Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A Interpretarea Analizelor Medicale
A Interpretarea Analizelor Medicale
Valori in sange
Valori in urina
Nota: Pentru aflarea valorilor in grame se impart valorile redate in moli la factorul
de multiplicare.
Tehnica :
- Amniocenteza se executa in aceleasi conditii ca cele descrise mai sus.
- Lichidul amniotic este folosit la detectarea ADN-ului agentului patogen
(toxoplasma, CMV, rubeola, etc.) prin folosirea unei metode denumita Polymerase
Chain Reaction
- Folosirea PCR din lichidul amniotic a revolutionat pur si simplu metodele
de diagnostic a infectiilor prenatale, permitand un diagnostic precoce al acestor
afectiuni fara a fi nevoie de utilizarea unor metode invazive asupra fatului.
- O alta metoda este folosirea lichidului pentru obtinerea unor culturi care sa ateste
prezenta agentilor patogeni banuiti
Indicatii:
- Titruri IgM mari cu absenta anticorpilor clasa IgG pentru CMV, toxoplasma, rubeola,
HSV, listeria
- Seroconversie a titrurilor IgM catre IgG
- Rezultate echivoce la serologia pentru agentii patogeni enumerati mai sus
www.infertilitate.ro
Are drept principiu prelevarea de lichid amniotic in scopul cariotiparii celulelor fetale
existente in acest lichid.
Tehnica:
- Pacienta este informata in amanuntime despre procedura (in ce consta,
care sunt beneficiile si riscurile).
- Manevra se executa in conditii de asepsie riguroasa (campuri sterile, instrumente
sterile, manusi sterile, etc.).
- Pacienta este asezata pe un pat, in decubit. Doctorul sta in stanga pacientei, avand
in stanga sa echograful cu ajutorul caruia se va efectua procedura.
- Se face asepsia abdomenului gravidei (procedura se executa transabdominal) cu
betadina sau alcool iodat.
- Se pun campuri sterile care sa izoleze zona unde se va executa procedura.
- Se foloseste un ac special in cazul amniocentezei genetice, care este prevazut cu
un obturator care sa evite incorporarea de tesut matern in cursul traversarii
straturilor abdomenului gravidei (acesta ar compromite analiza genetica, care trebuie
sa analizeze numai tesut fetal). Lungimea acului variaza intre 18 cm si 22 cm. Acul
are o grosime in general de 0,8 mm, dar pot fi folosite si ace mai groase.
- Se scaneaza abdomenul gravidei si se cauta o zona in care sa existe o punga
amniotica destul de consistenta, libera de parti fetale, si care sa fie departe de locul
de insertie a placentei.
- Se introduce acul dupa o prealabila anestezie locala cu xilina a peretelui abdominal.
Doctorul trebuie sa urmareasca strabaterea fiecarui strat abdominal
atat tactil (simtind fiecare strat in parte
strapuns: tegument, aponevroza, muschi, peritoneu si perete uterin) dar mai ales
echografic, vizualizand in permanenta varful acului.
- Cand echoul varfului acului a ajuns in punga amniotica se extrage obturatorul
acului si se extrage 1ml de lichid amniotic care se arunca (se evita astfel
contaminarea cu tesut matern care ar putea ramane pe ac) apoi de extrage o
cantitate de lichid amniotic egala cu varsta sarciii (de exemplu la 20 saptamani se
extrag 20ml).
- Seringa se sigileaza cu propriul ac protejat de teaca de plastic si se trimite la
laboratorul de genetica, unde celulele continute in lichid vor fi cultivate si vor fi
urmarite pe parcursul diviziunii lor, numarandu-se si studiindu-se cromozomii
(cariotipare).
- Prin aceasta procedura (cariotipare) pot fi descoperite aneuploidii, deletii,
translocatii, inversiuni, cromozomi marker, etc. Nu pot fi decelate mutatiile genetice.
- Acestea din urma pot fi in parte descoperite folosindu-se PCR (Polymerase Chain
Reaction) si includ fibroza chistica, sindromul cromozomului X fragil, sindromul
DiGeorge, ca sa enumar doar cateva dintre cele mai comune.
- Procedura poate fi executata optim intre 14 si 18 saptamani, insa riscul
de avort este cu atat mai mare cu cat varsta sarcinii este mai mica.
Aceste limite sunt date de catre literatura din SUA (stat in care dupa 20 saptamani
orice delivrenta este considerata nastere) dar la noi in tara nastere este considerata
abia dupa saptamana 28, deci amniocenteza poate fi facuta oricand pana la aceasta
varsta a sarcinii astfel daca rezultatele indica anomalii cromozomiale, cuplul poate
lua o hotarare daca sa pastreze sau sa intrerupa sarcina.
- Lichidul extras este centrifugat (se separa celulele de lichidul propriuzis care poate
fi si el analizat din punct de vedere biochimic: AFP, bilirubina, etc.)
Indicatii:
- Studii citogenetice in cazul cand rezultatele la triplul test, testul quadruplu sau la
testul integrat indica un risc crescut de trisomie 21, trisomie 18.
- Antecedente in familie sau copii cu defecte cromozomiale.
- Avorturi spontane recurente.
- Translocatii echilibrate la unul dintre parinti.
- Varsta materna inaintata.
- La cerere.
Complicatii:
- Amniotita 1% (infectie).
- Scurgere de lichid amniotic 1-2%, de obicei se rezolva in 2-3 zile.
- Avort spontan, procent care depinde foarte mult de priceperea doctorului, datele
raportate variind intre 0,5% si 5%.
- Lezarea fatului.
- Lezarea placentei cu sangerare intraamniotica.
- Izoimunizare Rh.
- Bradicardie fetala (tranzitorie).
Siguranta:
- Daca se incearca amniocenteza inainte de 14 saptamani procedura este mai dificila
deoarece exista 2 cavitati, cea corionica si cea amniotica.
- De asemene la aceasta varsta gestationala se poate extrage foarte putin lichid deci
vor fi mai putine celule necesare cultivarii, cu sanse de esec mai mari in obtinerea de
rezultate.
Interpretare:
Va veti intreba probabil ce legatura are amniocenteza cu maturitatea pulmonara?
Simplu: celulele alveolare secreta aceasta mixtura uleioasa (compusa
din Lecitina si Sfingomielina) si astfel substantele ajung in lichidul amniotic. Si de aici
putem sa-l studiem noi.
Raportul L/S este diferit in functie de varsta gestationala. Exista o crestere lenta a
lecitinei pana in saptamana 34-35 apoi concentratia acesteia creste brusc. In acelasi
timp concentratia sfingomielinei atinge un platou si apoi incepe sa scada. Un raport
L/S egal cu 2 semnifica un plaman fetal matur.
Din aceasta cauza se practica amniocenteza in cazuri de sarcini care necesita
extragerea fatului cat mai devreme posibil, momentul ales fiind acela in care
plamanul fetal a ajuns la maturitate.
O alta metoda relativ noua este folosirea unei tehnici ce masoara miligramele de
surfactant la gramele de albumina din lichidul amniotic necentrifugat, folosind lumina
fluorescenta depolarizata, denumit TDx-FLM ( unde FLM inseamna Fetal Lung
Maturity). Daca raportul este peste 55mg/g, plamanul este
matur, imaturitate tranzitionala sub 39mg/g, iar intre 40mg/g si 54 mg/g maturitate
tranzitionala. Determinarea acestui raport poate fi stabilita mai nou folosindu-se
spectrofotometrie infrarosie si nu tehnica de depolarizare fluorescenta ca in TDxFLM.
Limitare:
In diabetul zaharat aceste valori sunt alterate. In consecinta maturitatea pulmonara
fetala se apreciaza a fi instalata odata cu decelarea fosfatidil-glicerolului in lichidul
amniotic.
Tehnica:
- In mare se respecta aceleasi principii de asepsie si manopera ca si
la amniocenteza genetica, cu precizarea ca aici nu mai exista grija contaminarii
cu tesut matern (deci se poate folosi un ac de punctie fara obturator).
- Se tinteste o zona in care sa nu existe placenta care sa fie interpusa pe traiectul
acului.
- Lichidul prelevat, in general 10ml, se pastreaza in recipient inchis la culoare pentru
a preveni denaturarea bilirubinei de catre lumina naturala.
- Esantionul se centrifugheaza iar supernatatantul se examineaza in vederea stabilirii
gradului de impregnare a lichidului amniotic cu bilirubina.
Indicatii:
- Titruri de anticorpi mari (peste 1/16).
- Valori anormale doppler (se urmareste peak systolic velocity) pe artera cerebrala
medie (ACM).
- Moarte fetala in antecedente datorata incompatibilitatii Rh.
- Fat sever afectat in antecedente datorita aceleasi incompatibilitati Rh.
Alegerea momentului:
- Deoarece in cursul procedurii se poate produce hemoragie materna cu agravarea
sensbilizarii anti-Rh, trebuie acordata o mare atentie momentului efectuarii
amniocentezei.
- Momentul executarii procedurii depinde de titrul anticorpilor, de dopplerul ACM si
de antecedente.
- Prima amniocenteza trebuie sa se bazeze pe valorile doppler ale ACM.
Interpretare:
- Bilirubina reprezinta un produs de metabolizare a hemoglobinei.
- Hemoglobina este eliberata in cantitati foarte mari in procesul de distrugere a
hematiilor fetale de catre anticorpii materni.
- Calea primara de excretie a bilirubinei este plamanul fetal de unde ajunge in
lichidul amniotic.
- O a doua cale e reprezentata de rinichi, ajungand in acelasi lichid amniotic prin
intermediul urinei.
- Iinainte de 26 de saptamani exista in mod normal o cantitate redusa de bilirubina
in lichidul amniotic, asa ca inainte de aceasta varsta gestationala trebuie o oarecare
grija in interpretarea rezultatelor.
- Lichidul amniotic este analizat in lumina polarizata care are o lungime de unda de
450nm. Curba de absorbtie a lichidului amniotic necontaminat este folosita drept
martor.
- Daca lichidul amniotic este contaminat cu bilirubina, proprietatile sale
chimice sunt alterate in consecinta se produce o deviere de la normal a gradului de
absorbtie a luminii polarizate 450nm.
- Rezultatele se inscriu pe o hartie sub forma unui grafic.
- Diferenta dintre cele doua curbe poarta numele de ? OD 450 (delta optical density
450) sau curba Liley si reprezinta o cuantificare a gradului de distrugere (hemoliza)
la care sunt supuse hematiile fetale.
- Curba Liley are trei zone care pot sa dea masura afectarii fetale:
Zona I – lipsa afectarii sau afectare usoara (totusi cam 10% dintre acestia vor
necesita ulterior transfuzie);
Zona II – afectare moderata;
Zona III – afectare severa cu posibila moarte intrauterina in 8-10 zile.
Indicatii
Mod de efectuare
Aceasta analiza se face prin recoltarea de sange dintr-o vena a bratului. In unele
cazuri este necesar ca inainte cu 10 sau 12 ore sa se intrerupa alimentatia.
- Sodiu
- Potasiu
- Calciu
- Cloruri
- Dioxidul de carbon
- Glucoza
- Ureea in sange (BUN)
- Creatinina.
Hormonul de sarcina
Aceste glande dupa cum arata si denumirea sunt situate deasupra rinichilor si
secreta doua categorii de hormoni: corticosteroizii sicatecolaminele.
Generalitati
Analiza mineralelor (ionograma) se face din sange, din urina sau din ambele, de
obicei in spitale, dar si in unele policlinici. Valorile ionogramei variaza cu modul
de alimentatie, cu varsta, cu sezonul si cu felul bolii. Rezultatele analizelor se
exprima in miligrame de mineral la 100 ml sange, in grame la litru sange sau urina,
in grame la urina din 24 sau in miliechivalenti la litru (mEq/l).
Este un mineral absolut necesar omului, deoarece are capacitatea de a retine apa in
organism. Cantitatea de sodiu creste in organism dupa o alimentatie foarte sarata si
in bolile de rinichi (insuficienta renala) cand sarea nu se mai poate elimina prin
rinichi si ramane stocata in organism.
Sodiul scade din sange in urma unui regim desarat sau datorita transpiratiei intense
mai ales vara, dupa eforturi fizice sau cand se bea multa apa. Bolile care produc
varsaturi sau diaree duc si la o scadere a sodiului din organism. Cand scade sodiul
din sange, scade de obicei si din urina. Abuzul de diuretice saraceste, de asemenea
organismul in sodiu. In unele boli (nefrita, insuficienta renala, boala Addison,
hipertensiune arteriala etc.) este necesar ca sodiul chiar sa fie scazut in organism
pentru a cruta rinichii, respectiv inima sa faca eforturi prea mari pentru a-l elimina
din organism.
Clorul (Cl)
Insoteste de obicei sodiul in organism deoarece este legat de acesta sub forma de
clorura de sodiu (sarea de bucatarie). De regula, clorul din organism creste sau
scade concomitent cu sodiul.
Calciul (Ca)
Este mineralul cel mai important si in cantitatea cea mai mare in organism deoarece
el formeaza oasele si dintii. O parte din calciu este dizolvat in sange si in celulele
corpului avand un rol important in coagularea sangelui, in buna functionare
(contractatia) a muschilor scheletului si muschiului inimii, in cresterea si
calcifierea oaselor copiilor, in vindecarea fracturilor osoase, etc.
Lipsa calciului din organism produce contractii ale muschilor (tetanie,
carcei), rahitism la copii, osteoporoza (demineralizarea
oaselor), osteomalacie(inmuierea oaselor) etc.
Organismul isi ia calciul necesar din apa si din alimentele care contin cantitati foarte
mari de calciu (lapte, branza, paine). Dar organismul nu retine pentru el decat o
mica cantitate de calciu, restul il elimina prin fecale si urina. Aceasta reglare a
calciului se face de catre glanda paratiroida, care se afla situata la gat si care secreta
un hormon numit parathormon. Cand aceasta glanda secreta prea mult hormon,
creste calciul din sange.
De asemenea, in unele boli care ataca (topesc) oasele sau dupa imobilizarea la pat,
calciul se elibereaza in cantitati mari din oase, crescand concentratia sa in sange.
Consumul de prea multe alimente bogate in calciu face sa creasca concentratia
calciului din urina favorizand la unele persoane producerea pietrelor (calculilor) la
rinichi. Calciul sanguin este scazut in insuficienta glandelor paratiroide, in bolile de
rinichi care nu mai pot retine calciul in corp si astfel il elimina prin urina, precum si in
rahitism. Copiii, gravidele, batranii au valori mai mici ale calciului sanguin de aceea
acestia au nevoie de mai mult calciu. Vara sub influenta razelor ultraviolete, solare,
precum si dupa tratamentul cu vitamina D, concentratia calciului sanguin creste.
Fosforul (P)
In general, acesta este legat de calciu formand fosfatul de calciu necesar cresterii
oaselor, precum si mentinerii integritatii oaselor si dintilor. De asemenea, fosforul
are rol in buna functionare a sistemului nervos, a inimii si a enzimelor (fermentilor).
Fosforul din organism provine din alimente care contin mari cantitati din acest
mineral ca: lapte, branza, oua, icre, creier, carne.
Fosforul sanguin creste in sange dupa ingestia excesiva de alimente care contin
fosfor dupa tratamentul cu vitamina D, in insuficenta renala, in bolile glandelor
paratiroide, in tumori ale oaselor. Excesul de fosfor in sange se elimina prin urina sub
forma de fosfat de calciu, fapt care favorizeaza formarea de calculi urinari. O urina
care contine o cantitate prea mare de fosfat de calciu se tulbura devenind albicioasa
in urmatoarele 30-60 de minute de la urinare.
Scaderea fosforului sanguin se intalneste in cazul lipsei sale din alimentatie, in lipsa
vitaminei D, in rahitism si in boli ale intestinului cu diaree cronica, care perturba
absorbtia de fosfor din intestin. De mentionat ca la copii valorile
fosforului urinar sunt mai mari si scad progresiv pe masura inaintarii in varsta.
Valori normale:
Fierul (Fe)
Este principalul mineral care intra in compozitia globulelor rosii ale sangelui, dandu-i
acestuia culoarea rosie intensa. De asemenea, fierul ia parte la formarea
unor enzime vitale pentru organism, cum sunt enzimele care contribuie la fixarea
oxigenului pe celule. Fierul din organism provine din apa si mai ales din alimentele
bogate in fier (carne, ficat, splina, oua, morcovi, spanac, soia, ciocolata si altele).
Nevoile organismului de fier sunt mici, de 2 mg/zi, asa ca cele 10-15 mg pe zi pe
care omul le primeste din apa si alimentele consumate sunt suficiente pentru
organism. Totusi la persoanele adulte si mai ales pentru copii subnutriti, lipsa fierului
din alimentatie poate duce la anemie feritiva.
Scaderea fierului din organism se intalneste dupa hemoragii mari, ori chiar dupa
hemoragii mici si repetate ca sangerari din nas, din caile urinare si genitale, din
tubul digestiv (hemoroizi), etc. Bolile digestive, operatiile pe stomac si intestin
produc anemie prin faptul ca reduc absorbtia fierului in organism. Anemia prin lipsa
de fier se stabileste numai de catre medic dupa analiza sangelui.
Este un element chimic indispensabil unei bune functionari a unor organe din corpul
omenesc: ficat, muschi, sistem nervos, etc. El intra in compozitia enzimelor ce iau
parte la arderea glucozei in organism si impreuna cu calciul intervine in activitatile
musculare.
Cresterea concentratiei magneziului sanguin se intalneste in insuficienta renala (din
cauza ca rinichii nu il pot elimina din urina), in diabetul grav, in
boala Basedow (hiperfunctia glandei tiroide). Valorile magneziului sanguin scad in
insuficienta tiroidei, dupa pierderile exagerate prin varsaturi si diaree sau prin urina,
dupa medicamente diuretice precum si in alcoolismul cronic. Lipsa magneziului se
resimte mai mult la copii decat la adulti.
Plumbul (Pb)
Iodul (I)
In mod normal in materiile fecale ale omului nu se gaseste sange. Numai in unele
boli ale tubului digestiv care produc sangerari (hemoragii) cum sunt ulcerul gastric,
ulcerul duodenal, enterita, colita, sangele apare in materiile fecale.
Cand hemoragia este mare si provine din partea superioara a tubului digestiv
(stomac, intestin) scaunul are un aspect negricios din cauza digerarii sangelui
respectiv.
Sucul gastric este secretat de stomac, fiind compus din apa, acid clorhidric,
pepsina (enzima), mucus si minerale. El contribuie la digestia alimentelor din
stomac, in special a acelora care contin proteine: carne, lapte, oua. In mod normal
sucul gastric este acid. In gastrita cronica, pelagra, in unele anemii, in tumorile
stomaculu aciditatea gastrica este scazuta sau chiar lipseste.
Scaderea aciditatii gastrice se intalneste si la unele persoane sanatoase, mai ales
dupa varsta de 60 ani, dupa un stres care poate opri secretia gastrica, etc. Un suc
gastric cu aciditate scazuta nu mai are capacitatea de a digera suficient alimentele
care contin proteine. Acestea trecand nedigerate in intestin produc o serie de
tulburari digestive (enterocolita).
Cresterea aciditatii gastrice (hiperaciditate) care se intalneste in gastritele acute, in
ulcerul gastric si duodenal precum si la persoanele sanatoase, dupa
o alimentatie care excita secretia acida a stomacului (condimente, alcool, cafea) sau
dupa tutun. Pentru aprecierea gradului de aciditate se dozeaza acidul clorhidric din
sucul gastric. Sucul gastric se recolteaza dimineata cu un tub subtire de cauciuc care
se inchide de catre bolnav pana ajunge in stomac (tubaj gastric). Bolnavul nu trebuie
sa inghita saliva caci se amesteca cu sucul gastric iar daca are o proteza dentara
mobila trebuie sa o scoata (pericol de inecare). De asemenea, inainte de recoltare nu
se vor consuma alimente, bauturi, nu se vor lua medicamente si nu se va fuma.
Pentru a se produce o secretie gastrica mai mare i se da persoanei respective sa bea
o solutie slaba de alcool sau i se injecteaza o fiola de histamina. Sucul gastric se
extrage cu o seringa si se analizeaza. Aciditatea sucului gastric se exprima in grame
de acid clorhidric la litru (g HCl ‰) sau in ml hidroxid de sodiu normal pe 10 (ml
NaOHN: 10). Acidul din stomac poate fi in stare libera sau legat de alte substante.
Valori normale:
Aciditatea gastrica normala
g HCl ‰ m Eq ‰ Ml Na O H N: 10
Aciditate 1,7-2,0 46-55 20-40
libera
Aciditate 2,0-3,5 55-100 40-60
totala
Analiza bilei
Bila este o secretie a ficatului, care are rolul de a favoriza digestia grasimilor
alimentare. Secretia biliara mai intai se colecteaza intr-un rezervor, in vezica biliara
si de acolo se varsa in intestin dupa necesitatile organismului. In vederea
analizelor, bila se recolteaza fie in spital, fie in policlinica. Sunt valabile aceleasi
recomandari mentionate la analiza sucului gastric. Extragerea bilei se face cu un tub
subtire de cauciuc care se inghite de catre bolnav pana ajunge in duoden (tubaj
duodenal). Cu ajutorul unei seringi se recolteaza trei probe de bila: proba A, care
provine din canalul biliar, proba B care provine din vezica biliara si proba C, care
provine direct din ficat. Din lichidul biliar se fac analize microscopice si bacteriologice.
Analizele microscopice urmaresc sa descopere leucocite, eritocite, levuri, paraziti
(giardia sau lamblia), care in mod normal nu se gasesc in bila. Uneori se pot gasi si
cristale care stau la baza formarii calculilor biliari. Analizele bacteriologice depisteaza
microbii cauzatori ai infectiilor biliare (vezi bilicultura).
Analiza urinei
Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a
fost urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina
si pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri,
spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la
culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente
(piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite
de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile
de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare
bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie,
bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei.
Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este
de 1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.
Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de
urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din
24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara
este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina,
densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate
urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012.
Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina
mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a
organismului, fie un diabet zaharat.
PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu
alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea
culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se
inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se
albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5.
Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de
lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar
vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii
ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea
alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si
carbonat de calciu.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria). Medicii din
antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si
albinele si au numit-o “urina de albine”. Ei foloseau aceste insecte pentru
descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche “analiza medicala” care
se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de
diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a
aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200
mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de
unde poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet
ci si in alte situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte
zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile gravide si la persoanele
care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet
zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se
datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care
nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la
diagnosticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in
diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici
din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un
regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi
prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii
cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina
concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de
minerale din sange si din organism.
Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se
pot observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au
importanta pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la
punerea unui diagnostic. La femei unele din aceste elemente pot proveni nu numai
din urina ci si din sfera genitala. De aceea pentru a evita unele confuzii, la femei se
recomanda repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa toaleta
prealabila.
Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si
ale rinichiului pot deveni numeroase.
Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange
(leucociturie) de obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).
Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de
boli are rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).
Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare. Se
observa la microscop. Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina
se face numaratoarea la microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata
bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus la pat trei ore. Apoi se
recolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina se
examineaza la microscop numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente
celulare gasite se exprima pe mililitru de urina si pe minut.
Valori normale:
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut.
Grasimile sau lipidele sunt substante organice grase, care constituie cea mai mare
sursa de energie pentru organism, deoarece prin “arderea” unui gram de grasimi se
elibereaza 9 calorii. Aproximativ 15% din greutatea corpului uman este constituita, in
mod normal, din grasimi. Marea majoritate a grasimilor sunt depozitate sub forma
solida in diferite organe sau piele, iar o mica parte circula in sange sub forma lichida.
Grasimile depozitate constituie rezerve de energie pentru cazurile in care omul este
subalimentat din diferite cauze si sursa de energie pentru eforturile fizice. In aceste
situatii grasimile stocate se mobilizeaza, intra in sange si prin arderea lor contribuie
la eliberarea de energie, necesara pentru activitatea vitala a organismului. Cand
depozitarea de grasimi se face in cantitati mult mai mari decat necesitatile
organismului apare obezitatea de diferite tipuri si grade, iar cand cantitatea de lipide
din sange creste peste limitele normale se vorbeste de hiperlipidemie.
Grasimile corpului provin din consumul alimentelor grase ca: unt, untura, slanina,
ulei sau a dulciurilor, fainoaselor, carnii, etc. care se pot transforma in grasimi. Cand
lipidele depasesc concentratiile normale din sange ele se pot depune in peretii
arterelor (ateroscleroza). Cu timpul arterele se ingroasa, iar interiorul lor se
stramteaza in unele cazuri pana la astupare. Din aceasta cauza sangele nu mai poate
circula si iriga organele importante ca inima, creierul etc. Astfel, prin astuparea
arterei coronare, care iriga inima se produce angina pectorala si infarctul miocardic.
Datorita cresterii rigiditatii (sclerozarii) arterelor (ateroscreloza), acestea se pot rupe
producand hemoragii in creier sau in alte organe. Pentru scopuri medicale, se
analizeaza numai grasimile din sange, care sunt de mai multe tipuri: lipide totale,
trigliceride, acizi grasi, colesterol, lipoproteine si altele.
Lipidele totale
Reprezinta toate substantele grase care circula in sange exprimate la 100 ml ser.
Scaderea lipidelor sub 500 mg% se intalneste in subalimentatie, in bolile ficatului,
in boala Basedow (hiperfunctia glandei tiroide), in afectiunile acute, dupa eforturi
fizice.
Valori normale ale lipidelor totale: 550-750 ml/100 ml
Dar scaderea lipidemiei nu are semnificatie patologica deosebita. Mai
daunatoare pentru sanatate este insa cresterea lipidelor totale serice peste valorile
de 1000 mg% (hiperlipidemie). Atunci sangele devine albicios, circula mai greu,
mai ales la inima si creier. Prin actiunea cronica, indelungata a hiperlipidemiei asupra
vaselor sanguine se favorizeaza aparitia precoce a arterosclerozei. Cresterea lipidelor
totale se intalneste in:
- supraalimentatie in special cu grasimi
- in unele boli ereditare, constitutionale, in care cresterea lipidemiei nu este in
legatura cu alimentatia, ci cu sinteza crescuta de lipide in ficat
- in unele boli de ficat si de rinichi
- in insuficienta glandei tiroide
- in diabetul zaharat, netratat in inanitie cand lipidele sunt mobilizate in sange
- in intoxicatia cu alcool si alte substante toxice
- in stresul psihic puternic (teama emotii, suparari), situatii care mobilizeaza
grasimile din depozitele corpului si le trec in sange.
La 4-8 ore dupa masa, lipidele totale cresc la toti oamenii de aceea este necesar ca
analizele lipidelor sa se faca dupa 12 ore de la ultima masa. Hiperlipidemia de origine
alimentara dispare dupa o zi in care nu se consuma grasimi, pe cand cea de origine
nealimentara nu numai ca nu dispare dar se si accentueaza.
Trigliceridele
Acizii grasi
Sunt lipide si mai simple pentru ca din ei se sintetizeaza trigliceridele. Sunt de doua
tipuri: acizi grasi saturati (palmitic, stearic, etc.) care se gasesc mai mult in grasimile
animale si acizi grasi nesaturati (olei, linoleic, etc.) care se gasesc mai mult in
grasimile vegetale. Un consum prea mare de acizi grasi saturati in dauna celor
nesaturati duce la ateroscreloza si implicit la boli cardiovasculare. Eschimosii care
consuma mult ulei de foca bogat in acizi grasi nesaturati fac rara ateroscleroza.
Concentratia acizilor grasi din sange variaza mult in raport cu alimentatia. De obicei,
acesti acizi cresc in sange odata cu cresterea lipidelor totale si a trigliceridelor.
