Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
18 Ani Din Viata Lui Iisus
18 Ani Din Viata Lui Iisus
fost şi ce a făcut în 18 ani de viaţă l Experţii au lansat teorii care susţin, dar nu demonstrează, că Iisus a trăit
printre iudei, esenieni, tibetani, britanici, amerindieni sau daci.
Despre Mântuitor nu ştim prea multe. Biblia relatează faptele Lui şi îndemnurile pe care ni le-a transmis, însă
referitor la viaţa lui personală, amănuntele sunt puţine. Cea mai controversată perioadă din viaţa lui Iisus este
cea în care, pentru 18 ani, pur şi simplu a dispărut. Că a fost plecat din ţara natală e aproape o certitudine,
atâta vreme cât nu şi-a cunoscut verişorul, pe Ioan Botezătorul, pe care l-a întâlnit pentru prima oară abia în
ziua Botezului. Unde a fost Iisus între 12 şi 30 de ani? Şi, mai ales, ce a făcut, ce scop l-a purtat pe tărâmuri
necunoscute? Şi, mai ales, de ce Cartea Sfântă păstrează tăcerea în legătură cu aceşti 18 ani? Teologi şi istorici
au încercat să găsească un răspuns. Conform teoriilor lansate, Mântuitorul a fost plecat în Nordul Europei, în
Asia, America de Sud sau chiar în Dacia.
Biblia nu vorbeşte de evenimentele din viaţa lui Iisus începând cu vârsta de 12 ani şi până la 30 de ani, când
apare din nou, botezându-se în apa Iordanului. Pasaje din Evanghelia după Marcu, însă, spun că „feciorul
Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simion“, cel supranumit tâmplarul, îşi ducea traiul în
această meserie, ajutându-şi tatăl. În paralel, petrecea mult timp studiind Vechiul Testament. Dar oare, Fiul
Domnului a petrecut 18 ani din viaţă fără niciun semn al puterii lui divine, pierdut în comunitate, muncind şi
rugându-se că un om obişnuit?
Evanghelistul Luca spune, referitor la perioadă lipsă, doar atât: „Şi Iisus creştea în înţelepciune, în statură, şi
era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor“. Celelalte evanghelii nu pomenesc nici măcar
atât despre anii maturizării Mântuitorului. Între cele două referinţe ale lui Marcu şi Luca nu există nimic, dar
exegeţii au dedus că Iisus şi-a petrecut viaţa alături de familie, în Galileea câştigându-şi existenţa din
tâmplărie. Se bănuieşte că amănunte din viaţa lui Iisus ar fi descrise pe larg în scrierile copte din Georgia sau
Armenia, în diferitele „Evanghelii“ (după Maria Magdalena, Toma, Petru, Iuda) descoperite recent. Acest gol
din viaţa Mântuitorului a fost umplut cu speculaţii şi teorii. Imaginaţia oamenilor s-a aprins cu atât mai mult
cu cât, mintea noastră nu poate înţelege cum este posibil ca Iisus să fi ajuns dintr-un simplu tâmplar, cel mai
important personaj al Antichităţii, cel mai pomenit şi mai iubit nume al tuturor timpurilor.
Trebuie să ştim că vârsta de 12 ani reprezenta la acea vreme, în religia iudaică, vârsta maturităţii, marcată de
ceremonia bar mitzvah. 30 de ani era vârsta minimă permisă pentru a accede la preoţie. Între aceste vârste,
vreme de 18 ani, candidatul trebuia să îşi însuşească învăţătura şi să practice dogma. O primă teorie afirmă că
exact asta a făcut şi Iisus, locuind departe de casă, printre esenieni. De ce tocmai printre aceşti credincioşi?
Poate pentru că Noul Testament face puţine referiri la acest grup, deşi pe celelalte (farisei, zeloţi, saducei) le
descrie cu lux de amănunte. Rămaşi atât de misterioşi chiar şi în zilele noastre, esenienii puteau fi gazdele
Mântuitorului. Poate că teoria, lansată de romancierul Edmund Wilson în 1955, nu este atât de hazardată,
dacă ne gândim că tot esenienii sunt cei care au păstrat celebrele Manuscrise de la Marea Moartă (peşterile din
Qumran).
