Sistemul Nervos

• Histologie
• Anatomie funcţională
• Sinapsa

• Celule stelate, cu proiecţii – dendrite şi axoni

• Coloraţie cu impregnare argentică
• Neuronii pot fi multipolari, unipolari, bipolari
• Cel mai proeminent organit este RER
• Corpii Nissl sunt formaţiuni RER caracteristice pentru neuroni
• Neurofilamente şi neurotubuli

• Axonul
• Fiecare soma produce un singur axon
• Axonul se proiectează printr-un neuropil
• Nu conţine corpi Nissl, ceea ce înseamnă că nu are sinteză proteică locală
• Dendrite –similare cu axonii, nu au butoni terminali, prezintă spini dendritic

• Celulele Gliale
• Astrocite
– fibroase – matricea de sprijin a substanţei cenuşii
– Protoplasmice – acoperă vasele de sânge, formând componenta glială a
barierei hematoencefalice
– Se pot divide şi pot deveni fagocitare
• Oligodendrocitele
– Sunt producătoarele tecii de mielină
– Prezintă prelungiri ce se înfăşoară în jurul axonilor şi dendritelor
• Microglia
– celule inactive în conditţii normale
– În cursul timpului acumulează pigmenţi
– În stări patologice sau lezionale devin active şi proliferează – funcţie
fagocitară

Sistemul Nervos Periferic

 Ganglionii nervoşi
 Neuronii au aceleaşi caracteristici
 Corpii celulari sunt înconjuraţi de celule-satelit
 Mielinarea prelungirilor este asigurată de celulele Schwann

 Nervii
 Prelungirile neuronale se agregă în fascicule, legate de ţesut conjunctiv
 Ţesutul conjunctiv se găseşte:
 Între axoni sub forma endonervului
 Între facicule de fibre de acelaşi tip – perinerv
 La periferia nervului – epinerv
 Meninge
 trei straturi de ţesut conjunctiv ce înconjură SNC
 Stratul extern - dura mater
 Stratul mijlociu – arahnoida
 O membrană continuă aderentă la faţa internă a durei
 Trabecule ce o leagă prin spaţiul subarahnoid de pia mater
 Arahnoida aderă strâns la cortex dar nu intră în circumvoluţiuni
 Spaţiul subarahnoid conţine vase de sânge şi LCR
 pia mater este o membrană unicelulară ce aderă direct la SNC
 Pia şi arahnoida se numesc generic leptomeninge.

• SNC
– Măduva
– TC
• Bulb rahidian
• Punte (protuberanţa)
• Mezencefal
– Diencefal
• Talamus
• Hipotalamus
– Cerebel
– Cerebrum (creier mare, encefal)
• Cortex
• Ganglioni bazali

• Totalitatea organelor formate predominant din ţesut nervos

– recepţionează,
– transmite
– integrează informaţiile primite din mediul extern sau intern
– permite elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit

• Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor, specializaţi în

transformarea stimulilor - ce poartă diferite forme de energie - în impuls nervos,
ce reprezintă energia internă specifică organismului.

• impulsul nervos este transmis pe căile nervoase aferente (care aduc informaţiile)
spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul
sistemului nervos central.

 Integrarea nervoasă
 reprezintă prelucrarea mesajelor primite de către centrii nervoşi şi elaborarea
comenzilor pentru organele efectoare -răspuns imediat la stimuli
 stocarea informaţiilor ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi
reactualizarea lor ulterioară – răspuns tardiv la stimuli
 • Răspunsurile plecate de la centri sunt conduse pe căile nervoase eferente (care
duc informaţiile) spre efectori intrarea în activitate :
 contracţia muşchilor scheletici,
 contracţia musculaturii viscerale,
 activitatea glandelor cu secreţie internă şi externă

• Sistemul nervos este împărţit în:

• sistemul nervos al vieţii de relaţie sau somatic ce stabileşte legătura între
organism şi mediul extern;
• sistemul nervos al vieţii vegetative care coordonează activitatea organelor interne,
în strânsă legătură cu:
• sistemul nervos somatic
• sistemul endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi prelungesc în timp,
reacţiile iniţiate de sistemul nervos vegetativ).

 Sistemul nervos somatic

Format din:
• sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat
de encefal şi măduva spinării;
• sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde ganglionii nervoşi, nervii spinali şi
nervii cranieni.

