CONTROLUL STATISTIC

AL ALIMENTELOR
 Curs 2

Elemente generale de statistică

matematică aplicată
(continuare)
1.8 Propagarea erorilor.

Pentru a obţine rezultatul dorit este adesea necesar să efectuăm calcule cu valorile
datelor experimentale obţinute în laborator.

În mod obişnuit cunoaştem deviaţia standard a valorilor datelor experimentale (sau o

putem estima) dar avem nevoie de o metodă pentru a afla deviaţia standard a unui
rezultat obţinut prin aplicarea unor operaţii aritmetice asupra valorilor datelor
experimentale.

Există două cazuri distincte care trebuie considerate:

 Rezultat obţinut prin scăderea sau adunarea valorilor datelor experimentale;

 Rezultat obţinut prin înmulţirea sau împărţirea valorilor datelor experimentale;
1.8.1 Rezultat obţinut prin adunare şi scădere

Există metode uşor diferite pentru calcularea erorii standard a rezultatului în fiecare caz.
Eroarea standard a unei singure valori se calculează pe baza deviaţiei standard a
populatiei din care provine valoarea:
s
ES 
n
În cazul în care rezultatul este obţinut doar prin adunarea şi scăderea valorilor datelor
experimentale atunci eroarea sa standard este calculată în funcţie de deviaţiile
standard (s) ale valorilor implicate:

ES rezultat adunarescadere  ( s1 ) 2  ( s2 ) 2  ...  ( sn ) 2

(În această relaţie, deviaţiile standard pot aparţine datelor direct măsurate sau datelor calculate)
 1.8.1 Rezultat obţinut prin adunare şi scădere
Exemplul 1 – Cântărirea prin diferenţă:
Să se calculeze ES a masei unei probe de carbonat de sodiu cântărit prin diferenţă. Se
cunosc:
 masa fiolei înainte de a lua proba: 16,7328g;
 deviaţia standard a balanţei: ±0,00013g;
 masa fiolei după ce s-a luat proba: 16,0865g
 deviaţia standard a balanţei: ±0,00013g;

Rezolvare:

În aceste condiţii eroarea standard a rezultatului (masa de probă, exprimata in g) este:

ESrezultat (masa carbonat)  (0,00013) 2  (0,00013) 2  0,00018 g

Deviaţia standard a balanţei apare de două ori deoarece se fac două cântăriri succesive.
Masa probei trebuie rotunjită la a patra zecimală şi trebuie raportată ca fiind: 0,6463g
cu ES ±0,00018g. Se observă că erorile nu sunt aditive, dar ES a rezultatului este mai
mare decât erorile rezultatelor individuale.
1.8.1 Rezultat obţinut prin adunare şi scădere
Exemplul 2 – Calculul masei moleculare:
Să presupunem că dorim să calculăm masa moleculară a Na2CO3.
În cazurile în care nu se cunoaşte deviaţia standard a unei valori individuale se poate
estima ca fiind ± 1 * 10-n , n fiind numărul de zecimale considerate.
Se cunosc datele:
MNa = 22,9898 g/mol ; ES = ± 0,0001 g/mol;
MC = 12,011 g/mol; ES = ± 0,001 g/mol;
MO = 15,9994 g/mol; ES = ± 0,0001 g/mol.
Rezolvare:
Masa moleculară va fi:
MNa2CO3 = 2*22,9898 + 12,011 + 3 * 15,9994 = 105,9888 g/mol

iar eroarea standard a rezultatului va fi:

g 2 g 2 g 2 g
ES masa moleculara  2 * (0,0001 )  (0,001 )  3 * (0,0001 )  1.02 * 103
mol mol mol mol
Deci, masa moleculară trebuie raportată ca fiind egală cu 105,989 g/mol cu ES ± 0,001
g/mol.
Se observă că erorile standard mici (de ex. 0,0001) au o contribuţie neglijabilă, de aceea
se poate folosi o regulă aproximativă care estimează eroarea standard a unui rezultat ca
fiind egală cu cea mai mare dintre erorile standard ale datelor primare.
1.8.2 Rezultat obţinut prin înmulţire sau împărţire

Metoda utilizată pentru determinarea erorii standard (ES) a unui rezultat obţinut prin
înmulţirea sau împărţirea unor date experimentale este similară cu cea folosită în cazul
unui rezultat obţinut prin scăderea şi adunarea valorilor datelor experimentale, dar relaţia
de legătură se stabileşte între erorile standard relative (ESrel) şi nu între cele absolute.

