecare.

"Eu mi-as dori pentru Romania sa avem acest grad de cosmopolitism (�). Eu insumi sunt un
om religios si consider ca doar scoala si religia pot cultiva sensibilitate si inima buna si curata
intr-un copil. Daca scoatem una dintre cele doua cai de a sensibiliza copiii avem sanse foarte
mari sa crestem violenta", a mai spus Cristian Adomnitei. (Mediafax)

COMUNICAT DE PRESĂ
BUCUREŞTI, 21.11.2006

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a analizat petiţia

domnului Emil Moise, profesor de filosofie din Buzău, având ca obiect două capete de cerere:

 Retragerea simbolurilor religioase de pe pereţii publici ai cancelariilor, holulilor şi

sălilor de clasă din Liceul de Artă „Margareta Sterian”;
 Retragerea simbolurilor religioase din instituţiile de învăţământ public din România.

Petentul consideră că afişarea simbolurilor religioase pe pereţii unităţilor publice de

învăţământ constituie o discriminare împotriva persoanelor atee, agnostice, indiferente sau de
altă confesiune decât aceea căreia îi aparţin simbolurile religioase.

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a audiat părţile din
această speţă în data de 14.11.2006, la sediul instituţiei, urmând ca astăzi să se pronunţe, după
deliberări.
Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat după
cum urmează:

Cu privire la primul capăt de cerere, Colegiul Director a reţinut Sentinţa nr. 157 pronunţată în
şedinţa publică din data de 27 martie 2005 de către Tribunalul Buzău şi Decizia nr. 1917
pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iulie 2006 de către Curtea de Apel Ploieşti.
Astfel, instanţa a considerat că „prin existenţa simbolurilor religioase pe pereţii cancelariilor,
holulilor şi sălilor de clasă din învăţământ nu sunt încălcate drepturile fundamentale la
libertatea de conştiinţă, gândire şi libertatea credinţelor religioase, respectiv al egalităţii în
drepturi ale elevilor şi nu reprezintă o situaţie discriminatorie pentru fiica reclamantului, elevă
la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău, care frecventează orele de religie predate.
Se reţine că în cazul acestei unităţi de învăţământ există o situaţie specială în raport de
celelalte şcoli pendinte I.S.J. Buzău, întrucât majoritatea icoanelor expuse în această instituţie
sunt lucrări elaborate de elevii liceului sub îndrumarea profesorilor de specialitate, fiind
considerate obiecte de artă”. Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă şi irevocabilă. În
consecinţă, Colegiul Director nu se pronunţă, respectând principiul autorităţii de lucru
judecat.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării a decis să recomande Ministerului Educaţiei şi Cercetării
elaborarea şi implementarea unei norme interne (circulară, instrucţiune), într-un timp
rezonabil, prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de
învăţământ public. Această normă internă trebuie să se fundamenteze pe următoarele
principii:

 să asigure exercitarea dreptului la învăţătură şi accesul la cultură în condiţii de

egalitate;
 să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor potrivit convingerilor lor
religioase şi filosofice;
 să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor;
 să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor în condiţii de
egalitate;
 să afişeze simbolurile religioase doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate
exclusiv învăţământului religios.

Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării va fi

elaborată, motivată şi comunicată în termenul legal de 15 zile de la adoptare. Hotărârea poate
fi atacată în termen de 30 de zile la autoritatea emitentă potrivit art. 7 alin. 1 din Legea
nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Asociatia Civic Media * www.civicmedia.ro (  http://www.civicmedia.ro ) *  