Valori normale ale acizilor grasi: 200-450 mg/100 ml.
Colesterolul
Face parte din lipidele mai complexe. Pe langa rolul sau fiziologic foarte important in
buna functionare a celulelor organismului, el poate contribui atunci cand este in
exces la screlozarea arterelor. Colesterolul sau colesterina din organe si sange
provine din alimentele bogate in colesterol ca: oua, unt, lapte, icre, creier, etc.
Interesant este ca ficatul are proprietatea de a-l sintetiza din unele alimente care nu
contin colesterol cum sunt grasimile, proteinele si glucidele.
In general, scaderea colesterolului nu are importanta mare pentru organism.
Acest lucru se intampla in cazul subnutritiei si dupa eforturi fizice intense care
consuma o parte din colesterol. In bolile ficatului, organ care sitetizeaza colesterolul,
scaderea acestuia este un indiciu de reducere a functiei ficatului (insuficienta
hepatica, ciroza hepatica).
Cresterea colesterolului seric se datoreaza unui consum exagerat de alimente care
contin colesterol, unei supraalimentatii, vietii sedentare, etc. Cea mai frecventa
cauza a cresterii colesterolului (hipercolesterolemia) insa este sinteza foarte crescuta
a acestuia de catre organism.
Colesterolul mai poate creste si in insuficienta glandei tiroide, glanda a
carei hormon are rolul de a “arde” substantele grase. Daca colesterolul crescut
apare la o varsta mai tanara si ramane permanent crescut, riscul de a produce
modificari cardiovasculare este mare. De aceea prevenirea cresterii colesterolului
sanguin trebuie facuta la o varsta tanara nu dupa ce s-au produs modificari mai mult
sau mai putin irevesibile in artere. Excesul de colesterol din sange se depune pe
peretii arterelor contribuind la formarea aterosclerozei. La unele persoane
colesterolul se depune si sub piele, mai ales la fata sub forma de pete galbui
(xantom).
Lipoproteinele
Sunt lipide legate de proteine. Ele ajuta la dizolvarea si transportul grasimilor mai
grele spre celule unde sunt arse. Concentratia lipoproteinelor sanguine se exprima in
mg la 100 ml/sange.
Valori normale ale lipoproteinelor:150-250 mg/100 ml
Lipidograma, daca printr-o hartie de filtru pe care s-a pus o picatura de ser se trece
un curent continuu, lipoproteinele din ser se separa in mai multe fractiuni. Ultimele
trei fractiuni ale lipidogramei au o valoare foarte importanta in aprecierea
predispozitiei spre ateroscreloza si boli cardiovasculare.
Fractiunile lipidogramei Valorile normale in procente
Pre alfa-lipoproteine 8-13%
Alfa-lipoproteine 10-22%
Pre beta-lipoproteine 1-16%
Beta-lipoproteine 55-65%
Chilomicroni Lipsesc in mod normal
Trebuie retinut ca o crestere a beta-lipoproteinelor peste 80% inseamna o
perturbarea a repartitiei grasimilor in corp, care favorizeaza depunerea de grasimi in
artere. De obicei persoanele care au un colesterol crescut, au si beta-lipoproteinele
crescute. Prin cresterea procentului de beta-lipoproteine, scade procentul de alfa-
lipoproteine care au un rol de prevenire a ateroscrelozei si astfel creste raportul
dintre beta-lipoproteine de alfa-lipoproteine care in mod normal este de 2,3-3,0.
Generalitati
Proteinele sunt substante organice complexe ale materiei vii, care contin azot, sulf
si fosfor. Ele sunt necesare pentru cresterea organismului pentru refacerea celulelor
uzate, precum si pentru producerea de energie calorica, un gram de proteine
producand 4 calorii. Majoritatea proteinelor din organismul omului provin din
alimente bogate in proteine, fie de origine animala (carne, lapte, branza, oua), fie de
origine vegetala (fasole, mazare, soia, linte, etc.). Analiza proteinelor se face din
serul sanguin. Exista mai multe feluri de analize care exploreaza diferite componente
ale proteinelor, astfel:
Proteinele totale
Valori normale
Fractiunea Proportii in Proportii in
proteica a serului procente grame
Albumine 52-62% 3,64-4,34
Globuline 38-48% 2,66-3,36
din care:
alfa-1-globuline 2-5% 0,14-0,35
Bolnavii cu diabet, netratat au un sange gras. Inainte de a-si face probele hepatice,
ei trebuie sa-i trateze mai intai diabetul, caci grasimile din serul lor nu scad numai cu
regim alimentar.
Fibrinogenul
Fibrinogenul este o substanta proteinica din sange care este sintetizata de ficat si
care are rol important in coagularea sangelui.
Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sange.
Scaderea fibrinogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli
ale ficatului. Fibrinogenul creste insa foarte mult (peste 500 mg la 100 ml sange) in
bolile infectioase acute si mai ales in reumatismul articular acut.
Glucoza este cea mai importanta zaharida care se gaseste in mod normal in
organele si sangele omului si constituie combustibilul cel mai pretios pentru
obtinerea energiei necesare activitatii omului. Din arderea unui gram de glucoza, de
catre organism, rezulta 4 calorii. Glucoza in organism provine din alimentele
consumate de catre om. Cele mai bogate alimente in glucoza sunt dulciurile (zaharul,
produsele zaharoase, mierea), precum si alimentele care contin amidon (faina de
cereale si produsele cerealifere, cartofii etc.) care in organism se transforma prin
actiunea enzimelor hidrolitice in glucoza. Dar organismul poate fabrica zahar din
orice nutriment, chiar din proteine si grasimi prin procesul de gluconeogeneza.
Pentru aprecierea cantitatii de zahar din organism, in laborator se analizeaza zaharul
din sangele total ori din ser sau plasma.
Valori normale ale glucozei din sange: 65-110 mg la 100 ml sange.
La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute
decat la tineri, deoarece la ele si consumul de glucoza in organism este mai
redus. Scaderea sau cresterea glicemiei in afara acestor valori produce perturbari
grave organismului. Astfel, scadereaglicemiei prea mult sub valorile
normale (hipoglicemie) poate produce ca simptome slabiciune, tremuraturi,
transpiratii si chiar pierderea constientei(coma hipoglicemica). Acest lucru se
intampla cand organismul este subalimentat cu alimente ce contin glucoza (glucide)
sau in caz de infometare (inanitie). Eforturile fizice mari, mai ales pe munte, care
consuma rezervele de glucide din ficat (in special la bolnavii de ficat) pot predispune
la hipoglicemie. Hipoglicemia se intalneste mai rar in bolile unor glande endocrine
care secreta hormoni insuficienti (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum si la bolavii
de diabet care se trateaza cu doze prea mari de insulina sau alte medicamente
antidiabetice.
Cresterea glicemiei (hiperglicemie) se intalneste si la persoanele sanatoase
daca analiza sangelui se face dupa un consum crescut de dulciuri. De asemenea,
persoanele care au avut un traumatism fizic sau psihic (stres) sau care s-au tratat cu
anumite medicamente, pot avea o glicemie crescuta, fara a fi bolnavi de diabet. In
aceste situatii glicemia revine la normal dupa ce a disparut si cauza care i-a provocat
cresterea.
O glicemie marita se intalneste in bolile glandelor endocrine care au rolul de a
regla concentratia glucozei in sange. Astfel, secretia in exces a hormonilor unor
glande (hiopofiza, tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie.
Dar cea mai mare crestere a glicemiei se intalneste in diabetul zaharat sau
diabetul pancreatic. Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie endocrina de insulina
si exocrina de enzime digestive ce se elimina in duoden. Insulina este un hormon ce
are rolul de a ajuta la consumul si la arderea glucozei din sange si celule. In unele
boli ale pancreasului acesta secreta mai putina insulina sau nu mai secreta deloc si
din aceasta cauza glucoza, in loc sa se consume, sa se arda, se acumuleaza in
sange, crescand glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300 mg% si chiar mai
mult, ceea ce duce la coma diabetica (coma hiperglicemica) mai ales la acele
persoane care nu stiu ca au diabet.
De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac urmatoarele analize
in sange sau in urina:
Interferente
Valori scazute (datorita cresterii in cursul analizei a enzimele serice ce consuma acid
lactic):
- cetoacidoza diabetica
- boala Beri-Beri (carenta de vitamina B1 – tiamina)
- afectiuni hepatice severe
- hemodializa cronica (nu se cunoaste cauza)
- uremie – proportional cu nivelul ureei (nu se cunoaste cauza).
Valori crescute
Afectiuni hepatice :
- valorile extrem de ridicate sugereaza necroza activa a hepatocitelor (celule
hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai mare crestere (de 20
pana la 100 de ori).
- o crestere si o scadere rapida sugereaza o afectiune biliara extrahepatica
- administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar
sau colecistectomie in antecedente determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT.
ASAT creste dupa 2-4 ore, atinge un maxim dupa 5-8 ore; cresterea poate persista
timp de 24 de ore; valorile inregistrate pot fi de 2,5 – 65 de ori peste valoarea
normala
- staza sau compresie venoasa
(insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer primar sau metastatic,
granuloame, ischemie hepatica)
- eclampsie
- medicamente si substante chimice hepatotoxice (tetraclorura de carbon).
Alte afectiuni:
- pancreatita acuta
- leziuni intestinale (interventii chirurgicale, infarcte mezenterice)
- postiradiere locala (radioterapie)
- infarctul pulmonar (crestere relativ usoara)
- infarctul cerebral (in saptamanile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti)
- neoplasme cerebrale (ocazional)
- infarct renal (ocazional)
- administrarea unor medicamente (tratamentul cu heparina, salicilati, opiacee,
tetracicline, clorpromazina, izoniazida)
- arsuri
- hipotermie
- intoxicatii cu ciuperci
- intoxicatii cu plumb
- anemii hemolitice.
Valori normale
- angina pectorala
- insuficienta coronariana
- pericardita
- insuficienta cardiaca congestiva fara afectare hepatica
- posibile variatii mai mici de 10 UI/l pe zi la aceeasi persoana.
Recoltarea probelor
Utilizari
Interferente
Valori scazute (datorita cresterii in cursul analizei a enzimele serice ce consuma acid
lactic):
- cetoacidoza diabetica
- boala Beri-Beri (carenta de vitamina B1 – tiamina)
- afectiuni hepatice severe
- hemodializa cronica (nu se cunoaste cauza)
- uremie – proportional cu nivelul ureei (nu se cunoaste cauza).
Valori crescute
Afectiuni hepatice :
- valorile extrem de ridicate sugereaza necroza activa a hepatocitelor (celule
hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai mare crestere (de 20
pana la 100 de ori).
- o crestere si o scadere rapida sugereaza o afectiune biliara extrahepatica
- administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar
sau colecistectomie in antecedente determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT.
ASAT creste dupa 2-4 ore, atinge un maxim dupa 5-8 ore; cresterea poate persista
timp de 24 de ore; valorile inregistrate pot fi de 2,5 – 65 de ori peste valoarea
normala
- staza sau compresie venoasa
(insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer primar sau metastatic,
granuloame, ischemie hepatica)
- eclampsie
- medicamente si substante chimice hepatotoxice (tetraclorura de carbon).
Alte afectiuni:
- pancreatita acuta
- leziuni intestinale (interventii chirurgicale, infarcte mezenterice)
- postiradiere locala (radioterapie)
- infarctul pulmonar (crestere relativ usoara)
- infarctul cerebral (in saptamanile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti)
- neoplasme cerebrale (ocazional)
- infarct renal (ocazional)
- administrarea unor medicamente (tratamentul cu heparina, salicilati, opiacee,
tetracicline, clorpromazina, izoniazida)
- arsuri
- hipotermie
- intoxicatii cu ciuperci
- intoxicatii cu plumb
- anemii hemolitice.
Valori scazute
Valori normale
- angina pectorala
- insuficienta coronariana
- pericardita
- insuficienta cardiaca congestiva fara afectare hepatica
- posibile variatii mai mici de 10 UI/l pe zi la aceeasi persoana.
ALAT (GPT) reprezinta indicatorul de citoliza hepatica cel mai frecvent folosit pentru
depistarea chiar si a unor leziuni hepatice minime.
Varietiile acestei enzime depind de afectiunea prezenta. Acestea pot fi:
- in hepatiata virala, valorile GPT (ALAT) cresc de peste 10-20 de ori peste limita
superioara
- in hepatita cronica persistenta, GPT – ul creste de 2-4 ori, iar in hepatita cronica
activa creste de 5-10 ori
- in ciroza hepatica uneori valorile GPT sunt normale sau sunt crescute in puseele de
activitate.
Utilizari
Valori crescute
Afectiuni hepatice :
- valorile extrem de ridicate sugereaza necroza activa a hepatocitelor (celule
hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai mare crestere (de 20
pana la 100 de ori).
- o crestere si o scadere rapida sugereaza o afectiune biliara extrahepatica
- administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar
sau colecistectomie in antecedente determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT
- staza sau compresie venoasa
(insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer primar sau metastatic,
granuloame, ischemie hepatica)
- eclampsie
- medicamente si substante chimice hepatotoxice (tetraclorura de carbon).
Alte afectiuni:
- pancreatita acuta
- leziuni intestinale (interventii chirurgicale, infarcte mezenterice)
- postiradiere locala (radioterapie)
- infarctul pulmonar (crestere relativ usoara)
- infarctul cerebral (in saptamanile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti)
- neoplasme cerebrale (ocazional)
- infarct renal (ocazional)
- administrarea unor medicamente (tratamentul cu heparina, salicilati, opiacee,
tetracicline, clorpromazina, izoniazida)
- arsuri
- hipotermie
- intoxicatii cu ciuperci
- intoxiocatii cu plumb
- anemii hemolitice.
Valori scazute
- infectii urinare
- neoplazii
- deficit de piridoxal fosfat (malnutritie, sarcina, afectiuni hepatice secundare
consumului de alcool).
ALAT (GPT) reprezinta indicatorul de citoliza hepatica cel mai frecvent folosit pentru
depistarea chiar si a unor leziuni hepatice minime.
Varietiile acestei enzime depind de afectiunea prezenta. Acestea pot fi:
- in hepatiata virala, valorile GPT (ALAT) cresc de peste 10-20 de ori peste limita
superioara
- in hepatita cronica persistenta, GPT – ul creste de 2-4 ori, iar in hepatita cronica
activa creste de 5-10 ori
- in ciroza hepatica uneori valorile GPT sunt normale sau sunt crescute in puseele de
activitate.
Utilizari
Valori crescute
Afectiuni hepatice :
- valorile extrem de ridicate sugereaza necroza activa a hepatocitelor (celule
hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai mare crestere (de 20
pana la 100 de ori).
- o crestere si o scadere rapida sugereaza o afectiune biliara extrahepatica
- administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar
sau colecistectomie in antecedente determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT
- staza sau compresie venoasa
(insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer primar sau metastatic,
granuloame, ischemie hepatica)
- eclampsie
- medicamente si substante chimice hepatotoxice (tetraclorura de carbon).
Alte afectiuni:
- pancreatita acuta
- leziuni intestinale (interventii chirurgicale, infarcte mezenterice)
- postiradiere locala (radioterapie)
- infarctul pulmonar (crestere relativ usoara)
- infarctul cerebral (in saptamanile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti)
- neoplasme cerebrale (ocazional)
- infarct renal (ocazional)
- administrarea unor medicamente (tratamentul cu heparina, salicilati, opiacee,
tetracicline, clorpromazina, izoniazida)
- arsuri
- hipotermie
- intoxicatii cu ciuperci
- intoxiocatii cu plumb
- anemii hemolitice.
Valori scazute
- infectii urinare
- neoplazii
- deficit de piridoxal fosfat (malnutritie, sarcina, afectiuni hepatice secundare
consumului de alcool).
Generalitati
Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea lichida alcatuita
din apa, din substante organice si minerale solubile si partea solida alcatuita din
elemente celulare (globule rosii, globule albe si trombocite). In situatia in care
sangele recoltat din vena pacientului este introdus intr-o eprubeta se coaguleaza
dupa cateva minute. Apoi acesta se separa intr-un strat lichid, superior, care se
numeste ser si intr-un strat inferior, solid care este cheagul. Daca in eprubeta in care
s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin care se impiedica
coagularea sangelui) atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se separa tot in doua
straturi: stratul superior, lichid constituit din plasma si stratul inferior, solid,
constituit din elementele celuare necoagulate.
Din aceste doua componente ser si plasma sanguina se vor efectua principalele
analize medicale biochimice si serologice. Din elementele celulare sanguine se
realizeaza analizele hematologice. Analizele hematologice cerceteaza numarul,
forma, caracteristicile si compozitia elementelor celulare ale sangelui.
Hematocritul
Hemoglobina
Formula leucocitara
Globulele albe din sange nu sunt toate la fel fiind foarte variate ca forma, structura si
functii. Dupa modul in care ele se coloreaza cu colorantii s-au descris mai multe
tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in organism si o semnificatie. In
cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai
importante, care se exprima in procente.
Monocitele
Limfocitele
Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a
produce coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale
vaselor sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte
mecanisme la formarea cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi.
Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la
sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de
orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune
coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in
vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare
cerebrale, etc.
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau
in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se
recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se
cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.
Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu
intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui
putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in
unele infectii microbiene.
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic.
Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante
chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul
sanguin. Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti
in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai
doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH.
Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii
contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul
oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi
(aglutinina). Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor
A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una
de alta) globulelor rosii.
Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se
intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a
spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite “donatori
universali” de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda
alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie.
Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi
(aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu
alte grupe de sange, de aceea au fost numiti “primitori universali” de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si
accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face
transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange
nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie.
Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine
descrescatoare de 0I, BIII si ABIV.
Sistemul Rh
Anticorpii
Sifilisul
Reumatismul
Este produs (printre alte cauze) si de catre infectia cu streptococ. Anticorpii produsi
de streptococ se pot depista in sange dupa circa 2 saptamani de la infectia
streptococica unde persista timp de 3-6 luni de la infectie.
Reactia ASLO
Proteina C reactiva
Febra tifoida
Pentru diagnosticul acestei boli se foloseste reactia Widal. Valorarea reactiei este
maxima in prima luna de la infectie si descreste dupa cateva luni fara ca totusi
anticorpii sa dispara complet din sange. Persoanele care au fost vaccinate contra
febrei tifoide cu vaccin antitific produc anticorpi care pot falsifica rezultatele analizei,
dand reactii fals pozitive. De aceea aceste persoane trebuie sa cunoasca ce vaccinari
recente au facut si sa comunice acest lucru medicului. Rezultatele se dau sub forma
de fractie, numitorul reprezentand limita inferioara pana la care reactia antigen-
anticorpi este vizibila in eprubeta.
Valori normale: 0-1/100
Daca anticorpii gasiti in ser sunt intr-o concentratie mai mare, se poate suspecta o
febra tifoida. Iar daca dupa 7 zile, la repetarea analizei, concentratia anticorpilor
creste de 2-3 ori, atunci diagnosticul de febra tifoida este sigur.
Tifosul exantematic
Se depisteaza prin reactia Weil Felix care are aceeasi semnificatie si se interpreteaza
la fel ca reactia Widal
Bruceloza
Este o boala care se ia de la animalele bolnave, mai ales de catre persoanele care
lucreaza in zootehnie. Pentru depistare se fac reactiile Wrigh si Huddleson. Aeste
analize sunt singurele care pot stabili diagnosticul de boala pentru ca microbul
burcelorzei nu se poate depista totdeauna. Omul sanatos nu poseda in sange
anitocorpi ai brucelozei. Analizele sunt considerate pozitive cand tirul reactiei Wright
depaseste 1/100, iar cel al reactiei Huddleson 1/200.
Bolile virale
Bolile parazitare
Pentru depistarea acestor boli se fac rareori analize imunologice. Numai
in hidatidoza (chist hidatic), boala frecventa produsa de parazitul Taenia
ehinococcus, se face analiza Weinberg-Pirvu, care poate depista in ser anticorpii
produsi de parazit. Dupa scoaterea chirurgicala a parazitului (chistul hidatic) din
corp, anticorpii respectivi dispar treptat din sange. Punerea in evidenta a anticorpilor
se face nu numai in sangele sau serul bolnavilor sau a fostilor bolnavi ci si in
tesuturile lor, in special la nivelul pielii. Astfel, daca se injecteaza in piele o picatura
de antigen (microb omorat, extracte de microbi, de paraziti, de ciuperci sau alte
toxine ale acestora) atunci in piele, la locul injectiei are loc unirea antigenului cu
anticorpii producandu-se o reactie locala antigen-anticorp. Aceasta reactie se
manifesta dupa cateva ore sau zile de la injectie prin roseata, umflatura, macarime,
uneori durere. In raport de marimea diametrului reactiei, rezultatele se noteaza cu
plusuri de la 1 la 4.
Reactii intradermice
Iata cele mai importante reactii alergice ale pielii (reactii intradermice) care se fac
la antebrat:
Reactia Cassoni se face prin injectarea la antebrt a unui extract din parazitul
Taenia echinococcus; daca omul are in corpul sau parazitul cauzator al hidatiozei sau
chistului hidatic se produce o reactie puternica
Reactia Schick arata daca un copil are sau nu anticorpi de difterie. In cazul in care
nu are anticorpi el se vaccineaza cu vaccin atidifteric, pentru ca astfel organismul sa
poata produce anticorpi contra acestei boli
De retinut!
Toate aceste reactii imunologice facute fie in eprubeta, fie pe pielea omului
(indiferent daca sunt pozitive sau negative) se repeta la diferite intervale de timp
atat pentru stabilirea unui diagnostic corect cat si pentru a constata daca
tratamentul facut a avut efectul scontat. In afara dermoreactiilor cu extracte de
bacterii, ciuperci, paraziti, se mai fac IDR pentru depistara unor boli alergice
neinfectioase (astm pulmonar, boala fanului, urticarie etc.) cu extracte din peri de
animale, din fulgi, plante, polen, praf de casa, etc.
Rubeola
Astfel in cazul rubeolei, prezenta anticorpilor de tip IgG cu anticorpi IgM negativi
semnifica faptul ca pacienta are imunitate fata de acest virus si nu mai necesita
testari ulterioare. Uneori anticorpii de tip IgG sunt prezenti in titru (cantitate) inalt,
in absenta anticorpilor de tip IgM si ei vor ramane la acest nivel o perioada de timp
indelungata (imunitate cu titru inalt). Este bine ca acest lucru sa fie cunoscut in
prealabil, pentru ca depistarea lor in primul trimestru de sarcina ar putea crea
confuzii si chiar duce la intreruperi de sarcina nejustificate. Daca atat anticorpii de tip
IgG cat si anticorpii IgM sunt negativi, inseamna ca pacienta nu are imunitate fata de
virusul rubeolei si trebuie sa evite contactul cu persoanele infectate mai ales in cursul
epidemiilor de rubeola.
Toxoplasma gondii
Efectuarea unui screening corect pre-conceptie ar trebui sa faca parte obligatoriu din
acest proces de pregatire, pentru a diagnostica din timp anumite afectiuni si a evalua
posibilitatea unor complicatii ce ar putea surveni pe parcursul sarcinii. Efectuarea
anumitor investigatii de laborator in perioada dinaintea sarcinii scuteste viitoarele
mame de ingrijorari inutile in timpul sarcinii. In primul rand este foarte important sa
existe o evaluare corecta a riscului de infectii congenitale.
Sursa: www.copilul.ro
Sifilisul
Infectia cu HIV
Generalitati
Aceste analize se fac cu scopul de a pune in evidenta o serie de microbi, care pot
cauza infectii acute si cronice. Deoarece microbii sunt "fiinte" prea mici pentru a
putea fi vazuti cu ochiul liber, ei se pun in evidenta prin doua metode si anume:
- prin examinarea lor la microscopul optic – care poate mari pana la 1500 de ori
sau cel electronic care mareste de cateva zeci de mii de ori. Microbii vazuti
la microscop au dimensiuni foarte mici, de 1-10 microni, un micron fiind a mia parte
dintr-un milimetru. Ei au diferite forme: punct (coci), betisor (bacili), spirale
(spirochete), virgula (vibrioni). Cocii se aseaza de obicei in gramezi (stafilococi) sau
in siruri (streptococi).
- prin cresterea microbilor pe medii de cultura adica pe niste substante
hranitoare speciale, lichide si solide. Cand microbii cresc pe mediile lichide, ei tulbura
mediul, asa cum se intampla in cazul fermentarii vinului de catre microorganisme. Pe
mediile solide, care se prepara in niste cutii de sticla, acoperite, microbii cresc
formand fiecare cate o colonie ce contine miliarde de microbi rezultati din inmultirea
microbilori initiali.
Microbii saprofiti – se gasesc in mod obisnuit in organele omului care comunica cu
mediul exterior. Ei nu sunt periculosi pentru om si in unele cazuri sunt chiar necesari
pentru ca prezenta lor previne instalarea unor microbi mai periculosi. In
tubul digestiv exista microbi saprofiti care ajuta la digerarea resturilor alimentare sau
care fabrica vitamine necesare organismului. Totusi, in unele situatii de slabire a
rezistentei organismului, unii din acesti microbi saprofiti pot deveni agresivi si
invadand diferite organe ale corpului, produc stari de boala.
Microbii patogeni - cauzeaza boala, ei nu se gasesc in mod normal in corpul omului
ci patrund in organism cu diferite ocazii.
Cercetarea microbilor se face in toate secretiile si excretiile normale sau patologice,
in orice produs provenit din organismul omului: sange, urina,
materii fecale, bila, sputa, secretii provenite din gat, urechi, organe genitale, etc. In
toate aceste produse se gasesc milioane de microbi de diferite specii, dar laboratorul
foloseste o serie de metode pentru a depista numai pe acei microbi patogeni
cauzatori ai bolilor.
De obicei, materiile fecale (scaunul) contin miliarde de microbi saprofiti care ajuta la
putrefactia si fermentarea resturilor de alimente din intestin, deseuri ce nu au fost
folosite de catre organism. Alti microbi din intestin sunt necesari la producerea
vitaminelor din brupa B sau a unor antibiotice ce distrug microbii patogeni. Sunt
cazuri cand microbii saprofiti din intestin (stafilococi, bacili, coli, proteus, piocianic
etc.) in urma greselilor de alimentatie sau a tratamentului cu antibiotice pot deveni
agresivi, se inmultesc si provoaca infectii ale intestinului subtire (enterita), infectii
ale intestinului gros (colita) ori infectii ale intregului intestin (enterocolita). In afara
de acesti microbi, enterocolitele mai pot fi produse si de microbi patogeni care se iau
din apa, alimente, de la omul bolnav, astfel: bacilul tific al febrei tifoide si microbii
inruditi cu acesta (Salmonele), bacilul dizenteriei (shigella) si microbul holerei, boala
care mai bantuie in unele tari calde si de unde poate fi adusa si in tara noastra
de calatorii straini sau indigeni. Acesti microbi patogeni se gasesc nu numai la
bolnavi ci uneori si la fosti bolnavi, care ii raspandesc prin materiile fecale. De aceea,
fostii bolnavi trebuie sa faca coproculturi repetate pentru a fi siguri ca nu sunt
purtatori de microbi ai vreunei boli infectioase.
Urina proaspata nu contine microbi, nici saprofiti nici patogeni. De aceea, prezenta
microbilor in urina, mai ales in cantitate mare de peste 100000 microbi la 1 ml urina
indica o infectie a rinichilor sau a cailor urinare (nefrita, pielita, cistita). Microbii
cauzatori ai acestor boli sunt: bacilul coli (colibaciloza), bacilul proteus, bacilul
piocianic, Klebsiella, bacilul febrei tifoide, bacilul tuberculozei, stafilococi, streptococi,
levuri, etc. Infectiile urinare se intalnesc mai frecvent la copii, la femei, mai ales in
timpul sarcinii si la persoanele varstnice (din cauza slabirii rezistentei organismului la
infectii). Cand la unul dintre soti se depisteza microbi in urina (in speciali bacili coli),
se va analiza si urina partenerului, deoarece in multe cazuri infectia urinara are
un caracter familial si daca nu se trateaza ambii soti este posibila o reinfectie a
sotului tratat. Recoltarea urinei pentru urocultura se face in conditii speciale,
mentionate anterior.
