Monografia Comunei Icușești.

Încercare de monografie regională

Student | Negurici Constantin Ionuț

Cadrul geografic

Comuna Icușești este situată în partea de est a României, poziția acesteia în cadrul
teritoriul este dată de intersecția paralelei de 46°50' şi 20'' latitudine nordică cu meridianul de
26°56' şi 20'' longitudine estică. Ocupă partea central vestică a Podișului Moldovei, fiind
dispusă pe partea stângă a râului Siret, la aproximativ 2,5 km în cursul mijlociu al acestuia. Din
punct de vedere administrative comuna Icușești este inclusă în Județul Neamt (Pl. I.), fiind
situată în partea de sud-est a acestuia. Limitele administrative ale comunei Icușești sunt: la nord
comuna Ion Creangă, la est comuna Valea Ursului, la sud comuna Dăminești, Jud. Bacău iar
la vest comuna Filipești, Jud. Bacău.1
Suprafața comunei Icușești este de 6 428 ha, din care 4810 ha agricol, 1089 ha pădure
și 529 ha teren intravilan. Comuna are în administrare 19 km de drumuri comunale pietruite,
32 km drumuri sătești pietruite și este străbătut de DJ 207 (6 km din care 1,2 km sunt asfaltați).
Populația comunei la ultimul recensământ din anul 2011 era de 3 752 de locuitori. Icușești cu
o populație de 637 de locuitori, Bălușești 1820, Spiridonești 229, Mesteacăn 195, Rocna 390,
Tabăra 130 locuitori. Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura și creșterea animalelor. În
prezent pe teritoriul comunei funcționează un număr de 9 unități școlare. Două grădinițe în
satele Icușești și Bălușești, 5 școli primare cu clasele I-IV în Bătrânești, Mesteacăn, Rocna,
Spiridonești și Tabăra, 2 școli gimnaziale cu clasele I-IV în satele Icușești și Bălușești.2
Caracterul general al reliefului este acela al unui podiș înalt (250 - 350m) bine
fragmentat de către rețeaua hidrografică. În primul rând se impune în peisaj Lunca Siretului
care se prezintă ca un culoar larg de 10-15 km. În vecinătatea luncii Siretului se conturează
dealul Cetățuia cu care începe Podișul Bârladului ce traversează comuna de la est la vest.
Dealurile mai importante ale comunei sunt: Dealul Vatașnița, Dealul Spiridonești, Dealul
Mănăștiresc, Dealul Glodeni, Dealul Analoagelor, Dealul Golanilor, Dealul Ponorului.3
Clima este temperat-continentală, cu nunațe mai excesive decât în vestul și centrul țării,
datorită poziționarii geografice estice și largei deschideri spre masele de aer continental de
origine asiatică, reci iarna și calde vara. Continentalismul se pune în evidentă mai întâi prin
oscilațiile mari ale valorilor temperaturilor și precipitațiilor, de la un an la altul. În anii normali

1https://www.ghidulprimariilor.ro-accesat 04.05.2018, 12:50.

2 http://www.comunaicusesti.ro -accesat la data de 04.05.2018 – 10:00
3 Ibidem.

