Sunteți pe pagina 1din 186

Coperta i : David Teniers cel Tânăr - «Medicul de familie»

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României JOMPAN, AFILON A nalizele de laborator în practica asistenţei

medicale primare

Dumitraşcu, - Timişoara : Eurostampa, 2006 Bibliogr. ISBN (10) 973-687-430-3; ISBN (13) 978-973-687-430-7

/ Afilón Jompan,

loan Crîsnic, Victor

I. Crîsnic, loan II. Dumitraşcu, Victor

616-074

Editura Eurostampa Timişoara B-dul Revoluţiei din 1989 nr. 26 Tel/Fax 0256/204816 Tipar executat Ia Tipografia Eurostampa

AFILON JOMPAN IOAN CRÎSNIC VICTOR DUMITRAŞCU

ANALIZELE DE LABORATOR ÎN PRACTICA ASISTENŢEI MEDICALE PRIMARE

B ditura\

*

* * *

urogtampa

*

*

*

TIMIŞOARA, 2006

COLECŢiA: CARTEA M EDICULUI DE FAMILIE

analizele de laborator

ÎN PRACTICA

asistenţei medicale primare

nrAFILON JJ2MEAN: PROF. UNIV. FACULTATEADE MEDICINA

U n i VERSITATEADE VEST “V. GOLDIS" ARAD

ş e f D ISCIPLINA MEDICINA FAMILIEI - ASISTENTA MEDICALĂ

PRIM ARĂ. DIRECTOR DEPARTAMENT ÎNVĂTĂMANT

POSTUNIVERSITAR

n rjOAN CRjgMC: PROF. UNIV. FACULTATEADE MEDICINĂ

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS” ARAD

DISCIPLINA BIOCHIMIE. DECAN FACULTATEADE MEDICINĂ GENERALĂ. MEDIC PRIMAR - ŞEF SECŢIE LABORATOR

CLINIC - SPITAL JUDEŢEAN ARAD.

SEF

VlCTQpniJMITRASCU: DIRECTOR GENERAL AL CASEI DE

B ^ J ^ fD E S A N Ă tA T E A JUDEŢULUI TIM1S. CONF. UNIV IW VERSITATEA DE MEDICINĂ SI FARMACIE TIMISOARA,

d .sciplinabio chim ie.

CUVÂNT ÎNAINTE

“Analizele de laborator în practica Asistenţei Medicale Primare” se doreşte un ghid practic, de folosit în activitatea ambulatorie din asistenţa medicală primară. Cartea este necesară atât în formularea unui diagnos­ tic, în urmărirea evoluţiei bolii, cât şi în supravegherea eficienţei tratamentului acordat şi a prognosticului. Pentru o uşoară folosinţă, parametrii urmăriţi sunt aşezaţi în ordinea alfabetică a denumirii lor, iar ca structurare, ia aproape toate analizele căutate, găsim:

- valorile normale

- implicaţiile clinice

- valorile crescute

- valorile scăzute

- comentariu pentru medicul de familie.

în etapa actuală, când Medicina Familiei ar trebui să rezolve 80-85% din întreaga problematică a pacientului în

absoiut necesar ca medicii

practicieni din asistenţa medicală primară să folosească rezultatele unor investigaţii de laborator în beneficiul pacientului, dar şi a activităţii lor, fundamentată ştiinţific. Solicitarea unor analize de laborator e benefic să fie

făcută doar în contextul gândirii clinice şi ţintite pe diagnosticul presupus, sau spre urmărirea evoluţiei afecţiunii, contribuind în acest mod la o economie a resurselor financiare în sistemul de sănătate. Unele analize, uşor de efectuat în cabinetul de medicina familiei, cu reactivi uşor de procurat şi cu o dotare minimă, sunt recomandate a putea fi efectuate pe loc şi descrise ca mod de efectuare.

sistem ul de sănătate, este

5

Folosirea unor bandelete-test în practica ambulatorie din cabinet sau chiar la domiciliul pacientului, poate veni în sprijinul medicului şi a creşterii gradului de încredere a pacientului în eficacitatea actului medical. Lucrarea este rezultatul colaborării dintre medicul practician din asistenţa medicală primară şi doi specialişti, coordonatori ale unor laboratoare clinice din Vestul României, ce efectuează analize de laborator la solicitarea medicilor de familie. Buna pregătire profesională, lărgirea orizontului ştiinţific şi creşterea competitivităţii asistenţei medicale primare, sunt garanţiile pentru baza unui sistem de sănătate viabil. Opiniile medicilor de familie, observaţiile, precum şi completările necesare sunt bine venite pentru editarea unui nou ghid la nivelul exigenţei actuale.

6

Autorii

ABREVIERI Şl SIMBOLURI

A-a!bumină

AA- aminoacid AC - anticorp ADH - hormbul antidiuretic hipofizar ADP - adenozln difosfatul AFP - alfa-fetoproteina AVM - acid vanilin-mandelic

B - bazofile

BD - biiirubina directă

Bl - biiirubina indirectă

BT - biiirubina totală Ca - claciu CID - coagulare intravaseuIară diseminată

CI - clor

Col - colesterol Col T - colesterol total CPK - creatin-fosfokinaza

D - densitate

E - eozinofile

ELFO - electroforeza proteinelor serice

FAL - fosfataza alcalină FAC - fosfataza acidă

Fe

- fier

FL

- formula leucocitară

GOT (ASAT) - transaminaza glutamic-oxalacetică GPT (ALAT) - transaminaza glutamic-piruvică gGT - gamma-glutamil-transferaza

H - hematii (eritrocite)

Hb-hemogiobină

Hb A1 c - hemoglobina glicozilată

HDL - lipoproteine cu densitate înaltă

h - hormon

HIV - virusul imunodeficienţei umane

Ht - hematocrit

hta - hipertensiune arterială

IA ~ indicele de aterogenitate

IMA - infarct micardic acut

IRA - insuficienţă renală acută IRC - insuficienţă renală cronică

K - potasiu

7

L

- leucocite

LDH - lactodehidrogenaza LDL - liporpoteine cu densitate joasă

Lim - limfocite

LP - lîpoproteine M - monocite

Mg-magneziu

Na - sodiu Ns - neutrofile segmentate

P - fosfor

PAP - fosfataza alcalină specifică prostatei

P B - pigmenţi biliari

PCR - proteina C reactivă PP - polipeptidul pancreatic

Pr S ~ proteinele serice PS - pigmenţi sanguini PSA - antigenul specific de prostată PTH - parathormonul

R - reticuiocite

S -

SCC - antigenul carcinomului cu celule scuamoase

sulf

Sed - sediment SNC - sistem nervos central SRE - sistem reticol endotellal STH - hormonul stimulant al tiroidei

T - temperatură

T3-triiodotironina

T4-tiroxină

TC - timpul de coagulare

TG-trigiiceride

TH-timpul Howell TPA- antigenul polipeptidic tisular

TQ-tim pu! Quick

Tr- trom bocite

TS - timpul de sângerare TSH - hormonul stimulant a! tiroidei

TTG - testul de toleranţă la giucoză

Ubg-urobilinogen

VEM - volumul eritrocitar mediu VIP - polipeptidul vasoactiv intestinal

Vit -vitamina

Voi-volum

VSH - viteza de sedimentare a hematiilor

8

ACIDUL FOLIC

a) valori normale: > 5 nmol/l, 2,3 - 17ng/ml plasmă.

b) Implicaţii clinice:

Determinare importantă, în specia! în cazul necesităţii de substituţie şi a excluderii deficitului de vitamina B12

c) valori scăzute.

- în asimilare insuficientă: malabsorbţie, vârstă înaintată,

debilitate fizică, alimentaţie nediversificată, alcoolism,

fierbere exagerată a alimentelor

-în

adm inistrarea de m onotrexat, fenitoină, a n ti­

concepţionale, barbiturice, izoniazidă, pirazinamidă

- în necesităţile crescute ale organismului: sarcini mul­

tip le , alăptare, anem ie hem olitică, anem ie megaloblastică cu deficit de acid folie, hipetiroidism, în pierderi mari de folaţi (uremie, hemodializă), gastrecto- mie, rezecţie de jejun

- în prematuritate, ia sugari/copii hrăniţi unilateral cu hidrocarbonaţi sau lapte de capră

- în suferinţă hepatică cronică

- în botriocefaloză, tenie.

d) se cere în:

- anemii megaloblastice cu deficit de acid folie

- sarcină multiplă

- la bătrâni, alcoolici

- Ia apariţia simptomatologiei neurologice cu anemie - hipersegmentarea granulociteior

- malabsorbţie, boala Crohn, colita ulceroasă, etc.

e) comentariu pentru medicii de familie:

în anemia hemolitică prin hemoliză accentuată, pot apare valori relativ mari de acid folie. Determinarea acestuia la nivel de eritrocite ar putea evalua deficienţa.(normal 175~700ng/mi)

La alcoolici, deficienţa prin asimilare de acid foiic poate fi dublată de scăderea rezervei de acid folie ca urmare a afecţiunii hepatice (ciroză hepatică alcoolică).

9

ACIDUL LACTIC

a) valori normale: <24 mg%

b) Implicaţii clinice

Cantităţi mari de acid lactic în sucul gastric apar în

următoarele situaţii:

- aclorhidrie;

- hipoclorhidrie;

- anemie pernicioasă;

- neoplasm gastric.

ACIDUL VANILIN-MANDELIC ÎN URINĂ

a) Valori normale:3,3 - 6,5mg/24 ore (<7mg/24ore)

b) Implicaţii clinice:folosit în special în determinările pentru

diagnosticul feocromocitomului şi a tumorilor sistemului si mpatic

c) Creşte acidul vanilin-mandelic în urină:

• felcromocitom (criză, tumori aie sistemului simpatic)

• moderat în: poiinevrită, infarct miocardic, insuficienţă

cardiacă, hipertensiune arterială, septicemie, astm, hiper-tiroidie, uremie, sindrom carcinoid, abuz de fumat, porfirie, stress, CARCINOM. d )scade în:

mult: în şoc sever, disautonomie familială

e)

Comentariu pentru medicul de familie:

Recoltarea urinei se face pe cât posibil imediat după criză. Se întrerup medicamentele de tipul: clonidină, rezerpină, lMAO,ametildopa.

•Valori uşor crescute prin: banane, nuci, cafea, ceai negru, citrice, vanilie Pentru diagnosticul diferenţial se determină adrenalina şi noradrenalina.

10

ACIDUL PIRUVIC ÎN SÂNGE

a) Valori normale: 0,5 -

b) Implicaţii clinice:

1,2 mg %

Piruvatemia este crescută la ncu-născut şi revine la normai în primele zile de viaţă. Creşterea concentraţiei în sânge a acidului piruvic se întâlneşte după efort fizic, după

emoţii puternice sau regim alimentar bogat în glucide - în mod fiziologic.

c) Valori crescute patologic:

- avitaminoza B1

- afecţiuni hepatice (ciroze)

- polinevrite alcoolice

- intoxicaţii cu arsenic şi mercur

- afecţiuni cardiovasculare severe

d) Valori scăzute ale acestui raport se întâlnesc în

insuficienţa renală.

e) Comentariu pentru medicul de familie:

Există afecţiuni în care raportui acid lactic/acid piruvic este crescut:

- epilepsie, convulsii

- colapsul şocului infecţios

- colaps postoperator sau cardiovascular

- infarct miocardic

- intoxicaţii medicamentoase cu antihistaminice, derivaţi salicilici

- neoplasme

11

ACIDUL URIC ÎN SÂNGE

a) Valori normale:

- femei: 2,5 -7 ,5 mg% (1 4 9 -4 4 6 jxmo!/l)

- bărbaţi: 3,5 - 8,5 mg% (208 - 506 jimol/l) alţi autori:

- femei: < 6,0 mg% (360 jumol/l)

- bărbaţi: < 7,0 mg% (420 jumol/l)

- copii: < 3,5 mg% (220 ¡umol/l)

b) implicaţii clinice:

Reprezintă rezultatul final al catabolismului bazelor

purinice din acizii nucleici în organismul uman. c) Valori crescute ale uricemiei(concentraţia de acid

uric din sânge):

1. datorate unui catabolism crescut al nucleoproteiinelor:

- alimentaţie bogată în purine;(icre, viscere, spanac)

- alimentaţie hipocalorică, hipolipidică;

- leucemii şi limfoame (turn-over exagerat);

- mielom multiplu (turn-over exagerat, creşterea metabolismului purinicdin leucocitele anormale);

- psoriazis (turn-over exagerat);

- hemoglobinopatii;

- policitemia (turn-over exagerat);

- intoxicaţii cu plumb, mercur, beriliu

- chimioterapia, radioterapia (distrugere tisulară);

- obezitate de tip android;

- cetoacidoză diabetică;

- alcoolism cronic;

- arsuri severe;

- boala Vaquez;

- acidoza metabolică;

12

- mononucleoza infectioasă; > 7 2.datorate unui defect de eliminare:

- insuficienţă renală cronică (scade eliminarea renală;

rinichiul excretă

două treimi din acidul

uric care se

produce zilnic);

- leziune tubulară distală (deficit de secreţie);

- alcoolism acut (scade excreţia renală);

- administrare diuretice (scade eliminarea renală);

- acidoză lactică,

- adenom de prostată;

- decompensare cardiacă;

3. tulburări în metabolismul purinelor: gută (există producţie crescută de acid uric prin catabolismul exagerat al bazelor purinice).

• de asemenea valori crescute în :

- în toxicoza de sarcină

- unele medicamente (acid acetiisalicilic, fenilbutazonă, tuberculostatice)

* hipercalcem ia prin hiperparatiroidism , mixedm, acromegalie.

d) Valori scăzute:

- în hemodilutie

- administrare de medicamente uricozurice (allopurinol, probenecid, steroizi)

leziuni tubulare proximale (deficit de resorbţie)

- necroză hepatică -- boala Wiison ■■sd. Fanconi •• defecte enzimatice (xantinurie congenitală) -■cistinoză

- intoxicaţii cu metale grele -■mielom multiplu

o) Comentariu pentru medicul de fam ilie:

Se cere în:

- diagnosticul gutei, coroborat cu prezenţa cristalelor de

13

acid uric într-o articulaţie afectată

- în evoluţia pacientului cu gută

- prognosticul eclampsiei

- evaluarea unor leucemii endogene (degradare crescută de celule)

- evaluarea insuficienţei renale

Valoarea normală a acidului uric seric nu exclude guta ! Excreţia crescută de acid uric la un pH < 6 produce urini concentrate şi favorizează apariţia calculozei renale.