 Sistemul nervos vegetativ

Format din:
• sistemul nervos central cu centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul cerebrospinal;
• sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoşi vegetativi şi fibrelel nervoase
vegetative preganglionare şi postganglionare care intră în componenţa nervilor
spinali şi cranieni.

 Neurotransmiţători şi receptori

Acetilcolină Aminoacizi Catecolamine, Peptide

sau
Amine biogenice
(Ach) Glicină Dopamină Numeroase
GABA Noradrenalină (50-100s)
Glutamat Adrenalină
Aspartat Serotonină (5HT)
Histamină

Receptorii
 • Canale ionice receptor-dependente
• Receptori cuplaţi cu proteine G
• Cel puţin pentru cei patru NT nepeptidici, fiecare NT are ambele tipuri de
receptori şi probabil mai multe subtipuri

• Mai multe tipuri şi subtipuri de receptori pot coexista pe aceeaşi sinapsă

• Astfel, poate exista "competiţie", "cooperare" sau “sinergie“

• Canalele ionice receptor-dependente

• Două tipuri, bazate pe homologie
• Tipul I - ACh (nicotinic), 5HT, GABA, Glicină

• Tipe II - Glutamat
• Subtipuri multiple caracterizate de proprietăţi kinetice şi farmacologice
variabile
• Receptori cuplaţi cu proteine-G
• “receptori serpentină” care au 7 domenii transmembranare
• NT+R > activarea proteinei G > răspuns >>>>>>>
• Activarea de căi "metabolice" sau biochimice ”metabotropie”)

Efecte postsinaptice
• Stimulii unici produc fie o depolarizare tranzitorie parţială, sau o hiperpolarizare
tranzitorie parţială
• Răspunsul depolarizant iniţial produs de un stimul unic începe la 0.5 ms după
impulsul aferent, ajunge la vârf la 1-1.5 ms şi apoi scade exponenţial.
• Efectul depinde de NT şi receptorii lor
– NT excitatori – Ach, Adr şi NA, GABA, etc
– NT inhibitori

Potenţialele postsinaptice excitatorii (EPSP)

 În timpul acestui potenţial, excitabilitatea neuronului post-sinaptic creşte, şi ca
urmare potenţialul se numeşte EPSP - Potenţiale postsinaptice excitatorii.
 NT excitatori deschid canale ionice de Na+ sau Ca2+, producând influxuri
cationice. Aceşti curenţi nu sunt suficient de mari pentru a produce depolarizarea
întregii membrane, dar se vor suma.
 Sumaţia poate fi spaţială sau temporală.
 EPSP nu este un răspuns “totul sau nimic”, ci este proporţional cu mărimea
stimulului. Dacă EPSP sunt suficient de mari pentru a depăşi nivelul prag, se va
produce un potenţial de acţiune complet.

Potenţiale postsinaptice inhibitorii

 • În funcţie de NT şi receptorii prezenţi, pot exista răspunsuri hiperpolarizante
inhibitorii .
• Acestea sunt numite Potenţiale postsinaptice inhibitorii (IPSP).
• IPSP pot fi produse printr-o creştere localizată a fluxurilor de Cl-, prin
deschiderea de canale de Cl-.
IPSP pot fi de asemeni produse prin deschiderea de canale de K+, cu eflux de K+
• O altă variantă ar fi apariţia nu unui IPSP, ci stabilizarea potenţialului membranar
• În orice caz, existenţa unui IPSP va produce neresponsivitatea neuronului post-
sinaptic

Potenţiale postsinaptice lente

• În ganglionii SNV, muşchiul cardiac şi muschiul neted pot exista Potenţiale
postsinaptice lente
• Acestea au o latenţă de 100-500 ms şi durează mai multe secunde.
• EPSP lente sunt datorate în general scăderilor conductanţei pentru K+ , iar IPSP
lente sunt datorate creşterilor conductanţei pentru K+.

Generarea potenţialului de acţiune în neuronul post-sinaptic

• Jocul permanent al activităţilor inhibitorii şi excitatorii la nivelul neuronului post-
sinaptic produce un potenţial de mmebrană fluctuant, care reprezintă suma algebrică a
activităţilor hiperpolarizante şi depolarizante
• Soma (corpul neuronal) joacă rol de integrator. Când se ating cei 10-15 mV ai
depolarizării suficient pentru a se atinge nivelul de descărcare, apare un PA propagat.