Valorile relative ale ES (sau ale deviaţiei standard s) se obţin prin împărţirea valorii
absolute a ES la valoarea datei. Valorile relative vor fi adimensionale:

( ES ) rel  ( s ) 2
1 rel  (s ) 2
2 rel  ...  ( s ) 2
n rel
1.8.2 Rezultat obţinut prin înmulţire sau împărţire
Exemplul 1:
Masa unei probe este egală cu 0,1763 g iar DS = ± 0,00013g. Volumul aceleiaşi probe este
0,100 mL iar DS = ± 0,00005 mL. Calculaţi densitatea şi ES a densităţii pentru această
probă.
Rezolvare: 0,1763g
d  1,763g / ml
Se calculează densitatea probei: 0,100mL
0,00013g
( DS ) relativa a masei    0,00074
Se calculează deviaţiile 0,1763g
standard relative pentru masa 0,00005mL
şi volumul probei: ( DS ) relativa a volumului    0,0005
0,100mL
Ecuaţia de calcul pentru a afla eroarea standard relativă a densitatii (care se calculează
prin împărţirea valorilor experimentale volum şi masa) este:
( ES ) relativa a densitatii  ( DS ) 2 relativa a masei  ( DS ) 2relativa avolumului
( ES ) relativa a densitatii  (7,4 *104 ) 2  (5,0 *104 ) 2  8,9 *104
Se calculează eroarea standard absolută a densităţii:
( ES ) absoluta a densitatii  ( ES ) relativa a densitatii  d  8,9 *104 *1,763g / mL  0,0016g / mL

Rezultatul trebuie raportat ca fiind: densitatea = 1,763 g/mL; ES = ± 0,0016 g/mL

1.8.2 Rezultat obţinut prin înmulţire sau împărţire
Exemplu:
Să se calculeze ES a numărului de moli de carbonat de sodiu folosind următoarele date:
- masa de carbonat =0.6432 g; ES = 0.001 g/mol
- masa moleculară a carbonatului de sodiu = 105,989 g/mol; ES = 0.001 g/mol

Rezolvare:
mNa2CO3 0,6463g
Se calculează numărul de moli de carbonat n Na2CO3    0,0060978moli
M Na2CO3 105,989 g
de sodiu:
mol
0,00018g
( DS ) relativa a maseide Na2Co3    0,00028
Se calculează deviaţiile standard relative a 0,6463g
masei de probă şi a masei moleculare a
carbonatului de sodiu: 0,001g / mol
( DS ) relativa a masei moleculare N a 2Co3   0,0000094
105,989 g / mol
Se calculează eroarea standard relativă a numărului de moli:
( ES ) relativa a numaruluide moli de Na2CO3
 (2,8 *104 ) 2  (9,4 *106 ) 2  2,8016 *104
Se calculează eroarea standard absolută a densităţii:
( ES ) absoluta anumarului de molide Na2CO3  2,8 * 104 * 0,0060978moli  1,7 * 106 moli
Rezultatul final trebuie raportat ca fiind: numar moli carbonat de sodiu = 0,006098 moli;
ES = ± 0,0000017 moli.
1.9 Criterii de respingere ale datelor

1.9.1 Testul Q pentru probe mici (3-12 rezultate)

Una din cele mai întâlnite probleme în prelucrarea datelor experimentale este aceea
de a lua o decizie referitoare la eliminarea unor date dubioase. Dacă în timpul unui
experiment apare o eroare care este observată la timp şi este notată în caietul de
experimentări atunci există un motiv întemeiat pentru a respinge acea data. Dacă însă
există doar impresia că o dată nu se încadrează în experiment, dar nu exista o dovada
a aparitiei unei erori determinate, atunci ai nevoie de criterii statistice pentru a putea
decide daca acea data va fi eliminata sau nu.