14

ACIDUL URIC URINAR

a) valori normale ale acidului uric urinar; 250-750

mg/24h sau 1490-4430 jjmol/24h metoda chimie uscată

b) Implicaţii clinice Determ inarea acidul uric, rezultat din degradarea

metabolică a acizilor nucleici (în special a purinelor), vizează diagnosticul gutei, afecţiunilor renale şi reflectă acţiunea agenţilor uricozurici.

c) Valori crescute ale acidului uric urinar:

- gută;

- leucemie mieloidă cronică;

- arsuri grave;

- afecţiuni hepatice;

- radioterapie;

d) Valori scăzute ale acidului uric urinar:

- glomerulonefrită cronică;

- intoxicaţii cu plumb.

e) Comentariu pentru medicul de familie

Valorile scăzute în urină, dar crescute în ser indică o afectare renală, rinichiul excretând zilnic 2/3 din acidul uric care se produce.

15

ALBUMINA ÎN URINĂ

a) Valori normale ale albuminei în urină = proteinuria

este practic absentă dar, în anumite condiţii, ea poate fi în mod fiziologic prezentă

b) Implicaţii clinice

Detectarea proteinelor în urină (a proteinuriei) alături de examinarea microscopică a sedimentului urinar constituie unul din elementele de bază pentru diagnosticul diferenţial al afecţiunilor renale. Dacă în urină sunt identificate urme de

proteine -> este necesară o determinare cantitativă pe 24 de ore a excreţiei urinare a acestora.

c) Albuminuria poate apare:

- datorită unei secreţii purulente sau unei sângerări;

- din secreţia vaginală (la femei), motiv pentru care se

recomandă ca urina să se recolteze după o prealabilă toaletă locală;

- în stări febrile sau convulsive;

- în intoxicaţii medicamentoase (acid salicilic, chinină, ş.a.);

- afecţiuni renale;

- după eforturi fizice;

- după băi reci.

Determ inarea

calitativă

a album inuriei

de

o reală

importanţă prognostică (de ex. scăderea albuminuriei în nefrita acută implică vindecarea leziunii).

Bence - Jones sunt mono-, di-, tri- şi

tetrameri ai lanţurilor uşoare “L” ale imunoglobulinelor şi sunt

prezente în:

Proteinele

- mielom multiplu;

- leucemii;

- tumori şi metastaze osoase.

c) Absenta sau valori scăzute sub 225 mg/24h sunt

normale.

16

e) Comentariu pentru medicul de familie

în practica medicului de familie se poate efectua simplu

şi rapid determinarea calitativă a albuminei urinare utilizând

metoda cu acid sulfosalicilic 20% (20g acid sulfosalicilic + 100

ml apă distilată), cu o sensibilitate până la 0,015g/ dl urină.

în 5 ml urină proaspătă, recoltată dimineaţă se pipetează câteva picături de soluţie 20% acid sulfosalicilic, se agită şi se examinează pe fond negru, faţă de proba ca mortor. Interpretare:

- urină clară - albumină absentă

- urină uşor opalescentă - albumină neconcludentă (±)

- urină cu opalescenţă evidentă - albumină prezentă (+)

- urină cu opalescenţă intensă - albumină moderată crescută (++)

- urină cu precipitat

(+++)

- urină cu precipitat granular- albumină masiv crescută

(++++)

albumină foarte crescută

uşor -

- Sarcina poate produce o uşoară creştere a proteinuriei

(±) dar monitorizarea stării de sănătate a gravidei impune

controlul permanent al urinei pentru depistarea precoce a unor modificări patologice.

17

ALBUMINA PLASMATICA (A)

a) Valori normale în plasmă: 3,5 - 5,0 g/di (35 - 50 g/l)

b) Implicaţii clinice:

Aibumina plasmatică reprezintă proteina cu cea mai

mare concentraţie în plasmă (52-60%) şi ficat.

Are principala funcţie în menţinerea presiunii coloid osmotice a plasmei reglând schimbările între plasmă şi lichidul

interstitial. Aibumina plasmatică are un rol în transportul acizilor graşi, bilirubinei, a unor hormoni, ioni metolici (Zn, Cu) şi a

unor medicamente.

este sintetizată în

Deasemena are rol în regenerarea

ţesuturilor fiind o importantă sursă de aminoacizi esenţiali.

c) Valori crescute:

- în deshidratare severă

- hiperinfuzie cu albumină

- stază

d) Valori scăzute (hipoalbuminemie) < 3,0 g/dl

- Cauză hepatică în suferinţe avansate (insuficienţă

hepatică, hepatite alcoolice, alcoolism).

- malnutriţia şi malabsorţia cu scăderea aportului de

aminoacizi

- pierderi la nivel renal (sindrom nefrotic)

- la nivel intestinal (enteropatie exudativă, diaree coîîtă

ulceroasă)

- boală genetică (hipo şi analbuminemie familială)

- arsuri severe (cu pierdere crescută de albumine

plasmatice)

- în neoplasme (prin catabolism crescut)

- în infecţii cronice severe, în care proteinele totale sunt normale, dar cresc globulinele şi scade aibumina

- scăderi până la 10% în sarcină, consum de anticon­ cepţionale, imobilizare prelungită la pat

- deshidratare şi hidratare rapidă

18

e) Cometariu pentru medicul de familie:

Determinarea aibuminei piasmatice nu poate constitui un test de funcţionalitate hepatică, hipoalbuminemia apare relativ târziu, deoarece parenchimul hepatic, chiar afectat amplifică sinteza, dar scăderea indică în afecţiunile hepatice o evoluţie severă spre insuficienţă hepatică! Scăderile sub 1,5 g/dl denotă un pronostic foarte rezervat.

Când se cere:

- în sindrom de malabsorţie, unde e asociată şi anemia

- în afecţiuni hepatice cu evoluţie severă

- în subnutriţie (de conduită şi anorexia nervoasă)

- în alcoolism (controlul capacităţii hepatice)

- în afecţiunile intestinale (enteropatită exudativă, colită ulceroasă, b. Crohn, controlul tratamentului)

- în edemul periferic fără elemente de decompresare cardiacă.

19

ALDOLAZA SERICĂ

a) Valori normale: 0,5 - 3,1 Unităţi Meyerhof (UM)

b) Implicaţii clinice

Determ inare

utilă

pentru

diagnosticul afecţiunilor

caracterizate prin distrucţie celulară (ciroză, infarct miocardic, tumori, atrofii musculare).

c) Valori crescute:

- în hepatite virale, icter hepatoceiular

- cancer hepatic

- cancer de prostată cu metastaze

- leucemie

d) Valori

e) Comentariu pentru

scăzute fără semnificaţuie clinică

medicul de fam ilie:

Nu creşte sau creşte foarte puţin în icterul obstructiv. Se cere în diagnosticul şi suspiciunile enumerate cu vaiori crescute.

20

AMILAZEMIA(ALFA AMILAZA)

a) Valori normale 8-32 u wohlgemuth/ml / 230U! - 2730

UI (Richterich)

b) implicaţii clinice

Amiiaza este o enzimă digestivă ce realizează conversia amidonului în glucoza, fiind produsă de celulele pancreasului exocrin, glandele salivare, ficat şi trompele uterine. Dacă se produce o inflamaţie pancreatică sau a glandelor salivare, va trece în sânge o cantitate crescută de amilază.

am ilazem iei vizează diagnosticarea

pancreatitei şi a inflamaţiilor glandelor salivare.

Determ inarea

c) Valori crescute:

- Pancreatita acută nehemoragică (de 4-5 X Ia 5 ore, de 10 X la 24 h)

- Uremie (lipsa de eliminare) Cancer de cap de pancreas

- Afecţiuni ale glandelor parotide (parotidita epidemică,

obstrucţie a glandei, calcul şi

obstrucţii salivare);

parotidita bacteriana,

- Ruptură de anevrism aortic;

- Iritaţie pancreatică, reacţie pancreatică

- La afecţiuni biliare cu stază pe coledoc, la traumatisme

pancreatice, ulcerul duodenal pentrantîn pancreas, timie

pancreatice, ocluzile intestinale, infractul mezenteric, coiecistită acută;

- Hipertiroidism;

- Cancerul de pancreas;

- Tratament cu clorotiazidă;

- în pancreatită cronică, în cazul puseelor

- în afecţiuni hepatice (cu efect secundar pe pancreas)

- în sarcină (creştere mică) d) Valori scăzute:

- Ciroze hepatice

21

- Carcinom de ficat

- Hepatite

-Alcoolism

- Coma diabetică

- în reducerea patologică a parenchimului pancreatic şi

înlocuirea cu ţesut scleros

e) Comentariu pentru medicul de familie:

Când se cere cel mai adesea:

- în suspiciunea de pancreatită acută;

- în suspiciunile de afectare pancreatică

- în bolile biliohepatice cu stază

- în dureri abdominale neprecizate etiologic

- în diagnosticul difererenţial a! pancreatitei acute de ulcerul duodenal

- în detectarea unui proces inflamator al glandelor

salivare Atenţie! în pancreatitele cronice, cu multiple recidive şi acutiziuni, deoarece ţesutul pancreatic este înlocuit prin ţesutul scleros, amilazemia prezintă valori scăzute, dar aceste valori cresc semnificativ în cursul acutizărilor. Valorile maxime ale amilazemieiîn pancreatita acută se înregistrată la 20-30 de ore de la debut, iar normalizarea se

face în câteva zile.

22

AMILAZURIA

a) valori normale ale amilazuriei: 22-641 U/l (0,36-10,7

\i Kat/I) metoda chimie uscată b) implicaţii clinice în mod normal, alfa - amiiaza este excretată în cantităţi mici în urină.

în situaţii patologice, amiiaza din urină este crescută, astfel că determinarea amilazuriei este utilă pentru:

- dignosticarea şi monitorizarea tratamentului pan­

creatitei acute (o cantitate mai mare de enzimă este eliminată

în sânge -> creşte amilazuria; determinarea amilazei în urina excretată timp de 2 ore este un test mai sensibil decât amilazemia sau testul lipazei); nivelul urinar al amilazei se menţine crescut mai mult timp, comparativ cu amilazemia; amiiaza urinară/24h poate fi normală, chiar dacă amilazuria/ 1h sau amilazuria/2h prezintă valori crescute; de asemenea, amilazuria poate avea valori ridicate chiar dacă amilazemia este normală, şi invers;

c) Valori crescute ale amilazuriei:

- pancreatită ac,

~ procese inflamatorii ale glandelor salivare d) Valori scăzute nu au semnificaţie clinică

®) Comentariu pentru medicul de familie

Amilazuria este importantă pentru:

- diferenţierea pancreatitei acute de ulcerul duodenal;

- detectării unui proces inflamator al glandelor salivare;

23

AMONEMIA

a) Vaiori normale: 1 0 -2 0 ^g% (5,87 - 11,74 jumol/l)

b) Implicaţii clinice:

Rezultată în cea mai mare parte din dezaminarea acizilor

aminaţi în ficat şi alte ţesuturi, mai ales sub acţiunea bacteriilor intestinale, este transformat în uree la nivelul hepatocitelor.

c) Creşteri ale amonemiei:

- în insuficienţa hepatică

- în şunturile circulaţiei porto-cave

- hemoragie digestivă superioară la un cirotic decom­ pensat vascular

d) Valori scăzute la femei faţă de bărbaţi

e) Comentariu pentru medicul de fam ilie:

- Creşterea amonemiei sugerează pericolul encefa­

lopatiei portale, prin efectul toxic pe care aceasta se presupune a-l avea asupra sistemului nervos central.

24

ANTIGENUL SPECIFIC DE PROSTATĂ (PSA)

a) Valori normale: < 2,7mg/L

b) Implicaţii clinice

Antigen specific prostatei

c) Valori crescute:

~ carcinomul de prostată sau metastaze la nivelul prostatei

- hipetrofie benignă de prostată (în 98% din cazuri <

10mg/L)

- prostatită cronică

- după masajul/biopsia de prostată, palparea şi examenul prostatic (falsă creştere)

d) Scăderea valorilor: în monitorizarea după operaţie

e) Comentariu pentru medicul de familie:

Se cere în afecţiunile sau suspiciunile de afectare a prostatei.

Observaţii:

r

- valorile PSA necesită a fi coroborate cu anamneza,

examenul clinic, ecografia; diagnosticul de certitudine este dat de biopsie;

- PSA este un antigen specific pentru prostată, nu pentru

cancerul de prostată;

- poate constitui un examen de monitorizare a rezultatelor

terapiei şi de supraveghere continuă a pacientului cu afecţiune prostatică în practica ambulatorie.

25

ASLO

a) Valori normale:

12 -1 2 5

UT

- RAA în puseu

5 0 0 -5 0 0 0

UT

- RAA

-PAR

- GNA

- IACRS streptococică

-

boli de colagen

b) Implicaţii clinice.

2 -

250

1 2 -2 5 0

500 - 5000

100 -

330 UT

12-25 0

UT

Permite depistarea unei infecţii streptococice subciinice.

Are valoare diagnostică directă în scarlatină, erizipel,

amiqdalită streptococică; şi valoare diagnostică indirectă în RAA şi GNA. Permite efectuarea diagnosticului diferenţial al durerii articulare din RAA faţă de cea din PAR.

c) Valori crescute apar la minim o săptămână de !a

infecţia cu streptococ. Titrul anticorpilor creşte rapid în primele

3-4 săptămâni, după care scade rapid. Există posibilitatea de a rămâne la o valoare ridicată chiar şi câteva luni.

d) Comentariu pentru medicul de familie

!!!! Şi în cazul infecţiilor streptococice severe, titrul ASLO poate fi normal la 20-30% dintre pacienţi. !!!! Rezultate fals pozitive pot apare în TBC, afecţiuni hepatice (hepatita virală activă), contaminare bacteriana.

26

BAZOFILELE

a) Valori normale ale qranulocitelor bazofile:

1 - 2% sau 120 bazofife/mm3

b) Implicaţii clinice

GRANULOCITELE bazofile se pare că joacă un rol în reacţiile de hipersensibilizare întârziată.

c) Creşterea numărului de bazofile (BAZOFILIA)

- în boli de sânge acute şi cronice.

- în boli şi reacţii inflamatorii: poliartrită reumatoidă, colită ulceronecrotică

- în mixedem, unele nefroze

- după splenectomii

- în boli alergice: urticaria pigmentoasă

- în uneie infecţii cronice: sinuzite

- în boli eruptive: varicelă, variolă

d) Scăderea numărului de bazofile (sau dispariţia

lor)

- în stres, sarcină

- în hipertiroidism

- în infecţii acute

- după tratament cu citostatice, raze Roentgen (dispariţia lor)

e) Comentariu pentru medicul de familie

Scăderea numărului de bazofile nu are semnificaţie diagnostică. Bazofilia este semnul precoce hematologic al proceselor mieloproliferative cronice.

