Didactica Specialitatii

DIDACTICA IN ANTRENAMENTUL SPORTIV

Toate programele sportive de invatare, trebuie sa includa factorii fundamentali ai pregatirii si
anume: fizic, tehnic, tactic, fiziologic si teoretic.
Acestia sunt o parte esentiala a oricarui program de pregatire, indiferent de varsta sportivului, de
potentialul individual, de nivelul sau faza pregatirii. Accentul relativ pus pe fiecare factor variaza
totusi in functie de aceste trasaturi si de caracteristicile sportului sau probei.
Desi factorii pregatirii sunt strans legati intre ei, exista posibilitatea de a-i dezvolta pe fiecare.
Asa cum arata figura 1, pregatirea fizica sta la baza piramidei, baza pe care se construieste performanta.
Cu cat este mai solida baza pregatirii fizice, cu atat mai inalte vor fi nivelurile pregatirii tehnice,
tactice si psihologice. Sportivul sau echipa castigatoare este deseori cel sau cea care poseda calitatile
psihologice sau mentale cele mai bune, chiar si atunci cand sportivii sau echipele pornesc de la conditii
similare de ordin fizic, tehnic si tactic.
Antrenorii, in special cei din sporturile de echipa, neglijeaza in procesul de predare, inter-
relatiile stranse dintre pregatirea fizica si cea tehnica.
O baza subreda a pregatirii fizice, deseori o consecinta a unei faze pregatitoare scurte, va avea
ca rezultat un grad inalt de oboseala.
Oboseala afecteaza calitatile tehnice ale sportivilor, cum ar fi precizia pasei sau a loviturii. De
asemenea, in procesul de invatamint antrenorii trebuie sa cunoasca faptul ca oboseala influenteaza
negativ rationamentul tactic, marind probabilitatea ca o echipa sa piarda jocul.
Putem afirma ca instruirea tehnica este o urmare a pregatirii fizice si ca tactica este o functie a
tehnicii.
Cand deprinderile tehnice sunt slabe sau afectate de oboseala, capacitatea tactica a jucatorului
are de suferit.

Figura.1 – Piramida factorilor pregatirii sportive

In procesul de invatamint sportiv, relatiile dintre factorii pregatirii se ordoneaza secvential de

la fizic la tehnic, apoi la tactic si, in fine, la psihologic.
Unii psihologi, prea entuziasti in fortele proprii, neglijeaza aceste relatii, considerand ca factorul
psihologic este cel care aduce victoria !
Poate ca e adevarat, insa doar daca toti ceilalti factori sunt egal dezvoltati.
Pregatirea fizica este cheia de bolta pentru toti factorii pregatirii ! Conditia fizica perfecta
conduce la cea mai buna stare psihologica! De ce ? Pentru ca individul are mai multa incredere in sine si
mai multa energie psihologica daca factorii psihologici se bazeaza pe progresul fizic. Cand normele de
testare indica imbunatatirea potentialului fizic, sportivii au incredere in ei insisi. Antrenorul sau
psihologul poate motiva sportivii mai usor cand argumentele lor se bazeaza pe realizarile concrete din
antrenamente. Atunci este mai usor pentru sportivi sa dobandeasca o atitudine mentala pozitiva. Orice

SZEKELY-VARGA ANDREA
Didactica Specialitatii

alta abordare le va parea falsa si vor fi mai putin dispusi sa participe la orice alt fel de antrenament
mental.

Pregatirea fizica
Pregatirea fizica este unul dintre cei mai importanti factori si, in unele cazuri, cel mai important
ingredient al antrenamentului sportiv in atingerea marii performante. Acesta a fost secretul cel mai bine
pastrat de sistemul est-european de pregatire sportiva. Principalele obiective ale pregatirii fizice sunt de
a creste potentialul fiziologic al sportivului si de a dezvolta calitatile biomotrice la cel mai inalt nivel. Intr-
un program de pregatire organizat, pregatirea fizica se dezvolta in urmatoarea succesiune:
 pregatire fizica generala (PFG)
 pregatire fizica specifica (PFS)
 un nivel inalt al calitatilor biomotrice.
Sportivii dezvolta primele doua faze in timpul perioadei pregatitoare, cand isi construiesc o baza
solida. A treia faza este specifica perioadei competitionale, cand obiectivul este mentinerea a ceea ce s-a
castigat anterior si perfectionarea calitatilor necesare (figura.2).