Factori care determină eficienţa sinapsei

• I. Factor presinaptici
A. Disponibilitatea neuromediatorului
• 1. Disponibiliotatea de molecule precursor
• 2. Cantitatea (sau activitatea) enzimei rată-limitante în calea de
sinteză a neuromediatorului
B Potenţialul membranar al buteonului terminal al axonului
C. Cantitatea de calciu disponibilă la nivelul butonului terminal
D. Activarea receptorilor membranari la nivel presinaptic
E. Anumite boli sau medicamente, care acţionează prin mecanismele de mai sus
• II. Factori postsinaptici
– A. Facilitare sau inhibiţie
– B. Efectele altor neurotransmiţători sau neuromodulatori ce acţionează pe
neuronul postsinaptic
– C. Droguri sau medicamente
• III. Factori generali
– A. Suprafaţa contactului sinaptic
– B. Liza enzimatică a NT
– C. Geometria căii de difuzie
– D. Repreluarea NT

• Cuplarea neurotransmiţătorilor la receptori este un eveniment tranzitor

• Ligandul cuplat se află în echilibru cu cel liber în fanta sinaptică
• Deci, dacă concentraţia de neurotransmiţător liber scade, atunci şi cel legat va
scădea
• NT liber se îndepărtează din fanta sinaptică prin:
– Transportare activă înapoi în membrana presinaptică (re-uptake)
– Preluarea de către celulele gliale înconjurătoare
– Difuzie simplă la distanţă de zona activă
– Scindare enzimatică în componente inactive, care sunt apoi repreluate de
către butonul terminal pentru refolosire

Acetilcolina
 Esterul acetic al colinei
 Sinteza se face din colină – amidă precursoare a fosfolipidelor membranare
fosfatidil colină şi sfingozină, sub influenţa enzimei colin-acetiltransferaza şi în
prezenţa acetil-CoA
 Îndepărtarea ei se face rapid prin hidroliză de către o enzimă acetil-colinesteraza

Receptorii colinergici
• Muscarina mimează efectul Ach la muşchiul neted şi glande
– efecte muscarinice
– receptorii sunt numiţi muscarinici
– blocant specific atropina
• Sunt foarte diferiţi de cei nicotinici
– Există 5 tipuri, codificaţi de 5 gene separate
– Statutul lui M5 este incert încă
– Ceilalţi 4 sunt receptori serpentini cuplaţi cu proteine G şi acţionează prin
intermediul adenilat-ciclazei, canalelor de K+ sau fosfolipazei C
• M1 este abundent în creier
• M2 este găsit la nivel cardiac.
• Receptorul M4 se găseşte în celulele acinare şi insulare pancreatice
• Receptorii M3 şi M4 se găses cde asemeni la nivelul musculaturii
netede vasculare şi viscerale.

• La nivelul ganglionilor SNV simpatici, acţiunile acetilcolinei nu sunt blocate de

atropină, dar sunt mimate de nicotină
– Acţiuni nicotinice
– Receptorii sunt numiţi nicotinici
• Receptorii nicotinici sunt canale ionice receptor-dependente, similare cu canalele
GABAA şi receptorii pentru glicină
• Fiecare receptor N este alcătuit din 5 subunităţi ce formează un canal central
• Pe fiecare subunitate α există un situs de legare pentru Ach

Adrenalina şi noradrenalina (catecolaminele)

• Mediatorul simpatic principal este noradrenalina
– Este stocat în butonii sinaptici ce preziontă vezicule dense
– Derivatul său metilat este adrenalina , secretat mai ales de glanda
medulosuprarenală
– Neuronii ce folosesc adrenalină şi noradrenalină ca NT se numesc neuroni
adrenergici
• Biosinteză
– Hidroxilarea şi decarboxilarea tirozinei. Etapa rată-limitantă este
conversia tirozinei la dopa
– Unii neuroni şi celule meduloadrenale conţin enzima feniletanolamin-M-
metiltransferază (PNMT), ce catalizează conversia noradrenalinei în
adrenalină
– În vezicule, Adr şi NA sunt asociate cu o proteină numită cromogranina A
– Catecolaminele se transportă în vezicule granulate, fenomen inhibat de
rezerpină.