27

BILIRUBINAÎN SÂNGE (BILIRUBINEMIA)

a) Valori normate

0,2-1,3 mg/dl - bilirubina totală 0-0,1 mg /dl - bilirubina neconjugată (indirectă, liberă)

0-0,3 mg/dl - bilirubina conjugată 0-0,2mg/dl - bilirubină delta 0-0,4 mg/dl - bilirubină directă (suma bilirubinei conjugate+bilirubina delta) 1-10,5 mg/dl -bilirubină neonatală

b) Implicaţii clinice

Prin degradarea hemoglobinei în SRE rezultă bilirubină indirectă prehepatică (neconjugată) care nu se elimină prin urină ci este transportată de sânge (legată de albumină) la nivelul ficatului unde este desfăcută din legătura cu albumina şi este conjugată cu enzima glicuronil-transferază şi transformată în bilirubină directă posthepatică (conjugată) care este excretată prin bilă în intestin unde este transformată în stercobilinogen din care o parte se elimină prin fecale şi o altă parte prin rinichi (urină) sub formă de urobilinogen. De asemenea trebuie menţionat că bilirubina directă reprezintă

suma dintre bilirubina conjugată şi bilirubina delta.

c) Valori crescute al bilirubinei indirecte:

- anemii hemolitice (creşte bilirubina indirectă până la 2-

3 mg/dl);

- anemia Biermer;

- defecte enzimatice cu caracter familial ale transformării

bilirubinei indirecte în bilirubină directă (boala Gilbert, sd.

Crigler-Najjar);

- icter neonatal (icter fiziologic, hemoragii, hematoame, hipertiroidism, icter obstructiv); - hematom masiv;

28

-

infarct pulmonar hemoragie;

-

ciroză hepatică;

-

administrare de medicamente;

-

la prematur şi nou-născut.

c)

Vaiori crescute ale bilirubinei directe

- în icterul obstructiv (colestatice)

- Calculoza biliară

- Tumori ale canalelor biliare

- Paraziţi în canalele biliare

- Neoplasm de cap de pancreas

- Cauze hepatocetufare: hepatite, ciroze, stări neoplazice -• Sarcină extrauterină, colesteză de sarcină ci) Vaiori crescute ale bilirubinei directe si indirecte

- ictere hepatocelulare (bilirubina > 20 mg/dl, biiirubina directă mai mare decât cea indirectă

- hepatită virală

- ciroze

- metastaze hepatice

- mononucleză infecţionasă

- limfoane

- insuficienţă cardiacă dreaptă

- administrare de clorpromazină, intoxicaţie chimicală

e) Comentariu pentru medicii de familie:

Bilirubina

se cere: în afecţiunile enumerate pentru

diagnosticul diferenţial şi urmărirea evoluţiei hepatobiliare, după fracţiunea crescută.

Valoarea bilirubinei fetale este normală până la la 10,5 mg/dl, iar valorile ce o depăşesc sunt patologice (atenţie la încopatibilitatea de Rh mamă-făt!) în icterul obstructiv raportul bilirubină directă/bilirubină indirectă > 2. Bilirubinemia directă este utilizată pentru evaluarea afeciţunilor ficatului şi căilor biliare.

29

BILIRUBINAÎN URINĂ

a) Valori normale: bîlirubina se găseşte doar în cantităţi

foarte mici (urme), care nu dau reacţii de identificare pozitive

b) Implicaţii clinice: bilirubina rezultă din degradarea hemoglobinei în celulele sistemului reticuloendotelial (din splină în măduva hematogenă), iar ulterior este transportată la ficat

c) Creste în: icterul hepatic şi icterul obstructiv

d) Scade - fără semnificaţie clinică

e) Comentariu pentru medicul de familie:

- Bilirubinuria constituie un element de real folos în diagnosticul precoce de hepatită, de afectare hepatică prin obstrucţie intra sau extrahepatică. - Evidenţierea bilirubinei în urină este la îndemâna medicului de familie. Tehnica este foarte simplă. într-o eprubetă cu 3 - 5 cm3urină se adaugă 1 cm3de soluţie LUGOL (soluţie alcoolică de iod 1%) Interpretare: dacă apare culoare verde la zona de con­ tact dintre urină şi soluţia alcoolică şi iod (ca un inel) rezultatul este pozitiv. Atenţie: rezultate fals pozitive pot fi date de administrarea de amidopirină, antipirină. sau Metoda Franke: într-o eprubetă ct* 5ml urină proaspătă, se pipetează 1 picătură din soluţie de albastru de metilen 0,25% -> dacă există bilirubina apare culoare verde

(test pozitiv)

30

BULETINUL NORMAL AL UNUI EXAMEN SUMAR DE URINĂ

Volum: 1200-1800mi/24h Aspect: normal, transparent Densitate: 1015-1025 Reacţie (pH): sfab acidă (pH între 4,8 - 7,4) Albúmina: absent Glucide: absent Compuşi cetonici: absenţi ürobüinogen: normal Pigmenţi biliari: absenţi Săruri biliare: absente Sediment: foarte rare cristale de oxalat de calciu şi relativ frecvente săruri amorfe (de sodiu, potasiu) leucocite 0-4/câmp, hematii 0-1/câmp, celule epiteliale plate - rare, floră microbiană absentă.

31

CALCEMIA

a) Valori normale de calcemiei

9-11 mg/dl (2,2-2,7 mml/l) - metoda flamfotometrie 8,4-10,2/dl - metoda chimie uscată valorile calciului ionic 4,7-5,2 mg/dl (1,7-1,29 ml/l) b) Implicaţii clinice Distribuţia calciului: este predominant extracelular

(numai în cantităţi foarte reduse intracelular) şi se prezintă sub formă ionică sau legat de proteinele piasmatice:

- calciu ionic estimat la 50%, procent care poate oscila

proporţional cu starea echilibrului acido-bazic (creşte în acidoze şi scade în alcaloze); pentru coagularea sângelui şi pentru transmiterea impulsului nervos, pentru contracţia

musculară se utilizează numai calciu ionic (un pacient cu deficit de calciu ionic va prezenta semne de tetanie însoţite de fasciculaţii m usculare prin scăderea calciului la nivelul joncţiunilor nervoase);

- calciu legat de proteinele piasmatice (50%) => scăderea

albuminelor serice determină o scăderea calciului seric totai,

fără să afecteze calciul Ionic.

c) Valori crescute (hipercalcemia)

- aport excesiv de vitamina D, cantităţi ma?î de preparate

de calciu;

- tratam ent îndelungat cu diuretice tiazidice (scade excreţia renală de calciu);

- hiperparatiroidism (asociat cu creşterea FAL şi scăderea fosfaţilor = hipofosfatemie);

- cancere: tum ori producătoare de parathorm on

(plămân, rinichi); metastaze osoase (tumori de plămân,

tiroidă, sân, rinichi, testicul); leucemie; mielom multiplu; Hodgkin; limfoame;

- sarcoidoză;

32

- acidoza respiratorie (proteinele fixează H+şi ca urmare

ionul de calciu este eliberat de pe proteine, ceea ce are

drept rezultat creşterea concentraţiei calciului în sânge);

- hipertiroidism;

- fracturi osoase + imobilizare prelungită la pat;

- boala Addison;

- boala Paget (+ creşterea FAL);

- insuficienţa renală cronică.

d) Valori scăzute

- pseudohipocalcemia (hipoproteinemie) deoarece 50%

din calciul total este legat de proteine;

- malabsorbţie (sprue, disfuncţii pancreatice);

- administrare de furosemid, steroizi, antiepiieptice;

- hiperfosfatemia (insuficienţă renală, laxative);

- hipersecreţie de calcitonină;

- pancreatită acută necrotico-hemoragică;

- diaree;

- alcaloză;

- insuficienţa renală (asociat cu creşterea fosfaţilor);

- hipoparatiroidism primar sau secundar (asociat cu creşterea fosfaţilor);

- osteomalacie şi rahitism (asociat cu creşterea FAL şi scăderea fosfaţilor);

- aport redus de calciu şi vitamina D;

1. inaniţie

2. ultimul trimestru de sarcină

- medicamente (gentamicina, ketoconazoi)

- rabdomioiiză

- sindrom de liză tumorală

e) Comentariu pentru medicul de familie ~ scăderea cu sub 1,5 mmol/l sau peste 4,5 mg/dl pune în pericol viaţa bolnavului

- glucidele cresc absorbţia intestinală a calciului

- parathormonul stimulează absorbţia intestinală de

calciu, determină resorbţia sa la nivelul tubilor proximali

33

renali, eliberarea calciului din oase

- vitamina D2 stimulează absorţia intestinală de Ca

> h. estrogenii stimulează depozitarea calciului în oase A lim ente bogate în calciu: laptele, brânzeturile, gălbenuşul de ou, nuci. Absorbţia calciului este diminuată de oxaiaţi (spanac), fosfaţi, acid fitic (cereale). !! Prezintă valori crescute ale calciului atunci când proteinele totale sunt crescute. !! La orice pacient cu valori scăzute ale calciului trebuie determinată şi valoare magneziului. în hiperventifaţie (HT intracraniană) Ca ionic are valori scăzute, dar calciul seric poate fi normal,

34

CALCIUL ÎN URINĂ

a) Valori normale ate calciului total în urină: 100-300

mg/24h (metoda flamfotometrică).

b) Implicaţii clinice

Determinarea concentraţiei de calciu în urina de 24 de ore este utilă pentru evaluarea funcţiei glandelor paratiroide

(parathormonul este principalul factor reglator ai echilibrului fosfo-calcic):

t

- hiperparatiroidism = tulburări ale echilibrului calciului,

fosforului şi a metabolismului osos, datorată hipersecreţiei de parathormon care determină creşterea excreţiei urinare de

calciu);

- hipoparatiroidism -> excreţia urinară a calciului este diminuată. Eliminarea calciului din organism se face în cea mai

mare parte pe calea digestivă = materiile fecale (calea majoră) şi numai într-o mică măsură pe calea urinară.

c) Valori crescute ate calciului în urină:

- administrare în exces de glucocorticoizi şi vitamina D;

- hiperparatiroidism;

- acidoză tubulară renală;

- sindrom Fanconi;

- sarcoidoză;

- boala Wilson;

- mielom cu metastaze osoase;

- neoplasm pulmonar;

la

nefrolitiază; este de obicei asociată cu un nivei crescut de calciu în sânge; d) Valori scăzute ale calciului în urină:

~ creşterea

elim ină rii

urinare

de

calciu:

duce

- deficienţă de vitamina D întrucât aceasta este necesară absorbţiei calciului;

- malabsorbţie;

- hiperparatiroidism.

35

CAPACITATEA TOTALĂ DE LEGARE A FERULUI (CTLF)

a) Valori normale: 250 - 450 (ig/dl

b) Implicaţii clinice:

Este un parametru care arată disponibilitatea de legare a transferinei.

Este folosită pentru diagnosticul diferenţial al anemiilor.

c) Valori crescute:

- deficitul de fier

- hemoragii acute şi cronice

- ultima perioadă a sarcinii

d) Valori scăzute

- hemocromatoză

- talasemie

- sindrom nefrotic

- anemia din bolile cronice.

e) Comentarii pentru medicul de familie

- se dozează concomitent cu fierul seric.

36

CELULELE LUPICEÎN SÂNGE

a) Valori normale - absente

b) Implicaţii clinice

Celulele lupice (celule Hargraves) sunt leucocite din seria granulocitară neutrofilă ce au fagocitat alte celule. Această celulă este o celulă mare, cu nucleu subţire şi împins la periferie, mijlocul celulei fiind ocupat de o vacuolă mare ce reprezintă celulele fagocitate. în lupus eritematos sistemic, apar în sângele bolnavului anticorpi antinucleari ce produc

nucleoliză. Fagocitoza acestor nucleizaţi este un fenomen secundar şi defneşte celulele lupice. Uneori, în jurul celulei cu nucleu picnotic se întâlnesc grămezi de granulocite neutrofile, rezultând imaginea denumită „corp în rozetă“. c) prezenţa lor este considerată pozitivă pentru diagnosticul LED

d) lipsa lor este normală

e) Comentariu pentru medicul de familie

în cazurile clinice cu suspiciunea unei colagenoze solicitarea prezenţei celulelor lupice pe frotiu poate tranşa

diagnosticul.

37

CLORUL ÎN SER

a) Valori normale: 98 -107 mrg/I (98 - metoda chimie uscată

b) implicaţii clinice:

107 mmol/l) -

Clorul constituie principalul anion din spaţiul extracelular

(88% cantitatea totală din organism) este de 30 mg/kg corp Determinarea clorului are importanţă pentru diag­ nosticul tulburărilor de echilibru acido-bazic şi balanţei hidrice. Distribuţia clorului în sectoarele organismului:

- în majoritate extracelular (este un anion important a stratului apos extracelular);

- mai puţin intravascular şi intracelular. Rolul clorului în organism:

- menţinerea integrităţii celulare prin influenţa pe care o are asupra presiunii osmotice;

- menţinerea echilibrului acido-bazic;

balanţei hidrice (menţinerea distribuţiei

optime a apei în corp). Combinaţii chimice principale prezente în organism:

clorură de sodiu şi acid clorhidric. Reglarea concentraţiei de clor din sânge se face sub

acţiunea aldosteronului, care determină creşterea reabsorbţiei de sodiu şi de clor.

~ menţinerea

c) Valori crescute:

- deshidratare;

- alimentaţia hiperclorurată (când indigestia de cloruri depăşeşte eliminările);

- administrarea de acetazolamidă;

- leziuni ale tubilor renali (acidoza hipercloremică Fanconi);

- anemii;

38

- decompensare cardiacă;

- ALR;

- acidoza metabolică = creşterea concentraţiei de clor în condiţiile scăderii nivelului de bicarbonat;

- sindrom Cushing;

- eclampsie.