Fazele pregatirii Faza pregatitoare Faza competitionala

Faza de dezvoltare 1 2 3

Pregatire fizica Pregatire fizica Perfectionare specif. a

Obiectiv
generala specifica calit. biomotrice
Figura. 2 – Abordarea secventiala a dezvoltarii pregatirii fizice in planul anual

Cu cat este mai lunga prima faza, cu atat este mai buna performanta in faza competitionala. In
prima faza, trebuie sa predomine un volum mare de antrenament, de intensitate moderata. Pe masura
ce programul avanseaza, creste intensitatea in functie de nevoile sportului. In unele cazuri,
caracteristicile dinamice ale sportului impun accentuarea intensitatii de la inceput. Durata acestor etape
depinde de nevoile sportului si de programul competitional.
Retineti, de asemenea, abordarea in trei etape (figura 2) pentru planificarea pe termen lung, in
special la tinerii sportivi. Dezvoltarea se concentreaza asupra bazelor pregatirii, adica o PFG solida in
primii ani de practica sportiva (2–4). Aceasta etapa poate fi urmata de o alta, mai scurta (un an), cand
pregatirea se specializeaza (PFS). Programul intreg se termina cu cea de-a treia etapa (6 – 8 luni), cand
se perfectioneaza calitatile biomotrice specifice.

Exercitii de pregatire fizica

In cadrul antrenamentelor, exercitiul este un act motor repetat sistematic. Exercitiul reprezinta
metoda principala din antrenament pentru cresterea performantei. Exercitiile variaza ca efect de la cele
mai limitate la cele complexe. De exemplu, un sportiv poate efectua o simpla desprindere pe verticala,
cu ambele picioare, cu o intoarcere de 180 de grade, cu scopul de a dezvolta puterea picioarelor, dar
exercitiul ajuta si la cresterea echilibrului si a orientarii in spatiu.
Din numarul mare de exercitii existente, antrenorul trebuie sa aleaga cu grija pe cele care se
potrivesc cel mai bine scopurilor si care maximizeaza rata progresului.
Executia unui exercitiu dezvolta sportivul din punct de vedere fizic, estetic si psihologic. In functie
de forme si structuri, putem clasifica exercitiile in trei categorii:

SZEKELY-VARGA ANDREA
Didactica Specialitatii

 exercitii de dezvoltare fizica generala;

 exercitii specifice pentru dezvoltarea calitatilor biomotrice;
 exercitii specifice sportului practicat.

Pegatirea tehnica
Un element care diferentiaza intre ele sporturile este structura lor motrica specifica. De fapt,
tehnica cuprinde toate structurile si elementele tehnice dintr-o anumita miscare precisa si eficienta, prin
care sportivul executa o sarcina sportiva.
Considerati tehnica ca un mod specific de executie a unui exercitiu fizic. Ea este ansamblul de
procedee care, prin forma si continutul lor, asigura si faciliteaza miscarea. Pentru a reusi in sport,
sportivii au nevoie de o tehnica perfecta, care este executia cea mai eficienta si mai rationala a unui
exercitiu. Cu cat sportivul este mai aproape de perfectiunea tehnica, cu atat el are nevoie de mai putina
energie pentru a realiza un anumit rezultat. Ca atare, urmatoarea ecuatie pare sa exprime aceasta
realitate a sportului:
tehnica buna = eficienta mare
Deseori, tehnica este considerata a fi doar forma unei miscari fizice, dar forma este mereu legata
indestructibil de continutul ei. Astfel, noi putem sa consideram fiecare exercitiu din doua unghiuri –
forma si continutul lui. Continutul unui exercitiu este caracterizat prin scop, activitatea SNC (sistemul
nervos central), efortul volitional, contractia sau relaxarea muschilor, forta si inertie.