• Catabolismul Catecolaminelor
– NA se îndepărtează prin cuplare cu receptorii postsinaptici
– Repreluare în neuronii presinaptici - mecanismul major
– Catabolizare prin
• Oxidare prin monoamin-oxidaza (MAO)
• Metilare prin catecol-O-metiltransferaza (COMT)

Receptorii adrenergici
  În funcţie de capacitatea fiecărei catecolamine de a stimula fiecare tip, receptorii
adrenergici sunt clasificaţi în a sau b, după Ahlquist, 1948

Receptor Localizare / Acţiune Mecanism Agonişti

Gq: fosfolipaza C
Muşchi neted vascular (PLC) activată, Noradrenalina
α1:
-vasoconstricţie. creşterea IP3 şi fenilefrina
calciului
Terminaţii nervose
Gi: inactivarea clonidine
pre- şi post-sinaptice,
α2: adenilat-ciclazei, lofexidine
mediază transmiterea
scăderea cAMP xylazine
sinaptică în SNC
Cord – creşte
contractilitatea Gs: activarea noradrenalină
β1: miocardică şi frecvenţaadenilat-ciclazei, izoprenalină
Cortex - creşterea cAMP dobutamină
neurotransmisie
Plămâni (dilataţie
Gs: activarea Salbutamol
bronhiolară) muşchi
β2: adenilat-ciclazei, Isoproterenol
neted, cerebel, muşchi
creşterea cAMP terbutalină
scheletic

䦋㌌㏒㧀좈໱琰茞 ᓀ
Gs: activarea
Ţesut adipos. Agoniştii
Β3: adenilat-ciclazei,
stimulează lipoliza 㵂Ü
creşterea cAMP

• Receptorii Imidazolinici
– Clonidina – imidazolină are efecte hipotensoare – s-a crezut că acţionează
pe alfa2, dar s-a dovedit că există receptori adrenergici specifici la nivelul
SNC

Dopamina
In unele părţi ale SNC, sinteza catecol-aminelor se opreşte la dopamină
Există cinci subtipuri de receptori dopaminergici
Majoritatea lor sunt cuplaţi cu proteine G heterotrimerice

Serotonina
• Serotonina (5-hidroxitriptamina; 5-HT)
• Prezentă în concentraţiile celel mai mari în plachtele sanguine şi în tractul
gastrointestinal.
• Se formează prin hidroxilarea şi decarboxilarea triptofanului (AA)
• Numărul de receptori serotoninergici continuă să crească
– Curent, există 5-HT1, 5-HT2, 5-HT3, 5-HT4, 5-HT5, 5-HT6, and 5-HT7.
• Majoritatea acestor receptori sunt cuplaţi cu proteine G

Histamina
• Neuronii histaminergici sunt prezenţi în creier, mai ales în hipotalamus
• Histamina este de asemeni prezentă la nivelul celulelor mucoasei gastrice şi în
glanda hipofiză
• Histamine se sintetizează prin decarboxilarea AA histidina
• Există 3 tipuri de receptori histaminergici:
– H1, acţionează prin intermediul fosfolipazei C la nivel central – implicaţi
în somn, comportamente sexuale, sete şi pragul de percepţie al durerii,
prurit;
– H2 acţionează prin creşterea cocnentraţiei intracelulare de cAMP –
stimulează secreţia gastrică de enzime şi acid clorhidric
– H3 sunt presinaptici, mediază autoinhibiţia şi retrocontrolul prin
intermediul unor proteine G

Aminoacizii Excitatori : Glutamat & Aspartat

• AA glutamat este principalul NT excitator din creier şi măduva spinării
• Este responsabil pentru 75% din transmisia excitatorie în creier
• Glutamatul se formează prin aminarea α-cetoglutaratului
• Receptorii pentru Glutamat sunt de 2 tipuri:
– Receptorii metabotropici sunt receptori serpentiniu cuplaţi cu proteine G,
care cresc nivelele ic de IP3 şi DAG sau scad nivelele ic de cAMP
– S-au identificat 11 subtipuri, la nivelul SNC – par a fi implicaţi în
plasticitatea sinaptică, mai ales în hipocamp şi cerebel
– Receptorii ionotropici sunt canale ionice receptor-dependente similare cu
receptorii nicotinici, pentru glicină sau GABA
– Există trei tipuri, în funcţie de liganzii ce-i activează:
• Receptorii pentru kainat (acidul kainic este izolat dintr-o algă) –
sunt canale ionice simple, ce permit influx de Na+ şi eflux de K+,
• receptorii AMPA (de la α-amino-3-hydroxy-5-metilizoxazole-4-
propionate) – 2 subtipuri, unul pentru Na+ şi unul pentru Na+/Ca+
+,
• NMDA receptors (for N-methyl-D-aspartate).
• Aspartatul este un NT la nivelul celulelor piramidale şi în cortexul vizual, dar nu a
fost studiat încă în mare detaliu