- diabet insipid

1. abuzuri medicamentoase (ser fiziologic IV,

salicilaţi, tratament cu acetazolamidă)

2. retenţie de sare şi apă ( corticosteroizi,

fenilbutazonă, guametidină)

d) Valori scăzute

(când

eliminările depăşesc aportul);

- administrarea timp îndelungat de bicarbonat; diuretice

mercurice şi clorotiazidice;

- stenoză pilorică;

- diaree;

-fistule intestinale;

- vărsături prelungite;

- alimentaţia

hipoclorurată

=dietă fără

sare

- arsuri severe;

- boala Addison;

- diabet insipid;

- IRC; nefrită cu pierdere de sare;

- insuficienţă suprarenală;

- infecţii acute; -ACR.’

e) Comentariu pentru medicul de familie

Concentraţia plasmatică de clor nu urmează modificările conţinutului total al acestor electroliţi în organism. Modificările clorului tin de modificările suferite de volumul apei extracelulare şi de gradul de diluţie al electroliţilor.

>

39

CLORUL ÎN URINĂ

a) Valori normale aie clorului în urină: 110-250 mmol/

24h (metoda chimie uscată).

b) Implicaţii clinice

Cantitatea de clor care este eliminată în urină/24 de ore constituie un indicator al echilibrului ionic al organismului şi determinarea ei este utilă atât pentru diagnosticul stărilor de deshidratare, cât şi pentru monitorizarea efectelor reducerii consumului de NaCI la bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, renale, hepatice sau hipertensiune arterială.

c) Valori crescute clorului în urină:

- deshidratare;

- aport crescut;

- administrare de diuretice mercuriale şi clorotiazide;

- nefropatii;

- insuficienţă suprarenală;

d) Valori scăzute clorului în urină:

- aport scăzut;

- malabsorbţie;

- transpiraţii excesive;

- diaree;

- vărsături (stenoză pilorică);

- nefrite;

- emfizem;

- insuficienţă cardiacă congestivă.

40

COLESTEROLUL HDL (HDL-COL)

a) Valori normale:

- bărbaţi: 35-70 mg%

- femei: 45-85 mg%

b) Implicaţii clinice:

Colesterolul este

lipoproteică cu efect

antiaterogen, prin aceea că transportă colesterolul de la ţesuturi la ficat.

protecţie

cardiovasculară

fracţiunea

c)

Valori

c res cu te, genetic,

factor de

- efortul intens

- consumul moderat de alcool (vin)

- tratamentul cu insulină

- hiperlipoproteinemiilor familiare cu protecţie împotriva

aterosclerozei: hiperaifalipolipoproteinemia, hipobetalipoproteinemia.

d) Valori scăzute:

- în hipoaifalipoproteinemia familială

- boala Tangier

- boaia ochilor de peşte

- xantomatoză cutanată şi palpebrală

- risc de ateroscleroză

- risc de boală coronariană şi boală cerebrovasculară

- stres şi boală recentă

- obezitate

- lipsa efortului fizic

- fumat

- diabet zaharat

- hipo/hipertiroidism

41

- nefroze

- hipoalfalipoproteinemia

- boaiaTangier

- deficit de lecitin-colesterol acetiltransferaza

- boala Niemann-Pick

- deficit de HDK cu xantoame

e) Comentariu pentru medicul de familie:

- indicele de aterogenitate (IA) reprezintă valorarea

colesterolului total / colesterolul HDL:

IA = col T / col HDL = 3,0 -

4,9 (normal)

- valorile > 5 indică risc de aterogenitate

- riscul pentru boli cardiovasculare a HDL-colesterolului:

- la bărbaţi: HDL-col > 55 mg% = risc redus HDL-col = 35-55 mg% = risc mediu HDL-col < 35 mg% = risc crescut

- la femei: HDL-col = 65 mg% = risc redus HDL-col = 45-65 mg% = risc mediu HDL-col < 45 mg% = risc crescut

42

COLESTEROLUL LDL (LDL-COL)

a) Valori normale: 70-130 mg%

b) Implicaţii clinice:

LDL-co! defineşte colesterolul în cea mai mare parte esterificat transportat spre ţesuturi. Are rol aterogen LDL (low density lipoproteins) reprezintă forma majoră de transport a esterilor de colesterol.

c) Valori crescute:

- în hipercolesterolemii primare familiale (genetice)

- ateroscleroză

- HTA-adesea

- hipotiroidism

- aport alimentar crescut de preparate animaliere bogate în colesterol

- diabet zaharat necontrolat

- afecţiuni cronice ale pancreasului

- colestază, icter mecanic, ciroză biliară primitivă

- sindrom nefrotic

- insuficienţă renală

- consum medicamentos: tiazide, progesteron, estro- geni, retinoizi, corticosteroizi

- status post transplant renal

- tabagism

- alcoolism

- sarcină

- pofirie

d. Valori scăzute:

- hipertiroidism

- anemii severe

- abetalipoproteinemie

- utilizare de estrogeni pe cale orală

43

e. Comentariu pentru medicii de fam ilie:

LDL-colesterolui poate fi determinat în laborator, dar poate fi şi calculat, după formula:

LDL-col = col total - (trigliceride / 5 - HDL-col) TGL / 5 reprezintă valoarea colesterolului VLDL

Evaluarea riscului de boală cardiovasculară se face astfel, după valoarea LDL-col:

- risc scăzut: < 130 mg%

-

- risc crescut: > 160 mg%

Detem inarea

risc mediu:

1 3 0 -

160 mg%

sau calcularea

necesară în:

valorii

LDL-co? este

- aprecierea gradului de risc ia ateroscleroză

- aprecierea riscului coronarian

- monitorizarea pacienţilor cu risc şi a rezultatelor tratamentului hipocolesteroiemiant

44

COLESTEROLUL TOTAL

a) Valori normale: 150-265 mg%, respectiv 5,15-6,85 mmol/i, cu variaţii în funcţie de vârstă:

« < 200 mg% sub 30 ani

<>225 mg% între 30-39ani

» < 240 mg% între 40-49 ani

<> < 265 mg% peste 50 ani

b) Implicaţii clinice:

Valorile normale în screening sunt sub 200 mg% .

Valorile

sunt valori de

între

200-239,9

mg%

cardiovascular, metabolic.

risc

Valorile mai mari de 240 mg% sunt valori patologice,

o) Valori crescute:

- hipercolesterolemie esenţială li, l!i V (se adaugă creşteri

ale tngticendelor, fosfolipidelor, beta-lipoproteinelor);

- hipercolesterolemie secundară:

- aport alimentar crescut; -• hipotiroidism; ■ateroscleroză;

- icter mecanic;

- ciroză biliară primară;

- diabet zaharat;

- sindrom nefrotic;

- colestază;

•• alcoolism;

- sarcină

- medicamente: steroizi, anabolizante, corticosteroizi,

unele diuretice

- inaniţia totală induce cetoză cu creşterea rapidă a colesterolului.

45

d)

Valori scăzute:

- hipertiroidism;

- aport alim entar scăzut de colesterol, acizi graşi

nesaturaţi şi saturaţi; (carenţă alimentară, malabsorbţie, maldigestie, malnutriţle, caşexie).

- ciroza hepatică (o scădere a colesterolului este

considerată o măsură sensibilă a capacităţii de sinteză a ficatului; scade mai ales colesterolul esterificat);

- tratament hiperlipemiant;

- hipoalfalipoproteinemie;

- anemii severe.

e) Comentariu pentru medicii de familie:

Organismul uman conţine aproximativ 2 g colesterol / kg corp, iar 1-2% din acest colesterol este zilnic reînnoit. Sursa colesterolului din organismul uman este exogenă (alimentaţie) şi endogenă (1 g / zi), provenind mai ales de la nivelul ficatului şi peretelui intestinal. Colesterolemia se cere în afecţiunile nominalizate şi în urm ărirea tratam entulu i hipolipem iant (de scădere a

colesterolemiei sau de scădere mixtă a colesterolului şi trigliceridelor), precum şi în evaluarea riscului de atero- scleroză, boală coronariană sau afecţiune cerebrovasculară. Valorile crescute la un pacient necesită şi investigaţii complexe pe metabolismul lipidic, glucidic. O concentrare mare de colesterol total (> 8 mmol/l) ne îndrumă spre o hiper- colesterolemie determinată genetic. Valori mici ale colesterolem iei pot fi determ inate momentan de un consum de vitamina C preliminar determinării. Cererea de efectuare a colesterolemiei totale e necesară pentru diagnosticul mai frecvent al:

- tulburărilor metabolismului lipidic

- afecţiunilor tiroidei

j

- boli ale ficatului

- determinarea riscului de ateroscleroză şi a com ­

plicaţiilor acute coronariene sau cerebrovasculare

- şi în celelalte modificări enumerate, după caz.

46

COLINESTERAZA

a) Valori normale:

-

femei: 3900 - 10800 u/l

bărbaţi: 4600“ 11500 u/l

b)

Implicaţii clinice:

O

enzimă cu timp de înjumătăţire relativ lung, de 10-14

zile, utilă în diagnosticul afecţiunilor hepatice şi a intoxicaţiilor cu pesticide organofosforice. Există 2 tipuri de colinesteraze:

- acetil-colinesteraza - se găseşte în hematii şi ţesutul nervos

- colinesteraza -

se găseşte în plasmă, ficat, inimă şi

alte ţesuturi c) Valori crescute:

- perioada de vindecare a unei hepatite

- icter prin neoplasm de cap de pancreas

- obezitate (mai ales androidă)

- diabet cu supragreutate

- hiperlipoproteinemiile llb, III, IV

- hipertiroidism (fără caşexie)

- sindrom nefrotic d) Valori scăzute:

- hepatite, ciroze decompensate, insuficienţă hepatică, metastaze hepatice

- ficat de stază

- hipotiroidism

- denutriţie proteică

- maîabsorbţie

- anemii severe

- distrofii musculare

- infecţii acute, postoperatorii

- infarct miocardic

47

- impregnare tumoraiă

- caşexie

- intoxicaţii cu pesticide organofosforice

- terapie ciclofosfamidă şi asparaginază

- contraceptive oraie

- scădere fiziologică în sarcină

e) Comentariu pentru medicii de fam ilie:

Colinesteraza constituie unul din puţinele teste hepatice cu valoare prognostică. Scăderea progresivă a acestei enzime serice indică o evoluţie defavorabilă şi monitorizarea ei într-o ciroză decompensată paranchimatos este mai fidelă decât scăderea albuminei sau complexului protrombinic.

48

CORPII CETONICIÎN URINĂ

a) Valori normale: cantităţi foarte mici (neglijabile)

b) implicaţii clinice:

Corpii cetonici rezultă în urma metabolizării acizilor

graşi şi a lipidelor şi sunt reprezentaţi de acetonă, acidul beta- hidroxibutiric şi acidul acetilacetic (ultimii doi sunt transformaţi în acetonă, care este deci principalul constituent ce trebuie identificat)

c) Valori crescute:

- diabet zaharat avansat

- coma diabetică;

- graviditate;

- boli hepatice;

- diaree;

- vărsături;

- lipsa glucidelor din alimentaţie;

- inaniţie;

- febră;

- dezechilibru mineral.

49

CREATININAÎN URINĂ

a) Valori normale ale creatininei urinare: 0,3-2g/24 (7- 17,6 mmo!/24h) metoda chimie uscată

b) Implicaţii clinice

Determinarea creatininei urinare oferă date despre

funcţia renală şi în mod direct despre filtrarea glomeruhară. Clearance-ul unei substanţe = voiumu! de plasmă (ml/ min) din care substanţa a fost extrasă complet într-un minut (volumul de plasmă “curăţată” de creatinină într-un minut). Clearance-u! creatininei apreciază rata de epurare a acesteia din organism pe cale renală. Creatinina, produs secundara! metabolismului energetic muscular, este dependentă doar de masa musculară (producţia endogenă fiind constantă dacă masa musculară nu se modifică), şi se elimină pe cale renală. Dacă există o disfuncţie renală -> este afectată excreţia de creatinină (afectarea > 50% din totalul nefronilor duce ia modificarea valorii clearance-ului de creatinină.

c) Valori crescute ale creatininei urinare.

- atrofie musculară;

- hipercorticism;

d) Valori scăzute ale creatininei urinare:

- distrofie musculară progresivă;

- afecţiuni renale;

- hipertiroidism;

- caşexie.

e) Comentariu pentru medicul de familie

Valorile

crescute

în

ser,

dar scăzute în

urină

ale

creatininei indică afectarea excreţiei acesteia, o funcţie renală

alterată.

50

CREATIN-FOSFOCHINAZA TOTALĂ (CPK)

a) VaSorl norm ale: 30 -

170 U./l (m. chimic uscată)

Bărbaţi = < 145 u. convenţionale/!

(m.

standard DGRC 1994)

Femei = < 170 u. conventionale/l

(m.

standard DGRC 1994)

b)

implicaţii clinice

C

reatin- fosfokinaza este prezentă în:

-

miocard şi muşchii scheletici (în cantităţi mari);

-

creier (în cantităţi reduse).

Această enzimă (CPK) are trei izoenzime:

- izoenzima MB -- prezentă în miocard;

- izoenzima MM - se găseşte predominant în muşchiul

scheletic (dar se găseşte şi în miocard);

- izoenzima BB - prezentă în creier, tractul gastro-in- testinal şi genito-urinar

c) Valori crescute

- infarctul miocardic (creşte izoenzima MB = indicator

cu specificitate mai ridicată decât CK totală în ceea ce priveşte

afectarea miocardului); după defibrilare, masaj cardiac extern, anaiografie coronariană; “ distrofia musculară a Duchenne (creştere de 20 -200

ori faţă

de normal este uzual), după injecţii repetate

intramusculare (creşte izoenzima MM = indicator al afectării muşchiului scheletic);

- afecţiuni ale sistemului nervos (creşte izoenzima BB)

= traumatism cerebral, tumori cerebrale, meningită, accident vascu iar cerebra i;

- efort fizic acut.

- contuzia cardiacă polimiozita

51

- travaliu

- rabdomioliza (creşteri de x 100 LSN)

- hipertermia malignă

- după administrarea unor substanţe (cocaină, alcool, compuşi cu inei benzoic)

- infarct cerebral extins

- convulsii la copil

d) Valorile scăzute ale CK pot reflecta scăderea masei

musculare (valorile de referinţă iau în considerare vârsta sexul şi activitatea fizică a persoanei):

- bătrâni;

- persoane care stau imobilizate la pat;

- bolnavi cu malignitate avansată

- poliartrita reumatoidă

- B. Cushing

- metastaze hepatice

- medicamente (prednison, estrogeni, etanol, insecti­ cide).

e) Comentariu pentru medicul de familie

- Determinarea CPK poate fi folosită în diagnosticul

infarctului miocardic, a distrofiei musculare, în evoluţia afecţiunilor inflamatorii ale muşchilor în sindromul Reye

- CPK creşte la circa 4-6 ore de ia debutul infarctului de

miocard, atinge valoarea maximă la 18-30 ore de la debut.