Se bănuieşte că esenienii sunt evrei fugiţi din Ierusalimul corupt. Modul lor de viaţă şi credinţa erau altfel
decât în alte părţi ale vechii Palestine. Ei ascultau de „Învăţătorul Dreptăţii“ şi îşi spuneau „Drepţii“, „Aleşii
lui Dumnezeu“, „Fiii Luminii“, „Fiii Cerului“ şi-l aşteptau pe Mesia. Esenienii aveau calendarul şi sărbătorile
lor (care se deosebeau de cele evreieşti), dispreţuiau bogăţia şi plăcerile simţurilor, se rugau laolaltă şi studiau zi
şi noapte scrierile sfinte.
A aparţine comunităţii de la Qumran nu era deloc uşor. Orice aspirant era primit numai după ce trecea printr-o
perioadă de trei ani de probă. În primul an, candidatul trebuia să respecte la sânge legile stabilite de Marele
Învăţător. În al doilea an, era primit în comunitate, dar n-avea voie să participe la prânzurile comunitare. O
comisie de experţi îi evalua calităţile fizice, psihologice şi spirituale. Papirusurile descoperite în peşterile de la
Marea Moartă menţionează criteriile inadmisibile pentru un membru al esenienilor: „dinţi inegali, degetele de
la mâini grase, picioarele cărnoase şi pline de păr şi degetele de la picioare grase şi scurte“.
În schimb, era ideal omul cu „barba cârlionţată, tonul vocii simplu, dinţii săi ordonaţi, dacă nu este nici înalt,
nici scund, degetele de la mâinile sale slabe şi fine şi picioarele sale sunt zvelte“. La sfârşitul celui de-al treilea
an, novicele era primit în comunitate printr-o ceremonie solemnă, în timpul căreia noul membru îşi mărturisea
public păcatele, făcea prima sa baie de purificare, jura să accepte în totalitate Legea lui Moise şi primea trei
obiecte: făraşul (util şi necesar pentru evacuările corporale), o tunică albă pentru actele comunitare şi o
cingătoare de lână.
Orice esenian muncea, deci, dacă Iisus a trăit printre ei, atunci şi el a primit sarcini în folosul comunităţii. La
amiază, cu toţii se întorceau în colonie pentru baia rituală şi prânzul comunitar. Se mânca ascultând în tăcere
absolută pasaje din Biblie. Apoi, lumea se întorcea la muncă până la asfinţitul soarelui. Ziua se încheia cu
rugăciune, studierea Legii şi cina comunitară. Cea mai uşoară pedeapsă era excluderea de la masă în grup, dar
se putea ajunge la excluderea din comunitate a celor de criticau munca şi pe Învăţător, care moţăiau în timpul
orelor de muncă, scuipau sau lăsau să li se vadă anumite părţi ale corpului, îmbrăcau haine şifonate, râdeau
fără motiv, vorbeau în timp ce vorbea altul. Începând cu vârsta de 21 de ani, esenienii trebuiau să se
căsătorească, renunţarea la viaţa de cuplu era considerată o încălcare gravă a legii divine.
Spre deosebire de ceilalţi evrei, esenienii se căsătoreau o singură dată în viaţă, fără nicio excepţie, chiar şi cei
care rămâneau văduvi. Se mai spune despre esenieni că erau buni cunoscători ai leacurilor naturiste.
Comunitatea esenienilor a încetat să mai existe în anul 68 d.Hr., decimată de legiunile romane. Se pune
întrebarea dacă o astfel de sectă l-a atras pe Iisus? Specialiştii cred că la acea vreme, şcoala fariseilor era mult
mai avansată şi aici Iisus ar fi avut mai multe de învăţat decât de la cazonii esenieni. În plus, nu se ştie că
Iisus să fi fost căsătorit. Iar învăţătura lui nu seamănă cu pedepsele promovate de esenieni.
Conform unor legende britanice din Evul Mediu, copilul Iisus ar fi călătorit împreună cu Iosif, în Britania,
unde s-ar fi stabilit la Priddy, iar mai apoi şi-ar fi construit primul bordei din nuiele, la Glastonbury. Poetul
William Blake s-a inspirat din această legendă şi a scris poemul „And Did Those Feet în Ancient Time“. Unele
variante ale legendei spun că Iosif, care era negustor de cositor, i-ar fi luat cu el pe Iisus şi Maria în Britania.
Scriitorul Gordon Strachan crede că tânărul Iisus ar fi ajuns în insulă pentru a studia cu preoţii druizi.
Legenda a servit la lansarea mai multor divagaţii: motivul pentru care apostolul Pavel a ajuns în această parte
a lumii, fondarea bisericii romane, înfiinţarea în Britania a primei biserici creştine, după cea de la Ierusalim.