Pregatirea tactica
Tactica si strategia sunt cuvinte importante in vocabularul antrenorului si sportivilor. Desi se
refera la acelasi lucru, arta de a executa o deprindere intr-o competitie cu adversari directi sau indirecti,
ele semnifica concepte usor diferite. Amandoi termenii sunt imprumutati din domeniul militar si sunt de
origine greaca. Strategos in limba greaca inseamna general sau arta generalului si taktika se refera la
problemele de aranjare. Strategia si tactica sunt categorii separate in teoria militara, fiecare din cei doi
termeni avand propriile lui dimensiuni. Strategia se ocupa de spatii largi, perioade lungi si miscari mari
de forte. Tactica se refera la spatiu, timp si forta la o scara redusa. Strategia precede, in general,
planurile de razboi; tactica semnifica actiunea pe campul de lupta.
In pregatire, strategia se refera la organizarea jocului sau competitiei, cu echipe sau cu sportivi
individuali. Este un fel de filozofie particulara sau un mod specific de abordare a competitiilor sportive.
Strategia este folosita pentru o perioada de timp mai lunga, adesea mai mult decat o faza
competitionala. Tactica se refera la planurile de joc si este o parte esentiala din cadrul strategiei.
Amandoi termenii sunt larg folositi in vorbire in zilele noastre, desi exista si preferinte geografice.
In America de Nord, strategia este preferata tacticii; in Europa de Est, este invers. In orice caz, strategia
este arta de a proiecta si dirija planurile unei echipe sau ale unui sportiv pentru un intreg sezon sau mai
mult. Tactica se refera la atributele de organizare ale planurilor unei echipe sau ale unui sportiv, pentru
un joc sau doar pentru o competitie.
Antrenamentul tactic este mijlocul prin care sportivii absorb metode si posibile cai de pregatire si
de organizare ale actiunilor ofensive sau defensive, pentru a indeplini un obiectiv (adica pentru a inscrie
puncte, a atinge o anumita performanta sau a obtine o victorie).
Antrenamentul tactic poate urmari teoriile general acceptate, dar este caracteristic fiecarui sport.
Sportivii sau echipele intreprind actiuni ofensive sau defensive intr-o competitie in functie de planurile
tactice stabilite anterior. Aceste actiuni tactice ar trebui sa faca parte din bagajul strategic al
sportivului. Intr-o competitie, sportivul face uz de toate calitatile biomotrice si deprinderile sale, in
functie de conditiile practice, reale, in confruntarea cu un adversar. Baza unui plan tactic reusit pentru

SZEKELY-VARGA ANDREA
Didactica Specialitatii

orice sport este un nivel inalt al tehnicii. Suntem deci indreptatiti sa spunem ca tehnica este un factor
care limiteaza actiunile tactice sau ca tactica este o functie a tehnicii sportivului.
Valoarea si importanta pregatirii tactice nu este aceeasi in toate sporturile. Stapanirea tacticii
este un factor determinant al succesului in sporturile de echipa, insa si in lupte, box si scrima, dar nu si in
gimnastica, patinaj artistic, tir, haltere si sarituri cu schiurile, in care profilul psihologic al sportivului are
o mai mare importanta decat antrenamentul tactic.

Sarcinile si specificitatea pregatirii tactice

In anumite sporturi, sportivii de elita au ajuns la pregatiri tehnice si fizice aproape egale. Deseori,
cand toate celelalte variabile sunt egale, se folosesc tactici mai mature si mai rationale. Desi pregatirea
tactica se bazeaza din plin pe pregatirea fizica si este o functie a tehnicii, exista o legatura importanta
intre pregatirea tactica si cea psihologica.
Maiestria tactica se bazeaza pe o cunoastere teoretica profunda si pe capacitatea de a aplica
tactica in functie de particularitatile competitiei. Pregatirea tactica poate include aceste sarcini:
 studierea principiilor strategiei sportive;
 studierea legilor si regulamentelor competitiilor din sportul sau proba respectiva;
 investigarea si cunoasterea calitatilor tactice ale celor mai buni sportivi din sportul considerat;
 cercetarea strategiei viitorilor adversari si a potentialului lor fizic si psihologic;
 studierea specificului instalatiilor si a cadrului unde va avea loc viitoarea competitie;
 dezvoltarea tacticilor individuale pentru competitia urmatoare, pe baza punctelor forte si slabe,
in lumina ultimelor doua aspecte;
 analiza performantelor trecute in vederea confruntarii cu viitorii adversari;
 invatarea si repetarea acestui model la antrenamente, pana cand devine un stereotip dinamic.