office@civicmedia.ro

Catre: Guvernul Romaniei

In atentia: Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii

Salvati Icoanele Copiiilor

Asociatia Civic Media impreuna cu reprezentantii societatii civile
co-semnatari ai acestei petitii - scrisori deschise isi exprima opozitia
categorica fata de petitia “Privind retragerea simbolurilor religioase
din unitatile publice de invatamant” inaintata Consiliului National
pentru Combaterea Discriminarii pe data de 12 august 2006 de profesorul
Emil Moise, care este sustinuta de Alexandru Crisan si Monica Dvorski -
Centrul Educatia 2000; Catalin Tenita - Societatea Culturala Noesis;
Doina Jela – Asociatia Jurnalistilor Independenti din Romania; Dorina
Nastase - Centrul Roman de Studii Globale; Gabriel Andreescu – Centrul
de Studii Internationale; Gabriel Penciu - Asociatia Culturala si
Amicala Romana de la Strasbourg; Ghenadie Brega si Oleg Brega - Asociatia
Hyde Park; Joanne Richardson - Asociatia D Media, Cluj; Ioana Avadani –
Centrul pentru Jurnalism Independent; Ion Bogdan Lefter; Iustina
Ionescu – Centrul de Resurse Juridice; Liviu Andreescu; Mihaela Miroiu;
Mihai Burcea – Militia Spirituala; Mircea Toma, Razvan Martin –
Agentia de Monitorizare a Presei; Remus Cernea – Solidaritatea pentru
libertatea de constiinta; Renate Weber; Romanita Iordache – ACCEPT;
Ruxandra Costescu - membra Indymedia Romania; Roxana Tesiu - Centrul
Parteneriat pentru Egalitate; Smaranda Enache – Liga Pro Europa.
Avand in vedere Constitutia Romaniei; Declaratia Universala a
Drepturilor Omului; Pactul international referitor la drepturile economice,
sociale si culturale. Adoptat si deschis semnarii, ratificarii si adeziunii
de Adunarea Generala, prin rezolutia 2200 A(XXI) din 16 decembrie 1966,
intrat in vigoare la data de 3 ianuarie 1976; Pactul international
referitor la drepturile civile si politice. Adoptat si deschis semnarii,
ratificarii si adeziunii de Adunarea Generala, prin rezolutia 2200 A(XXI)
din 16 decembrie 1966, intrat in vigoare la data de 3 ianuarie 1976;
Declaratia privind drepturile persoanelor apartinand minoritatilor
nationale sau etnice, religioase sau lingvistice. Adoptata de Adunarea
Generala a Organizatiei Natiunilor Unite prin rezolutia 47135 la a 47-a
sesiune, 18 decembrie 1992; Declaratia privind eliminarea tuturor formelor
de intoleranta si de discriminare din motive de religie sau de
convingere. Adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, 25 noiembrie 1981,
rezolutia 36/55; Conventia europeana pentru protectia drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale,
Prin prezenta petitie va solicitam ca in analizarea petitiei “Privind
retragerea simbolurilor religioase din unitatile publice de
invatamant” sa luati in considerare urmatoarele elemente:
1. Chestiunea legislativa
Legislatia si practica din tarile membre ale Uniunii Europene, ca si
legislatia si practica Uniunii Europene nu interzic prezenta simbolurilor
religioase in public. De asemenea nu exista o lege care sa interzica
prezenta simbolurilor religioase in spatiul public nici in Romania (Anexa
1).
In Europa problema libertatii religioase si a prezentei simbolurilor
religioase in spatiul public nu este ingradita, fiind lasata la
latitudinea comunitatilor locale.
Mai mult, exista exemple europene recente care sustin prezenta
simbolurilor religioase in spatiul public. In acest sens va prezentam
urmatoarele cazuri:
1. a. La data de 15 februarie 2006 Curtea Suprema de Justitie a Italiei
a respins solicitarea de eliminare a crucifixului din scolile publice
argumentand ca acesta reprezinta un simbol al valorilor crestine care
stau la baza societatii. Judecatorii italieni au subliniat faptul ca
crucifixul simbolizeaza “valorile care inspira si stau la baza
Constitutiei noastre, a modului nostru de viata pasnic”. “Din acest punct de
vedere crucifixul poate avea o functie simbolica si educationala,
indiferent de religia elevilor”.
1. b. In anul 1995 Curtea Constitutionala a Germaniei a decis ca este
necesara modificarea Legii scolilor din landul Bavaria, in sensul
excluderii simbolurilor religioase din scoli. In ciuda faptului ca Legea
scolilor din Bavaria a fost modificata, practic nu au fost scoase
crucifixele din scolile publice – opozitia publicului fiind deosebit de
puternica. Incepand din anul 1996 Curtea Constitutionala a Germaniei nu a mai
acceptat cazuri referitoare la prezenta simbolurilor religioase in
scoli, preferand sa lase aceste reglementari in sarcina corpurilor
legiutoare locale. Opozitia publica fata de aceasta reglementare a dus la
situatia ca decizia Curtii Constitutionale din Germania a marit tensiunile
din sanul societatii in loc sa le micsoreze.
1. c. Grecia este membra a Uniunii Europene din anul 1981. Constitutia
si legile Greciei prevad si sustin prezenta publica a simbolurilor
religioase ale confesiunii crestin ortodoxe, fara ca institutiile Uniunii
Europene sa contrazica aceste prevederi legale prin nici o masura.
1. d. Pe langa exemplele europene enumerate mai sus consideram necesar
si un exemplu din Statele Unite ale Americii. Studentii Universitatii
Georgetown din Washington DC au sustinut intre anii 1996-1999 o campanie
intensa pentru introducerea crucifixului in salile de curs, campanie
incununata de succes. La data de 6 mai 2004, imamul Yahya Hendi de la
Universitatea Georgetown a declarat ca este “convins ca crucea
reprezinta un simbol religios important pentru toti oamenii. {i as protesta daca
crucea ar fi scoasa din salile de curs”.
1. e. In petitia sa profesorul Moise citeaza mai multe cazuri judecate
de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Insa citatele prezentate sunt
trunchiate si nu reflecta spiritul respectivelor cazuri si ale
deciziilor luate. Din acest motiv va solicitam sa analizati minutios chiar la
sursa fiecare din cazurile prezentate de profesorul Moise in
argumentatia sa, ele nereflectand spete sau situatii similare cu ceea ce sustine
domnia sa.