1
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

predomină circulația vestică și nord-vestică a maselor de aer, purtătoare ale unei umidități
satisfăcătoare, pe când în anii în care circulația vestică predomină, precipitațile devin
insuficiente, dar se înregistrează o creștere a duratei strălucirii soarelui ca și amplitudine
termică. Toate acestea se reflectă în caracterul nesigur, oscilant al productivității agricole.4
Dezvoltarea larga pe altitudine si latitudine a Podișului Moldovenesc din care face parte
și comuna Icușești, face ca etajajul cuverturii vegetale și faunistice să fie unul complex. Prin
urmare, relieful între 200 – 300m se încadrează subetajului pădurii de stejar pedunculat. Acesta
amestecându-se cu teiul, cireșul sălbatic, carpen. Pădurea în măsura în care se menține, oferă
adăpost faunei. Specifice zonei sunt mamiferele ca: căpriorul, mistrețul, vulpea, dihorul,
nevăstuica, veverița iar în ihtiofauna răului Siret predomină scobarul, mreana și cleanul.
Principala clasă de sol ce este specifică acestei zone, este cea a cernoziomurile cambice,
întâlnită pe terasele Siretului, de regulă la altitudini de 80 – 200m . Acest sol are un conținut
apreciabil de humus 3 – 5%, un grad ridicat de saturație în baze 85-90, o reacție neutră sau
foarte ușor acidă pH 6,5 – 7 și ce dă un rezultat foarte bun în cultura cerealelor și a plantelor
tehnice. Eroziunea torențială, acțiunea omului și specificul Podișului Central Moldovenesc
( contrastul dintre netezimea interfluviilor de natură structurală și înclinarea puternică a
versanților) au format ravene de dimensiuni impresionante. Din punct de vedere morfologic
comuna Icușești este formată din sate tradiționale ce s-au adaptat la condițiile morfo-hidro-
climatice, cu gospodării mai strânse.5
Istoricul localității Icușești
Denumirea comunei Icușești, așa cum o cunoaștem astăzi, provine din vechea denumire
a satului Icușești, pomenit în documentele istorice din secolele XVI, XVII și XIX. Dacă avem
în vedere primul document din anul 1567, satul Icușești are o vechime documentară atestată
prin documente istorice de peste 400 de ani. Un alt document mai vechi nu s-a găsit. Se pare
totuși că acest sat este mult mai vechi, întrucât la 1561 era un sat bine închegat, cu mulți
locuitori, cu preot și biserică. Vechea denumire a satului a fost Iucșești, în unele documente re
regăsește sub forma de Iugsești iar în Marele Dicționar Geografic al României întâlnim
denumirea de Iucșești. Nu se știe precis de ce i s-a schimbat numele în Icușești, mai mult că
singur din motive de pronunțare. Din 1920 se numește Icușești. Cu timpul se desprind din

4 Alexandru Ungureanu, Geografia Podișurilor și câmpiilor României, Ed. UAIC, Facultatea de

Geografie-Geologie, 1993, p. 92-98.
5 Ibidem, p. 101-107.

2
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

cadrul comunei Icușești satele: Cotul lui Bălan, Muncelul Durii, Recea, care intră în
componența comunei Ion Creangă. În anul 1910, se alipesc Comunei Icușești, satele: Bătrănești,
Spiridonești și Rocna, prin desființarea comunei Bătrănești, fiind menționată în anul 1880.6
În timpul Războiului de Șapte ani dus între 1756 și 1763, trupele austriece au simțit
acut lipsa unor hărți precise. Ca urmare feldmareșalul Daun i-a propus suveranei Maria
Theresia, în 1764, să ordone ofițerilor Statului Major General cartografierea unitară a tuturor
țărilor componente imperiului. Ridicarea topografică a fost terminată sub domnia lui Iosif al -
II- lea. Hărțile erau desenate de mână și erau făcute la scara de 1 țol vienez iar variațiile de
altitudine erau redate prin hașuri și nu prin curbe de nivel. În final ridicarea topografică iozefină
a avut ca rezultat peste 4000 de planșe, realizate în perioada 1764 -1780. Printre cele 4000 de
planșe este ilustrat și satul Icușești (Pl.II.) cu satele ce s-au alăturat ulterior comunei Icusești.
Planșele au fost realizate și catalogate ca făcând parte din Moldavischen Districten (1788 –
1790) oferind informații valoroase despre situația amplasarea comunei între anii 1788-1790.7
Pe hartă Icușești apare sub denumirea de Iukschesty, care probabil ar fi echivalentul
denumirii de Iucșești în limba germană. În raport cu forma satului de astăzi diferă foarte mult,
în sensul că majoritatea gospodăriilor sunt situate în zona de vale a satului, iar numărul lor, s-
ar încadra undeva între 60 -70 de gospodării. Ceea ce poate fi observat și astăzi este vechea
biserică de lemn a satului, care este reprezentată pe hartă cu un cerc si o cruce. În partea de
sud-est satului si în sud-vest, sunt reprezentate acumulări de apă și canale (posibile pentru
irigații) ce astăzi nu mai există. În nordul satului, apare denumirea de Kloster Wernah, lângă
care este prezent simbolul format dintr-o cruce si un cerc. Etimologic vorbind, kloster, în limba
germană înseamnă mănăstire, pe când Wernah, desemnează un substantiv propriu. O posibilă
traducere ar putea fi Mănăstirea Wernei. Important este faptul că această așezare nu mai există
astăzi. Populația locului îl numește dealul Goroveiului, însă nu fac nicio referire la denumirea
dată de această hartă. O posibilă localizare, ar putea fi dealul Mănăstireasca, din vecinătatea
satului Bălușești. Satul Bălușești sau Beluschesty, prezintă un număr mai mic de gospodării
în raport cu cele prezente astăzi. În partea de sud-vest al satului este reprezentat un iaz/lac de
acumulare, fiind secționat în două parți de un pod, în legenda hărții fiind reprezentat ca fiind
pod din vase. Satul Tabără poartă denumirea de Kloster Tabara, analizând în aceiași notă ar
înseamnă că era de fapt Mănăstirea Tabară. Cert este faptul că pe hartă apare din nou simbolul