Cât despre Iosif, acesta nu a fost tatăl Mântuitorului, ci unchiul lui, Iosif din Arimateea, un negustor bogat,
cu o flotă mare de nave care a făcut comerţ cu cositor pentru romani, între Anglia şi Marea Mediterană. Acest
unchi ar fi devenit tutorele lui Iisus, după moartea tatălui. În Anglia, Iisus a trăit în studiu, rugăciune şi
meditaţie, iar la adolescenţă a ajuns în căsuţa lui de noroi şi paie. Mai mult, un cercetător britanic pe nume
C.C. Dobson afirmă că a găsit dovezi care atestă că Iisus a ridicat şi o bisericuţă, în ultimii ani ai domniei lui
Tiberius (27 d.Hr.). Deşi există evidenţe ale acelor ani, localitatea Glastonbury nu e pomenită, pentru simplul
motiv că Iosif din Arimateea a cumpărat întregul pământ şi astfel satul nu mai plătea impozite.
Cei care susţin că Mesia a stat 18 ani în Vestul Marii Britanii de astăzi se bazează şi pe câteva dovezi
simbolice. Astfel, pe arcul de piatră al bisericii Place Manor sunt reprezentate o ancoră, un miel şi o cruce.
Pictogramele care însoţesc sculptura spun povestea lui Iisus şi a unchiului său care au venit în zonă cu afaceri
cu cositor. O altă poveste tradiţională este cea în care Iisus îi învaţă pe minerii din Cornwall cum să obţină
cositor din minereu. Vechi hărţi din acest oraş sunt marcate cu două inspripţii interesante: „Corpus Christi“ şi
„Roata lui Iisus“ („roată“ fiind un cuvânt folosit în Cornwall pentru „mină“). De asemenea, în zona minieră
Cornwall au fost descoperite numeroase tunici cu cruci desenate. Un alt argument ar fi şi acela că, printre
locuitorii din Priddy, e o vorbă veche: „La fel de sigur cum Domnul Nostru a fost la Priddy“.
Copiii colindă de Crăciun astfel: „Iosif a fost un negustor de cositor, care a sosit pe mare într-o barcă“. Să fi
trăit Iisus în Marea Britanie? De ce ar fi ales tocmai acest loc, cu o climă atât de aspră faţă de cea de acasă?
Şi-apoi, dacă unchiul lui avea corăbii, de ce nu a ales să cutreiere mai multe locuri interesante din lume? Unele
teorii răspund: dar cine spune că nu a călătorit? În America de Sud, Iisus este pomenit în legende ca locuitor al
acelor plaiuri. Iar diverşi interpreţi cred că succesul complet şi rapid al conchistadorilor se explică tocmai prin
prezenţa lui Iisus înainte de venirea acestora. Mântuitorul a pregătit popoarele amerindiene pentru contactul
cu europenii atunci când le-a lăsat promisiunea că Mesia se va întoarce.
Cea mai vehiculată şi susţinută explicaţie pentru dispariţia lui Iisus timp de 18 ani afirmă că Mântuitorul s-a
dus în India. Scriitorul Louis Jacolliot a lansat în 1869 cartea „Biblia în India. Viaţa lui Iezeus Christna“ şi,
odată cu aceasta, a înflorit şi bănuiala că Iisus a fost în Tibet. De fapt, autorul face doar o comparaţie între
viaţa lui Krishna şi cea a lui Iisus, însă asemănările sunt consistente, astfel că ipoteza a început să câştige tot
mai mulţi adepţi. Un ziarist rus, pe nume Nicolas Notovici (foto medalion), a lansat o altă bombă: în
mănăstirea indiană Hemis din Ladakh, situată la 4.500 m altitudine, există un manuscris intitulat „Viaţa
Sfântului Issa, cel mai bun dintre fiii oamenilor“. Notovici şi-a publicat povestea în 1894. 14 ani mai târziu,
un alt scriitor, Levi Dowling, a scris „Evanghelia vărsătorului a lui Iisus Hristos“, despre care spune că i-a fost
dictată de o fiinţă supranaturală numită Memoria Akashica. Acesta scria că tânărul Iisus a făcut o călătorie
iniţiatică prin India, Tibet, Asiria, Grecia şi Egipt.
Mai multe argumente aduce însă tot ziaristul rus. El mărturiseşte că însuşi Dalai Lama i-ar fi arătat două
cărţi vechi legate în piele care conţineau povestea vieţii lui Issa/Iisus, scrisă în limba vechilor călugări budişti.
Biografia e alcătuită din 244 de versete, în 14 capitole.