Nasul, gatul si urechile comunica intre ele prin niste orificii situate in
fundul gatului asa ca de multe ori aceste cavitati sunt prinse impreuna de infectiile
microbiene (amigdalita, faringita, rinita, rinofaringita, otita). Secretiile faringiene,
nazale sau auriculare se recolteaza de catre medic cu un tampon special steril care
se trimite la laborator. Urmatorii microbi se gasesc mai frecvent in infectiile nasului,
gatului si urechilor: streptococul beta hemolitic, stafilocolul aureus hemolitic, bacilul
difteric etc.
Spre deosebire de saliva care este secretata de catre glandele salivare situate in
gura, sputa provine din caile respiratorii si din plamani cu ocazia expectoratiei, la
persoanele care tusesc. In afara de microbii care se gasesc in mod normal in gura,
sputa mai poate contine si microbi de tuse convulsiva, de pneumonie
(pneumococ, klebsiella), de tuberculoza pulmonara (bacilul Koch sau BK). In situatia
in care BK nu se gaseste direct in sputa, atunci sputa se cultiva pe medii speciale
pentru acesti microbi.
Cresterea si inmultirea BK pe aceste medii se face foarte incet, in decurs de doua
luni. Uneori, pentru precizarea diagnosticului de tuberculoza, sputa se inoculeaza la
cobai, pentru ca aceste animale sunt foarte sensibile la tuberculoza, ele facand boala
in circa doua luni. Datorita dificultatilor de a descoperi BK in sputa, rezultatele
analizelor dureaza foarte mult.
O serie de microbi pot cauza la barbat boli ale canalului urinar (uretrita) sau
ale prostatei (prostatita), producand scurgeri purulente. La femei scurgerile sunt
date de uretrita, vaginita sau de metrita. Aceste infectii sunt produse fie de microbi
saprofiti, numiti si banali (uretrita banala) fie de microbi care produc boli venerice
(blenoragia, sifilisul).
Gonococul este microbul blenoragiei, apare in secretiile genitale dupa 3-7 zile de la
un contact sexual infectat.
Tricomonas vaginalis este un parazit care se gaseste mai frecvent la femei dacat
la barbat si produce boala numita tricomoniaza.
Levurile (ciuperciile sau drojdiile) din genul Candida si Geotrichum se gasesc mai
frecvent tot la femei, chiar la cele sanatoase. Dar cand se dezvolta in cantitate foarte
mare sau cand se asociaza si cu alte microorganisme produc infectii locale. Inainte
de a se prezenta la medic pentru recoltarea secretiilor genitale, bolnavii nu trebuie sa
faca tratamente cu antibiotice sau spalaturi cu substante dezinfectante. Iar dupa o
saptamana de la terminarea tratamentului indicat, bolnavul se va prezenta la
repetarea analizelor pentru a se stabili daca boala s-a vindecat.
Exista si situatia cand nu se gaseste nici un microb deosebit in secretiile genitale care
sa explice scurgerea, iritatia, etc. In aceste cazuri secretia este redusa, putina, apare
numai dimineata, dupa o raceala, dupa oboseala sau eforturi fizice. Aceste infectii
produse de microbi banali, de virusuri sau avand o baza alergica se rezolva de la caz
la caz de catre medic, iar uneori se vindeca si singure.
Bolile pielii: eczeme, foliculita, furunculul, abcesul, erizipelul, plagi infectate, etc.
Sunt produse de catre microbii care se gasesc in mod normal pe pielea si mucoasele
omului. Ei patrund fie prin porii pielii, fie prin rani, zgarieturi, intepaturi. Cei mai
intalniti microbi sunt: stafilococul, streptococul, piocianicul, proteusul, bacilul
antraxului si levurile. Pentru a se putea identifica microbul responsabil de infectie, se
analizeaza secretia sau puroiul recoltat din leziune de catre medic, pe un tampon de
vata steril.
Acest lichid se scoate de catre medic, cu seringa, din sira spinarii pentru a cauta
microbii care produc boli ale sistemului nervos (creier, maudva spinarii)
ca: encefalita, meningita etc. Bolile acestea pot fi produse de nenumarati microbi
(meningococ, streptococ, bacilu tuberculozei, etc.) precum si de virusuri si paraziti.
Paraziti intestinali
Paraziti ai sangelui
Acesti paraziti se gasesc mai ales la bolnavii originari din Africa, Asia, America Latina
sau la persoanele care au calatorit in aceste tari.
Paludismul (malaria) este o boala produsa de un parazit microscopic (plasmodiu)
care se dezvolta in sangele si tesuturile omului si care se transmite de la om la om
prin intepatura tantarului anofel. Parazitul se pune in evidenta in sangele bolnavilor,
care se recolteaza din deget, mai ales in perioda febrila a bolii.
Analize virusologice
Virusurile sunt cele mai mici forme de viata, care se masoara in milimicroni (un
milimicron fiind a milioana parte dintr-un milimetru). De aceea, nu se pot vedea la
microscopul obisnuit ci numai la microscopul electronic care mareste de zeci sau sute
de mii de ori. De asemena, virusurile nu se dezvolta in laborator pe mediile de
cultura pe care cresc microbii, ci numai pe animale vii sau pe celule vii. Din aceasta
cauza diagnosticul bolilor virale cu ajutorul analizelor de laborator este foarte greoi si
dureaza mult, uneori cateva saptamani, timp in care bolnavul deja se poate vindeca.
Virusurile sunt responsabile de numeroase boli infectioase la om: gripa,
pojarul, poliomielita, hepatita, oreionul, varicela, turbarea etc. Cu exceptia catorva
boli virale (turbarea, variola, gripa, varicela) in care analizele pot depista mai rapid
virusul cauzal al bolii, in restul bolilor se folosesc analizele imunologice pentru
depistarea anticorpilor din serul bolnavilor.
Cea mai frecventa intrebare pe care am vazut-o a fost: “Ce analize sa fac pentru
diagnosticul..” si urmeaza un simptom sau mai multe.
Acest post va incerca sa enumere analizele care sunt necesare - teoretic- pentru a
pune diagnosticul unor simptome.
ATENTIE:
1. Astenie (oboseala):
1. Balonare:
1. Ciroza hepatica:
1. Creatinina marita?
1. Diaree:
Ecografie abdominala.
Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen
sumar de urina.
1. Dureri in lomba:
1. Dureri in piept:
1. Expectoratie cu sange:
Rectoscopie
Examen coproparazitologic
1. Greata:
1. Hepatita cronica:
1. Scaune cu sange:
1. Scadere in greutate:
1. Tuse:
Antibiograma si autovaccinul
Antibiograma
In unele cazuri, acelasi microb care a fost sensibil la un antibiotic, dupa cateva
zile de tratament se poate obisnui cu antibioticul respectiv, devenind rezistent. In
aceasta situatie, medicul va hotari tratamentul cu alt antibiotic. Exista si microbi
rezistenti la majoritatea antibioticelor. In aceste cazuri numai medicul poate stabili
ce antibiotic sau ce combinatie de antibiotice si in ce doza trebuie date ca sa obtina
efectul terapeutic cel mai bun si cel mai rapid.
Autovaccinul
Examenul ecografic trebuie efectuat in plus ori de cate ori este necesar in cazul
suspicionarii sau diagnosticarii unor diverse anomalii/patologii ale sarcinii :
- sangerare vaginala in sarcina incipienta - pentru a diagnostica/monitoriza prezenta
unui hemtatom decidual, avort spontan, ou clar, sarcina oprita in evolutie etc;
- restrictia de crestere intrauterina a fatului;
- prezenta unor malformatii fetale : hidrocefalie,
anecncefalie, spina bifida, hidrops fetal etc;
- anomalii placentare - placenta praevia sau patologii materne care pot duce la
anomalii placentare (diabet, izoimunizare Rh);
- anomalii ale lichidului amniotic (polihidramnios, oligohidramnios);
- altele: confirmarea mortii intrauterine a fatului, evaluarea profilului biofizic fetal
(miscari fetale, tonus, miscari respiratorii, cantitate de lichid amniotic),
diagnosticarea si urmarirea unor anomalii pelvine in sarcina
(fibrom uterin, tumora ovariana etc).
Nu in ultimul rand, ecografia este parte componenta in cadrul altor investigatii pentru
diagnosticul prenatal, cum sunt amniocenteza, biopsia de trofoblast, cordocenteza si
terapia fetala intrauterina.
Artroscopia - investigatie invaziva
Cum se realizeaza artroscopia?
In cazul in care se va interveni chirurgical la nivelul articulatiei se vor face mai mult
incizii prin care se vor introduce instrumente suplimentare, iar articulatia va fi
curatata permanent de sange si tesuturi. Pentru a diminua inflamatia sau durerea se
vor injecta intra-articular anestezice sau glucocorticoizi.Dupa terminarea interventiei,
inciziile vor fi saturate. In functie de localizarea articulatiei se va realiza un bandaj
sau se vor purta mansete elastice sau se vor folosi carje de sustinere.
Se recomanda ca dupa efectuarea artroscopiei articulatia sa fie pusa in repaus pentru
cateva zile; condusul masinii este interzis in primele 24 de ore. Firele cu care s-au
suturat inciziile vor fi indepartate dupa 7-10 zile.
Este posibil sa fie necesar realizarea unui bandaj voluminos compresiv, aplicarea
unei pungi cu gheata sau ridicarea membrului respectiv pe o perna, pentru reducerea
inflamatiei si a durerii sau folosirea unor analgezice pentru calmarea disconfortului
articular.
Postoperator vor fi efectuate exercitii fizice pentru mentinerea mobilitatii articulatiei
si vor fi limitate anumite miscari pe care le presupune activitatea cotidiana.Durata
artroscopiei poate varia in functie de complexitatea interventiei de la 15 minute pana
la o ora sau chiar mai mult.
In timpul operatiei
Dupa artroscopie
De retinut!
Artroscopia
Artroscopie
Valori normale
Valori crescute ale bilirubinei in sange pot aparea fie datorita cresterii producerii de
bilirubina, fie datorita unei eliminari scazute a acesteia.Scaderea eliminarii de
bilirubina poate fi cauzata de o serie de infectii cum ar fi colecistita (inflamatia vezicii
biliare) sau de deficitul unor enzime ereditare. Sindromul Gilbert este
o afectiune mostenita ce afecteaza modul in care ficatul proceseaza bilirubina si este
o cauza frecventa a cresterii bilirubinei in sange. Desi icterul poate aparea in cazul
unor persoane cu sindrom Gilbert, aceasta afectiune nu este una grava.
Scaderea eliminarii bilirubinei poate aparea ca rezultat al unei afectiuni
a ficatului cum ar fi hepatita, ciroza sau mononucleoza, al unor probleme ale
sistemului digestiv ce apar datorita unei reabsorbtii excesive a bilirubinei sau al unui
blocaj a ductelor biliare datorita unor pietre la nivelul vezicii biliare sau a
unui cancer pancreatic.
Deoarece ficatul unui nou nascut este imatur din punct de vedere functional, la
prematuri acesta nu este capabil sa elimine bilirubina intr-un mod adecvat astfel ca
acesta este mult mai predispus sa faca icter fata de un nou-nascut la termen.
Nivelele ridicate ale bilirubinei pot fi cauzate de distructia rapida a hematiilor care
poate aparea in cadrul unei reactii alergice in urma unei transfuzii de sange sau in
cadrul unei anemii falciforme.Medicamentele care pot creste nivelul bilirubinei includ
multe antibiotice, unele anticonceptionale, indometacin, fenitoina, diazepam,
flurazepam.
Medicamentele care pot scadea nivelul de bilirubina includ vitamina C (acidul
ascorbic), fenobarbitalul si teofilina.
Determinarea cantitatii de bilirubina directa si indirecta poate ajuta in determinarea
cauzei excesului de bilirubina. Distrugerea excesiva a hematiilor creste nivelul de
bilirubina indirecta mai mult decat nivelul de bilirubina directa. Blocajul cailor biliare
datorita litiazei sau cancerului pancreatic duce la cresterea cantitatii de bilirubina
directa mult mai mult decit cea indirecta.Afectarea severa a ficatului creste atat
nivelul bilirubinei directe cat si a celei indirecte.
Nota: Un prematur sau un nou nascut bolnav cu nivele ale bilirubinei sub cele din
tabel poate necesita tratament.
De retinut!
Multi nou nascuti pot prezenta icter fiziologic intre zilele 1 si 3 de viata. Aceasta este
cauza cea mai frecventa a icterului neonatal. Icterul fiziologic apare la nou nascutii
sanatosi din mai multe motive, printre care cresterea distrugerii hematiilor imediat
dupa nastere. Icterul fiziologic, de obicei, dispare de la sine intr-o saptamana, fara
sa cauzeze probleme. Totusi, in unele cazuri, nou nascutii cu icter fiziologic
necesita tratament special – fototerapia – pentru a preveni posibilitatea aparitiei
leziunilor sistemului nervos central si a unui posibil retard mintal.
Bilirubina poate fi masurata si in lichidul amniotic daca bebelusul are risc
de eritroblastoza fetala (o afectiune in care sunt distruse celulele rosii).Bilirubina mai
poate fi masurata si in urina. In mod normal, urina nu contine bilirubina. Daca
bilirubina este detectata in urina, sunt necesare teste aditionale pentru a determina
cauza prezentei acesteia. Nivelele ridicate ale bilirubinei in urina pot indica faptul ca
nu a avut loc eliminarea normala a bilirubinei de catre ficat.
O scurta durere, ca o piscatura se poate simti, mai ales, atunci cand acul strapunge
pielea. Nou nascutul poate simti un usor disconfort in momentul intepaturii.
In cazul recoltarii sangelui dintr-o vena este posibil ca adultii sa nu simta nici o
durere sau sa simta o mica ciupitura in momentul in care sunt intepati cu acul. Unele
persoane pot simti o usturime cand acul este in vena. Totusi, majoritatea oamenilor
nu simt deloc durerea sau au un disconfort minor in momentul pozitionarii acului in
vena. Gradul de durere resimtit poate depinde de indemanarea asistentei medicale,
de starea venelor si de sensibilitatea fiecaruia la durere.
Nivelul de bilirubina totala si directa sunt masurate in mod direct prin teste ale
sangelui, iar cantitatea de bilirubina indirecta se obtine din scaderea bilirubinei
directe din cea totala.Cel mai important semn al cresterii nivelului de bilirubina este
aparitia icterului. Acesta reprezinta coloratia in galben a pielii si a sclerelor.
Icterul, care are ca si corespondent in investigatii cresterea bilirubinei in sange,
poate aparea in urmatoarele afectiuni:
- hepatice (hepatite)
- ale sangelui (anemie hemolitica)
- obstructia ductelor biliare (ducte care permit trecerea bilei din ficat in intestinul
subtire).
Excesul de bilirubina (hiperbilirubinemia) la un nou-nascut poate cauza, uneori,
leziuni la nivelul sistemului nervos central, cecitate (orbire), anomalii fizice si chiar
poate duce la deces.De aceea, nou-nascutii care prezinta icter trebuie tratati, iar
acest lucru se face prin fototerapie si in cazurile mai grave, prin transfuzii sangvine
ce reduc nivelul bilirubinei. In cazul nou-nascutilor, sangele se va preleva de la
nivelul calcaiului.
Exista un risc foarte mic de aparitie a unei probleme serioase in cazul acestui tip de
recoltare. Poate aparea o mica vanataie la locul intepaturii.La copii cu probleme de
sangerare poate aparea o sangerare continua in urma recoltarii. Este posibil ca
aceasta problema sa fie descoperita in timpul recoltarii acestei probe.
Exista un risc foarte mic de a face complicatii la recoltarea sangelui din vena. Poate
aparea o mica vanataie la locul intepaturii. Se poate reduce riscul aparitiei vanataii
prin apasarea locului intepaturii timp de cateva minute dupa extragerea acului.
Rareori, poate aparea o inflamatie la acest nivel, dupa recoltare. Aceasta poarta
numele de flebita si se trateaza de obicei, prin aplicarea unor comprese calde de
cateva ori pe zi. O sangerare prelungita poate fi o problema pentru cei cu afectiuni
ale sangelui. Aspirina, warfarina sau alte medicamente anticoagulante (care subtiaza
sangele) pot creste riscul de sangerare. Daca o persoana are probleme cu coagularea
sangelui sau este in tratament cu aspirina sau warfarina va trebui sa anunte doctorul
inainte de recoltare.
Biochimia organismului
Cunoasterea fenomenelor biochimice care au loc in timpul efortului fizic prezinta o
importanta deosebita in procesul de practicare stiintifica a culturii fizice si sportului.
Orice activitate sportiva presupune un efort mai mic sau mai mare, care implica un
consum suplimentar de energie fata de cel solicitat in cadrul proceselor vitale
normale, asa numitul metabolism bazal. Metabolismul bazal, numit si metabolismul
energetic de repaus reprezinta bilantul energetic al unui organism aflat in repaus
complet la o temperatura mare ambianta de 20 grade C dupa un post de 12-18 ore.
Metabolismul bazal (MB) se exprima prin numarul de calorii degajate pe metru patrat
de suprafata corporala timp de o ora. El variaza in functie de sex si varsta, avand
valori mai mari la barbati fata de femei si la tineri fata de varstnici. MB se refera
numai la energia necesara pentru intretinerea activitatii vitale in stare de repaus
absolut, dar numeroase conditii pot mari consumul energetic. Travaliul muscular,
chiar daca este foarte redus face sa creasca MB cu 20-60%, un efort moderat
produce o crestere de 100-200%, iar un efort fizic intens are ca rezultat o crestere
de 10-20 ori a necesarului de energie. Datorita reactiilor de asimilare si a miscarii
organelor din tubul digestiv, alimentatia provoaca si ea o crestere a consumului
energetic. Temperatura poate produce si ea un consum alimentar de energie, fie ca
este vorba de lupta impotriva temperaturilor coborate prin contractii musculare care
degaja caldura, fie ca e vorba de neutralizarea temperaturilor ridicate
prin transpiratie. In urma unui efort care depaseste MB se produce lucru mecanic ce
poate fi masurat in kilogram-metri pe minut (Kgm/min). Un sportiv poate efectua un
efort de 110 Kgm/s timp de citeva secunde (8-10) sau de 1500-1700 Kgm/min timp
de aproape o ora. In acelasi timp, un organism tanar, sanatos, dar fara un
antrenament prealabil poate produce, destul de dificil, un lucru mecanic de numai
700-800 Kgm/min timp de 20-30 minute. Prin compararea acestor valori se poate
pune in evidenta foarte usor deosebirea dintre capacitatea de efort a organismelor
antrenate si neantrenate si se releva importanta antrenamentului si a obisnuintei de
a efectua efort fizic, indispensabile pentru realizarea oricarei performante sportive.
Si modul de utilizare a rezervelor glucidice este diferit la organismele antrenate fata
de cele neantrenate. In momentul in care necesitatile energetice ale organismului
cresc fata de valorile normale intra in actiune glicoliza care produce energie foarte
rapid, dar in mod neeconomic deoarece materia prima nu este folosita in totalitate
pentru producerea energiei. Glicoliza este activata atunci cand creste concentratia
acidului lactic in sange, odata cu depasirea unui consum de 220 Kcal/Kg corp/min la
organisme tinere neantrenate sau 280 Kcal/Kg corp/min la organisme antrenate. La
aceeasi intensitate a efortului, un organism antrenat consuma 57 ml O2/Kg corp/min
iar un organism neantrenat numai 45 ml O2/Kg corp/min. Consumul crescut al
oxigenului de catre organismele antrenate se datoreaza degradarii aerobe a glucozei,
un sistem metabolic mult mai eficient de producere a energiei. Prin solicitarile sale
specifice care se repeta in mod regulat, antrenamentul ofera organismului
posibilitatea de a reactiona la solicitari, dobandirea unor caracteristici noi,
manifestate prin restructurarea structurala si functionala a organismului.
Experimentele au confirmat efectul pozitiv al antrenamentului fizic asupra capacitatii
de neutralizare a pH-ului acid al sangelui, rezultat ca urmare a efortului. In urma
unor masuratori efectuate la boxeri, la inceputul efortului transpiratia este foarte
acida datorita producerii de acid lactic, ulterior ea va reveni la valori normale datorita
capacitatii crescute de neutralizare. Revenirea este cu atat mai rapida si mai stabila
cu cat organismul a fost mai bine antrenat. Experientele care au fost efectuate pe
animale au aratat ca antrenamentul duce nu numai la cresterea capacitatii generale
de efort, ci si la cresterea capacitatii de a bloca fenomenele negative consecutive
unor eforturi intense. La cobaii care au fost antrenati sa inoate s-a observat in ficatul
lor o accelerare a procesului de utilizare a glucidelor, lipidelor si proteinelor, ceea ce
are ca urmare cresterea energiei produse intr-o anumita perioada de timp. In ceea
ce priveste creierul, la animalele antrenate s-a observat o crestere a capacitatii
tesutului cerebral de a neutraliza variatia de concentratie a diferitelor substante
chimice din sange. Concentratia de ATP se mentine constanta la acest nivel, in timp
ce la animalele neantrenate aceasta valoare scade considerabil, influentand negativ
desfasurarea activitatii cerebrale. La nivelul muschilor, animalele antrenate au
prezentat o crestere a activitatii enzimatice cu 50% fata de animalele neantrenate.
Toate aceste fenomene se produc si in corpul uman. De aici necesitatea de a efectua
un antrenament fizic sustinut regulat, ale carui efecte sunt benefice nu numai pentru
sistemul muscular, ci pentru intregul organism, numai in acest fel putand sa obtinem
cu adevarat o minte sanatoasa intr-un corp sanatos.
Aspiratia cu ac fin e o metoda de a colecta celule din tesutul mamar (san), ficat,
cavitate bucala (gura), ganglioni limfatici, organe genitale, tract
respirator sau tiroida pentru a cauta semne de cancer, infectie sau alte maladii. Un
specialist introduce un ac fin intr-un nodul si extrage o mostra de celule sau de fluid.
Materialul e apoi examinat la microscop.
Aspiratia cu ac fin poate fi singurul test care poate preciza natura canceroasa a unui
nodul; totusi in unele cazuri se pot folosi si alte tehnici, cum ar fi biopsia cu
prelevare de tesut sau biopsia chirurgicala. In biopsia prelevare de tesut, medicul
introduce un ac mai gros decat cel pentru biopsia aspirativa cu ac fin, cu
anestezierea in prealabil a zonei biopsiate. Se extrage astfel o sectiune de tesut si nu
doar cateva celule. Intr-o biopsie chirurgicala, medicul foloseste un bisturiu pentru a
indeparta o mostra de tesut.
Aspiratia cu ac fin e o metoda de a colecta celule din tesutul mamar (san), ficat,
cavitate bucala (gura), ganglioni limfatici, organe genitale, tract
respirator sau tiroida pentru a cauta semne de cancer, infectie sau alte maladii. Un
specialist introduce un ac fin intr-un nodul si extrage o mostra de celule sau de fluid.
Materialul e apoi examinat la microscop.
Aspiratia cu ac fin poate fi singurul test care poate preciza natura canceroasa a unui
nodul; totusi in unele cazuri se pot folosi si alte tehnici, cum ar fi biopsia cu
prelevare de tesut sau biopsia chirurgicala. In biopsia prelevare de tesut, medicul
introduce un ac mai gros decat cel pentru biopsia aspirativa cu ac fin, cu
anestezierea in prealabil a zonei biopsiate. Se extrage astfel o sectiune de tesut si nu
doar cateva celule. Intr-o biopsie chirurgicala, medicul foloseste un bisturiu pentru a
indeparta o mostra de tesut.
Biopsia sanului
O biopsie consta in prelevarea de tesut din glanda mamara ce urmeaza a fi analizat
la microscop pentru a verifica daca este vorba de un cancer la san.
Rezultatul biopsiei de san
Normal: Nu exista celule canceroase sau celule atipice
Patologic Afectiunile benigne pot include chistele, noduli fibrochistici, tumori solide
de tipul fibroadenoame. Fibroadenomul poate fi extirpat sau poate fi lasat pe loc dar
urmarit cu atentie in continuare. Nu va disparea dar nu se transforma in mod
obisnuit in tumora maligna.
Alte afectiuni benigne pot fi lipoamele, calcificarile sau abcesul Cresterea anormala
de celule numita hiperplazia ductala atipica sau alte modificari ale celulelor. Daca
este vorba de hiperplazie ductala atipica poate fi nevoie de o biopsie deschisa pentru
siguranta inexistentei celule canceroase.
Sunt prezente celule canceroase
Daca sanul pacientei este prea mare poate fi greu de facut biopsia. Acul de biopsie ia
tesut dintr-o regiune mica si exista astfel riscul sa scape celulele canceroase.
De retinut
- ecografia poate fi de un real ajutor in cazul biopsiei cu ac fin sau prin punctie
- prezenta unor noduli la nivelul sanului poate fi normala. De multe ori tesutul fibros
de la nivelul sanului se poate simti sub forma unor noduli, mai ales inainte de
perioada menstruala. Acesti noduli sunt destul de frecventi la femei incat medicii
cred ca este vorba de o modificare normala. Acestia dispar dupa aparitia
menopauzei, dar de asemenea, pot fi intalniti daca femeia aflata la menopauza este
in tratament hormonal de substitutie
- 75% din nodulii la san sunt benigni
- cea mai buna varianta de biopsie este cea deschisa dar cu pozitionarea acului in
zona suspicionata dupa efectuarea unei mamografii
- mamografia sau examinarea clinica a sanului trebuie sa se faca dupa ce biopsia cu
ac fin sau cea ghidata a descoperit o tumora benigna pentru a exista siguranta ca
biopsia a fost luata din zona respectiva. Daca este nevoie de inca o proba de tesut
trebuie facuta o biopsie deschisa
- proba biopsica poate fi examinata imediat. Proba de tesut va fi inghetata si apoi
impartita in sectiuni foarte mici si va fi analizata la microscop. Doctorul poate da un
raspuns pacientei imediat dupa analizarea probei la microscop. Apoi se va face
o analiza mult mai amanuntita a biopsiei si rezultatele vor fi comunicate pacientei in
3-5 zile
- in cazul in care biopsia indica tesut canceros se vor face si determinari hormonale
de estrogeni si progesteron pentru a se preciza modul in care acesti hormoni pot
influenta dezvoltarea tumorii. De asemenea pot da informatii despre posibilitatea
recaderilor. Aceste rezultate sunt necesare pentru a indruma medicul in cazul in care
se decide sa prescrie un tratament hormonal, cum ar fi tamoxifenul, in cadrul
tratamentului general.
- pot fi necesare alte biopsii in cazul descoperirii de tesut malign. Acestea pot
include:
- citometrie in flux, care verifica tipul de celule in tesutul de biopsie. Acest test ajuta
la descoperirea celulelor care au un ritm de crestere rapid, care sunt mai degraba
celule maligne
- markeri tumorali si proteina - her 2/neu. Acesti markeri il ajuta pe doctor in
prescrierea unui tratament cat mai bun
- daca este gasit tesut canceros, va fi deschisa axila pentru a vedea daca ganglionii
limfatici de la acest nivel au fost afectati. Daca este cazul va fi extirpata o parte din
ganglionii limfatici sau toti ganglionii din axila. Acest lucru poate cauza aparitia
unui edem important la nivelul bratului pe partea cu axila (limfedem)
- biopsia santinela a unor ganglioni limfatici poate fi facuta in loc de extirparea
tuturor ganglionilor. Astfel nu mai exista riscul aparitiei limfedemului la nivelul
bratului. Inainte de efectuarea biopsiei santinela se face un test pentru a vedea care
ganglioni sunt afectati. Un marker radioactiv este introdus acolo unde se afla tesutul
canceros si un aparat special preia imagini de la nivelul ganglionilor limfatici.