Figura 3 – Modelul perfectionarii

SZEKELY-VARGA ANDREA
Didactica Specialitatii

Figura . 4 – Schimbarea unui model ineficient

Figura 5 – Trei faze in perfectionarea deprinderilor

Pregatirea teoretica
Conceptul conform caruia un sportiv trebuie sa se pregateasca atat practic cat si teoretic nu este
inca larg acceptat si, cu atat mai putin, aplicat. Desi mai rar in ziua de azi, unii antrenori continua sa
creada ca ei sunt cei care trebuie sa gandeasca pentru sportivii lor

SZEKELY-VARGA ANDREA
Didactica Specialitatii

Sportivii trebuie sa se antreneze si sa concureze; antrenorul face restul. Evident, aceasta

conceptie invechita poate afecta executia si rata de imbunatatire a unei deprinderi.
Dobandirea si aplicarea cunostintelor teoretice curente sunt aspecte importante pentru accelerarea
dezvoltarii deprinderilor si calitatilor sportivilor, ca si pentru motivatia pregatirii lor.
Odata cu dezvoltarea deprinderilor si calitatilor tinerilor sportivi, antrenorii trebuie sa-i familiarizeze
treptat cu teoria pregatirii sportive. Este necesar ca ei sa experimenteze ceea ce antrenorul cunoaste
despre sportul respectiv. Desigur, antrenorul trebuie sa fie priceput si sa se preocupe de propria sa
pregatire in stiinta sportului, ca sa fie mereu cu un pas inaintea sportivilor sai.
Cunostintele stiintifice asimilate de antrenor nu trebuie sa ramana tabu pentru sportivi. Dimpotriva, ei
trebuie sa aiba acces la ceea ce stie antrenorul. Responsabilitatea antrenorului nu se limiteaza la
antrenamente, ci se extinde la educatia generala si la cea specifica sportului respectiv.
O recomandare valabila pentru antrenori este sa impartaseasca sportivilor din cunostintele lor in
urmatoarele domenii:
 regulamentelele si normele care guverneaza sportul ales;
 baza stiintifica pentru intelegerea si analiza tehnicii sportului respectiv. Biomecanica este cel mai
mult implicata in intelegerea si analiza tehnica a unei deprinderi. Gimnastica, probele de
aruncari si sarituri din atletism, sariturile in apa si schiul au cel mai mult de castigat. Intelegerea
corecta a bazei biomecanice a performantei poate ajuta la eliminarea accidentarilor;
 baza stiintifica si metodica a dezvoltarii calitatilor biomotrice;
 conceptul de planificare a pregatirii. Antrenorii trebuie sa se refere la periodizarea pregatirii, la
pregatirea pentru competitie si la varful de forma;
 adaptarea anatomica si fiziologica in urma antrenamentului;
 cauzele, prevenirea si tratarea accidentarilor;
 sociologia sportului (conflicte intergrupuri);
 psihologia sportului, cu accent pe deprinderile de comunicare, modificarea comportamentului,
factori de stres si controlul stresului, precum si tehnici de relaxare;
 nutritie si sport, incluzand modul cum sunt afectate performantele; regimul alimentar de urmat
in functie de faza si tipul de pregatire; regimul alimentar inainte, in timpul si dupa competitie.
Luati in considerare urmatorii factori in pregatirea teoretica a sportivilor: discutia dintre
antrenor si sportivi; analiza filmelor; discutii cu alti sportivi si antrenori; cursurile de pregatire; reviste
periodice importante si alte publicatii pertinente.
Explicatiile si impartasirea de catre antrenor a cunostintelor sale cu sportivii la lectiile de
antrenament, discutiile inainte si dupa antrenamente si conversatiile in timpul deplasarilor sau in
cantonamente sunt importante pentru pregatirea teoretica a sportivilor.
In activitatile sale, antrenorul trebuie sa dezvolte la sportivii sai un comportament moral corect;
sa le cultive respectul pentru alti sportivi, arbitri si suporteri si, de asemenea, sa le insufle un puternic
sentiment patriotic.

SZEKELY-VARGA ANDREA