52

CREATININASERICĂ

a) Valori normale: la femei = 0 ,7 -1 ,2 mg/di (m.etoda chimie uscată) la bărbaţi = 0,8 - 1,5 mg/dl (metoda chimie uscată)

b) Implicaţii clinice Determinarea creatininei în ser are în vedere studiul afectării funcţiei renale (creşterea ei este direct proporţională cu gradul de afectare a funcţiei renale), fiind un parametru mai sensibil şi mai specific decât ureea sanguină. Creatinina este anhidrida şi produsul de excreţie al creatinei (aceasta are o moleculă de apă în plus faţă de creatinina şi se formează în ţesuturi din giicocol şi arginină). Sinteza creatininei se realizează prin degradarea fosfocreatinei musculare (este dependentă doar de masa musculară), iar eliminarea pe cale renală. Trebuie menţionat că dieta şi diureza nu afectează decât puţin determinarea creatininei, însă efortul fizic exagerat determină modificări (creşteri) semnificative ale acesteia. c) Valori crescute Fiziologie: efort intens creşte cu 30% dar revine la nor­ mal după câteva ore. masă bogată în carne şi produse de carne, revine la normal în câteva ore insuficienţă renală acută (prerenală, renală, post- renală);

- insuficienţă renală cronică, atunci când funcţia renală scade la 50%;

- hipertiroidism;

- acidoză diabetică;

- polimiozită;

53

- distrofii musculare;

- miastenii;

- dermatomiozite;

- acromegalie;

- insuficientă r cardiacă;

- afecţiuni hepatice;

hemoragii gastrointestinale

d) Valori scăzute

Fiziologie: în timpul sarcinii scădere uşoară 30%

- malnutriţie;

- miopatii;

- hemodiluţie.

e) Comentariu pentru medicul de familie

- Se pot întâlni valori fals scăzute în serul icteric

- Cefalosporinele

'

pot da valori fafs crescute

- Creatinina poate fi utilizată ca test pentru controlul

efectelor nefrotoxice ale anumitor medicamente CREATININA serică constituie un parametru important al funcţiei de filtrare

glomeruiară, creşterea ei este:

- direct proporţională cu gradul afectării funcţiei renale.

- Este mai sensibilă şi mai specifică decât ureea

sanguină, încât solicitarea ambelor teste este nejustificată.

54

CULOAREA URINEI

Normal: urina are o cuioare galben deschisă sau galben roşietică (datorită conţinutului în pigmenţi urocromi, urobilină, porfirină). Are variaţii de culoare în funcţie de multipli parametrii,

astfel:

- urina nocturnă este mai închisă la culoare decât urina diurnă

- urina acidă are o culoare mai închisă decât urina

alcalină

- urina concentrată are o culoare mai închisă decât urina diluată

- urina este mai închisă la culoare după efort fizic, alimentaţie hiperproteică. Culoarea urînii se modifică în cadrul consumului unor medicamente sau alimente, astfel:

- urina este roşie după administrarea de amidopirin,

aspirină, consum de sfeclă roşie, varză roşie.

- urina este verde-albastră după ingestia de albastru de metilen

- urina este neagră după consumui de: fenol, rezorcină, salol, fenilhidrazidă. Culoarea se schimbă si în modificările patologice,

astfel:

- urina aproape incoloră: în insuficienţa renală, tratament

cu diuretice

- urina galben-pală: diabet insipid, scleroză renală

- urina galben-portocalie: în boli febrile, transpiraţii severe

- urina roşie în: hematurie, hemoglobinurie

- urina roşie-bordo: prezenţa porfirinelor

- urina brună: alcaptonurie, icter

- urina brun-verzuie: în ictere, cu pigmenţi biliari interni

55

pozitivi

- urina verde-neagră: în nefrite hemoragice, icter forme grave

-u rin a

intoxicaţie cu fenol

- urina neagră; în alcaptonurie, melanosarcom, (ce

virează la negru sub expunere la lumină)

- alb lăptoasă: lipurie, chilurie.

cenuşie;

în

m ethem oglubinem ii,

sarcom ,

56

DENSITATEA URINEI

a) Valori normale: variază între 1005 - 1035

b) Implicaţii clinice

Densitatea se măsoară cu urodensiometru (la

15°,

corectată cu presiunea atomsferică). Capacitatea de a con­ centra urina permite în condiţii de sănătate o elasticitate

fu

invers

n cţio n a lă .

în

general

densitatea

urinei

este

proporţională cu volumul.

Factorii care o influenţează sunt:

- diureza (volumul)

- starea de hidratare a organismului

- cantitatea de solviţi excretată de rinichi

- capacitatea de concentrare a rinichiului

c) Creşterea densităţii

Se face pentru a determina capacitatea rinichiului de a concentra şi constă în restricţia ingerării de lichide câteva ore

ceea ce determină o creştere a densităţii urinei de ia 1020 la

1025. Incapacitatea rinichiului de a concentra urina ne indică

o disfuncţie renală. Spunem despre fixarea unei densităţi ce nu poate fi depistată, că avem de a face cu o izostenurie. Creşterea densităţii poate fi dată de prezenţa glucozei, albuminei, minerale, săruri.

d) Scăderea densităţii se produce în mod patologic

atunci când există o suferinţă a capacităţii de funcţionare a rinichiului (insuficienţă renală). Valorile sub care densitatea nu mai creşte şi sunt sub 1008 - 1010 poartă denumirea de hipostenurie întâlnită în nefrită interstiţială şi alte afecţiuni ale segmentelor tubilor renali.

57

ELECTROFOREZA PROTEINELOR SERICE

9%

a) valori normale: proteinele serice totale = 6,6 -

Albumine =60,6%

- a 2=4,2 -

-1 ,4

a

4,4%

7,6%

(3=7,0 -10,4%

8,6

y=12,1 - 17,7%

b) implicaţii clinice:

Hiperproteinemii (creşteri a/e proteinelor totale):

aparente: deshidratări („pseudohiperproteinemii”)

• reale:

- inflamaţii cronice;

- macroglobulinemie Waldenstrom;

- leucemii;

- mieiom multiplu;

- colagenoze; sarcoidoză

- boli hepatice autoimune

Hipoproteinemii (scăderi ale proteinelor totale);

• aparente: hiperhidratări;

• reale:

- deficit de aport (malnutriţie)

- deficit de absorbţie, malabsorbţie

- deficit de sinteză: ciroză hepatică;

- pierderi: sindrom nefrotic, arsuri; hemoragii acute; peritonite

- alcoolism, amiloidoză

D isproteinem ii

diferitelor fracţiuni proteice):

(m odificări

58

patoiogice

a raportului

valori scăzute ale albuminelor:

- deficit de aport;

- deficit de absorbţie (maiabsorbţie);

- deficit de sinteză;

- pierderi proteice (albuminurii);

• a1si a:-qlobuiineior = valori crescute:

- inflamaţii acute;

- colagenoze;

- neoplasme;

- sindrom nefrotic (creşteri ale a2-globulinelor);

valori crescute ale q-cjlobulinelor:

- proliferare

producătoare de imunoglobuline (mielom multiplu);

reactivă

sau tumorală

a plasmociteior

-

inflamaţie cronică;

-

endocardită bacteriana;

-

ciroză hepatică;

valori scăzute ale g-globulinelor:

-

malnutriţie;

-

sindrom nefrotic.

C

om entariu pentru m edicul de fa m ilie :

otj, a2 şi (3 cresc în sindromul nefrotic

a2 creşte în inflamaţia acută, tumori

y creşte în inflamaţia cronică

J3creşte în paraproteinemii

(3 şi y cresc în ciroza hepatică

scade în sindromul de carenţă de anticorpi

59

EOZINOFILELE

a) Valorile normale ale eozinofilelor: în medie 1,5%,

variază între 1 - 4%, adică 60 - 350 eozinofile/mm3

b) Implicaţii clinice

Valorile în practică se raportează la valoarea relativă în

procente şi nu la valorile absolute. Variaţiile fiziologice sunt întâlnite în chiar cursul unei zile: mai crescute dimineaţa, dar cresc şi cu efortul fizic, cu stresul psihic şi cu vârsta.

c) C re ş te rile p ato lo g ice ale e o zin o file lo r

(eozinofilia) Au valori peste 5% sau 700 elemente/mm3în:

- afecţiunile alergice: astm bronşic, rinita alergică, reacţii de hipersensibilizare, urticarie, alergia la fân; -a fe c ţiu n i parazitare: helminţi, fasciola hepatica, echinococus granulosus, trichinoză, strongiioidoză, anchilostomiază, lambliază;

- intoxicatii cu substante toxice: benzen, tetraclorură de carbon

- unele boli infecţioase: scarlatină, eritem

coree, TBC, bruceloză, lepră, toxoplasmoză

- afecţiuni dermatologice: în micozisul fungoid, pemfigus, eczeme, psoriazis, scabie, dermită herpetică

- boli maligne: leucemia mieloidă cronică, leucemia

mieloidă cu eozînofile, poliglobulia esenţială, boala Hod­ gkin, neoplasme viscerale (sân, ovare, testicule)

- infiltrat pulmonar cu eozinofile

- gastroenterită eozinofilică

- colită ulceroasă

- dermatomiozită

- după iradiere

- agranulocitoză

- după o hemoragie puternică (eozinofilie moderată)

- după spienectomie (eozinofilie trecătoare)

multiform,

60

d)Scăderea numărului de eozinofile (eozinopenia)

- stări emotive puternice, stres posttraumatic

- în infecţii acute cu hipemeutrofilie

- în febra tifoidă (aneozinofilie, semn patognomonic)

- după administrarea de cortizonice, ACTH, adrenalină, vitamina C în doze mari, insulina.

- sindrom Cushing, acromegalie

- lupusul eritematos diseminat

e) Comentariu pentru medicul de familie

Valorile eozinofilelor pot constitui un element valoros

pentru diagnostic în asistenţa medicală primară în special în

afe cţiunile

EOZINOPENIA nu are o semnificaţie clinică deosebită.

cu

creşterea

num ărului de eozinofile.

61

ERITROCITELE (HEMATIILE)

a)

Valori

(normocitemia)

norm ale ale

num ărului

de eritrocite

la bărbaţi 4 ,5 -5 ,5

milioane/mm3

la femei

4 ,0 -5 ,0

milioane/mm3

b) Implicaţii clinice

Eritrocitele sau seria roşie sunt produse de măduva

hematogenă, au o viaţă în medie de 120 zile şi dispar prin

uzură, cu

bioxidului de carbon. Valorile variază nu numai în funcţie de sex, ci şi după vârstă, astfel la nou-născuţi valorile sunt

crescute. Normocitemia poate fi întâlnită şi când masa

în

sanguină totală este scăzută prin hipovolemie, sau

hemoragiile acute în faza I, după transfuziile de sânge integral, hipertiroidism sau insuficienţa cardiacă.

c) Creşterea numărului de eritrocite (poliglobulia

sau policitemia)

rol în transportul oxigenului şi în bună parte a

>

- fiziologic: poliglobulia de înălţime, de stres, des­

hidratare

- poliglobulia primitivă (boala VAQUEZ-OSLER)

- policitemii secundare

- hipoxie

- exces de eritropoietină, cancerul renal

- boli pulmonare

- unele hemoglobinopatii

- fumat excesiv

d) Scăderea numărului de eritrocite (oligo-citemia)

în:

- anemii hipocrome (feriprivă, sideroblastică, anemia

cronică simplă, talasemie)

- anemiile megaloblastice (carenţiale şi noncarenţiale)

- anemiile din bolile cronice de ficat, hipotiroidism,

62

cardiopatii

- anemiile hemolitice

- anemiile posthemoragice

- după transfuziile de plasmă, substituenţi organici, perfuzii masive

e) Comentariu pentru medicul de familie

Modificările morfologice eritrocitare pe un frotiu sanguin periferic colorat sunt deosebit de importante pentru diagnos­ tic:

• macrocitoza (cu diametru mediu mai mare

megalocite) întâlnit în:

de 7,2m

- anemia megaloblastică

- ciroze hepatice, tulburări de nutriţie

- intoxicaţii cu oxid de carbon, talasemie

• microcitoza cu diametru mediu sub 7.2p întâlnit în:

- anemia feriprivă

- anemia hemolitică sferocitară congenitală

•anizocitoza cu prezenţa de eritrocite de dimensiuni inegale (cu vârstă diferită cu variaţii la dreapta sau la stânga faţă de media de 7,2p)

Modificările de formă ale eritrocitelor sunt importante pentru diagnostic.

ale

hematopoiezei: anemie pernicioasă, talasemie

poikilocitoză

prezentă în tulburările

severe

sferocitoză indică alterarea plasticităţii eritrocitare şi

cu diametru mic întâlnită în sferocitoză congenitală, icterul hemolitic congenital şi unele anemii hemolitice

•schizocitoza cu prezenţa unor fragmente neregulate de hematii se întâlneşte în anemia hemolitică gravă

drepanocitoza cu eritrocite falciforme se întâlneşte în hernoglobinoza S

63

EXAMENUL CALCULILOR URINARI

Calculii urinari cel mai adesea au o compoziţie mixtă, rar ei sunt omogeni. Calculii urinari eliminaţi pot fi examinaţi de medicul de familie macroscopic:

Calculii:

- de acid uric: de culoare galbenă până la cărămiziu- roşcată, suprafaţă rugoasă sau mamelonată, sunt duri şi denşi, greu secţionabili, rar pe secţiune prezintă straturi concentrice.

- de fosfat amoniaco-magnezian: alb-cenuşiu, galben-

cenuşiu, suprafaţa este netedă sau nodulară şi sunt uşor friabili. Pe secţiune prezintă o structură variată: lamelară, cristalină,

uneori poroasă.

- de oxalat de calciu: a!b-bruni sau negri-cărămizii

(datorită pigmenţilor sanguini rezultaţi din hemoragiile pe care Ie determină) Suprafaţa lor este dură, cu aspect muriform (oxalat de calciu monohidrat) sau cu structură cristalină, vizibilă la exterior

(oxalat de calciu dihidrat). Secţiunea transversală pune în evidenţă o structură cristalină sau granulară, uneori în zone concentrice

- de cisteină sunt galben deschis şi translucizi, ceroşi.

Suprafaţa lor este netedă şi au o duritate moderată. Secţiunea

transversală pune în evidenţă o structură radiară, distingându- se uneori plăcuţe hexagonale caracteristice cisteinei

- de urat de amoniu au o culoare galben deschisă sau

roşcată şi sunt îmbibaţi cu apă, sunt moi. După uscare calculii

de urat de amoniu devin sfărâmicioşi.