Culoarea albastra poate fi folosita in biopsia santinela. Primul nod limfatic afectat
este numit ganglion santinela. Acesti ganglioni sunt primele zone in care se
raspandeste cancerul. Se poate ca pacientei sa ii ramana, pentru cateva zile,
culoarea albastra pe piele. Urina poate avea culoarea verde 24 de ore. Tesutul din
jurul ganglionilor este extirpat si examinat apoi la microscop pentru a vedea daca
exista celule canceroase. Daca in ganglionii santinela exista celule canceroase,
acestia vor fi extirpati pentru a limita extinderea cancerului.
Biopsia de san consta in prelevarea de tesut din glanda mamara care apoi va fi
analizat la microscop pentru a verifica daca este vorba de un cancer la san.
O biopsie de san este indicata in momentul cand, la mamografie sau la ecografie, a
fost descoperita o tumora sau cand la examenul clinic este descoperit un nodul.
Exista multiple cai prin care se poate face o biopsie de san. O portiune de tesut este
analizata la microscop pentru a vedea daca se descopera celule canceroase:
- aspiratie pe ac fin: metoda consta in inteparea cu un ac mic a pielii pana la nivelul
tumorii si recoltarea tesutului ce se va analiza la microscop. Aspiratia poate fi
necesara pentru a vedea daca este vorba de o formatiune solida sau una lichida
(un chist). Daca este vorba de un chist acesta va disparea dupa ce lichidul a fost
extras. Daca nu este lichid, un alt tip de biopsie este necesara
- biopsie prin punctie; utilizeaza un ac special-trocar. Acul strapunge pielea si ajunge
la nivelul tumorii si preleveaza tesut cam de marimea unei penite de stilou. Un astfel
de tip de biopsie poate fi facuta folosind un aparat de suctiune care extrage intr-un
mod bland o portiune mai mare de tesut de la nivelul tumorii
- biopsia ghidata ce se foloseste in cazul unei formatiuni care nu se simte
la palpare dar este vazuta de mamografie sau de ecografie. Este folosit un anumit tip
de raze X care gasesc zona ce trebuie biopsiata. Se va face o mica incizie la
nivelul sanului si acul va fi ghidat radiologic pentru a lua biopsie din tumora
respectiva. Acest tip de biopsie nu se potriveste tuturor tipurilor de tumori de san
- biopsie deschisa ce se realizeaza printr-o incizie la nivelul sanului si se va preleva o
portiune de tesut sau intreaga formatiune tumorala. Daca medicul nu poate palpa
formatiunea tumorala va fi pus un ac in zona suspicionata in timpul mamografiei care
se efectueaza chiar inainte de interventia chirurgicala. Medicul va fi astfel indrumat
spre zona suspicionata pentru a realiza biopsia
Mai multe teste sau biopsii pot fi necesare daca apar probleme in timpul primei
biopsii sau daca medicul are o nelamurire in legatura cu o anumita zona de tesut de
la nivelul sanului.
Exista un risc de infectie la locul inciziei pentru biopsiere. Infectia poate fi tratata cu
antibiotice.
Pacienta trebuie sa anunte medicul daca:
- durerea dureaza mai mult de o saptamana
- persista eritemul, edemul, sangerarea sau apare puroiul la locul inciziei
- apare febra
Biopsia prin punctie sau biopsia ghidata pot lasa o mica cicatrice rotunda la locul
inciziei sau in cazul biopsiei deschise va exista o cicatrice liniara. Biopsia cu ac fin nu
lasa cicatrici, in mod normal.
In cazul unei anestezii locale se va simti o usoara piscatura in momentul in care acul
inteapa tegumentul si se poate simti ca o senzatie de presiune. Dupa primele trei
tipuri de biopsii se poate simti locul de incizie usor sensibil pentru 2 - 3 zile.
Biopsia ghidata este mai dificila pentru pacienta deoarece trebuie sa stea fara sa
miste pe intreaga durata a procedurii. Dupa biopsie inca o zi pacienta va fi sfatuita sa
nu ridice greutati sau sa aiba activitati ce ii solicita musculatura de la nivelul
toracelui.
In cazul unei interventii chirurgicale deschise pentru biopsie pacienta nu va simti
nimic deoarece nu este constienta. Dupa ce efectul anesteziei generale va trece
pacienta va primi un anestezic local si se va simti somnoroasa pentru cateva ore. 2 -
3 zile dupa biopsia deschisa pacienta se va simti obosita. Se poate ca aceasta sa
acuze si o usoara durere faringiana datorita sondei de intubatie. Gargara cu apa
sarata sau dezinfectantele faringiene pot ajuta la ameliorarea acestei dureri.
Dupa biopsia deschisa se poate simti sanul sensibil, umflat, cu vanatai. Durerea va
disparea intr-o saptamana. Eventualele vanatai vor disparea in maxim 2 saptamani.
Totusi edemul si pielea tare pot fi simtite 6-8 saptamani. Este utila folosirea unui
sutien pentru 2 - 3 zile dupa biopsie. Nu trebuie ca pacienta sa aiba activitati ce ii
pot solicita musculatura toracelui.
Aspiratia pe ac fin
Biopsia ghidata
Biopsia deschisa
Acest tip de biopsie este realizata de medicul chirurg intr-o sectie de chirurgie sau in
cadrul unui spital.
Pacienta se va dezbraca de la brau in sus si va fi acoperita cu un halat de spital, ce
va fi pus pe umerii acesteia. Pacienta va fi intinsa de patul de examinare. Mainile vor
sta pe langa corp sau deasupra capului in functie de pozitia formatiunii tumorale.
Se poate face cu anestezie locala sau generala. Daca se foloseste anestezia locala
pacienta va primi si medicamente sedative.
Daca se hotaraste folosirea anesteziei generale pacientei i se va prinde o linie
venoasa prin intermediul careia i se vor administra medicamentele. Pacienta nu va fi
constienta in timpul biopsiei.
Dupa ce locul de incizie a fost anesteziat sau dupa ce pacienta este inconstienta in
cazul anesteziei generale, chirurgul va face incizia pentru a ajunge la nivelul
formatiunii tumorale. Daca locul unde se afla formatiunea tumorala a fost marcat in
timpul mamografiei doctorul va lua biopsie chiar din acea zona.
Dupa aceasta medicul va sutura plaga si va fi aplicat un bandaj usor. Apoi pacienta
va fi dusa la reanimare pana se va trezi. In mod normal pacienta se poate intoarce la
activitatile obisnuite chiar din ziua urmatoare. Investigatia dureaza cam 60 de
minute.
Rezultatele investigatiei
Bronhoscopia este o procedura terapeutica care permite doctorului sa vada interiorul
cailor respiratorii, cu ajutorul unui instrument subtire numit bronhoscop. Medicul va
discuta rezultatele chiar imediat dupa procedura, dar rezultatele testelor vor fi
disponibile abia dupa 2 - 4 zile.
Bronhosopie
Patologic Prezenta de corpi straini, de secretii dense sau de tumori care pot bloca
caile respiratorii
Biopsia care poate arata diferite infectii ale plamanului, sau boli cum ar
fi tuberculoza sau cancerul pulmonar
Riscuri
Bronhoscopia este o procedura in general sigura. Desi complicatiile sunt rare medicul
va discuta aceste riscuri cu cei ce urmeaza sa faca aceasta examinare. Complicatii ce
pot aparea:
- spasm bronsic dat de prezenta bronhoscopului
- tulburari de ritm
- infectii - cum ar fi pneumonia. - tratate cu antibiotice
- voce ingrosata datorita prezentei de mucus la nivelul corzilor vocale
- prezenta bulelor de aer care pot da un usor disconfort
Daca se practica si biopsie complicatiile pot fi:
- o mica leziune la nivelul plamanului dat de acul de biopsie. Se poate ca aerul sa
patrunda in spatiul pleural producandu-se astfel pneumotorax
- sangerare cauzata de folosirea acului de biopsie
- o infectie la locul de biopsie
- daca persoana e anesteziata general exista un mic risc de deces datorita
complicatiilor asociate anesteziei generale. Totusi acest lucru este foarte rar.
Bronhoscopia
Lista afectiunilor care pot necesita investigatie bronhoscopica:
In prezent lumea medicala are la dispozitie doua categorii de teste: HPV detectie de
tipuri oncogene (poate depista maxim 13 tipuri oncogene; testul arata doar daca
celulele sunt sau nu sunt infectate cu unul sau mai multe tipuri oncogene, nu
precizeaza cu care dintre aceste 13 tipuri sunt infectate celulele) si HPV genotipare
(identifica exact cu ce tip de HPV sunt infectate celulele respective; acest test poate
indica prezenta unuia sau a mai multora dintre cele 37 tipuri ce pot fi investigate,
dintre care 13 fiind aceleasi tipuri cu risc inalt mentionate anterior, restul de 24 fiind
tipuri cu risc scazut).
In Romania sunt disponibile mai multe tehnologii pentru a investiga prezenta HPV,
cea mai sensibila metoda fiind PCR (Polimerase Chain Reaction), metoda folosita in
laboratoarele Synevo.
In concluzie, incidenta cancerului de col uterin poate scadea in tara noastra, daca va
exista o conlucrare intre medici si paciente; este nevoie ca femeile sa se prezinte la
medicul ginecolog nu doar cand apar simptome, ci si pentru teste Babes-Papanicolau
de rutina, dupa un program stabilit in prealabil cu medicul (in functie de varsta,
patologii asociate, comportament sexual, etc). In plus, medicii au la dispozitie si
posibilitatea de a afla cu acuratete despre prezenta si tipul infectiei cu HPV, putand
astfel sa decida o atitudine de screening si terapeutica mult mai adecvata fiecarui caz
in parte.
Deseori, o boala de ficat este descoperita cu ocazia unor analize care se fac pentru
alta afectiune. Aceasta evolutie “muta” a bolilor de ficat, face ca efectuarea periodica
a unor teste care sa exploreze starea ficatului, sa fie extrem de importanta, mai ales
la persoanele cu risc de a face o boala hepatica.
- Consumatorii de alcool
- Consumatorii de medicamente (inclusiv anticonceptionale, care deseori NU sunt
considerate medicamente de catre utlizatoare)
- Bolnavii care au avut hepatica sau icter de alta cauza
- Pacientii cu diabet zaharat
- Pacientii obezi
- Pacientii cu colesterol crescut
- Cei care lucreaza in mediu toxic sau cu risc de lua virusuri hepatitice
Bilirubina:
- este produsul de degradare al hemoglobinei
- este excretata prin bila, dandu-i culoarea galbena
- Creste in:
- hepatita acuta
- hepatita cronica
- ficat alcoolic
- ciroza hepatica colestatica
- icter mecanic prin litiaza sau cancer de cap de pancreas/ cai biliare
- anemii hemolitice
Amoniul:
- este produsul de degradare a proteinelor
- este transformat in uree de catre ficat si eliminat prin rinichi in urina
- creste in ciroza hepatica decompensata
Albuminele:
- sunt proteine fabricate de ficat
- scad in bolile de ficat severe - ciroza- , dar si in boli de rinichi cu pierdere de
proteine
- scaderea lor contribuie la aparitia ascitei si edemelor
ALT (GPT):
- este o enzima hepatica
- are rol in metabolismul proteinelor
- se mai gaseste si in muschi
- creste in cazul distrugerii de celule hepatice ( hepatita acuta, hepatita cronica,
ciroza, cancer, ficat alcoolic
AST ( GOT):
- enzima care se gaseste in ficat dar destul de mult si in muschi
- are rol in metabolismul unor aminoacizi
- creste la fel ca ALT
GGT:
- enzima hepatica
- creste in special in hepatita, ciroza, cancere si ficatul alcoolic
Fosfataza alcalina:
- enzima din ficat, intestin, oase, rinichi, placenta (la gravide)
- se elimina prin bila,
- creste in icterul mecanic
Protrombina - se produce in ficat, scade in bolile de ficat severe - ciroza, hepatita
acuta severa
Colonoscopia virtuala
Avantaje
Dezavantaje
Colonoscopia
Colonoscopia este o investigatie ce permite medicului sa observe interiorul
tubului digestiv cu ajutorul unui tub subtire si flexibil, prevazut cu o camera ce poate
prelua imagini. Daca in timpul examinarii se preleva biopsie, tesutul va fi trimis
la analiza morfopatologica:
- mostrele de tesut vor fi examinate intr-un laborator de morfopatologie pentru a
cauta eventualele afectiuni ale tubului digetiv
- alte mostre vor fi analizate pentru a vedea cu certitudine daca exista infectie la
acest nivel
Medicul poate discuta cu pacientul concluziile partiale ale acestei examinari chiar
imediat dupa incheierea acesteia. Celelalte rezultate sunt gata in cateva zile.
Anumite teste, pentru depistarea unor infectii, pot dura chiar si cateva saptamani.
Patologic Una din cele mai frecvente descoperiri la colonoscopie este prezenta
hemoroizilor (cea mai comuna cauza de sangerare in scaun), polipi,
tumori, zone ulcerate, diverticuli, sau zone de inflamatie.
O mucoasa rosie, edematoasa (colita) poate fi data de boli inflamatorii
intestinale.
-diferite tipuri de polipi
-cancer de colon
Colonoscopia se poate efectua in cabinetul medical, intr-o clinica sau intr-un spital.
De cele mai multe ori aceasta investigatie este facuta de un medic specializat in
probleme ale tubului digestiv – gastroenterolog - ajutat de o asistenta. Uneori chiar
medicii de familie, internistii sau chirurgii pot fi instruiti sa faca aceasta investigatie.
In timpul testului pacientul va primi un analgezic si un sedativ usor
pe cale endovenoasa pusa la nivelul bratului. Aceste medicamente vor reduce
durerile si va face ca pacientul sa fie relaxat in timpul examinarii. De aceea este
posibil ca pacientul sa nu-si aminteasca ceea ce s-a petrecut in timpul colonoscopiei.
Pacientul se va dezbraca de haine si va primi un halat de hartie care-l va acoperi pe
toata perioada examinarii.
Pacientul se va aseza in decubit lateral cu genunchii stransi la piept. Dupa ce
pacientul va sta in pozitia respectiva doctorul va face un tuseu rectal pentru a
verifica daca anusul este permeabil. Apoi va fi introdus usor colonoscopul si se va
inainta usor prin intestinul gros. In unele cazuri, doctorul poate verifica pozitia
colonoscopului cu ajutorul fluoroscopiei.
Pacientul poate avea un impuls de a impinge afara colonoscopul si poate, de
asemenea, simti crampe abdominale. Trebuie ca pacientul sa incerce sa respire
adanc pe gura pentru a relaxa musculatura abdominala si pentru a diminua astfel
disconfortul.
Se poate ca pacientul sa simta sau sa auda cum pe langa colonoscop iese aer. Nu
este nici un motiv ca acesta sa se simta rusinat. Aceasta trecere a aerului este una
normala. Se poate ca medicul sa doreasca ca pacientul sa schimbe pozitia in timpul
investigatiei.
Medicul va incerca sa examineze intreg intestinul gros, motiv pentru care se va
introduce usor colonoscopul pentru o cat mai buna vizualizare a tubului digestiv.
Doctorul poate introduce un forceps sau o periuta prin colonoscop pentru a colecta
mostre de tesuturi (biopsie) sau pentru a extrage unele tumori de la acest nivel.
Prelevarea biopsiei este complet nedureroasa.
Dupa ce examinarea s-a incheiat colonoscopul va fi extras usor, iar regiunea anala
va fi curatata. Daca pacientul are dureri datorita gazelor este mai bine ca acestea sa
fie eliminate.
Aceasta examinare dureaza aproximativ 30 - 45 de minute dar se poate prelungi in
functie de ceea ce se gaseste in timpul investigatiei.
Dupa test pacientul va fi urmarit timp de 2 ore pana cand se termina efectul
medicatiei, moment in care pacientul este complet refacut si poate pleca acasa. Dar
pacientul nu va putea conduce sau desfasura activitati cu motricitate fina. Doctorul
va informa pacientul cand acesta va putea sa-si reia activitatea normala si
alimentatia. Trebui ca acesta sa bea cat mai multe lichide pentru a inlocui pierderile
date de administrarea laxativului, dar nu trebuie baut alcool.
Riscuri
Dupa examinare
In timpul colposcopiei
Dupa colposcopie
Este absolut normala prezenta sangerarilor sau a unei secretii vaginale in prima
saptamana dupa efectuarea colposcopiei. In cazul in care pentru oprirea hemoragiei
s-a utilizat solutia Monsel, secretiile vaginale pot fi de culoare inchisa. Se poate
utiliza un tampon igienic pentru sangerare. Se recomanda repaus sexual (evitarea
contactului sexual vaginal) timp de o saptamana.
Ocazional, biopsia cervicala poate cauza infectii sau hemoragie persistenta. Oprirea
hemoragiei se poate face prin aplicarea solutiei Monsel la nivelul colului.
De retinut!
Colposcopia:
- poate evidentia existenta unor arii de modificari celulare cervicale atunci cand
rezultatele testului PAP sugereaza necesitatea unei investigari suplimentare.
Colposcopia indica cand, unde si cum trebuie efectuata o biopsie (orientarea biopsiei
spre regiunea de maxima suspiciune - biopsie tintita)
- permite cercetarea atenta a leziunilor de la nivelul vaginului si colului
- permite monitorizarea evolutiei sub tratament a leziunilor depistate la
o colposcopie anterioara la nivelul vaginului si colului.
Riscurile investigatiei
Foarte rar, o colposcopie poate cauza infectii sau sangerari prelungite. Sangerarile
pot fi oprite prin aplicarea unor substante la nivelul cervixului.
Rezultate
Rezultatele preliminare pot fi date pacientei chiar imediat dupa investigatie, de catre
medicul care a efectuat examinarea. Dar rezultatele biopsiei pot veni la cateva zile
de la investigatie.
Normal: Folosirea unei substante iodate nu releva nici o modificare celulara sau
tisulara. Mucoasa vaginului si a colului sunt normale
Timing:
- Cordocenteza poate fi facuta cel mai devreme la 18 saptamani de gestatie.
- Mai devreme de 18 saptamani cordonul ombilical este deosebit de fragil si pot
aparea accidente.
Riscuri:
- Procentul de pierdere fetala este de 0,5-1,5%
- Sensibilizare Rh.
- Esec al tehnicii.
Valori normale
Nu este necesara o pregatire speciala pentru a efectua testul. Daca femeia este
insarcinata, va fi cantarita inainte de efectuarea testului deoarece rezultatele
testului sunt si in functie de greutatea corporala. Rezultatele testului se bazeaza si
pe rasa pacientei.
Determinarea cariotipului
Este posibil sa nu simti nimic in momentul prelevarii mostrei prin punctie venoasa;
unele persoane simt o intepatura sau piscatura usoara in momentul
penetrarii pielii de catre ac. Unii pacienti simt usturime pe perioada recoltarii. Cu
toate acestea, majoritatea oamenilor nu simt nimic sau doar un disconfort minor
odata cu pozitionarea acului in vena. Cantitatea de durere simtita depinde de
abilitatile persoanei care efectueaza punctia, de calitatea venelor si de pragul durerii
pacientului.
Pentru acest lucru, celulele sunt colectate de la fat prin amniocenteza sau prelevarea
de la nivelul vilozitatilor corionice.
Cariotipul
De retinut!
Lucrarea este recenzata cu recomandari spre lectura medicilor interesati, oferite din
partea a trei reprezentanti de prestigiu ai scolii romanesti de medicina, care au
obtinut realizari importante in diagnosticul si tratamentul patologiei pelvine feminine.
Ecografia fetala
In mod normal efectuarea ecografiei se face cu vezica plina. Astfel, se indica
consumul de apa si de alte lichide chiar inainte de efectuarea testarii si evitarea
urinarii inainte si in timpul efectuarii investigatiei. In cazul unei ecografii
transvaginale, transductorul este acoperit cu un manson de latex si cu un
lubrifiant vaginal, ca si gelul K-Y. Daca este prezenta alergia la latex sa va comunica
medicului inainte de efectuarea investigatiei.
Se recomanda consultul medical in legatura cu orice motiv de ingrijorare referitor la
necesitatea efectuarii ecografiei fetale, a riscurilor sale, a modului de realizare sau a
rezulatelor care sunt indicate.
Tehnica
Ecografia abdominala
Ecografia transvaginala
Motive pentru care nu se recomanda investigatia sau care reduc valoarea acesteia
cuprind:
- obezitatea
- materii fecale sau aer la nivelul intestinului sau rectului
- o cantitate anormal de scazuta de lichid amniotic
- unele pozitii fetale
- incapacitatea de a sta intinsa in timpul efectuarii investigatiei
- un fat foarte activ.
De retinut!
Ecografia fetala
Valori normale
- fatul prezinta dimensiunile corespunzatoare varstei
- frecventa cardiaca si respiratorie sunt normale corespunzator varstei fatului
- daca investigatia este efectuata tarziu in timpul sarcinii, fatul prezinta o pozitie cu
capul in jos
- placenta are dimensiune corespunzatoare varstei sarcinii si nu acopera colul uterin
- uterul contine o cantitate adecvata de lichid amniotic
- nu sunt vizualizate malformatii congenitale. (Multe malformatii minore si unele
majore nu se observa usor la ecografie. De asemenea, malformatiile congenitale nu
apar intotdeauna precoce in timpul sarcinii).
Valori patologice
- fatul creste mai incet decat in mod normal, are dimensiuni mici sau este
subdezvoltat pentru varsta sa
- fatul este anormal de mare pentru varsta sa
- daca aceste teste sunt realizate tardiv in timpul sarcinii, fatul este asezat in pozitie
cu fesele in jos (prezentatie pelvina)
- malformatiile congenitale, ca si absenta rinichilor sau anencefalia sunt prezente
- placenta acopera colul uterin (placenta previa)
- uterul contine o cantitate prea mare sau prea mica de lichid amniotic
- sarcina se dezvolta in exteriorul uterului (sarcina ectopica)
- sarcina contine tesut anormal in locul fatului normal (sarcina molara)
- frecventa cardiaca fetala este prezenta. Aceasta poate indica moartea fatului.
Multe afectiuni pot modifica rezultatele ecografiei fetale. Medicul va comunica si
explica pacientului orice rezultate anormale semnificative corelandu-le cu
antecedentele medicale.
Electrocardiograma
Factorii ce pot interfera cu acuratetea testarii si rezultatul acesteia sunt:
- defecte ale electrocardiografului sau interferente electrice datorate impamantarii
necorespunzatoare sau datorate altor aparate electrice aflate in vecinatate
- atasarea necorespunzatoare a electrozilor la piele
- daca pacientul vorbeste in timpul testarii
- efort fizic important inaintea efectuarii testarii
- anxietate sau aparitia dispneei
- plasarea gresita a electrozilor.
Un segment ST supradenivelat sau o unda T negativa, ce dispar la efort, pot sa apara
la rasa neagra.
De retinut!
Electrocardiograma
Normal Frecventa cardiaca (in mod normal este intre 60 si 100 batai pe
minut) si ritmul sunt regulate. Activitatea atriilor este normala.
Unda P, complexul QRS si unda T sunt normale.
Segmentul ST nu este supra sau subdenivelat.
Un EKG normal nu exclude posibilitatea existentei unei afectiuni
cardiace. Din acest motiv electrocardiograma trebuie interpretata in
contextul simptomatologiei, istoricului medical, examenului clinic si,
daca este necesar, a altor investigatii.
Anormal Cand apar modificari EKG inseamna existenta unei afectiuni
cardiace. In unele cazuri EKG-ul deceleaza anomalii numai in
timpul efortului fizic sau atunci cand apar simptomele. In aceste
cazuri este necesara o forma speciala a electrocardiogramei
denumita EKG de efort.
Ritmul cardiac. Exista mai multe feluri de aritmii cardiace. O
frecventa cardiaca sub 60 de batai pe minut este
denumita bradicardie. O frecventa cardiaca peste 100 de batai pe
minut este denumita tahicardie. Tahicardiile includ un ritm rapid,
neregulat cu origine in ventriculi (fibrilatie ventriculara), sau un
ritm rapid regulat cu pornire in atrii (flutter atrial). Tot in categoria
aritmiilor intra si anomaliile de conducere a impulsurilor electrice.
De retinut!
Pot fi prelevate tesuturi dintr-o tumora pentru un diagnostic clar sau se pot lua
tesuturi si de la nivelul ulceratiei pentru a elimina ipoteza unui cancer gastric. Biopsia
poate fi facuta si pentru a determina daca infectia este data de o bacterie, numita
helicobacter pylori. Rezultatele de laborator vor fi gata dupa cateva zile de la
efectuarea endoscopiei.
De retinut!
- o endoscopie digestiva superioara este cea mai buna cale de a examina esofagul,
stomacul si duodenul. Spre deosebire de celelalte metode de investigare, endoscopia
permite si realizarea biopsiei pentru determinarea prezentei helicobacter pylori, care
se crede ca este cauza principala a ulcerului gastric si duodenal. Cancerul poate fi
detectat cu ajutorul endoscopiei sau poate fi exclus acest diagnostic cu ajutorul
acestei metode de investigare
- endoscopia poate fi facuta dupa ce alte examinari au detectat probleme la nivelul
tractului digestiv superior. Pentru mai multe informatii trebuie ca pacientii sa fie
informati si despre celelalte examinari ale tubului digestiv superior
- endoscopia este o examinare sigura , ce poate fi facuta si copiilor
- colangiopancreatografia retrograda endoscopica (ERCP) poate fi realizata pentru a
investiga ductele biliare, vezica biliara si pancreasul. Poate fi facuta pentru a evalua
icterul atunci cand se suspicioneaza o obstructie a ductelor biliare sau obstructia
ductelor pancreatice sau cand alte examinari (cum ar fi ecografia, tomografia sau
examenul radiologic) nu pot fi concludente. Pentru mai multe informatii trebuie
aduse la cunostiinta pacientului notiuni despre colangiopancreatografia retrograda
endoscopica.
Daca se realizeaza prelevarea de tesuturi sau sunt indepartati polipi, poate aparea
o hemoragie. De cele mai multe ori aceasta inceteaza de la sine, fara un tratament
specific. Pentru reducerea riscului de producere a hemoragiei cu cateva zile inainte
de endoscopie trebuie evitate mai ales aspirina, dar si medicamentele
antiinflamatoare nesteroidiene. Daca pacientul urmeaza un tratament cu
anticoagulante, medicul va recomanda oprirea temporara a acestuia inaintea
examinarii.
Cu 6 pana la 8 ore inaintea testului, pacientul nu trebuie sa manance sau sa bea.
Un stomac gol ajuta doctorul sa-l vizualizeze mult mai bine. De asemenea, se reduce
si riscul de producere a varsaturilor. In cazul varsaturilor exista un risc mic de
producere a aspiratiei continutului stomacului in plamani. Daca aceasta examinare se
face intr-o situatie de urgenta, va fi introdusa o sonda nazogastrica (un tub prin nas
sau gura pana in stomac) pentru a elimina continutul stomacului.
Pacientii trebuie sa fie insotiti pentru ca dupa examinare nu sunt capabili sa conduca
deoarece inaintea examinarii acestia sunt sedati. Inaintea testului pacientii se vor
imbraca cu un halat de spital si vor lasa deoparte ochelarii, lentilele de contact,
bijuteriile sau placa dentara. Pentru confortul pacientului este bine ca acesta sa
urineze inaintea examinarii.