2. Defaimarea si discriminarea unei intregi comunitati religioase.

Afirmand ca prin “acceptarea simbolurilor religioase - in cazul
nostru apartinand religiei crestin-ortodoxe – unitatile publice isi asuma
transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor
practicate de religia respectiva” profesorul Moise defaimeaza cei 18.806.428
de crestini ortodocsi din Romania (conform recensamantului din anul
2002). Cu atat mai mult afirmatia este jignitoare pentru cele aproximativ
9.000.000 de femei crestin-ortodoxe din Romania.
2. a. Conform Noului Testament Femeia este egala barbatului (Galateni
3, 28).
2. b. In acest caz legislatia din tarile membre ale Uniunii Europene
condamna defaimarea unei religii. Articolul 166 din Codul Penal german
pedepseste cu amenda orice insulta adusa unei comunitati religioase. O
lege asemanatoare exista in Austria.
2. c. Atata vreme cat in Romania este promovat respectul fata de
simbolurile altor religii in contra libertatii de exprimare, cum a fost in
cazul caricaturilor profetului Mahomed (Anexa 2), apreciem ca
discriminatorie fata de cei 18.806.428 de crestini ortodocsi ca si fata de cei
peste 2.000.000 de crestini de alte confesiuni (Anexa 3 pentru numarul
crestinilor din Romania) o eventuala decizie de eliminare a simbolurilor
crestine din scolile publice.

3. Fundamentul societatiilor democratice ale lumii sprijina morala

publica
3. a. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, prin articolul 29,
sustine: “In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om
nu este supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in
scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor
si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale
moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate
democratica”.
Morala publica a Romaniei democratice este cea crestina, bazata pe
drepturile suverane ale poporului majoritar crestin, si care, conform
specificului tolerantei ortodoxe, accepta alaturi de el toate celalalte
confesiuni recunoscute.
Noi semnatarii acestei petitii, in numele nostru si in vederea
protectiei copiiilor Romaniei de agresiunile anti-crestine ale unui grup
ultra-minoritar extremist, sustinem respectarea drepturilor noastre si ale
copiiilor nostri, inclusiv prin pastrarea simbolurilor religioase in
{colile romanesti.

In incheiere, speram ca drepturile democratice ale natiunii,

recastigate in decembrie 1989, inclusiv dreptul la credinta, negat timp de 45 de
ani de catre regimul comunist ateist, nu vor fi incalcate la
pretentiile absurde a 0,1 la suta din populatie, pretentii de natura a antagoniza
societatea romaneasca gata sa intre in randul natiunilor europene cu
specificul ei propriu.
Va multumim.
Data azi, 20 noiembrie, in spiritul Zilei Internationale a Protectiei
Minorilor

evi ai Colegiului "C. Angelescu": "Mi se pare absolut normal sa fie o icoana in fata clasei"
(eleva). "E un lucru aberant. Fiecare vrea sa-si exprime propriul sentiment in privinta religiei
sale" (elev din aceeasi clasa).