Aminoacizi inhibitori: acidul Gamma-Aminobutiric

• GABA este principalul mediator inhibitor cerebral – implicat în 20% din sinapse
• Se formează prin decarboxilarea glutamatului de către glutamat-decarboxilază
(GAD)
• Există trei tipuri de receptori GABA:
– GABAA, GABAB – larg distrinuiţi în SNC
– GABAC se găsesc aproape exclusiv în retină
– GABAA şi GABAC sunt receptori ionotropici, similari cu receptorul
nicotinic

Glicina
• Prin acţiunea asupra receptorilor NMDA, glicina are un efect excitator la nivelul
cortexului
• De asemenea, are însă şi un efect inhibitor, mai ales la nivelul trunchiului cerebral
şi măduvei spinării
• Ca şi GABA, acţionează prin creşterea conductanţei pentru Cl- .
• Antagonistul principal este stricnina – aspectul clinic de convulsii şi tetanie
produs de intoxicaţia cu aceasta demonstrează rolul esenţial al inhibiţiei
postinaptice la nivel neuromuscular
• Receptorul pentru glicină este un canal de Cl- pentameric cu două subunităţi, α-
cu situl de legare pentru şi β-structurală.

Substanţa P & alte tahikinine

• Substanţa P este un polipeptid cu 11 AA
• Aparţine unei familii de polipeptide de la mamifere numite tahikinine
• Tahikininele de la mamifere sunt produse de 2 gene
– gena neurokininei B codifică un singur peptid
– Gena substanţei P/neurokininei A codifică celelalte 5 peptide
• Există trei receptori pentru neurokinine
– Doi dintre aceştia, pentru substanţa P şi neuropeptidul K receptors sunt
receptori serpentini cuplaţi cu proteine G – activare PLC şi creşterea IP3 şi
DAG.
• Substanţa P se găseşte în terminaţiile neuronilor aferenţi primari din măduvă şi
este probabil mediatorul primei sinapse pentru durerea lentă

Peptide Opioide
• Creierul şi tractul gastrointestinal conţin receptori ce cuplează morfina
• Căutarea liganzilor endogeni pentru aceşti receptori a dus la descoperirea a două
pentapeptide numite enkefaline
– Unul conţine metionină (met-enkefalină)
– Celălalt conţine and one contains leucină (leu-enkefalină).
– Proenkefalina identificată în medulara suprarenalei
– Pro-opiomelanocortina, este sintetizată de hipofiza anterioară
– Prodynorfina produce dinorfina şi neoendorfina
• Receptorii opioizi sunt de trei tipuri : m, κ, şi δ.

FIZIOLOGIA
SISTEMELOR EFECTOARE
Prelucrarea informaţiei în sistemul nervos – etape
- achiziţie prin sisteme aferente
- integrare la nivel neuronal şi al circuitelor nervoase
- comandă (suport motor ð iniţiere / reglare răspunsuri)

Actul motor somatic beneficiază de

- suport motor primar (căi motorii centrale şi periferice)
- sistem de reglare pentru o execuţie precisă şi coordonată
- adaptarea vegetativă la necesităţile somato-motorii

Modele experimentale animale

- spinal = secţiune cervicală superioară
= îndepărtare influenţe cerebrale
- decerebrat = secţiune mezencefalică inferioară
= numai control vestibulo-reticular
- şoc spinal = secţiunea măduvei spinării
= inexcitabilitate spinală
= îndepărtarea impulsurilor facilitatoare supra-medulare.
reticulare, vestibulare, corticale
= la primate se produce o recuperare lentă,
mai întâi mişcările simple

CAI MOTORII PERIFERICE - motricitatea somatică reflexă

Activitatea muşchiului scheletic (tonus, secusă, tetanos)

= controlată direct de motoneuroni a
- coarnele anterioare ale subst. cenuşii din măduva spinării
- nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral

* tonici şi fazici (inervând muşchi de tip lent, respectiv rapid)

