Grigore Vieru, poet al neamului nostru

LICEUL TEORETIC ”N. IORGA”

ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ

GRIGORE VIERU,
poet al neamului nostru

Profesor: Stela Vîrlan

mun. Chişinău
2011

1 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru

OBIECTIV CADRU: Educaţie prin şi pentru cultură

Obiectivele operaţionale:
O1 – să pătrundă în universul şi în intimitatea creaţiei vierene
O2 – să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţii
O3 – să trăiască intens sentimentele transmise de mesajul
poetic

Resurse:
1. Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii române din
Basarabia, Chişinău: Arc, 1997
2. Dolgan M. Literatura română postbelică, Chişinău:
Tipografia centrală, 1998
3. Simion E. Scriitori români, Bucureşti-Chişinău: Litera, 1998,
vol. III
4. Vieru G. Taina care mă apără, Iaşi: Princeps, 2008
5. http://www.youtube.com/watch?v=juA5weMbiEk –
cântecul „Se duc artiştii... “

2 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru

SCENARIUL

Decorul:
Peretele din spatele scenei. În centru: Portretul lui Grigore Vieru. Deasupra
portretului - citatul „Suflet din sufletul neamului meu”. Restul spaţiului - un cer
improvizat: curcubeu (tricolor), soare, picături de ploaie.
În partea dreaptă a scenei ecran pe care vor fi prezente imaginile din materialul
Power Point.
La marginea scenei - diverse flori.
În sală: foto-galerie, o foaie literar-comemorativă şi vitrină de carte a lui G. Vieru.

Pe fundal muzical „Se duc artiştii”, interpretat de Vasile Şeicaru, pe ecran se

prezintă fotografiile oamenilor de artă care ne-au părăsit: Doina şi Ion Aldea
Teodorovici, Ion Vatamanu, Emil Loteanu, Grigore Grigoriu, Nicolae Sulac, Grigore
Vieru.

Prezentatorul 1:
A căzut o stea? Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui in eternitate. Grigore
Vieru s-a înveşnicit prin poezia sa. Poetul s-a împărţit între doua lumi, o jumătate a
fiinţei Sale a coborât ,,mai jos ca iarbă’’ cealaltă jumătate a rămas pe veci să
dăinuie deasupra florilor, printre sufletele noastre.
A durat o Casa a Poeziei în care trăieşte un neam întreg.

Declamatorul 1: ,,Noros ori clar ca o amiaza,

Eu sunt poetu-acestui neam
Şi –atunci când lira îmi vibrează,
Si-atunci când cântece nu am…’’

Prezentatorul 2:
Vocea Sa moale, privirea călduroasa,chipul luminos au rămas în amintirea noastră
pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept
moştenire poezia. El s-a înveşnicit prin creaţie,fiind poezia însăşi.
,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’

Declamatorul 2:,,Iar eu mai cânt de mama şi pământ

Se cere oare voie pentru asta ?!
Iar eu mai cânt!
De dragoste,de dor,
Mai cânt cât sunt şi cit încă nu mor.”

3 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Cântecul ,,Cântă,vioara”(două perechi de dansatori dansează graţios)

Cântă,vioara
Vers. Gr. Vieru
Muz. I. Aldea-Teodorovici
Frumoasă e marea cea mare,
Frumoasă pădure, izvor.
Mi-e dor de pădure la mare,
În codru de mare mi-e dor.
Păcat că pădurea nu are,
Nu are şi-o mare aşa,
Păcat, ce păcat că pe mare
Nu cântă şi cucul cumva.
Refren:
Haide vioară, hai, surioară,
Ca pe-o comoară te duc, te duc!
Cântă de lume, cântă de ţară
Şi nu uita: „Cu-cu! Cu-cu!”
Şi nu uita şi de cuc, şi de cuc!
Frumoasă e luna cea lină,
Frumos e pământul cel sfânt.
Mi-e dor pe coline de Lună,
Pe ea mi-ar fi dor de pământ.
Păcat, ce păcat că pământul
Nu are şi-o lună aşa,
Păcat că pe Lună nu cântă,
Nu cântă şi cucul cumva.

Prezentatorul 3:
Vieru a scris o poezie de mici cristale, care reflectă cu toate feţele imagini scumpe,
contemplate parcă în genunchi, într-un gest de adoraţie.
Născut de miresmele şi durerile pământului, marele poet se simte însetat de doruri
arzătoare.

Declamatorul 3: ,,Locuiesc la marginea

Unei iubiri.
In mijlocul ei
Trăieşte credinţa mea.
Locuiesc la marginea unui cântec.
In mijlocul lui
Trăieşte speranţa mea.
Locuiesc la marginea
Unei pâini,
In mijlocul ei –
Dragostea mea
Pentru voi.’’

4 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Prezentatorul 4:
Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârşit dor: dor de mamă, de baştină, dor de
neam românesc întregit, un dor nemărginit de toate. Poezia lui e un continuu ritual
al adoraţiei materne.
O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama.