Inspectorul de religie din ISJ Buzau, Paul Negoita: "Icoanele nu incalca in niciun fel libertatea
de constiinta a elevilor, nu perturba activitatea sau constiinta copiilor, nu dauneaza. Din
contra, pentru cei care sunt credinciosi, reprezinta un punct de sprijin si oarecum modeleaza si
discutiile dintre profesori si elevi si comportamentul copiilor. Nu se pune in discutie un efect
negativ pe care le-ar putea avea icoanele in clase".

Sindicate
Este un abuz ingrozitor!

Sindicatele din educatie au inceput sa stranga semnaturi pentru pastrarea icoanelor in scolile
romanesti. "Consideram decizia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
(CNCD) ca este de fapt o decizie care conduce la discriminare, anume a majoritatii in
favoarea unei minoritati.

Daca dorinta noastra, ca romani si ortodocsi, este sa avem icoane in scoli, a ne interzice acest
lucru inseamna o grava discriminare si incalcare a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Daca elevi de alta credinta doresc sa-si puna simboluri ale cultului lor sa le puna. A interzice
icoanele in scoli este un abuz ingrozitor", este de parere Catalin Croitoru, liderul Federatiei
Educatiei Nationale.

PSIHOLOGUL

Nu amenintati copiii cu Doamne-Doamne!

Icoanele afisate in salile de curs pot aduce un plus de liniste si relaxare, dar capata alta
conotatie in cazul in care profesorii sau invatatorii se folosesc de aceste simboluri religioase
pentru a-i pedepsi pe copii.

Psihologul Stefania Nita de la Centrul de Psihologie, Actiune si Psihoterapie, spune ca elevii

"aleg in ce fel se raporteaza la simbolurile religioase din clasa, dar cea mai mare influenta o
au profesorii".

"Sentimentul de pedeapsa, de vinovatie apar odata cu invocarea simbolurilor religioase. De

exemplu, daca un profesor ii spune elevului "Uite, ai gresit, te vede Doamne-Doamne!", si
asta mai ales la clasele mici", adauga psihologul Stefania Nita.

La Liceul "Dimitrie Cantemir" din Capitala nu sunt icoane in salile de clasa. Nici in
cancelarie. Directorul adjunct, Teodora Negrila, crede ca "excesele nu sunt bune".

Profesoara de chimie spune ca "locul icoanelor este in biserica, iar cei care vor sa se reculeaga
pot face lucrul acesta in lacasele de cult".

Liceenii, pe de alta parte, nu sunt deranjati de icoanele din clase, nu le baga in seama decat la
orele de religie. (Eugenia Mihalcea)

BISERICA

Patriarhia Romana: renuntarea la simbolurile religioase este o masura brutala!

Decizia de excludere a simbolurilor religioase din scoli ar reprezenta o masura brutala si

nejustificata de restrangere a libertatii religioase, considera reprezentantii Patriarhiei Romane.

Recomandarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), adresata

Ministerului Educatiei - prin care se solicita "afisarea simbolurilor religioase doar in cursul
orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios" - a fost primita cu
ingrijorare de Patriarhie.
"Prezenta simbolurilor religioase in salile de clasa nu este urmarea unei impuneri, ci rezultatul
dorintei si al consimtamantului parintilor, profesorilor si al elevilor", se precizeaza in
comunicatul oficial al Patriarhiei.

Mai mult decat atat, mesajul simbolurilor religioase este considerat incurajator pentru elevi,
iar modelele propuse cultiva valorile morale si orienteaza spre bine viata omului.

"In numeroase comunitati din Romania, de diferite confesiuni, elevii, parintii si profesorii
sunt atasati acestor valori, pe care le considera integrante educatiei si formarii personalitatii
omului", considera reprezentantii Patriarhiei. (Eugenia Mihalcea)

Despre icoane
Subiectul săptămânii a fost, în afară de circul de la PNL, o decizie a Consiliului Naţional
pentru Combaterea Discriminării prin care se cerea Ministerului educaţiei şi Cercetării
îndepărtarea icoanelor din şcolile de stat. Decizia a stârnit tot felul de reaţii pro şi contra,
fiecare tabără venind cu argumentele sale.