* axoni mielinizaţi; fibre Aa, diam. 9-20 mm, viteza 60-120 m/s
ð colaterale (ACh) ð interneuroni inhibitori Renshaw (GABA)
ð inhibiţie recurentă = previne propagarea la căile învecinate

unitatea morfo-funcţională efectoare = unitate motorie

= motoneuron a + fibrele musculare inervate de către acesta
• Motoneuronii g inervează fibre musculare speciale
din fusul neuromuscular prin axonii lor subţiri mielinizaţi
fibre Ag, diametru ~5 mm, viteză ~30 m/s
• Reflexele somatice spinale
= primul nivel de control, mişcări simple involuntare.
• Comenzi de la centrii superiori
= ajustări fine, coordonare, secvenţare
FUSUL NEUROMUSCULAR
- reflexul de întindere (miotatic, osteotendinos)
 = prim nivel reglare tonus muscular
- informaţie asupra lungimii musc. pentru controlul contracţiei
- mecano-receptor muscular înalt specializat
- detectare / semnalare, statică / dinamică, lungime / forţă
- 3-12 fibre musculare mici intrafusale
= ataşate prin capete alungite la glicokalix fibre extrafusale
= porţiuni
2 terminale contractile
1 mijlocie non-contractilă receptoare
= detectează & semnalează alungire & scurtare muşchi

1-3 fibre relativ groase, cu sac nuclear

+ fibre aferente primare
= anulospirale, Ia, d = 17 mm, v = 70-120 m/s
= implicate în rãspunsul static şi dinamic
= viteza modificării de lungime
+ inervaţie g mai ales de tip dinamic (g1)

3-9 fibre relativ subţiri, cu lanţ nuclear

+ fibre aferente atât primare cât şi secundare
= în buchet, II, d = 8 mm, v = 30-70 m/s
= implicate numai în răspunsul static
= intensitatea modificării de lungime
+ inervaţie g mai ales de tip static (g2)

Semnalele de la fusurile neuromusculare sunt utilizate:

- primar în reflexe monosinaptice
miotatice = de întindere = osteotendinoase
= restabilirea rapidă a lungimii musculare
+ amortizare fluctuaţii (influenţe asupra a motoneuronilor)
+ co-activarea g motoneuronilor în controlul voluntar
al musculaturii scheletice de către cortexul motor
- pentru a preveni opoziţia reflexului miotatic
asupra contracţiei voluntare
- pentru a menţine un raport optim
lungime / tensiune la nivelul fusurilor

+ servomecanism în contracţia musculară

= excitaţie reflexă suplimentară
= în insuficienţa de deplasare a sarcinii
= când nu corespunde scurtarea fb. extrafusale vs. intrafusale
ð scade dependenţa de sarcină a contracţiei
ð compensează oboseala
ð susţine funcţia corticală de ajustare a contracţiei la sarcină
Toate sunt utilizate în controlul postural, alături de impulsuri de la regiunea
bulboreticulară falicitatoare
ORGANUL TENDINOS GOLGI
- detectează tensiunea mecanică musculară
pentru a inhiba contracţia musculară excesivă
- 10-15 fibre musculare conectate la un organ tendinos Golgi
- terminaţii nervoase senzoriale
încapsulate în porţiunea iniţială a tendonului
= Ib, diametru~16 mm, viteză = 70-110 m/s
= răspuns static & dinamic la grad de întindere musculară
= sinapsă cu interneuron inhibitor al a motoneuronilor
- asigură distribuţia adecvată a forţei
- protejează împotriva rupturii musculare

REFLEXE DE APARARE
= nociceptive
= de îndepărtare de sub acţiunea unui stimul nociv
= polisinaptice (cel puţin trei neuroni implicaţi)
= apar de obicei sub forma simplă a reflexului de flexie
= receptor dureros + neuron senzitiv
+ activare polisinaptică motoneuron a
= răspuns proporţional cu intensitate stimul – legile reflexelor
circuite divergente asigură iradierea excitaţiei
pentru mobilizarea muşchilor pt. reacţii mai complexe

- inhibiţia reciprocă (Sherrington);

= facilitator agonişti / inhibitor antagonişti
= previne contra-acţiunea extensorilor

- circuite de post-descărcare repetitivă

menţin mişcarea după încetarea stimulului
- reflexul extensor încrucişat pentru a susţine corpul
= antigravitaţional, înainte de eventuala sa îndepărtare
! vigilenţă intensă ð reflex nociceptiv puţin important