6 http://www.comunaicusesti.ro - accesat la data de 04.05.2018 – 10:00.

7 htttp://www.mapire.eu – accesat la data de 03.05.2018 – 20:30.

3
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

format dintr-un cerc si o cruce. Satul Spiridonești nu este reprezentat pe hartă însă satele
Bătrănești și Rocna, apar cu denumirea de Betrenesty respectiv Rogna. Nu doar denumirea cât
și așezarea lor diferă în sensul că Bătrănești de astăzi se află la est de satul Rocna pe când în
repezentarea de pe hartă acesta apare la vest de satul Rocna. Între cele două mai este
reprezentată, o așezare cu denumirea de Betrenasty. Însă la așezarea Betrenesty, poate fi
remarcat simbolul format dintr-un cerc si o cruce arhiepiscopală( o linie pe verticală și două
linii pe orizontală). Lângă acest simbol se poate observa și un dreptunghi cu bordură roșie, ce
este diferit de restul reprezentărilor din jur, ce ar putea explica o posibilă reședință
arhiepiscopală acolo.
În Marele Dicționar Geografic al României, se găsesc mai multe informații despre
satele ce compun comuna Icușești. Satul Bălușești care astăzi face parte din comuna Icușești,
la anul 1866, avea titulatura de comună, făcând parte de județul Roman și de plasa (unitate
administrativă de ordinul doi, din Regatul Românei) Fundul. După datele oferite, satul se afla
la sud-est de orașul Roman la o distanță de 13km de acesta și la 9km de reședința plăși. Aceasta
comună era formată din satele: Bălușești, Mesteacăni, Tabara. Comuna avea la acea vreme 255
„de capi de familie” – bărbați, 240 dintre aceștia contribuiau la taxele comunei. În total erau
1098 de locuitori din care 21 erau școliți. S-au însumat 281 de gospodării iar populația comunei
era compusă din români și unguri. S-au înregistrat 107 familii ungurești (470 locuitori), și două
familii de evrei. O mențiune este dată și despre principala ocupație a acestora ca fiind creșterea
animalelor și într-o pondere scăzută, olăria. Cât despre așezările de cult si acelea administrative,
satul la acea vreme avea două biserici. Una dintre acestea era ortodoxă fiind construită din
lemn și una catolică, din piatră. Cea din urmă făcea parte împreună cu satele: Călugăreni, Negri,
Poiana lui Iurașc, Recea, Rosiori și Rusi din Județul Roman, precum și cu satele Bogdănești,
Buhociu, Prăjești si Satul Nou din Județul Bacău, o resedință catolică, având reședința în satul
Prajești, Jud. Bacău. Se menționează și o școală primară mixtă, înființată în anul 1886 și care
după datele oferite, a fost frecventată de 45 de elevi în anul 1886-87, 44 fiind băieți și o fată.
Comuna Bălușești ținea de circumscripția fiscală Bătrânești veniturile anuale ale comunei fiind
estimate la 3228 lei iar cheltuielile la aceiași sumă.8 În același dicționar, substantivul comun
Bălușești, apare ca fiind un deal, pe a cărei coastă este așezat satul Bălușești. Se pare că pe

8G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, Marele Dicționar Geografic al României, Vol. I,
București, 1898, p. 236 - 312

