TEST nr.

6
Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare
1.1 Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune de
ele însele.
Acest principiu prevede că toate popoarele și națiunile au dreptul de a determina
în mod liber fără nici un amestec de afară statutul lor politic, economic, social
și cultural.
1.2 Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.
Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația
președintelui W.Wilson, din 22 ianuarie 1917, în care se menționa că o pace
trainică nu se poate edifica decît prin consimțămîntul popoarelor. Ceva mai tîrziu,
tot el avea să menționeze că autodeterminarea nu este un simplu fapt, ci un
principiu imperativ.
Pentru prima dată principiul autodeterminării este consacrat în Carta ONU, ulterior
acesta fiind reglementat și în Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare
la acordarea independenței țărilor și popoarelor din colonii, în Actul Final de la
Halsinki 1975 precum și în Pactul internațional privind drepturile civile și
politice.
1.3 Evoluați conținutul juridic al principiului.
Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi
fundamentale:
a)dreptul popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat propriu și
independent.
b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine și caracterul
legal al acestei lupte
c)dreptul de a beneficia de protecția dreptului internațional.
d)dreptul de a stabili relații oficiale cu state și de a participa la organizații
internaționale
e)dreptul la libera exploatare a resurselor minerale, biologice etc.

La rîndul lor statele pentru respectarea acestui principiu sunt obligate să acorde
ajutor ONU în vederea achitării acesteia de răspunderile pe care i le conferă carta
ONU în privința acestui principiu și să se abțină de la orice măsură de
constrîngere care ar priva popoarele de acest drept.
Pentru ca un popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de Eliberare Națională
și de a se bucura de acest statut este nevoie ca să întrunească 3 elemente : 1)
Poporul să aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă, religie etc.)
2) Trebuie să existe un organ de conducere
3) Acest organ de conducere trebuie să se bucure de autoritate în fața poporului

Trebuie de menționat că minoritățile naționale nu au dreptul de a lupta pentru

autodeterminare. Minoritățile trebuie și sunt protejate prin tratate internaționale
prin care li se garantează drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la
păstrarea identității).
Subiectul II: Marea liberă

2.1 Definiți noțiunea de mare liberă

Convenția cu privire la dreptul mării din 1982 definește marea liberă drept acea
parte a mării care nu este cuprinsă nici în zona economică exclusivă, nici în marea
teritorială, apele interne sau arhipelagice unui stat.

2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării libere

Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale
dreptului internațional maritim, codificate în Convenția din 1982: principiul
libertății mării, principiul folosirii mării în scopuri pașnice, principiul
neapropriațiunii mării libere.
Prin principiul libertății mării se subînțelege că Marea liberă este deschisă
tuturor statelor, fie ele riverane sau fără litoral. Această libertate presupune:
1)libertatea de survol
2)libertatea de navigație
3)libertatea de a pune cabluri și conducte submarine
4)libertatea de a construi insule și alte instalații autorizare de dreptul
internațional
5)libertatea pescuitului
6)libertatea cercetărilor științifice
Prin principiul folosirii mării în scopuri pașnice statele riverane sunt
obligate să se abțină de la recurgerea la forță sau amenințare cu forța.
Prin principiul neapropriațiunii mării libere statelor li se interzice să
pretindă vriun drept de proprietate asupra mării libere sau să supună o parte din
ea suveranității sale. Principiul dat nu afectează jurisdicția de stat la bordul
unei nave aflate sub pavilionul său.

2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberă

În scopul reprimării a infracțiunilor comise în marea liberă este necesar să
menționăm că aici ne vine în ajutor 2 excepții de la principiul imunității de
jurisdicție la bordul unei nave, și anume: dreptul de vizită și dreptul de
urmărire.
Dreptul de vizită este dreptul de control efectuat de o navă de război sau
afectată de serviciul public asupra unei nave comerciale, atunci cînd există motive
serioase de a bănui că această navă practică: pirateria, transportul de sclavi, nu
are naționalitate.
Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o navă de
război sau afectată de serviciul public doar dacă există motive serioase care
presupun că nava a încălcat legile unui stat. Dreptul de urmărire încetează atunci
cînd nava pătrunde în marea teritorială a propriului stat.
Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi,
pirateria, traficul de substabțe stupefiante și psihitrope, emisiunile neautorizate
emise în marea liberă.
Ce ține de reprimarea pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice stat
poate să rețină o o navă sau o aeronavă pirat, să aresteze persoanele şi să
sechestreze bunurile care se găsesc la bord. Tribunalele statului care a efectuat
reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat, precum şi asupra
măsurilor de luat în ceea ce priveşte nava, aeronava sau bunurile.
Deasemenea statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să imobilizeze
orice navă care practică transportul de sclavi, servește unei emisiuni neautorizate
sau practică trafic de substabțe stupefiante și psihotrope.