în

laboratoare de biochimie pe calculi mojaraţi, cu rezultate folositoare în managementul pacienţilor cu calculoză urinară.

Exam enul chim ic

al

ca lcu iilo r

urinari

se face

64

EXUDATUL RINO-FARINGIAN

Reprezintă un examen microbiologic cu scopul depistării prin cultură a florei patogene în cadrul unor infecţii de căi respiratorii superioare, rinite, rinofaringite, angine, sinuzite. La nivelul mucoasei căilor respiratorii se constituie treptat

o

asociaţie de microorgansime - bacterii, virusuri, ciuperci

m

icroscopice şi protozoare care se adaptează la un

parazitism comensai. între aceste microorganisme există relaţii complexe , de simbioză şi antagonism parţial, ce se stabilesc

în cadrul biocenozei şi care fac ca mucoasa căilor respiratorii

să fie protejată până la un anumit nivel. Intervenţia unui microorganism, cu patogenitate crescută sau în condiţii favorizante, rupe acest echilibru şi se dezvoltă predominant flora specifică patogenă.

Etiologia infecţiilor de căi respiratorii este variată, evidenţiindu-se bacteriile şi ciupercile microscopice implicate în proces. Mai mult, din cultura rezultată din exudatul

rinofaringian se poate cere laboratorului efectuarea anti- biogramei, stabilindu-se astfel şi tratamentul adecvat. De o importanţă deosebită pentru prevenirea reuma­ tismului articular acut, este depistarea în cadrul anginelor, în cabinet şi colectivităţile de copii, infecţia cu streptococ p- hemolitic de grup A şi a tratamentului adecvat pe perioade suficiente de timp, prin efectuarea antibiogramei.

Cu

im portanţă în colectivităţi este, de asemenea,

prezenţa stafilococului, pneumococului, bacilului difteric, b.

piocianic, b. proteus, mycobacterium tuberculosis şi a unor ciuperci microscopice (Candida, Actinomyces, etc,).

65

FACTORUL REUMATOID (FR)

a) Valori normale:

- 1 :2 0 pentru testul de fixare a FR cu latex

- 16 ui/ml pentru testul Waaler-Rose

b) Implicaţii clinice:

FR este un parametru relativ nespecific, dar pozitiv în

80% din cazurile de poliartrită reumatoidă.

c) Valori crescute:

- în poliartrita reumatoidă (80%)

- în sindromul Felty (100%)

- în sindromul Stil! (> 26%)

d) Valorile scăzute sunt normale.

e) Implicaţii clinice pentru medicul de familie:

Factorul reumatoid este pozitiv la 5% din vârstnici fără acuze, la 15% din pacienţii cu TBC, la 60% din bolnavii de endocardită lentă.

66

FERITINA SERICĂ

a) Valori normale:

- femei: 10 -

- bărbaţi: 1 5 - 400 fig/l (15 - 400 ng%)

200 ng/l (10 - 200 ng%)

b)

Im plicaţii clin ice : importantă în diferenţierea anemiei

c)

Valori crescute:

- în supraîncărcarea cu fier, ce duce ia creşterea

depozitului (prin administrare de fier, sau după transfuzie)

- în hemocromatoză

- prin sinteză crescută şi/sau afectare celulară

- afecţiuni cronice: hepatită cr., artrită reumatoidă, necroză hepatică

- cancer, leucemie mieloidă, boala Hodgkin

- anemia hemofitică

- infarct splenic

- postoperator

d) Valori scăzute: în creşterea necesităţilor de fier, deficit

de fier * sarcină trim, II şi III

- postpartum, alăptare

- copii, adolescenţi

- anemii feriprive

- hemoragie acută (feritina scade după 2 săptămâni)

d) Comentariu pentru medicii de familie:

- valorile sub 10 ¡ug/i indică o epuizare a fierului din depozite

- folosită la gravide pentru evaluarea statusuiui de fier

- după terapia cu fier pentru evaluarea rezervei de fier

- folosite în suspiciunea de încărcare cu fier: hemo cromatoză.

67

FIBRINOGENUL PLASMATIC

a) Valori normale: 2,5 - 4,5 g/l (la copii valorile sunt mai

mici)

b) Implicaţii clinice:

Fibrinogenul serveşte ca substrat în coagulare, proteină

de fază acută.

c) Valori crescute (hiperfibrinogenemie, > 5 q%o):

- în infecţiile acute localizate sau generalizate)

- anumite hemopatii:

- boala Hodgkin

- sarcomatoză

- leucemii mieloide cronice

- colagenoze

- ictere obstructive

- hepatopatii moderate

- nefrite cronice

- stări postoperatorii

- în infarct miocardic, insuficienţă cardiacă

- în reumatism articular acut

d) Valori scăzute (hipofibrinogenemie, < 2 g%o):

- în hepatite acute severe, hepatite toxice, intoxicaţii cu

fosfor, cloroform, tetraclorură de carbon, ciroze hepatice

- leucoze acute

- purpura fulminans

- coagularea intravasculară diseminată

- neoplasm pulmonar, uterin, prostatic, pancreatic

- afibrinogenemie congenitală şi hipofibrinogenemie congenitală.

- în tratamentul fibrinolitic.

e) Comentariu pentru medicii de familie:

La persoanele cu risc cardiovascular valorile > 3g/L,

sau

constituie

un

risc asociat de accident conoranian

cerebrovascular.

68

FIERUL ÎN SÂNGE

a) Valori normale:

•• femei: 37-170 fig%

- bărbaţi: 49-181 jig%

b) implicaţii clinice:

Cantitatea de fier din oragnismui uman este în medie 4 g. Deşi în cantitate redusă, fierul prezintă o importanţă deosebită din punct de vedere fiziologic. Cantitatea de fier din plasmă şi lichidul interstiţial este de 1%, cu rol în transferul, stocarea şi activitatea oxigenului sub forma hemoproteinelor, numită transferină.

Fierul

este

păstrat în principai în hem ogfobină,

măsurarea lui fiind utilă la diagnosticul diferenţial al anemiei.

c) Valori crescute:

- anemie aplastică;

- anemie megaloblastică;

- talasemie;

- porfirie;

- anemie hemolitică;

- terapie neadecvată cu fier;

- posttransfuzional;

- hemosideroză;

- leziuni ale ficatului.

d) Valori scăzute:

- aport exogen scăzut (malnutriţie);

- anem ie feriprivă (insuficienţă alim entară de

sângerare cronică,

pierderea fierului stocat);

- infecţii cronice (sechestrare);

- boli cronice (nefropatii cronice);

- diaree cronică (absorbţie scăzută);

- gastrită cronică (absorbţie scăzută);

- paraziţi (absorbţie scăzută);

- tumori maligne;

fier,

de fier,

absorbţie

neadecvată

69

- hemoragii (pierderi crescute);

- sarcină, menstruaţie, creştere (consum crescut).

e)Comentariu pentru medicul de familie:

Determinarea feritinei serice pentru stabilirea statusului este de preferat uneori înaintea determinării fierului seric, deoarece scăderea ei precede deficitul de fier seric. Determinarea fierului seric se face dimineaţa â jeun întrucât fierul seric poate varia foarte mult în cursul zilei. Sideremia prezintă variaţii diurne de 10-30%, mai mari

dimineaţa decât seara. Valoarea sideremiei este mai mică la femei faţă de bărbaţi; ia femei variază în timpul ciclului menstrual. La femeile gravide, sideremia este cu 35% mai mică faţă de valoarea normală în ultimul trimestru de sarcină. Valoarea sideremiei este crescută la nou-născut şi scade între luna a ll-a şi a Vl~a de viaţă, adesea rămâne scăzută până la 2 ani, iar apoi începe să crească, atingând valorile adultului la 6-7 ani.

70

FORMULA LEUCOCITARĂ

a) Valorile normale la omul sănătos

- Granulocite 63% din care neutrofile 61%

- Neutrofile nesegmentate - 0 - 20 %

- Neutrofile segmentate - 30 - 75%

- Eozinofile - 0 - 4%

- Bazofile - 0 - 1%

- Limfocite - 24 - 40%

- M o n o c ite -2 - 10%

b) Implicaţii clinice

Formula

leucocitară

cuprinde seria albă cu repre­

zentarea fiecărei serii: granulocitară, limfocitară şi monocitară. Analiza modificărilor patologice se face pe fiecare din elementele formulei separat.

71

FOSFATAZA ALCALINĂ (F.AL)

a)

Valori normale =

 

2

- 6

um.

Bodanski - Adulţi (metoda Bodanski)

6

- 1 6

um.

Bodanski - Copii

(metoda

Bodanski)

sau

< 145 U./I. femei (metoda standard-DGKC-1994)

< 155 U./I. bărbaţi

< 480 U./I. copii (metoda standard-DGKC-1994)

< 420 U./I. noi născuţi (metoda standard-DGKC-1994)

b) Implicaţii clinice

Determinarea fosfatazei alcaline în ser este utilă pentru diagnosticarea afecţiunilor osoase, hepato-biiiare. Fosfataza alcalină hidrolizează diferiţi esteri organici ai fosfatului, are o activitate maximă la ph 8,5 -10 şi este produsă în:

(metoda standard-DGKC-1994)

- osteoblaste;

- hepatocite;

- celulele canaliculelor biliare;

- rinichi;

- intestin;

- placentă.

c) Valori crescute ale fosfatazei alcaline

- afecţiuni hepato-biliare (fosfataza alcalină este produsă

şi de hepatocite şi se elimină odată cu bila); dacă hepatocitele

sunt lezate -> se eliberează FAL şi creşte moderat concentraţia ei în sânge (creşte FAL + creşte GOT/GPT);

- ciroză hepatică;

- metastaze hepatice;

- ciroză biliară;

- icter mecanic (obstructiv); în cazul în care

mult

concentraţia fosfatazei alcaline în sânge; în icterul hepato- celular FAL are valori doar moderat crescute;

există

un obstacol pe căile biliare -> creşte foarte

72

- afecţiuni osoase: (fosfataza alcalină este produsă de

osteobiaşti; concentraţia ei în sânge creşte proporţional cu formarea de celule osoase);

- rahitism;

- boala Paget (osteita deformantă);

- boala Reklinghausen (osteita fibroasă);

- tumori osoase: carcinomul metastazic al oaselor, sarcom osteogenic; -boala Hodgkins;

- spondilita ankilopoietică;

- hiperparatiroidism primar;

- în perioada însănătoşirii după o fractură şi în adolescenţă (creşte metabolismul osos);

- în perioada de creştere;

- alte afecţiuni:

- hiperparatiroidism;

- infarct renal;

- în complicaţiile sarcinii;

-afecţiuni hepatocelulare;

- ocaziona! poate fi găsit şi în hipotiroidism.

- osteomalacle

- intoxicaţie cu vitamina D2

- carcinom paratiroidian

- sarcină ( 2 - 3 ori mai mult, prin fosfataza alcalină placentară)

d) Valori scăzute

- hipotiroidism;

- carenţă de proteine;

- nanism hipofizar;

- anemie gravă;

- după tratament cu vitamina D (începerea vindecării rahitismului

e) Comentariu pentru medicul de familie

- Solicitarea cea mai frecventă în practica medicului de

familie este pentru suspiciunea de afectare hepatică cu stază

73

sau suspiciunea de boală osoasă

- în cazul în care dorim

să precizăm dacă fosfataza

alcalină este de origine hepatică sau extrahepatică, solicităm

concomitent (gama GT). O valoare crescută a fosfatazei al­ caline şi valoare normală a gama GT este o indicaţie serioasă pentru originea extrahepatică.

74

FOSFATAZA ACIDĂ (FAC)

a) Valori normale

- ale fosfatazei acide totale;

Femei

< 10 U/L (metoda colorimetrică Hilimann)

Bărbaţi

< 7,8 U/L (metoda colorimetrică Hilimann)

- ale fosfatazei prostatice:

< 4.3 U/l

b) Implicat» clinice

(metoda colorimetrică Hilimann)

Fosfataza acidă este numele dat unui grup de fosfataze cu activitate optimă sub pH 7.0 şi care sunt prezente în diferite

ţesuturi: prostată, ficat, splină, eritrocite şi trombocite. Determinarea FAC (fracţiunii prostatice) vizează:

- diagnosticarea cancerului de prostată şi mai ales a

m etastazelor osoase

de la nivelul prostatei (prostata

eliberează fosfataza acidă în circulaţie în momentul când a început metastazarea);

- urmărirea evoluţiei sub tratament (chirurgical sau

estrogenic) a cancerului de prostată (trebuie să scadă FAC).

c) Valori crescute ale FAC totale

- carcinom de prostată (mai ales în carcinom de prostată

prin metastază);

- adenom de prostată;

- metastaze osoase şi hepatice;

- embolie pulmonară;

- hemotiza;

- CID;

- boala Paget;

- boala Gaucher;

- hipreparatiroidism;

- mielom multiplu;

- icter obstructiv; -IRA

75

- Valori crescute ale FAC prostatice:

-carcinom de prostată - creşte mult -adenom de prostată - creşte uşor

d) Scăderea valorilor crescute ale fosfatazei acide:

după tratamentul chirurgical sau estrogenic al cancerului de

prostată

e) Comentariu pentru medicul de familie

- FAC poate constitui un parametru de monitorizare a pacienţilor operaţi de cancer de prostată.

76

FOSFORUL ANORGANIC ÎN SER

a) Valori normale: 2,5 -4 ,5 mg% b) Implicaţii clinice:

Distribuţia fosforului în organism:

-combinat cu calciul la nivel osos (cea mai mare parte);

- localizat intracelular (15%).

Combinaţii chimice principale prezente în organism:

- fosfaţi;

- esteri.