In momentul in care endoscopul este in esofag pacientul isi va tine capul drept
pentru a usura patrunderea endoscopului prin esofag. In timpul examinarii pacientul
nu trebuie sa inghita decat atunci cand i se cere. Un asistent medical va
indeparta saliva cu ajutorul unui aspirator sau pacientului i se va permite sa saliveze
pe laterala gurii.
Doctorul va avansa incet cu endoscopul si va vizualiza
peretii esofagului, stomacului si duodenului fie printr-un aparat atasat la celalalt
capat al endoscopului fie uitandu-se pe un monitor. Prin endoscop pot fi introduse
aer si apa pentru a curata zona de examinare sau pentru a obtine o imagine mai
buna. De asemenea, se pot si aspira aerul sau secretiile. O camera atasata
endoscopului preia o serie de imagini pentru vizualizarea la monitor si inregistreaza o
serie de imagini pentru studiul ulterior. Instrumentele chirurgicale ( forceps biopsic
sau periute) pot fi, de asemenea, introduse prin endoscop pentru prelevarea
tesuturilor. Pentru ai fi medicului mult mai usor sa vizualizeze diferitele parti ale
tractului digestiv superior, pacientul va fi repozitionat sau va fi aplicata o presiune
usoara pe abdomenul acestuia. Cand examinarea este completa endoscopul este
retras usor.
Dupa examinare
Pacientul poate simti o durere scurta ca o intepatura in momentul in care acul este
plasat in vena. Sprayul anestezic aplicat la nivelul gatului are un gust amar si va
duce la amortirea limbii si a gatului. Unii oameni au senzatia ca nu pot respira
datorita prezentei endoscopului, dar este o falsa senzatie data de anestezic.
Intotdeauna exista suficient spatiu in jurul tubului pentru a putea respira, atat la
nivelul gurii cat si al gatului. Pacientul trebuie sa se relaxeze si sa respire incet si
profund.
In timp ce tubul este miscat, pacientul poate simti senzatii
de voma, greata, balonare sau usoare dureri abdominale. Daca disconfortul este
sever trebuie avertizat medicul printr-un semn dinainte stabilit sau cu o usoara
bataie pe mana. Chiar daca in timpul examinarii pacientul nu poate vorbi, el, totusi,
poate comunica cu echipa medicala.
Medicatia intravenoasa va provoca somnolenta. Alte efecte secundare – cum ar fi
dificultatea vorbirii, senzatia de gura uscata sau vederea incetosata – pot dura
cateva ore dupa examinare. Medicatia poate face ca pacientul sa nu-si mai
aminteasca prea multe din timpul examinarii.
Dupa examinare
Dupa examinare pacientul poate ragai si se poate simti balonat pentru o perioada
scurta de timp. De asemenea, pacientul poate simti gatul uscat si iritat sau
chiar inflamat sau poate fi usor ragusit. Aceste simptome pot dura cateva zile.
Administrarea unor pastile pentru gat si gargara cu apa calda si sarata pot ajuta la
eliminarea acestor simptome. Nu trebuie consumat alcool dupa examinare.
Dupa examinare trebuie anuntat doctorul imediat daca:
- apare hematemeza sau melena (scaune inchise la culoare, cu sange)
- apar dificultati in inghitire sau in vorbire
- apare tahicardia (cresterea frecventei cardiace) sau bradipneea
- apar dureri cardiace sau abdominale
- apar dureri de gat sau de umeri
- apare febra.
Aceste examinari sunt efectuate fie in cabinetul medicului, fie in camere speciale
pentru aceste examinari. Aceste investigatii nu necesita spitalizarea peste noapte.
Examinarea poate fi facuta de un medic radiolog sau de un tehnician radiolog.
Daca se face examinarea intregului tub digestiv pacientul va inghiti o solutie de bariu
iar medicul radiolog va urmari pasajul bariului din intestinul subtire in cel gros si va
face radiografii la fiecare 30 de minute.
Dupa ce examinarea a fost incheiata pacientul poate manca si bea ceea ce doreste,
asta doar in cazul in care medicul nu va interzice un anumit aliment.
In primele trei zile dupa examinare pacientul poate avea scaunul cu aspect albicios
din cauza bariului inghitit. Daca pacientul nu observa acest scaun albicios poate fi
vorba de o modificare importanta suferita de mucoasa tubului digestiv sau de o
scadere a motilitatii intestinale si trebuie sa revina la un control medical. Daca bariul
ramane la nivelul tubului digestiv se poate intari si cauza obstructia tubului digestiv.
Bariul nu este absorbit in sange, deci reactiile alergice sunt foarte rare.
Alte riscuri sunt relativ mici si acestea pot include obstructia tubului digestiv (datorita
retinerii bariului) sau patrunderea bariului in cavitatea abdominala printr-
o ulceratie ce a erodat stomacul (ulcerul perforat) sau peretele intestinal. Un anumit
tip de substanta de constrast (gastrografin) poate fi folosita in aceste situatii si
atunci cand se suspecteaza o posibila obstructie a tractului digestiv. Exista si un
anumit risc in folosirea laxativelor puternice atunci cand exista o obstructie a
colonului (colita ulcerativa) sau alte afectiuni ale colonului.
Bariul nu este absorbit in sange, deci reactiile alergice sunt foarte rare.
Alte riscuri sunt relativ mici si acestea pot include obstructia tubului digestiv (datorita
retinerii bariului) sau patrunderea bariului in cavitatea abdominala printr-o ulceratie
ce a erodat stomacul (ulcerul perforat) sau peretele intestinal. Un anumit tip de
substanta de constrast (gastrografin) poate fi folosita in aceste situatii si atunci cand
se suspecteaza o posibila obstructie a tractului digestiv. Exista si un anumit risc in
folosirea laxativelor puternice atunci cand exista o obstructie a colonului (colita
ulcerativa) sau alte afectiuni ale colonului.
De retinut!
Miscarea coloanei de bariu prin tubul digestiv este urmarita in diferite momente pe o
perioada de 24 de ore dupa ce bariul a fost inghitit. O colonoscopie ar putea fi
necesara pentru confirmarea diagnosticelor rezultate in urma acestor investigatii.
Exudatul faringian
De obicei nu exista riscuri legate de recoltarea secretiilor faringiene. Medicul
specialist va explica pacientului riscurile care pot aparea.
Pacientul va trebui sa incline capul pe spate si sa deschida gura cat de mult posibil.
Medicul specialist va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate
(apasator de limba), apoi va examina gura si gatul. Cu ajutorul unui tampon steril se
va preleva o mostra de secretii de la nivelul partii posterioare a faringelui, din jurul
amigdalelor si de la nivelul oricarei zone inflamate a cavitatii bucale.
Mostra de secretii faringiene poate fi obtinuta si prin spalatura faringiana. Aceasta
procedura presupune efectuarea unor gargare cu mici cantitati de apa sarata, apoi
eliminarea lichidului intr-un recipient steril. Aceasta metoda ofera o cantitate mai
mare de secretii, crescand acuratetea rezultatului culturii faringiene.
In cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului sa tuseasca la
nivelul unui recipient steril, se mai numeste metoda "metoda placilor tusite". Acest
lucru evita traumatizarea inutila a copilului.
Cultura faringiana este o metoda prin care se identifica prezenta unei infectii
bacteriene, fungice (ciuperca) sau virale la nivelul faringelui. Rezultatul testului este
gata in una sau doua zile, in functie de tipul de microorganism testat. De exemplu
testarea prezentei infectiei fungice poate dura mai mult (pana la 7 zile).
Cultura faringiana
Normal (rezultat negativ) Nu exista crestere a microorganismelor la
nivelul culturii (bacterii, fungi sau virusuri)
- enterovirusul
- virusul Epstein-Barr
- herpesvirusuri
Un exudat faringian este un examen care identifica prezenta unei infectii bacteriene,
fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene (gatului). O mostra de secretii este
prelevata de la nivelul cavitatii faringiene si este plasata intr-un recipient care
stimuleaza cresterea microorganismului care a determinat boala (in cazul in care
acesta exista). Tipul de organism va fi identificat ulterior prin examinare
la microscop, prin efectuarea unor teste chimice sau prin ambele metode. In cazul in
care pe mediul de cultura nu creste nici un organism, testul este negativ.
Exemple ale unor microorganisme care pot determina afectiuni ale faringelui sunt:
De retinut!
- in cazul in care este necesara testarea pentru o infectie faringiana, alegerea intre
efectuarea unui test rapid streptococic si efectuarea unei culturi faringiene poate fi
dificila; de aceea se recomanda consultarea medicului specialist pentru luarea unei
decizii adecvate
- majoritatea infectiilor faringelui (gatului) sunt cauzate de virusuri, cu toate acestea,
unele infectii pot fi cauzate de o bacterie numita Streptococ, iar afectiunea se
numeste infectie streptococica, complicatiile infectiei streptococice sunt rare, dar pot
aparea in cazul in care infectia nu este tratata adecvat cu antibiotice, complicatiile
pot include febra reumatica, glomerulonefrita, sinuzita sau infectie la nivelul urechii
- o cultura negativa exclude de obicei, dar nu intotdeauna, existenta unei infectii
faringiene, factori ce pot influenta rezultatul includ cantitatea de secretii recoltate,
modalitatea de efectuare a culturii, tipul de cultura efectuata si tratamente
anterioare cu antibiotice
- sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a alege
tratamentul cel mai adecvat impotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura
faringiana
- unele persoane pot fi purtatoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvolta
semne sau simptome de infectie; deoarece 30% dintre copii mici si adolescenti pot fi
purtatori, o cultura faringiana este recomandata in acest caz numai daca istoricul
pacientului si examenul fizic sugereaza prezenta unei infectii.
Complicatii:
- Scurgere de lichid amniotic.
- Pierdere fetala.
- Corioamniotita.
- Izoimunizare Rh.
- Leziuni retiniene fetale datorita luminii folosite.
Dificultati:
- Necesita pregatire speciala din partea ginecologului.
- Aparatura extrem de scumpa.
Sunt mai multe motive pentru care o persoana poate lua hotararea de a nu participa
la screening:
- considera ca riscul de a fi purtator al genei defective de fibroza chistica este foarte
mic; acesta este valabil in cazul persoanelor afro-americane sau al
asiaticilor; incidenta fibrozei chistice este mica la aceste grupuri
- la gravidele la care rezultatul testului nu va influenta in nici un fel decizia de a
pastra sarcina
- testul pentru purtatori este costisitor si nu este suportat de catre casa de asigurari
- testul nu are o acuratete de 100%; exista un risc mic de a fi purtator al genei,
chiar daca rezultatul testului este negativ.
Fibroza chistica este o afectiune genetica. Pentru a dezvolta fibroza chistica, copilul
trebuie sa mosteneasca doua gene defective (patologice) de fibroza chistica (cate
una de la fiecare parinte).
Persoana care a mostenit doar o gena defectiva a fibrozei chistice se numeste
purtator al fibrozei chistice, fara ca aceasta sa dezvolte afectiunea, dar alela poate fi
transmisa mai departe de la parinte la copil. Aceasta persoana poate transmite, de
asemenea, statutul de purtator al fibrozei chistice.
Daca doar un parinte este purtator al genei defective de fibroza chistica, copilul nu
va face boala; cu toate acestea, sunt 50% sanse ca acel copil sa devina purtator de
fibroza chistica.
Daca ambii parinti sunt purtatori ai genei defective de fibroza chistica, sunt 25%
sanse ca acel copil sa dezvolte afectiunea, dar sunt si 50% sanse ca acel copil sa
devina numai purtator.
4. Ce este Ac HBc ?
Este un anticorp impotriva unei proteine a virusului hepatitei B. Prezenta sa
inseamna ca ai avut sau ai o infectie cu virus hepatitic B.
Daca ai Ac HBC si Ac HBs, inseamna ca esti imun la virusul hepatitei B (imunitate
obtinuta pentru ca te-ai vaccinat sau ai avut o hepatita cu virus B care s-a vindecat).
Daca ai acest anticorp dar si AgHBs, inseamna ca ai in organism virusul hepatitei B.
- Cresterea transaminazelor care poate fi de 2-9 ori fata de normal, timp de cel
putin 6 luni
In tabelul de mai jos este sintetizata asocierea markerilor virali descrisi anterior:
Concluzie:
Diagnosticul de hepatita cronica cu virus B se pune pe baza urmatoarelor
elemente:
1. Transaminaze crescute timp de cel putin 6 luni (dar sunt si situatii cu
transaminaze normale)
2. Prezenta AgHBs
3. DNA VHB>2000ui/ml
4. Punctia biopsie hepatica.
Histerosalpingograma
Aceasta se efectueaza pentru:
Exista intotdeauna un risc cat de mic de lezare a celulelor sau tesuturilor prin
expunere la orice tip de radiatii, chiar si in cazul nivelului scazut de radiatii folosite in
cazul acestui test. Cu toate acestea, riscul de lezare tisulara este foarte mic,
comparativ cu beneficiile efectuarii testului. Exista o serie de precautii care pot fi
luate pentru scaderea riscului expunerii la radiatii.
Exista un risc foarte mic de lezare sau perforare a peretelui uterin si a trompelor.
Folosirea substantelor de contrast liposolubile prezinta un risc foarte mic de
introducere a unor mici particule de grasime la nivel sanguin. Acest lucru poate
determina blocarea circulatiei sanguine in anumite regiuni pulmonare
(embolism pulmonar), o afectiune destul de severa. De aceea, majoritatea
histerosalpingogramelor se efectueaza cu substante de contrast hidrosolubile.
Dupa efectuarea testului, o parte din substanta de contrast se va elimina din vagin.
De asemenea, poate aparea o sangerare usoara timp de cateva zile dupa test. Se
recomanda contactarea imediata a medicului specialist daca:
- apare sangerare vaginala abundenta (mai mult de un tampon pe ora)
- febra
- durere abdominala severa
- sangerare vaginala care dureaza mai mult de 3-4 zile.
Histerosalpingograma este un test radiologic prin care se examineaza interiorul
cavitatii uterine, trompele uterine si ariile inconjuratoare.
Histerosalpingograma
Normal Forma uterului si trompelor uterine sunt normale.
Trompele uterine nu prezinta cicatrici sau alte
leziuni. Substanta de contrast nu se scurge in afara
uterului, difuzeaza liber de-a lungul trompelor
uterine si se revarsa in interiorul cavitatii
peritoneale.
Nu exista corpuri straine (dispozitive
intrauterine), tumori sau excrescente anormale la
nivelul peretelui uterin
Anormal Trompele uterine prezinta cicatrici, malformatii sau
obstacole, astfel incat materialul de contrast nu
difuzeaza de-a lungul trompelor si nu se revarsa in
cavitatea abdominala. Cauzele posibile ale blocajului
trompelor uterine pot fi boala inflamatorie
pelvina sau endometrioza
Substanta de contrast poate difuza prin peretele
uterin, sugerand ruptura sau gaura la nivel uterin
Poate exista o cavitate uterina anormala datorita
existentei unui tesut (numit sept) care divide
cavitatea uterina
Pot exista excrescente anormale
(ca polip sau fibrom)
De retinut!
Ce simte pacienta?
Simptomatologia este asemanatoare crampelor menstruale. Gradul disconfortului
depinde de gradul de afectare al trompelor uterine, de substanta de contrast folosita
si de presiunea folosita pentru injectarea substantei de contrast. In cazul in care
substanta de contrast se injecteaza sub o presiune crescuta la nivelul unor trompe
blocate, poate aparea durere ce poate dura cateva ore.
Ce simte pacientul?
Campul magnetic sau undele de radiofrecventa folosite de dispozitiv nu
produce durere. Masa pe care se intinde pacientul poate fi tare, iar camera poate fi
rece. Pacientul poate fi speriat sau iritat daca trebuie sa mentina pozitia nemiscata.
In cazul in care se foloseste substanta de contrast, poate aparea senzatie de raceala
sau caldura in timpul introducerii substantei la nivel venos.
In cazuri rare, poate aparea:
- furnicaturi la nivelul cavitatii bucale in cazul in care pacientul prezinta dentitie de
metal
- incalzirea zonei care se examineaza; acest lucru este normal; medicul specialist
trebuie informat daca apare senzatie de greata, voma, cefalee, ameteala, durere sau
dificultati de respiratie
Pacientul va semna un document prin care intelege riscurile efectuarii IRM si este de
acord sa efectueze testul. Se recomanda discutarea cu medicul specialist despre
necesitatea efectuarii testului, riscurile sale, modalitatea de efectuare si semnificatia
posibilelor rezultate.
Se recomanda ca pacientul sa fie insotit de cineva, in cazul in care se administreaza
medicamente sedative.
In cazul in care se efectueaza o IRM abdominala, pacientul nu va manca si consuma
lichide cu cateva ore inainte de efectuarea testului.
De retinut!
- uneori rezultatele testului pot fi diferite fata de altele mai vechi deoarece au fost
efectuate in centre medicale diferite sau pentru ca testarile anterioare
nu sunt disponibile pentru a fi comparate cu noua testare
- IRM este un test sigur, care vizualizeaza structurile si organele corpului; este mai
scump decat alte metode si nu poate fi disponibil in anumite regiuni
- IRM deschise sunt construite astfel incat dispozitivul sa nu inconjoare complet
pacientul; insa acest tip de IRM nu este disponibil in toate centrele medicale; ele
sunt utile in cazul pacientilor claustrofobici sau obezi
- IRM se poate efectua pentru vizualizarea anumitor structuri si organe ca regiunea
cefalica, abdominala, sanii, coloana cervicala, articulatia scapulo-humerala (umarul)
si genunchii
- angiografia prin rezonanta magnetica este o metoda speciala prin care se
vizualizeaza vasele sanguine si circulatia la nivelul lor
- IRM spectroscopic este un tip special de IRM care identifica anumite afectiuni
medicale masurand anumite substante de la nivelul tesutului uman.
Nu exista efecte adverse secundare expunerii campului magnetic folosit pentru IRM.
Cu toate acestea, magnetul este foarte puternic. De aceea el poate afecta
pacemakerele, membrele artificiale si alte dispozitive medicale care contin fier.
Magnetul va deregla un ceas care se afla in apropierea lui.
Daca pacientul prezinta fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea IRM poate
afecta retina. Daca exista suspiciunea ca ar exista fragmente metalice la nivelul
ochiului, se recomanda efectuarea unei radiografii inainte de efectuarea IRM. In cazul
in care radiografia a depistat fragmentele metalice, se interzice efectuarea IRM.
Tatuajele sau machiajul permanent pe baza de pigment ce contine fier pot provoca
iritatii ale pielii.
IRM poate produce arsuri la nivelul zonelor pe care sunt aplicate diverse patch-uri la
nivel cutanat. De aceea, se recomanda informarea medicului in legatura cu acest
lucru.
Exista un mic risc de aparitie a unei reactii alergice in cazul in care se folosesc
substante de contrast in timpul IRM. Cu toate acestea, majoritatea reactiilor sunt
moderate si pot fi tratate cu antialergice. De asemenea, exista un risc scazut
de infectie la nivelul venei pe care se introduce substanta de contrast.
1. Peste 35 de ani ;
2. Cand unul din parinti are o anomalie cromozomiala echilibrata;
3. Cand cuplul are deja un copil cu anomalie cromozomiala de novo (cariotipul
parintilor este normal) ;
4. In bolile recesive legate de X, pentru stabirea sexului fatului cand nu exista alta
metoda de diagnostic prenatal;
5. Cand exista semne ecografice de alrma sau teste de screening biochimic pozitive.
Limita metodelor de analiza cromozomiala este ca ele nu pot evidentia mutatii genice
sau poligenice.
1. Glicemia
Dupa ani de zile in care organismul a fost hranit cu alimente nu tocmai sanatoase
(ciocolata in exces, alimente de tip junk-food etc.), cauzand cresterea in greutate,
activitatile pancreasului au fost suprasolicitate. In cazul in care pancreasul nu a tinut
pasul cu solicitarile esti posibilitatea ca pacientul sa sufere de diabet. Din aceasta
cauza, incepand cu varsta de 45 ani este indicat ca fiecare persoana sa isi faca, cel
putin o data pe an, un test de glicemie.
2. Mamografia
Chiar daca pacienta isi autoexamineaza sanii in mod regulat, dupa o anumita varsta
sunt recomandate investigatiile de specialitate. Astfel, majoritatea medicilor le
recomanda femeilor cu varsta cuprinsa intre 40 si 50 ani sa isi faca o mamografie
pentru a prevenii aparitia cancerului mamar.
3. Presiunea sanguina
Incepand cu varsta de 40 ani cresterea presiunii sanguine este un lucru absolut
normal. Din fericire, presiunea sanguina poate fi echilibrata cu ajutorul dietelor,
exercitiilor dar si prin tratament medicamentos.
Merita efortul, fiindca scaderea presiunii sanguine este una din cheile longevitatii!
4. Nivelul colesterolului
Potrivit studiilor, la fiecare 33 secunde in lume o persoana isi pierde viata din cauza
afectiunilor cardiovasculare. Principalul factor de risc care conduce ca aparitia bolilor
este inima este colesterolul. Astfel, acest simplu test sanguin iti poate salva viata
daca este realizat la timp.
Valoarea colesterolului poate fi reglata cu ajutorul dietei echilibrate si prin tratament
medicamentos, recomandat numai de medicul curant.
5. Obezitatea
Poate ca ani de zile pacientul a avut numai o alimentatie dezechilibrata si a ignorat
acumularea kilogramelor in plus. Este bine de stiut ca obezitatea cresterea riscul
unui numar mare de afectiuni, printre care diabetul di bolile de inima, din aceasta
cauza la orice varsta este recomandata ca pacientul sa isi mentina o greutate
normala.
7. Cancerul de piele
Dupa ani de zile in care o persoana s-a bucurat de razelele soarelui „de munte sau
de mare”, este momentul ca aceasta sa isi faca griji de riscul aparitiei cancerului de
piele. Deci, cel putin o data pe an pacientul trebuie sa solicite examinarea alumitelor
neobisnuite dar si a schimbarilor care apar la nivelul pielii.
8. Examen oftalmologic
Daca pacientul prezinta probleme de vedere in timp ce se uita sa televizor sau
citeste, nu este ceva anormal, dar pentru a evita afectiuni grave ale ochilor trebuie
facut un examen de specialitate o data pe an sau la doi ani. Afectiuni oftalmologice
frecvent intalnite la persoanele adulte: prezbitismul, glaucomul si degenerestenta
maculara.
9. Imunizarea
Intreaba-ti medicul cat iti sunt de necesare vaccinurile care sa iti mentina o sanatate
optima si care sunt cele recomandate in cazul tau! Anul acesta acorda-ti sansa de a
tine totul sub control. Progameaza-te la stomatolog si mergi la medicul de familie
pentru a-ti prescrie investigatiile necesare organismului tau!
Laparoscopia in obstetrica-ginecologie
Laparoscopia este o procedura speciala care necesita personal medical de inalta
specializare si experienta, obtinuta nu numai dupa efectuarea unor cursuri specifice
si absolvirea unui examen de competenta, dar mai ales dupa realizarea a sute de
astfel de proceduri. Spre deosebire de chirurgia clasica, deschisa, in care exista un
operator principal care poate fi un "factotum" (adica poate realiza tehnica
chirurgicala fara a fi nevoit sa se bazeze prea mult pe ajutoarele sale), laparoscopia
este o interventie de "echipa", in care este tot atat de importanta "mana intai" cat si
"mana a doua", uneori cele doua roluri putandu-se schimba. In general echipa
operatorie este formata dintr-un chirurg care dirijeaza strategia interventiei, un al
doilea chirurg care in laparoscopia diagnostica are rolul de a pune in evidenta cat mai
favorabil diferitele aspecte (parti) ale organelor inspectate, si un al treilea medic (sau
asistenta) care manuieste camera cu ajutorul careia se vizualizeaza cavitatea
peritoneala. Chirurgul principal sta in stanga pacientei, ajutorul in dreapta acesteia
iar cel ce sta la camera se va plasa de obicei langa ajutor, spre capul pacientei.
Toate imaginile sunt vizualizate pe un monitor aflat spre picioarele pacientei, situat
pe un troliu special unde se mai afla si celelalte aparate specifice laparoscopiei.
Dupa operatie pacienta poate pleca acasa (prin externare) chiar de a doua zi (este
deci vorba de o asa numita "one day surgery").
Bineinteles ca fiecare metoda are partizanii si oponentii ei, dar in mare cel mai des se
foloseste metoda insuflarii de gaz, care are drept avantaje realizarea camerei de
lucru in mod foarte facil si foarte rapid, dar si faptul ca permite o buna vizualizare a
organelor interne. Ca dezavantaj este de semnalat faptul ca CO2, fiind un gaz care in
organismul uman este "considerat" un deseu al metabolismului, poate sa dea
tulburari respiratorii si cardiace la persoanele mai in varsta. De asemenea presiunea
exercitata de gaz ca sa destinda peretele abdominal va afecta si excursiile
diafragmatice si implicit respiratia pacientului in timpul operatiei.
- manipulatoare uterine
- probe
- pense de prehensiune, de biopsiere si disectoare instrumente folosite pentru
vaporizare sau electrocoagulare instrumente pentru lavaj si aspirarea lichidelor
- modalitati de colorare a peritoneului, etc.
- instrumente de injectare transcervicala a substantelor colorate
Odata ce presiunea intraabdominala ajunge la 12 bari, se extrage acul Veress din
incizia facuta si prin spatiul de 10mm se introduce un instrument folosit pentru a
facilita accesul diferitelor instrumente in cavitatea peritoneala, care este o canula cu
diametrul de 10mm cu pereti foarte subtiri, prevazuta cu o valva, prin care se
introduce un trocar cu varf ascutit, care prin insurubare va strabate toate straturile
peretelui abdominal si va patrunde in cavitatea peritoneala destinsa de gaz. Odata
aceasta procedura realizata, se scoate din canula trocarul si prin canalul respectiv se
introduce un telescop de 10mm care se va cupla cu o camera video si cu o sursa de
lumina rece. Asadar inspectia cavitatii peritoneale se va face cu ajutorul acestui
telescop si toate imaginile vor fi urmarite pe un monitor TV de inalta rezolutie.
Cu ajutorul laparoscopiei se poate vizualiza cu mare acuratete toata cavitatea
pritoneala. Vizualizarea pelvisului trebuie facuta metodic si sistematic. Fundul de sac
anterior, uterul, fundul de sac Douglas, trompele, cele doua fete ale ovarului,
sigmoidul, cele doua loje parietocolice, ficatul, diafragmul, toate trebuiesc explorate
cu minutiozitate.
Fiecare organ in parte trebuie mobilizat si palpat cu ajutorul unor probe speciale,
care pot fi folosite si in palparea peritoneului, a fundului de sac Douglas si a
ligamentului lat, care de asemenea trebuiesc verificate.
Laparoscopia
Laparoscopia este efectuata de catre un medic chirurg sau de catre un medic
ginecolog. Laparoscopia este o procedura chirurgicala ce nu necesita spitalizare. In
general este folosita anestezia generala, insa pot fi folosite si alte tipuri de anestezii
(precum rahianestezia).
Cu aproximativ o ora inainte de interventie, pacientul trebuie sa-si
goleasca vezica urinara. I se va monta o perfuzie intravenoasa la nivelul bratului,
prin care i se vor administra lichide si medicamente. De asemenea, i se va putea
administra un sedativ usor, care sa-l ajute sa se relaxeze.