REFLEXUL DE SCARPINARE
- îndepărtarea particulelor străine de pe suprafaţa corpului
- stimulare cutanată ð senzaţii de mâncărime şi gâdilat
- mişcare det. de oscilaţii în circuitele de inervaţie reciprocă
- poziţionarea precisă nu implică discriminare corticală fină
- secvenţe repetate de încercare-eşec, până la succes,
- cu control exclusiv spinal

SPASMUL MUSCULAR DUREROS LOCAL

- feed-back pozitiv explică parţial crampele musculare
 - îndepărtare prin inervaţie reciprocă
= contracţie isometrică a muşchilor antagonişti

Tonusul de postură
= reacţii pt. echilibru, adaptare statică, menţinerea atitudinii
- aferenţe vestibulare, articulaţii vertebrale
ð poziţia capului în raport cu trunchiul
- proprioceptori musculari
ð situarea spaţială a diverselor segmente
- elemente efectoare răspuns vestibular
= f. vestibulo-spinal ð motoneuron a
= f. vestibulo-reticulo-spinal ð interneur. ð motoneuron g/a
- arhi şi paleocerebel ð menţinerea echilibrului
- SRDA = favorizează r. miotatic şi inhibă r. nociceptiv
- SRDI = invers
- neocortex = inhib. SRDA + activ. SRDI (aria supresivă 4S)
- rigiditatea de decerebrare = hipertonia extensorilor

Tonusul de fond
= pregătirea pt. mişcare
vigilenţă ð FR ð motoneuroni g
ð intensitatea tonusului muscular
Tonusul de expresie
= actul motor
comanda = neocortex;
+ nuclei bazali + cerebel ðprogram motor
- n. VL talamic = modulare cortex motor
- n. trunchi cerebral ð motoneuroni g statici

Postura & locomotia sunt asigurate de reflexe medulare

• reacţia pozitivă de susţinere

– extensia membrului la aplicarea plantară a unei presiuni
 – înalt direcţionată; reacţie de magnet
– integrată sub forma reflexului de ridicare (la patrupede)
• pasul simplu
– fenomen somatomotor fundamental
– se poate produce chiar la nivelul unui singur membru
– chiar în absenţa aferenţelor senzoriale,
– pe baza oscilaţiilor şi inhibiţiei reciproce
– integrat la nivel medular până la pas peste un obstacol
– evaluare presiune plantară
inervaţia reciprocă a celor doua jumătăţi ale corpului permite
• pasul reciproc (coordonarea pasului membrelor simetrice)
• pasul diagonal (reflexul de metronom)
• galopul (presiune plantară bilaterală similară)

CONTROLUL CEREBRAL
AL MOTRICITATII SOMATICE

• Cortexul motor determina miscari voluntare prin actiunea neuronilor piramidali

direct asupra motoneuronilor a.
• Nucleii vestibulari si reticulari au un puternic efect facilitator.

• Reflexele spinale (si cele cu centri in trunchiul cerebral) sunt permanent

influentate de centri nervosi cerebrali, corticali si subcorticali, ce functioneaza in
cadrul unor circuite cu scop de programare-adaptare a miscarilor.

• Sectionarea nevraxului produce efecte variate:

– spinal - disparitia temporara a reflexelor,
– supravestibular - ñ reflex miotatic in muschii antigravitationali,
– suprareticular - rigiditatea membrelor,
– subcortical - handicap motor sever la primate.

• Nucleii bazali (caudat, putamen, globus pallidus) primesc aferente de la intinse

regiuni corticale si trimit eferente spre cortex si formatiunea reticulata ðdoua
circuite principale:
– circuitul putamenului pentru executia programelor motorii,
– circuitul caudatului pentru controlul cognitiv al acestora.
• Cerebelul primeste aferente somestezice proprioceptive de la fusurile
neuromusculare si organele tendinoase Golgi, precum si vestibulare si vizuale.
• Toate eferentele sunt inhibitorii ð realizarea continua a miscarilor (nesacadat) ð
inceperea si incheierea acestora.
• Cerebelul are capacitate de anticipare a pozitiei in cursul miscarii ð control
permanent al programelor motorii elaborate la nivel cortico-bazal.
• Cortexul motor primar = in lobul frontal
frontala ascendenta = precentrala = Broadman 4 = M1
 imediat anterior fata de aria somestezica primara
• In fata sa = cortexul premotor = Broadman 6 mediala
• + aria motorie suplimentara = Broadman 6 laterala
– fata mediala a lobului frontal
– cale descendenta separata ð coordoneaza
grupurile musculare posturale asociate functional

• Cortexul motor primar este stratificat

si cuprinde o reprezentare topografica (somatotopica)
a musculaturii scheletice (homunculus motor),
cu arii mai largi pentru muschii implicati in miscari fine
(numar mai mare de unitati motorii mici).