Este încă una din discuţiile sterile care animă când şi când societatea românească, pe teme
false. Personal, nu văd ce este de discutat aici. România este un stat laic, ca atare, icoanele
şi crucile nu au ce căuta în instituţiile de stat.
De câtăva vreme, asistăm la o acaparare treptată a statului de către biserica ortodoxă.
Au apărut biserici ortodoxe în curţile spitalelor, în curţile unităţilor militare, în
campusurile universitare... Religia ortodoxă este materie cvasi-obligatorie în şcoală. În
majoritatea instituţiilor de stat găseşti icoane. Este adevărat, trăim într-o ţară în care
85% din populaţie se declară ortodoxă, însă tot la fel de adevărat este că statul modern
este un stat laic în care trebuie respectat dreptul tuturor la afirmarea credinţelor
religioase. Impunerea unei religii oficiale lezează drepturile celorlalţi, chiar dacă vorbim
doar de o minoritate de „numai 15%”.
Mi se pare că deja se depăşeşte cu mult bunul simţ în expansiunea Bisericii Ortodoxe, şi asta
în special pentru că administraţia se fereşte să deranjeze clerul, tocmai datorită suportului
popular de care se bucură aceasta. Mai mult chiar, pentru a beneficia de o parte din această
popularitate, nu se mai construieşte un wc public fără ca un sobor de preoţi să ţină o slujbă.
Dar transferul funcţionează în ambele sensuri. Avem exemplul Gigi Becali, faţă de care
Biserica Ortodoxă manifestă o prietenie trainică, oferindu-i acestuia şi o decoraţie. În cazul
Gigi Becali, transferul de popularitate este unul reciproc avantajos.
Bine, dar dacă Biserica beneficiază de suport popular, unde ar fi problema? Păi problema este
foarte simplă. În numele Bisericii se fac abuzuri, se încalcă legii şi chiar Constituţia. Chiar nu
înţeleg rostul unei biserici într-o unitate militară sau al unui spital. Chiar nu înţeleg de ce
trebuie demolat un parc pentru construirea unei bisericii, asta în vreme ce pentru construcţia
unei alte clădiri se fac petiţii şi oamenii „iau atitudine civică”.
Nu discut acum păcatele Bisericii Ortodoxe, care, din nefericire, nu sunt nici puţine şi nici
mici. Numai faptul că este unul din spaţiile ideale pentru evaziunea fiscală ar trebui măcar să
stârnească unele semne de întrebare. Însă cred că ar trebui o delimitare mult mai clară între
stat şi Biserică. Relaţia cu divinitatea este una personală şi faptul că accidental în România
ortodoxia are o vastă majoritate asta nu înseamnă că este îndreptăţită să acapareze statul. Mai
ales că aici avem de a face cu o schizofrenie interesantă: BOR cere – şi primeşte – bani de la
buget, însă, atunci când interesele ei o cer, mai ales în cazul unor controale – devine cel mai
aprig avocat al separării Bisericii de stat.
Revenind la problema icoanelor în şcoli, de unde am pornit, prezenţa acestor icoane este încă
un semn al apartenenţei la secolul XIX a învăţământului românesc, care perpetuează nişte
modele învechite şi deloc adaptate la secolul XXI. Nu mai ştiu în ce ziar am citit un titlu „Nu
daţi jos icoanele de pe pereţi, că ne ajută la teze”. Nu cred că se putea o explicaţie mai bună a
prezenţei icoanelor în şcoli. Fiindcă asta „produce” învăţământul românesc. Oameni
inadaptaţi la realitate, care cer ajutor exterior, care aşteaptă ca Statul să le dea casă, serviciu,
maşină, iar Doamne-Doamne să le „Sănătate, că-i mai bună decât toate” şi, dacă n-o fi prea
mult, nişte bani, un câştig la loto...