Pentru pregatirea laparoscopiei se vor efectua cateva proceduri. Acestea se fac dupa
ce pacientul este anesteziat si inconstient:
- se intubeaza pacientul sau se aplica o masca pentru oxigen, pentru a-l ajuta sa
respire si pentru a-i proteja caile respiratorii; aceasta procedura se efectueaza dupa
ce pacientul este anesteziat si inconstient
- se monteaza un tub subtire si flexibil, prin uretra pana in vezica urinara
(sonda vezicala)
- o parte a parului pubian va fi rasa
- abdomenul si zona pelvina vor fi curatate cu un antiseptic
- medicul poate efectua o examinare pelvina, inainte de a se introduce in vagin un
instrument denumit canula; canula face posibila miscarea uterului si a ovarelor,
astfel incat sa furnizeze medicului o imagine cat mai buna a acestei zone.
De retinut!
Laparoscopia
Normal Organele au forma, pozitia si dimensiunea normala.
Nu sunt descoperite chisturi, aderente sau tumori.
Nu exista semne
de boala (precum endometrioza), inflamatie (precum apendicita)
sau infectie.
Anormal Un organ poate avea forma, dimensiunea sau pozitia anormala.
Sunt descoperite chisturi, aderente sau tumori.
Apar semne de boala (precum endometrioza) sau de infectie.
Poate fi descoperita o sarcina ectopica.
Apare inflamarea unor organe, precum apendicita, colecistita sau
boala pelvina inflamatorie.
Sunt descoperite cicatrici la nivelul organelor interne (precum
trompele uterine).
De retinut!
Computer tomograful (CT) foloseste raze X pentru a efectua imagini detaliate ale
structurilor din interiorul organismului.
In timpul testarii, pacientul va fi intins pe o masa conectata la scanner-ul computer
tomograf-ului, un aparat de dimensiuni mari cu aspectul unui cilindru fara miez.
Acesta va trimite impulsuri de raze X prin corpul pacientului. Fiecare impuls dureaza
mai putin de o secunda si formeaza imaginea unei felii subtiri din organul sau zona
studiata. O parte a scanner-ului se poate inclina, fapt ce permite preluarea imaginilor
zonei studiate din diferite pozitii. Imaginile sunt memorate intr-un computer.
Computer tomograful (CT) poate fi folosit pentru studiul oricarui organ al corpului ca
ficatul, pancreasul, intestinele, rinichi, glande suprarenale, plamani si inima. De
asemenea poate studia vasele de sange, oasele si maduva spinarii.
O vopsea iodata (substanta de contrast) poate fi folosita pentru a face structurile si
organele mai usor de observat pe imaginile computer tomograf. Substanta de
contrast poate fi folosita pentru a studia fluxul sanguin, pentru a gasi tumori sau
pentru a cauta alte probleme. Substanta de contrast poate fi
administrata intravenos sau per os (oral), in functie de testul dorit. Imaginile
computer tomograf pot fi preluate inainte sau dupa administrarea substantei de
contrast.
Razele X (radiografia)
Razele X reprezinta o forma de radiatie precum lumina sau undele radio, ce pot fi
focalizate intr-un fascicul asemanator unui fascicul luminos. Spre deosebire de
fasciculul luminos, razele X pot trece prin majoritatea obiectelor, inclusiv prin corpul
uman.
Cand un fascicul de raze X loveste un film fotografic pe acesta se imprima o imagine.
Tesuturile dense din organism, precum oasele, blocheaza (absorb) o mare parte din
razele X aparand albe pe filmul fotografic. Tesuturile mai putin dense, precum
muschii sau organele, blocheaza mai putine raze X (mare parte din fascicului de raze
X trece prin acestea) si apar pe filmul fotografic in nuante de gri. Razele X care trec
numai prin aer apar negre pe radiografie.
Ultrasunetele (echografia)
Acid Vanil Mandelic Urinar - Valori normale: 1.7-7.4 mg/24h. In neuroblastom sau
ganglioneuroni prezinta valori mai mari de 10mg/24h. Intre 26-66 exista
certitudine de feocromocitom.
Acid Uric - este produsul final de degradare a purinelor organismului. Este prezent
in sange unde se poate acumula in unele stari patologice (guta, nefrite, leucemii
tratate, boli infectioase, insuficienta renala cronica, poliglobulie, procese insotite de
degradari tisulare) si eliminat prin urina (2.5-7.5 mg/dl). Medicamente ce afecteaza
rezultatul sunt: cofeina, derivati salicilici, vitamina C, terapie cu ACTH, cu
medicamente antimicotice, hidrocortizon, dupa radioterapie. Variabile
fiziologice: alimentatie bogata in proteine, efort fizic, menopauza, sex, varsta.
Colesterol - substanta organica ce intra in compozitia LP din sange sub forma libera
sau ca esteri. Biosinteza sa are loc in toate celulele vii (in ficat si corticosuprarenale).
Este transportat in sange de trigliceride si de LP. Prin oxidare se transforma in acizi
biliari. Transporta acizi grasi nesaturati si participa la sinteza hormonilor steroizi.
Depozitele de colesterol stau la originea ateromatozei, existand pericolul de
accidente vasculare.
Testul HPV se face pentru a depista infectia cu HPV si tipul de HPV prezent. In
general, rezultatele testului HPV sunt disponibile in 1-2 saptamani.
Rezultatele testului sunt :
NORMAL – HPV nu este prezent.
ANORMAL – HPV este prezent. In cazul in care tipul de HPV este unul dintre
cele cu risc cancerigen crescut, care indica ca persoana in cauza are un risc crescut
de a avea deja modificari precanceroase ale celulelor cervicale, medicul specialist va
recomanda in continuare colposcopia si/sau biopsia.
Care sunt factorii care pot scadea acuratetea testului HPV?
Factorii care pot interfera cu rezultatele testului si cu acuratetea rezultatelor
includ:
- spalaturile intravaginale, folosirea tampoanelor interne si a cremelor vaginale
in ultimele 48 de ore dinaintea efectuarii testului
- probele insuficiente de celule cervicale
- menstruatia
- tratamentul cu Digoxina sau Tetraciclina.
De retinut!
Testul HPV are o fiabilitate crescuta pentru a depista prezenta HPV. Cu toate
acestea, testul HPV are o fiabilitatea scazuta pentru a identifica corect atunci cand
HPV nu este prezent. Testul HPV poate avea rezultate fals-pozitive.
Testul HPV este efectuat doar la femei. Momentan, testul HPV pentru barbati
este in curs de cercetare.
Vaccinurile impotriva diferitelor tipuri de HPV, in special al celor care pot cauza
cancer cervical, sunt in curs de cercetare si exista sperante de a fi disponibile in
curand.
Eritro = rosu. Exemple: eritrocite (celule rosii), eritrocitoza (numar crescut de celule
rosii).
Leuco = alb. Exemple: leucocite (celule, globule albe), leucocitoza (numar crescut
de celule albe), leucociturie (celule albe in urina).
Punctia trofoblastica este cunoscuta mai ales sub denumirea din limba engleza de
Chorionic Villus Sampling (CVS). Mai putin cunoscut este faptul ca a fost introdusa
pentru prima data in China (1975) pentru determinarea foarte precoce a sexului
copilului. Are drept principiu extragerea cu ajutorul unui cateter foarte fin a unui
fragment de tesut trofoblastic (corion sau viitoarea placenta) care va fi cariotipat
ulterior.
- Studii citogenetice in cazul cand rezultatele la triplul test, testul quadruplu sau
la testul integrat indica un risc crescut de trisomie 21, trisomie 18.
- Antecedente in familie sau copii cu defecte cromozomiale.
- Avorturi spontane recurente.
- Translocatii echilibrate la unul dintre parinti.
- Varsta materna inaintata.
- La cerere.
- Se mai pot face si alte tipuri de determinari (moleculare, biochimice).
Complicatii:
- Avort spontan.
- Corioamniotita.
- Sensibilizare Rh.
- Ruptura trofoblastica cu hemoragie.
Dificultati:
- Culturi celulare corecte in 98% din cazuri.
- Succesul procedurii cu prelevare adecvata de tesut 95% din cazuri.
Recoltarea urinei
In cazul in care este necesara recoltarea urinei din 24 ore se va proceda astfel: se
goleste vezica urinara, dimineata la ora 6. Incepand de la aceasta ora, se recolteaza
toata urina pana a doua zi la ora 6. Pentru a nu se pierde din cantitatea de urina se
recomanda sa se urineze separat, inainte de scaun. Se masoara apoi volumul urinei
din 24 de ore si se noteaza. Apoi se amesteca urina (in cazul in care a fost recoltata
in mai multe sticle) se agita si pentru laborator se opreste numai o cantitate de 100-
200 ml, iar restul se arunca.
- Cand persoana care colecteaza urina lucreaza, este elev sau student, urina din 24
de ore se poate recolta intr-o zi de repaus.
- Copii mici care nu pot urina direct in sticla, vor urina numai in olita de noapte sau
intr-un borcan care a fost sterilizat mai intai prin fierbere. Apoi urina va fi pusa intr-o
sticla sterila care va fi adusa la laborator.
- Pe timpul recoltarii urina se va tine la rece iar vara se va pastra la frigider, pentru a
nu se altera. Cand cantitatea de urina este mai mare de un litru, se va recolta in mai
multe sticle sau intr-un borcan mai mare.
- Femeile vor specifica daca urina a fost recoltata in perioada menstruala sau daca
au utilizat ovule cu medicamente cu 24 de ore inainte de analiza.
- Se va comunica laboratorului daca bolnavul este sub tratament si ce medicamente
a folosit.
- Inainte de analize cu circa 24 ore nu se vor consuma cantitati mari de lapte sau
derivate din lapte care tulbura urina si produc o crestere a calciului din urina. De
asemenea, persoanele care urmeaza un regim fara sare trebuie sa comunice
laboratorului pentru a se cunoaste de ce cantitatea de sare din urina este scazuta.
- Nu se va transporta urina la laborator in borcan fara capac sau cu capac neinchis
ermetic, deoarece exista riscul scurgerii de urina si contaminarii altor persoane cu
microbi sau virusuri prezente in urina. In situatia in care unele persoane nu pot
urina, la indicatia medicului, urina se poate recolta cu ajutorul unei sonde de cauciuc
numai de catre personalul medical.
Recoltarea sangelui
Analiza materiilor fecale este indicata pentru descoperirea bolilor digestive de natura
microbiana (febra tifoida, dizenterie, intoxicatie alimentara etc.) sau de natura
parazitara (oua de paraziti intestinali), precum si pentru stabilirea gradului
de digestie a alimentelor. Recoltarea materiilor fecale pentru analiza oualor de
paraziti se face in recipiente speciale, primite de la laborator. In lipsa acestora, se
pot recolta in recipiente sau vase din material plastic, sticla sau material, bine
spalate si bine inchise cu capace sau dopuri. Sunt bune cutiile din material plastic
sau sticlele ramase de la medicamente. Nu se vor recolta materii fecale in cutii de
carton, cutii de chibrituri, etc. intrucat exista riscul infectarii persoanelor care
transporta si prelucreaza aceste materiale.
Vor fi recoltate materii fecale proaspete, emise dimineata. Daca nu este posibil (mai
ales la copii), produsul se va recolta si seara si va fi pastrat la rece pentru a nu
fermenta. (Nu se vor pastra materiile fecale in frigider caci exista riscul infectarii
alimentelor). Din scaunul proaspat, eliminat la closet pe o hartie sau pe un carton
curat, cu o lopatica de lemn sau de material plastic, se recolteaza cateva grame (cat
un degetar) de materii fecale si se depun in recipientul pregatit dinainte.
La copii mici, materiile fecale se vor recolta din oala de noapte care in prealabil a fost
bine spalata.
In caz de constipatie, materiile fecale se vor recolta dupa luarea unui purgativ usor
(laxativ). Se va avea grija ca materialele fecale sa nu se amestece cu apa sau urina.
Dupa ce pe recipient se va nota numele bolnavului si varsta, se va ambala in hartie
si va fi transportat cat mai repede la laborator. Este indicat ca fiecare persoana, mai
ales in caz de boala, sa observe si aspectul scaunului: daca este colorat si ce culoare
are, sau daca este necolorat, albicios, daca are urme de sange etc.
Recoltarea secretiilor
Recoltarea secretiilor (oculare, nazale, bucale, vaginale, ale canalului urinar, etc.) se
face, de obicei, in laborator. In acest scop, bolnavul trebuie sa stie urmatoarele:
- nu se va incepe nici un tratament intern sau extern cu antibiotice inainte de
recoltarea secretiilor.
- de asemenea, in ziua recoltarii nu se vor face spalaturi, gargara sau irigatii cu
substante dezinfectante care ar putea distruge temporar microbii din secretiile
respective.
- secretia uretrala (a canalului urinar) se recolteaza in laborator inainte de urinarea
de dimineata, deoarece urina poate spala canalul de eventualii microbi cauzatori de
boli.
- la femei, secretia uretrala si vaginala se recolteaza la cabinetul de ginecologie.
- in plus, persoanele respective trebuie sa fie in masura sa informeze medicul, de
cand prezinta secretia, daca aceasta este in legatura cu raporturile sexuale si daca
au facut tratament cu antibiotice.
- recoltarea secretiei gastrice si duodenale se face numai in spital sau in laborator cu
ajutorul unui tub special de cauciuc introdus in stomac si numai dimineata. Pentru
aceasta, inainte de recoltare nu se mananca, nu se bea si nu se fumeaza. -
persoanele care poarta proteza dentara mobila trebuie sa si-o scoata caci in timpul
manevrei de introducere a tubului in stomac, proteza se poate deplasa si patrunde in
fundul gatului, cu pericol de asfixiere.
- atat in spital cat si la domiciliu, sputa se recolteaza de catre bolnav intr-un borcan
cu gura larga, steril care se procura de la laborator. Nu se va
recolta saliva (scuipatul) ci secretia care se elimina in timpul tusei.
Sindromul TORCH
Toxoplasmoza este o boala parazitara determinata de Toxoplasma
gondii.Forma congenitala se manifesta prin encefalomielita, hidrocefalie, convulsii,
varsaturi explozive, grave (expresie directa a suferintei neurocerebrale). De
asemenea apar si edeme generalizate, icter, defecte osoase si corioretinita. Boala se
transmite fatului indiferent de momentul contactarii parazitozei, insa difera incidenta
transmiterii: in trimestrul 1 incidenta de transmitere transplacentara este mica
(aproximativ 15%) insa riscul teratogen este maxim. In trimestrul 3 incidenta este
mare (65% din infectii se transmit transplacentar) insa nou-nascutul este adesea
asimptomatic sau paucisimptomatic.
Datorita riscului mare de malformatii, in cazul infectiei in trimestrul 1, femeia are ca
prima optiune incheierea sarcinii (avort terapeutic). Daca acest lucru nu se doreste,
se poate incerca tratamentul cu sulfadiazina, pirimetamina si acid folic. Nou nascutul
simptomatic se trateaza cu spiramina.
Categoria de alte infectii « others » include: hepatita B, sifilis, infectia HIV, virusul
varicelo-zosterian, fiecare avand semne si simptome specifice sau mai putin
specifice, in functie de diversi factori (in principal varsta gestationala si stadiul
organogenezei). Ca urmare, fiecare infectie asociaza un prognostic diferit.
Unle infectii pot fi tratate eficient cu antibiotice (cum este cazul toxoplasmozei si
sifilisului), altele au vaccin preventiv (in special rubeola si varicela zoster).
Sindromul TORCH reprezinta de fapt acronimul medical al unei pleiade de 5 sau mai
multe infectii congenitale, cel mai frecvent de natura virala, care afecteaza fatul sau
nou nascutul si care i-au fost transmise acestuia intrauterin, de la mama. Cele 5
infectii sunt toxoplasmoza (T), rubeola (R), cytomegalovirus (C), herpes simplex (H)
si altele (Others).
Generalitati
Unele dintre teste (cum ar fi analiza spermei, examenul fizic si testele de sange)
nu sunt dureroase. In schimb, unele proceduri (cum ar fi biopsia, laparoscopia si
histerosalpingograma) pot provoca durere sau disconfort.
Factori de risc
Multe teste de infertilitate, inclusiv examenul fizic, anamneza si testele de sange pot
fi facute la cabinetul sau clinica doctorului de catre un obstetrician sau
un endocrinolog specializat in probleme de fertilitate. Testele initiale pot fi efectuate
de catre internist sau de catre doctorul de familie. La barbati testarea poate fi
efectuata de catre medicul urolog. Unele teste se efectueaza in sala de operatie.
Anamneza
Atat barbatii cat si femeile sunt supusi anamnezei. In timpul efectuarii anamnezei,
doctorul pune intrebari legate de comportamentul sexual (inclusiv metodele
contraceptive folosite), eventuala existenta a unor boli cu transmitere sexuala,
medicatia utilizata si consumul de cofeina, tutun, alcool si droguri ilegale (cum ar fi
marihuana). Evolutia in timp a ciclului menstrual si modelul de aparitie vor fi
evaluate. In cazul in care se suspecteaza o boala cu transmitere sexuala, pot fi
afectuate teste suplimentare.
Examenul fizic
Atat barbatii cat si femeile sunt supusi acestei examinari. Examenul fizic complet atat
al persoanei in cauza cat si al partenerului este efectuat de catre doctor in vederea
determinarii starii generale de sanatate si detectarii eventualelor cauze evidente de
infertilitate.
Examenul fizic la femeie se efectueaza de obicei intr-un cabinet medical si include
examinarea pelvina si testul Papanicolau.
Examenul fizic la barbat se efectueaza de obicei intr-un cabinet medical si presupune
si examinarea testiculelor.
Spermograma (analiza spermei)
Acest test se face numai la barbati. Spermograma masoara volumul spermei,
numarul de spermatozoizi, forma spermatozoizilor (procentul de spermatozoizi care
par a fi normali din punct de vedere al formei), motilitatea spermatozoizilor
(masurata de asemenea in procente) si numarul de leucocite prezente in sperma.
Teste de sange sau urina
Aceste teste se efectueaza atat la femei cat si la barbati. Mai multe teste de sange
sau urina pot fi efectuate, in functie de cauza suspectata ce sta la baza producerii
infertilitatii.
Testele pentru determinarea hormonului luteinizant (LH) si
progesteronului pot fi efectuate pe parcursul ciclului menstrual pentru a detecta
prezenta sau absenta ovulatiei. Aceste teste se efectueaza la femei. Pentru
detectarea producerii ovulatiei sunt disponibile teste pentru determinarea LH-
ului urinar, care se pot efectua la domiciliu.
Uneori se monitorizeaza temperatura bazala a corpului la femeie impreuna cu
determinarea valorilor hormonului luteinizant pentru a detecta momentul
producerii ovulatiei.
Hormonul luteinizant poate fi masurat si la barbat pentru a vedea daca problema
sa de infertilitate este produsa de o afectiune a glandei pituitare (hipofiza).
Pentru detectarea problemelor hormonale tiroidiene care pot impiedica aparitia
ovulatiei se pot efectua teste pentru evaluarea functiei tiroidiene.
Prolactina, hormon produs de glanda hipofiza, poate fi masurata in cazul in care
pacienta prezinta tulburari de menstruatie sau alte probleme care pot afecta
ovulatia.
Determinarea ocazionala a hormonului stimulator folicular (FSH) poate fi
utilizata pentru evaluarea rezervei ovariene a pacientei (numarul de foliculi din care
se dezvolta si se elimina in fiecare luna cate un ovul). Totusi, multi medici pun la
indoiala relevanta determinarii FSH-ului pentru evaluarea infertilitatii.
La barbati se poate efectua un test pentru determinarea nivelului
de testosteron cu scopul de a afla daca problema de infertiliatate este cauzata de o
afectiune la nivelul testiculilor sau la nivelul glandei hipofize. Un nivel mic al
testosteronului plasmatic poate fi cauza numarului mic de spermatozoizi determinat
in cadrul unei spermograme.
Se pot efectua si teste pentru detectarea bolilor cu transmitere sexuala.
Printre acestea se numara si efectuarea unor teste urinare sau evaluarea unor
mostre de tesut de la nivelul colului uterin sau al uretrei.
Testul postcoital
Acest test se face la femei. Testul postcoital analizeaza mucusul cervical dupa un
contact sexual pentru a determina daca spermatozoizii sunt vii si capabili de
o motilitate normala prin mucus. Acest test trebuie efectuat cu o zi inainte sau chiar
in ziua ovulatiei. Doctorii contesteaza relevanta testului postcoital. Nu este un
bun indicator al fertilitatii si adesea nu se efectueaza.
Monitorizarea la domiciliu
Se face numai de catre femei. Pentru a detecta momentul producerii ovulatiei sunt
disponibile teste pentru determinarea LH-ului urinar la domiciliu. Uneori se
monitorizeaza temperatura bazala a corpului o data cu determinarea nivelului
hormonului luteinizant pentru a detecta momentul ovulatiei.
- dorinta pacientului de a sti daca va avea sau nu boala, pentru a se putea pregati,
atat el cat si familia sa, in cazul in care testul este pozitiv (adica gena este mutanta)
- dorinta pacientului a afla, deoarece rezultatul va afecta decizia sa de a se casatorii
si de a avea copii
- in cazul in care frica pacientului de a nu sti daca va dezvolta sau nu boala, este mai
greu de suportat decat certitudinea de a sti adevarul
- in cazul in care plata analizei este acoperita de asigurarea medicala sau pacientul
este dispus sa plateasca pentru ea.
Se preleveaza o proba de sange, care este apoi studiata in vederea detectarii genei
mutante. Ca si parte a testarii, un membru apropiat al familiei - preferabil un parinte
- va da, de asemenea, sange pentru testare. ADN-ul pacientului este analizat in
vederea detectarii bolii. Testarea unui membru al familiei, poate fi de asemenea
importanta, in cazul in care ADN-ul pacientului este neobisnuit in vreun fel sau altul.
Cu toate ca acest test este destul de corect, nici o analiza nu este 100% sigura. De
asemenea, daca rezultatul analizei este pozitiv (purtator al genei mutante), testul nu
poate preciza momentul dezvoltarii bolii Huntington sau rapiditatea cu care boala va
avansa.
Boala Huntington este cauzata de o mutatie a unei gene (una sau mai multe dintre
componentele unei gene din ADN este modificata, astfel ca functia ei este alterata si
rezulta asa numita gena mutanta). Daca unul din parintii unui individ are boala,
sansa ca individul sa mosteneasca gena mutanta si boala, este de 50%. Totusi nu se
stie momentul exact al debutului bolii Huntington. Unii oameni pot transmite gena
modificata copilului inainte de a afla ca au aceasta gena afectata.
O analiza a sangelui poate arata daca aceasta gena este schimbata. Este indicat si un
consult realizat de un medic specialist in boli genetice, inainte de realizarea testului.
Specialistii in boli genetice pot sfatui pacientul in ceea ce priveste riscurile si
beneficiile testului. Dar totusi decizia finala asupra testarii apartine pacientului.
Teste alergologice
Testele alergologice detecteaza in sange prezenta substantelor denumite anticorpi.
Testele sanguine nu sunt la fel de sensibile ca si testele cutanate dar sunt adesea
utilizate in cazul persoanelor care nu pot efectua teste cutanate. Cel mai obisnuit tip
de test sanguin este testul de radioimunoabsorbtie (RIA). Este folosit pentru
masurarea nivelului sanguin de anticorpi (denumiti imunoglobuline E sau Ig E) pe
care corpul le produce ca raspuns la alergenii specifici. Nivelul IgE este deseori
crescut la persoanele cu astm. Se utilizeaza pentru persoanele carora nu li se indica
testele cutanate, ca de exemplu persoanele care utilizeaza diferite medicamente ca si
antidepresivele, care reduc acuratetea testelor cutanate.
Alte teste de laborator, ca de exemplu testele de imunocaptare (ImmunoCAP,
UniCAP sau Pharmacia CAP) pot fi utilizate de catre medic pentru a furniza informatii
suplimentare.
Testele cutanate
Testul sanguin
Un test sanguin al unei probe de sange poate fi realizat in schimbul unui test prick
daca o persoana:
- prezinta urticarie sau alta afectiune dermatologica, ca de exemplu eczema, ceea ce
face mai dificil de interpretat rezultatele testelor cutanate
- nu se poate opri administrarea de medicamente ca antihistaminice sau
antidepresive triciclice, care previn sau diminueaza reactia fata de o substanta, chiar
daca o persoana este alergica la acea substanta
- a prezentat o reactie alergica severa (anafilaxie)
- a prezentat teste cutanate pozitive pentru multe alimente. Testele de
radioimunoabsorbtie (RIA) pot indentifica alimentele fata de care persoana este cea
mai alergica.
Testul prick si testul intradermal pot produce o senzatie de intepare usoara cand este
prelevata fiecare proba.
Daca apare orice reactie alergica la unul dintre testele cutanate, ar putea fi prezent
pruritul, sensibilitatea si tumefierea zonei cutanate la nivelul careia au fost aplicate
solutiile alergenice. Dupa efectuarea testarii, un material racoros sau o crema care
contine corticosteroizi poate fi folosita pentru a diminua pruritul sau tumefierea.Daca
se realizeaza un test cutanat utilizand plasturi si apare prurit intens si durere sub
oricare dintre plasturi, se indeparteaza plasturii si se anunta imediat medicul.
Testul sanguin
- prick testul – acest test este realizat prin plasarea unei picaturi de solutie care
contine un posibil alergen pe piele si se efectueaza cateva gratari sau intepaturi care
permit solutiei sa patrunda in piele. Daca pe piele apare o roseata sau o zona mai
elevata pruriginoasa numita induratie inseamna ca persoana este alergica la
alergenul respectiv. Aceasta reprezinta o reactie pozitiva
- testul intradermic – in timpul testarii, o mica cantitate de solutie de alergen este
injectata intradermic. Testul intradermic poate fi realizat cand o substanta nu
declanseaza o reactie alergica la prick test, dar inca ramane valabila suspiciunea
alergiei in cazul persoanei testate. Testul intradermic este mai sensibil decat prick
testul dar este mai des pozitiv in randul persoanelor nealergice (rezultat fals pozitiv)
- testul patch – pentru acest test solutia de alergen este plasata pe un plasture care
este aplicat pe piele timp de 24-72 de ore. Acest test este utilizat pentru a depista
alergia cutanata denumita si dermatita de contact.
Medicul curant care realizeaza testul prick sau testul intradermic va:
- curata locul testat cu alcool (de obicei la nivelul spatelui sau pe antebrat)
- se plaseaza picaturi din alergenul testat pe piele la o distanta de 2,5-5cm
intre ele. Astfel se permite testarea mai multor substante in acelasi timp
- se inteapa pielea sub fiecare picatura cu un ac. Acul trece prin picatura si permite
unor alergeni sa penetreze pielea. Pentru testele intradermice, un ac este folosit
pentru injectarea solutiei de alergen in profunzimea pielii
- se verifica pielea dupa 12–15 minute pentru a observa rosirea, aparitia unei zone
elevate pruriginoase denumite induratie. Daca apare o induratie, inseamna ca
persoana testata este alergica la acel alergen (aceasta este denumita reactie
pozitiva).
Un test prick alternativ utilizeaza un dispozitiv cu 5-10 capete, care e introdus intr-
un recipient care contine alergen. Acest dispozitiv este pus in contact cu pielea si se
preseaza astfel incat toate capetele sa patrunda in piele in acelasi timp.Daca testul
prick este negativ se poate recurge la testul intradermic. Testul prick este realizat in
mod obisnuit primul, deoarece testul intradermic prezinta un risc mai crescut de a
declansa o reactie alergica grava.Efectuarea unui test prick si a unui test intradermic
dureaza mai putin de o ora.Un test cutanat care utilizeaza plasturi foloseste doze
mici din alergenul suspectat. Pentru acest test:
- dozele de alergeni sunt plasate pe plasturi
- plasturii sunt aplicati pe piele (de obicei pe spate). Aceasta dureaza in mod normal
aproximativ 40 de minute, depinzand de numarul de plasturi folositi
- plasturii vor fi mentinuti pe piele pentru 24-72 de ore. Sa nu se faca dus sau baie si
sa nu se efectueze activitati care cauzeaza transpiratii excesive. In aceasta situatie
plasturii se pot desprinde si cadea de pe piele
- plasturii vor fi indepartati de catre medic si pielea va fi verificata daca apar
semnele unei reactii alergice.