4
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

acest loc undeva la anul 1840, Bălușești era moșie a mănăstirii Neamțului care era închinată
Sfântului Mitropolit.9
Interesant este satul Poiana lui Iurașcu, din care au rezultat numele proprii ca cel de
Ilișăști sau mai târziu Căutișani. Ivan Cautis, stăpânul satului Ilisăști, capătă de la cei doi
voievozi, Iliaș și Ștefan, la 10 mai 1436 capătă dreptul de a face sat. Peste un veac, la 3 martie
1535, un alt document atestă satul format, probabil prin roire și slobozenie, cu numele de
Poiana lui Cautiș, în care se afla și vechea moară, stăpânit de urmașii lui Ivan Cautiș. În
deceniul următor, la 12 aprilie 1546, jumătate din sat și moara erau vândute lui Toader Băloș.
În deceniile și secolele următoare satul și moșia ajung în stăpânirea descendenților lui Iurașcu,
de unde și numele Poiana lui Iurașcu. Astăzi, satul se numește Poiana și aparține, administrativ,
de comuna Negri, jud. Bacău.10 Satul Ruși sau Rușii Zavului pare să fi avut mai multe multe
denumiri ca Ros, Roșii apoi Rus, Ruși, cea de-a doua componentă a numelui arată raportul de
proprietatea, ca fiind a lui Zavu. Prima atestare documentară este din 1 februarie 1624, când
Rața vataful de Ruși era citat ca martor. Într-un zapis de vânzare- cumpărare din 16 iunie 1659
se face precizarea că pârți din satul Rușii erau cumpărate de Grigore Hăbălescu. În jurul anului
1800 satul Rușii Zavului este integrat în satul apropiat Călugăreni. La 20 mai 1818, căminarul
Gheorghe Hermeziu avea și parți din moșia Rușii Zavului.11 Numele satului Călugăreni, ne
trimite la descendenții unor călugări. Mănăstirii Pîngărați din ținutul Neamț, la 15 septembrie
1633, i se dăruia de către Zaharia, fiul lui Mojilă vătaful din Rușii Zavului, cu frații si cu nepoții
lui, un loc de cinste în sat. La 2 iulie 1622 Ion vistiernicelul din Drăgești își vinde și partea lui
de sat. În jurul anului 1800 satul Călugăreni încorporează satul Rușși Zavului, părți de moșie
ce au fost stăpânite de Ecaterina Costache, soția lui Iordache Ruset, Răducanu Ruset, Ioniță
Burohe, Gheorghe Hermeziu.12
Dintre hidronimele care au oglindit și frumusețile naturii din Cobîla de pe Siretul
mijlociu a fost și pârâul Crasna, numit în cele din urmă și Glodeni. Printre primele documente
emise din cancelaria lui Alexandru cel Bun, se află și hrisovul domnesc din 1 august 1403. În
acest document se află prima atestare a Cobîlei de pe Siretul mijlociu. Alexandru cel Bun, la
această dată, confirmă lui Balița Mudrieica existența a două sate Comânăuți și Crămetonești.

9 Ibidem, p. 236.
10 Gheorghe Burlacu, Contribuții la cunoșterea Cobîlei de pe Siretul mijlociu (Sec. XV – XIX),
CARPICA, XVII, 1985, p. 126
11 Ibidem. p.131.
12 Ibidem. p. 132.

5
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Comănăuți este prima așezare de pe pârâul Crasna ( azi Glodeni). E posibil ca bătrânul boier
să-l fi stăpânit până la 28 decembrie 1428, când urmașii lui numeroși au preluat stăpânirea și
în acest sat. La începutul secolului al XVII-lea satul este menționat cu numele de Bătrânești.
La 2 aprilie 1660, într-un zapis se face precizarea că se vindeau părți din satul Bătrânești de
pe Cobîle. În decursul secolelor, părți din satul Bătrânești, au fost stăpânite de Pavel Contas,
Ion Prăjescu, Grigore Hăbășescu, Constantin Jora, Neculai Iurașcu, Episcopia Romanului,
Enachi Burchi, Ilie Hermeziu. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe hotarul satului
Bătrânești s-a format o nouă așezare cunoscută mai târziu sub numele de Bătrâneștii comisului
Ion Movilă, Bătrâneștii lui Done sau Bătrâneștii de Sus.13
În secolul al XIX-lea satul Bătrânești era comună și făcea parte din jud. Roman, pl.
Fundul. Satul era plasat la confluența pârâului Vâlcele cu pârâul Glodeni, spre SSE de orașul
Roman și la o distanță de 20 km de el și la circa 5 km de reședința plășii. S-au însumat 71 “de
capi de familie” dintre care 83 contribuabili, cu 290 de locuitori dintre care doar 25 erau școliți.
În comună se regăseau români și o familie de evrei ce făcea comerț cu vite și cereale. Avea o
biserică din lemn și o școală mixtă, care a fost frecventată în anul 1886-87 de 27 de elevi din
cei 34 înscriși. Denumirea mai veche a satului, Bătrânești de Jos sau Bătrănești lui Burchi,
Bătrănești lui Hermezuli, și Bătrânești Răzești, este dată de diferiții proprietari ce au deținut
această moșiei. Este notat și existența unui Bătrânești de Sus sau Bătrâneștii lui Doni, care
astăzi care astăzi ar putea fi satul Spiridonești. Etimologic vorbind substantivul propriu,
Spiridonești, într-o moldovenească mai veche ar putea fi compus din spri – spre, donești – a
lui Doni/ Done. Legând această denumire de poziționarea satului Bătrânești de Sus, adică în
sus (nordul) satului Bătrănești, unde astăzi se află satul Spiridonești, am putea spune că acest
sat ar fi putut fi o parte din moșia vechiului Bătrănești ce a fost împărțit la 1428, iar denumirea
de Spiridonești să fi provenit de la un vornicul Doni/ Done.14
Cât despre cei ce au stăpânit aceste sate, familia Burchi este întâlnită atât în Țara
Românescă cât și în Moldova, cât despre familia Hermeziul, se cunosc foarte multe.15Putem
aminti ca prima mențiune a unui membru al acestei familii în documentele interne ale Țării
Moldovei o întâlnim la 30 ianuarie 1425, când Stan Urmezeu și copiii săi depun credința în