Locul icoanelor este în biserică

După o lungă perioadă comunistă, când regimul ateist a ajuns aproape să anuleze influenţa
religiei în ţara noastră, anii ’90 au fost cei ai renaşterii puterii bisericii. Religia a devenit o
prezenţa constantă în viaţa tuturor, fie că ne-am dorit sau nu asta. În plus, a fost încadrată în
sistemul educaţional. Cursurile de religie, predate de obicei de preoţi, clasificate ca opţionale,
sunt de fapt obligatorii. Elevii care nu doresc să participe sunt imediat priviţi ca fiind diferiţi,
iar şcolile nu le oferă alternativa. Simbolurile religioase expuse în sălile de clasă sunt
discriminatorii faţă de cei care nu au aceeaşi credinţă, sau care nu împărtăşesc vreo religie.
Prin icoanele afişate, copiii sunt influenţaţi să adopte o anumită atitudine faţă de ortodoxie.
Din moment ce creştinismul nu este menţionat ca religie de stat, iar România este o ţară
democratică, toţi cetăţenii, indiferent de vârstă, ar trebui să aibă posibilitatea de a alege sau nu
credinţa de orice fel. Articolul 29 din Constituţia României spune clar: „Nimeni nu poate fi
constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”
Împingerea copiilor spre ortodoxie prin afişarea icoanelor este manipulare într-un război între
religii care durează de mult timp. Faptul că aproape 90 la sută dintre români aparţin Bisericii
Ortodoxe nu înseamnă că aceştia chiar aderă practic la acest cult. Pur şi simplu înseamnă că
au fost botezaţi astfel, o decizie luată de părinţi.
De ce am permite Bisericii să îşi afişeze simbolurile, numai simbolurile ei, într-un moment
când preşedintele a promulgat o lege care introduce cenzura religioasă? Nu este acesta tot un
fel de a controla mentalităţile? În secolul 21, oamenii ar trebui să fie liberi să urmeze orice
religie îşi doresc, dar nu să impună aceste credinţe asupra celorlalţi.
Dacă toate persoanele dintr-o şcoală – elevi şi părinţi – şi-ar dori ca icoanele să fie prezente pe
pereţi, ar trebui să le aibă. Dar aceasta nu este problemă a majorităţii, ci a drepturilor
minorităţii. Dacă o singură familie obiectează, atunci icoanele nu ar trebui expuse.
Mai mult decât atât, există problema educaţiei religioase. În şcoli, poate că ar trebui să se
predea istoria religiilor, iar pentru elevii mai mari, religie comparativă. Dacă părinţii îşi
doresc ca propriii copii să înveţe cum să devină buni credincioşi ortodocşi, au posibilitatea de
a-i duce la biserică.
Icoanele reprezintă ceva ce nu putem vedea – nu atât un Dumnezeu invizibil, ci o îndoctrinare
psihologică nevăzută. De aceea, ar trebui să fie date jos din şcoli.

Le déclenchement des débats publics concernant l’enlèvement des icônes dans les écoles
publiques
Le 12 août 2006, Emil Moise, professeur de philosophie dans un lycée de Buzău (sud-est de la
Roumanie), a présenté au Conseil national pour le combat contre la discrimination (CNCD),
organisme gouvernemental, une requête concernant "l’enlèvement des symboles religieux
dans les unités publiques d’enseignement".
Le geste du professeur a lancé débats et polémiques au sein de toute la société roumaine. Emil
Moise précise dans la pétition sa position contre la présence des icônes dans les écoles
publiques, affirmant qu’il n’est pas opposé à l’enseignement religieux dans les écoles ni à la
présence des icônes dans l’espace privé. D'après lui, les icônes accrochées aux murs des salles
de classe représentent "une discrimination par rapport aux enfants appartenant à d’autres
religions et une menace au droit à la liberté de conscience et d’option religieuse". L’auteur de
la pétition parle aussi de "la violation de la liberté de pensée de tous les enfants de Roumanie,
le but de l’école étant de former des personnalités autonomes qui, à leur majorité, puissent
choisir, sans aucune influence, de conserver leur religion, de devenir athées ou d’adopter une
autre religion” (V. Borza, "Moise nu vrea icoane în şcoli" in Cotidianul, le 15 novembre
2006; C. Patrasconiu, "Bunul simt după Moise" in Cotidianul, le 15 novembre 2006).
La démarche du professeur Emil Moise a été soutenue par plusieurs organisations non
gouvernementales qui ont présenté au CNCD une lettre ouverte de soutien. Elle comporttait
d’autres arguments en faveur de l’initiative du professeur. Ont été invoqués l’article 4 de la
Constitution de la Roumanie en ce qui concerne "l’égalité de traitement entre les élèves et les
professeurs appartenant à des confessions différentes" et son article 29 interdisant l’immixtion
de l’Etat dans la pensée, les opinions et les croyances religieuses. L’article 5 de la Déclaration
de l'ONU concernant l’élimination de toute forme de discrimination a été mentionné
également, ainsi que l’article 14 de la Convention sur les droits de l’enfant et la Loi sur les
droits de l’enfant qui précise que les jeunes ont le droit de choisir seuls leur religion à partir
de l’âge de 16 ans.
En réponse à la pétition présentée par Emil Moise, le CNCD a remis le 21 décembre 2006 sa
décision n° 323 qui recommande au Ministère de l’Education et de la Recherche d’interdire
les icônes dans les écoles. Cette décision précise que "la présence illimitée et non contrôlée
des icônes dans les institutions publiques d’enseignement constitue une violation du principe
de la neutralité religieuse de l’Etat".