Testele cutanate
Riscul major pe care il prezinta atat testul prick cat si testul intradermal este
reprezentat de o reactie alergica grava denumita anafilaxie. Simptomele acestei
reactii alergice grave cuprind: prurit, wheezing (respiratie suieratoare), tumefierea
fetei sau a intregului corp, dispnee si hipotensiune care poate determina aparitia
socului. O reactie anafilactica poate fi fatala si reprezinta o urgenta medicala.
Asistenta medicala de urgenta este intotdeauna necesara in cazul unei reactii
anafilactice. Totusi, reactiile alergice grave sunt rare, mai ales in cazul testului
prick.Daca se realizeaza un test cutanat utilizand plasturi si apare mancarime intensa
si durere sub oricare dintre plasturi, se indeparteaza plasturii si se anunta imediat
medicul.
Testele sanguine
De retinut!
- nu sunt necesare testele alergologice daca apar alergii minore care sunt usor de
controlat prin tratament medicamentos sau prin schimbarea stilului de viata
- testele cutanate:
- reprezinta metoda cea mai usor de realizat si mai ieftina pentru a identifica alergiile
la majoritatea indivizilor
- sunt mai exacte decat testele sanguine pentru a identifica alergenii inhalatori
(receptati pe cale aeriana), ca de exemplu de la nivelul copacilor, polenul, praful sau
parul animalelor de casa
- nu pot determina daca o persoana este alergica la diferite alimente. Testari
suplimentare (ca si eliminarea alimentului respectiv din dieta) pot fi necesare pentru
a identifica aceasta
- pot fi neplacute atat pentru copii cat si pentru parinti
- pot sa dureze 3-4 ore
- testele alergologice sanguine:
- sunt mai putin sensibile decat testele cutanate. Cu toate acestea, este posibil ca o
persoana sa prezinte reactie pozitiva la un test cutanat si sa prezinte reactie negativa
la testul sanguin
- nu sunt afectate de catre antihistaminice sau antidepresivele triciclice, astfel ca nu
este necesara intreruperea administrarii acestor tipuri de medicamente pe timpul
testarii
- pot reprezenta o buna optiune daca persoana prezinta o piele foarte sensibila sau
o afectiune dermatologica ca si eczema, care va ingreuna interpretarea unui
test alergologic cutanat
- nu vor cauza reactii alergice. Pot fi folosite daca a fost prezenta in trecut o reactie
alergica grava
- sunt mai scumpe decat testele cutanate
- ar putea fi necesara testarea pentru o alergie fata de latex inainte de o interventie
chirurgicala majora daca a existat o expunere frecventa la latex in antecedente.
Testele alergologice sanguine sunt utilizate in aceasta situatie. Daca este prezenta
alergia la latex, se recomanda sa nu se foloseasca produsele pe baza de latex in
timpul interventiei sau al convalescentei
- alte teste sanguine, ca si testul imunofluorescentei, testarea antigenica multipla
simultana si reactia ELISA (proba imunoabsorbtiei enzimelor linkate) sunt cateodata
folosite pentru a identifica alergenii.
Testele cutanate
Testul sanguin
Un test sanguin al unei probe de sange poate fi realizat in schimbul unui test prick
daca o persoana:
Testele alergologice consta in efectuarea unui test cutanat sau sanguin pentru a
determina care substanta sau alergen poate declansa o reactie alergica la o
persoana.
Testele cutanate
Testele sanguine
In testul cuvintelor soptite, medicul va cere pacientului sa-si acopere una din urechi
cu degetul. Apoi acesta se va pozitiona, intai la 30 de cm, apoi la 60 de cm in spatele
pacientului si va sopti o serie de cuvinte. Pacientul trebuie sa repete cuvintele pe
care le aude. Daca acesta nu percepe cuvintele la o soptire usoara, medicul va rosti
cuvintele din ce in ce mai tare, pana cand pacientul le va putea auzi.
Fiecare ureche va fi testata separat.
Testul diapazonului
De retinut!
Teste vestibulare
Sunetul este descris in functie de frecventa si intensitate. Limita auzului este data de
cat de tare trebuie sa fie un sunet de o anumita frecventa, pentru a fi auzit.
Frecventa sau nivelul, (indiferent daca sunetul este jos sau inalt) este masurata in
vibratii pe secunda sau hertzi (Hz). Urechea umana poate auzi in mod normal
frecvente de la foarte joase, in jurul a 16 Hz, pana la foarte inalte, in jur de 20 000
Hz. Frecventa unei conversatii normale ce se desfasoara intr-un loc linistit, se intinde
pe o plaja de la 500 Hz la 2000 Hz.
Intensitatea, sau puterea, este masurata in decibeli (dB). Intervalul normal (limita
inferioara) al auzului este intre 0 si 25 dB. In cazul copiilor, intervalul normal minim
este intre 0 si 15 dB. Un rezultat normal arata ca auzul ambelor urechi se incadreaza
in aceste intervale.
Tabelul de mai jos arata legatura dintre cat de puternic trebuie sa fie un sunet
pentru a fi auzit si gradul hipoacuziei la adulti:
Tinta tratamentului antidiabetic este de a mentine valorile glicemiei cat mai aproape
de normal, pentru a reduce aparitia complicatiilor cardiovasculare, renale, retiniene
si ale sistemului nervos periferic.
Efectuarea glicemiei permite evaluarea statusului curent al metabolismului
carbohidratilor la pacientii diabetici in momentul recoltarii probei de sange. Spre
deosebire de aceasta, determinarea hemoglobinei glicozilate ofera o estimare
retrospectiva a statusului glicemic independenta de ritmul circadian, dieta si alte
fluctuatii tranzitorii ale concentratiei glucozei in sange (se coreleaza cu glicemia
medie).
Testul este frecvent solicitat la pacientii nou diagnosticati cu diabet zaharat pentru a
se aprecia cat de crescute au fost nivelurile anterioare ale glicemiei. Dupa ce s-a
obtinut controlul glicemic, testul este indicat de cateva ori pe an (in functie de tipul
diabetului zaharat) cu scopul de a verifica mentinerea acestui control. Astfel, testul
se efectueaza la interval de:
- 3-4 luni la pacientii cu diabet zaharat tip I (insulino-dependent);
- 6 luni la pacientii cu diabet zaharat de tip II (insulino-independent);
- 2 luni in cazul diabetului gestational (orice tip de intoleranta la glucoza care apare
sau este recunoscut pentru prima data in timpul sarcinii).
Pentru o mai buna intelegere a rezultatului furnizat de laborator trebuie cunoscut
faptul ca o modificare cu un procent de 1% a valorii Hb A1c reflecta o schimbare in
valoarea glicemiei medii cu aproximativ 30 mg/dL. Astfel, o valoare a Hb A1c de 6%
corespunde unei glicemii medii de 135 mg/dL, iar o valoare de 9% unei glicemii
medii de 240 mg/dL.
Nivelul HbA1c poate creste pana la 20% in cazul unui control glicemic deficitar. Se
considera ca diabetul este controlat in mod adecvat cand se obtin valori ale HbA1c
sub 7%.
Nu se recomanda folosirea testului in diagnosticul diabetului zaharat, deoarece
sensibilitatea sa este scazuta in comparatie cu testul de toleranta la glucoza.
Reprezinta un test care este solicitat la pacientii cu diabet zaharat si/sau
hipertensiune pentru depistarea precoce a afectarii rinichiului.
Microalbuminuria este definita ca o excretie nocturna de 20-200 microg
albumina/min sau o concentratie a albuminei de 20-200 mg/l intr-o proba de urina
spontana.
Diagnosticul de microalbuminurie este confirmat daca cel putin 2 sau 3 probe sunt
pozitive intr-un interval de 3-6 luni.
Identificarea in stadii precoce a afectarii renale prin detectarea microalbuminuriei
ajuta medicul clinician in stabilirea unui tratament care sa asigure un control adecvat
al diabetului si sa impiedice progresia bolii.
De obicei microalbuminuria se determina in urina din 24 ore. In ceea ce priveste
frecventa testarii, recomandarile actuale includ determinarea anuala a
microalbuminuriei la toti pacientii sub 70 ani cu diabet zaharat tip II si la toti
pacientii peste 12 ani cu diabet zaharat tip I. In plus, se recomanda ca testul sa fie
efectuat la un pacient in momentul in care este diagnosticat cu diabet zaharat tip II.
In cazul diabetului de tip I testarea anuala a microalbuminuriei va incepe la 5 ani de
la stabilirea diagnosticului.
Testul de Paternitate
Pentru a verifica daca un barbat este tatal biologic al unui copil. Pentru realizarea
testului sunt necesare mostre provenite de la tata si copil. O mostra de la mama va
creste probabilitatea testului, totusi nu este necesara pentru realizarea acestuia. Este
posibila compararea a mai multor tati potentiali ai unui copil sau a mai multor copii
potentiali ai unui tata.
Daca totusi nu este posibila prelevarea unei mostre de la presupusul tata, testul de
paternitate poate fi inca realizat. Putem, in acest caz, sa utilizam mostre de la
fratele, tatal sau bunicul potentialului tata. Aceste mostre vor fi testate pentru
cromozomul Y. Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre acest test, consultati
ceea ce este scris sub titlul “Teste pentru barbati inruditi, membri ai aceleiasi
familii”.
Pentru verificarea copiilor unei femei, testul cromozomului X poate fi realizat – cititi
mai jos.
Testul de Maternitate
Este mama unui copil mama lui/ei biologica? Pentru aceasta intrebare oferim un test
similar celui de paternitate. Vom avea nevoie de mostre provenite de la mama si
copil.
Daca nu exista mostre ale presupusei mame, pot fi testate mostrele apartinand
mamei, fratelui, sorei sau bunicii acesteia. Acest test va fi in conformitate cu metoda
mt-ADN. Cititi informatiile suplimentare aflate la titlul “Teste pentru femei inrudite,
memebre ale aceleiasi familii”.
Teste pentru a determina daca doi barbati sunt frati
Acest test va indica daca doi frati presupusi au intr-adevar acelasi tata. O mostra a
tatalui nu este necesara. Vom face testul cromozomului Y, care nu poate fi transmis
decat de la tata catre descendentii sai de sex masculin. Acest cromozom trebuie sa
fie exact la fel pentru cei doi frati. O mostra provenita de la mama nu este necesara.
Daca exista indoiala ca mama nu este aceeasi pentru cei doi frati, putem efectua
testul mt-ADN. O mostra provenita de la mama nu este necesara pentru aceasta
operatiune.
Testul de Paternitate
Pentru a verifica daca un barbat este tatal biologic al unui copil. Pentru realizarea
testului sunt necesare mostre provenite de la tata si copil. O mostra de la mama va
creste probabilitatea testului, totusi nu este necesara pentru realizarea acestuia. Este
posibila compararea a mai multor tati potentiali ai unui copil sau a mai multor copii
potentiali ai unui tata.
Daca totusi nu este posibila prelevarea unei mostre de la presupusul tata, testul de
paternitate poate fi inca realizat. Putem, in acest caz, sa utilizam mostre de la
fratele, tatal sau bunicul potentialului tata. Aceste mostre vor fi testate pentru
cromozomul Y. Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre acest test, consultati
ceea ce este scris sub titlul “Teste pentru barbati inruditi, membri ai aceleiasi
familii”.
Pentru verificarea copiilor unei femei, testul cromozomului X poate fi realizat – cititi
mai jos.
Testul de Maternitate
Este mama unui copil mama lui/ei biologica? Pentru aceasta intrebare oferim un test
similar celui de paternitate. Vom avea nevoie de mostre provenite de la mama si
copil.
Daca nu exista mostre ale presupusei mame, pot fi testate mostrele apartinand
mamei, fratelui, sorei sau bunicii acesteia. Acest test va fi in conformitate cu metoda
mt-ADN. Cititi informatiile suplimentare aflate la titlul “Teste pentru femei inrudite,
memebre ale aceleiasi familii”.
Teste pentru a determina daca doi barbati sunt frati
Acest test va indica daca doi frati presupusi au intr-adevar acelasi tata. O mostra a
tatalui nu este necesara. Vom face testul cromozomului Y, care nu poate fi transmis
decat de la tata catre descendentii sai de sex masculin. Acest cromozom trebuie sa
fie exact la fel pentru cei doi frati. O mostra provenita de la mama nu este necesara.
Daca exista indoiala ca mama nu este aceeasi pentru cei doi frati, putem efectua
testul mt-ADN. O mostra provenita de la mama nu este necesara pentru aceasta
operatiune.
Amplificarea ADN-ului
Mai intai trebuie sa copiem si sa amplificam regiunile pe care dorim sa le testam.
Simultan, marcam fragmentele ADN-ului cu substante fluorescente. Se permite astfel
detectarea asa-numitelor secvente capilare.
Pentru a copia fragmentele utilizam reactia in lant de polimerizare. Aceasta reactie in
lant este creata de o enzima care copiaza ADN-ul prin mai multe etape.
Dupa 30 de etape, teoretic am creat pana la 1 miliard de copii identice. Acest proces
este similar cu acela al diviziunii celulare, unde fiecare celula contine aceeasi
informatie ADN.
Evaluare Statistica
Apoi, informatiile referitoare la toate lungimile masurate sunt compilate in computer.
Computerul calculeaza congruentele intre toate fragmentele apartinand persoanelor
testate. Aceste calcule sunt exprimate apoi in probabilitatea si sansele paternitatii
investigate.
Pentru a obtine acest lucru, programul utilizeaza distributia statistica a datelor,
apartinand tuturor variantelor posibile ale markerului aferent unui anumit grup de
populatie, denumita tabele de frecventa. Frecventa pentru fiecare varianta este
diferita (spre ex. exista variante care se regasesc numai la anumite persoane, si
variante care se regasesc la multi indivizi). In consecinta, posibilitatea unei
congruente accidentale intre doua persoane va fi diferita in fiecare caz.
Desigur, markerii utilizati in testele noastre au o importanta crescuta. Combinatia a
cel putin 16 markeri ne permite sa garantam o probabilitate de cel putin 99,99%.
Aceasta inseamna ca in cazul unei corelatii totale intre copil si presupusul tata,
posibilitatea unei congruente accidentale ar fi mai mica de 0.01%.
Sursa: DelphiTest
DelphiTest este un institut de cercetare german ce ofera servicii revolutionare in
genetica. DelphiTest GmbH ofera si alte analize genetice pe langa testele de
paternitate. Aceste teste permit determinarea si a altor legaturi familiale.
Testul de Paternitate
Se utilizeaza pentru a verifica daca un barbat este tatal biologic al unui copil. Pentru
realizarea testului sunt necesare mostre provenite de la tata si copil. O mostra de la
mama va creste probabilitatea testului, totusi nu este necesara pentru realizarea
acestuia. Este posibila compararea a mai multor tati potentiali ai unui copil sau a mai
multor copii potentiali ai unui tata. Daca totusi nu este posibila prelevarea unei
mostre de la presupusul tata, testul de paternitate poate fi inca realizat. Putem, in
acest caz, sa utilizam mostre de la fratele, tatal sau bunicul potentialului tata. Aceste
mostre vor fi testate pentru cromozomul Y. Daca doriti sa aflati mai multe informatii
despre acest test, consultati ceea ce este scris sub titlul “Teste pentru barbati
inruditi, membri ai aceleiasi familii”. Pentru verificarea copiilor unei femei, testul
cromozomului X poate fi realizat – cititi mai jos.
Testul de Maternitate
Este mama unui copil mama lui/ei biologica? Pentru aceasta intrebare oferim un test
similar celui de paternitate. Vom avea nevoie de mostre provenite de la mama si
copil.
Daca nu exista mostre ale presupusei mame, pot fi testate mostrele apartinand
mamei, fratelui, sorei sau bunicii acesteia. Acest test va fi in conformitate cu metoda
mt-ADN. Cititi informatiile suplimentare aflate la titlul “Teste pentru femei inrudite,
memebre ale aceleiasi familii”.
De retinut!
Totusi, problemele erectile ocazionale sunt normale. Daca, de obicei, pacientul poate
avea erectie examinarile nu sunt necesare. Imposibilitatea de a avea erectie poate fi
cauzata, mai probabil, de o combinatie de factori atat fizici cat si psihologici. De
exemplu, inabilitatea de a avea o erectie solida poate fi inrautatita de anxietatea
data de performantele sexuale scazute.
Testele psihologice pot fi recomandate daca examinarile exclud cauzele fizice. Un
exemplu de test psihologic ce poate fi folosit pentru evaluarea problemelor erectile
este testul de personalitate multifazic. Acesta este un test scris ce este folosit in
screeningul diferitelor problemele psihologice. Daca acest test sau altele, arata o
problema psihologica, pacientul va fi indrumat catre un consilier pe probleme
sexuale.
Daca problemele de ordin fizic au fost excluse, trebuie facute si teste psihologice
pentru a vedea daca nu este vorba de o problema psihologica. Acestea pot fi:
- anxietatea legata de performanta sexuala
- probleme de cuplu
- stresul
- depresia sau necazurile.
Testul rigiditatii si erectiei nocturne
Este bine ca pacientul sa poarte o pereche de chiloti de tipul celor scurti (nu chilotul
boxer), atunci cand acesta merge la culcare. Penisul va fi scos afara din chilot in timp
ce parul pubian trebuie sa fie acoperit de acesta apoi se va atasa dispozitivul
pe penis. Dupa atasarea dispozitivului penisul va fi introdus cu grija in chilot. Tipurile
de dispozitive sunt urmatoarele:
- snap= gauge=masuratoare, calibru. Acesta este un dispozitiv mecanic, ca un
inel format din 2, 3 straturi subtiri de plastic ce se aseaza in jurul penisului.
Straturile din material plastic se rup la anumite presiuni predeterminate. Astfel acest
dispozitiv poate detecta erectia, dar poate da si informatii despre fermitatea acestuia
in timpul erectiei (in functie de cate straturi din plastic se rup). Testul se face 2-3
nopti la rand.
- dispozitive electronice. Aceste dispozitive masoara modificarile in grosime ale
penisului. Acestea au unul sau mai multe inele de plastic ce se pun in jurul penisului
si sunt conectate la un monitor mic ce inregistreaza schimbarile ce apar pe masura
ce inelele se intind. Aceste dispozitive sunt scumpe, iar aceasta examinare necesita
internarea peste noapte intr-un laborator special.
Injectia intracavernoasa
Nu exista nici un risc in ceea ce priveste colectarea probei de urina. Exista un mic
risc in recoltarea sangelui, deoarece poate aparea o mica vanataie la locul punctiei.
Se poate reduce acest risc prin apasarea cu putere la locul intepaturii pentru cateva
minute.
Pentru intreaga populatie, testele sunt acceptabile daca aduc un beneficiu evaluabil
persoanei testate. Ca exceptie, pot exista testari genetice in beneficiu altei persoane
dar numai pentru membrii familiei persoanei testate. Astfel de teste se pot efectua
cu respectarea unor conditii cumulative:
a. Testul sa aduca membrului (membrilor) familiei un beneficiu
preventiv, diagnostic sau terapeutic care a fost evaluat de o maniera independenta;
b. Beneficiul asteptat sa nu poata fi obtinut fara realizarea acestui test;
c. Riscurile si contraindicatiile rezultand din testare sunt minime pentru persoana ce
este supusa
testului;
d. Beneficiul asteptat, care a fost evaluat de o maniera independenta, este
semnificativ superior
riscurilor medicale sau sociale (pentru viata privata) ce apar din utilizarea si
comunicarea rezultatului testului;
e. Autorizarea este data de persoana, de reprezentantul persoanei care nu are
capacitate de a consimti, sau de o autoritate sau instanta desemnata prin lege.
Protocolul aditional privind testele genetice medicale, votat in ultima sedinta a CDBI
cu 45 voturi pentru si 3 abtineri este considerat ca fiind unul dintre cele mai
importante privind respectarea drepturillor omului in practica medicala. In redactarea
acestui protocol s-a avut in vedere si Declaratia Universala asupra Genomului uman
si Drepturile Omului adoptata de Adunarea Generala a ONU la 2 decembrie 1998.
Protocolul se aplica testelor efectuate din ratiuni medicale. Implicand analiza unui
esantion biologic de origine umana si avand drept scop punerea in evidenta a
caracteristicilor genetice a unei persoane, (teste care pot fi utilizate si in stadiu
precoce de dezvoltare prenatala – intrauterina). Acest protocol nu se aplica testelor
genetice efectuate asupra embrionului sau fetusului uman extrauterin sau asupra
testelor genetice efectuate din ratiuni de cercetare medicala unde
restrictiile sunt mult mai mari si sunt de domeniul Conventiei propriu-zise. In sensul
protocolului prin analiza se intelege analiza cromosomilor, analiza ADN-ului sau ARN-
ului sau orice analiza care permite obtinerea de informatii echivalente celor obtinute
prin metodele mentionate anterior. Prin esantion biologic protocolul intelege
materialul biologic prelevat in vederea acestui test sau material biologic prelevat
anterior in alte scopuri dar la care se aplica ulterior aceste teste. Interesul si binele
fiintei umane asupra carora se aplica testele genetice este singurul admis si este
deasupra interesului societatii sau al evolutiei stiintei.
Controlul anual
Anumite femei considera rusinos acest test alaturi de examenul pelvin, dar el
trebuie privit doar ca o procedura necesara din punct de vedere medical si nu ca o
procedura creata sa te faca sa te simti rusinata. Este singura modalitate prin care
poti fi examnita la nivelul organelor genitale interne si prin care se poate realiza
testul.
Pentru examinare, vei fi rugata sa te intinzi pe spate pe masa de examinare
ginecologica si sa iti indoi genunchii. Medicul va dori sa iti relaxezi picioarele. Cel mai
important lucru in acest moment este sa te relaxezi. Concentreaza-te asupra
relaxarii musculaturii si inspira usor pe nas si expira pe gura. Cu cat esti mai relaxata
cu atat examinarea va fi mai comoda. Un dilatator va fi inserat cu grija in vaginul
tau, acesta fiind utilizat pentru vizualizarea colului uterin. Atunci cand examinatorul
are o imagine buna a colului, va preleva prin periere celule de la nivelul mucoasei
colului, utilizand o periuta sau o spatula de lemn. Vei putea resimti o senzatie de
presiune sau chiar o crampa. Celulele sunt ulterior asezate pe o lama de sticla si
trimise la laborator pentru examinare.
Femei:
- care au avut contact sexual inaintea varstei de 18 ani
- cu un istoric de parteneri multipli
- cu infectii recurente ce se transmit prin contact sexual
- fumatoare
- care raman insarcinate inaintea varstei de 18 ani
Iti poti ajuta medicul sa efectueze o examinare cat mai concludenta oferindu-i
urmatoarele informatii:
- data ultimei menstruatii
- medicatia curenta, precum anticonceptionalele sau alta medicatie hormonala
(denumirea produsului si doza)
- orice sangerare ce s-a produs in afara ciclului menstrual si momentul cand
aceasta s-a produs
- orice secretie de la nivelul organelor genitale (alba, groasa sau lichida)
- orice istoric de test anormal sau histerectomie (extirparrea uterului)
Aceste informatii il vor ajuta pe medic sa decida daca testul este normal sau
nu.
Daca in momentul examinarii esti la menstruatie, cel mai bine este sa amani
efetuarea testului. De asemenea, este recomandabil sa eviti dusurile intravaginale si
utilizarea cremelor vaginale cu 24 h inainte de efectuarea testului.
Testul Papanicolau (care se mai numeste si frotiul Papanicolau) face parte din
examenul ginecologic de rutina. Testul Papanicolau este folosit cu scopul identificarii
modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului si pentru
screeningul cancerului de col uterin.
Un test Papanicolau anormal arata ca celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat
anormal la acest test nu este neobisnuit, intrucat in mod normal celulele din cervix
sufera in permanenta modificari. Aproximativ 5% pana la 10% din femeile care fac
anual un test Papanicolau au un rezultat anormal, dar numai un mic procent din
aceste rezultate anormale arata modificari care ar putea evolua spre cancer de col
uterin.
Cauze
Multe teste Papanicolau anormale sunt cauzate de infectii virale, cum ar fi infectia cu
papilomavirusul uman (HPV) sau alte tipuri de infectie, precum cele determinate de
bacterii, fungi sau protozoare (Trichomonas).
Cea mai frecventa cauza este infectia cu HPV.
Modificarile naturale ale celulelor din colul uterin (vaginita atrofica) aparute
la menopauza pot si ele da un test Papanicolau anormal. De regula modificarile
celulare revin la normal in mod spontan sau dupa ce infectia s-a vindecat de la sine
sau in urma tratamentului.
In unele cazuri, modificarile celulelor cervicale (din colul uterin) care dau un
test Papanicolau anormal si care nu sunt tratate pot evolua spre stadii precanceroase
sau canceroase.
Anumite tipuri de HPV care au un risc crescut, in special tipurile 16 si 18, au fost
asociate cu dezvoltarea cancerului de col uterin.
Totusi, de obicei, modificarile celulelor cervicale progreseaza lent si este nevoie de
multi ani pentru a deveni celule canceroase.
Celulele din colul uterin au o probabilitate mai mare decat majoritatea celulelor din
organismul uman de a suferi modificari deoarece, in mod normal, celulele cervicale
trec constant prin modificari.
Colul uterin are doua tipuri de celule:
- celule columnare cu forma rectangulara in profunzimea colului uterin si
- celule plate, scuamoase la suprafata colului
- celulele columnare se transforma in permanenta in celule scuamoase intr-o zona a
colului denumita zona de transformare.
Deoarece celulele din aceasta zona a colului sunt in permanenta schimbare, ele au
un risc crescut de a avea modificari anormale. Majoritatea modificarilor celulare
anormale gasite la un test Papanicolau provin din zona de transformare.
Localizarea zonei de transformare variaza de la o femeie la alta. Ea poate fi la
suprafata externa a colului uterin, care poate fi vazuta in timpul unui
test Papanicolau, sau in interiorul colului uterin, care nu poate fi vazuta la test.
Factori de risc
Desi majoritatea testelor Papanicolau anormale sunt cauzate de infectii sau inflamatii
care pot fi tratate, este necesara o noua evaluare ulterioara pentru siguranta ca
modificarile celulare anormale au fost rezolvate. Optiunile de tratament variaza in
functie de gradul modificarilor celulare: minora, moderata sau severa.
In cazul modificarilor celulare minore, poate fi de ajuns doar o monitorizare din
partea unui doctor (asteptare si urmarire), de un test pentru HPV, sau in unele cazuri
de colposcopie.
In cazul modificarilor celulare moderate sau severe, este necesara continuarea
evaluarii prin colposcopie si posibil prin biopsie cervicala. Ulterior, modalitatile de
tratament care distrug sau inlatura in mod specific celulele anormale ar putea fi
recomandate, in functie de rezultatele biopsiei.
Mecanism fiziopatogenic
Testul de paternitate
-Interviu cu Dr. Frank Pfannenschmid, Director General
DelphiTest GmbH Germania -
- Buna ziua Dle. Dr. Frank Pfannenschmid si multumim ca ati acceptat interviul
nostru.
- Buna ziua.
- Genetica a dezvoltat in ultimii ani un nou produs: testul de paternitate.
- Este foarte adevarat si s-au extins foarte mult in intreaga lume.
Pacientii sunt sfatuiti sa intrerupa temporar orice tip de tratament. In seara dinaintea
efectuari testului (la ora 11 p.m) pacientul va inghiti o pastila continand 1 mg de
dexametazona. In dimineata urmatoare (la ora 8 a.m) pacientului ii va fi recoltata o
proba de sange. Se recomanda administrarea dexametazonei cu lapte sau cu un
antiacid pentru a evita aparitia pirozisului sau disconfortului gastric.