Roiul fosforului îr\ organism:

- formarea de ţesut osos;

- depozitarea şi transferul de energie din organism;

- în metabolismul gfucidic;

- în metabolismul lipidic;

- în menţinerea echilibrului acido-bazic.

c) Valori crescute:

• fiziologic:

valoarea

-

prim ele

zile

de viaţă;

copii

> adulţi;

fosforemiei se menţine ridicată atâta timp cât durează

procesul de creştere al organismului;

• patologic:

- hipoparatiroidism;

- administrare de medicamente care conţin fosfaţi,

- acromegalie (este inhibat PTH -u l de către STH -u l în exces);

- fracturi multiple;

- IRA, IRC;

- diabet zaharat;

- tulburări de utilizare;

- insuficienţă renală;

- hipervitaminoză D;

d) Valori scăzute:

77

•fiziologic - la gravide

•patologic:

- consum de alimente după o perioadă îndelungată de subnutriţie, malabsorbţie, vărsături, diaree

- alcoolism (în unele cazuri)

- leziuni tuberculoase renale

- acidoză

-hiperparatiroidism primar

- diuretice

- rahitism, deficit de vitamina D

- osteom

- anorexie nervoasă

- tratamentul comei diabetice

- administrarea de medicaţie antiacidă pe bază de aluminiu şi magneziu

e) Comentariu pentru medicul de familie:

- valori fals crescute ale fosfatului se înregistrează la pacienţii cu paraproteinemie (după metoda folosită)

- fosfatemie scăzută şi calcemie crescută ne îndreaptă diagnosticul spre hiperparatiroidism primar

- creşterea fosfatemiei, cel mai adesea ne evidenţiază evoluţia spre o insuficienţă renală gravă.

78

FOSFORUL ÎN URINĂ

a) Valori normale ale fosforului în urină: 0,4-1,3g/24

(12,9-41,9 mmo!/24h)

b) Implicaţii clinice:

A cest test este util pentru estim area nivelului parathormonului din sânge (acest hormon creşte reabsorbţia tubulară de fosfaţi). Testul are valoare limitată. Determinarea

calcerniei rămâne esenţială pentru diagnosticul de hiper- paratiroidism

c) Valori crescute ale fosforului în urină:

•• hiperparatiroidism; -

osteomalacie; •• leucemie;

d) Valori scăzute fosforului în urină:cazuri în care fosforul din sânge este crescut; nefrite

e) Comentariu pentru medicul de familie

Testul poate fi folosit în diagnosticul diferenţiat al hipopartiroidismului corelat cu alte investigaţii.

79

FROTIUL DE SÂNGE

Interpretarea corectă a unui frotiu de sânge periferic ne poate da date importante pentru diagnostic, legate de:

- poikilocitoza: modificări ale formei eritrocitelor (anemie pernicioasă, talasemie)

- acantocite (celule cu excrescenţe în formă de pinteni):

în afecţiuni hepatice severe, anorexie nervoasă, abeta-

iipoproteinemii)

- echinocitele (celule cu halou) - formă regulată cu

excrescenţe sub formă de ţepi, pe toată suprafaţa: în uremie, pierderea de masă eritrocitară

- leptocitele - hematii de aspect plat: uremie, pierdere

de masă eritrocitară

- eliptocitele - formă eliptică (eliptocitoza ereditară)

- sferocitele - mici, de formă sferică, hipercrome, fără paloarea centrală norm ală (sferocitoza ereditară,

hem oliza

autoîmună, deficitul de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază)

- schizocite - fragmente de diferite mărimi (anemia

hemolitică microangiopatică sau macroangiopatică)

e xtra va scu la ră

din anem ia hem olitică

- celule în ţintă - cu un inel exterior şi un inel central,

având intercalat un inel decolorat (afecţiuni hepatice, talasemie, boala hemoglobinei C)

- eritrocite în formă de rulou (stivă) în prezenţa unei paraproteine (mielom multiplu, macroglobulinemie)

- drepanocite: celule falciforme (în hemoglobinoza S).

De asemenea, unele incluziuni eritrocitare semnalate pe frotiu, ne pot orienta diagnosticul:

- corpii Howell-Jolly - unici, bazofili - la pacienţi cu

splenectomie

- granulaţii bazofile - în intoxicaţie cu Pb, talasemie,

m ie lo fib ro ză , în unele anem ii hem olitice, după

splenectomie

80

- corpii Pappenheimer - în intoxicaţia cu Pb, anemii sideroblastice

-c o rp ii Heinz - în uneleinfecţii, după intoxicaţii medicamentoase, cu anilină, nitraţi, cloraţi

- incluzii parazitare - în malarie, babesioză.

* Modificări de mărime:

- microcitoza este caracterizată prin hematii cu diametrul

mediu mai mic de 7,2 jj (în anemiile hipocrome, feriprive

şi în anemia hemolitică sferocitară congenitală)

- macrocitoza este caracterizată prin prezenţa unor

hematii cu diametrul între 8-12 p. Hematiile ce depăşesc 12 u sunt denumite megalocite sau hematii gigante. Ele

apar numai în anemiile megaloblastice. Macrocitele apar în anemiile m egaloblastice, în ciroze hepatice, în tulburări de nutriţie, intoxicaţii cu oxid de carbon, talasemie.

- anizocitoza este caracterizată prin prezenţa hematiilor de diferite mărimi, care indică vârsta lor inegală.

• Modificări de culoare:

- hipocromia - întâlnită în anemiile feriprive

- hiercromiile - în anemiile macro- şi megalocitare

- policromia - în anemiile posthemoragice acute.

81

FROTIUL RINO-FARINGIAN

Atitudinea terapeutică în faţa secreţiilor rino-faringiene poate fi corect determinată în asistenţa medicală primară, prin recoltarea şi efectuarea unui frotiu de secreţie. Chiar de la recoltare, atitudinea de terapie de primă intenţie poate fi orientată.

a) Prezenţa unei secreţii de aspect apos gelatinos, ne

orientează spre o rinită, rinosinuzită, rinofaringită alergică

b) Prezenţa unei secreţii galben-verzui este sugestivă

pentru etiologia infecţioasă a căilor respiratorii

c) Prezenţa unei secreţii clare şi incolore pledează

pentru tulburări vasomotorii. Frotiul din secreţie, fixat, colorat şi exam inat la

microscop, va preciza etiologia secreţiilor, si anume:

a) alergică: în frotiu vor fi evidenţiate celule epr.eliaie,

leucocite polinucleare şi eozinofile; acestea din urmă vor

depăşi 30%, atingând uneori chiar 90% din totalul celulelor;

b) infecţioasă: citología este reprezentată aproape în

întregime de polinucleare neutrofile, şi sunt prezente, de

asemenea, bacterii situate intra- sau extracelular;

c) vasomotorie: în aceste cazuri, citología este săracă

şi redusă la câteva celule epiteliale de descuamare şi rare

neutrofile, lipsind eozinofilele. Comentariu pentru medicul de familie Prezenţa stafilococilor, pneumococilor, streptococilor

a -,j3 - hemolitici (cu excepţia celor de grup A, C, G) nu

înseamnă că ei reprezintă cauza faringitei şi nu justifică

administrarea de antibiotice. în infecţia cu streptococ {3-hemolitic de grup A se face obligatoriu tratam ent cu Penicilina G, antibiograma este obligatorie doar în caz de alergie la Penicilină.

82

GAMMA-GLUTAMILTRASFERAZA (GAMMA GT)

a) Valori normale ale gama GT

Femei 8 - 4 5

u/l

metoda standard DGKC-1994

11 - 64 u/l metoda standard DGKC-1994

b) Implicaţii clinice

Enzima a căror valori cresc chiar în formele minore de colostază, când nivelul bilirubinei este normal sau în creştere abia schiţată, iar creşterile pot fi de 20 - 50 de ori faţă de normal

Gama-glutamiltransferaza este utilă în diagnosticarea hepatitei cronice alcoolice (deşi activitatea ei este crescută în toate bolile hepatice), icterului obstructiv (trebuie menţionat că este mai sensibilă decât fosfataza alcalină, AST, ALT în detectarea icterului obstructiv) şi de asemenea este un indicator sensibil în tratamentul post alcoolic. Această enzimă se găseşte în ficat, pancreas, rinichi, în majoritatea organelor (în concentraţii mici) şi realizează m etabolizarea glutationului, transportul am inoaciziior şi peptidelor prin membrana celulară şi are valori mai mari la bărbaţi decât la femei deoarece se găseşte în cantitate crescută la nivelul prostatei.

c) Valori crescute ale gama GT.

- administrare de medicamente: contraceptive, ariti-

convulsivante, fenobarbital;

- ficat (hepatită cronică alcoolică, hepatoame, carci-

noame metastazice); trebuie menţionat că este enzima principală pentru diagnostic în cazul abuzului de alcool;

- atingeri colestatice (creşte în paralel cu fosfataza alcalină);

- atingeri renale (sindrom nefrotic);

- leziuni pancreatice (carcinom, pancreatită);

83

- insuficienţă cardiacă cu stază hepatică;

- pacienţi sub radioterapie;

- consumul unor medicamente (anticoncepţionale,

anestezice, anticoagulante, heroină, citostatice).

d) Valori scăzute ate gama GT

- scăderea valorilor gama GT la întreruperea consumului

6 săptămâni, la

perioadă de

de alcool se petrec într-o consumatorul cronic

3 -

e) Comentariu pentru medicul de familie

-C re ş te re a

gama GT poate precede creşterea

fosfatazei alcaline în afecţiunile colostatice şi a GPT şi GOT

în afectarea hepatică.

- Creşterea „de una singură” (numai a gama GT şi nu a

GOT, GPT) ne îndrumă spre consumul de alcool, droguri sau

medicamente. -T um orile benigne hepatice, chisturile hepatice şi steatoza hepatică nu modifică gama GT (nici GPT sau GOT).

- Sensibilitatea pentru consumul de alcool face ca la o

singură folosire de alcool gama GT să crească de circa 15

ori.

- Creşterea gama GT la consumatori cronici de alcool

nu este dată de cantitatea de alcool consumată, cât mai ales persistenţa îndelungată în timp a consumului

- La pacienţii cu ciroză hepatică alcoolică gama GT nu

ori

valoarea normală superioară

- Creşteri importante ale gama GT se întâlnesc în

leptospiroza icterohemoragică, intoxicaţia cu clorpromazină, în tumori primare sau metastatice ale ficatului.

- în colestaza intrahepatică (ciroza bilibiară) valorile gama GT se menţin la acelaşi nivel crescut.

- în neoplasmul hepatic valorile gama GT cresc de la o

determinare la alta.

- Creşterea progresivă a gama GT, alături de fosfataza

alcalină la un pacient cu icter sugerează dezvoltarea unui

mai prezintă valori foarte ridicate, ci doar

de aprox.

3

proces malign.

84

GLICEMIA

a) Valorile normate ale glucozei în sânge, ser, plasmă,

G5-115 mg/dl

(metoda: chimie uscată)

3,6-6,4 mmol/l.

b) a p lic a ţii clinice

Determinarea glicemiei este folosită pentru a evidenţia orice tulburare de metabolism gfucidic, în special diabetul zaharat.

Reglarea glicemiei este realizată prin două mecanisme:

1. hiperglicemiant cu participarea următorilor hormoni:

a) glucagonului:

- sintetizat = la nivelul celulelor alfa pancreatice ale insulelor Langerhans;

- acţiune = accelerează degradarea glicogenului la

nivelul ficatului,

având efect hiperglicemiant;

stimulează

gluconeogeneza;

b)ACTH-ului, glucocorticosteroizilor, catecolaminelor şi hormonilor tiroidieni; 2. hipoglicemiant cu participarea insulinei:

- sintetizată = la nivelul celulelor beta pancreatice ale insulelor Langerhans;

- acţiune = se fixează de receptorii de ia suprafaţa

celulelor ţintă (ex. celuie adipoase, celule musculare), determinând deschiderea canalelor pentru glucoză (creşte perm eabilitatea m em branelor celulare pentru glucoza), stimulează transportul intracelular de glucoză unde este utilizată în scop energetic şi pentru formarea de glicogen, reducând astfel nivelul sanguin al glucozei (efect hipo­ glicemiant); interacţiunea insulinei cu receptorul determină şi un influx de calciu în celulă, care are drept urmare activarea unor fosfataze, care defosforilează unele enzime (de ex. piruvat-kinaza -> creşte glicoliza; glicogen-sintetaza -> creşte glicogenogeneza); postprandial, eliberarea de insulină asigură

85

utilizarea glucozei de către celulele organismului, atâta timp cât există un număr adecvat de receptori pentru insulină.

c) Valori crescute ale glicemiei (hiperqlicemia)

•diabet zaharat insuiino-dependent, de tip I subiecţi care:

- posedă o incapacitate a celulelor beta pancreatice ale insulelor Langerhans de a produce insulină;

- nu prezintă secreţie de insulină;

- posedă un număr exagerat de receptori pentru insulină;

- necesită administrare de insulină;

- sunt de obicei tineri;

•diabet zaharat neinsulino-dependent, de tip II subiecţi

care:

- prezintă secreţie de insulină, dar celulele organismului nu o pot utiliza;

- posedă un număr redus de receptori pentru

insulină; sunt de obicei vârstnici, obezi şi sedentari,

necesită schim barea stilului de viaţă şi an- tidiabetice orale;

• perfuzii cu glucoză;

•adm inistrare de contraceptive şi diuretice; •tumori (adenom pancreatic hipersecretant de glucagon;

adenom pituitar hipersecretant de STH; feocromocitom; tumori ale SNC); •hipertiroidism; •adm inistrare de catecolamine; •postprandial; •em oţii (cresc cortizolul); •sindrom Cushing (exces de corticoizi); •accidente cerebrovasculare;

• 1MA;

•insuficienţă renală; •neopiasm de pancreas. •diabet de sarcină

•feocrom ocitom

• pancreatită

86

«hemocromatoză

«postmedicamentos: anticoncepţionale, corticosteroizi

d) Valori scăzute ale glicemiei (hipoglicemia)

•• insulinom {se produce în exces insulina);

- după administrări de doze mari de insulina şi preparate medicamentoase (betablocanţi);

- malnutritie; 7 7

- malarie (parazitul consumă glucoza + hiperglicemie dată de kinină);

- glicozurie de cauză renală; insuficienţă hipofizară;

- insuficienţă tiroidiană;

•• insuficienţă corticosuprarenală;

- insuficienţă hepatică (incapacitatea ficatului de a elibera glucoza prin glicogenoltză);

- stomac operat

■■hipoglicemia pe stomac gol, la consumul de alcool pe nemâncate

- hipoglicemia neonatală (întâlnită ia unii noi născuţi ::ranzitoriu)

- adm in istra rea m edicaţiei antid iab etice şi lipsa alimentaţiei

- creşterea efortului organismului fără a micşora doza de insulină la diabetici. tumori extrahepatice (cancer corticosuprarenalian, cancer gastric, fibrosarcom) Cauze de hipoglicemie neonatală:

- prematuritate

- galactozemie

- intoleranţa la fructoză

a) Comentariu pentru medicul de familie

Valorile normale, dar apropiate de valoarea maximă, precum şi valorile superioare de la pacienţi cu risc familial necesită şi efectuarea testului de toleranţă la glucoză (T.T.G.)