13 Ibidem. p. 133
14 G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, op.cit, p. 641-642.
15 Mihai Cristian Amăruței, Ludmila Bacumenco Pîrnău, Neamul Hermeziu din Moldova.( Până

la începutul veacului al XIX-lea) Note istorice si genealogice, Ed. Mircea Ciubotaru, Lucian
Valeriu Lefter, Editura Universitații „Alexandru Ioan Cuza ”, Iași, 2010, p. 267.

6
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

actul prin care Alexandru cel Bun dăruiește câteva sate lui Ștefan Zugrav. În următoarele
secolele, sunt întâlnite formele de Urmeziu, Urmezâu, Hermeziu, pentru ca începând cu veacul
al XVIII-lea, să se impună forma Hermeziu. 16
Cât despre orginea acestui nume, cea mai
pertinentă este aceea că este de proveniență maghiară de la örmezö, însemnând ,,pândar”.17
Nota finală asupra originii acestui numeste este semnalată de Maria Magdalena Székely aratând
faptul că sunt unul și același lucru, derivat de la Örmezö, care înseamnă câmpul străjii. Acest
toponim fiind atestat atât în Maramureș cât și în Moldova, la Hotin, fiind specific zonelor de
graniță, ce necesitau pază.18 Cât despre vornicul Grigore Doni, se cunoaște faptul că a
construit lăcașul de cult din Roman cu hramul Sfântul Gheorghe, între anii 1842 – 1847, tot
aici ridicând si o școală în vechea tradiție a țării. Un alt sat ce este menționat în dicționar, este
cel de Rocna care are o singură mențiune și aceea destul de săracă. Cu denumirea de Rogna,
avea titulatura de sat, făcând parte din jud. Roman, pl. Fundul, com. Bătrânești, situându-se la
vest de satul Bătrânești și la 2 km de el, fiind străbătut de pârâul Glodeni. Despre populație
știm doar că erau 30 de familii, probabil toate de români.19 Satul Spiridonești, care și la rândul
său făcea parte din unitatea administrativă a jud. Roman, com. Bătrânești, se afla la 3,5 km
distanță de satul Bătrânești și este descris ca fiind așezat pe malul stâng al Siretului. Populația
satului este însumată la 356 locuitori, cu o singură biserică în sat, făcută din piatră. O posibilă
cale de comunicație între jud. Bacău și jud. Roman, este dat de prezența unui pod plutitor pe
râul Siret ce se lângă satul Spiridonești.20 La fel de succint este menționat și satul Tabăra, cu o
populație de 29 de locuitori, făcând parte de unitatea administrativă a jud. Roman, com.
Bălușești, și că se afla la 4 km distanță de la reședința de comună. Dealul ce se afla pe teritoriul
administrativ al jud. Roman, com. Bălușești, era situat la sud de satul Bălușești la 1,5 km de
acesta. Dealul se întinde la est de satul Tabăra, face o curbă spre sud până în dreptul satului
Bălușești, de unde apoi se îndreaptă spre vest și trece pe lângă satul Iucșești de jos. Acest deal

16 Ibidem, p. 128.
17 N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, București, Editura Academiei Române,
1963, p. 465.
18 Maria Magdalena Székely, Familii de boieri din Moldova de origine transilvâneană

(secolele XIV- XVI) în “Arhiva Genealogică”, I (VI) (1994), 1-2, p. 97.