Les icônes dans les écoles publiques – brève histoire explicative

Pour comprendre la signification de ces débats dans la société roumaine contemporaine
concernant la présence des icônes dans les écoles publiques roumaine, il faut rappeler
quelques aspects de l’histoire récente de la Roumanie.
En 1989, dernière année de la dictature communiste, la société roumaine était marquée par le
conflit entre la propagande athéiste officielle et l’immense potentiel spirituel religieux qui
alimentait, en cachette, l’espoir de liberté. La foi religieuse représentait la seule forme de
résistance de la population au régime politique oppressif. La chute du régime communiste en
décembre 1989 a favorisé la présence des manifestations et des aspirations religieuses dans
tous les événements publics, le comportement religieux étant le plus souvent la preuve
évidente de la libération du communisme et de ses conséquences sur le psychisme et le
comportement humains. La religion était souvent utilisée pour re-légitimer certaines
personnalités publiques ayant appartenu à l`ancien système politique. Aucun événement
public (dans la sphère de l’administration ou de la politique) ne commençait, à l’époque, sans
la présence au moins d’un prêtre qui adressait des prières d’intercession pour le succès de
l’action ou des activités de l’institution inaugurée. L’Eglise Orthodoxe regagnait le prestige
public qui la caractérisait avant l’instauration du régime communiste en 1948 et garantissait,
par son autorité, la formation des institutions démocratiques de l’Etat roumain, du Parlement,
du Gouvernement, des partis ou des institutions politiques. Dans ces conditions, comme une
réparation morale à l’adresse de la culture et de la spiritualité roumaines, des cours de religion
ont été réintroduits dans les programmes scolaires, sur le modèle existant pendant la période
de l'entre-deux guerres, avant l’instauration du communisme au pouvoir.
Bien que la religion ait été après 1990 une discipline optionnelle pour les élèves des écoles
primaires et des lycées, son introduction dans les programmes scolaires annuels s’est réalisée
sans aucune opposition du corps enseignant ou de l’administration scolaire.
Sans une législation spécifique, sans professeurs spécialisés et sans manuels scoalires, la
religion a été souvent enseignée par un prêtre ou par des étudiants en théologie dans les
localités où fonctionnait une faculté de théologie. Ainsi, une forme populaire d’enseignement
de la religion dans les écoles s’est-elle développée, sous la forme d'heures hebdomadaires de
catéchisme pour les élèves. Pour respecter la diversité religieuse du pays, dans les régions où
la majorité de la population n'était pas orthodoxe, la religion enseignée était celle de la
majorité religieuse. Petit à petit, des icônes ont été suspendues dans les écoles publiques aux
murs des salles de classes, des laboratoires ou dans les espaces d’accès. Par excès de zèle,
dans certains cas, une simple photocopie d’une icône devenait une nouvelle icône, en
dénaturant ainsi sa signification spirituelle et en diminuant son importance religieuse
orthodoxe.
En estimant que la présence des icônes dans les écoles affecterait la liberté de l’élève dans le
choix de la religion, Emil Moise, professeur de philosophie dans un lycée de la ville de
Buzău, demanda en 2006 au Ministère de l’éducation et de la recherche d’interdire la présence
des icônes orthodoxes dans les écoles publiques. Son action, motivée par le respect de la
liberté de foi et de religion de chaque citoyen, a déclenché un débat public sans précédent,
enflammant tant la classe politique que les intellectuels et la société civile, sans oublier
l’Eglise orthodoxe roumaine. Celle-ci a vu dans l’action du professeur une démarche athée
anti-orthodoxe qui visait, selon les représentants de l’Eglise, l’amoindrissement de la foi
orthodoxe parmi les élèves. De nombreux débats ont eu lieu à la fin de 2006 et au début de
2007. Même si d’autres problèmes sont au centre des préoccupations de la population, le
climat conflictuel concernant l’enlèvement des icônes des écoles publiques persiste et semble
encore alimenter, avec un nombre suffisant d’arguments, des débats pour ou contre.