Prezentatorul 1:
,,Nici războiul eu urgiile sale, nici foamea necruţătoare n-au putut întuneca această
neasemuită sărbătoare. În preajma mamei m-am simţit întotdeauna copil. Abia la
47 de ani, când mama s-a stins din viaţa, când ea a plecat, cum se spune, la
strămoşi, abia atunci am pierdut această dulce şi irepetabilă stare.’’ Starea de copil
i-a fost protejată de Mama-icoană a statorniciei, stăpână a universului, care
menţine respiraţia întregului cosmos.

Declamatorul 1:,, - Pe fag dulce - amărât

Arde,mama,alba-ţi stea.
Te uitaşi la ea atât
Încât semeni azi cu ea.”
Grigore Vieru a devenit ,, un poet prin excelenţă al Mamei şi al maternităţii:
Nu-mi mai e dor de nimic, mama,
Numai de tine mi-e dor.(Litanii pentru orgă)

Cântecul ,,Mi-e dor de tine, mama”.

Mi-e dor de tine, mamă

Vers. Gr. Vieru
Muz .A. Chiriac
Sub stele trece apa Văzduhul gurii mele!
Cu lacrima de-o seamă. Măicuţo, tu: vecie,
Mi-e dor de-a ta privire, Nemuritoare carte
Mi-e dor de tine, mamă. De dor şi omenie
Vânt hulpav pom cuprinde Şi cântec fără moarte!
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe, Tot cască leul iernii
Mi-e dor de tine, mamă. Cu vifore în coamă.
Refren. Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Măicuţa mea: grădină Mi-e dor de tine, mamă.
Cu flori, cu nuci, cu mere, O stea-mi atinge faţa
A ochilor lumină, Ori poate-a ta năframă.

5 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

6 Autor: Stela Vîrlan

Declamatorul 2:,, Vârstele omului sunt ca o săptămână cu zilele ei.
“Ala–bala, prin aluni,
Unde eşti, copile-luni ?!
Şi tu, copilandre-marţi ?!
Cu mari ochii tăi miraţi?!
Şi tu, miercure, ah, floare -
Adolescenţă visătoare ?!
Şi tu, joie mohorîtă-
Tinereţea mea pierdută ?!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa !
Şi-o să-mi lase geana stinsă
Şi-n duminici gura ninsă! “

Prezentatorul 1:
În fiecare dintre vârste trebuie neapărat să ai în adâncul fiinţei tale un copil, pentru
că anume ea, copilăria, ne ţine vii şi frumoşi. “Omul nu îmbătrâneşte atâta timp, cât
nu moare copilul din el”. De aceea, poetul se simte îndreptăţit să spună:
“În fiecare dimineaţă
Îmi bate la geam
Copilul care-am fost” (Am îmbătrânit).

Cântecul „Fuga – fuga”. Un băiat şi o fată, din clasele primare, dansează în

mijlocul scenei ţinându-se de mâini.

„Fuga – fuga”
Vers. Gr. Vieru
Muz. I. Aldea-Teodorovici
Îmi amintesc ades de lunca ce- Fuga-fuga, doi copii:
nverzea, Două păsări fără de griji!
Prin care alergam cu surioara mea. Fuga,
Mult mi-e dor de ea, de pruncia mea, Fuga-fuga, la bunei,
Şi de sora mea cea dulce, Fuga-fuga, mititei,
Şi de sora mea. Două păsări aripi de vis!
Tu cred că m-ai uitat, copilăria mea,
Ci eu cât voi trăi, nicicând te voi uita. 2 Îmi amintesc ades de dragii mei
Refren: bunici
Fuga, Care ne îndulceau cu miere şi cu nuci.
Fuga-fuga, prin câmpii, Mult mi-e dor de ea ...

Prezentatorul 3:
Copilul - Poet s-a întâlnit cu Poetul - Copil. E în această întâlnire o taină, deoarece un
poet, ce se naşte în copilărie, păstrează în el copilul, sensibilitatea şi psihologia
acestuia. În pofida imaginilor sumbre ale copilăriei, poetul nu şi-a pierdut darul de a
privi lumea şi cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării, fiind convins că „mirarea e un
dar” ce n-a murit în el.

Declamatorul 3: „Dar este câte un timp

Când nu mă pot înţelege
Cu oamenii mari.
Atunci
În copil mă preschimb.”

Doi declamatori. Elevii din clasele primare – un băieţel cu umbrelă în mînă şi o

fetiţă îmbrăcată în rochiţă albastră.

Boc-boc-boc! Boc-boc-boc!
Ploaia în umbrelă bate: Ploaia în umbrelă bate:
-Pot să intru? -Pot să intru?
-Nu se poate! -Nu se poate!
Boc-boc-boc! Boc-boc-boc!
Ploaia în asfalturi bate: Ploaia în asfalturi bate:
-Pot să intru? -Pot să intru?
-Nu se poate! -Nu se poate!
Boc-boc-boc! Boc-boc-boc!
Ploaia în câmpie bate: Ploaia în câmpie bate:
-Pot să intru? - Pot să intru?
-Da, se poate! -Da, se poate!