• Af. senzitive principale pentru aria primara = de la fusuri neuro-musculare, rec.

articulari & cutanati
• talamus ðS1 ðsenzorial de asociatie ðpremotor
• ganglioni bazali ðtalamus ðM1, PMA, SMA
ðprefrontal de asociatie
• cerebel ðtalamus ðM1, PMA
• cortex parietal
– senzorial (Broadman 1-3)
– posterior (Broadman 5–7)

• Inregistrarea activitatii electrice asociate miscarii voluntare evidentiaza latenta (s)

descarcarilor anterioare miscarii:
– multiple arii asociative si aria premotorie (~1s),
– nucleii bazali si cerebel (~0.3s),
– aria motorie primara (imediat)

• Programul motor
– nu este elaborat in aria motorie primara,
– ci transmis prin itermediul acesteia,
– dupa stabilirea în circuite cortico-subcorticale, pe baza
• integrarii informatiei senzoriale actuale cu experienta
• comenzilor preliminare spre nucleii bazali si cerebel.

EFERENTE
• maduva spinarii
 • centri motori subcorticali
• cortex contralateral (prin cai comisurale)
• tract piramidal
= 90% fibre subtiri (rol incert)
= din Broadman 4-6, dar si direct din S1 (Broadman 1-3)
• anse majore de semnalizare cortico-corticala
• ð programare & executie miscare
• anse asociative frontal-limbic
– evaluarea informatiei senzoriale
– adaptarea comportamentului la contextul emotional
– planificarea actiunilor

• Functional musculatura scheletica :

– muschi proximali (trunchi & centuri) = rol predominant postural
– muschi distali (membre) = rol predominant dinamic
• motoneuronii a = medial / lateral in cornul anterior
• la fel interneuronii in cornul lateral
• Spre deosebire de musculatura posturala,
in cazul muschilor distali sinapsele se relizeaza
si cu a motoneuroni direct,
iar interneuronii nu proiecteza controlateral.
• !!! baza pentru
– functionarea corespunzatoare a muschilor proximali / distali
– corelarea posturala necesara activitatii somatomotorii voluntare

• Calea motorie “directa”

= cortico-spinala
= tract piramidal
= incrucisat la nivel bulbo-pontin
= axoni ai neuronilor piramidali mari (Betz)
strat V; numeroase colaterale ð fibre recurente
= sinapsa cu motoneuronul alfa
direct sau prin interneuroni (modulare reflexe)
= filogenetic cf. utilizarii coordonate a degetelor
• 15 % cortico-nuclear
control bilateralð nuclei motori ai nervilor cranieni

• Sistemul extrapiramidal = cai descendente

– cu origine in diversi nuclei din trunchiul cerebral,
 sub influenta corticala*
– componenta directa & incrucisata (majoritatea)
– cai lente, polisinaptice
– parte din sistemul medial de control motor
cu exceptia tractului rubro-spinal, care
• se alatura tractului piramidal
• participa la controlul miscarilor fine

• Miscarea voluntara presupune

– decizie
– programare (apelare subprograme stocate)
– comanda efectiva
– executia controlata
• ajustarea prealabila si continua se bazeaza pe aferente de la subsistemele motorii
si senzitivo-senzoriale
• EEG = “potential negativ cortical de asteptare”
• mai amplu si mai precoce (0.3–3 s)
pentru miscari mai complexe

CEREBEL =
- CONTROL POSTURAL
- ADAPTARE MISCARE

• numar imens de neuroni si conexiuni

• integrarea aferentelor “spatiale” ðplanificarea, executia si controlul adaptativ al
miscarii (ðinvatare motorie)
• Pars intermedia =
– arhi (lob floculonodular)
– paleo ~ spino
(piramida, uvula, paraflocular, + zona anterioara)
– arhi + vermis = vestibulocerebel
• neo (ponto) = lob posterior (marea masa laterala)