Exista doua tipuri de teste: cu doza mica (de 1 mg) si cu doza mare (8 mg) de
dexametazona. La randul lor, acestea pot fi „overnight” sau stadard (presupun
recoltarea urinii si se desfasoara pe o durata de trei zile).
Recoltarea se face de obicei dintr-o vena periferica (de la plica cotului sau de pe fata
dorsala a mainii). Locul ce urmeaza a fi punctionat se dezinfecteaza cu o solutie
antiseptica. Un garou se va lega la nivelul bratului pentru a impiedica intoarcerea
venoasa (si a creste astfel cantitatea de sange din vena, fapt util atat pentru
vizualizarea mai buna a venei, cat si pentru cresterea disponibilului de sange din
vas). Urmeaza punctionarea efectiva a venei, sangele fiind colectat intr-un tub
special (in unele situatii se pot folosi chiar doua tuburi). Apoi garoul este desfacut,
acul este retras, iar pe zona respectiva se aplica cu presiune un tampon cu vata si
alcool sanitar pentru a stopa sangerarea si a impiedica infectarea regiunii (prin
solutia de continuitate realizata prin punctia venoasa).
Punctia venoasa este o procedura ce asociaza putine riscuri in general, mai ales daca
pacientul are vene de calitate buna, ce pot fi usor intepate si daca nu asociaza o
coagulopatie importanta. Datorita faptului ca vasele difera in dimensiuni de la un
pacient la altul si prinderea unei vene se poate face mai usor sau mai greu. Printre
riscurile si complicatiile asociate procedurii se numara:
- aparitia unui hematom local (complicatie mai frecventa in cazul pacientilor cu nivel
crescut al ACTH-ului si cortizolului); pentru evitarea acestuia se recomanda aplicarea
de presiune constanta pentru cateva minute la locul punctiei
- dezvoltarea flebitei (inflamarea si umflarea dureroasa a venei din care s-a recoltat
mostra); tratamentul cazurilor usoare consta in aplicarea de comprese umede si
caldute pe zona afectata (de cateva ori pe zi)
- hemoragie persistenta - este o complicatie ce apare in cazul pacientilor cu tulburari
ale coagularii (coagulopatii) sau in cazul celor care urmeaza tratamente cronice cu
anticoagulante, antiagregante plachetare, trombolitice sau medicamente ce au drept
efecte secundare afectarea cascadei coagularii (aspirina, warfarina, etc). Medicul ar
trebui anuntat de catre pacient daca astfel de probleme exista, pentru a sti cum sa
gestioneze cazul.
Alte complicatii mai rare includ:
- lipotimie sau ameteala
- infectia locala (acest risc apare ori de cate ori continuitatea tegumentara este
intrerupta).
Dupa efectuarea testului de supresie, rezultatele sunt disponibile in 2-3 zile si ajuta
clinicianul in realizarea unui diagnostic cat mai corect in cazul in care exista o
hipersecretie de cortizol: ajuta la obiectivarea ei si la stabilirea existentei unui
sindrom sau a unei boli Cushing.
Mostra de sange este recoltata de la nivelul unei vene periferice a bratului. O banda
elastica este stransa in jurul bratului. Pacientul poate avea senzatia de presiune la
nivelul bratului. In momentul introducerii acului in vena unii pacienti nu simt nimic,
altii simt o piscatura sau o intepatura usoara.
Biopsia gastrica
Pacientul poate simti o intepatura scurta, ascutita atunci cand acul este
introdus intravenos. Anestezia locala (la nivelul faringelui) cu spray poate determina
aparitia unui gust usor amar, iar pacientul va simti senzatie
de amorteala si tumefiere la nivelul limbii si faringelui. Unii pacienti relateaza ca au
avut senzatia ca nu pot respira atunci cand tubul endoscopului este introdus pe gura,
dar aceasta este o falsa senzatie produsa de anestezia locala. Exista intotdeauna
suficient spatiu pentru respiratie in jurul tubului din regiunea gurii si faringelui. Se
recomanda respiratii rare si profunde.
De asemenea mai pot aparea senzatie de greata, balonare sau dureri abdominale in
timpul miscarii endoscopului. Desi pacientul nu poate vorbi in timpul procedurii
deoarece are un tub introdus de-a lungul faringelui, el va putea comunica cu medicul
specialist. In cazul in care disconfortul este sever, se recomanda atentionarea
medicului prin semne stabilite de la inceput sau printr-un semn usor pe mana.
Medicamentele care se administreaza intravenos inainte de inceperea procedurii pot
cauza somnolenta. Alte efecte adverse care pot aparea includ dificultati de vorbire,
uscarea gurii, vedere incetosata, caderea pleoapelor, simptome care pot persista
cateva ore dupa efectuarea testului. De asemenea, pacientul nu isi poate aminti
despre ce s-a intamplat in timpul testului.
Nu exista riscuri in cazul practicarii acestui test. In cazul folosirii carbonului radiactiv,
gradul radioactivitatii este comparativ cu cel la care suntem expusi in fiecare zi de
catre radiatiile ultraviolete.
Biopsia gastrica
Exista un risc foarte mic de a gauri peretele esofagului, stomacului sau duodenului in
timpul efectuarii endoscopiei pentru recoltarea mostrei de perete gastric. De
asemenea poate aparea sangerare la nivelul locului punctiei. Cu toate acestea,
sangerarea se opreste fara tratament.
Dupa efectuarea endoscopiei poate aparea senzatia de voma sau de balonare. De
asemenea mai poate aparea senzatia de gat iritat, uscat, raguseala usoara sau
usoara inflamatie a faringelui; aceste simptome pot dura cateva zile; pot fi utile
pastilele pentru gat sau gargara cu apa calda si usor sarata; se interzice consumul
de alcool dupa efectuarea testului.
- testul respirator cu uree este contraindicat in timpul sarcinii sau la femeile care
alapteaza deoarece poate fi daunator fatului
- consumul de antibiotice poate afecta rezultatele testului respirator cu uree, testul
antigenului de la nivelul scaunului si biopsia gastrica, prin reducerea cantitatii
bacteriei de la nivel gastric si duodenal
- consumul de lansoprazol, rabeprazol, sucralfat, omeprazol, famotidina, ranitidina,
nizatidina, cimetidina sau alte medicamente pe baza de bismut pot de asemenea
interfera rezultatele testelor respirator cu uree si biopsia gastrica
- biopsia gastrica poate sa nu detecteze prezenta infectiei cu H. pylori, in cazul in
care mostra se recolteaza din zonele de perete neinfectate de bacterie
- manipularea inadecvata, contaminarea sau refrigerarea necorespunzatoare a
mostrei de sange poate modifica rezultatele testului anticorpilor serici
- in cazul in care testul anticorpilor serici se efectueaza in perioada initiala a infectiei
pot aparea rezultate fals negative deoarece titrul anticorpilor serici nu este suficient
de ridicat pentru a fi masurat
- probabilitatea infectiei cu H.pylori creste cu inaintarea in varsta; persoanele in
varsta au probabilitate mai inalta de a prezenta valori pozitive ale testelor.
De retinut!
- testul respirator cu uree este contraindicat femeilor insarcinate sau al celor care
alapteaza datorita riscului expunerii copilului la radiatii
- testul antigenului de la nivelul scaunului este cel mai recent si mai ieftin dintre
toate testele pentru H.pylori, dar exista posibilitatea sa nu fie la fel de concludent ca
si celelalte; biopsia gastrica este foarte concludenta, dar este cea mai scumpa si mai
riscanta dintre toate
- un test al antigenului din scaun negativ nu exclude prezenta infectiei cu H. pylori
- desi majoritatea oamenilor prezinta infectia cu H. pylori, numai o cantitate mica vor
dezvolta ulcer peptic; din acest motiv se vor lua in considerare si alti factori (de
exemplu simptomatologia pacientului), atunci cand se interpreteaza rezultatele
testului
- testul anticorpilor serici poate persista cativa ani dupa infectie; de aceea se
recomanda efectuarea testului respirator cu uree sau biopsia gastrica pentru a stabili
eficienta tratamentului
- in cazul in care simptomatologia persista, se recomanda efectuarea unei endoscopii
digestive superioare
- prezenta infectiei cu H.pylori poate creste riscul dezvoltarii cancerului gastric; acest
risc este insa foarte scazut.
Mostra de la nivelul caii respiratorii se recolteaza prin suflarea intr-un balon sau prin
formarea de bule in interiorul unei sticle cu lichid. Medicul specialist care recolteaza o
mostra respiratorie va:
- va colecta o mostra respiratorie inainte de inceperea testului
- pacientul va inghiti o capsula sau un lichid ce contine o substanta radioactiva
- se vor colecta mostre respiratorii in momente diferite; mostrele respiratorii vor fi
testate daca contin un material ce se formeaza prin contactul H. pylori cu materialul
radioactiv
- testul respirator cu uree dureaza de obicei o ora si treizeci de minute.
Mostra necesara efectuarii acestui test se poate recolta de catre pacient, acasa.
Pacientii internati in spital vor fi ajutati sa recolteze mostra de catre personalul
calificat
Pentru colectarea mostrei este necesar:
- introducerea mostrei de materii fecale intr-un recipient uscat; se pot colecta atat
materii fecale lichide cat si solide; se recomanda evitarea contaminarii materiilor
fecale cu urina sau de pe toaleta
- se va atasa capacul si o eticheta pe care se va consemna numele pacientului,
numele medicului specialist si data recoltarii mostrei
- se vor spala bine mainele pentru evitarea raspandirii bacteriei
- se va sigila recipientul si se va trimite imediat catre laborator.
Recoltarea mostrei mai poate fi facuta de catre medicul specialist, prin introducerea
unui tampon de vata in interiorul rectului.
Biopsia gastrica
Exista 4 tipuri de teste care pot detecta prezenta infectiei gastrice cu H. pylori
- testul anticorpilor serici - consta in depistarea anticorpilor serici IgG si IgA
impotriva H. pylori; testul pozitiv (exista anticorpi) semnifica fie o infectie recenta,
fie o infectie in trecut
- testul respirator cu uree - acest test identifica prezenta infectiei la nivel gastric;
testul nu este totdeauna disponibil
- testarea prezentei antigenului la nivelul scaunului - acest test identifica la
nivelul materiilor fecale portiunile din H. pylori care determina aparitia unui
raspuns imun (antigenul); determinarea antigenului de la nivelul scaunului se poate
face pentru confirmarea infectiei cu H. pylori sau pentru evaluarea raspunsului
la tratament (confirmarea vindecarii bolii sau persistentei ei)
- biopsia gastrica - consta in prelevarea unor mici portiuni din mucoasa gastrica
sau duodenala in timpul endoscopiei gastrice; cu ajutorul biopsiei gastrice se pot
efectua o serie de teste care identifica infectia cu H. pylori.
Biopsia gastrica
Normal Mostra de perete gastric nu contine H.pylori
Tomografia computerizata
Tomografia computerizata foloseste razele X pentru a realiza imagini detaliate ale
structurilor din interiorul corpului. Dupa efectuarea investigatiei, radiologul va
interpreta imaginile si va comunica rezultatul pacientului. Este posibil ca rezultatele
complete sa fie comunicate medicului curant in aproximativ 1- 2 zile.
Tomografia computerizata
In timpul testului pacientul va sta intins pe o suprafata plana (masa) ce este legata
la scaner; acesta are forma cilindrica. Scanerul trimite pulsuri de raze X spre acea
parte a corpului ce se doreste investigata. O parte a aparatului este mobila, astfel
incat poate efectua imagini din mai multe pozitii. Imaginile sunt memorate in
computer.
Tomografia computerizata este folosita pentru a investiga diferite parti ale corpului
precum pieptul, abdomenul, pelvisul sau membrele. De asemenea, poate realiza
imagini ale organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, glandele
suprarenale, plamanii si inima. De asemenea, poate oferi informatii asupra vaselor
sanguine, oaselor si coloanei vertebrale. In timpul scanarii se poate folosi si
fluoroscopia, metoda ce foloseste un fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza
motilitatea si aspectul diferitelor parti ale organismului.
Tomografia computerizata este folosita pentru a studia diferite parti ale corpului:
Mai jos sunt redate situatiile care pot determina amanarea efectuarii investigatiei sau
care pot influenta rezultatele testarii:
- sarcina: tomografia computerizata nu se realizeaza, de obicei, in timpul sarcinii
- imagini CT in care apar urme de bariu sau bismut: in cazul in care este
recomandata o tomografie computerizata abdominala, ea trebuie efectuata inainte de
alte teste ce folosesc bariu, precum clisma baritata
- daca pacientul nu poate sa stea nemiscat in timpul testului
- prezenta obiectelor metalice, precum capsele chirurgicale sau protezele articulare
ce pot determina imagini greu interpretabile.
De retinut!
O mamografie poate arata puncte albe numite, in functie de marimea lor, calcificari
sau microcalcificari. Primele sunt mici depozite de saruri de calciu care se depun la
nivelul sanului din mai multe motive. Ultimele sunt foarte mici si pot fi imprastiate la
nivelul sanilor sau grupate in mici grupuri si sunt normale datorita inaintarii in varsta
sau unor cauze necanceroase (de examplu: imbatranirea arterelor sanului, vechi
leziuni sau inflamatii). Marea lor majoritate nu trebuie sa ne ingrijoreze.
Rezultatele fals pozitive sunt atunci cand mamografia arata ca exista anomalii,
dar acestea se dovedesc a nu fi cancer. Majoritatea acestor rezultate fals pozitive se
vor dovedi a fi negative pentru cancer. La toate varstele, 5-10% dintre mamografii
sunt anormale si sunt urmate de teste aditionale (aspiratia cu ac subtire
[sampling], biopsie chirurgicala, sau ecografia).
Rezultatele fals-negative sunt atunci cand mamografia pare normala desi cancerul
exista, acestea aparand mai des la femeile tinere decat la cele in varsta.
Indicatiile screeningului
Rezultate anormale
Uneori o femeie poate fi rechemata dupa cateva zile deoarece radiologul pur si
simplu vrea sa se asigure ca imaginile obtinute sunt cele mai bune posibile si pentru
o mai buna evaluare a unor anumite zone de la nivelul sanului. In anumite cazuri pot
fi efectuate teste mamografice speciale.
Daca se descopera cancer la nivelul sanului, exista multiple optiuni terapeutice,
incluzand chirurgia, radioterapia, tratamentul hormonal, si chimioterapia. Optiunile
terapeutice sunt in functie de fiecare femeie si de tipul si
dimensiunea cancerului mamar prezent.
Postul nu este necesar in ziua testarii, si nici nu trebuie urmata o anume dieta in
zilele dinaintea efectuarii mamografiei. La unele femei, produsele ce contin cafeina
(cum ar fi cafeaua, cola, si ciocolata) pot sa faca sanii sa fie mai sensibili. Din acest
motiv, femeile care sunt sensibile la cafeina ar trebui sa opreasca consumul de
cafeina pentru 2 saptamani inainte de efectarea testului.
Fazele ciclului menstrual nu afecteaza calitatea imaginii; oricum este de preferat sa
efectuati o mamografie atunci cand sanii nu sunt durerosi. Evitati perioada
preovulatorie si pe cea postovulatorie (jumatatea ciclului) precum si perioada
premenstruala. Daca o femeie are inca ciclu menstrual, va descoperi ca ii este mai
confortabil sa faca o mamografie la 1-2 saptamani dupa menstruatie,
cand sensibilitatea sanilor incepe sa se diminueze.
Este de preferat sa purtati haine din 2 piese, cum ar fi pantaloni si bluza, pentru a
simplifica dezbracarea pentru efectuarea mamografiei. In orele de dinaintea
efectuarii testului, evitati aplicarea de cosmetice, uleiuri, crème si in special talc sau
deodorant.
Da-i medicului radiolog toate mamografiile anterioare pentru comparatie, chiar daca
acestea au fost facute in alte centre medicale. Poti sa ceri ca acestea sa fie trimise
inainte ca tu sa faci mamografia. Deoarece tesutul mamar se modifica pe parcursul
vietii unei femei, medicul radiolog poate sa considere inutila mamografia pentru
anumite femei.
Densitatea tesutului mamar la femeile tinere face adesea foarte dificila interpretarea
mamografiei. De fapt, pe masura ce femeia inainteaza in varsta, se produc unele
schimbari in structura sanilor: tesuturile glandulare si cele fibroase isi reduc
dimensiunile, si tesutul mamar devine mai gras. Aceste schimbari modifica claritatea
unei mamografii, facand-o astfel mult mai usor de interpretat la femeile in varsta,
unde cancerul de san va fi mult mai usor de "vazut" cu ajutorul mamografiei.
Intai, femeia trebuie sa aiba asteptari realiste despre cat timp dureaza sa pierzi
excesul ponderal. Cam 0.5-1 kg pe saptamana sunt de dorit. Femeia ar trebui sa-si
aminteasca faptul ca nici o dieta nu s-a dovedit a fi mai sigura sau mai eficienta
decat alta, si ca riscul de a se imbolnavi datorita privarii de anumiti nutrienti printr-o
dieta radicala nu este scazut.
In plus, daca alapteaza la san, ea nu va dori sa dauneze nutritiei bebelusului prin
diete potential periculoase sau sever restrictive. Initial, o femeie ar trebui sa incerce
sa slabeasca cu ajutorul unei diete echilibrate. Exercitiul fizic zilnic este obligatoriu,
chiar daca este vorba numai de plimbare. Lipsa de exercitii fizice este adesea motivul
pentru care procesul de slabire este incetinit. Pierderea ponderala nu va fi conform
asteptarilor daca dieta nu se asociaza cu exercitii fizice.
Aceasta se datoreaza mai multor motive inclusiv faptului ca exercitiile fizice ajuta la
mentinerea metabolismului corporal in timpul dietei. Procesul de slabire este mai
usor daca se asociaza cu exercitii si este foarte dificil fara.
Daca eforturile de a slabi sunt fara succes, aceasta insemnand ca timp de un an
femeia a asociat exercitiile fizice cu dieta, femeia respectiva are nevoie de ajutor
specializat. De exemplu poate cere o evaluare medicala a conditiilor ce predispun la
probleme in controlul greutatii (cum ar fi disfunctii ale glandei tiroide ce sunt
obisnuite dupa nastere).
Desi exista foarte multe abordari diferite pentru controlul greutatii, toti nutritionistii
considera ca tipul de dieta trebuie individualizat daca femeia doreste sa-si mentina
greutatea dupa ce slabeste. Dieta individualizata reprezinta singurul mod de a se
adapta preferintelor culinare, anumitor produse, si a modului dezordonat de hrana.
Aceasta explica de ce planurile de reducere a greutatii corporale vor produce initial
scaderea greutatii, dar sunt de obicei urmate de cresterea rapida a greutatii.
Dietele obisnuite nu ofera programe specifice pentru fiecare femeie pentru a
maximiza sansele ei de a-si pastra greutatea. Consultarea unui nutritionist este cel
mai bun mod de a beneficia de o dieta individualizata. Nutritionistul
va analiza problemele cheie, cum ar fi preferintele culinare, ce o determina pe ea sa
manance, cine prepara hrana, si detalii ale programului ei zilnic pentru a putea crea
o dieta indivbidualizata. In plus, in timp ce femeia urmeaza indicatiile nutritionistului,
ea trebuie sa aiba un program de exercitii zilnice pentru a-si optimiza pierderea
ponderala.
In final, asteptarile trebuie sa fie realiste. Toti suntem oameni. Pierderea rapida a
greutatii nu se va mentine, dar o pierdere rationala in greutate (0.5-1kg pe
saptamina) se vor mentine. Si, amintiti-va ca cel mai important lucru pentru
mentinerea greutatii dupa o dieta il reprezinta continuarea exercitiilor fizice.
Exista doua tipuri de teste utilizate pentru diagnosticul sarcinii. Unul masoara nivelul
de hormon HCG in sange, celalalt verifica daca in urina se gaseste acest hormon.
Acasa se poate face testul care foloseste urina. Pentru testul din sange este nevoie
de un consult medical.
Astazi, majoritatea femeilor folosesc un test de sarcina ce se utilizeaza acasa pentru
a afla daca sunt insarcinate. Aceste teste sunt ieftine, se folosesc in intimitate si sunt
usor de folosit. Testele ce folosesc urina pot determina daca femeia este insarcinata
la 2 saptamani de la ovulatie. Daca testul de sarcina facut acasa este pozitiv, se
recomanda programarea cat mai curand la un control medical.
Medicul poate folosi un test mai senzitiv si o examinare pelviana pentru a preciza cu
exactitate prezenta sarcinii. Consultul medical precoce in sarcina face ca atat mama
cat si copilul sa se mentina sanatosi.
Medicii folosesc doua tipuri de teste pentru a diagnostica sarcina. Testul din sange
poate indica prezenta HCG mai precoce decat testele de urina. Acestea pot spune
daca femeia este insarcinata la 6-8 zile de la ovulatie (eliberarea ovulului din ovar).
Un test din sange cantitativ (sau test Beta HCG) determina exact cantitatea de HCG
din sange. Deci poate gasi si cantitati infime de HCG. Acest lucru il face sa fie foarte
exact. Testele din sange calitative determina doar daca hormonul de sarcina este
prezent in sange sau nu. Deci ofera un raspuns afirmativ sau negativ. Un test de
sange HCG calitativ este la fel de exact ca si unul realizat din urina.
Exista mai multe tipuri de teste de sarcina care se pot face acasa; acestea se gasesc
in farmacii. Pretul variaza in functie de marca si de numarul de teste dintr-o cutie.
Majoritatea testelor se fac in acelasi fel. Este necesara introducerea testului intr-o
proba de urina, sau picurarea catorva picaturi de urina intr-o fanta a testului.
Folosirea primei urine de dimineata poate ajuta la cresterea acuratetei testului
(concentratia de hormon este mai ridicata in urina de dimineata - acumulata pe
parcursul noptii, decat in urina eliminata in timpul zilei).
Apoi femeia trebuie sa astepte cateva minute. In functie de marca testului folosit,
timpul de asteptare difera. Dupa ce timpul a trecut, trebuie sa examineze “fereastra
rezultatului”. Daca apare o linie sau un simbol (in plus fata de linia de control),
rezultatul este pozitiv si femeia este insarcinata. Nu conteaza cat de stearsa este
acea linie: indiferent daca este pronuntata sau stearsa inseamna un rezultat pozitiv.
Uneori se obtine un rezultat fals negativ (testul spune ca nu exista sarcina, desi ea
este prezenta) cand acesta este facut prea devreme in sarcina, daca nu se utilizeaza
urina de dimineata sau daca urina e foarte diluata (dupa un consum exagerat de
lichide). In alte cazuri, probleme ale sarcinii pot afecta cantitatea de hormon de
sarcina din urina.
Daca testul este negativ, e bine sa fie repetat peste cateva zile sau o saptamana.
Daca si al doilea test este negativ, dar exista alte semne de sarcina, se recomanda
un consult medical de urgenta.
Majoritatea medicamentelor, eliberate cu sau fara reteta, incluzand pilule
contraceptive si antibiotice, nu ar trebui sa afecteze rezultatele unui test de sarcina.
Doar medicamentele care contin hormon de sarcina HCG pot determina rezultate fals
pozitive ale testului. Un test fals pozitiv inseamna ca testul arata prezenta unei
sarcini la o femeie care nu este insarcinata.Uneori medicamentele care contin HCG
sunt folosite pentru tratarea infertilitatii (imposibilitatea de a ramane insarcinata).
Alcoolul si drogurile ilegale nu afecteaza rezultatele testului de sarcina. Dar femeile
care sunt insarcinate nu ar trebui sa foloseasca astfel de substante.
Testele de sarcina detecteaza un hormon special din urina sau sange care este
prezent doar in caz de sarcina. Acest hormon, gonadotropina corionica umana
(HCG), poate fi numit si hormon de sarcina.
Acest hormon de sarcina este sintetizat de organism atunci cand oul fertilizat se
implanteaza in uter. Acest lucru se intampla de obicei la 6 zile dupa conceptie. Dar
studiile arata ca sunt si embrioni care se implanteaza mai tarziu la unele femei.
Cantitatea de hormoni de sarcina creste mult cu fiecare zi de sarcina.
Despre multe teste de sarcina, producatorii afirma ca pot arata cu precizie daca este
prezenta sarcina inca din prima zi a intarzierii ciclului menstrual. Dar un studiu
recent arata ca majoritatea testelor realizate acasa nu dau rezultate corecte atat de
precoce in sarcina, sau mai bine spus – un test de sarcina negativ in prima zi de
intarziere a menstrei nu inseamna neaparat ca nu sunteti insarcinata. Efectuarea
testului la o saptamana de intarziere a ciclului menstrual poate creste acuratetea
testului.
Un alt reper pentru efectuarea testului este momentul conceptiei: testul se
pozitiveaza dupa cel putin 7-10 zile de la contactul sexual.
Cauze principale:
Simptomele trombocitozei:
Trombocitele sunt celule ale sangelui care au rol important in oprirea sangerarii si
coagularea sangelui. In cazul unei raniri, sangerarea se produce prin trei mecanisme:
contractia vasului respectiv, formarea unui dop (tromb) din trombocite care astupa
vasul si formarea unui cheag de sange prin coagularea acestuia.
Tulburari de constienta:
Dezorientare
Tulburari de vorbire
Transpiratii
Ameteli
Migrena
Pierderi de constienta de scurta durata
Tulburari de vedere (vede scantei)
De diagnosticul si tratamentul trombocitozei se ocupa medicii hematologi.
- Obezitatea;
- Varsta inaintata;
- Sarcina - creste progresiv din luna a patra pana la o saptamana dupa nastere;
- Premenstrual;
- Colesterolul sanguin crescut;
- Unele medicamente: dextran; metildopa (Aldomet); anticonceptionale;
penicilamina; procainamida; miofilinul; vitamina A; cefalotina; ciclosporina A;
dexametazona; etretinat; fluvastatin; hidralazina; indometacin; isotretinoin;
lomefloxacin; metisergid; misoprostol; ofloxacin; procainamida; propafenona;
quinina; sulfametoxazol; zolpidem. - Anemia;
- Poliglobulia;
- Macrocitoza;
- Cresterea numarului de leucocite;
- Fibrinogenul scazut (ca in ciroza hepatica);
- Gamaglobuline scazute.
Sunt mentionate mai sus cauzele pentru care VSH poate fi mai mica
VSH-ul normal este usor diferit intre sexe, el se poate calcula dupa urmatoarea
formula:
Sunt foarte numeroase cauzele de crestere a VSH, nu se pot discuta teoretic, doar pe
baza unei cifre.
5. Am vsh-ul de 72, ma ingrijoreaza acest lucru dar doctorii dau din umeri
nu-si explica de ce e asa mare poate ma ajutati cu un sfat o indrumare
ceva?
Nu cred ca “doctorii dau din umeri” din rautate, probabil in acest stadiu al analizelor
nu stiu inca cauza cresterii VSH.
Daca cititi mai sus sunt multe, foarte multe cazuri de crestere a VSH; cele mai
simple sunt anexitele, infectiile urinare, faringiene, pulmonare, dentare, auriculare,
sinuzitele.
De obicei VSH-ul mare - cu meste al dvs- semnifica o situatie serioasa, dar DOAR din
faptul ca aveti VSH-ul mare nu se poate suspiciona o cauza; vedeti lista de cauze de
mai sus.
Desi este o analiza simpla si ieftina, ea poate semnifica prezenta a numeroase boli,
de obicei destul de serioase.
Boli de sange
- leucemii,
- mielom multiplu,
- limfoame,
- leucemii,
- tromboflebite;
Infarct miocardic;
Glomerulonefrite.