19 G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, Marele Dicționar Geografic al României, Vol.

V, București, 1902, p.258

20 Ibidem, p. 457.

7
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

desparte satul Bălușești de satul Chiliile și Iucșești de jos de satul Bătrânești luând denumire
satelor prin dreptul cărora trece.21
Dintre vechile sate răzășești ale ținutului Roman face parte și acela a bătrânului Iucșsa,
Iucșești. În documentele localității sunt întâlnite și denumirile Iucsăni, Iugșești, Lucșești,
Iucșeaști, Iucșiani. La finalul secolului al XV-lea, în satul Iucșești bătrânul răzeș Moga încă
mai trăia. Împărțiri ale satului se fac sub Ștefan cel Tânăr (1517) și Alexandru Lăpușneanu.
De la acesta este și prima mențiune documentară a satului, azi pierdută, din 1567, când, printr-
un ispisoc i se confirma popii Larion cumpărătura unei jumătăți din bătrânul Mijlocianul, de la
călugării Mănăstirii Rîșca. Prin urmare satul era împărțit la trei bătrâni Dura, Mijlocianul și
Popăscul. La 12 iulie 1677, într-un zapis scris de Pavel uricariul se regășește și denumirea
satului Iucșești. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea și în secolul al XVIII-lea părți din hotarul
satului ajung în stăpânirea străinilor: Lațchi, Ioniță Cracovschi, sau a celor introduși în
comunitatea sătească: Gavril Cazimir, stolnicul Constachi Cogălniceanu, Constantin și
Grijoraș Jora, Manolachi și Dumitrachi Bogdan, călugarii de la schitul Runc. În decursul anilor
numele răzeșilor Dua, Bantăș, Larion, Luchiian, Zamă, Șoroaga, Urzică, Ciomîrtan sunt
menționați mai frecvent în problema satului. Unii din răzeși căpătând rosturi sociale, căpitanul
Gavril Zamă, paharnicii Vasile Docan, Gheorghe Vârnac și Hîrțescu, vornicul Grigore Done,
dețin în prima jumătate a secolului al XIX –lea părți însemnate din moșia satului.22
Icușești (Iucșești cum este menționat satul în Marele Dicționar Geografic al Românei),
este prezentat ca fiind comună, aparținând de jud. Roman, pl. Fundul. Amplasat în sudul
orașului Roman, la 19 km de el și la 12 km de reședința plășii. La fel ca și astăzi satul se află
pe malul stâng al râului Siret. Comuna Icușești era formată din satele: Cotul lui Bălan, Iucșești
de jos, Iucșești de Sus, Muncelul Durei și Recea, având reședința în satul Iucșești de Jos. La
acea vreme erau 190 de familii, aproximativ 747 de oameni, dintre care doar 218 contribuiau
la dările comunei. S-au însumat 209 case și două biserici, una de lemn și alta de vălătuci, cea
din urmă nu mai există și astăzi. Iucșești, reședința, avea 106 familii cu 115 case iar biserica
acestui sat era din vălătuci. O mențiune importantă este dată de denumirea mai veche a satului,
cea de Icoșești și Iucșești de Jos a Paharnicului Hîrțescu. Iucșești de Sus sat compus din câteva

21Ibidem, p. 535
22Gheorghe Burlacu, Contribuții la cunoșterea Cobîlei de pe Siretul mijlociu (Sec. XV – XIX),
CARPICA, XVII, 1985, p. 136.