!!! Valoarea glicemiei din sângele integral înmulţită cu 0,94 dă valoarea plasmatică.

87

GLUCOZA ÎN URINĂ

a) Valori normale: cantităţi foarte mici 350-500 mg/24h

b) Implicaţii clinice:

Testul este utilizat pentru depistarea, confirmarea şi monitorizarea eficienţei terapiei diabetului zaharat. în mod normal, glucoza este prezentă în filtratul glomerular şi este reabsorbită la nivelul tubilor proximali, astfel

încât urina nu conţine suficientă glucoză pentru a reacţiona cu unul din reactivii utilizaţi în mod obişnuit. Când glicemia creşte şi capacitatea de reabsorbţie tubulară este depăşită -> apare glucoză în urină (glicozuria), cauza principală fiind diabetul zaharat (alterarea funcţiei en­ docrine a pancreasului); determinarea glucozei în urină postprandial este un test mai eficient pentru depistarea diabetului zaharat decât cel efectuat a jéun; la anumite persoane cu o capacitate scăzută de reabsorbţie tubulară, chiar dacă glicemia este normală = diabetul renal (defect ereditar de reabsorbţie a glucozei !a nivelul tubilor renali - porţiunea proximală); de asemenea, glicozurie tranzitorie întâlnim în hipertiroidism, sarcină. Trebuie menţionat că glicozuria nu este întotdeauna anormală, ea putând surveni:

- după ingerarea unor cantităţi mari de glucide;

- după un stres emoţional,

c) Valori crescute:

- în diabetul zaharat

- în scăderea capacităţii de resorbţie tubulară - diabet

renal

- la bătrâni

- în hipertiroidism

d) Modalităţi de determinare:

- cu reactivi de laborator: metoda Fehling, Benedict,

88

Nylander, lonescu-Matiu.

- cu bandelete cu reactivi

e) Comentariu pentru medicul de familie

- glucozuria poate fi „fals pozitivă" în cazul în care

recipientul este încă poluat de resturi ce conţin glucoza sau detergenţi oxidanţi;

- examinarea poate fi „fals negativă” în caz de folosire a vitaminei C sau L-DOPA. -c â n d glucozuria e prezentă la gravidă, pentru elucidarea stării de sănătate e necesar să se efectueze glicemia.

89

HEMATOCRITUL (HT)

a)

V a lo rile

norm ale

ale

volum ului

e ritro c ita r

procentual (hematocrit) variază în funcţie de sex, astfel:

- la bărbaţi: 46:5 ± 6%

- la femei: 41 ± 5%

- la nou-născut: 56%

- la copil: 35 - 45%

b) Implicaţii clinice: Este cea mai precisă metodă de

evaluare a stadiului de anemie sau poliglobulie

c) Creşterea hem atocritului (volumul eritrocitar

procentual) este denumită policitemie; aceasta apare în :

- condiţii de altitudine

- deshidratare, şoc, arsuri

- policitemia de stress

- sindrom Cushing

- exces androgenic

- policitemia vera

- fibrom uterin (cu producere de eritropoietină)

- poliglobulia primitivă (boala Vasquez-Ossler)

- policitemii secundare unro afecţiuni cardio-pulmonare, la fumători (carboxihemoglobină)

- neoplasme cu producere de eritropoietină (hipe—

nefronul, hemangiomul cerebral, hepatomul, carc nomul pulmonar)

d) S c ăd erea h e m a to c ritu lu i se în tâ ln e ş te în

oligocitemii, precum:

- anemii grave (anemia Biermer, cu masă sanguină totală scăzută)

-

anem i

hipocrom e,

aplastice,

hem olitice,

d is e -

ritropoietice, hemoragice

- în stări caşectice

~ după transfuzii de plasmă sau substituenţi sanguini

90

- în ciroza hepatică.

e) Comentariu pentru medicul de familie:

Volumul eritrocitar procentual (Ht) stabileşte existenţa

- normocitemiei = volum eritrocitar 45%

- oligocitomie cu volum eritrocitar sub 45%

- policitemie cu volum eritrocitar peste 45%

91

HEMATURIA

Reprezintă prezenţa de sânge în urină. Poate fi macroscopică atunci când urina conţine un număr mai mare de 500.000 hematii/mi. Prezenţa hematuriei implică proba celor 3 pahare. Hematuria poate avea origini şi etiologii variate

a) Hematurie renală:

Litiaza renală, glom erulonefrita acută, subacută şi

cronică, în tuberculoza renală, infecţii nespecifice pielo-renale, în tumori benigne sau maligne, în rinichiul polichistîc, infarct renal, hidronefroză, rinichi mobil, anomalii congenitale, traumatism renal, efort fizic excesiv, HTA foarte severă, tromboză de arteră renală, tromboză venoasă renală.

b) Hematuria vezico-uretrală: polip uretrăi, papilom

vezical, hipertrofie benignă de prostată, cancer de prostată, cistite hemoragice, infecţii nespecifice, tuberculoză uretro- vezicaîă, litiază vezicală, corpi străini intravezicali, traumatisme

vezico-uretrale, lezare de penis.

c) H em aturie extraren a lă: diateze hem oragice,

leucemii, boii de colagen, insuficienţă cardiacă, poltglobulii, endocardită Osler, boli infecţioase acute, insuficienţă hepatică severă, malarie, intoxicaţii cu citostatice, sulfamide, tratament

anticoagulant (mai ales dicumarinice). Hematuria se poate evidenţia prin examen macroscopic, uneori numai prin examen m icroscopic sau alteori prin determinarea prezenţei pigmenţilor sanguini. O hematurie infimă asimptomatică este uneori prezentă fără semnificaţie patologică (13% din bărbaţii adulţi şi femeile după menopauză). Numărul de eritrocite eliminate prin urină creşte cu vârsta. Numărul de eritrocite nu are legătură întotdeauna cu gravitatea sau stadiul afecţiunii.

92

HEMOGLOBINA (HB)

a) Valori normale:

- bărbaţi: 15 ± 2 g/l

“ femei:

13 ± 2 g/l

Variaţiile fiziologice suni determinate de mobilizările sângelui din depozit, de hemoconcentraţie sau hemodiluţie.

b) Im plicaţii clin ice: pigment

respirator,

datorită

proprietăţilor de a fixa reversibil oxigenul şi de a-l ceda la

ţesurturi.

hem oglobinei constituie posibilităţi minime de eroare.

Menţine echilibrul acido-bazic. Determ inarea

o metodă rapidă, simplă şi cu

c) Creşterea aparentă a hemoglobinei:

- după eforturi musculare

- în ascensiuni montane sau călătorii cu avionul

- hemoconcentrare sanguină după diaree, vărsături,

stări de şoc, diabet insipid sau

recoltarea sângelui dintr-un membru paralizat g ) S căd erea ap a re n tă se în re g is tre a ză în hemodilutii:

dispnee

intensă,

- în perioada premenstruaiă

- în sarcină

0 ) Creşterea

- în poliglobulii primare: poliglobulia Vasquez-Osler

- în poliglobulii secundare unor afecţiuni:

reală

a Hb:

- cardiace

- respiratorii

- leziuni hipotalamice

d” ) Scăderea reală a Hb

- anemii feriprive (întotdeauna când Hb < 10,5)

- valorile între 1 0 ,5 - 12,7 sunt îndoielnice

- valorile între 12,7 - 13,3 sunt normate şi doar foarte rar pot masca o anemie

este prezentă în :

93

- în pierderile cronice sau acute de sânge (cu anemie

secundară)

- alcoolism

- cancer

- poliartrită reumatoidă

- infecţii cronice

- malarie

- uremie

- deficienţă imunologică (anemii imunologice)

- deficienţă enzimatică în eritrocite (drepanocitoză)

- în intoxicaţia cu Pb

- anemiile hemolitice (prin liza crescută a eritrocitelor)

- anemiile megaloblastice (deficienţă de vitamina B12sau/ şi acid folie)

e) Comentariu pentru medicul de fam ilie:

O valoare normală a hemoglobinei nu exclude în totalitate

nu este

funcţională, aşa cum se întâmplă la marii fumători, datorită

prezenţei carboxihemoglobinei, în caz de prezenţă a paraproteinelor în sânge, poate fi găsită o valoare mare a hemoglobinei, fals crescută.

anemia,

atunci

când

o parte

din

hemoglobină

HEMOGLOBINAGLICOZILATĂ

a) Valori normale:

-

Hb A1= 5,0~ 7,8%

Hb 1C= 3,2 -

6,4%

b) Implicat» clinice: Hemoglobina denumită HbA, e rezultată prin fixarea neenzimatică a unei molecule de glucoza pe grupa amino liberă de Ia valină.

c) Valori crescute:

- în toate hiperglicemiile

-v a lo ri

fa ls

crescute:

insuficienţa

renală,

lipoproteinemie

d) Valori scăzute: în anemia hemolitică

e) Comentariu pentru

medicul de fam ilie:

hiper-

•• Hb glicozilată dă date referitoare la nivelul gicemiei în ultimele 1-3 luni. Valoarea normală la un diabetic: până la 8%

- este o investigaţie folosită pentru controlul tratamentului în diabetul zaharat şi la examenul de bilanţ iniţial

- nu are valore de screening

- Hb glicozilată dă calificativul respectării dietei şi

tratamentului de către pacient, astfel:

- dacă valorile Hb glicozilate sunt mai mari, deşi valorile

glicemiei sunt bune, înseamnă că pacientul a respectat dieta şi terapia numai înainte de control

- în cazul în care pacientul îşi determină singur glicemia

din sângele capilar, prezentând valori normale, iar Hb glicozilată

este rnare, înseamnă că autocontrolul este incorect sau rezultatele prezentate sunt modificate de pacient

- dacă valorile Hb glicozilate sunt mai mici decât ne aşteptam după valoriie glicemiei, înseamnă că:

- pacientul a avut dese hipoglicemii (în special nocturne)

- pacientul are anemie

- pacientul a mâncat înaninte de control şi nu a respectat doza prescrisă.

- în caz de dubiu, se repetă investigaţia

95

HEMORAGIILE OCULTE

hemoragiilor oculte din teritoriul gastro-

intestinal se face din materiile fecale, prin recunoaşterea

pigmenţilor sanguini. Valori pozitive în :

Cunoaşterea

a) afecţiuni gastrice

- ulcer gastroduodenal

- cancer gastric

- varice gastrice, esofagiene

- gastrite acute corozive

- după tratamentul cu cortizon, aspirină ACTH, AINS.

b) afecţiuni extragastrice

- ciroză hepatică

- sanghinităţi în teritoriu digestiv extragastric

- tromboza venei porte şi a venei splenice

- tratament cu anticoagulante

- boala Rendu-Osler

- insuficienţă renală cu uremie

Comentariu pentru medicul de familie:

Deoarece mioglobina şi hemoglobina animală pot cauza rezultate fals pozitive, este necesară cu 72 ore înainte de efectuarea testului păstrarea unui regim alimentar din care sa lipsească preparatele din carne animală. Valorile negative nu exclud hemoragii digestive foarte mici (1 -1 ,5 ) dar un rezultat pozitiv este întotdeauna important pentru diagnostic.

96

HORMONUL STIMULANT AL TIROIDEI (TSH)

a) Valori normale: < 5 mU/l (5 mU/ml)

b) Im p licaţii c lin ic e : Dozare im portantă pentru

diagnosticul afecţiunilor tioidei

c) Valori crescute apar în:

- hipotiroidism primar

- hipotiroidism congenital

- dupătiroidectomie

- hipertiroidism secundar cu T4 crescut (rar întâlnit)

- substituţie insuficientă de hormon tiroidian

- producţie ectopică de TSH (rar întâlnită)

d) Valori scăzute apar în:

- hipertiroidism

- guşă sporadică netoxică (T4 normal)

- dozare excesivă de hormon de substituţie

- insuficienţă hipofizară (T4scăzut)

e) Comentariu pentru medicul de familie:

- pentru practica medicului de familie, valoarea crescută

a TSH poate anticipa hipotiroidismul, când T4 este încă nor­

mai, sau scăderea lui poate constitui faza de început a hiperti-

roidismului primar (luni, ani) cu T4încă normal.

97

INDICANUL URINAR

a) Valori normale:

4-5 mg/24 h (dacă regimul alimentar este mixt) 15-20mg/24 h (dacă regimul alimentar este exclusiv

carnat)

b) Implicaţii clinice

La nivelul intestinului gros are loc degradarea triptofanului (dezaminare şi decarboxilare) formându-se indol, care se absoarbe intestinal şi ajunge la nivelul ficatului unde este transformat în indoxil care este conjugat cu acid sulfuric şi potasiu ducând la indoxii sulfat de potasiu (indican) care se va

elimina prin urină.

c) Valori crescute ale indicanului urinar

- enterită;

- peritonită;

- apendicită;

- insuficienţă pancreatică;

- achilie;

- tuberculoză pulmonară.

d) Valori scăzute ale indicanului urinar (+ creşte în

sânge): insuficienţă renală.

98

IZOENZIMA CK- MB

a) Implicaţii clinice

CK

-

MB este izoenzima care se găseşte în cantităţi

mari în muşchiul cardiac.

Este markerui cel mai utilizat în leziunile miocardului.

b) Valori crescute:

- 1MA

- Contuzia cardiacă

- După o intervenţie pe cord deschis

- După defibrilare

- Angioplastie coronariană

- Miocardită

- Tahicardii supraventriculare susţinute.

- Angiografia coronariană

- Miopatia de efort

- Traumatisme ale muşchilor striaţi

- Afecţiuni ale muşchilor sceletici (miozite, distrofii musculare, polimiozite, vasculite (LES)}

- Arsuri

- Diferite substanţe (cocaină, alcool, ipeca)

- Unele afecţiuni endocrine (acromegalie, cetoacidoză diabetică, hipotiroidism)

- Unele infecţii (virale, bacteriene, micotice)

- Sindrom Reye

- Cancerul de prostată şi sin.

99

IZOENZIMA CK - BB

Este rar folosită în clinică. Poate prezenta valori crescute în următoarele situaţii:

- hipertermie malignă

- infarct cerebral

- sindrom Reye

- necroză intestinală

- diverse metastaze (mai ales de prostată)

100

LACTODEHIDROGENAZA (LDH)

a) Vaiori normale: (metoda standard DGKC - 1994)

Femei

<215 U/l

Bărbaţi

<225U/I

Copii

<300U/I

Noi născuţi

<6G0U/I

b) implicaţii clinice