Le Parlement de la Roumanie et certaines ONG sont opposés à l’enlèvement des icônes

dans les écoles
La décision no. 323/21 de décembre 2006 du Conseil national pour le combat contre la
discrimination (CNCD), qui recommandait au Ministère de l’éducation et de la recherche
d’interdire les icônes dans les écoles, a généré d’amples controverses dans l’opinion publique
roumaine. L’Eglise orthodoxe roumaine a réagi elle aussi par un communiqué de presse en
précisant que "la présence des symboles religieux dans les salles de classe n’est pas le résultat
d’une contrainte, mais la conséquence du désir et du consentement des parents, professeurs et
élèves". Les cultes reconnus en Roumanie (l’Eglise romaine catholique, l’Eglise arménienne,
le culte juif de Roumanie, le culte musulman, etc.) ont eu une position similaire et ont déclaré
officiellement leur mécontentement concernant la décision du CNCD.
L’association Civic Media et plus de cent ONG ont eu la même attitude. Dans ces
circonstances elles ont créé La Coalition pour le respect du sentiment religieux à laquelle se
sont affiliés des milliers de personnes et des personnalités publiques. La Coalition a menacé
de poursuivre en justice la décision no. 323 du CNCD.
Le Parlement Roumain lui-même a été impliqué dans cette controverse. En janvier 2007, suite
aux protestations émises par plus de 150 ONG, membres de l’Académie roumaine, syndicats
de l’enseignement, journalistes, professeurs, etc., la Commission pour l’enseignent de la
Chambre des députés recommandait au Ministère de l’éducation et de la recherche, la seule
institution qui pouvait prendre des décisions dans cette situation, de laisser au libre choix des
communautés locales et des parents la présence des symboles religieux et des icônes dans les
écoles.
En tenant compte de cette recommandation, le Ministère de l’éducation et de la recherche a
refusé jusqu’à présent de donner une forme exécutoire à la décision no. 323 du CNCD et a
sollicité le Parlement pour dire le dernier mot dans cette affaire.
Mais le conflit d’opinion est loin d’avoir pris fin. Emil Moise et ses partisans, en réplique au
refus du Ministère de l’éducation et de la recherche de mettre en application la
recommandation du CNCD, ont menacé de porter plainte devant la Cour européenne de
Strasbourg. Dans le camp adverse se trouvent l’Eglise orthodoxe roumaine et les autres cultes
historiques officiellement reconnus, de nombreuses associations non gouvernementales, des
personnalités et de nombreux intellectuels. Des associations comme Civic Media, ont initié
une ample campagne pour récolter des signatures en faveur du maintien des icônes dans les
écoles.
Il faut remarquer qu’un tel débat n’est pas du tout étranger à l’Europe occidentale. On peut
rappeler le problème de la présence des crucifix dans les écoles d’Italie, d’Angleterre, ou
d’Allemagne où, en dépit des décisions judiciaires, les symboles religieux ont été conservés
dans les espaces publics en vertu de la continuaté de la tradition séculaire européenne.
Il est certain qu'exiger l’application de telles mesures, en imposant "par le haut" des décisions
législatives visant l’interdiction des icônes dans les écoles publiques ne conduit pas à une
solution conforme aux sentiments religieux de la population roumaine majoritairement
orthodoxe.
Après 45 ans de dictature communiste pendant laquelle les icônes ont été éliminées des
espaces publics par décision politique, la tentative de mettre à l’index ces symboles religieux
si importants pour l’orthodoxie roumaine offense profondément la sensibilité religieuse du
peuple roumain et peut être interprétée in extremis comme une attaque contre l’identité
culturelle et religieuse du peuple roumain.

Manuela Gheorghe et Laurentiu Tanase ; Version française : Lucreţia Vasilescu

1234 de fragmente Marx