8
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

case se afla la nord de satul Iucșești de Jos la circa 1km de el. Era situat pe dealul Iucșeștilor,
pe malul stâng al râului Siret ce se mai numea și Goroveiul.23
În secolul al XIX-lea pe harta (Pl. III.) căilor de comunicații din jud. Roman (1897),
întocmită de ministerul lucrărilor publice, diviziunea I, poduri și șosele, com. Icușești apare
sub forma de Icuseșci, de asemenea, Iucșești de Sus apare cu denumirea de Icușeșci Sus. Din
păcate nu sunt reprezentate și formele satelor, prin urmare nu se poate aduce în discuție
dimensiunea com. Icușești la data întocmirii hărții.
În secolul al XX-lea s-a pus în discuție nevoia unor proiecții cartografice ce avea să
ajute artileria armatei române. Majoritatea hărților făcute în sistemul Lambert-Cholesky ( în
special cele de început) au folosit date anteriore (austrice, ruse, maghiare).24 Astfel pe harta cu
denumirea de Secueni (Pl.III) i, având codul 4670, se poate vedea și satul Icușești care în cea
mai mare măsura respectă dimensiunile satului de astăzi. Toponimele din jurul satului ca cel
de Gorovei (cum era denumit mai înainte Iucșești de Sus), la Livezi, dealul Vatașnitei, valea
Vatașniței, la Enărie, la Gropană, la Gărăfuri, Valea Siliștei, balta Echimoșa, pârău Puturosu,
balta Docănești, balta Unghiul, dealul Teușeștilor, balta Pietroasa. Multe dintre aceste
toponime au dispărut, doar Vatașnița și Enărie a mai rămas în toponimia locală.
În momentul de față în cadrul monumental istorice, în comuna Icușești a fost raportată
o așezare Cucuteni și o așezare din perioada dacilor liberi, în punctul Cetățuia, cea din urmă
datată ca fiind Latène târziu ( II- III p. Chr.)25

23 G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, Marele Dicționar Geografic al României, Vol.

IV, București, 1901, p.70-71
24 Directoare Planuri de Trage, planșa Secueni, 4670, - sursă www.geo-spatial.org accesat la

data de 05.05.2018.
25 Lista Monumentelor Istorice, 2010 (Ordinul MCC).

9
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Abrevieri

jud. – județ
com. – comună
pl. – plasă
km – kilometru
CARPICA - Carpica, Muzeul Judeţeau de Istorie, Bacău

Planșe

Pl. I. – Amplasarea comunei Icușești în cadrul Județului Neamț.

Pl. II. - Moldavischen Districten (1788 – 1790) – sursă www.mapire.eu
Pl. III. – Harta căilor de comunicații din jud. Roman (1897). sursă www.primariaicusesti.ro
Pl. IV. - Directoare Planuri de Trage, planșa Secueni, 4670, - sursă www.geo-spatial.org

10
Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Pl. I. - Amplasarea comunei Icușești în cadrul Județului Neamț.

11
Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Pl. II. - Moldavischen Districten (1788 – 1790) – sursă www.mapire.eu

12
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Pl. III. – Harta căilor de comunicații din jud. Roman (1897). sursă www.primariaicusesti.ro

13
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Pl. IV. - Directoare Planuri de Trage, planșa Secueni, 4670, - sursă www.geo-spatial.org

14
 Monografia Comunei Icușești. Încercare de monografie regională
Student | Negurici Constantin Ionuț

Bibliografie

G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, Marele Dicționar Geografic al României, Vol. I,

București, 1898.
Gheorghe Burlacu, Contribuții la cunoșterea Cobîlei de pe Siretul mijlociu (Sec. XV – XIX),
CARPICA, XVII, 1985.
Mihai Cristian Amăruței, Ludmila Bacumenco Pîrnău, Neamul Hermeziu din Moldova.( Până
la începutul veacului al XIX-lea) Note istorice si genealogice, Ed. Mircea Ciubotaru, Lucian
Valeriu Lefter, Editura Universitații „Alexandru Ioan Cuza ”, Iași, 2010.
N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, București, Editura Academiei Române,
1963.
Maria Magdalena Székely, Familii de boieri din Moldova de origine transilvâneană (secolele
XIV- XVI) în “Arhiva Genealogică”, I (VI) (1994), 1-2, p. 97
G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, Marele Dicționar Geografic al României, Vol. V,
București, 1902.
G. I. Lanovari, Gr. G. Tocilescu, C. I. Bratianu, Marele Dicționar Geografic al României, Vol. IV,
București, 1901.
Alexandru Ungureanu, Geografia Podișurilor și câmpiilor României, Ed. UAIC, Facultatea de
Geografie-Geologie, 1993.

Surse web

http://www. geo-spatial.org
http://www.mapire.eu
http://www.primariaicuesti.ro
http://www.ghidulprimarilor.ro

15