Declamatorul 1: “Sunt fire nerăbdătoare.

 Din ţinut străin, ehei,
înainte de plecare
vin acasă paşii mei”. (Poem grăbit)

Prezentatorul 1:
“Deşi pământul se învârte mereu, m-am născut acasă”. Căsuţa cu ochii mici şi
înlăcrimaţi e locul sacru.

Cântecul „Casa părintească”

(Lui Mihai Ciobanu)

Ascultaţi-mă, surori, pe mine, O vom da si vor schimba lăcata

Si voi, fraţii mei, ce va sfădiţi:
E păcat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toţi avem copii şi vremea-i grea.
Însa cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-aştepta?!
Casa părinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Şi vor pune şi ferestre noi.
Şi trecând pe lângă ea vreodată,
Va privi ca la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca şi noi cândva din viaţa
Şi părinţii sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grijă azi de ea.

Prezentatorul 2:
Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii verzi de dor şi istorie…Un grai cu
tâmple îmbrobonate de roua trudei creatoare. Nicăieri dorul nostru de desăvârşire
nu s-a arătat mai cu dor şi mai cu tărie ca in cuprinsul limbii.”

Declamatorul 2: În aceeaşi limbă

Toată lumea plînge,
În aceeaşi limbă
Rîde un pămînt.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mîngîi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cînt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi rîde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
 Iar cînd nu poţi
Nici plînge şi nici rîde,
Cînd nu poţi mîngîia
Şi nici cînta,
Cu-al tău pămînt,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Prezentatorul 3:
,,Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba
Româna este destinul meu agitat.” ,,Limba este cea mai mare dreptate pe care
poporul şi-a făcut-o sieşi.” ,,Vieţuiesc in limba mea, acţionez in limba mea;de la un
cuvânt până la altul se întâmpla toate minunile Universului in limba mea.”

Declamatorul 3: ,,Sunt un om al nemâniei,

Lumii aste nestrăin,
Vin din munţii latiniei, deci si scrisul mi-i latin”.

Prezentatorul 4:
Eminescu a ajuns târziu la Grigore Vieru, l-a ,,cunoscut” abia în
facultate.,,Descoperindu-l pe El, mi-am descoperit sufletul... Eşti steaua care mă
păstrează.

Declamatorul 2. Cu o carte de poezie eminesciene.

Ştiu: cândva la miez de noapte
Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot de-asupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

Cântecul „Eminescu” - ultima strofă şi refrenul.

„Eminescu”
Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.
Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Prezentatorul 1:
O astfel de întruchipare excepţională a fost acest poet, acest om cit o lacrimă în
rostogol pe obrazul planetei. Un asemenea poet rămâne-va ,,suflet in sufletul
neamului său”.
Creaţia sa va rămâne mereu o creşă pentru prunci,

Prezentatorul 2: o şcoală pentru copii,

Prezentatorul 3: o călăuză pentru tineret,

Prezentatorul 4: îndemnuri spre mai bine pentru maturi

Prezentatorul 1: şi o alinare pentru cei bătrâni.

Prezentatorul 2:,,Este mai mult decât un poet, el este un destin.”El este mai mult
decât un destin omenesc. El face parte inalienabilă din destinul unui neam întreg.

Toţi (în cor):

Pentru toţi Vieru este simbolul neamului nostru.

Declamatorul 3: ,,Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,

Ci las-o să curgă curăţătoare,
Să ne pătrundem de măreţia Profetului
Şi de taina simţurilor înălţătoare.

Declamatorul 1: Doamne , nu şterge culorile acestui Frumos Curcubeu,

Ci lasă-l aşa proptit în ceruri.
Sa ne pătrundem de strălucirea
Poetului-zeu
Si a slovelor pline de adevăruri.

Declamatorul 2: Doamne, nu arunca pe umerii mamei

 cămaşa uitării,
Ci las-o să stea lângă noi iubitoare,
Să-nvăţam de la ea rugăciunea -
Închinării
În fata a tot, ce trăieşte sub Soare.

Declamatorul 3: Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare,

Ci las-o deschisa pentru Copiii mei,
Sa se pătrundă de-nţelepciunea atotştiutoare
Şi de Iubirea din ochii tai.

Prezentatorul 2:
Îţi mulţumim, Poete , ca ai ales timpul nostru pentru a poposi pe Pământ.

Prezentatorul 3:
Îţi mulţumim, Poete, pentru versurile tale,prin care am învăţat sa ocrotim şi să
valorizam comorile limbii romane, am găsit curajul de a crede, de a iubi, de a spera
şi de a lupta pentru Adevăr.

Prezentatorul 1:
Îţi mulţumim, Poete pentru privilegiul acordat de a-ţi fi contemporani.

Toţi (în cor)

Îţi mulţumim, Poete, al neamului nostru!