Chiar şi în cazul în care nu se cunosc media sau deviatia standard a populaţiei din care
face parte valoarea respectiva exista unele teste standard care pot fi aplicate.
Valorile calculate pentru media şi deviaţia standard ale unor astfel de probe mici nu
sunt nişte estimări de încredere ale valorilor µ şi σ, deci testele bazate pe aceste
valori nu sunt potrivite. În schimb, se poate aplica testul Q care utilizează intervalul
de variaţie al valorilor. Valorile tabelate ale parametrului Q se referă, de obicei la o
încredere de 90%.
1.9.1 Testul Q pentru probe mici (3-12 rezultate)

Pentru aplicarea testului Q se vor realiza urmatoarele etape:

Se aranjează rezultatele în ordine crescătoare şi se determină limitele de

variaţie. Valorile susceptibile a fi aberante sunt cele de la extremităţile şirului.

Pentru verificarea valorii suspecte se calculează valoarea:

xn  xn 1
Qcalc 
intervalul de variatie
Dacă Qcalc depăşeşte valoarea tabelată Q (care este funcţie de numărul de
măsurători), rezultatul suspect poate fi eliminat

Coeficientii de respingere Q pentru un nivel de încredere de 90%

N 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Q 0,94 0,76 0,64 0,56 0,51 0,47 0,44 0,41 0,39 0,37
1.9.2 Respingerea rezultatelor pentru probe cu număr mare de elemente
Probe cu 11 - 30 de valori
În astfel de situaţii se pot folosi media şi deviaţia standard a probei pentru a calcula
urmatoarele valori: X  valoarea suspecta
u
s
Rezultatul poate fi eliminat funcţie de nivelul de încredere propus (vezi tabel)
Nivel incredere 95% 98% 99% 99,5%
propus
Valoare limită u 2,1 2,4 2,6 3,3

Exemplu:
În acelaşi laborator şi prin aceeaşi metodă, 20 de studenţi analizează conţinutul de Fe al
unui aliaj. Media celor 20 de valori obţinute este de 13,66%. Deviaţia standard pentru
această probă este de 0,83%. Cel de-al douăzeci şi unulea student efectuează acelaşi
experiment o saptamână mai târziu şi obţine o valoare de 13,91%. Rezultatul lui poate fi
respins sau nu?
Rezolvare:
Se calculează raportul: u = |13,66-13,91|/0,83 = 0,30
Deoarece valoarea raportului nu depăşeşte 2,1, putem trage concluzia că rezultatul
ultimului student se încadrează în distribuţia normală a probei şi nu poate fi respins.
1.9.2 Respingerea rezultatelor pentru probe cu număr mare de elemente
Probe cu 31-100 de valori
În cazul unor astfel de probe mai mari, valorile calculate pentru medie şi dispersie sunt mai
apropiate de valorile "adevarate" ale populaţiei deci criteriile de respingere vor putea fi
aplicate mai sigur.
Se determină acelaşi raport ca mai sus, dar valoarea limită peste care se aplică respingerea
rezultatului suspect este diferită, funcţie de nivelul de încredere propus:
Valori limită ale u funcţie de nivelul de încredere propus pentru probe cu 11-30 elemente
Nivel incredere propus 95% 98% 99% 99,5%

Valoare limita u 2,0 2,34 2,59 3,0

Exemplu:
Un număr de 15 studenţi analizează aceeaşi soluţie de HCl, fiecare realizând un numar de
3 experimentări. Valorile caracteristice ale probei de 45 de rezultate sunt: media=0,1011N
şi deviaţia standard=0,0008N. Valoarea suspectă (cea mai diferită de celelalte) este de
0,0996N; poate ea fi respinsă sau nu?
Rezolvare:
Se calculează raportul: |0,1011-0,0995|/0,0008 = 1,9
Valoarea acestui raport (=1,9) nu depăşeşte valoarea tabelată de 2,0 şi în concluzie
valoarea suspectă nu poate fi respinsă.
1.9.2 Respingerea rezultatelor pentru probe cu număr mare de elemente

Probe foarte mari (cu mai mult de 100 de valori)

Pentru astfel de probe valorile calculate ale mediei şi deviaţiei standard se consideră a fi
estimări foarte bune ale valorilor "adevarate" µ şi σ.

În consecinţă, se pot aplica valorile tabelate ale distribuţiei normale standard.

Curba distributiei normale

PAUZA !!!